YANA DOBREVA

„CĂLDURĂ ÎN NOIEMBRIE”

TRADUCEREA - ELVIRA RÎMBU

PERSONAJELE:

ELENA

ALEX

TÂNĂRA

TÂNĂRUL
 2
ACTUL I

Un mic restaurant într-un orăşel de pe malul mării.Câteva mese din lemn şi

scaune. Interiorul restaurantului poartă o amprentă a trecutului: un radio de
demult, diferite obiecte vechi...Pe perete atârnă o poză veche de la o nuntă, în care
mirele şi mireasa ţin capetele înclinate unul spre celălalt...Aceste obiecte vechi
sunt doar o aluzie că s-au mai păstrat valorile şi tradiţiile.
În rest, totul e contemporan.
În capătul restaurantului e bucătăria. Este important să se vadă măcar o
parte din ea. În bucătărie se intră din barul restaurantului. În bucătărie e o scară
interioară care duce sus, unde-i camera Tânărului şi a Tinerei.
Geamul de la camera lor, de tip franţuzesc, e imens şi prin el se poate vedea
ce se-ntâmplă înăuntru.
Tânăra stă pe pat, în jurul ei sunt multe hârtii.
În depărtare se aude un avion. Apoi sunetul lui dispare...
TÂNĂRA. (scrie) Miu...ti... lei...şăn...
(repetă de câteva ori, încercând să reţină cuvântul).
Sunetul avionului spintecă văzduhul.
(scrie) Bi eibl...tu ...du...(repetă) Bi-eibl-tu-du...O, asta ştiu!
În restaurant intră Tânărul cu o ladă de bere pe care o pune în spatele
tejghelei de la bar... Subraţ ţine câteva ziare şi scrisori, pe care le aruncă
pe masă. Apoi iese.
(scrie) Iri...iritei...şăn...(repetă).Şi asta ştiu. Iriteişăn înseamnă (se uită în caiet
ca să-şi amintească) Iritare!
Se aude iarăşi în depărtare sunetul unui avion care aterizează.
Tânăra aruncă foile într-o parte, se ridică şi se uită prin geam la cer.
Uşa restaurantului se deschide, intră Tânărul care aduce nişte cutii,
strigând cuiva:”Gata, mulţumesc!”, apoi trece pe lângă bar şi dispare după
uşă. Sus, Tânăra ridică receptorul şi formează un număr de telefon. Într-un
 3
colţ al scenei apare Alex, îmbrăcat elegant, cu o geantă de voiaj în
mână...Strigă: ”Taxi!”.
În restaurant sună telefonul.
TÂNĂRUL. (apare ţinând în mână un caiet gros şi un calculator.)
(Ridică receptorul) Da!
TÂNĂRA. (din geam) Good morning!
TÂNĂRUL. Şoricel! Te-ai trezit?
TÂNĂRA. Demult. How are you?
TÂNĂRUL. Foarte bine.Tu?
TÂNĂRA. Fine, thank you.Nu găsesc halatul albastru.
TÂNĂRUL. O fi în curte.
TÂNĂRA. Ce face acolo?
TÂNĂRUL. Probabil se usucă.
TÂNĂRA. N-are voie să fie spălat.
TÂNĂRUL. Nu ştiu dacă are voie sau nu, dar ştiu că l-am văzut în curte.
La ce-ţi trebuie?
TÂNĂRA. Merg la plajă.
TÂNĂRUL. În noiembrie?!
TÂNĂRA. E deja noiembrie?
TÂNĂRUL. Şoricel, eşti goală cumva?
TÂNĂRA. Aşa reiese. Şi dacă nu te grăbeşti, o să-mbătrânesc.
TÂNĂRUL. Zbor! (vrea să pună receptorul jos, dar aude un zgomot la una dintre
mese) Cine-i aici?
Scena se luminează. Elena stă la una din mesele restaurantului.
E îmbrăcată în impermeabil, are pălărie, iar pe genunchi ţine poşeta.
TÂNĂRUL. Doamnă, nu v-am observat!
ELENA. Era deschis.
TÂNĂRA. (la telefon) Cu cine vorbeşti?
TÂNĂRUL. Cu o nimfă din pădure. Poţi să rămâi aşa?
TÂNĂRA. Cum?
 4
TÂNĂRUL. (încet) Goală.
TÂNĂRA. În esenţă, nu sunt goală.
TÂNĂRUL. Nu te supăra, dar am un client.
TÂNĂRA. Dar azi e sâmbătă!
TÂNĂRUL. Aha...
TÂNĂRA. Aia e nebună!
TÂNĂRUL. Nu. E doar stranie.
TÂNĂRA. Mereu se-ntâmplă aşa. Sâmbăta la prânz partida noastră de sex
e compromisă.
TÂNĂRUL. Trebuie să termin treaba.
TÂNĂRA. De ce această nebună mănâncă în fiecare sâmbătă cârnat
cu fasole?
TÂNĂRUL. Hai, gata!
TÂNĂRA. Cine e mai importantă pentru tine- eu sau ea?
TÂNĂRUL. Ce-i cu tine? (Elenei) Mă scuzaţi.
ELENA. Vorbiţi, vorbiţi, eu nu mă grăbesc.
TÂNĂRA. Doar ai promis că nu mai lucrăm.Toţi ceilalţi au închis deja.
Toţi ceilalţi se odihnesc şi probabil fac dragoste în baie.
Doar tu ai sânge de cârciumar! În oraş nu mai e nici un turist, dar noi lucrăm!
Doar mi-ai promis că...
TÂNĂRUL. (cu răbdare) E în curte.
TÂNĂRA. Ce?
TÂNĂRUL.Halatul tău albastru.În ultimul timp speli mereu.
Maşina de spălat merge de dimineaţa pînă seara.
În curând vom rămâne fără maşina de spălat, asta în primul rând, iar în al
doilea... M-am săturat!
TÂNĂRA. Cum adică spăl mereu?
TÂNĂRUL. Asta voiam să te întreb şi eu.
TÂNĂRA. Eşti sigur că eu spăl mereu?
TÂNĂRUL. Te iubesc! (pune receptorul) Îmi pare foarte rău, doamnă!
 5
ELENA. Nimeni nu-i poate închide gura, nu-i aşa?
TÂNĂRUL. E foarte nervoasă...zilele astea...
ELENA.Mă consideră nebună?
TÂNĂRUL. Vai, doamnă! Nicidecum.
ELENA.După părerea mea tot oraşul e aşa...
Râde, aranjându-şi eşarfa extravagantă.
TÂNĂRUL. Ca de obicei, doamnă?
ELENA. Da.
TÂNĂRUL. O mastică. Un nes-cafe. Fasole cu cârnat. Şi un vermut.
ELENA. Dar nu deodată.
TÂNĂRUL. (surâzând) Binenţeles.(Toarnă mastica şi o aduce doamnei).
ELENA. Astăzi să puneţi în cafea trei linguriţe de zahăr, nu două.
TÂNĂRUL. Trei linguriţe de zahăr?! Înseamnă că azi e o sâmbătă specială?
Sunetul avionului spintecă văzduhul.
ELENA. Auziţi?
TÂNĂRUL. Ce s-aud, doamnă?
ELENA.Un avion.
TÂNĂRUL. (ascultând) Slavă domnului că aeroportul e departe de aici!
Acum nu se aude decât marea.Mult timp, sunetul mării era acoperit
de zgomotul turiştilor, dar acum oraşul s-a liniştit. A fost o vară lungă.
ELENA. (iritată) Ce vreţi să spuneţi? Că avioanele pe care le aud în fiecare
dimineaţă, nu sunt avioane?
TÂNĂRUL. De ce nu vă scoateţi haina?
ELENA. Deranjează pe cineva?
TÂNĂRUL. Dumneavoastră o să vă fie mai comod.
ELENA. Eşarfa asta am primit-o cadou.(râde) Ca şi...M-am trezit noaptea
asta la ora trei. Şi n-am mai putut adormi.
TÂNĂRUL. O să vă fac cafeaua mai tare.
ELENA.(mai mult pentru sine) I-am spuc lui Charlie: ”Aud zgomotul
avioanelor care aterizează”.
 6
TÂNĂRUL. E de la insomnie, doamnă.
ELENA. Insomnie...Crezi?
TÂNĂRUL. Şi de la faptul că se schimbă timpul. În noiembrie toţi sunt un
pic pierduţi. Deşi-i cald, e totuşi noiembrie. E toamnă.
ELENA. Ştiu că-i toamnă. I-am zis ieri lui Charlie: ”Acest noiembrie ne poate
înşela”. Dacă se va răci brusc?(Tânărului, ca pe ceva foarte important)
Niciodată să nu ai încredere în căldura din noiembrie! E o căldură
înşelătoare!...
TÂNĂRUL. Eu cred în ceea ce văd cu ochii!
ELENA. Cu ochii? Ce prostie!
TÂNĂRUL. (uitându-se la telefon) Nu-nţeleg de ce în ultimul timp e atât de
nemulţumită...A fost o vară lungă, clienţi mulţi. Am câştigat bani
buni. Ar trebui să fie mulţumită!
ELENA. Femeile! (râde)
TÂNĂRUL. Încerc s-o înveselesc, îi povestesc tot felul de filme, o duc la
discotecă, i-am propus să ne căsătorim.Ce-aş putea să mai fac?
ELENA. Să pui puţină muzică!
TÂNĂRUL. Nu beţi până nu îi dau drumul! Astăzi sunt cam împrăştiat...
Şansonete franţuzeşti, desigur. Imediat găsesc caseta.
Geamul de sus se luminează. Apare Tânăra cu receptorul la ureche.
TÂNĂRA...Dar mi-aţi zis să vă sun sâmbătă! Ce tot debitaţi acum?
(vorbeşte, plimbându-se înainte şi-napoi.)
Am terminat şefă de promoţie şi cred că interviul l-am susţinut destul de
bine! M-am înscris şi la cursuri de perfecţionare a limbii engleze. Am fost
sigură că mă veţi lua! Iar acum mă luaţi cu faptul că n-am experienţă! Ca să
capeţi experienţă trebuie să lucrezi! Nu, nicidecum!Acum ascultaţi-mă
dumneavoastră pe mine! M-am săturat până peste cap de debili încrezuţi. Din
pricina celor ca dumneavoastră, de jumătate de an nu-mi găsesc de lucru! Pun
pariu că ştiu biologia mai bine ca dumneavoastră, care demult aţi uitat-o.
Atâta vă trebuie să trântiţi receptorul, că vin acolo şi vă strâng de gât! Asta va
 7
fi ultima dumneavoastră sâmbătă! Am învăţat biologia pentru că mi-a plăcut
şi puteam să fiu de folos în institutul vostru de rahat. Dar aşa scuip pe voi!
Idiot nenorocit! (închide fereastra).
În restaurant se aude muzica.
ELENA. Mulţumesc.
TÂNĂRUL. Cu plăcere, doamnă!
ELENA. (ascultând muzica, ridică paharul şi bea puţin)
Eh, Charlie...E deja sâmbătă...
Tăcere. Se aude doar muzica.
ELENA. (vorbind de una singură) Iar am avut visul acela prostesc, Charlie.
Ţi-l aminteşti? De fiecare dată când îl am, se întâmplă ceva...Visele
nu mă mint niciodată, Charlie...Problema e în oameni, nu în vise. Oamenii
care nu visează îi consideră nebuni pe cei care au vise...(ia o înghiţitură mică)
Uite aşa, Charlie...
TÂNĂRUL. (sună telefonul) Da!
TÂNĂRA. (de sus) Ce tot îi dai cu „da”, Motănel?
TÂNĂRUL. Fie, diseară nu vom lucra. Mergem la film?
TÂNĂRA. Motănel!
TÂNĂRUL. Ei , ce vrei?
TÂNĂRA. Povesteşte-mi filmul de ieri.
TÂNĂRUL. U-au...
TÂNĂRA. Abia a început să-şi bea mastica?
TÂNĂRUL. Pregătesc eu tot, nu trebuie să-ţi faci griji.
TÂNĂRA. N-ar trebui, dar...Şi-n noiembrie sunt nevoită să gătesc fasole cu
cârnat. Iar în noiembrie eu sunt în concediu.Nu pleacă?
TÂNĂRUL. Nu.
Elena scoate din poşetă o oglinjoară şi-şi examinează eşarfa.
TÂNĂRA. În jurul ei sunt doar stafii!
TÂNĂRUL. Asta nu-i treaba noastră!
ELENA. Îi spun lui Charlie: ”Eşarfa asta am primit-o cadou”. Charlie râde.
 8
”Nu mă crezi?” Iar Charlie moare de râs.
TÂNĂRA. Ce se-ntâmplă? Vorbeşte de una singură?
TÂNĂRUL. N-are importanţă.
TÂNĂRA. Motănel!
TÂNĂRUL. Sunt ochi şi urechi!
TÂNĂRA. Vino imediat sus şi îmbrăţişează-mă!
ELENA. (tânărului) Puteţi face un pic mai tare! Ce şansonetă!
E preferata mea!
TÂNĂRUL. Desigur, doamnă! (dă muzica mai tare)
TÂNĂRA. (la telefon) Ce-i cu hărmălaia aia?
TÂNĂRUL. Nu urla, că o să-mi crape timpanele!
ELENA. (se ridică, dansează) Cum cântam, cum cântam...Puteam să cânt ca
Edit Piaf, sau ca şi Maria Callas. Ce-mi cereau, aia şi cântam. (râde)
TÂNĂRA. Pune-i ceva muzică pop, poate că aşa o să ne scutească de prezenţa
ei in fiecare sâmbătă.
ELENA. Iar uneori cântam propriile mele cântece. Cântece de dragoste...
Marea dragoste...Şi de ce nu? Mă ascultau cu gura căscată! Cântau
împreună cu mine!Nu mă crezi, Charlie? Tot nu mă crezi...Măcar într-o
noapte hai cu mine...Şi atunci o să crezi! (râde)
TÂNĂRA. Cobor de aici şi o omor. În felul ăsta vom fi liberi sâmbăta.
TÂNĂRUL. (fetei) Treptat te transformi într-o teroristă.
ELENA. O! Într-o oarecare măsură şi eu am fost teroristă. Să stăpâneşti
muzica înseamnă să fii stăpân pe lumea-ntreagă!(se apropie de masă,
bea un pic).Terorista! (începe să râdă) Dar mi se spunea „Vrăbiuţă”. Arătam
atât de fragilă...(râde) Faceţi un pic mai tare, vă rog! Ce şansonetă...
TÂNĂRA. Nu fă asta!
Tânărul dă muzica mai tare.
Nu te aud!
TÂNĂRUL. Pentru că eu tac!
TÂNĂRA. M-au picat la interviu!
 9
TÂNĂRUL. Iar?
TÂNĂRA. Cum adică „iar”?
ELENA. Am păcălit până şi Viaţa, Charlie! (bea un pic).Doamna Viaţă a
crezut că mă va frânge, dat fiind că aveam talia atât de subţire...(râde)
TÂNĂRA. Tu nu crezi că-mi voi găsi de lucru?
TÂNĂRUL. Nu m-am referit la asta. Îmi pare rău!
TÂNĂRA. Nu-i adevărat că-ţi pare rău!
TÂNĂRUL. Gata, Şoricel, ajunge! Nu e momentul potrivit pentru discuţii!
TÂNĂRA. Dar eu am probleme!
TÂNĂRUL. Şi eu la fel! (pune receptorul).Azi e mai gălăgioasă ca niciodată.
ELENA. Dar nu m-a frânt, Charlie! Eu încă ştiu să mă veselesc.
(bea paharul până la fund) Brrr! Nu suport mastica, Charlie! Când
Dumnezeu l-a creat pe om şi a suflat în el viaţă...Atunci, Charlie, atunci,
Dumnezeu ştia mai bine ca oricine că viaţa asta va fi insuportabilă. De aceea,
primul lucru pe care Dumnezeu i l-a dat omului, a fost bucuria.
Tânărul ascultă cu atenţie ce vorbeşte Elena. Dintr-odată muzica se opreşte,
lumina se stinge. Când se aprinde lumina, scena e luminată slab. E
semiîntuneric. Se deschide uşa restaurantului şi în prag apare Alex cu
geanta de voiaj în mână.
ALEX. Bună ziua.
Tânărul nu răspunde, continuă s-o privească pe Elena.
ALEX. (Zâmbind) Ei, e cineva pe-aici?
TÂNĂRUL. Da ...Bună ziua!
ALEX. Asta-i strada „Splaiului” nr.8?
TÂNĂRUL. Exact. Splaiului nr.8, dar n-avem curent.
ALEX. Doamne, Dumnezeule! Aici se mai întâmplă să nu fie curent!
TÂNĂRUL. Rar, dar se-ntâmplă.Avem un generator, numai că lumina-i mult
mai slabă. Intraţi, vă rog!
ALEX. Merge şi aşa...(priveşte în jur) E crâşma lui Nicola?
TÂNĂRUL. Care din ei? Aşa i-a chemat şi pe bunicu- meu şi pe taică-meu.
 10
ALEX. (glumeţ) Semăn eu a bunic?
TÂNĂRUL. Nu, nici vorbă ...Ce bunic...
ALEX. ”La Nicola” –aşa se numea restaurantul ăsta.
Elena stă la masă cu spatele la Alex.
TÂNĂRUL. Nici tata şi nici eu nu i-am schimbat denumirea.
ALEX. Important e că există.
TÂNĂRUL. Ce domnule?
ALEX. Da...Locul ăsta.
TÂNĂRUL. De unde veniţi?
ALEX. De departe, tinere...(se plimbă prin restaurant, se uită, atinge mesele).
E bine aici.
TÂNĂRUL. Mă bucur că vă place. Doriţi ceva de băut?
ALEX. Dar pentru ce crezi că am făcut atâta drum?...O bere , te rog.
Şi am s-o beau direct din sticlă...Foarte demult…
Elena, foarte precaută, îşi ia pălăria de pe masa vecină şi şi-o pune pe cap.
Dansam.Visam. Beam. Demult...Parcă ar fi fost într-o altă viaţă...
TÂNĂRUL. Şi acum se bea, domnule. Doar visele şi dansurile au devenit un
deficit. Mai ales visele.
ALEX. Înseamnă că merge bine afacerea?
TÂNĂRUL. Vara e plin de lume. Oraşul e mare. N-ai timp nici să respiri.
ALEX. La urma urmei, succesul unei afaceri e asigurat de numărul sticlelor
consumate, nu de vise. (râde) Am glumit.
ELENA. (aproape în şoaptă) Am plecat, Charlie.
TÂNĂRUL. (lui Alex) Berea dumneavoastră!
Elena îşi ia impermeabilul de pe scaunul vecin, în aşa fel încât să nu fie
observată.
ALEX. Oraşul s-a schimbat. De-abia l-am recunoscut.Credeam că totul e în
paragină, în sărăcie...
TÂNĂRUL. Dimpotrivă, domnule. Se construieşte foarte mult.
ALEX. Cum sunt oamenii pe-aici?
 11
TÂNĂRUL. Oamenii? Oamenii sunt diferiţi. E un oraş ca oricare altul.
Se deosebeşte de altele doar prin faptul că e oraşul meu natal.
ALEX. Şi al meu...
Elena înlemneşte cu haina în mână.
Când eram mic, în oraşul ăsta erau foarte mulţi copaci. Şi izvoare, la tot
pasul... Omul nu suferea niciodată de sete (se ridică, se apropie de geam,
priveşte afară). Am trecut pe lângă casa în care m-am născut. Acum nu mai
locuieşte nimeni acolo... E înfricoşător să treci pe lângă casa părintească, în
care nu mai stă nimeni... (râde) Am căutat chiar şi-n buzunar să scot cheia.
Glumesc! Eu demult nu mai am cheie de la casa părintească...
ELENA. (foarte încet) Charlie, eu o să mă plimb pe stradă. Face bine la inimă.
ALEX. „La Nicola”...Fugeam de la şcoală şi ne ascundeam aici. Bunicul tău a
fost un om tare bun, tinere. Niciodată nu ne-a turnat. Ne servea cu vin.
Zicea că-i place să hrănească şi să cinstească oamenii (râde).Aici ascultam
şansonete franţuzeşti. Oare astăzi le mai ascultă cineva? Nu cred...
TÂNĂRUL. (amintindu-şi de Elena) Doamnă! Mai aveţi nevoie de ceva?
ALEX. Nu demult, într- un interviu, am fost întrebat: ”Vă lipseşte
Bulgaria?” „Îmi lipseşte cârciuma „La Nicola” ,- le-am răspuns.
”Vreau să-mi revăd oraşul natal şi să beau o bere la Nicola.”
TÂNĂRUL. Doamnă!
ELENA. (rămânând cu spatele) Cu mine vorbiţi?
ALEX. Iar când ieşeam de aici, ne sărutam pe sub copaci. Făceam dragoste...
Am şi uitat lucrurile astea...
TÂNĂRUL. (Elenei)V-aţi băut mastica? Să v-aduc cafeaua?
ELENA. (întorcându-se cu spatele la el , dă din mâini) Mai încet, mai încet!
TÂNĂRUL. (iese de după bar şi se apropie de Elena) Cum vă simţiţi?
ELENA. (uitându-se cu disperare la el) Aş vrea...
TÂNĂRUL. Ce?
ELENA. (încet) Să plec...
TÂNĂRUL. Şi fasolea cu cârnat?
 12
ALEX. Fasole cu cârnat?
TÂNĂRUL. O facem după reţeta specială a bunicului. Exclusiv numai aici!
Străinii sunt pur şi simplu îndrăgostiţi de fasolea noastră cu cârnat.
ALEX. Şi eu vreau fasole cu cârnat. Puteţi să mă consideraţi străin (râde).
Fasolea cu cârnat...Şi pe-asta am uitat-o!
ELENA. (încet) Charlie!
TÂNĂRUL. Aţi venit în interes de serviciu?
ALEX. Într-o oarecare măsură, da...(râde) Un serviciu mai deosebit...
TÂNĂRUL. De ce nu luaţi loc, domnule?
ALEX. N-am stare...Am intrat aici şi am senzaţia că totul abia acum începe.
Nu mă plâng. Am colindat toată lumea.Dar să ştii, tinere, că viaţa e o
chestie apetisantă.Tot mai vrei şi mai vrei!
Brusc se deschide uşa şi intră Tânăra.
TÂNĂRA. (Tânărului) De ce ai pus receptorul?
TÂNĂRUL. Nu începe acum!
TÂNĂRA. Eşti satisfăcut că nu mai trebuie să cauţi bucătăreasă?!
TÂNĂRUL. (cu reproş) Am oaspeţi! Nu se face aşa ceva! E lipsit de tact.
TÂNĂRA. Motănel, ţi-a zis cumva cineva că eu sunt bine educată?
(ia de pe masă corespondenţa).
ALEX. (zâmbind) Dumneavoastră probabil că sunteţi Şoricelul? Îmi pare bine
să vă cunosc.
TÂNĂRA. Iar dumneavoastră probabil că nu sunteţi de pe aici...
ALEX. Am fost cândva...
TÂNĂRA. Şi acum?
ALEX. Din America.
TÂNĂRA. America? U-au! Cum e pe acolo?
(privirea ei se opreşte pe unul din plicurile de pe masă).
Noi pe-aici învăţăm engleza, ne-am înscris la cursuri de perfecţionare.
(răsuceşte scrisoarea de pe o parte pe alta) Mai bine zis, eu m-am înscris. Poate
cândva voi pleca în America. (ascunde scrisoarea în buzunar).Dar Motănel zice
 13
că e deja noiembrie. Şi totuşi, sunt oameni cărora le place să se plimbe pe
plajă în noiembrie. Nu faceţi parte dintre ei?
ALEX. (râde) Niciodată n-am avut timp pentru aşa ceva.
TÂNĂRA. De ce râdeţi? E destul de trist dacă nu aveţi timp pentru plajă!
Dacă nu-mi dispărea halatul albastru, m-aş fi fi dus cu siguranţă pe plajă.
TÂNĂRUL. Sstt!
TÂNĂRA. Mai slăbeşte-mă, motănel!
ELENA. (rămânând cu spatele) O cafea! Cu mult zahăr!
TÂNĂRA. Imediat, doamnă.
ALEX. (uitându-se spre Elena) Ai dreptate, fetiţo! Mâine voi merge la mare...
mă voi plimba pe plajă...Mâine.
TÂNĂRA. Cu ce vă ocupaţi în America?
ALEX. Sunt doctor. Am o clinică privată.
TÂNĂRA. Doctor! Motănel uneori nu prea aude. Şi nu prea vede. Iar ieri
i-a apărut o pată pe un ochi. (pipăie nervos buzunarul cu
scrisoarea).Cataractă.
ALEX. Înceţoşarea cristalinului ocular. Neplăcut.
ELENA Nu, n-am să beau cafea. Nu-i aşa, Charlie?
ALEX. (uitându-se spre Elena).Cine-i Charlie?
TÂNĂRA. Pe câinele nostru îl chema Charlie. Motănel, pe câinele nostru îl
chema Charlie? Nu-mi mai amintesc.
TÂNĂRUL. Încetează!
TÂNĂRA. (iritată) Am glumit, Motănel!
TÂNĂRUL. Noi n-avem câine.
TÂNĂRA. Dar dacă vom avea, o să-l botezăm Charlie.
ALEX. (încercând să-i întrerupă) Ce mai face tatăl tău?
TÂNĂRUL. A murit.
TÂNĂRA. Acum cinci ani. Aşa ne-am cunoscut, la inmormântarea lui taică-
său. Eu cântam în corul bisericesc la cimitir. Cinci ani! Cum
zboară timpul.
 14
TÂNĂRUL. Ce importanţă are unde ne-am cunoscut?!
TÂNĂRA. Cum să n-aibă, Motănel?! În prima perioadă e mai greu, în a
doua e deja mai uşor. Iar uneori e chiar vesel! Doar asta-i filozofia ta!
(îşi toarnă vodcă) E amuzant, de exemplu, să urmăreşti cum te străduieşti tu să
păstrezi tradiţiile tatălui tău, pentru că şi el la rândul lui a păstrat tradiţiile
bunicului tău...De aceea, probabil, îţi doreşti ca şi noi să rămânem în orăşelul
ăsta mizerabil până vom ieşi la pensie.
TÂNĂRUL.(Tinerei cu regret) Te simţi mai bine dacă ne certăm? Eşti
satisfăcută?
TÂNĂRA. Cât timp să mai umblu pe la interviuri? Poate când voi împlini
cinzeci de ani mă vor angaja undeva la lucru! Dar ce-o să mai văd eu
atunci, cu cataractă la ochi. La cinzeci de ani, n-o să mai văd nici măcar poza
străbunicului tău (arătând spre poza de pe perete).
Tânărul îi smulge paharul şi-l varsă în chiuvetă.
TÂNĂRA. (cu răutate) Nu te atinge de paharul meu, Motănel!
ALEX. Reiese că nici bunicul, nici tatăl nu mai sunt în viaţă...
TÂNĂRA. Dumnezeu să-i ierte!
ALEX. (tăios) Ştii ceva? N-am venit aici ca să te-ascult pe tine!
Tânăra îl priveşte cu mirare.
Da, dragă! Eu şi cu tatăl lui am fost prieteni!
TÂNĂRA. Chiar aşa să fie! Nu v-am prea văzut la înmormântare.
ALEX. Ţi-am spus să taci! Până la cincizeci de ani, până ţi se pune ceaţa pe
ochi, poţi să săvârşeşti minuni! Dac-aş mai avea şi eu atâta timp...
Toţi tac.
Poza asta era aici şi înainte....Mi-amintesc, mi-amintesc foarte bine...Mă
întrebam pe atunci dacă ei într-adevăr şi-au trăit viaţa sprijinindu-se unul pe
celălalt?...Şi eu sunt un om fericit...(bea bere) La aniversarea mea, în unul din
interviurile alea idioate, am fost întrebat cum mă simt, cu ce mă ocup.Le-am
răspuns că eu călătoresc. Iar în ziar a apărut cu litere de-o şchioapă:
”Călătorul Alex Sotirov- la 60 de ani.”
 15
Elena începe brusc să-şi îmbrace haina, făcând destul de mult zgomot, îşi
trage pălăria şi mai mult pe frunte.
TÂNĂRUL. Doamnă!
ELENA. Umbrela mea a rămas în taxi. Iar taxiul a dispărut! Ar trebui găsit!
TÂNĂRUL. Care taxi?
ELENA. Nu, nu... nimic...Iar dacă va porni ploaia...
ALEX. (privind-o atent pe Elena) Ploaia nu va porni.
ELENA. Vai , am uitat să plătesc...O mastică!
ALEX. (privind-o atent pe Elena) Afară-i soare, nu e nici un nor, de aceea nu
va ploua. De ce nu vă scoateţi pălăria?
ELENA. Ce-şi poate permite? Charlie, n-o să-ţi vină să crezi!
ALEX. Îmi amintiţi mereu de...
ELENA. (îl întrerupe) A început să mă doară aşa de tare capul, încât voi pleca
fără să plătesc. (caută în poşetă)
TÂNĂRUL. E din partea casei!
ELENA Nu, nicidecum, nu! Voi plăti!
TÂNĂRUL. Lăsaţi asta.Aveţi grijă de dumneavoastră! Vă aştept sâmbăta
viitoare.
ALEX. Sâmbătă?
Lumina pâlpâie, după care se aprinde cu toată puterea.Elena îşi îndeasă
pălăria şi mai tare. Alex încearcă să-i vadă faţa.
ELENA. Vă-nşelaţi!
ALEX. Nu se poate!
ELENA. În sfârşit! (scoate din poşetă portmoneul).
ALEX. E o minune! Au trecut atâţia ani!
ELENA. (nervoasă, se adresează tinerilor) El despre ce vorbeşte?
(pune banii pe tejgheua barului) Eşti un tânăr drăguţ!
Dar eu consider...eu sunt sigură că datoriile trebuie achitate...Mai devreme
sau mai târziu...Toţi plătim odată şi odată, nu-i aşa, Charlie?
Se îndreaptă spre ieşire, trecând pe lângă Alex, care-i smulge brusc pălăria.
 16
ALEX. (râzând nervos) Asta nu mai e o glumă! (Elenei) Nu mă recunoşti?
Sunt Alex.
Tăcere. Ambii se privesc cu atenţie.
Nu pleca!
Elena începe să-şi dezbrace impermeabilul la fel de zgomotos.
ALEX.Şampanie! Trebuie sărbătorită această întâlnire şocantă şi neaşteptată.
ELENA. (brusc) Cha-a-rli-i-i-i!
Lumina se schimbă. În depărtare se aude muzică.Acţiunea se mută în trecut,
în amintirile Elenei şi ale lui Alex....Regizorului îi aparţine rezolvarea
scenică. Se aud vocile lui Alex şi a Elenei, tineri.
ALEX. Elena?
ELENA. Alex?
ALEX. Eşti udă toată!
ELENA. Plouă.
ALEX. Înseamnă că o să ne bălăcim prin apă.Vai, semeni cu o Vrăbiuţă!
ELENA. Mă mir niţel cum de ai venit?
ALEX. La prima întâlnire, toţi se miră.
ELENA. Şi tu?
ALEX. Eu îmi ascult inima.Şi nu pun prea multe întrebări.
ELENA.Şi ce-ţi spune inima?
ALEX. ”Sărut-o, sărut-o, sărut-o.”
ELENA. Asta-mi place.
ALEX. Ăsta va fi locul nostru, Vrăbiuţă udă!
ELENA. Locul nostru, Alex!
Acţiunea se mută în prezent.
TÂNĂRA. Nu am obiceiul să mă bag în treburile altora, mi-ajung problemele
mele, dar ...se pare că voi vă ştiţi (bea). Cu toate astea, doamna Elena
nu dă semne că vă cunoaşte.
TÂNĂRUL. (o întrerupe). Şoricel, n-ai vrea să mergi sus, ce zici?
ELENA. (se comportă ca şi cum ar vrea să alunge amintirile).
 17
Ce să mai vorbim...În noiembrie poate să plouă...
ALEX. Nu ştiam că eşti aici. Credeam că...
ELENA. (îl întrerupe) Dă-mi pălăria!
(are o criză de râs pe care încearcă să şi-o stăpânească)
ALEX. (foarte emoţionat, se adresează tinerilor, mototolind pălăria Elenei)
Am întrebat dacă ea e în oraşul ăsta? Unde-i ea?
ELENA. Dă-mi pălăria!
Alex îi pune pălăria pe cap, atingând-o uşor cu mâna.
O examinează cu atenţie...
ALEX. Speram să te întâlnesc, Elena.
TÂNĂRA. (se adresează brusc tânărului) Ştii de ce te iubesc eu pe tine?
TÂNĂRUL. De ce?
TÂNĂRA. Pentru că eşti foarte bun.
TÂNĂRUL. După cinci ani - mare descoperire!
TÂNĂRA. Motănel! Am...o scrisoare.
TÂNĂRUL. Ce scrisoare?
TÂNĂRA. O să pregătesc fasolea...Cârnat avem?
(Tânărul se uită la ea, aşteptând un răspuns)
Desigur că avem. Te-ai îngrijit tu de toate. Nu-i aşa?
(deschide uşa din spatele barului şi intră în bucătărie. Se aprinde lumina şi
se vede cum Tânăra desface plicul şi citeşte scrisoarea...
Alex se uită la Elena).
ELENA. Nu mă privi aşa, Alex. Aşa te uiţi la mine, de parcă aş fi îmbătrănit!
ALEX. Ce-i cu tine?
ELENA. Să fi îmbătrânit atât de mult?
ALEX. Totu-i în regulă...
ELENA. Fiţi-ar să-ţi fie!
ALEX. Aşa da, asta-i Elena.(îi aranjează pălăria punându-i-o pe-o parte)
Te recunosc oriunde şi oricând!
ELENA. Bla-bla-bla.
 18
ALEX. Am mai crescut un pic, dar năravul ne-a rămas acelaşi.
ELENA. Tu...Ce faci tu aici?
ALEX. Admir frumuseţile oraşului natal (îi pune pălăria pe cealaltă parte)
ELENA. Chiar aşa?
ALEX. Cel mai frumos lucru care mi se putea întâmpla în acest oraş este
întâlnirea cu tine! (iar îi îndreaptă pălăria).
ELENA. Alex, lasă-mi pălăria în pace!
ALEX. (se retrage un pic ) Nu te-nţeleg, Elena...
ELENA. (crezând că despre pălărie e vorba). Bine, fie...
ALEX. Elena?
ELENA. Alex!
Se privesc în tăcere.
TÂNĂRUL. De ce nu luaţi loc, domnilor? Alegeţi-vă o masă.
ALEX. Aha, da...Rezervăm toate mesele. În seara asta sper ca eu şi cu Elena
...să avem de achitat o notă mare.(râde) Am prefera să rămânem
singuri! Nu-i aşa Elena?
TÂNĂRUL. Pun afară tăbliţa că restaurantul e închis.
TÂNĂRA. (strigă din bucătărie băgând scrisoarea în plic)
Absolut corect, poţi chiar scrie pe un bileţel –„Avem o întrunire”.
TÂNĂRUL. (Elenei şi lui Alex) N-o să fiţi deranjaţi.
ELENA. Alex...Cu faimoşii lui cârlionţi...Unde-ţi sunt cârlionţii, tinere?
ALEX. (glumind) I-a înghiţit timpul.
ELENA. Mniam, mniam! Aşa?
ALEX. (râzând)Timpul...A fost foarte lacom!
ELENA. Alex! Ai îmbătrânit destul de tare!
ALEX. Tinere, ce se-ntâmplă cu şampania?
TÂNĂRUL. Imediat, domnule!
ALEX. Hai să ne aşezăm, Elena!
Se aşează la masă, unul în faţa celuilalt. Tac.
Tânărul deschide şampania.
 19
Elena se ridică brusc, îşi scoate haina,vrând s-o arunce. Alex o prinde.
TÂNĂRUL. Şampania! (aduce şampania şi o toarnă în pahare) La mulţi ani!
ALEX. Mulţumesc. La mulţi ani, Elena!
ELENA. La mulţi ani!
Beau amândoi foarte puţin.
ALEX. Bună şampanie...(examinând sticla) Îţi place?
ELENA. Nu-mi place şampania.
ALEX. Înainte îţi plăcea.
ELENA. Niciodată nu mi-a plăcut.(râde)
ALEX. (râde şi el) Glumeşti?
ELENA. Ai uitat tu...Eu nu beam şampanie.
ALEX. Atunci...Să comandăm altceva. Ce-ţi place acum să bei?
ELENA. Pot să beau un pahar cu şampanie.
ALEX. E mai bine să bei ceva ce-ţi place.
ELENA. Mi-e totuna.
ALEX. Elena, aşa nu merge. Vreau să ne simţim bine.
ELENA. (dezlegându-şi nervos eşarfa) Fie, comandă-mi un pahar mare cu
mastică, dar n-am să-l beau. Nici n-o să mă ating de el.
Eu voi bea şampanie!
ALEX. Ce se-ntâmplă? Nu ne-am văzut de o mie de ani!
ELENA. Eu ştiu mai bine decât tine câţi ani nu ne-am văzut.
ALEX. Dar ce-ţi place cu adevărat? Ce-ţi face plăcere să bei? Spune, ca să
comand.
Elena se gândeşte, după care ridică paharul de şampanie şi-l bea dintr-o
înghiţitură.
Doamne, Dumnezeule!
Tăcere.Elena îşi leagă eşarfa. Din bucătărie apare Tânăra, îşi toarnă o
vodcă şi se duce înapoi....Elena şi Alex tac.
TÂNĂRUL. Un pahar mare cu mastică. Am înţeles corect?
ELENA. Absolut corect. Nu-i aşa Charlie?
 20
Toţi tac.Elena scoate din poşetă oglinjoara, îşi examinează eşarfa.
Cum eşti, Alex?
ALEX. Bine, mulţumesc. Eu...da, bine.
Amândoi tac.
TÂNĂRUL. (aduce mastica) Poftim.
ALEX. Într-adevăr sunt bine. Am grijă de mine. Fac sport.
ELENA. Foarte bine! Minunat!
Amândoi tac, neştiind ce să spună. Apoi încep să vorbească amândoi deodată.
ALEX. Fumezi? Demult?
ELENA. Nu fumez.
ALEX. Eu m-am lăsat.
ELENA. Şi eu. O ţin doar aşa...
ALEX. Acum un an m-am lăsat. Ar fi trebuit s-o fac demult. Dar...trebuia să
apară un motiv anume...Ca acum...
ELENA. (aruncă ţigara neaprinsă ) Minunat, minunat...Vara se lungeşte atât
de mult. Ar trebui să vină toamna deja. Dimineaţa e ceaţă, dar se
împrăştie repede şi ziua e foarte cald. Este neobişnuit pentru noiembrie!
ALEX. Da. Mi-am luat pardesiul cu mine. Credeam că o să am nevoie, nu m-
am aşteptat să fie atât de cald.
Tac, neştiind ce să spună.
La mulţi ani, Elena!
ELENA. La mulţi ani, Alex! (nu ridică paharul)
ALEX. (bea un pic) Încă puţin?
ELENA. Mai am.
ALEX. Bei mastică?
ELENA. Da.
ALEX. Ce mai face Pavel?
ELENA. O, Pavel!
ALEX. Tot în casa cu ferestre strâmbe stă?
ELENA. Pavel s-a mutat.
 21
ALEX. Probabil că s-au strâmbat de tot, de aceea s-a mutat?
ELENA. Mniam, mniam!
ALEX. Ce-i?
ELENA. (râde) Uite aşa ne înghite timpul- mniam!
ALEX. (râde) Mniam, uite aşa?
ELENA. Mniam! Ne înghite bucăţică cu bucăţică.
ALEX. (râde, plescăind din buze) Vai ce buni am fost!
ELENA. (râde) Ce i-a placut timpului nasul meu!
ALEX. Dar călcâiul meu drept?!
ELENA. Şi obrajii mei rumeni!
ALEX. Şi cârlionţii mei negri!
ELENA. Ham! Mniam...
ALEX. Şi ficatul meu, şi stomacul, şi colecistul!!
ELENA. Cel mai prematur, timpul mi-a înghiţit inima.
Şi-a deschis gura şi, mniam...
Amândoi râd. Brusc Elena ridică paharul cu şampanie şi-l bea tot.
Amândoi tac.
ALEX. M-am gândit la tine Elena...Nu ştiam unde eşti. Mă întrebam... dacă
eşti în oraşul ăsta ...sau ai plecat...Poate te voi vedea în mulţimea de pe
stradă şi nu te voi recunoaşte...Sau poate că tu vei trece pe lângă mine şi nu
mă vei recunoaşte.Visam să te întâlnesc! Să stăm şi să vorbim! Pentru că...
(se opreşte) Credeam că eşti la Sofia.
ELENA. Nu sunt la Sofia.
ALEX. Credeam că tu cânţi pe cele mai mari scene ale lumii!
ELENA. Sunt aici Alex! În acest oraş.
ALEX. Când te-ai întors?
ELENA. Acum câtva timp.Vai! Ar trebui să mă spăl pe mâini!
(merge la toaletă)
ALEX. (Tânărului) Asta-i Elena.
Tânărul îl priveşte pe Alex.
 22
Am învăţat în aceeaşi şcoală.Apoi am plecat la Sofia...Eu eram la medicină,
iar ea la conservator. Da, asta-i Elena.Noi...am fi putut sărbători!
Tânărul se duce în bucătărie.Tânăra stă pe masa din bucătărie,bălăbănind
din picioare.
TÂNĂRUL. Salut!
TÂNĂRA. Salut!
Tinerii tac şi se privesc.
Iartă-mă!
Tânărul se apropie de ea, ea coboară de pe masă şi încremenesc îmbrăţişaţi.
Sărută-mă imediat! (se sărută) Hai să facem dragoste !
TÂNĂRUL.(desfăcându-i bluza) Imediat...
Întuneric.

SFÂRŞITUL ACTULUI I

ACTUL II

Acţiunea se-ntâmplă în trecut.

 23
Se aud vocile Elenei şi a lui Alex, amândoi tineri.

ALEX. Vrăbiuţă, eşti fericită?

ELENA. Cu tine, da.
ALEX. Atunci vino cu mine!
ELENA. Unde?
ALEX. N-are importanţă .
ELENA. Tata mă va ucide.
ALEX. Şi dacă vom pleca departe?
ELENA. Ce sens are? Mai spune-mi odată...
ALEX. Ce?
ELENA. Despre cocostârci, Alex!
ALEX. Un câmp plin cu cocostârci...(Elena râde). Un câmp plin cu
cocostârci...(Elena râde). Un câmp plin cu cocostârci...(Elena râde)
Acţiunea se mută în prezent. Elena, râzând, se apropie de masă.
ALEX. Râsul tău s-a schimbat, Elena.
ELENA. (se aşează) Oare?
ALEX. Ţi-aminteşti cum cântai în picioare pe masă?
ELENA. M-am spălat pe mâini.
ALEX. Iar eu îţi ţineam fusta, ca să nu-ţi vadă picioarele şi alţi bărbaţi.
ELENA. De ce crezi că eu aş vrea să-mi amintesc despre asta?
ALEX. Pentru că...(tace)
ELENA. Odată, aşa de tare m-ai tras de fustă, încât mi-am pierdut echilibrul,
am căzut de pe masă şi mi-am luxat piciorul. O lună n-am putut să merg, se
umflase şi mă durea.
ALEX. (râde) Nu-i adevărat! Denaturezi faptele istorice!
ELENA. (îl întrerupe ) Erai un prostuţ gelos, Alex, şi din pricina ta mi-am
luxat piciorul.
ALEX. Înseamnă că nu m-ai uitat?
ELENA. (după o pauză) Când plouă, întotdeauna îmi amintesc de tine. Mă
 24
doare piciorul atât de tare, încât mi-e imposibil să te uit.
ALEX. Mai cânţi?
ELENA. Am să beau şi paharul ăsta cu şampanie.
ALEX. Cu ce te ocupi?
ELENA. Oare cu ce nu mă ocup? Cum e în America?
ALEX. E mult de lucru. Mu-u-ult.
ELENA. Mai lucrezi?
ALEX. Am o clinică privată. Mare şi renumită.
ELENA. E straniu că niciodată n-am auzit nimic despre tine.
ALEX. Acum sunt bogat, Elena. Am mulţi bani...
...doar că nu ştiu ce să fac cu ei!
ELENA. (foarte liniştită, zâmbind) Bagăţi-i în fund, Alex!
ALEX. (râde) Să mi-i bag în fund?
ELENA. Perfect adevărat.
ALEX. Dragă Elena...Banii sunt cei care ne fac viaţa comodă şi suportabilă.
ELENA. (ironic) Dragă Alex...Dacă tu ai atât de mulţi bani, atunci eu voi mai
bea o cafea.Cu mult zahăr. Zahărul face foarte bine. Te ajută să uiţi
totul. Scleroza se dezvoltă mult mai repede...Sunt atâtea lucruri, Alex, care
trebuie neapărat uitate, nu-i aşa? (ţipă) Ce-i cu cafeaua mea?Am comandat-o
acum câţiva ani!
Linişte. Nu răspunde nimeni.
ALEX. (întorcându-se spre bar) Ce ştiu ei?
N-au nici cea mai vagă idee despre cum a fost...
ELENA. Dar cum a fost, Alex?
ALEX. Eram tineri, ascultam pe ascuns Beatles. Iar ei acum n-au habar de
nimic...nu ştiu nici măcar despre evenimentele din Cehoslovacia.
ELENA. Dar de ce ar trebui să ştie?
ALEX. (zâmbind) Pentru că n-au fost în Bulgaria. Au fost in Cehoslovacia,
Polonia, Ungaria, dar nu şi în Bulgaria.Noi, bulgarii, întotdeauna am
fost în afara evenimentelor. Alţii le crează, iar noi întotdeauna doar asistăm,
 25
observăm şi oftăm. Oftăm şi ne gândim ce vom face la cincizeci de ani când
vom avea cataractă. Cum vom mai vedea noi lumea la cincizeci de ani?
Lumea s-a schimbat, au picat ziduri, s-au scimbat regimuri, au dispărut
graniţe. Numai „oftatul” nostru a rămas acelaşi!
ELENA. Bea o mastică, Alex.Poate aşa vei înceta să mai debitezi prostii!
ALEX. Prostii? Toţi anii ăştia m-am interesat ce se-ntâmpla aici. Citeam
ziarele, discutam cu bulgarii...Mulţi mi-au cerut ajutorul la clinică. Aş
putea spune că ştiu mai multe decât...
ELENA. (brusc) Nu ştii nimic!
Alex se uită la ea.
(Cu un gest delicat, îi atinge reverul sacoului) Gândăcel...
(Apoi îi atinge vârful nasului) Bip!
Alex o priveşte zâmbind.
(încet) Biii-iip...
ALEX. (îi apucă mâna şi o reţine în mâna sa) Evenimentele din Cehoslovacia
n-au fost o prostie.
Tăcere. Alex îi ţine mâna în continuare.
Au fost o filă de istorie pe care noi am uitat-o foarte repede. Tot ce ni se
părea nouă atunci imposibil, acum a devenit posibil. Dar, dacă oamenii n-au
memorie şi dacă...
ELENA. Bagă-ţi în fund şi evenimentele din Cehoslovacia, Alex.
Tăcere.
Vai de mine, Alex e revoltat!(îşi smulge mâna din mâna lui) Alex s-a obişnuit ca
lumea să i se uite în gură când el vorbeşte! El e măreţ! Are propria sa clinică
în America!

ALEX. Da, am clinica mea.În America.

ELENA. Şi ce-i cu asta?
ALEX. De ce te porţi aşa?
ELENA. Nu eu te-am invitat încoace, Alex!
 26
ALEX. Ai să-mi spui ceva, Elena?
ELENA. Oho-ho! Foarte multe...
Tăcere.
ALEX. Atunci, să mai bem.
ELENA. Pavel a fost prietenul tău cel mai bun!
ALEX. Asta ai vrut să-mi spui?
ELENA. În Bulgaria au avut loc evenimente importante!
ALEX. Oare? Chiar aşa?
ELENA. Dar ce te mai leagă pe tine de Bulgaria?Ce ai tu comun cu ea?
ALEX. Ştii...
ELENA. Nu cred că ai venit aici doar ca să-ţi revezi oraşul.
ALEX. Elena, oraşul ăsta e şi al meu, cum e şi al tău.
ELENA. Tu nu faci niciodată nimic, aşa pur şi simplu.
ALEX. Chiar crezi că trebuia să-ţi cer permisiunea ca să mă-ntorc în oraşul
natal?
ELENA . Lumea într-adevăr s-a schimbat. Dar asta nu înseamnă că a devenit
mai bună. La fel şi oamenii...Pe măsură ce trece timpul, devin tot
mai răi. Mai mercantili...mai dezamăgiţi...Dacă oamenii ar...
ALEX. Eu nu sunt dezamăgit.
ELENA. Aşa crezi?
ALEX. Eu mi-am împlinit visele, Elena.
ELENA. Dar ai mai întâlnit aşa un prieten ca Pavel?
ALEX. Nu...Dar...
ELENA. Cel mai bun prieten al tău, Pavel, cântă în pasajul subteran de lângă
şcoala în care am învăţat toţi trei! Pavel -un violonist extraordinar!
El moare de foame! În cutia din faţa lui i se aruncă din când în când câte o
copeică.Şi ştii de ce ? Pentru că lumea asta idioată niciodată n-a avut nevoie
de violonişti. (îşi scoate eşarfa şi o aruncă nervos în poşetă)
ALEX. Asta-i... catastrofal. Sper că nu mă consideri pe mine vinovat de asta?
ELENA. Pensia de muzician nu-i ajunge prietenului tău nici măcar pentru
 27
lapte şi pâine! Nu, Alex, nu eşti tu de vină. Astea-s vremurile...
Practic, uşor, rapid, comod- astea-s idealurile lumii în care trăim!...Să-ţi umfli
burta, să aduni grămezi de bani, să pleci în America...Cine are nevoie de
viori?!Ele se usucă şi se acoperă de praf! Iar muzicienii- în trecerile
subterane! Iar de acolo direct la cimitir! (scoate eşarfa şi şi-o leagă din nou la
gât).Nu demult, au deschis unul nou, unde vor fi înmormântaţi numai
oamenii de culltură.Ce onoare!Adâncă plecăciune acestei bucăţi de pământ!
Oamenii artei şi-au găsit în sfârşit un loc sub soare...la cimitir!
Tăcere.
Bineînţeles că nici de asta nu eşti tu vinovat! Tu nu eşti vinovat de nimic! Doar
că aş vrea să te-ntreb...Succesul...Şi cu ce preţ? A meritat?
Tăcere.
Pavel a avut de ales...A avut de ales între două treceri subterane- la gară sau
lângă şcoala noastră...Nu pot să nu întreb: al cui succes e mai important? Nu
pot...să nu întreb...
ALEX. (se ridică şi merge la bar, examinează sticlele) Nu văd şampania.
(Ia o sticlă de vin, o deschide...Ia pahare, le aduce la masă, toarnă vin).
Îţi aduci aminte Conservatorul...Tu şi Pavel...Fata care lua patru octave, cu o
voce atât de frumoasă şi...Pavel. Cine şi-ar fi putut imagina...trecerea
subterană...Doamne Dumnezeule!...Ce cronici avea Pavel!...A răsărit o nouă
stea pe firmamentul muzical bulgar...Pavel...
ELENA. (nervoasă) Linişteşte-te, Charlie!
ALEX. (se uită la ea) Şi totuşi ...să bem pentru tine, Elena...
Elena ridică paharul şi-l bea până la fund.
Ai familie?
ELENA. Desigur...Da....Dar tu... eşti însurat?
ALEX. Da, sunt însurat.
ELENA. Cum arată soţia ta?
ALEX. Fostă manechin.
 28
ELENA . Şi pentru asta te-ai dus în America? Cu o fostă manechin te puteai
însura şi aici.
ALEX. Aş fi putut.
ELENA. Pentru asta te-ai aruncat în Dunăre ?...Ai fost ud, Alex?
ALEX. Până la oase.
ELENA. La ce te-ai gândit, Alex?Când corpul tău era purtat de valurile
Dunării...atunci, în timpul evenimentelor din Cehoslovacia...la ce te
gândeai?
ALEX. Mă rugam ca în întunericul ăla să nu încurc cumva navele, să nu mă
urc cumva pe o navă rusească, în loc de una nemţească. Mi-era inima
cât un purice. Dacă m-ar fi prins, n-aş mai fi fost acum în viaţă!
ELENA. La asta te gândeai?
ALEX. Cam aşa ceva.
ELENA .Trebuia să te fi întors, Alex...Măcar la înmormântarea mamei tale.
Tăcere.
Eu şi cu Pavel am înmormântat-o pe mama ta. Mă gândesc că ar fi trebuit să
fii aici...Ca să-i închizi ochii...Ar fi trebuit...Alex.
ALEX. Tinere!
Bucătăria se luminează.
TÂNĂRA. (e aşezată pe masă, turceşte) Iar el ce-a zis ?
TÂNĂRUL. (descheindu-şi cămaşa) Iar el striga: ”Nu respira! Auzi?”
TÂNĂRA. De ce să nu respire?
TÂNĂRUL. Ca să nu audă vecinii.Vecinii lor erau terorişti. Dar ei, abia acum
au înţeles asta. Până mai ieri nu ştiau nimic despre aceşti vecini şi-
şi beau cafeaua împreună.
TÂNĂRA. Cu teroriştii adică?

TÂNĂRUL. Soţia care se culca cu vecinul, când a aflat că vecinul e terorist, a

leşinat.Bărbatu-său o aduce în simţiri, pe bărbat îl joacă Harison
Ford, ea deschide ochii, iar Harison Ford strigă:”Nu respira!”
 29
TÂNĂRA. Motănel!
TÂNĂRUL. Nu ţi se pare interesant?
TÂNĂRA. Noi... aşa vom trăi?
TÂNĂRUL. Dar ce ne lipseşte?
TÂNĂRA. Vom aştepta ieşirea la pensie, vom găti, vom pune masa, vom
strânge masa, vom spăla vasele? Ne vom uita la filme prosteşti?
TÂNĂRUL. De parcă tu te uiţi la ele?Cum începe filmul- ai şi adormit!
TÂNĂRA. Uneori am nişte presimţiri rele...
TÂNĂRUL. Şoricel, tu eşti foarte frumoasă!
TÂNĂRA. I am beautiful.
TÂNĂRUL. Mai ales după ce facem sex.
TÂNĂRA. I am alive… Sunt vie…
Tânărul revine în restaurant...Tânăra merge sus.
ALEX. (strigă) Ce se-ntâmplă cu fasolea?
TÂNĂRUL. E gata, domnule.
ELENA. (încet) Eu nu vreau.
ALEX. (strigă) Nu vrei fasole cu cârnat?
ELENA. (încet) Nu-s flămândă.
ALEX. Te rog, măcar să guşti fasolea cu cârnat.
ELENA. Nu.
ALEX. Dacă nu mă înşeală memoria, pe timpuri ne certam destul de des.
N-ar fi timpul să încetăm?
ELENA. Eu nu voi mânca fasole cu cârnat.
Sus ,în cameră, Tânăra ridică receptorul şi formează un număr.
ALEX. Fasolea cu cârnat era mâncarea noastră preferată şi era şi
specialitatea casei.
ELENA .Mâncam fasole cu cârnat pentru că era cel mai ieftin fel de mâncare.
ALEX. (nervos) Vrei să spui că eu de aia îţi propun acum fasole cu cârnat,
pentru că-i ieftină? Îţi dai seama ce vorbeşti?
ELENA. (încet) Da.
 30
АЛЕКС. Nu te-nţeleg, Elena!...Eşti foarte nervoasă!
ELENA. Ce legătură are sistemul meu nervos cu fasolea cu cârnat ?
ALEX. Ăsta era locul nostru! Al meu şi al tău!Aici era fasolea noastră cu
cârnat! În fiecare sâmbătă....
ELENA . Sâmbăta...E mai bine să nu-mi amintesc de respingătoarea fasole cu
cârnat! Nu vreau nici măcar să-i aud mirosul!
ALEX. (enervându-se) În fiecare sâmbătă ne adunam aici, ascultam şansonete
franţuzeşti! Pe urmă, când am plecat să învăţăm la Sofia, ne lipsea
atât de mult locul ăsta! De aceea, în fiecare sâmbătă, când aveam bani de
drum, veneam aici! Dar tu nu mâncai fasole cu cârnat! Nici vorbă!
Sună telefonul care e pe tejgheaua barului.
TÂNĂRUL. (ridică receptorul) Da?
TÂNĂRA. Motănel, din moment ce noi am închis, de ce trebuie să ne ocupăm
de aceşti boşorogi? (pune receptorul)
TÂNĂRUL. (trânteşte receptorul şi se adresează celor doi) Ultima dată vă
întreb, domnilor! Fasole cu cârnat –da sau ba?
Tăcere.
Avem friptură de găină. Mai multe feluri de brânză.Avem şi specialitatea
casei, care...
Sună telefonul.
(iritat) Ce e?
TÂNĂRA. Nu ştiu cum să-ţi spun!
TÂNĂRUL. Spune-o cum vrei, numai nu te apuca iar de spălat! Bine?
TÂNĂRA. Dar...
TÂNĂRUL. Gata, ajunge! (pune receptorul).Cinaţi sau nu cinaţi?

ALEX. Vom cina! O cafea tare, cu mult zahăr. Pentru Elena.(deschide meniul)
Iar pentru mine, fasole cu cârnat. Omletă cu ciuperci.
 31
O sticlă cu vermut. Cremă de vanilie. Biftec...Clătite cu nuci şi miere...
şi...tocană de legume!...
(închide meniul)
TÂNĂRUL. (mai mult pentru el) Ciudată comandă...(prepară cafeaua)
ALEX. Mă acuzi pe mine?
ELENA. Nu ştiam nimic despre tine.Pavel a făcut posibilul şi imposibilul ca
să ia legătura cu tine. Într-un sfârşit, a dat de soţia ta. I-a spus:
„Mama lui a murit. Spuneţi-i să vină!” Ţi-a transmis soţia ta asta?
ALEX. Da, Elena. Soţia mea mi-a transmis.
ELENA. E frumoasă?
ALEX. Acum nu mai ştiu...
ELENA. O iubeşti cum m-ai iubit pe mine?
ALEX. M-am însurat târziu. Nu dragostea era cel mai important lucru.
Îmi doream copii.
ELENA. Ţi-a făcut copii?
ALEX. Nu.
ELENA. Găteşte gustos?
ALEX. Se perfecţionează în bucătăria bulgară. Eu am învăţat-o.
ELENA. Ea...cum face dragoste?
ALEX. Elena, de ce faci asta?
ELENA. Despre ce vorbiţi? Tu şi cu ea, cum cinaţi, cum beţi vin, cum vă
treziţi, cum râdeţi, cum primiţi musafiri, cum...?
ALEX. (încet) Încetează!
ELENA. Nu-mi spune tu ce să fac! Dacă o să vreau, o să-ncetez, dacă nu-nu!
Cum o cheamă?
ALEX. Miriam.
ELENA. Miriam...(după o pauză) Dar de ce nu...
ALEX. Cu tine s-a-ntâmplat ceva...
ELENA. Ei nu, zău?
ALEX. În tine s-a strecurat ceva ...rău...
 32
ELENA. (îl întrerupe) De ce eşti aici, Alex? Din moment ce ai o viaţă normală?
Din moment ce nu eşti dezamăgit?...De ce eşti aici?
ALEX. Ai devenit arţăgoasă şi răutăcioasă.
ELENA. Nu vei putea să mă răneşti!
ALEX. Ce s-a-ntâmplat cu visele tale, Elena? Ţi-au fost furate?
ELENA. Linişteşte-te, Charlie; el nu mă va putea răni!
ALEX. Charlie?! Unde-i Charlie? Poate sub masă?Arătă-mi-l şi mie, în
sfârşit, pe Charlie?
ELENA. Lasă-l în pace pe Charlie!
ALEX. Din tine n-a ieşit nimic, Elena?
ELENA. Fii atent, Alex, el poate să muşte!
ALEX. Iar eu am reuşit; eu am realizat tot, totul, totul!
ELENA (strigă) Şi atunci, ce cauţi aici?
ALEX. (categoric) Eu nu sunt vinovat de nimic!
Am făcut ceea ce trebuia să fac!
ELENA. Adică să fugi! Pe vremea când pentru asta erai pedepsit.Ne-au
pedepsit pe noi. Ne-au chemat la miliţie.Ne-au interogat.Ne-au
ameninţat. L-au concediat pe tata. I-au distrus cariera.I-au cerut mamei tale
să se dezică de tine.”Cel ce nu s-a întors”-a existat acest termen, Alex, şi tu-l
ştii foarte bine.
ALEX. Nu sunt vinovat!
ELENA. Tu ştiai care vor fi consecinţele pentru noi! Aşa erau timpurile.Au
fost şi-n Bulgaria evenimente, Alex! Noi, cei de aici, apropiaţii tăi, le-
am trăit! Tu te-ai căţărat pe nava nemţească şi ai dispărut, iar noi aici...
ALEX. Era viaţa mea! Nu a părinţilor mei şi nici a ta!
ELENA. Fiu de căţea!

ALEX. Ce viitor aveam eu aici, cu un tată măturător de stradă şi mama –

 33
femeie de serviciu?Trei ani, conform repartiţiei într-un sat uitat de
lume? Nu! Eu aveam alte planuri! În nici un caz să tratez ţărani în opinci!
ELENA. Ai plecat fără să-mi spui nimic! Ai dispărut pur şi simplu!
ALEX. Tu aveai o casă frumoasă, bani, maşină, vilă. Iar eu, ce aveam? Da,
aveam talent ca şi tine. Deşi, nu ştiu dacă eu în medicină aş fi putut
lua patru octave. Mă-ndoiesc...Chiar şi talentul îl aveai mai mare...Şi ce s-a
ales din tine?
ELENA. Fiu de căţea ce eşti! Mincinos nenorocit!
ALEX. De ce ai renunţat la toate?De ce nu mai cânţi?
ELENA. S-a gândit el la mine!Tu nici nu ştiai dacă mai trăiesc sau nu !
(caută în poşetă cu mâinile tremurânde şi scoate un ruj)
ALEX. Toţi ţi-au prezis un viitor stălucitor! Ce-ai făcut cu el, Elena?
ELENA. Tu nu mai ai voie să bei!
ALEX. Ce s-a-ntâmplat cu tine, Elena?
Elena se rujează cu mâinile tremurânde.
Locul ăsta e un cimitir al talentelor! Şi tu aici te-ai înmormântat!
ELENA. Loveşte, Alex, loveşte! Hai, mai dă!
ALEX. Nu mă învinovăţi pe mine , Elena! Dacă îţi spuneam atunci, tatăl tău
m-ar fi silit să rămân.Nu sunt vinovat că mi-am ascultat inima!Nu
sunt vinovat că eu aveam calibru! Şi-mi era necesar spaţiul! Îmi era necesară
libertatea! Imensa libertate!
ELENA. Vreau să plec!
ALEX. Permanentul simţ al vinovăţiei! Acest sentiment slav de nestârpit!
Acest propulsor al autodistrugerii! Trebuie să te simţi tot timpul vinovat!
ELENA. Slav sau nu, aici e aerul meu. Uneori respirăm greu, dar respirăm
aerul nostru!
ALEX. Aerul sărăciei! Şi al distrugerii!
ELENA. Bine, Alex!
ALEX. Al descompunerii. Al eşecului. Moartea idealurilor.
ELENA. Ai terminat?
 34
ALEX. Aerul crimelor, al banilor murdari şi al corupţiei.
ELENA. E şi aerul prieteniei. Şi încă a multor lucruri.
ALEX. Adevărul e că dacă rămâneam aici, mă transformam într-un doctoraş
de provincie, cu tendinţe spre îngrăşare şi alcoolism...
ELENA. Destul, ajunge, Alex!
ALEX. Îmi cunoşteam capacităţile şi ştiam ce potenţial am!Am plecat şi am
muncit ca un disperat! Nu mi-a fost uşor! N-am primit nimic pe
gratis!...Tot ce-am realizat am obţinut prin muncă asiduă...Să fie asta o
crimă? Timpul mi-a arătat că n-am greşit. Acum am bani. Slavă. Profesia
iubită.O casă frumoasă. Sunt un medic de renume internaţional.Astăzi sunt o
somitate!
ELENA. Eu, eu, eu, sunt, sunt, sunt...
ALEX. Ce-am făcut atunci?...Nu ştiu dacă a fost just...Dar a fost corect.
ELENA. Ne-a zăpăcit de tot întâlnirea asta, nu-i aşa Charlie?
Acţiunea se mută în trecut.
ALEX. Familia Gheorghiev?
ELENA. Aţi greşit!
ALEX. N-aţi plătit taxa pentru femeia de serviciu.
ELENA. Vă spun că aţi greşit !
ALEX. De acord. Ştiu că nu sunteţi Gheorghievii.Am greşit intenţionat.V-am
văzut ieri cum intraţi în apartament.
ELENA. Şi ce-i cu asta?
ALEX. Vreau să mă-nsor cu dumneavoastră.
ELENA. Cum? Cu mine?
ALEX. Perfect adevărat! Bi-iiip!
ELENA. Ce faci? Ia-ţi degetul de pe nasul meu!
ALEX. Degetul meu s-a lipit, s-a lipit, s-a lipit! Numai ceva magic poate să-l
dezlipească! Magicile cuvinte: ”Da, Alex, voi bea un ceai cu tine.”
ELENA. Eu nu beau ceai.
ALEX. Şi mai bine. Înseamnă că diseară vom bea vin.Te aştept pe strada
 35
Splaiului nr.8. E un loc extraordinar, unde se adună pictori,
muzicieni...E foarte vesel! Spune: ”Voi veni”.
ELENA. Eşti nebun!
ALEX. Hai spune...
ELENA. (râzând) Voi veni.
Acţiunea se mută în prezent.Tânăra coboară încet scara...Tânărul şterge
tejgheaua barului...Elena stă la masă şi se joacă cu nişte firimituri...Alex
umblă înainte şi înapoi...Tăcere.Tânăra ridică capacul unei oale, bagă
degetul în ea, apoi îl linge.
ALEX. (mai mult pentru sine) Nu, noi nu mâncăm fasole cu cârnat...
TÂNĂRA. (intră din bucătărie în restaurant, lingându-şi degetul)
Pentru cine-i pregătită fasolea asta? (îşi toarnă vodcă)
ALEX. (sieşi) Noi n-o mâncăm.
TÂNĂRUL. Nu mănâncă! Ei au problemele lor.
TÂNĂRA. Şi eu am o problemă: jumătate de oală cu fasole cu cârnat!
TÂNĂRUL. (O priveşte, apoi îi smulge paharul din mână, îl varsă în chiuvetă.
I se adresează tinerei pe un ton răutăcois.) S-au instalat aici!
Mi-am închis restaurantul pentru ei! Nu comandă nimic! Sau comandă
prostii! Vor primi o notă consistentă!
ELENA. Aş putea cere o bucăţică de pâine?
TÂNĂRUL. Asta în loc de cină?
ELENA. Nu, nicidecum! Doar că stomacul meu...(se apropie de bar, unde i se
dă o felie de pâine) Mulţumesc. Când începe să mă doară stomacul...Trebuie să
mănânc o bucăţică de pâine. Aşa îmi trece...
TÂNĂRA. Am auzit undeva că, atunci când ai ulcer, trebuie să mănânci
melci vii.Vii şi proaspeţi. Nu trebuie fierţi, pentru că atunci nu mai
sunt chiar atât de vii.
TÂNĂRUL. Ssst!

TÂNĂRA. (explodează) Nu mă mai întrerupe atâta, Motănel! De ce nu pot

 36
să-i spun femeii despre melci? Nu vezi că are ulcer? (Elenei)
Mătuşa mamei mele aşa şi-a tratat ulcerul. Mânca câte doi melci, de trei ori
pe zi. Nu era mătuşa ei dreaptă, pentru că bunicul n-a avut nici o soră.
Dar mama o considera mătuşa ei. După cura cu melci a murit, dar nu de
ulcer. Melcii îi vindecaseră ulcerul. A murit de altceva, nu-mi mai amintesc
acum pricina. Şi mama a rămas fără mătuşă.Îngrozitor!
(Tânărului, aruncându-i scrisoarea pe tejgheaua barului)
Stau şi mă-ntreb şi nu ştiu cum să-ţi spun.Cum să-ţi spun...Îmi imaginez
reacţia ta când îţi voi spune! Scrisoarea asta e pentru tine!
TÂNĂRUL. Nu aştept scrisori.
TÂNĂRA. Ştiu că nu aştepţi. Dar...Ai câştigat la loteria vizelor!
TÂNĂRUL. Cu-u-m?
TÂNĂRA. (speriată) Ce-i, Motănel? Dacă vrei, o foloseşti, dacă nu-nu!
TÂNĂRUL. N-am făcut niciodată nicio cerere pentru loteria vizelor!
TÂNĂRA. Am făcut-o eu pentru tine.
TÂNĂRUL. Mai repetă o dată! Bag seamă n-am auzit bine!
TÂNĂRA. Poftim, te-ai şi enervat!
TÂNĂRUL. Vreau să aud ce-ai făcut!
TÂNĂRA. Am completat actele şi pentru mine şi pentru tine!Tu ai câştigat!
Dat fiind că la interviu am fost eu, reiese că ambii avem actele în
regulă. Putem pleca! În sfârşit! Eu am aranjat totul!
TÂNĂRUL. (după o pauză) Câte treburi ai învârtit tu... pe la spatele meu.
TÂNĂRA. Păi, Motănel!
ELENA. Aveţi în meniu melci vii?
TÂNĂRUL. (strigă) Nu! (urcă nervos sus şi închide fereastra).
TÂNĂRA. (Elenei şi lui Alex) Aţi văzut ce s-a întâmplat...Îngrozitor...Am ştiut
că se va enerva...Dar totuşi am sperat...Acum ce-i de făcut?...
(merge sus după Tânăr)

ELENA. E uimitor...În sfârşit îmi voi putea trata vechiul meu ulcer.Foarte
 37
simplu. Cu melci vii şi foarte proaspeţi...Nicidecum fierţi...
Tânărul iese din cameră şi se întâlneşte pe scară cu Tânăra.
TÂNĂRUL. M-ai minţit!
TÂNĂRA. Nu e chiar aşa...
TÂNĂRUL. Eu nu plec în America!
TÂNĂRA. Hai să discutăm, să analizăm...
TÂNĂRUL. Pentru a câta oară? De o mie de ori am discutat asta! Ţi-am spus
că eu nu plec nici în America, nici în Canada, nici în Australia,
nu plec nicăieri!
TÂNĂRA. De ce strigi? Avem musafiri!
TÂNĂRUL. Mincinoaso!
TÂNĂRA. Taci!
TÂNĂRUL. Eşti anormală, eşti o alcoolică anormală, o mincinoasă ticăloasă!
TÂNĂRA. (strigă) Nu sunt alcoolică!
Elena se apropie de combina muzicală şi pune o şansonetă...Tânărul merge
iar în cameră, tânăra -după el...Sus continuă scandalul, se aud vocile lor.
TÂNĂRUL. N-am să fac asta!
TÂNĂRA. De ce?
TÂNĂRUL. Nu vreau! Ţi-am spus de o mie de ori că nu vreau!
TÂNĂRA. Da? O să stăm să-mbătrânim şi să ne uscăm în cârciuma asta,
până ne vor dispărea toate visele! Nu-i aşa?
TÂNĂRUL. Şi acolo?Stau câinii cu colacii în coadă...
Plâng ăia de nu mai pot că au nevoie de biologi!
TÂNĂRA. (strigă) Nu judeca după tine!
TÂNĂRUL. Nu te apropia de mine!
TÂNĂRA. Nici gând!
Elena dă muzica mai tare,acoperind astfel vocile tinerilor...Elena
dansează.Lumina se schimbă şi acţiunea se mută în trecut.
ELENA. Nu fac avort!
ALEX. E cam devreme pentru copii. Nu e momentul!
 38
ELENA. Fir-ai să fii, Alex! De ce nu te bucuri?
ALEX. Lasă-mă-n pace, peste două zile am licenţa.
ELENA. Ţi-am spus că sunt gravidă şi nu te bucuri de loc.
ALEX. Mă bucur.
ELENA. Nu te bucuri.
ALEX. Vorbim despre asta după examene.
ELENA. Prostuţule, sunt gravidă! O să am un copil! Copilul tău!
Ce-o să-i spun lui tata?
ALEX. Că ne însurăm.
ELENA. Când?
ALEX. Duminică.
ELENA. Şi dacă-s gemeni?
ALEX. Atunci, luni.
ELENA. De ce m-am îndrăgostit de tine, de ce?
Acţiunea se mută în prezent.Elena întrerupe muzica.
ALEX. Te-am iubit foarte mult, Elena.
Tăcere.
Foarte mult. Dar nu puteam să rămân aici.
Tăcere.
Acolo la început...mi-a fost tare greu, era îngrozitor.Dorul de tine mă rupea în
bucăţi.
Elena tace.
Îţi scriam tot timpul scrisori ....La început...Ştiam că ele nu ajung.Eram ca o
fiară rănită...Scriam şi câteva pe zi.
Elena tace.
Îţi scriam cât de mult te iubesc şi cât îmi lipseşti! Niciodată n-am iubit pe
nimeni, atât de mult ca pe tine.
Elena de abia respiră.
Cred că trebuie...cred că trebuie să ierţi...
Tăcere.
 39
Trebuie să ierţi. (tăcere) Spune ceva, Elena!
ELENA. Această speranţă idioată...că te vei întoarce...Nu-i aşa Charlie?
ALEX. Elena, te rog, vorbeşte cu mine, nu cu Charlie!
ELENA. Alex mă roagă...E sfârşitul lumii...
ALEX. Am fost...Atât de singur.Toţi anii ăştia...

Elena respiră adânc.

Am fost foarte singur fără tine, Elena...
Tăcere.
ELENA. În acel an, iarna a venit mult mai repede. Atunci când tu te-ai
aruncat în Dunăre, fără să-mi spui nimic.Când tu ai devenit fugar,
când tu ai făcut-o lată, iar noi a trebuit s-o dregem cumva...Atunci pentru
mine lumea s-a prăbuşit. De parcă cineva ar fi zugrăvit Sofia în negru. Iar eu
o vedeam pentru prima oară. Pe atunci, nu era deloc simplu să naşti un copil
fără tată. Şi eu n-am avut curajul să mă-ntorc în oraşul meu.Tata m-a găsit
când eram în luna a cincea. M-a bătut...Am stat nemişcată în spital până la
naştere. Atunci mă rugam ca tu să fi încurcat corabia şi să fii arestat.Chiar
dacă te băgau la închisoare, ai fi fost aici. Te iubeam mai mult decât
viaţa...Atunci mi-am pierdut vocea...
ALEX. Ce-ai spus?
ELENA. Mi-au făcut patru operaţii , deşi după a doua devenise clar că nu mai
am nici o speranţă.Că n-o să mai cânt niciodată.Profesorul meu de
canto plângea. Plângea şi Pavel. Numai eu nu plângeam. Mi se uscaseră până
şi lacrimile.
ALEX. Ai spus până la naştere?
ELENA. Căldura din noiembrie e o căldură înşelătoare.Am ştiut asta
dintotdeauna... În noiembrie totdeauna se face frig...
ALEX. Vorbeam atunci despre avort, nu despre naştere!Tu ai născut?

ELENA. Probabil că Dumnezeu a creat lumea într-o dimineaţă ceţoasă de

 40
noiembrie...Probabil că Dumnezeu n-a văzut prea bine când a creat
lumea asta...L-a încurcat ceaţa...
ALEX. Îţi lăsasem un bileţel: unde şi la cine să te duci ca să faci avort.
ELENA. De aceea sunt atâtea necazuri...Dumnezeu n-a văzut bine...
Alex, tu vrei ca eu să te iert? Toată viaţa m-am străduit să te iert!
ALEX. (cu suspiciune) Tu ai născut un copil?
ELENA. Da, Alex. Băiatul tău a ţipat pentru prima dată în aprilie.
(respiră greu) La cinci dimineaţa.
ALEX. Eu am un băiat?
ELENA (inspiră)…Respir...
ALEX. Băiatul meu?
ELENA. (Inspirând adânc) Cred că acum pot să respir...
ALEX. Băiat...Sper că nu-i o glumă, Elena?
ELENA. După atâţia ani, în sfârşit, pot să respir...
Sus,Tânărul deschide fereastra şi respiră adânc.Tânăra stă pe pat.Tânărul
se aşează lângă ea.Scrisoarea e lângă ei. Tânăra îl îmbrăţişează.
TÂNĂRUL. Aici a trăit bunicul meu.Aici a trăit tatăl meu.Aici sunt şi eu.
Acest loc se deosebeşte de alte locuri din lume, prin faptul că e al meu!
TÂNĂRA. Când vom îmbătrâni, ce le vom povesti strănepoţilor noştri?
TÂNĂRUL. Cum ne-am iubit. Şi cât de sârguincios învăţai tu engleza.
TÂNĂRA. Eu totuşi am terminat o facultate! N-am făcut biologia ca să cânt
în corul bisericesc la cimitir sau să zac la bucătărie! În crâşma
bunicului tău!
TÂNĂRUL. Să cânţi în corul bisericesc la cimitir e mai neobişnuit decât să
pleci în America. Încă atunci la cimitir mi-am zis: „E o fată
neobişnuită.”
TÂNĂRA. Motănel, când vom îmbătrâni, n-o să mai putem face dragoste.
TÂNĂRUL. Eu şi atunci te voi iubi.
TÂNĂRA. Aici nu există nicio speranţă.
TÂNĂRUL. Nicăieri pe lumea asta nu există speranţă, dacă nu ţi-o inventezi
 41
singur.
TÂNĂRA. Hai să plecăm, să vedem, poate că o să ne placă...
TÂNĂRUL. Mie n-o să-mi placă.
TÂNĂRA. De unde ştii?
TÂNĂRUL. Sunt lucruri despre care eu ştiu totul dinainte.
TÂNĂRA. Reiese că îmi faci în ciudă?Şi asta pentru faptul că eu îmi doresc
foarte tare...
TÂNĂRUL. Eu pot să încerc să-mi fac valiza, dar nu pot să mă duc la
mormântul lui taică-meu şi să-i spun:”Tată, eu plec”.
TÂNĂRA. Acum toţi pleacă.El va înţelege.
TÂNĂRUL. El a crezut în mine.Nimeni n-a crezut în mine aşa ca el.
TÂNĂRA. Şi eu ce să fac acum?...Eu nu pot trăi fără tine...
TÂNĂRUL. Trăieşte cu mine!
TÂNĂRA. Aici, niciodată nu se va întâmpla nimic important.
TÂNĂRUL. Chiar crezi că există ceva mai important decât dragostea?
TÂNĂRA. Iar tu chiar crezi că poţi să trăieşti o viaţă întreagă ca cei doi din
fotografie?
TÂNĂRUL. Da, chiar cred.
Tăcere.
ELENA . Mama ta mi-a zis aşa: ”Elena, tu trebuie să naşti.Copiii coboară din
ceruri ca să fie născuţi...”A venit la mine la Sofia şi am locuit
împreună în apartamentul meu studenţesc...Cu ea şi cu copilul. Ea a fost cea
mai minunată femeie din viaţa mea...
ALEX. Nu pot să cred...Ai născut...
ELENA. Când mi l-au adus prima dată, semăna cu un bătrânel.Cu tine, peste
trei sute de ani.
ALEX. Tu...Tu ai zis că vei face avort!
ELENA Nu! Tu ai spus asta!
ALEX. În felul ăsta ai vrut să te răzbuni pe mine?
ELENA. La început, semăna cu tine.Şi asta era insuportabil...
 42
Mai târziu trăsăturile lui s-au schimbat.
Au început să se vadăasemănările cu mine.
ALEX. Vreau să-l văd!
ELENA. Mama ta mi-a zis că trebuie să accepţi viaţa aşa cum ţi se dă.
Nu poţi alege.
ALEX. Deci, e băiat.
ELENA. Chiar dacă zilnic alegem. Alegem să mergem cu trenul sau cu
autobuzul.Să citim o carte sau alta.
ALEX. Am un băiat...
ELENA. Dar lucrurile importante ne sunt predestinate...Nu poţi nici să le
alegi, nici să le eviţi...Îmi trebuie şampanie!
ALEX. Nu este şampanie.
ELENA . Chiar acum vom bea şampanie! (bate în uşa de la bucătărie)
Vreau şampanie!
ALEX. Cum arată? Cu ce se ocupă? Trebuie să fie mare. E însurat? Are
copii? E înalt? Ce...
ELENA. (bătând în uşă). Ajuto-o-o-r!
Tânăra vine în fugă de sus.
ELENA. (repede) Şi acum mai visez că sunt în turneu...Se joacă „Turandot”.
Sala e arhiplină. Se apropie intrarea mea. Aud melodia, mă
pornesc.Dar nu găsesc scena. Nimeresc într-un labirint, îmi croiesc drum
printre culisele albastre imense.Merg. Dar scena nu există. Picioarele încep
să-mi tremure, gâtul mi se usucă. Dar merg.Trebuie neapărat să ajung pe
scenă! Dar labirintul nu se mai termină! Şi atunci, aud cum altcineva cântă
aria mea, acea ...(fredonează puţin) Mă opresc.Ascult...
TÂNĂRUL. (deschizând uşa bucătăriei) Ce s-a întâmplat?
ELENA. Nu pot să mă mişc. Dar trebuie să merg! Trebuie!
TÂNĂRUL. (lui Alex) Să vă ajut?

ELENA (repede) Trebuie să ajung pe scenă şi să le spun că asta e aria mea!

 43
Încerc să păşesc, dar picioarele-s parcă de lemn...Atunci trebuie să
strig, mă gândesc. De asta depinde viaţa mea! Viaţa mea e cântecul! Dacă voi
striga –mă va auzi cineva.Şi mă va scoate de aici. Şi atunci am să cânt!
Deschid gura, dar din gât îmi iese un hârâit: ”Ajuto-o-or!” (încet, aproape în
şoaptă) Ajutor! Ajutor!
ALEX. Tinere, o ladă cu şampanie! Nici nu ştiu, dacă ne ajunge...
TÂNĂRA. Dacă asta e dragoste...
TÂNĂRUL. Nu vedeţi că are nevoie de ajutor!
ALEX. Pe femei să nu le crezi niciodată, tinere! Toate-s mincinoase! Nu-şi
doresc decât să te facă una cu pământul...Chiar şi peste două sute de
ani! Toate-s aşa! Cu un singur gest, o femeie poate să distrugă tot ce-ai clădit
tu...Un imperiu! Imperiul tău! Uite aşa, tinere! Din câte am înţeles, venirea
mea aici a fost ...Sunt un ticălos, un trădător, un fiu de căţea!...Un diavol cu
chip omenesc! Sunt acel pe care Dumnezeu l-a creat, fiind într-o ceaţă
totală.În noiembrie...Dar, fir-ar să fie! Am făcut şi multe lucruri bune pe
lumea asta!Am salvat oameni! Le-am redat viaţa! În clinica mea am tratat mii
de narcomani, mii de oameni sortiţi morţii.Chiar şi când eu nu voi mai fi, ei
vor continua să fie îngrijiţi în clinica mea!Asta şi este viaţa! Profesia pe care o
iubeşti şi de care are nevoie lumea!Altminteri ce poate fi considerată viaţa?
Tăcere.
ELENA. (tânărului) A spus...clinică pentru narcomani?
ALEX. Desigur că dacă mai ai parte şi de dragoste, şi de copii...Atunci te poţi
încălzi chiar şi într-un noiembrie friguros ca iadul...Un pic de căldură.
În noiembrie...Niciodată nu poate fi în plus...”Dar nu poţi avea totul”, aşa mi-
am zis eu mie...Nu, nu poţi.
ELENA. (încet) Doamne!
ALEX. Ceaţa asta...Ce brusc se lasă...
ELENA. Dac-aş fi ştiut....
Tânăra coboară pe scară.
ALEX. N-are nimic, că la sfârşit tot timpul se lasă ceaţa...Nu mi-e frică...
 44
Sunt doctor. Ştiu ce-nseamnă asta. (tresare) Eu nu mă tem...
ELENA. (plângând) Doamne, Dumnezeule...
ALEX. Femeile simţeau durerea mea...Această Elenă mândră şi stranie...
Mi-am jurat că n-o să mă gândesc la ea! N-am s-o visez! Dar n-am
mai putut să mă îndrăgostesc cum am fost îndrăgostit de ea...Şi femeile
simţeau asta...Tinere, foarte multe lucruri, femeile le- nţeleg mai bine decât
noi...Noi, bărbaţii, ştim multe, dar ele sunt mai înţelepte...Probabil din cauza
asta nimeni nu mi-a născut copii...
Tăcere.Tânăra intră tiptil şi-şi lasă capul pe umărul Tânărului.
Şi totuşi eu am atins vârful...Am ajuns pe culmi! Dacă nu existai tu, Elena...eu
aş fi avut totul! Dar vezi tu...sus pe culmi, te simţi un pic singur...E multă
tăcere acolo... Doamne Dumnezeule! Câţi ani pierduţi!...Mândria ta
respingătoare ne-a făcut mult mai mult rău decât fuga mea pe nava
nemţească...Mândria ta blestemată, Elena...o adevărată nenorocire! De ce nu
pot fi întorşi anii ăştia?
ELENA. (pentru sine) Clinică pentru narcomani...De unde era să ştiu?...
ALEX. Ce să ştii, Elena?
ELENA. Puteam...Am fi putut...(umblă încolo şi încoace ca o nebună)
Doamne!...Am obosit un pic...Trebuie să plec...
Să mergem, Charlie...E târziu...Foarte târziu...Nu plânge, Charlie...Te rog,
Charlie numai să nu plângi...(îşi ia haina)
ALEX. Încotro, Elena?
ELENA. Măria-Sa, Viaţa, ne-a învârtit ca într-un carusel, nu-i aşa Charlie?
ALEX. Lasă glumiţele astea, Elena! Şi nu-ţi lua haina.Mai e o chestie pe care
trebuie s-o rezolvăm: întâlnirea cu fiul meu!
ELENA. (încercând să se abţină) Mama ta n-a renunţat la tine. Tot timpul
repeta: ”Elena, el o să se întoarcă.Alex e un copil bun, el nu poate
să nu se întoarcă. Dacă taci, dacă înghiţi totul, dacă rabzi şi taci...Poţi oare să
speri că acest sunet infernal din creier, acest zgomot îngrozitor din cap,
 45
această durere interminabilă, interminabilă... vor înceta măcar pentru o
clipă? Măcar pentru o secundă?”
Tăcere.
O, Doamne!Te-am iubit, Alex!...Când mi-a fost clar că n-o să mai pot cânta,
am hotărât să-nvăţ filologia.La universitate nu m-au primit.Din cauza ta.Se
ştia prea bine despre relaţia noastră...Dar eu te iubeam în continuare...Am
fost menajeră, bonă, am vândut ziare.Şi nu plângeam...Doar te iubeam...M-
am angajat într-un cinematograf. Casieriţă...Băiatul nostru vedea filmele şi de
câteva ori...Smereşte-te, aşa-mi spuneam, smereşte-te, Elena, smereşte-te în
numele lui Dumnezeu!Tu vei cânta în altă viaţă! Iar viaţa asta e aşa...
Primeşte-o aşa cum e...Pur şi simplu primeşte-o!...
De câte ori Viaţa asta a vrut să mă răpună!Dar nu m-a frânt!
Până azi...Acum...Am fi putut...Doamne Dumnezeule...Doamne...
Alex, dac-ai şti ce-ai făcut?
ALEX. Cu ce-am greşit, Elena?
ELENA . Ai năvălit în viaţa mea şi mi-ai sfărâmat-o în bucăţi.Mai ales acum...
ALEX. Ce-nseamnă „acum”?
Elena se uită la el, ezită dacă să-i spună sau nu. Tace.
ALEX. De ce am impresia că oamenii întotdeauna evită să spună ce-i mai
important?
Tăcere.
ELENA. Alex...Alexandru...Tu te-ai speriat de încercările sorţii.
De aceea ai fugit...Şi acum te temi...te temi pentru tine.
Tăcere.
Sfârşitul...A rămas doar cenuşa...Cenuşa....Eu te-am iertat, Alex.Când, într-un
sfârşit, m-am împăcat cu ce mi s-a întâmplat, am putut să te iert. Ştii de ce?
Pentru că am avut fericirea să iubesc pe altcineva...L-am iubit pe copilul
nostru...mai mult decât orice pe lumea asta...Chiar mai mult decât pe tine.
ALEX. Să mergem, Elena.
ELENA. Unde?
 46
ALEX. Vreau să-l văd.
ELENA. El...nu e aici.
ALEX. Trăieşte în altă parte?
ELENA. Da...El călătoreşte.
ALEX. Ce ştie despre mine?
ELENA. El...I-am spus că tatăl lui e pilot.Şi că avionul lui a dispărut într-o
ţară îndepărtată. I-am spus că eşti un erou.
ALEX. Va trebui să găsim cum să-i spunem..
ELENA. Va trebui!
ALEX. Să-l sunăm! Oriunde ar fi!
ELENA. Da, o să-l sunăm. Mâine. Azi ...sunt obosită.O oboseală adunată de
ani de zile. Fără tine...Iar noaptea m-am trezit la ora trei.Şi n-am
mai reuşit să adorm...I-am spus lui Charlie că...
ALEX. (o întrerupe) Elena, ştii când am luat hotărârea să plec?
ELENA. Nu, Alex, nu ştiu.
ALEX. (adresându-se tinerilor) Ne-am oprit într-un camping.Lângă un baraj.
Eu, ea şi Pavel.Asta a fost demult.Îţi mai aminteşti, Elena?...Într-o
dimineaţă am ieşit din cort şi m-am pornit să-i caut - pe ea şi pe Pavel.Când i-
am văzut, am avut impresia că încă mai dorm.Stăteau pe marginea unei
stânci cu spatele la o prăpastie şi se jucau un joc de genul ruletei ruseşti. Un
pas în spate... Se apropiau tot mai mult de margine.Un pas în spate –la
început Pavel. Un pas în spate –Elena.Nu puteam să strig - puteau să se
dezechilibreze şi să alunece în prăpastie.Un pas în spate...Atunci mi-am dat
seama că sunt nebun după femeia asta!Ea va fi în visele mele toată viaţa şi n-
am să mi-o smulg niciodată din inimă! Dar ea-i aparţine lui Pavel! (Elenei)
Pentru că nimeni pe lumea asta niciodată nu m-ar fi putut determina să mă
urc pe stânca aia şi să stau cu spatele la acea prăpastie. Niciodată... Nimeni...
Nici măcar tu. (Tăcere) Elena, pe mine m-a înlocuit Pavel? El a devenit tatăl
băiatului meu?Te-ai măritat cu el? Răspunde, Elena! El mi-a educat fiul?
 47
ELENA. Nu m-am culcat niciodată cu Pavel. (Tăcere) Şi nu m-am măritat cu
nimeni, niciodată.Niciodată.(de abia respiră) Dar am rămas în viaţă
mulţumită lui Pavel. În momentele cele mai grele, Pavel a fost alături de
mine.A vrut să ne căsătorim.A vrut să-l înfieze pe copilul tău.Mergea prin
magazine, ne făcea cadouri...Juca fotbal cu băieţelul meu.Îl apăra de huligani
pe stradă.Îl ducea la înot.La concerte...Se ducea la şedinţele cu părinţii.Cinam
împreună... După care el pleca...Cu toate cele întâmplate, trăiam bine...
Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de noi în acel noiembrie îngrozitor- în afară de
bucurii, el ne-a dat şi prieteni...Da, în toţi aceşti ani, Pavel a fost alături de
mine ca eu să nu cad în prăpastie.Pavel a fost cel mai bun prieten al meu.Nu
te poţi mărita cu cel mai bun prieten.Este imposibil. Dar dacă cineva,
vreodată, m-ar fi întrebat ce înseamnă „patria”...Asta e...cel care-ţi stă
alături...atăt de aproape că şi dacă ai vrea... n-ai putea să pici în prăpastie...O
fi ţinând de spiritul slav asta, sau nu...Nu ştiu. Dar asta-i patria! Vai de mine,
Alex! Tu ai pierdut atât de multe...
Tăcere
Eşti bolnav, Alex? (Alex tace)
Ceva ireversibil te-a făcut să te întorci...(Alex tace)
Vei muri în curând? (Alex tace)
Înseamnă că de asta te-ai întors...(tăcere) ...ca să mori alături de mine?
Tăcere. Elena se apropie de Alex, îi răvăşeşte părul.
Sărmanul Alex...
ALEX. Cine-i ...Charlie?
Elena scoate din poşetă un elefănţel din porţelan, îl pune pe masă.
Tăcere lungă, toţi se uită la elefănţel.
TÂNĂRA. (foarte încet) Motănel...
TÂNĂRUL. Linişteşte-te!
TÂNĂRA. Dacă asta-i...
TÂNĂRUL. Te rog să te linişteşti!
TÂNĂRA. Dacă asta e dragoste...dacă aşa e dragostea...Atunci eu n-o vreau!
 48
(merge repede sus şi închide fereastra)
Elena îi atinge buzele cu buzele ei. Rămân aşa un timp, apoi Elena pleacă.
Alex se uită la elefănţel...Apoi priveşte în jur, tresare...
ALEX. Da...Trebuie să plătim...(caută în geantă)
TÂNĂRUL. Dacă mai doriţi ceva...
ALEX. Nu, nu, mulţumesc...Da...Imediat plătesc....A fost o călătorie lungă...
Mă simt un pic obosit...Un pic îmbătrânit...
Plătesc şi merg să mă plimb pe plajă...
TÂNĂRUL. La ora asta? E târziu, domnule...
ALEX. E târziu , da...(scoate o cutiuţă mică).Dar mai am puteri...să mă plimb
pe plajă...Apoi voi intra în casa mea prin geam...Voi face asta...Şi mă
voi culca pe podeaua casei mele...Uite aşa...
TÂNĂRUL. Domnule, asta nu e deloc înţelept. Dacă sunteţi bolnav,
ar fi mai bine...
ALEX. (îi întinde cutiuţa) E un inel cu diamant...
L-am cumpărat pentru Elena. Ia-l tu.
TÂNĂRUL. Eu?
ALEX. Da, tu...Ea nu va mai vrea să mă vadă...
TÂNĂRUL. Nicidecum! Un inel cu diamant, nu pot...
ALEX. Dă-i-l fetei...sau ia-l în contul notei mele...Ea nu va vrea să mă
vadă...Şi are dreptate...Cenuşa este sfârşitul firesc al lucrurilor...Când
dezgropi un focar, găseşti numai cenuşă...(tresare) Ceaţă şi cenuşă...O să mă
plimb pe plajă...Îl voi cunoaşte pe fiul meu. Mâine...Am să-l sun...Înainte, aş
vrea să dorm puţin...Mulţi ani n-am dormit în casa părintească...Da.Foarte
mulţi ani. Ani plini de muncă, de glorie, de strălucire şi de singurătate...Fără
Elena...Dar dimineaţă o să-l sun...Acum, asta e cel mai important...Mâine
...Fiului meu...Fiului nostru...Fiului Elenei...
TÂNĂRUL. Domnule...

ALEX. N-am venit la înmormântare...Am vrut să ard toate punţile...Am vrut

 49
să tai totul...Credeam că o să-mi fie mai uşor...Şi mi-a fost, o
perioadă...Până nu demult...Ce sens avea să vin la înmormântare?Ce puteam
eu să-i spun mamei mele? Ea ştia totul...Nu ştiu cum se face, dar de când
eram mic, ea înţelegea totul. Citea totul în ochii mei. Mama mea ştia că eu am
crescut şi nu mai sunt băieţelul ei cuminte...Desigur că-s un doctor bun. Ştiu
perfect că sunt boli incurabile...Mi-am urmărit pacienţii...Şi am înţeles...că noi
trăim ca să adunăm greşeli...Iar greşelile adună boli...Medicamentele sunt ca
pastilele de somn: te ajută o perioadă să dormi...pe podeaua casei
părinteşti...Dar ceea ce e în interiorul tău, nu se vindecă.Pentru că nu există
medicamente pentru greşeli...Iar greşelile astea se adună, se adună...Şi treptat
apare boala...Boala incurabilă...Mâine îl voi suna pe fiul meu...Mâine voi
încerca să-i explic... Mâine eu...
TÂNĂRUL. Domnule...
ALEX. (în şoaptă, Tânărului, ca pe o mare taină)
Eu şi cu Elena ne-am iubit foarte mult...
TÂNĂRUL. Domnule, băiatul ei a murit...
Tăcere.
Îmi pare rău că vă spun asta.
Tăcere.
Ea s-a întors aici, pentru că...a încercat să-l salveze. Dar...El era narcoman,
domnule...S-au luptat...El şi ea. Împreună. Dar n-au reuşit.
Tăcere.
L-au găsit în parc. Supradoză. În parc...Acolo l-au găsit...El...lăsase un bileţel:
”Mamă, iartă-mă, dar nu mai pot”.Îmi pare foarte rău...Am ţinut la el...
Doamne, Dumnezeule! Oare chiar nu se poate să suferim mai puţin?Oare
chiar trebuie să fie atâta durere?
Sunetul avionului.Acţiunea se mută în trecut.
ALEX. Ei, Vrăbiuţă! Vezi Calea Lactee? Alături e Ursa Mare. Iar acolo e
Orion.
ELENA. (râzând) Nu văd nimic, Alex.
 50
ALEX. Vrăbiuţă, ochii tăi ar trebui trataţi.
ELENA. Tratează-i, doctore.
ALEX. Ei, Vrăbiuţă!
Dacă va pica din cer un meteorit mare şi va atinge pământul?
ELENA. (râde)Te rog, Doamne!Ţine-l în cer! Ca să nu se buşească pe pământ!
(serios) Te rog, Doamne, păzeşte Pământul!
ALEX. Şi pe Elena!
ELENA. Şi pe Alex!
ALEX. Şi dragostea noastră!
ELENA. Doamne, Te rog, apără Soarele, apără vântul, apără ploaia, apără
vara!
ALEX. Apără-ne de minciună şi de trădare!
ELENA. Apără-ne de oamenii răi!
ALEX. De întuneric!
ELENA. De greşeli şi de rătăciri!
ALEX. De bătrâneţe!
ELENA. Şi până vom îmbătrâni, Doamne, noi vom tot creşte!
ALEX. Puternici. Şi curajoşi!
ELENA. Şi ne vom iubi unul pe celălalt.
ALEX. Mereu.
Scena se luminează. Apare Tânăra cu valiza în mână.Ea iese.Se aude vocea
dispecerului:”Avionul pentru New York decolează peste 20 de minute.
Pasagerii sunt rugaţi să meargă la poarta 3.Ultima atenţionare pentru
cursa de New York...Ultima atenţionare...
ELENA. Plouă...
ALEX. Să mergem prin apă, Vrăbiuţă!
ELENA. Desigur, Alex...

Tânăra se opreşte, priveşte în spate...Tânărul se uită cu ochi miraţi la

ea...Tânăra pleacă.
 51
Se aud şansonete franţuzeşti, pe care le acoperă sunetul avionului...

SFÂRŞIT