Predica la Duminica dupa Botezul Domnului

“Pocaiti-va caci s-a apropiat Imparatia cerurilor!”

Iubiti credinciosi,

Faptul ca Sf. Ioan Botezatorul si Mantuitorul folosesc ca indemn

initial al propovaduirii lor: “Pocaiti-va!” nu este un lucru intamplator
deoarece tocmai pocainta este inceputul pentru toate, pocainta este
inceputul schimbarii. Pocainta este conditia initial pentru a ne face Temple
ale Duhului Sfant.
Dupa Botezul Domnului, Sf. Ioan a ramas, in continuare, sa
boteze la Iordan, iar Mantuitorul a plecat in pustie pentru a se “pregati”
inainte de inceperea propovaduirii Sale.
Textul evanghelic de astazi este unul scurt, dar cu o foarte mare
invatatura duhovniceasca. Mantuitorul, isi incepe propovaduirea plecand
din patria Sa, Nazaret si mergand in Capernaum, langa mare. Motivul
acestei calatorii aratat in textul evanghelic este acela al intemnitarii Sf. Ioan
Botezatorul.
Consecvent misiunii Sale dumnezeiesti, Mantuitorul, in ciuda
intemnitarii si iminentei ucideri a Sf. Ioan, a plecat sa propovaduiasca
Imparatia cerurilor. “Planurile lui Dumnezeu nu sunt ca planurile
noastre” ne spune proorocul Isaia. In logica dumnezeiasca, alta trebuie sa
fie atitudinea noastra fata de ceea ce se intampla in jurul nostru. Asa se
explica faptul ca Domnul a plecat si l-a lasat pe Ioan intemnitat.
Noi am spune ca este un gest egoist, dar iconomia dumnezeiasca
depaseste puterea noastra de intelegere. Intelegerea noastra se rezuma
uneori doar la a intelege rezultatul lucrari lui Dumnezeu din anumite
situatii din viata noastra. Nu-I asa ca de multe ori i-am cerut ceva lui
Dumnezeu si ne-am mahnit inauntrul nostru daca nu am primit? Dar in
cele din urma, analizand situatia, am realizat ca a fost mai de folos
“neimplinirea” cererii noastre si mai pagubitor pentru noi era daca
Dumnezeu ne impinea cererea.
In acelasi fel se intampla si in cazul Sf. Ioan: asa a considerat
Dumnezeu ca este mai bine pentru Sf. Ioan. Mantuitorul a plecat sa
propovaduiasca Imparatia lui Dumnezeu aici, pe pamant, lasand pe
Inaintemergatorul sa merga si sa vesteasca aceeasi Imparatie celor din Iad.
 Dar aprofundand mai bine Sfintele Evanghelii, putem gasi un
inteles mult mai profund al acestei calatorii- nici un prooroc nu este bine
primit in patria sa.

Dar ce inseamna aceasta pentru noi?

Trebuie sa reflectam la faptul ca am fost martorii Nasterii si Botezului
Mantuitorului. Ne-au schimbat in vreun fel aceste doua evenimente in
care ni se arata marea iubire de oameni a lui Dumnezeu care S-a smerit pe
Sine luand fire omeneasca, nascandu-Se in pestera si culcandu-Se in iesle
apoi tot din smerenie S-a lasat botezat in raul Iordan de catre un om? Toate
aceste lucruri, Dumnezeu Le-a facut din iubire de oameni pentru a ne
scoate pe noi din robia pacatului.
Dumnezeu face o schimbare pentru noi: se face om.
Oare noi suntem dispusi sa facem o schimbare in viata noastra
pentru Dumnezeu?
Nu-i asa ca de multe ori suntem indiferenti la indemnurile
Mantuitorului prin care ne spune “Pocaiti-va” si astfel, prin asta ii aratam
ca nu este binevenit inauntru nostru, in patria Sa?

Mantuitorul pleaca sa vesteasca celor “din intuneric”.

“Poporul ce sedea in intuneric a vazut lumina mare” cu aceste cuvinte
ale proorocului Isaia, Sf. Ev. Matei ne arata ce a insemnat venirea
Mantuitorului pentru cei din Capernaum.

Cei din Galileea erau priviti de iudei ca fiind “in intuneric”, intrucat
Iudeea se socotea ca purtatoare a Legii date de Dumnezeu lui Moise si se
mandrea cu proorocii ei si cu Templul din Ierusalim, pe cand, despre
Galileea sinedristii ii spuneau lui Nicodim ca “prooroc din Galileea nu se
ridica”, iar despre galileeni ziceau ca nu cunosc Legea.
Dar iata ca Iisus, proorocul proorocilor, tocmai de aici a ales sa isi
inceapa propovaduirea, raspandind peste toate intinterile tinutului “o
lumina mare”. Aici pune Domnul inceput misiunii sale printr-un mesaj
simplu si concret: “Pocaiti-va caci s-a apropiat Imparatia cerurilor!”

Pocainta nu presupune doar o parere de rau ci e nevoie de o

schimbare, de reorientarea vietii. Pentru a face aceasta schimbare este
nevoie atat de reflectare cat si de actiune. Reflectare pentru a sti incotro sa
ne indreptam viata si actiune pentru a putea incepe pasii spre acea
directie.
 Cel mai important lucru este acela ca nu este timp de pierdut pentru
ca “s-a apropiat Imparatia cerurilor”.
Dar ce este imparatia cerurilor?
Raspunsul acestei intrebari ni-l ofera Sf. Ap. Pavel care spune ca:
“Imparatia lui Dumnezeu nu e mancare, nici bautura, ci sfintenie si pace
si bucurie in Duhul Sfant.”.
Imparatia lui Dumnezeu este viata traita in Hristos. El este lumina
noastra, invatatorul nostru. Fiecare cuvant al invataturii Lui nu este
altceva decat un indemn pentru a transforma pe omul launtric, a-l impaca
cu Dumnezeu si a-l face sa duca o viata duhovniceasca placuta lui
Dumnezeu.
De aceea, atunci cand Mantuitorul spune ca “s-a apropiat imparatia
cerurilor” nu face referire doar la Imparatia cereasca de dupa a doua
venire, dupa Parusie, ci si la Imparatia lui Dumnezeu in general, iar
inceputul Imparatiei Sale se face aici, pe pamant, unde duce o lupta cu
atitudinea si mentalitatea noastra pamanteasca. Caci, cum spuneam, alta
este logica pamanteasca si alta logica dumnezeiasca. Conform logicii
omenesti, cel mai de pret lucru pe care il avem noi oamenii este, cu
siguranta, viata. Dar stiti ce pretuieste Dumnezeu mai mult decat
aceasta? A-ti da viata!
Acum putem intelege de ce Mantuitorul, avand de ales intre viata de
aici a Sf. Ioan si cealalta, a ales-o pe cea de dincolo. Pentru ca la El mai de
pret este a-ti da viata, jertfindu-ti-o pentru aproapele.
Vedeti ce mare prapastie s-a creat intre gandirea omeneasca si logica
dumnezeiasca? Si asta s-a intamplat din cauza departarii tot mai mari a
omului de Dumnezeu.
Pe aceste doua logici insa, Hrisors vine si le uneste, dandu-le un sens
unitar si aratand ca sensul vietii noastre pamantesti este viata cereasca. Nu
am intelege nimic din viata noastra daca am trai pe pamant 70, 80 sau 90
de ani cu bune si cu rele si apoi am pieri o data pentru totdeauna fara
incununarea vietii pamantesti cu cea cereasca. Abia viata de dincolo vine
si da sens acesteia, de aceea viata aceasta, pamanteasca este “scoala”
pentru cealalta, iar aceea este sensul ei.
Sf. Parinti spun ca sensul vietii acesteia este dobandirea Duhului
Sfant care ne va invata cum sa traim dincolo, in Imparatia Cerurilor, pe
care o vesteste Hristos astazi, si care am spus ca se refera la comuniune cu
El inca de aici.
Asadar, daca vom invata sa pretuim mai mult jertfa decat viata,
saracia, pe care o fericeste Hristos, decat bogatia si indurarea netreptatii,
in duh crestin, mai presus decat dreptatea, Imparatia Lui deja s-a salasluit
intru noi.
Sa incercam sa ne pregatim sis a experimentam inca de aici cee ace ne
asteapta in viata de dincolo adica comuniunea cu Dumnezeu in tot ce ne-
a cerut El, in aceasta logic ape care de multe ori nu o intelegem, dar prin
credinta si intelepciune o vom putea descifra.
Sa-l rugam pe Hristos, Invatatorului nostrum, Cel care ne-a daruit
imparatia Sa inca din viata aceasta, in inimile noastre, sa faca din noi finite
care sa-L cunoasca si sa-L slujeasca asa cum se cuvine aici pe pamant. Sa-
I patrundem cu intelegerea logica Sa ca sa putem si noi trai conform
invataturilor si logii Lui. Si asa facand, aici pe pamant, sa ajungem sa traim
si fericirea cereasca Amin.