IV.

NUCLEUL – CENTRUL
COORDONATOR AL ACTIVITĂŢII
CELULARE
 CUPRINS

4.1. Caractere generale – formă, poziţie, număr, dimensiuni,

compoziţie chimică
4.2. Învelişul nuclear – alcătuire, rol
4.3. Matricea nucleară (carioplasma) – structură, rol
4.4. Nucleolul – ultrastructură, rol
4.5. Nucleul în interfază şi în timpul diviziunii celulare
4.5.1. Cromatina nucleară şi nucleul interfazic
4.5.2. Nucleul în timpul diviziunii celulare
 4.1. Caractere generale – formă, poziţie, număr, dimensiuni, compoziţie chimică

Nucleul (karyon) - descris de BROWN în 1831

unitatea structurală şi funcţională a eucariotelor
îndeplineşte funcţia de centru de comandă şi control al tuturor activităţilor celulare
este locul unde se află memoria genetică necesară atât în procesul diferenţierii
celulare cât şi pentru funcţionarea ei normală.
este sediul:
1. ADN-ului, purtătorul informaţiei genetice
2. Autoreplicării ADN ului
3. Transcripţiei mesajului genetic.

Nucleul tuturor celulelor eucariote (excepţia celor nervoase) prezintă 2 stări

funcţionale :
1. Starea metabolică
2. Starea mitotică

Nucleul – prezent în toate celulele organismului uman

(excepţia hematiei adulte şi a trombocitelor)
 4.1. Caractere generale – formă, poziţie, număr, dimensiuni, compoziţie chimică

Forma nucleilor este foarte variată imitând în mod obişnuit forma celulei în care
se găseşte.

Forma nucleului depinde de:

- tipul celulei
- vârsta
- starea ei funcţională.
4.1. Caractere generale – formă, poziţie, număr, dimensiuni, compoziţie chimică
Poziţia - poate fi modificată de numeroşi factori:
1. Acumularea de substanţe de rezervă – în adipocit este împins la periferia celulei -
excentric
2. Acumularea granulelor de secreţie – în celulele glandulare cu secreţie exocrină
seroasă – medio-bazal
3. În celulele care secretă mucus – în celulele caliciforme ale epiteliului intestinal
poziţie bazală
4.1. Caractere generale – formă, poziţie, număr, dimensiuni, compoziţie chimică

Talia şi volumul nuclear variază de la un tip celular la altul depinzând de:

faza ciclului celular
activitatea sa funcţională, de vârstă etc.

Dimensiuni obişnuite – 3-25 µ

Ex: în celulele granulare din scoarţa cerebeloasă – 2-3 µ
nucleul - spermatozoidului – 4 µ
- ovulului – 20-25 µ
 4.1. Caractere generale – formă, poziţie, număr, dimensiuni, compoziţie chimică

R.N.P. - VN
= 1/3 până la l/20
VC-VN
VN - volumul nucleului;
VC - volumul celulei
VC-VN - volumul citoplasmei.
4.1. Caractere generale – formă, poziţie, număr, dimensiuni, compoziţie chimică

! Celule_mulţinucleate apar şi în cazuri patologiee: în tuberculoză apar celulele gigante

Langhens
! Creşterea numărului de nuclei este consecinţa fie a unei creşteri a activităţii
metabolice din celulă (hepatocit),fie ca o necesitate de creştere a informaţiei genetice
necesare sintezelor proteice (celula musculară striată).
4.1. Caractere generale – formă, poziţie, număr, dimensiuni, compoziţie chimică

- A.D.N. - 14 %
- A.R.N. - 12 %
- proteine bazice sau histone - 22,5 %
- proteine nehistonice - 51,5 %

În nucleu se mai găsesc : enzime, lipide, ioni de calciu, magneziu, cupru etc.

Structura nucleului
Învelişul nuclear (membrană nucleară)
Cromatina nucleară
Nucleolul
Matricea nucleară (carioplsma)
• Învelişul nuclear (ANDERSON -1953)
este o structură lipoproteică complexă, grosime – 25-30nm
separă conţinutul nuclear de citoplasmă în perioada interfazică
menţine forma nucleului
organizează conţinutul nuclear
izolează ADN în interfază
permite replicarea si transcrierea ADN

• Alcătuire:
- membrană nucleară externă
- membrană nucleară internă
- cisternă perinucleară
- pori nucleari
 4.2. Învelişul nuclear – alcătuire, rol

Membranele nucleare externă şi internă

- sunt relativ subţiri, grosime 5-7,5 nm
- organizare trilamelară mai puţin evidentă decât a plasmalemei
- componenţa lipidică relativ scăzută comparativ cu cea a altor membrane
celulare (30%)
- aprox. 60-80 % din lipide sunt fosfolipide
- modelul lipidic seamănă cu cel al membranelor reticului endoplasmatic
- lipidele neutre sunt reprezentate de colesterol şi acizi graşi liberi
- proteinele reprezintă aprox. 70 % din masa membranei nucleare
 4.2. Învelişul nuclear – alcătuire, rol
Cisterna perinucleară
- este spaţiul delimitat de cele două membrane nucleare
- grosime 10-40 nm
- comunică cu cavităţile RE
- în spaţiul perinuclear s-au pus în evidenţă – proteine
- enzime
- calciu
 4.2. Învelişul nuclear – alcătuire, rol
Porii nucleari – 10% din învelişul nuclear
- zonele de întrerupere a învelişului nuclear
- sunt ultrastructuri complexe transcisternale
- numărul este proporţional cu activitatea celulei
- diam. 60-100 nm
Alcătuire, de 3 tipuri:
- 2 inele sau anuli localizate la extremităţile nucleară (internă) şi
citoplsmatica (externă) a porului, fiecare alcătuite din 8 granule sferice
- 8 conuri distribuite radial mergând de la peretele porului spre lumen,
cunoscute sub denumirea de diafragm
- 1 particulă centrală (formă granulară sau bastonaş) – nu este
prezentă constant
- 8 pachete alcătuite din filamente nucleoplasmatice care se inseră pe
granulele inelare interne, peri compuşi
 4.2. Învelişul nuclear – alcătuire, rol

Rolul porilor nucleari:

în permeabilitate - prin pori trec maoromolecule care, în proporţie de cca. 5o %
conţin ioni anorganici sub formă adsorbită.
- toate proteinele nucleare care sunt sintetizate în citoplasmă (histone şi nehistone)
ajung în nucleu prin pori.

în reglarea transferului de informaţii - A.R.N.-ul mesager pleacă din nucleu unde

este sintetizat şi ajunge în citoplasmă

în geneza unor organite celulare - prin înmugurirea membranei externe a

învelişului nuclear se pot forma elementele membranare ale reticululul endoplasmatic
sau complexului Golgi.
 4.2. Învelişul nuclear – alcătuire, rol

Rolul învelişului nuclear:

de frontieră dintre citoplasmă şi conţinutul nuclear
în schimburile nucleo-plasmatice - ionii şi apa trec prin membrana nucleară în
ambele sensuri;
- moleculele mici cu greutate moleculara până la 5oo-1000 daltoni pătrund
transmembranar în nucleu: mono şi dizaharidele, aminoacizi, nucleotizi etc.
- în unele cazuri, transportul unor molecule mici sau a unor macromolecule se
realizează transmembranar pe calea microveziculelor; alteori trecerea lor se face prin
extruzie care delimitează saci ai membranei nucleare.
 4.3. Matricea nucleară (carioplasma) – structură, rol

Carioplasma (matricea nucleară)

- aparent lipsită de structura în MO
- conţine nucleolul şi cromatina nucleară (eucromatină, heterocromatină),
granule peri- şi intercromatiniene şi corpii nucleari
- reprezintă mediul în care se sintetizează ADN ul şi ARN ul
- rol important în menţinerea formei nucleului
- conţine enzime importante în formarea legăturilor macro-energetice şi în
metabolismul anaerob

Dinamismul matricei nucleare se observă şi în

mişcările nucleului, precum şi în timpul
diviziunii, când se dezintegrează la sfârşitul
profazei şi se reface în timpul telofazei
 4.4. Nucleolul – ultrastructură, rol

- corpuscul intranuclear, interfazic, vital

- dim. 0,5 – 2 µm
- forma – rotund, oval
- localizare – central, excentric (poate varia funcţional)
- număr 1 – 10 (medie 2 – unul/set haploid)
- compoziţie chimică – ADN – 3%, ARN – 7%, proteine 90

Celulele tinere au – nucleu mare eucromatic

-un nucleu mare sau mai mulţi nucleoli
- citoplasmă redusă şi uşor bazofilă

Celulele tinere au – nucleu mai mic

- nucleoli mici şi citoplasmă abunentă
În microscopia electronic, se observă 3 zone component ale nucleolului:
•zona granulară – particule de 15-20 nm diametru, reprezentând precursorii
ribozomilor
•zona fibrilară – fibre de AND, pe care se sintetizează ARN ribozomal
•zona amorfă- suc nuclear care umple spaţiul dintre zone.
 Clasificarea nucleolilor
În 1970, H.BUSCH de la Universitatea Baylor din Huston, a propus următoarea
clasificare a nucleolilor în raport de structură:
•Nucleolii reticulaţi reprezintă forma cea mai comună în care componentele
fibrilare şi granulare sunt dispuse într-o matrice densă cu o distribuţie reticulată.
•Nucleolii compacţi în care se pot observa cu multă greutate elemente granulare şi
fibrilare din cauza marii lor densităţi. Se observă numai în nucleii câtorva tipuri
celulare ca de exemplu în limfocite.
•Nucleolii inelari sunt structuri foarte rar întâlnite, în care elementele fibrilare şi
granulare sunt distribuite periferic.
Structura biochimică a nucleolilor
-ADN - 3%
- ARN - 7%
Proteine - 90%, în cantităţi mici se mai gasesc: lipide, magneziu, calciu, zinc etc.

Rolurile nucleolilor
- rol în sinteza A.R.N.
- rol în stocarea precursorilor ribozomali
- rol de staţie de transit spre citoplsma a ARN-ului şi AND-ului
- rol în pregătirea mitozei
Nucleul în interfază şi în timpul diviziunii celulare
• Ciclul celular – reprezintă succesiunea de evenimente biochimice şi
morfologice care se produc în viaţa unei celule, din momentul formării şi până
la sfârşitul diviziunii sale.
INTERFAZA
DIVIZIUNEA
 4.5. Nucleul în interfază şi în timpul diviziunii celulare
Cromatidele, în nucleul interfazic sunt în marea lor majoritate despiralate, apar ca
o reţea de cromoneme şi cromocentre.
Cromatina nucleară se asamblează şi se organizează formând structuri condensate
caracteristice cromozomilor.
Aspectul nucleului se schimbă profund în timpul diviziunii celulare, apărând sub
forma unor fragmente de cromatină – cromozomii

Nucleul interfazic
- la exterior, membrana nucleară îl delimitează de citoplasmă
- la interior se disting mai multe mase dense, puternic refringente – nucleolii şi o
reţea de cromatină, fragmente sau granule.

În interfază cromatina - este forma relaxată

- se colorează cu coloranţii bazici
- se prezintă sub 2 forme – eucromatina
- heterocromatina – constitutivă
- condensată
- facultativă
• Heterocromatina constitutivă se găseşte permanent în interfază şi constant în toate
tipurile de celule. La toţi cromozomii este localizată de o parte şi de alta a
centromerului, este genetic inactivă adică nu conţine gene structurale şi pe ea nu
se face niciodată transcripţia.
• Heterocromatina condensată este distribuită diferit la celulele din diferite ţesuturi
şi blochează acţiunea genelor care se găsesc în regiunea ei.
• Heterocromatina facultativă este condensată în anumite tipuri de celule şi în
anumite perioade ale dezvoltării, când genele nu sunt exprimate. În unele tipuri
de celule heterocromatina facultativă poate deveni eucromatină, cu gene
exprimate pe care se poate sintetiza ARN -ul.
• Heterocromatina autozomală – corespunde porţiunilor condensate ale celor 22
perechi de cromozomi somatic sau autozomi
• Heterocromatina gonozomală - este un cromocentru cunoscut sub numele de
corpuscul Barr, cromatina sexuală Barr, care provine din inactivarea genelor unui
cromozom X, din cei doi gonozomi sexuali feminini, în cea de-a 14-15 zi de la
fecundaţie. Această cromatină este caracteristică sexului feminin. Datorită ei se
realizează o egalitate de funcţionare a genelor la cele două sexe, la mamifere.
Masculii au cromozomi XY, iar femelele XX, deci au doi cromozomi X activi, faţă
de masculi.
• Morfologic, cromatină sexuală are formă semilunară sau triunghiulară, alipită de
membrana internă a învelişului nuclear, iar în neuroni este alipită nucleolilor.
• Transcripţia - constă în transmiterea informaţiei reprezentată de o anumită succesiune
de baze azotate din structura ADN-ului, într-o secvenţă de baze complementare de ARN.
Produsul transcris se numeşte ARN-mesager (mARN). Pe lângă informaţia necesară
sintezei unui lanţ peptidic, conţine şi secvenţe neinformaţionale, care sunt îndepărtate
prin excizie, tot la nivelul nucleului, cu ajutorul ARN-procesare.
• Translaţia este procesul prin care mesajul genetic, reprezentat de secvenţa de baze
azotate a mARN, este tradus într-o secvenţă de aminoacizi corespunzătoare. Translaţia se
produce în citoplasmă, la nivelul ribozomilor, având loc, sinteza proteinelor.
• Replicarea este procesul biochimic prin care ADN -ul este supus la o serie de procese
moleculare, care se desfăşoară în nucleu şi asigură .autoreproducerea informaţiei
genetice.
Nucleul în interfază mai este numit şi nucleu metabolic, iar nucleul aflat în mitoză se
numeşte nucleu genetic.
4.5. Nucleul în interfază şi în timpul diviziunii celulare