Biologie Celulara

CELULA
CA SISTEM BIOLOGIC
NUCLEUL
Componentă esenţială a celulei, specifică

eucariotelor.
Depozitar al materialului genetic, al enzimelor
implicate în repararea şi replicarea genomului,
transcrierea mesajului în diferite tipuri de ARN
Celule fără nucleu: eritrocitele şi plachete sanguine
(celule fără sinteză proteică).
Emilia Ciobotaru_Biologie celulară 2

NUCLEUL
Forma nucleului: rotund, ovoid, aplatizat, alungit,

lobulat, etc.
Număr de nuclei: un nucleu/celulă
Celule multinucleate: hepatocitele bătrâne, muşchiul
scheletic, macrofagele din os.
Emilia Ciobotaru_Biologie celulară 3

Celule fără nuclei
Plachete sanguine
Hematii
Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 4

Monocit
Neutrofil
5
Nuclei alungiţi (fusiformi)

Nuclei alungiţi (fusiformi)

Nuclei alungiţi (aplatizaţi)

NUCLEUL
Dimensiuni 5-15 microni, cu variabilitate mare, în

corelaţie cu vârsta celului sau a individului,
momentul zilei sau numărul de cromozomi.
Raport nucleu/citoplasmă: 1/3 – 1/20, de obicei
1/7-1/10
pH: 7.4 – 7.7
Părţi componente:
• membrana nucleară (nucleolema)
• nucleoplasma
• cromatina
• unul sau mai mulţi nucleoli.
Nucleoplasma şi cromatină
Pori nucleari
Nucleol
Nucleolema

MEMBRANA NUCLEARĂ
Structură lipo-proteică, discontinuă.

Caracteristică eucariotelor, divide celula în două
compartimente:
• spaţiul ocupat de genom
• citoplasma : spaţiul ocupat de organitele celulare
Este formată din două straturi întrerupte
(membrana internă şi externă)

MEMBRANA NUCLEARĂ
Spaţiul dintre cele două straturi : spaţiul

perinuclear
Fiecare strat este trilaminat, fiind constituit
din proteine şi lipide
Zonele de discontinuitate membranară se
numesc pori nucleari (căi de acces pentru
molecule).

Nucleu Por nuclear Nucleolema
Citoplasma

MEMBRANA NUCLEARĂ
Membrana nucleară externă: aspect granular, datorat
unor structuri de dimensiuni mici, sferice, reprezentate
biochimic de acid ribonucleic (ribozomi).
Membrana nucleară externă se conectează cu o structură
citoplasmică membranoasă denumită reticul endoplasmic
implicată în sinteza proteică.
Membrana nucleară internă: aderentă la
nucleoplasmă sau la cromatina , este acoperită de un
strat filamentos denumit lamina nucleară.
Lamina nucleară serveşte ca suport (schelă) pentru
aranjarea cromatinei şi proteinelor asociate acesteia.

MEMBRANA NUCLEARĂ
• Cisterna perinucleară: spatiul dintre

membrana nucleară externă şi reticulul
endoplasmic, cu aglomerare evidentă a
proteinelor, enzimelor şi Ca2+.

Membrana nucleară
internă
Por nuclear
Membrana
Ribozomi nucleară externă

FUNCŢIILE MEMBRANEI NUCLEARE
• Delimitează conţinutul nucleului.

• Reglează schimburile dintre nucleu şi citoplasmă.
• Formează membranele reticulului endoplasmic.
• Prin structurile interne proprii (lamina internă)
furnizează suportul de aranjare pentru cromatină.
• Structurile externe susţin organitele din citoplasma
prin elemente fibrilare.

NUCLEOPLASMA
Mediu intranuclear de natură proteică, aparent fără structură, în

care plutesc cromatina şi nucleolul.
Proteinele care compun nucleoplasma se divid în două categorii:
• fixe: proteine cu masă moleculară mare, formează un schelet de
susţinere pentru celellalte componente ale nucleului
• labile: asigură flexibilitatea nucleului în funcţie de solicitările din
mediul ambiant, organizează cromatinaîn vederea replicării AND-ului
Alte funcţii: asigură variaţiile de volum ale nucleului, asigură
suport pentru ribozomi.

CROMATINA
Reprezintă materialul nuclear specific celulelor în

interfază (celule care nu se divid), reprezentat de
acidul deoxi-ribonucleic (AND) şi proteinele
asociate acestuia.
Când celulele sunt pe punctul de a se divide,
materialul genetic se rearanjează sub forma unor
structuri noi – cromozomi.
Cromatina este o structură biochimică heterogenă,
formată din AND, proteine asociate (proteine
histonice şi non-histonice) şi mici cantităţi de ARN
CROMATINA
Datorită conţinutului proteic ridicat, coloraţii bazici

conferă cromatinei nuanţe de violet
Secţiunile histologice prezintă cromatina sub formă de
aglomerări polimorfe: grămezi, granule, filamente.
Aranjarea cromatinei este asemănătoare celulelor care
aparţin aceluiaşi tip celular.
Variaţiile aranjamentului depind de stadiul funcţional al
celulei.
• mase dense, aderente la nucleolemă: heterocromatina
• agregate laxe, dispersate: eucromatina

Nucleol
Eucromatină
Heterocromatină

EUCROMATINA
Reprezintă cromatina funcţională, cea care conţine

material genetic activ, după care se face transcripţia
informaţiei genetice.
Tipuri de eucromatină:
– cromatina activă: transcripţia se face continuu
– cromatină potenţial activă: devine activă numai
în momentul acţiunii unor semnale biochimice
(hormoni)

HETEROCROMATINA
Este cromatina condensată, inactivă metabolic, de pe

care nu se face transcripţie.
Tipuri de heterocromatină:
– constitutivă: este genetic inactivă, lipsită de gene
structurale, nu se face transcripţie niciodată (?).
– facultativă: conţine gene structurale represate, pe
care s-a făcut transcripţie anterior sau se va putea
efectua în viitor la momentul intervenţiei unui
derepresor.

HETEROCROMATINA
În funcţie de tipul de cromozomi în care este
localizată:
– H. autozomală: prezentă în cromozomii autozomi
– H. gonozomală: prezentă în cromozomii care
deterimină sexul (X pentru femele, Y pentru
masculi)
– Femelele prezintă unul din cei doi cromozomi X
condensat, rămânând sub formă de
heterocromatină pe toată durata interfazei –
corpusculul Barr (formă de băţ de tobă, corpuscul
cu formă variabila).

CROMOZOMII
Structuri cu număr, formă şi mărime variabile

Devin vizibili la microscopul optic numai la celulele
care intră în diviziune:
– cromozomi interfazici: nu sunt vizibili la
microscop
– cromozomi mitotici sau metafazici: observabili
mai ales în metafază

NUCLEOLUL
Componentă intranucleară specifică nucleului

în interfază, câte un nucleol pentru fiecare set
de cromozomi.
Este prezent şi poate fi văzut în microscopia
optică la toate celulele eucariote.
La microscopul optic: formă relativ rotundă,
bine delimitat, intens bazofil.
Cu toate că este bine delimitat, nucleolul nu
prezintă membrană
NUCLEOLUL
• Structură ultramicroscopică:
– Componenta filamentară: conţine AND-ul după
care se sintetizează ARN-ul ribozomal
– Componenta granulară: granule de ribozomi
– Componenta cromozomială: contine cromatină
perinucleolară şi intranucleolară
– Componenta astructurată: masă amorfă proteică

NUCLEOLUL
Organizatori nucleolari
- Structuri care pot fi observate în microscopia optică
- Corespund din punct de vedere biochimic cu
cromatina (ADN) asociată nucleolului (genele care
codifică ARN ribozomal)
- Au mare afinitate pentru sărurile de argint, fiind
descrise ca argirofile (AgNOR).
- Numărul lor este direct proporţional cu capacitatea de
diviziune a celulei.

FUNCŢIILE NUCLEOLULUI
Sinteza ARN ribozomal şi biogeneza ribozomilor

Reglarea sintezei de ARN ribozomal
Transferul ARN mesager şi ARN de sinteză
Pregătirea mitozei.

CITOPLASMA
Componentă a celulei situată între plasmalemă şi nucleolemă.
Cuprinde în volumul său :
• matricea citoplamatică, hialoplasma sau citoplasma
fundamentală
• organite celulare sau intracitoplasmatice
• incluziuni celulare.
Trei regiuni majore:
• Citocentrum: lipsită de organite celulare (cu excepţia RE)
• Endoplasma: conţine marea majoritate a organitelor, fiind
locul derulării proceselor metabolice
• Ectoplasma: cuprinde puţine organite

Ectoplasma
Citocentrum
NUCLEU
Endoplasma

CITOPLASMA
• MATRICEA CITOPLAMATICĂ
• Organitele celulare
• Incluziuni celulare

MATRICEA CITOPLASMATICĂ
La microscopul optic apare astructurată,

Modul de colorare variază de la un tip celular
la altul:
– acidofil: nuanţe de roz
– bazofil: nuanţe de albastru
Consistenţa este alternativ vâscoasă, elastică, fluidă,
în funcţie de procesele de polimerizare şi
depolimerizare ale moleculelor existente.

MATRICEA CITOPLASMATICĂ
La microscopul electronic matricea citoplasmatică

relevă citoscheletul matriceal: format din:
• microfilamente şi microtubuli
• microtrabecule dispuse în reţea .
Prezintă două faze sau componente:
• o componentă fluidă, denumită citosol (apă,
aminoacizi,enzime,electroliţi, ioni şi gaze);
• o componentă solidă, polimerizată, sub forma unei reţele
bogată în proteine structurale şi enzime.

Citoplasma bazofilă
Citoplasma acidofilă
44
Emilia Ciobotaru_Biologie celulara
FUNCŢIILE MATRICEI CITOPLASMATICE
• Menţine forma celulei şi o adaptează la necesităţile

funcţionale ale celulei;
• Este sediul de desfăşurare a unor procese metabolice;
• Conţine sau depozitează diferite tipuri de molecule:
glicogen, lipide, ioni, pigmenţi, ribozomi liberi, ARN;
• Adăposteşte organitele celulare şi incluziunile
citoplasmatice.

CITOSCHELETUL CITOPLASMIC
Este o reţea tridimensională de filamente proteice

şi microtubuli.
Îndeplineşte funcţii variate:
– menţine forma celulei;
– participă la realizarea mişcărilor celulei,
– ia parte la formarea citoscheletului membranei,
– interacţionează cu nucleul şi cu organitele
celulare, menţinându-le poziţia sau ajutându-le în
deplasare,
– interacţionează cu moleculele din citosol,
facilitează deplasarea acestora.
CITOSCHELETUL CITOPLASMIC
Componente:
– Microfilamente,
– Microtubuli,
– Filamente intermediare.

MICROFILAMENTELE
Componente ale citoscheletului, prezente în

citoplasma tuturor celulelor;
Abundente în celulele care prezintă mişcări de
deplasare în ţesuturi sau mişcări active
intracitoplasmatice.
Variabile ca lungime, cu diametru de 5-7 nm,
izolate sau grupate.
Orientate pe direcţii diferite şi formate din
molecule proteice, în special din actină şi
miozină.
49
MICROFILAMENTELE DE ACTINĂ
Sunt formate din molecule de actină

Pondere importantă în celulele eucariote (10%
din totalul proteinelor).
Două tipuri:
• actină globulară - actină G
• actină polimetizată sau filamentoasă - actină F.

Actina G polimerizează sub formă de lanţuri.

Un filament cuprinde două lanţuri de actină, înfăşurate unul în
jurul celuilalt, formând dublu helix răsucit spre dreapta.
Fiecare moleculă de actină din microfilament este capabilă să
se cupleze cu moleculele de miozină.
Microfilementele de actină se pot găsi izolate sau grupate în
mănunchuri, dispuse la periferia citoplasmei, intrând în
structura inelelor contractile:
• tranzitoriu, apare în cursul diviziunii celulare, producând
ştrangularea citoplasmei şi separarea celulelor fiice;
• permanent, asociate dezmozomul în bandă sau microvililor şi
stereocili.
51
Monomeri de actină: ACTINA G
Două lanţuri identice de actină

filamentoasă sau polimerizată
Microfilament de actină
filamentoasă sau
polimerizată – ACTINA F

53
Emilia Ciobotaru_Biologie celulara Filamente de actină
Diviziune celulară - Inel de contracţie
format din actină şi miozină pentru
separarea celor două celule fiice

În celulele musculare, moleculele de actină sunt asociate cu
alte proteine reglatoare.
Pe toată lungimea miofilamentului de actină se găseşte o
proteină tropomiozina.
Rolul tropomiozinei:
– structural, de consolidare a filamentului de actină;
– funcţional, în realizarea contracţiei.
A doua proteină reglatoare, ataşată actinei este troponina.
Rolul troponinei:
– realizează conexiunea cu tropomiozina
– leagă ionii ce calciu (rol în realizarea contracţiei)
– blochează cuplarea actinei cu miozina
Tropomiozină Troponină
Actină
Relaxare
Ioni de Ca legaţi deLocusuri de cuplare ale

Contracţie troponină actinei cu miozină
În celulele nemusculare:
– nu au fost identificate precis proteine reglatoare de
gelul troponinei
– locul ei este luat de o alte proteine reglatoare,
specializate în cuplarea ionilor de calciu - calmoduline.
Alte proteine reglatoare:
– filamina: abundentă în leiocite,
– spectrina, în citoscheletul membranei celulare.

MICROFILAMENTELE DE MIOZINĂ
Rezultă din polimerizarea proteinelor denumite

miozine.
Miozinele se găsesc în cantitate mai mică decât
actinele în toate celulele eucariote, cu excepţia
celulelor musculare.
Molecula este formată din:
– un cap bilobat (aspect de moleculă bicefală)
– o coadă lungă şi subţire

MICROFILAMENTELE DE MIOZINĂ
Structură biochimică:
– Două lanţuri polipeptidice grele ce se întind pe
toată lungimea molecului
– Patru lanţuri polipeptidice uşoare localizate în cap,
două pe fiecare lob
– Porţiunile alungite ale lanţurilor grele sunt răsucite
în spirală, pe când capetele globulare rămân
separate.

cap coadă
Filament de miozină

MICROFILAMENTE DE ACTINĂ ŞI MIOZINĂ
Funcţii:
– efectuarea mişcărilor celulare de locomoţie
(emiterea de pseudopode, mişcările celulelor în
embrion);
– efectuarea mişcărilor intracitoplasmatice (migrarea
granulelor de secreţie, a granulelor pigmentare,
deplasarea organitelor celulare, mobilitatea
microvililor).

Muşchiul scheletic şi cardiac prezintă cea mai precisă

modalitate de aranjare a moleculelor de actină şi
miozină.
Această aranjare se realizează în structuri aranjate
paralel cu axul longitudinal al fibrei, denumite
miofilamente şi miofibrile.
În fibra musculară scheletică, miofibrilele sunt
dispuse în pachete longitudinale de cca 1000 unităţi,
denumite colonetele Leydig.
În secţiune transversală a fibrelor musculare
scheletice apar grupate în campuri Cohnheim.
• La microscopul optic, aranjarea miofilamentelor

conferă un aspect de striuri sau benzi:
– banda A – se prezintă ca banda colorată cel mai intens
– În mijlocul benzii A apare o bandă mai deschisă la
culoare - stria H
– Intre două benzi întunecate A apare o bandă clară –
banda I
– banda I este împărţită de o linie întunecată - linia Z
– Segmentul cuprins între două linii Z formează unitatea
contractilă a muşchiului scheletic – sarcomerul

Banda A
Banda I
Stria H şi linia M
Linia Z
Actină Miozină

MIŞCĂRI CELULARE BAZATE PE SISTEMUL
ACTINĂ-MIOZINĂ
Mişcările din timpul contracţiei musculare

Mişcarea de locomoţie ameboidală
Mişcările din microvili
Curenţii citoplasmatici

MIŞCĂRILE DIN TIMPUL CONTRACŢIEI
MUSCULARE
O contracţie musculară poate fi iniţiată şi menţinută de

prezenţa moleculelor de ATP şi a ionilor de Ca.
1. Capul moleculelor de miozină hidrolizează
moleculele de ATP (eliberare de ADP).
2. Capul moleculelor de miozină se leagă de actină prin
intermediul troponinei, producându-se o glisare de-a
lungul filamentelor de actină.
3. Cuplul dintre actină şi miozină este menţinut prin
legarea de ADP şi ionii de calciu.
4. Când capul miozinei se cuplează cu ATP, atunci se
desface şi cuplul actină miozină.

Troponină Actină
Tropomiozină
ADP Contracţie
Relaxare
Ca2+
Filament de miozină

Sarcomer
Filament de miozină Filament de actină
Linia Z Linia Z
RELAXARE CONTRACŢIE

MIŞCAREA DE LOCOMOŢIE AMEBOIDALĂ
Cel mai important mod de mişcare al

eucariotelor, manifestat ca o “târâre” a celulei,
prin emiterea de pseudopode.
Este mecanismul prin care leucocitele ies din
vasele sanguine şi se deplasează la locul
infecţiilor
Celulele implicate în formarea cicatricelor se
deplasează în vederea vindecării plăgilor
(fibroblastele).

MIŞCAREA DE LOCOMOŢIE AMEBOIDALĂ
În celulele formatoare de pseudopode, ectoplasma este

foarte vâscoasă (faza de gel); endoplasma este mult mai
fluidă (faza de sol).
În timpul locomoţiei endoplasma fluidă este deplasată
în interiorul pseudopodului nou format.
Când endoplasma fluidă ajunge la capătul
pseudopodiului, ea se deplasează lateral,
transformându-se în gel, formând o nouă ectoplasmă.
În spatele celulei în mişcare , ectoplasma este
trasformată în sol, curgând către interiorul celulei,
formând o nouă endoplasmă.

Ectoplasma în stare de gel Actină polimerizată
datorită reţelei de actină
Endoplasma în stare de sol datorită

depolimerizării reţelei de actină
Pseudopod în
formare şi extindere
Actină depolimerizată

MIŞCĂRILE DIN MICROVILI
Structura unui microvil implică actina dispusă în filamente
paralele cu axul longitudinal.
Extremitatea apicală a filamentelor ajunge în vârful
microvilului (zona amorfă sau terminaţia “plus”).
Extremitatea bazală ajunge la baza microvilului, unde
întâlneşte o reţea de fibre de actină şi miozină – reţea
terminală sau buton terminal.
Mănunchiul de fibre este consolidat din loc în loc cu proteine
de legătură – fimbrina şi vilina.
Pe toată lungimea lor, microfilamentele de actină din microvili
crează conexiuni cu membrana celulară prin intermediul unor
braţe laterale formate din calmoduline şi miozină I.
MIŞCĂRILE DIN MICROVILI
Activitatea motrice potenţială a miozinei I:

– mişcarea membranei citoplasmice de-a lungul
mănunchiurilor de actină către vârful microvilului,
– transportul veziculelor şi organitelor celulare de-a
lungul filamentelor de actină (moleculele de
miozină se cuplează cu veziculele de transport sau
alte organite celulare, după care glisează pe
lungimea microfilamentelor de actină).

Terminaţia
“plus”
Membrană
citoplasmică
Filamente
longitudinale
de actină
Braţ lateral de
miozină I şi
calmodulină
Conexiuni
interfilamentare
de vilină şi
fimbrină
Filamente Conexiuni
Reţea terminală longitudinale interfilamentare
(buton terminal) de actină de vilină şi
fimbrină

CURENŢII CITOPLASMICI
• Sunt mişcări frecvent circulare, ce realizează o deplasare

a organitelor şi componenetelor în interiorul celulei.
• Moduri de manifestare:
– scurgere a citoplasmei fluidifiate în prelungirile
celulare în timpul mişcării ameboidale;
– mişcare saltatorie a organitelor – glisarea filamentelor
de miozină pe care sunt ancorate organitele celulare pe
cele de actină;
– cicloza, o mişcare în jurul nucleului, vizibilă în celule
vegetale sau în algele verzi unicelulare.
• Transportul axoplasmatic din neuroni reprezintă o formă
specializată de curenţi citoplasmatici în care intervin
microtubulii.

MICROTUBULII
Componente ale citoscheletului cu aspect

cilindric;
Diametrul cuprins între 20-30 nm;
Formaţi prin polimerizarea unor molecule
proteice, denumite tubuline;
Pot apare grupaţi sau izolaţi.

MICROTUBULII
Peretele microtubulului este format din 13

şiruri lineare, drepte sau spiralate, formate din
tubuline.
Tubulinele polimerizează rezultând dimeri de
tubulină:
– alfa-tubulină
– beta-tubulină.

protofilamente care delimitează un spaţiu intern.
-Microtubul - Cilindri formaţi din 13
MONOMER
DIMER
Dimerii se asamblează în polimeri, astfel că β-

tubulina de la un dimer se leagă de α-tubulina
de la următorul dimer.
Capătul + Capătul -
POLIMER
PROTOFILAMENT

Vedere laterală
Secţiune transversală prin microtubul
80
MICROTUBULII – rolul structural
Menţinerea formei celulelor şi a prelungirilor sale
(axon,dentrite, cili, flageli);
Determinarea şi păstrarea dispunerii spaţiale a
organitelor;
Organizarea citosheletului, determinând distribuţia
filamentelor intermediare în celulă;
Dispunerea filamentelor de actină, ce structurează
inelul contractil, între cei doi poli ai celulei
Formarea unor "schele temporare" pe care celula să-
şi dispună unele componente (formarea
spermatozoizilor).
MICROTUBULII – rolul dinamic
• Participă la realizarea mişcărilor celulare ce au la bază

mecanismul microtubul-dineină (mişcarea cililor şi
flagelilor);
• Asigură o serie de mişcări intracitoplasmatice, precum
mişcarea granulelor (melanina);
• Asigură transportul unor molecule;
• Realizează transportul axonal rapid;
• Participă la eliberarea proteinelor şi lipoproteinelor
sintetizate în hepatocite.
• În citoplasmă, microtubulii sunt prezenţi ca structuri
libere sau în alcătuirea unor structuri stabile, cum sunt
centriolii, fusul de diviziune, cilii şi flagelii.

MECANISMUL MICROTUBUL-DINEINĂ
Dineina:
– Denumită proteina motor (motor molecular sau molecula
motor) , este proteina care transformă energia chimică
furnizată de ATP în energia mecanică a mişcării
– Această moleculă are posibilitatea a se deplasa de-a lungul
microtubulilor, începând de la capătul minus al acestora
(orientat către centrul celulei), către periferia acesteia.
– Această formă de transport se numeşte transport
retrograd .
– În contrast cu dineina, kinesinele sunt proteine motor care
facilitează transportul de la capătul plus spre centrul
celulei.

MICROTUBULII – Structuri stabile
Centriolii
Fusul de diviziune
Cilii
Flagelul

CENTRIOLII
Structură microtubulară stabilă ce intră în componenţa

centrozomului (centrul celular).
În majoritatea celulelor, centrozomul este situat în
vecinătatea nucleului, în apropierea complexului Golgi.
Conţine unul sau doi centrioli, ce sunt înconjuraţi de o
zonă citoplamatică clară, matrice centrozomală.
Centrul celular lipseşte în celulele înalt specializate,
care au pierdut capacitatea de a se divide (eritrocit,
fibre musculare, neuron).
Când este prezent coordonează mobilitatea celulară în
timpul diviziunii (fusul de diviziune).
Centriolii sunt structuraţi
de 9 seturi de triplete
de microtubuli, aranjate
sub forma de cilindru.

Centriolii sunt structuraţi de 9 seturi de triplete de microtubuli,
aranjate sub forma de cilindru.
Centrozom
2 centrioli+matricea
centrozomală
Tripleta de
microtubuli

Centriolii
Fusul de diviziune
Cilii
Flagelul

FUSUL DE DIVIZIUNE
Structură intracelulară formată în cursul diviziunii

eucariotelor.
Este formată din microtubuli ce realizează o legătură
între centriolii care se despart şi migrază la cei doi poli
ai celulei, în timpul diviziunii celulare.
În interfază, centrozomul este situat în vecinătatea
nucleului şi din el pleacă microtubuli în toată
citoplasma.
În timpul fazei "S – de sinteză" a ciclului celular începe
dublarea centrozomului.
Concomitent cu deplasarea spre polii celulei a celor doi
centrozomi, microtubulii formează filamente ce se
dispun sub forma unui fus de diviziune.

Centriolii
Fusul de diviziune
Cilii
Flagelul

CILII ŞI FLAGELUL
Sunt expansiuni celulare permanente, formate din

citoplasmă şi membrană celulară, dispuse la polul
apical al celulei.
Microtubulii sunt prezenţi şi ordonaţi în axul
citoplasmatic ciliar sau flagelar, denumit
axonemă.
Sunt dispuşi ordonat, paraleli între ei şi cu axul
longitudinal al formaţiunii.
La baza fiecărei axoneme se află câte un
corpuscul bazal , cu organizare identică
centriolului.
CILII ŞI FLAGELUL
Cilii:
– vibratili (kinetocili) în mucoasa traheală şi nasală
– nevibratili (stereocili) în epididim şi urechea internă

Membrana plasmatică
Braţ de legătură
Nexină
B Dublete periferice
(9 perechi)
A
Dineină
B
A
Microtubulii centrali
(perechea centrală)
CILII ŞI FLAGELUL
Flagelul (în mod obişnuit unul singur pentru

fiecare celulă - spermatozoidul) prezintă o
structură asemănătoare cu a cilului.
Axonema sa este structurată după tipul "9+2",
prezentând în jurul său o coroană de mitocondrii
ce a asigură ATP-ul necesar mişcării.
Cilii nevibratili sau stereocilii au aceiaşi structură
ca şi cilii mobili, cu deosebirea că lipsesc cei doi
microtubuli centrali din axonemă.
CILII ŞI FLAGELUL
• Mişcarea cililor şi flagelilor se realizează prin

alunecarea unui dublet periferic faţă de
dubletul vecin lui.
• Alunecarea depinde de legarea ciclică a
dineinei subfibrei A dintr-un dublet de subfibra
B a dubletului vecin, încât braţele de dineină
"păşesc" de-a lungul dubletelor, producând
energia necesară bătăilor cilului sau a
flagelului.

CILII ŞI FLAGELUL
Legăturile radiare (spiţele) dintre teaca internă

şi dubletele periferice, precum şi teaca internă
au rolul de a controla activitatea braţelor de
dineină, încât să se producă o undă coerentă de
mişcări de la bază spre vârf.
Astfel cilii au mişcări ciclice în doi timpi
(bătaie - revenire).
Flagelul are o mişcare ondulatorie sinusoidală
sau helicoidală.

FILAMENTELE INTERMEDIARE
Sunt reprezentate de un grup heterogen de filamente,
care nu au proprietăţi contractile.
Cinci clase majore:
– citocheratina (precheratina şi tonofilamentele)
– desmina
– filamentele gliale
– neurofilamente
– vimentina.
Aranjamentul molecular: tetrameri dispuşi helicoidal
Filamentele intermediare sunt structuri moleculare
stabile, rămânând sub formă de polimeri după
asamblarea polimerilor
98
FILAMENTELE INTERMEDIARE
Tonofilamentele:
– sunt membre ale clasei citocheratinei
– tipul cel mai răspândit de filamente intermediare
– sunt parte componentă a joncţiunilor celulelor epiteliale
(desmozomi şi hemidesmozomi)
– dispuse în mănunchiuri: tonofibrile
Filamentele intermediare de vimentină:
– sunt prezente în fibroblaste, condroblaste, macrofage,
celule endoteliale
– menţin forma celulelor şi integritatea citoplasmică
– susţin şi ancorează organitele celelulare în citoplasmă
– asigură flexibilitate atunci când celulare este supusă
stresului mecanic.
Citocheratină evidenţiată prin imunofluorescenţă în celulele
epiteliale din piele

CITOPLASMA
• Matricea citoplasmatică
• ORGANITELE CELULARE
• Incluziuni celulare

MITOCONDRIILE – ORGANITE GENERATOARE DE
ENERGIE
Organite specializate în producerea de energie

necesară activităţii celulelor eucariote – ATP .
Toate celulele prezintă mitocondrii, numărul
variază de la câteva zeci la câteva mii.
Sunt absente în eritrocit, cristalin, celulele
straturilor externe ale pielii (cheratinocite
terminale).

MITOCONDRIILE – ORGANITE GENERATOARE
DE ENERGIE
Mitocondiile celulelor animale = cloroplastele

celulelor vegetale.
Această energie este produsă prin fosforilare
oxidativă, glicoliză, metabolizarea acidului
citric.
Enzimele marker pentru mitocondrii sunt:
– monoaminoxidaza
– citrocromoxidaza
– enzimele ciclului Krebs.

MITOCHONDRIA ESTE UN PROCARIOT SIMBIONT?
Propiul ADN: circular asemănător

bacteriilor, de provenienţă maternală,
codifică aproape toate proteinele
mitocondriale.
Propriul ARN (tipul ribozomal 70S este
specific bacteriilor, fiind implicaţi în sinteza
proteică).
Proteine asociate ribozomilor.
Abilitatea de a se divide independent.
Mitocondrie în diviziune (prin condriodiereză, proces de clivare sau
despicare a unei mitocondrii)

ENERGIE
Numărul mitocondriilor variază în funcţie de

necesităţile energetice ale celulei:
– hepatocite: 1000-3000 mitocondrii
– nefrocite: aprox. 300 mitocondrii
– spermatozoizi: 20-24 mitocondrii
Poziţie:
– dispersate în toată citoplasma
– concentrate în anumite regiuni: în neuron concentrate
în regiunea sinaptică,în spermatozoid în axonema
flagelului

Coloraţia Heidenhain pentru
evidenţierea mitocondriilor

ENERGIE
Organite delimitate de o membrană dublă.
The outer membrane:
– netedă şi subţire
– prezintă numeroase proteine transmembranare denumite
“porine”, implicate în transportul moleculelor solubile în
apă.
Membrana internă:
– mai groasă, puternic cutată – criste mitocondriale
– cu conţinut ridicat de fosfolipide (cardiolipină), care conferă
impermeabilitate membranei interne.
– conţine complexulATP-sintetază
ENERGIE
Spaţiul intermembranar: spaţiul delimitat de cele două

membrane cu conţinut ridicat de protoni
Particule: sunt observate în structura membranei interne,
fiind reprezentate biochimic de complexe de adenozin
trifosfat sintetază
Matrice: conţine enzime implicate în respiraţia aerobă, AND
şi ARN mitocondrial, vitamine, glicogen, lipide, ribozomi.
Granulele matriceale: se deplasează către membrana
internă, fiind încorporate în aceasta.

COMPLEXUL ATP-SINTETAZĂ
Este un complex molecular de mari dimensiuni,

implantat în membrana mitocondrială internă.
Funcţia sa este a folosi protonii (H+) din matricea
mitocondrială şi de a-i combina cu ADP în vederea
obţinerii ATP.
Un complex poate genera mai mult de 100 molecule
ATP la fiecare secundă.

COMPLEXUL ATP-SINTETAZĂ
ATP-sintetaza este separată în două părţi:

– Fo – porţiunea inclusă în membrana mitocondrială
internă, cu funcţia de a transfera protonii acumulaţi
în spaţiul intermembranar în matricea
mitocondrială.
– F1-ATPaza — porţiunea proiectată în matricea
mitocondrială, cu funcţia de a folosi 3-4 protoni în
scopul combinării ADP cu ionul fosfat anorganic,
rezultând ATP.

Membrana internă
Criste mitocondriale
Complexul enzimatic
ATP-sintetază
Ribozomi
AND circular
Spatiul intermembranar
Granule

Membrana internă
Matrice
Criste mitocondriale
Membrana externă
113
Spatiul
intermembranar

Granule

ENERGIE
Metabolismul mitocondriilor este aerob,

dependent de oxigen.
• ciclul acidului citric (KREBS)
• oxidarea acizilor graşi
• fosforilarea oxidativă
Toate aceste procese au ca rezultat formarea
de ATP.

ORGANITE DE SINTEZĂ ŞI SECREŢIE
Ribozomii
Reticulul endoplasmic
Complexul Golgi

RIBOZOMII
Ribozomii sau granulele Palade sunt organite celulare

intracitoplasmice prezente în toate celulele cu
excepţia eritrocitelor.
Pot fi remarcaţi liberi în citoplasmă, fiind implicaţi în
sinteza proteinelor care sunt necesare celulei.
Pot fi grupaţi - poliribozomi.
Se pot asocia cu alte structuri celulare implicate în
sinteza proteică (nucleul, reticulul endoplasmic).

RIBOZOMII
Numărul ribozomilor variază în funcţie de tipul

celulei şi de momentele funcţionale ale acesteia:
• număr foarte mare in celulele secretoare din glande,
celulele secretoare de anticorpi (plasmocit);
• număr foarte mic în celulele ce sintetizează hormoni
steroizi (suprarenale, gonade).
Diametrul ribozomilor este de 15-30nm.
Au aspect de granule sferice, cu constanta de
sedimentare de 80S la eucariote şi de 70S la
procariote.
Ribozomi liberi
Ribozomi asociaţi reticulului endoplasmic

Poliribozomi

RIBOZOMII
La eucariote, un ribozom este format din două

subunităţi inegale ca dimensiuni:
– o subunitate mare, de formă sferoidală, cu constantă de
sedimentare de 60S,
– o subunitate mică, alungită, cu o constantă de
sedimentare de 40S.
Cele două subunităţi ribozomale sunt separate
atunci când nu participă la sinteza de proteine sau
când concentraţia citoplasmică a ionilor de
magneziu scade sub 10-3.

RIBOZOMII
Compoziţia biochimică a ribozomilor:

– 2/3 ARN ribozomal (ARNr), sintetizat în nucleoli,
– 1/3 proteine, cu rol în funcţional sau în asamblarea
ribozomilor
– cantităţi mici de apă,
– ioni metalici magneziu şi calciu.

RIBOZOMII
Secvenţa de AND care codifică sinteza unei
proteine este copiată sub formă de
ARNmesager, acesta fiind folosit ca model.
În cursul proceselor de biosinteză a proteinelor
mai mulţi ribozomi se leagă de molecula de
ARNm, formând un poliribozom.
Selecţia, colectarea şi transportul
aminoacizilor necesari sintezei proteice este
efectuată de ARNtransfer.

RIBOZOMII
ARNt intră în ribozom, se leagă de ARNm.

Fiecare moleculă de ARNt prezintă la unul din
capete câte un aminoacid, care se va asambla
cu ceilalţi aminoacizi conform secvenţei.
Odata ce proteina este sintetizată, ea se pliază,
cu scopul prezentării tridimensionale
funcţionale.

Lanţ peptidic în Aminoacid
formare
Unitatea
mare a
ribozomului
ARNt
ARNm
Unitatea mică a
ribozomului

RIBOZOMII
Rolul biologic al ribozomilor:
– sinteza proteinelor
– ribozomii ataşaţi membranelor reticulului
endoplasmic sintetizează proteinele de export
(enzime, hormoni, anticorpi, colageni)
– poliribozomii liberi neataşaţi sintetizează proteine
de structură, implicate în diviziune şi creştere, în
înlocuirea organitelor uzate (proteine contractile,
proteinele din mioglobină şi hemoglobină).

Ribozomii
Complexul Golgi

RETICULUL ENDOPLASMIC
Este un organit intracelular implicat în

activităţile de sinteză şi secreţie celulară.
Este format dintr-un sistem complicat de tuburi
şi cisterne, care străbat întreaga citoplasmă a
celulei eucariote.
Este prezent în toate tipurile de celule, cu
excepţia eritrocitului adult.
Enzima marker pentru reticulul endoplasmic
este glucozo-6 fosfataza.
A fost observat la microscopul optic:

– granulaţii bazofile în neuron (corpusculii Nissl),
– granulaţii sferice în hepatocit (corpii Berg) şi
– zonă bazofilă a acinilor pancreatici
(ergastoplasmă).

Structura electronomicroscopică:
– cuprinde saci, cisterne, tubi şi vezicule
anastomozate între ele şi delimitate de o
endomembrană cu organizare moleculară comună
tuturor membranelor interne.
– lumenul prezintă un conţinut care poate apare clar
sau întunecat, omogen şi amorf.
Două tipuri morfologice:
– Reticul endoplasmic rugos (RER)
– Reticul endoplasmic neted (REN)
Reticulul endoplasmic rugos:

– este preponderent reprezentat morfologic de cisterne
– prezintă ribozomi individualizaţi sau grupaţi în
poliribozomi ataşaţi pe membrana externă;
– conexiunea dintre cele două organite se face prin
unitatea mare, ribozomii comunică prin intermediul
acesteia cu lumenul RE (canal prin care se face
transferul polipeptidelor sintetizate în ribozomi)
– predominant în celulele specializate în sinteza
proteică (neuroni, celulele pancreasului exocrin si
celulele care sintetizează anticorpi-plasmocitele).

ARNm
Reticul
endoplasmic
Microveziculă
de secreţie
Proteină
Ribozomi
Reticulul endoplasmic neted:

– este reprezentat preponderent de tubi, nefiind asociat
cu ribozomi;
– este observat în celulele care produc şi stochează
carbohidraţi (muşchi scheletici, hepatocite) şi în
celulele producătoare de hormoni steroizi (ovar,
testicul glande suprarenale), formează pigment
(melanocit), produc acid clorhidric (celule gastrice);
– uneori este asociat RER, în locurile în care acesta
formează vezicule.
Mitocondrie
Glicogen
Reticul endoplasmic rugos

Mitocondrie
Poliribozomi

Poliribozomi
Reticul endoplasmic neted

Mitocondrie
REN
RER

Funcţii comune ale reticulului endoplasmic:

– realizeaza o circulaţie continuă intracitoplasmică,
prin care sunt vehiculate substanţe în citoplasmă
sau în alte structuri cu care RE comunică
(complexul Golgi sau spaţiul perinuclear).
– formează un suport intracitoplasmatic pentru
celelalte organite.
– participă la realizarea unor schimburi active între
conţinutul formaţiunilor componente şi citosol.

Funcţiile RER:
- sinteza proteinelor de export şi sinteza proteinelor de
membrana destinate diferitelor membrane ale
organitelor si plasmalemei.
Funcţiile REN:
- sinteza hormonilor steroizi
- sinteza glicogenului (glucozo-6 fosfataza)
- metabolismul lipidic (sinteza trigliceridelor)
- contracţia musculară (reticul sarcoplasmic)
- biosinteza acidului clorhidric gastric
- intervine în detoxifiere
RETICULUL ENDOPLASMIC – PROTEINE CHAPERONE
Sinonime:
– proteine “însoţitor”
– foldaze (to fold=a plia)
– holdaze (to hold=a ţine)
Molecule proteice care efectuează plierea şi
deplierea, asamblarea şi dezasamblarea
macromoleculelor.
Aceste molecule previn agregarea polipeptidelor
nou sintetizate în structuri nefuncţionale.
Lanţul polipeptidic este pliat tridimensional într-o
structură proteică funcţională.
142
Ribozomii
Complexul Golgi

COMPLEXUL GOLGI
Sinonime:
– Aparat Golgi
– Aparat reticular
– Dictiozomi
Poate fi evidenţiat în secţiunile histologice prin
folosirea sărurilor de argint (granule de culoare
neagră sau brună).
Poziţia în celulă:
- perinuclear în neuroni
- supranuclear în celulele epiteliale
Epididim: identificarea aparatului Golgi prin
folosirea impregnaţiei argentice (linie
continuă, brună , apicală - săgeţi)
Dispunere perinucleară a
complexului Golgi (cap sageată)

COMPLEXUL GOLGI
Organizarea ultrastructurală:
- pachete de saci turtiţi sau cisterne aşezate în stivă
- microvezicule
- macrovezicule.
Aceste structuri sunt delimitate de membrane netede,
fără ribozomi ataşati de suprafeţele lor.
Sacii sau cisternele golgiene sunt polarizate morfologic
şi funcţional:
- faţa cis (proximală, convexă, imatura sau
formatoare); are raporturi strânse cu RER.
- faţa trans (distală, concavă, matură, îndreptată
către membrana celulară) unde se formează
veziculele de secretie.
COMPLEXUL GOLGI
Cisternele (sacii) golgieni:

– saci turtiţi, uşor curbati, dispuşi paralel unii faţă de
alţii (aspect de teanc de farfurii).
– sunt separaţi între ei prin spaţii regulate de 20-30
nm.
– numărul sacilor este variat (3-12) putând să ajungă
în unele celule secretorii până la 20.
– extremităţile laterale ale sacilor pot prezenta pori
sau prelungiri care anastomozează sacii între ei sau
îi leagă de RE.

COMPLEXUL GOLGI
Microvezicule (vezicule de transfer):

– sunt cavităţi sferoidale, delimitate de o membrană,
dispuse pe faţa imatură “cis” sau se găsesc între
RER şi sacii golgieni.
– se formează prin gâtuirea capetelor dilatate ale
RER de care se desprind, pierzându-şi ribozomii
de pe faţa externă.
– microveziculele fuzionează, formând astfel noi
saci golgieni.

COMPLEXUL GOLGI
Macrovezicule:
– sunt cavităţi sferoidale sau ovoidale, cu diametrul între 200-
600 nm;
– membrana periferică este mai groasă decât cea a
microveziculelor, delimitează un conţinut amorf sau
granular;
– sunt situate pe faţa trans, fiind interpretate ca vacuole de
secreţie sau corpi de condensare a produsului secretat de
celulă.
– macroveziculele se formează din dilataţiile laterale ale sacilor
golgieni, de care se desprind şi se individualizează.

Vezicule de secreţie
150
Faţa cis Faţa trans
Microvezicule
Aparat Golgi
Poliribozomi
Vezicule de secreţie
Mitocondrie

Microvezicule în curs de
agregare care formează
cisternele de la faţa cis.

Macrovezicule de
secreţie

FUNCŢIILE COMPLEXULUI GOLGI
Funcţiile secretorii ale aparatului Golgi:

– prelucrarea şi concentrarea produşilor sintetizaţi în
RE
– stocarea şi ambalarea produşilor de secreţie sub
formă de vezicule
– livrarea produşilor de secreţie spre plasmalema.

Fabricarea de endomembrane pentru veziculele

secretorii şi membrana celulară.
Membrana veziculelor de secreţie se
încorporeaza în plasmalema, compensând
pierderile de plasmalema prin endocitoza.
Reciclează şi repară membranele veziculelor
secretoare, ale veziculelor sinaptice şi ale
veziculelor de endocitoza prin glicozilare,
sulfatare, fosforilare.

Sinteza glicoproteinelor: proteinele sintetizate în RER

se combină cu hidraţi de carbon prin procesul de
glicozilare.
Sinteza glicoproteinelor sulfatate (mucina).
Maturarea lipoproteinelor şi a albuminelor.
Formarea lizozomilor primari la faţa cis (vezicule
pozitive la fosfatază acidă).
Formarea acrozomului în spermatozoid (poziţie
supranucleară a complexului Golgi care eliberează
enzime litice la contactul cu ovulul).
CICLUL SECRETOR
Succesiune etapelor parcurse de proteinele de
export din momentul sintezei, pâna la eliberarea
lor în mediul extracelular.
Etape:
– sinteza proteinelor de export la nivelul RER
– transportul intracelular al proteinelor către complexul
Golgi
– condensarea si maturarea proteinelor în complexul
Golgi.
– depozitarea intracelulară sub forma veziculelor
secretorii,
– exocitoza veziculele secretorii în mediul extracelular.

CICLUL SECRETOR
Sinteza proteinelor de export la nivelul RER:

– sinteza lanţului polipeptidic în poliribozomi
– stocarea lanţului polipeptidic în canalul subunităţii
mari
– cuplarea poliribozomilor cu RE prin medierea
riboforinelor, formarea unui canal în membrana
RE în continuitatea celui din subunitatea mare
– transferul propriuzis

CICLUL SECRETOR
Transportul intracelular al proteinelor către complexul

Golgi:
- detaşarea ribozomilor
- desprinderea de microvezicule din dilataţiile periferice ale RE
- deplasare către complexul Golgi
Depozitarea intracelulară:
- sub forma veziculelor secretorii, care ramân un timp în
citoplasmă
- trecerea veziculelor în ectoplasmă
- trecerea în mediul extracelular, sub acţiunea unor hormoni sau
neurotransmiţători.

CICLUL SECRETOR
Exocitoza:
– procesul prin care veziculele secretorii sunt trecute în
mediul extracelular.
– este influenţat de concentraţia intracelulară a ionilor de
calciu, de prezenţa moleculelor de ATP şi AMP-ciclic
care provoacă contracţia microfilamentelor care
determină deschiderea veziculelor şi eliminarea
conţinutului în spaţiul extracelular.

Microvezicule din RE
Proteine
Cisternele
aparatului Golgi
Secreţia
macroveziculelor,
deplasarea acestora
către membrana
celulară

ORGANITELE DIGESTIEI INTRACELULARE
Proces prin care se produce degradarea

biochimică a structurilor pătrunse în
citoplasmă prin endocitoză sau a unor organite
celulare uzate.
Lizozomii
Peroxizomii.

LIZOZOMII
Sunt organite celulare de formă sferică sau

ovoidală
Prezenţi în toate celulele, exceptând
eritrocitele.
Sunt organite care au un conţinut mare de
enzime hidrolitice, care acţionează în condiţii
de aciditate.
– membrană lizozomală
– matricea lizozomală
LIZOZOMII
Membrana lizozomală:
– prezintă o structură comună tuturor endomembranelor
– poate fi dublă sau unică, prevăzută la exterior cu mici
prelungiri numite spiculi
– acţionează ca o barieră între enzimele digestive şi
citosol, împiedicând pătrunderea lor în matricea
citoplasmatică.
Matricea lizozomală:
– poate apărea omogenă, fin granulară - lizozomi primari
– poate fi heterogenă - lizozomi secundari.

LIZOZOMII
Lizozomii primari:
– sunt de talie mică
– au matricea omogenă sau fin granulară
– sunt lizozomi tineri, cu o viaţă scurtă (de 24-48
ore), neangajaţi încă în activităţile de digestie
intracelulară.
– conţinutul enzimatic variază:
• lizozomii primari ai neutrofilelor conţin neuroaminidază
(distruge membrana bacteriilor)
• lizozomii macrofagelor conţin fosfataze acide.

LIZOZOMII
Lizozomii secundari:
– au dimensiuni mari, sunt heterogeni, conţinând în
matrice materiale variate ca structură
– au o viaţă mai lungă (de la câteva zile la câteva
săptămâni)
– se formează din fuziunea lizozomilor primari cu
veziculele de endocitoză ce conţin substanţe fagocitate,
endocitate sau degradate din celule.
– în funcţie de modul în care s-au format, există mai
multe tipuri de fagozomi secundari:
• heterofagolizozomi
• autofagolizozomi
• corpusculi reziduali

Lizozom secundar
Lizozom primar
Membrana lizozomală dublă

LIZOZOMII
Heterofagolizozomii:
– sunt responsabili pentru realizarea heterofagiei, proces
prin care lizozomii acţionează asupra materialelor
înglobate prin endocitoză (substanţe nutritive, bacterii,
virusuri)
– Fagozomi: rezultă în urma fagocitozei
– Pinozomi: rezultă în urma pinocitozei (înglobare de
substanţe nutritive din mediul extracelular fără
medierea receptorilor)
– Receptozomi: rezultă în urma pinocitozei (înglobare
de substanţe nutritive din mediul extracelular cu
medierea receptorilor)
Autofagolizozom: conţinut reprezentat de RER
Autofagolizozom: conţinut reprezentat de

mitocondrii

Lizozomi terţiari (corpi reziduali): lizozomi cu
funcţie digestivă încheiată, care delimitează resturi
nedegradabile.
Lipofuscina (depozite cu aspect de “amprentă
digitală” sau “fagure”), mielină, hemosiderină

LIZOZOMII
Biogeneza lizozomilor:
– debutează în reticulul endoplasmic rugos,
– microveziculele formate în RER, care transportă
hidrolazele acide sunt împachetate în sistemul
Golgi-reticul endoplasmic-lizozomi.

Lizozom
primar
Fagozom
Pinozom
Aparat
Golgi
Substanţe nutritive Autofagolizozom
Bacterii Corpi reziduali
Membrana
celulară Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 173
ORGANITELE DIGESTIEI INTRACELULARE
Proces prin care se produce degradarea

biochimică a structurilor pătrunse în
citoplasmă prin endocitoză sau a unor organite
celulare uzate.
Lizozomii
Peroxizomii

PEROXIZOMII
Organite celulare permanente, care se
caracterizează printr-un bogat conţinut în
peroxidaze, enzime care catalizează reacţia de
formare şi de descompunere a peroxidului de
hidrogen (H2O2).
Enzima marker: catalaza
Forma, dimensiuni, număr:
– formă sferică sau ovală, uneori neregulată cu
prelungiri.
– dimensiuni de 0,5 - 1 nm
– două categorii de peroxizomi:
• macroperoxizomi (0,5 - 1,5 nm)
• microperoxizomi (0,1 - 0,4 nm).

PEROXIZOMII
– endomembrană
– matrice fin granulară, mai densă decât matricea
lizozomală
– unii peroxizomi prezintă în matrice o zonă centrală
densă, numită miez sau cristaloid, format dintr-un
mănunchi de tubuli paraleli care pe secţiune
transversală dau imaginea unui fagure de miere.
– la unii peroxizomi se mai observă în matrice prezenţa
unei plăci marginale, densă, îngroşată la periferie, cu
funcţie încă neelucidată.
– cristaloidul nu apare decât la unele specii şi conţine
uratoxidaza.

Aparat Golgi
Peroxizom

PEROXIZOMII
Biogeneza peroxizomilor:
– direct din reticulul endoplasmic prin dilatarea şi
desprinderea unor părţi terminale ale cisternelor,
– pe calea reticulul endoplasmic - complexul Golgi,
unele enzime din peroxizomi sintetizându-se în
reticulul endoplasmic rugos, iar altele (catalaza,
uricaza) în ribozomii liberi, după care sunt dirijate
spre peroxizomi direct prin citosol.

PEROXIZOMII
Funcţiile peroxizomilor:
– intervin în metabolismul peroxidului de hidrogen,
descompune această moleculă toxică în oxigen şi apă
cu ajutorul catalazei;
– Intervin în metabolismul acizilor nucleici: participă la
degradarea purinelor (adenina şi guanina) prin
uratoxidază;
– participă la realizarea gluconeogenezei (sinteza
glucozei din compuşi neglucidici cum ar fi
aminoacizii);
– participă la metabolismul acizilor graşi, în special al
celor cu lanţ lung de ioni de carbon

PEROXIZOMII
Funcţiile peroxizomilor:
– produc acetil coenzima A, moleculă cheie implicată în
transferul acizilor graşi în mitocondrii pentru producere de
ATP;
– participă la detoxificarea unor molecule deoarece
membrana peroxizomilor este foarte permeabilă pentru ioni
şi moleculele cu greutate moleculară mică. Astfel, jumătate
din etanolul;
– participă la detoxificarea unor molecule, membrana
peroxizomilor fiind permeabilă pentru ioni şi moleculele cu
greutate moleculară mică (etanol);
– produc căldură, intervenind în termogeneză (număr mare în
ţesutul adipos brun).

CITOPLASMA
• Matricea citoplasmatică
• Organitele celulare
• INCLUZIUNI CELULARE

INCLUZIUNI CELULARE
• Formaţiuni prezente în matricea

citoplasmatică în care pot fi depozitaţi
temporar sau definitiv diferiţi produşi ai
metabolismului.
– substanţe de rezervă (proteine, glucide, lipide,
vitamine, minerale, cristale şi cristaloizi)
– produşi de elaborare (granule de zimogen,
mucus, pigment, hormoni);
– produşi de dezasimilaţie (lipofuscină)
INCLUZIUNI CELULARE
Proteinele:
– se depozitează ca substanţe de rezervă în fibrele musculare,
hepatocite şi în vitelusul oului, putându-se prezenta ca
granule fine sau mase omogene.
Lipidele:
– picături sferice de diferite mărimi.
– sunt frecvente în: hepatocite, în celulele producătoare de
hormoni steroizi din corticosuprarenală, ovar, corp galben,
testicul
– în celulele ţesutului adipos alb, lipidele formează o bulă
mare, cu dimensiuni aproape identice cu celula
– ţesutul adipos brun apar forme de picături mici, dispersate
în citoplasmă.

Lipide: tesut adipos brun
Lipide: tesut adipos alb

INCLUZIUNI CELULARE
Glucidele:
– se depozitează sub formă de glicogen, în
hepatocite şi fibrele musculare.
– coloraţii speciale: metoda PAS (periodic acid
SCHIFF), carmin Best
– în imaginile electronomicroscopice: particule
mari, neregulate, rozete, bastonaşe.

Rozete de glicogen
Ficat: incluzii de glicogen

Carmin Best

INCLUZIUNI CELULARE
Incluziile minerale:
– fier, cupru, potasiu, calciu se prezintă cu aspect de
granule
Incluziile cristaloide: sunt prezente în
citoplasma celulelor interstiţiale din testicul
sub forma cristalelor Reinke, fine, polimorfe.

Testicul: incluzii cristaloide

INCLUZIUNI CELULARE
Produşii de elaborare:
– granule de zimogen din pancreas (produs de
secreţie al pancreasului exocrin);
– granulele de mucigen din celulele producătoare de
mucus - celulele caliciforme;
– pigmenţi, melanina în melanocite.

Pancreas: granule de zimogen

Celule caliciforme

Melanocite

INCLUZIUNI CELULARE
Cromolipoizii:
– pigmenţi de culoare brună sau neagră
(lipofuscina), rezultaţi în urma degradării
structurilor interne în neuroni, hepatocite etc.
Miocard: depozit de lipofuscină

Biologie Celulara

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Biologie Celulara

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CELULA

Componentă esenţială a celulei, specifică

Emilia Ciobotaru_Biologie celulară 2

Forma nucleului: rotund, ovoid, aplatizat, alungit,

Emilia Ciobotaru_Biologie celulară 3

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 4

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 6

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 7

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 8

Dimensiuni 5-15 microni, cu variabilitate mare, în

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 12

Structură lipo-proteică, discontinuă.

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 13

Spaţiul dintre cele două straturi : spaţiul

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 14

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 15

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 16

• Cisterna perinucleară: spatiul dintre

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 17

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 18

• Delimitează conţinutul nucleului.

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 19

Mediu intranuclear de natură proteică, aparent fără structură, în

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 20

Reprezintă materialul nuclear specific celulelor în

Datorită conţinutului proteic ridicat, coloraţii bazici

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 22

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 23

Reprezintă cromatina funcţională, cea care conţine

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 25

Este cromatina condensată, inactivă metabolic, de pe

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 26

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 27

Structuri cu număr, formă şi mărime variabile

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 29

Componentă intranucleară specifică nucleului

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 34

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 36

Sinteza ARN ribozomal şi biogeneza ribozomilor

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 38

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 39

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 40

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 41

La microscopul optic apare astructurată,

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 42

La microscopul electronic matricea citoplasmatică

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 43

• Menţine forma celulei şi o adaptează la necesităţile

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 45

Este o reţea tridimensională de filamente proteice

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 47

Componente ale citoscheletului, prezente în

Sunt formate din molecule de actină

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 50

Actina G polimerizează sub formă de lanţuri.

Două lanţuri identice de actină

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 52

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 54

Ioni de Ca legaţi deLocusuri de cuplare ale

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 57

Rezultă din polimerizarea proteinelor denumite

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 58

Emilia Ciobotaru_Biologie celulara 59