BOTEZUL, CINA DOMNULUI,

SPĂLAREA PICIOARELOR
O prezentare din perspectivă biblică,
de misionarul Ewald Frank

Introducere
Botezul în apă şi Cina DOMNULUI sunt rânduieli biblice pe care le
practică cele mai multe biserici creştine, chiar dacă sunt efectuate în moduri
diferite. Dar practica originală a primei biserici s-a pierdut pe parcursul
istoriei. Ani de-a rândul, cei care s-au ocupat de istoria bisericii şi
reformatorii, au discutat în contradictoriu despre aceste practici, folosind
acelaşi Cuvânt, dar nu au reuşit să ajungă la un acord şi astfel, diferenţele au
rămas, nefiind în conformitate cu practicile bisericii primare, la care trebuie
să ne întoarcem.
Despre primii creştini citim: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor...”
(Fapte 2:42). Ei au recunoscut că apostolii au fost chemaţi de DOMNUL şi
că aceştia aveau acces la tainele Împărăţiei lui Dumnezeu. După învierea Sa,
DOMNUL a rămas cu ucenicii Săi „până în ziua în care S-a înălţat la cer,
după ce, prin Duhul Sfânt dăduse poruncile Sale apostolilor, pe care îi
alesese. După patima Lui, li S-a înfăţişat prin multe dovezi, arătându-li-Se
deseori timp de 40 de zile şi vorbind cu ei despre lucruri privitoare la
Împărăţia lui Dumnezeu” (Fapte 1:2-3). Noi ne bucurăm când ştim că El a
vorbit despre toate lucrurile referitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. El a fost
Acela care a dat însărcinarea. În ziua Cincizecimii, El a trimis Duhul Său
peste ei şi le-a descoperit cu exactitate ce trebuia făcut şi cum să fie
îndeplinită, conform voiei desăvârşite a lui Dumnezeu.
Pavel nu a fost de la început cu apostolii. El a trebuit ca, mai întâi, să-şi
termine „studiul teologic”, dar după convertirea sa, el a predicat aceeaşi
Evanghelie şi aceleaşi învăţături, ca apostolii. El a fost chemat în mod
supranatural şi s-a îndreptat mai întâi spre Arabia. Paisprezece ani mai târziu,
pe baza unei descoperiri divine, a călătorit la Ierusalim ca să compare şi să
vadă dacă ceea ce predica el era în acord cu ceea ce predicau apostolii.
Altfel, el se temea că ar fi alergat în zadar (Gal. 2:1-2).
Cartea Faptele apostolilor şi epistolele mărturisesc despre concordanţa
deplină a învăţăturilor lor cu cele patru evanghelii şi cu Vechiul Testament.
De aceea, tot ce ne-a rămas de la apostoli, este învăţătură şi practică
adevărată. Nu avem de-a face cu părerea lui Petru sau a lui Pavel, ci direct cu
Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu şi cu planul Său, care şi astăzi este
1
singura unitate de măsură prin care trebuie verificat totul.
DOMNUL Isus i-a întrebat odată pe ucenicii Săi: „«Aţi înţeles voi toate
aceste lucruri?» «Da, Doamne», I-au răspuns ei. Şi El le-a zis: «De aceea
orice cărturar care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se
aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri
vechi»”. (Mat. 13:51-52). În toate timpurile, DOMNUL a folosit oameni pe
care El i-a chemat pentru sarcini deosebite în Împărăţia Sa. Ei nu au
prezentat cunoştinţă teologică, ci au fost pregătiţi la şcoala cerească. Ei au
vorbit conform înţelepciunii cereşti, care era ascunsă înţelepţilor lumii
acesteia. Trimişii Săi au primit întotdeauna ambele: Cuvântul şi Duhul Său.
Astfel au avut claritatea şi descoperirea voiei Sale şi au ştiut cum s-o execute
corect. Un semn de netăgăduit pentru aceasta este faptul că predicarea lor şi
practica sunt în concordanţă deplină cu mărturia întreagă a Sfintelor
Scripturi. DOMNUL nostru şi apostolii aveau la dispoziţie numai Vechiul
Testament, pe vremea lor. Ei s-au referit la acesta, de repetate ori. În Noul
Testament găsim 845 de citate din Vechiul Testament.
Predicatorii Evangheliei poartă astăzi o mare răspundere înaintea lui
Dumnezeu. Fiecare slujitor din Împărăţia lui Dumnezeu ar trebui să aibă
curajul să compare dacă ceea ce învaţă şi practică el, corespunde cu
învăţătura şi practica lui Pavel şi a celorlalţi apostoli. Dacă nu este în
concordanţă cu vestirea şi practica originală, ceva nu este în ordine.
Dacă Pavel a considerat necesar să-şi compare învăţăturile sale cu ale
celorlalţi apostoli, pentru a fi sigur că nu lucra în zadar, cum ar putea vreunul
din noi să neglijeze lucrul acesta? Ceea ce nu corespunde cu originalul
lucrurilor divine, este imitaţie şi falsificare.
În mesajul adresat bisericii din Efes scrie: „...ai pus la încercare pe cei
ce zic că sunt apostoli şi nu sunt şi i-ai găsit mincinoşi” (Apoc. 2.2). Această
constatare era posibilă pentru că ascultătorii comparau cele predicate, cu
învăţătura apostolică originală. Acei creştini credincioşi biblic au observat că
aceşti bărbaţi care susţineau că sunt apostoli, erau în realitate mincinoşi,
pentru că nu predicau mesajul dumnezeiesc curat, aşa cum l-au avut
apostolii.
În biserica primară nu a existat nicio neclaritate asupra botezului în
apă, a Cinei DOMNULUI şi asupra celorlalte învăţături. DOMNUL le-a lăsat
apostolilor îndrumări clare despre cum trebuiau făcute aceste lucruri. El a
putut să spună despre cei pe care i-a trimis: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine
Mă ascultă” (Luca 10:16). Noi trebuie să prezentăm botezul şi Cina
DOMNULUI aşa cum ne-au fost descrise în Sfintele Scripturi. În legătură
directă cu Cina DOMNULUI este şi spălarea picioarelor pe care, de

2
asemenea, o vom prezenta pe scurt, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

Decembrie, 1986

Traducere din limba engleză, revizuită în limba română în

februarie 2012

3
 BOTEZUL

Mai întâi vom prezenta, pe scurt, botezul în apă. DOMNUL ne-a

însărcinat să botezăm şi de aceea se botează oamenii din denominaţiile
creştine. Istoria bisericii, desigur, ne arată însă devierile de la învăţătura
originală şi practicarea botezului. În biserica de la început exista o singură
formă de botez. Astăzi, botezul este practicat în diferite feluri.
Cuvântul adresat credincioşilor din Efes este valabil şi astăzi pentru
orice credincios din orice loc: „Un singur DOMN, o singură credinţă, un
singur botez” (Efeseni 4:5). De fapt există numai un singur DOMN, adică
Dumnezeu; numai o singură credinţă adevărată, adică cea scripturală; numai
un singur botez, cel practicat de apostoli.
În această prezentare, dorim să răspundem la următoarele întrebări: ce
înseamnă botezul? De ce se face? Cine poate fi botezat? Şi în cele din urmă:
cum se execută un botez?

Necesitatea

La începutul Noului Testament, Ioan Botezătorul a predicat: „Pocăiţi-

vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape” (Mat. 3:2). DOMNUL nostru S-a
referit deseori la Ioan şi la slujba lui. În Luca 7:29-30, El spune: „Şi tot
norodul care 1-a auzit şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu,
primind botezul lui Ioan; dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul
lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui”. Chiar şi Isus Hristos a mers
la râul Iordan ca să fie botezat de Ioan Botezatorul, spunând: „Lasă-Mă
acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit”. (Mat. 3:13-17).
Chiar din prima sa predică din ziua Cincizecimii, Petru a spus mulţimii:
„Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre
iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh” (Fapte
2:38). Botezul nu a fost lăsat la alegerea noastră, ci este necesar spre a arăta
ascultarea celui credincios. Oricine recunoaşte lucrarea de răscumpărare şi Îl
acceptă pe Hristos prin credinţă şi astfel primeşte neprihănirea, va trebui să
devină un urmaş al lui Isus Hristos.
Apostolul Petru ne arată necesitatea botezului prin exemplul corăbiei
lui Noe: „Când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele
lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un număr mic
de oameni şi anume opt. Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum
pe voi şi anume botezul”. (1 Pet. 3:20-21). Potopul i-a nimicit pe toţi cei care
nu erau în corabie. Numai câţiva au crezut mesajul acelui proroc şi au intrat

4
cu el în corabie.
Am putea să întrebăm de ce foloseşte Petru exemplul cu corabia în
legătură cu botezul credincioşilor. Cine crede cu adevărat, acela face ceea ce
a spus DOMNUL şi va fi botezat în Hristos. El este corabia noastră, singurul
loc de scăpare. Numai în El vom fi ocrotiţi de judecăţile viitoare ale mâniei
Lui Dumnezeu. Mântuirea vine la noi prin credinţa în Isus Hristos.
Credincioşii acţionează apoi, în ascultare de Cuvânt şi se lasă botezaţi în
Numele DOMNULUI Isus Hristos. Cel ce nu urmează rânduiala
dumnezeiască, îşi arată prin aceasta necredinţa şi neascultarea faţă de
Dumnezeu şi Cuvântul Său şi în cazul acesta nu intră în Hristos, care este
corabia ocrotitoare. Când va veni prăpădul cel mare, mulţi dintre cei ce se
pretind creştini vor constata că sunt pe dinafară și vor fi pierduţi.
Sigur că oamenii ar fi putut să întrebe înainte de venirea potopului: „De
ce trebuie să intrăm în corabie? Unde este apa? Noi credem în Dumnezeu.
Asta ar trebui să fie suficient. Totul continuă în modul obişnuit. Nu trebuie
să ascultăm de acest predicator”. Ei nu au recunoscut că Noe era un proroc
cu o însărcinare directă din partea DOMNULUI. Atunci a început
numărătoarea inversă şi, aceasta, a început şi acum. În ciuda tuturor
avertismentelor, oamenii au mers pe căile lor şi nu au ascultat. Dintr-o dată a
sosit ziua şi catastrofa prezisă a lovit omenirea. Dintr-o dată, uşa a fost
închisă. Cei rămaşi afară au pierit. Chiar şi acum, se pare că totul rămâne aşa
cum a fost la început (2 Pet. 3:4) dar, în viitorul apropiat, la revenirea lui
Hristos, se va vedea deosebirea. Ceasul lui Dumnezeu vine dintr-o dată.
Timpul harului se va încheia şi uşa va fi închisă. Cei ce sunt înăuntru vor fi
în siguranţă pentru totdeauna.
În această legătură putem doar să repetăm ceea ce a fost spus în zilele
din vechime: „Astăzi dacă auziţi glasul Lui nu vă împietriţi inimile ca în ziua
răzvrătirii” (Evrei 3:7). Chiar la sfârşit este valabilă promisiunea: „Cine va
crede şi se va boteza, va fi mântuit” (Marcu 16:16). Cine este pregătit să
asculte? Adevărata credinţă se vede prin ascultarea de Cuvântul lui
Dumnezeu. Credinţa fără faptele cerute în Cuvânt este moartă şi
nefolositoare. Aceasta este de fapt numai o mărturie religioasă care, încă, nu
a mântuit pe nimeni. Toate învăţăturile creştine nu înseamnă nimic dacă nu
sunt scripturale şi dacă nu au legătură cu trăirea omului. Legătura noastră cu
Dumnezeu este prin Cuvântul şi prin Duhul care-l aduce la viaţă. Numai ce
vine de la El, ne duce înapoi la El. Aşadar, pentru fiecare credincios autentic,
ascultarea de porunca botezului în apă nu este un „s-ar putea” ci un
„trebuie”.

5
 Semnificaţia

Botezul este un act de identificare cu moartea, îngroparea şi învierea lui

Hristos. Iertarea păcatelor nu este în botez. De fapt persoana care solicită
botezul arată că a primit iertarea păcatelor prin sângele vărsat pe crucea
Golgotei. Apostolul Petru scrie după cum urmează: „Icoana aceasta
închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi şi anume botezul, care nu este o
curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui
Dumnezeu prin învierea lui Isus Hristos” (1 Pet. 3:21). Cel ce este botezat se
identifică pe sine cu Hristos, înţelegând că este răstignit împreună cu El.
Botezul este un act de ascultare al credinciosului, care urmează
mărturiei credinţei personale în Mântuitorul şi DOMNUL Său. După cum
citim şi despre Filip şi famen, amândoi au intrat în apă. În felul acesta se
practică şi astăzi, în toate bisericile credincioase Bibliei. Amândoi, atât acela
care botează cât şi cei ce sunt botezaţi, intră în apă până la brâu. Înainte de a
boteza, cel care botează spune: „Frate cutare” sau „soră cutare, pe baza
mărturiei credinţei tale, te botez conform Cuvântului lui Dumnezeu în
Numele DOMNULUI Isus Hristos”. Botezul este comparat cu o îngropare.
Astfel, cel care este botezat va fi scufundat complet în apă spre înapoi, apoi
va fi scos afară. Ridicarea celui botezat din apă simbolizează faptul că acesta
a înviat la o viaţă nouă cu Hristos. Dar viaţa cea nouă, desigur, nu vine prin
botez, ci prin naşterea din nou prin Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu. În orice
caz, dacă nişte apă este stropită sau turnată pe frunte, acest act n-ar trebui să
poarte numele de „botez”, pentru că nu este botez.
Apostolul scrie: „Fiind îngropaţi împreună cu El prin botez şi înviaţi în
El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat
din morţi” (Col. 2:12). Scriptura nu învaţă că un sugar este născut din nou
prin actul stropirii sau turnării de apă – din contră: învăţătura clară este că
oamenii trebuie mai întâi să audă evanghelia lui Isus Hristos, să primească
Cuvântul în sufletul lor ca pe o sămânţă şi să aibă viaţă nouă produsă de
Duhul lui Dumnezeu. Numai atunci ar trebui botezaţi. Botezul în apă nu
înseamnă primirea Duhului Sfânt în mod automat. Botezul prin Duhul este o
experienţă separată. Este răspunsul lui Dumnezeu dat credinciosului care a
fost ascultător, lăsându-se botezat în apă. Prin botezul cu Duhul Sfânt
credinciosul respectiv primeşte siguranţa că Îi aparţine lui Dumnezeu.
În epistola către Romani, apostolul rezumă botezul în următoarele
cuvinte: „Noi deci, prin botezul în moartea Lui am fost îngropaţi împreună
cu El, pentru ca după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot
aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El,

6
printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere
asemănătoare cu a Lui” (Rom. 6.4-5). Un gând asemănător este exprimat în
epistola sa către Galateni, cap. 3.26-27: „Căci toţi sunteţi fii ai lui
Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus. Toţi care aţi fost botezaţi pentru
Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos”. Nu este vorba că un păcătos uscat intră
în apă ca să iasă apoi, unul ud; nu, noi vorbim despre oameni care au găsit
har înaintea lui Dumnezeu, care sunt împăcaţi cu El, care au primit siguranţa
că păcatele le sunt iertate, care sunt siguri că Dumnezeu i-a primit.

Condiţia

Condiţia fundamentală pentru ca o persoană să fie botezată este

credinţa personală în Mântuitorul. Chiar înainte de înălţarea Sa la cer,
DOMNUL a dat o însărcinare foarte clară: „Duceţi-vă în toată lumea şi
propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi
mântuit” (Mar. 16:15-16). După cum vedem, în primul rând are loc vestirea
Evangheliei şi nu o lucrare religioasă.
Prin predica despre împăcarea noastră cu Dumnezeu prin Isus Hristos,
oamenilor le este prezentată oferta de mântuire a lui Dumnezeu. Aşa cum
este scris, „credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui
Hristos” (Rom. 10:17). Trebuie să vină mai întâi o astfel de credinţă, lucrată
de Duhul Sfânt în inimile ascultătorilor. Trebuie să existe o încuviinţare
interioară – un „da” spus din interior lui Dumnezeu - şi acceptarea harului
divin al lui Dumnezeu în inimile noastre. Omul trebuie să aibă, mai întâi, o
trăire personală a mântuirii, prin care el devine credincios. Conform Rom.
8:16, „Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai
lui Dumnezeu”. Aceasta este siguranţa pe care o primeşte oricine este socotit
neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin credinţa în lucrarea de răscumpărare,
încheiată.
După aceasta urmează, simplu, al doilea pas: botezul. „Cei ce au primit
propovăduirea lui au fost botezaţi...” (Fapte 2:41). Acest lucru s-a întâmplat
imediat după ce Petru a predicat prima predică, în ziua Cincizecimii.
Rezultatul a fost surprinzător. Aproape trei mii de oameni au acceptat
mesajul divin, au crezut Cuvântul lui Dumnezeu care le-a fost vestit şi au
fost botezaţi. Acest model biblic a existat până în secolul al treilea după
Hristos.
Apostolii şi alţi bărbaţi îmbrăcați cu puterea Duhului Sfânt au plecat să
predice Evanghelia. Unul dintre ei era Filip, care a avut o slujbă puternică,
fapt ce a dus la o trezire minunată în Samaria. Şi acolo au venit oameni la

7
credinţă şi au fost botezaţi în Numele DOMNULUI Isus (Fapte 8:16).
Evanghelistul a lăsat trezirea şi a fost călăuzit de Duhul să se alăture
etiopianului care tocmai citea din cap. 53 al prorocului Isaia (Fapte 8:26-39).
În vers. 35 este scris: „Atunci Filip a luat Cuvântul, a început de la Scriptura
aceasta şi L-a propovăduit pe Isus”. Predicarea a avut la bază Cuvântul
profetic în care era prevestită mântuirea pe care Dumnezeu urma s-o
dăruiască omenirii.
În mijlocul predicii, ascultătorul l-a întrerupt pe omul lui Dumnezeu şi
a spus: „Uite apă. Ce mă împiedică să fiu botezat?” (v. 36). Condiţia era
îndeplinită. Filip a acţionat în deplină concordanţă cu Cuvântul DOMNULUI
şi al apostolilor şi a spus: „Dacă crezi din toată inima, se poate” (v. 37).
Răspunsul a venit spontan: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu”.
Ce convertire minunată. „A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în
apă, şi Filip a botezat pe famen” (vers. 38). Credinţa a venit prin predicare,
iar predicarea din Cuvântul lui Dumnezeu. Duhul a lucrat în inima
ascultătorului care şi-a exprimat dorinţa de a fi botezat.
Petru a fost condus printr-o descoperire deosebită în casa sutaşului
roman, Corneliu din Cezareea. Predica lui a avut rezultate scripturale ca la
început. Găsim relatate următoarele: „Pe când rostea Petru cuvintele
acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul”. (Fapte
10:44). Noi vedem că Duhul lucrează acolo unde este predicat Cuvântul. Se
cuvine ca credincioşii să împlinească toată dreptatea şi să facă tot ce
porunceşte DOMNUL. Apostolul a spus, atunci: „Se poate opri apa ca să
nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi? Şi a poruncit să
fie botezaţi în Numele DOMNULUI Isus Hristos” (v. 47-48). Fiecare lucrător
autentic de astăzi va urma acelaşi model şi fiecare credincios va dori să fie
botezat scriptural, chiar dacă el a primit deja Duhul Sfânt. Tot ceea ce îşi are
originea în Dumnezeu, rămâne până la sfârşit fără niciun fel de schimbare.
Despre vreun botez al sugarilor sau stropirea copiilor, nu găsim nici cel
mai mic indiciu în Sfintele Scripturi. Oricine încearcă să justifice asemenea
practici nescripturale, făcând referire la Luca 18:15-17, ar trebui să citească
şi versetele paralele din Mat. 19:13-15 şi Mar. 10:13-16. Fără nicio urmă de
îndoială, este clar că DOMNUL nostru Isus doar i-a binecuvântat pe copiii
care au fost aduşi la El. El Şi-a pus mâinile peste ei şi i-a luat în braţele Sale.
Nu se face niciun fel de referire la vreun botez sau stropire, în acest context.
Până în ziua de azi, părinţii credincioşi îşi aduc copiii într-o biserică biblică
pentru a fi înfăţişaţi şi dedicaţi DOMNULUI şi să fie binecuvântaţi în
Numele Său.
De asemenea, celălalt verset care este aplicat în mod greşit pentru a

8
susţine botezul sugarilor, nu spune niciun cuvânt despre aceasta. Atunci când
Pavel şi Sila au fost întemniţaţi în Filipi, s-a întâmplat ceva supranatural.
Temnicerul închisorii a fost speriat de moarte şi a venit şi i-a întrebat pe acei
bărbaţi ai lui Dumnezeu: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?
Pavel şi Sila i-au raspuns: «Crede în DOMNUL Isus şi vei fi mântuit tu şi
casa ta»” (Fapte 16:30-31). Chiar în versetul următor ni se spune despre
cum s-a procedat: „Şi i-au vestit Cuvântul DOMNULUI, atât lui cât şi
tuturor celor din casa lui”. Vedem cât de exact a fost respectată rânduiala,
conform însărcinarii. Înainte de a putea fi făcut botezul, a fost predicat
Cuvântul, Evanghelia lui Isus Hristos şi cei ascultători au crezut, apoi au fost
botezaţi. Despre temnicer citim: „Temnicerul i-a luat cu el chiar în ceasul
acela din noapte, le-a spălat rănile şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui”
(v. 33) Vă rog să observaţi: mai întâi a avut loc predicarea care a fost auzită
de toţi, apoi ei au crezut şi numai după aceea au fost botezaţi. Nu se spune
nimic, în acest context, despre sugari.
Felul în care este practicat, în general, botezul în zilele noastre, nu are
niciun fundament biblic. Acest lucru este confirmat şi de istoria bisericii.
Acest fel de botez nescriptural provine din epoca când naţiuni întregi au fost
creştinate cu forţa. În astfel de cazuri, toţi membrii unei familii, inclusiv
copilaşii, erau atinşi pe frunte cu trei picături de apă. Ca un înlocuitor pentru
credinţa care era necesară pentru botez, au apărut naşii şi naşele, despre care
Biblia nu aminteşte nimic. După cum am putut să vedem deja din ceea ce am
arătat, omul trebuie să ia o hotărâre personală înaintea lui Dumnezeu. Din
păcate, predicarea din bisericile creştine nu corespunde în mare parte
modelului apostolic şi de aceea nu aduce rezultate biblice.

9
 Numele
Aproape că nu există verset în Scripturi care să fie înţeles atât de greşit
şi folosit în mod eronat, ca Mat. 28:19: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate
neamurile botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”.
Este de neînţeles, dar este adevărat: în secolul al treilea, aceste cuvinte au
fost răstălmăcite şi s-a născut astfel o formulă trinitară care mai este folosită
şi astăzi. Nimeni nu pare să observe că DOMNUL nostru a vorbit despre
„Numele” (la singular). Care este acest Nume în care trebuie să botezăm?
Tată, Fiu şi Duh Sfânt exprimă diferitele descoperiri ale lui Dumnezeu. Dar
noi trebuie să ştim care este Numele, înainte de a putea să botezăm. O
persoană poate fi multe: învăţător, avocat, judecător, ş.a.m.d. Poate fi tată,
soţ şi fiu – multe lucruri. Acestea sunt denumiri ale funcţiilor persoanei şi îşi
au locul lor, dar trebuie folosite în legătura corectă. Dar fiecare om, chiar
dacă este învăţător sau judecător, are un nume. Tot aşa este şi cu Dumnezeu,
care are multe titluri, dar S-a descoperit în Vechiul Testament cu Numele de
legământ Yahweh. Pentru botezul în apă, trebuie să-I cunoaştem Numele Lui
de legământ din Noul Testament. În Mat. 28:19, a fost dată numai
însărcinarea de a boteza în Numele în care El S-a descoperit ca Tată, Fiu şi
Duh Sfânt. Dar Numele acesta n-a fost menţionat acolo.
Ne vom ocupa acum de unele versete în care este vorba despre Nume,
fără ca acesta să fie pronunţat. Aceasta le va fi de mare ajutor tuturor celor ce
caută adevărul. În Luca 10:17 citim: „Cei şaptezeci s-au întors plini de
bucurie şi au zis: «Doamne, chiar şi dracii ne sunt supuşi în Numele Tău»”.
Nu se înţelege de la sine că ei se referau la puterea Numelui lui Isus, chiar
dacă nu au pronunţat Numele? Cu siguranţă, da! Într-o împrejurare,
DOMNUL a spus: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele
Meu...” (Mat. 18:20). Cine s-ar îndoi că El S-a referit la Numele Isus, chiar
dacă nu l-a pronunţat? În Luca 24:47 citim: „Şi să se propovaduiască tuturor
neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea pacatelor...” Oricine ştie
despre ce Nume este vorba în asemenea pasaje. În Ioan 2:23 găsim afirmaţia:
„mulţi au crezut în Numele Lui”. Ciudat este că în cazul acestor versete,
orice cititor ştie despre ce Nume a fost vorba, dar nu aceeaşi situaţie este în
cazul versetului 19 din Mat. 28. Este foarte ciudat. Trebuie să ne gândim
foarte serios la acest lucru.
În versetele amintite mai sus, era vorba despre Numele Fiului, dar în
următoarele ne vom referi la Numele Tatălui. Aici păşim pe terenul
descoperirilor lui Dumnezeu. DOMNUL ne-a învăţat să ne rugăm: „Tatăl
nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se Numele Tău” (Mat. 6:9). Milioane de
10
oameni repetă această rugăciune în fiecare duminică, fără ca vreunul să se
întrebe care este Numele Tatălui care trebuie sfinţit. În Ioan 12:28 Fiul a
spus: „Tată proslăveşte Numele Tău!” Răspunsul de sus a fost: „L-am
proslăvit şi-L voi mai proslăvi!” Despre ce nume vorbea El? Care este
Numele lui Dumnezeu, care Şi-a proslăvit Numele şi-o va mai face? Există
numai un singur Nume prin care putem să ne apropiem de Dumnezeu şi
acesta este propriul Său Nume.
În rugăciunea Sa, Fiul a spus în legătură cu Tatăl: „Am făcut cunoscut
Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume” (Ioan 17:6). Este vorba
aici despre vreun Nume al lui Dumnezeu, din Vechiul Testament? Sigur că
nu! Oricine a citit cu atenţie, ar fi trebuit să observe că Numele Tatălui este
descoperit celor ce I-au fost daţi DOMNULUI nostru prin răscumpărarea din
lumea aceasta. Ei sunt adevăraţii fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Dumnezeu îi
cunoaşte, iar ei, la rândul lor Îl cunosc pe Dumnezeu. Acum trebuie să
aducem subiectul acesta la un numitor comun. „Sfinte Tată, păzeşte, în
Numele Tău, pe aceia pe care Mi I-ai dat” (v. 11). Mai clar nu poate fi spus:
Numele Fiului este Numele Tatălui. Astfel citim în versetul 26: „Eu le-am
făcut cunoscut Numele Tău, şi li-L voi mai face cunoscut...” Noi vorbim aici
despre un singur Dumnezeu, care are un singur Nume.
DOMNUL nostru a spus iudeilor: „Eu am venit în Numele Tatălui Meu
şi nu Mă primiţi” (Ioan 5.43). Dar care este situaţia cu creştinii din zilele
noastre? Îl primesc ei, recunoscând că Numele Tatălui şi al Fiului este
acelaşi? Ferice de omul care crede că Tatăl S-a descoperit în Fiul şi că ne-a
descoperit Numele care este mai presus de orice Nume: ISUS - Emanuel -
Dumnezeu cu noi! Există o singură descoperire personală a lui Dumnezeu,
care a avut loc în Isus Hristos. Există un singur Nume al lui Dumnezeu, care
trebuie să ne fie descoperit: DOMNUL Isus HRISTOS. În Numele acesta,
noi avem acces la Tatăl şi la tronul harului. Orice genunchi se va apleca şi
orice limbă va mărturisi că Isus este DOMN. Dumnezeu ne-a întâlnit în Isus
Hristos şi numai în Isus Hristos ne putem întâlni noi cu El. În lumina acestor
câteva exemple prezentate, problema din Mat. 28:19 ar trebui să fie
rezolvată. Acolo se vorbeşte despre Nume fără a-l aminti, iar mai târziu,
când este făcut botezul în apă, titlurile care aparţin acestui unic Nume sunt
omise şi este folosit doar Numele.
Învăţătura apostolică
Acum vom avea în vedere felul în care a fost făcut botezul în biserica
primară. Petru făcea parte dintre cei care L-au auzit pe DOMNUL dând
însărcinarea din Matei 28. El a fost acela căruia Isus i-a dat cheile Împărăţiei,
11
ceea ce înseamnă că el a avut acces la toate lucrurile care aparţineau
Împărăţiei lui Dumnezeu. Deja înainte de turnarea Duhului Sfânt, el s-a
ridicat în mijlocul celor o sută douăzeci şi a început să aşeze evenimentele
acelea, conform Scripturilor (Fapte 1:15). Imediat după turnarea Duhului
Sfânt în ziua Cincizecimii, el a predicat mulţimilor care se adunaseră. „După
ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru
şi celorlalţi apostoli: «Fraţilor, ce să facem?»” (Fapte 2:37). Oriunde se
predică astăzi aceeaşi Evanghelie şi Acelaşi Hristos, inimile vor fi atinse, se
va pune aceeaşi întrebare şi trebuie dat acelaşi răspuns: „Pocăiţi-vă şi fiecare
din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor
voastre” (Fapte 2.38). Aici a fost prima ocazie când s-a practicat marea
însărcinare. Cei care au crezut, au fost botezaţi exact conform textului din
Mat. 28:19, în Numele despre care vorbise DOMNUL.
Oricine ştie care este diferenţa dintre un titlu şi un nume. Argumentul
că ar fi mai importante cuvintele lui Isus decât cuvintele apostolilor, nu-l
poate influenţa pe un om care are teamă de Dumnezeu. Oricine este născut
din Dumnezeu va crede în inspiraţia absolută şi în infailibilitatea totală a
Sfintelor Scripturi în întregimea lor. Dacă i se pare cuiva că este o
contradicţie în Cuvântul lui Dumnezeu, ar trebui mai degrabă să creadă că
această contradicţie este doar în mintea lui, dar nu în Cuvântul lui
Dumnezeu. Noi suntem atât de copleşiţi când vedem cum i-a călăuzit Duhul
pe apostoli, ca să împlinească marea însărcinare.
Deja am amintit că în Samaria oamenii au crezut şi au fost botezaţi.
Vestea despre această trezire a ajuns până la Ierusalim. În legătură cu aceasta
citim: „Apostolii care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit
Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan. Aceştia au venit
la samariteni şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu
Se coborâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele
DOMNULUI Isus” (Fapte 8:14-16). Accentul este pus pe faptul că ei au fost
botezaţi în Numele DOMNULUI Isus. Foarte ciudat? Poate că nu!
În casa lui Corneliu, apostolul Petru a poruncit celor care au crezut, să
fie botezaţi în Numele DOMNULUI Isus Hristos (Fapte 10:48). De-a lungul
Noului Testament, putem vedea copleşitoarea continuitate a învăţăturii
despre botezul în apă. Nu există niciun teolog care ar putea să tăgăduiască
acest lucru, pentru că însuşi Cuvântul lui Dumnezeu mărturiseşte despre
aceasta. Pavel a mers atât de departe încât a spus: „Dar chiar dacă noi înşine
sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită
de cea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” (Gal. 1:8).
Fiecare a observat că, de fiecare dată, botezul a fost făcut în Numele

12
DOMNULUI Isus Hristos. Apostolii au înţeles corect ce le-a spus
DOMNUL. Ei au făcut totul exact după îndrumarea Învăţătorului. Porunca
misionară trebuie citită încet, cu atenţie şi în rugăciune: „Duceţi-vă şi faceţi
ucenici din toate neamurile botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al
Sfântului Duh.” „Tată” nu este un nume, nici „Fiul” şi nici „Duhul Sfânt”.
Acestea sunt descrieri ale diferitelor descoperiri ale Aceluiaşi Dumnezeu.
Apostolii au fost învăţaţi de către DOMNUL însuşi, chiar pe parcursul celor
patruzeci de zile după învierea Sa. El a vorbit despre toate lucrurile ce ţineau
de Împărăţia lui Dumnezeu şi, desigur, botezul este una dintre învăţăturile
principale. Ei au recunoscut Numele în care S-a descoperit Dumnezeu Însuşi
ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Acesta este Numele în care sunt botezaţi adevăraţii
credincioşi. Ei au făcut exact ceea ce au fost însărcinaţi. Ei au putut să facă
diferenţa între titluri, care sunt în legătură cu diferitele descoperiri şi Numele
dat pentru mântuirea noastră.
Acum vrem să vedem cum a botezat Pavel, pe care DOMNUL l-a ales
ca vas deosebit printr-o descoperire directă a lui Isus Hristos. Când a ajuns în
Efes, el a găsit doisprezece ucenici care fuseseră botezaţi numai cu botezul
lui Ioan. Atunci el le-a făcut de cunoscut planul de mântuire şi rezultatul
biblic a fost: „Când au auzit ei aceste vorbe au fost botezaţi în Numele
DOMNULUI Isus” (Fapte 19:5). Totul trebuie să fie bazat pe mărturia a cel
puţin doi sau trei martori. Noi am luat în considerare ceea ce s-a întâmplat în
Ierusalim, în Samaria, în casa lui Corneliu şi, de asemenea, în Efes. Vedem
că indiferent că au fost iudei, samariteni sau neamuri, fie că a predicat Petru,
Filip sau Pavel - pretutindeni s-a botezat în Numele DOMNULUI Isus
Hristos.
Cum am amintit deja, în Sfintele Scripturi nu poate exista nicio
contradicţie. Duhul lui Dumnezeu nu va da niciodată două sau trei
descoperiri diferite despre acelaşi subiect. Dumnezeu Şi-a ales propriii Săi
oameni, în acea primă generaţie. Fie că a fost Petru, Pavel sau alţii, ei au
predicat aceeaşi evanghelie şi au botezat în acelaşi fel. Aceasta s-a făcut în
armonie deplină cu întreaga mărturie a Scripturilor. Cine ar îndrăzni să
sugereze că acei bărbaţi care au umblat cu Isus şi Pavel, care L-a întâlnit pe
DOMNUL în lumina strălucitoare, L-au înţeles greşit pe DOMNUL şi au
botezat greşit introducând astfel o erezie în biserica nou testamentară
proaspăt inaugurată? Un asemenea gând nu este altceva decât blasfemie.
Noi vrem să-1 auzim pe Pavel încă o dată, cum le scrie romanilor: „Nu
ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea
Lui?” (Rom. 6:3). El se include şi pe sine aici, împreună cu aceia care au fost
botezaţi în Numele DOMNULUI Isus Hristos. Tu cum ai fost botezat? În

13
Sfintele Scripturi nu există menţionat vreun caz când cineva să fi fost botezat
într-o formulă trinitară folosind titlurile „Tată, Fiu şi Duh Sfânt”. Lucrul
acesta trebuie luat în considerare foarte serios.
Toţi aceia care au fost chemaţi la slujbă şi au fost umpluţi cu Duhul
Sfânt au avut aceeaşi înțelegere, aceeaşi învăţătură, aceeaşi credinţă, acelaşi
botez, etc. Toţi au fost într-o armonie deplină cu DOMNUL, cu Cuvântul
Său şi unii cu alţii. Niciunul dintre ei nu a repetat mecanic textul din Mat. 28.
Ei au ştiut că acolo s-a spus: „botezaţi-i în Numele (la singular, nu la plural)
Tatălui...”. DOMNUL nostru n-a continuat să spună „şi în Numele Fiului şi
în Numele Duhului Sfânt”. Există o singură menţionare a Numelui şi aceasta
este la singular. Ei au crezut că Dumnezeu S-a descoperit ca Tată, Fiu şi Duh
Sfânt. Şi au recunoscut şi Numele care aparţine acestor trei descoperiri. Ei
erau oameni care au trăit în părtăşie directă cu Dumnezeu. Ei nu s-au aflat
sub nicio influenţă teologică şi nici nu au folosit propriile lor interpretări. Ei
au avut descoperirea divină.
Dacă cineva va lua literar Mat. 28, fără descoperire, acela va repeta
doar vers. 19, fără să înţeleagă care este în realitate scopul însărcinării. Mat.
28 şi Mar. 16 se referă la ultima şi cea mai mare însărcinare dată de
DOMNUL, pe care o găsim împlinită în Faptele Apostolilor. Acela este
unicul model scriptural, valabil pentru totdeauna, cât timp există biserica
Dumnezeului Celui viu.
De exemplu, dacă un învăţător ar da elevilor o problemă spre rezolvare,
cu siguranţă el ar aştepta răspunsul, rezultatul, nicidecum repetarea
problemei. Dacă învăţătorul ar întreba „cât fac 3x3?” iar răspunsul ar fi „3x3
fac 3x3”, atunci oricine şi-ar da seama că ceva nu este în regulă, pentru că nu
a fost dat răspunsul. Când este vorba despre botez, chiar şi învăţătorii repetă
problema și nu dau răspunsul. În loc să facă ceea ce a spus DOMNUL, ei
repetă ceea ce a spus El. Numai dacă noi procedăm cum au procedat
apostolii, avem confirmarea că acelaşi Domn ne-a chemat să predicăm
aceeaşi Evanghelie. Apostolii şi învăţătorii din biserica primară au înţeles şi-
au împlinit-o conform descoperirii desăvârşite a lui Isus Hristos. Mulţumiri
lui Dumnezeu că noi avem mărturia scrisă. Avem doar nevoie de aceeaşi
iluminare prin același Duh Sfânt, ca să vedem şi noi ceea ce au văzut
apostolii, ca să putem învăţa ceea ce au învăţat ei şi să botezăm aşa cum au
botezat ei.
Fiecare ar trebui să ia în serios această prezentare adusă ca o dovadă
clară din Sfintele Scripturi. De multe ori se pare că două lucruri sunt
identice. Acestea ar putea să pară apropiate, dar în acelaşi timp sunt atât de
departe unul de celălalt, precum cerul de pământ. Noi nu trebuie să tăgăduim

14
Numele DOMNULUI. Bisericii din Filadelfia i-a fost spus: „...nu ai tăgăduit
Numele Meu” (Apoc. 3:8). Cum este cu toţi credincioşii care cântă despre
Numele lui Isus, folosesc Numele acela în rugăciunile lor, care predică atât
de puternic despre Numele acela, dar refuză să primească acest Nume prin
botez? Într-un asemenea caz, este evident că undeva este ceva greşit.
Ce este cu toţi marii evanghelişti care folosesc Numele lui Isus ca să
scoată draci, ca să se roage pentru bolnavi, ca să facă minuni în Numele
acela puternic, tăgăduindu-L însă atunci când este vorba ca ei să se lase
botezaţi în acel Nume şi chiar luptând împotriva acestuia? Ei mărturisesc cu
buzele lor cât de minunat este Numele lui Isus, dar de fapt ei nu au
recunoscut Numele şi ei nu sunt dispuşi să poarte ocara Numelui lui Isus.
Despre asemenea oameni DOMNUL a spus: „Mulţi Îmi vor zice în ziua
aceea: «Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos
noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi minuni în Numele Tău?» Atunci
le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine,
voi care aţi lucrat fărădelege»” (Mat. 7:22-23).
În textul acesta este vorba despre oameni care cred Evaghelia deplină.
Pe de-o parte, ei beneficiază de binecuvântările promise şi date Bisericii, pe
de altă parte ei rămân în învăţături nebiblice şi tradiţionale. Ei nu sunt dispuşi
să ia în considerare o corectură scripturală. Nu ar trebui ca fiecare să fie
dispus să accepte tot ceea ce spune Biblia? Dar este nevoie de curaj pentru a
sta de partea Cuvântului lui Dumnezeu şi pentru a tăgădui practica
tradiţională, denominaţională şi nebiblică a botezului. Noi trebuie să ne
identificăm, prin botez, cu moartea lui Hristos, dacă dorim să fim identificaţi
cu El în învierea la o viaţă nouă (Rom. 6:3).
Deosebind duhurile

Este necesar să atingem un subiect foarte important. În bisericile

tradiţionale de astăzi, cu greu mai găsim învăţătura despre o întoarcere la
Dumnezeu autentică şi o naştere din nou. Chiar dacă este folosită
terminologia aceasta, lipseşte trăirea. Dar, de asemenea, în cercurile
Evangheliei depline, învăţăturile de bază nu sunt verificate cu atenţie. Cum
este posibil ca nici învăţătorii biblici şi nici teologii să nu vadă cum ar trebui
făcut botezul? Dacă în Biblie nu există niciun caz în care o persoană să fi
fost botezată vreodată folosind formula „în Numele Tatălui şi al Fiului şi al
Duhului Sfânt”, de ce nu se corectează slujitorii lui Dumnezeu? Ei practică
un botez inventat şi introdus atunci când a venit la existenţă biserica romano
catolică. Trist, dar adevărat: chiar din zilele reformei, toate bisericile care au
15
apărut, au început să folosească acelaşi botez nebiblic, până în vremea
noastră.
Cei mai mulţi oameni vor fi surprinşi să afle că în lumea vestică,
aceeaşi formulă este folosită în spiritism şi în ocultism, fiind numită
„formula sacră” sau „cele trei nume înalte”. Este folosită chiar în văjitorie, de
către cei care intră în legătură cu duhurile morţilor. Aceeaşi formulă este
folosită atunci când se depune jurământul la intrarea în diferite loje.
Participanţii care se îndoiesc de aceste lucruri, se simt uşuraţi când aud
formula „în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt”. Chiar şi atunci
când practică vrăjitoria, ei se gândesc că aceasta trebuie să fie de la
Dumnezeu, pentru că această formulă le este atât de cunoscută, deoarece au
auzit-o deseori la biserică. Fie în magia neagră sau albă, fie la folosirea aşa
ziselor „cărţi şase şi şapte ale lui Moise”, pretutindeni se foloseşte aceeaşi
formulă.
Dacă acelor oameni li se vorbeşte despre astfel de practici, răspunsul
lor este: „Nu poate fi ceva greşit, pentru că se face în Numele lui
Dumnezeu”. Nu, niciodată! Numai ceea ce este făcut în Numele lui Isus, este
de fapt făcut în Numele lui Dumnezeu. Toate celelalte lucruri sunt de la
Satana, care este dumnezeul acestei lumi. DOMNUL nostru nu are nimic
comun cu toate practicile demonice cum ar fi ridicarea mesei, prezisul în
cărţi, ghicirea, chiromanţia, etc. Acestea sunt interzise, în Cuvântul Său! Dar
pentru că astfel de lucruri se fac sub o mască religioasă folosind acea
formulă, oamenii sunt înşelaţi. Ce au comun practicile oculte, spiritismul,
etc. cu o lucrare autentică pe care o cere Cuvântul lui Dumnezeu? De când
spun aceleaşi lucruri slujitorii lui Dumnezeu şi uneltele lui Satana? De când
vine împărăţia Satanei în mijlocul Împărăţiei lui Dumnezeu?
Fiecare trebuie să-şi pună întrebarea dacă nu este acelaşi lucru când
două persoane fac aceeaşi lucrare. Unii sunt uimiţi de-a dreptul când află ce
fel de lucruri se fac prin această „formulă”. Însă când aceeaşi formulă este
folosită pentru un aşa zis „botez” şi alte practici religioase, ei o consideră în
regulă. În Noul Testament, tot ceea ce primim de la Dumnezeu şi tot ceea ce
se întâmplă, are loc prin puterea lui Dumnezeu în Numele lui Isus. De aceea
citim în Col. 3:17 „Şi orice faceţi cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în
Numele DOMNULUI Isus”.
Acum ştim că niciun apostol n-a folosit vreodată, la botez, vreo
formulă „în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”. În broşura mea
„Planul lui Dumnezeu cu omenirea”, este arătat clar că singurul Dumnezeu
adevărat S-a descoperit ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt sub Numele de DOMNUL
Isus Hristos. Ceea ce este scris în Mat. 28:19 este adevărul absolut, la fel şi

16
ceea ce scrie în Fapte 2:38 şi în toate celelalte scripturi. Trebuie doar ca noi
să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu în modul corect. Satana a răstălmăcit
chiar de la început Cuvântul lui Dumnezeu. El a reuşit să-i înşele pe oameni
în modul cel mai religios posibil, printr-un botez greşit. Este de fapt o
înşelăciune. Când el a venit la DOMNUL a spus: „este scris”. Dar
DOMNUL nostru a răspuns: „de asemenea este scris”. Satana a scos din
context scripturile şi le-a folosit în mod fals. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu
însărcinarea de a învăţa şi de a boteza. Satana i-a orbit pe oameni, ca ei să nu
vadă slava lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos (2 Cor. 4:4-6). Numele
despre care a vorbit Mântuitorul, le rămâne ascuns.
Toată lumea creştină este ţinută în întuneric şi în neştiinţă. Unde găsim
astăzi adevărata credinţă scripturală? Cine ţine seama de chemarea din Apoc.
18:4, pentru a ieşi afară din Babilonul religios al acestui timp? Cine are ochi
ca să vadă, urechi ca să audă şi o inimă ca să înţeleagă? Cine poate să facă
diferenţa şi să deosebească Cuvântul lui Dumnezeu de toate tâlcuirile
omeneşti? Dumnezeu desparte întotdeauna lumina de întuneric. Cine are
curajul să se lase îndrumat, să creadă şi să practice ceea ce spune Cuvântul
lui Dumnezeu? Toate lucrurile duhovniceşti nu pot fi făcute de cunoscut cu
ajutorul cărnii şi al sângelui. Nu-l poate învăţa unul pe celălalt. Fiecare
răspunde personal înaintea lui Dumnezeu şi trebuie să hotărască singur.
În încheiere, un cuvânt de avertizare. Toţi aceia care doresc să ajungă
în slavă ar trebui să ştie următoarele: Dumnezeu nu a ţinut cont de vremea de
neştiinţă, dar acum Îşi descoperă voia Sa desăvârşită prin Cuvântul Său
desăvârşit. El aşteaptă ca fiecare să creadă în El şi să procedeze conform
Cuvântului Său. Noi trebuie să părăsim toate învăţăturile nescripturale, chiar
dacă ne pierdem popularitatea şi prietenii. Trebuie să fim dispuşi să ne
întoarcem la învăţătura, modelul şi practica originală a Bibliei.
În Fapte 3 citim despre făgăduinţa că Dumnezeu va trimite o vreme de
înviorare şi, de asemenea, că Hristos va rămânea în ceruri până la vremea
reaşezării tuturor lucrurilor. În versetele 19-21 citim: „...ca să vină de la
DOMNUL vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai
dinainte pentru voi, pe Isus Hristos pe care cerul trebuie să-L primească,
până la vremurile reaşezării din nou a tuturor lucrurilor; despre aceste
vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura sfinţilor Săi proroci din vechime”.
Aici ni se spune foarte clar că Hristos rămâne în slavă până la vremea
înviorării şi reaşezării. Acest lucru înseamnă că acum, la sfârşit, înaintea
celei de-a doua veniri a lui Hristos, toate lucrurile trebuie reaşezate în
Biserica Dumnezeului celui viu în starea originală a acesteia.
Toţi creştinii care cred în a doua venire a lui Hristos au auzit predicile

17
despre acest subiect. De fapt, mulţi aşteaptă iminenta revenire a lui Hristos.
Atunci de ce nu-şi dau ei seama că acesta ar trebui să fie timpul în care
Dumnezeu doreşte să reaşeze toate lucrurile şi să dăruiască o vreme de
înviorare din prezenţa Sa. DOMNUL şi Mântuitorul este interesat numai de
un singur lucru: preocuparea pentru poporul Său, pentru cei răscumpăraţi
care formează Trupul lui Hristos. Biserica lui Isus Hristos trebuie întemeiată
pe Cuvântul lui Dumnezeu. Botezul biblic şi toate celelalte învăţături şi
practici aşa cum au fost făcute de către apostoli, fac parte din restituire. Pavel
scrie: „...fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul
unghiului fiind Isus Hristos”. (Ef. 2:20). DOMNUL Îşi va zidi Biserica Sa
până când aceasta va fi desăvârşită şi El Se poate întoarce ca s-o ducă Acasă.
Dar mai întâi trebuie să fim aduşi la învăţăturile şi practicile originale. Apoi
va veni DOMNUL şi ne va duce în Slavă.
Nimeni nu ar trebui să treacă în mod uşuratic peste această prezentare a
botezului biblic. Dacă Dumnezeu ne va fi îndurător, vom recunoaşte
necesitatea de a ne potrivi cu tot ceea ce solicită Dumnezeu în Cuvântul Său
şi, de bună voie, vom dori să fim botezaţi în Numele DOMNULUI Isus
Hristos. În felul acesta vom sfărâma vechiul jug care a fost pus peste toate
denominaţiile şi care-i leagă spiritual pe toţi cei botezaţi într-o formulă
trinitară. Oricine este din Dumnezeu, va asculta şi va proceda conform
Cuvântului lui Dumnezeu. Ferice de cel ce ia în serios acest îndemn,
deoarece este necesar pentru a fi găsiţi pregătiţi la revenirea lui Hristos.

CINA DOMNULUI

Înainte de a ne ocupa de subiectul referitor la Cina DOMNULUI,

trebuie să vorbim despre subiectul Paştelor. Partea naturală din Vechiul
Testament simbolizează şi se revarsă în realitatea supranaturală a Noului
Testament.
Paştele face parte şi astăzi dintre cele mai importante sărbători ale
comunităţii evreieşti. DOMNUL le-a spus israeliţilor ca fiecare familie să
jertfească un miel, să-i mănânce carnea şi sângele să fie uns pe pragul de sus
şi pe cei doi stâlpi ai uşii casei respective (Exod 12). Pragul uşii nu trebuia
uns, pentru ca nimeni să nu calce în picioare sângele!
Cuvântul ebraic „Pesach” înseamnă „a cruţa” sau „a trece pe lângă”. În
timp ce toţi întâii născuţi ai Egiptului au fost ucişi de îngerul judecăţii, fiii
întâi născuţi ai Israelului au fost cruţaţi, pentru că DOMNUL a spus:
„Sângele vă va sluji ca semn pe casele voastre unde veţi fi. Eu voi vedea
sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci

18
când voi lovi ţara Egiptului” (Exod 12:13).
Sângele acelor miei era vărsat ca ispăşire pentru păcatele israeliţilor. În
acelaşi timp era un semn pentru ocrotirea lor în timpul judecăţii. În toate
casele egiptenilor se auzeau strigăte de disperare şi bocet pentru că moartea
lovise pretutindeni, dar în casele israeliţilor era o siguranţă absolută. Mânia
lui Dumnezeu nu putea intra, pentru că un miel fusese jertfit în locul lor. Ei
au putut să iasă liberi. Acelaşi lucru este valabil în cazul celor răscumpăraţi.
Ei nu pot fi atinşi de judecăţile îngrozitoare ale lui Dumnezeu, atunci când
mânia Lui va izbucni împotriva necredincioşilor. Sângele Mielului lui
Dumnezeu este ispăşirea şi ocrotirea noastră. Pavel scrie Bisericii: „...căci
Hristos, Paştele noastre a fost jertfit” (1 Cor. 5:7). De asemenea, prorocul
Isaia spune: „pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El”. (Isa. 53:5). Prin
moartea Lui noi am fost împăcaţi; prin sângele Lui s-a făcut răscumpărare
pentru păcatele noastre şi noi am primit viaţă veşnică.
DOMNUL a poruncit prin Moise ca ziua aceasta a Paştelor, care a
marcat şi ieşirea din Egipt, să fie pomenită într-un mod deosebit: „Şi
pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în
cinstea DOMNULUI; s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri”.
(Exod 12:14). În vers. 26-27 se subliniază încă o dată: „Şi când vă vor
întreba copiii voştri: «Ce înseamnă obiceiul acesta?» să răspundeţi: «Este
jertfa de ispăşire în cinstea DOMNULUI care a trecut pe lângă copiii lui
Israel în Egipt, când a lovit Egiptul şi ne-a scăpat casele noastre»”.
În acelaşi fel, Cina DOMNULUI se face ca amintire a răscumpărării
noastre. Aceasta urmează să fie ţinută până când revine DOMNUL (1 Cor.
11:26). Pe de-o parte privim înapoi spre ziua cea mare a împăcării, pe de altă
parte privim spre ziua cea glorioasă în care toţi răscumpăraţii Îl vor întâlni pe
Răscumpărător la Cina cea mare, în slavă. La inaugurarea Cinei, DOMNUL
a spus: „...să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea” (Luca 22:19). În
timp ce participăm la Cina DOMNULUI, ne aducem aminte de lucrarea
încheiată de răscumpărare şi, de fiecare dată când participăm, ştim că am fost
răscumpăraţi când Hristos, Mântuitorul nostru, Şi-a vărsat sângele pe cruce.
Mielul care a fost jertfit ca un înlocuitor, urma să fie mâncat cu pâine
nedospită. De aceea citim: „Timp de şapte zile veţi mânca azime. Din cea
dintâi zi veţi scoate aluatul din casele voastre; căci oricine va mânca pâine
dospită din ziua întâi şi până în ziua a şaptea, va fi nimicit din casa lui
Israel” (Exod 12:15). Această poruncă trebuia respectată.
Inaugurarea Paştelor a avut loc chiar înaintea eliberării şi ieşirii
Israelului din Egipt. Cina DOMNULUI a fost inaugurată în timpul Paştelor
pe care le-a ţinut DOMNUL cu ucenicii Săi chiar înainte de a fi răstignit.

19
Prin răstignirea Lui a fost răscumpărată Biserica. „Când a sosit ceasul, Isus
a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli. El le-a zis: «Am dorit mult să
mănânc Paştele acestea înainte de patima Mea; căci vă spun că de acum
încolo, nu le voi mai mânca, până la împlinirea lor în Împărăţia lui
Dumnezeu»” (Luca 22:14-16). În versetele 7-13 ne este relatat că DOMNUL
i-a trimis pe Petru şi pe Ioan îndemnându-i: „Duceţi-vă şi pregătiţi Paştele,
ca să mâncăm”. Când au ajuns la proprietarul casei, ei i-au spus:
„Învăţătorul zice: «Unde este odaia în care să mănânc Paştele cu ucenicii
Mei?»” În Mat. 26:26 citim: „Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine şi,
după ce a binecuvântat-o, a frânt-o şi a dat ucenicilor, zicând: «Luaţi,
mâncaţi, acesta este trupul Meu»”. DOMNUL a fost prezent trupeşte când a
luat pâinea în mâinile Sale şi a vorbit acele cuvinte. El nu a ţinut în mâini
trupul Său, ci pâinea nedospită, care a fost coaptă şi pregătită conform
instrucţiunilor pentru sărbătorirea Paştelor.
Oriunde este sărbătorită Cina DOMNULUI într-un mod biblic, trebuie
coaptă o pâine fără aluat. Această pâine va fi binecuvântată prin rugăciune.
Apoi va fi frântă în multe bucăţi şi toţi participă şi iau pâinea frântă. În timp
ce credincioşii iau din această pâine, ei recunosc şi ştiu că trupul lui Hristos a
fost bătut pentru ei. Ei ştiu că El a fost răstignit pentru ei. De asemenea, ei au
recunoscut că au fost cumpăraţi cu preţul sângelui vărsat. Ei sunt acum
proprietatea lui Dumnezeu şi formează Trupul Său.
Apostolul Pavel scrie: „Căci am primit de la DOMNUL ce v-am
învăţat; şi anume că, DOMNUL Isus, în noaptea aceea în care a fost vândut,
a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis:
«Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi (vă rog să
remarcaţi cuvintele „pentru voi”); să faceţi lucrul acesta spre pomenirea
Mea». Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: «Acest pahar este
legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea
Mea, ori de câte ori veţi bea din el». Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din
pâinea aceasta şi beți din paharul acesta, vestiţi moartea DOMNULUI, până
va veni El”. (1 Cor. 11:23-26).
Pavel putea să spună: „Căci am primit de la DOMNUL...” El a fost
învăţat de către DOMNUL Însuşi cum trebuia sărbătorită Cina DOMNULUI.
El se referă la cuvintele DOMNULUI nostru atunci când aşează Cina
DOMNULUI, conform evangheliilor, după cum este scris.
În Luca 22:20 se spune: „Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul
şi l-a dat zicând: «Acest pahar este legământul cel nou făcut în sângele Meu
care se varsă pentru voi»”. În pahar se afla vin. Sângele legământului celui
nou, care urma să fie vărsat, încă mai curgea în venele Lui şi nu fusese vărsat

20
pe cruce. Despre o transformare a celor două elemente în trupul şi în sângele
lui Hristos, nu se aminteşte nimic. Nici Domnul nostru şi nici ucenicii Lui nu
au băut sânge. De fapt DOMNUL nostru a spus: „, Nu voi mai bea de acum
în colo din rodul, până în ziua când va veni Împărăţia lui Dumnezeu”
(Luc.22:18). Pâinea şi vinul reprezintă trupul şi sângele lui Hristos, dar
rămân totuşi pâine şi vin. El S-a referit la noul legământ şi noul testament,
care a intrat în vigoare în clipa morţii Sale.
De asemenea, Hristos nu Se jertfeşte de fiecare dată când are loc
împărtăşirea. Conform Evrei 10:12, El S-a jertfit o dată pentru totdeauna şi
apoi S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu. Participarea la Cina DOMNULUI
le oferă credincioşilor posibilitatea deosebită de a înţelege de fiecare dată
înaintea lui Dumnezeu, ce s-a întâmplat prin jertfirea trupului lui Hristos şi
prin vărsarea sângelui Său sfânt. Fiecare copil al lui Dumnezeu va trebui să-
şi cerceteze inima înainte de a lua parte la Cina DOMNULUI. Ori de câte ori
găsim ceva ce nu-I place lui Dumnezeu, mărturisim lucrul respectiv şi-l
punem pe altar, crezând că sângele a reparat totul. Noi simţim cu o durere
interioară suferinţele DOMNULUI nostru şi moartea Sa pe cruce pentru noi.
Când ne gândim ce preţ mare a plătit iubitul nostru Răscumpărător pentru
răscumpărarea noastră, acest lucru ne smereşte. Conform Sfintei Scripturi, El
a intrat cu sângele Său în Locul Preasfânt din ceruri, l-a pus pe tronul de har,
aducându-ne astfel o răscumpărare veşnică (Evrei 9:12).
În clipa când sângele a fost vărsat pe cruce, a fost încheiat un legământ.
Ziua mântuirii începuse. Din nou, trebuie să comparăm Vechiul cu Noul
Testament. În Exod 24:6-8 este scris despre cartea legământului şi, de
asemenea, despre sângele legămîntului cu care a fost stropit poporul
legământului. Isus a spus: „Căci acesta este sângele Meu, sângele
legământului cel nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor”
(Mat. 26:28). Prin aceasta El nu S-a referit la vinul care era în pahar, ci la
sângele Lui curat, sfânt şi divin, care urma să fie vărsat. El a aşezat astfel
Noul Testament. Noi suntem poporul legământului celui nou şi avem acces
direct şi legătură cu cartea noului legământ.
Pavel scrie: „Paharul binecuvântat pe care-l binecuvântăm, nu este el
împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea
împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Având în vedere că este o pâine, noi care
suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine” (1
Cor. 10:16-17). Aceste două versete sunt folosite foarte rar şi, de fapt, mulţi
nici măcar nu ştiu că acestea există. Dar acestea exprimă cel mai adânc
adevăr găsit în Cina DOMNULUI. Acestea ne arată Biserica ca Trup, ca
părtăşia vie a sfinţilor, care se adună în Numele lui Isus. Ei sunt rezultatul

21
lucrării de răscumpărare a lui Isus Hristos, Mântuitorul nostru, care S-a jertfit
în trupul Său pentru noi. Pâinea pe care noi o folosim la Cina DOMNULUI,
reprezintă pe de o parte trupul lui Hristos care a fost răstignit şi, pe de altă
parte, reprezintă Biserica, care formează acea unitate a trupului format din
mai multe mădulare individuale.
Trupul lui Hristos a fost bătut şi rănit, dar nu rupt, după cum este scris:
„Aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Scriptura: «Nici unul
din oasele Lui nu va fi rupt». Şi în altă parte, Scriptura mai vorbeşte: «Vor
vedea pe Cine au străpuns»” (Ioan 19:36-37). Aici este vorba despre taina
lui Hristos şi a Bisericii Sale. Prin răscumpărare, Biserica a devenit Trupul
Său – toţi aceia care sunt împăcaţi şi răscumpăraţi şi care şi-au primit iertarea
păcatelor lor. Pavel scrie: „Căci după cum trupul este unul şi are multe
mădulare şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe,
sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos”. (1 Cor. 12:12). Aici este o taină
mare. Hristos are părtăşie numai cu mădularele Trupului Său. Despre El
citim: „El este Capul Trupului, al Bisericii”. (Col. 1:18).
Aşa cum trupul nostru pământesc formează o unitate, dar este format
din multe mădulare legate între ele şi conduse de către cap, la fel este cu
toate mădularele din Trupul lui Isus Hristos. „Noi toţi în adevăr am fost
botezaţi de un singur duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci,
fie robi, fie slobozi şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh” (1 Cor.
12:13). Este de reţinut: nu prin apă, ci prin Duhul care lucrează în toţi cei
care cred în Isus Hristos şi sunt botezaţi biblic. Apoi ei sunt aşezaţi, prin
Duhul, în Trupul lui Hristos. Toţi răscumpăraţii care sunt în această unitate
dumnezeiască, formează Trupul DOMNULUI şi Îl recunosc pe El ca şi Cap
şi I se supun Lui în toate lucrurile. Ei simt cu fiecare mădular, se bucură cu
aceia care se bucură şi suferă cu aceia care suferă, pentru că 1 Cor. 12:26
spune: „Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el;
dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el”.
Dacă tu nu simţi aşa, atunci analizează-ţi atent relaţia ta cu Hristos.
Nu putem să ne ocupăm acum de diferitele slujbe ale mădularelor din
Trupul lui Hristos. Dar Pavel face următoarea afirmaţie: „Acum Dumnezeu a
pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El. Dacă toate ar fi un
singur mădular, unde ar fi trupul? Fapt este că sunt mai multe mădulare,
dar un singur trup” (1 Cor. 12:18-20). În vers. 27 el rezumă totul astfel:
„Voi sunteţi Trupul lui Hristos şi, fiecare în parte, mădularele Lui”.
Apostolul îi îndeamnă pe credincioşi să-şi cerceteze inimile înainte de
participarea la Cina DOMNULUI: „Fiecare să se cerceteze dar pe sine
însuşi şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din vinul acesta. Căci

22
cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu
deosebeşte Trupul DOMNULUI”. (1 Cor. 11:28-29). Toţi aceia care fac
parte din Trupul lui Hristos, recunosc că El a luat asupra Sa pedeapsa
noastră, păcatul nostru – totul a fost pus asupra Lui. Cei care cred în această
răscumpărare deplină şi iertare, se iartă, de asemenea, unii pe alţii, aşa cum i-
a iertat Dumnezeu pe ei, în Hristos. Niciunul nu-i ţine ceva în socoteală altui
mădular, niciunul nu are ceva împotriva altuia. Noi trebuie să deosebim
Trupul DOMNULUI. În cazul acesta este vorba despre toate mădularele care
sunt deplin răscumpărate, neprihănite, sfinţite şi fac parte din Trupul
ireproşabil şi desăvârşit al lui Hristos, care este fără pată sau zbârcitură. Ei se
văd unii pe alţii în şi prin Hristos, ei se văd unul pe celălalt aşa cum îi vede
Dumnezeu: fără păcat şi desăvârşiţi. Ei nu se cunosc unul pe altul după trup,
ci după duh.
Aşa cum pâinea este fără aluat, Biserica, de asemenea, trebuie să fie
eliberată de tot ceea ce este o parte a unei învăţături tradiţionale şi
nescripturale. DOMNUL Isus a folosit noţiunea de „aluat” pentru a arăta
învăţăturile greşite ale conducătorilor religioşi din vremea Sa. El a spus:
„«Cum nu înţelegeţi că nu v-am spus de pâini? Ci v-am spus să vă păziţi de
aluatul fariseilor şi al saducheilor?» Atunci au înţeles ei că nu le zisese să se
păzească de aluatul pâinii, ci de învăţătura fariseilor şi a saducheilor” (Mat.
16:11-12).
Pavel, de asemenea, se referă la aluat în domeniul spiritual: „Nu ştiţi că
puţin aluat dospeşte toată plămădeala? Măturaţi aluatul vechi ca să fiţi o
plămădeală nouă, cum şi sunteţi fără aluat: căci Hristos, Paştele noastre a
fost jertfit. Să prăznuim dar, praznicul, nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat
de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului” (1 Cor. 5:6-8).
Oricine ia parte la Cina DOMNULUI, mărturiseşte înaintea lui Dumnezeu şi
a oamenilor că el este eliberat de astfel de lucruri amintite mai sus şi că are o
viaţă nouă şi este aşezat în adevăr. Aceasta trebuie să se fi întâmplat cu
adevărat şi viaţa trebuie să poarte roadele acelei mărturii. Numai cuvintele nu
sunt suficiente, ci trebuie să fie în realitate aşa.
În Rom. 11, apostolul se referă la neprihănirea deplină şi la sfinţirea
celor ce fac parte din Biserica Sa. Aceste lucruri au devenit valabile atunci
când Hristos a murit pe cruce. Apostolul scrie: „Iar dacă cele dintâi roade
sunt sfinte şi plămădeala este sfântă şi dacă rădăcina este sfântă şi ramurile
sunt sfinte”. (vers. 16). Hristos este primul rod, iar cei care-I aparţin Lui sunt
şi ei o parte. El este Cel Întâi născut şi toţi cei ce sunt născuţi din aceeaşi
sămânţă a lui Dumnezeu, formează grupul celor întâi născuţi. El este
rădăcina acestei Viţe noi, iar adevăraţii credincioşi sunt ramurile care poartă

23
roadele, conform Ioan 15. Aşa cum în domeniul natural mlădiţele primesc
viaţa prin seva care urcă din rădăcini în viţă, apoi poartă roadele viţei, aşa
este cu toţi cei născuţi din Dumnezeu. Ei nu se alătură la ceva, ci sunt un
rezultat şi poartă în ei viaţa lui Dumnezeu şi de aceea sunt părtaşi firii
dumnezeieşti. În această legătură Petru scrie: „De aceea daţi-vă şi voi toate
silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră, fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu
cunoştinţa înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu
evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni” (2 Pet.
1.5-7). Aici nu ne ocupăm numai de o învăţătură sau cunoştinţă, ci acesta
este rezultatul şi rodul lucrării de răscumpărare, adică, adevăratul credincios.
Cerinţa este următoarea: „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este Sfânt, fiţi şi
voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: «Fiţi sfinţi, căci Eu sunt
sfânt». Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare
după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre” (1 Pet. 1:15-
17).

24
 Clarificare

Datorită tradiţiei nescripturale, mulţi cred într-o transformare a celor

două substanţe în sângele şi trupul lui Hristos. Dacă aceasta s-ar întâmpla cu
adevărat, atunci ar fi ceva groaznic. Cine ar putea să-şi închipuie că mănâncă
trupul sfânt şi că bea sângele sfânt şi că, apoi, acele lucruri şi-ar urma cursul
lor firesc? Chiar şi gândul acesta nu este altceva decât blasfemie. Aşa ceva
este exclus cu desăvârşire.
Aşa cum iudeii de atunci au înţeles greşit cuvintele lui Isus, pentru că ei
nu au recunoscut aplicarea duhovnicească, tot aşa este acum cu creştinii. Pe
vremea aceea, mulţimea a avut impresia că DOMNUL nostru îi cerea să
acţioneze contrar cu ceea ce spunea Legea, atunci când El a spus: „Cine
mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică” (Ioan 6:54).
Fiecare evreu ştia ce este scris în Lev. 17:10-12: „Dacă un om din casa lui
Israel sau din străinii care locuiesc în mijlocul lor, mănâncă sânge de orice
fel, Îmi voi întoarce faţa împotriva celui ce mănîncă sângele şi-l voi nimici
din mijlocul poporului său. Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca
să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci
prin viaţa din el face sângele ispăşire. De aceea am zis copiilor lui Israel:
«Nimeni dintre voi să nu mănânce sânge şi nici străinul care locuieşte în
mijlocul vostru să nu mănânce sânge»”. Din cauza aceasta, iudeii au fost
revoltaţi după ce a vorbit Isus despre mâncatul trupului şi băutul sângelui
Său.
Cele două simboluri pământeşti arată înspre cele duhovniceşti.
Dumnezeu nu putea, pe de o parte, să interzică într-un mod atât de ferm
băutul sângelui, iar apoi, mai târziu, să ceară ucenicilor Săi s-o facă. Oricine
ia din pâine şi vin, mărturiseşte că el este răscumpărat prin jertfirea Trupului
şi vărsarea Sângelui. Aceasta se face în amintirea acelui eveniment măreţ.
Răscumpărarea şi iertarea nu vin prin participarea la Cina DOMNULUI, ci a
avut loc pe Golgota. Prin Cina DOMNULUI doar se aminteşte ceea ce s-a
întâmplat acolo.
În Ioan 6 citim despre miracolul înmulţirii pâinilor, când au fost hrăniţi
mii de oameni. În ziua următoare, oamenii au venit la DOMNUL, iar El le-a
spus: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutaţi nu numai pentru că aţi
văzut semnele, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat.
Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne
pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului” (Ioan 6:26-27).
El vorbea despre pâine, despre hrană, despre viaţa veşnică, iar
mulţimea şi-a amintit cum au fost hrăniţi în Vechiul Testament copiii lui

25
Israel. Din cauza aceasta au exclamat: „Părinţii noştri au mâncat mană în
pustie, după cum este scris: «Le-am dat să mănânce pâine din cer»” (vers.
31). Isus a spus, în continuarea acestui gând: «Adevărat, adevărat vă spun că
Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer.
Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă lumii
viaţă». «Doamne», I-au zis ei, «dă-ne întotdeauna această pâine». Isus le-a
zis: «Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată şi
cine crede în Mine, nu va înseta niciodată»” (vers. 32-35). Acesta este un
răspuns foarte clar. Nu este nevoie de nicio tâlcuire proprie. Aşa cum noi
mâncăm pâinea pământească pentru a trăi fizic, tot aşa avem nevoie să fim
parte din Acela care este Pâinea vieţii, dacă dorim să trăim veşnic.
DOMNUL Isus ni se prezintă ca Pâinea vie care s-a coborât din cer şi
dă lumii viaţa veşnică, dumnezeiască. El subliniază gândul acesta în
versetele următoare: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are
viaţa veşnică. Eu sunt Pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie
şi au murit. Pâinea care Se coboară din cer este de aşa fel ca cineva să
mănânce din ea şi să nu moară. Eu sunt Pâinea vie care S-a coborât din cer.
Dacă mănâncă cineva pâinea aceasta, va trăi veşnic şi pâinea pe care o voi
da Eu este trupul Meu pe care îl voi da pentru viaţa lumii” (Ioan 6:47-51).
Aceasta este Evanghelia! El S-a jertfit în trupul Său de carne, pentru ca
noi să fim răscumpăraţi din trupul nostru de carne şi să primim viaţa veşnică.
Pâinea cerească nu este coaptă pe pământ şi hrana divină nu vine din mână
omenească. DOMNUL a devenit jertfa. El a fost răstignit pentru ca toţi aceia
care cred în lucrarea încheiată, de răscumpărare, să primească viaţa veşnică
şi, de asemenea, să fie hrăniţi spiritual. El este Pâinea vieţii. Noi am devenit
părtaşi Lui în Duhul. Aşa cum El a devenit unul dintre noi, noi suntem
readuşi în Împărăţia Lui şi suntem făcuţi parte din El.
Iudeii s-au certat între ei şi au întrebat: „Cum poate Omul acesta să ne
dea trupul Lui să-L mâncăm?” (Ioan 6:52). Creştinii se ceartă şi astăzi
asupra acestei teme, în loc să ia Cina DOMNULUI în simplitate şi cu inimi
recunoscătoare. Noi Îl vedem pe Mielul lui Dumnezeu care a ridicat păcatele
noastre şi Şi-a vărsat Sângele pentru noi. Sângele acela a fost ispăşirea
noastră şi de aceea a trebuit adus pe altar. În Hristos era viaţa lui Dumnezeu.
Prin moartea Sa, viaţa aceea a fost eliberată şi a putut să se întoarcă peste toţi
aceia care au fost răscumpăraţi de El.
Cuvântarea DOMNULUI făcea referire la suferinţa şi moartea Sa. Noi
trebuie să recunoaştem această parte duhovnicească şi divină pe care o avem
de la Dumnezeu și care ne-a fost dată prin Isus Hristos care a fost răstignit
pentru noi. Prin naşterea din nou, devenim fii şi fiice ale lui Dumnezeu.

26
Pavel se exprimă astfel: „Pentru că noi suntem mădulare ale Trupului Lui,
carne din carnea Lui şi os din oasele Lui” (Efes. 5:30). Vorbind din
perspectivă pământească, nimeni nu este carne din carnea Lui, sau os din
oasele Lui. Din punct de vedere natural, noi toţi provenim din Adam. Dar
vorbind din perspectivă duhovnicească, noi am devenit o parte din creaţia1
nouă care îşi are originea în Isus Hristos, DOMNUL nostru. Ca răscumpăraţi,
noi am fost readuşi în părtăşie cu Dumnezeu. Noi avem în sufletele noastre
viaţa Lui, care este viaţa veşnică. Pentru mintea firească, toate acestea sunt o
nebunie şi de aceea oamenii au propriile lor gânduri când citesc Cuvântul lui
Dumnezeu. Lucrurile duhovniceşti trebuie înţelese duhovniceşte.
DOMNUL Isus este multe: El este Calea, Adevărul, Viaţa, Pâinea vie,
Lumina lumii, Învierea - El este totul pentru noi. Prin El suntem reaşezaţi ca
fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Dar Isus nu a explicat niciodată Cuvântul, El
doar l-a vorbit; El a procedat în conformitate cu Cuvântul şi tot ceea ce era
cu privire la El, s-a împlinit. De aceea, El putea să spună: „Mâncarea Mea
este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui” (Ioan
4:34).
Oricine participă la Cina DOMNULUI, trebuie să fie pregătit în
interiorul său să facă voia lui Dumnezeu, aşa cum ne este arătată în Cuvântul
Său. Noi trebuie să avem o relaţie personală cu Dumnezeu. Atunci putem
spune cu adevărat: „Hrana mea este să fac voia Celui ce m-a răscumpărat”.
Noi primim Cuvântul lui Dumnezeu şi Îl primim pe Hristos, Pâinea vie care
S-a coborât din cer. Sângele Lui ne-a răscumpărat, pentru că a fost vărsat
pentru a fi ispăşirea noastră.
Isus a spus: „Astfel este Pâinea, care S-a coborât din cer, nu ca mana
pe care au mâncat-o părinţii voştri şi totuşi au murit: cine mănâncă Pâinea
aceasta va trăi în veac” (Ioan 6:58). După această cuvântare deosebită, mulţi
dintre ucenicii Săi au spus: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate să
o sufere?” Chiar şi cei ce-L urmau pe DOMNUL, aveau propriile lor păreri
când Îl ascultau vorbind. El a vorbit foarte clar despre Sine ca fiind Pâinea
care S-a coborât din cer. Dar El a văzut neputinţa lor şi a zis: „Duhul este
acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le spun
Eu sunt duh şi viaţă” (vers. 63). Numai de sus vine lumină şi descoperire
asupra Cuvântului vorbit de DOMNUL. Cuvântarea Lui despre mâncatul
trupului şi băutul sângelui Său i-a determinat pe mulţi să nu-L mai urmeze.
Cearta despre aceasta n-a încetat nici în ziua de azi. Este scris: „Din clipa
aceea mulţi dintre ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El.
Atunci Isus a zis celor doisprezece: «Voi nu vreţi să vă duceţi?» «Doamne»,

1
Sau: zidirea – n.tr.
27
I-a răspuns Petru «la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice şi noi
am crezut că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu»” (Ioan 6:66-69).
Aceeaşi mărturie o vor poseda toţi aceia care-L urmează pe Isus Hristos.
Indiferent dacă au înţeles sau nu ce a spus El, ei Îl cred, au încredere în El, Îl
ascultă, Îl urmează şi apoi vine timpul când vor primi claritate.
Haideţi să facem un rezumat al celor scrise despre acest subiect:
lucrarea de răscumpărare a avut loc o dată pentru totdeauna pe crucea de pe
Golgota. Toţi aceia care o primesc prin credinţă, iau parte la Cina
DOMNULUI ca să-şi amintească de ziua aceea măreaţă şi de lucrarea de pe
Golgota. Se coace o pâine suficient de mare, corespunzător numărului
participanţilor – desigur, fără aluat, cum deja am spus. Apoi pâinea este
ridicată înaintea adunării şi binecuvântată în Numele DOMNULUI, prin
rugăciune. După aceea este frântă şi toţi participă şi mănâncă din aceasta.
Dacă mai rămâne ceva, se mănâncă şi restul, astfel nimic nu se pierde.
Apoi, paharul cu vinul care trebuie să fie numai din struguri roşii este,
de asemenea, ridicat înaintea adunării şi binecuvântat în Numele
DOMNULUI, prin rugăciune. Toţi aceia care au mâncat din pâine, iau şi din
paharul cu vin. Totul se face în amintirea faptului că DOMNUL nostru Și-a
dat trupul Său şi Şi-a vărsat sângele.
Cina DOMNULUI trebuie luată aşa cum a spus DOMNUL. Dacă nu se
întâmplă acest lucru, slujba dumnezeiască alunecă repede în idolatrie, iar
ceea ce este numit „credinţă” este de fapt necredinţă. Pavel scrie: „Nu puteţi
bea paharul DOMNULUI şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa
DOMNULUI şi la masa dracilor. Sau vrem să întărâtăm pe DOMNUL la
gelozie? Suntem noi mai tari decât El?” (1 Cor. 10:21-22).
S-ar putea ca el să se fi referit aici la versetele din Lev. 17, unde
Dumnezeu a spus cum să fie aduse jertfele. În vers. 3-7 se spune clar că
jertfele care nu-I sunt plăcute DOMNULUI, nu-I sunt aduse Lui. Citim:
„Dacă cineva din casa lui Israel junghie în tabără sau afară din tabără un
bou, un miel sau o capră şi nu-l aduce la uşa Cortului întâlnirii, ca să-l
aducă dar DOMNULUI înaintea Cortului DOMNULUI, sângele acela va fi
pus în socoteala omului aceluia: a vărsat sânge; omul acela va fi nimicit din
mijlocul poporului său. De aceea copiii lui Israel, în loc să-şi înjunghie
jertfele pe câmp, trebuie să le aducă la preot, înaintea DOMNULUI, la uşa
Cortului întâlnirii, şi să le aducă DOMNULUI ca jertfe de mulţumire.
Preotul să le stropească sângele pe altarul DOMNULUI, la uşa Cortului
întâlnirii; şi să ardă grăsimea, care va fi de un miros plăcut DOMNULUI.
Să nu-şi mai aducă jertfele lor la idolii cu care curvesc. Aceasta va fi o lege
vecinică pentru ei şi pentru urmaşii lor”.

28
 Dumnezeu a dat porunca şi îndrumări precise despre cum şi ce trebuie
făcut. Israeliţii erau convinşi că jertfesc DOMNULUI, dar procedau conform
închipuirii lor. Atunci El le-a spus clar că înaintea Lui sunt valabile numai
jertfele aduse la locul stabilit de El şi în felul cerut de El. Orice altceva era
valabil pentru demoni.
Cine face parte din poporul lui Dumnezeu, nu poate să facă ce vrea.
Totul trebuie făcut conform Cuvântului lui Dumnezeu, ca să fie valabil
pentru El. Altfel, dacă intervine închipuirea noastră, atunci se face voia
demonilor. Acest lucru este adevărat şi în ceea ce priveşte Cina
DOMNULUI. Pavel, în calitate de apostol luminat de Dumnezeu, a vorbit cu
claritate despre aceasta. El nu a vrut ca credincioşii să se afle sub influenţa
demonilor şi totuşi să participe la masa DOMNULUI.
Pe vremea apostolilor, nu erau discuţii contradictorii despre Cina
DOMNULUI. DOMNUL Isus dăduse porunca, iar credincioşii procedau în
consecinţă, în toată simplitatea. De aceea spune Scriptura că ei stăruiau în
frângerea pâinii. Putem citi, de asemenea, în Fapte 20:7: „În ziua dintâi a
săptămânii eram adunaţi la un loc ca să frângem pâinea”.
Din formularea „frângerea pâinii” înţelegem că, la Cina DOMNULUI,
accentul era pus pe pâine şi pe frângerea pâinii, după cum DOMNUL Însuşi
o făcuse şi i-a însărcinat şi pe ucenicii Săi să facă la fel. Despre ei este scris:
„Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea
pâinii şi în rugăciuni” (Fapte 2:42).
Toţi aceia care fac parte cu adevărat din Biserica Dumnezeului celui
viu, se vor întoarce la aceeaşi învăţătură şi practică de la început. Ei vor
aşeza lucrurile la locul potrivit şi vor proceda conform modelului din Sfintele
Scripturi. Ei nu vor avea tâlcuiri proprii, ci vor asculta pur şi simplu de
Cuvânt. Pentru cei ce cred, este valabil numai ce spune Cuvântul. De aceea,
Biserica adevărată ia parte la Cina DOMNULUI în amintirea celor petrecute
pe Golgota. Acolo a fost vărsat sângele sfânt, pentru iertarea păcatelor
noastre. Nu există niciun text în Sfintele Scripturi care să spună că oricine ia
parte la Cina DOMNULUI primeşte astfel iertarea păcatelor. Oriunde se
învaţă aceasta, mântuirea este legată de o lucrare religioasă şi nu de credinţa
personală în Isus Hristos.
Împărăţia lui Dumnezeu îşi urmează drumul chiar şi acum. Evanghelia
lui Isus Hristos Cel răstignit şi înviat, care este DOMNUL tuturor, este
centrul vestirii în Biserica Dumnezeului Celui Viu. De asemenea, orice
rânduială conţinută în aceasta, trebuie respectată, în ascultare. În modul
acesta Biserica se întoarce la starea de la început, în harul lui Dumnezeu.
DOMNUL nostru este Cel dintâi şi Cel de pe urmă, cu adevărat El este

29
Acelaşi ieri, azi şi în veci. Ferice de toţi aceia care Îi dăruiesc Lui şi
Cuvântului Său locul cuvenit şi care-L recunosc ca fiind DOMNUL, făcând
tot ceea ce a poruncit El să facem!

SPĂLAREA PICIOARELOR

După ce ne-am ocupat de Cina DOMNULUI, trebuie să atingem, pe

scurt, subiectul spălării picioarelor. Înainte de redarea textului corespunzător
din Noul Testament, trebuie să vedem cum au fost însărcinaţi să procedeze
preoţii din Vechiul Testament. Înaintea intrării în Locul Preasfânt, era un
lighean care trebuia aşezat după rânduiala dumnezeiască, între altarul pe care
se aducea jertfa şi cort, „...ca să-şi spele în el Aron şi fiii lui mâinile şi
picioarele”. (Ex. 30:19). Ei nu puteau să intre în cort, nici să vină lângă altar,
fără ca mai întâi să-şi spele mâinile şi picioarele (v. 20). În Noul Testament,
credincioşii adevăraţi sunt numiţi „preoţie sfântă”. Noi trebuie să ne
apropiem de Dumnezeu cu un respect sfânt şi trebuie să respectăm Cuvântul
Său în toate privinţele.
În Ioan 13:4-10 DOMNUL nostru a dat următorul exemplu: „S-a sculat
de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S-a încins cu
el. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele
ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la
Simon Petru. Şi Petru I-a zis: «Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?»
Drept răspuns, Isus i-a zis: «Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe
după aceea». Petru i-a zis: «Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!» Isus i-a
răspuns: «Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine». «Doamne»,
I-a zis Simon Petru, «nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul!» Isus i-a
zis: «Cine s-a scăldat, nu are trebuinţă să-şi spele decât picioarele»”.
Dacă privim aceste versete doar ca pe o relatare a ceea ce s-a petrecut,
nici măcar nu simţim că Dumnezeu ne vorbeşte nouă. Atunci, DOMNUL a
vorbit celor ce erau prezenţi acolo; astăzi, El ne vorbeşte nouă prin acelaşi
Cuvânt, în acelaşi fel. Acum, pentru o clipă, trebuie să ne transpunem în
situaţia lui Petru. El a întrebat: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?”
DOMNUL i-a răspuns: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după
aceea”. Petru şi-a mai subliniat încă o dată hotărârea lui, spunând:
„Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” El nu vroia ca DOMNUL să Se
înjosească înaintea lui şi să facă această slujbă pe care o făcea cea mai
neînsemnată slugă atunci când intra cineva într-o casă. Dar DOMNUL şi
Învăţătorul a dat ucenicilor Săi o învăţătură foarte practică: „Oricare va vrea
să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru”. DOMNUL Slavei a slujit în

30
smerenie şi S-a predat pe deplin slujirii. El S-a dezbrăcat de haina Lui şi a
luat un ştergar, S-a aplecat şi a devenit ca unul dintre ultimii sclavi dintr-o
casă. Acesta a fost exemplu pentru ucenicii Lui, ca fiecare să-l respecte pe
celălalt mai presus decât pe sine însuşi. Aici, în cazul acesta, El a arătat cum
se face aceasta, printr-o lecţie practică.
Când DOMNUL i-a spus lui Petru: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea
parte deloc cu Mine”, atunci apostolul s-a speriat şi a putut doar să spună cu
o dorinţă adâncă, următoarele cuvinte: „Doamne, nu numai picioarele, dar şi
mâinile şi capul!” Cum putem înţelege că nu am avea parte cu El, dacă
această rânduială şi poruncă nu ar fi păzită? Are cineva parte cu Hristos
DOMNUL, datorită spălării picioarelor? Punctul subliniat aici este ascultarea
de ceea ce a spus DOMNUL. Aceasta i-o datorăm Lui şi, de asemenea, unul
altuia. Indiferent cât de neînsemnată pare o cerinţă a Lui, dacă a spus-o El şi
dacă este o cerinţă sau o hotărâre a Lui, noi trebuie s-o împlinim pur şi
simplu într-o credinţă copilărească, fără să-L întrebăm de ce o cere. Noi nu
putem întreba „de ce trebuie să facem aceasta?” Dacă nu ascultăm ce a spus
El, atunci întrerupem legătura cu El, pentru că El a dat porunca. Un lanţ este
numai atât de tare, precum cea mai slabă verigă a sa. Nouă ni se cere să
procedăm conform fiecărui Cuvânt şi hotărâri, iar noi trebuie s-o facem de
bună voie şi în mod serios, spre a-I fi plăcuţi Lui.
În Ioan 13:12-17 citim: „După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat
hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: «Înţelegeţi voi ce v-am făcut
Eu? Voi Mă numiţi «Învăţătorul şi DOMNUL» şi bine ziceţi, căci sunt. Deci
dacă Eu, DOMNUL şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele şi voi
sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o
pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat, vă spun că
robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel
ce l-a trimis. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi»”.
Cuvintele Învăţătorului sunt foarte clare. Acestea nu pot fi înţelese
greşit de către cineva care le ia aşa cum au fost spuse. El a spus: „Deci dacă
Eu, DOMNUL şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele şi voi sunteţi
datori să vă spălaţi picioarele unii altora”. Nu este nevoie să explice nimeni
sau să-şi prezinte tâlcuirea personală. Dacă DOMNUL a spus să ne spălăm
picioarele unii altora, El a vrut să spună exact ceea ce a spus: „...şi voi
sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora”. Aceasta nu are nimic
comun cu obiceiul oriental. El n-a vorbit aici despre ceva ce era practicat în
general. El a ştiut despre aceasta, dar a spus foarte clar: „Pentru că Eu v-am
dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu”. Aceasta este o hotărâre2

2
Se referă la spălarea picioarelor – n.tr.
31
clară care nu poate fi pusă sub semnul întrebării. El a subliniat porunca
aceasta cu cuvintele: „Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai
mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis”.
De fiecare dată când DOMNUL foloseşte exprimarea „adevărat,
adevărat”, trebuie să fim foarte atenţi ce spune, pentru că atunci El subliniază
ceva important. Aici, în Ioan 13, El a făcut-o de mai multe ori.
Despre spălarea picioarelor nu poate fi spus mai mult. La începutul
Bisericii nou testamentare, aceasta a fost înţeleasă şi practicată fără a fi
amintită prea des. Pavel se referă o dată la condiţiile văduvelor care trebuiau
ajutate de către biserica locală. Şi aceasta era o condiţie trasată de el, după
cum se găseşte în 1 Tim. 5.10: „...să fie cunoscută pentru faptele ei bune, să
fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeţi, să fi spălat picioarele
sfinţilor, să fi ajutat pe cei nenorociţi, să fi dat ajutor la orice faptă bună” (1
Tim. 5:10).
Noi am arătat cu ajutorul Bibliei, că DOMNUL nostru a rânduit
spălarea picioarelor şi a dat El Însuşi exemplul practic pentru noi. De aceea,
nimeni care este într-adevăr sincer, nu va dezbate aceste lucruri. Acestea
trebuie făcute! Dacă cineva explică vreun verset şi îi îndeamnă pe ascultători
la neascultare de o poruncă dată de El, ce-l motivează pe respectivul?
Cuvântul lui Dumnezeu ar trebui să fie sfânt pentru fiecare credincios şi noi
trebuie să fim gata să ascultăm şi să împlinim şi cea mai mică poruncă. Într-
un asemenea caz se aplică Cuvântul DOMNULUI: „Dacă ştiţi aceste
lucruri, ferice de voi dacă le faceţi”. De la început şi până la sfârşit,
binecuvântarea se odihneşte peste împlinitorii Cuvântului şi nu peste aceia
care doar îl aud şi nu-l împlinesc. Fie ca DOMNUL să facă din noi astfel de
oameni, care umblă pe căile Lui şi fac aşa cum ne-a poruncit El, chiar şi în
cazul acesta. Nu întrebaţi „de ce?”, nu spuneţi „este absurd!” şi să nu credeţi
că nu este necesar. DOMNUL a spus-o, El a poruncit-o, El a practicat-o şi El
a spus: „Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu”.
Aceasta este AŞA VORBEŞTE DOMNUL în Cuvântul Său. Amin.

32
 BROŞURA ESTE GRATUITĂ.

Website: www.evanghelia.ro
Adresă e-mail: evanghelia.ro@gmail.com

Autor și editor:
Ewald Frank, Mission-Center
P.O. Box 100707, 47707 Krefeld, Germany
www.freie-volksmission.de

Toate drepturile rezervate. Porțiuni din această broșură nu pot fi folosite fără
consimțământ scris.

33