SUPORT DE CURS

Modulul 1 – Educaţie nonformală în mediile dezavantajate

Conţinuturi tematice:

1. Educația nonformală - suport pentru cadrele didactice în integrarea copiilor proveniți

din medii dezavantajate, inclusiv a celor cu risc de abandon școlar și/sau de părăsire
timpurie a școlii
1.1. Definiţie. Caractersitici. Principii.
1.2. Standarde şi criterii de realizare a finalităților în educația nonformală
1.3. Asigurarea calităţii intervențiilor educaționale nonformale
2. Strategii de educație nonformală pentru medii dezavantajate

1
 Din punct de vedere etimologic, termenul de „educaţie nonformală” îşi are originea în
latinescul „nonformalis” preluat cu sensul „în afara unor forme special organizate pentru un
anume gen de activitate”, iar analiza poate continua şi mai departe. Totuşi, trebuie să ţinem
cont de faptul că termenul de nonformal nu este sinonim cu needucativ. Acesta desemnează o
realitate educaţională mai puţin formalizată sau neformalizată, dar întotdeauna cu efecte
formativ-educative.
Conceptual, acest tip de educaţie cuprinde ansamblul activităţilor şi acţiunilor care se
desfăşoară într-un cadru instituţionalizat, în mod organizat, dar în afara sistemului şcolar,
constituindu-se ca o punte între cunoştinţele asimilate la lecţii şi informaţiile acumulate
informal.
Din punct de vedere istoric, sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70, reprezintă perioada în
care se înregistrează o atenţie crescută acordată la nivel internaţional în direcţia educaţiei
nonformale.
Perspectivele de analiză şi sensurile sunt multiple, astfel încât prezentăm câteva dintre
accepţiunile de bază înregistrate în literatura pedagogică. Diferiţi autori au făcut referire la
importanţa acesteia şi au descris diferite perspective de abordare. Dintre aceştia, Tight (apud
Smith), susţinea că educaţia nonformală se referă la recunoaşterea „importanţei educaţiei,
învăţării şi formării, care se întâmplă în afara instituţiilor cu rol dedicat”, iar autori precum
Coombs & Ahmed (apud Rogers) ofereau în 1974 o clasificare a tipurilor de educaţie
(nonformală, informală şi formală), idee - preluată mai târziu de diferiţi actori importanţi cu rol
de decizie la nivel internaţional - care şi-a făcut loc în discursul şi documentele de politici
educaţionale actuale din diferite ţări.
Din perspectiva educaţiei nonformale, Tight (apud Smith) numeşte câteva caracteristici ale
acesteia, printre care relevanţa în raport cu nevoile diferitelor grupuri ţintă specifice,
obiectivele clar definite şi flexibilitatea în maniera în care sunt organizate activităţile sau alese
metodele.
Argumentarea importanţei educaţiei nonformale în contextul educaţional general este
interesant realizată şi de către Fordham (apud Smith). Acesta adaugă educaţiei perspectiva
economică, dincolo de orice aspecte ce ţin de şcoală, ca şi instituţie. Este astfel adusă în prim-
plan nevoia corelării educaţiei cu piaţa muncii şi dificultatea adaptării sistemului formal de

2
educaţie la schimbările socio-economice ale perioadei respective, un rol important revenind
astfel altor tipuri de învăţare, cu accent pe educaţia nonformală. Tot Fordham (apud Smith)
susţine importanţa implicării directe a grupului ţintă (a celor care învaţă) în planificarea şi
organizarea conţinuturilor curriculare, pe baza principiului „de jos în sus” (en. bottom up) într-un
context social dat şi asupra căruia aceştia pot exercita ulterior influenţă şi genera schimbarea.
În anii ’90, UNESCO (1997) definea educaţia nonformală ca fiind constituită din „orice
activităţi educaţionale organizate şi susţinute care nu corespund exact a ceea ce numim educaţie
formală. Aceasta poate fi realizată în cadrul sau în afara instituţiilor de educaţie şi se adresează
persoanelor de toate vârstele (...) Educaţia nonformală nu urmează un sistem ierarhizat şi poate
diferi ca durată, fără a implica în mod obligatoriu certificarea rezultatelor învăţării”.
Tot în acest sens, glosarul terminologic propus de Cedefop (2011), descrie învăţarea în contexte
nonformale ca fiind văzută, printre altele, ca un tip semistructurat de învăţare, ceea ce reflectă
modalitatea în care procesul se referă la nevoia celui care învaţă dar şi intenţionalitatea
participării persoanei la învăţare.

În România, definirea învăţării în diferite contexte, descrisă în Legea Educaţiei Naţionale,

Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, permite extragerea unor aspecte
relevante ce pot fi sintetizate astfel:

Intenţionalitatea
Context Nivel de organizare Cadru Durata Certificare
celui care învaţă
Presupune
Este bine organizată şi Participarea celui certificarea
structurată, presupune care învaţă la cunoştinţelor şi
Învăţarea în proiectare didactică Se desfăşoară în cadru Are o durată proces (învăţarea în competenţelor, în
context formal explicită, obiective instituţionalizat determinată context formal raport cu o serie de
definite şi alocare de depinde de voinţa criterii clar definite
resurse acestuia) ce ţin de participare
şi evaluare
Activităţile sunt bine
Durata poate fi Nu presupune în
planificare şi au asociate Adaptat la nevoile
variabilă şi mod automat
obiective de învăţare, însă grupului ţintă (stabilirea
determinată de certificarea
Învăţarea în nu urmează în mod cadrului se face în Cel care învaţă
caracteristicile cunoştinţelor,
context explicit un curriculum. strânsă legătură cu participă activ la
grupului ţintă abilităţilor sau
nonformal Presupune alocarea unor planificarea activităţilor proces.
(nevoi, interese, competenţelor
resurse în raport cu şi obiectivele asociate
grad de dezvoltate/
caracteristicile, structura acestora)
participare etc.) dobândite
şi nevoile grupului ţintă
Învăţarea în Nu presupune structurare Nu există un cadru Nu are o durată Nu presupune Nu presupune în

3
context informal în raport cu anumite predefinit, acesta este asociată, „se intenţionalitate din mod automat
obiective, este acel tip de raportat la activităţile întâmplă în partea celui care certificarea
învăţare asociat zilnice ale persoanei fiecare zi” învaţă cunoştinţelor,
activităţilor cotidiene ale abilităţilor sau
persoanei competenţelor
dezvoltate/
dobândite

În ultimul timp, educaţia nonformală este asociată conceptului de învăţare pe tot

parcursul vieţii (en. lifelong learning). Aceasta accentuează importanţa educaţiei, care are loc
dincolo de cadrul formal al sistemului de învăţământ, fie în alte spaţii decât cele ale şcolii, fie
prin activităţi care nu fac obiectul curriculumului şcolar, dar care răspund nevoilor şi intereselor
de cunoaştere şi de dezvoltare ale unui grup. Valorizarea educaţiei nonformale apare ca urmare a
faptului că sistemul educaţional formal se adaptează într-un ritm prea lent la schimbările
socioeconomice şi culturale ale lumii în care trăim. De aceea, sunt întrevăzute şi alte posibilităţi
de a-i pregăti pe copii/ tineri/ adulţi să răspundă adecvat la schimbările societăţii. Aceste ocazii
de învăţare pot proveni nu doar din învăţământul formal, ci şi din domeniul mai larg al societăţii
sau din anumite sectoare ale acesteia.
Conchidem pin a aprecia faptul că educaţia nonformală cuprinde ansamblul activităţilor şi
acţiunilor care se desfăşoară într-un cadru instituţionalizat, în mod organizat, dar în afara
sistemului şcolar, constituindu-se ca o punte între cunoştinţele asimilate la lecţii şi informaţiile
acumulate informal.

Caracteristicile educaţiei nonformale

Principalele caracteristici ale educaţiei nonformale vizează următoarele aspecte:
• este complementară educaţiei formale;
• este centrată pe beneficiar şi pe nevoile reale de învăţare, facilitând identificarea acestora
pentru o mai bună adaptare a procesului de învăţare;
• este ajustată comunităţii, grupului şi/ sau individului şi presupune o studiere în ritm propriu;
• este structurată şi organizată, are ataşate obiective clare de învăţare şi presupune un
management eficient al resurselor;
• reprezintă un proces de studiere, care poate fi încadrat într-un curriculum, conduce la obţinerea
rezultatelor într-o perioadă determinată de timp (de cele mai multe ori mai scurtă decât în cazul
educaţiei formale), conţinuturile putând fi uşor înnoite sau îmbunătăţite;
4
• presupune extinderea cadrului de învăţare, diversificarea şi flexibilizarea spaţiului şi timpului
de studiu;
• se bazează pe multe metode active/ interactive şi diversificate de învăţare;
• studierea în context nonformal permite acumularea de noi cunoştinţe, abilităţi, atitudini;
• susţine dezvoltarea personală a indivizilor/ grupurilor;
• reprezintă în primul rând învăţarea prin noi experienţe şi permite valorificarea celor anterioare;
poate să conducă la recunoaşterea competenţelor dobândite;
• presupune un proces de reflecţie;
• este flexibilă, în dependenţă de manira în care sunt organizate activităţile sau alese metodele;

Principiile educaţiei nonformale

MEN a formulat o serie de principii şi valori demne de a sta la baza activităţi educative din
Romînia, privind educaţia:
� principiul priorităţii educaţiei, ca responsabilitate asumată de Guvernul României;
� principiul accesului egal la educaţie – conform Constituţiei şi Convenţiei ONU a Drepturilor
Copilului;
� principiul interculturalităţii;
� principiul continuităţii activităţilor care au caracter permanent şi se bazează pe experienţa
anterioară;
� principiul complementarităţii formal –non-formal;
� principiul flexibilităţii organizaţionale şi informaţionale;
� principiul descentralizării autorităţii educaţionale şi al asigurării unităţii demersurilor
educaţionale locale prin coordonare;
� principiul abordării globale, unitare, multidisciplinare şi integrate;
� principiul transparenţei implementării strategiei, cu participarea societăţii civile, alături de
instituţiile guvernamentale în vederea realizării obiectivelor;
� principiul cooperării – implementarea strategiei are la bază cooperarea instituţională, atât la
nivel naţional, cât şi internaţional.

5
Alături de respectarea şi promovarea acestor principii, la baza strategiei a stat şi principiul
educaţiei centrate pe valori: respect, non – discriminare, egalitate, solidaritate, toleranţă, adevăr,
libertate, integritate, demnitate, onoare, onestitate originalitate, dragoste, încredere.

Principiile pe care se fundamentează educaţia nonformală sunt următoarele:

- principiul protejării persoanelor, ce doresc o creştere în comerţ, agricultură, industrie, etc;
- principiul susţinerii populaţiei pentru utilizarea mai raţională a resurselor naturale şi
personale;
- principiul creşterii profesionale sau schimbarea activităţii profesionale;
- principiul raţionalizării timpului liber şi a educaţiei pentru sănătate.
În contextul valorificării principiilor educaţiei nonformale pentru activităţile destinate elevilor
din şcolile defavorizate, vom proceda întâi la înregistrarea factorilor care determină
neparticiparea elevilor la viaţa şcolară, apoi vom crea premisele unor activităţi educaţionale
complementare motivante, care să motiveze şi să angajeze elevii în activităţi de învăţare.
Principalii factori care determină elevii să abandoneze şcoala sunt: notele mici de la şcoală, slaba
pregătire la materiile principale, lipsa de utilitate a unor materii, probleme personale şi familiale
şi hărţuirea.
Şansele posibile care pot fi introduse şi care ar putea ajuta elevii să îşi finalizeze studiile
sunt: o mai bună înţelegere în cazul problemelor familiale şi personale, o mai bună comunicare
între şcoală şi familie, identificarea talentelor şi intereselor elevilor, introducerea evaluării
pentru abilităţi din cadrul activitătilor ce ţin de învăţarea nonformală, introducerea de materii
şcolare interesante.
Beneficiile învăţării nonformale în şcoli sunt: motivaţia crescândă a elevilor de a veni la
şcoală şi de a studia mai mult, o imagine mai bună pentru elevii cu risc de abandon, asistenţă
pentru elevi în vederea finalizării studiilor şi o mai bună relaţie între profesori şi elevi.
Măsurile adoptate de profesori pentru a preveni fenomenul de abandon scolar timpuriu
(Early School Leaving) sunt: consilierea elevilor şi a părinţilor, o comunicare apropiată cu elevii

6
şi familiile lor, creşterea motivaţiei elevilor şi diferenţiere în ceea ce priveşte evaluarea elevilor
astfel încât aceştia să nu se confrunte cu eşecul scolar.

1.2. Standarde şi criterii de realizare a finalităților în educația nonformală

Diversitatea în școală presupune pe lângă promovarea de noi modele de socializare și

analiză a propriei persoane și facilitarea acceptării punctelor de vedere diferite, a situațiilor și
modurilor diferite de viață. Un aspect important al educaţiei nonformale este acela că
răspunde atât nevoilor de bază ale individului, cât şi celor care îl particularizează în grupul
din care face parte.
Poate cea mai importantă caracteristică a educaţiei non formale este aceea că este o
modalitate de succes de a depăşi unele dificultăţi ale copilului ( psihice, fizice, sociale,
emoționale sau economice ), astfel încât acesta să fie inclus social, să simtă că aparţine unei
comunităţi, să îi permită să se exprime, să relaționeze cu ceilalți, să colaboreze.
Proiectarea activităților educative nonformale începe cu definirea scopului urmărit
(Cine intreprinde acțiunea? Pentru cine? Pentru ce?). Aceasta va fi întreprinsă de cadru
didactic, psiholog, director, părinți pentru elevii proveneți din medii dezavantajate sau pentru
elevii aflați în risc de abandon școlar cu scopul de a preveni părăsirea timpuruie a școlii.
Un demers educativ de calitate, care răspunde acestor întrebări poate fi sintetizat în
schema de mai jos:

Fig. nr. 1 - Asigurarea calităţii în activităţi nonformale

7
 1.3. Asigurarea calităţii intervențiilor educaționale nonformale

Ca orice educație și educația nonformală are limitele ei. Obiectivele sunt realizate pe
termen scurt și metodele sunt lăsate la libera alegere a educatorilor. Dezvoltarea educatiei
nonformale oferă sugestii și chiar solutți la “criza școlii’ La un moment dat ponderea educației
poate fi deplasată spre educația nonformală. Depinde când, și cu ce pleacă mai departe și ce
reușește individul să facă în continuare.
1. Datorită capacității de a transmite valori și de a crea atitudini pozitive în
mod eficient și durabil, are loc în învățământ o creștere a importanței și valorii formative
a activităților de educație nonformală.
2. Educația nonformală are ca scop îmbogățirea curriculei cu activități care
nu intră în programa şcolară. Aceste activități noi contribuie la dezvoltarea personală și
socială a elevilor şi la dezvoltarea sentimentului apartenenței la comunitatea locală,
națională şi europeană. De asemenea, educația nonformală vizează cunoaşterea altor
culturi, învățarea altor limbi, realizarea de schimburi interculturale şi dezvoltarea unei
atitudini proactive la elevi.
O direcție valoroasă în activitățile de educație non formală este aceea directă, în
cadrul căreia în fața elevilor sunt aduși participanți din universul prezentat în cadrul
activităților nonformale și are loc o învățare (co) participativă din partea elevilor, acest
lucru contribuind la integrarea copiilor proveniți din medii dezavantajate sau a elevilor
aflați în risc de abandon școlar.

2. Strategii de educație nonformală

Strategia de dezvoltare a activităţii educative şcolare şi extraşcolare proiectată de Ministerul

Educaţiei şi Cercetării porneşte de la premisa că abordarea educaţională complementară formal –
non-formal asigură plus valoarea sistemului educaţional. Astfel, se valorifică rolul definitoriu pe
care educaţia îl exercită în pregătirea tuturor copiilor de a deveni cetăţeni activi într-o societate
dinamică, în continuă schimbare, contribuind totodată la procesul permanent de îmbunătăţire a
calităţii vieţii.

8
 Strategia urmăreşte îmbunătăţirea calitativă a nivelului de educaţie absolut necesară în
contextul unor schimbări complexe la nivelul vieţii de familie, a pieţei forţei de muncă, a
comunităţii, a societăţii multiculturale şi a globalizării. Educaţia de bună calitate presupune
aplicarea modelului diversităţii prin abordarea diferenţiată, iniţierea de proiecte în care să fie
implicaţi elevi, cadre didactice de diferite specialităţi, parteneri educaţionali, pornind de la
părinţi, societatea civilă, media şi comunitate.
În sistemul de învăţământ românesc, cadrul activităţii educative şcolare şi extraşcolare
constituie spaţiul capabil de a răspunde provocărilor societăţii actuale, în sensul în care
conceperea flexibilă a acesteia permite o continuă actualizare a conţinutului învăţării şi a
metodelor didactice centrate pe elev, precum şi o monitorizare şi evaluare de calitate a
rezultatelor învăţării.
Totodată particularităţile specifice facilitează implementarea noii abordării didactice prin
care elevul devine resursă, producător, lider de opinie, deci participant activ. Pentru a stimula
dezvoltarea cognitivă, spirituală, interpersonală şi socială, activitatea educativă şcolară şi
extraşcolară are mereu în atenţie nevoia de adaptare la cerinţele individuale, diverse ale tuturor
copiilor, la interesele de cunoaştere şi potenţialul lor. Contextele create de diversele modalităţi de
concretizare a acestui tip de educaţie: proiecte, manifestări punctuale, aplicaţii tematice etc, oferă
posibilitatea abordărilor interdisciplinare, crosscurriculare şi transdisciplinare, exersarea
competenţelor şi abilităţilor de viaţă într-o manieră integrată, de dezvoltare holistică a
personalităţii.
Şi chiar dacă educaţia non-formală nu se defineşte de la început ca educaţie compensatorie şi
emancipatorie pentru marginalizaţi şi exclusi, există totuşi o mare nevoie de a se asigura căi
alternative de învaţare pentru cei care sunt dezavantajaţi educaţional. Si ea poate satisface foarte
bine (probabil cel mai bine) aceasta nevoie socială.
Dar sectorul în care educaţia non-formală pare să fi fost folosită cu cel mai mare succes
este acela care are în vedere persoanele/tinerii care au eşuat in domeniul educaţiei formale, sau
nu au avut acces la aceasta. Cu alte cuvinte, pesoane social defavorizate, marginalizate. Acestora,
educaţia non/formală le da o a doua şansă, le ofera o cale pozitivă alternativa pentru împlinire,
afirmare şi recunoastere.

9
 De la cea mai fragedă vârstă, copiii acumulează o serie de cunoştinte punându-i in
contact direct cu obiectele şi fenomenele din natură. Activităţile de acest gen au o deosebită
influenţă formativă, au la bază toate formele de acţiuni turistice: plimbări, excursii, tabere. În
cadrul activităţilor organizate în mijlocul naturii, al vieţii sociale, copiii se confruntă cu realitatea
şi percep activ, prin acţiuni directe obiectele, fenomenele, anumite locuri istorice. Fiind axate în
principal pe viaţa în aer liber, în cadrul acţiunilor turistice, elevii îşi pot forma sentimentul de
respect şi dragoste faţă de natură, faţă de om şi realizările sale.
Există mai multe tipuri de activități nonformale care contribuie la integrarea copiilor
proveniți din medii dezavantajate, inclusiv a celor cu risc de abandon școlar și/sau de părăsire
timpurie a școlii:
1. Activităţi extracurriculare desfăşurate în mediul şcolar:
 Manifestări pentru promovarea unor noi educaţii;
 Consultaţiile şi meditaţiile;
 Serbările şcolare;
 Programul Şcoală după şcoală;
 Activităţile cu părinţii, cu şcoala şi comunitatea locală;
 Concursurile şi olimpiadele şcolare;
 Activităţi culturale precum: cenacluri, editarea unei reviste, radioul şcolii, vizionarea
unor spectacole cultural artistice;
 Alte activităţi distractive: discoteci, serate etc.
2. Activităţile extracurriculare desfăşurate în afara mediului şcolar:
 Excursiile şi vizitele didactice;
 Taberele şcolare;
 Activităţi specifice extracurriculare ce funcţionează în Palatul copiilor, în alte organizaţii
sau case de cultură;
 Şcoala de week-end;

În acest context, al creşterii calităţii pregătirii elevilor din mediile dezavantajate, cadrele
didactice pot aplica strategii, respectiv metode specifice educatiei nonformale.
METODE ALE EDUCATIEI NONFORMALE
Lista Metode
10
Animatie socio-educativa
Animatie stradala
Biblioteca Vie
Cafenea Publica
Debate
Expozitia vie
Facilitare grafica
Flashmob
Jocuri de societate
Jonglerie
Open Space
Origami Teatru
PhotoVoice
Storytelling (Arta Povestirii)
Teatru de Umbre
Teatru Forum

Detaliem câteva dintre metodele sus-menţionate.

Animaţie socio-educativă

Etimologie
Termenul “a anima” provine din cuvântul latinesc “animus” care se traduce prin “ insufleţi”, “a
da viaţă”, “respiraţie/suflu”; un alt sens al cuvantului “animus” ar putea defini animaţia in
context educativ ca fiind un principiu de reflecţie, mai exact “a ajuta sa reflecteze”, “a controla
sentimentele”. În esenţă, a anima nu e doar un simplu gest particular de ”a da viaţă grupului”, ci
reprezintă şi o calitate specifică a unei acţiuni.

11
Definitie
Animatia socio-educativă consistă în promovarea şi coordonarea capacităţilor expresive,
relaţionale, de întrajutorare şi inovaţie socială, educative şi culturale, de comunicare
intercultural, atât ale persoanelor/ indivizilor, cât şi a grupurilor.

Elementul caracteristic animaţiei socio-educative îl reprezintă activităţile organizate în diferite

contexte, altfel spus în toate acele locuri unde este posibilă favorizarea întâlnirii între persoane
sau între grupuri şi dezvoltarea capacităţilor de implicare şi participare activă la viaţa publică,
dar şi favorizarea proceselor de dezvoltare personală şi autocunoaştere, integrare socială şi
culturală.

Animaţia socio-educativă reprezintă aşadar, o modalitate, un instrument de relaţionare cu si

intreparticipanţi, folosindu-se de activităţi de tip social, cultural, fizic şi sportiv. Evident că
pentru a realiza aceasta, animatorul trebuie să cunoască şi să aplice diverse practici şi tehnici de
animaţie în grup, avand grija totodata si de relaţia individuală dintre participanti.
În vreme ce animatorul social activează în contexte definite ca fiind dezavantajate (vârstnici,
adolescenţi în situaţii de risc, persoane cu dizabilităţi, etc), animatorul socio-cultural proiectează
şi promovează activităţi culturale şi recreative pentru a anima grupurile şi comunităţile în
general.
Datorită caracteristicilor de bază, indiferent că este vorba despre educaţia pentru
conştientizarea de sine, a celorlalţi şi a propriilor resurse/propriului potenţial, şi pentru ca
utilizează experienţa directă şi o gamă vastă de discipline bazate pe expresia artistic (muzică,
teatru, jocul, ateliere manuale, etc] animaţia se regaseşte de fiecare dată ca fiind un instrument
valid pentru a susţine /completa sistemul educaţional tradiţional.

Obiective de învăţare
Obiectivele de învăţare generale ale animaţiei socio-educative, indiferent de publicul asupra
căruia se intervine, sunt cele de socializare, de reglare socială, de culturalizare, având desigur
caracter educativ şi inovator.

12
Rezultatele şi impactul metodei
În primul rând, animaţia socio-educativă are impact asupra autonomiei beneficiarului, acesta
învăţând să îşi controleze comportamentul, ajutându-l să gândească în avans şi să acţioneze
pentru a atinge o acţiune planificată în timp, învaţă să colaboreze, să împartasească opiniile şi
gândurile altora, învaţă să facă faţă provocarilor din viata de zi cu zi în mod spontan şi creativ.
Nu in ultimul rând, învaţă să dea sens a ceea ce face, să înteleagă de ce se exercită o anumită
acţiune şi în ce context.

BIBLIOTECA VIE
Biblioteca Vie își propune să promoveze respectul pentru drepturile omului și
demnitatea umană, să atragă atenția asupra diversității în toate formele ei și să stimuleze
dialogul între oameni. Biblioteca Vie funcționeză ca o bibliotecă normală. Îți iei un permis ca să
pășești în acest spațiu de învățare, găsești aici rafturi cu cărți pe care să le răsfoiești, bibliotecari
care îți recomandă cărți ce îți pot schimba viața, un loc unde poți să fii doar tu și paginile cărții
pe care ai ales-o. Însă ce face din Biblioteca Vie o experiență minunată? Simplul detaliu că pe
rafturi CĂRȚILE sunt OAMENI care intră într-un dialog personal cu Tine, CITITORUL. Pășind
în Biblioteca Vie poți învăța lucruri de la oameni despre care poate ca nici nu gândeai că ar putea
să îți zică ceva interesant, poți să vezi lumea, măcar pentru puțin timp, cu alți ochi, poți să
descoperi despre tine lucuri pe care încă nu le vedeai și poți chiar să vrei chiar să îți spui propria
poveste, și mai ales, poți să afli că viața e compusă din poveștile noastre, ale tuturor și că de noi
depinde dacă le scriem sau nu.
Ce este si cum se desfăşoară?
Biblioteca vie funcționează ca o bibliotecă obișnuită - cititorii vin și împrumută cărți pentru o
perioadă limitată de timp. După ce au “citit” cărțile, le returnează în bibliotecă. Există însă un
aspect important. Cărțile din biblioteca vie sunt oameni reprezentând grupuri care se confruntă
sau se pot confrunta cu prejudecăți sau stereotipuri (de gen, vârsta, etnie, rasă, religie etc.).
Biblioteca Vie iși propune să promoveze respectul pentru drepturile omului și demnitatea
umană, să atragă atenția asupra diversității în toate formele ei, să stimuleze dialogul între
oameni.

13
Cui se adresează?

Înainte de începerea procesului de organizare a unei

Biblioteci Vii, orice organizator, împreună cu echipa de proiecte, trebuie să fie conştient de
motivaţia pentru care doreşte să realizeze o Bibliotecă Vie şi de obiectivele urmărite în urma
desfăşurării acesteia. Recomandăm organizarea unei Biblioteci Vii organizaţiilor care, prin
statutul şi misiunea lor promovează drepturile omului, non-discriminarea, egalitatea de şanse şi
diversitatea. Scopul Bibliotecii Vii este predefinit, este acela de a promova respectul pentru
drepturile omului şi demnitatea umană prin provocarea dialogului pe tematica prejudecăţior şi
stereotipurilor. Este de reţinut că fiecare membru al echipei să înţeleagă pe deplin scopul metodei
şi beneficiile acesteia asupra comunităţii din care face parte.

Pe lângă înţelegerea şi conştientizarea scopului metodei, este necesar să identificaţi cu echipa

voastră care ar fi şi celelalte beneficii colaterale ale metodei, ca de exemplu:

 Conştientizarea prejudecăţilor, a stereotipurilor şi a efectelor negative care le pot avea

acestea asupra indivizilor, dar şi asupra societăţii în general;
 Creşterea vizibilităţii pe care metoda ar putea să o ofere asupra drepturilor omului în
societate;
 Crearea unei reacţii imediate asupra unei situaţii de încălcare a drepturilor omului
care au avut loc recent într-o comunitate;
14
  Stimularea parteneriatelor între organizaţiile care lucrează în sfera diversităţii în
cadrul unei comunităţi
 Stimularea dialogului între diverşi parteneri din sfera societăţii civile la nivel local

Odată ce întreaga echipă de implementare a metodei în comunitate este conştientă de scopul şi

beneficiile metodei, se poate merge cu încredere mai departe, în partea administrativă a
organizării bibliotecii.
Cafenea Publică

Cafeneaua este o metodă de dialog activ, schimb de informaţii şi găsire de soluţii creative de
acţiune. În general, cafeneaua publică se foloseşte atunci când vrei sa supui unei dezbateri
relaxate un anume subiect, permiţând totodată o interacţiune mare şi relaţii apropiate între
participanţi. Este şi o metodă foarte bună de consultare şi participare la luarea deciziilor.

1.Câte persoane pot participa?

Numărul celor invitaţi să dezbată poate să fie oricât de mare (au fost organizate cafenele cu
participarea a 1000 de persoane), dar nu mai mic de 12.
2.Cum se desfăşoară o cafenea publică?
Aşa cum sugerează şi denumirea, dezbaterea se organizează într-un spaţiu cât mai asemănător
unei cafenele, sau chiar într-o cafenea. Atmosfera relaxată a unei cafenele stimulează gândirea
liberă şi creatoare, implicarea în dialog a tuturor participanţilor, chiar şi a celor mai timizi.
Oportunitatea de a-i cunoaşte pe cei care au un cuvânt de spus pe un anumit subiect, posibilitatea
15
de a interacţiona cu toţi aceştia şi generarea de idei noi sunt avantaje evidente ale folosirii acestei
metode.
Participanţii la cafenea sunt aşezaţi la mese de câte 4-5 persoane, la fiecare masă dezbătându-se
un aspect al problemei în discuţie şi, evident, servindu-se cafea şi răcoritoare. Subiectele de
discuţie de la fiecare masă rămân aceleaşi pe toată durata cafenelei.

La fiecare masă unul dintre participanţi este „gazda” mesei. Dupa o primă rundă de 20-30 de
minute, participanţii se mută la alte mese, unde vor dezbate subiectele meselor respective, în
timp ce gazdele rămân la mesele iniţiale pe toată durata cafenelei. Gazda introduce noii veniţi în
conversaţie şi are grijă ca dialogul să se desfăşoare în mod logic şi constructiv. Numărul de
runde depinde de mărimea grupului, dar astfel încât întregul proces să nu dureze mai mult de 3-4
ore. În final se poate organiza o sesiune de dezbatere cu întregul grup pentru a împărtăşi
concluziile şi a ajunge la un plan de acţiune comun.
3.Cum stabileşti tema cafenelei şi subiectele de conversaţie?
Evident, tema cafenelei reiese din scopul pentru care organizaţia doreşte să organizeze
dezbaterea. Scopul poate să fie: identificarea celor mai bune soluţii pentru fluidizarea traficului;
stabilirea de direcţii de dezvoltare a oraşului; identificarea celor mai bune soluţii pentru
reducerea şomajului; legiferarea avorturilor; îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul drepturilor
consumatorului; identificarea de metode de reducere a consumului de electricitate, etc. Important
este ca tema cafenelei să fie foarte clară atât pentru organizatori, cât şi pentru participanţi. Teme
bune pentru o cafenea publică pot să fie: un proiect de lege; un plan de dezvoltare; facilităţi
pentru mediul rural; sistemul de învăţământ; serviciile publice pentru persoane cu autism, etc.
Subiectele de conversaţie pentru fiecare masă sunt aspecte care se desprind din tema cafenelei:
spaţiile de parcare; circulaţia maşinilor grele; maşinile care ridică gunoiul; facilitate pentru
angajatori; oferta şcolii versus piaţa muncii, etc. Subiectele pot să fie formulate şi sub formă de
întrebări. Acestea trebuie să stimuleze creativitatea, să fie semnificative; să fie simple şi clare; să
fie provocatoare; să invite la reflecţie.

16
 a.
4.Cine sunt invitaţii potriviţi?
La o cafenea publică pot participa atâtea persoane pe cât vă permite spaţiul. O listă bună de
invitaţi presupune persoane care:
- cunosc subiectul dezbătut – convenţional sau neconvenţional;
- sunt afectate de problematica respectivă;
- au experienţă pe tematica respectivă;
- pot să influenţeze.

La realizarea listei de invitaţi, folosiţi-vă imaginaţia şi „iesiţi din cutie”. Nu vă opriţi numai la
primele persoane care vă vin în minte. Este important ca la o cafenea publică să participe
persoane care pot să vină cu idei inovatoare, care să poată privi problema dintr-o multitudine de
puncte de vedere. Cu cât experienţele participanţilor sunt mai variate, cu atât dialogul şi ideile
generate pot să fie mai valoroase.
5. Cum organizezi spaţiul de discuţii
Aşa cum am arătat, organizarea spaţiului trebuie să fie cât mai asemănătoare cu organizarea unei
cafenele. Creaţi o ambianţă caldă si primitoare, alegeţi un spaţiu cu lumină naturală, cu scaune
confortabile. Puteţi chiar să puneţi muzică pe fundal. Pe mese puneţi feţe de masă, dar şi hârtie
de flipchart pentru ca gazda să poată nota ideile (nu recomandăm să luaţi notiţe pe un caiet
pentru că se pierde atmsofera informală).
O recomandare a noastră este să folosiţi feţe de masă de hârtie pe care gazda (şi invitaţii) pot
17
scrie cu markere. În acest caz, la prezentările finale este util să pregătiţi o sfoară şi cleşti ca să le
puteţi prezenta (vedeţi fotografiile să vedeţi cum arată la final, la prezentare).
Asiguraţi-vă că aveţi răcoritoare, cafea, fursecuri.
Scenariul unei cafenele:
 Un interval de primire a participanţilor - o masă de primire unde înregistrezi şi datele
de contact ale participanţilor şi poţi distribui agenda sau alte materiale.
 Deschiderea: gazda cafenelei deschide evenimentul şi explică de ce ne-am adunat şi cum
o să se desfăşoare discuţiile (probabil mulţi participanţi nu sunt familiarizaţi cu formatul).
Eventual, au loc şi scurte alte intervenţii (1-2, nu mai mult de 2-3 minute fiecare, pentru
a nu deveni o dezbatere). Aceste luări de cuvânt au rolul de a inspira discuţiile, aşadar ar
trebui să ofere contextul cafenelei, ce se urmăreşte prin discuţii şi ce urmează să se
întâmple cu rezultatele. Poate fi făcută o scurtă trecere în revistă a participanţilor.
Puteţi distribui o foaie care să explice cum au loc dezbaterile - fie ca agendă a evenimentului, fie
ca explicaţie mai detaliată a cafenelei publice. Un exemplu de astfel de foaie explicativă găsiţi la
secţiunea „Fişiere”.
 Derularea sesiunilor de dezbateri – de obicei, 3 runde este numărul confortabil pentru
participanţi.
 Închiderea cafenelei. Gazda cafenelei invită gazdele meselor să prezinte rezumatul a
ceea ce s-a discutat. Acesta este un moment foarte important pentru a unifica rezultatele
disparate de la mese şi a crea o imagine de ansamblu. De aceea, este important ca gazda
cafenelei nu doar să fie familiarizată cu subiectul dezbătut, dar să aibă capacitatea de
sintetiza şi de a integra rezultatele de la mese pentru a pune în valoare ideile colectate.
Tot gazda trebuie să arate ce urmează să se întâmple după cafenea cu aceste idei.
i.
6.Ce se întâmplă după cafenea?
Oricât ar fi de reuşită, o cafenea publică nu înseamnă mai nimic dacă nu rezultă în ceva.
Acţiunile următoare cafenelei sunt generate de scopul pe care l-a avut organizarea dezbaterii.
Dacă scopul a fost identificarea celor mai bune soluţii pentru fluidizarea traficului, atunci ideile
exprimate ar trebui să ajungă pe masa primarului şi a şefului poliţiei rutiere; dacă scopul a fost
identificarea celor mai bune soluţii pentru reducerea şomajului – atunci ideile exprimate trebuie

18
transformate în proiecte concrete şi în măsuri propuse autorităţilor responsabile; dacă scopul a
fost legiferarea avorturilor – atunci ideile exprimate trebuie transpuse într-un proiect de lege; etc.
Evident, participanţii vor trebui informaţi despre rezultatele cafenelei – le puteţi trimite la datele
de contact notate la venire un rezumat al discuţiilor şi, ulterior, puteţi reveni cu informaţii
privitoare la evoluţia demersurilor voastre.

Debate

Ce este debate-ul (dezbaterea academică)?

Pe scurt, o dezbatere academică (numită şi educaţională sau formală), presupune o temă de

discuţie, două echipe, pro şi contra şi un arbitru care decide care parte a fost mai convingătoare.
Cele două echipe, deși bine intenționate, sunt în dezacord față de tema în discuție. Prin urmare,
ele trebuie să aducă argumente prin care să-și demonstreze punctul de vedere. Dar asta nu se
întâmplă oricum, ci după anumite reguli, în funcție de care se pot distinge mai multe formate de
dezbatere.
Diferențele principale între dezbaterile generale din societate și dezbaterile educaționale sunt
structura formală, restrangerea temei aflate în discuție și caracterul de competiție. În funcție de
structura formală, exista mai multe formate de dezbateri (Karl Popper, World Schools, British
Parliamentary), în care variază numărul de membri dintr-o echipă, numărul de echipe, rolurile
fiecărui vorbitor și modalitatea de interacțiune dintre participanții la dezbatere.

Într-o dezbatere rolurile fiecărui participant, timpul alocat fiecărei secțiuni și regulile care se

19
aplică sunt clar trasate. De asemenea, echipele au posibilitatea de a interacționa prin schimburi
de întrebări sau intervenții punctuale, în funcție de format. Abordarea de tip pro/contra dezvoltă
participanților capacitatea de analiză a problemelor controversate și ajută la obținerea unor
imagini nedistorsionate de prejudecăți. În acest context, participanții vor fi determinați să emită
judecăți asupra unei teme folosind criterii obiective și, totodată, să apere o poziție folosind
argumente susținute de dovezi, nu doar de opinii.

Indiferent de format, ceea ce este important de subliniat este că tema dezbaterii reprezintă în
primul rând un pretext pentru exersarea abilităților de comunicare în spațiul public, de gândire
critică și de argumentare logică, și nu o încercare de a stabili valoarea de adevăr a uneia din cele
doua poziții expuse.

La ce bun să dezbați?

În primul rând, pentru a deprinde argumentarea, care este vitală pentru a hotărî în multele situații
în care apar diferențe de opinii, întrebări sau incertitudini. Argumentarea presupune formularea
unor raționamente clare, coerente și structurate. Se adaugă capacitatea de a face documentare
riguroasă, de a identifica surse credibile de informații, de a construi discursuri publice de impact,
de a îți ascuți umorul și fair play-ul.

În ce context poate fi folosită această metodă?

Dezbaterea poate fi folosită ca metodă de dezvoltare personală, astfel încât să ajute indivizii unui
anumit grup să își formeze și dezvolte abilitățile de argumentare, vorbire în public, lucru în
echipă, gândire critică.

Prin abordarea și analiza ambelor fațele ale unei teme, dezbaterea poate fi utilizată în cazul unor
teme ”controversate”, pentru a spori toleranța, acceptarea, a spori gradul de înțelegere.
Abordarea din debate dezvoltă paticipanților capacitatea de analiză a problemelor controversate
și ajută la obținerea unei imagini nedistorsionate de prejudecăți. În acest context, participanții vor

20
fi determinați să emită judecăți asupra unei teme folosind criterii obiective, și totodată, să apere o
poziție folosind argumente susținute de dovezi și nu de simple opinii.

Realizată într-un cadru public, dezbaterea poate atrage atenția asupra unei teme de importanță și
de a implica o comunitate în dialog.

Teatru Forum

Ce este teatru forum?

Teatru forum, așa cum spune și numele, este o formă de teatru ce dă posibilitatea la interacţiune
și dezbatere, însă teatrul-forum este un instrument de intervenţie socială. La prima vedere,
Teatru Forum ar părea o formă de teatru, însă atributul distinct de „forum” creează o nouă
modalitate de expresie și de interacţiune cu publicul. Piesa de teatru se petrece astfel încât un
grup de oameni schimbă idei şi opinii, caută împreună soluţii sau modele de acţiune potrivite cu
situaţia în care sunt implicaţi.

Cum a apărut teatru forum?

Teatrul forum s-a născut în 1973 în Peru, ca parte a unui ansamblu de forme şi tehnici teatrale
pe care regizorul brazilian Augusto Boal l-a numit Teatrul Oprimaţilor. Acest ansamblu mai
include: Teatrul Imagine, Teatrul Invizibil, Teatrul Jurnal, Curcubeul Dorinţelor şi Teatrul
Legislativ.
Teatru Forum se opreşte asupra momentelor cu care oamenii se întâlnesc zilnic şi cărora nu le

21
dau atenţie din obişnuinţă. Spre deosebire de viaţă însă, teatrul dă posibilitatea celor care
participă la el să observe finalul din afară, să urmărească, la fel ca martorul ascuns după perdea,
situaţia tragică şi să înţeleagă unde pot duce ignoranţa, nepăsarea, etichetarea sau discriminarea.
Astfel, la finalul primei reprezentatii, el ar putea spune: „STOP! Nu mi-a plăcut ce s-a întâmplat
aici! Dacă s-ar fi intervenit mai devreme nu s-ar fi ajuns în situaţia asta! Dacă am putea întoarce
timpul...”
6. Ce competente dezvoltă TF?
a. Teatru Forum - dezvoltă competențe pentru non-actorii implicați în punerea în scenă a
spectacolelor:
 Capacitatea de a face faţa provocărilor – A juca pe scena în faa publicului, libertatea
de a selecta tematici cât mai diverse din realitate – îi scoate pe participanţii, non – actori,
să iasă din zona de confort şi astfel provoacă învaţarea;

 Capacitatea de a se adapta la diferite situaţii – Situaţiile selectate pentru a fi jucate pot

fi adaptate conform cu profilul participanţilor, dar acest lucru le şi permite să înveţe din
transpunerea directă în situaţii care sunt realiste;

 Flexibilitatea: - Exersarea diverselor situaţii încurajează non-actorii să practice

competenţe şi comportamente noi;
 Abilităţi de comunicare interpersonală şi asertivitatea – exerciţiile de improvizaţie,
feed-back-ul în echipă îi ajută pe non-actori să se cunoască şi să se întelegaă mai bine cât
si să poată comunica cu ceilalţi;
 competențe din sfera relaționării;
 competențe din sfera creativității;
 competențe din sfera luării deciziilor;
 competențe din sfera lucrului în echipă.

22
 1.
b. Teatru Forum – are o influenţă directă în schimbarea de atitutdini şi dezvoltarea
competenţelor publicului prezent, spectactorilor
 Sensibilizează faţă de formele de discriminare la care sunt expuse anumite categorii de
persoane şi în special a celor care sunt in risc de excluziune socială;
 Dezvolta empatia publicului spectator faţă de sitaţia de viaţă a a aunitor grupuri sociale;
 Creşte nivelul de întelegere şi toleranţă al publicului larg faţă de categoriile în risc de
excluxiune socială;
 Dezvoltă atitudinea participativă a publicului în situaţiile de discriminare şi opresiune;
 Dezvoltă atitudine proactiva şi de participare socială publicului spectator;
c. Teatru Forum - Dezvoltă competenţe necesare în situatiile de descriminare cu care se
confruntă persoanelor în risc de excuziune socială:
 Încrederea în sine – exersarea confruntării cu opresorul într-o maniera non-violentă, ci
doar de a-şi susţine drepturile şi a fi încrezător în propria persoană;
 Autovalorizarea – a fi capabil să prezinţi în faţa opresorului propriile valori şi credinţe şi
a le susţine.
 Încrederea în ceilalţi – a întelege rolul celorlalţi care te pot susţine şi capacitatea de a
solicita sprijinul, aceasta fiind o soluţie de depăsire a situaţiilor de discriminare.

Recomandări pentru a participa la TF:

Teatru Forum este o metodă complexă, cu impact și rezultate dar lucrul cu aceasta nu trebui făcut
"după ureche", după un atelier de 3 ore de prezentare a metodei, după vizionarea unei piese de
Teatru Forum și atât. Mai jos sunt câțiva pași pe care îți propunem să îi parcurgi înainte de a face
prima piesă de Teatru Forum:
*Mergi la un training de Teatru Forum realizat de o organizatie de incredere și cu experiență în
practicarea metodei Teatru Forum;
*Te documentezi mai mult despre metoda Teatru Forum, cum se pune în practică, unde și de ce
s-a născut;
*Îți este clar scopul metodei Teatru Forum și cui i se adresează;
*Pentru prima piesă de Teatru Forum, poți căuta o persoană resursă, cu experiență în practicarea

23
metodei, care să te ajute șă parcurgi pașii de pregătire a unei;
*În realizarea unei piese de Teatru Forum este foarte important ca problema prezentată în piesă
să fie a grupului care pregătește piesa sau a comunității în care se va juca.
*Trebuie să fii curios, să crezi în potențialul pe care îl are metoda și sa te documentezi în detaliu
pe problematica aleasă și pe tipologiile de personaje alese.
*Înainte de lucrul la piesa de Teatru Forum trebuie să planifici o etapă de consolizare a echipei,
de clarificare a conceptului de Teatru Forum, a scopului și a etapelor, cu întreaga echipă.
*Ai încredere în tine și în echipa ta, nu-ți fie frică de greșeli, ci fii deschis la a învăța din ele.

BIBLIOGRAFIE:
***Council of Europe - Committee of Ministers - Recommendation of the Committee of
Ministers to member states on promotion and recognition of Non-Formal education/learning of
young people, on 30 April 2003;
***Concepţia învăţării pe tot parcursul vieţii (Proiect);
***Curriculumul pentru educaţie nonformală şi extraşcolară (Proiect);
http://www.nonformalii.ro/metode/teatru-forum
http://nou2.ise.ro/wp-content/uploads/2012/08/Experiente-educationale-non_formale.pdf
http://www.theatreoftheoppressed.org/en/index.php?nodeID=3

24