Religie si stiinta

de Lori Balogh
 1. CINE SUNTEM? DE UNDE VENIM? INCOTRO MERGEM?
- TREI INTREBARI FUNDAMENTALE -

“Nu stiti? N-ati auzit? Nu vi s-a facut cunoscut de la inceput? Nu v-ati gandit niciodata
la intemeierea pamantului?" Isaia 40, 21
Aceste cuvinte, scrise cu peste 2700 de ani in urma, ne vorbesc despre ignoranta. Despre
un anume fel de ignoranta… Cineva spunea ca “fiecare dintre noi este un ignorant, insa in
domenii diferite.” Si trebuie sa recunoastem ca nimeni dintre muritori nu le stie pe toate. Daca am
face raportul intre ceea ce stim si ceea ce ramane sa invatam, am ajunge la concluzia lui William
James care spunea ca “stiinta noastra este o picatura, in timp ce ignoranta noastra este o mare.”
Cand Biblia ne “cearta” pentru ignoranta noastra, ea nu o face cu scopul de a ne induce un
sentiment de inferioritate pentru faptul ca nu stim unele lucruri. Intr-o lume ca a noastra, in care
nonvaloarea este promovata drept valoare, in care inesteticul este prezentat ca frumos si
imoralitatea este invesmantata in hainele moralitatii, nici nu ne-ar folosi sa le stim pe toate. Ce
pierdem daca nu stim cate tablouri a pictat Picasso, cate vase are flota engleza ,care este cel mai
scump automobil de lux sau cine a participat la carnavalul de la Rio?
Nimic! Sau aproape nimic! In multe domenii ale vietii, ignoranta nu face rau, dimpotriva.
Unele lucruri este mai bine sa nu le stim. Exista insa un gen de ignoranta care ne poate duce la
pierderi enorme, cu caracter definitiv, vesnic. La o astfel de ignoranta se referea si Francois
Rabelais cand afirma ca “ignoranta este mama tuturor nenorocirilor.” O nenorocire voluntara…
In textul citat din cartea profetului Isaia gasim patru intrebari succesive, prima dintre ele
fiind mai mult o constatare: “Nu stiti.” Urmeaza apoi trei intrebari prin care se cauta cauza
ignorantei oamenilor cu privire la un subiect atat de important cum este originea vietii si a
universului.Unde apare vinovatia omului? La care din cele trei intrebari omul nu mai poate
raspunde cautand scuze?
Prima intrebare: “N-ati auzit?” La aceasta prima intrebare, omul poate da din umeri,
scuzandu-se: “Nu , nu am avut niciodata ocazia sa aud lucrurile acestea.” Ignoranta lui este
scuzabila. Niciodata nu a avut ocazia de a le cunoaste.
A doua intrebare: “Nu vi s-a facut cunoscut?” Si la aceasta intrebare omul se poate scuza:
“Nu, nimeni nu si-a luat timp sa-mi explice lucrurile acestea.” Iata din nou o ignoranta scuzabila.
Omul nu e vinovat, pentru ca nimeni nu si-a luat timp sa-l educe, sa-l instruiasca.
A treia intrebare: “Nu v-ati gandit niciodata la intemeierea pamantului (originea
vietii)?” De data acesta vinovatia este evidenta. Daca te poti scuza ca nu ai avut ocazia sa cunosti
aceste lucruri si nu s-a gasit nimeni sa te instruiasca, nu te mai poti scuza pentru ca nu te-ai gandit
la ele. Daca niciodata in viata nu te-ai gandit in intimitatea fiintei tale cine esti, de unde vii si
incotro mergi, atunci nestiinta ta isi are izvorul in propria ta vointa si alegere.
Prima datorie a omului, in calitatea sa de fiinta rationala, este sa gandeasca, sa se intrebe si
sa intrebe. Daca citim raportul Genezei, observam ca prima porunca data omului tocmai iesit din
mainile Creatorului a fost una, pe cat de concisa, pe atat de cuprinzatoare: “Cresteti!” (Geneza
1,28) Este evident faptul ca aceasta crestere nu se referea la latura fizica (omul fusese creat in
deplina maturitate!), ci la latura sa spirituala si intelectuala. Or, aceasta crestere nu este posibila
fara gandire.
Daca astazi sunt o multime de oameni ignoranti in ceea ce priveste problemele vitale ale
existentei, aceasta se datoreaza faptului ca ei nu se gandesc, nu intreaba, nu cauta, nu se framanta,
nu se consuma si nu sunt dispusi sa se sacrifice pentru aflarea adevarului. Inteleptul Solomon
intelegea prea bine menirea omului, atunci cand scria in cartea Eclesiastului: “Mi-am pus inima
sa cercetez si sa adancesc in intelepciune tot ce se intampla sub ceruri. Iata o indeletnicire
plina de truda la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.” (Eclesiastul 1, 13)
Desigur, “homo sapiens” poate sa-si puna o multime de intrebari. Insa, din multimea
acestora, exista trei intrebari pe care trebuie sa si le puna orice om, orice filozofie si orice religie:
"Cine suntem? De unde venim? Incotro mergem?"Acestea sunt cele trei intrebari
fundamentale ale existentei. Daca o religie sau o filozofie nu sunt capabile sa dea un raspuns
satisfacator la aceste intrebari, acea religie si filozofie nu isi merita numele.
Raspunsurile care se pot da la aceste intrebari merg, in general, pe doua directii total
opuse.
La intrebarea: “Cine suntem?”, manualele scolare, literatura de specialitate si
documentarele TV raspund: Suntem animale superioare (dar fara coada!), veri cu maimutele,
stranepoti ai australopitecilor si pitecantropilor, urmasi mai indepartati ai viermilor si stridiilor,
ultimele vlastare ale amibei. La aceeasi intrebare Biblia raspunde: Suntem fii de Dumnezeu,
coroana creatiunii divine, fiinte create dupa Chipul si asemanarea Lui; suntem fiinte de vita
imparateasca, iesite desavarsite din mana Celui ce ne-a adus la existenta.
La intrebarea: “De unde venim?”, unii oameni de stiinta afirma ca venim din elementele
chimice primare care, cu miliarde de ani in urma, sub actiunea radiatiilor si a descarcarilor
electrice, in conditiile de atunci, s-au combinat in apa oceanului planetar, formand un fel de gel la
suprafata lui. In urma unor combinatii la voia intamplarii, in acest gel ar fi luat nastere primele
molecule de proteine, din care, dupa milioane de ani, ar fi luat nastere primele forme ale materiei
vii. La aceaesi intrebare Biblia raspunde: Venim din miracolul Genezei, din Edenul lui
Dumnezeu; venim din mainile Creatorului nostru, din mainile unui Dumnezeu atotputernic,
desavarsit, vesnic, sfant, drept si plin de dragoste.
La intrebarea: “Incotro mergem?”, manualele scolare nu mai spun nimic. Stiinta nu ne
poate oferi decat niste ipoteze, multe din ele pesimiste, privind viitorul mai apropiat sau mai
indepartat. Unele ipoteze sustin ca ne indreptam spre o iarna nucleara, cauzata de izbucnirea unui
razboi mondial nuclear, in care va disparea orice forma de viata de pe planeta. Alte ipoteze,
lansate de astronomi,sustin ca soarele nostru se va raci treptat, pe parcursul a cateva milioane de
ani, devenind o stea mica, albastra si rece. Si, odata cu el va pieri si viata din sistemul nostru solar,
instaurandu-se iarna cosmica vesnica. Alte ipoteze ne inspaimanta la gandul ciocnirii planetei
noastre cu o cometa sau cu un asteroid, fapt ce ar reprezenta un cataclism mondial. Exploziile
solare petrecute spre planeta noastra ar putea distruge viata dintr-un continent intreg. In 2004 o
astfel de explozie solara, de pe partea opusa pamantului, ar fi putut distruge viata dintr-un
continent intreg, daca ea ar fi avut loc pe partea in care se afla pamantul. Ce sa mai spunem de
pericolul incalzirii globale, care nu mai este o ipoteza, ci o realitate adanc intrata in vietile si
constiintele oamenilor?
La intrebarea “Incotro mergem?“ Biblia nu ezita sa ne raspunda. Ea nu ne impinge pe
panta unor ipoteze, ci ea merge la sigur. Incotro mergem? Ne indreptam spre clipa reinnoirii
tuturor lucrurilor, spre momentul restabilirii armoniei universale, spre un cer nou si un pamant
nou in care vor locui neprihanirea, armonia, dreptatea si pacea. Ne indreptam cu pasi repezi spre
punctul culminant al istoriei lumii noastre efemere - revenirea in glorie a Domnului si
Mantuitorului Iisus Christos, Creatorul celor vazute si nevazute. Ne indreptam spre viata vesnica,
o viata cat viata lui Dumnezeu…
Cine suntem? De unde venim? Incotro mergem? Intrebarile sunt pe deplin justficate. Orice
om care gandeste este dator sa-si puna aceste intrebari. Si nu numai atat: orice om este dator sa
caute raspunsuri la aceste intrebari, raspunsuri care se vor materializa printr-o atitudine fata de
lume, fata de viata si fata de Dumnezeu. Purtam in noi, in cei 70-80 de ani de viata, destinul unui
animal evoluat, sau pe cel al unei fiinte de origine regeasca cu drept la viata vesnica? Locuim in
acest sistem superorganizat – Cosmosul - in care totul este intemeiat pe logica si finalitate, doar ca
sa atingem supremul absurd - moartea ? De fapt, cine suntem, de unde venim si incotro mergem?
Sa cautam raspunsurile adevarate la aceste intrebari fundamentale ale existentei noastre
efemere! Si, pentru ca traim la inceputul mileniului al treilea, sa cautam niste raspunsuri demne de
inceputul acestui mileniu! Poate ca cineva se va intreba de ce nu lasam acest subiect pe seama
scolilor, a universitatilor si a oamenilor de stiinta. Daca in mediul educational creationismul si
evolutionismul ar fi prezentate in mod echitabil, cu argumentele stiintifice de care dispune fiecare
din cele doua teorii, atunci materialul care urmeaza ar fi de prisos. Deoarece in scoala se preda
doar evolutionismul, ca singura teorie stiintifica acceptata, fara sa se mentioneze lantul nesfarsit al
presupunerilor , al contradictiilor, toate cercurile vicioase si toate evidentele care combat aceasta
teorie, este necesar si un alt punct de vedere. O cere dragostea de adevar…
Atata vreme cat in cercurile stiintifice, educationale si chiar politice evolutionismul este
privit ca o stiinta , iar creationismul ca o religie, ele fiind intr-un conflict pe viata si pe moarte,
este necesar sa patrundem mai adanc in inima celor doua teorii pentru o analiza cat mai obiectiva.
Recent, o hotarare a Consiliului Europei (octombrie 2007) recomanda tuturor tarilor membre sa
nu admita ca in scoli sa fie predat creationismul ca disciplina stiintifica. (1) Iata un motiv in plus
ca sa abordam un astfel de subiect atat de complex.
Seria de studii pe care le incepem este departe de a fi completa, exhaustiva. Scopul nu este
de a trece in revista absolut tot ce se cunoaste in materie de religie si stiinta. Cei mai multi dintre
noi nu suntem nici teologi, nici oameni de stiinta. Suntem simpli oameni care gandesc si care au
nevoie de cunoasterea adevarului cel putin la fel de mult precum avem nevoie de soare, de apa si
oxigen. Scopul acestei serii de prelegeri este acela de a ne feri de falsa stiinta, pe care apostolul
Pavel o numeste “o stiinta pe nedrept numita astfel” (1 Timotei 6, 20-21); de a ne convinge, daca
mai e cazul, ca adevarata stiinta si adevarata religie, avand originea in Acelasi Dumnezeu, sunt
perfect compatibile; si de a ne trezi apetitul pentru o cunoastere tot mai aprofundata a tot ce este
drept, frumos, bun si adevarat, atat in stiinta contemporana, cat si in Biblia mereu actuala.
Albert Einstein spunea ca “religia fara stiinta este schiloada si neconvingatoare, iar
stiinta fara religie este oarba.” Si pentru ca nu-mi doresc nici mie, nici celor ce citesc aceste
randuri, sa fim niste oameni neconvingatori in cele religioase sau orbi in cele legate de stiinta, va
invit sa ne inarmam cu cateva cunostinte utile din ambele domenii, aparent atat de deosebite, dar
avand aceeasi mare Sursa- Dumnezeu.

Referinte:
(1) Ziarul “Gandul”, Robert Veress, 6.10.2007
2. NOI DIMENSIUNI ALE LUPTEI DINTRE BINE SI RAU INCEPAND CU MIJLOCUL
SECOLULUI AL 19-LEA

La mijlocul secolului al 19-lea au avut loc mai multe evenimente care au schimbat profund
si definitiv cursul istoriei lumii. De obicei, acestea sunt analizate separat, fara incercarea de a
dovedi ca intre aceste evenimente exista o anumita legatura. De data aceasta va sugerez sa le
analizam impreuna, privindu-le dintr-o cu totul alta perspectiva decat pana acum. Iata despre ce
este vorba:
1. Aparitia marxismului
In septembrie 1844, Karl Marx, stabilit la Paris, se intalneste cu Friederich Engels, punand
impreuna bazele unei ideologii noi, care a cucerit in secolul al 20-lea peste un miliard de oameni
de pe intreaga planeta. In acelasi an, apar primele manuscrise ale noii ideologii, bazata pe ateism
si materialism stiintific.
La sfarsitul anului 1847, cei doi scriu “Manifestul Partidului Comunist” ce urmeaza sa fie
publicat un an mai tarziu-1848. In acest manifest, Karl Marx si Friederich Engels expun o noua
conceptie despre lume, bazata pe materialismul dialectic si istoric (conceptie filozofica, stiinta
despre raportul intre materie si constiinta, despre legile generale ale schimbarii si dezvoltarii
naturii, societatii si gandirii). Aparitia acestui document si a noii ideologii a schimbat lumea.
2. Revolutiile nationale din 1848
Anul 1848 este anul revolutiilor nationale in Europa, anul in care se naste conceptul de stat
national. Revolutiile din Moldova, Tara Romaneasca, Transilvania, Polonia, Galitia, Croatia,
Slovenia, Ungaria, Sicilia, Irlanda si Germania au pregatit calea formarii statelor nationale
moderne. Spre deosebire de vechile imperii multinationale, care se puteau impotrivi patrunderii
unor noi ideologii si religii pe teritoriul lor, aceste state moderne deschideau usa innoirilor. Putem
spune ca aceste revolutii au schimbat nu doar harta Europei, cat mai ales mentalitatea oamenilor.
3. Aparitia darwinismului
Intre anii 1831-1836, Charles Darwin participa, in calitate de naturalist, la expeditia
vasului Beagle in jurul lumii. Calatoria dureaza cinci ani si 136 de zile. In acest timp Darwin,
initial un crestin sincer care se ruga lui Dumnezeu sa-l calauzeasca in munca sa de cercetare,
studiaza cu atentie doua volume: lucrarea lui Charles Lyell despre schimbarile geologice si pe cea
a lui Thomas Malthus, legata de diferitele populatii ale lumii. La intoarcerea in Anglia, Darwin
publica in 1839 “Jurnalul expeditiei Beagle” pe care il dedica geologului si prietenului sau Lyell.
In 1844 Darwin scrie un eseu asupra observatiilor sale, pentru ca in 1859 sa publice lucrarea sa de
capatai “Originea speciilor.” Lucrarea este una de referinta cu privire la teoria evolutionista,
facandu-l pe autorul ei cunoscut pe toate meridianele lumii. In lucrarea sa de capatai, Darwin
sustine ca interactiunea diferitelor vietuitoare a dus in timp la modificarea organismelor lor, unele
organe atrofiindu-se, iar altele dezvoltandu-se, avand ca final aparitia de specii noi de plante si
animale. Pe scena stiintifica apare astfel o noua teorie asupra originii vietii, conceptie care ataca
doctrina creationista a Bibliei.
4. Aparitia spiritismului modern
In anul 1848, in localitatea Hydesville, statul New York, in casa familiei Fox, se aud
primele ciocanituri misterioase. Margaret si Kate, cele doua surori si membre ale familiei Fox,
incep, mai intai din joaca, un dialog misterios cu lumea intunecata a spiritelor, prin intermediul
ciocaniturilor. Asa incepe istoria spiritismului modern. In doar zece ani de la primele ciocanituri
misterioase, numarul adeptilor spiritisti se ridica la aproximativ un milion de persoane, cifra
crescand vertiginos de la un an la altul.
Iata patru evenimente majore care au schimbat, fiecare in domeniul sau, cursul istoriei
lumii. Ele au produs schimbari de natura politica, sociala, filozofica, religioasa si stiintifica. Ce
legatura exista insa intre aceste evenimente, in afara faptului ca ele s-au produs aproape
concomitent?
Probabil ca, privite dintr-o anumita perspectiva, ele nu au nicio legatura unul cu celalat.
Din perspectiva biblica insa, ele sunt strans legate de o sintagma pe care o putem des intalni pe
paginile Bibliei- “timpul sfarsitului”. La mijlocul secolului al 19-lea s-a mai intamplat ceva
important. In intreaga lume, dar in mod deosebit in lumea protestanta a Americii, s-a produs o
trezire religioasa legata de studiul profetiilor biblice care aratau spre apropiata revenire a lui
Christos, in special studiul cartilor lui Daniel si a Apocalipsei. Baptistul William Miller in
America, evreul Joseph Wolff in Africa, Asia si America, Robert Winter in Anglia, iezuitul
spaniol Lacunza in America de Sud, pastorul luteran Bengel in Germania, Gaussen in Elvetia,
copiii predicatori in Scandinavia si multi altii au predicat cu putere despre adevarul biblic
redescoperit cu privire la revenirea in glorie a lui Christos.
“Miscarea adventa” a cuprins credinciosi din toate denominatiunile crestine, avand ca final
nasterea unei biserici cu o misiune noua si speciala- aceea de a vesti lumii cele trei solii ingeresti
din Apocalipsa cap. 14 si a redescoperi adevarul biblic, asa cum a fost el inteles si trait de biserica
primului secol. Aparitia acestei noi biserici, chemata de Dumnezeu sa implineasca o misiune
speciala in lume, nu putea ramane fara o reactie din partea fortelor raului. Pe toate caile posibile,
Satana a incercat sa submineze misiunea acestei noi biserici, aruncand lumea pe traiectoriile
moarte ale unor noi ideologii si conceptii despre lume si viata. Marxismul a reusit sa indeparteze
de Dumnezeu sute de milioane de oameni; multe alte milioane au cazut in plasa spiritismului
modern, cu toate formele sale, mai vulgare sau mai subtile; iar alte milioane de oameni au devenit
tributari teoriei evolutioniste, care incearca sa-l excluda pe Creator din creatia Sa.
Biblia a prevazut o astfel de reactie din partea fortelor raului in ultimele zile ale istoriei
pamantului. Doua texte biblice, ambele din Cartea Apocalipsei, sunt demne de a fi luate in
considerare cu privire la acest subiect:
“Vai de voi, pamant si mare! Caci diavolul s-a coborat la voi cuprins de o manie mare,
fiindca stie ca are putina vreme.”
“Si balaurul, maniat pe femeie, s-a dus sa faca razboi cu ramasita semintei ei, care
pazesc poruncile lui Dumnezeu si tin marturia lui Iisus.” (Apocalipsa 12, 12.17)
Simbolurile nu sunt greu de descifrat. “Balaurul” este insusi diavolul, dupa versetul 9 din
acelasi capitol. “Femeia” reprezinta biserica : cea adevarata, daca femeia este curata, si cea falsa,
daca femeia este imorala (vezi 2 Corinteni 11,2; Efeseni 5, 25-27; Ezechiel cap. 23 s.a. ) De fapt,
pasajele biblice de mai sus ne vorbesc despre un razboi violent initiat de Satana impotriva ultimei
biserici a lui Christos. Stiind ca sfarsitul istoriei acestei planete se apropie vertiginos, el arunca in
lupta sa impotriva fortelor binelui intreaga sa artilerie grea.
Cand vorbim despre un razboi initiat de Satana impotriva bisericii, nu trebuie sa ne
gandim intotdeauna la persecutii fizice insotite de violenta si moarte. Marele dusman al binelui e
prea viclean si experimentat pentru a nu-si da seama ca violenta nu e calea cea mai eficienta de
lupta impotriva adevarului.
“Cand zdrobesti colivia, nu faci decat sa eliberezi vulturul” - spunea Nicolae Iorga.
Iata un adevar pe care Satana il cunoaste prea bine. De aceea el nu foloseste violenta impotriva
bisericii lui Christos decat in ultima instanta, ca ultima arma, dupa ce le-a epuizat pe celelalte,
mult mai eficiente. Care sunt aceste arme apartinand artileriei grele a fortelor raului? Le-am
enumerat la inceput: marxismul cu ideologia sa ateista, spiritismul, cu doctrinele sale nebiblice si
evolutionismul, care sub masca unei stiinte cu baze solide, loveste direct in doctrina creatiei.
In studiul pe care il parcurgem acum, ne intereseaza in mod special cum s-a modificat
raportul intre stiinta si religie ca urmare a acestor evenimente petrecute la mijlocul secolului al 19-
lea. Ce s-a intamplat dupa aparitia volumului scris de Darwin - “Originea speciilor”, in care se
puneau bazele evolutionismului? Ideile noi ale lui Darwin au fost repede acceptate de englezii
victorieni, obisnuiti cu razboaie, dezastre naturale si conditii meteorologice, dar si cu selectia
organismelor domestice dirijata de om. Englezilor nu le-a fost greu sa faca analogia
(incorecta de altfel!) intre aceasta selectie dirijata de om si selectia naturala despre care vorbea
Darwin.
In 30 iunie 1860, in sala muzeului din Oxford a avut loc o disputa istorica intre darwinisti
si clerici ai bisericii, sustinatori ai creationismului. Pionii principali ai acestei dispute au fost
episcopul Samuel Wilberforce si evolutionistul Thomas Huxley, “buldogul” lui Darwin. Tema
disputei a fost legata de originea vietii. In aceasta dezbatere istorica reprezentantii bisericii, foarte
siguri pe dogmele lor, s-au vazut infranti... 65 de ani mai tarziu, in 10 iulie 1925, in oraselul
Dayton, Tennessee, SUA, s-a desfasurat celebrul “proces al maimutelor. Dascalul John Scopes a
fost adus la bara de judecata pentru vina de a fi predat in scoala darwinismul. Interesul fata de
acest proces a fost imens. Peste 1000 de oameni au ticsit sala tribunalului din Dayton. Dupa zece
zile de dezbateri, ziarele anuntau: “Stiinta a triumfat!” De ce s-a intamplat asa ceva ? Clericii nu
se asteptau la argumente stiintifice din partea darwinistilor, fiind surprinsi total nepregatiti.
Dupa disputa din sala muzeului din Oxford din 1860, darwinismul a castigat tot mai mult
teren, fiind privit pretutindeni ca fiind o teorie stiintifica cu baze solide. Niciun autor din secolul
al 19-lea nu a avut o influenta mai mare asupra oamenilor de stiinta din aproape toate domeniile
ca Charles Darwin. Cele doua carti ale sale: “The Origin of Species” (“Originea speciilor”) si
“The Descent of Man”(“Originea omului”) au influentat profund gandirea oamenilor de stiinta de
atunci si pana in zilele noastre. La inceputul secolului al 20-lea, darwinismul jubila. Castigase
teren, era predat in scoli, de la amvoanele unor biserici se preda evolutionismul teist, iar raportul
simplu al zilelor creatiunii din Geneza era inlocuit cu teoria erelor geologice.
Incepand cu secolul al 20-lea, darwinismul s-a imbogatit in tezele sale, primind o noua
denumire-neodarwinism. Ca sa raspunda mai bine criteriilor oamenilor de stiinta, neodarwinismul
a primit o noua titulatura: “Teoria sintetica moderna a evolutiei.” Treptat, punctul de vedere
evolutionist a fost extins asupra intregului domeniu al cunoasterii, asftel incat astazi se vorbeste
despre evolutia sistemului stelar, evolutia moleculara, evolutia organica, evolutia politica,
culturala, economica, sociala, etc. Suntem in fata unui evolutionism total.
In prezent, teoria evolutionista cunoaste unele transformari. Daca pana nu demult se
sustinea conceptul de evolutie continua intr-un timp foarte indelungat, astazi evolutionistii
accepta, in anumite faze ale evolutiei, si evenimente supranaturale (“Big-Bang”-ul , de ex. ). Cu
toate acestea, el refuza categoric fenomenul creatiei initiale de catre Dumnezeul Creator.
Darwinismul si nazismul
In plin secol al 20-lea, darwinismul este asimilat de partidele naziste, care gasesc in
aceasta noua teorie “stiintifica” un suport pentru teoria arianismului ( a rasei superioare ), care a
stat la originea celui de-al doilea razboi mondial. Nazismul s-a nascut in urma haosului politic
aparut in Germania dupa primul razboi mondial. In calitate de conducator al Partidului National
Socialist, Adolf Hitler avea un vis: rasa ariana sa cucereasca lumea, stabilind imperiul de o mie de
ani. Baza ideologica si stiintifica a nazismului a putut fi gasita in lucrarea istoricului german
Heinrich von Treitschke ( 1834-1896 ) , influentat puternic de teoria lui Darwin. “Natiunile nu
pot evolua decat printr-o lupta acerba, similara conceptului de lupta pentru supravietuire.” (1)
Lucrarea de capatai a lui Hitler, “Mein Kampf”, era o expresie a conceptiei lui darwiniste.
Rasele europene erau, in conceptia lui Hitler, ca si cea a lui Darwin, doar niste “maimute
evoluate”.“Scoateti germanii nordici si nu va ramanea nimic altceva decat un dans al
maimutelor.” (2)
Ernst Haeckel, biolog evolutionist german (1834-1919), a fost un sustinator al eugeniei -
conceptia conform careia nou-nascutii cu deficiente si oamenii cu handicap fizic sau mental,
trebuie sa fie suprimati cat mai curand, pentru a nu fi o povara pentru societate. Desi a murit in
1919, nazistii i-au preluat ideile, iar Hitler a legiferat eugenia. Indivizii cu handicap mental sau
fizic au fost la inceput sterilizati, pentru ca mai tarziu sa fie eliminati in secret pentru a nu strica
puritatea rasei germane. “Daca puterea de a lupta pentru sanatate ii lipseste unui om, dreptul lui
de a trai in aceasta lume dispare. Lumea apartine doar omului puternic, intreg si nu subomului
slab.” (3)
Mergand mai departe cu eugenia, nazistii i-au incurajat pe tinerii germani blonzi si cu
ochii albastri - simbol al puritatii rasei germane, sa intretina relatii sexuale. In 1935 s-au infiintat
primele “ferme’ care gazduiau astfel de tineri, locuri vizitate des de ofiterii germani. Copiii
nascuti erau viitorii soldati. In acelasi timp, pe intreg teritoriul ocupat, se faceau masuratori ale
craniului diferitilor indivizi, scotandu-se in evidenta , conform teoriei evolutioniste, superioritatea
rasei germane. Caractere precum dintii, ochii si parul erau evaluate conform criteriilor
evolutioniste. Indivizii care nu corespundeau standardelor oficiale, erau sterilizati sau anihilati.
Toate aceste fapte inumane se faceau in numele darwinismului!
 Istoricul american Michael Grodin afirma in cartea sa "Doctorii nazisti si codul
Nurenberg": "Exista o perfecta ingemanare intre ideologia nazista, puritatea rasiala si
darwinismul social, care se dezvoltase la inceputul secolului XX si pe baza caruia medicii au
construit notiuni precum devianta sociala sau comportamentala, aratand ca acestea ar fi avut o
explicatie genetica, deci ar exista gene bune si gene rele. Darwinismul social bantuia intreaga
lume in acea vreme, iar medicii nazisti aratau catre SUA, de unde spuneau ca invatasera o
sumedenie de lucruri privind puritatea rasiala". (4)
Bennito Mussolini, unul din aliatii lui Hitler, a fost si el un darwinist convins,
considerandu-l pe Darwin drept cel mai mare om de stiinta. Atacand Etiopia, Mussolini considera
rasa neagra drept o rasa inferioara, iar cucerirea ei era o simpla consecinta a evolutionismului.
Darwinismul si marxism-leninismul
Lucrarea lui Darwin “Originea speciilor” a aparut in timp ce Marx si Engels isi formulau
noua lor ideologie. Lupta pentru supravietuire din teoria lui Darwin se potrivea de minune cu
dialectica (lupta de interese intre forte opuse) din filozofia lor. Dupa citirea cartii lui Darwin,
Engels scria: “Darwin, pe care tocmai il citesc, e splendid.” Marx ii raspunde:“Aceasta carte
contine fundamentul, in materie de istorie naturala, pentru viziunea noastra.” (5) Trebuie sa
retinem si faptul ca Marx a dedicat opera sa fundamentala “Capitalul” lui Darwin.
Lenin, cel care a transpus in practica filozofia lui Marx si Engels dupa revolutia bolsevica
din 1917, a fost si el un evolutionist fervent. El a propus teoria lui Darwin ca baza a filozofiei
materialist-dialectice pe care o apara. Trotki, al doilea dupa Lenin in revolutia bolsevica, spunea:
“Darwin a fost pentru mine ca un portar la intrarea in templul universului. Am fost imbatat de
gandirea sa precisa, constienta si in acelasi timp puternica.” (6)
Stalin, “tatucul popoarelor”, preia conducerea statului in 1924, avand aceeasi consideratie
fata de darwinism ca si predecesorul sau. El spunea: “…Pentru a deschide mintile studentilor
nostri… a trebuit sa ne familiarizam cu originile geologice si varsta pamantului si sa fim capabili
sa le dovedim cu argumente; a trebuit sa ne familiarizam cu invataturile lui Darwin.” (7)
La baza ideologiei Chinei comuniste a lui Mao Tse Tung s-a aflat de asemenea
darwinismul. Incepand cu 1949, comunistii preiau puterea dupa un sangeros razboi civil. Incepe
“revolutia culturala”, perioada intunecata in care sunt ucisi peste 30 de milioane de chinezi.
Istoricul James Reeve Pussey, profesor la universitatea Harvard, scrie: “Darwin a institutionalizat
schimbarea violenta si revolutia. In mod cert, aceasta a fost una din cele mai importante influente
ale lui Darwin asupra Chinei.” (8) Maoismul, puternic influentat de darwinism, a trecut insa
dincolo de granitele Chinei. Sa ne gandim numai la Cambodgia, aflata sub teroarea khmerilor
rosii, care au macelarit aproape o treime din populatia tarii.
Darwinismul a avut un impact asupra mai multor domenii: in economie si stiintele sociale,
in politologie, literatura, psihologie, filozofie, educatie, dar mai ales in stiinta.(9) Si exemplele cu
privire la puternica influenta pe care darwinismul a adus-o in lume pot continua. In aceste conditii
de mare avant al acestei teorii “stiintifice” noi, putini au fost cei care au ramas consecventi
adevarului biblic cu privire la originea vietii.
In fata acestor provocari, biserica nu a ramas indiferenta. In ultimele decenii ale secolului
al 20-lea, au existat preocupari intense de a clarifica legatura dintre adevarata stiinta si adevarata
religie. S-au facut tot mai multe legaturi intre cele mai noi descoperiri stiintifice, arheologice,
antropologice si geologice , pe de o parte, si creationism, pe de alta parte.In acest sens, au aparut
cateva studii de valoare ca: “Variabilitate si fixism in natura”, “Creatia- accident sau plan?”,
“Cautarea ratiunii in natura”, “Creationism sau evolutionism?” etc.
Tot in acesta idee trebuie sa amintim ca s-au infiintat institute de cercetari creationiste: In
1958 a luat fiinta Institutul de cercetari geostiintifice, institut care, in 1974, a initiat publicarea
unei reviste de profil intitulata sugestiv “Origini.” Revista isi propune o armonizare a celor mai
noi date stiintifice cu raportul biblic, pastrand un inalt nivel de integritate moral-stiintifica. In
1963 a luat fiinta Societatea pentru cercetari creationiste, in San Diego, California,condusa de
prof. John Morris Ph..D. ,o societate interdenominationala care a elaborat un manual de biologie
pentru licee, in care nu se ia deloc in discutie teoria evolutionista.
 Incepand cu anii ’70 ai secolului trecut, in Statele Unite s-a starnit, in legatura cu
manualele scolare, o lupta ideologica in jurul dilemei: creationism sau evolutionism? Pe de o
parte, teoria evolutionista este privita tot mai mult ca fiind nefundamentata stiintific, iar pe de alta
parte, teoria creationista este considerata prea invechita, ducand, in conceptia unora, la ignoranta
Evului Mediu. La inceputul lunii octombrie 2007, cu 48 de voturi pentru si 25 impotriva,
Consiliul Europei a decis: “Creationismul nu se va preda in scoli ca disciplina stiintifica.”
"Dacă nu suntem vigilenţi, creaţionismul poate deveni o ameninţare pentru drepturile
omului. Ţinta primară a creaţioniştilor în majoritatea lor creştini şi musulmani- este educaţia. Ei
sunt decişi să-şi vadă încorporate ideile în curicula şcolară, căutând să le prezinte într-o manieră
ştiinţifică. Dar acest fapt nu ar face decât să creeze o confuzie în mintea elevilor, care nu ar mai
putea face distincţia între credinţă şi ştiinţă. Teoria evoluţionistă nu are nimic de a face cu
revelaţia divină, ci este bazată pe fapte", se spune în documentul Adunarii Parlamentare a
Consiliului Europei.
"Nu vrem să creăm o falie între credinţă şi ştiinţă, ci să prevenim încercarea de a opune
credinţa ştiinţei", a declarat raportorul luxemburghez Anne Brasseur. (10)
Batalia este inca in curs si nu se stie ce ne rezerva viitorul. Un lucru este cert: cei care au
ramas de partea adevarului revelat in Biblie, au depasit etapa de a sustine o simpla dogma
religioasa. Ei au acum la indemana dovezi stiintifice solide in sprijinul adevarului biblic. Fara voia
noastra, tu si cu mine suntem angrenati in disputa dintre cele doua teorii. De partea cui vom trece?

Referinte bibliografice:
(1) Heinrich von Treitschke, “Historische und politische Aufsatze”, 1896, Wikipedia.org
(2) Adolf Hitler, Mein Kampf, 1992, pag. 28
(3) Adolf Hitler, Mein Kampf, sursa: “Politica demografica a regimului nazist in tarile ocupate”,
www.altermedia.info
(4) Michael Grodin , “Doctorii nazisti si codul Nurenberg”
(5) cf. Origins- How the world came to be, documentar TV produs de Standard Media Intl.
(6) cf. Answers in genesis, The Darwin/Trotsky connection la
http://www.answersingenesis.org/creation/v23/i2/darwin_trotsky.asp
(7) E.Yaroslavsky, Landmarks in the Life of Stalin, Moscova, 1940, pag. 8
(8) J. R. Pussey, China si Charles Darwin, Harvard University Press, Londra, 1983, pag. 450-451
(9) Vezi lucrarea “Creationismul stiintific” de dr. Ioan Strainescu, Impactul gandirii evolutioniste
http://ebooks.unibuc.ro/istorie/ioanis/index.htm
(10) Ziarul “Gandul”, Robert Veress, 6.10.2007
 3. EVOLUTIONISM SAU CREATIONISM?
- GENERALITATI -

Mai intai sa definim termenii! Evolutionismul este “conceptia filozofica potrivit careia
Universul, Pamantul, fiintele vii, societatea etc. trec printr-un proces istoric de evolutie
(dezvoltare)” (1) Creationismul este conceptia conform careia materia si viata au fost create in
mare masura asa cum exista astazi, prin vointa unui Creator atotputernic, fara sa evolueze sau sa
se dezvolte treptat. In timp ce evolutionismul se bazeaza, in mare masura , pe ipoteze si mai putin
pe fapte stiintifice, creationismul se bazeaza pe declaratiile Bibliei. Acestea sunt considerate ca
fiind inspirate de Spiritul lui Dumnezeu si adevarate din punct de vedere stiintific si istoric.
Desi pare ciudat, teoria evolutionista nu este unitara. Exista cel putin cinci tipuri de
evolutionism, pe care le vom enumera in continuare, impreuna cu cateva din particularitatile lor.
1. Evolutionismul ateist, care exclude existenta lui Dumnezeu sau a oricarei puteri
supranaturale. Conform acesteia, materia este necreata si vesnica, la fel ca si energia. In materie ar
exista o tendinta in sus, spre complex. Aristotel, considerat unul din geniile antichitatii, numea
aceasta tendinta- “tendinta spre perfectiune.” Doua observatii legate de evolutionismul ateist:
A) “Tendinta spre perfectiune” a materiei, care sta la baza acestei teorii, este o simpla
ipoteza nedovedita stiintific. De altfel, asa cum vom vedea in prelegerile urmatoare, intreaga
teorie evolutionista are la baza nisipurile miscatoare ale unor simple ipoteze (supozitii),
nedovedite stiintific. Este vorba, daca vreti, de o simpla credinta.
Se pune intebarea: Ce e mai usor si mai rational sa crezi: intr-un Dumnezeu Creator al
tuturor lucrurilor, sau intr-o materie inerta, care are in sine dorinta, aspiratia, vointa, inteligenta si
puterea de a se organiza pe sine in forme tot mai complexe de viata? Iata un paragraf dintr-o carte
a lui Tudor Opris, intitulata “Miracolul vietii - miracolul ereditatii”, editata in 1986: “Viata a
aparut din necesitatea materiei de a se organiza pe sine din ce in ce mai complex, in tendinta ei
de a atinge forme perfecte, tendinta care este rezultanta insasi a organizarii sale.” (2)
Citind aceste randuri suntem pusi in mare incurcatura: De fapt, ce a fost mai intai: oul sau
gaina? Ce a fost mai intai: organizarea materiei sau tendinta spre organizare, din moment ce a
doua decurge din prima? Daca mai intai a existat organizarea materiei, ne intrebam: Cine a
organizat-o, din moment ce a doua lege a termodinamicii afirma ca toate lucrurile tind, intr-un
sistem termodinamic, spre haos, spre dezordine maxima? Daca mai intai a existat tendinta spre
organizare, ne intrebam: Cine a pus aceasta tendinta intr-o materie neorganizata? Aceasta tendinta
spre organizare presupune o logica, un plan, o inteligenta extraordinara…
B) Din punct de vedere biblic, teoria evolutionista, in forma ei ateista, este idolatrie,
deoarece inlaturandu-L pe Creator, ea divinizeaza creatiunea. Toate insusirile si atributele care-I
apartin lui Dumnezeu sunt atribuite materiei. Biblia afirma despre Dumnezeu ca este vesnic,
necreat (deci existent prin Sine Insusi) , atotputernic, inteligent, infinit si indestructibil.
Evolutionismul ateist sustine acelasi lucru, insa de data acesta atributele sunt ale materiei. Materia
este, in conceptia ateista, vesnica, necreata, inteligenta, infinita si indestructibila.
Iata un citat din lucrarea “Bazele filozofiei marxiste”, aparuta in Editura politica,
Bucuresti, 1959: “Materia este vesnica, infinita, nelimitata. Materia este inepuizabila in
profunzimea sa. Ea este obiectiva si in afara vointei noastre, necreata si indestructibila.”
Foarte adesea, in lucrari stiintifice si de popularizare, autorii unor astfel de lucrari ajung in
impas. Aflandu-se in fata unor fapte concrete ce dovedesc existenta unei Inteligente superioare, a
unei Persoane care a planuit si condus totul, acesti autori se vad nevoiti sa inventeze o expresie–
surogat care sa ia locul lui Dumnezeu: “natura-mama”. “Jocul atomilor si al moleculelor intr-un
sistem viu este o uimitoare desfasurare de precizii, de exactitati, de programe rationale pe care
le-a zamislit Natura–mama. Nu, in lumea vie nu este loc pentru dezordine.” (3) Vedeti? Vidul
creat prin indepartarea lui Dumnezeu din creatia sa se cere umplut. Pacat ca ceea ce fac oamenii
nu este decat “umplutura “.
2. Evolutionismul materialist pare a fi unul si acelasi lucru cu evolutionismul ateist.
Exista totusi o mare diferenta intre cele doua teorii: In timp ce evolutionismul ateist exclude
existenta lui Dumnezeu, cel materialist admite posibilitatea existentei Lui, fara insa ca El sa
intervina asupra naturii.
3. Evolutionismul panteist este raspandit mai ales in Orient. Principala teza a acestei
teorii este ideea ca Dumnezeu si natura se intrepatrund, fiind un tot unitar. Se admite existenta lui
Dumnezeu, insa El este privit doar ca o putere care strabate natura.
4. Evolutionismul deist sustine ca exista un Dumnezeu personal, Creator, care a creat
materia si a inzestrat-o cu insusirea de a evolua pana la forma actuala. Dupa ce a creat materia,
Dumnezeu nu s-ar mai fi ingrijit de ea, ocupandu-Se mai mult de probleme spirituale.
5. Evolutionismul teist sustine ca exista un Dumnezeu care a creat materia si primele
forme de viata, dupa care acestea au evoluat de-a lungul erelor sub supravegherea Sa.
In concluzie, nu ori de cate ori auzim termenul de evolutionism se exclude si existenta
unui Creator.. Din cele cinci variante amintite, doar una-evolutionismul ateist- exclude total orice
forma de existenta supranaturala.
Nici teoria creationista nu a scapat de fractionari. In cadrul creationismului , putem aminti
cel putin cinci variante mai cunoscute, desi exista o singura Biblie si o singura revelatie cu privire
la originea vietii.
1. Creatiunea speciala este conceptia cu care suntem familiarizati, deoarece ea se bazeaza
pe credinta in afirmatiile literale ale Genezei cu privire la creatiune. Nu se admite nicio
interpretare fortata sau denaturata a textului biblic, acceptandu-se revelatia simpla a lui.
2. Teoria zilei-ere (sau a celor sapte ere geologice) s-a nascut in prima parte a secolului al
19-lea , avand inca suficienti adepti si astazi. Teoria aceasta sustine ca fiecare zi a creatiunii a fost,
nu o zi literala, ci o lunga perioada de timp, in care au aparut diferitele forme de viata . Cu alte
cuvinte, Dumnezeu nu ar fi creat lumea in sase zile, ci in sase ere. Doua observatii legate de
aceasta teorie:
A) Conform raportului biblic, plantele au fost create in ziua a treia, in timp ce soarele a
fost adus la existenta in ziua a patra. Dupa teoria zilei-ere, plantele ar fi fost create intr-o era
lipsita de soare, ele evoluand in lipsa energiei solare, ceea ce este imposibil din punct de vedere
stiintific.
B) Conform teoriei zile-ere, ziua a saptea , stabilita de Dumnezeu ca zi de odihna, nu ar
mai fi o zi, ci o era. Cum ar mai fi posibila atunci pazirea sabatului, daca el n-ar fi fost o zi
literala, ci o era?
Sa observam ca aceasta teorie loveste direct in atotputernicia divina, care nu ar fi fost
capabila sa aduca la existenta natura intr-un timp scurt. De asemenea, teoria loveste direct in
doctrina sabatului poruncii a patra, aflata chiar in mijlocul Decalogului. O forma mai recenta a
acestei teorii sustine ca raportul din Geneza cap.1 i-a fost dat lui Moise in rastimp de sase zile si
cuprinde de fapt, nu ceea ce a facut Dumnezeu in sase zile, ci ceeea ce i-a spus El lui Moise in
sase zile cu privire la creatiune.
3. Teoria hiatului, numita si teoria distrugerii si a refacerii. Aceasta teorie sustine ca intre
primele doua versete din Geneza cap. 1 exista un “hiatus”, adica o pauza de milioane de ani. Se
argumenteaza ca pamantul nu putea iesi pustiu si gol din mana unui Creator desavarsit. A sustine
aceasta inseamna sa-I negam caracterul. Concluzia pe care o trag sustinatorii acestei conceptii este
ca pamantul a fost creat perfect si a devenit pustiu si gol prin decadere de la o stare anterioara
perfecta. Teoria hiatului sustine ca a existat o creatiune inainte de Adam. Printul acestei creatii
anterioare ar fi fost Lucifer, a carui cadere ar fi antrenat decaderea intregii creatii, aducand
moartea si intunericul. Atunci cand Lucifer ar fi incercat sa extinda revolta sa in cer, Dumnezeu l-
ar fi pedepsit, ar fi distrus civilizatia dinainte de Adam si ar fi refacut totul in sase zile. Dar drama
ar fi continuat, caci Lucifer si-ar fi extins imparatia si asupra lumii celei noi a lui Adam.
In concluzie, teoria hiatului sustine ca pamantul si viata sunt mult mai vechi decat omul si
ca ele au fost distruse printr-o serie de catastrofe. Acestea- afirma adeptii teoriei- ar corespunde cu
descoperirile geologice care arata ca pamantul este mult mai vechi decat omul si viata. Cateva
observatii pe marginea acestei teorii: Teoria hiatului sustine ca pacatul si moartea au aparut
inainte de Adam, ceea ce contravine declaratiilor Scripturii, care afirma ca pacatul a aparut in cer,
iar pe pamant, moartea a venit ca urmare a pacatului lui Adam.
 “De aceea, dupa cum printr-un singur om a intrat pacatul in lume, si prin pacat a intrat
moartea, si astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricina ca toti au pacatuit…”
Romani 5, 12
Apoi, porunca a patra din Decalog, referitoare la ziua de odihna, specifica:“Caci in sase
zile a facut Domnul cerurile, pamantul, marea si tot ce este in ele.” Exod 20, 11 pp. Textul
ebraic foloseste verbul “asaf” care inseamna a crea ”ex nihilo” (din nimic). Aceasta inseamna ca
in cele sase zile ale creatiunii Dumnezeu nu a remodelat un pamant deja existent, pedepsit si
distrus prin cine stie ce catastrofe, ci ca in cele sase zile El a creat pamantul si tot ce se afla pe el
din nimic. Ramane de asemenea o intrebare pentru sustinatorii acestei teorii: Daca Dumnezeu a
distrus civilizatia anterioara lui Adam, de ce nu l-a distrus si pe printul acestei prime civilizatii,
adica pe Lucifer?
4. Creationismul progresiv seamana mult cu evolutionismul teist, sustinand ca
Dumnezeu ar fi creat lumea materiala, apoi ar fi creat diferite forme de viata simple. Apoi, de-a
lungul mai multor ere, El ar fi dat nastere la forme de viata din ce in ce mai complexe, ajungandu-
se la formele de viata actuale. Creationismul progresiv incearca sa impace Biblia cu teoria erelor
geologice sustinuta de stiinta contemporana.
Cateva observatii pe marginea acestei teorii: In primul rand, Biblia ne vorbeste despre o
creatiune realizata in sase zile literale, compuse fiecare dintr-o seara (noapte) si o dimineata (zi).
In al doilea rand, tot Biblia ne raporteaza ca la sfarsitul fiecarei zile, toate lucrurile create erau
supuse unei verificari din partea lui Dumnezeu, toate fiind foarte bune. Conform creationismului
progresiv, lucrurile create nu ar fi fost tocmai bune, din moment ce a fost nevoie de o continua
perfectionare. Se mai poate obiecta acestei teorii faptul ca Dumnezeu ar fi trebuit sa se foloseasca
de lupta pentru supravietuire si de moartea creaturilor Sale pentru a perfectiona creatiunea. Or,
aceasta ar contrazice tot ceea ce ne invata Biblia cu privire la caracterul desavarsit al lui
Dumnezeu.
5. Teoria profesorului Freiher von Huene, o conceptie care a umplut Europa cu ideile
sale. Ce sustine aceasta teorie ? Ea sustine ca omenirea ar fi evoluat lent de la viata primitiva,
trecand, in decursul erelor indelungate, prin stadii animale. In cursul acestei evolutii ar fi existat o
rasa de oameni pre si paraadamica, ce a vietuit cu mii de ani inainte de Adam si Eva. Dumnezeu l-
ar fi selectat pe Adam din mijlocul acestei rase preadamice, probabil cand Adam era copil, i-ar fi
insuflat in nari Spiritul Sau si l-ar fi facut om. Deci, Adam ar fi devenit om dintr-un animal
preexistent, in care Dumnezeu ar fi pus spirit divin. Fiintele pre si paraadamice ar fi inflorit in
jurul Edenului, acesta protejandu-i pe primii oameni de influenta acestora.
Cateva observatii pe marginea acestei teorii: Teoria profesorului Freiher von Huene
loveste, ca si celelalte teorii nebiblice, in caracterul desavarsit al lui Dumnezeu, minimalizand
puterea Sa si capacitatea Sa de a face lucruri desavarsite de la inceput. De asemenea, teoria
contrazice textul biblic din Geneza 3, 19, in care Dumnezeu, dupa caderea lui Adam rosteste
sentinta: “caci tarana esti si in tarana te vei intoarce.” Daca Adam ar fi fost facut dintr-un
animal preexistent, moartea sa ar insemna pierderea spiritului divin si intoarcerea in starea de
animalitate pe care a avut-o inainte. Ce ar insemna aceasta ? Ca pamantul ar trebui sa fie populat
cu animale cu aspect uman, din care sa lipseasca spiritul divin. In sfarsit, teoria loveste in
demnitatea de om, ca fiinta creata desavarsit de Dumnezeu.
Cateva concluzii: Am trecut in revista cateva teorii care circula in lume in legatura cu
aparitia vietii pe pamant, unele de nuanta evolutionista, altele de nuanta creationista. Ce am putut
constata ? Ca a fi evolutionist nu inseamna a fi in mod obligatoriu si ateu, iar a fi creationist nu
inseamna a crede in revelatia Bibliei. Poti merge ratacind atat pe carari evolutioniste, cat si pe
carari creationiste. Si atunci unde se afla adevarul?
Noi ramanem la adevarul simplu revelat in raportul biblic, porivit caruia cerul, pamantul.
marea si intreaga lume vie au fost create in cele sase zile literale, urmate de ziua a saptea, a
sabatului. Atat ni s-a descoperit, atat a considerat Dumnezeu, in Providenta Sa, ca ne este necesar
si ca putem intelege din acest irepetabil si uluitor act al creatiunii. Tot ce trece dincolo de adevarul
revelat in Scripturi poate avea aparenta unor teorii frumoase, interesante si poate chiar pertinente,
insa toate acestea nu sunt decat literatura science-fiction.
 Sa retinem un sfat pretios dat de apostolul Pavel tanarului sau colaborator Timotei:
“Timotee, pazeste ce ti s-a incredintat. Fereste-te de flecariile lumesti si de impotrivirile stiintei,
pe nedrept numita astfel, pe care au marturisit-o unii si au ratacit cu privire la credinta.“ 1
Timotei 6, 20-21

Referinte bibliografice:
(1) DEX, 1998
(2) Tudor Opris, “Miracolul vietii-miracolul ereditatii”, 1986
(3) Idem
 4. “STIINTA PE NEDREPT NUMITA ASTFEL”

In prima epistola adresata de apostolul Pavel lui Timotei - tanarul prezbiter al comunitatii
crestine din Efes - gasim un indemn care ne atrage atentia: “Timotee, pazeste ce ti s-a
incredintat; fereste-te de flecariile lumesti si de impotrivirile stiintei pe nedrept numita astfel,
pe care au marturisit-o unii si au ratacit cu privire la credinta.” (1 Timotei 6, 20-21)
Inainte de a patrunde mai adanc sensul acestor cuvinte, este bine sa ne reamintim cine era
cel ce le-a scris. In societatea secolului intai d.Chr., Pavel era privit ca un erudit. Pregatirea sa a
fost multilaterala si, faptul ca invatase la “picioarele lui Gamaliel” (Faptele apostolilor 22,3) -
unul din cei mai respectati si mai eruditi farisei ai timpului, a facut ca Pavel sa fie privit ca o mare
speranta pentru natiunea iudaica. Intelegem de aici ca indemnurile date tanarului Timotei nu vin
din partea unui anonim oarecare, din partea vreunui extremist religios si ignorant, ci din partea
unui erudit al timpului sau. De fapt, ce vrea sa-i comunice Pavel discipolului si tanarului sau
colaborator?
Ideea care reiese din acest scurt indemn este aceea ca exista doua feluri de stiinta: o stiinta
adevarata, bazata pe dovezi stiintifice clare si incontestabile, dar si o stiinta falsa, pe nedrept
numita astfel, bazata nu pe dovezi clare, ci pe supozitii, pe ipoteze. Sa observam un lucru de mare
importanta: Biblia nu se impotriveste adevaratei stiinte. Si e numai natural sa fie asa. Atat stiinta
veritabila , cat si revelatia biblica isi au originea in Acelasi Autor - Dumnezeul Creator. Daca
Biblia se impotriveste intr-o privinta, atunci este vorba de falsa stiinta, de filozofia stiintei care
nu-si mai are originea in Dumnezeu, ci in om.
Teologii secolului al 19-lea au gresit profund atunci cand , dorind sa triumfe asupra
evolutionismului, au discreditat stiinta veritabila. Rezultatul? S-a produs o ruptura radicala intre
religie si stiinta, ruptura care exista si in zilele noastre. In ultimele decenii s-a incercat totusi o
apropiere a celor doua domenii de viata. In sensul in care se foloseste astazi termenul de stiinta, el
cuprinde doua componente principale:
1. Faptele stiintifice, dovezile stiintifice incontestabile.
2. Interpretarea faptelor stiintifice.
Atunci cand interpretarea faptelor stiintifice este verificata experimental, avem de-a face
cu o teza stiintifica dovedita. Cand deductiile nu sunt verificate practic, avem de-a face cu o
ipoteza, adica cu ceva mai putin decat o teza. Daca vreti, o credinta. Sa exemplificam!
A) Primul exemplu il reprezinta tabelul lui Mendeleev, cuprinzand toate elementele
chimice cunoscute. Atunci cand a alcatuit tabelul care-i poarta numele, Mendeleev cunostea doar
o parte din elementele cunoscute astazi. El insa a presupus ca exista si alte elemente chimice si ,
de aceea, a lasat in tabelul sau casute goale pentru elementele chimice ce urmau sa fie descoperite
in viitor. Mendeleev a crezut in existenta acestor elemente chimice. Ipoteza sa (credinta sa) cu
privire la existenta acestora a fost probata mult mai tarziu. Cand s-a intamplat acest lucru, ipoteza
sa a devenit teza stiintifica.
B) Al doilea exemplu e apropiat de timpurile noastre. In 1972, sonda spatiala Mariner 9 a
transmis doua fotografii inedite de pe suprafata planetei Marte. Pe solul martian se putea vedea un
ansamblu de patru piramide identice, avand in mijlocul lor un sfinx- un chip uman urias, sculptat
intr-o stanca de 1500 m diametru si 500 m inaltime si care pare sa priveasca zambind spre cer.
Ulterior s-au obtinut si alte fotografii, luate din unghiuri si inaltimi diferite, transmise de sonda
spatiala Wiking, in 1976. Fotografiile reprezinta datele stiintifice incontestabile si concrete. Dar
ceea ce e interesant, de abia de acum urmeaza.
Putatorul de cuvant al NASA a declarat ca ansamblul de piramide de pe Marte nu este
altceva decat o aglomerare de stanci sculptate de vant. Unii astronomi au sustinut ca este vorba de
conuri vulcanice modelate de eroziunile glaciare.Geologii au sustinut ca este vorba de vechi pungi
de lava solidificata sub scoarta. Alti cercetatori au afirmat ca chipul uman ar fi o simpla iluzie
provocata de jocul luminilor si al umbrelor, sau o duna de nisip, sau o pata pe lentilele aparatului
de fotografiat. Si, in sfarsit, cei cu imaginatia mai bogata, au sustinut ca imaginile redau urmele
unei civilizatii martiene disparute.
 Sa tragem cateva concluzii prelimininare! Imaginile fotografice reprezinta dovezile
stiintifice de necontestat. Interpretarea acestor imagini insa tine deja de domeniul ipotezelor , al
supozitiilor stiintifice. Sa observam cate ipoteze se pot emite in jurul unuia si acelasi fapt
stiintific! Pentru un singur fapt, exista cel putin cinci ipoteze, care mai de care mai pretentioase.
Este cert faptul ca din cele cinci ipoteze doar una, in cel mai optimist caz, poate fi adevarata. Daca
nu cumva chiar toate sunt eronate.De ce oare interpretarile unui fapt stiintific variaza atat de mult
intre ele?
Sa nu uitam ca savantul, omul de stiinta, inainte de a fi savant, este om. Niciun om de
stiinta nu este o simpla masina de cercetat absolut neutra , care sa nu aibe o opinie personala,
subiectiva. Cand un biolog, de exemplu, se dezbraca de hainele de strada, imbracandu-le pe cele
de laborator, el nu se dezbraca si de mentalitatea sa, de conceptiile sale ideologice, de filozofia
vietii lui si de religia pe care o are. Toate acestea vor influenta profund interpretarea datelor
stiintifice.
Sa obsevam apoi ca un om de stiinta intra in cercetare la o varsta la care el e deja orientat
ideologic, filozofic si religios. Este numai firesc ca el sa interpreteze datele stiintifice dupa
conceptiile sale. Si deoarece, de la jumatatea secolului al 19-lea, majoritatea savantilor a fost
formata pe calapodul unor conceptii ateiste si evolutioniste, este firesc ca si interpretarile lor
stiintifice sa fie tendentioase. Asadar, ce este stiinta de azi ? In mare parte, ceea ce noi numim
stiinta nu este alceva decat supozitie, presupunere, ipoteza, adica un alt mod de a defini credinta
unui anumit om de stiinta. Este deci intelept pentru noi sa revizuim expresii ca : “asa spune
stiinta”, sau “asa spun oamenii de stiinta”, deoarece nu tot ce se afirma in numele aceastei
autoritati este stiinta adevarata.
Si acum cate ceva despre stiinta falsa! Am vazut ca stiinta, in sensul in care se foloseste
termenul in zilele noastre, are doua componente: faptul stiintific si interpretarea faptului stiintific.
Pentru ca o stiinta sa devina falsa, e suficient ca doar una din cele doua componente sa fie alterata:
fie faptul stiintific, asa cum vom vedea in continuare, fie interpretarea faptului stiintific. Iata
cateva exemple de fapte stiintifice falsificate:
1. Faimoasa pasare-reptila “Archeopterix lithografica”
In manualele de biologie de clasa a zecea, editia 1983, gasim scris: “Legatura filogenetica
dintre reptile si pasari este dovedita de pasarea fosila Archeopterix litographica, gasita in
straturile jurasice din Bavaria. Aceasta specie avea caractere intermediare intre reptile si
pasari.”(1)
Corpul pasarii era acoperit cu pene, aripile se terminau cu cate trei degete lungi, capul era
de pasare, iar coastele erau de reptile. Se presupune ca aceasta pasare-reptila a trait acum 150-155
milioane de ani. Sa citam acum dintr-un scurt articol aparut in ziarul “Drum nou”, septembrie
1985: “Un fizician electronist american , pasionat si de biologie, a ajuns recent la stupefianta
concluzie ca binecunoscuta fosila Archeopterix, reprezentand o reptile cu pene, este pur si simplu
un fals abil. Autorul falsului ar fi un medic bavarez, pe nume Ernst Haberlein, care ar fi
modificat, dupa fantezia sa, o fosila de reptila, suprapunand pe aceasta un strat de ciment si pene
de pasare, care s-au imprimat ca intr-un basorelief. Dovada falsului ar rezulta, intre altele, din
marirea unei fotografii din 1861, anul in care faimoasa fosila a fost adusa la British Museum din
Londra, unde se mai pastreaza si astazi cu sfintenie. Informatia pusa in circulatie de biologul
amator american i-a pus in alerta pe cercetatorii de la prestigiosul muzeu londonez.” (2)
Deci nu tot ce zboara se mananca! Nu orice informatie care poarta eticheta de “stiintifica”
este cu adevarat stiintifica!
2. Al doilea exemplu este legat de omul de Piltdown, de care s-a facut mare caz in
legatura cu originea omului si a etapelor prin care a trecut pana la stadiul actual. Iata un paragraf
extras din lucrarea “Practica-criteriul adevarului in stiinta”, Editura stiintifica, 1963, pag. 241-
242: “In 1912, colectionarul englez Dawson a pretins ca a gasit la Piltdown, comitatul Susex-
Anglia, o parte dintr-un craniu de om precum si maxilarul inferior al acestuia, imbinand in mod
neobisnuit trasaturi de om cu cele de maimuta. Cutia craniana era complet dezvoltata, iar
mandibula nu se deosebea cu nimic de cea a unei maimute… In 1953 s-a dovedit ca descoperirea
lui Dawson reprezenta un fals grosolan. La craniul unui om de tip contemporan, Dawson a
adaugat mandibula unei maimute contemporane, vopsind totul cu grija cu bicromat de potasiu,
pentru ca el sa arate cat mai vechi. Unul dintre dintii antropodului a fost ascutit in mod special.”
(3)
“Descoperirea “ fosilei “omului de Piltdown” a produs un entuziasm general in Anglia.
Ziarele au comentat pe larg “descoperirea”, iar Arthur Keit (1866-1955), cunoscutul savant
evolutionist care l-a insotit pe Charles Dawson si echipa sa in sapaturile arheologice a fost
rasplatit de coroana regala cu titlul de Cavaler, in semn de recunostinta pentru “munca” sa. Timp
de 40 de ani, englezii s-au mandrit cu acesta descoperire. Insa in 1953, savantul Kenneth Oakley
(1911-1981) de la British Museum a descoperit ca asa-zisul “om de Piltdown” era de fapt cel mai
mare fals al secolului al 20-lea de pana atunci. La craniul unui om contemporan se adugase o
mandibula de urangutan. Radio Londra anunta: …”Una din cele mai cunoscute fosile din lume a
fost descoperita ca fiind o cacealma. Acum 40 de ani descoperirea sa a fost senzationala; astazi
vine vestea socanta: acesta este o talharie fosiliera.” (4)
Dupa descoperirea acestui fals grosolan, alte cranii folosite de evolutionisti ca dovezi ale
evolutiei omului s-au dovedit a fi fie falsuri, fie interpretarea lor a fost eronata. Fosile ca
Sinanthropus, Ramapithecus, Hesperopithecus au fost renegate de evolutionisti.
3. Falsurile lui Haeckel
Ernst Haeckel (1834-1919), biolog evolutionist german, a fost autorul “teoriei
recapitularii” care sustinea ca embrionii unor specii diferite se aseamana intre ei, aceasta fiind o
dovada a evolutiei. El a sustinut si faimoasa teza evolutionista “ontogenia repeta filogenia”, adica
dezvoltarea individuala a unei fiinte, de la embrion si pana la sfarsitul vietii, ilustreaza intreaga
evolutie a vietii pe pamant.
Mai tarziu s-a demonstrat ca Haeckel a falsificat probele pe care le folosea in sustinerea
teoriei sale. El insusi a marturisit ca desenele sale erau falsificate, caci ignorase voit unele parti ale
embrionilor, in timp ce prezentase distorsionat alte parti ale acestora. Scopul pe care-l urmarise
era acela de a dovedi ca embrionii de om, de peste si de gaina seamana intre ei, dovedind astfel ca
organismele vii au evoluat unele din altele. (4)
4. 30 de ani de datari false: prof. de antropologie Reiner Protsch von Zeiten
Lucrarile profesorului von Zeiten, de la Universitatea din Frankfurt, au fost mult timp
citate ca dovezi in sustinerea teoriei ca omul de Neanderthal a trait candva in nordul Europei.
Ceva insa parea suspect in toate datarile facute de renumitul profesor, ceea ce a condus la
infiintarea unei comisii a universitatii care a trimis cateva probe la Oxford. Datarile facute la
renumita universitate engleza au demonstrat ca timp de 30 de ani von Zeiten mintise.
Printre altele, s-a descoperit ca scheletul feminin “Bischof-Speyer”, care are o dantura
foarte bine conservata, descoperit in nordul Germaniei si care fusese datat de von Zeiten ca avand
21 300 de ani, de fapt avea o vechime de doar 3300 de ani. De asemenea, un craniu uman, gasit in
Paderborn, Germania, si datat de von Zeiten ca avand 27 400 de ani, era de fapt craniul unui om
care murise in 1750. Contrariati, cei de la muzeul de antropologie din Herne, care detinea craniul
de Paderborn, au facut propriile teste. “Am taiat craniul si inca mai mirosea" - a declarat
directorul muzeului. "Bineinteles, suntem foarte dezamagiti.” (4)
In privinta fosilelor din Europa de Nord, prabusirea falselor datari este abia la inceput.
Este aproape socanta marturia profesorului Stringer, specialist in epoca de piatra si conducatorul
sectiunii de antropologie a muzeului de Istorie Naturala din Londra: “Ceea ce era considerata ca
o dovada majora ca neanderthalienii traiau odata in nordul Europei, s-a dus pe apa sambetei.
Suntem nevoiti sa rescriem preistoria.” (4), (5)
5. Omul de Java , “descoperit” de fizicianul olandez Dubois in 1881 in Java, s-a dovedit a
fi, nimic altceva, decat un gibon mai mare. Insusi Dubois a fost nevoit sa recunoasca greseala,
prin asocierea unui os de femur uman, gasit in aceeasi regiune cu un an mai tarziu, la craniul care
se credea ca a apartinut lui Homo erectus.Timp de 30 de ani el a sustinut ca a gasit veriga lipsa
intre maimuta si om. Pe patul de moarte insa, avand mustrari de constiinta, Dubois a marturisit ca
de fapt craniul omului de Java era al unei maimute. (6), (7)
6. Omul de Nebraska, din care s-au gasit doar dintii (!), s-a dovedit si el un mare fals.
Ulterior s-a descoperit ca dintii nu apartineau nici omului, nici maimutei, ci …unui porc! (7)
 7. Ramapitecus este un “hominid” despre care evolutionistii sustin ca e stramosul cel mai
indepartat al omului, avand o vasta de circa 13 milioane de ani. Fosilele lui constau intr-o
gramajoara de dinti si un fragment de maxilar. Dupa analizarea danturii babuinilor din Etiopia
insa, s-a constatat ca aceasta este identica cu a lui Ramapitecus. Asadar, faimosul “hominid” nu
era altceva decat o simpla maimuta! Cu toate acestea, in manualele scolare, Ramapitecus este inca
predat ca fiind “omul-maimuta”, care a inceput sa umble in pozitie semiverticala. (6)
Exemplele de fraude, de falsuri, de interpretari gresite ale datelor stiintifice pot continua.
Este dovedit faptul ca, in multimea datelor stiintifice considerate incontestabile, se pot strecura si
“date stiintifice” false, datorate unor oameni rau intentionati. Daca luam in discutie problema
originii vietii, intrebarea este ce se poate sti cu exactitate cu privire la ea, daca dam la o parte
revelatia biblica si ne bazam doar pe datele stiintifice? Nimic!
Sunt trei stiinte care si-au propus sa rezolve problema originii vietii: geologia,
paleontologia si biologia. Dar cu ce se ocupa fiecare din ele? Geologia se ocupa cu structura
pamantului, a rocilor. Paleontologia se ocupa cu studiul fosilelor, iar biologia studiaza viata si
legile care o guverneaza. Toate aceste stiinte dispun de fapte stiintifice concrete. Atunci cand insa
ele isi propun sa se ocupe de originea vietii, ele imping obiectul cercetarii lor in afara
posibilitatilor lor de cercetare stiintifica. Problema originii este legata de un trecut foarte
indepartat, ireversibil si care scapa, din acest motiv, domeniului cercetarii. Pentru ca aceste stiinte
sa poata cerceta problema originii vietii , ele ar trebui sa dispuna de un esantion de trecut, cu toate
conditiile existente atunci. Or, pentru ca aceasta nu este posibil, tot ceea ce lanseaza aceste stiinte
cu privire la origini nu sunt decat niste ipoteze, care, in multe cazuri sunt contrazise de faptele
stiintifice.
Daca teoria evolutionista nu este altceva decat un sir de presupuneri fara baza stiintifica, sa
avem cel putin onestitatea de a recunoaste ca nu este o teorie infailibila. Este prudent sa fim
rezervati fata de expresii ca: “asa zice stiinta” sau “asa spun oamenii de stiinta”, caci ei pot spune
multe lucruri care nu reprezinta altceva decat credinta unuia sau altuia dintre ei.
Fara sa desconsideram efortul depus in directa cunoasterii de catre adevaratii oameni de
stiinta, cu toata stima fata de cei care-si jertfesc viata in cautarea adevarului stiintific, ne rezervam
totusi dreptul de a fi sceptici cu privire la unele afirmatii, care, desi au o aparenta stiintifica, in
realitate nu sunt decat simple presupuneri, rod al imaginatiei si al ideologiei unor savanti.
Indemnul apostolului Pavel este poate mai actual decat oricand, acum, la inceputul mileniului trei:
”Fereste-te de flecariile lumesti si de impotrivirile stiintei pe nedrept numite astfel!”

Referinte bibliografice:
(1) Manual de biologie clasa a zecea, editia 1983
(2) Ziarul “Drum nou”, septembrie 1985
(3) “Practica-criteriul adevarului in stiinta”, Editura stiintifica, 1963, pag. 241-242
(4) http://www.creationism.info.ro/blog76/Faţa-întunecată-a-darwinismului.htm
(5) Sursa articolului , WorldNetDaily, 19 febr. 2005
(6) Vezi http://ebooks.unibuc.ro/istorie/ioanis/110.htm, lucrarea Dr. Ing. Ioan Strainescu “Creationism
stiintific”
(7) Dr. Farid Abu Rahmeh, articolul “Creatie sau evolutie ?”, www.realsos.ro
 5. EVOLUTIONISMUL SUB LUPA

Trebuie sa recunoastem ca limbajul folosit de oamenii de stiinta evolutionisti este unul

foarte elevat, lasand impresia unui fundament solid al teoriei pe care o apara. Acest limbaj insa nu
este altceva decat o “perdea de fum”, menita sa ascunda marile lacune pe care evolutionismul le
are chiar de la temeliile sale.
Majoritatea oamenilor, impresionati de acest limbaj “stiintific” elevat, sunt descurajati in a
patrunde in intimitatea acestei teorii, pentru a-i cerceta faptele pe care se sprijineste. Cei ce
indraznesc sa o faca ajung inevitabil la o singura concluzie: Evolutionismul nu este altceva decat
science-fiction.Insa nu trebuie sa te situezi neaparat dincolo de gard pentru a constata ca teoria
evolutionista este lipsita de logica si de argumente pertinente. Chiar in sanul evolutionismului
exista o multime de voci care recunosc fragilitatea teoriei.
Cel mai renumit expert mondial in fosile - Colin Patterson - marturiseste: “Intr-o
dimineata m-am desteptat. Ceva se petrecuse peste noapte si am fost frapat sa constat ca
lucrasem asupra acestei teorii (evolutionism, n.n.) timp de 20 de ani si ca nu se gasea nici macar
un singur lucru pe care sa-l cunosc cu privire la acest subiect.” (1)
Marturisindu-si preocuparile in fata personalului de la Field Museum of Natural History,
precum si al personalului universitatii din Chicago, participant la seminarul “”Evolutionary
Morphology”, el intreba: “Puteti sa-mi spuneti un singur lucru cu privire la evolutie, un singur
lucru care sa fie adevarat?” Intrebarea a fost intampinata de o tacere aproape completa. Un
singur comentariu a venit din partea unui participant la seminarul despre morfologia evolutionista:
“Eu stiu un lucru, insa acesta nu ar trebui sa fie invata in scoala.” (2)
Se pare, intr-adevar, ca nivelul cunostintelor si al dovezilor in sprijinul evolutionismului
este atat de superficial incat chiar sustinatorii lui sunt nevoiti sa-i recunoasca subrezenia. Exista
totusi fapte stiintifice reale pe care se bazeaza aceasta teorie? Ce se stie in mod cert cu privire la
acest subiect? Ce sta la baza acceptarii evolutionismului la scara quasi-universala? Vom trece in
revista cateva fapte, mituri si supozitii care stau la temelia acestei teorii. Vom ramanea uimiti de
ceea ce vom descoperi.
Evolutionismul si logica
In domeniul stiintei, logica este fundamentala pentru interpretarea rezultatelor. Din acest
motiv, sofismele (rationamentele false) nu ar avea ce cauta niciodata in sustinerea unei teorii. Cu
toate acestea , teoria evolutionista este sustinuta de o multime de sofisme. Iata cateva din acestea,
asa cum le descrie A. J. Hoover in cartea sa intitulata ”Don’t You Believe It”:
1. Generalizarea grabita. Ea se produce atunci cand se trag concluzii generale pe baza
unui mic esantion de probe. Daca , de exemplu, sapam intr-o gradina si gasim un nasture, am
putea trage o concluzie generalizata: In toate gradinile in care se sapa vor fi gasiti nasturi. Suna
interesant, insa logica nu ne lasa sa tragem o astfel de concluzie. Din nefericire, teoria
evolutionista se foloseste de astfel de generalizari.
2. Eludarea (evitarea, ignorarea intentionata) a problemei. Se poate intalni in cazurile in
care o ipoteza nedovedita inca este folosita pentru sustinerea altei ipoteze. Este vorba de asa-
numita “logica circulara“, care urmareste de fapt evitarea problemei. Iarasi trebuie sa constatam
ca evolutionismul se bazeaza adesea pe aceasta logica circulara, atunci cand isi apara o supozitie
prin alta supozitie.
3. Abuzul de autoritate. Pentru a valida o anumita concluzie se apeleaza la formule ca:
“un grup de experti a ajuns la concluzia ca…”, fara ca acel grup de experti sa fie de acord cu
afirmatia.
4. Apel la popularitate. Este asa-numitul “sofism demagogic” care consta in a te folosi de
marele public pentru a stabili un lucru ca fiind un fapt stiintific, fara a te baza pe dovezi
pertinente.
5. Argumentatia futurista. Daca acum nu sunt suficiente probe in sustinerea unei teorii,
se sustine ca teoria este totusi valabila, intrucat viitorul va aduce dovezile pertinente.
Evolutionismul se foloseste din plin de acest sofism.
 6. Ipoteze contra fapte. Acest sofism incearca sa intareasca o teorie pe baza unor ipoteze
care s-au dovedit deja false. Asa cum vom vedea, evolutionismul isi trage seva din multe ipoteze
care s-au dovedit false.
7. Snobism cronologic. Acest sofism cere ca un punct sa fie respins sau acceptat, spunand
ca proba este atat de veche incat este imposibil de a o verifica sau dovedi. Acestea sunt doar
cateva din sofismele folosite de oamenii de stiinta evolutionisti in sustinerea subiectului evolutiei.
Legea cauzei si a efectului
Legea cauzei si a efectului este una din cele mai mari legi care guverneaza universul. Ea
este atat de elementara incat o aplicam fara sa ne dam seama. Daca, de exemplu, ne scapa ceva
din mana, acel lucru va cadea pe pamant. Efectul este caderea, iar cauza este forta gravitationala.
O parte a definitiei acestei legi stipuleaza ca nu putem niciodata avea un efect mai mare decat
cauza care l-a produs. Acest aspect al legii cauzei si efectului este in deplin acord cu o lege dintr-
un alt domeniu al stiintei: legea a doua a termodinamicii, numita si legea entropiei. Cele trei legi
ale termodinamicii sunt trei legi fundamentale carora li se supun toate domeniile stiintei.
Rezumand, aceasta a doua lege afirma ca toate lucrurile tind spre dezordine (entropie),
care nu inceteaza sa creasca. Spre exemplu, daca incalzim un vas cu apa la 50 grade Celsius si
flacara se stinge, apa nu-si va ridica temperatura, dimpotriva. Aceasta in loc sa creasca, va scadea.
Ea va tinde spre rece, nu spre cald. Faptul acesta este in perfecta concordanta cu legea entropiei,
care ne demonstreaza ca fiecare cauza creaza un efect de un nivel energetic mai mic.
Ne vom ocupa mai pe larg de legea entropiei intr-o ocazie viitoare. Acum, avand in minte
marea lege a cauzei si a efectului, ne intrebam: Cum este posibil ca o forma de viata superioara -
efectul - sa provina dintr-o forma de viata inferioara - cauza? Aici incepe dilema
evolutionismului!
Evolutionismul - fapt stiintific?
Theodosius Dobzhansky afirma in cartea sa intitulata “The Biological Basis of Human
Freedom” ca “evolutia, ca fapt istoric, a fost dovedita fara nicio urma de indoiala inca din
ultimele decenii ale secolului al 19-lea.” (3) O asemenea siguranta emanata din afirmatiile
evolutionistilor a facut ca in majoritatea scolilor sa fie predat evolutionismul ca “fapt istoric.”
Insa nu toti evolutionistii sunt de acord cu aceasta concluzie. Iata cateva marturii in acest
sens: “Care este originea finala a omului? Din nefericire, toate raspunsurile care pot fi date
astazi la aceasta intrebare sunt bazate pe dovezi indirecte si din acest motiv ele sunt in mare
parte conjecturale (neintemeiate, bazate pe supozitii n.n.).” (4)
Iata ce afirma un alt mare evolutionist, Pierre-Paul Grasse, geolog de renume mondial si
fost presedinte al Academiei de Stiinte: “…Doctrinele avansate pentru a explica evolutia
biologica nu pot rezista unei critici obiective profunde…” (5)
Dr. Michael Denton, un evolutionist renumit afirma: “Teoria sa generala (a lui Darwin
n.n.), ca viata pe pamant isi are originea in acumularea gradata a mutatiilor aleatoare succesive,
ramane, la fel cum era si pe timpul lui Darwin, o ipoteza inalt speculativa, fara nicio sustinere
faptica si foarte indepartata de axioma pe care adeptii sai cei mai salbatici ar dori ca noi sa o
acceptam.” (6)
Asadar, evolutionismul este departe de a fi un fapt stiintific. El nu este nici macar o teorie
stiintifica, ci, asa cum marturisea Dr. Denton, el nu este altceva decat “o ipoteza inalt
speculativa.” Puteti sa va imaginati ca un lucru contestat intr-o asemenea masura, chiar de catre
cei care sustin ca cred in el, poate fi predat in scoli ca un fapt stiintific? Ramane o intrebare: Daca
evolutionismul nu e nici fapt nici teorie, atunci ce este stiintific in el?
Selectia naturala
Unul din conceptele care stau la baza teoriei evolutioniste este cel care sustine ca
“supravietuiesc cei mai bine adaptati.“ Acest fapt este considerat a fi motorul evolutiei. Oamenii
de stiinta afirma ca selectia naturala elimina pe cei care nu se adaptaeaza. Probabil ca nu ne este
greu sa observam acest lucru in jurul nostru. Ramane totusi o problema: Selectia naturala nu
creaza atribute noi la o specie si nici nu creaza specii noi. Un renumit botanist olandez - Hugo de
Vries - a explicat problema in modul urmator: “Selectia naturala poate, fara indoiala, sa explice
supravietuirea celor mai bine adaptati, dar ea nu poate explica aparitia celor mai bine adaptati.”
(7)
Selectia naturala este foarte eficace in eliminarea celor mai putini adaptati in interiorul
unei specii. Se poate vedea acest lucru in atacul instinctiv al leului asupra zebrei celei mai slabe
din grup. Turma ramane sanatoasa deoarece cei slabi sunt eliminati. Cu alte cuvinte, selectia
naturala este un mijloc prin care speciile se mentin in cea mai buna stare biologica. Nici vorba de
aparitia de caractere noi, cu atat mai putin de specii noi.
Universul e vesnic?
Oricare ar fi modalitatea prin care stiinta incearca sa simplifice teoria evolutiei, ea va fi
mereu confruntata cu provocarea de a explica cum a aparut universul. Nu sunt decat doua
posibilitati: 1) el a aparut la un anumit moment sau 2) el a existat totdeauna. Asadar universul este
vesnic? Noi nu avem posibilitatea de a calatori in trecut pentru a descoperi adevarul, insa putem
intelege cate ceva in aceasta privinta, daca luam in considerare una din proprietatile materiei:
dezintegrarea.
Odata cu sosirea erei atomice, incepand cu descoperirea radiumului de Mme Curie in
1898, s-a constatat faptul ca elementele radioactive emit in mod constant radiatii. De exemplu,
uraniul are greutatea atomica de 238. Prin dezintegrare, el degaja trei atomi de heliu, fiecare avand
greutatea atomica 4. Ceea ce ramane are greutatea atomica 226, care corespunde radiului. Dar si
radiul continua sa se dezintegreze, pana ce se ajunge la un element inert numit plumb. Acest
proces dureaza un timp indelungat, insa ne spune ceva foarte important: ca a fost un timp in trecut
in care elementele radioactive au venit la existenta. Uraniul, radiumul, thoriul, radonul, poloniul
etc. nu au existat din vesnicie. Asa cum afirma Henry Moore, “A doua lege a termodinamicii cere
ca sa existe un inceput al universului.”
Aceasta a doua lege a termodinamicii, numita si legea entropiei, dovedeste faptul ca
universul nu este vesnic si ca, intr-un anumit moment din trecut, ceva sau cineva a fost cauza
venirii sale la existenta. Universul este efectul, dar care este cauza? Am vazut ca orice efect
trebuie sa fie mai mic decat cauza care l-a produs. Deci, atat de vast cat poate fi universul, a
trebuit sa existe o cauza mai mare decat el , care a dus la aparitia lui- o cauza primara. Refuzand
sa accepte adevarata Cauza Primara, oamenii de stiinta incearca sa explice universul in cu totul
alte moduri. Cea mai comuna teorie cu privire la nasterea universului este “teoria Bing Bang”,
teorie cu care ne vom ocupa mai pe larg intr-o ocazie viitoare.
Biogeneza
In inima dezbaterii cu privire la originea vietii, gasim o lege fundamentala a stiintei - legea
biogenezei. Aceasta stipuleaza ca viata nu poate sa apara decat din viata, ca doar materia vie poate
produce materie vie. Aceasta lege este atat de fundamentala incat manualul de biologie a lui
Simpson’s si Beck, intitulat “Viata: O introducere in biologie”, declara: “Nu ne putem indoi in
mod serios ca regula este biogeneza, ca viata nu vine decat din viata, ca celula- unitatea de baza a
vietii - este mereu si numai produsul sau vlastarul unei alte celule.” (8)
O alta declaratie in acest sens a fost facuta de redactorul lui Science Digest, Martin A.
Moe: “Un secol de descoperiri senzationale in stiintele bilogice ne-a invatat ca viata nu provine
decat din viata.” (9) Intr-o trimitere a manualului de biologie scris de Moore si Slusher, gasim o
declaratie la fel de uimitoare: “Multi oameni de stiinta numesc aceasta lege (a biogenezei) o
superlege, sau legea legilor. Oricare ar fi denumirea ei, biogeneza este pe treapta cea mai inalta
in materie de generalizari.” (10)
Recent, s-a facut mare caz de reusita unor oameni de stiinta de a produce viata, pornind de
la materia sintetica nevie. Este vorba de producerea unei variante sintetice a virusului
poliomielitei. Este doar o perdea de fum aruncata in calea omenirii. Evolutionistii admit in mod
deschis ca virusurile, oricare ar fie ele, sunt organisme nevii, fara sa mai tinem cont de faptul ca a
fost nevoie de o inteligenta exterioara care sa planuiasca producerea lor.
Mutatiile genetice
Ideea ca unele caracteristici imbunatatite ale unei specii pot fi produse prin mutatii
genetice este doar o ipoteza, o presupunere. Cu totii stim ca sursa oricarei informatii din
organismele vii este ADN-ul. Prin urmare, pentru a se ajunge la ameliorari ale caracteristicilor
unei specii este nevoie de un plus de informatie care sa patrunda in ADN-ul celular. Acest plus de
informatie se numeste mutatie. Practica dovedeste ca majoritatea mutatiilor au un efect negativ
asupra speciei, ducand, prin procesul selectiei naturale, la eliminarea mutantilor.
Acest lucru se aplica si in cazul mutatiilor “neutre”, deoarece procese naturale duc la
eliminarea defectelor din carta genetica a fiintelor vii. Iata ce a declarat seful proiectului
international al genomului uman, evolutionistul Luigi Cavalli-Sforza: “Evolutia rezulta de
asemenea din acumulare de informatie noua. In cazul unei mutatii biologice, noua informatie este
adusa atunci cand se produce o eroare de transmisie genetica (o schimbare in structura ADN-
ului de la parinte la urmas). Mutatiile genetice sunt spontane, aleatoare si sunt rareori benefice,
iar cel mai adesea n-au niciun efect, sau au un efect daunator. Selectia naturala face posibila
acceptarea celor bune si eliminarea celor rele.” (11)
Faptul ca selectia naturala elimina indivizii cu mutatii genetice negative este un lucru
dovedit. Dar este oare adevarat ca mutatiile favorabile pot produce, nu doar informatie noua, ci si
specii noi? Un exemplu des citat de evolutionisti este cel al cresterii rezistentei germenilor fata de
antibiotice. Dar, asa cum o demonstreaza citatul urmator, ceea ce se petrece in cazul cresterii
rezistentei germenilor la antibiotice este o pierdere de informatie, nu un castig de informatie. “Nu
exista niciun caz cunoscut de rezistenta la antibiotice care este rezultatul unei informatii noi.
Exista mai multe moduri prin care o pierdere de informatie sa confere rezistenta.” (12)
Evolutia nu se poate realiza prin pierdere de informatie, caci in timp, rezultatul final ar fi
disparitia informatiei. Singura modalitate de a se produce o forma de viata superioara este prin
multa, foarte multa informatie noua. Unele mutatii par sa aduca ameliorari (cum este cazul
rezistentei la antibiotice), dar in timp, “sanatatea” generala a organismului este diminuata.
Pierderea continua a informatiei va avea ca urmare distrugerea vietii, nu ameliorarea ei.
“Genele par a fi construite pentru a permite schimbari in interiorul unor limite stramte si
pentru a impiedica depasirea acestor limite… Mutatiile par a fi incapabile de aproduce forme de
viata in intregime noi.” (13)
In ciuda tuturor acestor evidente, in fiecare zi, milioane si milioane de copii sunt invatati
ca mutatiile (defectele) sunt la originea a milioane de specii de plante si animale, precum si a
speciei umane. Acestea sunt “impotrivirile stiintei pe nedrept numita astfel, pe care au
marturisit-o unii si au ratacit cu privire la credinta.” despre care ne avertizeaza apostolul Pavel
inca de acum doua milenii (1 Timotei 6, 20-21). De aceea, “noi rasturnam rationamentele si
orice inaltime care se ridica impotriva cunostintei lui Dumnezeu si orice gand il facem supus
ascultarii de Christos.” (2 Corinteni 10, 5 – traducerea Louis Segond)

Referinte bibliografice:
(1) Collin Patterson, cf. artic. “Les faites et les erreures”, disponibil pe www.thercg.org
(2) Idem
(3) Theodosius Dobzhansky, “The Biological Basis of Human Freedom”
(4) W. LeGros Clark, 1955
(5) Pierre-Paul Grasse, “The Evolution of Living Organisms”, 1977
(6) Michael Denton, cf.artic. “Les Faites et les erreures”, disponibil pe www.thercg.org
(7) Hugo de Vries, “Species and Varietes: Their Origin by Mutation”
(8) Simpson’s si Beck, “Viata: O introducere in biologie”
(9) Martin A. Moe, “Science Digest “, “Genes on Ice”, decembrie 1981
(10) Moore si Slusher, “Biology: A Search for Order in Complexity”, 1974
(11) Luigi Cavalli-Sforza, “Genes, Peoples and Languages”, pag. 176
(12) Jonathan Sarfati, “Refuting Evolution”
(13) Dr. Alan Hayward, “Creation or Evolution: The Facts and the Fallacies”
 6. LEGEA ENTROPIEI

Probabil ca fiecare om si-a pus, cel putin odata in viata, una din intrebarile urmatoare: De
ce este mai usor sa strici un lucru, decat sa-l faci? De ce, spre exemplu, este mai usor sa strici o
casa, decat sa o cladesti? O casa trainica poate fi cladita in luni sau ani, in timp ce, pentru
demolarea ei sunt suficiente doar cateva ore sau chiar cateva minute? De ce un om ,caruia i-au
trebuit in jur de 20 de ani de ingrijire side educatie pentru a se maturiza, poate disparea , trecand
in nefiinta, doar intr-o singura clipa? De ce e mai usor sa faci dezordine, decat ordine? De cat timp
avem nevoie pentru a aranja toate lucrurile la locul lor intr-o casa si de cat timp avem nevoie
pentru a le arunca in dezordine? De ce toate acestea?
Stiinta ne ajuta sa gasim raspunsul: Exista o lege fundamentala care guverneaza intreaga
noastra existenta - Legea entropiei. Aceasta lege este cea de-a doua din cele trei legi ale
termodinamicii (grec. “therme” = caldura, “dunamis” = putere). Albert Einstein a numit aceste trei
legi “legile primordiale ale tuturor stiintelor” (1), iar Sir Arthur Eddington afirma cu privire la
acestea: “Daca teoria voastra este impotriva celei de-a doua legi a termodinamicii, nu pot sa va
dau nicio speranta, nu mai este nimic de facut pentru ea…” (2) Iata cuvinte destul de tari din
partea a doi oameni de stiinta de renume mondial.
Nu exista nicio exceptie de la aceste legi fundamentale ale fizicii si toate experimentele, de
la cele mai simple, pana la cele mai complexe, toate procesele din univers se supun acestor legi.
Cea de-a doua lege a termodinamicii afirma ca toate sistemele fizice lasate libere tind sa devina
dezordonate, sageata timpului fiind indreptata intotdeauna in jos. Aceasta sageata, numita si
“evolutia timpului“ arata ca, odata cu trecerea timpului, totul se deterioreaza, putrezeste sau
moare. Iata cum este descrisa legea entropiei de catre cunoscutul scriitor si om de stiinta Isaac
Asimov: “Un alt mod de a exprima cea de-a doua lege a termodinamicii este: universul devine
din ce in ce mai dezordonat. Vazuta sub acest unghi, noi putem vedea cea de-a doua lege
pretutindeni in jurul nostru. Pentru a face ordine in camera noastra trebuie sa depunem eforturi
deosebite, insa daca o lasam in voia sortii, foarte curand si foarte usor ea va deveni o mare
dezordine. Chiar daca nu intram in ea, praful se aduna. Cat de dificil este sa ne mentinem casele,
masinile si propriile corpuri intr-o ordine perfecta! Cat de usor este sa le lasam sa se
deterioreze! Intr-adevar, nu avem nimic de facut pentru ca totul sa se strice, sa se naruiasca, sa
se sparga si sa se uzeze in sine insusi - iata ce este a doua lege.” (3)
Contrar acestei legi fundamentale care guverneaza intregul univers, teoria evolutionista
afirma ca sageata timpului este indreptata in sus, ceea ce inseamna ca exista un proces universal
de dezvoltare si crestere: de la materia anorganica la cea organica, de la prima celula la
complexitatea organismului omenesc. Este uimitoare si inexplicabila acesta conceptie care sta la
baza teoriei evolutioniste, atata timp cat ea contrazice una din legile fundamentale ale fizicii.
Iata ce scrie Tudor Opris, autorul cartii “Miracolul vietii - miracolul ereditatii” in acest
sens: “Viata a aparut din necesitatea materiei de a se organiza pe sine din ce in ce mai complex,
in tendinta ei de a atinge forme cat mai perfecte, tendinta care este rezultatul insusi a organizarii
sale.” (4)
Citatul scoate in evidenta un postulat evolutionist, exprimat si de Aristotel, si anume ca in
materie exista o tendinta spre perfectiune, spre complex. Daca observam, este tocmai opusul a
ceea ce afirma cea de-a doua lege a termodinamicii. Pentru a-si apara teoria, evolutionistii au
lansat o adevarata dezbatere cu privire la sistemele inchise si cele deschise. Ce diferenta exista
intre cele doua sisteme? Una foarte simpla: Intr-un sistem inchis, nu exista nicio interferenta din
partea vreunei surse de energie externa. Din acest motiv, legea a doua se aplica fara nicio
dificultate, sistemul devenind din ce in ce mai dezordonat, adica tinzand spre o entropie maxima.
Intr-un sistem deschis dimpotriva - afirma evolutinistii- sursele de energie externa antreneaza o
crestere a energiei utilizabile, deci o scadere a entropiei. In ceea ce ne priveste pe noi, se afirma ca
soarele este cel care furnizeaza cantitati mari de energie in sistemul nostru deschis, creind
conditiile evolutiei.
 Pentru cei neavizati, aceste afirmatii ii pot induce in eroare. In realitate, ele nu sunt decat o
simpla “perdea de fum.” De ce? Pentru ca energia nu este sinonima cu evolutia. Este suficienta
doar energia pentru ca un sistem sa-si scada entropia, adica sa se poata produce evolutia? Desigur,
exista in lume cresteri locale si temporare ale ordinii, contrar legii a doua a termodinamicii. Dar
lucrul acesta se intampla numai acolo unde exista inteligenta (informatie, plan, proiect) si viata.
Cresterea unei seminte pana la stadiul de copac, cresterea unui fetus pana la stadiul de animal
adult, cresterea unei gramezi de caramizi si a altor materiale de constructii pana la stadiul de
cladire etc, reprezinta scaderi ale entropiei. Trebuie insa specificat faptul ca orice crestere
observata este temporara, caci in final, organismele vii mor, cladirile se prabusesc, automobilele
sfarsesc in cimitirele de masini etc.
Daca examinam indeaproape toate acele cazuri de crestere temporara a ordinii intr-un
sistem (in care legea a doua a termodinamicii este anulata temporar), vom observa ca, in fiecare
caz in parte, trebuie implinite doua conditii esentiale:
1. Sa existe informatia care sa dirijeze energia bruta venita din afara sistemului deschis.
Iata ce afirma in aceasta privinta grupul de cercetatori si consultanti ai Institutului pentru Cercetari
Creationiste, condus de Dr. Henry M. Morris: “Un proces de crestere care se desfasoara prin
acumulari intamplatoare nu va duce la o structura ordonata ci la un cocolos eterogen. Trebuie sa
existe de la inceput un tipar, un proiect sau un cod, altfel nu va avea loc nicio crestere ordonata.
In cazul organismelor, acesta este un program genetic uimitor de complex, structurat ca un
sistem informational in molecula AND a organismului respectiv. In cazul cladirii, acesta este
setul de planuri pregatit de arhitecti si ingineri.” (5)
Aceeasi idee, exprimata cu alte cuvinte, o gasim si la renumitii savanti George Gaylord
Simpson si W. S. Beck: “Simplul consum de energie nu e suficient pentru a dezvolta si a mentine
ordinea. Un taur intr-un magazin de portelanuri lucreaza, dar el nici nu creaza, nici nu mentine
ordinea. Lucrul necesar trebuie sa fie de un tip special; el trebuie sa urmeze niste indicatii; e
nevoie de informatie cu privire la modul in care sa se foloseasca energia.” (6)
2.A doua conditie esentiala este sa existe un mecanism care sa transforme energia bruta
din exterior in energie utilizabila. Aceiasi cercetatori de la Institutul pentru Cercetari Creationiste
din San Diego, California, afirma: “Energia disponibila in mediul inconjurator nu este de niciun
folos daca ea nu poate fi convertita in formele specifice necesare pentru a organiza si lega
componentele in structura complexa si ordonata a sistemului complet. Daca nu exista un astfel de
mecanism, energia din mediul inconjurator mai degraba va darama orice structura deja
prezenta.” (7)
Ca o exemplificare la cele de mai sus, nimeni nu-si lasa fotografiile in plina lumina solara,
caci in timp, energia bruta a acestuia le va distruge. Sa ne reamintim ce energie imensa se degaja
la explozia unei bombe nucleare. Energia bruta care se degaja face ravagii, cu consecinte teribile
pentru orice forma de viata si pentru o lunga perioada de timp. Nimeni nu-si face iluzii ca energia
degajata intr-o explozie nucleara va crea ocazia ca vietuitoarele din zona sa evolueze spre forme
superioare de existenta. Nici chiar evolutionistii nu cred in asa ceva.
Un exemplu natural de canalizare a energiei brute spre un lucru util este fotosinteza - un
mijloc de conversie a energiei solare in energie necesara cresterii plantelor. Fotosinteza, fiind un
proces biologic, avem de-a face cu un sistem deschis. Asadar, a doua lege a termodinamicii se
aplica in acest caz intr-un sistem deschis. Energia bruta este energia solara. Se pune intrebarea:
daca plantele nu ar avea ADN, adica acea informatie necesara transformarii energiei brute, si daca
nu ar exista si mecanismul care sa asigure aceasta conversie de energie, cum s-ar mai produce ea?
Cui i-ar mai folosi energia solara? Nu doar ca nu ar folosi, ci energia bruta din afara sistemului
deschis ar provoca distrugeri, marind entropia.
In corpurile noastre exista procese asemanatoare in care se converteste o forma de energie
din afara sistemului intr-o forma de energie utilizabila: digestia, respiratia, circulatia sangelui etc.
In toate cazurile insa, conditiile descrise mai sus sunt implinite: exista si informatia
(instructiunile), dar exista si mecanismul care face ca informatia sa fie pusa in practica.
Problema care se pune nu este daca exista destula energie ajunsa pe pamant de la soare
pentru a sprijini evolutia, ci cum este convertita aceasta energie in evolutie? Daca pentru procese
mai mici cum sunt cresterea unui fetus, fotosinteza, ridicarea unei cladiri etc. e nevoie de
informatie si de un mecanism de conversie a energiei, atunci cu siguranta ca e nevoie de o
informatie mult mai complexa si de un mecanism de conversie mult mai specific pentru a permite
procesul evolutiv.
Acestea nu pot fi insa nicaieri identificate in univers, in situatia in care negam existenta
unui Dumnezeu creator. Cine poate gasi in univers un plan care sa prevada organizarea
elementelor chimice simple pana la stadiul de om? Unde poate fi gasit motorul care transforma
energia solara in lucrul mecanic necesar evolutiei? Evolutionistii raspund apeland la mutatiile
genetice si la selectia naturala. Insa mutatia genetica nu e un cod, ci o eroare aparuta intamplator
intr-un cod deja existent. In ceea ce priveste selectia naturala, nici ea nu e un cod, ci o “sita” care
elimina indivizii neadaptati si mutantii ce prezinta defecte.
Astazi exista un numar mare de oameni de stiinta care admit ca legea a doua a
termodinamicii si evolutia sunt incompatibile. “In ce priveste a doua lege a termodinamicii, sau
legea entropiei, ar fi dificil de a concepe doua principii mai opuse decat cel al cresterii entropiei
si cel al evolutiei. Fiecare este exact inversul celuilalt. Cum a definit-o Husley (Aldous), evolutia
subintelege o crestere constanta a ordinii, a organizarii, a complexitatii. Pare axiomatic ca cele
doua nu pot fi adevarate . Dar. orice ar fi nu poate fi pusa la indoiala veracitatea celei de-a doua
legi a termodinamicii.” (8)
Daca modelul evolutionist ar fi real, atunci ar trebui sa existe un principiu puternic si
atotcuprinzator care sa “impinga” sistemele spre nivele de complexitate tot mai inalte (elemente
chimice – substante organice - celule vii – viermi – pesti – reptile – pasari – mamifere - om). Din
nefericire pentru evolutionisti, un astfel de principiu nu exista decat in filozofia evolutionista. In
practica stiintifica intalnim doar cele doua legi ale termodinamicii: Legea consevarii (prima lege)
si Legea entropiei , sau a dezintegrarii (a doua lege). Ambele contrazic in mod categoric
posibilitatea evolutiei fara interventia unei Inteligente superioare.
Ce are de spus Biblia cu privire la legea entropiei? Trebuie sa subliniem faptul ca Biblia,
nu numai ca nu neaga existenta acestei legi universale, dar o si numeste cu precizie. Iata cateva
texte biblice care vorbesc direct sau indirect de aceasta lege fizica:
1. Geneza 2,7: ”... In ziua in care vei manca din el vei muri negresit.”
2. Romani 6, 23: “Fiindca plata pacatului este moartea.”
3. Romani 8, 20-21: “Caci firea (natura nn) a fost supusa desertaciunii, nu de voie, ci din
pricina celui ce a supus-o, cu nadejdea insa ca si ea va fi izbavita din robia stricaciunii.”
Sa retinem din pasajul citat din apostolul Pavel doua expresii: “supusa desertaciunii” si
“robia stricaciunii”. Traducerea in limba franceza a Bibliei, facuta de abatele Crampon, foloseste
expresia “supusa dezordinii”, ceea ce este o alta exprimare, in cuvinte simple si pe intelesul
tuturor, a celei de-a doua legi a termodinamicii.
4. Psalmul 102, 25-26: “Tu ai intemeiat in vechime pamantul si cerurile sunt lucrarea
mainilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei ramanea; toate se vor invechi ca o haina; le vei
schimba ca pe un vesmant si se vor schimba”
Pornind de la acest pasaj biblic, Lordul Kelvin (1824-1907), cercetator in termodinamica,
a descoperit cea de-a doua lege a termodinamicii. El a fost convins ca lumea a fost creata de
Cineva si ca ea se indreapta spre un sfarsit inevitabil. Doar Dumnezeu putea- in conceptia lui
Kelvin - sa restabileasca distributia energiei in univers.
Iata ca Biblia, desi nu foloseste termeni savanti, tehnici, ne vorbeste despre o lege de baza
a fizicii. Mai mult decat atat, apostolul Pavel ne arata faptul ca aceasta lege a dezordinii si a
distrugerii a aparut (mai corect “s-a manifestat”) intr-un anumit moment al istoriei- odata cu
aparitia pacatului.
Biblia nu contrazice adevarata stiinta. Daca a doua lege a termodinamicii sustine ca in
lumea noastra toate lucrurile tind spre haos, dezordine si moarte, acelasi lucru il afirma si Biblia.
Ea insa ne mai vorbeste despre un Dumnezeu Atotputernic si Creator care controleaza legile care
guverneaza universul. Actul creatiei nu este altceva decat un act divin de anulare a legii entropiei.
Complexitatea naturii care ne inconjoara nu poate fi rezultatul hazardului, cu atat mai mult cu cat
in univers actioneaza niste legi precise care infirma aceasta posibilitate.
 Logica si bunul simt ne obliga sa spunem , asemenea psalmistului David, care scria acum
trei milenii: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui.
O zi istoriseste alteia acest lucru si o noapte da de stire alteia despre El. Si aceasta fara vorbe,
fara cuvinte al caror sunet sa fie auzit. Dar rasunetul lor strabate tot pamantul si glasul lor
merge pana la marginile lumii." (Psalmul 19, 1-4)
Biblia ne mai spune ca va sosi un timp in care legea entropiei nu va mai avea putere asupra
noii creatiuni a lui Dumnezeu. Apostolul Pavel ne asigura ca natura “va fi izbavita din robia
stricaciunii” (Romani 8, 21), iar apostolul Ioan, vizionarul de pe insula Patmos, a avut privilegiul
sa vada in avans acest moment: “Apoi am vazut un cer nou si un pamant nou, pentru ca cerul
dintai si pamantul dintai pierisera si marea nu mai era. Si eu am vazut coborandu-se de la
Dumnezeu cetatea sfanta, Noul Ierusalim, gatita ca o mireasa impodobita pentru barbatul ei.
Si am auzit un glas tare care iesea din scaunul de domnie si zicea: Iata cortul lui Dumnezeu cu
oamenii! El va locui cu ei si ei vor fi poporul Lui si Dumnezeu Insusi va fi cu ei. El va fi
Dumnezeul lor. El va sterge orice lacrima din ochii lor si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi
nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut.” (Apocalipsa 21, 1-4)
Privilegiul acesta ne este oferit tuturor, fara deosebire. Trebuie numai sa facem o alegere.
Alegerea cea buna. Merita!

Referinte bibliografice:
(1) cf.Articol “Les faites et les erreures” disponibil pe www.thercg.org
(2) Arthur Eddington, The Nature of the Physical World
(3) Isaac Asimov, “In the Game of Energy and Thermodynamics You Can’t Even Break Even”, Smithsonian
Institute Journal, June, 1970.
(4) Tudor Opris, “Miracolul vietii - miracolul ereditatii”, 1987, pag. 7.
(5) Dr. Henry M. Morris, “Creationism stiintific”, pag. 44
(6) George Gaylord Simpson si W. S. Beck, “Life, An Introduction to Biology”
(7) Dr. Henry M. Morris, “Creationism stiintific “ , pag. 44-45
(8) Henry Moore, “The Twilight of Evolution”, pag. 35
 7. UNIVERSUL - BIG BANG SAU CREATIE INTELIGENTA?

Autorul cartii “Omul si astrele”, aparuta la editura “Dacia”in 1986, isi incepe lucrarea cu o
propozitie scurta: “La inceput a fost universul.”(1) Intr-un mod asemanator incepe si Evanghelia
apostolului Ioan: “La inceput a fost Cuvantul” (Creatorul n.n. - Ioan 1, 1) Un singur cuvant
difera in cele doua afirmatii, suficient ca el sa separe complet si ireconciliabil doua linii de
gandire, doua conceptii despre lume si viata.
Din zorii umanitatii, au circulat intre oameni tot felul de teorii cosmogonice, unele mai
ciudate decat altele. Nu este acum timpul si locul sa ne ocupam de ele, caci valoarea lor este doar
una cultural-istorica si mai putin stiintifica. Exista insa o teorie cosmogonica moderna, larg
acceptata in cercurile stiintifice, aparuta pe la mijlocul secolului al 20-lea - teoria Big Bang. In
mare, teoria sustine ca in momentul 0, intregul univers era concentrat intr-un singur atom
universal, un fel de “ou primordial”, care a explodat cu aproximativ 13,7 miliarde de ani in urma,
dand nastere particulelor, din care ulterior s-au format corpurile ceresti si galaxiile.
Suportul stiintific pe care se bazeaza teoria este alcatuit din trei elemente:
1). Varsta celor mai batrane stele este de 12-15 miliarde de ani.
2). Analiza luminii emise de galaxii indica faptul ca ele se departeaza unele de altele.
3). In toate regiunile din univers exista o radiatie slaba (un fel de fosila), un ecou al
torentelor de caldura si lumina din momentul exploziei.
Se afirma de asemenea ca universul este in continua expansiune, ca galaxiile se departeaza
unele de altele, astfel incat dupa fiecare miliard de ani, universul este mai mare cu 5-10 %. Teoria
Big Bang, desi e imbratisata de numerosi oameni de stiinta, ridica o multime de probleme
nerezolvate, ceea ce face ca ea sa fie nimic mai mult decat o simpla ipoteza cosmogonica putin
credibila.
Iata cateva probleme nerezolvate ale teoriei amintite:
1. Nu exista nicio cale experimentala pentru a verifica veridicitatea acestei teorii. Nu poate
fi imaginat niciun aparat care sa urmaresca evolutia unei stele. Omul isi poate doar imagina
aceasta evolutie, insa nu o poate verifica experimental. Atata vreme cat nu poate fi facuta o
verificare experimentala, teoria nu este altceva decat o simpla ipoteza.
2. Conform teoriei Big Bang, in urma exploziei materia ar trebui sa fie distribuita in
univers in mod uniform si aleatoriu in toate directiile. Realitatea pe care o gasesc astronomii “pe
teren” este cu totul alta: materia este distribuita neomogen in univers. Pretutindeni exista
neregularitati, cu zone de materie foarte densa (galaxiile), dar si zone care se apropie de vidul
absolut (spatiile intergalactice).
O stire data in 28 august 2007 arata ca astronomii au descoperit la o distanta de doua
miliarde de ani-lumina un vid imens in univers, avand un diametru de un miliard de ani-lumina.
Cu ajutorul radiotelescopului VLH, s-a descoperit, potrivit Live Science, un gol urias in care nu
exista nici galaxii, nici materie intunecata. Initial s-a crezut ca este vorba de o gaura neagra, insa a
fost infirmata acesta presupunere. “Ceea ce am gasit nu este normal, daca ne raportam la
observatiile de pana acum, ori la simularile computerizate despre evolutia universului”- afirma
cercetatorul stiintific Lilliya R. Williams de la Universitatea din Minnesota. (2) Acest vid imens
da peste cap teoriile stiintifice prezente.

3. Conform teoriei Big Bang, toate galaxiile ar trebui sa se departeze unele de altele, la
fel cum se intampla cu fragmentele rezultate in urma unei explozii obisnuite. Realitatea “pe teren”
este alta: sunt zone in univers in care galaxiile se apropie unele de altele.

4. Cartografierea recenta a unei zone din universul apropiat de noi contrazice afirmatiile
teoriei Big Bang. De-a lungul anilor, s-au facut o multime de studii cu privire la distributia
galaxiilor cunoscute. Insa oricat de elaborate au fost acestea, ele nu au putut acoperi decat diferite
segmente. Incepand cu 1986, in astronomie si astrofizica s-a deschis o etapa importanta.
Folosindu-se tehnici informatice moderne, astronomii de la Harvard Smithsonian Center au reusit
sa obtina o reprezentare aproape fidela a unei zone a universului. Pentru prima data omul a putut
vedea structuri ale universului care se intind pe o distanta de 500 de milioane de ani-lumina.

Reusita acestei cartografieri partiale a universului pune serios sub semnul intrebarii teoria
Big Bang. Cartografierea realizata in 1986 demonstreaza ca distributia galaxiilor in univers nu
este aleatorie. Mai mult decat atat, noua panorama descopera o structura particulara formata din
peste 1000 de galaxii, avand imaginea unei fiinte umane. Aceasta descoperire nu numai ca
rastoarna teoria distributiei aleatoare a galaxiilor in univers, dar- culmea ironiei !- oamenii de
stiinta evolutionisti au ocazia sa contemple galaxiile din universul nordic si apropiat de noi ca
avand forma unei fiinte omenesti.

Desigur, nimeni nu a dat vreo importanta sau semnificatie formei umane a acestei
structuri galactice, insa descoperirea face ca teoria Big Bang sa fie serios repusa in discutie. La o
scara uriasa, se pot vedea structuri cu aspectul unor ziduri uriase inconjurate de zone vide.
Imaginea umana a structurii megagalactice a fost supranumita “the stick man” ( “omul baton”),
datorita bustului sau alungit. Ceea ce este deosebit de interesant legat de “the stick man” este
faptul ca bustul sau este practic aliniat nordului real, in linie cu axa de rotatie a pamantului. Dr.
Craig Tyler de la colegiul Fort Lewis din Colorado a afirmat: “The stick man”- rezultatul acestei
prime evidente pare ca ne spune ca acolo se afla un mesaj cu privire la noi, galaxii dispuse in
forma unei fiinte umane. In acelasi timp, alte “felii” ale cerului nu poseda astfel de formatiuni.
Aceste caracteristici sunt interesante pentru ca ele par sa ne spuna ca noi ocupam un loc
preponderent in cosmos.” (3)

Dr. Margaret Geller, astronom la Smithsonian Institute, admite ca “the stick

man”reprezinta o dovada irezistibila ca galaxiile se concentreaza in structuri bidimensionale.

5. Conform teoriei Big Bang, ca urmare a exploziei initiale si a distributiei uniforme si

aleatoare a materiei, universul ar fi trebuit sa fie sferic. Cercetari recente arata ca universul este
mai degraba plat ( 4), unii cercetatori lansand modelul universului avand forma unei pilule ( oval
alungit ). (5)

6. Prime doua legi ale termodinamicii contrazic teoria Big Bang.

-Prima lege a termodinamicii, numita si “legea conservarii energiei”, afirma ca energia
nu poate fi nici creata , nici distrusa, ci poate doar sa se transforme. Daca energia nu poate fi
creata, atunci cu siguranta niciun lucru nu poate sa provina din nimic. Oamenii de stiinta
evolutionisti stiu prea bine acest adevar, insa il ocolesc intentionat. Savanti ca Alan Guth au
afirmat:“In primul rand, voi spune ca din punct de vedere pur tehnic, expansiunea nu explica
cum universul a venit la existenta din nimic… Expansiunea nu face decat sa iei un mic univers
pentru a produce unul foarte mare. Dar expansiunea prin ea insasi nu explica originea acestui
mic univers. “ (6)

Unul din cei mai mari matematicieni moderni-Stephen W. Hawking- a inchis usa
modelului expansionist: “ Noul model expansionist a avut tentativa de a explica de ce universul
este cel pe care noi cunoastem … Parerea mea este ca noul model expansionist este mort ca
teorie stiintifica , desi numerosi oameni par sa nu fi auzit de acest lucru, continuand sa publice
despre acest subiect ca si cum ar fi viabil.”(7)

-A doua lege a termodinamicii, numita si “legea entropiei”, afirma ca energia se

transforma in intotdeauna spre o stare din ce in ce mai haotica, din ce in ce mai putin utilizabila.
Posibilitatea aparitiei unui univers din ce in ce mai organizat , dupa asa-zisa explozie initiala si
fara interventia unei cauze externe, este contrazisa de legea entropiei . Chiar daca s-ar fi produs
Bing Bang-ul, conform celei de a doua legi a termodinamicii, universul ar fi evoluat spre haos si
entropie maxima ( dezordine ) , nu spre un un univers organizat asa cum il vedem astazi.
 7. Limitele cunoasterii in teoria Big Bang. Oamenii de stiinta sunt nevoiti sa recunoasca
ca exista niste limite ale cunoasterii peste care nu pot trece. Ei vorbesc chiar despre “un zid” de
netrecut pentru cunoasterea umana. De fapt, astrofizicienii iau ca punct de plecare al expansiunii
universului momentul 10 la puterea minus 43 secunde, varsta la care se presupune ca universul era
cuprins intr-o sfera de 10 la puterea minus 33 cm. Acesta este “zidul” de netrecut pentru
cunoasterea umana. Dincolo de acest moment sunt doar presupuneri, ipoteze, imaginatie.

8. Privin in interiorul sistemului nostru solar, gasim cateva realitati care contrazic toate
teoriile stiintifice evolutioniste:
a) Structura rocilor lunare este diferita de cea a rocilor pamantene , ceea ce demonstreaza
ca Luna si Pamantul au structuri diferite, origini diferite, si exista pentru scopuri diferite.Prin
urmare cele doua corpuri ceresti nu pot avea acelasi stramos comun evolutionist.
“Spre surprinderea savantilor, structura chimica a rocilor de pe luna este distinct
diferita de cea a rocilor de pe pamant. Aceasta diferenta arata ca luna s-a format in conditii
diferite… si inseamna ca orice teorie despre originea planetelor trebuie sa explice acum crearea
pamantului si a lunii pe cai diferite.”( 8 )
Asadar, Luna si Pamantul au structuri diferite, deci au origini diferite.

b) Dintre toate planetele sistemului solar, doua au rotatii axiale retrograde ( sensul de
rotatie este opus sensului de rotatie al celorlate planete ). Este vorba despre Uranus si Venus.
Evolutionistii nu pot explica aceasta, potrivit modelului evolutionist de formare a sistemului solar.

c) De asemenea, o treime dintre satelitii naturali ai planetelor sistemului solar au orbite

retrograde fata de sensul de rotatie al planetei respective. Toate aceste fenomene, precum si altele,
nu au putut fi explicate rezonabil cu ajutorul vreuneia din teoriile evolutioniste. Modelul
creationist este cel care raspunde cel mai bine tuturor provocarilor. Acesta este si motivul pentru
care oameni de stiinta evolutionisti ca Dr. James Van Allen au respins filozofia evolutiva , care
le-a fost implantata din tinerete, si au devenit creationisti.

Asadar, ce a fost la inceput ? Evolutionistii spun: “La inceput a fost universul,” iar
creationistii spun: “La inceput a fost Creatorul.” Legea cauzei si a efectului, una din legile
fundamentale care guverneaza universul, afirma ca in spatele oricarui efect se afla o cauza mai
mare decat efectul produs. A spune ca la inceput a fost universul inseamna a afirma ca efectul a
fost inaintea cauzei care l-a produs, ceea ce sfideaza nu doar legile fundamentale ale fizicii, dar si
bunul simt.

In privinta Cauzei Primare care a stat la originea universului, Biblia nu are nicio ezitare.
Primul verset al ei afirma clar si pe intelesul oricarui om: “La inceput, Dumnezeu a facut
cerurile si pamantul.” ( Geneza 1, 1 ) Intreaga Biblie reafirma pe tot parcursul ei ca suntem opera
unui Creator inteligent, atotputernic, vesnic, omniprezent, sfant si iubitor.
“…Eu, cu mainile Mele am intins cerurile si am asezat toata ostirea lor.” ( Isaia 45, 12
)
“…Eu am desfasurat cerurile, Eu am intins pamantul.” ( Isaia 44, 24 )
“…Numai El intinde cerurile…” ( Iov 9,8 )
“Cerurile spun slava lui Dumnezeu si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor
Lui..."(Psalmul19,1 )
Vezi si: Isaia 42,5; 40,22 ; 51,13 ; Ieremia 10, 12; Psalmul 104, 2 etc.

Universul cunoscut se intinde pe o distanta de 15 miliarde de ani-lumina. In vastul sau

cuprins, se vad nenumarate mesaje lasate de inteligenta divina cu scopul de a descuraja orice
scuza invocata de cei care Il reneaga pe Creator. De la fortele de coeziune din interiorul nucleului
atomic si pana la structurile megagalactice, pretutindeni sunt dovezi de necontestat ca o
Inteligenta suprema le-a adus pe toate la existenta si le sustine prin puterea Sa. De ce exista totusi
atata negare de Dumnezeu printre noi ?

Apostolul Pavel incearca o explicatie: “In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea
Lui vesnica si dumnezeirea Lui se vad lamurit, de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de
seama la ele, in lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot dezvinovati. Fiindca, macar ca au
cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit, ci s-au dedat
la ganduri desarte si inima lor fara pricepere s-a intunecat. S-au falit ca sunt intelepti si au
innebunit. Si au schimbat slava Dumnezeului nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul
muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare…Caci au schimbat in minciuna
adevarul lui Dumnezeu si au slujit si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este
binecuvantat in veci. …Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor,
Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite.” ( Romani 1,
20-28 )

Oamenii de stiinta se astepta ca la sfarsitul secolului nostru sa fie incheiata cartografierea

intregului univers cunoscut. Ar fi frumos, interesant si instructiv sa ai in fata o harta a intregului
univers…Sa o privesti si sa visezi la o calatorie prin spatiile intergalactice. Noi insa asteptam
ceva mai mult de la viitor: nu doar harti ale universului, ci posibilitatea de a vedea cu proprii
nostri ochi minunile creatiunii lui Dumnezeu.
“Dar noi, dupa fagaduinta Lui, asteptam ceruri noi si un pamant nou, in care va locui
neprihanirea.”
2 Petru 3,
13
Aceasta este speranta oricarui crestin adevarat. Si aceasta speranta nu inseala. Dumnezeul
nostru se va tine de cuvant !

Lori
Balogh

Referinte bibliografice:
(1) Mihai E. Serban, “Omul si astrele”, editura “Dacia”, 1986, pag. 9
(2) cf. www.g1b2i3.worldpress.com si http://www.sanatatea.com/stiri/2007/08/29/s-a-descoperit-
cel-mai-mare-gol-cosmic.html
(3) cf. artic. “Cartographier l’univers”, disponibil pe www.thercg.org
(4) Evenimentul, 13.01.2005
(5) Magazin Stiintific, 17.10.2006
(6) Alan Guth, “Show Me God”, cf. artic. “Les faites et les erreures”, www.thercg.org
(7) Stephen W. Hawking, “Une breve histoire du temps”
(8) Jerry E. Bishop, “New Theories of Creation”, in “Science Digest”, 72, ( oct. 1972 ), pag. 42

8. CAT DE BATRAN ESTE PAMANTUL ?

-METODE DE DATARE-

In ceea ce priveste varsta planetei noastre, exista pozitii total opuse si ireconciliabile intre
conceptia evolutionista si cea creationista. In timp ce in acceptiunea creationista Pamantul este
relativ tanar, avand doar cateva mii de ani, in cea evolutionista el ar avea aproximativ 4,5 miliarde
de ani, varsta care este mereu in crestere.

Metodele de datare folosite de stiinta sunt privite ca fiind absolute si infailibile, in timp
ce Biblia ne prezinta o cronologie istorica ca singura sursa de datare. Unde se afla adevarul ? Are
dreptate Biblia cand ne vorbeste de un Pamant tanar, sau stiinta cand plaseaza momentul aparitiei
lui in urma cu miliarde de ani ? Sunt oare metodele de datare chiar atat de stiintifice si de exacte ?
Iata cateva intrebari la care vom incerca sa raspundem in cele ce urmeaza. Insa pentru aceasta
trebuie sa intelegem cate ceva din “logica” ce sta la baza acestor metode. Doar dupa ce vom
intelege acesta “logica” vom sti cata incredere sa le acordam ca metode stiintifice de datare.

Metoda de datare radiometrica este una din cele mai raspandite metode de datare. Cand
se incearca datarea rocilor mai vechi se foloseste metoda Uraniu-Toriu-Plumb si Potasiu-Argon.
Cand, dimpotriva, se doreste datarea unor esantioane mai tinere, se foloste metoda Carbon-14.

Toate aceste metode radiometrice se bazeaza pe fenomenul dezintegrarii in timp a unor

elemente radioactive in alte elemente. Astfel, Uraniul se dezintegreaza in Toriu, iar Toriu se
dezintegreaza in Plumb. Cunoscand cantitatea de Plumb continuta intr-un esantion, precum si rata
de dezintegrare a Uraniului, se poate calcula vasta esantionului ( roca, fosila ). Ceea ce trebuie
specificat inca de la inceput este faptul ca in acest proces sunt implicate cateva presupuneri
( ipoteze ) ce nu pot fi verificate:
1. O prima ipoteza este aceea ca rata de dezintegrare a elementului radioactiv a fost si
este aceeasi in toate timpurile. Or, cercetari moderne arata ca lucrurile nu stau asa. Rata de
dezintegrare poate varia in functie de anumite conditii.
2. A doua ipoteza pe care se bazeaza metodele radiometrice este stabilirea cantitatii
initiale din elementul-parinte, ceea ce se face la simpla aproximare a cercetatorului.
3. A treia ipoteza consta in sustinerea ca elementul final (stabil ) provine numai din
dezintegrarea elementului-parinte. De exemplu, se presupune ca plumbul dintr-un esantion
cercetat ar proveni numai din dezintegrarea uraniului. Dar se omite intentionat posibilitatea
contaminarii esantionului cu cantitati de plumb care sa nu provina din dezintegrarea uraniului.
Orice cantitate de plumb, oricat de mica ar fi ea, va distorsiona datarea esantionului cu sute de mii
sau chiar cu milioane de ani.

Dr. Melvin Cook, detinator al premiului Nobel pentru cercetari in acest domeniu, a
descoperit ca nu intreaga cantitate de plumb provine din uraniu, asa cum s-a presupus. Aplicand o
corectie cu neutroni la aceasta metoda, rocile din Cambrian, datate ca avand o varsta de circa 600
de milioane de ani, in realitate nu sunt mai vechi de cateva mii de ani. (1)

Metoda Potasiu-Argon se bazeaza pe acelasi tip de presupuneri. Este de mentionat ca,

folosind acesta metoda pentru datarea unor roci vulcanice vechi de numai 200 de ani ( datare
istorica ), s-a ajuns la varste colosale ( intre 22-200 milioane de ani !). (2)

Ne vom opri mai pe larg la una din cele mai folosite metode de datare radiometrica a
varstei fosilelor ( resturi de lemn, oase, petrol, carbuni etc. )-metoda Carbon-14.
Metoda Carbon-14 a fost descoperita intre 1953-1955 de profesorul Willard F. Libby
si echipa sa de la Universitatea din Chicago. La aparitia ei, noua metoda de datare a produs
senzatie in lumea stiintifica, descoperitorului ei decernandu-i-se premiul Nobel pentru chimie in
1960. S-a crezut ca s-a descoperit, in sfarsit, o metoda sigura, absoluta, infailibila de determinare a
varstei fosilelor.

Care este principiul pe care se bazeaza metoda Carbon-14 ( Carbon radioactiv )?

Straturile superioare ale atmosferei sunt permanent bombardate de radiatii cosmice. Efectele
acestui bombardament sunt multiple. Aurorele boreale care ne incanta privirea se formeaza tot
datorita acestui bombardament, prin devierea radiatiilor cosmice spre cei doi poli de catre campul
magnetic al pamantului. Insa efectul acestui bombardament care ne intereseaza acum este
formarea Carbonului 14 (radioactiv).

Aerul atmosferic contine o cantitate apreciabila de azot, avand numarul atomic 14.
Moleculele de azot sunt bombardate de radiatiile cosmice si se transforma in Carbon-14. Daca
bombardarea cu radiatii cosmice este constanta, in atmosfera se creaza un echilibru intre C-12,
stabil si C-14, instabil si radioactiv. Echilibrul se datoreaza faptului ca C-14, fiind instabil, se
dezintegreaza in C-12, aproximativ in aceeasi cantitate cat se formeaza, cu eliberarea de particule
beta.

Se apreciaza ca in fiecare an se formeaza in atmosfera terestra circa 9,8 kg. de C-14.

Sa vedem acum ce se intampla cu aceasta cantitate de C-14. Deoarece C-14 are proprietati
asemanatoare cu C-12, toate organismele vii de pe pamant il asimileaza , astfel incat in fiecare
planta si in fiecare organism viu exista aceeasi proportie intre C-12 si C-14 ca cea din atmosfera.
Plantele absorb C-14 sub forma de CO2 radioactiv, apoi din plante el trece in organismul
animalelor si in final ajunge pe aceasta filiera in organismul omului.

La moartea organismelor vii, asimilarea C-14 din atmosfera inceteaza, in timp ce C-14
din organismul mort incepe sa scada incet, prin dezintegrare lenta. S-a calculat constanta de
dezintegrare a C-14, considerandu-se ca acesta se dezintegreaza cu o viteza constanta in timp.
Timpul de injumatatire a cantitatii initiale de C-14 eate de 5730 de ani. Deci, daca intr-un
organism mort ar exista la moarea sa 1 g de C-14, dupa trecerea a 5730 de ani, cantitatea de C-14
s-ar reduce la jumatate, adica 0,5 g. Dupa trecerea a inca 5730 de ani, cantitatea de C-14 s-ar
reduce la 0,25 g, etc.

Cunoascandu-se viteza de dezintegrare a C-14, cantitatea de C-14 din fosila, ramasa

nedezintegrata si cantitaea de C-14 din organismul viu, se poate calcula varsta fosilei, adica
timpul scurs de la moartea organismului respectiv. Cantitatea de C-14 ramasa nedezintegrata din
fosila se pune in evidenta cu ajutorul unui aparat numit contor Geiger-Muller care inregistreaza
numarul de particule emise de C-14.

Deficientele metodei
Metoda de datare cu C-14 este deosebit de ingenioasa, ea castigand increderea
oamenilor de stiinta in anii care au urmat descoperirii ei . Pe masura ce anii au trecut insa, s-au
descoperit tot mai multe deficiente ale metodei, determinandu-i pe unii savanti sa o respinga
partial sau total. Iata cateva probleme pe care le ridica metoda de datare cu carbon radioactiv:

1. Precizia metodei este foarte mica, ea descrescand proportional cu micsorarea

cantitatii de C-14 din esantion. Cu alte cuvinte, cu cat o fosila este mai veche, ea va contine o
cantitate cu atat mai mica de C-14, ceea ce face ca precizia masuratorii sa scada.

2.Cantitati mici de fosile. Precizia metodei este foarte scazuta si datorita faptului ca, de
obicei, se pune la dispozitia masuratorilor o cantitate foarte mica de fosila, deoarece se considera
ca aceasta este foarte valoroasa din punct de vedere arheologic sau paleontologic. Fiind o cantitate
mica de fosila, iar aceasta datorita vechimii ei, avand o cantitate foarte mica de C-14, rezulta
masuratori eronate.

3. Varstele obtinute cu metoda C-14 nu corespund uneori cu cele determinate istoric si

arheologic. Iata cateva exemple:
- S-a obsevat ca plantele care cresc in apropierea marilor autostrazi, deci intr-o
atmosfera foarte poluata, au varste de sute de mii de ani, conform metodei de datare cu C-14, desi
ele sunt in viata. Explicatia consta in faptul ca ele traiesc intr-o atmosfera bogata in C-12 si saraca
in C-14.
- S-a facut un experiment cu o broasca testoasa care a fost hranita cu vegetale
selectionate, bogate in C-12 si sarace in C-14. De asemenea, ea a fost adapata cu apa fosila. Dupa
un timp, i s-a determinat varsta prin metoda cu carbon radioactiv, rezultatul fiind surprinzator:
desi broasca inca traia, ea parea sa aibe o varsta de cateva sute de mii de ani!

4. Principiul metodei se bazeaza pe doua postulate ( afirmatii care se presupune a fi

corecte, desi inca nu sunt dovedite a fi corecte din punct de vedere stiintific ):
- Primul postulat: Viteza de dezintegrare a C-14 este constanta in timp. Daca se poate
dovedi ca aceasta viteza de dezintegrare nu este constanta in timp si spatiu, principiul metodei se
prabuseste si metoda de datare nu mai este valabila. Cu privire la acest aspect , sunt de mentionat
cercetari recente care au pus in evidenta anomalii inexplicabile ale vitezei de dezintegrare a C-14.
Deci este posibil ca aceasta “constanta” a timpului de injumatatire de 5730 de ani sa nu fie chiar
atat de constanta . Daca luam in serios modelul creationist care include si realitatea unui cataclism
mondial ( potopul biblic ), nu putem sti daca, in conditiile existente pe pamant acum 5000 de ani,
viteza de dezintegrarea a C-14 nu a fost alta decat in zilele noastre. In acest caz, toate datarile cu
C-14 sunt complet eronate.

-Al doilea postulat: Proportia dintre C-12 si C-14 din atmosfera a fost mereu constanta,
fiind aceeasi si pe vremea cand fosila studiata era un organism viu. Pentru ca aceasta proportie sa
fie constanta este necesar ca, pe de o parte, fluxul de radiatii cosmice sa fi fost constant in timp,
producand aceeasi cantitate de C-14 in atmosfera, iar pe de alta parte, campul magnetic al
pamantului trebuie sa fi fost constant in timp. Se crede ca fluxul de radiatii cosmice a fost constant
in timp, insa magnetismul terestru se stie ca a cunoscut mari variatii. Variind campul magnetic,
cantitatea de radiatii cosmice ce a venit in contact cu stratosfera a variat si ea, deci a variat si
proportia intre C-12 si C-14 din atmosfera si din organismele vii. Acest fapt ar duce inevitabil la
mari erori in datarea varstelor .

5. Poluarea din ultimele decenii perturba serios masuratorile cu C-14 dar si pe ale
tuturor metodelor de datare cu izotopi radioactivi. Un rol deosebit de perturbator l-au avut
experientele nucleare si mai ales exploziile atomice din atmosfera, care au crescut proportia de C-
14 din compozitia ei. Fizicianul Hugo de Vries afirma in 1958 in revista “Science” ca doar in
patru ani ( 1953-1957 ) cantitatea de C-14 din atmosfera a crescut cu 5% din cauza exploziilor
atomice . Dar de atunci si pana astazi, cate experiente si cate accidente nucleare nu s-au produs in
lume ? (3)

6. Prezenta parazitilor. Metoda de datare cu C-14 produce mari erori si datorita

contaminarii esantioanelor de fosile cu alte elemente radioactive care sunt prezente in fosila, iar
pe de alta parte,cu radiatiile cosmice care ajung pana la sol, patrunzand pana la 1000 de metri sub
pamant. Este de la sine inteles ca prezenta acestor paraziti conduce la erori de datare, uneori foarte
semnificative.

Concluzii
Metoda de datare cu C-14 este din ce in ce mai contestata in zilele noastre, datorita
erorilor mari pe care le produce. Desi metoda pare foarte bine fundamentata stiintific, ea prezinta
o serie intreaga de deficiente care fac din ea o metoda pe care nu se mai poate conta. Erorile care
apar pot fi insa explicate in cadrul modelului creationist, prin studierea conditiilor de clima care
au existat pe pamant inainte de potop. Subiecul acesta insa va fi dezvoltat intr-o alta ocazie, cand
vom vedea cat de armonios explica existenta potopului biblic o serie de fapte care astazi dau mari
dureri de cap savantilor.

Asadar cat de vechi este Pamantul ? Daca am da crezare metodelor de datare mai sus
amintite, el ar avea o vechime de 4,5 miliarde de ani. Am vazut insa cat de fragile este temelia pe
care sunt ele construite. Exista si alte cai prin care putem sa ne facem o imagine cu privire la
vechimea Pamantului. Iata cateva din acestea, pe scurt:

1. Cel mai vechi copac in viata are aproximativ 4000 de ani, dupa o datare folosind
cercurile depuse anual. Aceasta datare este in deplina concordanta cu modelul creationist care
plaseaza potopul lui Noe cu peste patru milenii in urma.

2. Toate marturiile istorice vorbesc despre o perioada de maximum 5000 de ani. Daca
Homo sapiens ar exista de 30 000 de ani, asa cum sustine teoria evolutionista, este foarte ciudat de
ce el nu a lasat marturii mai vechi de 5000 de ani.

3. Daca tinem cont ca in urma potopului au supravietuit opt oameni si daca avem in
vedere o rata de crestere de 2,5 copii pe familie, ajungem la populatia actuala a planetei in
aproximativ 4300-4500 ani, ceea ce corespunde modelului creationist. Aplicand aceeasi rata de
crestere in cazul modelului evolutionist, astazi oamenii nu ar mai fi avut loc pe pamant.

4. Luna , datorita uriaselor perioade de timp care se vehiculeaza in cadrul modelului

evolutionist, ar fi trebuit sa fie acoperita cu un strat de praf meteoric de cel putin 1647 cm. La
prima aselenizare s-a crezut ca modulul lunar se va afunda in stratul gros de praf meteoric. Spre
dezamagirea unora, stratul de praf este doar de 61 cm, ceea ce este o dovada in plus ca Luna este
mult mai tanara decat se afirma de catre evolutionisti.

5. Cronologia biblica nu arata spre o perioada mai mare de sase milenii de existenta a
pamantului si a vietii de pe el. Chiar daca Biblia nu-si propune sa stabileasca cu exactitate
vechimea planetei, exista in ea suficiente indicii ca pamantul nostru este tanar. Si la fel de tanara
este si viata de pe el.

Lori
Balogh
Referinte bibliografice:
(1) Dr. Farid Abu Rahmeh, master in inginerie civila la Universitatea Americana din Beirut, cf.
artic. “creatie sau evolutie ?” disponibil pe www.realsos.ro
(2) Idem
(3) Hugo de Vries, revista “Science”, 1958

9. FOSILE, ROCI SI ERE GEOLOGICE

O problema cu care este confruntat cel ce crede in revelatia biblica este cea legata de
teoria erelor geologice. Exista o prapastie adanca intre ceea ce sustine stiinta, pe de o parte, si ceea
ce sustine Biblia, pe de alta parte,cu privire la trecutul geologic si biologic al planetei. Aceasta
neconcordanta nu poate fi inteleasa decat avand o privire de ansamblu asupra celor doua modele:
evolutionist si creationist.
O privire mai atenta asupra metodelor de datare ( vezi prelegerea nr.8 ), acceptarea existentei unui
cataclism mondial in trecutul geologic si biologic al pamantului si luarea in discutie a conditiilor
climaterice de pe pamant inainte de acest cataclism ( potopul biblic ) ne vor ajuta sa explicam de
ce exista aceasta prapastie intre stiinta si religie in aceasta privinta.

Cand vorbim despre fosile si roci, acestea par subiecte diferite. In contextul nostru insa,
ele sunt strans legate unele de altele. Exista doua teorii total opuse cu privire la formarea rocilor si
a fosilelor:
1. Uniformismul- teorie care sustine ca fosilele, rocile si alte elemente ale crustei
pamantului s-au format incet, de-a lungul unor perioade enorme de timp, prin aceleasi procese
care actioneaza si astazi. Aceasta teorie sta la baza modelului evolutionist.

2. Catastrofismul- teorie care sustine ca cele mai multe fosile si depozite sedimentare s-
au format intr-o perioada scurta de timp. Teoria sta la baza modelului creationist, afirmand ca
legile si procesele naturale actuale nu sunt suficiente pentru a explica unele date stiintifice.

Asocierea uniformismului cu evolutionismul a devenit necesara deoarece evolutia cere o

perioada imensa de timp pentru a fi credibila. Totusi, astazi multi evolutionisti intorc spatele
uniformismului.
“Doctrina uniformismului a fost viguros disputata in anii recenti. O serie de autori, cu
toate ca abordeaza subiectul din directii diferite, sunt de acord ca acesta doctrina este alcatuita
in parte din componente lipsite de sens si eronate, iar unii sugereaza ca ea sa fie abandonata ,
fiind una din presupunerile teoretice ale stiintei geologiei…” (1)
( Pentru mai multe afirmatii ale unor oameni de stiinta in acest sens, vezi lucrarea lui Dr.
Henry Morris “Creationism stiintific”, pag. 96-98. )

Creationismul, dimpotriva, este capabil sa explice existenta tuturor formatiunilor

geologice existente, cat si cea a fosilelor pe care acestea le contin. Insasi existenta fosilelor ne
vorbeste despre rapiditatea formarii lor. Exista cativa factori care ar distruge complet organismele
inainte de a se fosiliza:
a) Fortele eroziunii solului
b) Descompunerea bacteriana
c) Intemperiile vremii
d) Animalele necrofage ( in cazul organismelor animale moarte )

Toate acesti factori, precum si si alte procese, ar distruge organismele inainte ca procesul
de fosilizare sa fie complet. Acest fapt impune o concluzia logica: fosilele s-au format rapid, in
urma unor fenomene catastrofice. Indiferent de fenomenul care a dus la fosilizare: inghetare,
carbonizare ( in cazul plantelor ), pietrificare, cimentare, formarea de mulaje sau matrite,
durificarea oaselor sau a partilor moi etc. acesta implica in mod obligatoriu ca ingroparea
organismelor sa fi fost facuta rapid. Aceasta presupune insa ideea de catastrofa.

Planeta este plina de cimitire de fosile pe fiecare continent. Iata cateva exemple:
- Siberia: un adevarat cimitir de mamuti inghetati
- Belgia: cimitir de proportii gigantice si extins pe verticala pe mai mult de 30m de roca,
continand oase fosile
- Texas: straturi de amfibii
- Sicilia: straturi de hipopotami
- California: mai mult de un miliard de heringi fosilizati pe o suprafata de 10 km patrati
- Wyoming: un mare cimitir de oase de dinozaur
- New Mexico: unul din cele mai mari cimitire de dinozauri, continand zeci de schelete
incalcite unele peste altele.
- Alberta: cimitir de schelete de dinozauri si alte reptile
- Pretutindeni pe pamant: straturi de plante fosile ( ex. carbunii )
Pot fi enumerate numeroase alte exemple din toate partile lumii, toate dovedind ca
fosilele trebuie sa se fi format foarte repede, in urma unor catastrofe de mare amploare.

Bazandu-se pe teoria ( neverificata stiintific! ) a uniformismului, oamenii de stiinta

evolutionisti au alcatuit un tabel al succesiunii erelor geologice, de la aparitia planetei si pana in
zilele noastre. Este greu de gasit o schema a erelor geologice care sa corespunda cu altele de
acelasi caracter. In toate schemele pe care le putem gasi , fie in manualele scolare, fie in lucrari de
specialitate, exista un joc al milioanelor si miliardelor de ani. Diferentele de cateva zeci de
milioane de ani care exista intre diferitele variante, nu mira pe nimeni.
Am ales pentru ilustrare varianta predate in manualele de biologie (2 ).

PRECAMBRIAN- PESTE 4 MILIARDE DE ANI- Primele forme de viata monocelulara

NASTEREA PLANETEI PAMANT- 4,5 MILIARDE DE ANI

Cu privire la aparitia omului, trebuie sa facem precizarea ca , dupa teoria evolutionista,

omul a aparut in ultima perioada a erei neozoice- in cuaternar- dupa urmatorul arbore genealogic:
Cel mai vechi stramos al omului si al maimutelor este considerat a fi Driopitecus, care ar fi trait
cu 15-25 milioane de ani in urma. Din el s-au desprins doua ramuri: una ducand, prin evolutie la
maimutele de azi si alta, ducand la omul modern.
 Conform acestor cronologii sustinute de stiinta actuala, nu ar trebui sa existe nicio
legatura intre omul modern, despre care se sustine ca a aparut acum 30 000 de ani, si dinozauri,
care au trait cu 140-150 milioane de ani in urma, in era mezozoica, conform teoriei evolutioniste.
Este deci cat se poate de logic ca cele doua specii- omul modern si dinozaurii –sa nu se fi intalnit
niciodata, deci nici urmele lor sa nu se gaseasca in acelasi strat geologic.

Si totusi realitatea de pe teren este cu totul alta decat o spune teoria evolutionista. Iata
cateva argumente care dau mari dureri de cap sustinatorilor teoriei evolutiei.
“In albia raului Paluxy, de langa Glen Rose, Texas, SUA, identificata ca fiind o
formatiune din cretacic, au fost gasite, in 1939, sute de urme pietrificate de brontozauri,
dinozauri si tyranozauri. La cativa metri de ele, americanul Jim Ryals a descoperit si decupat o
portiune de sol pe care a vandut-o doctorului C. C. Cook din oraselul Celeburne, Texas. In
mijlocul ei era imprimata o amprenta de picior stang, cu lungimea de 45 cm , ce apartinea unui
Homo sapiens. Stirea a facut senzatie si prof. dr. Roland T. Bird de la Facultatea de
Paleontologie vertebrata a Muzeului National American de Stiinte Naturale s-a deplasat imediat
la Glen Rose , unde se descoperisera intre timp si alte dovezi ce pledau in favoarea prezentei
omului in cretacic. In “Natural History”( mai 1939 ) dr. Bird scria: “Am avut pietrele in mana-
erau cele mai stranii lucruri de acest fel pe care le-am vazut in viata mea. Pe suprafata fiecareia
se gasea imprimata forma unui picior uman gol, perfecta pana la cel mai mic detaliu. Cand am
auzit ca existau urme de dinozaur in exact acelasi fel de piatra, dintr-un nivel stratigrafic absolut
identic, cu greu imi puteam stapani curiozitatea. chiar posibilitatea unei asemenea asocieri parea
greu de imaginat…Cu toate acestea ambele tipuri de urme proveneau din albia de la Glen Rose.”
(3)

Initial s-a crezut ca este vorba de un fals, insa peste cateva decenii, in urma unor analize
facute cu aparatura moderna, s-a constatat veridicitatea descoperirii. Atat urmele dinozaurilor, cat
si cele umane prezentau aceleasi caracteristici de formare, eliminandu-se posibilitatea falsificarii
lor. In 1964 dr. Clifford L. Burdick, expert in geologie, a descoperit si alte urme asemanatoare, iar
in 1981 o echipa de la Universitatea din California a continuat cercetarile. S-au gasit peste 1000
de urme de dinozaur si mai mult de doua duzini de urme de om. Descoperirea ii pune in mare
incurcatura pe evolutionisti, deoarece, conform teoriilor general acceptate, acum 140 milioane de
ani, cand se spune ca au trait dinozaurii, nu aparusera nici macar cei mai indepartati stramosi ai
omului.

Insa urmele gasite la Glen Rose, Texas, nu sunt singurele descoperite pe Terra. In 1984
un fotoreporter al revistei “Stiri din Moscova” a gasit pe un platou calcaros din sud-estul
Turkmeniei peste 1500 de amprente de diniozauri. Dupa publicarea fotografiilor, s-a organizat o
expeditie paleontologica de catre Academia de Stiinte a R.S.S. Turkmene, care a facut aceeasi
descoperire senzationala: printre urmele de dinozauri s-au gasit si cateva amprente de picior uman
gol, apartinand unui om modern ( Homo sapiens ). Dar aceste urme au fost imprimate in cretacic,
acum aproape 150 milioane de ani, conform teoriei evolutioniste. Si in acest caz, specialistii rusi
au infirmat posibilitatea unui fals.

Urme de om modern au fost gasite si in formatiuni cretacice din Arizona,California si

New Mexico. Mai uluitoare decat acestea sunt cele gasite in formatiunile geologice din
carbonifer, avand vechimea ( dupa teoria erelor geologice ) de 310 milioane de ani. In formatiuni
carbonifere din Pennsylvania, Virginia, Kentucky, Illinois si Missouri , pana la Muntii Stancosi in
vest, s-au descoperit urme umane avand intre 12,5-25 cm lungime, apartinand omului modern.
( 4 )

La o altitudine de 3800 de metri, pe paltoul arid Marcahuasi din Peru, au fost gasiti in
1952 stalpi sculptati in forme de camile, vaci, lei, struti si ...gliptodoni, disparuti cu mai bine de 25
milioane de ani in urma (dupa teoria evolutionista ). Cum este posibila aceasta asociere intre omul
modern si un animal care se crede ca a trait cu 25 milioane de ani in urma, cand, conform teoriei
evolutioniste, nici stramosii omului nu aparusera?

Dan Apostol, autorul cartii “Din tainele naturii” ridica o problema serioasa cu privire la
credibilitatea teoriei erelor geologice: “Daca omul, stramosul sau sau maimuta sau chiar
stramosul mamifer al celei mai vechi maimute a existat in perioada carbonifera, indiferent de
forma sau statiunea sa, bipeda sau nu, atunci intreaga geologie moderna este atat de gresita
incat toti geologii ar trebui sa se lase de meserie…Consecintele acceptarii unei singure amprente
de acest gen ca veridica ar aduce modificari majore in geologie si antropologie.” (5 )
In final, acelasi autor se intreaba: “In acest caz, cat de vechui este omul ?” ( 6)

Concluzii
Ceea ce am prezentat in prima parte cu privire la teoria uniformismului, a erelor
geologice si a evolutiei animale pana la stadiul de om modern reprezinta o teorie care se vrea
stiintifica. Insa faptele amintite mai sus nu pot fi contestate. Din cele prezentate putem trage cel
putin doua concluzii:
- ori teoria evolutionista se dovedeste a fi complet eronata si atunci trebuie sa fie aruncata
la cosul de gunoi al stiintei
- ori metodele de datare ( cu carbon radioactiv in special ) sunt atat de eronate incat nu se
poate pune nicio baza pe ele. In acest caz, toata geologia, paleontologia si antropologia trebuie
revizuite din temelii.

Dar cum se impaca toate aceste date stiintifice de necontestst cu Biblia?

1. Biblia ne descopera ca omul si animalele au fost create in aceeasi saptamana a
creatiunii. Deci omul a trait pe pamant intotdeauna alaturi de animale. Faptele stiintifice care
dovedesc o permanenta contemporaneitate a omului cu animalele sunt in perfecta armonie cu
revelatia biblica.

2. Biblia ne vorbeste despre oameni uriasi inainte de potop si chiar dupa acesta:
“Uriasii erau pe pamant in zilele acelea…Acestia erau viteji si au fost in vechime
oameni cu nume.” ( Geneza 6,4) Urmele gasite in straturile geologice din Glen Rose, Texas, au o
lungime de 38-45 cm si 14 cm latime, ceea ce reprezinta urme lasate de niste oameni inalti de 3-4
m, fapt ce confirma afirmatiile Bibliei cu privire la existenta uriasilor.

3. Urmele descoperite, fie din formatiunile din cretacic ( cu peste 140 milioane de ani in
urma ), fie din cele din carbonifer ( cu peste 310 milioane de ani in urma ), sunt urme identice cu
ale omului modern, ceea ce demonstreaza ca nu a existat nicio evolutie a omului, cel putin in
ultimii 310 milioane de ani ( daca este sa folosim limbajul cronologiei evolutioniste ). Biblia ne
vorbeste despre o creatiune perfecta, in care omul reprezenta coroana creatiunii, capodopera
acesteia. Daca s-a schimbat ceva de atunci si pana astazi, atunci putem vorbi despre involutia, nu
despre evolutia omului.

4. Cum au disparut dinozaurii erei mezozoice ? Pentru stiinta este un mister. S-au lansat
diferite ipoteze: unii au afirmat ca nu au mai avut ce manca, altii au pus disparitia lor pe seama
racirii climei, altii au lansat ipoteza otravirii lor, sau ca a avut loc un cataclism mondial, in urma
ciocnirii cu un asteroid. Este interesant ca in aceeasi perioada geologica- sfarsitul mezozoicului si
inceputul neozoicului_ au disparut pentru totdeauna si alte specii de animale: amonitii si
belemnitii.

In acesta privinta Biblia ne ofera o explicatie cat se poate de rationala, prin istoria
potopului. “In istoria potopului, inspiratia a explicat ceea ce geologia singura nu ne poate
descoperi. In zilele lui Noe au fost ingropati oameni, animale si arbori care erau cu mult mai
mari ca cei de astazi si in felul acesta a fost pastrata pentru generatiile viitoare o dovada ca
locuitorii pamantului dinainte de potop au pierit printr-un potop. Dumnezeu voia ca descoperirea
acestor lucruri sa intareasca credinta in istoria data prin inspiratia Sa.” ( 7 )

Ramane o intrebare: Cui ii acordam increderea noastra : Bibliei, inspirata de Cel care a
adus toate lucrurile la viata, sau asa-zisei stiinte, “pe nedrept numita astfel”, contrazisa pe zi ce
trece de tot mai multe fapte de necontestat ? Alegerea ne apartine.

Lori
Balogh

Referinte bibliografice:
( 1 ) James W. Valentine, “The Present is the Key to the Present”, Journal of Geological
Education, 14 april. 1966, pag. 59-60
( 2 ) Manual de biologie cl. a 10-a, editia 1983
( 3 ) Dan Apostol, Almanah Stiinta si Tehnica, 1986, artic. “Vanatorii de dinozauri “
( 4) Albert C. Ingalls, Scientic American, ian. 1940, artic. The Carboniferous Mystery”
( 5 ) Dan Apostol, “Din tainele naturii”, editura Sport-Turism, 1987, pag. 89
( 6) Idem
( 7 ) E. G. White, “Patriarhi si profeti”, pag. 118

10. POTOPUL BIBLIC- UN CATACLISM MONDIAL

Teoria uniformismului ( numita si actualism ), elaborata de fondatorul geologiei

moderne- Charles Lyell ( 1797-1875 ), se opune teoriei catastrofiste a lui Cuvier ( 1769- 1832 ).
Uniformismul sta la baza paleontologiei care se preda astazi in scoli. Teoria acesta sustine ca in
trecutul planetei noastre nu au existat catastrofe mondiale; timpul s-a scurs netulburat , asemenea
unui fluviu maiestos, iar legile care actioneaza astazi sunt aceleasi care au actionat mereu.

La inceputul secolului al 20-lea insa, s-au ridicat mai multi geologi renumiti care au
combatut uniformismul. Astazi exista o serie de argumente stiintifice serioase care combat
uniformismul, desi acesta se mai preda inca in scoli. Nu vom intra in amanuntele acestor
argumente , ci doar vom observa ce spune Biblia cu privire la acest subiect, verificand daca stiinta
moderna confirma sau infirma relatarile ei. Este bine sa observam de la inceput ca Biblia, vorbind
despre un potop universal, se opune din start teoriei uniformismului, sustinand-o pe cea
catastrofista a lui Cuvier. Cu acesta ocazie vom trece in revista cateva argumente in favoarea
potopului biblic, impartite in cinci categorii: argumente teologice, mitologie comparata,
argumente logice, argumente literare si argumente arheologice.

1. Argumente teologice
a) Biblia vorbeste de un pacat universal care a facut necesara o pedeapsa universala
( asupra intregei omeniri ). Vezi Romani 3,23; 5, 12

b) Conform cronologiei biblice, potopul a avut loc in anul 1656 de la creatiune. Este usor
de inteles ca, dupa mai bine de un mileniu si jumatate de existenta , omenirea a crescut mult din
punct de vedere numeric. Avand in vedere longevitatea si vitalitatea primelor generatii, este de
presupus ca , inmultindu-se, oamenii s-au raspandit pe toata suprafata pamantului. Lucrul acesta a
facut ca pedepsirea lor, in urma unei judecati divine, sa se faca printr-un cataclism mondial.

c) Dupa potop Dumnezeu a facut cu Noe un legamant care priveste intreaga omenire,
ceea ce dovedeste ca intreaga lume veche fusese nimicita. Vezi Geneza 9, 8-17 Daca ar fi existat
si alti supravietuitori ai potopului, Dumnezeu nu ar fi facut cu Noe un legamant care privea
intreaga omenire, ci unul care-l privea doar pe el si familia lui.

d) Potopul este folosit de Mantuitorul ca o prefigurare a sfarsitului lumii. Vezi Matei 24,
37-39
Daca sfarsitul lumii va fi, prin definitie, un eveniment mondial, el nu putea fi prefigurat printr-un
cataclism local. O simpla inundatie locala nu putea sluji Mantuitorului pentru a prefigura sfarsitul
istoriei pacatului, ceea ce dovedeste inca odata ca potopul de care vorbeste Biblia a fost cu
adevarat un cataclism mondial.

e) Apostolul Petru aminteste si el despre potop ca fiind o catastrofa reala si mondiala.

Vezi 2 Petru 2, 5-10

2. Mitologia comparata
In cartea “Miturile esentiale”, Viktor Kernbach subliniaza cateva lucruri interesante pe
marginea subiectului potopului. El remarca faptul ca in lume exista peste 200 de variante ale
povestirii potopului, in afara relatarii biblice. Practic nu exista continent si popor la care sa nu se
gaseasca cel putin o legenda care sa vorbeasca despre potop.

Autorul cartii remarca de asemenea faptul ca toate legendele despre potop au cateva
elemente comune:
- Proportiile catastrofale, cuprinzand intreaga lume locuita
- Scopul pedepsitor al potopului
- Existenta unui numar mic de supravietuitori
- Oprirea celor care au supravietuit potopului pe varful unui munte

In ceea ce priveste aria de raspandire a legendelor legate de potop, s-au gasit relatari la
babilonieni, la populatia maya, la vechii locuitori ai Sudanului, la indigenii din Alaska, in Hawai,
Groenlanda, insulele Polineziei, la chinezi, indieni, greci si egipteni. Scepticii afirma ca existenta
atator legende raspandite pe toata suprafata pamantului nu este o dovada in favoarea unui
cataclism mondial caci- afirma ei- popoarele vechi s-au inspirat unele de la altele. Dupa
descoperirea, sub ruinele bibliotecii regelui Assurbanipal din Ninive, a celor 12 de tablite de lut
continand Epopeea lui Ghilgames, s-a afirmat ca evreii s-au inspirat de la vechii babilonieni in
privinta relatarii despre potop. Aceasta este doar o ipoteaza putin credibila.
 Existenta atator legende si versiuni pe toate meridianele globului, in ciuda deosebirilor
dintre ele, este mai degraba o dovada a originii lor comune. Un cataclism mondial trebuie sa fi
lasat o amintire puternica in constiinta tuturor populatiilor pamantului care au aparut din
supravietuitorii potopului. Este mult mai logic sa acceptam acest rationament dacat sa credem ca
“legenda” potopului a trecut de la un popor la altul, iar prima versiune nu a fost decat o pura
inventie a imaginatiei omenesti.

3. Argumente logice
a) Durata de peste un an a potopului ( mai precis un an si 17 zile ) este dovada unui
cataclism universal si nu a unei simple inundatii locale.

b) Dimensiunile corabiei sunt mult mai mari decat ar fi fost necesar in cazul unei
inundatii locale.

c) Daca ar fi fost vorba despre o simpla inundatie locala, fuga spre regiuni mai sigure ar
fi fost o solutie mai buna dacat construirea unei corabii. In cei 120 de ani de har acordati lumii
antediluviene, Noe ar fi facut mai bine sa se retraga din zona aceea si sa-i sfatuiasca pe
contemporanii sai sa faca la fel, daca ar fi fost vorba de o simpla inundatie.

d) Porunca data lui Noe de a lua animale din orice specie nu avea rost daca ar fi fost
vorba doar de o inundatie locala, fie ea cat de intinsa. Speciile ar fi supravietuit in alte regiuni ale
pamantului, facand inutila salvarea lor cu ajutorul corabiei.

4. Argumente literare
Daca citim cu atentie relatarea biblica a potopului, observam ca ne aflam in fata unui text
narativ, facand parte din genul istoric. Nu gasim in acest text niciun element poetic, nimic care sa
ne indice ca textul ar trebui interpretat altfel decat o cere simpla relatare a faptelor. Nimic nu este
fortat sau denaturat , nimic nu este amplificat. Naratiunea curge firesc, atingand scopul pentru
care a fost facuta.

5. Argumente arheologice
Sapaturile arheologice facute de Wooley in vechea cetate Ur din Caldeea, la aproximativ
18 km de locul unde se crede ca a fost Edenul, au scos la lumina dovezi de necontestat cu privire
la existenta unui potop mondial. Sapand la 2o m adancime, arheologii au gasit un strat de mal gros
de circa 3 m. Acest strat nu contine nicio urma de civilizatie. Astfel de urme de civilizatie au fost
gasite atat deasupra stratului de mal, cat si sub acest strat. Un alt fapt interesant este acela ca
urmele de civilizatie gasite sub stratul gros de mal erau cu totul deosebite de cele gasite deasupra.
Cand a facut acestat descoperire, Wooley a exclamat: “Trebuie sa fi fost o dezlantuire napraznica
, grozava si definitiva care a rupt continuarea istoriei anterioare.”

La 75 km nord pe valea Eufratului, Dr. Schmidt a facut sapaturi la cetatea Fara, locul
unde se presupune ca a trait Noe si unde si-a construit corabia. Expeditia lui Dr. Schmidt a gasit
acelasi strat de mal sub care s-au descoperit carbuni, cenusa, vase decorate artistic, schelete, sigilii
si unelte, toate lasand impresia ca populatia a fost lovita pe neasteptate de o catastrofa, fugind in
dezordine. Sapaturile arheologice efectuate la cetatea Kis, la 150 km in amonte pe Eufrat, au dus
la descoperirea aceluiasi strat de mal, avand o grosime de circa 1,65 m.

Trecand prin toate aceste argumente, ne intrebam daca mai poate fi acceptabila ideea
lansata de unii cercetatori ca potopul biblic ar fi fost o simpla inundatie locala. Daca am lua in
considerare doar argumentele arheologice, atunci am putea crede ca stratul gros de mal descoperit
pe valea Eufratului s-a datorat unei inundatii locale. Daca insa tinem cont si de celelalte
argumente ( argumente logice, mitologia comparata, argumentele teologice si cele literare ),
ajungem la concluzia ca potopul biblic a fost un cataclism universal care a ramas viu in amintirea
tuturor popoarelor lumii.

In almanahul “Ramuri”, publicat la Craiova in 1966, inginerul Theodor Thant, cercetator

la Institutul de Fizica Atomica al Academiei Romane, a publicat un articol intitulat “Potopul- mit
sau ipoteza stiintifica”in care afirma: “Si totusi potopul biblic a existat. Este vorba de o catastrofa
ce a cuprins la vremea aceea intreaga suprafata terestra; un cataclism cu cutremure si eruptii
vulcanice ale continentelor si scufundarea unor regiuni intregi ale globuluii. Numarul
argumentelor stiintifice care confirma potopul, incepand cu mitologia comparata si terminand cu
metodele moderne, nucleare, de cercetare a varstelor diferitelor vestigii ce sustin ipoteza este din
ce in ce mai mare. In ce priveste faptul in sine, nu mai exista suspiciuni.” pag. 85-86

In concluzie, ideea unui potop universal incepe sa fie acceptata si in lumea stiintifica,
dupa lungi ezitari si cautari. De ce oare omul modern trebuie sa parcurga un drum atat de lung si
plin de ocolisuri pentru a ajunge la adevar? Dupa un sir nesfarsit de ipoteze si contraipoteze, cu
cercetari interminabile si polemici, oamenii ajung sa recunoasca un adevar pe care Biblia il
sustine atat de clar si simplu de mii de ani.
Spunea poetul Ioan Alexandru:
“Cât e de greu si-anevoios
Drumul din mine înspre tine,
Când pe altarul rece dintre noi
Nu-i sacra ardere de sine!” ( Poezia “Fratii” )

Parafrazand aceste versuri, putem spune: Ce lung e drumul dinspre noi spre adevar, daca
pe altarul dintre noi nu se afla credinta in Dumnezeu !
Daca insa pe acest altar arde flacara credintei, ce scurt e drumul spre adevar !

Lori
Balogh

11. CONDITIILE CLIMATERICE INAINTE DE POTOP

Vorbind despre metodele de datare in general si de cea cu carbon radioactiv in mod

special, este bine sa subliniem faptul ca functionalitatea lor se bazeaza pe o “dogma” stiintifica
care nu este altceva, in esenta ei, decat o simpla ipoteza, neverificata stiintific- teoria
uniformismului ( numita si actualism ). In mare, aceasta “dogma” stiintifica sustine ca istoria
planetei noastre s-a derulat uniform, fara existenta unor catastrofe.

Biblia combate din start acesta teorie cu aparenta stiintifica, deoarece ea ne relateaza
despre o mare catastrofa universala- potopul. Pe baza unor informatii pe care le avem din Biblie si
din faptele stiintifice, vom incerca sa alcatuim un model antediluvian al conditiilor climaterice.
Sau, altfel spus, vom incerca sa intelegem cum era clima pe pamantul nostru in primul mileniu si
jumatate de la creatiune, dupa caderea omului.

Deoarece rolul Bibliei este altul decat acela de a fi o sursa de date stiintifice, informatiile
pe care ea ni le ofera in acest sens sunt putine, insa deosebit de interesante si relevante. Vom
incepe cu cateva date stiintifice referitoare la acest subiect, date care ar trebui sa-i puna pe ganduri
pe cei care sustin uniformismul, combatand in acelasi timp teoria catastrofista pe care o sustine
Biblia.
 1. In Insulele Spitsbergen, aflate dincolo de Cercul Polar de Nord, in Oceanul Inghetat,
au fost descoperite urme de paduri fosile. Astazi in aceste insule, timp de sase luni pe an, este
intuneric, iar vegetatia actuala este formata din mesteceni pitici, cativa licheni si cateva flori.
Prezenta unor urme de paduri tropicale fosilizate la o latitudine atat de nordica nu poate fi
explicata decat prin existenta, in trecut, a unei clime blande si uniforme pe toata suprafata
pamantului. Unii au lansat ipoteza ca in trecutul indepartat aceste insule se aflau mult mai la sud
si, datorita derivei continentelor, ele ar fi migrat spre nord. Este insa imposibil ca niste insule sa
migreze atat de mult dintr-o zona subtropicala pana intr-una polara.

2. In Antarctica s-au descoperit zacaminte de huila, ceea ce dovedeste prezenta in trecut a

unor paduri luxuriante. La randul lor, prezenta acestor paduri pe continentul inghetat al sudului,
dovedeste ca in trecut exista o clima blanda si uniforma pe toata suprafata pamantului, inclusiv
dincolo de Cercul Polar. In Almanahul “Stiinta si Tehnica” din 1988 a aparut o informatie cu
privire la descoperirea unor schelete de dinozauri pe continentul antarctic- o dovada in plus ca in
trecutul planetei noastre a existat o clima blanda si uniforma.

3.Descoperirea unor fosile ale unor animale uriase care astazi nu mai traiesc . Existenta
acestor animale uriase in trecutul planetei noastre dovedeste de asemenea ca planeta s-a bucurat
de o clima blanda si uniforma pe toata suprafata ei. Iata cateva exemple de asemenea animale:
- Mamutii - animale mari, atingand o lungime de 3-4 m si avand colti lungi de 4-5 m
- Deinotherium- animal urias, asemanator elefantului, inalt de 5-6 m si lung de 6 m.
- Uintatherium – ierbivor ciudat, de marimea unui elefant, descoperit in America de Nord
- Baluchitherium – cel mai mare rinocer care a trait vreodata pe pamant, avand o inaltime
de 4m si o lungime de 5 m.
- Dyatrima – o pasare uriasa care nu zbura, descoperita in America de Nord si Europa.
Avea o inaltime de 2 m si un cioc de 50 cm lungime si 30 cm latime, putand rupe cu usurinta un
os de 10 cm grosime.
- Cerbi uriasi, ursi uriasi, despre care se crede ca ar mai trai prin junglele Africii.
- Reptile uriase: dinozauri, brontozauri, tyranozauri ( lungi de 15-16 m si avand un craniu
de 1,5 m ).

Lista poate continua… Disparitia tuturor acestor animale nu poate fi inca explicata de
stiinta; este inca un mister. S-au emis mai multe ipoteze cu privire la disparitia lor: lipsa de
hrana, otravirea, rahitismul, ciocnirea pamantului cu un asteroid, patrunderea unei comete in
atmosfera pamantului, racirea brusca a climei, etc. Aceasta ultima ipoteza este demna de retinut.
Chiar daca stiinta atribuie racirea brusca a climei altor cauze, se pare ca acesta este adevaratul
motiv al disparitiei bruste a acestor animale uriase.

4. Disparitia brusca a mamutilor siberieni. S-au gasit in Siberia mamuti congelati in

intregime, in toata masa corpului lor si avand in stomac resturi nedigerate de iarba si flori. Daca
temperatura ar fi scazut lent, mamutii, ori s-ar fi retras spre zone mai calde, ori ar fi inghetat. In
aceasta ultima varianta insa, inghetul s-ar fi produs doar la suprafata corpului, nu si in interiorul
sau, unde ar fi inceput procesul de putrefactie. Inghetarea brusca a mamutilor nu poate fi explicata
decat prin scaderea brusca a temperaturii cu aproximativ 100 grade Celsius. Iar aceasta scadere
brusca a temperaturii nu poate fi explicata decat prin izbucnirea unor furtuni arctice, care s-ar fi
produs ca urmare a inclinarii axei pamantului sub unghiul pe care il are azi de 23,5 grade.

5. Descoperirea unui oras foarte vechi in Alaska, urmele gasite demonstrand ca, in trecut,
acolo nu era o clima arctica, ci una mult mai blanda. Exista asadar dovezi suficiente ca unele
zone de pe suprafata pamantului aflate dincolo de cercurile polare se bucurau alta data de o clima
blanda, ce favoriza cresterea unei vegetatii bogate, luxuriante chiar, ce servea de hrana si adapost
unor animale uriase. Cum a fost posibil ca clima sa se raceasca brusc in aceste zone ? Potopul
biblic ne ajuta sa intelegem aceste schimbari. Sa observam acum cele cateva informatii succinte
pe care ni le furnizeaza Biblia cu privire la conditiile climaterice inainte de potop.

1. Geneza 1, 6-8:
“ Dumnezeu a zis: Sa fie o intindere intre ape si ea sa desparta apele de ape. Si Dumnezeu a
facut intinderea si ea a despartit apele care sunt dedesuptul intinderii de apele care sunt
deasupra intinderii. Si asa a fost. Dumnezeu a numit intinderea cer…”
Subliniem expresia “apele care sunt deasupra intinderii” ( cerului atmosferic ), a carei
semnificatie o vom intelege mai tarziu.

2. Geneza 2, 5-6:
“In ziua cand a facut Domnul Dumnezeu un pamant si ceruri nu era inca pe pamant niciun
copacel de camp si nicio iarba de pe camp nu incoltea inca. Fiindca Domnul Dumnezeu nu
daduse inca ploaie pe pamant si nu era niciun om care sa lucreze pamantul. Ci un abur se
ridica de pe pamant si uda toata fata pamantului.”
Subliniem ideea ca “un abur se ridica de pe pamant si uda toata fata pamantului”. Gasim
in aceasta afirmatie ideea de clima uniforma pe toata suprafata planetei.

3. Geneza 6,4:
“Uriasii erau pe pamant in vremurile acelea si chiar si dupa ce s-au impreunat fiii lui
Dumnezeu cu fetele oamenilor si le-au nascut ele copii; acestia erau viteji care au fost in
vechime, oameni cu nume.”
Subliniem ideea de uriasi care existau pe pamant inainte de potopul biblic.

4. Geneza 5, 3-5:
“La varsta de 130 de ani Adam a nascut un fiu dupa chipul si asemanarea lui si i-au pus
numele de Set. Dupa nasterea lui Set, Adam a mai trait 800 de ani si a nascut fii si fiice. Toate
zilele pe care le-a trait Adam au fost de 930 de ani, apoi a murit.”
Remarcam longevitatea oamenilor care au trait inainte de potop.

Aceste patru informatii biblice cu privire la conditiile vietii dinainte de potop sunt
deosebit de pretioase si au permis oamenilor de stiinta creationisti sa alcatuiasca un model
antediluvian ( al conditiilor de clima si de viata dinainte de potop ). Iata, pe scurt. cum arata acest
model antediluvian:
In primul rand, pe toata suprafata pamantului exista o clima blanda si uniforma, de la cei
doi poli si pana la Ecuator, fapt ce este sustinut cu prisosinta de faptele stiintifice, unele dintre ele
fiind amintite mai sus. Apoi se crede ca atmosfera terestra era foarte bogata in CO2 , ceea ce
permitea o absorbtie mare de energie solara si conditii optime pentru dezvoltarea plantelor.

“Apele de sus” de care aminteste Biblia formau un ecran protector alcatuit din vapori de
apa aflati in cantitate mare in straturile superioare ale atmosferei. Inainte de potop nu ploua,
conform raportului biblic. De altfel, ploaia nici nu ar fi fost posibila in conditiile existentei unei
clime uniforme pe toata suprafata pamantului. Pentru a ploua este nevoie de diferente de clima, de
presiune atmosferica, diferente intre densitatile de vapori de apa. Intr-o clima blanda, uniforma, cu
o densitate crescuta si constanta de vapori de apa, fenomenul ploii nu poate avea loc.

O alta dovada biblica a faptului ca inainte de potop nu ploua este curcubeul, ales de
Dumnezeu ca semn al legamantului Sau cu fiintele de pe pamant salvate din catastrofa potopului.
Or, curcubeul nu se poate produce decat in conditiile in care exista ploaie, adica exista o
regularitatea a ritmului condensare- evaporare.

Cantitatea de radiatii cosmice ajunse pe pamant era foarte mica datorita ecranului
protector de vapori de apa din stratosfera. Urmarea era ca procentul de C14 ( radioactiv ) format
in atmosfera terestra era foarte mic, ceea ce ducea la longevitatea si vitalitatea crescuta a
organismelor vii. O urmare directa a acestui fapt este prezenta unor cantitati infime de C14 in
fosilele antediluviene, ceea ce duce la varste de milioane de ani prin datarea cu carbon radioactiv.
Deci erori colosale de datare.

Datorita ecranului de vapori de apa , precum si a unor cantitati semnificative de CO2 din
atmosfera, se producea efectul de sera, oferind conditii optime dezvoltarii unei vegetatii luxuriante
de tip subtropical si tropical. Magnetismul terestru era mult mai puternic, formand, alaturi de
ecranul de vapori de apa din stratosfera, un mijloc suplimentar de protectie . Centura Van Allen
( magnetica ) din jurul globului pamantesc devia in trecut radiiatiile cosmice mult mai mult decat
astazi, ducand la longevitatea si vitalitatea organismelor vii care traiau inainte de potop.

Toate aceste conditii erau deosebit de prielnice vietii. Asa ne explicam , potrivit
raportului biblic, longevitatea si vitalitatea din acele timpuri, gigantismul animalelor si al omului ,
precum si clima calda in zone care astazi se gasesc dincolo de cercurile polare. Ce s-a intamplat la
potop ?

Potopul nu a fost o simpla inundatie, fie ea si universala; el a fost o catastrofa complexa,

cu fenomene vulcanice si tectonice. O simpla inclinare a axei pamantului ar explica suficient de
bine toate anomaliile care au insotit potopul. Condensarea rapida a “apelor de sus” ( ecranul de
vaporii de apa din stratosfera ) a furnizat, impreuna cu apele din “izvoarele adancului’, suficienta
apa pentru un potop universal. In felul acesta ecranul protector a disparut si odata cu el si efectul
de sera. Organismele vii, fiind supuse efectului nociv al radiatiilor cosmice si al carbonului
radioactiv, si-au scurtat durata de viata si vitalitatea .

Schimbarea axei pamantului a produs o racire brusca a climei, insotita de furtuni arctice
si instalarea ciclului anotimpurilor. Scazand magnetismul terestru, s-au creat conditiile ca efectele
radiatiilor cosmice asupra organismelor vii sa creasca, scazand durata de viata , precum si talia
acestora.

In concluzie, potopul a constat in schimbari majore de clima, de magnetism terestru, de

inclinatie a axei pamantului si de compozitie a atmosferei. Toate aceste schimbari au avut ca
efect micsorarea duratei de viata , micsorarea taliei , precum si a vitalitatii tuturor organismelor
ce au trait dupa potop.

Savantul rus Mark Moldavski a lansat o ipoteza interesanta cu privire la cauzele

imbatranirii organismelor vii, ipoteza care se armonizeaza cu modelul antediluvian alcatuit de
savantii creationisti. Savantul rus porneste de la observatia ca in structura ADN-ului intra si atomi
de carbon. Daca in locul atomilor de C12 se instaleaza izotopi de C14, fiind foarte instabili,
acestia se transforma in azot – un gaz inert care rupe legaturile chimice din macromolecula de
ADN. Cu cat numarul atomilor de carbon radioactiv este mai mare si in functie de pozitia lor in
macromolecula, procesul imbatranirii este mai alert. ADN-ul fractionat se va multiplica fractionat
pana ce rupturile produse de atomii de C14 instabili vor afecta o zona vitala, producand moartea.

In modelul antediluvian se presupune ca disparitia ecranului protector al vaporilor de apa

din stratosfera si micsorarea intensitatii magnetismului terestru a dus la efecte imediat.
Bombardarea intensa cu radiatii cosmice a atmosferei terestre a dus la formarea unei cantitati mai
mari de C14 , atat in atmosfera , cat si in organismele vii. C14 a patruns tot mai mult in codul
genetic, astfel incat degenerarea si imbatranirea au devenit inevitabile.

De ce sa ne mire varstele matusalemice ale oamenilor care au trait inainte de potop ? Si

de ce sa ne mire scaderea brusca a varstei lor imediat dupa catastrofa mondiala a potopului ? Desi
Biblia nu este o carte de stiinta, prin putinele informatii pe care ni le ofera in acest domeniu, ea ne
este de un mare ajutor in intelegerea istoriei planetei, din momentul creatiunii si pana in zilele
noastre. Afirmatiile Bibliei valoreaza mai mult decat o mie de teorii stiintifice discutabile, care
astazi sunt acceptate, iar maine vor fi arunacte la lada de gunoi a stiintei. Si aceasta pentru simpul
motiv ca ea este Cuvantul lui Dumnezeu.

Lori
Balogh

12. BIBLIA SI STIINTA

Inainte de a intra in subiectul propus pentru acesta ocazie, sunt necesare cateva observatii
care ne vor ajuta in intelegerea lui.
1. Biblia nu este un tratat de stiinta. Ea nu este nici opera literara ( desi contine lucrari
literare de valoare universala ), nici tratat de filozofie ( desi contine cea mai inalta filozofie ), nici
manual de istorie antica ( desi contine multe informatii pretioase pe acesta tema ). Domeniul de
care se ocupa Biblia este cu totul altul.

Apostolul Pavel ne descrie foarte clar principalul scop pentru care ne-a fost data Biblia de
Providenta divina: “Din pruncie cunosti Sfintele Scripturi care pot sa-ti dea intelepciunea care
duce la mantuire, prin credinta in Christos Iisus. Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu
si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca
omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.” ( 2
Timotei 3, 15- 17 )

Menirea Bibliei este aceea de a descoperi omului “stiinta mantuirii” ( vezi Luca 1, 77 ),
de a-l calauzi in dobandirea neprihanirii, a desavarsirii caracterului. Desi Biblia contine si istorie,
si filozofie, si poezie, si stiinta de cea mai buna caliatate, ea ramane o lucrare cu totul deosebita de
oricare alta.

2. Perioada scrierii Bibliei. Avand 39 de autori diferiti, Biblia a fost scrisa intr-un
interval de aproximativ 1500 de ani. Primele carti au fost scrise catre 1500 – 1400 i.Chr. , avandu-
l autor pe Moise. Ultima carte-Apocalipsa- a fost scrisa de apostolul Ioan catre sfarsitul secolului
intai d.Chr. Autorii Bibliei au trait in medii diferite, in tari diferite, vorbind limbi diferite si avand
un nivel de pregatire intelectuala diferit. Iata cativa din autorii ei: David si Solomon ( imparati ),
Amos ( pastor ), Daniel ( prim- ministru ), Moise ( educat in scolile Egiptului antic ), Ezra
( carturar ), Matei ( vames ), Petru si Ioan ( pescari ), Luca ( medic ), etc.

Ceea ce este uimitor este faptul ca, in ciuda diversitatii autorilor ei si a perioadei lungi in
care a fost scrisa, Biblia este unitara in continutul si mesajul ei. Nu exista in lume o alta lucrare
conceputa de om intr-un interval atat de mare ( un mileniu si jumatate! ) , avand atat de multi
autori ( 39 ! ) si care sa fie totusi o lucrare unitara, fara contradictii. Unitatea Bibliei nu poate fi
explicata decat prin originea ei divina, inspirata fiind de aceeasi Inteligenta superioara- Duhul
Sfant.

3. Conceptiile pe care le avea lumea in perioada in care a fost scrisa Biblia. Intr-o
vreme in care, in toate popoarele antice, pagane, stiinta se amesteca cu religia, cu practicile oculte,
cu misticismul si superstitia , Biblia are meritul de a descoperi adevaruri stiintifice clare, in
limbajul cel mai simplu si firesc. Se sustine adesea ca Biblia nu este o lucrare tocmai originala,
ideile ei fiind imprumutate din culturile antice: egipteana, babiloniana, persana, hitita sau greaca.
Este, de aceea, foarte important pentru noi sa stim ce sustine Biblia cu privire la un adevar
stiintific , facand in acelasi timp comparatie cu conceptiile popoarelor antice cu privire la acelasi
subiect. Doar facand acesta comparatie ( cu care ne vom ocupa in continuare ), vom putea
confirma sau infirma acuzatiile ce se aduc autorilor Bibliei cu privire la influentele pagane.

Lasand la o parte aceste scurte observatii , vom intra in subiectul propriu-zis, facand o
paralela intre sustinerile Bibliei, conceptiile popoarelor antice si cunostintele contemporane. Iata
cateva exemple:
A) Biblia sustine ca Soarele, Luna si stelele sunt corpuri ceresti create de
Dumnezeu cu un scop bine definit- acela de a fi luminatori ai Pamantului ( vezi Geneza 1,
14- 19 ).

Este interesant de observat ce credeau popoarele antice , contemporane cu autorii Bibliei,

cu privire la corpurile ceresti.
Babilonienii, de exemplu, credeau ca Soarele si Luna erau zei ( deci fiinte vii ! ). Soarele era
numit zeul Samas, iar Luna – zeita Sin. Egiptenii nu se deosebeau prea mult in coceptia lor de
babilonieni. Mai mult decat atat, ei credeau ca Soarele si Luna se plimba pe cer intr-o barca,
stelele fiind vaslasii. Egiptenii credeau ca cerul este o masa lichida. Vechii greci, de asemenea,
credeau ca Soarele si Luna sunt zei. Cand Anaxagoras- filozoful materialist care a trait in
secolulul al 5-lea i.Chr.- a sustinut ca Soarele este un glob de metal incandescent, el a fost alungat
din Atena. Romanii, la randul lor, numeau Soarele -“Sol invictus”, sarbatorindu-l pe 25
decembrie, dupa cultul zeului persan Mithra.
Iata cat de simpla si adevarata este relatarea Bibliei in comparatie cu conceptiile popoarelor
contemporane cu scriitorii ei ! Mai putem vorbi de influente pagane asupra scriitorilor Bibliei cu
privire la acest subiect ?

B) Biblia sugereaza ca Pamantul este rotund. Exista cateva pasaje biblice care
sugereaza acest adevar:
- Proverbe 8, 31: “…Jucand pe rotocolul Pamantului Sau…”
Traducerea franceza a Bibliei, facuta de Louis Segond, mentioneaza : “…Jouant sur le
globe de Sa terre…” ( “Jucand deasupra globului Pamantului Sau “ ). Nu insa toate traducerile
sugereaza acest adevar. Traducerile Crampon, New International Version, Douay etc. redau acest
verset cu sensul de lumea intreaga ( “…Playing in the world…” , Douay ).
- Isaia 40, 22: “ El sade deasupra cercului Pamantului…” Aceeasi expresie (“cercul
pamantului”)
este folosita si in traducerile Louis Segond ( in limba franceaza ) si New International Version ( in
limba engleza).
Traducerea Douay, in limba engleza, dupa textul latin Vulgata mentioneaza: “ It is He
that sitteth upon the globe of the earth… “ ( “El sta deasupra globului Pamantului” )

Unii comentatori ai Bibliei nu considera acest text ca fiind un argument in favoarea ideii
ca Pamantul este rotund, subliniind ideea ca expresia “cercul pamantului” nu se refera la globul
pamantesc, ci la linia curba a orizontului. De altfel, abatele Crampon traduce acest text: “ Il est
Celui qui siege par-dessus la voute de la terre” ( “El sade deasupra boltei Pamantului “). Am
amintit acest text doar in sensul ca el ar putea sugera ideea ca Pamantul este rotund , avand in
vedere faptul ca Biblia nu-si propune sa faca declaratii pur stiintifice.

- Luca 17, 34- 36: “Va spun ca in noaptea aceea, doi insi vor fi in acelasi pat, unul va
fi luat si altul va fi lasat. Doua femei vor macina impreuna: una va fi luata si alta va fi lasata.
Doi barbati vor fi la camp: unul va fi luat si altul va fi lasat.”
Aparent, cuvintele Mantuitorului nu ne spun nimic cu privire la subiectul de care ne
ocupam. Si totusi, privind mai atent continutul textului, vom observa ceva interesant. Aducand in
discutie momentul revenirii Sale pe pamant, Mantuitorul aminteste trei activitati umane care se
desfoasoara in acelasi moment:
- odihna prin somn, care apartine noptii
- macinatul cerealelor, care in Orient se face dimineata devreme, pe racoare
- lucrul la camp, activitate ce se desfasoara in cursul zilei
Domnul vorbeste despre “noaptea aceea” in care unii oameni vor dormi, altii vor macina
grane ( deci pentru ei este dimineata devreme ), iar altii vor lucra la camp, fiind zi. Avem aici un
indiciu cu privire la faptul ca Pamantul este rotund.

Este demn de subliniat faptul ca, in timp ce Biblia sugereaza ideea ca Pamantul este
rotund, savanti si filozofi ai antichitatii ca Platon, Aristotel, Ptolemeu si altii sustineau ca
Pamantul este plat. Conceptia anticilor a dominat gandirea omenirii pana tarziu in Evul Mediu. La
sfarsitul secolului al 15-lea, dupa calatoria lui Columb spre America, a avut loc o diputa istorica la
Salamenca, in Spania. Invatatii timpului cautau sa-l convinga pe Columb cu toate argumentele lor
“stiintifice” ca Pamantul este plat, nu rotund , asa cum sustinea marele navigator. Daca Pamantul
ar fi rotund-spuneau ei, el s-ar rostogoli fara sa-si mai revina. Din nou constatam ca Biblia este
corecta din punct de vedere stiintific, indiferent de ceea ce au sustinut, intr-un anumit moment al
istoriei, marii savanti ai lumii.

C). Biblia afirma ca Pamantul nu se sprijineste pe nimic.

- Iov 26, 7: “El intinde miazanoaptea deasupra golului si spanzura Pamantul pe
nimic.”
- Iov 38, 6: “Pe ce sunt sprijinite temeliile lui ( ale Pamantului ) ? Sau cine i-a pus
piatra din capul unghilui ? “

Conceptiile anticilor difereau mult cu privire la acest subiect. Indiferent de popor si

cultura lui, toti sustineau ca Pamantul este sprijinit pe ceva. Egiptenii, de exemplu, credeau ca
Pamantul pluteste pe apa. Grecii credeau ca Pamantul este sustinut de umerii titanului Atlas. Tot
in antichitate se mai credea ca Pamantul se sprijinea fie pe patru stalpi, fie pe o broasca testoasa,
fie pe patru broaste mari etc. Ne vine sa zambim astazi de asemmenea conceptii si credinte.

Este de remarcat faptul ca, in mijlocul unor asemenea conceptii, Biblia sustine adevarul:
Pamantul nu se sprijineste pe nimic. Iov nu era nici navigator, nici astronom, nici filozof, insa era
un om al lui Dumnezeu care cunostea adevarul pentru acea epoca. La data cand Moise scria cartea
lui Iov, in urma cu aproximativ trei milenii si jumatate, nu exista posibilitatea fotografierii
Pamantului din spatial extraterestru pentru a i se vedea forma, asa cum exista astazi aceasta
posibilitate. Acesta este pentru noi un argument in plus ca inspiratia Bibliei nu este omeneasca, ci
divina.

D) Biblia ne vorbeste despre miscarea in spatiu a corpurilor ceresti dupa niste legi
bine precizate.
- Isaia 40, 26: “Ridicati-va ochii in sus si priviti ! Cine a facut aceste lucruri ? Cine a
facut sa mearga, dupa numar, in sir, ostirea lor ? El le cheama pe toate pe nume; asa de mare
este puterea si taria Lui, ca una nu lipseste.”
Observam ca Biblia ne vorbeste despre o miscare ordonata a corpurilor ceresti in spatiul
cosmic. Ea sustine acest adevar intr-o vreme in care popoarele antice sustineau ca Pamantul este
fix pe suportii lui, iar cerul este o bolta pe care stelele sunt fixate ca niste ornamente.

E) Biblia vorbeste despre spatii nesfarsite care exista intre corpurile ceresti din
univers.
- 1 Imparati, 8, 27: “ Dar ce ! Va locui oare cu adevarat Dumnezeu pe pamant ? Iata ca
cerurile si cerurile cerurilor nu pot sa Te cuprinda. Cu atat mai putin casa aceasta pe care Ti-
am zidit-o eu ! “
Apostolul Pavel, scriind despre o experienta traita de el personal , afirma ca a fost rapit pana la
“al treilea cer” ( vezi 2 Corinteni 12, 2 ).

Intr-o vreme in care cu ochiul liber nu se puteau vedea pe cer decat cateva mii de stele,
Biblia vorbeste ( este adevarat, in termeni simpli, accesibili ) despre adevaruri descoperite de abia
recent cu mijloace ultramoderne. Notiunile de cer atmosferic, cer galactic si metagalactic sunt
incluse in expresiile biblice: “cer”, “ceruri” si “cerurile cerurilor”.Astazi, pe un petec de cer de
dimensiunea discului lunar, pot fi observate circa 400 de galaxii cu ajutorul telescoapelor
puternice. De unde stiau scriitorii Bibliei ca exista “ceruri ale cerurilor”- galaxii si metagalaxii ?
Un singur raspuns rational se impune: inspiratia divina.

F) Biblia sustine ca globul pamantesc a fost masurat si cantarit la creatiune.

- Iov 38, 4-5: “Unde erai tu cand am intemeiat Pamantul ? Spune, daca ai pricepere !
Cine i-a hotarat masurile, stii ? Sau cine a intins franghia de masurat peste el ? “
Desi limbajul este poetic, el ne transmite un adevar important: dimensiunile Pamantului
nu sunt intamplatoare, ci ele au fost hoatarate de Creator. Acelasi mesaj il gasim si in pasajul
urmator:
- Isaia 40, 12: “ Cine a masurat apele cu mana Lui ? Cine a masurat cerurile cu palma
si a intins tarana Pamantului intr-o treime de masura ? Cine a cantarit muntii cu cantarul si
dealurile cu cumpana ?”

Asadar, Biblia vorbeste despre niste dimensiuni bine determinate ale globului pamantesc.
Pamantul nostru nu a fost adus la existenta la intamplare, avand niste dimensiuni intamplatoare.
Dar au oare importanta atat de mare dimensiunile Pamantului ? Se cunoaste astazi ca intre
corpurile ceresti se exercita o forta de atractie universala care este direct proportionala cu masa
corpurilor ceresti si invers proportionala cu patratul distantei dintre ele. Daca Pamantul nostru nu
ar avea aceste dimensiuni bine determinate, el ar avea cu totul alta orbita. Ce ar insemna aceast
lucru ? Imposibilitatea vietii .

Mihai Serban , autorul cartii “Omul si astrele”, publicata in Editura Dacia in 1986, la pag.
87 scrie:
“Tera este o planeta privilegiata; orbita sa se afla la o distanta optima fata de Soare,
distanta care sa permita aparitia materiei vii si dezvoltarea formelor superioare de viata.
Urmarea situarii la distanta optima este constanta fluxului de energie pe care planeta il primeste
de la Soare, ceea ce asigura variatii mici ale temperaturilor locale in functie de anotimpuri. Fata
de temperatura medie de -25 grade Celsius care se inregistreaza pe Marte, pe Tera aceeasi medie
este de +10-15 grade Celsius, fapt cu implicatii deosebite in metabolismul apei in organismele
vii. Concluzia care se impune este ca Tera se afla la o distanta fata de Soare care sa asigure un
flux optim de energie radianta, suficient pentru a pastra in general temperatura apei in limitele
fatidice 0 si 100 de grade Celsius si a permite circulatia libera a acesteia si, in acelasi timp, nu
atat de intens incat sa transforme intreaga planeta intr-un desert incins.”

Ce consecinte ar avea un alt volum si o alta masa a planetei noastre ? Poate consecinta
cea mai grava pentru viata ar fi exercitarea unei alte forte de gravitatie. O forta de gravitatie mai
mica ne-ar impiedica sa ne deplasam cu usurinta pe supafata pamantului, iar aerul atmosferic s-ar
rarefia, nefiind atras suficient de puternic de pamant. Rarefierea sau disparitia atmosferei ar face
imposibila viata. O forta de gravitatie mai mare ne-ar strivi de pamant, dereglandu-ne toate
functiile fiziologice ale organismului. Desigur, consecintele ar fi multiple, insa una se impune a fi
mentionata: viata pe planeta ar fi greu de conceput , daca nu chiar imposibila.

G) Biblia sustine ca aerul are greutate.

- Iov 28, 25-27: “Cand a randuit greutatea vantului si cand a hotarat masura apelor,
cand a dat legi ploii si cand a insemnat drumul fulgerului si al tunetului, atunci a vazut
intelepciunea si a aratat-o i-a pus temeliile si a pus-o la incercare.”
 Noua ni se pare foarte firesc sa recunoastem acest adevar stiintific, insa pana la Toricelli
in 1643, s-a ras de ideea ca aerul ar avea greutate. Toricelli a fost cel care, in 1643, a demonstrat
ca aerul are greutate si ca el exercita o presiune asupra pamantului. Astazi se stie ca asupra noastra
apasa cateva mii de kilograme, dar cine simte greutatea aceasta? Ceea ce Toricelli a demonstrat
experimental in secolul al 17-lea, Iov a afirmat cu aproape doua milenii i.Chr. De unde stia Iov,
un simplu pastor din tara Ut, toate aceste lucruri ? Un singur raspuns se impune: inspiratia divina
a Bibliei.

H) Biblia sustine ca raportul dintre suprafata uscatului si cea a apei este de unu la
trei.
- Isaia 40, 12: “ Cine a masurat apele cu mana Lui ? Cine a masurat cerurile cu
palma si a strans tarana pamantului intr-o treime de masura?...”
Cu circa 2700 de ani in urma, intr-o vreme in care nu se putea vorbi de cartografierea
Pamantului cu ajutorul satelitilor de pe orbita, Isaia stia ca uscatul reprezinta circa o treime din
suprafata globului, in timp ce apele reprezinta doua treimi din aceeasi suprafata. Atlasul geografic
ne spune: uscatul are o suprafata de 149 200 000 km patrati, in timp ce suprafata oceanului
planetar este de 361 000 000 km patrati. Asadar, raportul de trei la unu este destul de corect. De
unde a stiut profetul Isaia acest adevar ? Doar dupa ultimele descoperiri geografice si, mai ales,
dupa primele zboruri in spatiul extraterestru, s-a putut calcula suprafata totala a uscatului si a
marilor.

Un singur raspuns ni se pare logic: inspiratia divina a Bibliei.

I) Biblia sustine ca Dumnezeu “a intins cerurile” la creatiune.
- Psalmul 104, 2: “Te invelesti cu lumina ca si cu o manta, intinzi cerurile ca un cort.”
- Iov 9,8 : “Numai El intinde cerurile si umbla pe inaltimile marii…”
- Isaia 40, 22 : “ El intinde cerurile ca o mahrama subtire…” etc.

Dar ce legatura exista intre expresia biblica “intinde cerurile” si stiinta contemporana ?
Astazi se vorbeste mult despre expansiunea universului. Teoria Big Bang , sustinuta de
majoritatea oamenilor de stiinta, dar in acelasi timp combatuta de alti oameni de stiinta, sustine ca
intreaga materie din univers se gasea concentrata initial intr-un atom primar. In momentul 0,
acest atom primar ar fi explodat, dand nastere corpurilor ceresti organizate in sisteme solare,
galaxii si roiuri de galaxii, care continua si astazi sa se departeze de punctul central al exploziei.

Ne vorbeste Biblia de Big Bang inca de acum aproximativ 2700 de ani ? Categoric nu !
Sau, mai corect spus, nu in sensul in care isi imagineaza astazi unii oameni de stiinta. Creatiunea
divina a fost , intr-un anume sens, o explozie ( Big Bang ) de viata, de imaginatie creatoare, in
urma careia a aparut universul. Biblia ne invata ca la origine a acestei “explozii” nu s-a aflat
hazardul lipsit de inteligenta si finalitate, ci o Persoana atotputernica si inteligenta- Dumnezeu
Creatorul. El este Cel care “a intins cerurile” si inca le mai “intinde”, caci ,afirma
Mantuitorul,“Tatal Meu lucreaza pana acum si Eu de asemenea lucrez”(Ioan 5, 17)

J) Biblia ne vorbeste , in termenii ei nestiintifici, despre Legea a doua a

termodinamicii- Legea entropiei.
- Romani 8, 20-21: “Caci firea ( natura ) a fost supusa desertaciunii, nu de voie, ci din
pricina celui ce a supus-o, cu nadejdea insa ca si ea va fi izbavita din robia stricaciunii… “
- Psalmul 102, 25-26: “Tu ai intemeiat in vechime pamantul si cerurile sunt lucrarea
mainilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei ramanea; toate se vor invechi ca o haina; le vei
schimba ca pe un vesmant si se vor schimba”

Acest pasaj din Psalmi l-a determinat pe Lordul Kelvin ( 1824- 1907 ) sa aprofundeze
termodinamica si sa descopere cea de-a doua lege a ei, supranumita si Legea entropiei. El era
convins ca lumea a fost creata de o Fiinta inteligenta, dar ca ea se indreapta spre un sfarsit
inevitabil, de la care doar Dumnezeu o poate salva prin redistribuirea energiei in univers.

Desi Biblia foloseste termeni simpli ca “robia stricaciunii” (“robia dezordinii”dupa alte
traduceri) sau “supusa desertaciunii”, mesajul ei este cat se poate de clar: Totul in lumea noastra,
de la caderea omului in pacat si caderea blestemului asupra intregului pamant, tinde spre
dezordine, haos si moarte, adica spre o stare in care entropia este maxima. Acesta este motivul
pentru care, in lumea noastra, este mai usor sa stricam , sa degradam, sa producem dezordine, sa
demolam, decat sa construim, sa creem, sa facem ordine. Stricand, demoland, facand dezordine,
nu facem altceva decat sa actionam in sensul in care lucreaza legea entropiei. In acelasi timp,
orice se face bun si ordonat in lumea noastra, cere mult efort si timp, caci se actioneaza impotriva
unei legi care guverneaza existenta noastra pe pamant.

Concluzii
Biblia nu este un tratat stiintific, dar ceea ce a afirmat ea cu milenii in urma, cand lumea
era plina de aberatii si falsuri pe post de inalta stiinta, este adevarat. Trebuie sa recunoastem
impreuna cu Mantuitorul: “Cuvantul Tau este adevarul.” ( Ioan 17, 17 )
De ce nu am crede tot ce spune el ?
Lori
Balogh

13. BIBLIA SI STIINTA MEDICALA

Viena, anul 1840. Pe vremea in care vienezii se leganau in ritmurile valsurilor lui Iohann
Straus tatal si fiul, capitala Austriei era un renumit centru medical pentru acea epoca. Intr-unul din
renumitele spitale-clinici, numit Algemeines-Krankenhaus, se petrecea ceva ciudat: una din sase
femei care se internau , deceda dupa un timp de spitalizare. Obstetricienii atribuiau moartea
nefericitelor lor paciente diferitelor cauze: constipatia, intarzierea lactatiei, frica… Ce se intampla
in acea clinica atunci cand murea un pacient ?

Cadavrul era transportat in sala de autopsie unde medicii si studentii intrau in fiecare
dimineata , inainte de vizitarea bolnavelor. Aici ei faceau autopsia cadavrelor dupa care, fara sa se
spele pe maini, intrau in saloane pentru a face examinarea pacientelor. Pe atunci nu existau
manusi de cauciuc.

La inceputul anului 1840, un medic tanar de origine maghiara- Ignatz Semmelweis-a

primit in grija un salon obstetrical. El a observat repede ca decedau acele femei care erau
examinate de profesorii si studentii care participasera la autopsie. Ca urmare, el a stabilit o regula
in salonul sau: orice medic si student care a participat la autopsie trebuia sa-si spele mainile cu
grija inainte de examinarea bolnavelor.

Regula a fost introdusa in vara anului 1847 si urmarea imediata afost o scadere rapida a
mortalitatii de la un deces din sase paciente, la un decs la 40 de paciente, apoi chiar la un deces la
84 de paciente. Statistica arata clar ca mortalitatea crescuta se datora unei infectii al carui germene
era adus din morga de profesorii si studentii ce participasera la autopsie. Apoi, s-a mai intamplat
ceva inexplicabil pentru acea epoca. Cu o ocazie , dupa spalarea atenta a mainilor, conform regulii
celei noi introdusa de Semmelweis, medicii au facut examinarea unui numar de 12 paciente intr-
un salon. Rezultatul ? 11 paciente au facut febra si au decedat. Dr. Semmelweiss s-a alarmat,
intrebandu-se cu privire la cauza mortalitatii crescande si atunci, tanarul medic a introdus o noua
regula: spalarea mainilor dupa examinarea fiecarei paciente. Rezultatul? Mortalitatea a scazut
brusc si semnificativ.
 Dr. Ignatz Semmelweis nu a putut insa sa supravietuiasca prejudecatilor colegilor sai.
Medicilor si studentilor li se parea prea greu sa se spele dupa fiecare pacient examinat si de aceea
au inceput sa-l defaimeze pe tanarul medic, subminandu-i autoritatea , pana acolo incat, la
inceputul anului urmator, nu i s-a mai prelungit contractul.

Succesorii lui Semmelweis au aruncat lighenele de spalat . Urmarea a fost evidenta:

mortalitatea a crescut din nou, ajungand la cifrele initiale. Deprimat, Semmnelweis a parasit
Viena, stabilindu-se la Budapesta, orasul sau natal. Acolo el a obtinut un loc intr-un spital in care
mortalitatea era la fel de ridicata. Introducand aceeasi metoda pe care o folosise la Viena, a
obtinut aceleasi rezultate imbucuratoare. Dar si prejudecatile noilor sai colegi erau aceleasi.
Gelozia si invidia ii faceau pe colegii lui Semmelweis sa nu-l mai salute cand se intalneau pe
coridoarele spitalului.

Intr-un efort disperat, Semmelweis a scris o lucrare in care a adunat toate observatiile
sale, o lucrare considerata a fi de pionierat in privinta asepsiei. Insa fiind un suflet sensibil,
psihicul i-a fost afectat si nu a putut rezista presiunii . Defaimat de colegii si superiorii sai,
Semmelweis si-a pierdut echilibrul mental si a sfarsit intr-un spital de psihiatrie…

Rasfoind istoria medicinii, putem observa ca astfel de greseli grave nu se faceau doar in
sectiile de obstetrica si ginecologie, ci in toate ramurile medicinii. Iata, de exemplu, cum se
pregatea o operatie la sfarsitul secolului al 19-lea. Pacientul intra in sala de operatie imbracat cu
hainele lui de acasa, la fel cum ar fi intrat intr-o berarie sau frizerie. Acolo se descalta si se
dezbraca, apoi se urca pe masa de operatie, asteptand medicul. Chirurgul se dezbraca de haine in
acelasi loc, apoi isi sufleca manecile de la camasa, isi scotea cateva instrumente din geanta sau din
dulap si incepea sa opereze. Daca dorea sa le arate ceva studentilor sai, profesorul ii invita sa-si
introduca mainile in abdomenul deschis al celui operat. Rezultatul era de asteptat.

Dr. Rosevelt Park scrie in cartea sa “Istoria medicinii” despre experientele sale ca
internist in anul 1876, intr-unul din cele mai mari spitale. Statistica sa arata ca aproape toti
pacientii operati, cu una sau doua exceptii, mureau de septicemie. Au trebuit sa treaca inca multi
ani pentru ca, in urma cercetarilor lui Louis Pasteur , Robert Koch si altii, sa se introduca niste
reguli de igienizare si asepsie care sa reduca mortalitatea.

Astazi, cand citim aceste lucruri, ne vine sa zambim de ignoranta medicilor care au
profesat medicina doar cu un secol- un secol si jumatate in urma. Ne vine sa zambim de nivelul
cunostintelor medicale de la mijlocul veacului al 19-lea. Cum este posibil sa nu se cunoasca un
lucru atat de elementar ca importanta pastrarii igienei in institutiile spitalicesti, precum si
importanta sterilizarii instrumentelor medicale folosite in salile de operatie ? Pe buna dreptate, un
cunoscut chirurg german pe nume Erwin Lieck afirma odata ca istoria medicinii nu este altceva
decat o istorie a marilor erori. Desi nicio ramura a stiintei nu a fost scutita de greseli, putem
afirma ca greselile savarsite in domeniul medical au fost mult mai grave decat cele facute in alte
domenii, caci ele au costat milioane de vieti omenesti.

Revenind la cele doua exemple amintite, milioane de vieti omenesti ar fi fost salvate daca
omul ar fi avut incredere in cateva recomandari simple , la indemana oricui, pe care Dumnezeu le-
a lasat in Biblie inca de acum 3500 de ani. Micul Dictionar Enciclopedic, editia 1987, defineste
astfel termenul de asepsie: Asepsia este” metoda de sterilizare a instrumentelor medicale, a
campurilor operatorii etc.cu ajutorul caldurii, ultrasunetelor, razelor ultraviolete etc. A intrat in
practica in urma descoperirilor lui Pasteur.” MDE, pag. 109

Poate fi gasit pe paginile Bibliei acest principiu simplu , dar esential pentru sanatatea
omului ? Sa citim cateva pasaje biblice apartinand Pentateucului ( primele cinci carti ale Bibliei ),
scris de Moise cu aproximativ 3500 de ani in urma.
- Levitic 15, 1-12. 31- masuri ce trebuiau luate in cazul anumitor simptome de boala
- Numeri 19, 11: “Cine se va atinge de vreun mort, de vreun trup omenesc mort, sa fie
necurat timp de sapte zile.”
- Numeri 31, 19-24: -masuri igienice ce trebuiau luate de popor dupa obtinerea biruintei
asupra madianitilor

Gasim in aceste cateva pasaje biblice, scrise cu 3500 de ani in urma , cateva reguli de
igiena , la indemana oricui si prezentate intr-un limbaj accesibil. Daca s-ar fi tinut cont de aceste
cateva reguli simple, milioane de oameni ar fi fost salvati. Iata cateva reguli - pe cat de simple, pe
atat de eficiente- recomandate in Biblie, pentru prevenirea raspandirii anumitor boli:
- Metoda biblica cerea spalarea intregului corp, nu doar a mainilor, celui ce s-ar fi putut
contamina.
- In unele cazuri, nu era suficienta o singura spalare . Ea trebuia repetata la anumite
intervale de timp.
- Spalarea nu se facea oriunde, ci in apa curgatoare.
- Hainele celui contaminat erau spalate si apoi uscate la soare.
- In unele situatii, chiar luandu-se toate aceste masuri, cel contaminat era declarat
“necurat” ( contaminat ) pentru o anumita perioada de timp si tinut in carantina. El era privit ca un
posibil purtator al germenilor bolii. Daca, dupa trecerea timpului prevazut, nu apareau semnele
bolii, carantina inceta si omul putea sa-si continue viata normala.

Sunt doar cateva reguli simple pe care Biblia le recomanda oamenilor inca de acum trei
milenii si jumatate. Au trebuit sa moara multi oameni nevinovati de-a lungul istoriei, doar pentru
ca aceste reguli au fost ignorate de catre cei ce practicau medicina. Paracelsus- renumitul medic,
alchimist si filozof renascentist din secolul al 16-lea, a facut o afirmatie destul de radicala :
“Profesorii universitari cauta intelepciunea in stiinta prejudecatilor; dar adevarul nu-si are
izvorul in stiinta universitatilor; el vine de la Dumnezeu.” Cuvinte tari, insa de multe ori
adevarate. De ce s-a gresit atat de mult pe taram medical in cursul secolelor trecute ?

O prima cauza a greselilor facute a fost respingerea revelatiei Scripturii, care pe langa
legi morale, ceremoniale si civile, contine si o serie de principii sanitare necesare unei vietuiri
sanatoase. In loc sa aleaga calea simpla propusa de Dumnezeu- cunoasterea binelui prin bine-
oamenii au ales o cale complicata- cea a cunoasterii binelui prin rau.

O alta cauza a greselilor facute in domeniul medical de-a lungul timpului este un fapt
care se tot repeta din cele mai vechi timpuri si pana azi: Un geniu in domeniul medicinii lanseaza
o anumita teorie. Aceasta poate fi buna, rea, sau partial buna. Aceasta teorie devine lege pentru
studentii din facultatile de medicina de-a lungul mai multor generatii, care o adopta si in practica
medicala. Apoi se dovedeste ca teoria respectiva nu este tocmai corecta si este nevoie de multe
dezbateri si lupte pentru ca acea teorie sa fie inlaturata. Iata cateva exemple:

1. Timp de cateva decenii s-a considerat ca repausul absolut la pat este obligatoriu pentru
cei care au suferit de infarct miocardic. Au trebuit sa treca patru decenii , presarate cu o multime
de victime decedate datorita unor embolii, pentru ca sa se revizuiasca “dogma” medicala si sa se
admita ca miscarea este absolut necesara chiar si in cazul infarctului de miocard.

2. Cu doua secole in urma se credea ca nicotina este un medicament foarte bun in tratarea
cefaleei si chiar in cazul unor afectiuni mai grave. Astazi se stie ca nicotina este una din cele mai
puternice otravuri, cauzand infarctul de miocard, cancerul bucal, faringian, esofagian, gastric,
diferite ulcere, gangrene ale membrelor inferioare etc.

3. In secolul al 19-lea s-a emis o teorie care se pretindea profund stiintifica, ce sustinea ca
opt aminoacizi esentiali nu pot fi procurati de organism decat din alimente carnate. Cercetari
recente de biochimie a proteinelor au demonstrat ca teoria este grasita, deoarece acesti aminoacizi
esentiali au fost gasiti si in alimente de origine vegetala: cereale, fructe, legume.

In concluzie, este bine sa obsevam ca stiinta umana, fie ca este vorba de un domeniu sau
altul, este perfectibila. Ceea ce astazi se considera a fi un adevar de necontestat, maine este posibil
sa se fie aruncat la cosul de gunoi al stiintei. Adevarul revelat in Biblie este insa unul vesnic, dupa
cum vesnic este Cel care este Autorul sau. Iata cateva “retete medicale “ ciudate:
- Pentru prevenirea incaruntirii parului , acesta trebuie uns cu sange de vitel negru, care a
fost fiert in ulei negru. Tot in acelasi scop, se poate unge parul cu grasime de sarpe cu clopotei…
- O alta reteta pentru ingrijirea parului consta in amestecarea in parti egale a unui calcai
de ogar abisinian si a unei copite de magar, fiarta in ulei.
- Pentru scoaterea aschiilor se recomanda aplicarea de sange de rama si balegar de asin
( plin cu spori de tetanus ! )
- Alte retete pentru diferite boli cuprind ca remedii: sange de soparla, dinti de porc,
mancaruri stricate, grasime ranceda, copita si excremente de magar, excremente de antilopa,
caine, pisica si chiar de fluture…

De ce am amintit toate acestea ? Deoarece ele faceau parte dintr-un papirus egiptean
renumit – Papirus Eber- un tratat medical scris in Egiptul faraonic in anul 1552 i.Chr, deci cu
circa 3500 de ani in urma. Pe vremea aceea Egiptul ocupa o pozitie dominanta in lumea veche in
privinta stiintei medicale. Aproximativ in aceeasi perioada, in Egipt traia Moise, cel ales de
Dumnezeu sa elibereze poporul evreu din captivitatea egipteana. Sa nu uitam insa ca Moise a fost
instruit timp de 28 ani in cele mai inalte scoli egiptene, acumuland tot ceea ce insemna stiinta la
vremea aceea. Moise este insa si autorul Pentateucului- primele cinci carti ale Bibliei. Intrebarea
fireasca pe care ne-o punem este daca putem gasi undeva in Biblie vreuna din aceste “retete”
medicale, copiate de la cel mai civilizat popor al vremii.

In mod surprinzator pentru unii, Moise nu a copiat niciuna din aceste retete celebre
egiptene, asas cum era de asteptat. Cum este posibil ca cel care a fost instruit timp de 28 ani in
scolile cele mai inalte ale Egiptului, sa nu se inspire , cel putin in unele privinte, din ceea ce a
invatat ? Multi sceptici ii acuza pe autorii Bibliei ca s-au inspirat din culturile popoarelor vecine:
Egipt, Babilon, Medo-persia, etc. Daca lucrurile ar fi sta in felul acesta, atunci in Biblie ar fi
trebuit sa gasim si retete de felul celor amintite mai sus. Biblia insa nu contine asa ceva.

Moise trebuie sa fi avut o credinta extraordinara incat nu s-a lasat ispitit de a introduce in
Pentateuc si in uzanta poporului evreu astfel de remedii ciudate, imprumutate de la popoarele
pagane din jur. In schimb, Moise a lasat cateva principii sanitare simple, primite direct de la
Dumnezeu, si care au ramas valabile si astazi, dupa milenii de istorie. Ele sunt redescoperite in
urma unor cercetari moderne. Am amintit deja principiul asepsiei, care cuprindea cateva
prescriptii simple si la indemana oricui, cu privire la sterilizare si decontaminare.

Un alt principiu sanitar pe care-l gasim in Biblie este cel al carantinei, care consta in
izolarea bolnavilor , in special in cazul unor boli grave si cu caracter epidemic. In Numeri 31, 19-
20 gasim cateva reguli pe care poporul evreu trebuia sa le urmeze dupa un razboi cu madianitii.
Participantii la lupta trebuiau sa stea in afara taberei timp de o saptamana, curatindu-se in a treia si
a saptea zi. Observam doua principii importante de care trebuiau sa tina cont: cel al carantinei si
cel al asepsiei. Spalarea repetata corpului si a hainelor si apoi uscarea lor la soare, precum si
carantina de o saptamana, aveau menirea sa fereasca poporul de o posibila contaminare cu vreo
boala infectioasa de care ar fi suferit madianitii.

In Levitic 13, 44-46 , gasim aceleasi pricipii , de data aceasta aplicate in cazul celei mai
temute boli din acea vreme: lepra. Bolnavul de lepra trebuia sa poarte hainele sfasiate, pentru a fi
recunoscut de semeni, si era izolat afara din tabara de locuit. Astazi principiul carantinei ni se
pare logic , dupa ce stiinta medicala i-a descoperit importanta. De ce oare el nu afost pus in
aplicare de-a lungul timpului, din moment ce Biblia il recomanda de mai bine trei milenii ?

Lepra- temuta boala a Evului Mediu- a inceput sa se extinda in Europa in secolele al 6-

lea si al 7-lea. Boala a devenit o adevarata epidemie, culminand in secolele al 13-lea si al 14-lea.
Lumea medievala era ingrozita de raspandirea acestei temute boli. Ce masuri au luat medicii
vremii ? Ei credeau ca lepra era produsa din cauza ingerarii mancarurilor fierbinti, a piperului si
usturoiului, dar si de o conjunctura nefavorabila a planetelor. Desigur, cu astfel de cauze, nici
remediile nu erau eficiente. Si atunci, deoarece medicina a dat din umeri neputincioasa, problema
combaterii leprei a fost preluata de biserica. Aceasta nu a facut altceva decat sa aplice vechiul
principiu biblic al carantinei. Rezultatul? Epidemia a fost tinuta sub control, iar Europa a fost
salvata de la o catastrofa.

Acelasi principiu a fost aplicat si in cazul ciumei, al varsatului negru si al altor epidemii,
salvand milioane de vieti omenesti. Un alt principiu sanitar elementar prezentat in Biblie este cel
al igienei corporale, a caminului si a mediului inconjurator. In Deuteronom 23, 10-14 sunt date
cateva reguli simple in aceasta privinta. Daca oamenii ar fi tinut cont de ele, bolile intestinale ca
holera, febra tifoida si dizenteria nu ar fi decimat populatia Europei in Evul Mediu.

Catre sfarsitul secolului al 18-lea, precautiile igienice, chiar in marile capitale europene,
erau inca primitive. De regula, gunoaiele si excrementele erau aruncate pe strazile nepavate si
murdare, facand ca mirosuri grele sa umple atmosfera acestor orase. Pe strazi se afla un adevarat
rai al mustelor- vehiculele cele mai eficiente ale temutelor boli amintite. Cate vieti ar fi fost
salvate daca s-ar fi tinut cont de acest principiu biblic al igienei !

Sa amintim ceva despre circumciziune. Practicata de poporul evreu, dar si in alte alte
regiuni ale globului, circumciziunea este privita de multi oameni ca un act religios- un semn al
poporului lui Dumnezeu din acele vremuri. Sa privim insa circumciziunea si din punct de vedere
medical, in urma unor cercetari recente.

In Geneza 17, 12 gasim porunca divina data lui Avraam, pe cand acesta avea 99 de ani:
“La varsta de opt zile, orice copil de parte barbateasca dintre voi sa fie taiat imprejur, neam
dupa neam…” Prima intrebare care se naste este de ce circumciziunea trebuia facuta dupa 8 zile si
nu dupa 5, 7, sau 10 zile de exemplu ? Cercetari recente privind fiziologia nou-nascutului scot in
evidenta cel putin doua motive pentru care circumciziunea era indicata in ziua a 8-a:

1. Vitamina K- necesara coagularii sangelui- nu este sintetizata in cantitate suficienta

inainte de ziua a 8-a, ceea ce ar duce la hemoragii abundente. Incepand cu ziua a 8-a, cantitatea de
vitamina K ajunge la o valoare normala in sangele copilului.

2. Un alt factor important in coagularea sangelui este protrombina. Inainte de ziua a 8-a,
nivelul protrombinei este foarte scazut, ceea ce ar duce la hemoragii mari. In ziua a 8-a, nivelul ei
este cel mai crescut. ajungand la 110 %, pentru ca, dupa aceea, sa scada la un nivel normal.

In concluzie, ziua a 8-a era cea mai indicata zi pentru circumciziune, caci organismul
copilului era cel mai pregatit pentru o vindecare rapida a ranii.

A doua intrebare care se ridica este de ce era nevoie de circumciziune. Care era rolul
acestei practici ? Un posibil raspuns il putem primi de la o serie de statistici recente, care au
demonstrat ca femeile evreice , ale caror barbati au suferit circumciziunea, se imbolnavesc intr-un
procent extrem de mic de cancer genital, in comparatie cu alte femei. Se ridica intrebarea: De
unde a stiut Avraam ca acest procedeu era unul profilactic si de unde a stiut el ca ziua a 8-a de
viata a copilului era timpul optim pentru efectuarea circumciziunii ? Nimeni din familia lui
Avraam nu practicase acest obicei, cu atat mai putin locuitorii din Ur, localitatea natala a
patriarhului.

Raspunsul nu poate fi decat acela pe care ni-l ofera Biblia: Avraam a primit toate aceste
instructiuni direct de la Dumnezeu, la fel cum le va primi mai tarziu si Moise pentru poporul
evreu. Paralela intre descoperirile Bibliei si cele ale stiintei poate continua. Se poate studia despre
alimentatia propusa de Biblie si cele mai noi descoperiri stiintifice in materie de nutritie. De
asemenea, se poate studia problema alcoolului, a drogurilor, a tutunului. a stresului etc. din
ambele unghiuri de vedere. Oricat am dezvolta aceasta paralela intre sustinerile Bibliei si
descoperirile stiintifice pe tema sanatatii, vom ajunge mereu la concluzia ca intre Biblie si
adevarata stiinta nu exista nicio contradictie.
Si acesta pentru simplul motiv ca la originea revelatiei biblice , cat si a stiintei adevarate,
se afla acelasi Autor- Dumnezeu.
Lori
Balogh

14. ORIGINEA OMULUI-TEORII VECHI SI NOI

La cele trei intrebari fundamentale ale oricarei filozofii sau religii–Cine suntem ? De
unde venim? Incotro mergem ?- se raspunde mergand pe doua directii opuse:
- Unii sustin ca suntem animale evoluate, venind din zbuciumul luptei pentru existenta.
- Altii sustin ca suntem fii de Dumnezeu, iesiti din mainile Creatorului intregului univers.

Ne este oare indifirent cine suntem si de unde venim ? Daca am fi doar niste animale
evoluate, probabil ca ne-am multumi sa traim doar ca niste animale evoluate, ceea ce putem
observa in mentalitatea si stilul de viata al multor semeni de-ai nostri. Daca, dimpotriva, suntem
fii de Dumnezeu, aspiratiile noastre, mentalitataea noastra si stilul noastru de viata vor fi ca ale
unor fii de Dumnezeu. Raspunsul pe care il vom gasi la aceste trei intrebari va defini intreaga
noastra existenta.

In ocazia de fata vom trece in revista cateva conceptii mai vechi sau mai noi cu privire la
originea omului. Vom incepe cu cateva conceptii ale anticilor, pe care le putem considera credinte
religioase, avand in vedere ca in antichitate religia, filozofia, superstitia si stiinta se
intrepatrundeau pana la identificare.

1. Conceptia babilonienilor cu privire la originea omului

In anii 1800-1700 i.Chr., cand Imperiul Babilonian era condus de vestitul rege
Hammurabi, circula o colectie de mituri intitulata Enuma Elish. Miturile acestea vorbeau despre
crearea universului, a lumii si- ceea ce ne intereseaza in mod deosebit acum- despre originea
omului. Amanunte despre acesta colectie de mituri babiloniene pot fi gasite in cartea lui Viktor
Kernbach-“Miturile esentiale”, publicata in Editura stiintifica si enciclopedica, 1968.

Enuma Elish era un poem recitat cu solemnitate la inceput de an nou, primavara, de catre
marele preot din Babilon, in templul E-Saggila. Poemul ne vorbeste despre un conflict intre zeii
cerului ( religia babiloniana era una politeista ! ). Marduk-zeul suprem-vrea sa rezolve acest
conflict prin crearea omului, care, slujind zeilor si aducandu-le jertfe, sa-i elibereze pe acestia de
povara slujirii. Dupa ce Marduk isi exprima dorinta de a-l crea pe om, un alt zeu- Ea- vine cu
propunerea ca sa fie cautat zeul vinovat pentru conflictul ceresc, apoi el sa fie sacrificat si din
sangele lui sa fie creat omul. Propunerea este acceptata si zeul Ea primeste imputernicirea de a
pune planul in aplicare. Ea il prinde pe zeul Kingu, autorul revoltei din cer, apoi il sacrifica si din
sangele lui ii creaza pe oameni, obligandu-i sa slujeasca zeilor.

Dupa o alta varianta a cosmogoniei babiloniene, apartinand preotului caldeean Bel-Usur,

cunoscut si sub numele de Berosos ( sec. 4-3 i.Chr. ), apar aceleasi elemente ca in poemul Enuma
Elish, insa cu deosebirea ca omul a fost creat din sangele unui zeu care s-a sinucis. Sangele
acestuia a fost amestecat cu tarana si din acest amestec au fost facuti oamenii. Sa observam ca,
dupa conceptia babilonienilor, motivul crearii omului a fost conflictul ceresc izbucnit intre zei, iar
scopul crearii lui a fost cel de a sluji zeilor. Din nefericire, aceasta idee a patruns si in lucrari
scrise de teologi crestini care sustin ca omul a fost creat pentru a se rezolva conflictul dintre
Dumnezeu si Satana.

Oare atat de josnica sa fie motivatia crearii omului ? Din fericire, realitatea pe care ne-o
descopera Biblia este cu totul alta: la temelia creatiunii a stat iubirea lui Dumnezeu si niciun alt
motiv mai mult sau mai putin meschin. Dumnezeu este dragoste ( vezi 1 Ioan 4, 8 up. ) si toate
motivele, scopurile si actiunile Sale izvorasc din dragoste.

2. Conceptia egiptenilor cu privire la crearea omului

Exista cateva scrieri- “Textele piramidelor” si “Cartea mortilor”- in care , desi nu ni se
dau prea multe amanunte, apare conceptia egipteana cu privire la crearea omului. Conform
mitologiei egiptene, oamenii au luat nastere din lacrimile zeilor.

3. Mitologia indiana sustine ca oamenii au aparut, asemenea zeilor, dintr-un ou

primordial.

4. Mitologia chineza este si mai ciudata in privinta originii omului. Vechii chinezi
credeau ca oamenii s-au nascut din insectele ( a se citi parazitii ! ) care misunau pe trupul fiintei
primordiale. Iata un citat in acest sens, valoros mai mult pentru poezia lui decat pentru
informatiile continute:
“Pan-ku ( fiinta primordiala ) , cel nascut inaintea tuturor,s-a preschimbat cu totul in
ajunul mortii sale: respiratia lui a devenit vant si nor, glasul lui s-a prefacut in tunet, ochiul sau
stang s-a facut soare, ochiul sau drept s-a facut luna, sira spinarii lui si madularele lui au devenit
patru laturi ale lumii si cei cinci munti uriasi, sangele lui s-a prefacut in fluvii, tendoanele si
vinele sale au ajuns sa fie drumuri pe pamant, din carnea lui s-a alcatuit tarana de aratura de pe
campuri, parul i s-a schimbat in stele, din perii de pe cap s-au facut ierburile si copacii, din dinti
si din oase au rasarit aurul si pietrele, din maduva lui au iesit la iveala margaritarele si jadul, iar
sudoarea i s-a prefacut in ploaie si roua…Insectele care traisera pe trupul lui , sub inraurira
vantului s-au facut oameni…” (1)

Iata ca, in mitologia chineza, omul are o origine mai umila si mai rusinoasa decat
lucrurile fara viata din jurul nostru !O alta varianta chineza cu privire la originea omului sustine ca
oamenii au fost facuti din lut de zeita Nini-wa. “Lumea din oras spune ca, pe cand nu se
faurisera inca cerul si pamantul, nu erau nici oameni. Nini-wa s-a apucat sa plamadeasca
oameni din lut, insa truda ei s-a dovedit atat de anevoioasa, incat zeita nu mai prididea cu
framantatul. Atunci a cufundat o farfurie in lutul cel moale si, smucind-o mereu afara, facea
astfel oamenii. Iata insa ca cei bogati si vestiti s-au ales dintre cei plamaditi din lut de mainile
zeitei, pe cand cei de jos si fara faima s-au pomenit scosi cu franghia.” ( 2 )

Ce diferenta uriasa intre relatarea Bibliei si acesta relatare a crearii omului pe care ne-a
lasat-o mitologia chineza ! Ce conceptii puteau sa aibe cei din antichitate despre zeii lor! Zei care
obosesc, se plictisesc, se lupta intre ei, care sunt lipsiti de rabdare, partinitori si nedrepti, creand
de la inceput oameni de categorii sociale diferite ! Desi Biblia ne spune ca omul a fost creat din
tarana pamantului, adica din aceleasi elemente chimice din care este alcatuita intreaga natura, ea
ne descopera un Creator atotputernic, vesnic, drept si desavarsit.

5. Mitologia grecilor contine “mitul androginului”, potrivit caruia , la inceput, exista o

fiinta umana bisexuala, cu patru maini, patru picioare, avand un cap cu doua fete, patru urechi, o
fiinta foarte puternica. Acest androgin puternic a inceput sa-i necajeasca pe zei, fapt pentru care ei
au hotarat sa ia masuri urgente. Nu doreau sa-l nimiceasca, deoarece atunci nu mai avea cine sa le
aduca ofrande. Atunci zeii au trimis un somn adanc asupra androginului si au despartit fiinta
acestuia in doi oameni- barbat si femeie. Mitul spune ca de atunci, cei doi se cauta pana se gasesc
si doar uniti pot fi cu adevarat fericiti.

Admiram frumusetea poetica a acestei legende ce incearca sa explice taina iubirii dintre
un barbat si o femeie. Dar nu putem fi de acord ca mitul grecesc al androginului ar avea ceva in
comun cu relatarea biblica cu privire la crearea omului.Desi Biblia relateaza si ea despre un somn
adanc adus peste Adam, pentru ca apoi sa fie creata Eva, nu avem in Biblie niciun indiciu ca
Adam ar fi fost un androgin, inainte de crearea femeii, cu atat mai mult cu cat cei doi au aparut la
existenta in aceeasi zi. Mitul androginului vorbeste in realitate despre un esec al zeilor creatori, in
timp ce Biblia ne spune ca la sfarsitul creatiunii, in urma unei verificari suplimentare, Dumnezeu
a declarat ca ”toate erau foarte bune.” ( vezi Geneza 1, 31 ).

Dupa aceasta trecere in revista a catorva mituri ale popoarelor antice cu privire la originea
omului, sa observam ca relatarea biblica din Geneza nu are nimic comun cu acestea. Gasim
undeva in Biblie ideea unui “ou primordial”? Ni se sugereaza undeva in Biblie ca omul ar fi fost
facut din sangele vreunui zeu ucis ? Ni se spune undeva in Biblie ca omul a fost creat din insecte
parazite sau ca urmare a plictiselii vreunui zeu ?
Asupra Bibliei sunt atintite multe acuzatii nedrepte cu privire la originalitatea sa,
sustinandu-se ca autorii ei s-au inspirat din mitologia popoarelor antice. Totusi, nu gasim niciun
element comun , nicio asemanare intre aceste conceptii ale popoarelor antice si relatarea Genezei.
Raportul biblic cu privire la originea omului este , pe cat de simplu, pe atat de verosimil:
“Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata si
omul s-a facut astfel un suflet viu.” Geneza 2,7

Lasand deoparte vechile conceptii cu privire la originea omului, despre care constatam ca
difera atat de mult de relatarea Bibliei, sa zabovim putin asupra “mitologiei moderne” cu privire la
acest subiect. Poate ca cineva va zambi in legatura cu folosirea sintagmei “mitologie moderna”,
insa cum am putea numi mai corect multimea atator teorii fanteziste, stiintifico-fantastice, cu
privire la originea omului, care circula in zilele noastre si avand o aparenta stiintifica
impresionanta? Iata cateva din aceste teorii moderne:

1. Cea mai cunoscuta si raspandita dintre teoriile de antropogeneza este cea

darwinista, sustinand originea animala a omului. Dupa 12 ani de la nasterea oficiala a
evolutionismului, prin aparitia lucrarii “Originea speciilor” in 1859, Darwin a publicat o alta
lucrare de capatai, in 1871-“Originea omului.” Lucrarea lui Darwin a rascolit lumea secolului al
19-lea, devenind baza conceptiei moderne cu privire la originea omului. Ideea de baza a teoriei lui
Darwin este ca omul a evoluat din maimuta, ideea fiind ulterior corectata prin afirmatia ca omul si
maimuta au evoluat dintr-un stramos comun. Vom reveni mai pe larg asupra acestei teorii, dupa
ce vom trece in revista si alte teorii de antropogeneza.

2. Teoria savantului austriac Oscar Kiss Maerth- o teorie care circula in zilele noastre.
Maerth a scris o lucrare intitulata “Inceputul a fost sfarsitul “in care sustine ca scenariul evolutiei
omului, asa cum este predata in scoli, este o pura imaginatie a savantilor. Savantul austriac sustine
ca, decat sa crezi ca omul s-a desprins din maimuta doar ca sa distruga planeta cu bombe atomice,
este mai usor sa crezi in revelatia Bibliei. Dar nici el nu crede in Biblie, fapt pentru care lanseaza
o teorie noua. . Maerth sustine ca totul a inceput atunci cand un stramos al omului a consumat
creierul unui semen al sau, dintr-un accident sau ca urmare a unei foamete prelungite. Asadar, nu
munca l-a creat pe om , ci canibalismul ! Consumand intamplator creier de maimuta, maimuta
canibala , de fapt, s-a drogat sexual. Savantul austriac afirma ca folosirea creierului si mai ales a
glandei hipofize, este un adevarat drog sexual. Acest prim accident ar fi generat nevoia repetarii
lui, ducand la un lant de crime in cautarea drogului. Consumand mereu creier, stramosul omului a
inceput sa se dezvolte , sa-i creasca parul in mod accentuat in zona capilara, fapt ce a necesitat
tinerea capului ridicat, in felul acesta ajungandu-se la pozitia bipeda.
Deci, conform conceptiei lui Oscar Maerth, “omul este o maimuta drogata sexual, cu
creierul bolnav.” (3 ) Ciudata conceptie despre om- acesta minune a creatiunii divine ! Dupa
savantul austriac, aparitia omului nu ar reprezenta un salt calitativ, ci o coborare pe o trepta
inferioara, din moment ce omul nu este altceva decat o maimuta cu creierul bolnav.

3. Teoria savantului englez Alister Hardy care sustine originea acvatica a omului.
Acesta afirma ca omul este urmasul unei maimute care, cu circa cinci milioane de ani in
urma, s-a adaptat traiului acvatic din apele caldute de la tropice. O presupusa racire a climei de
atunci a obligat maimutele sa se adapteze vietii marine, ceea ce a dus la pierderea blanii , precum
si la alte transformari care ar fi grabit umanizarea. Nu stim cata afinitate au avut acele maimute
pentru bai caldute si nu stim cum au putut ele supravitui in perioada de adaptare la viata marina,
dar un lucru este clar: nu tot ce zboara se mananca si nu orice teorie ce se numeste stiintifica este
cu adevarat stiinta.

4. Teoria savantului austriac Hans Haas, fondatorul cercetarii submarine moderne, a

lansat o alta teorie cu privire la originea omului-teoria transformarii pestelui in om. Savantul
sustine ca omul nu a coborat din pom si ca stramosul nostru nu a fost nici Adam, nici maimuta, ci
un peste care a iesit pe uscat. Hans Haas sustine ca toate vietatile au aparut din apa, iar organele
actuale au aparut si s-au dezvoltat treptat. Astfel, sustine el, cavitatea bucala a aparut acum circa
un miliard de ani, dintii - acum circa 400 milioane de ani, genele- acum 200 milioane de ani etc.
Acum 2-3 milioane de ani a inceput sa apara inteligenta umana si au cazut si ultimii solzi.
Ajungand pe uscat, aripioarele au devenit brate, apoi antebrate, maini, degete si picioare.

Analizand teoria lui Darwin si pe cea a savantului austriac, un paleontolog american

glumet a afirmat ca , de fapt, cele doua teorii nu se exclud. Singura deosebire , spune el, este ca
Darwin a luat tramvaiul de la statia “maimuta”, in timp ce austriacul l-a luat de la statia “peste.”

Cateva concluzii preliminare:

Daca “mitologia moderna” , adica teoriile stiintifice care circula astazi cu privire la
originea omului, Il exclud complet pe Creator, mitologia popoarelor antice, oricat ar fi de
fantezista, are cel putin meritul de a admite , sub o forma sau alta, interventia divinitatii in
aparitia omului pe pamant. In conceptia savantilor moderni, omul nu este altceva decat o
maimuta evoluata, fie pe uscat, fie in apa, fie datorita procesului muncii, fie datorita
canibalismului si a drogarii sexuale…De fapt, toti sustin acelasi lucru pe care l-a afirmat si
Aristotel: “omul nu este altceva decat un animal social.”

Sa ne mai mire faptul ca omul modern se comporta ca atare ? Daca aceasta este conceptia
sa cu privire la origini, de ce s-ar comporta altfel decat un animal, fie el si social ? Pe vremea cand
oamenii credeau despre ei ca se trag fie din sangele vreunui zeu, fie din lacrimi, fie dintr-un ou,
fie din parazitii de pe trupul fiintei primordiale, psalmistul David se intreba: “Ce este omul ca sa
te gandesti la el? Si fiul omului ca sa-l bagi in seama ? L-ai facut cu putin mai prejos decat
Dumnezeu. L-ai incununat cu slava si cu cinste. I-ai dat stapanire peste lucrurile mainilor Tale,
toate le-ai pus sub picioarele lui.” Psalm 8, 4-6

Ce este omul in conceptia biblica ? O fiinta demna, creata desavarsit de un Dumnezeu al

iubirii, cu un scop inalt si o pozitie de print in marea creatiune divina. Omul este fiu de
Dumnezeu- nu un maimutoi care se stramba in fata oginzii!-o fiinta demna, nu un animal evoluat
care sa fuga de umbra sa. In arborele genealogic al Mantuitorului, pe care il prezinta evanghelistul
Luca ( cap. 3, 23-28 ), Adam este numit “fiul lui Dumnezeu.”
“Prea iubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Si ce vom fi nu ni s-a aratat inca,
dar stim ca, atunci cand se va arata El, vom fi ca El, pentru ca Il vom vedea asa cum
este.” 1 Ioan 3,2
Tie iti este indiferent cine esti si de unde vii ? Mie nu-mi este indiferent. De aceea iau in
serios ceea ce spune Biblia.

Lori Balogh
Referinte bibliografice:
( 1 ) Viktor Kernbach, “Miturile esentiale”, pag. 63
( 2 ) Idem, pag. 64
( 3 ) Mihai E. Serban, “Omul si astrele”, pag. 179

15. IN CAUTAREA STRAMOSILOR

Pana nu demult, exista o singura ramura stiintifica ce se ocupa cu originea omului-

paleontologia. Metoda stiintifica era simpla: cercetatotul, inarmat cu o lopata si un tarnacop, pleca
in diferite regiuni ale globului in care spera sa gaseasca vreun os sau schelet mai interesant. Daca
gasea ceva care sa-i retina atentia, cercetatorul ducea acasa fragmentul fosil pentru a-l cerceta pe
indelete, apoi, inarmat cu teoria evolutionista, ajungea la niste concluzii tocmai bune de publicat.

Ne-ar fi util un scurt istoric al celor mai rasunatoare descoperiri antropologice: In 1856,
intr-o localitate aproape de Dusseldorf, aflata pe valea Neanderului, a fost gasit primul schelet al
asa-numitului “om de Neanderthal”. Ulterior, s-au gasit parti de schelet provenind de la circa o
suta de indivizi. Cand s-au descoperit aceste fosile, s-a crezut ca s-au descoperit, in sfarsit,
stramosii omului, care, dupa descrierile facute de specialistii in antropologie, erau scunzi, masivi,
robusti, avand capul mare, fruntea tesita si arcade proeminente.

La inceputul secolului nostru, circulau niste desene reprezentandu-l pe omul de

Neanderthal, desene pe care le gasim si astazi in manualele de biologie. Desenele infatisau o fiinta
umana paroasa, sarac imbracata, avand gatul scurt si rigid, umerii garboviti, picioare incovoiate si
aparenta salbatica. In 1955, doi profesori de anatomie din Baltimore si Londra- Straus si Cave- au
ajuns la concluzia ca scheletul omului de Neanderthal era ros de artrita, ceea ce-l obligase pe
respectivul sa adopte o pozitie adusa, garbovita, nenaturala. Mai mult decat atat, capacitatea
craniului omului de Neanderthal era foarte apropiata de cea a omului modern. Majoritatea
studiilor arata ca el era tot atat de inteligent ( daca nu chiar mai inteligent! )decat omul modern.

Ultimele concluzii ale cercetatorilor rastoarna cu totul conceptiile initiale cu privire la

omul de Neanderthal. Iata ce scria autorul unui scurt articol pubicat in “Romania libera” in 1988:
“Daca omul de Neanderthal, care a trait cu 45 000-150 000 de ani in urma, ar mai exista si ne-ar
iesi in cale imbracat in haine moderne, probabil ca el nu ar mai atrage nimanui atentia. La
aceasta concluzie surprinzatoare au ajuns , potrivit ziarului “Neue Zurcher Zeitung”, specialistii
de la Muzeul de Istorie Naturala din Viena. In urma studierii detaliate cu ajutorul razelor X a
adanciturilor fruntii, ochilor, nasului si maxilarului superior pe diverse cranii ale acestui
stramos al nostru, ei conchid ca vechea ipoteza potrivit careia omul de Neanderthal avea o
infatisare asemanatoare cu a maimutelor ( frunte tesita si barbie proeminenta ) poate fi
considerata acum o simpla fantezie. El era mult mai apropiat ca infatisare decat s-a crezut.” ( 1 )
 Insa probleme asemanatoare le ridica nu doar asa-zisul om de Neanderthal, ci si alte
fiinte humanoide considerate a fi stramosii omului modern. In 1870, Eugene Dubois, conferentiar
de anatomie la Universitatea din Amsterdam, demisioneaza din functia sa si se inroleaza in armata
olandeza a Indiilor de Est, pentru a cauta veriga ce leaga maimuta de omul modern. In anul
urmator- 1871- el gaseste in Jawa niste oase pe care le asambleaza si le denumeste Pitecantropus
erectus- omul maimuta in pozitie verticala. In jurul “omului de Java” au existat, de-a lungul
timpului, mai multe controverse timp. Eugene Dubois a ascuns, timp de mai multi ani,
fragmentele osoase si nu a permis decat unui numar foarte mic de oameni sa le vada. El insusi si-a
exprimat indoiala cu privire la originea acestor fosile, intrebandu-se daca nu cumva ele sunt oase
de om modern.

Asupra interpretarii scheletuluii omului de Java, istoricul Nicolae Iorga , desi nu era un
adept al Bibliei, scria in lucrarea sa “Materiale pentru o istoriologie umana”: “ Omul de Java e
asa de putin sigur incat s-a putut spune ca nu e, de fapt, decat un enorm gibon…Asupra
ramasitelor trupului omenesc , concluziile nu trebuie trase prea repede…” ( 2 ) “Toate aceste
sunt verosimile si totusi foarte nesigure…” ( 3 )

Acelasi autor, vorbind despre conceptia darwinista a evolutiei omului, cu care nu era de
acord, afirma: “Aceeasi linie de dezvoltare ( evolutie ) ar fi trebuit sa fie urmata si de anumite
maimute cataratoare si, cum nu este cazul, enigma ramane intreaga, ingaduind cercetatorilor
care si-au pastrat credinta, sa recurga la o interventie supranaturala…” ( 4 )

Timp de 40 de ani, “omul de Piltdown” a fost consideart o veriga de seama in evolutia

omului modern. Scheletul sau a fost descoperit in 1912 de colectionarul englez Dawson la
Piltdown, in Anglia. Craniul imbina trasaturi de om cu trasaturi de maimuta, avand o cutie
craniana ca a unui om modern, iar mandibula ca a unei maimute. In 1953, deci dupa 40 de ani, s-a
dovedit ca veriga atat de pretioasa era un fals grosolan. La craniul unui om modern, colectionarul
englez a adugat maxilarul inferior al unei maimute contemporane, vopsind totul cu grija cu
bicromat de potasiu, pentru ca sa arate cat mai vechi.

In 1924, profesorul Raymond Dart, profesor de anatomie la Universitatea din

Iohanesburg, gaseste in Botswana scheletul unui hominid cu fata tesita ca de maimuta, avand
pozitia verticala si cutia craniana mica. Profesorul l-a numit Australopitecus africanus. Specialistii
cred ca este cel mai vechi hominid. Scelete asemanatoare s-au mai descoperit si in Europa de
Vest, Africa si Asia. Insa nici acest presupus stramos al omului nu ramane fara probleme. In
nordul Keniei exista o regiune foarte bogata in schelete de australopiteci. Dar ceea ce ii pune in
mare incurcatura pe antropologi este urmatorul fapt de necontestat: in acelasi strat geologic s-au
gasit schelete de oameni moderni a caror vechime a fost stabilita la circa 4 milioane de ani,
precum si schelete de australopiteci a caror vechime a fost stabilita la circa 2 milioane de ani.

Logica si bunul simt ne determina sa ne intrebam: Cum poate fi australopitecul stramosul

omului de azi, din moment ce omul modern a existat, dupa datarile efectuate, cu 2 milioane de ani
inaintea acestuia?
In anii 1944 si 1947, d-na Henri Martin a descoperit intr-o grota din Charente, Franta, un
craniu si cateva unelte pe care le-a atribuit omului de Neanderthal. Sapand mai adanc in solul
cavernei, a gasit urme de animale si cranii umane care nu se asemanau cu cele ale omului de
Neanderthal. Fruntea era ca a omului modern, iar arcadele erau putin dezvoltate, asemenea
europenilor moderni.

Problema care se pune este cum a fost posibil ca omul modern sa fie ingropat sub
“stramosul” sau- omul de Neanderthal? Dar, parasind santierele bogate in fosile umane, care dau
destula bataie de cap paleontologilor si antropologilor, sa vedem ce face cercetatorul dupa ce a
descoperit un schelet sau un fragment osos care-i atrage atentia. Dupa examinari minutioase si
datari cu carbon radioactiv, potrivit teoriei evolutioniste, fragmentul osos este introdus intr-o
schema a evolutiei omului, conceputa de cercetator.

Schema evolutiei umane este diferita de la un cercetator la altul. Numai in lucrarea lui
Mihai E. Serban “Omul si astrele” gasim , la sfarsitul cartii 9 variante ale evolutiei. In unele se
sustine ca stramosii omului au aparut acum 5 milioane de ani, in altele-acum 2 milioane de ani
etc. In unele australopitecul apare ca stramos al omului, in altele el apare ca o ramura separata a
evolutiei. Exista foarte multa nesiguranta, foarte multa fantezie si prea multa filozofie in acest
domeniu al stiintei.

In ultima vreme, alaturi de antropologii clasici, s-a ridicat o noua categorie de oameni de
stiinta care-si propune sa studieze originea omului-geneticienii. Voi spicui cateva lucruri
interesante publicate in presa, catre sfarsitul secolului al 20-lea. Specialisti in biologie moleculara
au studiat ADN-ul extras din placentele donate de mame provenind de pe toate continentele lumii.
Ei au descoperit un gen de ADN care nu se afla in nucleu, ci in mitocondriile citoplasmatice
( acele mici formatiuni care asigura energia celulei ). Acest ADN mitocondrial nu se amesteca
niciodata cu al tatalui, el transmitandu-se curat de la mama la copil. Mergand pe firul acestui
ADN , geneticienii au ajuns la cateva concluzii deosebit de interesante, care-i pun in mare
incurcatura pe antropologii si paleontologii de factura clasica. Iata cateva observatii facute de
geneticieni: Ei afirma ca suntem o specie tanara, diferentele genetice intre rase fiind neinsemnate.
Tot ei au observat ca , uneori, in cadrul aceleiasi rase exista diferente genetice mai mari decat
intre rase. De multe ori intre doi europeni exista diferente genetice mai mari decat intre un
european si un african. Aceasta inseamna ca suntem mai inruditi decat se credea si ca noi ne
tragem dintr-un singur stramos.

Mergand pe firul ADN-ului mitocondrial, geneticienii au ajuns la concluzia ca toti

oamenii se trag dintr-o singura femeie, pe care au numit-o Eva si despre care se afirma ca ar fi
trait nu acum 25, 20, 5 sau 2 milioane de ani, asa cum afirma antropologii clasici, ci acum 100
000-150 000de ani. Cea mai mare problema pe care o ridica noile date stiintifice este aceea ca
oamenii moderni nu au evoluat lent, in diferite parti ale lumii, asa cum considerau multi
antropologi pana la acea data , ci evolutia s-a produs oarecum brusc, intr-o singura familie si
anume familia Evei. “ADN-ul tuturor copiilor duce, in ultima instanta, catre o singura femeie…
La prima vedere pare de neconceput ca o singura femeie sa fie sursa intregului ADN
mitocondrial, dar acesta este un rezultat bine stabilit al legilor probabilitatii… Indiferent unde a
fost vatra Evei, geneticienii sunt de acord asupra faptului ca ea a trait acolo de curand, iar acest
lucru le da bataie de cap antropologilor. Daca Eva a trait in ultimii 200 000 de ani, se prea poate
ca ea sa fi fost un om modern, eventual chiar unul dintre primii dintrte noi.” ( 5 )

Dar geneticienii nu s-au oprit aici. Ei au ambitia sa dea de primul stramos masculin al
omenirii , cercetand un ADN din nucleul celular, iar din acesta-cromozomul Y. Concluzia este cat
se poate de interesanta: “Deci, cel putin pentru moment, singura concluzie pe care o putem trage,
fara sa gresim prea mult, este ca Adam a fost tatal Evei.” ( 5 )

De trei milenii si jumatate, Biblia sustine acelasi lucru pe care geneticienii secolului al
20-lea l-au confirmat de abia acum. Biblia nu ne vorbeste de mai multi stramosi ai omului de azi,
ci de unul singur- Eva, mama tuturor oamenilor. Tot Biblia ne spune ca nu Eva era inaintea lui
Adam, ci invers. “Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adanc peste om si omul a
adormit. Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui si a inchis carnea la locul ei. Din
coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a facut o femeie si a adus-o la om. Si omul a
zis: Iata, in sfarsit, aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea ! Ea se va numi
femeie, pentru ca a fost luata din om.” Geneza 2, 21-23
 Daca asa stau lucrurile. cum se explica existenta unor schelete sau fragmmente osoase ce
par sa indice o evolutie ? Parerile sunt diferite. Cineva a afirmat despre scheletul omului de
Neanderthal ca nu este altceva decat scheletul unui soldat mongol din timpul razboaielor lui
Napoleon. Un alt specialist in anatomie a afirmat ca el nu este altceva decat “un idiot patologic”de
data recenta. Alte schelete, asa cum am vazut in cazul “omului de Piltdown” sunt falsuri grosolane
ale unor indivizi care si-au cautat popularitatea.

Care este conceptia creationista cu privire la aceste schelete? Noi credem ca ele
reprezinta urme ale unor indivizi sau grupe de indivizi degenerati, care s-au separat de societatea
vremii din diferite motive si care au alunecat in mod gradat spre practici salbatice, mergand chiar
pana la canibalism. Este de asemenea posibil ca oasele sa apartina unor oameni surghiuniti si
expulzati din societate. Asa ne explicam de ce multe din aceste schelete sau fragmente scheletice
sunt amestecate ( in Israel, Franta ) cu schelete ale unor oameni moderni sau sunt ingropate sub
cele ale unor oameni de tip contemporan.

Si atunci ne intrebam: in loc de termenul de evolutie nu ar fi mai corect sa folosim

termenul de involutie ? Daca luam in serios raportul biblic si ne comparam cu primii nostri
parinti, nu mai exista nicio indoiala ca omenirea s-a degradat in mod constant de atunci si pana
astazi. Credem, potrivit Scriipturii, nu intr-o evolutie, ci intr-o transformare pe care o va face
Creatorul in vietile celor care Il vor cauta din toata inima. O transformare care nu va necesita
milioane de ani, ci doar o viata de om. Viata ta si a mea. Trebuie numai sa ne dam acordul pentru
aceasta.

Lori
Balogh

Referinte bibliografice:

( 1 ) Ziarul “Romania libera”, 1988

( 2 ) Nicolae Iorga, “Materiale pentru o istoriologie umana “, Editura Academica, 1968, pag. 27
( 3 ) Idem, pag.32
( 4 ) Idem, pag. 47
( 5 ) Revista “Lumea”, nr. 14, 15, 1988, citand articol din Newsweek, 11 ian. 1988

16. CINE SUNTEM: FII DE DUMNEZEU SAU VERI AI MAIMUTELOR ?

In vara anului 1982, o echipa de cercetatori aflati sub conducerea lui Jose Gilbert de la
Institutul de Paleontologie din Sabadell, Spania, a descoperit in localitatea andaluza Orce o bucata
de craniu de 8/5 cm. Piesa a fost studiata timp de un an de mai multi specialisti internationali,
pentru ca in 1983 sa fie comunicate rezultatele. Era vorba de o bucata de craniu, avand o vechime,
dupa parerea specialistilor, cuprinsa intre 900 000 si 1 600 000 ani si care apartinuse unui tanar de
17 ani, inalt de 1,5 m, paros si cu putina barbie. S-a crezut ca este veriga intermediara intre homo
habilis si homo erectus. Descoperirea parea senzationala. caci se dovedea ca aparitia omului in
Europa era mai veche cu 200 000 de ani decat se crezuse.

Dupa catva timp insa, aceiasi specialisti au gasit pe fata interna a bucatii de craniu o mica
creasta si niste rugozitati pana atunci ascunse sub o crusta de calcar fosilizata- semne
caracteristice acvidelor si nu hominizilor. Problema a devenit atat de serioasa incat guvernul
andaluz a hotarat sa suspende simpozionul international de paleontologie care fusese programat.
Celor 500 de personalitati invitate le-au fost trimise scrisori in care se anunta suspendarea
congresului. In aceeasi zi , cotidianul “El Pais” din Madrid a publicat un articol intitulat cu litere
mari: “Omul de Orce nu era decat un magar.”

Incheind cu aceasta sirul exemplelor care demonstreaza cat de relativa si nesigura e

interpretarea paleontologilor, dorim sa patrundem mai adanc in enigmele pe care ni le rezerva
teoria evolutionista cu privire la aparitia si evolutia omului. In cartea “Omul si astrele” , aparuta
la Editura Dacia in 1986, autorul prezinta 5 enigme ale evolutiei omului- 5 probleme foarte
serioase care nu se incadreaza deloc in scenariul evolutionist, punand sub semnul intrebarii
intreaga teorie. Vor fi amintite toate, insa vom insista doar asupra a doua din ele.

1. Teoria evolutionista nu poate explica de ce stramosii omului au trecut de la pozitia

patrupeda la cea bipeda, care nu asigura niciun avantaj momentan.
2. Teoria evolutionista nu poate explica de ce a crescut atat de mult volumul creierului
omenesc, depasind necesitatile concrete ale fiintei umane.
3. Teoria evolutionista nu poate explica de ce stramosii omului au pierdut blana, care era
pentru ei cel mai bun mijloc de aparare.
4. Teoria evolutionista nu poate explica de ce instinctual sexual s-a exacerbat la om, in
timp ce la animale nu depaseste necesitatile de perpetuare a speciei.
5. Teoria evolutionista nu poate explica aparitia limbajului articulat.
“Toate acestea- spune autorul lucrarii- sunt adevarate enigme.” ( 1 )

Sa ne oprim putin la prima dificultate pe care o intampina evolutionismul, atunci cand

trebuie sa explice trecerea de la statiunea patrupeda la cea bipeda. Cand Darwin a formulat teoria
sa in 1859, in volumul “Originea speciilor”, apoi in 1871, in volumul “Originea omului ,“ el a
explicat mecanismul evolutiei prin selectia naturala. Conform teoriei selectiei naturale, in lupta
pentru existenta dintre animale au supravietuit si au dat nastere la urmasi doar acelea care au fost
mai bine inzestrate, mai puternice, mai adaptate mediului.

Desi selectia naturala are un oarecare rol in viata biologica, totusi nu trebuie sa-i
absolutizam rolul. Iata un exemplu: daca ne referim la specia cainelui, dupa milioane si milioane
de ani de asa-zisa evolutie, ca urmare a selectiei naturale, ar fi trebuit sa existe astazi doar caini
puternici, vigurosi- dulai in adevaratul sens al cuvantului. Realitatea este insa alta. Dupa atata
evolutie si selectie naturala, suntem inconjurati de o multime de rase de caini de toate marimile:
unii mici si neajutorati, altii mari si puternici. Acest exemplu poate fi extins la toate speciile de
animale.

Daca aplicam selectia naturala la momentul desprinderii omului din maimuta, lucrurile
se complica foate mult. Sa ne imaginam ca, cu milioane de ani in urma, dintr-un grup de maimute
antropoide una din ele sau un grup mai mic, s-au ridicat in doua labe si s-au ambitionat sa ramana
asa, devenind primii stramosi ai omului. Se pune intrebarea: conform selectiei naturale, care din
cele doua categorii de maimute era mai bine adaptata mediului:cea care s-a multumit cu mersul si
cataratul in patru labe sau cea ce s-a ridicat in doua
labe ?

Orice fiziolog cinstit va recunoaste ca trecerea de la pozitia patrupeda la cea bipeda a

stramosilor omului ar fi adus o multime de dezavantaje:
1. Ar fi scazut viteza de deplasare , crescand efortul la deplasare.
2. S-ar fi pierdut abilitatea de catarare in copaci , punand in pericol tot mai mult noua
specie aparuta.
3. Ar fi aparut neplaceri ale tranzitului intestinal, precum si o boala caracteristica statiunii
bipede- constipatia cu toate consecintele ei.
 4. Ar fi aparut boli ale aparatului circulator. Datorita pozitiei verticale, inima omului
trebuie sa invinga permanent forta gravitationala. La animale, datorita pozitiei orizontale, inima
munceste mai putin si boli ca varicele, tromboflebitele, insuficienta venoasa nu apar. De altfel
omul este singura fiinta care lesina, tocmai datorita efortului la care e supus aparatul circulator
datorita pozitiei bipede.
5. Datorita pozitiei verticale, apoar si tulburari si deformari ale sistemului osos, curburi
patologice ale coloanei vertebrale, hernia de disc, rupturi de menisc la nivelul genunchiului,
osteoartrite generate de greutatea corpului …
6. Tot datorita pozitiei bipede apar si tulburari ale aparatului respirator. Respiratia are
mai putina eficienta, deoarece muschii toracelui si diafragma , in loc sa fie liberi sa participle la
actul respiratiei, la om trebuie sa mentina corpul in pozitie verticala, apasand in acelasi timp si
asupra organelor interne.

In concluzie, daca ridicarea maimutei de pe patru labe pe doua labe a adus atatea
dezavantaje imediate, cum a mai actionat selectia naturala? Care maimute erau mai adaptate
mediului: cele care au continuat sa se deplaseze in patru labe sau cele care s-au ridicat in doua?
Mai mult decat atat, teoria evolutionista nu poate explica mecanismul care a dus la trecerea de la
pozitia patrupeda la cea bipeda. In general, se dau explicatii puerile, de genul: iarba din savana a
crescut prea inalta si stramosii omului au fost nevoiti sa se ridice in doua labe pentru a-si observa
dusmanii ( la fel, gatul girafei s-a alungit, tot intinzandu-se dupa crengile copacilor inalti ).

O alta enigma pe care asa-zisa evolutie a omului nu o poate explica este pierderea blanii.
Blana este cel mai perfectionat mijloc de protectie al unei vietuitoare. Si aceasta, din mai multe
motive:
1. Blana formeaza la nivelul epidermei un microclimat aproape constant care protejeaza
organismul de raceli cauzate de diferentele mari de temperatura.
2. Blana apara pielea de lovituri, taieturi, zgarieturi, deci de efectele mecanice.
3. Blana, prin directia perilor, contribuie la indepartarea de pe piele a produselor de
dezasimilatie si a secretiilor, fara modificarea temperaturii corpului.
4. Blana apara pilea de actiunea ploii si zapezii, datorita gresarii perilor. Omul, datorita
goliciunii sale, este privat de toate aceste avantaje ale blanii. El este supus racelii, loviturilor,
taieturilor si zgarieturilor, este foarte sensibil la diferentele de temperatura. Ne intrebam atunci: de
ce ar fi parasit stramosii omului blana ? Ar fi stupid sa afirmam ca pirderea blanii ar fi un rezultat
al selectiei naturale.

Daca ne referim la dezvoltarea exploziva a creierului omenesc fata de cel al maimutei,

apar din nou o multime de probleme nerezolvate. Pentru asupravietui ca fiinta biologica , omul nu
ar avea nevoie de atat creier cat are acum. Creierul omului depaseste nevoile concrete ale vietii.
De ce ? Cum se poate explica acest mister ? Evolutionismul nu are un raspuns la aceste intrebari .
Dupa cum el nu poate explica de ce omul are imaginatie, cand atatea fiinte perfect adaptate
mediului pot supravietui foarte bine si fara ea.

Evolutionismul nu poate explica de ce omul are o constiinta morala. La ce foloseste ea

din punct de vedere biologic? Foloseste ea la reproducere, la castigarea existentei sau la
desfasurarea unor functii biologice ale organismului uman ? Mai mult chiar, constiinta morala a
omului se opune selectiei naturale , caci ea nu-i da voie omului sa faca orice cu semenii sau chiar
cu animalele.

In concluzie, selectia naturala nu poate explica mecanismul evolutiei, dimpotriva ea

complica lucrurile. Sa ne gandim: Intre o maimuta patrupeda, avand mare abilitate de a se catara
in copaci si avand o blana protectoare si o alta maimuta ridicata in doua labe, care si-a pierdut
blana protectoare, supusa frigului si reducandu-si viteza de deplasare, ce ar fi ales selectia
naturala? Desigur, tot maimuta cea obraznica si neastamparata s-ar fi dovedit cea mai adaptata
mediului.

Marele naturalist si filozof francez Buffon ( 1707-1788 ), in lucrarea sa “Istoria naturala”

face cateva observatii interesante. Desi evolutionist in gandire, Buffon contrazice posibilitatea
evolutiei omului din maimuta. Iata cateva din aceste observatii :
1. Desi se aseamana cu omul, maimuta are o pronuntata natura animalica, fapt ce se
observachiar de la nastere. Puiul de maimuta este mai puternic si mai format decat copilul. Puiul
de maimuta creste mult mai repede, iar ingrijirile mamei ii sunt necesare doar cateva luni.
2. Maimuta nu este cel mai inteligent dintre animale, asa cum ar trebui sa fie in mod
logic, daca admitem evolutia omului din maimuta.
3. Asemanarea dintre maimuta si om este doar trupeasca.
4. Cu privire la imitatie, considerata de unii ca semn al inteligentei maimutei, Buffon
remarca: “Oare maimuta ne imita pentru ca vrea, sau pentru ca, fara sa vrea, poate s-o faca ? Ii
intreb pe toti cei ce au observat acest animal fara idei preconcepute si sunt convins ca vor spune
ca si mine ca in aceasta imitare nu exista nimic liber si nimic facut din propria vointa. Maimuta,
avand brate si maini, se foloseste de ele ca si noi, dar fara sa se gandeasca la noi. Asemanarea
dintre membre si organe duce la miscari si , uneori, chiar la o suita de miscari ce seamana cu ale
noastre. Avand conformatia asemenea omului, maimuta nu poate sa se miste decat ca el, dar a se
misca la fel nu inseamna a actiona cu scopul de a imita…Asemanarea in miscari nu inseamna
imitatie.” ( 1 )

Observand comportamentul general al maimutei, Buffon remarca: “Maimuta e socotita o

fiinta nesupusa ce isi insuseste cu greu deprinderile pe care am vrea sa i le transmitem. Este
insensibila la mangaieri si nu se supune decat daca e pedepsita.Poate fi tinuta in captivitate, dar
nu cu totul domesticita, mereu trista sau posaca, mereu respingatoare sau strambandu-se intr-
una . Mai usor poate fi subjugata decat imblanzita. de aceea, aceasta specie n-a fost nicaieri si
niciodata domesticita si, in acesta privinta, ea este parka , prin comportarile sale , mai
indepartata de om decat majoritatea animalelor domestice de pe langa casa omului. “( 3 )

Concluzia lui Buffon: “Astfel maimuta, pe care filozofii impreuna cu marea majoritatea
a oamenilor au privit-o ca pe o fiinta greu de definit, a carei natura ar fi cel putin echivoca si
intermediara intre cea a omului si cea a animalelor, nu este de fapt decat un animal ce poarta pe
dinafara o masca cu infatisare omeneasca, dar care in interior este lipsita de gandire si de tot
ceea ce este specific omului. Este un animal ce se situeaza sub multe alte animale prin facultatile
sale si se deosebeste de om in mod esential prin fire, prin temperament si prin timpul necesar
educatiei, gestatiei, dezvoltarii trupului, duratei de viata, adica prin toate caracteristicile reale ce
constitue ceea ce se numeste natura unei fiinte.” ( 4 )

Concluzii:
De la Darwin incoace, de circa un secol si jumatate, o armata de oameni de stiinta se
straduieste sa convinga omenirea ca originile noastre nu trebuie cautate in relatarile Bibliei, ci in
siturile paleotologice si cercetarile antropologilor. Pe toate caile posibile, de la educatia scolara
pana la documentarele celor mai vestite posturi de televiziune, se predica evolutionismul, ca fiind
singura varianta stiintifica acceptabila.

Recent, la inceputul lunii octombrie 2007, cu 48 de voturi pentru si 25 impotriva,

Consiliul Europei a decis: “Creationismul nu se va preda in scoli ca disciplina stiintifica.”
"Dacă nu suntem vigilenţi, creaţionismul poate deveni o ameninţare pentru drepturile
omului. Ţinta primară a creaţioniştilor în majoritatea lor creştini şi musulmani- este educaţia. Ei
sunt decişi să-şi vadă încorporate ideile în curicula şcolară, căutând să le prezinte într-o manieră
ştiinţifică. Dar acest fapt nu ar face decât să creeze o confuzie în mintea elevilor, care nu ar mai
putea face distincţia între credinţă şi ştiinţă. Teoria evoluţionistă nu are nimic de a face cu
revelaţia divină, ci este bazată pe fapte", se spune în documentul Adunarii Parlamentare a
Consiliului Europei.

"Nu vrem să creăm o falie între credinţă şi ştiinţă, ci să prevenim încercarea de a opune
credinţa ştiinţei", a declarat raportorul luxemburghez Anne Brasseur. (5) Intr-o astfel de
conjunctura, in care evolutionismul este privit ca stiinta, iar Biblia este considerata doar o
culegere de legende si mituri ce nu trebuie luate in serios, Dumnezeu adreseaza o ultima chemare
lumii noastre, inainte de a pune punct istoriei pacatului: “Si am vazut un alt inger care zbura prin
mijlocul cerului, cu o Evanghelie vesnica , pentru ca s-o vesteasca tuturor locuitorilor
pamantului, oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oricarui norod. El zicea cu glas
tare: "Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava, caci a venit ceasul judecatii Lui si inchinati-va
Celui ce a facut cerul, pamantul, marea si izvoarele apelor!” Apocalipsa 14, 6-7

Inapoi la adevarata noastra origine, inapoi la Biblie si inapoi la Dumnezeu! Tatal nostru
ceresc doreste sa nu uitam niciodata de originea noastra regeasca. Nu suntem nici veri cu
maimutele ( desi unii vor sa ne convinga de aceasta ), nu ne tragem nici din viermi, nici din
amibe, nici din atomul primordial al Big Bang-ului. Venim din mainile unui Creator inteligent,
iubitor, atotputernic si plin de imaginatie, care a adus la existenta un intreg univers plin de minuni
si frumuseti.

Nu va lasati impresionati de expresii ca “ asa spun oamenii de stiinta”, sau “stiinta a

demonstrat ca…” O parte din ceea ce noi consideram astazi a fi stiinta nu este decat filozofie,
imaginatie si science-fiction. Apostolul Pavel ne indeamna sa ne ferim de “impotrivirile stiintei,
pe nedrept numita astfel.” (2 Timotei 6, 20)

Evolutionismul poate fi o “evanghelie” (veste buna ) pentru o anumita categorie de

oameni- aceia care nu vor sa fie responsabili de viata si gandurile lor in fata nimanui. Nici in fata
Creatorului. Insa acesta “evanghelie” nu mantuieste pe nimeni, lasandu-le pe bietele fiinte
omenesti, confruntate cu suferinta si moartea, fara nicio speranta. Venim din nimic, suntem niste
animale evoluate si ne indreptam spre nimic- aceasta este “evanghelia” evolutionista. Sa ne mai
miram de ce atitia oameni sunt debusolati ? De ce atatea depresii, boli psihice si sinucideri?

“Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat
in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite.” Romani 1, 28

Profetiile biblice ne arata ca traim in ultimele clipe ale istoriei acestei lumi. Istoria
aceasta se va incheia in curand, nu datorita vreunui asteroid care va lovi planeta, nici datorita
vreunui razboi mondial, fie el si nuclear, nici datorita incalzirii globale sau schimbarii
magnetismului terestru. Istoria lumii se va incheia atunci cand Creatorul va considera ca este
destul si va spune: “Pana aici ! Destul cu suferinta umana! Destul cu necredinta si moartea !
Acum va incepe vesnicia!” Doar El tine cheile si doar El poate inchide usa istoriei pacatului,
pentru ca sa o deschida pe cea a vesniciei.

Exista atat lumina si speranta in revelatia biblica ! De ce am refuza-o si de ce am accepta

in loc o alta “evanghelie”care nu ne ofera decat disperare ? Perspectiva pe care ne-o deschide
adevarata Evanghelie a lui Christos depaseste cea mai bogata imaginatie, caci “lucruri pe care
ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe
care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”. ( 1 Corinteni 2,9 )

Da, venim din mainile Creatorului nostru iubitor, suntem fii de Dumnezeu si ne
indreptam spre viata vesnica traita pe un Pamant Nou, in mijlocul unor ceruri noi, intr-o armonie
desavarsita cu noi insine, cu semenii nostri , cu Dumnezeu si cu universul intreg.
“Apoi am vazut un cer nou si un pamant nou, pentru ca cerul dintai si pamantul dintai
pierisera si marea nu mai era. Si am vazut coborandu-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea
sfanta, Noul Ierusalim, gatita ca o miresa impodobita pentru barbatul ei. Si am auzit un glas
tare , care iesea din scaunul de domnie si zicea: "Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii ! El va
locui cu ei si ei vor fi poporul Lui si Dumnezeu Insusi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va
sterge orice lacrima din ochii lor si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat,
nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut. Cel ce sedea pe scaunul Sau de domnie a zis:
Iata ca Eu fac toate lucrurile noi. Si a adugat: Scrie, fiindca aceste cuvinte sunt vrednice de
crezut si adevarate…Cel ce va birui va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui si el va
fi fiul Meu”
Apocalipsa
21, 1-5.7
“Amin ! Vino, Doamne, Iisuse !” ( Apocalips 22,20 )

Lori
Balogh

Referinte bibliografice:

( 1 ) Mihai E. Serban, “Omul si astrele”, Editura Dacia, 1986, pag. 173

( 2 ) “Pagini din Istoria naturala”, Editura Ion Creanga, 1981, pag. 76
( 3 ) Idem, pag. 77
( 4 ) Idem, pag. 77
( 5 ) Ziarul “Gandul”, Robert Veress, 6.oct. 2007