CAPITOL IV- MANUAL DE EDUCATIE

NONFORMALA

Câteva definiții și un pic de istorie

Un scurt istoric ne duce către sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70, perioadă care marchează atenţia
crescută acordată la nivel internaţional educaţiei nonformale. Diferiţi autori au făcut referire la
importanţa acesteia şi au descris diferite perspective de abordare. Dintre aceştia, Tight (apud Smith),
susţinea că educaţia nonformală se referă la recunoaşterea „importanţei educaţiei, învăţării şi formării,
care se întâmplă în afara instituţiilor cu rol dedicat”, iar autori precum Coombs & Ahmed (apud Rogers)
ofereau în 1974 o clasificare a tipurilor de educaţie (nonformală, informală şi formală), idee - preluată
mai târziu de diferiţi actori importanţi cu rol de decizie la nivel internaţional - care şi-a făcut loc în
discursul şi documentele de politici educaţionale actuale din diferite ţări.
Din perspectiva educaţiei nonformale, Tight (apud Smith) numeşte câteva caracteristici ale acesteia,
printre care relevanţa în raport cu nevoile diferitelor grupuri ţintă specifice, obiectivele clar definite şi
flexibilitatea în maniera în care sunt organizate activităţile sau alese metodele.

Argumentarea importanţei educaţiei nonformale în contextul educaţional general este interesant

realizată şi de către Fordham (apud Smith). Acesta adaugă educaţiei perspectiva economică, dincolo de
orice aspecte ce ţin de şcoală, ca şi instituţie. Este astfel adusă în prim-plan nevoia corelării educaţiei cu
piaţa muncii şi dificultatea adaptării sistemului formal de educaţie la schimbările socio-economice ale
perioadei respective, un rol important revenind astfel altor tipuri de învăţare, cu accent pe educaţia
nonformală. Tot Fordham (apud Smith) susţine importanţa implicării directe a grupului ţintă (a celor
care învaţă) în planificarea şi organizarea conţinuturilor curriculare, pe baza principiului „de jos în sus”
(en. bottom up) într-un context social dat şi asupra căruia aceştia pot exercita ulterior influenţă şi genera
schimbarea.

Păşind către anii ’90, UNESCO (1997) definea educaţia nonformală ca fiind constituită din „orice
activităţi educaţionale organizate şi susţinute care nu corespund exact a ceea ce numim educaţie
formală. Aceasta poate fi realizată în cadrul sau în afara instituţiilor de educaţie şi se adresează
persoanelor de toate vârstele (...) Educaţia nonformală nu urmează un sistem ierarhizat şi poate diferi ca
durată, fără a implica în mod obligatoriu certificarea rezultatelor învăţării”.

1
Tot în acest sens, glosarul terminologic propus de Cedefop (2011), descrie învăţarea în contexte
nonformale ca fiind văzută, printre altele, ca un tip semistructurat de învăţare, ceea ce reflectă
modalitatea în care procesul se referă la nevoia celui care învaţă dar şi intenţionalitatea participării
persoanei la învăţare.

În România, definirea învăţării în diferite contexte, descrisă în Legea Educaţiei Naţionale, permite
extragerea unor aspecte relevante ce pot fi sintetizate astfel:

Intenţionalitatea
Context Nivel de organizare Cadru Durata Certificare
celui care învaţă

Presupune
certificarea
Este bine organizată şi Participarea celui
cunoştinţelor şi
Învăţarea în structurată, presupune care învaţă la
competenţelor,
context proiectare didactică Se desfăşoară în Are o durată proces (învăţarea
în raport cu o
explicită, obiective cadru instituţionalizat determinată în context formal
formal serie de criterii
definite şi alocare de depinde de
clar definite ce
resurse voinţa acestuia)
ţin de participare
şi evaluare

Activităţile sunt bine

planificare şi au Adaptat la nevoile Durata poate fi
Nu presupune în
asociate obiective de grupului ţintă variabilă şi
mod automat
învăţare, însă nu (stabilirea cadrului se determinată de
certificarea
Învăţarea în urmează în mod explicit face în strânsă caracteristicile Cel care învaţă
cunoştinţelor,
context un curriculum. legătură cu grupului ţintă participă activ la
abilităţilor sau
nonformal Presupune alocarea planificarea (nevoi, proces.
competenţelor
unor resurse în raport activităţilor şi interese, grad
dezvoltate/
cu caracteristicile, obiectivele asociate de participare
dobândite
structura şi nevoile acestora) etc.)
grupului ţintă

Nu presupune în
Nu presupune mod automat
Nu există un cadru
structurare în raport cu Nu are o durată Nu presupune certificarea
Învăţarea în predefinit, acesta
anumite obiective, este asociată, „se intenţionalitate cunoştinţelor,
context este raportat la
acel tip de învăţare întâmplă în din partea celui abilităţilor sau
informal activităţile zilnice ale
asociat activităţilor fiecare zi” care învaţă competenţelor
persoanei
cotidiene ale persoanei dezvoltate/
dobândite

2
Perspective
Observăm că aspectele asupra cărora se face referire, indiferent de perspectiva de definire a educaţiei
nonformale, sunt: curriculum, grup ţintă, structurare, intenţionalitate, actori, utilitate, corelarea cu alte
tipuri de învăţare, context, proces, rezultate ale învăţării, impact, relevanţă etc., şi putem desprinde de
aici câteva caracteristici specifice ale acesteia: reflectă intenţionalitatea în construirea de, şi participarea
la activităţi, precum şi coerenţa ofertei de educaţie nonformală cu nevoile grupului ţintă identificat şi cu
obiectivele, prin aplicarea de metode şi instrumente specifice; este o activitate voluntară de învăţare,
care presupune o alegere clară în raport cu un anumit context personal şi/ sau profesional.

Portofoliul de educație permanentă

Un instrument suport pentru gestionarea rezultatelor învăţării în contexte diferite, inclusiv în contexte
nonformale este portofoliul de educaţie permanentă. Pornind de la portofoliile artiştilor, cercetătorii şi
practicienii în educaţie au dezvoltat numeroase instrumente care au drept scop reunirea experienţelor
educaţionale ale persoanelor de orice vârstă, astfel încât ele să devină un prilej de reflecţie pentru
posesor şi o sursă de informaţie de calitate pentru părinţi, educatori sau angajatori.

Numeroase ţări au dezvoltat, fie la iniţiativa unor instituţii ale statului, fie a sectorului neguvernamental,
portofolii educaţionale care înregistrează rezultatele învăţării pentru a le face accesibile în momente
cheie ale evoluţiei în plan educaţional şi profesional a posesorului. România a explorat posibilitatea
introducerii acestui instrument, el fiind cuprins în Legea Educaţiei, dar nu a fost încă aleasă forma lui de
implementare.

Construirea portofoliului pleacă de la premisa că orice persoană are un portofoliu implicit, şi că trebuie
găsite cadrul şi mecanismele de explicitare astfel încât rezultatele învăţării să fie cât mai bine valorizate.
Un rol important în acest proces este acordat diferiţilor „agenţi” care pot susţine persoanele în
structurarea portofoliului şi contribui la conţinutul acestuia (ex. diriginţi, profesori, antrenori, formatori,
animatori etc.). Printre aceştia, se numără şi cei care realizează activităţi de educaţie nonformală şi care
vor putea deci susţine beneficiarul în procesul de reflectare asupra conţinuturilor descrise şi în stabilirea
relevanţei utilizării lor în anumite contexte.

Școala Altfel

Problema tot mai dezbătută a tipurilor de educaţie şi a complementarităţii acestora, cât şi faptul că
persoana învăţă în cele mai diferite contexte - la şcoală, acasă, în grupul de prieteni, prin joc, la locul de
muncă, prin interacţiunea cu ceilalţi - au condus la concretizarea unor iniţiative la nivel naţional, de tipul
săptămânii dedicate educaţiei nonformale în şcoli. „Şcoala altfel” permite crearea de parteneriate între
şcoli şi diferite instituţii sau organizaţii cu rol important în această arie. Ca exemple de rezultatele vizate
în cadrul acestei iniţiative se pot aminti o modalitate mai eficientă de explorare a intereselor elevilor,
diversificarea tipurilor de activităţi pe care aceştia le preferă, implicarea unor partenerii sociali alături de
şcoală în iniţierea unor astfel de activităţi, pentru promovarea educaţiei dincolo de predarea în manieră
tradiţională, la clasă.

3
Caracteristici ale educaţiei nonformale:

1. este centrată pe beneficiar şi pe nevoile reale de învăţare, facilitând identificarea acestora

pentru o mai bună adaptare a procesului de învăţare;
2. este adaptată comunităţii, grupului şi/ sau individului şi presupune o învăţare în ritm propriu;
3. este structurată şi organizată, are ataşate obiective clare de învăţare şi presupune un
management eficient al resurselor;
4. presupune un proces de învăţare, care poate fi încadrat într-un curriculum, conduce la obţinerea
de rezultate într-o perioadă determinată de timp (de cele mai multe ori mai scurtă decât în cazul
educaţiei formale), conţinuturile putând fi uşor înnoite sau îmbunătăţite; presupune extinderea
cadrului de învăţare, diversificarea şi flexibilizarea spaţiului şi timpului de învăţare;
5. se bazează pe multe metode active/ interactive şi diversificate de învăţare;
6. ca şi celelalte contexte de învăţare, învăţarea în context nonformal permite acumularea de noi
cunoştinţe, abilităţi, atitudini;
7. susţine dezvoltarea personală a indivizilor/ grupurilor;
8. reprezintă în primul rând învăţare prin noi experienţe şi permite valorificarea experienţei
anterioare;
9. poate să conducă la recunoaşterea competenţelor dobândite;
10. presupune proces de reflecţie;
11. poate produce o schimbare în bine la nivelul participantului şi comunităţii.

În concluzie...

Educatia nonformala e tot educatie. Educatia prin joc nu e o joaca.

Educaţia nonformală poate fi descrisă, printre altele, ca fiind: holistică, incluzivă, diversă, multiculturală,
continuă, formativă, complementară, provocatoare, stimulativă, distractivă, neconvenţională,
interactivă, participativă, voluntară, opţională, nondirectivă, sustenabilă, flexibilă, atractivă, aplicabilă,
accesibilă, ajustabilă, inovatoare, creativă, dinamică, pozitivă.

Cine face educatie nonformala?

Dacă vă întrebaţi cine sunt cei care fac astfel de oferte de activităţi, vă invităm să reflectaţi puţin la
profilul instituţiei sau organizaţiei din care faceţi parte. Aţi identificat vreodată o nevoie a unui grup ţintă
pe care aţi putea-o acoperi prin specificul serviciilor oferite de dumneavoastră, fără ca aceasta să fie
neapărat bazată pe certificare, ci pe abilitarea celor vizaţi de a gestiona anumite cunoştinţe, de a se
implica în anumite activităţi? Ei bine, atunci faceţi parte dintre cei ce sunt activi în domeniul educaţiei
nonformale.

Practic orice organizaţie poate să beneficieze de educaţia nonformală.

Mai jos găsiţi câteva exemple de astfel de instituţii sau organizaţii care pot realiza activităţi de învăţare
în contexte nonformale (fără a fi exhaustivă):

 - organizaţii neguvernamentale (indiferent de profil);

 - organizaţii guvernamentale;

4
  - unităţi şi instituţii de învăţământ preuniversitar şi superior;
 - centre de educaţie şi formare profesională;
 - angajatori (firme etc.);
 - centre de îngrijire şi protecţie a copilului;
 - palate şi cluburi ale elevilor;
 - instituţii precum: muzee, teatre, centre culturale, biblioteci, cinematografe, case de cultură;
 - asociaţii profesionale, sindicate;
 - biserica etc.

La fel de bine astfel de activităţi pot fi întreprinse şi de diferite persoane-resursă cu rol de formator/
facilitator/ consilier, care iniţiază diferite proiecte în parteneriat cu astfel de instituţii şi organizaţii (de
exemplu actori sau scenarişti) precum şi de către grupuri informale.

Principalii furnizori de programe şi proiecte de educaţie nonformală în România, rămân (deocamdată)

organizaţiile neguvernamentale, care prin scopul şi activităţile desfăşurate reuşesc să angreneze cel mai
mare număr de persoane, beneficiari ai procesului de învăţare în context nonformal. Totodată din ce în
ce mai multe şcoli şi din ce în ce mai multe parteneriate de organizaţii care provin din medii diferite
încep să apeleze la acest tip de învăţare.

Dacă furnizorii de educaţie nonformală pot fi o gamă largă de instituţii şi organizaţii, în ceea ce priveşte
beneficiarii, lucrurile pot varia de la foarte simplu (ne referim la orice persoană care doreşte să
exploreze şi să înveţe ceva nou, să-şi dezvolte anumite abilităţi şi competenţe, să reia un anumit parcurs,
cu sau fără nevoia unei certificări ulterioare etc.), la foarte complex, în momentul în care stabilim
categorii din ce în ce mai clare de beneficiari (ex. tineri, adulţi, seniori, angajaţi, factori de decizie etc.).

Invatarea pe tot parcursul vietii in context

Memorandumul asupra Învăţării pe tot parcursul vieții

Ştim cu toţii că discursul referitor la învăţarea pe tot parcursul vieţii este unul de actualitate, cu focus pe
caracteristici şi puncte de interes în funcţie de context dar şi de obiectivele stabilite, mai ales atunci când
reflectăm asupra parcursului nostru de dezvoltare pe diferite planuri (personal şi profesional). Sunt de
interes două perspective asupra educaţiei: una care face referire la etapele de educaţie şi formare
(cicluri sau stadii), şi cealaltă care pune accentul pe cele trei tipuri complementare de educaţie: formală,
nonformală şi informală. În acest sens, în anul 2000 apărea Memorandumul asupra Învăţării pe tot
parcursul vieții. Acesta venea să propună şase mesaje cheie cu obiective specifice, dintre care două
subliniază importanţa asigurării procesului de învăţare pe tot parcursul vieţii din perspectiva încurajării
inovaţiei în predare şi învăţare şi o mai bună valorificare a învăţării şi utilizare a rezultatelor dobândite în
cele trei contexte: formală, nonformală şi informală.

Strategia Europa 2020

Tot în această direcţie, a discursului la nivel european despre educaţie, învăţarea pe tot parcursul vieţii a
fost considerată un element cheie al strategiei de a transforma Europa în „cea mai competitivă şi
dinamică economie din lume bazată pe cunoaştere” până în anul 2010 - sintagmă preacunoscută ca
obiectiv principal al Strategiei Lisabona (din martie 2000, revizuită ulterior). Pentru că este nevoie de
eforturi susţinute ale statelor membre şi de o continuitate a viziunii în acest sens, strategia UE – Europa
2020, vede în Europa o „economie inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii”, iar din perspectiva

5
educaţiei, descrie ţinte ce vizează „reducerea abandonului şcolar la sub 10% şi creşterea la peste 40% a
ponderii absolvenţilor de studii superioare în rândul populaţiei în vârstă de 30-34 de ani” în anii ce
urmează.

Importanţa acordată educaţiei şi formării în contextul actual se reflectă şi în Cadrul strategic pentru
cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale - ET 2020, continuatorul ET 2010.
Acesta include patru obiective strategice, dintre care două descriu importanţa învăţării permanente,
mobilităţii şi „îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei educaţiei şi formării”, cu accent pe competenţele cheie.
În acest sens, Concluziile Consiliului privind rolul educaţiei şi formării în cadrul punerii în aplicare a
Strategiei Europa 2020, evidenţiază faptul că „educaţia şi formarea profesională (EFP) au un rol-cheie
prin asigurarea unor competenţe şi aptitudini relevante şi de înaltă calitate” (Procesul Copenhaga). În
acelaşi timp două iniţiative majore - Tineret în mişcare şi O agendă pentru noi competenţe şi noi locuri de
muncă - subliniază aspecte legate de competenţe şi contextele de formare (o mai mare validare a
competenţelor dobândite în contexte nonformale sau informale pentru o mai bună inserţie a
persoanelor pe piaţa muncii), precum şi de procesul de tranziţie între diferite niveluri (educaţie, formare
şi/ sau muncă).

De-a lungul timpului, pentru susţinerea acestor obiective, au fost dezvoltate şi puse la dispoziţia statelor
membre şi a cetăţenilor acestora o serie de instrumente referitoare la procesul de învăţare pe tot
parcursul vieţii, cu accent pe mobilitate şi competenţe, printre care: Cadrul european al competenţelor-
cheie, Cadrul european al calificărilor pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii, sistemele europene de
credite transferabile din învăţământul superior şi profesional, documentele Europass etc.; dar şi accesul
la informaţii referitoare la sistemele de educaţie şi servicii complementare, prin intermediul diferitelor
reţele (ex. Euroguidance, Eurydice).

Legea Educaţiei Naţionale

Noua Lege a Educaţiei Naţionale (nr. 1/ 2011) vine să susţină şi să facă accesibilă atingerea obiectivelor
europene în domeniul educaţiei şi prin intermediul unor conţinuturi dedicate în mod explicit aspectelor
referitoare la importanţa învăţării pe tot parcursul vieţii. Aceasta este definită drept: „totalitatea
activităţilor de învăţarea realizate de fiecare persoană pe parcursul vieţii în contexte formale,
nonformale şi informale, în scopul formării sau dezvoltării competenţelor dintr-o multiplă perspectivă:
personală, civică, socială ori ocupaţională” (art. 328 (2)), la toate nivelurile de educaţie şi formare (ex.:
timpurie, preuniversitară, învăţământul superior, educaţia şi formarea adulţilor) la care o persoană se
regăseşte într-un anumit moment. În ceea ce priveşte decizia şi implicarea în raport cu procesul de
învăţare pe tot parcursul vieţii, deţin roluri cheie o serie de actori, precum: Ministerul Educaţiei,
Cercetării, Tineretului şi Sportului, cel al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Culturii şi
Patrimoniului Naţional, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, dar şi alte autorităţi
de tipul Autorităţii Naţionale pentru Calificări, centrele comunitare de învăţare permanentă, partenerii
sociali şi instituţiile şi organizaţiile cu rol de sprijin şi promovare.

6
Metode educatie nonformala
Care sunt caracteristicile metodelor de învăţare în context nonformal?

Vrem să clarificăm un aspect de la bun început. Chiar dacă sunt denumite "nonformale" şi le găsim mai
mult în contexte nonformale (cel puţin deocamdată), metodele prezentate pe acest portal pot fi folosite
la fel de bine şi la şcoală sau în alte contexte formale. Caracteristicile lor sunt următoarele:

- au obiective de învăţare clare

- dezvoltă toate tipurile de competenţe (cunoştinţe dar mai ales abilităţi şi atitudini)
- sunt active, creative si interactive
- au caracter participativ şi experienţial
- au caracter inovativ (nu fac parte din categoria “metode clasice”)
- au un grad de aplicabilitate mare

Lista metode de educatie nonformala

1. Jonglerie
2. Storytelling (Arta Povestirii)
3. Expozitia vie
4. Jocuri de societate
5. Flashmob
6. Teatru de Umbre
7. Origami Teatru
8. Facilitare grafica
9. Animatie stradala
10. Open Space
11. Animatie socio-educativa
12. Debate
13. Cafenea Publica
14. PhotoVoice
15. Teatru Forum
16. Biblioteca Vie

7
1. Jonglerie

Ce este Jongleria?
Jongleria, sau Flow Arts, este capacitatea unui individ de a produce tipare de forma si culoare controland
unul sau mai multe obiecte (de cele mai multe ori, in aer, asa cum este definita in dctionarul Webster).
Cu alte cuvinte este arta, desprinsa din artele circului si din ritualuri stravechi, de a crea imagini folosind
obiecte in miscare. Exista multiple obiecte care pot fi manevrate insa aici vom prezenta doar o parte.

Este o arta a balansului, provocand gravitatia si castigand. Te joci cu greutatile, trebuie sa intuiesti locul
din spatiu in care obiectul va cadea, sa identifici exact forta cu care ar trebui sa arunci si in ce directie sa
faci asta. In final, nu vei sti poate sa dai raspuns la aceste intrebari tehnice, dar ca vei simtii, o vei face
din reflex, ca o deprindere. Jongleria era parte din spectacolele de circ, era o activitate care surprindea,
chiar soca (in functie de obiectele jonglate) si care era `accesibila celor din lumea circului.

Jongleria, in forma despre care vorbim, nu a aparut de ieri de azi, ea este prezenta in China, Egipt,
America de Nord, Micronesia si Mesopotamia de peste 4000 de ani. La curtea Chinei Antice, doamnele
foloseau pentru relaxare jongleria cu Diabolo, in timp ce in America de Nord Devil Stick-ul (stramosul
Flower Stick-ului) era folosit in ritualurile samanice iar in Noua Zeelanda poi-urile erau folosite de
populatia Maori in teatru dans si in antrenamente de lupta.

In zilele noastre si multumita efectului public pe care il are, jongleria poate fi incadrata in animatia
stradala insa datorita puternicelor influente in procesele de dezvoltare ale indivizilor poate fi folosita si
ca metoda de invatare. In primul rand despre sine.

Care este legatura intre jonglerie si nonformal?

Un stereotip cu privire la jonglerie este faptul ca este cam... neserioasa. Oameni care se joaca cu o serie
de obiecte pentru amuzamentul propriu sau al altora. Lasand la o parte aspectul educational al jocului,
oricine poate invata ceva din jonglerie. Astfel ea stimuleaza (cel putin) urmatoarele tipuri de abilitati:
- psihomotorii (presupune o buna coordonare a corpului, in special cea dintre mana - ochi, care cu
timpul te ajuta o mai buna cunoasterea a propriului corp si sa iti descoperi si depasesti limitele)
- cognitive (pentru a reusi, practicienii jongleriei trebuie mai intai sa inteleaga si sa destructureze
miscarea pentru a intelege cum se poate folosi cat mai corect dar si cum se pot imagina noi tipare)
- afective (prin setarea si depasirea unor obiective, precum si prin lucru impreuna cu alti practicieni,
duce inclusiv la o serie de emotii pozitive)

8
In plus, datorita folosirii intregului corp, chiar daca esti stangaci sau dreptaci, va trebuie sa iti folosesti
ambele maini, iar in felul acesta, ambele emisfere ale creierului. Se pare ca unii profesori chiar leaga
jongleria de obtinerea unor rezultate academice mai bune

(vezi http://www.educationworld.com/a_curr/curr393.shtml).

Intrumente folosite
Sunt o multitudine de instrumente care se folosesc in jonglerie. Departe de a fi acoperite toate acestea,
o parte din ele sunt: Mingi, Poi Poi, Diabolo, Flower Stick, Staff (Baston), Sfere – Contact, etc.

2. Storytelling (Arta Povestirii)

“The shortest distance between two people is a story” (Terrence Gargiulo)

A fost odata…
Metoda Storytelling sau Arta povestirii este o metoda ce are ca punct central povestea, un traseu narativ
in care personajul central urmeaza un sir de etape prestabilite. Povestea nu poate sa existe insa, fara
povestitor si public. Dialogul dintre aceste trei elemente face ca aceasta metoda sa poata fi folosita atat
in scop formativ/educational cat si terapeutic.
Principiul de la care pornim este ca oricine poate spune o poveste. Exista povesti proprii, exista cele
consacrate, si, cu siguranta exista povesti nescrise ce pot fi create chiar in momentul utilizarii metodei.
Ele implica emotii, valori, experiente individuale si de grup, probleme si, cu siguranta, multiple solutii.
Povestea nu este insa doar a povestitorului. Ea exista pentru a fi trasmisa, transformata,
recreata. Fiecare persoana implicata in proces parcurge, la fel ca si eroul insusi, un traseu initiatic, unul
de invatare.
Procesul implica 3 etape: pregatirea publicului pentru poveste (introducerea in tema), povestea in sine
(incluzand elemente legate de voce, tonalitate, obiecte utilizate) si iesirea din poveste (creatie, reflectie,
punere in scena).Este o metoda participativa ce implica publicul in toate cele trei etape.

9
Cand, unde si de ce?

Familiaritatea cu ideea de poveste face ca metoda sa aiba aplicabilitate la un public variat din punct de
vedere al varstei si al contextului social, cultural si economic.

Se poate utiliza atat in lucrul cu copiii cat si cu adultii, cu grupuri defavorizate, ca mijloc terapeutic, dar si
ca mijloc de formare sau dezvoltare a unei culturii organizationale.
Cu totii ascultam povesti in copilarie. Povestea construieste un mediu in care ascultatorii se simt in
siguranta, pot reflecta asupra experientelor proprii si initia dialog cu ei insisi sau cu ceilalti, fara ca acest
lucru sa presupuna de la inceput iesirea din zona de comfort. Totul se intampla treptat, implicare
depinde de deschiderea fiecarui participant. Metoda poate facilita accesul ascultatorilor inr-un spatiu
necunoscut fie el fizic sau psihic. Poate relata povestea unei urbe, a unei institutii (scoala, muzeu,
biblioteca etc).Traseul initiatic al eroului- poate avea rolul de a introduce ascultatorii intr-un context
nou, implicandu-se intr-un proces transformativ si empatic.

Motive pentru a alege sa utilizam povestea in lucrul cu publicul tinta sunt nenumarate. Cei implicati in
proces isi dezvolta abilitati de ascultare activa si capacitatea de concentrare, puterea de observatie,
capacitatea de acceptare si receptivitatea la situatii noi si, in acelasi timp, reflectarea asupra propriilor
experiente si rezolvarea de probleme.

Mai jos gasiti un video care, chiar daca promoveaza un curs, e propus pentru continutul foarte relevant:

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=lWcIBbBJw24

Cui povestim si de ce? Cui ne adresam si de ce?

Povestea exista pentru a fi spusa. Ea poate fi spusa atat copiilor cat si adultilor. Intelegem aici, povestea
atat ca specie a epicii in proza, cat si ca element narativ prin care relatam evenimente din viata
personala sau profesionala.

Povestea consacrata traieste prin metafore. Pentru copii, acestea au rolul de a explica, imagina, crea si
instrui. Ele ajuta copii sa inainteze si sa isi asume propriul traiect educational, propria invatare. Dialogul
real si deschis care se stabileste in timpul nararii si ascultarii povestilor creeaza posibilitatea sondarii
nevoilor pe care le au cei care participa. In sesiunile de Storytelling organizate cu copiii Centrului de
Plasament Timis, voluntarii Babel Education au intalnit copii care prin intermediul povestilor au inceput
sa scrie si sa citeasca, au inceput si ei la randul lor sa spuna povesti seara, inainte de culcare celorlalti
copii si, de asemenea, au constientizat faptul ca tematici care lor li se pareau foarte accesibile, cum ar fi
natura, erau pentru unii copii ceva de domeniul fantasticului. Unii dintre copii nu mai fusesera intr-o
padure. Cu ajutorul povestilor cream astfel o lume noua, o lume mai buna, in care ei au puterea de a
imagina, crea, solutiona.

In cazul adultilor, povestea poate pune intr-o lumina noua experiente comune sau individuale. Ea ofera
ascultatorului o noua perspectiva, e o invitatie la meditatie, contemplare, dar si implicare. Ea ajuta la

10
asumarea responsabilitatii implicarii emotionale in anumite evenimente. Prin ascultarea unei povesti
putem sa ne apropiem mai mult de o realitate (persoana, eveniment, spatiu) considerata banala, sau,
din contra, putem sa luam distanta, sa ne indepartam putin de miezul problemei, pentru a putea
intelege mai bine lucrul cu care suntem confruntati.

Un video despre poveste ca si incadrare, implicare dar si distantare:

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=7Iv2nZnZOrM
Storytelling este, de asemenea, folosit si in mediul organizational, cu scopul de a ajuta la crearea unei
culturi organizationale bazate pe comunicare si implicare.Urmand link-ul de mai jos puteti descarca un
document util in utilzarea Storytelling in organizatiile non-profit:
http://www.capacitywr.ca/blogs/news/ournewstorytellingguide

Pregatirea Storytelling-ului

Alegeti povestea in functie de mesajul si valorile pe care doriti sa le transmiteti tinand cont, bineinteles,
de profilul ascultatorilor. Nu incetati sa ascultati si sa colectionati povesti al caror mesaj ati dori sa fie
dus mai departe. Implicarea povestitorului si atasamentul fata de poveste sunt elemente esentiale ce
vor asigura autenticitatea procesului.

Un site bun pentru povesti: http://www.povesticutalc.ro/

Ca orice sesiune de public speaking, si nararea povestii trebuie pregatita ca atare.Reflectati

asupra episoadelor, al modului in care veti nara, al asteptarilor pe care le aveti din partea publicului. Un
material video util in acest sens:

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=mOA8mUflH-Q

Cel mai bun instrument in pregatirea decorului si a cadrului de desfasurarea este imaginatia. Nu doar a
celor care vor spune povestea, ci si a celor care o vor asculta. Este foarte important sa avem in vedere ca
o sesiune de Storytelling presupune o calatorie din lumea reala in cea de basm, astfel incat ne vom
asigura ca spatiul permite si faciliteaza acest lucru. Pentru a transforma orice sala de biblioteca, muzeu,
clasa etc intr-un taram de basm avem nevoie de un covor sau o patura si, eventual, mai multe pernite.
Daca adaugati flori si esarfe, succesul e garantat. E necesar ca ascultatorii sa fie relaxati, chiar sa poata
sa ia pozitia in care ei sunt obisnuiti sa asculte povesti.

Dupa cum spuneam, imaginatia este foarte importanta. Exista varianta utilizarii cartii, a imaginilor, a
unor obiecte, sau, pur si simplu de a lasa imaginatia auditoriului sa dea forma povestii. Mai jos gasiti un
material video util ca exemplu in utilizarea unei esarfe sau a unei sfori pentru spunerea unei povesti:
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=HLT1vNbCKSM

Storytelling pas cu pas

11
Pasul 1: Intrarea in poveste / Poarta
Pentru ca Storytelling nu presupune doar o experienta de grup ci si una individuala, conform principiului
AICI si ACUM, este necesara crearea unui spatiu propice introspectiei, al deschiderii catre experienta
proprie, dar si un dialog deschis intre participanti. Un alt obiectiv al acestei etape este familiarizarea
publicului/participantilor cu elementele povestirii.

Aceasta se poate face prin: jocuri de grup, interviuri, utilizand mijloace vizuale si media, metoda
introspectiei (jurnal), exercitii de improvizatie etc.

Un exercitiu pe care il puteti face este sa le cereti participantilor sa se gandeasca la povestea lor
preferata. In prima parte ei trebuie sa se gandeasca la momentele principale ale povestii si sa le noteze
pe o foaie de hartie sub forma de intrebari. (de exemplu: De ce a plecat fetita la bunicuta? Cu cine s-a
intalnit in padure? Ce a gasit in casa bunicutei? etc) Dupa aceea, in perechi, vor face schimb de povesti,
fiecare va citi intrebarile colegului si va incerca sa refaca povestea.

Acest exercitiu da sansa participantilor, nu doar de a intra pe taramul povestilor insotiti de personajele
lor preferate, dar si de a initia un dialog cu ceilalti, de a gasi similitudini sau diferente in ceea ce priveste
perceptia povestilor.

Pasul 2: Povestea
De la tehnica la entuziasm. Astfel s-ar intitula procesul efectiv de narare. Exista factori ce tin de arta
povestirii si care ajuta naratorul sa comunice efectiv cu ascultatorii, sa creeze magia realitatii pentru ca
acestia sa fie transpusi in planul povestii. Acestia tin de intonatie, volumul vocii, utilizarea pauzelor, a
onomatopeelor si a gesturilor, elemente care ajuta la transmiterea mesajului povestii narate. Ele pot fi
invatate si necesita exercitiu continuu.

Elementele externe auditive, vizuale si kinestezice si tactile au, de asemenea, un rol major in
transmiterea mesajului si in crearea iluziei realitatii. Pot fi utilizate instrumente muzicale, inregistrari,
imagini, chiar si obiecte reale ce apar pe parcursul povestii. Ascultatorii ar putea gusta din marul primit
de Alba ca Zapada, sau chiar simti greutatea cosului dus de Scufita Rosie bunicutei. In momentul in care
calul lui Fat Frumos trebuie sa treaca o apa, publicul poate fi si el implicat in efectuarea saltului.

Contactul cu publicul tine nu doar de faptul ca povestea le este daruita. Atentia si suspansul trebuie
intretinute, la fel si implicarea constanta a fiecarui participant in parte. E foarte important sa urmarim
gesturile, privirile celorlati. Ei pot fi chiar implicati in procesul nararii prin intrebari de genul: Ce credeti
ca urmeaza? Ce ai face tu in locul printului? Unde credeti ca greseste mama vitrega? Exista si
posibilitatea oferirii anumitor secvente publicului pentru a putea fi dezvoltate/continuate de ei.

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=iULu4CNnSAc

12
In cazul in care exista mai multi naratori iar spatiul permite acest lucru, exista posibilitatea realizarii unui
traseu cu mai multe opriri, un fel de colina cu mai multe castele. In spatii special amenajate cate un
narator povesteste o poveste unui grup restrans de persoane. Dupa aceea, grupurile se muta reusind
astfel sa treaca pe la toate castelele, ascultand atfel mai multe povesti. Un grup restrans de ascultatori
va asigura un dialog mai centrat pe individ si pe nevoile acestuia.

Pasul 3: Iesirea din poveste

O data ce ascultatorii au primit povestea, aceasta devine a lor. Ea a trecut, la fel ca ei, printr-un proces
transformativ, mesajul ajungand la fiecare participant in forma sa initiala, dar o data trecut prin filtrul
personal, individualizandu-se, capatand nuante proprii imaginatiei si experientei receptorului. Un mic
exercitiu in care intrebati publicul - ce culoare avea perna pe care a stat regele? Ce se auzea in padurea
de artari prin care a trecut zmeul? Cat de rece era apa de izvor din care a baut calul? - va revela
diversitatea si unicitatea experimentarii procesului.

Iesirea din poveste presupune o miscare din planul povestii in planul perceptiei publicului. Ea poate fi
facut prin activitati ca desenul, teatrul de umbre, teatrul, scrierea creativa, chiar si dezbaterea. Pornind
de la caracteristicile personajelor si de la valorile si mesajul povestii se pot construi scenarii noi, in care
participantii au atat rol de autor cat si de actor.

Un alt fel de Storytelling

Mai jos gasiti o serie de variatiuni derivate si/sau legate de Storytelling.

Storycollecting
In loc de a propune o poveste, exista metoda Storycollecting prin care naratorul creeaza povestea cu
ajutorul publicului. Urmand etapele naratiunii (expozitiune, intriga, desfasurarea actiunii, punct
culminant si deznodamant) naratorul faciliteaza doar crearea povestii, eroul, puterile lui si probele prin
care acesta trebuie sa treaca fiind create cu ajutorul participantilor. Se aseamana cu unele exercitii de
improvizatie, pornind de la particiapanti si construindu-se cu ajutorul acestora.

Pentru ca procesul sa fie unul constructiv, prima idee oferita de public este cea acceptata. In momentul
in care se cere un nume pt eroul principal, prima sugestie este cea acceptata. In acest fel povestea este
creata treptat, fara conflicte referitoare la anumite aspecte. Mai jos gasiti un exemplu, in acest material
video: https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=3CI-P5uqOus

Storywriting sau Digital Storytelling

Este foarte important sa incurajam nu doar trasmiterea povestilor cunoscute ci si crearea de noi povesti.
Astfel, se pot crea personaje noi, povesti noi, sau chiar recrea unele cunoscute deja.
Urmarind linkul de mai jos aveti o lista cu sfaturi in crearea povestilor:
http://aerogrammestudio.com/2013/03/07/pixars-22-rules-of-storytelling/

13
Digital Stroytelling se refera la utilizarea mijloacelor media in crearea povestilor. O definitie a acestui tip
de storytelling: https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=dKZiXR5qUlQ

Un exemplu foarte bun de utilizare a acestei metode in context social il reprezinta scurt metrajul
realizat in cadrul proiectului Jurnalism Creativ pentru Democratie, implementat de Go Free - Asociatia
pentru Sprijinirea Societatii Civile si finantat de programul Tineret în Actiune:
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=4IPBUnxo0iA

Pentru a intelege procesul de invatare prin care au trecut cei care au realizat acest scurt metraj accesati:
http://redactiadestiri.ro/2013/04/video-povestea-emotionanta-a-unui-condamnat-de-comunisti-a-
devenit-animatie/

Storytelling proiectiv

In acest tip de storytelling sunt folosite asa-numitele instrumente proiective (asupra carora participantii
isi proiecteaza sentimentele, reflectiile, gandurile). Cel mai adesea, aceste instrumente sunt cardurile
colorate, cu diverse imagini, simboluri sau scene, asemanatoare cu cele de la jocul de Dixit.
In functie de setul de carduri ales, imaginile au o anumita tematica si pot fi folosite in contextul in care
lucrati: simboluri din povesti (Mythos), viata unui trib in jungla (Morena), scene de violenta/compasiune
(Cope), portrete de adulti sau copii (Persona si Personita), ecologie (Habitat) etc.

Cardurile pot fi folosite in 3 momente ale lucrului cu grupul:

- la inceput: cardurile sunt folosite ca pretext pentru inter-cunoastere si prezentarea participantilor.
Exemplu: Folosirea setului Mythos - fiecare participant trage un card cu un simbol care il reprezinta si
vorbeste despre sine, prin intermediul imaginii alese.
- la mijloc: cardurile sunt folosite pentru teambuilding si lucru in echipa. Exemplu: Folosirea setului
Morena - cardurile stau in pachet si fiecare participant trage pe rand cate un card pe care il aseaza in
centru, insotindu-l de o fraza. Urmatorul participant aseaza un alt card si continua povestea cu inca o
fraza, care poate avea o tema legata de specificul intalnirii (ex. ”O zi din viata unui lucrator de tineret”).
- la final: pentru evaluarea intalnirii. Exemplu: Folosirea setului OH - cardurile stau cu fata in jos si fiecare
participant trage 1-2 carduri pe care apoi le aseaza pe un panou, impartasind reflectii asupra procesului
de invatare, lucrului in echipa, modului in care s-a simtit, in functie de ce anume doreste facilitatorul sa
se puna in evidenta prin acest exercitiu.

Regula de aur a acestui tip de storytelling este ca interpretarea cardurilor alese sau trase la intamplare
de un participant ii apartine doar acestuia; nici facilitatorul si nici alti participanti nu vor decide daca
semnificatia atribuita unui card este valida sau nu. Faptul ca exista un suport proiectiv faciliteaza
procesul de storytelling si incurajeaza toti participantii sa impartaseasca emotii si ganduri semnificative
legate de munca lor, de un anumit proiect, de participarea la un atelier.

14
3. Expozitia vie

Expoziția vie (living exhibition) este o metodă activă care promovează dialogul între un grup preocupat
de o problemă specifică și membrii unei comunități, prin manifestări creative în spațiul public (străzi,
parcuri, piețe publice, mall-uri). Inițiatorii expoziției vii aleg suportul (ex. corpul uman, articole de
îmbrăcăminte personalizate, etc), tehnica și modul de exprimare (ex. desen, pictură, caricatură,
fotografie. etc) potrivite pentru a transmite publicului un mesaj concret, coerent, susținut vizual printr-o
prezentare creativă și interactivă.

În expoziția vie, spațiul public devine o ”galerie” deschisă, unde “exponatele” (inițiatorii acțiunii) prind
viață, interacționând cu “vizitatorii” (membrii comunității) cu scopul de a transmite un mesaj de interes
pentru comunitate. Membrii comunității pot deveni ei înșiși “exponate” în “galerie”, atâta timp cât nu
deviază de la mesajul inițial al manifestării.

Expoziția vie este o metodă dinamică ce poate fi folosită atunci când intenționăm:
• să angajăm comunitatea ca parte activă în dezvoltarea și/sau dezbaterea mesajului/problemei;

• să conștientizăm comunitatea cu privire la o problemă care o vizează în mod direct;

• să informăm comunitatea cu privire la diverse teme regăsite pe agenda publică a cetățenilor;

• să încurajăm atitudini pozitive în comunitate și/sau schimbări de comportamente;

• să susținem un proces de advocacy;

• să promovăm și/sau să conservăm elemente (inter)culturale; etc

Expoziția vie este construită astfel încât să fie informativă, educativă, dar mai ales să ofere o experiență
interactivă de învățare tuturor celor implicați în proces.

Cine organizează o expoziție vie?

Expoziția vie este o metodă flexibilă ce poate fi implementată cu succes atât de grupuri mici (minim 12
persoane), cât și de grupuri mari (cu cât există mai multe exponate vii în galerie cu atât expoziția devine
mai dinamică și mai interesantă pentru public). Fie că este vorba despre organizații nonguvernamentale
cu experiență în organizarea de activități publice sau de grupuri de inițiativă (spre exemplu, un grup de

15
elevi sau studenți) care organizează pentru prima dată un eveniment, metoda poate fi preluată și
aplicată cu ușurință atâta timp cât există motivație din partea inițiatorilor și dispun de resurse minime
pentru prezentarea creativă a mesajului lor.

Cum organizăm o expoziție vie?

Atunci când ne propunem să organizăm o expoziție vie este necesar să încercăm să răspundem la câteva
întrebări care ne vor ajuta să stabilim: mesajul pe care îl vom transmite, scopul manifestării, publicul
țintă căruia ne adresăm, modalitatea de prezentare a mesajului, resursele de care avem nevoie etc.
Impactul expoziției vii este influențat în mod direct de capacitatea noastră de a proiecta manifestarea în
spațiul public într-un mod organizat, interactiv și creativ.

Care este mesajul?

Orice expoziție vie presupune stabilirea de către inițiatori a mesajului în jurul căruia urmează să fie
organizată activitatea. Este recomandat ca o expoziție vie să se concentreze asupra unui singur mesaj –
toate exponatele vii din galerie vor susține mesajul prin prezența și interacțiunea lor cu publicul. Rolul
organizatorilor este de a căuta să transmită acest mesaj într-o manieră cât mai creativă către publicul
țintă.

Cui ne adresăm?
Atunci când organizăm o expoziție vie este important să stabilim care este categoria (sau categoriile) de
persoane către care dorim să transmitem mesajul. Pentru o mai bună organizare putem să construim un
profil ideal al "vizitatorilor” galeriei înșirând câteva caracteristici ale acestora (spre exemplu: tineri cu
vârste între 18-25 de ani, din localitatea Cluj-Napoca).

Unde organizăm expoziția vie?

Cunoașterea publicului țintă ne va ajuta să identificăm și locația potrivită pentru desfășurarea anifestării
– dacă dorim de exemplu ca mesajul nostru să ajungă la liceeni vom căuta spațiile publice în care aceștia
obișnuiesc să se adune sau pe care le vizitează în mod constant - ar putea fi un parc de role, curtea unui
liceu sau strada din fața unui local din apropierea liceului,etc. Această strategie de alegere a locului în
care urmează să desfășoare evenimentul este potrivită mai ales în situația în care nu dispunem de timp
suficient și resurse pentru a promova evenimentul și pentru a ne informa publicul țintă despre ziua, ora
și locația expoziției vii.

Cum ne prezentăm mesajul?

16
Atunci când facem referire la expoziția vie ca metodă este vital să avem în cap o metodă creativă de
prezentare a mesajului nostru. În galeria vie pe care o creăm exponatele vii au câteva atuuri de care se
vor folosi pentru a susține mesajul expoziției vii – pe de o parte au voce și au capacitatea de a se mișca,
de a improviza, de a surprinde, crescând astfel interacțiunea cu vizitatorii. Pe de altă parte, exponatele
vii au rolul de a susține vizual mesajul – ele pot alege, spre exemplu, fie să poarte în mâini niște
fotografii realizate în etapa de pregătire a expoziției, fie să creeze niște statui din corpurile lor, să își
picteze corpul sau să poarte articole de îmbrăcăminte personalizate.

Care sunt resursele de care avem nevoie?

Expoziția vie este o metodă ce se bazează pe echipă și pe colaborarea dintre membrii ei – fără un grup
de minim 12 persoane nu putem organiza de o expoziție vie, astfel resursa umană este un element vital
atunci când intenționăm să o punem în aplicare.

Alte resurse: în funcție de modalitatea de prezentare a mesajului și suportul acestuia am putea folosi
diverse consumabile precum carton colorat, diverse culori pentru pictură, materiale textile, hârtie
fotografică etc.

Impact și vizibilitate în comunitate

Pentru a se asigura că un număr reprezentativ de membri ai comunității vor ajunge să viziteze expoziția
vie, inițiatorii pot căuta câteva metode de promovare a acțiunii atât în mediul virtual, mai ales dacă ne
adresăm tinerilor prin crearea unui event pe rețelele de socializare, publicarea unui articol sau postarea
unui afiș, cât și offline prin distribuirea unor fly-ere, afișarea unor bannere handmade în locuri publice

Expoziția vie oferă vizibilitate grupurilor care o folosesc prin caracterul său public, interacțiunea crescută
cu membrii comunității și prin prezentarea creativă care susține vizual mesajul.

Exemple din comunitate:

17
Vernisajul expoziției vii de caricaturi: “ViceVersa”

Cine?
Un grup de 20 de tineri;

Unde?
În Piața Muzeului din Cluj-Napoca;

Când?
9 mai 2009, în timpul Festivalului Transeuropa;

Cum?
În 2009, în cadrul Festivalului Transeuropa inițiat de Asociația “European Alternatives” – eveniment
artistic, cultural și politic organizat de și pentru cetățeni europeni - a avut loc expoziția vie intitulată
“Vice-versa: living exhibition” ce prezenta într-o manieră originală problematica măsurilor de austeritate
economică, prin caricaturile artistului clujean Kőnczey Elemér.

Un grup de aproximativ 20 de tineri a organizat o acțiune colectivă în Piața Muzeului din Cluj-Napoca,
fiecare dintre ei fiind îmbrăcat cu un tricou personalizat cu o caricatură distinctă, sugestivă pentru
tematica evenimentului. Tinerii au ocupat strada formând două rânduri paralele, astfel încât cetățenii
care doreau să traverseze piața trebuiau să treacă prin mijlocul expoziției vii. Odată ajunși în “galeria”
umană, vizitatorii se opreau în fața “exponatelor” vii pentru a privi de aproape caricaturile de pe tricouri,
fiind încurajați de cei care le purtau să pornească un dialog, interpretând împreună caricaturile și
exprimându-și astfel punctele de vedere proprii cu privire la criza ecomonică și măsurile de austeritate
luate de guvernele din Europa.

Grupul care a inițiat expoziția vie a identificat tematica expoziției (măsurile de austeritate), a decis
asupra tehnicii de prezentare a mesajului și a selectat caricaturile potrivite din portofoliul artistului K.
Elemér, a ales suportul de prezentare al mesajului (tricouri personalizate), a identificat un spațiu public
din traseul zilnic al cetățenilor care să ofere vizibilitate manifestării artistice (Piața Muzeului), a stabilit o
dată sugestivă pentru desfășurarea evenimentului (9 mai – Ziua Europei și, totodată, Ziua Independenței
României); a pregătit materiale de suport pentru a da vizibilitate acțiunii (flyere; un banner; stegulețe cu
caricaturile care se regăseau și pe tricouri, pe care le-au dat mai departe vizitatorilor expoziției vii).
Dinamica expoziției vii a fost asigurată de interacțiunea dintre inițiatorii manifestării și membrii

18
comunității, dialogul fiind elementul fără de care o expoziție vie nu și-ar putea atinge obiectivul (în acest
caz, de informare a cețățenilor și conștientizare).

Legenda exponatului insufletit - Burgeois: The Living Exhibit

În anul 1717 în Franța, Petru cel Mare s-a întâlnit cu cineva interesant: un bărbat mai înalt decât dânsul
(de aproape 2 metri 29 cm). Petru cel Mare avea el însuși înălțimea de 2 metri, iar după ce l-a cunoscut
pe bărbatul mai înalt ca el, a descoperit că acesta era și mai interesant decât părea la început. Bărbatul,
pe nume Bourgeois, era fiul unui pitic. Lui Petru i s-a părut că Bourgeois era atât de intrigant încât l-a
făcut un „exponat însuflețit”.

Bourgeois a fost de acord. A fost plătit să trăiască în muzeu pentru a fi observat de către vizitatori. În
timpul liber, Bourgeois era servitorul lui Petru. La moartea sa, în 1724, scheletul lui Bourgeois și unele
părți din trupul său au fost păstrate ca exponate în muzeu. Osemintele uriașului au rămas o componentă
impresionantă din colecția Kunstkamera (Muzeul de Antropologie și Etnografie din Sankt-Petersburg),
deși ideea unei expoziții însuflețite în sine a fost elementul ce a făcut muzeul lui Petru marcant.
Varianta originală în limba engleză a povestirii este disponibilă aici.

4. Jocuri de societate

19
Jocuri? De care? Jocuri de societate, jocuri de masă, jocuri cu planșă ...

Pentru această metodă utilizăm în limba română diferite denumiri – toate mai mult sau mai puțin
confuze, dar indiferent de denumirea pe care o folosim, ceea ce este esențial acestor jocuri este faptul
că ele se joacă în comunitate/societate cu scopul de a socializa respectiv de a distra sau relaxa. Iar
această plăcere gratuită de a se juca e însoțită întotdeauna – chiar dacă involuntar sau nestructurat – de
un proces de învățare reciproc.

Dacă e să folosim termenul jocuri de masă, avem șansa să fim luați peste picior drept niște bunicuțe care
stau la masă și joacă canastă, table, sau bridge – ceva plictisitor și complet demodat pentru mulți tineri.
Dacă folosim jocuri de societate ne lovim de aceeași reacție, deoarece termenul ne duce cu gândul la
dansurile de societate, deci trebuie să fie ceva demodat sau ceva ce nu are nici o legătură cu joaca
copilărească. Dacă ne-am limita doar la jocuri, atunci gândul ne-ar putea fugi la prea multe: la jocuri pe
calculator, jocuri electronice, jocuri „doar” de copii. Iar jocuri cu planșă ar fi doar o parte a unei game de
jocuri.

În alte limbi totul apare sau pare mult mai clar. În franceză jeu de société sau în germană
Gesellschaftsspiel nu va crea incertitudine, ci mai degrabă va scoate în evidență câteva caracteristici de
bază și anume că e un tip de joc care are nevoie de cel puțin 2 persoane, care se bazează pe niște reguli
de joc și materiale prestabilite și – mai ales – că acest joc facilitează socializarea și buna dispoziție.

În engleză s-a afirmat mai mult denumirea de board games, iar termenul general de parlor games/
parlour games a rămas legat de acele jocuri destinate petrecerii timpului liber, așa cum acesta era
petrecut de clasa de mijloc și de aristocrații din perioada victoriană. Board games sau jocuri cu planșă
reprezintă o categorie de jocuri care au ca și material în primul rând o planșă de joc și ale căror reguli și
mecanisme se centrează în jurul acestei planșe.

Ce înseamnă?

La modul general jocurile de societate înseamnă o activitate competitivă între cel puțin 2 jucători,
bazată pe interacțiunea directă față în față, realizată într-un timp și un spațiu delimitat, fără a avea un
scop extern ca de ex. obținerea unui câștig material, ci unul intern constând în plăcerea de a se juca.
Finalitatea către care este direcționat jocul de societate este de ex. parcurgerea în timpul cel mai scurt a
unui traseu sau colectarea unui anumit număr de resurse, iar ea poate fi atinsă respectând un anumit
set de reguli acceptate de jucători de comun acord.

Majoritatea jocurilor implică jucătorii participanți pe toată perioada de derulare a jocului; scopul
jucătorilor fiind acela de a aduna puncte de câștig (adesea necunoscute de ceilalți jucători) și nu de a-i
elimina din joc pe ceilalți jucători. Jocurile de societate americane sunt o excepție în acest sens,
deoarece primează încercarea de a-i elimina din joc pe ceilalți (un astfel de exemplu este Risk,
Monopoly).

20
Derularea jocurilor de societate se bazează în general pe folosirea zarului sau zarurilor (în acest caz
jocurile au o componentă ce ține de noroc), pe o mutare strategică din partea jucătorilor (în acest caz
domină elementul strategic sau tactic) sau pe o acțiune de îndemânare (dominantă fiind în acest caz
componenta de dexteritate.

Ce NU înseamnă?
Aceste jocuri NU sunt jocuri de noroc, nu aduc un profit material, ci au un beneficiu clar pentru buna
dispoziție și învățarea în mod plăcut și distractiv a jucătorilor.

Aceste jocuri NU se adresează doar copiilor. În trecut, în secolul 19, jocurile de societate erau folosite la
petreceri mai ales de adulții din clasa de sus și de mijloc cu scopul de a se distra. Odată cu apariția radio-
ului sau a televiziunii, multe dintre aceste jocuri au pierdut din popularitate și au fost transformate în
jocuri cu planșă. Viziunea prin care aceste jocuri sunt doar de copii se datorează și dezvoltării masive
începând cu anul 1975 a jocurilor de societate destinate în mod special familiilor cu copii. Dezvoltarea
cea mai de amploare a fost înregistrată și poate fi constatată și în prezent mai ales în Germania, unde
sunt editate așa-numitele German games sau Eurogames. Acestea se disting de jocurile editate în
Statele Unite ale Americii (American-style board game) unde sunt preferate jocurile bazate pe noroc
(care depind de cifra de pe zar), cu o competitivitate ridicată și care au în general tematică militară (un
exemplu în acest sens este jocul Risk).

Pentru cine? - Grupuri tinta

În general jocurile de societate pot fi atractive și educative pentru grupuri țintă extrem de diferite.
Cunoscând variate tipuri de jocuri și competențele pe care ele le dezvoltă, ar putea fi adresate nevoile
unor grupuri țintă diferte.

Dacă e să ne orientăm în funcție de vârstă, atunci putem spune că ele pot fi jucate cu plăcere la orice
vârstă – de la 2 ani „în sus”. Editurile producătoare de jocuri recomandă jocurile doar în funcție de o
vârstă minimă fără a indica la ce vârstă se oprește interesul sau aplicabilitatea jocului. De aceea
majoritatea jocurilor au înscrise pe cutie doar vârsta minimă.

Dacă e să ne orientăm după alte criterii, atunci vom avea un domeniu foarte larg de la familii cu copii,
tineri sedentari care au nevoie de contact direct cu alți tineri, grupuri diverse din punct de vedere
cultural sau social care ar putea interacționa în mod direct prin intermediul jocurilor, persoane lipsite de
încredere de sine, persoane din același mediu profesional care să comunice în afara serviciului, orice
persoane ale căror timp liber ar putea fi diversificat prin diferite jocuri ca o alternativă la televizor,
calculator ș.a.m.d.
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=S2w9fbre9qk

21
Copii
Jocurile de societate precum întreaga pedagogie a jocului țintesc mai ales activitățile cu și pentru COPII.
Copiii cei mai atrași de această metodă sunt mai ales cei între 3-10 ani. Deși

nu toate jocurile sunt denumite „jocuri educaționale”, majoritatea jocurilor de societate potrivite pentru
acest interval de vârstă includ chiar mai multe mecanisme prin care este simulată dobândirea sau
dezvolarea unei anumite compențe (vezi cap. Ce se învață prin această metodă?).Un avantaj pentru
alegerea jocurilor de societate potrivite din punct de vedere al genului de joc sau al vârstei grupului țintă
este dat de indicațiile existente pe majoritatea jocurilor de societate pentru copii. Din păcate aceste
indicații prezente mai ales pe cutiile jocurilor este la cele mai multe jocuri doar generală, încercând să
realizeze o categorisire a jocurilor (ce de ex. joc de strategie, joc de memorie, joc de dexteritate etc.) și
nu se referă exact la competențele dezvoltate, precum în anumite cazuri în care este menționat de ex.
„Acest joc stimulează: memoria, coordonarea ochi-mână” Regretabil este și faptul că jocurile de
societate care nu se mai adresează copiilor nu mai includ deloc informații legate de competențele
stimulate prin ele.

Familii
FAMILIILE pot profita de aceste jocuri, deoarece jocurile de societate permit un timp de calitate petrecut
împreună și întăresc legătura familială. Părinții pot să câștige o relație directă cu proprii copii și pot să îi
cunoască mult mai bine prin intermediul comportamentului acestora din timpul jocului.

Tineri
Pentru TINERI, jocurile de societate pot fi o activitate alternativă pentru petrecerea timpul liber în
cafenele, baruri, în excursii sau ori de câte ori e important să existe o activitate comună cu prietenii sau
alți tineri. Printre jocurile de societate există jocuri care se potrivesc foarte bine socializării offline pe
lângă o bere, un suc sau un ceai. Aceste jocuri sunt destinate în general mai multor jucători decât 4, care
este numărul cel mai frecvent, și sunt adesea jocuri de cărți – o subcategorie a jocurilor de societate.
Câteva exemple în acest sens sunt Saboteur (RO, EN), Solo, (RO, EN), Bang! (RO, EN), The Werewolves
(RO, EN).

Adulţi
Jocurile de societate pot fi însă utilizate și în activitățile pentru seniori, în educația adulților sau chiar și
în domeniul economic, ca de ex. jocurile de negociere și de comunicare care sunt incluse în training-uri

22
motivaționale sau de dezvoltare personală. Și în cazul jocurilor destinate adulților sau seniorilor pot fi
distinse diferite arii de dezvoltare care sunt simulate prin joc, precum memoria (adesea pot fi întâlnite
jocuri în care resursele necesare penru construcții sau penru acumularea unui punctaj sunt ascunse și e
nevoie de memorarea respectivelor locuri, de ex. în Anno 1543 (RO, EN)

Componenta de includere

Important este că jocul de societate în sinea lui îi poziționează pe toți beneficiarii pe același nivel,
dincolo de proveniența socială, apartenența la un grup etnic, religios sau de altă natură și - mai ales -
dincolo de cunoștiințenle anterioare. În timpul jocului toți sunt într-un anumit fel egali, ceea ce
înseamnă că fiecare are șansa de a câștiga un anumit joc sau de a se bucura de șanse egale de distracție
sau de învățare. Pentru menținerea acestei șanse egale e nevoie ca fiecare participant să se ia în serios,
să se respecte, să se încreadă în ceilalți (?) și să se implice activ și poate chiar și creativ. În acest fel
participanții pot să învețe unul de la celălalt și pot contribui în mod reciproc la procesul de învățare.

Mai mult, majoritatea jocurilor de societate europene (european-style board games) se bazează pe
egalitatea șanselor în timpul jocului, datorită faptului că oricare dintre jucători poate lua parte la joc pe
parcursul întregii perioade de desfășurare, nu este eliminat din joc și are astfel șansa de a câștiga.

Astfel jocurile de societate pot fi utilizate în activități cu persoane sau grupuri vulnerabile sau cu
oportunități reduse tocmai datorită acestei carcteristici incluzive. Mai mult carcateristica lor principală
de a stimula socializarea participanților, face ca aceste jocuri să fie un bun mijloc de a facilita întâlnirea
persoanelor cu background-uri sociale, economice sau culturale într-un cadru securizant al jocului, în
care pot fi depășite emoțiile, învățate sau încercate comportamente și atitudini noi.

De ce? - Avantaje

Jocurile de societate pot fi utilizate în primul rând datorită faptului că favorizează socializarea directă
între participanți și că odată cu această interacțiune au loc procese individuale de învățare.

Un alt avantaj al metodei de învățare prin jocuri este faptul că sunt activate procese motivaționale și
emoționale și nu doar cele cognitive. Deoarece jocurile sunt atractive și percepute ca activitate
interesantă și plăcută sau de relaxare și distrație, ele favorizează participarea activă și motivată la
activitatea ludică. Datorită plăcerii pe care jucătorii o au și datorită faptului că fiecare joc are o
componentă educativă, această metodă este utilă în situații în care grpul țintă are o reticență față de
învățare, iar participarea la jocuri nici nu ar fi percepută ca un proces de învățare.

Faptul că aceste jocuri generează o activitate imaginativă intensă sau că ele permit partenerilor la joc să
experimenteze comportamente sau emoții într-un cadru simbolic, reprezintă un avantaj din punct de
vedere afectiv. Adesea este favorizată depășirea unor temeri, experimentarea unor roluri pe care
participanții nu ar fi avut curajul să le joace în „viața reală”, afirmarea liberă fără a recurge la disimulare
sau din contră folosirea disimulării ca strategie de joc. Din modul în care cineva se joacă poate fi
observat felul de a fi al cuiva – unii sunt mai impulsivi, alții foarte strategici, unii chibzuiți

23
 Un alt avantaj este dat de învăţarea prin experimentare care este mult mai eficientă decât învățarea ca
memorare sau cea a unor conținuturi abstracte. Jucătorii pot să experimenteze diferite roluri pe care
poate în viața de zi cu zi le-ar fi dificil să le încerce sau nu ar avea curaj. Astfel în unele jocuri ei pot fi
detectivi care încearcă să găsească indicii importante pentru prinederea unor hoți/criminali (de ex.
Cluedo – RO, EN). În alt joc, cum e Hart an der Grenze/ Close to the border (RO, EN) jucătorii pot să
alterneze rolul de contrabandiști cu cel de șerifi. În alte jocuri toți jucătorii au roluluri oarecum egale de
colonizatori (în general jocurile din familia Catan: Coloniștii din Catan - RO, de culegători (Candamir -
EN), exploratori (Anno 1543 -RO, EN, Tikal -EN) etc.

Din păcate această metodă este folosită destul de rar ca metodă de educație formală, dar și ca una non-
formală. În primul caz, folosirea jocurilor la școală înseamnă investirea un timp mare pentru pregătirea și
adaptarea jocurilor la o anumită tematică sau la anumite aspecte care doresc a fi dezvoltate. În cel de-al
doilea caz – cel al educației non-formale – se poate constata preferința pentru metode care ajung mult
mai facil la un număr mai mare de persoane (nu în medie 4-6 persoane cum e în cazul unui singur joc de
societate). Și în acest caz este nevoie de o potrivire a jocurilor de societate cu obiectivele activităților,
fapt care de asemenea necesită destul de mult timp.
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=haogMreAufs

Ce invat(am)? La ce (îți/vă) sunt de folos jocurile de societate? Ce poți/puteți învăța sau dobândi jucând
un astfel de joc?

Mulți oameni cred că joaca este ceva ce ține doar de copilărie, ceva neserios și că ea nu e potrivită
pentru un adult. Caracteristica jocurilor de societate de a activa distracția și plăcerea face ca ele să fie
considerate – cu atât mai mult - ca ceva ce ține doar de petrecerea timpului liber ca pe o „pierdere de
vreme”. Însă fiecare joc de societate se bazează pe un anumit mecanism de joc care presupune
implicarea jucătorilor prin folosirea sau chiar dezvoltarea unei abilități sau a unor cunoștințe. De
exemplu un joc care se bazează pe mecanismul de joc al observației, va favoriza dezvoltarea atenției,
comunicarea verbală și nonverbală necesară pentru aflarea unor detalii. Sau un joc care se bazează pe
negociere, va dezvolta în rândul jucătorilor tehnici de negociere și gestionare a unor resurse. Alte jocuri,
în care mecanismul principal e acela al menținerii în echilibru a unei construcții, vor stimula capacitatea
de reacție, dexteritatea sau creativitatea pentru găsirea de soluții alternative.Toate jocurile și joaca, în
general, transmit și dezvoltă anumite abilități, cunoștințe și atitudini. De exemplu persoanele care se
joacă (indiferent de vârsta lor) dobândesc abilitatea de a juca împreună cu alții, dar și împotriva altora.
De asemenea toți cei care participă la această metodă învață să accepte, înțeleagă și respecte reguli, dar
și să preia roluri, să le schimbe sau să iasă dintr-un anumit rol. Cei care se joacă jocuri de societate învață
să fie câștigători, dar și pierzători; important e că jocurile permit experimentarea ambelor poziții într-un
cadru imaginar protectiv, unde o înfrângere este mult mai ușor acceptată sau restructurată în termenii
unei neșanse ce ține de reflecția „ E doar un joc...”
Fiecare joc implică – chiar dacă nu explicit în regula de joc sau în descrierea jocului - dezvoltarea unei
sau a mai multor competențe. Adesea dobândirea acestor competențe este strâns legată de tipul
jocului, ca de ex. în următoarele cazuri:

Tipul/Categoria jocului Exemple de jocuri Aria principală de dezvoltare

24

Bausack/Sacul de construcție
(RO/EN), Bamboleo (RO/EN),
Jocuri de dexteritate
Heli Hopper (EN), Mikado
Jungle Speed (RO/EN), Ligretto,
Jocuri de reacție
Halli Galli
Palatul din Alhambra (RO, EN),
Jocuri de tactică
Amun-Re, Sankt Petersburg, El
şi/strategie
Grande, Candamir
Nu te supăra frate,
Jocuri cu zaruri
Backgammon,
Heckmeck/Pickomino (RO, EN)
Herr der Ringe/Lord of the
Jocuri de cooperare Rings (EN), Shadows over
Camelot (EN), Pandemie
Kleine Magier (EN), Dicke Luft in
der Gruft-Dawn Under (EN),
Jocuri de memorie
Meisterdiebe/Master Thieves
(EN)
Jocuri de comunicare Personality, Acitivity, Micul
25
 Viteza de reacție
 abilitatea de a negocia
 dezvoltă deprinderilor motrice
 dezvoltă originalitatea
 dezvoltă încrederea în sine
 dezvoltă competențe matematice

 Viteza de reacție
 Stimularea atenției vizuale
 stimulează îndemânarea
 Stimularea auzului
 dezvoltă ambiţia

 abilitatea de a elabora o tactică de
acțiune
 capacitatea de interacțiune cu
ceilalți și de negociere
 capacitatea de a găsi soluții
 capacitatea de a gestiona resurse
 stimulează logica şi ambiţia
 dezvoltă dobândirea de cunoştinţe
(de ex. istorie, geografie)

 dezvoltă capacitatea de a accepta
poziția de câștigător, dar și cea de
pierzător
 dezvoltă solidaritatea şi activitatea
în echipe
 dezvoltă comunicarea cu ceilalți
 dezvoltă capacitatea de a-și asuma
responsabilități și de a le respecta
 dezvoltarea competenţelor de
comunicare într-o limbă străină
 stimularea memoriei vizuale,
olfactive şi auditive
 dezvoltarea interacţiunii cu ceilalţi
 prinţ (EN), Dixit (EN)  dezvoltarea capacităţii de exprimare
 dezvoltarea comunicării verbale și
non-verbale
 stimularea creativităţii

Jocuri de roluri (jocuri
detectiviste, jocuri
economice, jocuri de
aventură)
 experimentarea unor
comportamente și atitudini într-un
scenariu simulat
Monopoly, Scottland Yard,  stimularea creativităţii
Mister X  stimularea exprimării creative
 reducerea anxietăţii, creşterea
rezistenţei la frustrare

Ce presupune aplicarea metodei?

1. Deținerea sau procurarea jocurilor drept materiale de lucru

2. Selecționarea și planificarea jocurilor de societate la tipul de activitate sau la obiectivul de învățare

țintit

Metoda „jocurilor de societate” poate fi adaptată în funcție de obiectivele de învățare. Astfel dacă
obiectivul de învățare este dezvoltarea competențelor sociale, atunci se vor alege jocuri de societate de
cooperare (de ex. Pandemic – descriere RO, EN; Saboteur - RO, EN). Sau dacă obiectivul de învățare este
dezvoltarea simțurilor, atunci vor fi alese jocuri care să dezvolte simțul auzului (de ex. Iglu Pop – RO, EN,
Zapp Zerapp/Tic tac troll – RO, EN), cel vizual (Hexentanz/Magic Dance - EN), cel olfactiv (Planet der
Sinne/Planet Sensory - EN, La Route des Épices/Spice Navigator - EN).

3. Cunoașterea și eventual adaptarea regulilor la specificul activității sau a grupului țintă de către
persoanele care vor facilita desfășurarea jocurilor („animatori de jocuri”)

4. Testarea jocurilor sau a variantelor adaptate

5. Pregătirea locului de desfășurare, a spațiului de joacă, a resurselor materiale necesare

26
6. Alegerea jocurilor în funcție de profilul, numărul și interesele participanților/ beneficiarilor

Jocurile de societate sunt extrem de variate și pot fi alese sau adaptate în funcție de:
- vârsta grupului țintă,
- numărul de beneficiari,
- funcțiile jocurilor
- obiectivele activității sau obiectivele de învățare
- importanța tematicii jocului
- gradul de interacțiune între participanți
- durata activității

7. Explicarea și monitorizarea jocurilor

8. Valorizarea rezultatelor (premii, aplauze, diplome etc.)

5. Flashmob

27
Ce este un flashmob?

Un flashmob (unde flash este o clipa si mob este o multime) este o adunare de foarte scurta durata de
oameni, intr-un loc public, participantii realizand o actiune neobisnuita pentru o perioada scurta de timp
(de obicei cateva secunde/minute), dupa care grupul se raspandeste ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Flashmob-ul e o “prezentare” pentru spectatori accidentali, cu scopul de a trezi sentimente de

neintelgere, interes. Flashmob-ul este o actiune de masa, o modalitate de a te exprima si de a transmite
un mesaj catre societate, un mesaj care, poate, altfel nu ar fi ajuns la grupul tinta si/sau la publicul larg.

Ce nu este in flashmob? Nu este

- o actiune care are ca scop promovarea unui produs comercial sau care implica producerea de
profit in urma actiunii

- un eveniment in care participantii sunt platiti pentru a face actiunea

- un eveniment care nu are ca scop constientizarea asupra unui anumit aspect (un eveniment fara
scop)

De ce flashmob?

Flashmob-ul este, mai presus de toate, un instrument social! De participare, implicare, luare de
atitudine...

N.B. Participarea in actiuni de masa neautorizate este, de obicei, pedepsita dupa lege.

Persoanele care participa la un flashmob isi dezvolta spiritul de echipa, spontaneitatea, seriozitatea,
capacitatile de planificare – daca si organizeaza aceasta miscare. Si mai presus de toate fac
constientizare la nivel de comunitate asupra unui anumit aspect.

Participantii la o activitate de flashmob nu ofera si nu primesc bani pentru participare, aceasta fiind o
activitate voluntara. Motivele pentru care oamenii ar veni la un flashmob sunt diverse, printre acestea
putandu-se numara distractia, dorinta de se simtii independenti de stereotipuri de comportament,

28
pentru a testa capacitatile proprii in efectuarea de actiuni spontane in locuri publice, pentru a avea
senzatia de apartenenta la o actiune comuna, de a experimenta noi senzatii emotionale.

Aceasta metoda este folosita de multi oameni in toate colturile lumii inca din anul 2003 pentru a aduce
constinentizare la nivel de cominitate locala, nationala si internationala. Nu s-a realizat inca o statistica
vis a vis de numarul persoanelor implicate in astfel de activitati, insa avand in vedere popularitatea
crescuta a acestei metode se poate vorbii de un numar de sute de mii de oameni care au fost implicati
cel putin o data intr-un flashmob. Cel mai mare flashmob inregistrat a fost realizat in New York in anul
2006 si a adunat 5000 de participanti.

Cum organizezi un flash mob?

Un flash mob ar trebui gandit si pregatit astfel incat impactul actiunii sa fie cat mai mare prin
ingeniozitate, atractivitate si ... o buna planificare. Cativa pasi importanti in organizarea unui flash mob
ar fi:
1. De ce faci flash mob-ul? Gandeste foarte clar scopul actiunii (asupra carui lucru vrei sa atragi atentia)
si stabileste activitatea concreta (care sa fie simplu de facut si intr-un timp scurt)
2. Dupa ce ai datele cele mai importante - scopul si actiunea - stabileste exact locatia si ora fixa la care sa
se intample tot ce ti-ai planificat
3. Pentru a avea un impact mare, cheama lumea la actiune! Realizeaza o campanie de promovare pentru
eveniment (mijloacele social media sunt cele mai eficiente pentru astfel de actiuni, insa se poate si pe
mail, daca ai o baza de date suficient de mare) pentru a il face cunoscut
NB: sa convingi lumea sa vina la activitate este cel mai greu lucru! astfel ar fi bine sa ai in vedere acest
pas care este esential in organizarea flash mob-ului
4. Intra pe un site de ora exacta si invita lumea sa isi fixeze ceasul dupa acea ora. Este important ca
inainte de eveniment sa le transmiti celor care vor sa participe toate informatiile necesare despre
eveniment (ora, locul, actiunea)
5. La momentul actiunii, lumea ar trebui sa se comporte normal si sa nu atraga atentia. Dupa realizarea
actiunii lumea ar trebui sa plece putr si simplu de parca nu s-ar fi intamplat nimic.

Cei de la How cast ne propun si un scurt film de ”cum sa organizezi un flash mob” (materiale in limba
engleza): http://www.howcast.com/videos/88587-How-to-Smart-Mob#

Categorii de flash mob

Activitatile de ”mobbing” pot fi de mai multe tipuri, in functie de modalitatea aleasa de reprezentare:

1. flash mob clasic - alegerea unei modalitati specifice, unei actiuni concrete, in functie de problema
asupra careia se face constientizarea:
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=GYnd5JRu86E

2. flash choir - un flash mob atent pregatit de dinainte, modalitatea aleasa de reprezentare fiind
cantecul in cor. https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=_CAam4P3KLM

29
3. flash dance / dance mob - un flash mob dansant, care presupune o coregrafie pregatita in prealabil

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=ebcfFg2ihYw

Un alt fel de flash mob este si tipologia de ”cor al bocitorilor reformatori” (in engleza complaints choir)
care presupune punerea in versuri cantate a unui text original de revolta vis a vis de lucruri fata de care
ar trebui sa fie luata o atitudine la nivel de comunitate.

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=wgpjRtoLMcw

Esenta unui flash mob, indiferent de modalitatea in care el se face, ar trebui sa ramana constientizarea,
fiind cel mai util instrument de masa pentru a aduce in vizor orice tip de problema sociala. Si e pacat sa
adunam lumea, sa depunem eforturi in organizare, dar sa nu avem un scop pentru toata initiativa.
Cum este si acest eveniment - care a avut 3500 de participanti a fost foarte bine organizat - insa nu a
avut nici o cauza...

6. Teatru de Umbre

Teatrul de umbre este acea forma a artei spectacolului in care personajele dintr-un scenariu, prind viata
prin jocul actorilor papusari cu o sursa de lumina si cu umbrele unor obiecte special create. El este o
forma a teatrului de animatie, cunoscut uneori si sub numele de teatru de papusi si/sau marionete.

Asadar pentru o piesa de teatru de umbre avem nevoie de un ecran opac, o sursa de lumina, o serie de
"marionete" care pot fi construite din materiale diferite si... bineinteles, artisti- manuitori care urmeaza
sa dea viata personajelor. La o prima vedere, un spectacol de teatru de umbre, poate sa para ca un film
de animatie "in direct", in care siluetele personajelor si decorului "curg" intr-o serie de cadre succesive.
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=8-mzqxZNp2g

Un spectacol de teatru de umbre porneste de la ... cuvintele unui text. Acest text poate fi creat in cadrul
echipei de lucru, pornind de la o experienta reala, prin diferite metode, sau pur si simplu poate fi preluat
din diferite surse. Efortul principal in cadrul procesului de invatare nonformala este "traducerea"

30
textului intr-o succesiune dinamica de imagini, astfel incat mesajele cheie sa fie transmise cat mai
eficient. Complexitatea fortei de comunicare a imaginii face ca mesajele din textul initial sa capate noi
sensuri metaforice, uneori greu de anticipat... astfel realizarea unei piese de teatru de umbre presupune
multa grija si responsabilitate.

Participantii la activitati in care teatrul de umbre este folosit ca metoda de invatare nonformala ajung sa
inteleaga, sa stapaneasca si sa transmita un tip de comunicare alternativa care ii poate ajuta sa evalueze
intr-un mod critic constructiv toate mesajele la care sunt expusi zilnic. Provocarile din timpul procesului
de invatare sunt datorate descoperirii limitelor comunicarii vizuale ale unor idei sau situatii aparent clare
in universul cuvintelor scrise si modalitatilor in care aceste limite pot fi depasite. Transferul textului in
limbaj vizual, dezvolta artistilor de ocazie, un fel complex de a gandi si de a observa realitatea. Pana la
urma "o simpla imagine spune mai mult decat o mie de cuvinte".

Totodata participantii la un proiect cu teatru de umbre isi dezvolta abilitatile de cooperare si de

coordonare astfel incat, emotionand publicul, sa il ajute sa recepteze mesajele textului initial. Tot acest
efort conduce la modelarea pozitiva a spiritului de echipa, la o atitudine mai implicata, mai
responsabila social.

Teatrul de umbre - cum se face? De ce ai nevoie pentru a lucra cu teatrul de umbre?

a) sursa de lumina - poate sa fie doar un bec de la o veioza, la fel insa poate fi si mai complicat- un
retroproiector sau chiar un videoproiector (pentru efecte de animatie)... dar in conditii de lucru in
exterior poate la fel de bine sa fie si un foc de tabara
b) ecranul - trebuie sa lase lumina sa treaca, fara sa intre in ochii privitorilor- (poate fi realizat din
materiale opace: hartie, materiale textile sau folie de plastic monocroma de la perdeaua de dus)
c) diversele materiale (cartoane, hartie, folie de plastic transparent sau colorat, obiecte cu diferite grade
de opacitate sau materialitati spectaculoase -de exemplu: dantela, nisip, ace de gamalie...etc) Pentru
realizare unor siluete cu grad complex de mobilitate- e nevoie de sarma, patent, pentru anumite
cartoane chiar capse. Pe folia transparenta se poate desena cu culori speciale sau doar cu markere
permanente.
d) spatiul de lucru are nevoie de penumbra si pe masura ce proiectul se dezvolta chiar de intuneric...

Etapele de lucru
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&list=UUhtfJBtN992IIixt12zxocw&v=7HEG
PHMxaZw

Etapa 1: Cunoasterea participantilor, crearea unei stari de confort emotional

Etapa 2: Dezinhibarea prin jocuri senzoriale, specifice tuturor metodelor educative ce implica teatrul
Prezentarea catorva tehnici de teatru de umbre, eventual se poate face o vizionare a unor filme cu acest
subiect, alese de pe youtube.
Etapa 3: Alegerea sau crearea textului ce va sta la baza spectacolului
In cazul grupurilor interculturale, in care blocajele lingvistice pot deranja procesul de creatie, in aceasta
etapa se pot folosi mici artificii:

31
- se poate porni de la doua imagini aleatorii care sa conduca la construirea unei povesti
- se poate face un spectacol pe o banda audio data ca in filmul de mai jos

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&list=UUhtfJBtN992IIixt12zxocw&v=1sWZ
82Eoy0I

Etapa 4: "Traducerea" textului intr-o suita de scene in care personajele principale se gasesc in
momentele cele mai reprezentative din discursul epic; Creionarea unui decupaj regizoral
Etapa 5: Incercarea unor tehnici si metode pentru realizarea planului realizat in etapa anterioara
Etapa 6: Construirea in detaliu a scenelor si repetarea, repetarea, repetarea lor, pana incepe sa se lege
Etapa 7: Organizarea unei mici avampremiere, pentru prieteni, care sa spuna ce au inteles...
Refacerea spectacolului pe baza reactiilor obtinute la avampremiera
Etapa 8: Prezentarea spectacolului publicului/ publicurilor ales/e
Etapa 9 : Preluarea metodei si de catre alte organizatii

De ce ai alege ca metoda de invatare teatrul de umbre?

 NU necesita resurse materiale importante

 Spectacolele rezultate pot sa fie prezentate in spatii neconventionale
 Se pot dezvolta proiecte de teatru de umbre in grupuri de minim doi maxm 20 de participanti
 Se pot dezvolta proiecte cu grupuri tinta de toate varstele
 Limbajul vizual folosit de mtoda o face accesibila si uila grupurilor de lucru interculturale

"Actorii" in teatrul de umbre

A. Coordonatorul proiectului cu teatru de umbre ca metoda de educatie nonformala

Profilul acestuia ar trebui sa contina cate o parte de experienta sau macar interes pentru arta teatrului
de animatie si o alta parte, la fel de importanta, experienta sau macar interes pentru invatare in context
nonformal. Asadar este profilul unei persoane deschise spre a experimenta, dar care sa fie constienta de
responsabilitatea folosirii in procesul educativ a unei metode ce lucreaza cu sufletul oamenilor, cu
emotiile si trairile lor.

Orice forma de teatru educational intensifica procesele, facadu-le mai profunde si mai intense, de aceea
este necesar ca ele sa fie procesate corespunzator, prin intrebari potrivite, respectand dimensiunea
etica a proceselor de formare si sensibilitaile persoanelor vizate de activitatea de formare. In acest sens
colaborarea cu artisti papusari din teatrele cele mai apropiate geografic este de dorit. De obicei acestia
au de a face cu un public tanar si chiar daca nu au experienta de formator, au dezvoltat instinctiv aceste
competente. Astfel, colaborarea institutiilor care se ocupa de invatarea nonformala cu cele culturale
este in favoarea ambelor categorii.

32
Atentie: teatrul in educatie are o importanta functie de a stimula includerea persoanelor dezavantajate
si nu de "alegere" in echipa doar a celor "talentati"!

B. Participantii la procesul de invatare nonformala

Registrul celor care pot fi implicati in construirea de piese prin aceasta metoda este extrem de amplu.
Daca am alege drept criteriu varsta- Nu exista vreo limita - de la gradinita pana la varste venerabile
metoda are impact, starnind creativitatea si curiozitatea de a descoperi o cale de comunicare inedita si
fascinata. Grupuri de lucru cu componeta interculturala- Persoanelor venind din culturi diferite aceasta
metoda le poate aduce sansa unei comunicari in care barierele lingvistice sunt atenuate de cantitatea si
impactul comunicarii vizuale.

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=F2zQgpX_W-c

C. Spectatori beneficiari ai produsului final al proiectului

Poate fi oricine, orice varsta si de oriunde in Romania. Cu atat mai mult cu cat... din pacate, mai ales
pentru generatiile tinere, dar nu numai pentru ele, accesul la teatru este firesc doar in preajma oraselor
mari... In rest ... sunt asteptate productiile voastre de teatru de umbre. Si va invitam sa le jucati ...
oriunde: in scolile de la sate, in sali de clasa, de sport, in muzee, in spitale, in centre sociale, in azile de
batrani..etc

33
Teatrul de umbre-ieri si azi

Radacinile acestei arte pot sa fie gasite inca din timpurile cand omul a ajuns sa stapaneasca focul si l-a
adus in interiorul locuitei sale. Dansul flacarilor pe pereti starneau imaginatia transformand in personaje
fantastice siluetele obiectelor, ale oamenilor si animalelor. De aici pana la proiectarea pe suprafete putin
opace a conturului unor siluete realizate anume pentru a reprezenta personaje mitice sau zeitati, nu a
mai fost mult. Situatiile dramatice au fost amplificate prin intregirea personajelor cu voci si miscarea lor
pe ritmuri sau melodii potrivite. Din pricina efectului magic obtinut prin deformarea formei unei fiinte
sau a unui obiect raportat la sursa de lumina si la ecranul de proiectie,de multe ori in istorie teatrul de
umbre a avut un efect ritualic.

De exemplu: in China aceasta forma de teatru este una dintre cele considerate sacre, legata de calugarii
daoisti si de budism in general. El era prezent ca element al ritualului de binecuvantare a unei noi
locuinte, dar si la inmormantari, cand putea fi jucat numai de mebrii familiei defunctului.

In Europa avem prezent teatrul de umbre in Franta la Versaille, unde distra famila regala cu spectacole
de acest gen. In Turcia, Grecia alte tari balcanice un larg public cunostea teatrul de umbre asistand la
peripetiile lui Karagoz,

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=yNrYgeQvyoE

Aparitia curentului electric a revolutionat acest gen de teatru, la fel si tehnologiile multimedia,
aducandu-l in zilele noastre la forme extrem de spectaculoase.

Un efect aparte in are folosirea umbrei nispului modelat in lumina: iata aici tragica poveste a dezastrului
de la Cernobil.

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=DgMWKrQjNNM

Foarte la moda este un fel de teatru de umbre dans, prin care toate situatiile teatrale se dezvolta doar
din metamorfoza umbrelor corpurilor papusarilor.

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=FYftvseVzuI

34
7.Origami Teatru

Origami-teatru este o metoda educativa nonformala ce imbina arta orientala a plierii hartiei, origami - cu
teatrul de animatie. Interferenta acestor doua arte pe teritoriul educatiei impleteste respectul fata de
reguli, specific artelor martiale adus de origami, cu dinamica cu care orice forma de teatru stimuleaza
inteligenta emotionala. Ea este o metoda nonformala prin care participantii de orice varsta devin mai
rabdatori, se concentreaza mai bine, castigand mai multa incredere in fortele proprii, dar si devenind
mai fluenti si mai responsabili in comunicarea emotiilor si ideilor proprii.
Prin metoda origami teatru se invata cum se pliaza un patrat de hartie pentru a obtine diverse forme, se
invata sa se elaboreze povesti folosind figurinele pliate, se cultiva rabdarea si atentia la detalii si mai ales
se invata sa se comunice creativ si metaforic emotii si idei simple sau complexe.

Metoda se pliaza pe grupuri de orice varsta si se poate aplica grupurilor din orice colt al lumii. Ea are o
functie educativa, dar in egala masura una terapeutica (printre altele, se pot dezvolta activitati de
animatie clinica pentru copii – A.C.T.O.R., sau se poate folosi in programe de recuperare a dependentilor
de droguri ( Asociatia Culturala ASK ME) si alta estetica (se pot face filme, spectacole de teatru,
expozitii,etc )
In cadrul acestei metode intalnim trei etape: origami poveste, origami joc si origami teatru. Fiecare
etapa poate fi implementata separat insa impreuna creeaza un proces de invatare in cadrul caruia
participantii isi dezvolta creativitatea, toleranta, memoria, atentia, etc.

https://www.youtube.com/watch?list=PLhk6ZibmEV8n29aAxa_QoCNOJUld5Vo6B&v=xDsdy5k0kHs&fea
ture=player_embedded

Origami si formele sale

35
Arta orientala a carui nume in traducere din limba japoneza inseamana plierea hartiei si care a aparut
odata cu inventarea hartiei in China antica. Si daca stati sa va ganditi cu siguranta aceasta arta va este
destul de cunoscuta, ca doar cu totii am pliat un avion, o barcuta si poate o solnita… Da acesta este
origami, insa la nivel performant poate insemna adevarate sculpturi in hartie. Sunt artisti care pot lucra
la plierea unui model pana la o saptamana pentru intruchiparea unui animal sau personaj fantastic.

In origami clasic realizarea obiectului incepe cu un patrat de hartie care este pliat si impaturit in diferite
moduri pana la obtinerea produsului finit, fara a taia sau lipi. In origami modern, unii artisti au explorat
posibilitatile plierii unui cerc, triunghi sau chiar banala foaie de caiet pentru a obtine modele mai
spectaculoase sau au folosit taiat, lipit si pliat hartia pentru a obtine modele mai usoare si accesibile
incepatorilor.
Magia origami consta in metamorfozarea hartiei care devine dintr-un material banal un obiect decorativ
sau un personaj. Iar toata aceasta magie se petrece la vedere, prin respectarea regulilor de indoire si
astfel un patrat de hartie plat devine un obiect tridimensional.
De-a lungul timpului arta origami a evoluat si a capatat noi dimensiuni:

Origami in educatie
Aceasta arta a fost folosita ca metoda de educatie; mai intai in cadrul intim al familiei orientale unde in
special bunicii le transmiteau nepotilor secretele plierii diferitelor jucarii origami, iar odata cu
introducerea ei in Europa a fost preluata de educatori, invatatori si profesori si folosita pentru a-i ajuta
sa isi dezvolte competente si abilitati, in special gandirea logica si strategica intocmai ca o arta martiala.
Origami este o activitate ce implica folosirea ambelor maini, contribuind la imbunatatirea activitatii celor
doua emisfere cerebrale si dezvoltand urmatoarele abilitati: viziunea in spatiu, memoria, concentrarea,
coordonarea mana-ochi, abilitati motorii fine, gandirea logica, etc. Mai multe informatii despre
beneficiile origami in educatie puteti afla aici.

Origami matematica
In timpul procesului de pliere se creaza diferite unghiuri si forme geometrice astfel incat de-a lungul
vremii origami a fost folosit pentru a sustine demonstratii matematice sau pentru a explica intr-o forma
mai accesibila anumite teorii matematice (puteti urmari acest video). De asemeni aceasta apropiere
dintre origami si matematica a sprijinit o serie de inovatii stiintifice, cercetatorii descoperind aplicatii ale
artei origami in aeronautica, medicina, tehnologia comunicatilor, etc.

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=NYKcOFQCeno

Origami decorativ
Prin dimensiunea sa estetica, origami a captat interesul decoratorilor si artistilor din diferite colturi ale
lumii. Daca in Evul Mediu mesele regale erau decorate cu obiecte origami din servete de masa- Joan
Sallas a studiat si a reprodus o serie impresionanta de astfel de modele, in zilele noastre putem observa
utilizarea origami cu rol decorativ in cele mai diferite contexte: abajururi origami, vaze inspirate din
modele origami, plierea servetelelor, cutiilor, plicurilor, etc.

De asemeni origami decorativ este folosit de catre artisti pentru a se exprima fie realizand modele ce

36
incearca sa reproduca naturalul pana in cele mai mici detalii - sculpturi in hartie - , fie ansambland o
serie de module pentru a crea modele deosebit de complexe, ori alaturarea unor modele origami pentru
a crea un tablou/expozitie cu o anumita tema.

Origami terapie

Origami este asociat adeseori cu diferite forme de terapie prin arta datorita efectelor sale. Origami
poate ajuta persoanele bolnave sa-si recapete echilibrul interior si sa doreasca sa lupte pentru
recuperare, stimuland astfel vointa. In plus in spitale origami este o fereastra spre locul unde ai vrea sa
fii. Din 2002, ACTOR desfasoara un program de origami teatru animatie clinica in 4 spitale din
Bucuresti, lucrand cu ajutorul origami pentru copii din sectiile de chirurgie plastica, ortopedie, oncologie
si pneumofiziologie si contribuind astfel la ridicarea moralului si sprijinind procesul de vindecare al
acestor copii.

Ce este origami teatru?

In 1998, in cadrul Festivalului « Noi tendinte in arta teatrului de animatie » de la Bucuresti organizat de
Teatrul Tandarica, Eugenia BARBU lansa pentru prima data la noi in tara ideea de origami teatru. La
acel moment era doar un spectacol in care personajele si decorul erau realizate prin arta origami.
De la faza experimentala pana in prezent metoda s-a dezvoltat si in prezent defineste metoda de
educatie care imbina arta teatrului de papusi si origami in scopul dezvoltarii unui set complex de
competente.
De-a lungul timpului in cadrul A.C.T.O.R. au fost formati mai multi profesori de origami teatru, iar
acestia au imbunatatit la randul lor metoda fiecare dintre ei accentuand/dezvoltand o noua dimensiune
: origami joc, origami storytelling, etc.
Cercetarea pe grupuri mari de copii, tineri si adulti a condus la o recunoastere internationala a
originalitatii origami teatru ca metoda de invatare in cadrul Internationale Tagung zur Didaktik des

37
Papierfalten desfasurat la Freiburg, in 2011.
Ca rezultat al acestei cercetari s-a constatat ca:
a) la 2 ani copii adora sa desfaca modelele origami, la 3 ani sunt interesati sa foloseasca obiectele
origami ca jucarii, la 4 ani si jumatate pot incepe sa plieze origami iar la 6 ani si jumatate pot incepe sa
citeasca diagrame origami.
b) s-au putut deslusi cateva tipologi predominante: creatorii de origami sunt acele persoane care inteleg
rapid regulile de pliere si isi doresc sa creeze noi modele prin propriile mijloace, povestitorii sunt acele
persoane care prefera sa asculte sau sa creeze povesti pornind de la pasii de pliere ale obiectelor
origami, actorii sunt acele persoane care apreciaza in mod deosebit spectacolul teatral realizat cu
ajutorul obiectelor origami.
c) in urma unui proiect intercultural romano-japonez organizat de A.C.T.O.R. in 2003, s-a observat ca
exista o diferentiere culturala intre felul in care invata origami copilul roman si copilul japonez ; Daca in
Japonia, copiii apreciaza rigoarea cu care trebuie sa urmeze indicatiile, copii romani au in mai toate
cazurile nevoie de o poveste, de o ancorare in joc pentru a putea retine pasii de pliere.
d) « Nu pot, nu exista ! » este unul dintre principiile importante ale acestei metode deoarece ea poate fi
practicata de oricine : copii, tineri sau adulti fie ei incepatori sau experimentati. Diversitatea modelelor
origami existente ii permit facilitatorului sa creeze cadrul in care fiecare dintre participanti sa isi
depaseasca limitele auto-impuse, sa isi creasca stima de sine si sa devina mai increzator.

Origami- teatru pas cu pas

Origami se poate organiza atat in interior cat si in exterior insa vom avem nevoie de mese si scaune
pentru toti participantii. Spatiul de desfasurate trebuie sa fie luminos, aerisit si relaxant. Resursele
necesare constau in principal in patrate de hartie colorata insa in functie de activitatile propuse putem
avea nevoie si de creioane colorate sau carioci, lipici, foarfeca, coli de flipchart pentru realizarea
planselor de joc, etc.

Origami poveste:
Fiecare pas al plierii devine parte dintr-o poveste astfel plierea unui obiect origami nu mai este doar o
actiune abstracta si rigida ci devine o aventura cu vrajitori, zane sau animale. Astfel participantii isi
amintesc cu usurinta pasii de pliere urmarind firul narativ, isi dezvolta creativitatea, invata sa comunice
un mesaj cu ajutorul origami si isi dezvolta abilitatile de improvizatie si creatie. Puteti gasi aici cateva
exemple de povesti origami.

Etape de desfasurare:

1. Facilitatorul demonstreaza pasii de pliere spunand o poveste si ii ajuta pe participanti sa plieze

corect sau le explica anumiti pasi mai dificili
2. Odata finalizat obiectul participantii sunt impartiti in grupuri mai mici, fiecare grup primind ca
sarcina realizarea propriei povesti origami pentru figurina demonstrata intr-un timp dat, la
expirarea timpului grupurile se reintorc in plen si isi prezinta povestile create

38
 3. Ceilalti pot vota povestea preferata oferind feedback constructiv, iar in continuare se poate
discuta despre procesul de creatie, rolul fiecarui membru in echipa, mesajul pe care il transmite
povestea lor etc.
4. Acivitatea poate dura 30-60 min, numarul de participanti este 10-12 (insa se poate organiza si
pentru grupuri mai mici min 5 sau mai mari maxim 20)

Origami joc:
Participantii pliaza un obiect origami (adeseori folosind si o poveste), iar apoi pot deveni personeje de
poveste folosindu-si obietcele origami pliate pentru a se juca si invata. Exemple de jocuri origami : cursa
broscutelor saritoare, concurs de pilotat avioane de hartie, etc.

Etape de desfasurare:

1. Facilitatorul pregateste jocul si resursele necesare inainte de inceperea activitatii (desenarea

plansei de joc, construirea traseului, procurarea obiectelor necesare, stabilirea setului de reguli)
!in realizarea jocului se va tine cont de varsta participantilor si de abilitatile acestora!
2. Demonstreaza pasii de pliere spunand o poveste si ii ajuta pe participanti sa plieze corect sau le
explica anumiti pasi mai dificili
3. Participantii sunt invitati sa isi foloseasca obiectele create in joc si li se explica regulile acestuia.
Cel mai adesea jocul face parte din poveste dandu-le astfel ocazia participantilor sa rescrie
finalul povesti.
4. Se poate dezbate la final (in functie de varsta participantilor) ce au invatat din aceasta
experienta, emotiile simtite, etc.
5. In cazul adultilor, acestia pot fi provocati sa creeze un nou joc origami pornind de la acelasi
obiect origami.

Acivitatea poate dura 30-60 min, numarul de participanti este 10-12 (insa se poate organiza si pentru
grupuri mai mici min 5 sau mai mari maxim 20)

Origami teatru:
Consta in realizarea de scenarii si piese de teatru de animatie folosind obiectul pliat ca pe o
papusa/marioneta. Participantii sunt impartiti in grupuri de lucru, fiecare grup avand ca sarcina sa
creeeze o scurta poveste pornind de la obiectul pliat, iar apoi fiecare grup prezinta in fata celorlati piesa
realizata. Astfel participantii experimenteaza prin aceasta metoda atat ipostaza de actor cat si pe cea de
public, invatand cum sa isi gestioneze constructiv emotiile, sa lucreze in echipa si sa colaboreze cu ceilati
dar si sa isi creeze un sistem de valori in baza caruia sa ii aprecieze pe ceilalti.
In decembrie 2006 in cadrul Festivalului international "Bucurii pentru copii, spectacole de colectie" ,
organizat de Teatrul Tandarica, A.C.T.O.R. a prezentat "Teatrul Patrat", un eveniment complex, cu o
sesiune dedicata teatrului origami, alta filmului origami si o expozitie de figurine origami, dar si una de
fotografie in care personajele principale erau din hartie pliata.

39
Etape de desfasurare:

1. Facilitatorul demonstreaza pasii de pliere (poate spune si o poveste) si ii ajuta pe participanti sa

plieze corect sau le explica anumiti pasi mai dificili
2. Odata finalizat obiectul participantii sunt impartiti in grupuri mai mici, fiecare grup primind ca
sarcina sa isi imagineze un scenariu folosind ca personaje obiectele origami pliate, la expirarea
timpului dat grupurile se reintorc in plen si isi prezinta piesele de teatru create
3. Ceilalti pot vota piesa preferata oferind feedback constructiv, iar in continuare se poate discuta
despre procesul de creatie, rolul fiecarui membru in echipa, mesajul pe care il transmite piesa
lor etc.
4. Acivitatea poate dura 30-60 min, numarul de participanti este 10-12 (insa se poate organiza si
pentru grupuri mai mici min 5 sau mai mari maxim 20)

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=StCZDo-k_qM

8. Facilitare grafica

Facilitarea grafica este practica de a folosi cuvinte & imagini pentru a crea o harta conceptuala a
conversatiei, inainte, in timpul sau dupa ce conversatia a avut loc.

Folosirea imaginilor si cuvintelor pentru a face schimb de idei si pentru a crea legaturi, are o istorie
indelungata, incepand cu scribii din vechime. Scribii au existat dintotdeauna, cel putin de cand exista
omenirea. In orice comunitate, grup, existau cugetatori si executanti si cineva trebuia sa noteze ceea ce
gandeau cugetatorii si ceea ce trebuiau sa faca executantii. Asadar, scribii tineau socoteala pentru
oameni, pentru comunitate, rolul lor fiind foarte important.

Astazi, rolul lor nu s-a schimbat mult, insa instrumentele lor da. Acum folosim coli de fipchart, panouri,
bannere, markere pentru a ajuta grupurile sa lucreze impreuna. Presiunea, asteptarile sunt inca mari,
dar munca este foarte distractiva!

Astazi, scribul modern, atunci cand imbraca rolul facilitatorului grafic captureaza ideile oamenilor
folosind modele, metafore, harti vizuale pentru a-i ajuta sa isi clarifice ideile, sa se asculte si sa poata lua

40
decizii atunci cand lucreaza impreuna.

De ce facilitare grafica?
Inainte de a decide daca vrei sa incorporezi facilitarea grafica in munca ta, iata cateva lucruri pe care ar
trebui sa le stii:

- gandim si in imagini, nu numai in cuvinte;

- 1/4 din creierul nostru este menit sa proceseze informatia vizuala;
- combinarea imaginilor cu text sau cuvinte creste puterea de retinere cu 40%.

In procesul de facilitare grafica folosim imagini si simboluri pentru a crea o legatura cu partea vizuala,
emotionala a creierului in timp ce adaugam structura. Desi are un important element de grafica, esenta
consta in “proces” si “continut” si nu in imagini dragute. Munca ta trebuie sa aiba sens pentru a putea
contribui in mod relevant la reusita grupului cu care lucrezi!

Un material despre importanta facilitatii grafice, in limba engleza, gasiti aici:

http://www.ehow.com/about_5382108_importance-visual-aids-communication.html#ixzz2XRxYmC00

Ca facilitator, formator, simplu vorbitor sau consultant, facilitarea grafica este o resursa pe care poti
conta cand vrei sa:
- pregatesti formate vizuale clare care sa ofere spatiu de creatie si contributie pentru membrii grupului
cu care lucrezi;
- elimini confuzia, dificultatile de comunicare intre membrii grupului;
- filtrezi informatii printr-o imagine clara;
- adaugi creativitate si entuziasm prezentarii tale;
- transformi intalnirile de planificare, de lucru in comun, in evenimente productive, pline de creativitate;
- arati ca iti pasa de grup, ca esti implicat in ceea ce se intampla, iti faci simtita contributia.

O scurta istorie... grafica!

Mai jos gasesti o scurta istorie a facilitarii grafice surprinsa intr-un material video:

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=w2JuqfrsVhM

Limbajul graphic. Oricine poate face facilitare grafica!

Toata lumea cunoaste limbajul grafic! Tipul de grafica folosit pentru a facilita lucrul impreuna isi are
originea in gesturi si imagini simple, cu inteles universal, si nu in desene care sa arate ca fotografiile.
Daca cineva te-ar intreba daca va simtiti comfortabil gesticuland, pun pariu ca raspunsul ar fi “Da!”.

Abilitatea de a desena este o abilitate ce poate fi antrenata! Adultii invata lucruri noi precum copiii,
incercand si dandu-si seama de ce trebuie imbunatatit analizand rezultatele.

41
Limbajul grafic este alcatuit din forme simple. Este important sa intelegi formele de baza. De exemplu,
ca muzician, inventia care a permis ca acestia sa poata canta la pian in diverse contexte, indiferent de
granite culturale sau geografice, este standardizarea gamei de 8 tonuri. Nu este singurul fel in care poti
notele, dar este unul foarte flexibil. Limbajul grafic poate avea acceasi flexibilitate.

Atunci cand incepi sa studiezi un proces, o buna intrebare este: Care sunt cele mai simple si
fundamentale elemente? Asadar, cel mai simplu lucru pe care il poti face din punct de vedere grafic este
sa pui creionul pe hartie si sa faci un punct. Cel mai probabil urmator pas este sa misti creionul si sa
trasezi o linie, apoi o forma, cum ar fi triunghiul. Pot urma patrate, dreptunghiuri si, in cele din urma,
sageti pline, formate prin alaturarea unui patrat/ dreptunghi si a unui triunghi.

Cu ceva practica ai putea transforma sageata in spirala si apoi ai ajunge sa construiesti un cerc. Acestea
sunt formele de baza in desen si, daca te uiti indeajuns de mult la un obiect, poti recunoaste formele de
baza din care este alcatuit.

Daca esti cumva descurajat sa desenezi, incepe prin a te juca precum copiii, amintindu-ti ceea ce
inseamna exprimare libera, fara a avea presiunea rezultatelor. Mai jos gasesti cateva site-uri care iti
arata pas cu pas cum poti sa desenezi tot felul de lucruri:

42
http://discoverydoodles.com/tedmed
http://www.how-to-draw-cartoons-online.com/draw.html
http://makingartfun.com/htm/f-maf-art-library/basic-shapes-of-everything.htm

Limbajul din spatele facilitarii grafice

In limbajul vorbit, intelesul poate reiesi din diverse lucruri. Pozitia cuvantului in propozitie poate fi un
indicator. O definitie generala ofera sprijin in legatura cu intelesul cuvantului. Dar, la un alt nivel, la
nivelul experientei personale cu un cuvant, se afla ceea ce expertii numesc “conotatie”, generata de
relatia noastra cu cuvantul respectiv. Asta inseamna ca intelesul unui cuvant este ancorat si in
experientele noastre timpurii de viata, nu neaparat in regulile de gramatica.

Daca te uiti la formele de baza in grafica, avand in minte cele povestite anterior, iti dai seama ca fiecare
are o semnificatie aparte, care poate fi exploatata in facilitarea grafica.
- punctul inseamna “Uita-te la mine! Sunt diferit!”;
- linia inseamna “conectare”, “legatura” sau separare;
- unghiurile inseamna “schimbare brusca”, “schimbare activa”;
- patratele si dreptughiurile inseamna “organizare”; sunt exemplele perfecte pentru constructii, functii
organizationale;
- sageata inseamna “dinamism”, “miscare”, “directie”;
- spirala inseamna “unitate dinamica”;
- cercurile inseamna “unitate”, “desavarsire”.

Ce poti sa faci cu aceste forme de baza in grafica?

1. Pictograme si ideograme

Un bun sfat atunci cand incepi ca facilitator grafic este sa desenezi imaginile care iti vin in minte atunci
cand oamenii vorbesc. De exemplu, daca auzi:
- lucrurile sunt tergiversate, ne miscam ca un melc- desenezi un melc si poti ancora in cuvinte ce
simbolizeaza melcul, cum ar fi un proces greoi;
- care este imaginea de ansamblu? Aici poti desena un semn mare de intrebare;
- de ce trebuie sa ne dezvoltam? O floare, un copac care ar simboliza cresterea.

Folosind formele de baza poti alcatui imagini care sa infatiseze lucruri concrete, cum ar fi un copac, o
casa, un animal, etc. Acestea se numesc “pictograme”. De asemenea, poti crea imagini pentru lucruri
simbolice, cum ar fi dragoste (cine nu stie inima rosie ca semn al dragostei?), risc, bogatie (semnul clasic
al dolarului) care se numesc “ideograme”.
Vezi mai multe la: http://thenounproject.com/

2. Modele pentru organizare grafica

Ca facilitator grafic vei asculta si vei procesa multe tipuri de conversatie. Cum stii ce sa ancorezi grafic si
cum sa iti organizezi desenul?
Un bun model de organizare si vizualizare grafica este harta. Asadar, cum facem o harta? Incepem cu un

43
subiect in centrul paginii si putem adauga ramuri si subramuri pentru a arata legaturile si relatiile dintre
subiectul central si ideile care apar pe masura ce grupul discuta/ lucreaza. Poti adauga energie hartii tale
prin culoare, pictograme, ideograme sau scris diferit.

Harta este un instrument grozav atunci cand exploram toate posibilitatile in jurul unei idei centrale. De
asemenea, este un model care permite generarea, cresterea unei idei atat cat ne dorim. Am putea sa ne
gandim la o harta ca pornind de la o samanta si crescand pana la o gradina luxurianta.

Ca si facilitator grafic, poti folosi harta pentru sesiuni individuale sau de grup pentru a genera si organiza
idei intr-o maniera amuzanta.
Vezi mai multe la: http://makingmaps.net/

Deci... la ce te ajuta pe tine facilitarea grafica?

O data ce pornesti in aceasta calatorie de a dezvolta si practica facilitarea grafica, iti vei consolida
competentele de a:
- desena simplu si sugestiv;
- de a extrage intelesul unei conversatii;
- de a organiza informatii intr-un mod coerent, atractiv si, totodata, simplu de urmarit;
- de a facilita lucrul impreuna (planificare, luare decizii, prezentari) folosind ancore si modele vizuale.

Materiale necesare

Markere
In general, in facilitarea grafica folosim markere pentru intensitatea culorii care permite tuturor celor
prezenti in spatiul de lucru sa vada, chiar de la distanta, ceea ce desenam.
Iata cateva tipuri de markere pe care le-ati putea folosi:
- Markere Charter: varfurile nu se tocesc, sunt solubile, grozave pentru hartie normala sau coala de
flipchart, chiar si carton, pentru ca nu “sangereaza”;
- Markere Copic: pot fi incarcate, sunt ergonomice, usoare, cu doua doua varfuri (unul subtire, celalalt
tesit), culoare saturata, au o gama lara de culori si sunt solubile in apa. Aceste markere sunt iubite de
desenatorii de Manga si exista nenumarate tutoriale pe youtube pentru a pune in valoare diverse
modalitati in care pot fi folosite;

Markere Neuland: disponibile in doua dimensiuni, gandite special pentru facilitatori grafici, au varfuri
care pot fi inlocuite, nu miros, culori saturate, gama larga de culori, solubile in apa, nu “sangereaza” si,
nu in ultimul rand, sunt reincarcabile;
- Markere Prisma: permanente, cu doua varfuri, mare diversitate de culori, create pentru designeri si
desenatori, nu sunt reincarcabile, pot “sangera” pe hartie, mirositoare si se usuca repede.

Pasteluri si creioane cerate

In afara de markere, pentru a va imbogati si diversifica tehnica, puteti folosi si pastelurile sau creioanele
cerate:
- Pasteluri uscate: grozave pentru o acoperire mare, intensitatea culorilor poate varia de la bland la

44
vibrant, dificil de fotografiat si se pot rupe usor in timpul transportului;
- Pasteluri grase: se pot folosi pentru a trasa straturi succesive, culori bogate si usor de fotografiat;
- Creioanele cerate: pot fi folosite pentru desen si jocuri de umbre, culoarea nu se intinde, este saturata
si nu se rup in timpul calatoriilor.
In ceea ce priveste suprafetele de desen, cele mai simple sunt colile de flipchart insa, atentie: markerul
poate penetra coala! Nu folositi markerul pe coli suprapuse pentru ca puteti pata urmatoarea coala.

Hartie
In general, grosimea recomandata pentru hartie este de minim 100 gr./mp. si exista hartie speciala
adaptata atat pentru crochiuri cat si pentru desen in tus sau alte tehnici ude.

9. Animatie stradala

Animatia stradala este o forma de arta participativa ce consta in practicarea unor tehnici diverse cu
scopul de a anima publicul, de a-i produce dorinta de implicare sau de a-i transmite anumite mesaje,
ridicand semne de intrebare. Animatia stradala este o forma de arta care ajunge in locurile in care
celelalte forme nu reusesc. Vei gasi animatia stradala in toate locurile in care publicul este prezent, fie el
si simplu trecator. Este o metoda cu un puternic caracter participativ si experiential.

De ce animatie stradala?
In functie de scopul animatorilor sau al proiectului, animatia stradala poate avea obiective diverse:

- producerea o schimbare in cotidian, in rutina oamenilor, a orasului

- apropierea culturii de oamenii care nu au acces
- ofera distractie, face oameni sa rada, sa se bine-dispuna
- crearea coeziunii sociale, a dezindividualizarii
- schimbarea imaginii orasului
- promovarea noilor forme de creatie, arta
- transmiterea unui mesaj, educa oameni cu privire la un subiect anume
- produce constientizare publica pe anumite subiecte

45
 - sustine o campanie de advocacy sau de promovare
- provoaca, socheaza pentru a demonstra ceva
- poate face parte dintr-un eveniment mai amplu, ca diversitate
- va atrage noi oameni (turisti) intr-o locatie de interes

Cum recunoastem animatia stradala?

Animatia stradala are urmatoarele caracteristici:

- include forme diferite de exprimare incluzand teatru, muzica, circ, clovnerie, dans, carnaval,
pirotehnica etc
- se desfasoara intr-un spatiu deschis, public, in aer liber si va fi accesibila tuturor precum si
oricarui numar de persoane
- ofera sansa celor din jur sa asiste atata timp cat doresc din momentul in care doresc

Forme ale animatiei stradale

Animatia stradala poate imbraca forme foarte diferite. Departe de a fi acoperite toate acestea, o parte
din ele le gasiti dezvoltate in meniul metodei (Clovnerie, Statui vii, Teatru de strada si Teatru invizibil). In
plus, au fost dezvoltate sectiuni cu metode dedicate care fac parte din animatia stradala precum
Flashmob si Jonglerie.

a.CLOVNERIE

De ce clovnerie?
Faptul ca oamenilor le place sa rada, ca rasul este o activitate care aduce multe beneficii atat in plan
social cat si psihologic, este acceptat de cand lumea exista. Mai mult de cat atat, oamenii care pot sa ii
faca pe ceilalti sa rada sunt oameni aparte si inca de la inceputuri au fost pusi in valoare.
Cum ii recunoastem?

IMAGINEA de impact, care atrage atentia imediat, prezinta un om foarte colorat, viu, caricaturizat, cu
aspecte exagerate:

46
 - cu masca alba, ori pe toata fata, ori numai in jurul ochilor si a gurii;
- cu buze exagerate ca marime, prin ruj sau vopsea de fata;
- in jurul ochilor (se poate adauga) contur cu rosu;
- cu deja vestitul NAS rosu de clovn (burete, cauciuc, plastic, sau doar colorat cu vopsea –dar care
nu trezeste acelasi efect pentru ca nu este exagerat ca marime
- costumatia este colorata : rosu, galben, portocaliu, verde deschis, etc. ; combinatii de aceste
culori in variante cat mai trasnite;
- principiul exagerarii in marime se pastreaza de multe ori si la pantofii amuzanti care pot fi
extrem de lungi;
- exagerarea se poate continua prin pantalonii care par incredibili de largi (accentuata si printr-o
bucata de sarma introdusa in spatiul pentru elastic, care ii va pastra forma larga si fixa) si care
sunt sustinuti prin bretele pentru a nu pica;
- mainile de cele mai multe ori sunt acoperite de manusi albe, care pot fi si din burete si sa aiba
degete foarte lungi;
- de multe ori clovnul poarta o peruca extrem de colorata; fie cu multe culori amestecate, fie doar
cu o culoare puternica; materialul parului poate fi din plastic, ata, sarma sau chiar par adevarat;
parul trebuie sa atraga atentia, prin urmare poate fi foarte mare, lung, bufant, carliontat;
- pe cap, poarta o palarie sau o sapca ce in combinatie cu peruca, creeaza amuzament; aceasta
palarie este folosita de regula si in timpul spectacolului;
- ceea ce este exagerat (buzele, ochii, pantofii, pantalonii, mainile) va avea o culoare vie care sa
atraga imediat privirea

Care sunt reactiile celor care participa?

- rasete, rasete, rasete;
- cel mai des copii sunt foarte atrasi si se bucura extrem de mult;
- enervati (de cei care imita sau ironizeaza);
- provocati de trucuri sau abordare;
- speriati;
- unele persoane ii considera oameni fara casa, cersetori si ii desconsidera si poate ii jignesc.

Puncte tari ale clovneritului in strada

+ atrage atentia in mod sigur prin aparitie;
+ creeaza o atmosfera pozitiva, vesela in jur;
+atrage copii si implicit parintii;
+este provocator prin nonsalanta;
+ este un simbol ale animatiei ;
+poate fi folosit in scop social (spitale, refugiati, etc.).

Puncte slabe
- poate atinge limitele personale ale membrilor publicului;
-solicita multe abilitati artistului;

47
- poate fi denigrat de catre unii membrii ai publicului;
- poate fi periculos pentru artist care se poate rani intentionat sau nu, fara sa anticipe gravitatea.

De luat in considerare inainte de a incepe:

 Desi pare simplu sa te faci de ras, nu este chiar asa; un clovn trebuie sa lucreze foarte mult cu
diferite parti ale corpului lui, sa exerseze diferite abilitati, sa repete elementele spectacolului, si
multe altele.
 stiai ca exista ateliere si cursuri de clovnerit?Da, chiar pe nivele, incepatori pana la avansati! In
cadrul acestor ateliere/ cursuri lucrezi cu corpul tau, cu expresiile tale faciale, iti explorezi corpul
din toate punctele de vedere pentru a putea explora diferite pozitii stranii sau combinatii dintre
diferite pozitii, expresii faciale si sunete trasnite; pentru a fi relaxat, pentru a te obisnui cu
penibilul, de a te folosii de asta; de a fii expus, de a gresi; in clovnerie nu exista nimic care sa fie
gresit; un clovn este artistul care are libertatea cea mai mare in ceea ce priveste
comportamentul pe scena; intr-un astfel de curs lucrezi la elaborarea unui spectacol, la
exersarea unui tip de caracter de clovn, cum sa improvizezi, cum sa lucrezi cu un alt clovn
partener, cum sa te raportezi la public......si tot asa;
 tot in astfel de cursuri (insa poti lucra si exersa si singur de altfel) lucrezi la dezvoltarea
diferitelor abilitati utilizate in spectacolele de clovnerit: acrobatii, trucuri diverse, abilitati
muzicale, modelare de baloane, pictare pe fata, jonglerie etc. (exista nenumarate surse in lumea
internetului care te ajuta);
 costumatia, imaginea, cere o munca amanuntita; daca acorzi atentia cuvenita tuturor
elementelor, poti sa construiesti un personaj foarte atragator;

b. STATUI VII

Statuile vii reprezinta o combinatie de abilitati de mim si teatru imagine. Artistul statuie vie va purta un
costum amplu, o coloristica pe tot corpul care sa ii confere imaginea de statuie, si va avea o postura care
va fi fixa, imobila precum si cu o expresivitate adecvata; imaginea pe care o sugereaza poate transmite
multiple semnificatii, situatia imaginara in care acel personaj se poate afla, povestea din spate, exista
mult loc de analiza si reflectie.
Exista statui vii care impresioneaza extrem de mult prin realismul personajului expus si care de multe
ori provoaca imaginatia trecatorilor: este adevarata sau nu? Oare cum poate sa faca asta? Nu respira?
Nu se misca? Trecatorii petrecand destul de mult timp pentru a analiza si intelege exact ce se intampla

48
in fata ochilor lui.
Desi statuile vii pot fi folosite in scopuri mai profunde prin imaginea si reflectia la imaginea expusa de
cele mai multe ori ele sunt folosite pentru a impresiona si surprinde prin abilitatea iesita din comun a
artistului si pentru a convinge trecatorii prin asta sa contribuie financiar – de obicei in cutia/palaria din
fata statuii.
O parte din aceste statui vii isi vor schimba pozitia si vor amortii in pozitia cea noua de fiecare data cand
un trecator va face o anumita actiune; aceasta schimbare se va pastra pana cand un alt trecator va face
altceva; schimbarea poate fi ceva amuzant, interesant, provocator la adresa directa a trecatorului
pentru a-l face sa se simta bine si, poate, ca sa vada urmatoarea reactie.

c. TEATRU DE STRADA

Teatru de strada este cea mai intalnita forma de animatie stradala, fiind in acelasi timp, una din cele mai
complexe si variate forme de exprimare stradala. Se poate adresa tuturor varstelor, pe orice subiect si
utilizand nenumarate accesorii care sa confere atat semnificatii aparte precum si o imagine deosebita
(masti, umbre, papusi, decoratii, costume, etc.). Cand vorbim de teatru de strada NU includem aspectele
care tin de aria de circ: clovnerie, jonglerii, acrobatii etc. ci ne referim strict la actiuni care au o poveste,
actiune, mesaj incorporat, indiferent de tipul de teatru.

Este cea mai frecventa dar si cea mai veche forma de arta in spatiul public. De fapt teatrul s-a nascut pe
strada, si foarte mult timp s-a desfasurat numai in spatii deschise, accesibile tuturor, si acest aspect
poate observat prin analiza teatrului in evul mediu sau in Grecia antica. Povestile, legende de tot felul
erau accesibile tuturor pentru a oferi distractie, anumite cunostinte sau erau parte din cultura de la acea
vreme in anumite locuri.
Diverse forme de teatru de strada:
- clasic;
- teatru cu masti, comedia dell’arte, mima/pantomima;
- teatru de umbre;
- teatru experimental (social, politic, de propaganda)
Teatru de strada abordeaza oamenii in mod direct si deschis. De ce mai multe ori publicul unui astfel de
spectacol nu este pregatit sa participe la o piesa de teatru, este luat prin surprindere si in mod spontan
ia parte la o parte din piesa de teatru si decide daca va ramane mai multe minute sau nu. Acesti oameni
se aflau pe strada respectiva din alte motive care ii pot influenta sa ramana sau nu.
De aceea, creatorii unei piese pentru spatiul stradal iau in considerare limitarea in timp. Cele mai multe

49
piese nu au o durata foarte mare; actiunea este mai concentrata si nu se pierde in detalii sau prea multe
intelesuri; in general, nu sunt folosite accesorii extrem de complicate pentru a asigura mobilitatea
echipei de teatru; important intr-o piesa de strada este corpul uman, vocea, care fara ajutor tehnic,
poate sa ajunga la pana la 4000 de oameni.

d. TEATRU INVIZIBIL

Teatru invizibil este o actiune care se intampla in mijlocul comunitatii, aparent ca o intamplare fireasca.
Desi nu pare pentru trecatori, ea este regizata anterior pentru a instiga, provoca spontan publicul sa
reflecteze sau chiar sa ia atitudine referitor la un subiect fierbinte (ex. violenta pe strada, hartuirea
sexuala in autobuze, metrou etc.).
Actorii deghizati in trecatori si cetateni care din intamplare se afla in zona sunt ori parte din situatia
conflictuala, ori parte din cei care asista dar care prin reactiile si replicile lor instiga publicul la discutie
sau atitudine.

Este optional daca se va dezvalui publicului ca totul a fost regizat. Scopul nu este acela de a face
cunoscut faptul ca au fost implicati intr-o piesa de teatru mai "ciudata", ci, sa ii implice pe oameni, sa le
creeze situatii in care sa ia atitudine si sa se exprime. "Faima" celor care au creat piesa nu reprezinta o
prioritate.
Situatia regizata poate sa dureze 10 minute (tip hartuirea sexuala a unei fete in autobuz), insa reactiile
(provocate si de complici) sa duca tot procesul la un timp imprevizibil, precum si la reactii neasteptate
(trebuie sa fim atenti intrucat intr-o astfel de situatie se poate sa se nasca si violenta intre spectatori si
participanti). De aceea, trebuie anticipat destul de elaborat ce fel de reactii pot avea oamenii, cum
trebuie provocati sau calmati, ce masura ar trebui luata in caz de diferite probleme extreme.
In general, teatrul invizibil instiga oamenii sa ia atitudine fata de situatii care desi sunt problematice, trec
nevazute pe langa noi, carora de regula li se raspunde cu apatie si ignorare. Publicul este provocat sa
analizeze critic, sa reflecteze la subiecte tabu sau care sunt evitate in mod normal.

10. Open Space

50
In anii ’80, americanul Harrison Owen a facut o descoperire cu care multi dintre noi suntem de acord, in
urma analizei experientelor noastre personale in ceea ce priveste organizarea de conferinte, seminarii si
intalniri de lucru. Owen a organizat o conferinta mare, cu sute de participanti si cu vorbitori „scumpi”, cu
prezentari importante si workshopuri relevante temei.

Prezenta participantilor la sesiuni, precum si evaluarea, au demonstrat ca oamenii nu venisera la

conferinta pentru acele lucruri „importante”, si nu valorau prezentarile expertilor atat de mult, ci mai
degraba cautau sa schimbe impresii si experiente cu ceilalti participanti la conferinta. Asadar, li se parea
ca au obtinut cele mai multe informatii in... pauzele de cafea!

Deci Harisson Owen s-a hotarat sa organizeze aceste conferinte pe viitor in stilul pauzelor de cafea.
Practic, conferinta urma sa fie mai informala si sa foloseasca pe cat posibil scaune asezate in forma de
cerc (pentru a demonstra de asemenea ca toti participantii au aceeasi valoare). De asemenea conferinta
urma sa combine avantajele discutiilor libere si concentrate din pauzele de cafea cu discutiile orientate
catre atingerea unor obiective clare. Si un lucru era clar: noul format de conferinta urma sa ofere
participantilor libertatea de a decide ce vor discuta si cum vor lucra in timpul petrecut impreuna.

Asa s-a nascut Open Space Technology (Tehnologia Spatiului Deschis), si de atunci metoda a fost folosita
intr-o varietate de contexte: pentru organizarea conferintelor, seminariilor, trainingurilor de nivel
avansat, intalnirilor intre specialisti, proceselor creative si chiar a intalnirilor de planificare strategica sau
a negocierilor internationale.

Cum se organizeaza

Cum trebuie sa fie spatiul de desfasurare?

Este necesara o sala cu scaune asezate in cerc, in care se intalnesc participantii la inceput si la intervale
prestabilite de timp, intre sesiuni, si mai multe spatii mici in care sa se discute pe grupuri.

Cate persoane pot participa?

Nu exista un numar maxim de participanti, daca spatiul permite. Open Space se poate organiza cu
grupuri de la 20 pana la mii de participanti.

51
Cum alegem tema?
Evenimentul de tip Open Space poate sa nu aiba o tema, lasand participantii sa propuna ei temele care ii
intereseaza. De cele mai multe ori insa, participantii au un anumit profil, fac parte dintr-o anumita
organizatie sau un tip de organizatii, si tema evenimentului se cunoaste. Asadar discutiile se vor purta in
jurul temei respective. De exemplu: avem o intalnire cu organizatia noastra, in care vrem sa schitam idei
de proiecte pentru anul urmator; sau ne intalnim cu organizatiile care lucreaza cu voluntari pentru a
discuta despre provocarile muncii cu voluntari. Automat, temele propuse de participanti pentru
discutiile in grupuri mici vor fi subscrise temei mari a intalnirii.

Cum se desfasoara?

La inceput, facilitatorul prezinta modul de organizare si principiile de baza, apoi incurajeaza participantii
sa propuna subiectele care ii intereseaza cel mai mult. Tot ce trebuie sa tina minte participantii este ca
pot propune subiecte de discutie de care sunt interesati sau pot participa la grupurile de discutie
propuse de ceilalti.
Facilitatorul va propune intervalele orare intre care se desfasoara discutiile, si in functie de numarul de
participanti se va estima si numarul de subiecte care pot fi propuse. De exemplu: facilitatorul deseneaza
un tabel in care specifica in coloana verticala: Sesiunea 1, 10.00-10.45, Sesiunea 2, 10.45-11.00. Asadar
vor fi doua sesiuni orare, dupa care se revine in plen. In momentul in care participantii incep sa propuna
subiecte, facilitatorul va avea grija ca in tabelul afisat sa aloce fiecare subiect unei sesiuni orare si sa
specifice un loc in care se va discuta subiectul respectiv. In exemplul prezentat, dupa definitivarea
propunerilor, participantii aleg subiectul la care vor participa de la 10.00 la 10.45, dupa care, la 10.45, se
finalizeaza discutiile propuse pentru prima sesiune si se incepe discutarea subiectelor propuse pentru a
doua sesiune (in spatiile specifice stabilite la inceput).

Sfat: la inceput exista posibilitatea ca nimeni sa nu propuna subiecte. Nu va speriati. Acordati-le 5-10
minute de gandire, puneti-le la dispozitile markere si coli A4 pe care sa scrie propunerile, si veti vedea ca
propunerile vor incepe sa apara.

52
Un Open Space poate dura de la o jumatate de zi la cateva zile. Facilitatorul poate hotari daca la finalul
sesiunilor se vor prezenta rezultatele in plen sau nu.

Doua picioare, albinute, fluturasi si patru principii

Legea celor doua picioare

Singura lege care guverneaza Open Space-ul este Legea celor doua picioare. Se pleaca de la premisa ca
participantii sunt maturi si responsabili pentru propriul proces de invatare. Drept pentru care sunt liberi
sa plece de la o discutie la alta iar daca nu mai sunt interesati de subiectul respectiv sau daca simt ca nu
mai pot contribui. Astfel un Open Space se bazeaza pe pasiunea pentru temele discutate, pe
responsabilitatea celor care le vor aborda si pe ancorarea in "aici" si "acum", iar legea celor doua
picioare este cea care ghideaza intreg procesul.

Participanti, "albinute" si "fluturasi"

Participantii la un open space pot sa isi asume mai multe roluri. In momentul in care se propune temele
fiecare participant poate sa stea de la inceput pana la sfarsit la o tema de discutie aleasa sau... poate
deveni albinuta ori fluturas.

Albinutele sunt acei participanti care stau la o tema, contribuie sau pur si simplu
„inmagazineaza” idei iar, atunci cand au epuizat subiectul, considera ca pot contribui mai mult in alta
parte sau pur si simplu se plictisesc - migreaza la alt grup. Precum albinutele care merg de la o floare la
alta, acestia merg de la un grup la altul "polenizandu-le" cu idei.

Fluturasii... pur si simplu zboara in timpul open space-ului. Acestia merg de la un grup la altul sau pus si
simplu isi petrec timpul la o cafea sau in afara grupurilor care discuta temele proupuse. Este posibil ca

53
nici una dintre temele aflate in discutie la momentul respectiv sa nu rezoneze suficient de puternic cu ei,

sau sa aiba nevoie de timp pentru ei ori au de epuizat alte subiecte.

Nici albinutele, nici fluturasii nu sunt nepoliticosi si au un rol foarte important pentru ca discutiile sa
decurga cat mai eficient. Prin polenizarea informatiilor albinutele contribuie la dezvoltarea unor idei sau
abordari noi. Fluturasii ajuta la "curatarea aerului", prin faptul ca acesita nu ar contribui (sau chiar ar fi
contra-productivi) la temele la care ar participa pentru ca nu ar fi "prezenti" pana cand nu vor fi pregatiti
sa participe la discutii. Fluturasii mai au rol la fel de important, in discutiile co-laterale este posibil sa
apara idei cu totul noi care pot fi relevante pentru grup (chiar daca nu neaparat si pentru tema
generala). Astfel ei pot fi foarte utili in proces, deoarece duc ideile de la un grup la altul.

Este important ca facilitatorul sa explice de la inceput ca participantii pot fi „albinute” sau „fluturasi”,
sau se pot transforma pe parcurs din albinute in fluturasi, acestia nu trebuie sa se simta obligati sa
participe la o discutie care nu le mai aduce informatii noi sau in care nu mai pot contribui. Nu numai ca
este permisa, dar este si incurajata migrarea de la un grup de discutie la altul, atata timp cat nu mai pot
contribui sau primi informatii noi de la grupul pe care decid sa-l paraseasca.

Cele patru principii de baza

Filozofia Open Space rezida in 4 principii de baza:

1. Oricine vine, vine si este persoana potrivita

Cei prezenti sunt persoanele potrivite pentru tema. De multe ori ne gandim: „Nu putem sa discutam
despre acest subiect, lipsesc Ana si Cornel care sunt de fapt adevaratii specialisti.” Tehnologia Spatiului
Deschis ne invata sa avem incredere in potentialul nostru si in potentialul celor interesati de tema
respectiva. Asadar, oricine a venit, este persoana potrivita. Open Space pune accent pe
responsabilitatea, expertiza si asumarea individuala asupra unui subiect si a rezultatelor discutiilor.

2. Ceea ce trebuie sa se intample se va intampla

Tot ceea ce se intampla intr-un anumit moment, cu anumite persoane care discuta pe o tema anume
este ceea ce se va intampla in cadrul respectiv. Alt moment, alte persoane si/sau alta tema - rezultatul
va fi altul. Astfel incat trebuie sa fim pregatiti sa fim surprinsi (si sa fim deschisi pentru acest lucru). Cei
care vin la un Open Space cu o agenda "batuta in cuie" si asteptand anumite rezultate vor fi frustrati.
Nimeni nu poate prezice efectul sinergic care va avea loc atunci cand se strang cei care vin (si, conform
primului principiu sunt cei potriviti sa fie acolo). Astfel rezultatul nu trebuie anticipat ci acceptat intrucat
este cel pe care grupul la gasit.

54
3. Cand incepe, incepe (si este momentul potrivit pentru a incepe)

4. Cand se termina, se termina

In mod conventional, pentru a face ceea ce este corect trebuie sa incepem si sa terminam la timp si este
corect atunci cand stim ce avem de facut si cum.

Pe de alta parte, atunci cand vorbim de creativitate si invatare "pe bune" timpul poate fi mai degraba un
impediment. Uneori avem tendinta sa spunem: „Trebuia sa ne gandim de mai demult la asta.” sau „Daca
mai aveam 10 minute, am fi gasit solutii mai bune”. Adevarul este ca lucrurile se intampla la timpul lor si
in ritmul lor si in viata nu putem sa programam momentul in care va veni solutia corecta sau ideea pe
care o cautam.

Bineinteles, asa cum am vazut la sectiunea de organizare, sesiunile de tip Open Space au un moment de
debut si de finalizare. Aceste doua principii se refera, insa, si la durata discutiilor, care se auto-regleaza,
iar ceea ce se intampla intre aceste momente trebuie lasat sa se desfasoare natural.

Totodata, o discutie se poate finaliza si mai devreme decat durata stabilita. Doar pentru ca am prevazut
o ora pentru o sesiune, nu insemna ca daca am epuizat subiectul sau nu mai e nimeni interesat trebuie
sa tragem de timp. Acest timp poate fi folosit eficient luand rol de albinute sau fluturasi. Daca nimeni nu
va veni la sesiunea propusa de la inceput putem folosi acest timp pentru a reflecta asupra temei (astfel
profitam de un timp care, probabil, altfel nu l-am avea). Este posibil ca alte persoane sa ni se alature pe
parcurs (doar incepe cand incepe, nu? ;-). Sau putem sa alegem sa mergem la o alta tema.

Facilitatorul

55
Pentru un facilitator, iata care sunt pe scurt etapele unui Open Space:

1. Fa ultimele pregatiri (sala, materiale, etc)

2. Primeste participantii.
3.Creeaza spatiul de lucru
4.Prezinta tema
5. Descrie procesul
6.Enunta si explica cele 4 principii si legea
7. Invita oamenii sa scrie si sa afiseze subiectele lor de interes
8.Asaza subiectele in intervalele orare si spatiile stabilite
9.Ofera ultimele instructiuni in plen
10.Invita participantii sa isi aleaga subiectele si sa se indrepte catre spatiile stabilite
11.Pregateste reunirea in plen si concluzionarea
12.Finalizeaza evenimentul

La link-ul de mai jos gasiti un exemplu de planificare (ce se face inainte, in timpul si dupa eveniment),
precum si alte cateva sfaturi de organizare, in limba engleza:
http://www.openspaceworld.org/tmnfiles/cheklist.htm4

Iar aici, cateva note foarte utile pentru facilitator: cum sa deschizi si sa inchizi (la nivel de discurs) un
eveniment de tip Open Space: http://www.openspaceworld.org/tmnfiles/describe.htm

Spatiul si materialele necesare

Materiale necesare:
 flipchart
 coli de flipchart
 markere
 banda adeziva sau blue tack
 perete pentru afisat sesiunile (intervale orare, subiecte si descrierea lor, locatii, responsabil)
 laptopuri (pentru raportare, daca este cazul)
 post-it-uri

Spatiul necesar si aranjarea sa:

-sala cu scaune in cerc, fara mese, podium etc. si cu lumina naturala (preferabil)
-spatii suficiente pentru lucrul in grupuri mici
-un perete mare potrivit pentru a afisa sesiunile (va recomandam sa va asigurati ca exista posibilitatea
de a lipi collie pe perete)
-cafea, racoritoare, snacks
- microfoane, daca sunt necesare (spatiu mare / participanti multi)
- lumina naturala, daca este posibil

56
Pregatirea vizuala a Open Space-ului:
In general, lucrurile sunt simple in pregatirea unui Open Space. Astfel, se vor pregati anterior 4 coli de
flipchart cu:
- cele 4 principii
- "Legea celor 2 picioare"
- "albinutele" si "fluturasii"
(o varianta in limba engleza este prezentata in fotografiile atasate)

Pe langa acestea, trebuie sa mai aveti pregatite:

-o coala de flipchart cu tema / intrebarea centrala a evenimentului, explicata simplu. De exemplu: “Ce se
va intampla cu…” sau “Provocari, actiuni si oportunitati pentru…”
-un tabel cu organizarea sesiunilor (intervale orare) pe perete
-orice alte informatii si resurse doriti sa afisati (este totusi important sa va dati seama ca ele vor deveni
inutile atunci cand participantii incep cu adevarat sa comunice unii cu ceilalti in grupuri)

Uneori, in cadrul unui Open Space veti mai vedea un "sfat", adaugat alaturi de celelalte reguli. Pe el scrie
"Pregatiti-va sa fiti surprinsi!". Asta pentru ca, atunci cand participantii sunt interesati, implicati si
vorbesc despre lucrurile care conteaza cu adevarat pentru ei, rezultatele pot fi uimitoare.

Un Open Space reusit...

Pentru a crea cu adevarat un eveniment reusit si pentru a incuraja comunicarea, deschiderea,

relationarea si munca sistematica, iata cateva idei pe care se bazeaza un Open Space:

- toti participantii contribuie cu pontentialul lor maxim: veniti, fiti prezenti, fiti deschisi si flexibili;
- oricine poate „castiga” participanti la discutiile pe care el/ea le considera demne de a fi discutate;
- toate discutiile, sesiunile, timpul si spatiul de desfasurare sunt anuntate si afisate clar in sala mare;
- toate subiectele de discutie sunt clare si sunt explicate atunci cand sunt propuse;

57
- toate rezultatele sunt scrise, preferabil pe loc, si toti participantii primesc o copie a rezultatelor si sunt
invitati sa continue sa lucreze dupa finalizarea evenimentului;
- evenimentul dureaza minim o jumatate de zi.

Atentie, un Open Space nu este:

-o intalnire pentru oferire de sugestii (accentul se pune pe responsabilitatea personala)
- o sesiune de brainstorming
- o prezentare de bune practici
-anarhie totala (ci are o structura si un control adecvate)

Desi nu putem sti exact ce se va intampla, deoarece dam aceasta responsabilitate

participantilor, putem garanta o serie de rezultate pentru fiecare grup care trece printr-un
Open Space bine pregatit si facilitat:
- toate subiectele foarte importante pentru participanti vor fi puse in discutie
-toate subiectele propuse vor fi discutate de catre cei mai motivati, calificati si capabili participanti de a
le aborda
- intr-un timp foarte scurt cele mai importante idei, discutii, date, recomandari, concluzii, intrebari de
aprofundat pe viitor si planuri de actiune imediata vor fi centralizate intr-un raport care poate fi finalizat
si poate chiar printat si oferit participantilor cand pleaca acasa
-daca este necesar, rezultatele grupurilor de lucru pot fi prioritizate intr-un timp foarte scurt, chiar si cu
un grup mare de participanti (de exemplu, prin vot)
-dupa eveniment, toate rezultatele pot fi puse la dispozitia unei intregi comunitati sau organizatii, astfel
incat orice factor interesat poate fi implicat in discutiile ulterioare sau in implementare
- este foarte simplu ca dupa eveniment sa fie puse in practica planurile de actiune, mult mai simplu
decat in orice alta metoda care implica grupuri mari in punerea pe hartie a planurilor de actiune

Metoda Open Space functioneaza cel mai bine atunci cand se lucreaza la un subiect complex, cand
oamenii si ideile implicate sunt diverse, cand pasiunea pentru a ajunge la rezultate (incluzand
potentialele conflicte) e mare si cand necesitatea de a avea o finalitate este urgenta pentru a stabili pasii
urmatori. Este vorba despre pasiune combinata cu asumarea responsabilitatii, energia unei pauze de
cafea, auto-organizare, haos si creativitate, evolutie, si un mod simplu si puternic de a face oamenii si
organizatiile sa se miste in directia in care au nevoie cel mai mult.

Si nu uitati ca, la final, rezultatele discutiilor trebuie sa ajunga la participanti. Iar daca rezultatele sunt
constituite din actiuni concrete, este necesara o buna incheiere a evenimentului care sa motiveze si sa
ajute participantii sa inceapa implementarea actiunilor!

11. Animatie socio-educativa

58
etimologie
Termenul “a anima” provine din cuvântul latinesc “animus” care se traduce prin “ insufleti”, “a da viata”,
“respiratie/suflu”; un alt sens al cuvantului “animus” ar putea defini animatia in context educativ ca fiind
un principiu de reflectie, mai exact “a ajuta sa reflecteze”, “a controla sentimentele”. In esenta, a anima
nu e doar un simplu gest particular de ”a da viata grupului”, ci reprezinta si o calitate specifica a unei
actiuni.

definitie
Animatia socio-educativa consista in promovarea si coordonarea capacitatilor expresive, relationale, de
intrajutorare si inovatie sociala, educative si culturale, de comunicare interculturala atat ale
persoanelor/indivizilor cat si a grupurilor.

Elementul caracteristic animatiei socio-educative il reprezinta activitatile organizate in diferite contexte,

altfel spus in toate acele locuri unde este posibila favorizarea intalnirii intre persoane sau intre grupuri si
dezvoltarea capacitatilor de implicare si participare activa la viata publica, dar si favorizarea proceselor
de dezvoltare personala si autocunoastere, integrare sociala si culturala.
Animatia socio-educativa reprezintă asadar, o modalitate, un instrument de relaţionare cu si
intreparticipanti, folosindu-se de activităţi de tip social, cultural, fizic şi sportiv. Evident ca pentru a
realiza aceasta, animatorul trebuie să cunoască şi să aplice diverse practici şi tehnici de animaţie în grup,
avand grija totodata si de relaţia individuală dintre participanti.

In vreme ce animatorul social activeaza in contexte definite ca fiind dezavantajate [varstnici, adolescenti
in situatii de risc, persoane cu dizabilitati, etc] animatorul socio-cultural proiecteaza si promoveaza
activitati culturale si recreative pentru a anima grupurile si comunitatile in general.

Datorita caracteristicilor de baza, indiferentca este vorba despre educatiapentru constientizarea de sine,
a celorlalti si a propriilor resurse/propriului potential, si pentru ca utilizeaza experienta directa si o gama
vasta de discipline bazate pe expresia artistica[muzica, teatru, jocul, ateliere manuale, etc] animatia se
regaseste de fiecare data ca fiind un instrument valid pentru a sustine /completa sistemul educational
traditional.

59
obiective de invatare
obiectivele de invatare generale ale animatiei socio-educative, indiferent de publicul asupra caruia se
intervine, sunt cele de socializare, de reglare sociala, de culturalizare, avand desigur caracter educativ si
inovator.

rezultatele si impactul metodei

In primul rand animatia socio-educativa are impact asupra autonomiei beneficiarului, acesta invatand sa
isi controleze comportamentul, ajutandu-l sa gandeasca in avans si sa actioneze pentru a atinge o
actiune planificata in timp, invata sa colaboreze, sa impartaseasca opiniile si gandurile altora, invata sa
faca fata provocarilor din viata de zi cu zi in mod spontan si creativ.
Nu in ultimul rand invata sa dea sens a ceea ce face, sa inteleaga de ce se exercita o anumita actiune si
in ce context.

Istoricul metodei - cateva repere in istoria aparitiei animatiei

...la nivel European

anii 1930-1950, Franta
Animatia apare ca o initiativa cultural-politica, ceea ce face ca politicieni si intelectuali de stanga sa
militeze pentru existenta, in diferite zone, a centrelor culturale. In aceeasi perioada, se pune accentul
pe educatia maselor sau educatia populara, astfel sunt incurajate, initiate si desfasurate o serie de
proiecte de animatie educativa, bazate pe pedagogia descoperirii/explorarii si stimularea creativitatii
se disting patru elemente specifice: democratie populara, umanism cultural, populism cultural si religie
culturala.

Existau suficienti factori motivatori care orienteaza atentia societatii catre cultura: exista o orientare in
a anima, a crea un climat emotional in interesul culturii/fata de cultura in general; apar noi forme de
conexiune/integrare sociala.
Am putea spune ca este perioada in care se pun bazele animatiei socio-culturale.

anii ‘60: anii animatiei culturale

Pe fondul crizei din sistemul scolar [de ex. in Italia] are loc aparitia diverselor forme de transmitere a
culturii, animatia fiind una dintre acestea.

anii ’70 [in special in Italia]: cercetari asupra animatiei&reinventare

Animatia socio-educativa este subiectul unor cercetari pedagogice, intr-un context in care, la nivel
didactic, exista o mare deschidere catre pedagogia activa, expresivitate, creativitate si inovatie.
Apare ideea de animatie pentru “tot timpul" si de aici pana la calificarea animatiei la nivel metodologic,
didactic, activitati libere, ghidate/animate de un invatator sau “animator”, nu mai este mult. In acelasi
demers se regasesc si exponenti ai lumii teatrale cu interes mare pentru activitati experimentale,
reinventarea la nivel de metodologie, didactica.

dupa 1968: cristalizarea catorva directii ale animatiei

60
Pornind de la problematici determinate de "teritorialitate", complexitate, urbanizare, imigrare,
confruntarea societatii cu o seride dificultati si nevoi, cresterea marginalizarii, toxicodependenta,
probleme cu ocuparea fortei de munca, etc. animatia capata sens in in variate directii
a. sociala
b. culturala-ludico-expresiva
c. animatia socio-cultural
Diferitele directii catre care tinde animatia sunt determinate in functie de obiectivele organizatiilor care
sustin astfel de activitati: promovare si socializare, culturalizare, educare, reducerea si controlul
marginalizarii, cresterea increderii

anii ‘80: practica "la moda"

Finantarea din bani publici a activitatilor de animatie determina dezvoltarea activitatilor care sunt
spectaculoase ca mod de manifestare si impact, dar in acelasi timp determina si o scadere si un slab
control al calitatii, ceeea ce face ca animatia sa fie privita/perceputa ca o practica confuza si mai putin
serioasa

anii ’90: reflectie asupra animatiei

Perioada in care se diferentiaza 2 concepte diferite asupra acesteia:
a. un concept bazat pe efemer&comercial
b. un alt concept bazat pe latura pedagogica si culturala a animatiei, ceea ce determina inclusiv
calificarea profesionala a animatorului pe toate nivelurile de competente, deci profesionalizare

anii 2000: maturizarea animatiei

se manifesta sub forma de proiectare, actiuni sistemice, cresterea calitatii relatiilor, aceasta regasindu-
se implicit in: activitati de animatie in comunitate, lucru in retea, implicarea comunitatii in activitati
socio-cultural-educative.

...in Romania

In Romania, existenta unui standard profesional pentru animatorul socio-educativ [inca din 2004], a
numeroaselor proiecte in care metoda a fost si continua sa fie utilizata, indiferent de contextul scopul
si tipul de participanti/public careia ii este adresata, face ca aceasta sa fie considerata acea metoda
adaptabila si salvatoare oricarei situatii.
Ce este relevant de retinut pentru oricine doreste sa aplice animatia socio-educativa, este ca EDUCATIA
PRIN JOC NU ESTE O JOACA.

Functiile animatiei socio-educative

A educa in stilul animatiei inseamna colaborare semnificativa la procesele de personalizare,

constientizare si responsabilizare, altfel spus inseamna sa contribui la maturizarea si cresterea
individului [in general tanar-adolescent].

61
Directiile de intervenitie ale metodei sunt: persoana, libertatea, constientizarea, creativitatea,
participarea, responsabilizarea.

Asa cum este evidentiat in tabelul urmator functiile animatiei socio-eudcative pot fi sintetizate in raport
cu o serie de criterii, (cele mai relevante fiind trei: obiectivele animatiei, riscurile implicate si deficientele
participantilor) corelate cu obiectivul urmarit si tipul de actiuni de pus in practica pentru atingerea
obiectivului.

Zone/Domenii Finalitate Actiuni

Motivare Activarea energiei

Sensibilizare A face constient

Orientare Luarea deciziei

Integrare Includere sociala

Coeziune Socializare
Obiectiv
Participare Implicare

Conexiune Legaturi stabile

Cooperare Distribuirea sarcinilor

Educatie Adaptare sociala

Metodologie/didactic Deprinderi

Risc Prevenire Reducere cauzelor de dificultate/deficienta

Terapie Actiuni de ingrijire

Deficienta Reabilitare Recuperarea functiilor afectate

Reintegrare Re-integrare in realitatile de marginalizare

Astfel, din perspectiva FUNCTIILOR indeplinite putem afirma ca

a. Animatia creste gradul de socializare

Animatia apare ca un mijloc de integrare si de adaptare, favorizeaza comunicarea, orienteaza energiile
spre sarcini colective.

62
b. Animatia este bazata pe latura ludica si recreativa activitatilor
Animatia reprezinta o foarte importanta modalitate de organizare a timpului liber.

c. Animatia are rol educativ si de culturalizare

Ea apare ca o alternativa la actualul mod de realizare a educatiei care vine sa completeze formarea
scolara, eventualele carente, reprezentand totodata un instrument de transmitere a culturii.

d. Animatia permite manifestarea spiritului de inovator

Animatia ofera posibilitatea descoperirii unor noi stiluri, moduri de viata, avand o functie inovatoare
prin insasi alternativa pe care o ofera.

e. Functie de reglare sociala

Animatia permite corectarea intr-o maniera lejera a anumitor carente, fiind ca si tip de interventie un fel
de asistent cultural care completeaza lipsurile formarii si educarii, readaptand inadapatabilitatile si
integrandu-i pe cei neintegrati si marginalizati, reducand intr-o anumita masura asa-zisele “deficiente”
sau “handicapuri culturale”.

Categorii de jocuri

Desi nu exista o clasificare unitara a jocurilor specifice animatiei socio-educativa, utilizatori metodei le-
au impartit pe mai multe categorii, in functie de criteriile de interes ale celor care le utilizeaza. Astfel, in
diferite materiale putem intalni diferite clasificari:

- Jocuri libere sau coordonate de un adult;

- Jocuri individuale sau in grup.
- Jocuri de interior si jocuri de exterior;
- Jocuri pentru copii si pentru adulti - care la randul lor pot fi impartite pe subgrupe de varsta;
- Jocuri sportive si de ambient;
- Jocuri specifice nationale;
- Jocuri educative;
- Jocuri cu reguli stricte sau jocuri libere etc.

Tinand cont ca in animatia socio-educativa accentul este pe educatie si obiectivele de invatare, oferim o
clasificare a jocurilor din aceasta perspectiva. Asadar pot fi, fara a avea pretentia ca lista este definitiva,
JOCURI de mai multe feluri, dupa cum urmeaza mai jos.

JOCURI DE PREZENTARE - Sunt niste jocuri foarte simple care permit un prim contact si o apropiere.
Cand participantii nu se cunosc, acesta este primul pas pentru crearea unui grup ce lucreaza dinamic si
destins. De obicei, evaluarea nu este necesara. Ea poate fi facuta doar pentru a putea observa la sfarsit
diferenta intre aceasta forma de contactare cu un grup si rigiditatea altor moduri de initiere a
activitatilor ori de a ne prezenta.

63
 Obiectivul acestor jocuri este: cunoasterea participantilor la joc, respectiv a numelor si a anumitor
caracteristici minime ale fiecaruia, stabilirea unui prim contact.

JOCURI DE COMUNICARE - Sunt jocuri ce incearca sa stimuleze comunicarea intre participanti si

urmaresc crearea unui proces de comunicare poliplanic in grupul in care, de regula, se stabilesc niste
roluri fixe. Aceste jocuri tind sa creeze un mediu favorabil ascultarii active si comunicarii verbale, iar pe
de alta parte, sa stimuleze comunicarea nonverbala (expresii, gesturi, contact fizic, priviri etc.), pentru a
initia noi moduri de comunicare. Jocul va oferi pentru aceasta un nou spatiu cu noi canale de expresie a
sentimentelor si a relatiilor in grup. Jocurile de comunicare au propria lor valoare prin procesul de lucru,
al cunoasterii anterioare si a relatiei cu mediul. Dinamica acestora, cat si a comunicarii in general, este
diversa, si totusi realizarea jocurilor in diferite momente poate aduce multe experienle noi
grupului. Evaluarea este interesanta pentru realizarea in perechi sau in subgrupe, apoi si pentru intreg
grupul. Ea nu consta in evaluarea "preciziei" comunicarii, a gesturilor etc., ci in crearea unui mediu
favorabil exprimarii sentimentelor si a noilor emotii.
Obiective: stimularea comunicarii intre participanti, crearea unui mediu favorabil ascultarii active si a
exprimarii sentimentelor.

JOCURI DE COOPERARE - Sunt jocuri in care colaborarea intre participanti este un element esential. Se
examineaza mecanismele jocurilor competitive, creand un mediu destins si favorabil cooperarii de grup.
Chiar daca in multe jocuri exista un anumit scop, aceasta nu inseamna ca obiectivul jocurilor este numai
acesta, ci se adauga experienta de comunicare si cooperare intre participanti.
Jocul de cooperare nu e o experienta stabila si inchisa. De aceea se variaza, pentru ca jocul sa fie adaptat
la necesitatile grupului.
Evaluarea jocurilor este importanta pentru:
- exprimarea de catre participanti a noilor experiente pe care le-au trait;
- aprecierea atitudinilor de cooperare-competitivitate ce au aparut in joc;
- dialogul despre atitudinile, mecanismele competitive in grup si in societate.
Pe parcursul unor jocuri si evaluarilor acestora, se poate clarifica ca in jocurile de cooperare nu exista un
stereotip de “bine” si “rau”, sau modelul unui jucator bun sau rau, existand doar o unitate a grupului in
care fiecare incearca sa aiba cel mai bun aport la atingerea unui scop.
Obiective: a inocula prin intermediul miscarilor ideea cooperarii intre oameni, realizarea coordonarii
miscarilor pentru realizarea unei activitati.

JOCURI DE ENERGIZARE - Depinzand de grupul spre care se indreapta, energizantele pot fi folositoare la:
a determina o stare sau a crea o atmosfera. a trezi oamenii inainte de o activitate sau in timpul acesteia,
a introduce un subiect intr-un mod cat mai putin dureros.
Exista foarte multe tipuri de “ energizante “ in jur, adesea acestea implica: situarea participantilor intr-
un cerc, trebuie determinati sa cante, a face miscari personale, criticarea prieteneasca a celorlalti in
diferite moduri.

JOCURI DE CUNOASTERE&AUTOCUNOASTERE - Sunt destinate cunoasterii reciproce a participantilor

64
dintr-o activitate. Inainte de a incepe jocul, trebuie sa fie asigurata intelegerea conditiilor. Deoarece
jocurile sunt foarte usoare, ele faciliteaza crearea unei ambiante pozitive in grup, in special, pentru
participantii care anterior nu se cunosteau. Pentru unele din astfel de jocuri, evaluarea nu este necesara,
dar e utila in jocurile de cunoastere mai aprofundate. Ar fi interesant ca la evaluare sa fie toti
participantii, de exemplu, transmitand un obiect in cerc, fiecaruia care-l primeste, sa i se ofere
posibilitatea sa spuna ceva. Poate sa fie utila, in dependenta de grup, o scurta discutie generala despre
scopul acestor jocuri. Obiective: cunoasterea reciproca a participantilor, crearea unei ambiante pozitive
in grup.

JOCURI DE AFIRMARE SI/SAU INTEGRARE IN GRUP - Sunt jocuri in care un rol aparte ii are afirmarea
tuturor indivizilor ca persoane, dar si a grupului. Jocul se bazeaza pe mecanismele de incredere in sine,
atit pe cele interne (conceptii, capacitati etc), cit si pe corelatia cu influentele externe (rolul in cadrul
grupului, cerintele fata de alte persoane etc).
Unele jocuri constau in constientizarea propriilor limite. Altele, din facilitarea recunoasterii deschise,
verbale a propriilor necesitati si din exprimarea lor, atat verbal, cat si non-verbal, implicand acceptarea
lor de catre grup. Jocurile stimuleaza spiritul si constiinta de echipa.
In desfasurarea jocurilor deseori se evidentiaza afirmarea personala in cadrul grupului care implica
numeroase ocazii de rivalitate intre participanti.
Pentru evitarea acestor atitudini trebuie sa se atraga atentia la implementarea jocului.
Jocurile de afirmare incearca sa valorifice calitatile pozitive ale persoanelor si ale grupului, pentru a
favoriza o ambianta in care toti sa se simta parte a unui intreg; afirmarea in conditii de egalitate e baza
comunicarii libere si a lucrului in comun.
Uneori aceste jocuri creeaza situatia unei infruntari fictive, care are ca obiectiv nu concurenta, ci
favorizarea capacitatii de a rezista in fata presiunilor externe si a manipularii, de apreciere a capacitatatii
de reactie intr-o situatie ostila.
Evaluarea jocurilor de afirmare e foarte importanta. Pe de o parte se evalueaza dificultatile survenite in
joc, pe alta parte noile aspecte descoperite: respectul celorlalti si al jucatorului ca persoana.
In plus, este o ocazie propice pentru valorificarea situatiilor din viata cotidiana, in care apar aceste
probleme, de unde provin si din ce cauza (norme, comportament, valori dominante etc)

JOCURI DE RELAXARE -In jocurile de relaxare, miscarea si rasul realizeaza mecanismul de destindere
psihologica si fizica. Jocurile sunt prevazute pentru a elibera energia, umorul, stimuland miscarea in
grup. Jocurile de relaxare sunt utile pentru orice ocazie, dar pot fi practicate si cu un anumit scop: de
incalzire, contactare cu participantii, pentru ruperea starii de monotonie sau tensiune, pentru trecerea
de la o activitate Ia alta sau ca punct final al unei activitati comune. Ele incearca sa elimine aspectul de
competitivitate din jocurile in care diversitatea se realizeaza prin integrarea tuturor in "expansiunea"
spiritului de echipa. Pentru cea mai mare parte, evaluarea nu e necesara, doar pentru a putea constata
efectele sau intensitatea destinderii, pentru a aprecia diferenta si scopul altor tipuri de jocuri.
obiective eliberarea de energii, stimularea miscarii in grup, ruperea starii de monotonie, trecerea de la o
activitate la alta sau ca punct final al unei activitati comune.

JOCURI DE INCREDERE - Sunt in mare parte exercitii fizice pentru a pune in functie si a intari increderea

65
atat in sine, cat si in grup. De a gasi incredere in interiorul grupului e important, atat pentru a sustine
manifestarile de solidaritate si de propria unitate a grupului, cat si pentru a se pregati pentru un lucru in
comun, de exemplu pentru o actiune ce poate presupune risc, efort creativ etc.
Jocurile de incredere necesita o serie de conditii minime pentru ca fiecare participant sa poata primi
placere, sa fie interesat si sa inteleaga sensul jocurilor.
Jocurile de incredere se bazeaza pe doua conditii esentiale:
- conditiile create de insasi ambianta grupului. Adica reactii, impulsuri, temeri sau experiente ce
conditioneaza sentimentul de abandonare a grupului, si relatiile bidirectionale eu-grup, eu-eu, grup-
grup, eu-tu.
- De a schimba punctele de referinta abituale ale relatiei noastre cu mediul.
Canalele informative pe care e bazata increderea de obicei sunt unidirectionale.
Jocurile de incredere provoaca schimbari spatio-temporale, de exemplu, pun in evidenta unele
mecanisme si nasc alte fenomene.

Jocul este mereu absolut voluntar. Nimeni nu poate fi obligat, nici macar subtil, sa realizeze, sub
"presiune morala" de care fiecare se teme cel mai mult, ceea ce altii au facut. Fiecare persoana trebuie
sa-si cunoasca rolul in joc, si ar fi posibil ca desfasurarea acestuia sa-i stimuleze participarea. Pentru ca
fiecare joc sa se realizeze in conditii favorabile, trebuie sa se mentina o liniste absoluta. Zgomotul,
zambetele chiar, pot interfera negativ asupra concentrarii si stabilirii increderii.

IMPORTANT
Experienta ne-a demonstrat ca exista 3 greseli frecvente in utilizarea acestor jocuri:
- devierea jocului spre competitie (cine face mai bine, cum e cel mai greu...), sau inspre gluma;
- crearea unui "model pentru aliniere". Jocul este o experienta irepetabila pentru persoana si grup, astfel
ea nu se poate realiza "bine" sau "rau", doar ca isi are propria dinamica si valorificare in dependenta de
participanti;
- ignorarea capacitatilor persoanelor participante. Grupul trebuie sa se miste unitar, pentru a intari
increderea RESPECTAND pe oricine.
Spre deosebire de alte activitati, evaluarea e indispensabila pentru ca:

66
- situatiile traite pe parcursul jocului pot avea repercusiuni asupra relatiilor din interiorul grupului, intr-
un fel sau altul depinzand de decurgerea acestuia;
- jocul, sau o anumita circumstanta in particular, pot de asemeni schimba dispozitia
- si atitudinea participantilor (producand frustrari din "pierderea" jocului).
Evaluarea are scopul de a explica toate tensiunile sau noile emotii traite in joc, precum si constientizarea
influentei personale in grup.

Animatorul socio-educativ

CINE este animatorul? Animatorul este cel care anima…da impulsul.

E un profesionist al jocului si al timpului liber, care activeaza in contexte sociale.
Animatorul este acea PERSOANA care prin intermediul fanteziei sale, a creativitatii si bucuriei isi
propune sa creeze cadrul potrivit pentru DISTRACTIE, ACTIVARE SI EXPRIMARE libera a persoanelor
carora se adreseaza.
Animatorul este organizator, coordonator, motivator si stimulator al grupului cu care lucreaza.

O alta definitie ar putea spune ca animatorul este UTILIZATORUL nu PROPRIETARUL interventiei de tip
animatie. Aceasta inseamna ca nu e un “protagonist”, un star al momentului, ci este chiar mai mult, caci
animatorul trebuie sa se anime in primul rand pe sine, punand in joc toate resursele de care dispune.
Pentru animator nu e suficient doar sa intretina grupul (de tipul” sa-I faca sa faca”) ci e mai important sa
reflecteze asupra “cum ii face sa se joace? care sunt mesajele, care sunt valorile pe care le transmite in
cadrul jocului?.

In esenta, A JUCA=A EDUCA/JOCUL=EDUCATIE

Dincolo de motivatia care determina pe fiecare sa se dedice unei activitati de animatie, la baza actiunii
educative exista un numitor comun: interventiile, actiunile, modalitatile de abordare nu sunt neutre; ele
sunt fie educative fie ne-educative.
Ceea ce inseamna ca nu se poate sa nu faci educatie, nici macar in situatiile ocazionale, unice si de
scurta durata.

CALITATILE animatorului

O lista de “calitati”, deschisa si nonexhaustiva, pe care un animator ar putea urmari sa si le dezvolte, ar

putea fi:

A. Animatorul are un bagaj personal de cunostinte [cultura generala, elemente de psihologie pentru
fiecare categorie de varsta cu care lucreaza, dinamica grupurilor, anumite tehnici practice cu privire la
muzica, jocuri, manualitate…]

B. Animatorul este capabil de relatii interpersonale autentice

a. se “prezinta’, nu “se reprezinta”[ este el insusi]

67
b. comunica cu respect, franchete si sinceritate
c. cunoaste si recunoaste limbaje nonverbal[corpul, gesturile, privirile, tacerile, tonul vocii, etc]
d. stie sa asculte
e. stie sa intre in sintonie cu cei care ii sunt in apropiere[=empatie]
trebuie sa aiba abilitatea de a nu suscita,dar si a discerne, situatii de ostilitate si agresivitate. Est
eimportnat sa sties a vorbeasca cu publicul cum la fel de important este sa ii poata determina sa
vorbeasca: exprimarea verbala este un moment de impartasire si intelegere a jocului gratie careia se
comunica o experienta si/sau se poate modifica un comportament.

C. Animatorul are o abordare pozitiva a celorlalti si a situatiilor prin care trece. Altfel spus stie sa lucreze
si in context cu diferite grade de dificultate [stie ca pot exista obstacole, urmareste sa le previna, si nu
renunta/ocoleste cand le intalneste]

D. Animatorul este autoritar, insa fara sa impuna celorlalti viziunea sa, stie sa se pozitioneze echilibrat
in relatie cu eroarea, judecata, permisivitatea

E. Animatorul stie sa se retraga la momentul potrivit. Stie ca nu este un profesor care are o “programa”
de derulat si o clasa de condus.

F. Animatorul care se joaca si stie sa implice in joc acepta ca nu toata lumea vrea sa se joace, cel putin
nu de la inceput. Nimeni nu trebuie sa se simta obligat/constrans sa se joace, dar sa se simta IMPLICAT
caci este frumos, distractiv si spontan

G. Animatorul care se joaca pentru ca “trebuie” sau pentru ca” e munca sa” nu va fi niciodata
convingator si implicat in a motiva publicul pe cat este animtorul care face aceasta pentru ca ii place. A
imparti/impartasi jocul cu publicul contribuie la pozitionarea in raport cu grupul si la a fi recunoscut ca
"prieten” si nu profesor [mai ales pentru copii/adolescent]

H. Animatorul nu trebuie sa fie arbitrul sau judecatorul, ci e binevenit ca ghid care insoteste publicul in
parcursul jocului

I. Animatorul este MEREU si CONSTANT in joc: este foarte important sa fie primul in joc, riscand sa fie
ridicol si recunoscandu-si limitele E FOARTE IMPORTANT CA ANIMATORUL SA STIE sa regaseasca si sa
recunoasca in sine motivatia entuziasmul pentru joc; sa regaseasca acea dimensiune a copilariei care
presupune imaginatie,, fantezie, libertate si bucurie

L. Animatorul cunoaste si stie sa inventeze multe jocuri, stie sa identifice instrumentele utile pentru a
oferi suport jucatorilor in depasirea inhibitiilor, si este capabil sa creeze spatiul si sa ofere posibilitatea
fiecarui participant pentru a se manifesta/exprima prin joc

M. Animatorul stie cum sa depaseasca situatiile NEPREVAZUTE; munca animatorului e plina de

neprevazut, difera in functie de nevoile specifice ale participantilor si poate fi foarte diferita de la un
grup la altul; tocmai de aceea animatorul trebuie sa stie sa se adapteze fiecarei situatii, sa fie mereu
pregatit sa improvizeze.

68
Rezumand, CARACTERISTICILE ANIMATORULUI sunt:

 buna capacitate de organizare spatiala/temporala,

 buna capacitate de comunicare[claritate si simplitate] si de ascultare,
 capacitatea de a intra in joc,
 temperament activ,
 dinamic,
 entuziast,
 atent,
 sensibil,
 intreprinzator,
 capacitate de rezistenta la oboseala si tensiune,
 creativitate si fantezie,
 capacitate de improvizare si de gestionare a situatiilor neprevazute,
 autocontrol,
 disponibilitate,
 primitor,
 empatic,
 spontan,
 expresiv,
 autoritar,
 cunoasterea tehnicilor de coordonare a grupurilor si de comunicare,
 cunoasterea JOCURILOR in diferitele lor forme si obiective.

si inca nu e suficient…pentru a fi animator, in special pentru copii, e nevoie de mult SUFLET!

CE FACE animatorul socio-educativ?

Animatorul isi organizeaza activitatea in cadrul unui proiect general al organizatiei din care face parte si
in cadrul careia lucreaza, în functie de nevoile publicului.

În Romania, animatorul socio-educativ este integrat într-o echipa de animatori care realizează proiecte
generale de animatie sociala, sportiva, educativa destinate unui public specific: copii şi tineri
instituţionalizaţi, copii şi tineri din cadrul centrelor de urgenta, copii ai strazii, copii si tineri cu
dizabilitati, copii si tineri aflati in dificultate, cluburi pentru persoane de varsta a treia, etc. Organizarea
activitatii incepe cu programarea acesteia si se continua pana la evaluarea finala. Animatorul
coordonează, monitorizeaza si intocmeste un raport privind activitatea în derulare.

Principiile de lucru ale animatorului sunt cele ale tolerantei, autonomiei individuale,responsabilitatii
sociale, respectarii drepturilor copilului/ae omului.

69
Tabloul COMPETENTELOR pentru animatorul socio-educativ

A. competente fundamentale

1 Comunicarea interactiva
2 Efectuarea muncii în echipa
3 Dezvoltarea profesionala proprie

B. competente generale domeniului de activitate

4 Elaborarea proiectelor de animatie

5 Asigurarea securitatii participantilor la activitate
6 Promovarea activitatii si imaginii organizatiei

C. competente specifice domeniului de activitate

7 Coordonarea echipei pluridisciplinare de animatie

8 Implementarea activitatilor de animatie
9 Implementarea proiectelor complexe de animatie
10 Dezvoltarea comportamentului pro-social

12. Debate

Ce este debate-ul (dezbaterea academică)?

70
Pe scurt, o dezbatere academică (numită şi educaţională sau formală), presupune

 temă de discuţie,
 două echipe, pro şi contra şi
 un arbitru care decide care parte a fost mai convingătoare.

Cele două echipe, deși bine intenționate, sunt în dezacord față de tema în discuție. Prin urmare, ele
trebuie să aducă argumente prin care să-și demonstreze punctul de vedere. Dar asta nu se întâmplă
oricum, ci după anumite reguli, în funcție de care se pot distinge mai multe formate de dezbatere.

Diferențele principale între dezbaterile generale din societate și dezbaterile educaționale sunt structura
formală, restrangerea temei aflate în discuție și caracterul de competiție. În funcție de structura
formală, exista mai multe formate de dezbateri (Karl Popper, World Schools, British Parliamentary), în
care variază numărul de membri dintr-o echipă, numărul de echipe, rolurile fiecărui vorbitor și
modalitatea de interacțiune dintre participanții la dezbatere.

Într-o dezbatere rolurile fiecărui participant, timpul alocat fiecărei secțiuni și regulile care se aplică sunt
clar trasate. De asemenea, echipele au posibilitatea de a interacționa prin schimburi de întrebări sau
intervenții punctuale, în funcție de format. Abordarea de tip pro/contra dezvoltă participanților
capacitatea de analiză a problemelor controversate și ajută la obținerea unor imagini nedistorsionate de
prejudecăți. În acest context, participanții vor fi determinați să emită judecăți asupra unei teme folosind
criterii obiective și, totodată, să apere o poziție folosind argumente susținute de dovezi, nu doar de
opinii.

Indiferent de format, ceea ce este important de subliniat este că tema dezbaterii reprezintă în primul
rând un pretext pentru exersarea abilităților de comunicare în spațiul public, de gândire critică și de
argumentare logică, și nu o încercare de a stabili valoarea de adevăr a uneia din cele doua poziții expuse.

La ce bun să dezbați?

- În primul rând, pentru a deprinde argumentarea, care este vitală pentru a hotărî în multele
situații în care apar diferențe de opinii, întrebări sau incertitudini. Argumentarea presupune
formularea unor raționamente clare, coerente și structurate.
- Se adaugă capacitatea de a face documentare riguroasă, de a identifica surse credibile de
informații, de a construi discursuri publice de impact, de a îți ascuți umorul și fair play-ul.

În ce context poate fi folosită această metodă?

Dezbaterea poate fi folosită ca metodă de dezvoltare personală, astfel încât să ajute indivizii unui
anumit grup să își formeze și dezvolte abilitățile de argumentare, vorbire în public, lucru în echipă,
gândire critică.

71
Prin abordarea și analiza ambelor fațele ale unei teme, dezbaterea poate fi utilizată în cazul unor teme
”controversate”, pentru a spori toleranța, acceptarea, a spori gradul de înțelegere. Abordarea din
debate dezvoltă paticipanților capacitatea de analiză a problemelor controversate și ajută la obținerea
unei imagini nedistorsionate de prejudecăți. În acest context, participanții vor fi determinați să emită
judecăți asupra unei teme folosind criterii obiective, și totodată, să apere o poziție folosind argumente
susținute de dovezi și nu de simple opinii. Realizată într-un cadru public, dezbaterea poate atrage
atenția asupra unei teme de importanță și de a implica o comunitate în dialog.

Scurt istoric

Sistemul actual de dezbateri are la origine adunările din Grecia Antică, unde se supuneau discuției
probleme de interes pentru societate și unde fiecare cetățean își putea exprima punctul de vedere.
Dezbaterea a fost preluată ca metodă educațională în învățământul superior, în Atena, de către Socrate,
Platon și Aristotel.

În Evul Mediu, dezbaterile și-au pierdut rolul în conducerea societății, dar dar au rămas un element de
bază în educație. Participarea activă a studenților se realiza prin dezbaterea problemelor – disputatio –
care presupunea discuții atât de antrenante încât atrăgeau și public din afara clasei. După Evul mediu,
dezbaterile au fost redescoperite de englezi, iar limba latină a fost înlocuită de engleză în practicarea
acestora. Profesorii din Anglia predau dezbaterea într-o formă mai structurată, iar cei interesați se
confruntau în ”cercuri literare”, unde dezbăteau ultimele evenimente, literatura sau alte subiecte.

Dezbaterile au pătruns și în Statele Unite, jucând un rol important în întâlnirile orășenești, unde se
discutau problemele importante ale comunității și au evoluat către una din cele mai cunoscute forme de
dezbatere din societate: dezbaterea electorală. Dezbaterile electorale au la origine dezbaterile itinerante
susținute de cel care urma sa devină președintele SUA, Abraham Lincoln și senatorul de Illinois, Stephen
Douglas. În anul 1858, aceștia s-au confruntat într-o serie de șapte dezbateri publice, în care cel mai
important subiect atacat a fost sclavia. Treptat, dezbaterile electorale s-au impus ca o metodă a
campaniilor electorale, de la Congres la Senat, până la postul de președinte al statului.

72
Interesul tot mai crescut pentru dezbateri a dus la ideea că și studenții se pot confrunta în acest gen de
dispute – printre primele dezbateri organizate între universități au fost cele din anii 1892 și 1894
Harvard – Yale, Michigan – Wisonsin și Stanford – California. În timp, dezbaterile s-au răspândit și la nivel
de licee, iar extinderea rapidă a dus la formarea mai multor formate de dezbateri: Lincoln – Douglas,
Karl Popper, World Schools, Parliamentary etc, în funcţie de nivelul, experienţa şi sistemul de organizare
al diverselor uniuni studenţesti sau de liceu.

Format si structura

Formatul World Schools

World Schools Style este în prezent unul dintre cele mai raspândite formate de dezbatere. Acesta
prevede trei vorbitori de fiecare echipă, cu două echipe într-o dezbatere. Aceste două echipe sunt
numite formal Guvern și Opoziție.

Temele sunt propuse într-o formă specifică, începând cu formula „Acest Parlament crede că ...”. Având
rădăcini în formatul Australian Parliamentary şi inspirat din dezbaterile parlamentare, formatul a luat
amploare odată cu înfiinţarea Campionatului Mondial de Dezbateri Academice - World Schools Debating
Championships. Principiul confruntării dintre Guvern şi Opoziţie defineşte modul de funcţionare al
acestui format, care la fel ca şi într-o dezbatere parlamentară se desfăşoară în jurul unei teze (moţiuni)
propuse de către echipa Guvernului.

La fiecare dezbatere World Schools participă 2 echipe, fiecare fiind compusă din 3 membri. Prima se
numeşte echipa Guvernului, cea de-a doua se numeşte echipa Opoziţiei. Fiecare dintre cei trei membri ai
fiecărei echipe susţine câte un discurs constructiv de 8 minute, în ordine alternativă (Guvern, apoi
Opoziție), începând cu primul vorbitor al echipei Guvernului. După ce fiecare vorbitor a vorbit o dată, al
doilea sau primul vorbitor al fiecărei tabere prezintă un discurs de răspuns (sumativ), de 4 minute. În
timpul discursurilor obișnuite membri ai echipe adverse pot cere dreptul la intervenții celui care susține
discursul. Nu se pot adresa intervenții în timpul discursurilor sumative.

73
Astfel, ordinea vorbitorilor este următoarea (ca în schema de mai jos):

Guvern 1 (G1), Opoziție 1 (O1), Guvern 2 (G2), Opoziție 2 (O2), Guvern 3 (G3), Opoziție 3 (O3).

Primele 6 discursuri se numesc discursuri constructive.

În cadrul discursurilor constructive, membrii echipei oponente pot cere intervenţii numai după primul
minut şi înainte de ultimul minut al acestuia. Vorbitorul poate acepta sau respinge orice intervenţie în
acest cadru.

După aceste discursuri, fiecare echipă va prezenta câte un discurs conclusiv de 4 minute, acestea fiind
susţinute de către vorbitorul 1 sau 2 din fiecare echipă. Opoziția (Oc) va prezenta primul discurs
conclusiv, urmată de către Guvern (Gc). În discursurile conclusive nu se acceptă intervenții.

Rolurile echipelor în formatul World Schools

Echipa Guvernului: Are datoria de a interpreta moţiunea într-un mod rezonabil, care să nu fie truistic
sau tautologic și de a demonstra poziţia pe care o susține ca fiind aplicabilă în majoritatea cazurilor, „ca
regulă”.

Responsabilități de bază:
1) prezintă interpretarea temei și definițiile termenilor cheie;
2) prezintă, demonstrează și reconstruiește argumentele cazului propriu ;
3) respinge argumentele cazului Opoziţiei;

Echipa Opoziţiei: Opoziţia are datoria de a demonstra că moţiunea nu se aplică într-un procent
semnificativ al cazurilor, având opţiunea de a avea un caz constructiv propriu care să vină în contradicţie
cu cazul Guvernului, sau de a îşi structura cazul strict pe baza contra-argumentării cazului Guvernului. În
ambele situaţii, aceştia trebuie să creeze propria structură şi „diviziune” a argumentelor.

Responsabilități de bază:
1) prezintă poziția pe care echipa Opoziţiei o adoptă față de interpretare și definiții,
2) respinge argumentele cazului Guvernului;
3) prezintă, susține și reconstruiește argumentele cazului Opoziţiei.

Rolurile fiecărui membru al echipei

Guvern 1 - Primul vorbitor al echipei Guvernului are rolul de a prezenta poziția echipei față de temă,
ideea centrală pe care o va susține și o parte din argumentele formulate de echipa din care face parte.
Totodată, va trebui să anunțe împărțirea argumentelor între membrii echipei.

Opoziție 1 - Primul vorbitor al echipei Opoziției are rolul de a explica diferenţele fundamentale între
cazul Guvernului și cel al Opoziției, de a anunța împărțirea argumentelor ce vor fi înaintat de Opoziție,
de a-și prezenta partea sa de caz și de a contraargumenta rationamentele aduse de primul vorbitor al
Guvernului.

Guvern 2 - Al doilea vorbitor al echipei Guvernului are rolul de a resusține argumentele propriei echipe,
care au fost contestate de către Opoziție, de a contra-argumenta cazul propus de echipa Opoziției și de a

74
prezenta propria parte din cazul Guvernului.

Opoziție 2 - Al doilea vorbitor al echipei Opoziției are sarcina de a reconstrui atacul asupra cazului
Guvernului, prin atacarea argumentelor aduse de vorbitorului 2 al Guvernului. Este recomandat să
aducă și argumente și exemple noi, dacă nu, cel puțin să diversifice contraargumentarea.

Guvern 3 - Al treilea vorbitor al echipei Guvernului are rolul de a raspunde tuturor atacurilor Opoziției,
mai ales ale vorbitorului 3 și de a resusține toate argumentele Guvernului.

Opoziție 3 - Al treilea vorbitor al echipei Opoziției are rolul de a răspunde argumentelor aduse
de vorbitorului 3 al Guvernului și de a resusține cazul și contra-argumentarea echipei sale.

Discursurile conclusive - Aceste discursuri au rolul de a sumariza dezbaterea, din punctul de vedere al
fiecărei echipe. Ele pot fi susținute fie de primul, fie de al doilea vorbitor al fiecărei echipe. Rolul celui
care susține acest discurs este de a prezenta concluzia din punctul de vedere al echipei sale și de a
evidenția cele mai importate puncte disputate de-a lungul dezbaterii. În discursurile conclusive nu este
permisă adresarea intervențiilor și nici prezentarea unor argumente noi.

Decizia

Dezbaterea este urmărită de către un arbitru, care la final are rolul de a decide care dintre cele două
echipe și-a argumentat cel mai bine punctul de vedere, ținând cont de calitatea argumentelor, de
strategia folosită și de calitatea abilităților oratorice.

Criteriile urmărite în luarea deciziei sunt următoarele:

 Conţinutul - se referă la partea de argumentare: construcţia argumentelor, raţionamentele,

dovezile folosite, contraargumentarea şi resusţinerea propriilor argumente. În principiu,
vorbitorii trebuie să demonstreze că argumentele lor sunt adevărate și importante. Foarte
important de reținut este că debaterii trebuie să-și explice argumentele, nu arbitrii să le
înțeleagă bazat pe propria lor gândire. Nu în ultimul rând, conținutul trebuie evaluat în sine, și
nu în funcție de cum a evoluat în dezbatere. Un argument bun rămâne un argument bun și dacă
a fost contraargumentat, iar un argument slab rămâne un argument slab și dacă nu a fost
contraargumentat deloc.
 Strategia - se referă la: structura şi utilizarea timpului şi discutarea chestiunilor relevante pentru
moţiune. Tot la această categorie se încadrează şi îndeplinirea specificului de rol.
 Stilul - se referă la a avea un stil propriu care să permită o explicare clară a argumentelor. Atâta
timp cât nu împiedică buna desfăşurare a dezbaterii, chestiuni cum ar fi îmbrăcămintea sau
modalitatea de consultare a notiţelor nu ar trebui să conteze. Ceea ce ar trebui să conteze este
capacitatea vorbitorului de a fi sigur pe sine, de a avea o atitudine pozitivă şi de a adăuga
argumentelor latura de persuasiune oratorică.

Strategia, conținutul și stilul sunt interdependente, astfel că arbitrii nu trebuie să evalueze niciunul din
aceste elemente ca vast superior sau inferior celorlalte, ci trebuie să le evalueze holistic. Un discurs nu
poate fi convingător fără o strategie decentă, un stil atractiv și un conținut relevant.

75
Modalitatea de acordare a punctajelor:

Arbitrul mai are și rolul de a puncta prestația fiecărui participant la dezbatere, în funcție de cele trei
criterii prezentate mai sus și de a realiza o ierarhie a discursurilor în funcție de impactul în rundă.
Punctajul se acordă individual fiecărui vorbitor după cum urmează:

Conținut: 40
Stil: 40
Strategie: 20
TOTAL: 100

În discursurile conclusive, punctajul fiecărei categorii este înjumătățit.

Deşi punctele pentru un discurs constructiv sunt între 0 şi 100, iar cele pentru un discurs conclusiv sunt
de maxim 40, 40, respectiv 20, standardele de la WSDC (World Schools Debating Championship) impun
ca toate punctajele acordate vorbitorilor să se încadreze în intervalul 80 (discurs perfect) – 60 (discurs
extrem de slab sau ofensator).

Un discurs mediu, cu un număr echilibrat de atribute bune şi slabe, va primi un punctaj de 70. Desigur,
acest standard nu asigură că toţi arbitrii vor judeca la fel, sau că orice neînţelegere va fi eliminată. În
fond, dezbaterile vor păstra întotdeauna o doză de subiectivitate. Ceea ce reuşesc însă prevederile de
mai sus este să reducă la minim a disensiunilor şi să forţeze o justificare cât mai clară.

Recomandare de prezentare a deciziei:

Feedbackul ar trebui să conțină 3 elemente principale (nu neapărat în această ordine):

A. Decizia – O scurtă prezentare a rezultatelor dezbaterii.

B. Motivarea deciziei – Explicarea motivelor pentru care ați decis ca victoria să mearga de partea echipei
câștigătoare în așa mod încât ambele echipe să înțeleagă de ce decizia a mers de o parte sau alta.
Aceasta ar trebui să fie partea principală a discursului.

C. Critici constructive la nivel de echipă, scopul fiind ca ambele echipe să presteze un debate de o mai
bună calitate în runda următoare.

Alte formate de dezbateri

Formatul World Schools nu este singurul format existent de dezbateri. În funcție, de numărul de echipe,
numărul de persoane dintr-o echipă și specificul rolurilor îndeplinite de aceștia formatele pot varia.
Puteți afla mai multe informații accesând linkurile de mai jos:

 Formatul Karl Popper

 Formatul American Parliamentary
 Formatul British Parliamentary

76
Termeni cheie:

Moțiunea

Tema de dezbatere, numită și moţiune este o afirmaţie asupra căreia oameni rezonabili pot avea opinii
diferite.
O moțiune bine elaborată trebuie să se concentreze asupra unui conflict real între valori importante,
cum ar fi libertatea sau dreptatea. În același timp, moțiunea trebuie să includă, într-o anumită măsură, și
considerente de ordin practic. Cu alte cuvinte, o moțiune bine formulată oferă șanse egale și trebuie
elaborată în asemenea manieră încât fiecare dintre părți să aibă ceva de spus.

În unele formate de dezbatere, cum ar fi World Schools sau cele de tip parlamentar, o moțiune începe
de obicei cu formularea ”Acest Parlament ar...”. Este doar o modalitate de exprimare și nu presupune
existența unui Parlament real sau susținerea unui punct de vedere exprimat de membrii Parlamentului
unei țări.

Exemple de moțiuni:
- Uniformele școlare ar trebui să fie obligatorii
- E timpul ca amenzile să fie proporționale cu veniturile
- Este mai bine să studiezi în străinătate decât în România
- Acest Parlament ar legaliza consumul de droguri ușoare

Mai multe exemple de teme de dezbateri puteți găsi aici: http://idebate.org/debatabase.

Cazul
Cazul reprezintă totalitatea argumentelor care sprijină punctul de vedere al unei echipe în cadrul
dezbaterii. Cazul echipei este esența argumentării echipei. Fiecare argument în parte trebuie să ajute la
demonstrarea cazului, care la rândul său trebuie să dovedească partea specifică de moțiune.
Debaterii trebuie să se întrebe de fiecare dată “Dovedește argumentul acesta partea sa de moțiune?”

-Elementele cazului:
În formatul World Schools, cazul are o structură aparte, diferită de alte formate de dezbateri. Astfel, un
caz va trebui să conţină:
-Definiţii - care contribuie la explicarea semnificaţiei moţiunii;
Status quo - informaţii şi descrieri referitoare la contextul în care se desfăşoară moţiunea, de dorit sa fie
acceptat de ambele echipe, cât mai obiectiv prezentat;
-Filosofia cazului (linia de caz) - cuprinde abordarea care sintetizează poziţia echipei;
-Structura cazului (case division) - trebuie să cuprindă ariile mari în cadrul cărora o echipă îşi elaborează
argumentele. Structura cazului trebuie anunţată încă de la primul vorbitor şi trebuie respectată de-a
lungul dezbaterii. Ariile de discuţie se vor împărţi între vorbitori, nefiind responsabilitatea vorbitorului 1
să prezinte toate argumentele din caz. De exemplu, vorbitorul 1 poate aborda aspectul politic al
moţiunii, vorbitorul 2 pe cel aspectul economic, iar vorbitorul 3 pe cel de natură socială;
-Argumente.

77
Argumentul este o construcție logică prin care încercăm să demonstrăm valoarea de adevăr a unei
afirmații.

Un argument reprezintă motivul prin care echipa dovedește de ce un caz este bun. Trebuie ca
argumentele să aibă o logică de legatură în spate, adică un “lanț” ce le menține legate și care duce la un
scop comun, demonstrarea moţiunii. Dezbaterile fără argumente devin o aglomerație de exemple. Nu
este important numărul de exemple; ceea ce contează este analiza acestora. Exemplele singure nu pot
câștiga un meci. Echipa trebuie să se asigure că se împart argumente coechipierilor, cele mai importante
dintre acestea revenindu-i primului vorbitor.

Intervențiile
Sunt intervenții într-un discurs constructiv din partea membrilor echipei oponente. Într-o intervenție
poate fi pusă o întrebare, făcută o clarificare, exprimată o idee sau prezentat un exemplu. Nicio
intervenție nu trebuie să depășească 15-20 de secunde. Astfel, aceasta trebuie să fie scurtă și la obiect.
Orice membru al unei echipe poate adresa intervenții între primul și ultimul minut al unui discurs
constructiv (adică toate discursurile în afara celor conclusive) al echipei adversare. Acceptarea sau
respingerea intervențiilor este strict la latitudinea vorbitorilor.

Pregatirea pentru dezbatere

Nu există o rețetă pentru a te pregăti pentru o dezbatere, dar există câțiva pași recomandați de parcurs
înaintea desfășurării dezbaterii propriu-zise.

1. Definirea Moțiunii și a Termenilor Cheie

Definirea implică înțelegerea esenței dezbaterii. Să definești moțiunea este sinonim cu a răspunde la
întrebarea: “Ce îmi cere moțiunea aceasta să dezbat?“ Poate fi de ajutor ca fiecare termen care o
alcătuiește să fie mai întâi analizat și definit separat.
2. Documentarea
Documentarea este o etapă importantă în pregătire. Citind cât mai mult despre tema de dezbatere și
printr-o documentare temeinică, va fi mai ușor să formulați argumente pe care să le susțineți cu dovezi
și exemple veridice și relevante.
3. Brainstorming de argumente
Găsiți cât mai multe argumente, din cât mai multe perspective, în favoarea sau contra moțiunii
(concentrându-vă pe poziţia pe care o susţineţi). La sfârșitul brainstorming-ului se pot obtine chiar şi 10
– 15 idei care pot să conducă la argumente.
4. Dezvoltarea argumentelor
Dezvoltarea argumentelor înseamnă aplicarea modelului Afirmaţie/Raţionament/Dovadă. Fiecărui
argument identificat trebuie să-i fie asociate o explicație, dovezi relevante și o concluzie care să indice
importanţa argumentului pentru dezbatere.
5. Prioritizarea și gruparea argumentelor
Odată ce avem mai multe argumente, trebuie să le identificăm pe cele semnificative pentru dezbatere.
Acestea vor deveni centrale. O să observăm de asemenea că unele argumente privesc o anumită arie, în
vreme ce altele privesc alte zone, cum ar fi cea economică, socială sau morală, spre exemplu. În această

78
fază, argumentele vor fi grupate pe astfel de criterii. Aceste grupări de argumente (mici) vor forma
blocurile de argumentare sau argumentele mari/majore.
6. Denumirea blocurilor de argument
Fiecare dintre aceste blocuri de argumente e recomandat să primeasă un nume. Aceste nume trebuie să
fie cât mai atrăgătoare şi de impact pentru audienţă.
7. Definirea liniei de caz/filosofiei de caz
Odata ce cazul este complet, fiecare echipă trebuie să identifice o linie generală (abordare) care
sintetizează poziția pe care fiecare o vor susține.

Cine face debate?

Elevi, studenți și nu numai. În țară există zeci de cluburi de debate de elevi în licee și cluburi de studenți
în marile centre universitare.
În România, programul educațional de dezbateri academice este susținut de ARDOR – Asociația Română
de Dezbateri, Oratorie și Retorică, prin intermediul cluburilor de dezbateri din licee și universități, dar și
prin proiectele de educație pentru cetățenie activă și anti-discriminare desfășurate alături de partenerii
săi.
În cei peste 12 ani de la înființare, mii de studenți și profesori din cele câteva zeci de cluburi de debate
compun comunitatea ARDOR la nivel regional, național și internațional, dezbătând teme situate de
multe ori în avangarda dezbaterilor publice din societatea civilă românească.
În 2011 Ministerul Educației a aprobat introducerea materiei ”Dezbatere, Oratorie și Retorică” în
curriculum la decizia școlii pentru liceu, începând cu anul școlar 2012 – 2013, astfel încât elevii pot opta
pentru a urma această materie.

Competențele pe care le dezvoltă activitatea de debate:

- - Gândirea critică;
- - Capacitatea de argumentare;
- - Concizia și claritatea în exprimare;
- - Rezonabilitatea în afirmarea unei opinii având o documentație prealabilă;
- - Toleranța față de opiniile adverse;
- - Persuasiunea;
- - Ascultarea activă;
- - Stilul de prezentare într-o apariție publică;
- - Capacitatea de a lucra într-o echipă.

79
13. Cafenea Publica

Cafeneaua este o metodă de dialog activ, schimb de informaţii şi găsire de soluţii creative de acţiune. În
general, cafeneaua publică se foloseşte atunci când vrei sa supui unei dezbateri relaxate un anume
subiect, permiţând totodată o interacţiune mare şi relaţii apropiate între participanţi. Este şi o metodă
foarte bună de consultare şi participare la luarea deciziilor.

Câte persoane pot participa?

Numărul celor invitaţi să dezbată poate să fie oricât de mare (au fost organizate cafenele cu participarea
a 1000 de persoane), dar nu mai mic de 12.

Cum se desfăşoară o cafenea publica?

Aşa cum sugerează şi denumirea, dezbaterea se organizează într-un spaţiu cât mai asemănător unei
cafenele, sau chiar într-o cafenea. Atmosfera relaxată a unei cafenele stimulează gândirea liberă şi
creatoare, implicarea în dialog a tuturor participanţilor, chiar şi a celor mai timizi. Oportunitatea de a-i
cunoaşte pe cei care au un cuvânt de spus pe un anumit subiect, posibilitatea de a interacţiona cu toţi
aceştia şi generarea de idei noi sunt avantaje evidente ale folosirii acestei metode.

Participanţii la cafenea sunt aşezaţi la mese de câte 4-5 persoane, la fiecare masă dezbătându-se un
aspect al problemei în discuţie şi, evident, servindu-se cafea şi răcoritoare. Subiectele de discuţie de la
fiecare masă rămân aceleaşi pe toată durata cafenelei.

La fiecare masă unul dintre participanţi este „gazda” mesei. Dupa o primă rundă de 20-30 de minute,
participanţii se mută la alte mese, unde vor dezbate subiectele meselor respective, în timp ce gazdele
rămân la mesele iniţiale pe toată durata cafenelei. Gazda introduce noii veniţi în conversaţie şi are grijă
ca dialogul să se desfăşoare în mod logic şi constructiv. Numărul de runde depinde de mărimea grupului,
dar astfel încât întregul proces să nu dureze mai mult de 3-4 ore. În final se poate organiza o sesiune de
dezbatere cu întregul grup pentru a împărtăşi concluziile şi a ajunge la un plan de acţiune comun.

Cum stabileşti tema cafenelei şi subiectele de conversaţie

Evident, tema cafenelei reiese din scopul pentru care organizaţia doreşte să organizeze dezbaterea.
Scopul poate să fie: identificarea celor mai bune soluţii pentru fluidizarea traficului; stabilirea de direcţii

80
de dezvoltare a oraşului; identificarea celor mai bune soluţii pentru reducerea şomajului; legiferarea
avorturilor; îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul drepturilor consumatorului; identificarea de metode de
reducere a consumului de electricitate, etc. Important este ca tema cafenelei să fie foarte clară atât
pentru organizatori, cât şi pentru participanţi. Teme bune pentru o cafenea publică pot să fie: un proiect
de lege; un plan de dezvoltare; facilităţi pentru mediul rural; sistemul de învăţământ; serviciile publice
pentru persoane cu autism, etc.

Subiectele de conversaţie pentru fiecare masă sunt aspecte care se desprind din tema cafenelei: spaţiile
de parcare; circulaţia maşinilor grele; maşinile care ridică gunoiul; facilitate pentru angajatori; oferta
şcolii versus piaţa muncii, etc. Subiectele pot să fie formulate şi sub formă de întrebări. Acestea trebuie
să stimuleze creativitatea, să fie semnificative; să fie simple şi clare; să fie provocatoare; să invite la
reflecţie.

Cine sunt invitaţii potriviţi?

La o cafenea publică pot participa atâtea persoane pe cât vă permite spaţiul. O listă bună de invitaţi
presupune persoane care:

- cunosc subiectul dezbătut – convenţional sau neconvenţional;

- sunt afectate de problematica respectivă;
- au experienţă pe tematica respectivă;
- pot să influenţeze.

La realizarea listei de invitaţi, folosiţi-vă imaginaţia şi „iesiţi din cutie”. Nu vă opriţi numai la primele
persoane care vă vin în minte. Este important ca la o cafenea publică să participe persoane care pot să
vină cu idei inovatoare, care să poată privi problema dintr-o multitudine de puncte de vedere. Cu cât
experienţele participanţilor sunt mai variate, cu atât dialogul şi ideile generate pot să fie mai valoroase.

Cum organizezi spaţiul de discuţii

Aşa cum am arătat, organizarea spaţiului trebuie să fie cât mai asemănătoare cu organizarea unei
cafenele. Creaţi o ambianţă caldă si primitoare, alegeţi un spaţiu cu lumină naturală, cu scaune
confortabile. Puteţi chiar să puneţi muzică pe fundal. Pe mese puneţi feţe de masă, dar şi hârtie de
flipchart pentru ca gazda să poată nota ideile (nu recomandăm să luaţi notiţe pe un caiet pentru că se
pierde atmsofera informală). O recomandare a noastră este să folosiţi feţe de masă de hârtie pe care
gazda (şi invitaţii) pot scrie cu markere. În acest caz, la prezentările finale este util să pregătiţi o sfoară şi
cleşti ca să le puteţi prezenta (vedeţi fotografiile să vedeţi cum arată la final, la prezentare). Asiguraţi-vă
că aveţi apa, răcoritoare, cafea, fursecuri.

Scenariul unei cafenele:

- Un interval de primire a participanţilor - o masă de primire unde înregistrezi şi datele de

contact ale participanţilor şi poţi distribui agenda sau alte materiale.
- Deschiderea: gazda cafenelei deschide evenimentul şi explică de ce ne-am adunat şi cum o
să se desfăşoare discuţiile (probabil mulţi participanţi nu sunt familiarizaţi cu formatul).

81
 Eventual, au loc şi scurte alte intervenţii (1-2, nu mai mult de 2-3 minute fiecare, pentru a
nu deveni o dezbatere). Aceste luări de cuvânt au rolul de a inspira discuţiile, aşadar ar
trebui să ofere contextul cafenelei, ce se urmăreşte prin discuţii şi ce urmează să se
întâmple cu rezultatele. Poate fi făcută o scurtă trecere în revistă a participanţilor.

Puteţi distribui o foaie care să explice cum au loc dezbaterile- fie ca agendă a evenimentului, fie ca
explicaţie mai detaliată a cafenelei publice. Un exemplu de astfel de foaie explicativă găsiţi la secţiunea
„Fişiere”.

- Derularea sesiunilor de dezbateri – de obicei, 3 runde este numărul confortabil pentru

participanţi.
- Închiderea cafenelei. Gazda cafenelei invită gazdele meselor să prezinte rezumatul a ceea ce
s-a discutat. Acesta este un moment foarte important pentru a unifica rezultatele disparate
de la mese şi a crea o imagine de ansamblu. De aceea, este important ca gazda cafenelei nu
doar să fie familiarizată cu subiectul dezbătut, dar să aibă capacitatea de sintetiza şi de a
integra rezultatele de la mese pentru a pune în valoare ideile colectate. Tot gazda trebuie să
arate ce urmează să se întâmple după cafenea cu aceste idei.

Ce se întâmplă după cafenea

Oricât ar fi de reuşită, o cafenea publică nu înseamnă mai nimic dacă nu rezultă în ceva. Acţiunile
următoare cafenelei sunt generate de scopul pe care l-a avut organizarea dezbaterii. Dacă scopul a fost
identificarea celor mai bune soluţii pentru fluidizarea traficului, atunci ideile exprimate ar trebui să
ajungă pe masa primarului şi a şefului poliţiei rutiere; dacă scopul a fost identificarea celor mai bune
soluţii pentru reducerea şomajului – atunci ideile exprimate trebuie transformate în proiecte concrete şi
în măsuri propuse autorităţilor responsabile; dacă scopul a fost legiferarea avorturilor – atunci ideile
exprimate trebuie transpuse într-un proiect de lege; etc.
Evident, participanţii vor trebui informaţi despre rezultatele cafenelei – le puteţi trimite la datele de
contact notate la venire un rezumat al discuţiilor şi, ulterior, puteţi reveni cu informaţii privitoare la
evoluţia demersurilor voastre.

Exemple de cafenele publice

Fundatia Comunitara Iasi: “Ne întâlnim. Dezbatem. Facem”

Fundatia Comunitara Iasi este o asociatie din orasul cu acelasi nume care, impreuna cu Librariile
Carturesti a organizat un program de tip ‘Cafeneaua Publica’, cu intalniri regulate in 2012 si 2013.
Motto-ul editiilor este “Ne întâlnim. Dezbatem. Facem”. Locatia este Libraria Carturesti din Iulius Mall
din Iasi.Toti iesenii interesati de discutii in legatura cu orasul lor sunt asteptati sa dezbata problemele si
solutiile in legatura cu acesta. Formatul intalnirilor este urmatorul: se incepe cu o sesiune de prezentari
unde vorbesc persoane din institutii publice sau private care sunt specialiste in tema abordata. Urmeaza
o dezbatere pe tema de interes comun iar la final sunt propuse proiecte care ar putea rezolva problema
discutata. Participantii sunt de asemenea incurajati sa faca o contributie pentru finantarea initiativelor
comunitatii.

82
Cea mai recenta intalnire – editia a VIII-a din 15 martie 2013 – a avut ca subiect marketing-ul cultural al
institutiilor din oras, cu invitati si reprezentanti care au vorbit despre Opera Nationala Romana, Muzeul
Literaturii Romane si Teatrul Fix din Iasi. S-a discutat despre strategiile de comunicare ale institutiilor
culturale din oras precum si participarea publicului la evenimentele de acest gen. O echipa de tineri
studenti a castigat finantarea proiectului lor de promovare a Muzeului Literaturii Romane, pe care o
implementeaza in colaborare cu acesta incepand cu luna iunie.
In editiile precedente s-au dezbatut subiecte cum ar fi proiecte de mediu locale, administrarea
patrimoniului cultural al orasului, problemele economiei locale sau ale antreprenorilor din Iasi.
Sursa informatiilor si mai multe detalii la:http://cafeneauapublica.ro

Mentality Changers, Radauti - Voluntariatul

Grupul Mentality Changers sunt parte a asociatiei UMANIA - Forumul pentru Fuziune Sociala din
Radauti, Suceava. Acestia au organizat in martie 2013 un eveniment pe modelul cafenelei publice.
Participantii au fost 20 de tineri cu varste cuprinse intre 15 și 19 ani din zona Radauti. Ei au avut ocazia
de a-si exprima parerile si de a veni cu propuneri in privinta participarii active in viata publica locala si
cum ar putea schimba in bine orasul lor. S-a discutat si despre voluntariat si faptul ca acest mod de
participare este unul dintre cele mai folositoare pentru tineri, oferindu-le ocazia de a contribui la o lume
mai buna.
„In cadrul Cafenelei am constientizat ca diversitatea este o calitate ce nu este valorificata indeajuns in
societatea de astazi. In calitate de gazda in cadrul discuțiilor ce dezbateau tema "Ce inseamna sa fii un
membru activ in societate?" am aflat ca tinerii incearca sa devina membrii activi prin ceea ce știu cel mai
bine sa faca și ca și-ar dori sa se desfașoare mai multe proiecte prin care sa li se dea șansa de afirmare.”
(Diana Jugan- coordonator de proiect)
Sursa informatiilor si mai multe detalii la: http://volundariez.wordpress.com/2013/03/11/526/

83
Primim întrebări şi sugestii şi căutăm exemple de cafenele publice care s-au întâmplat - sinziana (at) ce-
re.ro

Gazdele cafenelei si meselor

Gazda cafenelei. Este persoana care deschide evenimentul şi explică de ce ne-am adunat şi cum o să se
desfăşoare discuţiile (probabil mulţi participanţi nu sunt familiarizaţi cu formatul).
La deschidere:

- întâmpină participanţii
- explică formatul dezbaterii
- face o scurtă introducere în subiect şi prezinta temele pentru fiecare masă
- explică ce se va întampla cu rezultatele discuţiei

În timpul discuţiilor:

- anunţă trecerea intervalelor de timp – sau deleagă acest lucru cuiva (de obicei, sună dintr-
un clopoţel, bate într-o tobă sau provoacă alt sunet care să semnaleze tuturor încheierea
sesiunii)
- încurajează participanţii să nu stea în grupuri compacte
- serveşte cafeaua şi fursecurile!

La final:

 conduce discuţia finală

 invită gazdele meselor să prezinte rezultatul dezbaterilor
 dă imaginea de ansamblu a evenimentului
 mulţumeşte gazdelor şi participanţilor.

Gazdele meselor. Sunt persoanele care rămân pe parcursul întregii cafenele la mese, fără să îşi schimbe
locul.

 la fiecare nouă rundă, introduc participanţii şi prezintă subiectul mesei.

 ţin discuţia „la subiect”, fiind totuşi flexibil (doar suntem la o cafea!)
 notează ideile
 încurajează dialogul
 la final, prezintă în faţa tuturor invitaţiilor un rezumat al discuţiilor de la masa sa.

Comparatii si intrebari frecvente

Comparaţie cafenea publică – masă rotundă/ dezbatere clasică

Spre deosebire de o masă rotundă sau de o dezbatere, cafeneaua permite urmărirea mai multor
subiecte în paralel. Gazda asigură un rezumat al discuţiilor din tura precedentă, evitând repetarea ideilor
şi permiţând aprofundarea/ dezvoltarea altor direcţii.
Prin plimbarea de la o masă la alta, este mai probabil ca participanţii să aibă oportunitatea de a-şi
exprima opinia/ a discuta pe toate subiectele care îi interesează.

84
Prin grupul mai restrâns, poate fi depăşită timiditatea unor participanţi şi o relaţie mai apropiată între
orgniazatorii cafenelei şi public. De aceea, cafeneaua poate fi folosită pentru a crearelaţii mai apropiate
între personalităţi publice, oficiale şi un public vizat. De pildă, o cafenea unde gazdele de la mese sunt
consilierii locali din oraş sau directorii de şcoală, iar participanţii sunt tineri, respectiv părinţi.
Dezavantajul este că discuţiile sunt fragmentate, iar participantul nu are imaginea de ansamblu (ce s-a
discutat la celelalte mese, ce s-a discutat după ce a plecat el de una din mese). De aceea, rolul sesiunii
de încheiere trebuie să sintetizeze şi să ofere o imagine de ansamblu.

Întrebări frecvente:

1. Pot organiza o cafenea publică într-o cafenea oarecare din oraş?

Da, desigur. Este de dorit să organizaţi cafeneaua într-un spaţiu de cafenea – vă ajută şi organizarea
spaţiului şi recuzita (aveţi mesele, scaunele, ceştile de cafea). Este cel mai comod, invitaţii probabil vor
şti deja la ce atmosferă să se aştepte şi vor fi relaxaţi.
Dar puteţi organiza şi într-un spaţiu amenajat de voi – în sala de sport a unei şcoli sau într-un parc, dacă
reuşiţi să vă orgnaizaţi pentru a avea mese, scaune, pahare, farfurioare etc.

2. Cafeneaua poate fi deschisă pentru oricine sau trebuie să ai o listă de invitaţi?

Acest lucru depinde de organizatorii cafenelei. Dar în funcţie de subiectul cafenelei se construieşte şi un
public potrivit, pentru că nu vizăm „pe toată lumea”, ci pe cei interesaţi de parcuri, de situaţia câinilor,
de siguranţa în trafic.
Puteţi organiza un eveniment la care să participe câţi mai mulţi oameni din localitate, dar atunci alegeţi
un spaţiu care poate primi numărul pe care îl estimaţi. Sau puteţi spune că veţi primi primii 100 de
oameni, în ordinea sosirii lor sau pe baza unei înscrieri telefonice/ online– ca să puteţi limita într-un fel
numărul de participanţi la resursele pe care le aveţi.
Rămâne, în acest caz însă, să găsiţi o cale de a filtra oamenii care sunt interesaţi şi relevanţi pentru
subiectul dezbătut, nu interesaţi doar de cafea!

14. PhotoVoice

85
Ce este Photovoice?

Fotografii şi poveşti, aceasta este esenţa metodei PhotoVoice. „Photo" înseamnă în engleză „fotografie",
iar „voice" înseamnă voce, adică să „vorbeşti" prin imagini.
PhotoVoice este o metodă de a transmite un mesaj puternic prin prezentarea de „fotografii vii”
realizate de membrii acelor grupuri defavorizate, marginalizate care nu au deprinderea de a determina
introducerea pe agenda publică a problemelor lor şi nici capacitatea de a se mobiliza pentru urmărirea
unui interes comun. Această metodă este însă foarte flexibilă şi poate fi adaptată pentru diverse situaţii
(evaluare nevoilor comunităţii, realizarea unei hărţi a problemelor, evaluarea unor programe publice
etc.), diverse grupuri şi diverse domenii (mediu, sănătate, educaţie etc.).

Obiectivele PhotoVoice:
1. să le permită oamenilor să identifice şi să mediteze asupra punctelor tari ale comunităţii lor şi asupra
problemelor lor;
2. să promoveze schimbul de informaţii şi un dialog critic pe teme care vizează viaţa personală sau
comunitatea în general prin intermediul discuţiilor de grup;
3. să ajungă la cei care iau deciziile publice (administraţie publică, aleşi, experţi etc.) Face vocile auzite.

Mai mult decât o metodă de fotografiere participativă, PhotoVoice are capacitatea de a abilita oameni şi
comunităţi. Prin crearea unui spaţiu de discuţie în cadrul comunităţii, se creează un prilej pentru ca
oamenii să-şi poată împărtăşi propriile nevoi, dorinţe şi perspective de viitor, să poată să mediteze
asupra problemelor pe care le întâmpină şi asupra unor posibile soluţii. Iar apoi primesc instrumentele
prin care îşi pot face auzite, văzute şi conştientizate nevoile şi problemele.

PhotoVoice încearcă să aducă schimbări sociale pozitive în comunităţi prin intermediul unor instrumente
prin care participanţii să îşi poată susţine şi îmbunătăţi calitatea vieţii. Imaginile utilizate, precum şi
cuvintele asociate acestora sunt expuse local, naţional şi internaţional prin diverse mijloace: expoziţie de
fotografie, trimitere de cărţi poştale,mass-media, expoziţii online.

Exemple de procese photovoice

Comunitatea de romi din Malul Vânăt . Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe) în
parteneriat cu Asociaţia Parteneri pentru Tineri (ATP) a aplicat metoda PhotoVoice în proiectul
„Participarea tinerilor prin imagine", din cadrul unei comunităţi de romi din judeţul Vâlcea, comuna

86
Merişani, unde tinerii au realizat fotografii surprinzând problemele cu care se confruntă zi de zi.

Materiale:
Confesiuni din Malul Vânăt, film care descrie comunitatea din Merișani - satul Malul Vânăt și vorbeste
despre participanții la photovoice:

http://vimeo.com/6717971

http://vimeo.com/6716444

Ce nu este Photovoice

PhotoVoice nu este, în primul rând, o expoziţie de fotografie! Dacă aveţi un grup de oameni care fac
poze şi apoi scriu câteva rânduri lângă ele, aceasta este o expoziţie de fotografie. Esenţial într-un proces
PhotoVoice este tocmai procesul, identificarea problemelor, stabilirea cauzelor acestor probleme,
discuţiile şi găsirea unor soluţii, dobândirea puterii şi apoi crearea unui mesaj vizual puternic.

Photovoice nu este o metodă care se adresează fotografilor profesionişti. Un fotograf profesionist sau
un grup de fotografi care vor să ilustreze cu imagini o temă nu au nevoie de un proces de photovoice.
Este suficient să realizeze propriile poze (cu sau fără text explicativ) şi să organizeze o expoziţie
(individuală sau colectivă). Esenţa photovoice-ului este eplorarea subiectului de către cei direct afectaţi,
nu de către o persoană externă. Deşi calitatea fotografiei este un lucru dorit, aceasta trebuie obţinută
învăţându-i pe membrii comunităţii să facă poze, nu prin realizarea fotografiilor de către un fotograf
profesionist.

Photovoice este o metodă care cere ca grupul de participanţi să se întâlnească şi să discute pe marginea
fotografiilor. Deşi pozele sunt personale şi povestea lor la fel, din discuţiile generate în jurul lor se naşte
ocazia de a reflecta asupra subiectului şi se formează mesajul comun al acelei comunităţi. Aşadar, un
proces de photovoice nu se poate derula pe internet, pe principiul: trimite-ne o poză însoţită de
povestea ei şi noi vom face o colecţie pe care o vom prezenta publicului! Cu atât mai puţin selecţia unor
poze nu se poate face pe baza popularităţii – câte „voturi” sau „like-uri” a adunat. Dacă doriţi o
asemenea activitate, ea poartă numele de concurs de fotografie şi poate fi şi însoţită de premii.

Încurajăm folosirea cu discernământ a termenului „photovoice”,, astfel încât metoda să îşi păstreze
conţinutul şi puterea!

Varianta "light" si cea "hardcore"

Aşa cum am spus până acum, photovoice este o metodă care îşi arată adevărata putere atunci când este
folosită cu persoane marginalizate, în situaţie de risc, pe care nu le întâlneşti de obicei şi care nu vor
veni la un seminar sau la o dezbatere publică pentru a prezenta un punct de vedere.
Atunci când veţi folosi metoda cu astfel de persoane, rezultatele pot fi spectaculoase din multe puncte
de vedere: participanţii vor începe să câştige încredere în ei înşişi, să reflecteze la situaţia lor, să îşi

87
definească mai clar situaţia (problemele, avantajele, lucrurile importante pe care le doresc), să
genereza idei de proiecte, să dezvăluie aspecte puţin cunoscute ale vieţii lor, să dea semnificaţie unor
aspecte neînţelese sau neacceptate ale cotidianului.

Aceasta este varianta pe care noi am denumit-o „hardcore”. Pentru că este o variantă care este
solicitantă din punctul de vedere al resurselor celui care organizează – adesea trebuie să pui la
dispoziţie aparatele de fotografiat, facilitatorii să fie pregătiţi să gestioneze probleme delicate
(emoţional sau de altă natură), trebuie să aloci mai mult timp pentru proces – pentru acomodare,
pentru discuţii, pentru organizare.

Metoda photovoice însă poate fi folosită şi cu categorii de persoane care nu sunt într-o situaţie atât de
dificilă. Poate fi folosită, de pildă, tineri de liceu. Sau cu skateri. Sau cu biciclişti – categorii care adesea
au deja aparatele lor de fotografiat sau telefoane smartphone (şi atunci procesul este mai puţin
costisitor) şi care au deja un exerciţiu de lucru în grup. Poţi astfel organiza un proces care să arate cum
şi-ar dori liceeni să arate oraşul lor, sau ce înseamnă viaţa de biciclist şi ce pot face cei din jur pentru a
încuraja mersul pe bicicletă.

Aceasta este varianta pe care o numim „light”, pentru că este mai puţin solicitantă pentru organizator.
Este la fel de bună! Spre deosebire de varianta „hardcore” care dă o voce celor care nu au una, această
variantă aduce un plus de voce/ vizibilitatea unui grup care are şi alte instrumente pentru a se face luat
în seamă.
Varianta „light” nu înseamnă că principiile procesului de photovoice pot fi tratate cu superficialitate!
Este în continuare nevoie de timp pentru discuţii şi coagularea mesajului!

Etapele unui proces photovoice

1. Etapa de pregătire: cu cine lucrăm? De ce – care sunt obiectivele pe care vrem să le atingem?
Ideal este ca obiectivele unui proces de photovoice să fie stabilite împreună cu participanţii la el. Pentru
că acest lucru le arată că procesul este al lor, nu sunt nişte musafiri. Iar photovoice-l asta înseamnă: să le
dai lor ocazia să spună ce vor!
Din păcate, din cauză că este un proces consumator de resurse, de obicei trebuie să găseşti o sursă de
finanţare pentru el – şi orice finanţator sau sponsor doreşte să ştie pe ce dă banii. Aşadar, într-un fel, tu
promiţi ceva, înainte de a vorbi cu participanţii.
Aici e nevoie de măiestria organizatorului, care să reuşească să găsească un echilibru între angajamentul
luat faţă de cel care finanţează şi libertatea pe care trebuie să i-o lase participantului.
Aşadar, trebuie să aveţi răspunsuri la aceste întrebări:

1. Care este subiectul procesului de photovoice? Desigur, vorbim de tema generală.

2. Cine sunt participanţii? Ai deja un grup cu care lucrezi sau vei face un anunţ de înscriere şi apoi
selectezi? Unde dai anunţ, cum convingi să participe, cum selectezi? Este esenţial ca participanţii
să aibă un interes în tema propusă, pentru că altfel nu vor avea idei pentru poze şi nu vor fi
interesaţi de discuţii. . Aveţi grijă să nu creadă că este un curs de fotografie!

88
 3. Care sunt resursele necesare? Aparate de fotografiat, facilitatori, asistenţi, alte costuri de
organizare – de ce bani am nevoie, de ce pregătire am nevoie pentru această metodă etc.
4. Care este calendarul de întâlniri? Câte întâlniri au loc, cu ce periodicitate, unde?
5. Care sunt obiectivele procesului de photovoice? Ce autoritate publică vreţi să convingeţi să facă
ceva? Ce decizie vreţi să fie adoptată? Pe cine vreţi să educaţi şi despre ce subiect?

Din aceste obiective se stabilesc, apoi, temele pe care se fac poze.

Aceste lucruri este ideal să fie stabilite împreună cu participanţii la photovoice.

2. Etapa de derulare a sesiunilor de fotografie

Să spunem că avem şi aparatele de fotografiat, şi faclitatorii, şi suntem deja alături de grupul de
participanţi. Ce facem?

A. Instruirea beneficiarilor care urmează să facă fotografii.

Instruirea trebuie:

 să explice procesul
 să clarifice, eventual să reformuleze tema pentru PhotoVoice
 să lămurească aspecte care ţin de legislaţie şi de etica fotografiei
 să includă instrucţiuni tehnice de folosire a aparatului foto
 să explice cum se vor derula atelierele de discuţii, facilitarea discuţiilor pe marginea fotografiilor
 să stabilească un anume format al poveştii, al vocii care va însoţi fotografia (cum notăm indicii
despre fotografie: moment, personaj, stare sufletească etc.)

B. Alternativ, sesiuni de fotografie şi sesiuni de discuţii

 întâlniri de discuţie a fotografiilor

 realizarea de fotografii (e obicei, participanţii pleaca acasă cu aparatele foto şi fac poze între
întâlniri)
 întâlniri pentru selecţia finală a fotografiilor şi finalizarea textului care va însoţi fotografia
(caption)

Posibile întrebări în facilitarea atelierelor de discuţie a fotografiilor:

 Cine este în fotografie? Ce reprezintă imaginea surprinsă? Locul şi momentul?

 De ce ai fotografiat acest lucru?
 Ce sentiment ţi-a trezit această imagine? Ce ai simţit?
 Ce ai vrea să transmiţi prin această fotografie?
 Ce ai vrea să transmiţi autorităţilor (primarului, consiliul local, consiliul judeţean, prefecturii etc.)
prin această fotografie?
 Dacă am expune această fotografie în public, ce ai vrea să înţeleagă privitorul?

Cele spuse de autorul fotografiei în discuţie se notează de către facilitator / asistent, aceasta fiind o
prima varianta a textului ce va însoţi în final fotografia.

89
C. Alte activităţi dezvoltate pe parcurs. Poate fi vorba de o vizită la un muzeu, o ieşire în care tot grupul
pozează în acelaşi loc, un mini-curs pentru comunicare eficientă sau alte idei/ oportunităţi care apar în
cadrul atelierelor.

3. Etapa de prezentare a rezultatelor PhotoVoice

Prezentarea se poate face în cadrul unei expoziţii de fotografie, a unui eveniment public, prin
intermediul unor cărţi poştale tipărite, albume, calendare, prin includerea într-o pagina web etc.
În această etapă organizatorii vor stabili un „plan de atac”. Fie că organizăm o expoziţie, fie că realizăm o
campanie de trimitere de vederi, cărţi poştale, calendare, campanie de email, organizatorii trebuie să se
asigure că efectele evenimentului sunt cele scontate.

Durata
Nu există o durată universal valabilă a procesului. În funcţie de temă, de amploarea grupului de
beneficiari, de resursele organizatorilor, un proces PhotoVoice poate dura o săptămână sau trei luni
(într-un proiect cu locuitori din sate din China procesul a durat un an![1]). Fotografii trebuie să aibă
suficient de mult timp la dispoziţie pentru realizarea fotografiilor, pe de o parte, iar pe de alta parte,
organizatorii de PhotoVoice trebuie să-şi aloce timpul necesar developării, înregistrării şi pregătirii
atelierelor de discuţii. Recomandarea noastră este să vă propuneţi un minim de 10 întâlniri pe un
parcurs de 3 luni, mai ales în grupuri care nu se cunosc, pentru a permite construirea de relaţii de
încredere în grup.

Costuri
PhotoVoice este o metodă de participare destul de scumpă. În afară de costurile obişnuite ale unui
proces de participare (persoane instruite, spaţii de întâlnire şi protocol, conferinţe de presă, mape şi alte
hârtii etc.), este nevoie de aparate de fotografiat şi de fonduri care să permită developarea lor pe hârtie,
transpunerea lor în format electronic. O expoziţie de fotografie, dacă este organizată în final, poate
creşte şi mai mult costurile. În afară de acest lucru, nevoia detimp şi resurse umane nu trebuie
subestimată!

15. Teatru Forum

90
Ce este teatru forum?
Teatru forum, așa cum spune și numele, este o formă de teatru ce dă posibilitatea la interacţiune și
dezbatere, însă teatrul-forum este un instrument de intervenţie socială. La prima vedere, Teatru Forum
ar părea o formă de teatru, însă atributul distinct de „forum” creează o nouă modalitate de expresie și
de interacţiune cu publicul. Piesa de teatru se petrece astfel încât un grup de oameni schimbă idei şi
opinii, caută împreună soluţii sau modele de acţiune potrivite cu situaţia în care sunt implicaţi.

Cum a apărut teatru forum?

Teatrul forum s-a născut în 1973 în Peru, ca parte a unui ansamblu de forme şi tehnici teatrale pe care
regizorul brazilian Augusto Boal l-a numit Teatrul Oprimaţilor. Acest ansamblu mai include: Teatrul
Imagine, Teatrul Invizibil, Teatrul Jurnal, Curcubeul Dorinţelor şi Teatrul Legislativ.
http://www.theatreoftheoppressed.org/en/index.php?nodeID=3

Teatru Forum se opreşte asupra momentelor cu care oamenii se întâlnesc zilnic şi cărora nu le dau
atenţie din obişnuinţă. Spre deosebire de viaţă însă, teatrul dă posibilitatea celor care participă la el să
observe finalul din afară, să urmărească, la fel ca martorul ascuns după perdea, situaţia tragică şi să
înţeleagă unde pot duce ignoranţa, nepăsarea, etichetarea sau discriminarea. Astfel, la finalul primei
reprezentatii, el ar putea spune: „STOP! Nu mi-a plăcut ce s-a întâmplat aici! Dacă s-ar fi intervenit mai
devreme nu s-ar fi ajuns în situaţia asta! Dacă am putea întoarce timpul...”

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=fHL6nUtNUd4

Dar timpul se poate întoarce, căci suntem încă în lumea teatrului!

Cand si Unde folosim TF?

Metoda Teatru Forum poate fi folosită în diferite contexte de educație non-formală dând șansa
participanților să învețe din experiența directă.

Este o metodă care se bazează pe învățarea prin experință. Poate fi utilizată în comunități de toate
tipurile în care există persoane care sunt în risc de excluziune socială, în care se întâlnesc situații de
discriminare ale anumitor categorii de oameni, în orice contexte în care vedem oameni care susțin
stereotipurile și prejudecățile, în care intoleranța și mila sunt sentimente care provoacă suferința (astfel
putem vorbi de instituții de învățământ, familie, instituții publice, stradă, cartier, comunități de rromi,
penitenciare etc).

De asemenea, metoda poate fi folosită acolo unde observăm: indiferența, lipsa de interes în problemele
celorlalți și ale comunității în general, neimplicare și pasivitate, agresiune și intoleranță.

Astfel, Teatru Forum se pune în scena în spații publice și în fața persoanelor care se confruntă cu
problema pusă în scenă, pentru a crea un context de învatare pentru publicul larg (copii, tineri, adulti și
bătrâni). Tematica abordată poate fi foarte diversă pentru că piesa preia scene din realitatea publicului
spectator.

91
Un exemplu de context în care a fost folosită metoda Teatru Forum puteți vedea în filmulețul de la jos,
realizat în cadrul proiectului EXIT II, desfășurat de Asociația A.R.T. Fusion în 6 centre de reeducare și
penitenciare pentru minori și tineri din România.
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=Ke29gb1WwV8

Cum prinde viata o piesa TF?

Pregătirea piesei
Un grup de voluntari, de cele mai multe ori non-actori, sunt bine instruiţi în metoda teatrului forum
printr-un training specific prin care se dezvoltă abilităţi din sfera teatrului cu ajutorul exerciţiilor,
jocurilor și dezbaterilor specifi ce metodei. Ei identifică o problemă de opresiune într-o anumită
comunitate sau li se semnalează de către coordonatori de proiect, facilitatori comunitari sau alte
persoane care doresc o schimbare.
Echipa de voluntari dezvoltă apoi un proiect în jurul acesteia, folosind metoda teatrului forum, un
instrument de artă participativă pe care experienţa l-a dovedit foarte potrivit pentru intervenţiile
sociale. Pentru realizarea piesei de teatru-forum au loc întâlniri în care se stabilesc prin improvizaţie
personajele piesei și scenariul, ţinându-se cont de cazuri reale specifi ce problemei în dezbatere. Piesa se
joacă pentru un public ţintă, care s-a confruntat sau are potenţial să se confrunte cu astfel dep roblemă.

Partea de teatru
Pentru reușita reprezentaţiei este bine să avem un număr de spect-actori între 30 și 70 și să promovăm
cât mai bine evenimentul către grupul ţintă. Desfășurarea efectivă a unei piese de teatru-forum are trei
etape principale: piesa, discuţia și forumul. În prima, situaţia de opresiune este prezentată în
aproximativ 15 minute cu ajutorul personajelor și a interacţiunilor dintre acestea. Personajele pieselor
de teatru-forum sunt construite incomplet – vom dezvolta acest aspect în capitolul construirea piesei -
astfel încât publicul să se poată identifi ca cu acestea, mai mult, să simtă nevoia de a completa cu
acţiunile proprii, prin înlocuirea respectivului personaj.

92
Partea de forum
În a doua etapă, moderatorul piesei, numit Joker, facilitează discuţia despre situaţia prezentată, despre
cauzele opresiunii, despre relaţiile dintre personaje și despre poziţia ocupată de fi ecare în piesă:
opresor, opresat, aliaţi ai acestora, personaje neutre. Jokerul are rolul de a motiva și stimula publicul să
vină cu soluţii realiste sau îmbunătăţiri ale situaţiei prezentate pe care să le joace pe scenă. O altă
atribuţie a sa este de a explica și urmări respectarea regulilor Teatrului- Forum.
În parte de forum piesa se reia, iar publicul devine activ. Are posibilitatea să schimbe toate personajele,
mai puţin opresorul: teatru forum presupune că în realitatea cotidiană opresiunea nu va dispărea pur și
simplu, și își propune atunci ca aceasta să fi e înlăturată prin schimbarea atitudinilor vizavi de opresor și
vizavi de problemă.

Intervenții
Fiecare spect-actor poate să intervină pe parcursul piesei printr-o bătaie din palme. Actorii vor “îngheţa
în statui”, vor rămâne nemișcaţi pe scenă pentru ca persoana din public să vină în locul actorului din
piesă. Toţi actorii sunt atenţi la schimbări și improvizează ţinând cont de caracteristicile principale ale
personajelor lor. Scopul urmărit este ca publicul să acţioneze asupra persoanjelor care nu au luat
atitudine și care pot schimba cursul acţiunii într-unul pozitiv, care pot ajuta opresatul să ia o decizie care
să îl susţină și să îl dezvolte pozitiv.
Se intervine astfel în fi ecare scenă, rând pe rând, înlocuindu-se personaje până când se ajunge la soluţia
votată de către public ca fi ind cea mai realistă și utilă în situaţia prezentată. După alegerea soluţiei au
loc discuţii despre cum ar putea fi implementată aceasta în realitatea de zi cu zi – în comunitatea care se
confruntă cu problema dezbatută.
În cadrul Teatrului celor Opresaţi din care face parte și teatrul forum, există și Teatrul Social, foarte
asemănător. Acesta se diferenţiază de teatrul forum prin faptul că, dacă un spect-actor găsește o
posibilitate reală de schimbare a atitudinii unuia dintre personaje, actorul care interpretează rolul acelui
personaj preia atitudinea indicată și o menţine pe tot parcursul piesei, până la fi nal sau până în
momentul în care este din nou înlocuit de către alt spect-actor care vine cu o noua atitudine realistă

Câteva detalii tehnice în ceea ce priveste metoda Teatrului Forum:

Opresiunea poate fi la orice nivel și este un termen de referinţă în teatru forum. De-a lungul timpului,
aceasta a luat multe forme. Victimele opresiunii pot fi indivizi sau grupuri, larg cunoscute sau anonime,
însă elementele opresiunii rămân mereu aceleași.

Teatrul Forum materializează dramaturgic o situaţie de opresiune, urmărind în prima fază ca publicul să
identifi ce situaţia în sine, precum și rolul fiecărui personaj: opresor, opresat, aliat al unuia sau al celuilalt
și personaje neutre. Scopul final al piesei de teatru-forum este ca publicul să găsească soluţii pentru
înlăturarea situaţiei de opresiune prin schimbarea atitudinilor personajelor, fără însa a acţiona direct
asupra personajului-opresor. Teatru forum este o formă de teatru interactiv, publicul având posibilitatea
de a înlocui personaje pentru a produce o schimbare realistă.

Joker sau Facilitator - Cel mai bine este să ne imaginăm jokerul este ca pe o gazdă care își așteaptă
oaspeţii pregătita, știe cum să îi întâmpine, știe cum să îi întreţină și să fi e atent la toţi, fară să

93
exagereze în nici o situaţie. El prezintă regulile teatrului forum și energizează grupul, îl activează cu
jocuri de demecanizare sau de cunoaștere, specifi ce teatrului forum. Paşii parcurşi de echipa de lucru
împreună cu Jokerul, facilitatorul şi coordonatorul de proiect, fac parte toţi din „munca din spatele
cortinei” și merg în aceeași direcţie, aceea de a implica spectatorii în găsirea de soluţii la probleme sau
crearea de căi spre o situaţie îmbunătăţită.

Jokerul se prezintă pe sine și explică nu numai regulile, ci și rolul lui acolo. E ca un moderator între actori
și public. Poate interveni în partea de forum când replicile importante au fost deja zise, are un mic
discurs la început referitor la metodă, pentru ca lumea să nu creadă că asistă la o piesă de teatru clasic și
să plece după prima reprezentaţie. Tot el dezvăluie publicului faptul că cei de pe scenă nu sunt actori
profesioniști, acest lucru fi ind valabil în majoritatea pieselor de teatru forum. El știe înainte de toate să
pună întrebări care să aibă ecou în public, să îi provoace pe cei din audienţă să răspundă și să răstoarne
situaţia pe toate părţile pentru ca forumul să fi e cât mai autentic. Jokerul este parte din piesă încă de la
conceperea ei, asistă și poate da indicaţii ca un regizor, face legătura cu realitatea în permanenţă,
susţine echipa, este o persoană care poate, și este nevoie, sa rămână obiectivă. Putem spune că de
abilităţile lui de prezentare, comunicare, empatizare depinde bunul mers al forumului, o simplă
neatenţie poate dezechilibra sau poate pune accentul pe lucruri fie irelevante, fie nepotrivite cu
acţiunea și subiectul prezentate, actorii de pe scenă devin în acest caz dezorientaţi și nu știu în ce
direcţie să improvizeze, iar spect-actorii se îndepartează de subiect sau nu mai sunt motivaţi să participe
vazând că nu le sunt luate în considerare intervenţiile.
În ziua reprezentaţiei facilitatorul sau Jokerul trebuie să participe împreună cu echipa la următoarele
activităţi:
» repetarea obiectivelor piesei cu echipa: reamintirea motivaţiei pentru care fac piesa;
» reamintirea potenţialelor intervenţii şi a reacţiilor posibile ale Jokerului sau ale echipei;
» exerciţii de energizare şi demecanizare (un cântec, un joc cu strigăte, îmbrăţişări, etc);
» încurajarea Jokerului de către echipă;
» pregătirea de către Joker a structurii de debriefing a forumului (pregătire scrisă şi mentală a
întrebărilor și provocărilor pe care Jokerul le va lansa);
» Jokerul va informa actorii despre ceea ce vrea să facă, indiferent dacă a mai făcut iniţial, sau dacă este
ceva nou;
» pregătirea spaţiului de desfăşurare a reprezentaţiei de către cei ce îl vol folosi (actorii + joker);
» exersarea intrărilor şi ieşirilor din scenă.
Mai jos puteți viziona o piesă de Teatru Forum Moderată de Augusto Boal, la Universitatea Harvard, in
2003:

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=I71sLJ-j5LE

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=BsCebSmdS4w

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=5B0xx_mG29g

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=hIM_wQay2vI

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=NaD8t8-EVTU

94
Etapele Jokerajului

-Prima etapă: Introducerea publicului în metoda Teatru Forum Succesiunea paşilor este
mai mult sau mai puţin de fi ecare dată aceeaşi:

» urările de bun venit către public;

» prezentarea jokerului şi a rolului său în reprezentaţia care va urma;
» prezentare scurtă a Teatrului Forum, a ceea ce presupune el şi ce se aşteaptă de la public în
consecinţă: să fi e activ, să fi e atent, să se aştepte la un exerciţiu de creaţie mai mult decât la un
exerciţiu artistic;
» apoi se explică publicului ce fel de personaje există în Teatru Forum (opresor, opresat, aliat al
opresorului, aliat al opresatului, neutru) invitându-i să urmărească cu atenţie piesa pentru a le identifi ca
şi a participa ulterior cât mai active la partea de forum;
» trebuie să ştie dacă publicul a mai participat la o astfel de reprezentaţie vreodată; dacă există în sală
spectator care au mai participat, jokerul va încerca să îi împuternicească să devină spectatori activi care
să intervină la partea de forum;
» înainte de a viziona piesa, face un exerciţiu de energizare cu publicul: aplauze multe şi furtunoase;
» foarte important este să explice publicului că după cele 15 - 20 minute de reprezentaţie, va urma
forumul efectiv; la acel moment ei vor urca pe scenă şi împreună cu noi, ca o echipă, vor ajuta
protagonistul şi personajele prezentate să ia o altă decizie;
» înainte de a începe prima reprezentaţie a piesei va verifi ca dacă publicul are întrebări şi dacă sunt
pregătiţi să vizioneze piesa: întrebările trebuie puse cu energie şi răspunsurile lor trebuie aşteptate
măcar 3 secunde (eventual puteţi stabili cu publicul să ridice mâna dacă sunt de acord cu afirmaţiile pe
care le faceţi sau întrebările pe care le puneţi în anumite momente cheie).

-Etapa a doua: Reprezentaţia Piesei

În etapa a doua are loc piesa propriu zisă în care publicul vizionează cele aproximativ 15 minute de
spectacol. Se poate, pentru a face demarcaţia mai clară, ca Jokerul să facă trecerea dintr-o scenă în alta
strigând: „Scena II, Scena III„ ... sau „după ceva vreme...”, „Scena III”, etc. - dar acest lucru doar dacă
simţiţi nevoia pentru a face demarcaţia între scene mai clară.
Jokerul va trebui să se poziţioneze undeva strategic pentru a reuşi să observe spectatorii în timpul
reprezentaţiei: acest lucru îl va ajuta foarte mult să vadă cum reacţionează, ce momente cheie îi încântă
sau le stârnesc o reacţie, cine din public pare mai implicat, cine vorbeşte cu cine, etc. Aceste detalii sunt
foarte importante pentru Joker deoarece îi oferă indicii pentru a alege oamenii potriviţi pe care să-i
stimuleze să urce pe scenă. Au fost situaţii în care unii spectatori vorbeau între ei sau reacţionau
spontan în timpul piesei. Probabilitatea ca ei să fi e unii dintre acei spectatori care vor intervene
estemare, pentru că de cele mai multe ori sunt genul de persoane active care îşi formează păreri şi au
atitudini faţă de ceea ce văd. În cazul în care îi rugaţi să urce pe scenă și ei refuză, putem totuşi să le
cerem părerea apelând la o formulare de tipul: “am văzut ca dvs. aveaţi ceva păreri în timpul piesei.
Foarte bine! Ce credeţi despre....?” etc. Dacă Jokerul observă că între scene publicul a fost încântat sau

95
că i-a plăcut, dar nu a avut curaj să aplaude pentru că era confuz, el poate să încurajeze spectatorii să
aplaude.

- Etapa a treia: Partea de Forum

Paşii care urmează după finalizarea forumului sunt foarte importanţi. Aici revine rolul Jokerului care
trebuie să încurajeze publicul să devină activ. Cum poate face Jokerul acest lucru?
La finalizarea piesei, dacă simte că le-a plăcut, cere foarte multe aplauze, timp în care se deplasează spre
centrul scenei (pentru a fi văzut de către toată lumea).

» Poftește actorii pe scenă, rând pe rând: opresorul, opresatul, aliaţii şi personajele neutre;
» Pentru fiecare personaj în parte întreabă publicul: Cum se numeşte personajul? Ce fel de personaj cred
ei că este din categoria celor 5 pe care i-am descris înainte de piesă? De ce au ales să-l încadreze în
această categorie, îndrumându-i să spună câteva cuvinte despre personaj pentru a mă asigura că
povestea a fost bine înţeleasă.
» Dacă au existat confuzii despre personaje, acum este momentul pentru clarifi care. Alte întrebări care
vin în acest moment al piesei sunt:

• Ce aţi observat în piesă?

• Despre ce este vorba în piesă?
• Care este problema subliniată în piesă?
• Care sunt cauzele problemei prezentate?
• Cine este cel mai afectat?
• Este inevitabil acest sfârşit?
• Puteţi voi să faceţi ceva, aveţi alte soluţii?

» O altă abordare cu efect la public este:

• Îl recunoaşteţi pe acest personaj din viaţa voastră particulară?

• Îl regăsiţi în cineva - o rudă, un prieten, un coleg, un şef, oricine?

» În acest moment spectatorii reflectă la întrebarea care le-a fost pusă. După încă 3-4 secunde se poate
adresa următoarea rugăminte: “Cine recunoaşte personajul, să ridice o mână!”.
De fiecare dată când este vorba despre opresor toată lumea îl recunoaşte. La fel şi pe protagonist.
Acesta este momentul în care porneşte forumul, întrucât spectatorii identifi că şi se identifi că cu
personajele de pe scenă, pas foarte important pentru a intra în joc.
» În cele din urmă sunt îndemnaţi să formulize împreună scopul forumului: ”De ce vrem să-l facem pe
protagonist să găsească alte soluţii?” şi publicul va formula scopul. Odată ce toată lumea a înţeles scopul
exerciţiului, forumul are potenţial mare de succes.
» După ce spectatorii au înţeles ce tip de personaj este fi ecare dintre cele prezentate, urmează
prezentarea regulilor de forum. Iată cum ar putea suna o formulare a acestora pentru public: Vom juca fi
ecare scenă pe rând; În momentul în care dumneavoastră simţiţi că puteţi să înlocuiţi orice personaj
(mai puţin opresorul principal) din scenă vă rugăm să bateţi din palme;

96
• Eu voi spune „STOP!”,
• Vom îngheţa piesa iar dvs. veniţi în faţă;
• Vă prezentaţi, să ştim cu cine lucrăm şi
• Mergeţi să vă faceţi intervenţia.
• Nu avem voie să folosim violenţa fi zică şi verbală pe scenă!
• Nu puteți înlocui Opresorul! Puteți înlocui personaje de sex opus dvs.! Nu sunt admise două intervenții
în același timp pe scenă!
• În momentul în care simţiţi că aţi fi nalizat intervenţia, vă rugăm să bateţi din nou din palme.Rugăm
publicul să fi e atent la intervenţiile făcute, pentru că vom discuta împreună despre ele.Va trebui să luaţi
în considerare că intervenţiile sunt făcute pentru a ne atinge scopul propus împreună.

• Trebuie să aveţi câte o singură intervenţie, pe rând.

• Intervenţiile trebuie să fi e realiste conform caracteristicilor personajelor şi raportat la timpul real al
piesei.

Toată lumea a înţeles regulile?: aplauze – Stop! –

nume –Intervenţie - discuţie cu publicul

Dacă toată lumea a înţeles haideţi să ne încălzim puțin!

Aici puteţi face unul două exerciţii de încălzire a publicul.

Ce competente dezvolta TF?

Teatru Forum - dezvoltă competențe pentru non-actorii implicați în punerea în scenă a spectacolelor:

 Capacitatea de a face fata provocarilor – A juca pe scena in fata publicului, libertatea de a

selecta tematici cat mai diverse din realitate – ii scoate pe participantii, non – actori, sa iasa
din zona de confort si astfel provoaca invatarea;
 Capacitatea de a se adapta la diferite situatii – Situatiile selectate pentru a fi jucate pot fi
adaptate conform cu profilul participantilor, dar acest lucru le si permite sa invete din
transpunerea directa in situatii care sunt realiste;
 Flexibilitatea: - Exersarea diverselor situatii incurajeaza non-actorii sa practice competente si
comportamente noi;Abilitati de comunicare interpersonala si asertivitatea – exercitiile de
improvizatie, feed-back-ul in echipa ii ajuta pe non-actori sa se cunoasca si sa se intelega
mai bine cat si sa poata comunica cu ceilalti;
 Competențe din sfera relaționării
 Competențe din sfera creativității
 Competențe din sfera luării deciziilor
 Competențe din sfera lucrului în echipă

Teatru Forum – are o influenta directa in schimbarea de atitutdini si dezvoltarea competentelor

publicului prezent, spect-actorilor

97
  Sensibilizeaza fata de formele de discriminare la care sunt expuse anumite categorii de persoane
si in special a celor care sunt in risc de excluziune sociala
 Dezvolta empatia publicului spectator fata de sitatia de viata a a aunitor grupuri sociale;
 Creste nivelul de intelegere si toleranta al publicului larg fata de categoriile in risc de excluxiune
sociala;
 Dezvolta atitudinea participativa a publicului in situatiile de discriminare si opresiune;
 Dezvolta atitudine proactiva si de participare sociala publicului spectator;

Teatru Forum - Dezvolta competente necesare in situatiile de descriminare cu care se confrunta

persoanelor in risc de excuziune sociala:

 Increderea in sine – exersarea confruntarii cu opresorul intr-o maniera non-violenta, ci doar de

a-si sustine drepturile si a fi increzator in propria persoana
 Autovalorizarea – a fi capabil sa prezinti in fata opresorului propriile valori si credinte si a le
sustine.
 Increderea in ceilalti – a intelege rolul ceolrlalti care te pot sustine si capacitatea de a solicita
sprijinul, aceasta fiind o solutie de depasire a situatiilor de discriminare

Pasi inainte de TF

Teatru Forum este o metodă complexă, cu impact și rezultate dar lucrul cu aceasta nu trebuie făcut
"după ureche", după un atelier de 3 ore de prezentare a metodei, după vizionarea unei piese de Teatru
Forum și atât. Mai jos sunt câțiva pași pe care îți propunem să îi parcurgi înainte de a face prima piesă de
Teatru Forum:
Pasi:
*Mergi la un training de Teatru Forum realizat de o organizatie de incredere și cu experiență în
practicarea metodei Teatru Forum
*Te documentezi mai mult despre metoda Teatru Forum, cum se pune în practică, unde și de ce s-a
născut;
*Îți este clar scopul metodei Teatru Forum și cui i se adresează;
*Pentru prima piesă de Teatru Forum, poți căuta o persoană resursă, cu experiență în practicarea
metodei, care să te ajute șă parcurgi pașii de pregătire a unei;
*În realizarea unei piese de Teatru Forum este foarte important ca problema prezentată în piesă să fie a
grupului care pregătește piesa sau a comunității în care se va juca.

98
*Trebuie să fii curios, să crezi în potențialul pe care îl are metoda și sa te documentezi în detaliu pe
problematica aleasă și pe tipologiile de personaje alese.
*Înainte de lucrul la piesa de Teatru Forum trebuie să planifici o etapă de consolizare a echipei, de
clarificare a conceptului de Teatru Forum, a scopului și a etapelor, cu întreaga echipă.
*Ai încredere în tine și în echipa ta, nu-ți fie frică de greșeli, ci fii deschis la a învăța din ele.

16. Biblioteca Vie

Biblioteca Vie își propune:

- să promoveze respectul pentru drepturile omului și demnitatea umană,

- să atragă atenția asupra diversității în toate formele ei și
- să stimuleze dialogul între oameni.

Biblioteca Vie funcționeză ca o bibliotecă normală. Îți iei un permis ca să pășești în acest spațiu de
învățare, găsești aici rafturi cu cărți pe care să le răsfoiești, bibliotecari care îți recomandă cărți ce îți pot
schimba viața, un loc unde poți să fii doar tu și paginile cărții pe care ai ales-o. Însă ce face din Biblioteca
Vie o experiență minunată? Simplul detaliu că pe rafturi CĂRȚILE sunt OAMENI care intră într-un dialog
personal cu Tine, CITITORUL. Pășind în Biblioteca Vie poți învăța lucruri de la oameni despre care poate
ca nici nu gândeai că ar putea să îți zică ceva interesant, poți să vezi lumea, măcar pentru puțin timp, cu
alți ochi, poți să descoperi despre tine lucuri pe care încă nu le vedeai și poți chiar să vrei chiar să îți spui
propria poveste, și mai ales, poți să afli că viața e compusă din poveștile noastre, ale tuturor și că de noi
depinde dacă le scriem sau nu.

99
Ce este si cum se desfasoara

Biblioteca vie funcționează ca o bibliotecă obișnuită - cititorii vin și împrumută cărți pentru o perioadă
limitată de timp. După ce au “citit” cărțile, le returnează în bibliotecă. Există însă un aspect important.
Cărțile din biblioteca vie sunt oameni reprezentând grupuri care se confruntă sau se pot confrunta cu
prejudecăți sau stereotipuri (de gen, vârsta, etnie, rasă, religie etc.).

Biblioteca Vie iși propune să promoveze respectul pentru drepturile omului și demnitatea umană, să
atragă atenția asupra diversității în toate formele ei, să stimuleze dialogul între oameni.

Cui se adresează?

Înainte de începerea procesului de organizare al unei Biblioteci Vii, orice organizator, împreună cu
echipa de proiecte, trebuie să fie conştient de motivaţia pentru care doreşte să realizeze o Bibliotecă Vie
şi de obiectivele urmărite în urma desfăşurării acesteia. Recomandăm organizarea unei Biblioteci Vii
organizaţiilor care, prin statutul şi misiunea lor promovează drepturile omului, non-discriminarea,
egalitatea de şanse şi diversitatea. Scopul Bibliotecii Vii este predefinit, este acela de a promova
respectul pentru drepturile omului şi demnitatea umană prin provocarea dialogului pe tematica
prejudecăţior şi stereotipurilor. Este de reţinut că fiecare membru al echipei să înţeleagă pe deplin
scopul metodei şi beneficiile acesteia asupra comunităţii din care face parte.

Pe lângă înţelegerea şi conştientizarea scopului metodei, este necesar să identificaţi cu echipa voastră
care ar fi şi celelalte beneficii colaterale ale metodei, ca de exemplu:

 Conştientizarea prejudecăţilor, a stereotipurilor şi a efectelor negative care le pot avea

acestea asupra indivizilor, dar şi asupra societăţii în general
 Creşterea vizibilităţii pe care metoda ar putea să o ofere asupra drepturilor omului în
societate
 Crearea unei reacţii imediate asupra unei situaţii de încălcare a drepturilor omului care au
avut loc recent într-o comunitate
 Stimularea parteneriatelor între organizaţiile care lucrează în sfera diversităţii în cadrul unei
comunităţi
 Stimularea dialogului între diverşi parteneri din sfera societăţii civile la nivel local

Odată ce întreaga echipă de implementare a metodei în comunitate este conştientă de scopul şi

beneficiile metodei, se poate merge cu încredere mai departe, în partea administrativă a organizării
bibliotecii.

Biblioteca Vie in practica

Biblioteca Vie încurajează audienţa să reflecteze asupra propriilor prejudecăţi şi stereotipuri. Credem că
fiecare dintre noi are prejudecăţi sau stereotipuri de care este conștient şi pe care le recunoaște în
anumite contexte, dar în altele este posibil să nu le identifice. Este foarte uşor să avem prejudecăţi şi
stereotipuri faţă de un grup de persoane aflat la mare distanţă de noi, dar este şi mai greu să menţinem
aceste prejudecăţi atunci când intrăm în contact direct cu cineva faţă de care avem prejudecăţi şi putem

100
observa şi o altă perspectivă. De multe ori am auzit situaţii de genul “nu-mi plac ţiganii, dar imi place de
Cristi chiar dacă e ţigan pentru că pe el îl cunosc şi el chiar e cumsecade[1]”.

Aşadar, ideea de bază a bibliotecii vii este de a crea un spaţiu fizic decorat ca o bibliotecă plină cu
cărţi, în care oamenii vin să discute cu ele şi să privească diversitatea dintr-un alt unghi.

Însă, atunci când dorim să organizăm acest spaţiu al Bibliotecii Vii, trebuie să luăm în considerare o
mulţime de aspecte precum: obiectivele bibliotecii, spaţiul în care organizăm biblioteca, modalităţi de
recrutare a cărţilor, modalitatea de promovare a bibliotecii, modul de evaluare a impactului bibliotecii
asupra cititorilor şi asupra cărţilor etc.

Pașii pe care trebuie să îi urmăm în vederea organizării Bibliotecii Vii sunt:

 Identificarea obiectivelor şi stabilirea beneficiilor metodei

 Responsabilităţile echipei de proiect
 Alegerea locaţiei pentru organizarea evenimentului
 Selecţia cărţilor şi pregătirea cataloagelor
 Selecţia şi pregătirea bibliotecarilor
 Întâlnirea de pregătire a cărţilor
 Promovarea bibliotecii
 Desfăşurarea efectivă a bibliotecii
 Evaluarea bibliotecii

Monitorizarea Bibliotecilor Vii în România / Elemente de identitate vizuală

Princiile de bază ale Bibliotecii Vii sunt:

 Cărţile nu au voie sa fie plătite în cadrul Bibliotecii Vii

 Intrarea este liberă în cadrul unei Biblioteci Vii
 Biblioteca nu se foloseşte pentru scopuri comerciale sau de promovare a altor interese ale
organizaţiilor care implementează metoda
 Biblioteca Vie nu își propune să promoveze anumite meserii sau să expună publicul la anumite
meserii spre a ghida tinerii sau studenții în carieră
 Biblioteca Vie nu este un spațiu de expunere pentru oameni celebri și pentru meserii celebre

101
Selectia cartilor vii

Într-o bibliotecă, selecţia de cărţi reprezintă aspectul cel mai important, dar şi punctul forte al acesteia.
Dacă selecţia cărţilor este facută bine, atunci şi cititorii vor fi atraşi să exploreze biblioteca. Dar, până în
acest moment, selecţia cărţilor ar putea fi cea mai delicată sarcină, pentru că presupune o bună
organizare, mult tact şi atenţie la detalii. Cărţile care vor fi selectate vor fi prezentate într-un catalog, iar
mărimea acestuia depinde de numărul de cărţi şi mărimea bibliotecii.

Atunci când ne propunem să selectăm cărţile, trebuie să ţinem cont de câteva aspecte precum:
titlurile cărţilor trebuie să reprezinte o categorie de persoane care sunt supuse frecvent prejudecăţilor,
stereotipurilor şi chiar discriminării. Rămâne la latitudine organizatorilor să interpreteze acest lucru în
funcţie de contextul în care se află.
Catalogul trebuie să aibă un număr de cărţi care să ofere oportunitatea cititorilor de a avea de unde să
aleagă cărţi. Recomandăm în acest sens ca numărul de cărţi să nu fie mai mic de 15 cărţi dar să nu fie
nici prea mare - 50 de cărţi. Numărul de cărţi îl alegem şi în funcţie de locaţia pe care o găsim.

Astfel, paşii pe care îi recomandăm în selecţia finală a cărţilor sunt:

1 Realizarea unor propuneri de titluri pentru cărţi în funcţie de contextul local. Recomandăm să vă
gândţi la un număr de 20 de titluri de cărţi pentru a avea o ofertă cât mai variată
2 Realizarea sau primirea documentaţiei pentru selecţia cărţilor: formularul de înscriere a cărţilor care
cuprinde informaţii despre (nume carte, date de contact, titlul cărţii din care poate să selecteze, o
descriere a cărţii, o descriere a prejudecăţilor cu care se confruntă, orele şi zilele în care poate participa
ca şi carte în cadrul bibliotecii, alte detalii sau nevoi speciale de care ar trebui să ţinem cont; descrierea
metodologiei bibliotecii, descrierea rolului cărţilor, programul bibliotecii, etc

Pasi:

- Realizarea unei liste cu titlurile cărţilor şi locul în care ar putea fi găsite cărţile. Cărţile ar
putea fi găsite: prin cunoştinţe apropiate, prin prietenii care pot să dea informaţia mai
departe, prin organizaţii sau instituţii care lucrează direct cu categorii de persoane care ar
putea să se confrunde cu prejudecăţi sau stereotipuri
- Trimiterea invitaţiilor de participare ca şi carte în cadrul bibliotecii către potenţialele cărţi
dar şi pe liste de discuţii sau organizaţii care ar putea să “ofere” cărţi

102
 - Întâlniri cu organizaţiii sau persoane care ar putea să cunoască cărţi care ar putea să
participe
- Primirea formularelor de inscriere de la cărţile care pot şi doresc să se înscrie
- Selecţia cărţilor pe baza formularelor de înscriere
- Realizarea listei finale a cărţilor
- Realizarea cataloagelor de cărţi
- Informarea cărţilor cu privire la întâlnirea de informare care va avea loc cu câteva zile
înainte de deschiderea bibliotecii

Alte aspecte privind profilul cărţilor:

- Cărţile trebuie să fie autentice şi să aibă o experienţă relevantă pentru titlul de carte pe care
îl reprezintă. Am experimentat de multe ori situaţia în care organizaţii din România au dorit
să organizeze o bibliotecă vie, dar ar fi dorit să aducă persoane care să interpreteze rolul de
carte. Acesta în sine nu reprezintă o bibliotecă vie - probabil ar reprezenta o alta formă de
teatru
- Cărţile trebuie să fie persoane stabile din punct de vedere emoţional, echilibrate şi care sunt
capabile să comunice cu o diversitate de cititori cu personalităţi şi interese diferite. Cărţile
trebuie să fie persoane integre care să fie capabile să evite mai ales abordările misionare –
să promoveze un anumit concept, religie, cauză personală.
- Nu este de ajuns să selectaţi o persoană care este foarte comunicativă sau vorbăreaţă. Pot
exista de multe ori situaţii când sunt persoane care vor să se promoveze pe ele însele.
- Cărţile trebuie să fie persoane de încredere pe care să vă puteţi baza şi mai ales care îşi pot
lua responsabilitatea să participe la bibliotecă în orele în care şi-au luat angajamentul să
participe. Orarul cărţilor este selectat de cărţi şi menţionat în formularul de înscriere. Când
faceţi catalogul final, e recomandat să sunaţi cărţile încă o dată şi să reconfirmaţi intervalul
orar în care vor participa. Noi, la sfârşitul fiecărei zile am reanunţat cărţile care este
programul din următoarea zi pentru a ne asigura că nu au uitat şi că vor fi acolo.
- Ar fi recomandat ca fiecare titlu de carte să aibă doi reprezentanţi dacă este posibil, astfel
încât să existe două exemplare ale aceeaşi cărti mai ales dacă sunt citite în acelaşi timp.
- Într-un mediu internaţional este de recomandat să scrieţi în catalog limbile în care cărţile
pot comunica (vezi modelul de catalog de mai sus)
- De aseamenea este de recomandat să puneţi la dispoziţie dicţionare. Dicţionarele sunt
persoane care pot face traduceri pentru cititori sau pentru cărţi mai ales în situaţia în care se
comunică în multiple limbi.

Intalnirea de pregatire a cartilor vii Una dintre activităţile foarte importante pe care fiecare
organizator de bibliotecă va trebui se le ia în calcul este organizarea unei întâlniri cu cărţile cu câteva zile
înainte să înceapă Biblioteca Vie.
Scopul acestei întâlniri este:

- de a ne asigura că fiecare carte înţelege obiectivele bibliotecii, modul de desfăşurare,

regulile bibliotecii, rolul bibliotecarilor, paşii după care se va desfăşura biblioteca
propriu-zisă
- de a se cunoşte mai bine cărţile între ele şi mai ales cu bibliotecarii
- de a clarfica orice întrebare care ar putea veni din partea cărţilor
- de a crea un cadru de cunoştere, confort şi siguranţă pentru cărţi

103
Probabil întâlnirea este foarte greu să se întâmple chiar în locaţia în care se va desfăşura biblioteca. Cel
mai probabil s-ar putea întâmpla la sediul organizaţiei dumeavoastră dacă va fi destul de încăpător, sau
chiar într-o locaţie închiriată dacă bugetul proiectului permite. Ce trebuie reţinut este că întâlnirea
trebuie să se întâmple într-o locaţie destul de liniştită, astfel încât să fie uşor facilitată comunicarea.
Dacă aţi mai organizat evenimente de bibliotecă vie, ar fi bine să puteţi invita o fostă carte, un fost
bibliotecar şi eventual un fost cititor care să povestească din experienţa lor. Ora de desfăşurare a
întâlnirii ar fi bine să fie seara, cel puţin după programul de lucru al cărţilor. Este foarte greu să aduceţi
cărţile în timpul zilei. Durata de desfăşurare a întâlnirii nu ar trebui să fie mai mare de două
ore. Oamenii ar trebui să fie aşezaţi în cerc astfel încât să reuşească să se cunoscă cât mai bine.

Materialele pe care le sugerăm a fi pregătite întâlnire:

- agendă a întâlnirii pe care o trimiteţi cărţilor înainte să vină la întalnire dacă este posibil
- listă cu toate cărţile care vor participa la Biblioteca Vie care să cuprindă: titlul cărţii, numele
“autorului”, datele de contact (e-mail), orarul în care va participa la bibliotecă
- catalogul varianta draft - astfel încât cărţile să poată să mai facă corecturi sau îmbunătăţiri
dacă doresc
- rezultatele evaluărilor de la alte biblioteci (dacă aţi mai desfăşurat şi o altă bibliotecă
înainte)
- lista echipei de coordonare a bibliotecii împreună cu datele lor de contact care vor fi date
cărţilor
- acorduri de voluntariat pentru cărţi
- protocol: suc, ceai, biscuiţi, etc

Ce trebuie sa stie o carte vie?

 Pregăteşte-te pentru rolul tău de carte. Fii autentic! Acesta este un rol important pentru
procesul de învăţare al cititorilor: trebuie sa fii “convins” despre cartea pe care o reprezinţi;
 Fii tu insuţi, fii cinstit, deschis să vorbesti şi să asculţi;
 Nu juca, sau nu inventa un alt rol sau alte caracteristici, cititorul tău îşi va da seama şi îţi vei
pierde credibilitatea;
 Pentru a alege titlul cel mai apropiat de cartea ta, poţi să alegi dintre potenţialele titluri de cărţi
din formularul de înscriere pentru cărţi;
 Când tu, în calitate de carte, esti împrumutat(ă) decide cu cititorul tău un loc unde să vă simţiţi
amândoi cel mai confortabil, astfel încât să fie în locaţia bibliotecii;
 Asigură-te că bibliotecarii ştiu unde o să fiţi
 Verificăt-ţi ceasul - ai un timp limitat cu cititorul tau. Dacă cititorul vrea sa petreacă mai mult
timp cu tine, şi dacă şi tu vrei asta, ar trebui sa vă întoarceti la bibliotecari să prelungiţi
împrumutul;
 Fii gata să împărtăşeşti din experienţa ta personală. Dacă întrebările devin prea intime, simte-te
liber să nu le accepţi;
 Gândește-te că cititorul tău a împrumutat cartea pe baza titlului cărții și este interesat de
această dimensiune a cărţii tale; Acest lucru îți va da impresia că ești limitat în anumite tipuri de
răspunsuri, dar acest lucru este normal în contextul bibliotecii și a proiectului nostru;
 Fii pregătit(ă) să tot repeți aceleași informații de mai multe ori, întrucât e posibil să ai cititori
diferiți care vor pune aceleași întrebări; Încearcă să nu arăți că ai răspuns deja de 3 ori la aceeași
intrebare;

104
  Amintește-ți că îți întâlnești cititorul poate o dată în viață și că poate nu o să mai ai șansa să te
întâlnești cu el / ea încă o dată;
 Fiecare cititor care te împrumută are propriul motiv, și motivele pentru care te-au ales pot fi
foarte diferite. O întrebare bună pentru a incepe conversația ar fi ”De ce m-ați ales pe mine
drept carte?” Asta o să vă dea o primă impresie despre dorințele de învățare ale cititorului;
 Cititorii care vin la biblioteca vie sunt în general gata să vorbească, să audă și să învețe;
Întrebările lor nu sunt întotdeauna foarte clare și în acest sens ar fi bine să îi ajutați să își
reformuleze întrebările;
 Încearcă să afli câteva informații de bază despre cititor; Au mai întâlnit pe cineva ca tine înainte?
Au avut o experiență bună sau rea înainte?
 Încercați să conduceți discuția pe un tărâm pe care vă simțiți în siguranță;
 Deși bibliotecarii îi vor încuraja pe cititori să aleagă o carte care să îi pună în fața prejudecăților
sau stereotipurilor lor, motivația cititorului poate fi diferită; ei ar putea să fie curioși sau doresc
să caute un sfat personal;
 Cititorii trebuie să își ia propriile decizii; poți să împărtășești cu ei părerea ta personală în a
rezolva probleme sau a ieși din situații dificile, dar fii prudent în a da sfaturi;
 Conținutul discuțiilor cu cititorul tău sunt în principiu confidențiale;
 Dacă lucrezi cu un dicționar viu, ai grijă să faci pauze pentru a lăsa timp dicționarului să traducă;
Dacă nu ești sigur că ai înțeles întrebările, cere ajutorul dicționarului;
 Cere o pauză dacă simți că ai nevoie de una, mai ales dupa discuții dificile cu un cititor; este
important ca pentru următorul cititor să fii odihnit;
 Folosește pauza să faci schimb de experiență cu celelalte cărți;
 Dacă simți că un cititor îți atacă demnitatea, amintește-ți că poți să accesezi regulie și poți să
oprești conversația atunci când te simți insultat sau în funcție de context, încearcă să conduci
discuția pe un tărâm în care vă simțiți în siguranță;
 În cazul în care cartea ta este un Bestseller, aranjează cu bibliotecarul să ai pauze scurte între
cititori și informeaza-l pe bibliotecar pentru câți cititori ești pregătit; Recomandăm să nu ai mai
mult de 3 cititori odată. Regula este câte unul pe rând;
 În cazul în care cartea ta nu este foarte populară, încearcă să-ți folosești timpul cât mai util
discutând cu celelalte cărți; poate fi o experiență revelatoare;
 Simte-te bine în rolul de carte! Dacă abordezi cartea cu motivația cea mai bună, vei avea o
experiență interesantă pentru tine și pentru cititorul tău!

Selectia si pregatirea bibliotecarilor pentru Biblioteca Vie

În cazul în care cărţile reprezintă elementul esenţial al bibliotecii, bibliotecarii reprezintă interfaţa între
carte şi cititor. Bibliotecarii sunt primele persoane care interacţioneză cu cărţile şi de selecţia şi
pregătirea acestora depinde bunul mers al bibliotecii. Dacă ar fi să expunem cele mai importante
caracteristici ale bibliotecarilor, acestea ar fi: să aibă competenţe de comunicare şi abilitatea de a lucra
cu răbdare atât cu cărţile, cât şi cu cititorii, mai ales în momente în care trebuie să aiba o viteza de
reacţie foarte bună şi abilitatea de a lua decizii rapide. Cazul ideal ar fi să aveţi ca bibliotecari persoane
care chiar au această slujbă într-o bibliotecă reală, pentru că acestea au abilităţile deja formate. Însă,
cazurile în care o să reuşiţi să găsiţi chiar bibliotecari sunt foarte rare.

În acest sens, când căutaţi bibliotecarii, veţi urmări să aibă sau să fie capabile să îşi dezvolte
următoarele competenţe:

 Să aibă sau să dobândeasca toate cunoştinţele necesare privind desfășurarea unei Biblioteci Vii

105
  Să aibă abilităţi de folosire a documentaţiei specifice unui bibliotecar precum: completarea
permiselor de bibliotecă, înregistrarea şi monitorizarea împrumuturilor, monitorizarea timpului
de împrumut, comunicare cu cărţile şi cititorii sau alţi vizitatori ai bibliotecii
 Să aibă o atitudine deschisă, să fie flexibili, respectuoşi, entuziaşti în prezentarea bibliotecii,
cooperanţi, buni diplomaţi, toleranţi, curioşi, carismatici, prietenoşi şi mai ales atenţi la nevoile
celorlalţi

Recomandările bibliotecarilor pentru alţi bibliotecari:

 să cunoaşteţi conținutul catalogului, fiecare carte în parte şi câteva aspecte reprezentative

pentru fiecare carte în parte
 să fiţi stricţi în aplicarea regulilor bibliotecii şi să cereţi acelaşi lucru din partea cărţilor şi a
cititorilor
 să faceţi corect înregistrările în jurnalele de împrumut, altfel s-ar putea crea confuzii mari la
un moment dat
 să încercaţi să lucraţi bine cu ceilalţi bibliotecari. Dacă apar neînţelegeri sau conflicte,
acestea nu trebuie lămurite de faţă cu cărţile sau cititorii
 să cereţi feedback de la cărţi şi cititori atunci când există momente de pauză
 să fiţi capabili să identificaţi cititorii potenţiali dificili şi să fiţi capabili să găsiţi soluţii pentru
situaţii problematice care ar putea apărea
 să cunoaşteţi foarte bine mediul din jurul bibliotecii şi să puteţi să recomandaţi spaţii pentru
citire pentru cărţi şi cititori
 să ajutaţi cititorii să înţeleagă conceptul de bibliotecă vie şi regulile bibliotecii
 să aveţi ablitatea de a vorbi cu presa atunci când este nevoie şi în acest sens, să cunoaşteţi
cele mai relevante informaţii despre organizatori
 să fiţi uşor de recunoscut de către vizitatori. În acest sens, ar trebui să purtaţi tricouri
diferite de ale cărţilor, pe care eventual să scrie ”bibliotecar”

Selecţia bibliotecarilor ar trebui făcută cu cel puţin două săptămâni înainte de începerea bibliotecii. Ar
trebui să aveţi un număr suficient de bibliotecari astfel încât biblioteca să se desfăşoare fără probleme.
Din experienţa proprie, pentru o bibliotecă vie în Bucureşti care durează 3 zile şi în care sunt aşteptaţi în
jur de 300 de cititori, am avea nevoie de aproximativ 5 bibliotecari pe zi. Doi bibliotecari sunt
recomandaţi să stea la masa de împrumut, un bibliotecar la masa de returnare a cărţii şi cel puţin doi
bibliotecari care întâmpină cititorii. Aceştia le explică cum se desfăşoara biblioteca, îi direcţionează către
cataloage şi le explică cele mai relevante aspecte despre fiecare carte. Comunicarea între bibliotecari
trebuie să fie foarte bună. În orice moment bibliotecarii trebuie să ştie care cărţi sunt disponibile, cât
mai durează pentru fiecare carte să se elibereze, ce titluri sunt disponibile, etc.

Instrumentele cu care bibliotecarii trebuie să ştie să lucreze sunt:

 cataloagele cu cărţi
 listele finale cu datele de contact ale cărţilor
 permisele de împrumut
 listele de împrumut cărţi
 listele de returnare cărţi
 lista de înscriere a cititorilor, care conţine datele de contact ale cititorilor
 lista de returnare a cărţilor

106
  fişele de descriere a bibliotecii pentru cititorii noi
 diplome de participare pentru cărţi (care se înmânează cărţilor atunci când se termină
biblioteca)

Evaluarea Bibliotecii Vii

Evaluarea în contextul biblotecii vii îşi propune două obiective:

- Pe de o parte, să evaluăm evenimentul din punct de vedere al atingerii obiectivelor bibliotecii pentru
cărţi şi cititori
- Pe de altă parte, de a evalua experienţa de organizare a bibliotecii pentru a îmbunătăţi calitatea
următoarei biblioteci

Prin metodele de evaluare propuse ne propunem să culegem date cantitative ca:

 Câte persoane au trecut pe la bibliotecă

 Câte persoane au devenit cititori
 Câte împrumuturi s-au făcut
 Câte cărţi au participat în bibliotecă
 Câte cărţi eu participat pe zi în bibliotecă
 Care au fost cele mai citite cărţi
 Care au fost cele mai puţin citite cărţi
 Câte articole au apărut în mass media

Toţi aceşti indicatori cantitativi pot fi uşor aflaţi prin intermediul documentaţiei specifice a bibliotecii:
permise, listele de prezenţă cititori, lista de împrumut. Este necesar ca, pe lângă datele cantitative, să
culegem şi datele calitative. Cel mai folosit instrument de culegre a datelor calitative a fost în toate
bibliotecile chestionarul de evaluare al cărţilor şi chestionarul de evaluare al cititorilor.
Un alt aspect legat de evaluarea atingerii obiectivelor bibliotecii, dar şi evaluarea implementării
bibliotecii, este organizarea unei întâlniri de evaluare finală cu cărţile, urmată de o întâlnire finală
organizată cu echipa de proiect. Intâlnirea finală de evaluare cu cărţile poate fi organizată în ultima zi a
bibliotecii, în ziua următoare sau la câteva zile după bibliotecă. Din experienţa noastră, a fost foarte greu
să organizăm această întâlnire, mai ales pentru că nu foarte multe cărţi au reuşit să mai participe. Însă
am reuşit de câteva ori să adunăm cel puţin jumătate din cărţi. Scopul acestei întâlniri este de a oferi

107
spaţiul şi oportunitatea în care cărţile pot să impărtăşească ce au simţit şi ce au invăţat în cadrul acestei
experienţe. Organizarea acestei întâlniri presupune o planificare foarte bună şi un coordonator al
întâlnirii care ştie să fie un ascultător activ şi un bun facilitator de întrebări.

Lista Programe de Educatie Nonformala

- Cercetasia
- Taberele
- IMPACT
- incubator107
- TEDxCaleaVictorieiED
- Tineret in Actiune

108