UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANŢA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

TEZĂ DE DOCTORAT
REZUMAT

BISERICA, COMUNITATE ŞI
INSTITUŢIE TEANDRICĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC :
PR. PROF. DR. DUMITRU RADU

SUSŢINĂTOR :
DRD. BUGIULESCU I. MARIN

CONSTANŢA 2009
 La început, mai înainte de toate cele create, a fost
iubirea, creatoare, mântuitoare şi sfinţitoare, a Sfintei Treimi, a
lui Dumnezeu Tatăl către Fiul şi Duhul Sfânt. Iubirea treimică,
atemporală, veşnică „ieşită la lumină”, în afara Finţei
dumnezeieşti- ad extra, prin harul sau energia divină necreată, a
dat contur tuturor existenţelor în general şi în special omului
creat după chipul şi spre asemănarea cu Dumnezeu, cu Hristos
Logosul divin Întrupat (Facere 1,26-27). Omul prin căderea în
păcat s-a rupt de Dumnezeu îndreptându-se uşor dar sigur către
neexistenţă, către moarte. Însă iubirea lui Dumnezeu îndreptată
către omul căzut în păcat se intensifică, atingând gradul ei
maxim odată cu Întruparea, Moartea pe Cruce şi Învierea lui
Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, pentru a-l salva sau
mîntuii pe om din strea deplorabilă în care a căzut, „ pentru că
aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său cel
Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El, să nu piară ci să
aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16). Descoperind această realitate
teandrică Sfântul Ioan evanghelistul în primele cuvinte ale
Evangheliei sale zice: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul
era de la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan 1, 1),
„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut

2
slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de
adevăr”(Ioan 1,14).
Biserica este comunitatea şi instituţia teandrică, la baza
căreaia stă întreaga Revelaţie dumnezeiască şi lucrarea de
mîntuire săvârşită de Hristos, aflat într-o continuuă releţie cu
oamenii, membrii Trupului Său tainic, prin Duhul Sfînt.
Întemeierea Bisericii, realizată gradual dar unitar, începe odată
cu întruparea lui Fiului lui Dumnezeu, când „de la Duhul Sfânt
şi de la Fecioara Maria” (Luca 1,29-38) unirea umanului cu
divinul este ipostatic înfăptuită în El. De la întrupare
comuniunea omului cu Dumnezeu este totală. Omul şi
Dumnezeu sunt uniţi în Persoana lui Hristos, unire adâncită tot
mai intim prin jertfa şi învierea Sa din morţi, acte prin care
firea umană asumată de Hristos este eliberată de stricăciune, de
păcat şi de moarte şi îndumnezeită, sfinţită pentru a fi înălţată
la Dumnezeu Creatorul ei. „Ca, comuniune a oamenilor cu
Dumnezeu, Biserica începe de la Întrupare – fiind deci o
prelungire a Întrupării, şi este întemeiată obiectiv de Hristos pe
Cruce şi în Învierea Sa din morţi, iar ca comunitate concretă,
văzută, a oamenilor cu Dumnezeu, Biserica intră în istorie la

3
cinzecime”1. Prin Întrupare, jertfă, Înviere şi Înălţare, Hristos
împărtăşeste umanităţii Sale, pe Unul şi acelaşi Duh Sfînt cel
deofiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, Duhul comuniunii, sfinţeniei şi
unităţii. Duhul Sfînt din ziua Cincizecimii, cînd Biserica intră
în istorie ca o comunitate şi comuniune de persoane omeneşti
cu Dumnezeu cel întreit în Persoane, pogoară continuu unind
cu Hristos, prelungit şi prezent în Biserică, pe toţi cei ce trăiesc
în Trupul lui tainic şi însuşesc sacramental roadele
Răscumpărării. Aspectul văzut al Bisericii înfăptuit la
Cinzecime aşa cum este descris de Sfânta Scriptură apare
printr-un act expres al relaţiei lui Hristos cu Duhul Sfânt,
Biserica fiind întemeiată pe temelia pusă de Hristos şi Apostoli:
„Şi când a venit ziua cinzecimii erau toţi împreună în acelaşi
loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de
vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei...Şi s-
au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în
limbi precum le dădea lor Duhul a grăi” ( Fapte 2, 1-4). „Duhul
Sfânt coboară peste fiecare Apostol în parte şi peste toţi
împreună pentru a scoate în evidenţă modelul comuniunii
trinitare, care ţine împreună diversitatea persoanelor cu unitatea

1
Pr. Dr. Dumitru Radu, Îndrumări misionare, ediţie colectivă, edit. I.B.M.
al B.O.R. , Bucureşti 1987, p. 380

4
naturii, în lumina unei ontologii a iubirii”2. Intrarea Bisericii în
istorie, în ziua Cincizecimii, ca o comuniune şi comunitate
concretă a oamenilor cu Dumnezeu, s-a realizat prin pogorârea
Duhului Sfânt, urmată de harisma specială a grăirii în duh sau a
glosolaliei şi de predica Sfântului Apostol Petru ce culminează
cu botezul primilor creştini, care formează întâia comunitate a
Bisericii, prima societate creştină (Fapte 1,13-15; I Corinteni
15,6). „Biserica este Cinzecimea în umanitate, care durează în
veşnicie. Întemeiată acum, Biserica este acel mediu statornic,
neclintit fiindcă ea este Trupul lui Hristos, al manifestării şi
lucrării energiilor divine necreate în cuprinsul umanităţii,
încorporată în Hristos, pe care le aduce Duhul în Biserică”3.
Biserica este comunitatea şi instituţia teandrică,
Trupul tainic al lui Hristos prelungit şi extins în umanitate,
plinirea Celui ce plineşte toate în toţi (Efeseni 1,22-23; 4, 4-6)
prin Duhul Sfânt (Efeseni 4,11-12). Hristos Capul acestui Trup,
împărtăşeşte membrilor trupului, creştinilor, prin Sfintele
Taine, Viaţa cea adevărată: învierea, în harul Duhului Sfânt.

2
Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, edit. I.B.M. al
B.O.R., Bucureşti 2005, p. 240
3
Pr. Dr. Dumitru Radu, Caracterul eclesiologic al Sfintelor Taine şi
problema comuniunii (teză de doctorat), în rev. „ O.”, An. XXX ( 1978 )
nr. 1-2, p. 82

5
Marea masă a creştinilor, în Biserică, constituie preoţia
obştească, sau poporului lui Dumnezeu (I Petru 2, 9-10; 5, 1-3),
ce împreună cu preoţia specială investită cu puterea Duhului
Sfînt prin succesiune apostolică (Iaoan 20,21-22), formează
comunitatea teandrică în care Hristos lucrează prin Duhul
Sfânt.
Biserica cuprinde şi uneşte tot ceea ce există, sau este
destinată să cuprindă tot ceea ce există: Dumnezeu şi creaţia.
Biserica este viaţa şi iubirea Sfintei Treimi revărsată în
umanitate, prin Hristos în Duhul Sfânt, sau comuniunea mai
multor persoane în aceiaşi viaţă divină4. Numai în Biserică se
realizează înfierea şi unirea oamenilor cu Hristos, în
comunitatea concretă a persoanelor omeneşti „consacrate” de
Duhul Sfînt, în care Dumnezeu Tatăl împărtăşeşte prin har
celor ce se unesc cu el prin Taine, roadele mântuirii realizate de
Hristos. Ca o comunitate şi comuniune a persoanelor umane cu
persoanele Sfintei Treimi, în Hristos prin Duhul Sfînt, Biserica
se împărtăşeşte de viaţa Tatălui, ceea ce-i conferă aspectul
trinitar, şi aspectul hristic sau Biserica, Trupul tainic al lui

4
Prof. N. Chiţescu, Pr. Isidor Todoran, Pr. I. Petreuţă, Teologia Dogmatică
specială şi simbolică, partea a II-a, edit. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti 1958,
p. 156

6
Hristos, şi cel pevmatic reflectat în sfinţirea şi transfigurarea
vieţii credincioşilor. Aşadar eclesiologia ortodoxă are un
pronunţat caracter trinitar, prin care iubirea treimică uneşte
membrii comunităţii Bisericii, atît pe verticală cu Pesoanele
Sfintei Treimi cît şi pe orizontală cu ei înşişi, fară ca prin
această să anuleze voinţa şi lucrarea lor manifestată ca slujire
şi jertfă cuprinsă în unica Jertfă mîntuitoare, cea a lui Hristos
cu care sunt în comuniune prin harul Duhului Sfînt.
Viaţa Bisericii este comuniunea cu viaţa Sfintei Treimi.
În fiinţa ei Biserica e imprimată de Dumnezeul Treime fiind
revărsarea iubirii divine, pentru că îşi are începutul, mijlocul şi
sfârşitul în Persoana Fiului Întrupat (Ioan 1,14; Col. 2, 9; Fapte
4,12), Cel ce este Unul din Treime care a pătimit pentru noi, în
care iubirea Tatălui se coboară în lume aşa cum mărturiseşte în
rugăciunea arhierească: „Ca toţi să fie una, după cum Tu,
Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia întru Noi, să
fie una, ca lumea să cunoască că Tu m-ai trimis. Şi slava pe
care Tu mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi
suntem una” (Ioan 17, 21-22). Ca realitate şi prezenţă a iubirii
Sfintei Treimi revărsată haric, Biserica are un caracter
teandric, cuprinzând două aspecte: unul obiectiv-dumnezeiesc
ce nu depinde de credincioşi (Biserica-instituie divină) şi altul

7
subiectiv-uman, Biserica-comuniune a credincioşilor, aşezaşi
de Hristos în Duhul Sfânt. În ansamblu, Biserica este un
aşezământ, care „teandrifică” şi sfinţeşte întreaga creaţie, prin
continuitatea orizontală: succesiunea apostolică, Sfintele
Tainele (care extind şi actualizează pe Hristos în cadrele ei),
dar mai ales prin încorporarea credincioşilor în trupul istoric
duhovnicesc al lui Hristos. „Biserica este deci o comunitate
sacramentală de împreună rugători şi mărturisitori ai credinţei
de către toţi credincioşii ei prin preot sau episcop şi împreună
cu aceştia care sunt iconimi ai tainelor lui Dumnezeu (I
Corinteni 4,1)”5 în calitate de organe văzute sau ca preoţie
specială de succesiune apostolică a Preotului nevăzut Hristos,
care continuă în istorie întreita Sa slujire şi anume de a învăţa, a
sfinţii şi a conduce la mîntuire întreaga omenire. Aşadar
Hristos se extinde în chip văzut prin preoţia Bisericii,
continuând lucrarea supremă de îndumnezeire a omului prin
unirea neîncetată cu Dumnezeu. În structura sa Biserica este o
comunitate teandrică sacramentală, pentru că că formează
comunitatea concretă a oamenilor cu Dumnezeu, cu Hristos-ul
prezent în ea prin harul Duhului Sfînt, în care sunt uniţi şi
sfinţiţi prin Sfintele Taine dar şi prin ierurgiile săvârşite de ea.
5
Pr. Prof. D. Radu, Caracterul eclesiologic..,ed. cit. , p. 94.

8
„Biserica este un cadru şi o putere dumnezeiască ce se pune
mereu la dispozitia oamenilor prin jertfa liturgică şi tainele
fixate de Dumnezeu ca mijloace ale harului şi prin aceasta ea
este în cel mai înalt grad o instituţie”6.
Teandria Bisericii este susţinută de lucrarea lui Hristos,
prin Duhul Sfânt în oameni şi prin oameni, prin Sfintele Taine,
care continuă pe Hristos prin încorporarea credincioşilor în
trupul istoric- Biserica. Trupul tainic al lui Hristos, are ca
„viaţă” tocmai pe Duhul Sfînt, care are rolul de Mîngâietor
(Ioan 14, 26), de Duh al adevărului şi călăuzitor spre tot
adevarul (Ioan 14, 17; 16, 13) dar ami ales de sfinţitor al
credincioşilor (Ioan 17, 17). De aceea Sfântul Apostol Pavel
defineşte Biserica drept Trupul tainic al lui Hristos, iar creştinii
membrii ei, sunt temple ale Duhului Sfînt (I Corinteni 3, 16; II
Corinterii 6, 16; Efeseni 2, 22). Duhul Sfînt umple de daruri
Biserica şi pe credincioşii ei (Faptele Apostolilor 2, 10; 10, 44-
45; I Corinteni 12, 14; Galateni 3, 20). Prin Duhul Sfînt
Biserica este un organism viu, al cărui Cap este însuşi Hristos,
în care fiecare membru are o lucrare, o slujire proprie (I Cor.
12, 4-7), implicată în misiunea Bisericii, la zidirea Trupului, a

6
Pr. prof. D. Staniloaie, Sinteze ecleziologica, în rev. „S.T.”, seria II, nr. 5-
6, (1955), p. 277

9
întregului social sacramental. Ca Trup tainic al lui Hristos,
Biserica împărtăşeşte membrilor ei harul Duhului Sfânt. Hristos
intrînd în relaţie cu toate membrele Trupului, le comunică în
formă omenească puterea Sa dumnezeiască prin Duhul Sfant,
prin care le uneşte. În comunitatea eclesială fiecare madular îşi
are cinstea şi lucrarea sa, fară să se substituie trupului întreg (I
Cor., 12, 18); mădularele îşi au identitatea lor, dar nu în afara
trupului, ci în conlucrare cu Hristos şi cu întreg Trupul său
tainic, Biserica. În Biserică Dumnezeu se uneşte vital cu
umanitatea, după ce s-a unit personal cu ea în persoana
Logosului Întrupat. Astfel se realizează în ea o comuniune, a
mai multor persoane ce împărtăşesc aceeaşi viaţă divină, şi au
pe Hristos, ca mijlocitor şi călăuzitor, ce pregăteşte poporul Său
spre adevărata viaţă, pentru că: „acolo unde sunt doi sau trei,
adunaţi în numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor – zice
Mântuitorul” ( Matei 18, 20 ).
Ca o comuniune şi comunitate a oamenilor cu
Dumnezeu, Biserica ţine, de Hristos şi de Duhul Sfînt, de
prezenţa lor în membrii Bisericii. Hristos asumă şi
îndumnezeieşte firea umană în unitatea Trupului Său prin
Întrupare, Jertfă, Înviere şi Înălţare. Prelungirea lui Hristos Cel
înviat în noi şi sfinţirea noastră are loc în Biserica prin tot ceea

10
ce face Hristos în ea pentru mîntuirea noastră dobîndită ca
mădulare ale Trupului Său tainic. De aceea „Duhul Sfânt, se
raportează la persoane şi le face să se deschidă în plenitudinea
harismatică darurilor, într-un mod personal”7. Sfântul Duh
pogorât la Cinzecime, trimis de către Hristos de la Tatăl, este
Cel ce actualizează şi personalizează pe Hristos în legătura
interpersonală realizată în Biserică, prin Sfintele Taine în
fiecare credincios (I Cor. 6,11; 6,19).
Relaţia dintre Hristos şi Duhul Sfânt în Biserică este
inseparabilă; dar Hristos şi Duhul Sfânt au roluri diferite, de
aceea Sfântul Apostol Pavel, atribuie una şi aceeaşi lucrare
când Fiului, când Duhului Sfânt. Harul, harismele, înfierea,
faptele bune, mântuirea, slava veşnică, toate manifestările vieţii
divine sunt raportate când la Hristos, când la Duhul Sfânt.
„Duhul nu e separat de Hristos, nici Hristos de Duhul. Duhul se
odihneşte peste Hristos. Este numai acolo unde este Hristos şi
Hristos este numai cu Duhul. Dar, Duhul nu se confundă cu
Hristos, nici în defavorul lui Hristos cu adevăr, nici în
defavorul Duhului ca suflare de viaţă”8. Astfel în Biserică toţi

7
Paul Evdokimov, Sfântul Duh în tradiţia ortodoxă, traducere şi note de Pr.
Prof. Vasile Răducă, Anastasia, Bucureşti, 2004, pp. 121-122.
8
Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Criteriile prezentei Sfantului Duh, în rev.
„S.T.” seria II, XIX (1967) nr. 3-4, p. 105.

11
oamenii sunt destinaţi să se unească cu umanitatea
îndumnezeită a Mântuitorului, în plenitudinea harului ce se
coboară în ea, ca viaţă a lui Hristos, împărtăşită de Duhul Sfânt.
Relaţia strânsă dintre iconomia Fiului şi Duhului Sfânt, în actul
mântuirii, este dictată în primul rând de unitatea de fiinţă, ce
împărtăşeşte umanităţii, iubirea treimică prin Hristos Întrupat,
jertfit şi Înviat. „Fiul se întrupează de la Duhul Sfânt şi este în
acelaşi timp Vistiernic al Duhului Sfânt, al darurilor Lui...Toată
lucrarea Sa o face în Duhul. ...Prin Duhul EI însuşi înviază se
înalţă până la dreapta Tatălui; o înălţare nu doar spaţială, ci
umplere a umanităţii asumate de slava Duhului şi trecere la
starea supremă la asemănarea cu Tatăl. Toate actele lui Hristos
sunt vizibil semne ale prezenţei Duhului Sfânt. De aceea în
lumina Duhului noi luăm cunoştinţă de ele şi prin ele de
Hristos”9. Duhul Sfânt trebuie socotit totdeauna ca Duhul lui
Hristos, deci nu trebuie văzut în nici un fel despărţit de Hristos.
„E falsă imaginea unui Hristos în cer şi a Duhului Sfânt în
Biserică, pentru că nu ia în serios unitatea Persoanelor
Treimice”10. Legătura dintre Hristos şi Duhul Sfânt este

9
Pr. Prof. Constantin Galeriu, Cunoaşterea lui Hristos în Duhul Sfânt, în
rev. „S.T.”, nr.9-10/1983, p. 675
10
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică Ortodoxă, vol. II, edit
I.B.M. al B.O.R., Bucureşti 1997, p. 130

12
fiinţială, căci Fiul are pe Duhul în baza unităţii de fiinţă, iar
legătura dintre Hristos şi om este filială, nu fiinţială, fiind
realizată în harul Duhului Sfânt: „Duhul, fiindcă este al Fiului
va săvârşi şi în alţii înfierea…Duhul lui Dumnezeu Tatăl, dă
viaţă, înfierea celor aduse la existenţă şi o sfinţeşte, este propriu
Fiului”11. Unirea harică a omului cu Hristos o realizează
Sfintele Taine. Sfintele Taine sunt mijloacele reale prin care
umanitatea se împărtăşeşte de bunătatea dumnezeiască, ele
revarsă harul mântuitor, ele sunt hrana spirituală a
credincioşilor. „Biserica e întruchipată în ele ca mădularele în
inimă... Biserica se preface în ele, deoarece cele mai tari
biruiesc, precum şi fierul vârât în foc se preface în foc, nu focul
în fier, şi după cum fierul înroşit în foc ni se arată aievea ca foc,
iar nu ca fier, deoarece însuşirile fierului sunt absorbite cu totul
de cele ale focului, tot aşa şi cu Biserica lui Hristos: dacă ar
putea cineva să o cuprindă cu privirea, n-ar vedea decât însuşi
trupul Domnului, prin aceea că e unită cu El şi că se
împărtăşeşte din trupul Lui”12.

11
Sfântul Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta Treime, III, trad. Pr. D.
Stăniloae, în P.S.B. 40, partea a III-a, I.B.M. Bucureşti 1994, p. 126
12
Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii liturghii, XXVIII, traducere
Pr. Prof. Dr, Ene Branişte, şi Pr. Prof. Dr T. Bodogae, Edit.
Arhiepiscopiei Bucureşti, 1989, p. 87

13
 Prin Biserică în Sfintele Taine oamenii au acces la viaţa
mântuitoare a lui Hristos, care se împărtăşeşte într-o formă
văzută omului. Astfel putem spune că Sfinte Taine sunt
mijloacele alese din creaţie prin care Hristos comunică celor
încorporaţi în El harul nevăzut al Duhului Sfânt, sau chiar pe
El Însuşi în Taina Euharistiei. „Tainele sunt aşadar lucrări
sfinte, 1) instituite de Hristos, care, 2) sub o formă vizibilă, 3)
ne împărtăşesc harul invizibil al lui Hristos, sau pe Hristos
însuşi în acţiunile Sale mântuitoare, pentru a ne face părtaşi de
desăvârşirea umanităţii Sale, sau de mântuire”13. În Biserică
prin Sfintele Taine, Hristos intrat în condiţia noastră
omenească, prin Duhul Sfânt este coprezent în noi, lucrând cu
noi haric unirea cu divinitatea: „căci în el a binevoit
(Dumnezeu) să sălăşluiască toată plinirea” (Coloseni 1,19).
Astfel „Biserica este o comuniune prin taine, se întemeiază pe
ele, este circumscrisă de taine, dar ea este, de asemenea
săvârşitorul lor. Tainele aparţin Bisericii ca acte ale ei, sau mai
exact ca acte ale Capului ei, Hristos”14. Sfintele Taine ca
întâlniri şi trăiri cu Hristos ancorează Biserica în unitatea

13
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Fiinţa Tainelor în cele trei confesiuni, în O.
An VIII, Nr. 1, (1956), p. 4
14
Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, Caracterul ecleziologic..., ed. cit. p.120

14
profundă ontologică a lui Hristos, dezvoltând în membrii ei
transformarea harică realizată de El prin jertfa şi învierea Sa.
Toate acestea arată că „pe cât de sacramentală este Biserica, pe
atât de eclesiologice sunt Tainele”15.
Omul devine membru al Bisericii prin Botez (Ioan 3,5;
Fapte 16, 14,15;16, 33), pecetluit de Duhul Sfânt în Taina
Mirungerii, dar unirea deplină cu Dumnezeu are loc prin Sfânta
Euharistie. Acest proces complex nu este unul formal şi juridic,
contractual, ci este o concretizare a voinţei şi credinţei
personale, manifestată de prunc la botez prin naşii, care devin
părinţi lui spirituali, această credinţă este cea care ne îndeamnă
către botez, către primirea lui Dumnezeu, fiind de fapt o
tensiune a harului prezent în firea umană (Ioan 6, 44). Calitatea
de membru al Bisericii dobândită prin Tainele iniţierii: Botez,
Mirungere, Euharistie, este dependentă de relaţia cu Hristos în
Duhul Sfânt, de întâlnirea cu Hristos în toate Sfintele Taine şi
de creşterea gradată în Hristos, prin participarea activă la viaţa
trupului eclesial. Ca membru al Bisericii omul este inserat în
viaţa de comuniune a Sfintei Treimi reflectată în comunitatea
bisericească, fiind preot-slujitor- al „liturghiei creaţiei”,

15
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfintele Taine în viaţa Bisericii, în rev.
„S.T.”, Nr. 3-4, (1981), p. 193

15
consacrat cu pecetea lui Hristos, cu puterea cea sfinţitoare a
preoţiei lui generale sau obşteşti, preamărind astfel prin
Biserică pe Dumnezeu Cel ce îl îmbracă cu putere cerească.
Calitatea de membru al Bisericii dobândită prin Botez şi
Mirungere are ca finalitate primirea reală şi totală a lui
Dumnezeu prin Sfânta Taină a Euharistiei. Dacă prin Botez şi
Mirungere Hristos se uneşte cu omul prin harul Duhului Sfânt,
în Sfânta Euharistie Hristos se oferă cu Trupul şi Sângele Său
omului. Unirea cu Hristos prin Taina Sfintei Euharistii este
deplină, pentru că acum omul nu primeşte numai harul ci şi
Izvorul harului pe Hristos Însuşi. „În Euharistie, omul renăscut
în Hristos şi întărit prin Duhul Sfânt nu se mai uneşte cu
Hristos care se naşte şi moare pentru păcatele noastre, ci cu
Hristos care moare la sfârşitul activităţii Sale, pentru a învia la
viaţa eternă”16. Euharistia este sacramentul unităţii. Adevărata
viaţă a comunităţii eclesiale este cea „euharistică”, pentru că
am fost creaţi ca iconomi ai sacramentului vieţii, pe care
Hristos, Dumnezeu îl aduce în fiinţa noastră17. Teologia
ortodoxă susţine că: „prin Euharistie, Biserica nu este numai o

16
Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, edit. I.B.M. al B.O.R.,
Bucureşti 1997 p.57
17
Alexander Schmemann, Pentru viaţa lumii. Sacramentele şi Ortodoxia,
Edit. I.B.M. al BOR, Bucureşti 2001, pp36-38, 40-41, 45 şi 52..

16
comunitate euharistică, ci o comunitate sacramentală
universală, sobornicească, care implică unitatea credinţei,
Episcopatul cu succesiune apostolică în har şi creadinţă şi
plenitudinea vieţii lui Hristos în Duhul Sfânt, împărtăşită prin
Tainele Bisericii care au în centrul lor Sfânta Euharistie, ca
Jertfă şi Taină, desăvârşind lucrarea celorlalte, şi fiind
Împărăteasa tuturor Tainelor”18. Sfânta Euharistie rezumă în
sine întreaga operă mântuitoare al lui Hristos, dar în acelaşi
timp şi întreaga Biserică, întreaga comunitate a ei ce se exprimă
ca dar şi jertfă, adusă divinităţii împreună cu Hristos prin harul
Duhului Sfânt. În Hristos, prin Biserică, omul, lumea şi creaţia
se prezintă ca „liturghie şi slujbă cosmică”, în care toate sunt
un „joc” al iubirii, comuniunii şi desăvârşirii, din care creşte şi
înfloreşte mireasma ce sfinţeşte şi realizează deplin chipul
omului, făcându-l asemenea cu Dumnezeu, prin gustarea din
„Sfintele – Sfintelor”, spre lauda veşnică a lui Dumnezeu
Creatorul, Mântuitorul şi Sfinţitorul.
Aşadar în contextul societăţii timpului, ca prelungire,
prezentă şi luncrarea a lui Hristos în umanitate, Biserica este
viaţa de comuniune a oamenilor cu Hristos în Duhul Sfînt, sau
comunitatea concretă a oamenilor ca persoane cu Persoanele
18
Pr. Prof. Dumitru Radu, Îndrumări misionatre, ed. cit., p. 296

17
divine în comuniune cu Hristos, ca mădulare ale Trupulu Său
tainic încorporate în urma mărturisirii de credinţă prin Sfintele
Taine: Botezul, Mirungerea şi Euharistia, consacrate şi hrănite
haric, în vederea mântuirii şi sfinţirii. Sfînta Euharistie este
Taina unirii şi comuniunii depline a omului cu Hristos, ca
mădular al Bisericii, precum şi Taina constituirii Bisericii, ca
Trup al Lui. Euharistia este prin excelenţă Taina unităţii şi
comunităţii ecleziate. Histos prezent real cu Trupul şi Sângele
Său euharistic, în membrii Trupului Său şi în tot Trupul-
Biserica, comunicîndu-Se prin ierarhia specială (preoţia
slujitore a jertfei Lui în chip vazut), este adevăratul Profet-
Învăţător, Arhiereu-Preot şi Împărat, ce învaţă, sfinţeşte şi
conduce toată turma, masa credincioşilor, în intimitatea iubirii
dumnezeieşti, în împărăţia cerească.
Biserica, comunitate şi instituţie teandrică, organizată
ierarhic, exercită în lume pe Hristos în toată plinătatea
iconomiei lui mântuitoare. Omul, încorporat în Biserică, în
Trupul lui Hristos, în comunitatea eclesială, prin Botez,
Mirungere şi Euharistie, are puterea de a participa în legătura
comuniunii cu preoţia harică sacramentală la jertfa mântuitoare
realizată în şi de Hristos. Credincioşii ca membrii consacraţi şi
sfinţiţi de preoţia lui Hristos participă în mod activ la jertfa şi

18
învierea Lui, forma ultimă şi supremă a umanităţii, ei sunt
împreună iconomi cu preoţia Bisericii, ai tainelor mântuitoare,
desigur la nivelul investirii lor ca preoţie generală,
împărătească ( I Petru, 2,5,9-11) însă nu în izolare, ci împreună
cu preotul sau episcopul care reprezintă realitatea vizibilă
actuală a lui Hristos Arhiereul sau Preotul cel Mare.
Conlucrarea, dintre preoţia specială episcop, preot, diacon, şi
preoţia generală, credincioşii, se realizează plenar în taina
Sfintei Euharistii. Comunitatea Bisericii în Sfânta Euharistie se
exprimă ca dar şi jertfă în care clerul şi credincioşii, toată
Biserica, se unesc cu Hristos primindu-L real prin împărtăşirea
cu Trupul şi Sângele Său.
Biserica este unica instituţie teandrică a mântuirii omului
şi sfinţirii creaţiei, pentru că în afara ei Hristos nu este prezent
cu roadele iconomiei lui (învierea, sfinţirea, desăvârşirea), în
afara ei nu există Duhul Sfânt, pentru că în afara ei nu există
preoţia sacramentală care-l actualizează prin Sfintele Taine, în
afara ei nu există cuvântul învăţăturii lui, nu există de asemenea
nici unitatea teandrică a iconomiei persoanei lui care hrăneşte şi
susţine ascendenţa epectasică a mântuirii şi desăvârşirii omului.
Numai în Biserică omul născut din „apă şi din duh” (Ioan 3,5),
botezat şi întărit sacramental prin toate celelalte Sfinte Taine,

19
are posibilitatea permanentizării şi actualizării virtualităţii
îndumnezeirii lui realizată de Hristos. Exprimând această
realitate Teologia Sfinţilor Părinţi mărturiseşte că Biserica şi cu
precădere cea ortodoxă care a păstrat nealterată învăţătura lor
este singura realitate teandrică mântuitoare, în care toată lumea
este relaţional unită cu Dumnezeu Sfânta Treime, de aceea
Clement Alexandrinul zice: „nu există decât o singură Fecioară
Mamă şi îmi place să o numesc Biserică”19.
Mîntuirea oamenilor se realizează numai prin
încorporarea şi creşterea lor în Hristos, ca mădulare ale
Trupului Său, Biserica (I Col. 1, 24, Rom. 8, 17; Gal. 6, 15).
Prin Întrupare, Răstignire, Înviere şi Înălţare, Fiului lui
Dumnezeu, este temelia mântuirii noastre, mântuire ce devine
actuală sau personală prin sălăşluirea Lui în noi, cu trupul
purtat de El, înviat, înălţat şi deplin pnevmatizat, transfigurat,
desăvârşit, transparent. Această sălăşluire se realizează în
Biserică, instituţia şi comunitatea teandrică, în care opera de
mântuire a Lui Hristos în desfăşurare prin harul Duhului Sfânt
(1 Cor. 12,3), este actualizată de oameni. Sfântul Apostol Pavel
pune în legătură cu Taina Botezului întâlnirea intimă cu

19
Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea I,VI, 42,1., în PSB. Nr. 4., ed.
cit., p. 190

20
Hristos. „A fi botezat în Hristos” (Rom. 6,3; Gal. 3, 27) sau „în
numele lui Hristos” (I Cor. 1, 13; Mat. 28, 19), înseamnă în fapt
încorporarea în Trupul tainic al lui Hristos, iar această
încorporare este o participare la opera soteriologică a Lui, atât
ca beneficiari, cât şi ca părtaşi şi conlucrători cu El, pentru a
primii real purificarea de păcat (strămoşesc sau personal) şi a fi
integrat în viaţa cea nouă, a învierii, aşa cum se exprimă şi
Sfântul Apostol Pavel: „Nu ştiţi că oricâţi ne-am botezat în
Hristos Iisus, în moartea Lui ne-am botezat? Ne-am îngropat
prin Botez împreună cu El în moarte, pentru că aşa cum Hristos
s-a sculat din morţi prin mărirea Tatălui, aşa şi noi, întru
înnoirea vieţii să umblăm” (Rom. 6, 3-4).
Însuşirile Bisericii: unitatea, sfinţenia, sobordnicitatea şi
apostolicitatea, sunt consecinţa constituţiei ei teandrice, ca Trup
al lui Hristos, extins peste toate spaţiile şi timpurile, ce o
prezintă ca instituţie în cel mai înalt grad pentru mîntuirea şi
sfinţirea omului şi a întregii creaţii.
Unitatea Bisericii rezidă din calitatea ei de Trup tainic
al lui Hristos, pentru că „toate au fost făcute prin El şi pentru
El” (Colos. 1,16). Prin jertfa Sa, Hristos a devenit „Capul
Bisericii” întru-cât toţi oamenii îi aparţin ca membrele ale
truplui Său, El fiind „plinirea Celui ce plineşte toate în toţi”

21
(Efes 1, 22-23). Temeiul unităţii Bisericii este dat prezenţa
aceluiaşi Trup jertfit şi înviat străbătut de plenitudinea Duhului
Sfînt, în toate mădularele Bisericii. Unitatea Bisericii constă, de
asemenea, în pastrarea aceleiaşi credinţe dogmatice ca expresie
a prezenţei şi lucrării plenare a lui Hristos în Biserica. Credinţa
dogmatică şi totalitatea Tainelor formeaza un tot (Efes., 4, 4-6).
Sfinţenia Bisericii este sfinţenia Lui Hristos Însuşi. Sfinţirea ei
realizată prin Jertfa lui Hristos, prin care Dumnezeu a restabilit
comuniunea între El şi oameni, pentru că în înţelepciunea Sa,
conciliind dreptatea şi iubirea, a hotărât mântuirea lor prin
întrupare şi jertfa Fiului Său, întemeind Biserica. În ea se
petrece un necontenit proces de sfinţire a oamenilor. „Hristos a
iubit Biserica şi pe Sine s-a dat pentru ea, ca s-o sfinţească,
curăţind-o cu baia apei prin cuvânt. Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi
Biserică slăvită, neavînd pată sau zbârcitură, ori altceva de
acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană” (Efes. 5, 25-27).
În esenţă Biserica este sfântă, pentru că Sfânt este Capul şi
Întemeietorul ei, Mântuitorul Iisus Hristos; pentru că în ea
sălăşluieşte şi lucrează Duhul Sfânt până la sfârşitul veacului,
care revarsă asupra-i Harul sfinţitor prin Sfintele Taine, pentru
că scopul ei este să sfinţească pe credincioşi; pentru că

22
învăţătura ei este sfântă şi pentru că ea alcătuieşte Trupul tainic
al Domnului.
Sobornicitatea Bisericii este însuşirea ce o defineşte în
mod plenar, incluzând în sine sintetic intern şi extern fiinţa
tendrică a ei. Biserica sobornicească este trupul divino-uman al
lui Hristos, în care comuniunea şi comunitatea susţinute de
iubirea treimică, de harul Duhului Sfânt, sunt una în Htristos, în
tot pământul, în care Hristos este totul în toate (Efes 1, 23). De
aceea însuşirea Bisericii: sobornicitatea, cuprinde în sine pe
celelalte însuşiri: unitatea, sfinţenia şi apostolicitatea. Biserica
se exprimă prin sobornicitate, atît în sensul de comunitate
teandrică dar mai ales ca plinire a lui Hristos prelungit în istorie
în plenitudinea harului Duhului Sfînt (I Cor. 12,12-13,
Colos.1,19), concretizată ca unitatea în diversitate, ca unire a
părţilor cu întregul, ca prezenţă şi lucrare a lui Hristos în toată
Biserica, Trupul tainic al Său, cu multe membre ce păstrează în
iconomia lor distinctă unitatea trupului, ca manifestare a
Bisericii locale în cea Universală.
Apostolicitatea este însuşirea ce arată că Biserica
Ortodoxă a păstrat întreagă şi neschimbata învăţătura lui
Hristos, că este expresia plenară a Tradiţiei apostolice, aşa cum
au comunicat-o Sfinţii Apostoli în calitate de organe văzute sau

23
preoţie specială de succesiune apostolică a Preotului nevăzut
Hristos, care permanentizează în slujirea lor sacerdotală întreita
slujire a Lui pentru mîntuirea oamenilor şi sfinţirea creaţiei.
Apostolicitatea prin cele două aspecte: succesiune
apostolică şi Tradiţia apostolică, arată că preoţia specială
instituită de Hristos cu puterea harului Duhului Sfînt (Ioan 20,
21-23) ţine de însăşi natura sacramentală şi misiunea apostolică
a Bisericii ca Trup tainic al lui Hristos pe care o realizează ca
permanentizare a întreitei slujiri a lui Hristos, de la
Cincizecime pînă la parusie.
Biseica este instituţie teandrică misionară, de cel mai
înalt grad, pentru că în ea este prezent şi lucrător Hristos,
pentru slujirea şi mîntuirea oamenilor şi sfinţirea creaţiei.
Lucrarea misionară a Bisericii izvorăşte din misiunea Fiului
Înrupat (învăţătoare, sfinţitoare şi conducătoare), din misiunea
Duhului Sfânt aflat într-o cinzecime contină în ea, împlinind
planul lui Dumnezeu Tatăl de mîntuire a omului. De aceea prin
misiunea Bisericii, Dumnezeu „voieşte ca toţi oamenii să se
mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” ( I Tim. 2,4). La
Cincizecime Biserica intră în istorie pentru a transmite şi
mijlocii celor ce cred în Hristos harul mîntuitor, trimis de
Dumnezeu Tatăl prin Fiul Întrupat în Duhul Sfînt, pentru ca

24
aceştia să cunoască, adevărul de viaţă dătător, sau pe Hristos
Însuşi, despre care dă mărturie întreaga lui iconomie, acest fapt
este arătăt de El în răspunsul dat lui Pilat: „Eu sunt împărat. Eu
spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca
să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă
glasul Meu”(Ioan,18, 37). Apostolii şi urmaşii acestora,
membrii preoţiei speciale, inveştiţi haric, ca „martori ai
Adevarului” (Fapte 1,8) dar şi ca membrii ai Trupului tainic al
lui Hristos, au transmis evanghelia mîntuirii către întreaga
lume, ca lucrare şi prezenţă a lui Hristos în continuitatea Sa
istorică în Biserică.
Tema: „Biserica, comunitate şi instituţie teandrică” este
actuală, pentru că oferă omului contemporan autonom şi
secularizat, răspunsurile şi mijloacele necesare mântuirii şi
sfinţirii lui. Omul contemporan, numai prin Biserică- Trupul
tainic al lui Hristos, prin haul Duhului Sfânt, prin Sfintele
Taine, prin adevărul dumnezeiesc revelat în şi de Hristos, poate
înţelege şi realiza taina existenţei sale şi anume sfinţenia sau
desăvârşirea.

25
 CURRICULUM VITAE

I. DATE PERSONALE:
1. Numele: Bugiulescu
2. Prenumele: Marin
3. Prenumele tatălui: Ilie
4. Locul naşterii: Craiova, Judetul Dolj.
5. Data naşterii: 21 iunie 1980
6. Cetăţenia: română
7. Naţionalitatea : română
Domiciliul: Localitatea: Târgovişte, Str. Avram Iancu,
Bl. 36, SC. C. , Ap. 19, Et. 4. Judeţul: Dâmboviţa
8. Stare civilă: căsătorit
9. Telefon: 0742291422

II. EDUCAŢIE şi FORMARE:

1. Studii postuniversitare:
2005- Doctorand calitate dobândită în urma admiterii
studiile de doctorat organizate de Universitatea Ovidius din
Constanţa, la Secţia Sistematică specialitatea principală
Teologie Dogmatică Ortodoxă, specialitatea secundară
Teologie Morală, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu
alegând ca teză de doctorat tema: „Biserica comunitate şi
instituţie teandrică”. În cadrul cursurilor de doctorat am
elaborat, şi susţinut următoarele lucrări: 1. Biserica, comunitate
teandrică, sacramentală; 2. Hristos Logosul lui Dumnezeu
Întrupat, darul vieţii; 3. Creaţia, darul iubirii lui Dumnezeu,;
4. Biserica prelungire a lui Hristos prin Sfintele Taine şi
lucrarea Duhului Sfânt.

26
 Studii de Master:
- 2006- 2007, Menagament şi Politici în Educaţie, la
Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Valahia
Târgovişte, media studiilor: 9,95; media disertaţie 10, având ca
teză de disertaţie tema: „Evaluarea performanţei în sistemul
educaţional”.
- 2005-2006, Administraţie Publică Europeană, la
Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, Universitatea
Valahia Târgovişte, media studiilor: 9.00, media disertaţie 10
având ca teză de disertaţie tema: „Liberalism şi social-
democraţie în context european”.
- 2004-2005, Pastorală şi misiune, la Facultatea de
Teologie Ortodoxă Litere, Universitatea Valahia Târgovişte,
media studiilor: 10 ; media disertaţie 10, având ca teză de
disertaţie, la disciplina Teologie Dogmatică, tema: „Biserica şi
lumea”.
Studii universitare
- 2000-2004, Teologie Pastorală Ortodoxă, Facultatea:
Teologie Ortodoxă Litere, Universitatea Valahia Târgovişte,
media licenţă 10.
Studii Preuniversitare:
- Seminarul Teologic „Sfantul Calinic Cernicanul” din
Turnu Magurele, anul absolvirii 2000.
- Studii primare/ elementare: Scoala nr.1 Tetoiu, Judeţul
Vîlcea.

III. LIMBI STRĂINE:

- limba franceză - foarte bine
- limba engleză - bine

Data: Semnătura:
............................. ...........................................

27