• STRUCTURI CELULARE CU ROL GENETIC LA

PROCARIOTE ŞI LA EUCARIOTE
• GENOMUL NUCLEAR
• GENOMUL EXTRANUCLEAR
 Structuri celulare cu rol genetic

• Rol genetic = capacitatea de autoreproducere în momentul diviziunii

celulare şi continuitate fizică de la o generaţie la alta.
• În celula animală, aceste condiţii sunt îndeplinite de cromozomi şi nucleoli
la nivelul nucleului şi de mitocondrii şi structurile producătoare de fibrile
(centrioli şi kinetosomi) la nivelul citoplasmei.
• La plante, plastidele şi mitocondriile, iar la bacterii, plasmidele localizate
în citoplasmă, asigură ereditatea extranucleară.
Structura fizică a cromozomilor eucarioţi
Grupe morfologice de cromozomi după poziţia
centromerului

• Metacentrici (p=q)
• Submetacentrici (p<q)
• Telocentrici (q)
• Acrocentrici (p<<q)
 Structura moleculară a cromozomilor la
eucariote
• Nucleoplasma sau sucul nuclear conține apă,
substanțe organice, substanțe minerale,
enzime și acizi nucleici.
• structural nucleoplasma este o soluție
coloidală formată din cariolimfă – mediul
dispersant și cromatină – mediul dispersat.
Cariolimfa conține în proporție de 60-70% apă
și 15-25% substanțe organice.
 Cromatina
• Cromatina, substanța fundamentală din care sunt
alcătuiți cromozomii (ADN, ARN, proteine
cromozomale histonice și nonhistonice, ioni de
calciu și magneziu)
• Proteinele cromozomale participă la menţinerea
integrităţii structurale a cromozomului, protejează
ADN-ul de acţiunea dezoxiribonucleazelor şi sunt
implicate în reglarea activităţii genice.
 Histonele
• Cele mai abundente in cromozomi
– sunt proteine bazice, de dimensiune mică și cu
încărcătură electrică pozitivă datorită predominanței
aminoacizilor arginină și lizină.
– se asociază cu moleculele de ADN încărcate
electrononegativ.
• În celulele eucariote există 5 tipuri de proteine
histonice notate: H1, H2A, H2B, H3 și H4.
• Cu excepția histonei H1, secvența în
aminoacizi a celorlalte 4 tipuri este înalt
conservată chiar la speciile îndepărtate
filogenetic.
Histona H1, care este și cea mai mare (215 aminoacizi),
are un conținut bogat în lizină și variabilitate mare în
structură. Aceasta interacționează cu nonhistonele și
cu alte proteine histonice fiind poziționată la nivelul
ADN-ului linker, între doi nucleozomi.

Histona H2A este un momomer format din 129

aminoacizi reprezentați în proporție moderată de lizină
și arginină și în proporția cea mai ridicată de leucină.

Histona H2B conține 125 aminoacizi de tipul lizină în

proporție de 16%, arginină în proporție de 6,5%, iar
restul sunt reprezentați de serină și prolină.
 H3 si H4
Histona H3 - singura fracție proteică care conține
cisteină alături de arginină (14%) și glicină (15%)
în secvența completă de 135 aminoacizi.
Histona H4 cuprinde doar 102 aminoacizi și are cel
mai pronunțat caracter bazic. Prin gruparea
terminală -NH2 se atașează la ADN iar prin
gruparea - COOH de la celălalt capăt, care îi
conferă caracter hidrofob, se poate lega de alte
histone sau de componente ale cromatinei.
 Nonhistonele
• Nucleoproteine mult mai slab reprezentate la nivel de cromozom
(30%).
• Multe dintre acestea sunt proteine acide cu încărcare electrică
negativă.
• Ele includ proteine cu rol în replicarea ADN, procese reparatorii și cele
implicate în transcripție (genele cu rol de reglaj) dar și în recombinare.
• Participă la compactarea ADN formând schela pe care se infasoara ADN-ul
• În contrast cu caracterul înalt conservat al proteinelor histonice,
acestea diferă semnificativ atât în număr cât și în tipul acestora. atât
de la un tip de celule la altul dar și în cadrul aceleiași celule în
perioade diferite ale vieții.
• Cromatina cuprinde două stări
funcţionale: eucromatina (cromatina
laxă) şi heterocromatina (cromatina
densă).
• Eucromatina – domeniul genelor active
(regiuni bogate in G,C)
• Heterocromatina – este dispusă la nivelul
centromerului, telomerelor şi în sateliţi.
Reprezinta zone inactive sau putin active
bogate în A,T, din cromozomi
• Heterocromatina facultativă - 2,5% din genom, sub formă
condensată, poate reveni la starea activă în timpul meiozei.
• Heterocromatina constitutivă reprezintă 15 – 20% din
cromatina nucleară, este o entitate separată, care nu se
despiralizeaza (corpusculi barr).
Proprietăţi:
• se replică târziu în faza S;
• rămâne în stare condensată în fazele ciclului celular;
• este inertă genic;
• fiziologic inactivă.
 Etape de condensare ale fibrei de cromatină

• Fibra de ADN - 2 nm. Fiecare cromatidă a

cromozomului metafazic conţine o singură
macromoleculă de ADN.
• Fibra nucleozomală – (Kornberg în 1974) diametrul
de 11 nm
• Fibra solenoidală - 30 nm
• Domeniul buclat – fibra de cromatidă (700 nm) .
Structura nucleozomului (H. Hartwell şi colab.,
2006)
Structura centromerilor şi a
telomerelor
 Structura centromerilor şi a
telomerelor
• Sunt regiuni cu funcţii speciale în celulele
eucariote.
• Centromerul - este regiunea din cromozomi la
nivelul căruia se ataşează cromozomii de
fibrele fusului de diviziune, prin intermediul
kinetocorului.
Centromerii si fibrele fusului
 Structura centromerului

• Zonă cromozomală multifuncţională complexă, cu compoziţie

proteică foarte variată şi ADN de tip alfa satelit
• În timpul diviziunii celulare, centromerul serveşte ca:
• 1. loc al integrării cromozomului în fusul mitotic prin ataşarea
de microtubuli;
• 2. motor neurochimic responsabil de mişcarea cromozomilor;
• 3. mediator al împerecherii cromozomilor omologi în meioză;
• 4. loc al separării cromatidelor surori la sfârşitul metafazei şi
începutul anafazei (duplicării cromozomilor).
Structural şi funcţional, - divizat
în trei zone distincte:
kinetocorul, la exteriorul
centromerului;
domeniul central, ocupă cea mai
mare parte a zonei
centromerului;
domeniul de împerechere a
cromatidelor, pe suprafaţa
internă a cromatidei.
Structura centromerului
 I. Kinetocorul
• Structură trilaminară, alcătuită din trei plăci: internă, mijlocie şi
externa, acoperite de corona fibroasă.
• Placa externă - locul de interacțiune a proteinelor kinetocorului cu
proteinele microtubulilor fusului de diviziune
• Placa medie
• Placa internă regiunea prin care se asociză proteinelor kinetocorului
cu ADN-ul heterocromatinei centromerului.
• ADN satelit şi proteine specifice:
• în centromerii de la eucariote au fost identificate cel puțin 19
proteine, dintre care unele cu secvența înalt conservată
 1. Complexul proteic CENP
• poate fi divizat pe trei nivele în funcție de
poziția acestora:
• nucleozomul (cu proteinele CENP-A, H2A,
H2B, H4).
• complexul de asociere la nucleozom (CENP-C,
CENP-H, CENP-T, CENP-N, CENP-M și CENP-U)
• și proteinele distale ale nucleozomului (CENP-
I, CENP-O, CENP-Q, CENP-K, CENP-L)
 2. Complexul proteic INCENP

• se asociază la proteinele CENP ale plăcii interne ale

kinetocorului şi cu proteinele de coeziune a
cromatidelor, iar impreuna au rolul de a menţine
cromatidele surori împreună .
• 3. Proteinele cu rol motor din coroana fibroasă
şi asociate placii externe a kinetokorului au rol de
interacţiune cu microtubulii şi de mişcare a
cromozomilor pe fibrele fusului în timpul diviziunilor
•
 Placa internă a kinetocorului

• vine în contact intim cu heterocromatina constitutivă a

centromerului și este locul în care ADN-ul satelit este
asociat cu proteinele histonice sub formă de nucleozomi.
• Nucleozomul centromeric:
• Structura similara cu nucleozomul din restul cromozomilor dar in
care histona H3 este înlocuită cu proteina centromerică A (CENP-
A sau CenH3) care se asociază cu histonele H2A, H2B și H4.
• CENP-A este recunoscută si de alte proteine centromerice
interne sau INCENP (Inner Centromere Proteins) cu care se
asociază impreuna cu proteinele de coeziune a cromatidelor
 Placa externă
• Conține preponderent proteinele CENP-E și F. Vine în
contact cu coroana fibroasă.
• La nivelul coroanei fibroase și asociate plăcii
externe au fost evidențiate și alte proteine care
îndeplinesc rol motor și sunt responsabile de
mișcarea cromozomilor pe firele fusului.
• Acestea sunt dineina, identificată doar în celulele
animale și kinesina, prezentă atât în celulele
vegetale cât și în cele animale.
• Coroana fibroasă este locul de interacţiune cu
proteinele microtubulilor.
 Funcţiile câtorva proteine
centromerice:

• CENP-A este o histonă structurala, specifica

centromerului;
• CENP-B – este recunoscută de către o secvență
specifică din ADN , de 17 nucleotide și are rol în
menținerea cromatinei centromerice și facultativ
în asamblarea kinetocorilor
• CENP-E – este implicată în desfăşurarea normală a
metafazei.
 Secvenţele ADN satelit din structura
centromerului
• ADN din centromer este de tip α satelit (alfoid).
• Secvența miez a centromerului la Saccharomyces
cerevisiae are asociat AND de tip satelit ce constă din
112-120 pb, grupate în 3 domenii :
• Elementele ADN centromer I (CDE I) constau dintr-o secvență comună de
8 nucleotide uTCACuTG, unde u este o purină de tipul A sau G
• Elementele ADN centromer II constau din 78-86 pb repetiții de tip AT care
reprezintă mai mult de 90% din secvență
• Elementele ADN centromer III constau din circa 26 pb bogate de
asemenea în AT.
• la om secvența AND centromeric are lungimea de 240 pb
în timp ce la alte drojdii decat Sacharomyces este de 40-
60 pb.
• Există în fiecare caz o regiune înalt conservată care este
comună, având rol de spațiator pentru alte regiuni
variabile în structură
 Telomerele

• Sunt porţiuni terminale ale majorităţii

cromozomilor eucarioţi
• Sunt implicate în stabilitatea cromatidelor,
împiedicând deteriorarea și alipirea
acestora în timpul diviziunilor.
• Lungimea lor este asociată cu speranta de
viaţă a organismului
• scurtarea lor are loc progresiv în cursul
vieţii şi accentuat în boli - cancer
 Structura telomerelor
• cuprind secvențe simple de ADN, repetate în
tandem.
• Unitatea repetitivă este alcătuită la eucariote
din 6 pb, reprezentate prin secvența 5' –
TTAGGG - 3'.
• În funcție de organism și de perioada vieții în
care se află, telomerele cuprind 100-1000 de
copii ale secvenței de 6 pb.
• ADN-ul telomeric nu este dublu-catenar pe
toată lungimea.
• La sfârșitul cromozomului ADN-ul telomeric
este monocatenar și formează o buclă, bucla-T
care pătrunde în secvența dublu-catenară
formând o buclă de înlocuire – bucla D
• Capătul telomeric al unei catene de ADN (cea
mai lungă) este bogat în G, iar capătul catenei
opuse este bogat în C
 Funcţiile telomerelor:

• menţin stabilitatea cromozomului protejând

cromatidele de alipire și de rearanjări structurale
care deseori duc la apariția cancerului.
• protejează extremităţile de acţiunea
exonucleazelor cu ajutorul unor factori proteici
(TRF – Tandem Repeat Binding Factor, XTEF)
• asigură viabilitatea celulară pe termen lung.
• lungimea ADN telomeric scade cu înaintarea în
vârstă.
Factorii care contribuie la scurtarea telomerelor
sunt: vârsta, stresul, fumatul și diferiți factori
metabolici.
Viteza scurtării telomerelor asociată vârstei este mai
mare în primele perioade ale vieții și scade pe
măsura înaintării în vârstă.
Scurtarea cromozomilor contribuie la instalarea
instabilităţii cromozomale prin pierderi de fragmente
din cromozom şi rearanjări cromozmiale, ceea ce
caracterizează fenomenul de îmbătrânire sau
senescenţă
 Mecanismul molecular al scurtării
telomerelor

• Scurtarea cromozomilor se produce datorită

replicării incomplete a ADN.
• Replicarea ADN : diferită pe cele două catene:
• - catena conducătoare 3’-5’ se sintetizează continuu, în timp ce
catena decalată 5’-3’ se sintetizează pe fragmente scurte Okazaki,
după secvențe scurte de primeri ribonucleotidici.
• În final primerii sunt înlocuiți cu secvențe specifice ADN
(dezoxiribonucleotidice) și fragmentele sunt asamblate de către
ADN ligază. Inlăturarea ultimului primer ribonucleotidic de pe
catena decalată, nou sintetizată, nu are loc deoarece în fata lui
lipsește o secvență ADN.
• Scurtarea telomerelor până la vârsta de 20 ani
are loc cu circa 60 nucleotide/an iar la
bătrânețe viteza de scurtare scade progresiv,
ajungând la vârsta de 80 de ani la circa 20
nucleotide/an.
• Replicarea telomerelor este asigurată de către o
enzimă specială (telomeraza) cu funcţie dublă:
structurală de primer şi enzimatică de
reverstranscriptază.
• Aceasta este activă în celulele germinale imediat
după fecundare, după care devine puţin activă
sau inactivă.
• Alte celule în care telomeraza este activă sunt
celulele stem, foliculii piloși și celulele
canceroase -în 90% din cazuri.
 Replicarea ADN telomeric

• Sinteza unui capăt telomeric (bogat în G) se

realizează cu enzima specială telomerază.
• Sinteza capătului telomeric al catenei 3' - 5‘ cu
ajutorul sistemului enzimatic primază –
polimerază
 Telomeraza şi apariţia cancerului

• Celulele maligne se divid necontrolat

• Forţează sistemul imunitar care încearcă să facă
faţă bolii sau agenţilor infecţioşi prin diviziunii
din ce în ce mai rapide
• In celulele maligne telomerele nu se scurtează
deoarece telomeraza devine activă și alungește
telomerele în scopul supraviețuirii și propagării
celulelor canceroase printr-un mecanism
alternativ, diferit ce cel propriu celulei
sănătoase.
• Dovezile in acest sens sunt inactivarea telomerazei în
culturi celulare cu fenotip malign a dus la inhibarea
creșterii și proliferării celulelor maligne
• Scurtarea telomerelor a fost asociată cu îmbătrânirea sau
senescența, diabetul zaharat de tip II, obezitatea, bolile
cardiovaculare, etc.
• S-a constatat experimental că lungimea telomerelor este
un caracter heritabil
• Valoarea h2 a lungimii telomerelor la om variază între 0,36
și 0,82 fiind stabilită o asociere mai ridicată între părintele
patern şi descendenţi decât între cel matern şi descendenţi