RAŢIU BOGDAN

TEXTUL EPIC.
APLICAŢII DIDACTICE

1
 RAŢIU BOGDAN

TEXTUL EPIC.
APLICAŢII DIDACTICE

Editura
2010

2
REFERENŢI

3
PREFAŢA

4
 ARGUMENT

Cultura nu este "un simplu exerciţiu de şcoală", nu vizeaza faptul

"de „a deveni cult“",ci reprezinta o formare şi o transformare din
adînc", "Bildung, paideia, naştere a eului, a individualităţii, a
gîndirii autonome", care se smulge din lumea imbecilizării "forţate
şi planificate". (Gabriel Liiceanu, Jurnaulul de la Păltiniş)

Lucrarea de faţă doreşte să faciliteze demeresul interpretativ al elevului şi implicit

munca profesorului la clasă, prin realizarea unor aplicaţii care se pot pune în practică în timpul
orelor. Este o carte utilă profesorilor, studenţilor de filologie şi celor interesaţi de modul în
care se dezvoltă receptarea textului în noul cadru educaţional. Am încercat să ofer un contur
coerent şi modern, eu însumi realizând demersul interpretativ al textului epic după modelul
oferit, iar ca argument se poate vedea capitolul de Sugestii şi răspunsuri realizat cu sprijinul
elevilor de la Liceul Teoretic Bolyai Farkas, Tg.-Mureş, împreună încercând zi de zi să ne
perfecţionăm ca lectori avizaţi ai textului epic.
E o carte realizată în timp, ca devenire, fiecare oră de predare aducând o nouă pagină
în volum, şi fiecare răspuns interesant al elevului contribuind la o dezvoltare a ambilor actanţi
ai situaţiei didactice, căci dacă oferim ca dascăli, la rândul nostru vom primi în timp
mulţumirea, aflându-i pe elevi într-un permanent „dans cu cartea” (G. Liiceanu). Atât C. G.
Jung, cât şi Mircea Eliade susţin ideea că omul se construieşte pe axa eu-sine, că are nevoie de
o re-centralizare, pentru că adevărata împlinire a fiinţei sau regăsire a sinelui constă într-o re-
totalizare, iar arta/ literatura şi cultura ar trebui sa ofere un nou „drum spre centru”. Dar acest
lucru se poate doar cu textul literar în care ne oferim, iar pentru acest lucru trebuie să creăm
un cadru prielnic dezvoltării competenţei de a fi în/ cu opera.
Primul capitol, Repere teoretice şi metodologice, încearcă să sintetizeze câteva teorii
referitoare la conceptele de bază, pe care s-a structurat lucrarea de faţă: gen epic, text,
naraţiune, interpretare, basm, povestire, nuvelă, roman etc. Am încercat o definire şi o
înţelegere didactică a aplicaţiilor realizate în cadrul fiecărei specii literare luate în discuţie.
Capitolul de aplicaţii1, restrânge activităţi didactic-interpretative susţinute la nivel liceal. În
vedere, s-au luat texte epice ale autorilor canonici (şi nu numai, a se vedea Costache
Negruzzi), care fac parte din programa de Bacalauareat – 2010. Am încercat să creez o
legătură transdisciplinară şi transtextuală, apelând şi la lectura iconică (literatura şi film/
muzică/ fotografie), căci calitatea de lector antrenează şi augmentarea percepţiei, a
creativităţii, a gândirii artistice şi a personalităţii. S-a încercat promovarea unor strategii
interactive, de stimulare, activizare şi cooperare, răspunzându-se unor întrebări pe care
profesorul şi le adresează în abordarea textului. Sunt prezentate o serie de activităţi de
1
O serie din aplicaţiile şi informaţiile teoretice se regăsesc şi în numerele din revista de didactică, Perspective
(2008-2009), în volumul coord. de prof. Ioan Maşca – Proiecte didactice. Limba şi literatura română, Casa de
Editură Mureş, 2009, şi în Didactica (re)lecturii. O abordare pragmatică, Szekely Eva Monica, Editura
Universităţii „Petru Maior”, Tg-Mureş, 2009.

5
comparare, de observare, de recunoaştere, de clasificare şi de descriere care să orienteze elevii
spre acţiuni de explorare, pe căi şi direcţii de investigare şi cercetare care incită elevul spre
achiziţia cunoştinţelor. S-au format aplicaţii care să permită elevului conexiuni între
cunoştinţe, capacităţi şi comportamente care să stimuleze tratarea interdisciplinară a temelor
abordate (jocuri didactice, scheme logice, proiecte, grafice, tabele, citate din alte lucrări,
ilustraţii). În final, Proiectele de lecţie conturează procesul instructiv-educativ care are la bază
astfel de metode didactice, ce apelează la textul viu care se (re)formulează, în mintea fiecărui
cititor.
Modelul de receptare propus nu doreşte să aibă atributele originalităţii, ci a
deschiderii spre înţelegere, comprehensiune şi interpretare, căci se vor regăsi scenarii
didactice utilizate şi de profesorii care m-au format, sperând într-o continuare a unui mod
eficient şi interactiv de abordare a literaturii.
Am speranţa că prin utilizarea unei astfel de cărţi, să ne perfecţionăm continuu şi să
nu uităm că menirea noastră ca dascăli este să ne învăţăm pe noi mai întâi pentru a putea oferi
şi celorlalţi.
În final, se cuvine să mulţumesc dascălilor mei pentru sprijinul teoretic şi emoţional
acordat în formare, colegilor şi elevilor din Liceul Teoretic Bolyai Farkas, alături de care am
avut ocazia să pun în aplicare cele oferite în această carte. Fără ei, apariţia volumului ar fi fost
imposibilă.

Raţiu Bogdan

6
 GENUL EPIC.
REPERE TEORETICE ŞI METODOLOGICE

Lucrarea de faţă are în prim-plan operele autorilor canonici parţinând genului epic şi
care se fac cunoscute elevilor în cadrul orelor de Limba şi literatura română, nivel liceal.
Pentru început vom încerca să conturăm cadrul teoretic, sub a cărui acţiune vom reuşi să
interpretăm şi să transmitem semnificaţia textului epic.
Genul epic2 este unul dintre genurile literare ce conţine specii literare dominante în
programa şcolară din clasele IX-XII. Gabriela Duda în Introducere în teoria literaturii,
definea genul epic pornind de la o afirmaţie de-a lui Mircea Eliade „literatura epică - adică
romanul, nuvela, povestirea - nu poate dispărea, pentru simplul motiv că imaginaţia literară
prelungeşte creativitatea mitologică şi experienţa onirică. Posibiltăţile naraţiunii sunt infinite
pentru că infinite sunt personagiile şi evenimentele atât în viaţă şi în istorie, cât şi în
universurile paralele pe care le fundează imaginaţia creatoare”. E fără doar şi poate, una dintre
premisele de la care am pornit pentru a reliefa pe baza întrebărilor intratextuale/ intertextuale/
transtextuale închise şi deschise, o lectura participativă care se va putea infiltra în interiorul
existenţei elevului dându-i sens şi forţă de pătrundere ulterioară. Astfel, pentru a interpreta şi a
cunoaşte sensul operelor, trebuie să analizăm organizarea internă a textului pendulând între
teoriile criticii moderne.

Naratiune / lectură / interpretare

Producerea de naraţiuni este strategia care permite realizarea unei lumi inteligibile,
fiind un model esenţial de organizare a datelor, sub o anumită dominanţă. Următoarele
definiţii au scopul de a sintetiza modul în care se desfăşoară analiza unui text epic:
 „Eu cred că pentru a povesti trebuie în primul rând să construieşti o lume, cât
mai mobilată posibil, până în cele mai mici detalii. Dacă aş construi un fluviu şi pe
malul stâng aş instala un pescar, atribuindu-i un caracter irascibil şi un cazier
judiciar, aş putea să încep să scriu, traducând în cuvinte ceea ce nu poate să nu se
întâmple” – Umberto Eco
 „Tehnica artei narative este derivată din situaţia primară a narării: faptul că
există un trecut care este povestit, că există un public, căruia i se povesteşte, şi că
există un povestitor, care mijloceşte oarecum între cei doi”- Wolfagang Kayser
 „Naraţiunile – reprezentări a ceea ce s-a întâmplat anumitor oameni, în
anume circumstanţe şi cu consecinţe specifice – sunt prezente în fiecare cultură şi
subcultură şi pot fi văzute ca expresii ale unei strategii umane fundamentale prin care
2
Termenul epic vine din gr. Epikos şi înseamnă „cuvânt, zicere, discurs”. Speciile genului epic pot fi populare
sau culte. Speciile populare sunt: balada, legenda, zicătorile, proverbele, maximele; speciile culte sunt: poemul-
eroic, legenda cultă, balada cultă, epopeea, nuvela, istorisirea, romanul, basmul, fabula, schiţa. Acţiunea şi
personajele sunt cele două elemente de bază. Timpul şi spaţiul acţiunii sunt numite. Prezintă fapte, întâmplări şi
sentimente ale unor personaje. Se poate împărţi în momentele subiectului. Ideile, sentimentele sunt transmise în
mod indirect prin personaje şi acţiune

7
 ne raportăm la timp, la procese şi la schimbare. Este vorba despre o strategie de
construcţie de sens diferită.” – David Herman
 “Naraţiunea dezvoltă sau condensează o povestire primă. Ea o re-generează,
nu o imită niciodată. Ceea ce este povestit nu este, în textura sa intimă, un complex
de evenimente şi de roluri organizate după legi care sunt străine, ci o altă povestire
care a pus deja sub forma de rol, a înrolat ţesătura narabilului.” - Claude Bremond
 “Naraţiunea este o experienţă temporală esenţializată.” – Paul Ricoeur
Preluând ipoteza lui Michel Meyer, conform căreia orice text/discurs este un răspuns
deghizat la o întrebare, A. Kibedi-Varga emite existenţa a trei mari clase de interogări
narative:
 acţiunea (LE FAIRE) - tratată în romanul picaresc, povestirea fantastică,
Bildungsroman, legendele urbane contemporane;
 existenţa (LE VIVRE) - sub semnul lui ”Cum să dăm sens vieţii”, evocată de
biografii, autobiografii sau naraţiuni cu substrat psihologic;
 existenţa ca ÊTRE (fiinţare) - actualizată de seria metafizică a miturilor, basmelor,
romanelor care se întrebă şi ne întreabă „de ce existăm”.
În modul acesta putem observa că domeniile de cercetare proprii analizei povestirii
sunt următoarele: analiza tehnicilor povestirii (teoretizată de R. Barthes); analiza legilor sau
regularităţilor care guvernează universul narativ (teoretizată de C. Bremond), a logicii acţiunii
(teoretician - T. Todorov) şi a relaţiilor posibile între personaje (E. Souriau, A.J. Greimas);
analiza relaţiilor dintre unităţile narative şi manifestarea lor discursivă (raportul histoire-récit-
discours).

Lectura3
În primul rând, profesorul trebuie să stimulează lectura textului literar în sine şi nu a
surselor secunde sau terţe, de aceea elevului trebuie să-i fie recomandată bibliografia operelor
literare canonice, iar mai apoi o bibliografie critică în funcţie de competenţele sau aptitudinile
deţinute de acesta.
Profesorul este interesat să stimuleze lectura hiperlogografică (Escarpit), iar în
perioada de liceu, lectura deprinde şi valenţe critice, uzând de ritmuri şi modalităţi adecvate
propriei individualităţi, elevul dovedeşte atât comprehensiunea, cât şi interpretarea critică
accentuată a textului citit, putându-l esenţializa, compara cu altele, chiar supune unor judecăţi
critice proprii de valoare (după Paul Cornea, p. 139). Prin aplicaţiile oferite în acest volum,
elevul trebuie să recurgă atât la o lectură receptivă, literară, cât şi informativă.

Pentru mai multe informaţii referitoare la procesul de lectură/ relectură, elemente de didactică/ interpretare/
receptare a textului vezi Szekely, Eva-Monica, Competenţa de (re)lectură: experienţe în viziune integrată,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2007.

8
 Se cuvine să recunoaştem că elevul din liceu simte anumite constrângeri: obligaţia
de a citi, obligaţia de a citi în întregime şi discursul despre cărţi, preluând masca unui lector
totelic în antiteză cu imaginea pe care ar trebui să o aibă un individ în faţa unui act de cultură.
În anumite momente, din diferite motive, elevul este nevoit doar să răsfoiască o
carte, ia act de o privirea de ansamblu (Bayard). Şi de aceste chestiuni, trebuie să se ocupe tot
profesorul de literatură pentru a putea să fundamenteze o comunicare culturală interumană.
Astfel, să se realizează o aculturare în sensul lui Redfield, individul înţelegând noua cultură o
producere şi alegere de strategii corecte pentru gestionarea atitudinilor sale faţă de obiectul
cultural/cartea. În situaţiile de genul acesta, informaţiile complementare din carte,
„incluziunile semiotice” (U. Eco) nu sunt necesare, lectorul fiind indiferent la adresa lor.
Consider că elevul trebuie învăţat cu toate tipurile de lectură, pentru că la un moment
dat va fi nevoit să se folosească de toate competenţele de lector. Răsfoirea cărţii este o lectură
rapidă, conturând o poetică a distanţei ce se opune poeticii (re)lecturii (Călinescu), deci elevul
trebuie să perceapă din mers esenţa cărţii.
Teoreticianul, Pierre Bayard, în volumul Cum vorbim despre cartile pe care nu le-
am citit, argumentează apelând la Paul Valéry şi la bibliotecarul lui Musil ce au în prim-plan
biblioteca colectivă, care constituie ansamblul tuturor cărţilor importante ce definesc o cultură
„ne îndeamnă să gândim în termenii unei biblioteci colective, şi nu în cei ai unei singure cărţi.
Pentru un adevărat cititor[…] contau ansamblul tuturor celorlalte” (p. 56). Autorul introduce
şi conceptele „biblioteca interioară[…] submulţime a bibliotecii colective împărtăţite de toţi
pe care se construieşte orice personalitate şi care construieşte orice personlitate şi care
organizează apoi relaţia ei cu textele şi cu ceilalţi” ( p. 105) şi biliotecă virtuală, care
presupune orice tip de discuţie despre cărţi, „biblioteca virtuală este spaţiul oral sau scris, al
discuţiei cu ceilalţi despre cărţi” (p 168). Eseurile lui Bayard propun şi o a doua triadă: cartea
ecran- cartea interioară- cartea fantomă, ce se pliază pe cele trei biblioteci. În ambele cazuri
este vorba de un lector iniţiat, a cărui lectură este hiperlogografică, după Escarpit, a cărui
persuasiune şi forţă de comunicare poate trece peste anumite inconveniente de ordin
emoţional, cultural, social, Bayard bazându-se pe ideea că interpretarea nu are decât rareori
nevoie de un consens universal, pentru a se impune oficial unui grup ca idea recepta, iar în
ceea ce priveşte explicarea, cititorul va trebui să guverneze manipularea empirică a obiectului
de cunoaştere „În fiecare moment al discuţiilor noastre, bibliotecilor interioare, pe care le-am
edificat în noi de-a lungul anilor şi unde sunt adăpostite cărţile noastre secrete, intră în relaţie
cu ale altora, cu riscul de a provoca fricţiuni sau conflicte” (p. 106). Până la urmă este vorba
de o artă a comunicării, deoarece capacitatea de a înţelege, subtilitas intelligendi, este pusă în
slujba aceleia de a lămuri pe altul- subtilitas explicandi.
Fără doar şi poate, discursul despre cărţi a unui lector este într-o ”permanentă
hemoragie” (Roland Barthes), adică reformulabil în funcţie de subiecţii comunicării:
profesori, scriitori sau persoana iubită, atingând nu doar o carte, ci o serie de cărţi ce au un
anumit numitor comun (temă, titlu, autor etc.)
Deci, ar fi recomandabil să nu citim şi să nu-i învăţăm pe elevi să citească precum
Petruşka, eroul lui Gogol, care lectura tot ce prindea la mână „Cititorii cei mai conştiincioşi…
9
nişte noncititori involuntari, inclusiv în ceea ce priveşte cărţile pe care îţi imaginează cu bună
credinţă că le stăpânesc” (p. 87) aceeaşi idee însă nu atât de radicală o expune şi Roland
Barthes, cititorul nefiind admirat pentru cantitatea de cărţi, ci pentru calitatea lecturii. Iar noi,
profesorii suntem cei care putem forma cititori avizaţi, interesaţi şi cu dorinţă de a evolua în
calitate.
Jauss în Pentru o poetică a receptării aduce în discuţie faptul că sensul unei opere se
produce la întâlnirea dintre operă şi cititor, punând în acord cele două concepte prin „orizontul
de aşteptare”. Bayard propune o întâlnire între doi presupuşi lectori, în care situaţia pretinde
ca şi conduită de urmat : inventarea de cărţi, nonlectorul trebuind să se plieze pe orizontul de
aşteptare a interlocutorului şi să renunţăm la ideea că Celălalt ştie mai mult, (atitudine ce se
poate dezvolta în cadrul dezbaterilor şi a metodelor centrate pe elev).
Ca ultim sfat, Bayard propune să vorbim despre noi înşine „căci unicul şi adevăratul
obiect al criticii nu este opera, ci sinele”, toate invenţiile noastre „a vorbi despre sine”, fiind o
prelungire a universului nostru interior, de aceea orice carte ne ajută să ne descoperim, să
devenim.
Nu consider că literatura sau educaţia permanentă este doar pentru o parte dintre noi,
trebuie să devină un stil de viaţă. Toffler pornea de la ideea că arta este mai puţin misterioasă
decât o consideră elitiştii şi susţine democratizarea culturii. Arta/ lietratura poate avea un
puternic efect asupra personalitătii, cultura fiind pentru toţi. Omul este o fiinţă culturală,
produs al culturii şi creator, la rândul său, de cultură, datorită competenţelor şi aptitudinilor
dezvoltate de-a lungul procesului educativ.

Interpretarea
În comentarea textului epic în cadrul şcolii, se observă existenţa unor neajunsuri,
unor stereotipuri didactice care nu se pliază pe dorinţele elevului de azi. Secvenţele care ar
trebui să devină centrale în interpretarea unei naraţiuni sunt structurat de Alina Pamfil
(Perspective, Naraţiunea, 2/2008) în modul următor:
COMPREHENSIUNEA, ANALIZA ŞI INTERPRETAREA NARAŢIUNII
Insanţa narativă
Cine narează? Cine este prezent în text?
Perspectiva narativă
Cum narează? Care sunt mărcile textuale ale perspectivei?
Acţiunea şi personajele
Care sunt evenimentele? Cum sunt prezentate în text? Ce sens atribui evenimentelor
reprezentate? Cum mă raportez la acţiun?
Care sunt personajele şi relaţiile dintre ele? Cum sunt prezentate în text? Cum mă raportez al
personaje?
Timpul şi spaţiul acţiunii
Care este spaţiul şi timpul evenimentelor? Cum sunt construite?
Viziunea asupra lumii

10
 Ce tip de lume este reprezenta? Cum sunt caracteristicile acestei lumi? Care este raportul
dintre această lume şi lumea mea? Cum mă raportez la această lume, la ierarhiile, la legile
ei?
A interpreta corect textul epic, trebuie să fie ţelul fiecărui dascăl care încearcă
permanent să-şi dezvolte elevii într-un mod corect şi coerent. Pentru Paul Cornea (2006: 51)
„înţelegerea survine pe când interpretarea e asumată, „interpretarea ne apare(...) ca o
componentă performantă a înţelegerii4, care-i completează acţiunea şi i-o perfecţionează” (p.
72), iar în ceea ce priveşte literatura, „Interpretarea rămâne o conştientizare şi o
problematizare a înţelegerii, caracteristică nu atât lecturii, cât relecturii sistematice, încheiate
cel mai adesea cu un discurs de escortă” (p. 403). În algoritmul „înţelegerii” autorul acordă
interpretării o poziţie dominantă, ca „act raţional”, alături de imaginaţie, căreia îi atribuie „un
rol esenţial”. În modul acesta se sugerează interpretarea subiectivă/ personală aflată între
graniţele textului, dependentă de context, după cum observa şi Jean-François Lyotard.
În momentul organizării proceselor de lectură şi receptare a textului epic trebuie să
avem în vedere: reflecţii asupra tipologiilor textuale (M. Foucault); reflecţii asupra
construcţiei de sens (M. Riffateree, Ion Coteanu, U. Eco); reflecţii asupra esteticii recptării,
insitând asupra “orizontului de aşteptare”, în producerea şi în interpretarea textelor (Jauss);
reflecţii asupra reînnoirii genurilor, paralel cu reflecţia lingvistică asupra tipologiilor textuale
(J. M. Schaeffer); cercetările asupra naratologiei au inspirat procesul lecturii operelor literare
integrale sau cercetările lui G. Genette asupra transtextualităţii
Interpretarea discursului epic, considerăm că trebuie pus în relaţie şi cu celelalte arte
„disciplinaritatea, pluri/ inter/ şi transdisciplinaritatea sunt cele patru arcuri ale aceluiaşi cerc
deschis mereu spre un nou nivel, cel al cunoaşterii prin implicarea subiectului, în măsura în
care înţelegerea lumii prezente presupune înţelegerea sensului propriei noastre vieţi şi al
propriei noastre morţi în această lume” (Nicolescu p. 25, 1999), după cum observă şi Eva
Monica Szekely în cadrul receptării textului prin relectură. Şi interculturalitatea conduce spre
schimbul de valori , spre înţelegerea relaţiilor dintre Eu şi Tu. În acest sens, în lucrarea
Structura textului artistic (1970), Iuri Lotman punctează faptul că o operă este o ţesătură de
semne, textul fiind, în acelaşi timp, limitat – deoarece prin această limită este separat de non-
text – şi ilimitat – întrucât face trimiteri la un întreg univers. Prin urmare, la analiza unui text
se vor avea în vedere diferitele structuri care îl compun, simultaneităţile şi transgresările. Până
la urmă cititorul reface drumul invers al scriitorului, după cum remarca şi Starobinski. Pentru
acesta Scriitorul străbate şi el aceeaşi cursă de obstacole precum lectorul, iar privirea acestuia
traversează o anumită lume a aparenţelor pentru a izbuti să cunoască în cele din umră
semnificaţiile ascunse ale lucrurilor. Sensibil în faţa fascinaţiei textului, criticul/ elevul nu are
dreptul să se oprească în această etapă a cursei sale de descifrare a unor semnificaţii.
4
Există, de asemenea, diferite abordări ale înţelegerii din perspectiva comunicării interpersonale, a comunicării
văzute ca metafora orchestrei (reprezentanţii Şcolii de la Palo Alto), metafora teatrului (Erving Goffman), teoria
etnometodologică, pragmatica (teoria actelor de vorbire a lui Austin), a contextualizării, a construirii împreună cu
Celălalt a actului de vorbire (Lévinas), al asentimentul (Gadamer).

11
Exigenţele privirii îl duc spre căutarea sensurilor a unor semnificaţii. Exigenţele privirii îl duc
spre căutarea sensurilor literale ale operei, spre descifrarea sensului secund, capabil să
realizeze trecerea de la intenţia cuvintelor la cunoaşterea semnificaţiei ascunse.

Elemente de naratologie
 Autorul/Scriitorul este un experimentator public: el variază ceea ce reîncepe; îndărătnic şi
infidel, el nu cunoaşte decât o artă: aceea a temei cu variaţiuni. Pentru variaţiuni el păstrează
[…] conţinuturile; temelor însă, le rezervă îndărătnicia formelor, marea funcţie semnificantă a
imaginarului, adică înţelegerea însăşi a lumii5- Roland Barthes
 Istoria/ Diegeza/ Histoire (Genette)/ plot (Forster)cuprinde atât acţiunea care face obiectul
discursului naratorului, cât şi evenimentele evocate de discursul personajelor, şi de aceea se
reuneşte într-un tot lumea narată şi lumea citată.
 Fabula/ Conţinutul reprezintă „ansamblul de evenimente legate între ele care nu sunt
comunicate de-a lungul operei” Boris Tomaşevski
 Povestirea/ Le récit (Genette)/ story (Forster) este un discurs oral sau scris, prin care se
redă universul ficţiunii, constituit după logica acţiunii şi a personajelor
 Naratorul este o entitate fictivă care face parte din text, îndeplinind funcţia de a povesti
 Naratarul este figura textuală a ascultătorului/ cititorului, este instanţa căreia i se adresează
povestirea.
 Personajul/ être de papier” (Barthes)/ ,,homme-récit” (Todorov)/ ,,om” (Forster)/ ,,actant”
(Greimas)/ ,,actor” (Lintvelt)/ ,,erou” (Bahtin)/ ,,fiinţa ficţionala” (Toma Pavel)
 Cititorul – persoana reală care citeşte povestirea într-un timp istoric
 Perspectiva narativă este raportul naraţiune/ istoria în relaâie cu subiectul percepţiei (J
Lintvelt)
 Focalizarea desemnează poziţia naratorului în raport cu ceea ce narează
 focalizare zero (Genette)/ vision par derriére (Pouillon)/ tip auctorial (Lintevelt):
naratorul > personajul,
 focalizare internă (Genette)/ vision avec (Pouillon)/ tip actorial (Lintvelt):
naratorul = personaj,
 focalizare externă (Genette)/ vision du dehors (Pouillon)/ tip neutru (Lintvelt):
narrator< personaj)

Studiul textului epic în liceu (competenţe, valori, atitudini)

În cadrul orelor de Limba şi literatura română, textul epic devine suport pentru
numeroase scenarii didactice şi interpretative, deoarece se petrece aceeaşi familiaritate a
elevului cu acţiunea ca în perioada gimnaziului, după cum afirma Alina Pamfil (2003:150). În
cadrul programei apar numeroase titluri de opere epice precum şi o serie de concepte de
naratologie, bază pentru decodarea corectă a unui text/ discurs epic.

5
Vasiliu, Iolanda. Prefaţă la Barthes, Roland. Eseuri critice. Chişinău, Editura Cartier, 2006, p. 12.

12
 În cadrul programei de liceu, spre deosebire de gimnaziu se va accentua în clasa a
IX-a exprimarea orală/ scrisă a opiniilor personale oferite de semnificaţia textului epic, apoi în
clasa a X-a se vor decoda sensurile multiple ale operelor ca text-suport. În modul acesta elevul
va fi pregătit să acceadă spre următorul nivel de lector când trebuie să deâină competenţa unei
lecturi de înţelegere, identificarea unor chei de lectură, a unei lecturi critice, creative 6. Dan
Potolea aduce în discuţie o schimbare de perspectivă în cadrul curriculumului, spre felul cum
să se treacă de la atenţia acordată achiziţiei produsele cunoaşterii la dezvoltarea proceselor de
construire a înţelegerii şi a căilor, a instrumentelor necesare acestei contrucţii, a capacităţilor
metacognitive7. Fără doar şi poate, educaţia contemporană presupune trecerea de la „savoir” la
„savoir-faire”, comunicarea fiind urmarea unui proces de dezvoltarea a tehnicilor de
decodare/interpretare a mesajelor transmise de emiţătorul postmodern (autor/elev).
Datoria de dascăl în faţa programei este de a structura conţinutul ştiinţific într-un
mod interactiv prin care elevul să se simtă actant al procesului. Am pornit de la premisa că a
studia literatură nu înseamnă a avea caiete pline de conţinut, ci a decoda sensuri. Conform
programei studiul literaturii presupune dezvoltarea unor valori şi atitudini (extrase din
Programă clasa a X-a, 2009):
 Cultivarea interesului pentru lectură, a plăcerii de a citi şi a gustului estetic în
domeniul literaturii
 Stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice în raport cu diversele mesaje
receptate
 Formarea unor reprezentări culturale privind evoluţia şi valorile literaturii române
 Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de comunicare şi a încrederii în propriile
abilităţi de comunicare
 Abordarea flexibilă şi tolerantă a opiniilor şi a argumentelor celorlalţi
 Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de limba română şi recunoaşterea rolului
acesteia în dezvoltarea personală şi pentru îmbogăţirea orizontului cultural

Aplicaţiile prezentate s-au realizat luând în calcul competenţele generale/ specifice din cadrul
programei, spre exemplu:
Competenţe specifice – programă clasa a X-a
1.1. Identificarea particularităţilor şi a funcţiilor stilistice ale limbii în receptarea diferitelor
tipuri de texte
6
Paul Cornea: Lectură liniară, lectură receptivă, literară, informativă, globală, exploratorie, de cercetare,
rapidă
Umberto Eco: lectură inocentă, lectură critică
Matei Călinescu: lectură liniară, lectură circulară
7
Szekely, op.cit., p. 37

13
1.2. Receptarea adecvată a sensului / sensurilor unui mesaj transmis prin diferite tipuri de
texte orale sau scrise
1.3. Folosirea adecvată a strategiilor şi a regulilor de exprimare orală în monolog şi în dialog
1.4. Redactarea unor compoziţii despre textele studiate şi alcătuirea unor texte funcţionale sau
a unor proiecte
1.5. Utilizarea, în exprimarea proprie, a normelor ortografice, ortoepice, de punctuaţie,
morfosintactice şi folosirea adecvată a unităţilor lexico-semantice, compatibile cu situaţia de
comunicare
2.1. Analiza principalelor componente de structură, de compoziţie şi de limbaj specifice
textului narativ
2.2. Identificarea şi analiza principalelor componente de structură şi de limbaj specifice
textului dramatic
2.3. Identificarea şi analiza elementelor de compoziţie şi de limbaj în textul poetic
2.4. Folosirea unor modalităţi diverse de înţelegere şi de interpretare a textelor literare studiate
3.1. Identificarea structurilor argumentative în vederea sesizării logicii şi a coerenţei mesajului
3.2. Compararea unor argumente diferite pentru formularea judecăţilor proprii
3.3. Elaborarea unei argumentări orale sau scrise pe baza textelor studiate

Competenţe specifice – porgramă clasa a XII-a

1.1. Utilizarea adecvată a strategiilor şi a regulilor de exprimare orală în monolog şi în dialog,
în vederea realizării unei comunicări corecte, eficiente şi personalizate, adaptate unor situaţii
de comunicare diverse
1.2. Utilizarea adecvată a tehnicilor de redactare şi a formelor exprimării scrise compatibile cu
situaţia de comunicare în elaborarea unor texte diverse
1.3. Identificarea particularităţilor şi a funcţiilor stilistice ale limbii în receptarea diferitelor
tipuri de mesaje/ texte
1.4. Receptarea adecvată a sensului/ sensurilor unui mesaj transmis prin diferite tipuri de
mesaje orale sau scrise
1.5. Utilizarea adecvată a achiziţiilor lingvistice în producerea şi în receptarea diverselor texte
orale şi scrise, cu explicarea rolului acestora în construirea mesajului
2.1. Identificarea temei şi a modului de reflectare a acesteia în textele studiate sau în texte la
prima vedere
2.2. Identificarea şi analiza principalelor componente de structură, de compoziţie şi de limbaj
specifice textului narativ
2.3. Identificarea şi analiza principalelor componente de structură şi de limbaj specifice
textului dramatic
2.4. Identificarea şi analiza elementelor de compoziţie şi de limbaj în textul poetic
2.5. Compararea unor viziuni despre lume, despre condiţia umană sau despre artă reflectate în
texte literare, nonliterare sau în alte arte
3.1. Identificarea şi explicarea relaţiilor dintre opere literare şi contextul cultural în care au
apărut acestea
14
 3.2. Construirea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural românesc, prin
integrarea şi relaţionarea cunoştinţelor assimilate
4.1. Identificarea structurilor argumentative în texte literare şi nonliterare studiate sau la prima
Vedere
4.2. Argumentarea unui punct de vedere privind textele literare şi nonliterare studiate sau la
prima vedere
4.3. Compararea şi evaluarea unor argumente diferite, pentru formularea unor judecăţi proprii.
Dezvoltarea interesului pentru comunicarea interculturală

3. Receptarea speciilor literare8

3.1. Basmul
Definiţii ale basmului:
 G Călinescu: „Basmul este un gen vast, depăşind cu mult romanul, fiind mitologie,
etică, ştiinţă observaţie, morală etc. caracteristica lui este că eroii nu sunt numai
oameni, ci şi anumite fiinţe himerice, animale”
 Vladimir Propp: basmul este „o naraţiune construită pe o corectă succesiune a
funcţiilor”, o matrice acţională în care ceea ce contează este stereopia predicatelor şi
variabilitatea agenţilor, executanţi ai acestor predicate.
 M Robert: „Basmul trebuie să pregătească totul pentru reuşita eroului său, ba chiar
o face şi mai exemplară, întârziind-o prin mii şi mii de necazuri şi obstacole
neprevăzute. Deci, sfârşitul poveştii este literalmente finalitatea sa(ea nu are nimic
altceva de spus decât acest triumf amânat după plac), acesta fiind scopul şi sensul
demonstraţiei sale”
 Irina Petraş: „Basmul este o specie a epicii populare şi culte, de obieci în proză, în
care personaje imaginare traversează întâmplări fantastice, forţele Binelui învingându-
le pe cele ale Răului”

Scenariul interpretativ propus pentru prima specie epică luată în discuţie, porneşte de
la valorificarea informaţiilor pe care le avem despre viaţa personală a autorului, încercând să
descifrăm existenţa din spatele cărţii. De altfel, se tinde în şcoala românească de a mitiza
scriitorii ceea ce conduce la un efect opus celui dorit. Se remarcă o astfel de schimbare de
receptare la Mihai Eminescu, fapt dovedit de apariţia cărţii Cazul Eminescu..., în urma
articolelor din Dilema veche, în care o serie de critici literari îşi expun opiniile referitoare la
modul în care se cuvine a fi receptat Eminescu şi orice alt autor în genere.
Elevul nu trebuie să simtă un hiatus între el şi autor, ci să creadă că este alături de el,
iar lectura să devină amicală, în modul acesta creându-se o relaţie strânsă între lector - text -
autor. Autorul nu este pe piedestal, ci este acel om înzestrat cu anumite calităţi artistice, care
reuşeşte să dea viaţă unor personaje şi să creeze universuri imaginare, păstrându-şi însă

8
Prezentarea conceptelor/ metodelor de bază utilizate în cadrul eplicaţiilor realizate în cap. Textul epic. Aplicaţii
didactice.

15
valorile şi atitudinile umane care l-au consacrat, dovadă fiind scrisoarea lui I. Creangă
destinată lui Titu Maiorescu (în modul acesta se poate introduce şi legătura cu Junimea/
Convorbiri literare/ Marii clasici).
Fiind un autor canonic/ clasic, eseurile care au în cerinţă acest concept cer implicit şi
abordarea generală a operei autorului şi se poate crea o matrice a motivelor şi temelor
dominante în universul artistic al scriitorului.
Procesul interpretativ are la bază lectura lineară şi integrală a textului, ceea ce
permite rezolvarea întrebările intratextuale, prin care se va putea conştientiza evoluţia
cronologică a evenimentelor (!în realizarea momentelor subiectelor se poate apela la oricare
dintre modelele oferite). Una dintre elementele importante în decodarea basmului este
valorificarea semnificaţiei personajelor; pornind de la Harta personajelor, după modelul lui
Greimas, se continuă interpretare pe baza intertextului, şi a modalităţilor de caracterizare
oferite de text.
Textul-suport extras din Enciclopedia zmeilor de Mircea Cărtărescu aduce cititorul
spre o lume imaginară construită în coordonate postmoderne (basm clasic vs. basm
postmodern). Fiind un basm cult, am adoptat schema modelată de Giasson, 1990, după
Schwrz şi Rafael, 1985, pentru a introduce conceptul de teorie literară şi am valorificat
trăsăturile – umor/ oralitate- prin apelul la texte-suport extrase din operă. În finalul
interpretării, un dosar critic valorifică gândirea critică a elevului şi propune diverse
perspective adoptate de către critica literară în interpretare basmului. În modul acesta se poate
forma elevului o opţiune interpretativă capapbilă să valorifice opiniile/ valorile/ atitudinile
sale în faţa obiectului de artă.
Viabiliatate operei se poate observa din faptul că este re-gândit, re-folosit, comentat
şi intrepretat permanent (vezi aplicaţia pe Andrei Oişteanu - opera aperta, legătura cu un text
contemporan de nonvaloare, după opinia lui Alex Ştefănescu şi dosarul critic). Cornel Mihai
Ionescu , în prefaţa ediţiei din 1969 a Operei deschise ne arată că triumful „operei deschise”
nu este unul exclusiv ci conciliator deoarece el nu doar că actualizează toate latenţele poeticii
deschiderii, ci realizează o integrare superioară ce include întreg domeniul artei, prin faptul că
deschiderea semantică devine un atribut al oricărei structuri formale cu funcţie estetică, nu
doar al celor create programatic pe principiul operei deschise
În modul acesta, am considerat că suntem capabili să dezvoltăm la elev problemele
care „vizează sensul sau absenţa de sens al existenţei omeneşti”, după cum afirma Husserl şi
să oferim o interpretare prin care elevul să-şi dezvoltă receptivitatea în faţa textelui. Din acest
punct de vedere, lumea naturală şi lumea spirituală nu formează decât un tot indistinct, supus
aceluiaşi tip de investigaţie.
În cadrul basmului, pentru o interpretare modernă se poate recurge şi la valorificarea
celor 31 de funcţii enunţate de Vladimir Propp în Morfologia basmului (Absenţa – unul dintre
membri familiei este absent sau părăseşte casa; Interdicţia – o interdicţie adresată eroului;
Încălcarea – interdicţia nu este respectată; Divulgarea – obţinerea acestor informaţii;
Vicleşugul – cel rău izbuteşte să-şi înşele victima; Complicitatea involuntară – lăsându-se
păcălită, victima îşi ajută inconştient duşmanul; Prejudicierea – răufăcătorul face un rău sau
16
aduce o pagubă unuia dintre membrii familiei; Mijlocirea, momentul de legătură –
nenorocirea sau lipsa sunt comunicate; eroului i se adresează o rugăminte sau o poruncă, este
trimis undeva; Contraacţiunea incipientă- eroul se hotărăşte să înceapă contraacţiunea;
Plecarea – eroul pleacă de acasă; Prima funcţie a donatorului – eroul este pus la
încercare(atacat, iscodit etc.), pregătindu-se astfel înarmarea lui cu unealta zdravănă sau cu
ajutorul magic; Reacţia eroului – la acţiunea donatorului; Transmiterea obiectului magic –
eroul intră în posesia uneltei, armei năzdrăvane; Deplasarea – eroul este adus – în zbor, călare,
pe jos – la locul unde se află obiectul căutării sale; Lupta – eroul şi răufăcătorul se luptă;
Marcarea, însemnarea – eroul este însemnat; Victoria – răufăcătorul este învins; Remedierea –
nenorocirea sau lipsa iniţială este remediată; Întoarcerea eroului; Urmărirea eroului; Salvarea
– eroul scapă de urmărire; Sosirea incognito – eroul se întoarce acasă sau în altă ţară şi nu este
recunoscut; Impostura – falsul erou formulează pretenţii întemeiate; Încercarea grea – eroul
este pus în faţa unei grile de încercări; Îndeplinirea – încercarea este trecută cu succes;
Recunoaşterea – eroul este recunoscut; Demascarea – răufăcătorul sau falsul erou este
demascat; Transfigurarea – eroul capătă o nouă înfăţişare; Pedepsirea – răufăcătorul este
pedepsit; Căsătoria – eroul se căsătoreşte şi se înscăunează împărat.
Critica literară se apropie asupra basmului, iar G. Călinescu, în studiul din 1965
Estetica basmului, propune şi o definiţie (citată mai sus), marcând diferenţa specifică în raport
cu romanul, prin personajele himerice şi prin constrângerile mimesis-ului pe care nu le deţine.
Călinescu consideră că basmul deţine trei straturi didactice: „planul prozaic, mai exact
prosastic, realist, care studiază problemele cele maia cute ale vieţii individuale, familiei,
societăţii”; „planul hieroglific sau simbolic, mai limpede poematic” şi al treilea pe care îl
consideră „mai tolerabil atunci când e absorbit de fapte fără nicio intervenţie discursivă” ceea
ce conferă valoarea ethos-ului unei comunităţi, după cum observă Andrei Terian în G.
Călinescu. A cincea esenţă., Ed Cartea Românească, 2009.

Povestirea
Mihail Sadoveanu este unul dintre autorii români care şi-a valorificat talentul
scriitoricesc într-un număr destul de mare de scrieri care merită dezbătute tematic pentru
dezvoltarea bibliotecii interioare (P. Bayard) a elevului, până la urmă cultura fiind un demers
continuu (Herder). Din acest motiv realizarea unei viziuni de ansamblu asupra operei lui
Sadoveanu presupune observarea atentă a temelor dominante a creaţiei precum şi
particularităţile sadovianismului. Pornind de la analiza atentă a unei povestiri în ramă vom
defini conceptul de teorie literară şi textul propriu-zis apelând la elemenete de naratologie
(narator-tipologie, naraţiune, focalizare, viziune, cronotop etc). Valorificarea acestora va
permite elevului transferul de informaţie permanent în decodarea textului epic. Accentul
acestor modele interpretative cade pe operaţiile cognitive ale elevului, care utilizează drept
criteriu modul de prezentare a formei cunoştinţelor pentru înţelegerea lor (după J Bruner)
 reprezentare activă – ansamblarea de acţiuni adecvate obţinerii unui anumit rezultat
(câmpuri semantice, reţele intertextuale)

17
  reprezentarea iconică – ansamblarea de imagini concentrate, grafice, în local unei
noţiuni (schemel de organizare a textului, harta personajelor etc)
 reprezentarea simbolică- ansamblu de propoziţii simbolice sau logice, construit
după reguli de formare şi de transformare a lor (relectura n)9
Ernst Cassirer definea existenţa umană între coordonate simbolice, aflând în simbol
cheia pentru natura umană, diferită de natura fizică „De aceea, în locul definirii omului ca
animal rational, ar trebui să-l definim ca animal symbolicum” şi să înţelegem nu doar ce se
întâmplă, ci şi cum? De ce? De unde porneşte totul?, până la urmă o identificare a sinelui.
Astfel de-a lungul aplicaţiile prezint o serie de analogii simbolice care să conducă elevul spre
a valorificare a semnificaţiei textuale. Literatura întăreşte conştiinţa identităţii, o dezvoltă şi pe
cea a alterităţii, efectele ei morale şi estetice nemaifiind individuale, deşi lectura este
particulară/ individuală, cum remarcă şi H. Bloom pentru care “sinele individual este singura
metodă şi unicul standard pentru înţelegerea valorii estetice”.

Nuvela
Nuvela, sau short story în engleză, este un tip de operă ce nu măsoră mai mult de
150 de pagini, dar aceasta este o limită incertă deoarece există o serie de romane scurte sau de
nuvele de dimensiuni mari, astfel lungimea unei opere nu e întotdeauna un indiciu
neînşelător. Atunci putem lua în vizor faptul că nuvela se concetrează pe un singur eveniment
şi descrie o etapă din viaţa personajelor. Din acest motiv şi elevul poate să formeze prin
creativitatea continuări, noi întâmplări luând în calcul varaţiunii ale personajului având baza
creată de autorul respectivei nuvele (ex. Realizaţi o compunere narativă de 3-4 pagini despre
noi întâmplări din viaţa bătrânei din Moara cu noroc/ Realizaţi o compunere narativă cu
substrat istoric care să continue destinul Moldovei după moartea lui Alexandru Lăpuşneanul).
În Hachette de exemplu sau în dicţionarele de teorie literară franceză nuvela apare definită ca
fiind „o naraţiune, în general, centrată în jurul unui singur eveniment, în care e studiat
impactul psihologic, personaje puţine, care, spre deosebire de basm, nu sunt simboluri sau
fiinţe ireal, dar posedă, au o realitate psihologică: cu toate acestea, spre deosebire de roman,
psihologia lor nu este studiată în întregime, ci pur şi simplu sub un aspect fragmentat. Nuvela
caută să producă o impresie de viaţă reală”. Astfel, nuvela poate deveni un model de viaţă,
structura morală a operei poate fi valorificată la maxim de către profesor, prin apelul la valori
personale, sociale şi atitudini dezvoltatea în diferite momente/ întâmplări ale vieţii noastre/
ale personajelor. Înaintaşii încercau prin proza scurtă să dea dovadă de consistenţă epică,
formându-şi mâna (vezi Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu, Marin Preda, Cehov,
Thomas Mann etc). Astfel precum scriitorul, şi elevul va ajunge să-şi formeze un ochi critic
trecând prin toate etapele sau posibilităţile epicului.
Într-un text scurt, precum e nuvela, elevul se poate apropia mai rapid, datorită
numărului de pagini; se cunoaşte că lectura obligatorie nu mai este pe placul elevului când
trece de un anumit număr de pagini, observăm că nu mai au răbdarea de a se apropia de

9
Szekely, op. cit., p. 33

18
personaj, de istoria/ subiectul operei, de valorile ei estetice. Dar prin abordarea unei nuvela se
poate construi acea semantică în trepte a textului de care vorbea Lotman şi să dezvoltăm
apetitul elevilor pentru lectura textelor epice. Textul fiind ca o galaxie de semnificaţii cum
afirma R. Barthes şi poate fi lecturat în mai multe moduri, elevul având nevoie de chei de
lectură prielnice unei interpretări corecte. Liviu Papadima în Consilier de Lectură aduce în
discuţie importanţa pe care o are profesorul în găsirea şi valorificarea acelor chei de lectură
prin care elevul să se simtă atras şi fericit în actul lecturii. De aceea am propus o interpretare
a două dintre nuvelele studiate la clasă în anii de liceu: Moara cu noroc şi Alexandru
Lăpuşneanul, din epoci culturale diferite, cu abordări de asemenea diferite prin care elevul să
poată deprinde un traseu interpretativ corect. În Moara cu noroc, am pornit în dezvoltarea
universului epic al autorului conform observaţiilor Magdalenei Popescu, pentru ca mai apoi
să construim jocul intenţiilor lui Umberto Eco. Pe baza fragmentelor ce construiesc
intenţionalitatea autorului în textul epic, se poate realiza analogie cu modul în care omul
contemporan ajunge la un faliment moral (vezi eseul lui Mircea Cărtărescu cu titlu omonim),
iar creatia prin excelenţă umană îşi redobândeşte funcţia cathartica (Croce susţine acelaşi
efect al artei în genere). Tipologia personajelor după clasificări teoretice se poate include în
analiza actanţilor abordându-se şi elemente perticulare (pater familias, triunghiul conjugal),
care vor problematiza elevul asupra modului în care acesta trebuie să-şi croiască destinul,
care ar trebui să fie regulile în jurul cărora să se întindă cu modul său de a fi. Legătura dintre
incipit şi final am propus să se realizeze prin interpretarea textelor-suport extrase din nuvelă,
existând elemente de referinţă pentru abordarea unui text epic; de asemenea se propune şi o
analiză a simbolurilor dominante apelând la definiţia acestora din dicţionarele de specialitate.
În schimb, în nuvela Alexandru Lăpuşneanul am accentuat ideea aristotelică prin
care istoria înfăţişează lucrurile în maniera în care s-au petrecut la un moment dat, dar textul
literar propune un anumit aspect individualizat şi re-creat după valori estetice. Croce
considera arta drept fapt uman prin excelenţă, regăsea în ea capacitatea omului de a ordona
realul, în cazul nostru Costache Negruzzi foloseşte “realul” oferit de cronicari şi îl transpune
într-o nuvelă, dar trebuie abordat şi universul imaginar creat de autor cu elemente romantice
căci „nu este nici măcar vreodată sigur că cuvântul literatură, cuvântul artă corespund unui
lucru real, posibil sau important” (Maurice Blanchot - Spaţiul literar), astfel elevul trebuie să
redea şi să îşi asume o lume în care conducătorul tiran acaparează tot (vezi intertext –
domnitor tiran, care complineşte caracterizarea personajului principal). Observăm că în final
receptarea înseamnă, pe de o parte, producţia de noi sensuri ale operei, în funcţie de orizontul
interogativ, în mişcare, al cititorilor, iar pe de altă parte, producţia de noi opere, proces în care
sunt antrenaţi acei cititori pentru care schimbarea de orizont se manifestă prin producerea de
noi opere/ scrieri (Jauss).

Romanul
A citit roman înseamnă a cunoaşte cu adevărat o nouă lume „mai presus de toate,
romanul rămâne, însă, istorie, un narator, protagonişti, structuri numeroase, polifonie sau
19
simultaneitate epică, meditaţie meditaţie şi discurs estetic şi, repet, eveniment care-şi pretinde
realitatea. Dacă sintagma poveştii/povestirii poate fi „a fost odată”, romanul este nu doar
promisiunea ci însăşi istoria jucată” (Ion Vlad). Prilejul de a interpreta unele dintre cele mai
bune romane ale literaturii române e de la început un atuu al profesorului care poate să
valorifice dorinţa elevului de a se apropia de lumea cărţilor. Cred că prin interpretarea
romanelor elevul are posibilitatea de a-şi răspunde la întrebarea care o lansează cartea lui
Antonio Spadaro- La ce foloseşte literatura?. O carte este rezultatul experienţelor umane, a
sentimentelor care l-au animat pe om de-a lungul timpului. Literatura înseamnă însumarea
tuturor aspectelor vieţii trăite, este o realitate transfigurată estetic. Prin literatură se creează un
univers inedit. Dar acest univers nu se deschide sub ochii cititorilor, textul fiind asemenea
labirintului lui Dedal: “îl închide în el pe autor, iar mai apoi pe noi inşine” spunea Umberto
Eco. Cititorul este asemeni unui călător, în continuă căutare a sensului, un text fiind
inepuizabil. Se poate spune că există comuniunea cititor - carte, pentru că în carte apare suma
de experienţe trăite de fiecare dintre noi. Lectura aduce ceva nou de fiecare dată, îl formează
pe cititor şi îl ajută să se descopere pe sine. De aceea tema romanului trebuie să fie întărită de
receptarea elevului, din acest motiv considerăm că elevul un trebuie să asimileze doar
conţinutul romanului. Şi totdeauna există un loc unde ajunge mesajul textului: în sufletele
cititorilor. Critica literară stabileşte canoane, îi impune cititorului anumite valori, profesorul
are abilitatea de a oferi diferite chei de lectură, iar astfel cititorul ajunge să se descopere pe
sine.
Traseul interpretativ propus porneşte de la analiza laboratorului de creaţie a autorului
acoperă viziunea lui Schleiermacher, prin care a te simţi în situaţia autorului şi conştientizând
efortul creator, conduce spre interpretare.
Interpretarea romanului Baltagul are ca premisă valorificarea conceptului de
cronotop. Realizând o lectură personalizată a programei, în calitate de profesori avem
posibilitatea de a adapta demersul proiectiv la structura colectivului de elevi, şi în cazul unui
grup bun putem începe pledoaria pentru interpretarea operei de la cronotop.
Am adoptat termenul utilizat de Mihail Bahtin, pentru a atenţiona asupra legăturii
strânse ce se creionează în textul narativ între timp şi spaţiu: “Vom numi cronotop conexiunea
esenţială a relaţiilor temporale şi spaţiale, valorificate artistic în literatură”. În cronotopul
artistic-literar bahtian “timpul se condensează, se comprimă, devine vizibil din punct de
vedere artistic, în timp ce spaţiul se intensifică, pătrunde în mişcarea timpului, a subiectului, a
istoriei (...) indiciile timpului se relevă în spaţiu, iar spaţiul este înţeles şi măsurat prin timp”.
Triada, acţiune-personaj-cronotop, ce defineşte naraţiune, este într-o interdependenţă
totală, putându-se începe comprehensiunea discursului narativ de la oricare dintre elementele
prezentate, care atingându-se reciproc dobândesc profunzime şi conduc spre interpretare,
deoarece „Interpretările sunt întreprinse din punctul de vedere al categoriilor spaţiului şi
timpului, perspectivă a cărei deschidere dă atât posibilitatea de a stabili coordonatele axiale
ale discursului şi ale lumii re-create prin discurs, cât şi posibilitatea de a da nume
substanţialităţii orizontului epic”

20
 Considerăm că în interpretarea discursului narativ se poate pleca de la cronotop
deoarece naraţiunea are o subordonare temporală, fără succesiune neexistând, apoi acesta
oferă unitate acţiunii şi nu în ultimul rând evenimentele relatate se desfăşoară într-un cadru
spaţio-temporal precizat, ceea ce determină verosimilitatea universului.
Voi avansa o propunere didactică de receptare a textului narativ pe baza conceptului
de relectură, astfel după ora dedicata lecturii explicative (şi a pre-lecturii: titlu, moto), elevul a
devenit un lector parţial avizat, mai apoi se trece spre relectura a II-a (comprehensiunea) şi a
III-a (interpretarea), urmând tabelul cu citate şi răspunzând întrebărilor textuale, intertextuale
şi transtextuale închise/ deschise, deoarece ,,demersurile interpretative n-au în vedere doar
semnificaţiile globale (sensul ori filozofia operei, explicarea temei ori a personajelor), ci ele
sunt convocate pe întreg parcursul lecturii, la fiecare pagină, uneori la fiecare frază
Identificarea timpului (cronos) şi a spaţiului (topos), în care se derulează acţiunea
unei opere epice, aparţine comprehensiunii textului, însă nu ne vom limita doar la acest act
comprehensiv, ci vom parcurge o serie de întrebări (coloana a doua) care vor deschide
orizontul elevului spre o viziune integratoare a interpretării. Având şi o componentă mitică,
romanul pretinde interpretarea simbolurilor, realizându-se astfel o lectură personalizată.
Întrebările sunt însoţite şi de citate extrase din Ernest Bernea (Spaţiu, timp şi cauzalitate la
poporul român, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997) care să conducă elevul spre
conştientizarea dintre două lumi: tradiţională (căreia îi aparţine Vitoria) şi modernă (căreia îi
aparţine în parte Gheorghiţă, şi însuşi lectorul). Atenţie, utilizarea termenului de “ţăran” nu
trebuie văzută de elevi cu sens peiorativ, ci în mod tradiţional, ca fundament al unei societăţi
viitoare, păstrător al unor atitudini şi valori ce ţin de un mod arhaic de gândire, de legi
nescrise, însă respectate.
Seria de întrebări deschide interpretarea spre mai multe trepte: mimetic, mitic,
religios, alegoric, simbolic etc, iar o operă care la prima lectură este pentru tânărul din zilele
noastre desuetă, poate oferi un nou unghi de a vedea trecutul, personalitatea specifică
poporului român, rolul familiei, schimbările survenite în societate etc. Considerăm astfel că
lectorul devine conştient de rolul operei pentru formarea lui ca om în societate, de rolul ei în
cadrul universului literar românesc.
Scopul fiecărui profesor este de a dezvolta elevului competenţele dedicate
interpretării, iar pentru ca această finalitate să fie realizată, trebuie să ne perfecţionăm
demersurile didactice care să fie cât mai active, să implice sinele elevului şi opiniile sale. Din
acest motiv în tabel se poate păstrat a treia coloană în blanc, pentru a oferi elevului
posibilitatea de a-şi expune punctul de vedere, astfel formând un tânăr ,,cu o cultură
comunicaţională şi literară de bază, capabil să înţeleagă lumea, să comunice cu semenii”. În
coloana amintită am oferit şi câteva dintre răspunsurile pe care le aşteaptă profesorul de la
elev.
Răspunzând oral întrebărilor oferite pe baza textului suport, elevul poate să îşi
exprime în mod corect opiniile fiind coordonate şi ordonate de profesor. Finalitatea acestui
prim demers este evidenţierea unei cronologii a naraţiunii, atingând (în parte) şi planul
alegoric/simbolic, ce poate identifica îmbinarea planului real cu cel mitic, precum şi
21
evidenţierea receptării drumului ca o călătorie spre moarte, marea trecere, drumul spre centru,
întoarcerea în arhaitatea, recuperarea memoriei ancestrale sau încercarea iniţiatică a lui
Gheorghiţă. Prin ritualul trecerii romanul capătă o dublă semnificaţie: pe de o parte,
monografică şi realistă, iar în celălalt plan simbolică şi mitică; între Vitoria Lipan şi Nechifor
fiind drum de viaţă şi de moarte. Citatele din cea de-a doua coloană oferă elevului un sprijin
pentru o interpretare ce are în prim plan imaginea ţăranului român, sub forma feminină
(Vitoria Lipan) sau bărbătească (Nechifor Lipan). Complinirea observaţiilor dobândite până
acum se poate realiza prin jocul intenţiilor (ale autorului, ale operei, ale lectorului).
Astfel cronotopul existent în cadrul discursului narativ este realizat ca urmare a
drumului străbătut de Mihail Sadoveanu pe Valea Bistriţei, apoi pe pârâul Neagra şi pe
muntele Stânişoara, aşadar în spaţiul parcurs de eroii imaginaţi de el, Nechifor şi Vitoria
Lipan. Drumul este considerat ca fiind ,,al doilea cronotop de mare circulaţie. Drumul ca
înşiruire de întâmplări, fapte, idei etc., toate acestea cu personajele lor, este cel mai vechi
topos al naraţiunii. Îl aflăm încă în Epopeea lui Ghilgameş, în Odiseea lui Homer ori în
romanul picaresc”. Cronotopul ne face legătura cu Intenţia operei, ce figurează alte opere a
căror interpretare se ghidează după simbolul drumului (vezi tabel). Intenţia lectorului,
aparţine de fondul afectiv-emoţional, de experienţa de viaţă a fiecărui elev, de aşteptările lui
asupra operei, astfel permanentizându-se emoţia estetică.
Activitatea didactică poate continua prin caracterizarea personajelor, tot traseul
interpretativ fiind benefic pentru evidenţierea evoluţiei acestora în timp şi spaţiu. Pentru a se
observa eficienţa relecturii, profesorul poate cere elevilor identificarea în roman a unor
fragmente reprezentative pentru desăvârşirea caracterologică a personajelor principale, având
ca punct de reper tabelul oferit cu citate, interpretarea presupunând ,,reluarea secvenţelor
comprehensive ce urmăresc conturarea semnificaţiilor textului”.
Modul de redare a tabelelor următoare încearcă evidenţierea unor situaţii de
descoperire a posibilităţilor de permutare a diferitelor strategii didactice. Săgeţile reprezintă
conexiunile ce vor fi realizate de elevi la nivel cognitiv, creându-se astfel o deschidere mai
largă spre problematica treptei viitoare de învăţare.
În cadrul orelor de interpretare ale romanului Maitreyi se poate începe cu legătura
dintre poiein şi poiesis. Cumulul de lecţii din cadrul acestei unităţi se poate realiza luând în
calcul schema celor trei niveluri după Nattiez, Molino:
 Nivel poietic- nivelul procesului de producere a mesajului de către artist, nivel la
care- după Passeron- între artist şi opera pe cale de a se face se instaurează o relaţie
specifică. Pentru realizarea acestui nivel am recurs la analiza Jurnalului lui Mircea
Eliade.
 Nivel poetic – nivelul mesajului însuşi- în sensul jakobsian al termenului- numit de
către unii autori şi nivelul material; este ceea ce numim opera ca atare. Domină
întrebările intratextuale care vor descifra semnificaţia discursului romanului Maitreyi;
putându-se realiza o analogie/intertext cu fragmente din opera lui Maitreyi Devi-
Dragostea nu moare, ţinând de interculturalitatea receptorului

22
 Nivel estezic- în terminologia lui Passeron, estetic; este nivelul pocesului de percepere şi de
receptare a mesajului. Am apelat la o serie de întrebări transtextuale pentru a accentua
importanţa confesiunii, scrisul fiind anamneză, a jurnalului şi a experienţei în crearea unui
individ integru din toate punctele de vedere. Cele trei niveluri prezentate pot fi percepute ca o
intercaţiune a celor trei intenţii amintite de Umberto Eco: intentio auctoris, intentio operis şi
intentio lectori.
În cadrul operelor, Ion şi Ultima noaptea de dragoste, întâia noapte de război, am
realizat o aplicaţie prin care elevul să conţtientizeze evoluţia subiectului romanelor şi să atingă
punctele esenţiale în înţelegerea şi comprehensiunea textului. De asemenea s-au realizat
scene/ fragmente în opoziţie prin care elevul să realizeze operaţii de compararea, clasificare şi
interpretare a întregului text prin raporturi coerente. Romanele presupun o acţiune complexă,
şi prin întrebările explicative, specifice lecturii 1, am evidenţiat evoluţia acţiunii şi dezvoltarea
personajelor, luând în calcul toţi actanţii subiectului.
Personajele se construiesc sub diferite forme, îmbinând o serie de strategii şi emtode
didactice: expunerea, conversaţia, dezbaterea, Brainstormingul, reţeaua de discuţii,
problematizarea, horoscopul, scaunul personajului, pălăriile gânditoare, harta personajelor.
În dezvoltarea interpretării şi implicit a culturii elevului am utilizat intertextul. În
cadrul analizei, pentru observarea inter-relaţionării între discursuri am apelat la două conotaţii
ale conceptului luat în discuţie: intertextualitatea internă sau implicită: în interiorul textului
literar, între elementele structurii sale (stil, poetică, limbaj) şi intertextualitatea propriu-zisă,
explicită: curentă, de relaţionare a diferitelor texte literare10 .
Battista Mondin afirma: „cultura personală se hrăneşte cu speranţa, iar cultura socială cu
utopia de a da un sens viitorului
După cum se ştie intertextualitatea este un concept impus de Julia Kristeva, iar apoi
de Mihail Bahtin, Tzvetan Todorov, R. Barthes, G. Genette şi Riffaterre: Kristeva-
“intertextualitatea este o noţiune care va indica modul în care un text citaste historia şi se
insertaza în ea”, Riffaterre - “Textul literar este o reţea unde se întrepătrund texte anterioare”,
iar acesta este “perceput ca un summum al jocurilor de limbaj”,Nicolae Manolescu -“ Din
punctul meu de vedere, intertextualitatea este indispensabilă, fiind una din trasaturile specifice
ale poeticului: aşa cum poezia nu poate fi definită formal în absenţa prozodiei, ea nu se poate
dispensa de considerarea intertextualităţii. Este evident că acest tip de interpretare a textului
nu se sprijină doar pe afectivitatea elevului sau pe valorile sale estetice, ci este nevoie de
utilizarea unor tehnici de comparare a textelor, de analiza semiotică, poetică etc. Până la urmă
e o “desacralizare” a textului prin faptul că el însuşi este un “spaţiu al interogaţiilor” (R
Barthes).
Aşadar, în cele ce urmează elementele de teorie dezvoltate în această primă parte se
vor aplica pe baza textelor autorilor canonici, accentuând dezvoltarea gândirii, a operaţiilor şi

10
Pentru mai multe informaţii despre text/ discurs vezi Chiorean, Luminiţa, Eseul stănescian- configurare
poetică, Ed. Univ. Petru Maior, 2007, p. 83.

23
structurilor cognitive/ metacognitive şi procesarea informaţiilor. Textele epice propuse devin
astfel sursă şi model de receptare a semnificanţiilor textuali cooperând permanent cu discursul
epic, ajungându-se astfel la o lectură circulară (M. Călinescu), critică (Eco) sau hermeenutică
(Riffateree).

TEXTUL EPIC - APLICAŢII

ION CREANGĂ
POVESTEA LUI HARAP-ALB

24
 „Basmul este un gen vast, depăşind cu mult romanul, fiind mitologie,
etică, ştiinţă observaţie, morală etc. caracteristica lui este că eroii nu
sunt numai oameni, ci şi anumite fiinţe himerice, animale” (G.
Călinescu)

1. Diagonalele existenţei fizice a autorului clasic.

Exprimă-ţi opinia asupra unei posibile relaţii între viaţa şi opera autorului Ion Creangă.
Text-suport Exprimarea opiniei
(o posibilă relaţie cu textul)
„Creangă are noroc la femei. Cele ce-i intră în
orbită sfârşesc prin a i se supune integral.
Veronica Micle caută mai mereu protecţie la
Creangă, iar Nică, un junimist, apelează la
serviciile lui Creangă ca la un peţitor reputat”
„La divorţul de Ileana afirmă: <<S-au dus
sărutările lipicioase, ţocăielile gustoase>>
„Creangă strânge două biblioteci: una ambulantă,
la îndemână în cap, cealaltă, ca Eminescu,
imobilă, strânsă într-un cufăr greu”
„Când ajunge cu adevărat scriitor, după 1875, îl
întâlnim acelaşi copil inflexibil, teribil. Farsele
lui fac înconjurul Iaşului.”
„Eminescu îi considera pe Creangă şi Caragiale
cei mai dumeriţi asupra sintaxei româneşti.”
„După cum am spus, Creangă avea un adevărat
cult pentru Maiorescu. Arabul cel mai fanatic
socot că n-a avut mai multă admiraţie şi
devotament pentru mahomed decât Creangă
pentru Titu Maiorescu.”
„Cu Creangă trebuie să fii cu ochii în patru, când
glumeşte şi când e serios. Sub lacrimi se ascunde
râsul.”
„Creangă era înalt, spătos, voinic, viguros ca o
creangă de stejar... faţa rotundă şi bălană cu
obrajii rumeni, iar ochii albaştri deschis, isteţi.
Râsul lui înveselea societatea. Glasul era
puternic, cu o voce de bariton. (greutate de 115
kg). Instrumentul de scris favorit: creionul.
Creangă a fost multă vreme duşmanul politic al
Junimii şi îndeosebi al d-lui Iacob Negruzzi.
Creangă de multe ori era nervos şi supărător şi

25
 atunci nu mai era cel glumeţ ca altădată.[...]
Omul acesta e de o veselie neistovită, are o
natură veselă.”
– informaţii extrase din Dan Grădinaru, Ion
Creangă, Ed. ALL, Buc., 2001

2. Relaţia dintre Ion Creangă11 şi Titu Maiorescu:

Citiţi cu atenţie textul următor:
“10 noiembrie 1876,
Dumneavoastră cred că veţi fi râs şi de mine şi de dânsa (Creangă are în vedere
Moş Nechifor Coţcariul) şi cu drept cuvânt: pentru că este o copilărie, scrisă de un
om mai mult bătrân decât tânăr. Iertaţi-mi îndrăzneala! Al dumneavoastră întru tot
supus servitor.
I.Creangă”
Cerinţe:
1. Ce fel de atitudine are Ion Creangă faţă de Titu Maiorescu?
2. În ce relaţii culturale sunt Ion Creangă şi I. L. Caragiale? Numeşte şi alţi autori care au
făcut parte din grupul lor? Care este importanţa acestora în evoluţia literaturii?
3. De ce crezi că Ion Creangă utilizează un astfel de limbaj?
4. Cum te-ai comporta dacă ai fi în locul lui Ion Creangă?
5. Care este limita obedienţe din punctul tău de vederei?

3. (Re)lectura valorilor în literatura contemporană - exemplu negativ, kitch

Citiţi cu atenţie textul următor:
ION CREANGĂ: text original: „Era odată un moşneag ş-o babă; şi moşneagul avea o fată
şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar pentru că era fata
mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ...”
Textul creat de Bogdan Ulmu: „VOCEA: Era odată un moşneag ... (cel numit se agita brusc
în timp ce restul familiei sta în stop-cadru) şi o babă ... (idem.). iar moşneagul avea o fată ....
(acelaşi joc)... şi baba de asemenea o copilă (idem.). Vlăstarul bătrânei era imperfect de-a
dreptul - nestrălucind prin frumuseţea exterioară sau interioară, mai păcătuia prin lenevie, vicii
de caracter, egoism şi ieşiri necontrolate...”
Cerinţe:
1. Exprimaţi-vă opinia despre modul de a re-aduce în prim-plan opera lui Ion Creangă prin
pastişă şi ironie.

11
Capra cu trei iezi (1875), Dănilă Prepeleac (1876), Fata babei şi fata moşneagului (1877), Făt Frumos, fiul
iepei (1877), Povestea lui Harap-Alb (1877), Ivan Turbincă (1878), Acul şi barosul (1874), Ion Roată şi Cuza-
Vodă (1882), Moş Ion Roată şi Unirea (1880), Păcală (1880), Moş Nichifor Coţcariul (1877), Amintiri din
copilărie (1879)

26
2. Credeţi că scriitorul contemporan realizează în mod corect intertextul cu opera lui I
Creangă?
3. Care e diferenţa între modul de a insera intertext în opera lui Mircea Căretărescu vs.
Bogdan Ulmu?
4. Care sunt calităţile pe care trebuie să le deţină un scriitor contemporan pentru a rescrie sub
o anumită formă texte canonizate?

5. Tema şi titlul operei:

Identifică o posibilă legătură între dihotomiile create în basmul cult:
HARAP ALB

RĂU BINE

IREAL REAL

PERSONAJE UMANIZATE PERSOANAJE FANTASTICE

Exprimă-ţi opinia în 10-15 rânduri, despre antitezele care se creează de-a lungul
textului, luând în considerare elementele discutate.
Barem: 100 p
1. Conţinutul compunerii (exprimarea şi motivarea opiniei despre antitezele create, de valoarea
oximoronică a numelui personajului etc.).
1. Structura specifică tipului de text redactat: formularea clară a opiniei, prin raportare antitezele
realizate în text - la cerinţa dată: 20 p.; formulare confuză, schematică: 10 p. 20 puncte
2. Conţinutul şi stilul compunerii: motivarea prin exemplificări/ explicaţii clare în directă relaţie cu
opinia exprimată – adecvată contextului: 20 p./ parţial adecvată: 10 p.; organizarea ideilor în scris
(stil adecvat, claritatea şi coerenţa ideilor, echilibru între componente: opinie - motivare, dispunerea
paragrafelor) - adecvată contextului: 20 p./ parţial adecvată: 10 p.; utilizarea mijoacelor lingvistice
necesare motivării (verbe de opinie, organizatori/ conectori textuali care desemnează raporturi de
analogie, de asemănare, de alternanţă, de opoziţie, de cauzalitate etc.) – adecvată contextului: 20 p./
parţial adecvată: 10 p. 60puncte
2. Redactare (Pentru acordarea punctajului, compunerea trebuie să se încadreze în limita de spaţiu
cerută.) - corectitudinea exprimării: 20 p.(0-1 greşeli: 20 p.; 2 greşeli: 10 p.; 3 sau mai multe greşeli: 0
p.); - ortografia şi punctuaţia: 20 p. (0-2 greşeli: 20 p.; 3 greşeli: 10 p.; 4 sau mai multe greşeli: 0 p.).
20 puncte

27
 4. Matrice tematică/ motive dominante în opera autoului canonic12

Tema dialecticei confruntări dintre Bine şi Rău

Ion
Creangă

Dezeroizarea

12
Ion Creangă - autor canonic "Canonul se transmite de la o generaţie la alta şi se schimbă în funcţie de noile opţiuni estetice şi ideologice. Mă refer în special la
canonul didactic, care este alcătuit din 16 scriitori din trei perioade: clasică, modernă şi contemporană, cu centrul de greutate în perioada interbelica, dezvăluindu-şi
astfel caracterul modern."- Dumitru Chioaru (Canonul literar la Craiova)

28
6. Întrebări intratextuale-explicative
1. Unde şi când se petrece acţiune? Care sunt primele personaje care apar în text?
2. Ce îi cere împăratul Verde fratelui său? De ce?
3. Cum se realizează alegerea fiului care va pleca spre împărăţia fratelui?
4. Cum reacţionează Craiul după vederea curajului fiilor săi?
5. Ce simte mezinul la vorbele tatălui? Ce hotărâre ia?
6. Cum se pregăteşte mezinul de plecare?
7. Ce sfat îi oferă Craiul la plecare?
8. După câte zile şi unde se întâlneşte cu Spânul?
9. Cum reacţionează mezinul la vederea acestuia?
10. Prin ce mijloace îl convinge Spânul pe mezin să intre în fântână?
11. Ce se întâmplă mai apoi cu mezinul? Care e noul său nume ?
12. Cum e relaţia dintre cei doi? Care e raportul dintre ei? (stăpân vs. slugă)
13. Cum sunt primiţi la curte? Ce se întâmplă cu Harap-Alb ?
14. Prezintă prima încercare la care este supus Harap-Alb.
15. Ce îl determină pe Spân să îl supună pe Harap-Alb la o a doua probă? Rezumaţi această probă
16. Ce se întâmplă după câteva zile?
17. Ce face Harap-Alb la ospăţ?
18. Cine strică dispoziţia mesenilor?
19. Ce îi ordonă Spânul lui Harap-Alb?
20. Cum reacţionează tânărul la aflarea noii sarcini?
21. Cu cine se întâlneşte pe drum?
22. Alături de cine ajunge la împărăţia lui Roş?
23. Care sunt probele la care îi supune împăratul Roş? Rezumaţi.
24. La ce probă îl supune fata împăratului Roş?
25. Cum reuşeşte să treacă peste proba impusă de fată?
26. Ce se petrece înspre împărăţia lui Verde Împarat? De cine se desparte de-a lungul drumului?
27. Ce se petrece în sufletul lui Harap-Alb?
28. Ce se întâmplă la împărăţie?
29. Cum se trece peste momentul crucial din viaţa lui Harap-Alb? Cum sfârşeşte Spânul?
30. Care e finalul maturizării lui Harap-Alb?
Cerinţă:
Realizaţi o compunere de 1-2 pagini în care să încadraţi evenimentele acţiunii în momentele
subiectului. În cadrul compunerii vei urmări la alegere între varianta tradiţională (expoziţiune,
intrigă, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant, deznodământul), varianta lui Spiegel
(expoziţiunea, evenimentul declanşator, complicaţia, rezolvarea, finalul, morala) sau varianta lui
Greimas şi Larivaille (Starea iniţială, Complicaţie sau forţa perturbatoare, Dinamica acţiunii,
Rezolvarea sau forţa echilibrantă şi starea finală)
Barem:
Conţinutul rezumatului 100 p
1. Respectarea fidelităţii faţă de textul dat. (Concordanţa dintre conţinutul textului dat şi rezumatul realizat
- în totalitate: 20 p./ parţial: 10 p.) 20 puncte
2. Desprinderea elementelor esenţiale/ a ideilor principale ale textului. (Desprinderea adecvată a
elementelor esenţiale/ a ideilor principale: 20 p.; desprinderea parţial adecvată sau cu omisiuni a
elementelor esenţializate/ a ideilor principale: 10 p.) 20 puncte
3. Prezentarea esenţializată, pe baza ideilor principale, a succesiunii întâmplărilor la care participă
personajele. (Prezentare în succesiune logică, esenţializată: 20 p.; prezentare cu omisiuni sau cu amănunte
nesemnificative: 10 p.) 20 puncte/
4. Respectarea unor convenţii specifice rezumatului. (Relatarea la persoana a III-a; utilizarea modurilor şi
a timpurilor verbale potrivite; trecerea de la vorbirea directă la vorbirea indirectă, fără dialog inserat;
29
relatarea obiectivă, fără intervenţii emoţional-subiective şi fără citate - în totalitate: 20 p./ parţial: 10 p.) 20
puncte
Redactare (Pentru acordarea punctajului, rezumatul trebuie să se încadreze în limita de spaţiu cerută. Nu
vor fi penalizate răspunsurile care depăşesc 1/2 pagini scrise.) Coerenţa textului. (Claritatea enunţului,
lexicul şi sintaxa adecvată.) 4 puncte/ Registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate conţinutului
rezumatului. 1 punct/ Ortografia şi punctuaţia. (0 - 2 greşeli: 1 p.; 3 sau mai multe greşeli: 0 p.) 3 puncte/
Aşezarea corectă a textului în pagină, lizibilitatea. 3 puncte (10 p. din oficiu)

6. Harta personajelor
Completaţi schema următoare cu numele personajelor, pentru a putea observa legăturile
dintre acestea şi cum se realizează conflictul în cadrul basmului.

ADJUVANTE
CRAIUL
ÎMPĂRATUL VERDE
ÎMPĂRATUL ROŞ
Harap-Alb CRĂIASA ALBINELOR
FURNICA
GERILĂ
OCHILĂ
FLĂMÂNZILĂ
SETILĂ
PĂSĂRI-LĂŢI-LUNGILĂ

Spânul

ÎMPĂRATUL ROŞ
SPÂNUL
OPOZANTE

Exprimaţi-vă opinia în minim 10 rânduri despre relaţiile dintre personaje, luând în calcul
tipologia lor.

Problematizare - Ce credeţi despre dublul statut al Împăratului Roş, care apare atât la
adjuvanţi, cât şi la opozanţi?

30
7. Intertextul personajelor
Identificaţi mituri/ opere populare sau culte în care să se reflecte tipologia asemănătoare cu
cea a personajelor din basm.

Personje Intertext Observaţiiile

elevilor
Harap-Alb Heracle sclavul lui Euristeu

Spânul În basme neogreceşti ex. Fiul

împăratului şi spânul
Cei cinci
prieteni
fabuloşi

8. Caracterizarea personajului principal – HARAP-ALB

Tipologia personajului:……………………………………………

Modalit Text-suport Interpretare

ăţi Fragmante extrase din Ion Creangă,
de Povestea lui Harap-Alb, Ed. Minerva,
caracteriza Buc., 1993
re
“fiul Craiului cel mai mic, făcându-se
atunci roş cum îi gotca, iese afară în
gradină şi începe a plânge în inima sa, lovit
fiind de adâncul sufletului de apăsătoarele
cuvinte ale părintelui său”
“alungă mâhnirea din inima ta, căci
norocul îţi râde din toate părţile şi nu ai de
ce să fi supărat”
“- Ţine mătuşă, de la mine puţin şi de la
Dumnezeu mult »
« - Dă-mi voie ca să mă duc şi eu pe urma
fraţilor mei; una de alta, dar ca să-mi
încerc norocul. Şi ori om izbuti, ori nu, dar
îţi făgăduiesc dinainte că. Odată pornit din
casa d-tale, înapoi nu m-oiu mai întoarce »
« - Lucru negândit, dragul tatei, să aud aşa
vorbe tocmai din gura ta, zise craiul. Doar
tu să fii mai viteaz, dar parcă tot nu-mi

31
 vine a crede »
« - Ghioajgă uricioasă ce eşti! Din toţi caii,
tocmai tu te-ai gâsit să mănânci jeratic? De
te-a împinge păcatul să mai vii o dată, vai
de steaua ta are să fie! »
« Mergi de-acum tot înainte, că tu eşti
vrednic de impărat »
“Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de
aieste, se potriveşte Spânului şi se bagă în
fântână, fără să-l trăsnească prin minte ce i
se poate întâmpla”
“Din copilăria mea sunt desprins a asculta
de tată şi tocmindu-te pe tine, parcă-mi
vine nu ştiu cum”
“Tata mi-a data în grijă, când am pornit de
acasă, ca să mă feresc de omul Roş, iar mai
ales de cel Spân, cât oi putea; să n-am de-a
face cu dânşii nici în clin, nici în mânecă;
şi dacă n-ai fi spân, bucuros te-aş tocmi…
Dar nu ştiu zău la cât mi-a sta norocul!”
“Nu ştitţi dumneavoastră ce poamă a
dracului e Harap-Alb aista”
“Să trăiţi luminate împărate, răspunse
Harap-Alb”
“Dacă n-a fost ea vrednică să vă răpuie
capul, fii măcar tu vrednic s-o stăpâneşti,
căci acum ţ-o dau cu toată inima”
“Harap-Alb le mulţumeşte ş-apoi pleacă
liniştit... dar în pieptul lui răsare... un dor;
soare mândru, luminos şi în sine arzătoriu,
ce se naşte din scânteia unui ochiu
fermecător”
“Nu ştia sărmanul Harap Alb ce-l aşteaptă
acasă...”
“Îngenunchiind amândoi, dinaintea
împăratului Verde, îşi jură credinţă unul
altuia, primind binecuvântare”
Prezintă două scene semnificative pentru
evoluţia persoanajului.

Exprimă-ţi opinia în 20 de rânduri despre evoluţia personajului Harap-Alb, utilizând

următoarele cuvinte: bildungsroman, neofit, devenire, umanizat, călătorie labirintică, destin.

32
9. Transdisciplinaritate:
Ascultaţi melodia de la Vama – Scrisoare către Făt Frumos (de pe albumul Vama, 2009) şi
exprimaţi-vă opinia în legătură cu (re)descoperirea permanentă a valenţelor de protagonist a
personajului din basm.
Textul melodiei
“Am crezut ca intr-o zi buzduganul va lovi în uşa mea şi am să ies să te îmbrăţişez/ Vroiam să-ţi
revăd calul alb / Mi-ai promis că-l voi călări cândva/ Şi acum când în sfârşit aş fi putut/ Ne-ai
lăsat să rătăcim printre faruri de maşini/ Trebuia sa creştem mari şi să luptăm cu toţi zmeii din
lume, / Nimeni nu mai vrea sa lupte, Făt-Frumos/ Oamenii n-au timp să fie Viteri/ Unii spun că
viaţa e o luptă dar foarte rar aud pe cineva care să fie sigur că a caştigat sau a pierdut// Mi-ai
promis ca o să mă înveţi ce-ai onoarea Făt-Frumos/ Da` nimeni nu mai foloseşte cuvântul ăsta/
Nici în reclame nu l-am auzit, foarte rar în filme/ Da` mereu apare unu care spune ca eşti prost
dacă ai onoare/ Ai plecat... şi nu m-ai lămurit// În fiecare seară ajungem în acelaşi loc, Făt-
Frumos, nişte case mici/ Iar eu stiu sigur că am fost în castelul tău/ Mi-ai spus că nu pot să stau
mult,/ Venea zmeul şi trebuia să luptaţi/ Si toti oamenii fac aceleaşi lucruri/ Cei singuri, intră-n
casă, arunca nişte chei pe masă, se duc la frigider, scot o sticlă, beau, şi privesc în gol/ Apoi se
trezesc ca din vis / Se duc in altă cameră, se aşează pe canapea si dau drumul la televizor/ In
fiecare seară, mii de oameni fac aceleaşi lucruri, în acelaşi timp, în aceleaşi case mici, Făt-Frumos
// Am fi putut fi singuri Fat-Frumos / Mi-ai promis ca n-o să dormim două nopti în acelaşi loc Făt-
Frumos/ C-o să zburăm peste munţi călare pe caii noştri albi / Şi o să călătorim in acelaşi timp cu
stelele,/ Şi unde vom vedea o luminiţa cât de mică, acolo vom cobori, si vom innopta/ M-am
gândit că n-o să pot zbura Făt-Frumos / Dar eram sigur că voi călători/ Şi luminiţe sunt peste tot
Făt-Frumos, asta mă doare/ Nici măcar n-ar fi trebuit să le căutam/ E mult mai simplu decât pe
vremea ta, şi tu nu eşti aici/ Spuneai să înconjurăm pământul / Şi să răspândim binele in lume/
Dar nu mi-ai spus niciodată ce înseamnă binele / N-ai apucat! // De ce m-ai lăsat Făt-Frumos, de
ce?/ M-ai lăsat să rătăcesc printre faruri de maşini / Nu stiu drumul spre castel/ Si acasă doare /
De ce m-ai trădat Făt-Frumos, de ce?/ Treci încoace să lupţi,/ Să m-ajuţi să câştig/ Nu mai ştiu să
iubesc/ Fără tine mi-e frig// Ştii cât se ceartă oamenii pe chestia asta cu binele? / Mă enervezi Făt-
Frumos că eşti iresponsabil/ M-ai lăsat cu ochii-n soare / Vreau să fac tot ce făceai tu,/ Şi să
trăiesc cum trăiai tu, Făt-Frumos/ Şi să-i învăţ si pe altii/ Prietenii trebuiau sa ma ajute, nu Fat-
Frumos?/ Trebuia să plecăm impreună la drum/ Trebuia sa ştiu să-i aleg, nu Fat-Frumos?/ Ei bine,
află că sunt singur!// De ce m-ai lăsat Fat-Frumos, de ce?/ M-ai lăsat sa ratacesc printre faruri de
masini / Nu ştiu drumul spre castel/ Şi acasă doare / Sunt singur şi tu nu eşti aici / Fomilă, Setilă,
Păsări-Lăţi-Lungilă/ Sunt înconjurat de nişte idioţi în costume gri / Cu care mă văd miercurea la
mall/ Şi care cânta cântece despr bere/ Şi nici măcar nu`şi mai amintesc de tine/ Îmi spun că au
cunoscut-o doar pe Ileana Cosânzeana / Dar că de tine nu-şi aduc aminte/ Şi râd Făt-Frumos, râd
de tine, râd de mine/ Trebuia să fii aici, laşule, să ne-nveţi să luptăm,/ Să ne vorbeşti despre
onoare şi prietenie/ Să ne spui despre sacrificio/ Trebuia rămâi aici, să te aperi, Făt-Frumos/
Pentru că eu n-o pot face în locul tău / Că nu m-ai învăţat Făt-Frumos/ Ai plecat ca un laş, Făt-
Frumos/ Şi nu ne-ai învăţat nimic/ Ai fi putut măcar sa-mi spui/ Cum ai facut s-o iubeşti doar pe
ea Făt-Frumos,/ Pentru că eu ştiu că ea te-a ajutat mult / Cum ai reuşit să iubeşti o singură fată ?/
Te urăsc Făt-Frumos,/ Te urăsc în numele tuturor calculatoarelor din lume/ Tastez numele tău, şi
mii de pagini îmi vorbesc despre tine/ Şi tu nu eşti nicăieri Făt-Frumos/ Şi nici zmeul nu mai e
printre noi/ Aşa aş fi fost sigur că ai existat/ Ai plecat Făt-Frumos, şi ai luat cu tine şi binele şi
răul/ Te urăsc, Făt-Frumos/ Te urăsc,,

33
10. Personaje himerice/ adjuvante
Identificaţi în text fragmente de caracterizare pentru personajele adjuvante.
Exprimă-ţi opinia argumentată despre rolul personajelor himerice, pornind de la afirmaţia:
“Principiul râsului şi viziunea carnavelească, aflate la temelia grotescului, distrug seriozitatea
mărginită şi orice pretenţii de valoare extratemporală şi incontestabilă a ideii de necesitate, ele
eliberează conştiinţa, gândirea şi imaginaţia omului în vederea unor noi posibilităţi” (M. Bahtin,
Francois Rabelais şi cultura populară în Evul mediu şi în Renaştere)

Setilă: “Grozav burduhan şi

nesăţios gâtlej, de nu pot să-i
potolească setea nici izvoarele
pământului; mare ghiol de apă
trebuie să fie în maţele lui! Se
vede că aceasta-i prăpădenia
apelor, vestitul Setilă, fiul
Secetei, născut în zodia raţelor
şi împodobit cu darul suptului”

PERSONAJE
HIMERICE/ ADJUVANTE

Ochilă: ”...vede Harap-Alb altă

minunăţie şi mai minunată: o
schimonositură de om avea în
frunte numai un ochi, mare cât o
sită şi, când îl deschidea, nu
vedea nimica.[…] Iară cand îl
ţinea închis, dar fie zi, dar fie
noapte, spunea că vede cu dânsul
în măruntaiele pământului”

34
11. Personajul antagonist între ieri şi azi
Realizaţi o paralelă între modul de prezentare a personajului răufăcător în opera lui I.
Creangă şi a lui M. Cărtărescu:
“Zmeii sînt animale inteligente, înrudite de departe cu specia umană. Din punct de vedere
biologic, diversele rase de zmei şi-au dovedit o origine comună. Cu circa 15 milioane de ani în
urmă, un strămoş al omului numit Ramapithecus a suferit o mutaţie datorată, probabil,
consumului aproape exclusiv de mandragore (popular, mătrăgună). Glanda pineală, aflată la baza
craniului, a crescut de circa o sută de ori în zece milioane de ani, transformîndu-se într-o pungă
plină cu lichid inflamabil. Două canale osoase pornesc de aici, deschizîndu-se în nările
animalului, care poate astfel proiecta după voinţă lichidul vezi-cant, care se aprinde în contact cu
aerul, producînd jeturi de flacără divers colorate. Altă modificare constă în trei organe speciale de
simţ, inexistente la om. Primul, organul prinţesoreceptor, asemănător a două scurte antene penate,
violete, crescute în dosul urechilor, îi serveşte la detectarea prinţeselor, femele umane speciale, cu
care zmeii masculi (singurii care posedă acest organ) pot procrea. Al doilea este organul
voinicoreceptor, situat în osul tîmplelor, prin care e detectată vigoarea şi tăria în luptă a altor zmei
sau a masculilor umani. Se crede că zmeul poate zări, prin trupul celui cu care se înfruntă, o fiolă
de lichid roşu scînteietor, mai plină sau mai goală, după tăria adversarului. Ultimul e simţul
cristalomandibular, cu care detectează prezenţa cristalelor de beriliu, de cuarţ de stîncă etc. pe alte
planete. Organul corespunzător creşte, ca un ţurţure de gheaţă, din bărbia a foarte putini zmei si
mai ales zmeoaice si se curbează-n sus, deschizînd în vîrf un fel de floricică de dantelă crem.
Zmeii dotaţi cu organul cristalomandibular nu luptă, ci dorm întreaga zi, iar noaptea ies la
suprafaţă şi rămîn încremeniţi, sub stele, numărând cristalele de pe alte planete. Zmeii normali îi
numesc „puah", ceea ce s-ar putea traduce aproximativ prin „poeţi”. Corpul zmeilor ar fi avut,
poate, o înfăţişare destul de asemănătoare cu a omului dacă, acum zece milioane de ani, o femelă
neatentă nu s-ar fi lăsat vrăjită de un dragon de Komodo. Rezultatele au fost semnificative pentru
evoluţia speciei: O creastă de solzi laţi, ca de stegozaur, începe la ceafa şi se termină la noada
zmeului, coloraţi în verde la masculi şi transparenţi (cu cîte-un peştişor exotic înotînd în fiecare)
la femele. Gheare puternice, adaptate pentru scormonit pămîntul, pornesc din cele patru degete de
la mîini şi de la picioare. Toracele cu pectorali puternici cuprinde două inimi, care pompează către
organe un sînge foarte rece şi foarte albastru. Intestinele sînt şerpi reali, înghiţiţi odinioară în
cursul evoluţiei şi trăind azi în simbioză cu gazda lor. Nu există organe de reproducere”
(Enciclopedia zmeilor, Ed Humanitas, Buc., 2002)
Cerinţe:
1. Care sunt caracteristicile Spânului din Povestea lui Harap-Alb?
2. Care sunt scenele semnificative ale evoluţiei personajului?
3. Care este relaţia Spânului cu celelalte personaje?
4. Care sunt celelalte personaje din tipologia antagonistului?
5. Cum este prezentat lectorilor Zmeul în opera lui Mircea Cărtărescu?
6. Ce fel de personaj este Zmeul?
7. Care sunt caracteristicile Zmeului? Ce fel de limbaj utilizează scriitorul?
8. Care este diferenţa dintre basmul lui Ion Creangă şi cel al lui Mircea Cărtărescu, luând în
considerare perioadele literare în care au fost scrise?
9. Exprimaţi-vă opinia despre valenţele zmeului/spânului /balaurului în basmul cult/popular? Ce
atitudini/valori se accentuează?

35
 12. Manifestarea temei în literatură şi film13
Identificaţi manifestarea temei în alte opere literare şi filme în funcţie de următoarea
clasificare. (particularizaţi tipul de călătorie, scopul sau profilul călătorului)
Exemplificaţi cu opera şi filme:
Călătorii microscopice -

Călătorii macroscopice -

Călătorie în lumea fenomenală -

Călătorie în lumea siderală -

Călătorie în lumea transcedentală -

Călătoria în sacru -

Călătoria în spaţii exotice -

Călătorii iniţiatice -

Călătorii aventuroase -

Călătorii de cucerire -

Călătorii melancolice -

Călătoriile psiche-ului -

Călătoria enciclopedică -

Călătorie în exil -

13
codul scriptural vs. codul vizual -“Cuvântul şi imaginea construiesc ficţionalitatea receptării, propunând multiple feţe
ale interpretării, ca în nivelurile unui joc virtual” Eva M. Syekely, op. cit,. p. 117
Adaptare şi completare după Limba şi liteartura română pentru grupele de performanţă, Ed. Dacia Educaţional, Cluj, 2004

36
13. Identificaţi valorile simbolice ale următoarelor momente din drumul străbătut de personajul principal.
Metafora drumului: călătorie iniţiatică, călătorie de verificare, călătorie de înapoiere

cronotop fabulos – illo tempore : “Amu cică era odată într-o formula de început indică miracolul prezenţei trecutului
ţară un craiu, care avea trei ficiori. Şi Craiul acela mai avea în clipa de faţă, în care tot ce a fost se află în simultaneitate
un frate mai mare care era împărat într-o altă ţară” (V. Lovinescu – Mitul sfâşiat)

Ţară Craiului a altă ţară mai îndepărtată – a lui Verde

Împărat
PODUL “Simbol al legăturii între două spaţii sacrale sau între
două lumi contingente, dar valorificate în mod diferit. E un component al drumului simbolic şi, totodată, un obstacol în calea
drumeţului. Din acest punct de vedere, podul din basme e izomorf simbolului răscrucii. Podurile, punţile şi vadurile sunt locuri preferate
unde duhurile rele îşi asteptă victimele” (I. Evseev)
PĂDUREA –simbolizează tărâmul locuit de forţele răului, spaţiu
simbolic al rătăcirii (Livius Ciocârlie) , “Pădurea apare în mit sau basm ca loc intermediar între lumea de aici şi lumea de dincolo. E
locul prin care se trece spre infern. Acest topos îl găsim la Vergiliu şi la Dante, în basmele cu eroii solari de tipul lui Făt-Frumos.
Pădurea pe care o străbat în călătoria lor iniţiatică e populată de monştri de tot felul; ea reprezintă natura preumană, neîmblânzită,
simbolizând haosul” (I. Evseev)
FÂNTÂNA – simbol al labirintului întunecat
URSUL
CERBUL
Împărăţia lui Roş (casa de aramă încinsă, ospăţul, alegerea macului din nisip, păzirea fetei, ghicirea
adevăratei fete, întrecerea dintre cal şi turturică)
ÎNTOARCEREA SPRE ÎMPĂRĂŢIA LUI VERDE ÎMPĂRAT

Labirintul – “Labirintul e drumul spre iniţiere şi în această calitate îl aflăm reprezentat pe pavimentul bisericilor catolice, fiind
denumit şi drumul Ierusalimului. Labirintul este şi simbolul apărării unui tezaur ascuns, ştiut numai de cei iniţiaţi. Pe plan psihologic,
labirintul reprezintă căutarea centrului spiritual, al credinţei, această căutare fiind legată de rătăciri şi pericole” (I. Evseev)

37
 14. Simbolului călătorului
Identificaţi sensuri ale călătoriei aşa cum reies din operele şi filmele vizionate de voi de-a
lungul timpului:

Călătorie arhetipală, spirituală: cea a

israeliţilor spre ţara promisă: urmând
porunca divină, poporul lui Moise iese din
Egipt, străbate Marea Roşie şi primeşte în
popasul de pe muntele Sinai cele 10 porunci,
Legea care trasează „căile pe care să umble
şi faptele pe care să le facă” (Ieşirea)

Călătorie lectorială: actul lecturii este unul

cu intenţii exploratorii, opera fiind o simili-
lume (se parcurge distanţa dintre Sine-Altul)

Conştientizarea importanţei actului călătoriei în viaţa lectorului :

 Cu ce scop pleci într-o călătorie ? (relaxarea, cunoaştere, refugiu, afaceri, distracţie, studiu)
 Ce destinaţie îţi alegi? (natură, localitate, ţări străine, în adâncul mării)
 Prin ce mijloace reuşeşti să călătoreşti? (autovehicul, tren, avion etc)

15. Povestea lui Harap -Alb - Opera aperta14 – U. Eco

(aplicaţie pe interpretarea lui Andrei Oişteanu)
Realizează un studiu asupra modului în care Andrei Oişteanu abordează opera lui Ion
Creangă.

14
U. Eco abordează şi problema limitării operei de artă, extinzând-o la un alt nivel – cel al receptării -, doar că în termeni de
„operă deschisă” şi „operă închisă”, ce desemnează multiplicitatea modalităţilor de interpretare a acesteia, respectiv
„perfecţiunea sa de organism exact calibrat”

38
15. Stilul
A) Identifică elemente ale oralităţii în opera lui I. Creangă, apelând la textele-suport
extrase:

Text-suport Elemenete specifice oralităţii

 „-Parcă v-a ieşit un sfânt din gură, Luminate
împărate, zise atunci Flămânzilă”
 „Şi odată mi ţi-l înşfacă cu dinţii de cap,
zboară cu dânsul în înaltul ceriului şi apoi
dându-i drumul de-acolo, se face Spânul
până jos praf şi pulbere”
 „Şi odată mi ţ-o înşfacă ei, unul de o mână şi
altul de cealaltă, şi hai, hai!.... Ei apoi?
Lasă-te în sama lor, dacă vrei să rămâi fără
cap”
 „Ş-odată pornesc ei, teleap, teleap,teleap şi
cum ajung în dreptul uşii, se opresc puţin”
 „numai de nu i-ar muri mulţi înainte; să
trăiască trei zile cu cea de alaltăieri”
 „Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să spun
povestea şi vă rog să ascultaţi”
 „Şi dacă-şi putea scoate la capăt trebuşoara
asta, atunci oi mai vedea eu”
 „toate ca toate”, „vorba ceea”, „de voie de
nevoie”, „vorba unei babe”, „vorba
cântecului”
 „Nu-i după cum gândeşte omul ci-i după cum
vrea Domnul”
 „La plăcinte/ Înainte/ Şi la război/ înapoi”
 ”teleagă” (parte de dinainte a plugului”,
„arzuliu” (fierbinte), „farmazoană”
(vrăjitoare), „hatârul” (plăcerea)
 „feciori de ghindă, fătaţi în tindă”
 Haţ, alelei, trosc, pleosc, a bocăni, teleap-
teleap

39
B) Menţionează elemente ale umorului în textul lui Creangă aşa cum reiese din tabelul
următor:

Text –suport Modalităţi de realizarea a umorului:

 „Doar unui împăratul Roş, vestit prin
meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea
nepomenită şi milostivirea lui cea neauzită”
 „Tare-mi eşti drag!... Te-aş vârî în sân,
dar nu încapi de urechi”
 fata împăratului Roş este o „zgâtie de
fată”, „un drac, bucăţică ruptă din tatăl său din
cap până în picioare, ba încă şi mai şi”, „care de
care mai chipos şi mai îmbrăcat, de se târâiau
aţele şi curgeau oghelele după dânşii”
 „Vorba ceea: dă-i cu cinstea, să piară
ruşinea”
 „crai, crăiese şi-mpăraţi/ Oameni în samă
bogaţi/ Ş-un păcat de povestariu/ Fără bani în
buzunariu”
 „Ei, dragul tatei, aşa-i că s-a împlinit
vorba ceea. Apără-mă de găini, că de câini nu
mă tem”
 Împăratul Roş are „ o inimă haină, nu se
mai satură de a vărsa sânge omenesc”, fata lui
este „ o farmazoaă cumplită”; împăratul Verde
este blând, vesel şi petrecăreţ, „prea intră în
voia supuşilor”
 Păsărilă, Buzilă
 apariţia ciudatelor personaje în faţa
împăratului Roş, care încercau să se poarte
elegant şi protocolar, stârneşte nedumerirea
acestuia: „Împăratul i-a fost de-a mirarea,
văzând că nişte golani au asemenea îndrăzneală,
de vin cu neruşinare să-i ceară fata, din partea
oricui ar fi”
 „Băuturică” pentru cele „12 buţi pline cu
vin din cel hrănit”, „buzişoare” pentru „nişte
buzoaie groase şi dăbălăzate”

16. Exprimţi-vă opinia în 15-20 de rânduri despre stilul autorului pornind de la una dintre
afirmaţiile critice:
 Vladimir Streinu - „Cu ochii pe carte, ascultăm o voce apropiată, care, prin întâmplările
comunicate, are variaţii de ton, este serioasă şi glumeaţă în sunetul ei, intervine ca a doua expresie
pe lângă expresia literară”
 Tudor Vianu – “Prin astfel de mijloace, Creangă restituie povestirea funcţiunii ei estetice
primitive care este de a se adresa nu unor cititori, ci unui auditor, capabil a fi cucerit prin toate
elementele de sugestie ale graiului viu”
Barem: 100 p

40
 1. Conţinutul compunerii (exprimarea şi motivarea opiniei despre stilul creat de autor, de modul în care concentreză
valorile semantice şi expresive ale cuvântului etc.).
1. Structura specifică tipului de text redactat: formularea clară a opiniei, prin raportare antitezele realizate în text -
la cerinţa dată: 20 p.; formulare confuză, schematică: 10 p. 20 puncte
2. Conţinutul şi stilul compunerii: motivarea prin exemplificări/ explicaţii clare în directă relaţie cu opinia exprimată
– adecvată contextului: 20 p./ parţial adecvată: 10 p.; organizarea ideilor în scris (stil adecvat, claritatea şi coerenţa
ideilor, echilibru între componente: opinie - motivare, dispunerea paragrafelor) - adecvată contextului: 20 p./ parţial
adecvată: 10 p.; utilizarea mijoacelor lingvistice necesare motivării (verbe de opinie, organizatori/ conectori textuali
care desemnează raporturi de analogie, de asemănare, de alternanţă, de opoziţie, de cauzalitate etc.) – adecvată
contextului: 20 p./ parţial adecvată: 10 p. 60puncte
2. Redactare (Pentru acordarea punctajului, compunerea trebuie să se încadreze în limita de spaţiu cerută.) -
corectitudinea exprimării: 20 p.(0-1 greşeli: 20 p.; 2 greşeli: 10 p.; 3 sau mai multe greşeli: 0 p.); - ortografia şi
punctuaţia: 20 p. (0-2 greşeli: 20 p.; 3 greşeli: 10 p.; 4 sau mai multe greşeli: 0 p.). 20 puncte

17. Specie literară:

Conceptul de definiţie – modelat de Giasson, 1990, după Schwrz şi Rafael, 1985

Realizează un eseu despre particularităţile basmului cult pornind de la următorul fragment
critic: "Basmul ţine de ciclul încercărilor grele, în care eroul trebuie să îndeplinească isprăvi
extraordinare a căror realizare devine posibilă cu ajutorul unor însoţitori năzdrăvani sau al unor
animale recunoscătoare." (Jean Boutiere - Viaţa şi opera lui Ion Creangă, Ed Junimea, 1976)

18. Valori şi atitudini dezvoltate15:

Identifică valorile şi atitudinile personale pe care consideri ca le-ai redescoperit în operă sau pe
care ţi le-ai însuşit:

Valori personale Valori sociale Atitudini

1. Autocontrol 1. Avere 1. Admiraţie
2. Bunele maniere 2. Carieră 2. Conflict
3. Consum 3. Cinste 3. Conformism
4. Credinţă (religioasă) 4. Civism 4. Contestare
5. Divertisment 5. Cooperare 5. Cooperare
6. Dorinţa de a munci 6. Creativitate 6. Curiozitate

15
Adaptare după:

41
 7. Dragoste 7. Cultură 7. Curaj
8. Fericire 8. Educaţie 8. Dispreţ
9. Generozitate 9. Hărnicie 9. Gândire pozitivă
10. Imaginaţie 10. Încredere 10. Indiferenţă
11. Independenţă 11. Patriotism 11. Iniţiativă
12. Libertate 12. Prestigiu 12. Implicare
13. Loialitate 13. Proprietate 13. Invidie
14. Onestitate 14. Respect faţă de 14. Lene
15. Ordine instituţii 15. Politeţe
16. Plăcere 15. Sociabilitate 16. Resentiment
17. Prietenie 16. Solidaritate 17. Revoltă
18. Răbdare 17.Interculturalitate 18. Seriozitate
19. Responsabilitate 18. Plurilingvism 19. Superficialitate
20. Respect 19. ……………… 20. Teribilism
21. Sănătate 20…………………. 21. ………………….
22. Sinceritate 21…………………. 22. ……………………
23. Spirit de economie
24. Tendinţă spre ideal
25. Toleranţă
26. ……………….
27. …………………

20. Dosar critic16:

Critic Volu Fragment critic
literar m

George Ion Creangă - „Amestecul de realism şi de fabulos este mai bătător la

Călinescu Viaţa şi opera ochi şi mai neaşteptat în Povestea Im Harap-Alb, în care ar
trebui să predomine miraculosul şi irealitatea. împăratul nu
are nici o etichetă în vorbire (...)
Pe drum, feciorul de împărat se-ntâlneşte cu un spân, care
vrea să se tocmească slugă. Vorbăria ţărănească la tocmeală
e transcrisă întocmai (...).
In plin fabulos dăm de scene de un realism bufon. Gerilă,
Ochilă, şi celelalte fiinţe monstruoase de basm, intrate în
casa de fier înfierbântată a împăratului Roş se ceartă
întocmai ca dascălii în gazdă In ciubotarul din Fălticeni,
sau ca Smaranda cu copiii şi cu bărbatul (...).
Această însuşire de a dramatiza realistic basmul a făcut
să-i iasă lui Creangă renumele de scriitor «poporal», însă
nici ţăranii n-au astfel de daruri cu totul rafinate, nici
poveştile, aşa cum sunt, nu pot să placă ţăranilor. Toată
partea nuvelistică din Povestea lui Stan Păţitul ori din
Povestea lui Harap-Alb este peste înţelegerea unui om de
la ţară.
Prea multă «atmosferă», prea mult «umor» dialogic, prea
multă desfăşurare colonistică în paguba mişcării lineare

16
Idee adaptată dupa Manual de limba şi literatura română, clasa a X-a, Editura Corint.

42
 epice. Omul de la ţară vrea epicul gol, fără minuţii de
observaţie, şi e doritor de fabulos. Este în poveştile lui
Creangă atâta jovialitate, atâta umor al contrastelor, încât
compunerile sunt menite să nu fie gustate cum trebuie
decât de intelectuali. Şi de fapt, oricât de paradoxal s-ar
părea la întâia vedere, Creangă este un autor cărturar, ca
Rabelais. El are plăcerea cuvintelor şi a zicerilor şi mai ales
acea voluptate de a le experimenta punându-le în gura
altora... Eroii lui nu trăiesc din mişcare, ci din cuvânt şi
observaţia nu e psihologică, ci etnografică”
Vasile Creangă „Deci care este cadrul preexistent din basmul Harap-Alb?
Lovinescu şi O vastă lume primitivă, căzută în haos, regentată virtual de
Creanga de Aur două principii, subordonate unul altuia, împăratul Verde şi
Craiul, fratele mai mare şi cel mai mic. Legătura este însă
slăbită din cauza dezordinii din afară, în fabulă se găsesc
de multe ori pomenite astfel de lumi aservite titanilor, este
lumea pe care o străbate în lung şi în lat Herakles,
stârpindu-i monştrii, e împărăţia lui Ghilgameş.
Tămăduitorul ei nu poate fi decât un erou solar. Lumea în
care răsare Harap-Alb e căzută în haos şi neputinţă;
restaurarea organicităţii ei, iată, într-un cuvânt obiectul
questei lui Harap-Alb, străvechi şi totdeauna actual.
Cei doi fraţi se află ierarhic aşezaţi pe planuri diferite şi
prin ordinul de primogenitură şi prin funcţie; unul este
împărat, celălalt rege. În simbolism geometric, fratele mai
mic, Craiul se află pe circumferinţă, cel mai mare la
Centrul Cercului. Funcţiile lor normale sunt pentru Crai,
care reprezintă o putere activă, deoarece se află la periferie,
să ocrotească imobilitatea, centrală a lui Verde-împărat,
imuabilitate pur contemplativă. (...) Creangă mai adaugă
precizarea capitală că superiorul, împăratul, are trei fete, pe
când inferiorul, Craiul, are băieţi, adevărată reechilibrare
compensatorie. (...)
Ce ar fi fost mai «simetric», mai normal, decât ca fraţii,
băieţii Craiului să se însoare cu verele lor, cele trei fete ale
împăratului? într-un moment ciclic normal, aşa s-ar fi
întâmplat. Dar în basm, aceeaşi lipsă de tangenţă dintre
fraţi există şi între copii lor. De altminteri, în perspectivă
profană, pur literară, cele trei fete ale lui Verde-împărat nu
au rost în basm, ştim numai că există fără a le vedea
utilitatea. În fond şi simbolic, ele sunt o triplă Şakti a lui
Verde-împărat, sunt puterile tatălui lor, constituind un
sacerdoţiu virginal, o triplicitatea de Vestale, identică
probabil cu ternarul Ielelor.”
Ion Creangă „În analiza procesului de creaţie prin care trece opera lui
Mihai între marii Creangă, faţă de fenomenul creaţiei populare, am distins o
Apostolescu povestitori tendinţă contrarie, .de concretizare (şi nu de abstractizare),
ai lumii de singularizare (şi nu de generalizare). Procesul de

43
 concretizare şi particularizare a fost observat în: a)
succesiunea faptelor epice, b) psihologia şi onomastica
personajelor, c) oglindirea particulară a noţiunilor de timp
şi spaţiu.(...)
În înfăţişarea fizică, precum şi în configuraţia morală a
personajelor principale şi secundare, Creangă acţionează
asupra variantei folclorice cu notaţii concrete, vizuale şi
sonore, realizând treptat portrete fizice şi morale. La ele se
ajunge pe calea personificării pentru animale şi obiecte din
natură şi pe acea a personalizării pentru oameni. Lucruri şi
animale din schemele de basm devin persoane, iar
persoanele, abstracţiuni de basm, devin biografii umane.
Acestea se realizează prin încărcarea cu atribute
suplimentare, prin motivare psihologică în detaliu. Şi una şi
alta încarnează treptat, reliefându-le din schema de basm şi
depinzându-le în mod gradat din fantastic. Faţă de eposul
popular, Creangă face calea întoarsă de la abstracţie
simbolică la realitate omenească.”
Eugen Ion Creangă „Prin fabulaţia fantasticului şi prin jovialitatea râsului,
Todoran interpretat de... Creangă se poate raporta la Dickens sau Rabelais, chiar la
Boccaccio..., chiar dacă măsura aprecierii nu este aceeaşi.
Dar, dacă-1 privim între umoriştii lumii, Creangă se arată
ca un scriitor original prin umorul său ţărănesc, expresie
autentică a spiritului ţăranului român din Vremea lui. Arta
lui de povestitor, artă de fabulist şi anecdotist, trebuie
căutată în primul rând în stilul oral al exprimării lui, stil
autentic popular, încărcat cu expresiile înţelepciunii
poporului, forme artistice ale umorului.”

Analiză text la prima vedere:

„Era odată, la marginea unui drum, umblat, o fântână, şi lângă fântână şedea jos o babă,
ghemuită pe nişte zdrenţe de cergă, şi morfologea-n gingii un crâmpei de covrig muiat într-o
năstrapă cu apă rece. Când vedea-drumeţ or pe jos, or călare, or cu carul, lăsa baba covrigul din
gură, întindea dreapta şi se milogea tânguios numai din vârful limbii: „Faceţi-vă milă şi pomană,
măiculiţă, de o biată păcătoasă fără putere!”. Dacă-i da cineva ceva, zicea baba: „Bogdaproste,
măiculiţă! Dumnezeu drăguţul să primească!... de unde dai să sporească şi să izverească!”. Rar
se-ntâmpla creştin drumeţ să treacă pe lângă aşa bătrână nevoiaşă şi să nu se-ndure măcar cu
ceva, după potriva lui; dacă nu o lescaie, măcar o fărâmă de pâine; dacă nici atâta, barem o vorbă
bună. Când îi zicea vreunul: „Crede, bătrânico, aldată!” ea răspundea: „Crez, măiculiţă, crez... să
ne crează Dumnezeu pe toţi, drăguţul!”. Pe urmă îşi muia covrigu-n năstrapă şi s-apuca iar de
morfolit, într-o zi, fiind târg devale, a-nceput dis de dimineaţă să se care într-acolo lume după
lume de la deal. La dus, i-au mai zis babei câte unii „crede"; dar - spre seară, la întors, i-au dat care
ce i-a lăsat inima... Păcum e obiceiul la târg: târguieşte omul ce târguieşte, cumpără, vinde; apoi,
mai cu rachiu, mai cu vin, mai cu vorbă, se-nveseleşte, şi pe urmă îşi mai aduce aminte şi de
sufletul răposaţilor şi le dă pomană după putere. Şi aşa, a rămas baba pe ziua aceea mulţumită
destul cu traista plină.
Încet-încet, pe-nserate, s-au împuţinat drumeţii; tot mai rari şi mai rari, până n-a mai trecut
nimeni după asfinţitul soarelui, când s-a arătat şi luna la răsărit. Dac-a-nnoptat bine, a căutat
baba-n traistă şi a scos nişte turtă-dulce, căpătată de ia una dintr-un cârd de fete, care trecuseră p-

44
acolo cântând, chicotind şi făcând fel de fel de nebunii, cum fac toate codanele când se-ntorc
aprinse de la joc, că-n tâxg fusese horă mare. A muiat baba turta-dulce, a gustat-o şi zice:
- Bogdaproste! am avut zi cu noroc astăzi... S-o ţie Dumnezeu drăguţul pe fata aia, s-ajungă la
bătrâneţi frumoase, ca mine!
Pe urmă s-a înfăşat baba-n cerga ei, şi-a pus traista căpătai şi s-a ghemuit de-a binele culcată pe
partea stângă, cu spatele la lună, să mi-i dea lumina-n ochi... Tocma bine de dormit!...Nici prea
cald, nici prea răcoare; de vânt, nici suflare; pe câmp, aşa linişte de toate patru părţile că se puteau
auzi cum ţârâiau şi forfoteau gângăniile... şi apa cum gâlgâia afară din ghizdul fântânii printre
pietricele - că aşa e apa, ca viaţa omului! Atâta numa, că viaţa curge cât curge şi pe urmă stă; da
apa curge mereu de când lumea şi cât lumea n-o să mai stea...
Baba-nchise ochii şi, cu gândul cine poate şti la mai ce, ofta din când în când... şi nu-i venea
somnul; iar se mai gândea, ofta şi mişca, să-şi potrivească oscioarele mai odihnit, geaba! Nu
putea măcar aţipi... Trage cu urechea şi aude bine că s-apropie drumeţ; mijeşte ochii, şi-1 şi vede
aici-aici. Se ridică de mijloc, întinde mâna şi-ncepe duios, după canonul ei:
- Faceţi-vă milă şi pomană, măiculiţă, de o biată păcătoasă fără putere!
Totdeodată, drumeţul a sosit în dreptul fântânii: abate din drum spre babă şi-i zice:
- Bună seara, băbuţo; da... n-ai adormit încă?
- N-am adormit, măiculiţă; că n-am somn, vai de păcatele mele! Drumeţul se aşază
jos lângă babă în bătaia lunii, şi răsuflă adânc de oboseală...”
(I.L.Caragiale- Calul)
Cerinţe:
1. Ce fel de opere realizate de I. L. Caragiale cunoaşteţi? Care sunt temele dominante?
2. Cu ce scop foloseşte Caragiale fantasticul în cadrul basmului?
3. Numeşte alte opere din cadrul universului epic al lui I L Caragiale care se construiesc
pe baza fantasticului?
4. Interpretează incipitul basmului „Era odată, la marginea unui drum” accentuând
cronotopul şi primul simbolul care îşi face apariţia?
5. Evidenţiază caracteristicile personajelor care apar în fragmentul extras
6. Evidenţiază două calităţi particulare ale stilului prezente în fragment.
7. Oferă două argumente care să susţină prezenţa oralităţii în fragment.
8. Evidenţiază două caracteristici pentru a demonstra apartenenţa textului la genul epic
9. Evidenţiază două dintre funcţiile basmului după Propp, prezente în text.
10. Exprimă-ţi opinia în 7-10 rânduri despre semnificaţia tilului.
11. Identifică fragmente de vorbire directă şi indirectă.

Eseu argumentativ:
 Realizează un eseu de 3-4 pagini despre particularităţile de construcţie a personajelor ajuvante
din tr-un basm cult pornind de la următoarea afirmaţie:” Adesea întâlnim în basme motivul
animalelor care a jută eroul. Acestea se comportă şi vorbesc asemeni oamenilor şi dau dovadă de
o înţelepciune care o depăşeşte chiar pe cea a omului. În astfel de cazuri se poate afirma cu
îndreptăţire ca arhetipul spiritului este exprimat teriomorf” (G.G. Jung - În lumea arhetipurilor,
Ed jurnalul literar, 1994, p. 137)

Subiecte extrase din Variante de bacalaureat, 2009 (eseu structurat/ eseu argumentativ)

1. Scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre personajele dintr-un basm cult studiat, pornind de
la ideile exprimate în următorul text: ,,Basmul e un gen vast […]. Caracteristica lui e că eroii nu
sunt numai oameni, ci şi anume fiinţe himerice, animale… Fiinţele neomeneşti din basm au
psihologia lor misterioasă. Ele comunică cu omul, dar nu sunt oameni. Când dintr-o naraţiune
lipsesc aceşti eroi himerici, n-avem de-a face cu basmul’’. (G. Călinescu, Estetica basmului)
45
Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în formularea tezei/
a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu minimum 4 argumente/ raţionamente logice/ exemple
concrete) şi concluzia/ sinteza. Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui vei primi 14
puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilităţi de analiză şi de
argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini.

2. Scrie un eseu de 2 – 3 pagini despre relaţiile dintre două personaje ale unui text
narativ studiat, aparţinând lui Ion Creangă. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele
repere:
- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru construcţia personajelor
alese (de exemplu: temă, perspectivă narativă, acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale,
construcţia subiectului, modalităţi de caracterizare, limbaj etc.);
- evidenţierea situaţiei iniţiale a celor două personaje, din perspectiva tipologiei în care se
încadrează, a statutului lor psihologic, moral etc.;
- relevarea trăsăturilor celor două personaje, semnificative pentru ilustrarea relaţiilor, prin
raportare la două episoade/ secvenţe narative ale textului narativ ales;
- exprimarea unei opinii argumentate despre relaţiile dintre cele două personaje, din perspectiva
situaţiei finale/ a deznodământului.
Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului
vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilităţi de analiză
şi de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1
punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini.

3. Scrie un eseu de 2 - 3 pagini în care să prezinţi viziunea despre lume (lumea reală –
lumea imaginară) reflectată într-un basm cult studiat. În elaborarea eseului, vei avea în vedere
următoarele repere:
- precizarea a două caracteristici ale speciei literare basm, existente în opera literară studiată;
- prezentarea, prin referire la basmul cult studiat, a patru elemente ale textului narativ,
semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii
temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, particularităţi ale compoziţiei, perspectivă
narativă, tehnici narative, construcţia personajului, modalităţi de caracterizare, limbaj etc.);
- sublinierea relaţiilor dintre personajele reprezentative, prin care se evidenţiază viziunea despre
lume în basmul cult ales;
- exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă viziunea despre
lume în basmul cult pentru care ai optat.
Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului
vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilităţi de analiză
şi de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1
punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini.

46
 MIHAIL SADOVEANU
HANU - ANCUŢEI
„Hanu Ancuţei este metafora imaginarului sadovenian, obiectivare
a locului secret unde-şi află originea însăşi imensa forţă
plăsmuitoare a scriitorului. Această carte naivă şi fermecătoare
este, poate, cheia cea mai tainică a întregii opere, pe care o conţine
şi o explică, în doar nouăzeci de pagini, cu un miraculos Aleph”.
(N. Manolescu)

1. Laboratorul de creaţie al autorului

Identificaţi trăsăturile dominante ale laboratorului de creaţie al autorului:
Text-support Interpretare
„Eu împart activitatea mea literară în trei mari epoci: 1904-
1917, 1917-1929 şi vremea de la 1929 încoace. Aceasta este
epoca maturităţii mele literare. Atunci am scris Zodia
cancerului, Hanu Ancuţei, Baltagul, şi alte câteva. Pe acestea le
socotesc ca opere de maturitate, opere care vor rămâne.
Acestora nu le am nimic de obiectat. Mă reprezintă bine”.
(Poetica romanului românesc)
N Manolescu vede în cartea apărută în 1928, Hanu- Ancuţei
„capodopera de la răscruce care închide prima epocă a creaţiei
povestitorului şi deschide o alta”.
“Eu mi-am creat o lume a mea, o lume proprie, fără a fi
servit de personajele fixate în registrul stării civile. De altfel,
aceasta se întâmplă cu oricare scriitor care crează într-adevăr”
“Subiectele mă frământă totdeauna mult timp, după care se
coc de la sine . Atunci, cu sau fără voia mea, trebuie să le aştern
pe hârtie. Dacă nu le-aş scrie aproape că nici n-aş mai putea să
trăiesc”
“O carte mă înfierbântă şi mă stăpâneşte până o scriu. După
tipărire totul se linişteşte, mă detaşez cu totul de cartea apărută”
“Nu voi înceta, cât voi fi sănătos, de a da cel puţin două
volume pe an, pentru că mi-e lehamite de atâta sărăcie de
producţie în literatura noastră”
Cerinţe:
1. Exprimaţi-vă opinia în 10- 15 rânduri despre activitatea creatoare a lui Mihail
Sadoveanu.
Barem: 100 p

47
 1. Conţinutul compunerii (exprimarea şi motivarea opiniei despre antitezele create, de valoarea oximoronică a
numelui personajului etc.).
1. Structura specifică tipului de text redactat: formularea clară a opiniei, prin raportare antitezele realizate în text -
la cerinţa dată: 20 p.; formulare confuză, schematică: 10 p. 20 puncte
2. Conţinutul şi stilul compunerii: motivarea prin exemplificări/ explicaţii clare în directă relaţie cu opinia exprimată
– adecvată contextului: 20 p./ parţial adecvată: 10 p.; organizarea ideilor în scris (stil adecvat, claritatea şi coerenţa
ideilor, echilibru între componente: opinie - motivare, dispunerea paragrafelor) - adecvată contextului: 20 p./ parţial
adecvată: 10 p.; utilizarea mijoacelor lingvistice necesare motivării (verbe de opinie, organizatori/ conectori textuali
care desemnează raporturi de analogie, de asemănare, de alternanţă, de opoziţie, de cauzalitate etc.) – adecvată
contextului: 20 p./ parţial adecvată: 10 p. 60puncte
2. Redactare (Pentru acordarea punctajului, compunerea trebuie să se încadreze în limita de spaţiu cerută.) -
corectitudinea exprimării: 20 p.(0-1 greşeli: 20 p.; 2 greşeli: 10 p.; 3 sau mai multe greşeli: 0 p.); - ortografia şi
punctuaţia: 20 p. (0-2 greşeli: 20 p.; 3 greşeli: 10 p.; 4 sau mai multe greşeli: 0 p.). 20 puncte

2. Completează următorul tabel care are ca subiect POVESTIREA

ŞTIU VREAU SĂ ŞTIU AM ÎNVĂŢAT

17. Specie literară:

48
49
3) Evidenţiaţi temele/ motivele/ atitudinile scriitorului luând în considerare activitatea artistică:

satul (Povestiri, Crâşma lui

Moş Precu), târgul moldove-
nesc (Dureri înăbuşite) şi
istoria naţională (Şoimii)

Univers epic - Sadoveanu

Nunta domniţei Ruxanda,

Măria sa puiul pădurii, sunt
scrieri importante în care
legenda şi miturile funda-
mentale realizează
coordonate narative situate în
afara prece-ptelor prozei de
inspiraţie istorică

50
4) Enumeraţi cele 9 povestiri şi identificaţi tipul de narator şi caracterul subiectului:
Nr. Povestire Numele Tipul Caracterul
a naratorului naratorului subiectului
1 Iapa lui Vodă comisul Ioniţă narator-personaj umoristic
narator ordonator
2 Haralambie
3 Balaurul
4 Fântâna dintre
plopi
5 Cealaltă Ancuţă
6 Judeţ al sărmanilor
7 Negustor Lipscan
8 Orb Sărac
9 Istorisirea Zahariei
Fântânarul

5. Hanul-cetate – simbolul central al operei

Interpretează universul imaginar construit în interiorul hanului, pornind de la fragmentul
extras şi de la evenimentele ce se desfăşoară în el.
„Hanul acela al Ancuţei nu era han- era cetate. Avea nişte ziduri groase de ici până colo şi nişte
porţi ferecate cum n-am văzut în zilele mele. În cuprinsul lui se puteau oploşi oameni, vite şi
căruţe şi nici habar nu aveau dinspre partea hoţilor. La vremea de care vorbesc era însă pace în
ţară şi între oameni de bună-voire. Porţile stăteau deschise ca la Domnie. Şi printre ele, în zilele
line de toamnă, puteai vedea valea Molodovei cât bătea ochiul şi pâclele munţilor pe păduri de
brad pănă la Ceahlău şi Hălăuca. Iar după ce se cufunda soarele înspre ţărâmul celălalt şi toate ale
depărtării se ştergeau şi lunecau în tainici neguri, focurile luminau zidurile de piatră, gurile negre
ale uşilor şi ferestrelor zăbrelite. Conteneau câte un răstimp viersul lăutarilor şi porneau
poveştile” (Iapa lui Vodă)
Întrebări interpretative:
1. Cum vă explicaţi faptul că hanul păstrează parfumul de odinioară?
2. De ce hanul primeşte atributele unui centrum mundi?
3. Care sunt atributele hanului după cum reiese din descrierea realizată de Mihail
Sadoveanu?
4. Cine sunt personajele care se perindă pe la han, încercând să reînvie o lume apusă?
5. Ce sugerează faptul că hanul se află la graniţa dintre real şi ireal?

Evidenţiaţi cum se manifestă personajele înainte de a începe povestea/ amintirea/ timpul

fabulos?
Probele hanului:
 „Cu mare plăcere văzui pe cei doi oameni îmbrăţişându-se. Şi tovarăşii ceilalţi erau mulţumiţi
de asta. Şi ochii Ancuţei se înduioşară”
 „Apoi, dacă-i asemenea om dumnealui, noi cu mare plăcere îi găsim un loc între noi şi-l poftim
cu dragoste la focul nostru”
 „Soarele bătea pieziş în hanul Ancuţei, scânteind în geamurile zăbrelite. Înspre munţi erau
pâcle neclintite. Moldova curgea lin în soare, aurie, într-o singurătate şi liniţte ca din veacuri”
 „Când îşi sfârşi căpitanul Niculai istorisirea, asfinţi soarele în munţi şi se întinse umbră peste
valea Moldovei. Focu se stinse”

51
 6) Aplicaţie pe Fântâna dintre plopi. Completaţi următoarea ramă:

Expoziţiunea cadru
Cronotop:
Narator ordonator:
Idei principale:

Expoziţiunea propri-zisă:
Cronotop:

Intriga:

Desfăşurarea acţiunii:

Punctul culminant:

Deznodământul:

Finalul povestirii în ramă

52
7. Personajul principal
A) Neculai Isac este tipul “Don Juan-ului moldav”. Evidenţiaţi alte opere literare care
dezvoltă motivul acestui tip de personaj şi valenţele pe care le primeşte

Zilele şi şi
Zilele nopţile unui
nopţile unui
student
student întârziat,
întârziat, Don Juan moldav
Gib
GibMihăiescu
Mihăiescu Don Juan moldav
Mihnea
Mihnea Băiatu
Băiatu––
cuceritor superficial
cuceritor superficial
Ion Vinea
Ion Vinea

Singurătatea este
Singurătatea este
dureroasă
dureroasă

B) Caracterizaţi personajul masculin principal din cadrul povestirii Fântâna dintre plopi,
răspunzând la următoarele întrebări:
Întrebări interpretive/ intratextuale închise/ deschise
1. Cine este comisul Ioniţă?
2. Sub ce ipostază apare Neculai Isac?
3. Cum era în trecut Iasc?
4. În ce relaţie era cu mama sa?
5. Care este efectul întâmplării din trecut asupra devenirii sale?
6. Ce fel de limbaj utilizează Neculai? Ce fel de trăsături de caracter se observă?
7. Cum îi apare ţigăncuşa Marga?
8. Cum se comportă când sentimentul de dragoste apare în sufletul său ?
9. Este un personaj mobil sau imobil?
Notă! Răspunsurile elevilor trebuie să fie demonstrate prin apelul la textul literar/ textul critic.

53
 Matrice intertextuală/ semnificaţii - Fântâna

Zilele şi şi
Zilele nopţile unui
nopţile unui
student întârziat,
student întârziat, Don Juan moldav
Gib
GibMihăiescu
Mihăiescu Don Juan moldav
Mihnea
Mihnea Băiatu
Băiatu––
cuceritor
cuceritor superficial
superficial
Ion Vinea
Ion Vinea

Singurătatea este
Singurătatea este
dureroasă
dureroasă

STILUL
Munca pe grupe
9. Extrageţi din discursul povestirii fragmente prin care să exemplifici argumentele oferite
de critica literară:
„Darul povestirii şi sentimentul naturii sunt două trăsături esenţiale ale stilului lui Mihail
Sadoveanu. Nu toţi scriitorii au darul povestirii. Sunt scriitori de mare adâncime care nu ştiu
să povestească. [...] Darul e de la natură, meşteşugul se capătă. La Sadoveanu meşteşugul
apare în primele povestiri, nu găseşti în ele nici o şovăială stilistică. [...] Sadoveanu are în cel
mai înalt grad sentimentul naturii. Natura în opera sa apare mereu. Ea ia parte la gesturile şi
la faptele personajelor. Oamenii lui Sadoveanu proiectează în natură tristeţile sau bucuriile lor
şi povestitorul de multe ori descrie natura aşa cum o văd personajele lui. Şi astfel natura e
mereu alta. Mereu alta şi totuşi aceeaşi în esenţa ei, e natura ţării noastre. Fără descripţii
lungi şi fără multe imagini, un peisaj întreg ne este înfăţişat şi îl vedem aşa cum nu l-am văzut
niciodată singuri.”17
Ex……………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
17
Phillippide, Al., Note despre stilul lui Mihail Sadoveanu „Viaţa Românească”, VIII, nr.10, oct.1955 p.33-34. Reprodus în
Omagiu lui Mihail Sadoveanu, E.S.P.L.A, 1956, p.54-55.

54
 ………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………........................................................................
„Descrierea e organizată stilistic, cu mare fineţe de analiză senzorială, pe asocierea imaginilor
auditive cu cele vizuale, înregistrând mai ales, cu multă exactitate, efectele acustice. Varietatea
şi bogăţia de cuvinte de care dispune scriitorul îi permit să noteze, cu termeni uneori apropiaţi
ca înţeles, nuanţele cele mai fine. Cu multă măiestrie sunt folosite cuvinte onomatopeice, a
căror sonoritate întăreşte semnificaţia lor conceptuală şi colaborează astfel la realizarea
expresivităţii poetice.”18
Ex……………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………..
…………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
…………….
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………........................................................
Actul narativ devine la un moment dat un act de reprezentaţie, în a cărui momente dramatice,
protagonistul se dedublează şi se detaşează de sine şi de celelalte personaje, rămânând un
martor obiectiv al întâmplărilor. „Situaţiile dramatice marchează fluxul narativ, care devine
precipitat, rupt, alert. Sintaxa comunicării se stereotipizează în propoziţii scurte, principale,
coordonate. Dramatizarea naraţiunii se evidenţiază, în schimb, prin utilizarea dialogului ca
mod de expunere, iar in cadrul acestuia, mai cu seama atunci când vorbirea directă este
reprodusă fără ajutorul verbelor dicendi.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………….....................................................................................
.......................................
…………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………….

18
Cazacu, Boris, ,Arta descriptivă a lui Sadoveanu, „Limbă şi Literatură”, III, 1957, p.19

55
 …………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
……………………………………

Realizează un eseu despre stilul în opera lui Mihail Sadoveanu porinind de la afirmaţia
critică “Opera lui Sadoveanu este o imensă arhivă lingvistică şi un laborator unic de
regenerare a cuvintelor, de înnobilare a lexicului nostru” (N. Manolescu)
Notă! Pentru exemplificare utilizează fragmente din textul “Fântâna dintre plopi”

DEZBATERE:
SADOVENIANISM
Realizaţi o dezbatere care să aibă în prim-plan elementele esenţiale ale stilului scriitoricesc:

 autorul are o imaginaţie neobişnuită, o rememorare vie a existenţei arhaice şi moderne

 reface lumea din perspectiva unui povestitor
 opera intuiţiei
 eroii au nuanţe simbolice
 realitate şi poveste
 mitizarea
 sincronizărea lirică cu cosmosul
 motivului comunicării dintre om şi natură
 realismul liric şi magic
 vorbeşte despre o viaţă magică românească pusă în relaţie cu existenţa
 lumea unui Povestitor care se povesteşte magistral prin sine şi prin alţii

Dosar critic
Critic Volum Frgment critic
literar
Ciopraga, Mihail “Hanu Ancuţei reprezintă un centrum mundi a operei lui
Constantin Sadoveanu. Sadoveanu, devenind în sens simbolic un analogon al
Fascinaţia vieţii,- haltă efemeră, obligatorie, în care puţini lasă urme”.
tiparelor originare
Ion Vlad Povestirea.
Destinul unei „Mihail Sadoveanu consacră definitiv povestirea,
structuri epice asigurându-i o participare esenţială şi prestigioasă la viaţa
formelor epicului. Definitorie mi se pare etapa dominată de
autorul Divanului persian pentru că ea realizează momentul
sintezelor concertând şi coagulând semne provenite din
experienţa epicii de până la el. Mihail Sadoveanu restituie în
dimensiuni estetice noi eposul. El vine cu povestirea din
timpuri străvechi, reevaluând motive şi structuri arhetipale,
în timp ce o viziune proprie le învesteşte cu sunete şi sensuri
tulburătoare. Povestitorul evocă lumi, închipuie destine, dar
tot timpul stăpâneşte sensurile înţelepciunii ascunse în

56
 mituri. Un univers miraculos, vechi, cu prelungiri în
existenţa contemporanilor, se recreează, începând cu lumile
din Creanga de aur şi continuând cu Nopţile de Sânziene.
Mihail Sadoveanu retrăieşte povestirea; este chiar povestirea,
destinul şi infinitele ei posibilităţi de a ne păstra în
apropierea cuvintelor: «Cândva», «într-o vreme», «Cu ani
în.urmă» ne introduc în povestire şi ascultând sau rostind
istorisiri recunoaştem propria noastră istorie nescrisă”
Edgar Papu Din clasicii noştri „Hanu-Ancuţei începe, aşadar, cu însăşi imaginea aurului,
pentru ca printr-însul, să se scoată din adâncul timpului o
atmosferă transfigurată. Cartea începe astfel: «într-o toamnă
aurie am auzit multe poveşti la Hanu Ancuţei». înregistrăm
de la început că ideea de auriu se leagă cu aceea de poveste,
prin urmare cu un demult nediferenţiat prin răbojul anilor.
Este o întreagă atmosferă, unde totul se pierde într-un aur ca
acela din fondul poleit al picturii bizantine... Abia cu încetul
încep să se desprindă vagi contururi şi imagini
individualizate, tot aurii, din acest cuprinzător fundal de aur.
întâlnim aici un procedeu pe care îl folosise magnific şi
Vergiliu, pentru a transpune un fapt semnificativ, din timpul
relativ al istoriei, într-un Timp absolut. Cum să evoce poetul
român bătălia de la Actium, eveniment pentru el apropiat,
dar de o însemnătate imensă, fiind premisa imperiului
întemeiat de August? O evocă în aur, folosindu-se de
preţiosul scut al lui Aeneas, în care se află sculptată cu
anticipaţie acea scenă de luptă. (...) Totul decurge într-o
mare de aur, cu valuri de aur, cu o întreagă atmosferă de aur,
aşa încât scena nu apare aievea, ci parcă visată, însă într-un
vis euforic, de glorie, care coboară în mit”

Realizează un eseu argumentativ pornind de la una dintre următoarele afirmaţii critice:

A. „Hanu Ancuţei este mai ales o carte de atmosferă, de autentică feerie epică, savoarea cărţii stă
în special în limbă, o limbă când ceremonioasă, când obişnuită, trecând uşor de la registrul liric
la accente epice. Impresioneză când arhaismul cu accente cronicăreşti, când diversitatea expresiei
figurate.” (Constantin Ciopraga)
B. „Primul şi cel mai vechi scenariu epic aparţine mitului, istorie adevărată, sacră, relatare a unui
eveniment săvârşit în timp primordial, fabulos, al începuturilor, de către fiinţe supranaturale.
Mitul povesteşte ce s-a întâmplat ab origine, începutul unei existenţe, creaţia. De unde şi
caracterul indiscutabil, absolut, al adevărului mitic: Aşa era pe vremea aceea, cum spun şi
basmele noastre cu a fost odată ca niciodată. Mitul este povestea unui adevăr ancestral, fabulos,
irepetabil, în care trebuie să crezi, întrucît constituie o revelaţie, dezvăluirea unei realităţi
esenţiale” (Adrian Marino - Dicţionar de idei literare, Ed. Eminescu, 1973, I, p. 582)
C. „Operă unică, alcătuită dintr-o serie epică de nouă istorisiri, compusă după modelul oriental al
marilor cicluri, dar traducând (cel puţin ca termen de referinţă) şi experienţa povestirii medievale
occidentale, Hanu-Ancuţei este o epopee, nu printr-o monumentalitate exterioară, nu ca
reprezentare a unor straturi (totalitate), ci prin realizarea sublimului, atribut esenţial al viziunii
epopeice” ( Ion Vlad - Povestirea. destinul unei structuri epice, Ed. Minerva, 1972, p. 91-92

57
Notă! În realizarea eseului utilizează informaţii din povestirea în ramă „Fântâna dintre
plopi”

Eseu structurat (Variante de Bac, 2009)

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre particularităţile de construcţie a unui personaj
dintr-un text narativ studiat, aparţinând lui Mihail Sadoveanu. În elaborarea eseului, vei avea în
vedere următoarele repere:
- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru realizarea personajului
ales (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului,
perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare, limbaj etc.);
- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la
conflictul/ conflictele textului narativ studiat;
- relevarea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade/ secvenţe narative/
situaţii semnificative sau prin citate comentate;
- exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă o idee sau tema
textului narativ studiat în construcţia personajului pentru care ai optat.
Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere. Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte
(câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în
scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2
puncte; punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini.

Scrie un eseu de 2 – 3 pagini despre temă şi despre principalele componente de

structură, de compoziţie, de limbaj dintr-un text narativ studiat, aparţinând lui Mihail Sadoveanu.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea temei şi a modului de reflectare a acesteia în textul narativ studiat;
- precizarea instanţelor comunicării narative şi a rolului acestora în textul narativ studiat;
- evidenţierea a patru particularităţi de construcţie a subiectului şi/ sau particularităţi ale
compoziţiei (de exemplu: acţiune, conflict, personaje, incipit, final, episoade/ secvenţe narative,
tehnici narative, perspectivă narativă etc.);
- exprimarea argumentată a unui punct de vedere despre limbajul naratorului şi al personajelor
din textul narativ studiat.
Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere. Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte
(câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în
scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2
puncte; punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini.

58
 IOAN SLAVICI
MOARA CU NOROC
„Acesta e rostul adevărat al artei: ea are să ne înalţe
unde înşine prin noi nu ne putem ridica” (I Slavici)

1. Teme şi motive
Identificaţi opere din cadrul fiecărei teme propuse de Magdalena Popescu:
Magdalena Popescu

Faza dilismului şi a reveriei: Faza didactică şi instructivă,

Popa Tanda şi Gura satului, moralizatoare
Buduela taichii

Faza dramatică şi obsesivă:

Moara cu noroc, Pădureanca

2. Intentio auctoris
Identifică concepţia estetică a autorului între poiein şi poiesis
Magdalena Popescu : « opera lui Slavici nu e doar o copie a realităţii cât mai exactă, cât mai
adecvată ci o viziune a ei »

INTENTIO AUCTORIS INTENTIO OPERIS INTENTIO LECTORIS19

„În stăpânirea de sine constă
vieţuirea morală şi libertatea
voinţei omeneşti”
„Merg la inima omului din
popor”
„Scriind, îmi dădeam toată
silinţa să mă potrivesc atât în
plăsmuire, cât şi în formă, cu
felul de a vedea şi cu gustul
acelora pe care îi aveam în
vedere”
„Pentru ca să fie frumos un
lucru trebuie să fie înainte de
toate, bun şi adevărat”
„Opera artistului nu exprimă,
ci reproduce stări sufleteşti”
„Eroii adevăraţi dărâmă
19
Definirea conceptelor
„Omul să fie mulţumit cu sărăcia
sa, căci dacă e vorba, nu bogăţia,
ci liniştea colibei tale te face
fericit” (Moara cu noroc)
„Om are nevoie de om în lumea
aceasta, şi nimeni nu e aici atât
de bogat şi de puternic ca să n-
aibă trebuinţă de alţii, nici atât
de sărac şi de slab ca să nu poată
ajuta pe alţii. Dureri şi bucurii
trec din om în om” (Vecinii)
„Nu-i vorbă! Răi sunt oamenii,
încât mai răi nici măcar putea să
fie. Chiar şi acela pe care toată
lumea îl ştie de bun îşi are
ceasurile de răutate, şi nu avem
decât să-l atingem unde-l doare

59
 munţii, nebunesc, se ucid” pentru ca să-l facem mai dârz
decât alţii” (Gura satului)
3. Întrebări intratextuale-explicative (lectura 1)
1. Cu ce informaţie începe nuvela? De
cine este relatată?
2. Cine este personajul principal al
nuvelei? Ce este el? Cu cine formează el o
familie?
3. Unde se desfăşoara acţiunea?
4. Cum arăta locul, ce are specific?
5. Când se mută Ghiţă la Moara cu noroc?
6. De cine este populat spaţiul în care s-au
mutat?
7. Cine îşi face apariţia la Moara cu
noroc?
8. Cum acţionează Ghiţă la venirea celui
nepoftit?
9. Cine este Lică?
10. Cum reacţionează Ghiţă după
întâlnirea cu Lică?
11. Ce face Ghiţă la Arad?
12. Cine vizitează joi seara hanul?
13. De cât timp are nevoie Ghiţă pentru a
se pune pe picioare?
14. Ce se întâmplă duminica?
15. Ce discută Lică cu Ghiţă ?
16. Cum reacţionează Ghiţă la vorbele
interlocutorului?
17. Ce se petrece de Sf. Dumitru?
18. Cine vine deseori pe la han? Cum se
comportă Ghiţă cu ei?
19. Cum evoluează Ghiţă în jumătate de
an?
20. Cum e relaţia lui Ghiţă cu familia?
21. Ce se întâmplă în seara când Lică
doarme la han?
22. Ce doreşte Ghiţă să facă în acea
seară?
23. Ce îi povesteşte Pintea lui Ghiţă?
24. Ce veste îi aduce Pintea?
25. Unde îl duce Pintea pe Ghiţă?
26. Cine apare la han?
27. Ce află femeile despre doamna în
doliu?
Cerinţă:
28. Ce gânduri îl macină pe Ghiţă?
29. Ce reacţie are Ghiţă în faţa justiţiei?
30. Care este cerinţa comisarul pentru a-l
crede pe Ghiţă?
31. Ce se găseşte în drumul spre han?
32. De ce este supărată Ana?
33. Ce găseşte Pintea la miezul nopţii?
34. Ce este identificat în casa lui Buză
Ruptă?
35. Unde este găsit Lică?
36. Ce declaraţii oferă Lică? Dar Ghiţă?
Ce se petrece cu ei?
37. Unde au fost prinşi presupuşii
înfăptuitori?
38. Cum se desfăşoară procesul?
39. Cum reacţionează Ghiţă după proces,
în faţa Anei?
40. Cum se desfăşoară prima întâlnire
dintre Ghiţă şi Lică?
41. Ce observase Lică la Ghiţă?
42. Ce observă Ana sâmbătă seara?
43. Ce găseşte Ana? Ce face Ghiţă acum?
44. Cum se scuză Ghiţă în faţa nevestei?
45. Ce se petrece în săptămâna Paştelui?
46. De ce Ana şi Ghiţă nu pleacă cu
bătrâna?
47. Prezentaţi întâmplările din seara
Paştelui?
48. Cum reacţionează Ana, dar Lică?
49. Ce decizie ia Ghiţă?
50. De ce Ghiţă se reîntoarce la han?
51. Ce-i reproşează Ghiţă Anei?
52. Ce se petrece între cei doi?
53. Cine intervine? Ce fac aceştia?
54. Ce se întâmplă cu Lică? Cum îşi
găseşte finalul?
55. Ce se întâmplă cu hanul?
56. Care sunt personajele din final? Ce
concluzie se trage?
60
Realizaţi o compunere de 1-2 pagini în care să încadraţi evenimentele acţiunii în momentele
subiectului. În cadrul compunerii vei urmări la alegere între varianta tradiţională (expoziţiune,
intrigă, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant, deznodământul), varianta lui Spiegel
(expoziţiunea, evenimentul declanşator, complicaţia, rezolvarea, finalul, morala) sau varianta lui
Greimas şi Larivaille (Starea iniţială, Complicaţie sau forţa perturbatoare, Dinamica acţiunii,
Rezolvarea sau forţa echilibrantă şi starea finală)
Barem:
Conţinutul rezumatului 100 p
1. Respectarea fidelităţii faţă de textul dat. (Concordanţa dintre conţinutul textului dat şi rezumatul realizat - în
totalitate: 20 p./ parţial: 10 p.) 20 puncte
2. Desprinderea elementelor esenţiale/ a ideilor principale ale textului. (Desprinderea adecvată a elementelor
esenţiale/ a ideilor principale: 20 p.; desprinderea parţial adecvată sau cu omisiuni a elementelor esenţializate/ a
ideilor principale: 10 p.) 20 puncte
3. Prezentarea esenţializată, pe baza ideilor principale, a succesiunii întâmplărilor la care participă personajele.
(Prezentare în succesiune logică, esenţializată: 20 p.; prezentare cu omisiuni sau cu amănunte nesemnificative: 10 p.)
20 puncte/
4. Respectarea unor convenţii specifice rezumatului. (Relatarea la persoana a III-a; utilizarea modurilor şi a
timpurilor verbale potrivite; trecerea de la vorbirea directă la vorbirea indirectă, fără dialog inserat; relatarea
obiectivă, fără intervenţii emoţional-subiective şi fără citate - în totalitate: 20 p./ parţial: 10 p.) 20 puncte
Redactare (Pentru acordarea punctajului, rezumatul trebuie să se încadreze în limita de spaţiu cerută. Nu vor fi
penalizate răspunsurile care depăşesc 1/2 pagini scrise.) Coerenţa textului. (Claritatea enunţului, lexicul şi sintaxa
adecvată.) 4 puncte/ Registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate conţinutului rezumatului. 1 punct/
Ortografia şi punctuaţia. (0 - 2 greşeli: 1 p.; 3 sau mai multe greşeli: 0 p.) 3 puncte/ Aşezarea corectă a textului în
pagină, lizibilitatea. 3 puncte (10 p. din oficiu)

4. Caracterizarea personajelor
Magdalena Popescu “Celălalt există mai ales ca o conştiinţă care priveşte şi califică. Distincţia
este esenţială, căci dacă atunci unei acţiuni omul lui Slavici îi răspunde prin reacţie (fapta îl
eliberează şi îl absolvă”
A). Identificaţi personajul care aparţine din următoarele categorii:
 Personaj principal/protagonist
 Personaj secundar
 Personaj episodic
 Personaj antagonist
 Personaj spectator/ comentator
 Personaje rotunde
 Personaje plate
 Personaje mobile
 Personaje imobile
 Personaj masculin
 Personaj feminin
 Suprapersonaj

B) Identificaţi trăsăturile dominante ale personajelor din următoarea listă: echilibru interior,
fericire, demnitate, nehotărâre, lupta cu sinele, suspiciune, sentimentul înstrăinării,
culpabilitatea, duplicitatea, lăcomia, orgoliul, gelozia, setea de răzbunare, solitudine,
dezechilibru interior, sacrificiul, pater familias, cinstit, omul moral, omul dilematic, omul
imoral, curajos, autoritar, pragmatic, ironic, nemulţumit de starea materială, ospitalier,
comunicativ, rece, harnic, afectuos(ă), tăcut, irascibil, tolerant, orgolios, agresiv, patima
pentru bani, viclean, neânţeles, blândă, dezumanizat, abrutizat, frumoasă, iubitor(e)
C) Extrageţi din text modalităţi de caracterizare pentru personajele principale din text.

61
D) Realizaţi o schemă care să conţină elementele esenţiale ale evoluţiei cuplului
E) Observaţi evoluţia şi involuţia personajelor în cadrul desfăşurării acţiunii.
Triunghiul conjugal:GHIŢĂ–ANA – LICĂ
GHIŢĂ

ANA LICĂ

F) Care este finalitatea triunghiului în cadrul operei. Dar în viaţa reală?

G) Prezentaţi modul de devenire a triunghiului conjugal.
H) Interpretaţi condiţia umană reflectată în nuvelă din prisma următoarele citate:
 “Tot mai mult mă conving că omul este un animal nefericit, abandonat în lume, silit să -şi
găsească o modalitate proprie de viaţă, aşa cum natura n-a mai cunoscut înaintea lui. De pe
urma aşa-zisei lui libertăţi, suferă mai mult decît după cel mai mare prizonierat posibil în
existenţa naturală. Omul tinde tot mai mult să ia monopolul dramei şi al suferinţei din lume.
Diferenţa dintre om şi animal rezidă în faptul că animalul nu poate fi decît animal, pe cînd
omul poate fi ne-om, adică altceva decît el însuşi” Emil Cioran – Pe culmile disperării
 “Aplecare spre sinceritate e un simptom maladiv prin excelenţă, o critică a vieţii. Fără
erori nu se poate respira nici măcar o clipă” Emil Cioran - Amurgul gândurilor
 „De sus până jos, între academicieni, ca şi între oamenii simpli, întâlneşti inşi care parcă n-
au avut părinţi să le explice diferenţa dintre bine şi rău, care parcă n-au mers la şcoală, pentru
care nu există adevăr şi dreptate, care judecă lucrurile în funcţie doar de interesele lor de
moment. Conştiinţa acestor barbari ce trăiesc printre noi, oameni politici, artişti, muncitori,
ţărani sau prostituate, nu contează, le permite să comită orice oroare, numai să le fie lor bine.
Lor nu pare să le fi spus nimeni cuvintele pe care mama mi le repeta aproape zilnic în
copilărie: „Cel mai ruşinos lucru de pe pământ e să iei chiar şi un capăt de aţă care nu e-al
tău”. Să nu ne păcălim pe noi înşine. Falimentul nostru moral, e lipsa cinstei şi a corectitudinii
din obişnuinţele noastre de fiecare zi” Mircea Cărtărescu -Falimentul nostru moral

5. Dezbatere
Trăsături asemănătoare între individul lui Shopenhauer şi cel creat de Slavici
Schopenhauer VS Slavici

 Voinţa de atrăi
 Instinctul de achiziţie
 Instinctul de posesie
 Patima de a avea avere
 Obsesia banului
 Sexualitatea
 Dorinşa
 Orgoliu

62
 Privirea celuilalat spre sine
Realizaţi un eseu cu tema “fiziologia avariţiei desumanizante”, apelând la un personaj
principal dintr-o nuvela studiată.
6. STILUL
Identifică modurile de expunere/ stilul/ caracteristicile dominante, luând în considerare
fragmentele extrase:
Texte-suport Elemente de stil

„ - Ce vrei tu să zici, Ano?/ - Ştii tu prea bine ce

voiesc să zic! Răspunse ea râzându-i în faţă. Tu cu
Lică, voi, în înţelegere, l-aţi călcat pe arendaşul, dar
nu te teme, căci eu sunt prea ticăloasă ca să te pot da
de gol. /- Adică şi tu! grăi Ghiţă înecat de mânie, apoi
se apropie de dânsa, pas cu pas, precum paiengenul
se apropie de musca prinsă în mreaja măiastră, o
măsură cu ochii, îşi ridică amândouă mâinile asupra
ei şj rămase câtva timp nemişcat şi gata de a se
arunca la ea. /-Da - zise ea râzându-i încă o dată în
faţă -omoară-mă, că eşti mai tare decât mine! Ai
început o dată, urmează mai departe, mergi până în
sfârşit! / El îşi încleşta ghearele în umerii ei fragezi, o
ţinu strânsă înaintea sa, apoi întrebă: Tu zici că eu m-
am înţeles cu Lică pentru ca să-l calc pe arendaşul?/
-Da! răspunse ea hotărâtă./ -Tu zici că astă-noapte eu
l-am văzut pe Lică plecând, iară tu l-ai văzut
întorcându-se? / Da, răspunse Ana"

„mă aflam într-o strâmtoare când am ucis pe cel

dintâi om; îmi periseră nişte porci din turmă şi-mi era
ruşine să spui c-au perit şi n-aveam bani să cumpăr
alţii în locul lor. Apoi am ucis pe al doilea, ca să mă
mângâi de mustrările ce-mi făceam pentru cel dintâi.
Acuma sângele cald e un fel de boală, care mă apucă
din când în când, pentru că tu nu ştii încă, urmă el
mai cu avânt, cum îţi fierbe şi clocoteşte tot sângele
când te hotărăşti o dată să pui un lucru la cale, şi ce
grozavă e plăcerea de a-l lovi pe omul care te supără,
de a-l lovi tare, ca să-l sfărâmi, când te-a atins c-o
vorbă ori cu o privire, de a răsplăti însuţit şi înmiit.
Aduni mereu venin şi ură şi mânie oarbă, şi când ai
adunat destulă, atunci verşi cu prisos, şi nu prea mult
îţi pasă asupra cui, numai om să fie”

„Trei ani, numai trei ani să pot sta aici - îşi zicea el -
şi mă pun pe picioare, încât pot să lucrez cu zece
calfe şi să le dau altora de cârpit... Dar aceşti trei ani
atârnau de Lică /.../ „Prea puţin îmi pasă!” /.../ „Să
vedem! îşi zise el în cele din urmă, voind să-şi alunge

63
gândurile rele. Deocamdată, e mai bine ca el să-mi fie
dator mie”

„vecinicie la mijloc până ce va putea să o vadă şi să-i

grăiască un cuvânt, numai un cuvânt, numai câteva
vorbe: - Ano! Nu te nedumiri, nu te întreba la ce
mă gândesc când mă vezi tăcut, căci toate ie fac
numai din dragoste către tine, care ai luminat zilele
vieţii mele; nu-ţi face gânduri rele, că nu vreau să
împărţi necazurile vieţii cu mine, ci să le port eu
însumi. Ano! Te gândeşte că-mi trece ca un junghi
prin inimă când te văd tristă ori mâhnită şi ori de ce
te-ai întrista ori mâhni, eu nu pot să cred alta decât că
eu sunt de vină. Ano! Sunt om bănuit, om lăsat pe
chezăşie, am poate să cad la închisoare, dar tu nu te
mâhni când vei vedea că jandarmii se pun să ne caute
în casă, ci-ţi pune toată credinţa în mine, căci toate
vor trece în câteva zile şi câtă vreme dragostea către
tine îmi va lumina calea, ferită vei fi de orişice
supărare. Uite, în trei zile plecăm de aici şi trăim mai
departe cum am trăit odinioară. Acum, când simt că
pentru tine e mai bine aşa, nu mai stau la îndoială, ci
cu părere de bine”

„Lui Ghiţă îi părea totdeauna bine când Lică venea

fără de veste la cârciumă. Ana fusese muncită de
gânduri grele, care o îmbătrâniseră oarecum într-un
singur ceas şi care îi veneau iar de câte ori îl vedea pe
Lică. Dar plecând Lică, ea-l întrebase pe Ghiţă despre
cele petrecute şi el îi răspunse că n-a fost nimic, că ce
putea să fie!? şi că Lică e omul lui. De aceea, Ana
tăcuse atunci, şi de atunci tăcea mereu şi privea
numai din când în când furişat la Lică, zicând în sine:
<<Trebuie să fie om rău şi primejdios>>”

„Acum înţelegea şi Ghiţă gândul nevestei sale, îl

înţelegea şi parcă nu-i venea să plece, parcă-i venea
să zică: <Ano! Greşeşti când crezi că trebuie să te
temi de Lică>. Apoi iar îi venea să meargă la dânsa,
să-i mulţumească pentru gândul ei cel bun; însă nu
putea să zică, nici să facă nimic; se temea că o va
turbura, şi aşa plecă cu inima îndoită spre cârciumă,
iăsând-o pe dânsa cu copiii sub arini. /.../ De la Ineu
drumul de ţară o ia printre păduri şi peste ţarini
lăsând la dreapta şi la stânga satele aşezate prin
colţurile văilor. Timp de un ceas şi jumătate drumul e
bun: vine apoi un pripor, pe care îl urci, şi după ce ai

64
 coborât iar la vale, trebuie să faci popas, să adapi
calul ori vita din jug şi să le mai laşi timp de
răsuflare, fiindcă drumul a fost cam greu, iară mai
departe locurile sunt rele”

„Pintea căprarul, un om scurt şi îndesat, cu ochii

mari, cu umerii obrajilor ieşiţi şi cu fălcile late, cu
mustaţa tunsă şi cu o tăietură în frunte, dar mai presus
de toate om aşezat şi tăcut la fire /.../ Când venea pe
la Moara cu noroc, se vedea că se simte bine la
cârciumă şi pleca totdeauna cam anevoie; apoi el
ţinea la Ana, la copii, netezea câinii lui Ghiţă şi-ar fi
fost orişicând gata să dea cu ciomagul dacă cineva,
chiar la drept vorbind, ar fi îndrăznit să-l grăiască de
rău pe Ghiţă”

Citiţi cu atenţie fragmentul:

„Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogaţia, ci liniştea colibei tale te face
fericit. Dar voi să faceţi după cum vă trage inima, şi Dumnezeu să vă ajute şi să vă acopere cu
aripa bunatăţii sale. Eu sunt acum batrână, şi fiindcă am avut şi am atât de multe bucurii în viaţă,
nu înţeleg nemulţumirile celor tineri şi mă tem ca nu cumva, căutând acum la batrânete un noroc
nou, să pierd pe acela de care am avut parte până în ziua de astăzi şi să dau la sfârsitul vieţii mele
de amărăciunea pe care nu o cunosc decât din frică. Voi ştiti, voi faceti; de mine să nu ascultaţi.
Mi-e greu să-mi părăsesc coliba în care mi-am petrecut viaţa şi mi-am crescut copiii şi mă
cuprinde un fel de spaimă când mă gândesc să ramân singură într-însa: de aceea, poate că mai
ales de aceea, Ana îmi părea prea tânără, prea aşezată, oarecum prea blânda la fire, şi-mi vine să
râd când mi-o închipuiesc cârciumariţă.
- Vorba scurtă, raspunse Ghiţă, să rămânem aici, să cârpesc şi mai departe cizmele oamenilor, care
umblă toată saptamâna în opinci ori desculţi, iară dacă duminica e noroi, îsi duc cizmele în mâna
până la biserică, şi să ne punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi
la copilaş, iara d-ta la tustrei. Iacă liniştea colibei.
- Nu zic, grăi soacra aşezată. Eu zic numai ce zic eu, vă spun numai aşa, gândurile mele, iară voi
faceti după gândul vostru, şi ştiţi prea bine că, dacă voi vă duceţi la moară, nici vorba nu poate fi
ca eu sa ramân aici ori să mă duc în altă parte: daca vă hotărâţi să mergeţi, mă duc şi eu cu voi şi
mă duc cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată dragostea mamei care încearca norocul copilului
ieşit în lume. Dar nu cereţi ca eu sa hotărăsc pentru voi.
[………………..]
- Atunci să nu mai pierdem vorba degeaba: mă duc să vorbesc cu arândaşul, şi de la Sf. Gheorghe
cârciuma de la Moara cu noroc e a noastră.
- În ceas bun sa fie, grăi batrâna, şi gând bun să ne dea Dumnezeu în tot ceasul.
Luni pe la prânz focul era stins cu desăvârşire şi zidurile afumate stăteau părăsite, privind cu
tristeţe la ziua senină şi înveselitoare.
Din toate celelalte nu se alesese decât praful si cenuşa: grinzi… toate erau cenuşă.
Şi numai pe ici, pe colo se mai vedea câte un cărbune stins, iară în fundul gropii, care fusese
odinioara pivniţă, nu se mai vedeau decât oasele albe ieşind pe ici, pe colo din cenuşa groasă.
Batrâna şedea cu copiii pe-o piatra de lânga cele cinci cruci si plângea cu lacrimi alinătoare.

65
- Se vede c-au lăsat ferestrele deschise! zise ea într-un târziu. Simţeam eu ca nu are să iasa bine;
dar aşa le-a fost dat!...
- Apoi ea luă copii şi plecă mai departe” (fragment extras din Moara cu noroc)

Răspundeţi la următoarele cerinţe:

1) Identificaţi modul de expunere dominant. Ce tip de narator există în cadrul fragmentului?
2) Identificaţi cronotopul dezvoltat în operă?
3) Precizează ce momente ale subiectului sunt evidenţiate.
4) Precizează dacă în text se găsesc regionalisme sau cuvinte locale. De ce se utilizează acestea?
5) Transcrie din fragmentul dat teza morală a operei.
6) Precizează cine se ascunde în spatele babei.
7) Explică modul de a gândi al lui Ghiţă opus bătrânei.
8) Stabileşte o legătură între simetria fragmentelor.
9) Transcrie din text pasaje care să ilustreze ceea ce reprezintă liniştea colibei.
10) Extrage din prima frază doi termeni cheie în jurul cărora se ordonează întreg contextul.
11) Demonstrează apartenenţa fragmentului dintr-un tip de operă specifică unui anumit curent
literar.
12) Argumentează apartenenţa fragmentului la genul epic.
13) Interpretaţi fragmentul din prisma următoarele simboluri:
 „Focul este intim şi universal. El trăieşte în inima noastră. Trăieşte în cer. Urcă din
adâncurile substanţei şi se arată ca o iubire. Coboară din nou în materie şi se ascunde, latent ca o
ură şi răzbunare. Dintre toate fenomenele, el este cu adevărat singurul care poate primi atât de
potrivit cele două valorizări: binele şi răul” (G. Bachelard)
 Banii „prin forma lor rotundă şi materialul strălucitor din care sunt făcuţi, se asociază
principiilor solare şi valorilor cereşti. Pe de altă parte, din cauza puterii lor necontrolate şi
incontrolabile asupra omului, sunt consideraţi întruchiparea răului, simbol al amăgirii,
deşertăciunii şi pierzaniei- ochiul dracului” (Ivan Evseev)
 Moara este invenţie diavolească şi sediu preferat al spiritelor de dincolo. Moara e locul
unde sunt ucise , adică strivite seminţele. (Ivan Evseev)
 Cenuşa „simbolismul cenuşii rezultă mai întâi din faptul că este prin excelenţă o valoare
reziduală: ceea ce rămâne după stingerea focului, .. cadavrul, reziduu al trupului după ce s-a stins
în el focul vieţii
 Crucea este al treilea din cele patru simboluri fundamentale: centru, cerc şi pătrat; simbol al
credinţei.
 Bătrâneţea este un semn de înţelepciune şi de virtute
 Porcul simbolizează lăcomia, tendinţele obscure, ignoranţa, desfrâul, egoismul. (J.
Chevalier)

Realizează un eseu în care să evidenţiezi cele trei straturi ale interpretării critice observate
de Mircea Zaciu: supra-tema destinului, procesul dezumanizării prin „chivernisire
molonestă” (care este şi pretextul anecdotei tragice) şi fascinaţia ideii de forţă. (pentru mai
multe informaţii vezi Pop, Ion, Dicţionarul analitic de opere literare româneşti, Ed. Casa
Cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca, 2006)

Model de eseu Bac 2010:

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre tema banului/ a înavuţirii/ a avariţiei, reflectată într-un text
narativ studiat, pornind de la ideile exprimate în următoarea afirmaţie: „Magia banului,
magnetismul aurului, superstiţia averii sunt poate cel mai răspândit motiv al zadarnic

66
frământatei noastre vieţi. [...] Pentru bani se jertfeşte totul: liniştea, cinstea, iubirea proprie şi a
celorlaţi”. (Mircea Florian, Arta de a
suferi)
Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în formularea tezei/
a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu minimum 4 argumente/ raţionamente logice/ exemple
concrete etc.) şi concluzia/ sinteza. Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui vei
primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilităţi de analiză şi
de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini.

Dosar critic:
Povestirea. „Ioan Slavici tinde - anunţând astfel coordonate ale prozei
Destinul unei transilvănene - spre obiectivare epică, preferând nuvela, în
structuri epice timp ce povestitorul optează, din raţiuni cunoscute literaturii
Ion Vlad din Ardeal, spre explorarea surselor folclorice, de unde suita
de poveşti a scriitorului. Nu cele mai reprezentative pagini
pot fi, eventual, consemnate sub specia povestirii”
Magdalena Slavici „Toată arta lui Slavici se bizuie pe două tensiuni
Popescu complementare: o tenace «îndesire» a elementelor realului
celui mai concret şi obişnuit, şi antrenarea acestora printr-o
mişcare din ce în ce mai accelerată, care «pozitivează»
ficţiunea în mod artificial, trimiţând-o către zona idealităţii.
O explicaţie de conjunctură există. Ardelean, acţionând de la
Bucureşti în favoarea ardelenilor săi, Slavici creează prin
artă un univers cât mai verosimil şi mai exact ataşat
realităţii; pentru a facilita cunoaşterea adecvată a spaţiului
din care provine şi pentru care militează. Idealizarea îi e la
fel de necesară căci, pe de altă parte sugerează publicului ce
trebuia modificat, tezele sale de reformă socială într-o
maniera agreabilă.
Motivaţia e reală, dar nu şi suficientă, pentru că face
abstracţie de Slavici însuşi. Universul său literar îi serveşte
lui în primul rând. Prin concretul abundent, Slavici
reconstruieşte mental o ambianţă care îi lipsea şi a cărei
absenţă o simţea cu o violentă nostalgie. Proza lui e un
transplant de atmosferă autohtonă, vital pentru refugiatul
care se credea, în mediul său de adopţiune, respins prin
atâtea incompatibilităţi”
Nicolae „Capodopera nuvelisticii lui Slavici rămâne Moara cu noroc,
Manolescu în care s-a vazut de obicei şi prima mare nuvelă realistă din
literatura română până şi Îon Breazu, foarte atent la detalii,
crede că în Moara cu noroc, Slavici „se impune ca un
maestru al nuvelei realiste”, care s-ar fi născut ca gen cu
Alexandru Lăpuşneanul de Negruzzi, de la început întreagă,
ca Minerva din ţeasta lui Jupiter. Observaţia nu e greşită,
67
 doar că ambele nuvele sunt mai degrabă romantice decât
realiste. Totul în Moara cu noroc, intrigă, personaje,
conflicte, este supradimensionat după model romantic. pe
alocuri, naraţiunea seamănă cu viitoarele western-uri
americane, inspirate şi acelea din Fenimore Cooper. Numai
grundul este cu adevarat realist sub vopseauă romantică”

COSTACHE NEGRUZZI
ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL

1.Răspunde la următoarele întrebări:

ÎNTREBĂRI ÎNTREBĂRI INTERPRETATIVE
COMPREHENSIVE

68
 Când se petrece acţiunea? Ce fel de perioadă are în vedere autorul? De ce
apelează la istorie? Ca urmare a inspiraţiei din istorie
unde este publicată opera?
Care sunt personajele care apar De ce revine pe tron Lăpuşneanul? De când a părăsit
înaintea viitorului domnitor? ţara? Cu ce sprijin se întoarce în ţară?
Care sunt schimbările pe care le De ce domnitorul face astfel de schimbări? Au vreun
realizează Al. Lăpuşneanul odată cu efect asupra oamenilor? Dar asupra cititorilor? Ce
ocuparea tronului? atitudine ai avea faţă de un conducător care ar apela
la astfel de hotărâri?
Care e motivul pentru care Ruxandra vorbeşte cu
Despre ce discută Ruxandra cu Al. soţul ei? Cum se obseră că este crelaţia dintre cei
Lăpuşneanul? doi? De ce cei doi soţi nu au aceeaşi viziune despre
viaţa? Ce îi deosebeşte? Are şanse de supravieţuire
un cuplu format din personalităţi antitetice?
Cum receptezi un personaj care manipulează
Ce pune la cale domnitorul oamenii? Ai participa la o astfel de ceremonie? Ce
Moldovei? acţiune/ obiecte/ atitudine ţi-ar declanşa nesiguranţa
faţă de eveniment? Cum reacţionează Spancioc şi
Stroici?
Cum prezintă autorul ospăţul? Ce fel de limbaj
Cum decurge ospăţul? utilizează? Despre ce oferă detalii? Din ce motiv?
Cum reacţionează Ruxandra? Cum califici gestul
În ce constă surpriza pentru domnitorului? Există vreo fărâmă de sentiment faţă
Ruxandra? de soţia sa? Din ce motiv s-au căsătorit? A procedat
corect ca soţ/ domnitor/ om?
De ce continuă să facă rău? Răul e permanent
prezent în viaţa noastră? Avem capacitatea de a ne
În ce stadiu ajunge Lăpuşneanul debarasa de cruzime?
după patru ani? De ce procedează în acest mod Ruxandra? Cum ai
proceda faţă d epartenerul de viaţă dacă ai fi în
Prin ce mijloace îl înfrâng duşmanii? aceeaşi situaţie? Care dintre cei doi greşeşte? De ce?
Când şi unde ai folosi cele patru motto-uri?

Care sunt cele patru motto-uri ale

nuvelei?

Realizează un eseu liber despre valorile şi atitudinile pe care le dezvoltă autorului în cadrul
romanului. În ce mod s-a schimbat lumea de la 1564 faţă de cea de azi. Reuşeşti să cunoşti
un alt stat? Cum receptezi schimbările societăţii de-a lungul timpului? Etc.

69
 REALITATE VS FICŢIUNE20
2. Identifică momente/ evenimente preluate de autor din realitate:
Texte-suport Interpretare
A doua domnie a lui Alixandru vodă Lăpuşneanu,
carile apoi au tăiat 47 de boieri, 7072-1564.
Deacă au mersu solii Tomşii şi i-au spus, zic să le
fie zis Alixandru vodă: „De nu mă vor, eu îi voiu
pre ei şi de nu mă iubescu, eu îi iubescu pre dânşii
şi tot voiu merge, ori cu voie, ori fără voie”. Decii
pre soli i-au oprit şi au mers hochimurile
împăratului la tătari, de au acoperit ţara ca un
roiu, prădându şi arzându. De altă parte el au
întrat cu turcii şi cu oastea ce au avut lângă sine.
Văzându Tomşa vodă că împotriva acei puteri nu
va putea sta, cu sfetnicii săi, cu Moţoc vornicul şi
Veveriţă postelnicul şi cu Spangioc spătar, au
trecut în Ţara Leşească şi s-au aşezat la Liov, după
ce au domnitu 5 săptămâni.
După ce s-au aşezat Alixandru vodă al doilea
rându la scaun şi de moartea lui Ştefan vodă
Tomşa. Craiul pentru pacea ce avea ce turcul, a
doua şi pentru multă pîrăce-l pîrâia leşii pentru
moartea lui Vişnoveţschi şi pentru sluţia a mulţi ce
făcuse, au trimis pre sluga sa, pre Crasiţchii la
Liov, de i-au tăiat capul Tomşii şi lui Moţoc,
vornicul şi lui Spangioc spătariul şi lui Veveriţă
postelnicul, pre carii i-au îngropat afară din târgu,
la măbăstirea lui sfeti Onofrie. Şi aşa au fost
sfârţitul Tomşei.
Şi au chiemat, pre obiceaiu, boiarii la curte,[…],
slujitorii, după învăţătura ce au avutu, închis-au
poarta şi, ca nişte lupi într-o turmă fără nici un
păstoriu, au întratu într-înşii, de-i snopiia şi-i
giunghia, nu numai boiarii, ce şi slujitorii. Nici
alegea pe cei vinovaţi, ci unul ca altul îi punea
supt sabie, cădea mulţi, de pre zăbrele afară
săriia, de-şi frîngea picioarele. Şi au peritu
atuncea 47 de boiari[…].
- fragmente extrase din Letopiseţul Moldovei a lui
Grigore Ureche

20
W. Iser: Ficţiunea nu este privită ca opoziţie a realităţii, într-un anumit mod ea comunicând ceva despre realitate.
Cititorul deţine capacitatea de descoperi un cod incultat în text, şi de aici se va produce dorinţa de a scoate la iveală
semnificaţia individuală a textului.
 MOMENTELE SUBIECTULUI (după Greimas şi Larivaille)
3. Completează momentele importante ale operei:
Starea iniţială

Complicaţiile sau
forţa
perturbatoare

Dinamica acţiunii

Rezolvarea sau
forţa echilibrantă

Starea finală
 ALEXANDRU
LĂPUŞNEANUL
-Caracterizare-

Cine este? Ce face? De ce face? Cum este?

Statut social! Acţiuni/ Scopul Temperament

evenimente! urmărit/ deznodământ!
evoluţia!
 4. Intertext – tipul domnitorului tiran
Alexandrul Lăpuşneanul
Costache Negruzzi
“Îndată ce sosise. Lăpuşneanul
porunci să împle cu lemne cetăţile
Moldaviei, afară de Hotin şi le
arse[…].Ca să sece influinţa boierilor
şi să stîrpească cuiburile feudalităţii,
îi despoia de averi sub feluri de
pretexte, lipsindu-i cu chipul acesta
de singurul mijloc cu care puteau
ademeni şi corumpe pre norod. Dar
nesocotind de ajuns planul acesta, îi
omorea din cînd în cînd. La cea mai
mică greşeală dregătorească, la cea
mai mică plîngere ce i s-arăta, capul
vinovatului se spînzura în poarta
curţii, cu o ţidulă vestitoare greşalei
lui, adevărate sau plăsmuite, şi el nu
apuca să putrezescă , cînd alt cap îi
lua locul. […]
În minut, toţi slujitorii de pe la spatele
boierilor, scoţînd junghiurile, îi
loviră;şi alţi ostaşi, aduşi de căpitanul
de lefecii, întrară şi năpustiră cu
sabiile în ei.[…]Patruzeci şi şepte de
trupuri zăceau pe parchet!
[…]Lăpuşneanul, pre care îl
înştiinţase de pornirea norodului,
trimise pre armaşul să-i întrebe ce
vor şi ce cer?[…]-Moţoc! Moţoc!-
El ne beleşte şi ne pradă!- El
sfătuieşte pre vodă!-Să moară![…]
Capul lui Moţoc vrem![…]-Proşti,
Biblia Zodica cancerului sau vremea Top 10 cei mai sângeroşi dictatori,
Matei 27,21-25 Ducă-i vodă Cotidianul, 5 dec 2008 Laura
Mihail Sadoveanu Cernahoschi, Adrian Deoanca
“Şi, răspunzând, ”Mă gândesc că dincolo, la divan au Pe numele său întreg Francisco
guvernatorul le-a intrat făptaşii pe care nu-i cunoaştem. Paulino Hermenegildo Teódulo
zis:<<Pe care din Fii deci mut. Nimeni să nu simtă Franco y Bahamonde, Salgado y
amîndoi voiţi să nimic, pâna ce nu dezlegăm cu cheie Pardo de Andrade, Franco este
vi-l eliberez?>> de foc, limba sulgerului Lupu” considerat responsabil pentru moartea
<<Pe Barbara>>, Toţi cei ce stau împotriva lui Duca- a peste 100.000 de civili executaţi
au spus ei. Pillat Voda vor patimi ca acest Ursachi, pe sumar în timpul şi după Războiul
le-a zis : <<Dar ce care-l scot în fiecare zi din butuc Civil, conform istoricului militar
să fac cu Isus, slujitorii şi-l bat la tălpi ca să-şi Antony Beevor. Franco, general în
care se numeşte plătească datoriile, fie către armata spaniolă, a luptat în Maroc în
Hristos?>> <<Să negustorul liovean, fie către domnul 1934, unde a apărat guvernul
fie răstignit>>, i- său” republican. În anul 1936, în alegerile
au răspuns cu Din risipiturile celor câteva colibe din Spania a câştigat Frontul Popular,
toţii.[…] Cînd a acoperite cu stuh, grămădite în de stânga. După aceste alegeri a
văzut Pilat că nu rovină, o fiinţă în zdrenţe răsări urmat o perioadă de instabilitate şi de
ajunge la nimic, ci ameninţătoare, înarmată cu un par, incidente violente între reprezentanţii
se face mai mare rupt din lăstarii de aproape. Privea stângii şi dreptei. Militanţii de stânga
tulbure, a luat apă, speriată, printre pletele pe care i le au pornit o campanie de violenţă
şi-a spălat mâinile zbătea vântul dinaintea ochilor, împotriva clerului. Franco a participat
înaintea mulţimii încâlcindu-le cu barba zburlită. O la o lovitură de stat împotriva
şi a zis:<<Eu sînt droaie de câini slabi – arcuiţi şi cu guvernului de stânga, care a eşuat,
nevinovat de cozile subpuse, un fel de lupi ai dând startul Războiului Civil.
sîngele Acestui foamei – ieşiseră la cărare în juru-i În timpul războiului, generalul a
om drept. Treaba lătrând sălbatic şi urlând.” devenit liderul naţionaliştilor,
voastră!>> Şi tot Buga, tu ai meşteşug să faci pe împotriva guvernului Frontului
poporul a răspuns îndărătnici să cînte. Îi poţi ş-acestuia Popular. După câştigarea Războiului
şi a zis <<Sângele face slujbele cele de trebuinţă, ca să- Civil, cu ajutorul Germaniei hitleriste
Lui să fie asupra şi aducă aminte. Crestează-i limba cu şi al Italiei fasciste, regimul franchist
noastră şi asupra briciul şi presară-i-o cu sare. Găteşte a executat între 15.000 şi 25.000 de
copiilor noştri! spini şi aşchii ca să i le baţi sub persoane. Mulţi alţii au fost trimişi la
>>” unghii, pedepsind degetele care au muncă forţată, la canal (La
dar mulţi, răspunse Lăpuşneanul cu păcătuit. Suceşte-i şi desfă-i Corchuela, canalul de pe
sînge rece; să omor o mulţime de picioarele care-au alergat împotriva Guadalquivir), la construcţia de căi
oameni pentru un om , nu ar fi stăpînului său. Şi numai după ce va ferate sau la asanarea de mlaştini.
păcat? Judecă dumneata singur. birui toate aceste încercări, taie ce-ai Victime au căzut reprezentanţii
Du-te de mori pentru binele moşiei sărat şi pune la fum. Atuncea, poate stângii, ateii, opozanţii lui Franco.
dumnitale, cum ziceai însuţi cînd să tacă.>>” Regimul generalului a durat până la
îmi spuneai că nu mă vrea, nici mă moartea sa, în 1975, şi a fost
iubeşte ţara. “ caracterizat de naţionalism şi
tradiţionalism.
Cerinţe:
1. Identifică relaţia dintre perspectivele abordate de autori.
2. Prezintă diferenţele dintre textele literare şi textele nonliterare
3. Exprimă-ţi opinia despre domnitorii/ conducătorii tirani şi efectul pe care îl au asupra societăţii.
4. Consideri că domnitării tirani au avut un rol important în dezvoltarea unui stat? Argumentează.
Analiză text la prima vedere
Citeşte cu atenţie textul dat:
„M-am născut la începutul secolului şi, ca orice om care se naşte din nou, m-am bucurat
de aceasta, dar nu atât de mult pe cât s-ar fi cuvenit. Fiindcă m-am născut într-o zodie nenorocită
şi într-un secol ceva şi mai nenorocit.
Mă trag dintr-o familie nu prea veche, dar nici din acelea cum se văd astăzi. Primul din
familia noastră despre care se ştie este Ştefan Vlădescu, vel-pivnicer sub Mihail Radu-vodă. Sunt
şi alţii înainte, un şir necurmat, dar de acest vel-pivnicer este legată legenda întemeierii familiei
noastre, care, ca orice legendă, îşi are cusururile şi frumuseţile ei. Dar şi mai important în această
poveste este Mihail Radu-vodă, sau, cum i se mai spune, Mihnea al treilea vodă, care şi-a căpătat
domnia în anul 1658, în martie 5, urmându-i hii Constantin Şerban Basarab-vodă, supranumit şi
Cârnul. Cum a luat domnia, nu ştiu, şi nici de ce, fiindcă în afară de faptul că era grec şi cămătar,
fiul unui anume Iane Surdul, Mihnea al treilea vodă mai avea o singură calitate: se pricepea la
femei. Şi nici măcar nu se pricepea atât de bine încât să nu mai aibă timp şi de altele, de unirea cu
Gheorghe Rakoczy, să zicem. Fiindcă a făcut-o şi pe asta, s-a unit cu Rakoczy, şi numai după ce
s-a unit, acesta din urmă a fost bătut de turci şi înlocuit la repezeală cu Acaţiu Barcsai, şi boierii
Care se opuseseră unirii i-au putut râde în nas lui vodă, enervându-1. Şi mult mai tare decât se
râde de obicei în asemenea ocazii, a râs, ca un prost, vel-pivnicerul Ştefan Vlădescu, şi nu spre
norocul lui, oricum. Şi-a adunat prietenii, le-a dat să bea şi să mănânce şi astfel a început cea mai
lungă petrecere pe care au cunoscut-o vremurile acelea de după căderea lui Rakoczy. Petrecerea a
ţinut o lună şi tradiţia familiei mele povesteşte că a fost pe măsura înfrângerii lui vodă, oricum, pe
măsura inversă a stării îh care erau vremurile. În orice caz, nu a fost pe măsura vel-pivnicerului.
Fiindcă vel-pivnicerul era pitic, poate mi chiar pitic, avea însă o statură tocmai potrivită pentru un
gând de acest fel, după ce te uitai o vreme la el, nu prea multă, desigur
Şi nici nu era un pitic de-adevăratelea, nu unul care să creadă el însuşi asta, era numai
mic de statură, puţin spân, nu prea totuşi, şi din statură şi din spâneală i s-a tras poate vorba că nu
e vreun bărbat cine ştie ce, adică nu unul despre care să afle şi alţii. Era însurat, dar pe nevastă-sa,
Ionica, o ţinea ascunsă de ochii lumii, gândind despre ea că e stearpă, fiindcă cu toate dovezile lui
de gingăşie, ea nu răspunsese aşa cum răspunde orice femeie cât de cât. Nu răspunsese deloc. Aşa
că o ţinea închisă şi ascunsă de ochii şi gura lumii şi încerca să-şi dovedească bărbăţia în toate
celelalte feluri care mai rămăseseră pe lumea aceea, a anului 1658, şi, spre nenorocul lui, din toate
acele feluri, alesese Petrecerea şi Complotul.
O ţinea închisă pe Ionica, nevastă-sa, dar aşacum se întâmplă pe lumea asta, în care
nimic nu e perfect, chiar şi închisul unei femei s-a dovedit prea puţin aşa. Fiindcă atunci când te-
ai hotărât să închizi o femeie într-o odaie şi s-o ţii mai multă vreme acolo, treaba ta de ce, în orice
caz făcând asta, nu-ţi mai rămân pe lume prea multe de făcut, de fapt nimic. Numai că vel-
pivnicerul începuse să comploteze şi, ca şi cum complotul şi închisul n-ar fi fost de ajuns, s-a
apucat şi de petrecut. A petrecut şi a complotat şi în tot timpul acestor două întâmplări a uitat de
Ionica. Şi Ionica, văzând ce se întâmplă şi cât de mult timp, după o vreme şi-a scos cerceii din
urechi şi cele câteva inele pe care le avea pe degete, a chemat paznicul şi, după ce i-a arătat mica
grămadă de aur şi de pietre pe care o strânsese la un loc, a fost o femeie liberă. Nu pentru mult
timp, dar destul. Destul ca să poată ajunge la Mihail Radu şi să-i poată spune cum şi ce. Şi cum
nimeni nu e prost, nu atât de prost, Mihail, în răgazul ce mai rămăsese de ascultat, s-a 'drăgostit
ca un nebun de ea, şi Ionica, după tot ce s-a întâmplat se şi întâmplase, şi acum era iar în camera
ei bine păzită, şi-a dat seama că e şi ea îndrăgostită. Poate că şi era.
De abia la sfârşitul petrecerii sau poate nu chiar la sfârşit, oricum spre sfârşit, vel-
pivnicerul-complotist şi-a adus aminte de soaţa închisă şi părăsită, şi din elanul beţiei şi a
complotului, a hotărât că e tocmai momentul potrivit pentru a dovedi lumii că Petrecerea,
Complotul şi Bărbăţia, toate acestea trei şi împreună, au poposit în casa lui. Întâmplarea nu e nici
măcar prea ciudată şi, mai multe luni, vel-pivnicerul a crezut că totul, oricum o mare parte a
acestui tot, care este lumea, s-a ordonat după mintea şi închipuirea lui. Oricine are dreptul să
creadă asta o vreme. Vel-pivnicerul a crezut-o timp de vreo trei luni.
Fiindcă după acest răgaz fericit, Mihail Radu-vodă a organizat cea mai scurtă petrecere a
acelor vremuri. A poftit treizeci de boieri să mănânce cu el şi, după ce i-a ospătat la repezeală....”
(Tache de catifea- Ştefan Agopian)
Cerinţe:
1. Identifică asemănări şi deosebiri între Alexandru Lăpuţneanul şi tache de catifea
(raportaţi-vă la substratul istoric al textelor).
2. Cum e relaţia dintre Mihail Radu-vodă şi Ionica?
3. Există diferenţe între relaţia celor doi şi a soţilor Lăpuşneanul?
4. Din punctul tău de vedere, în ce perioadă literară a fost realizat romanul Tache de
catifea?
5. Realizează o posibilă continuare a finalului oferit în fragmentul de faţă?
6. Care crezi că sunt valorile impuse de textele istorice?
7. De ce consideri că o operă istorică mai atrage cititorul de azi?
8. Citeşte continuarea din volumul Tache de catifea? Există asemănări/ deosebiri între
imaginaţia ta şi cea a autorului? De ce?
9. Realizează un eseu liber cu titlul Istoria în subiectul operei literare, raportându-te la
opere istorice cunoscute.

Dosar critic:
George Istoria literaturii „În rândul primilor realişti stă Costache Negruzzi, natură
Călinescu române de la cumpătată şi discretă, stăpân pe acea disciplină interioare care
origini până în îl împiedică să se destăinuiască prea abundent, şi care, în
prezent locul expresiei patetice a propriilor sentimente, preferă
observaţia exactă a realităţii exterioare, însufleţite uneori prin
comentariu său ironic. Trăind în afară mai mult decât în sine,
Negruzzi observă natura şi omul. Dar natura nu este pentru
autorul Păcatelor tinereţelor, 1857, un loc al reveriei solitare
şi al amintirii patetice adânci, de cuvinte memorabile, de
observaţie psihologică şi sociologică acută, de atitudini
romantice şi intuiţie realistă. Eroii au un destin uimitor.
Negruzzi a înţeles spiritul cronicei române şi a pus bazele
unui romantism pozitiv, scutit de naive idealităţi. În cronică
Domnii îi taie pe boieri şi boierii pe Domni şi toată durata
unei domnii este o încordare de suspiciuni, de uneltiri, de
trădări şi de crimă. Nuvela, ar intra în rândul naraţiunilor de
asasinate italiene, de nu s-ar fi dat eroului principal o
semnificaţie superioară. Lăpuşneanu e un damnat, osândit de
Providenţă să verse sânge şi să năzuie după mântuire. El
suferă de o melancolie sangvinară, colorată cu mizantropie.
Echilibrul dintre convenţia romantică, şi realitatea
individului, aceasta e minunea creaţiei lui Negruzzi”
Tudor Arta prozatorilor „În Alexandru Lăpuşneanul, Negruzzi pune oamenii să
Vianu români vorbească şi să se mişte, povesteşte unele evenimente, descrie
câteva tablouri şi formulează din când în când, dar în termeni
 succinţi şi cu multă rezervă, judecăţi de valoare asupra
personagiilor sale şi a situaţiilor în care se găsesc. Printre toate
aceste mijloace, scena dramatică, dialogată, domină ansamblul
compoziţiei, încât aproape două treimi din numărul ei de
pagini sunt ocupate de convorbirea personagiilor. Povestirea
nu intervine decât pentru a înfăţişa evenimentele care prepară
şi explică scenele dialogate (...): Cuprinsul spaţiilor
interstiţiale se reduce în nuvela lui Negruzzi la funcţiunea şi
dimensiunile pe care le au în dramă. Alexandrii Lăpuşneanul,
după cum s-a observat uneori, este propriu-zis o dramă în mai
multe acte, în care un conflict primitiv se rezolvă prihtr-o
catastrofă. Povestirea nu apare, în desfăşurarea acţiunii,
menţinută tot timpul sub ochii noştri, decât cu rolul şi aproape
cu dimensiunile pe care le au într-o compoziţie dramatică. De
aceea, atunci când revenim de la naraţiunile scriitorului la
scenele dialogate avem impresia de a trece de la auxiliar la
esenţial, de la articulaţiile cu valoare artistică redusă pe planul
viu al creaţiei”
AI. Costach „Nuvelistul a evitat cu îndemânare schematismul, făcând din
e
Piru Negruzzi eroul său un personaj complex, nu o simplă brută însetată de
sânge, un monstru sangvinar. Alexandru Lăpuşneanul e un
monarh absolut, ce nu tolerează opoziţia boierilor, dar
totdeodată un om cu aparenţe exterioare calme, un artist al
disimulaţiei ca Principele lui Machiavelli, un soţ delicat şi un
domnitor cu gustul fastului protocolar, încercând a da chiar
măcelului boierilor aspectul unei ceremonii spectaculoase (el
pune să se arunce trupurile celor ucişi şi aşază capetele tăiate
în forma unei piramide, ca să ofere soţiei sale «un leac de
frică»). Voievodul mai face paradă de cucernicie, merge la
biserică şi vorbeşte în proverbe şi pilde ca un înţelept (...).
Sub influenţa cronicii şi a unor procedee romantice, autorul
acordă eroului un caracter violent, diabolic şi satanic («Scotea
- zice nuvelistul ca şi Ureche- ochi, tăia mâini, ciuntea şi seca
pe care avea prepus...»), îngrozitor până şi pentru relicvele din
sanctuare”
I. Istoria literaturii „Nuvela Alexandru Lăpuşneanul comportă din romantism
Negoiţescu române doar apelul la cronicari şi elecţiunea figurii teribil extravagante
a personajului. Nimic din Walter Scott în viziunea şi tratarea
subiectului. Dimpotrivă, o austeritate ce merge până aproape
de anularea culorii locale şi interzice haloul poetic; chiar stilul
e prea cuviincios echilibrat între arhaic şi modern (...).
Strict epic vorbind, Negruzzi nu-şi permite să adauge decât
extrem de puţin la materialul faptic descoperit în cronici (în
afara Celui de-al doilea episod, cel mai puţin semnificativ):
chiar celebrele replici ale lui Lăpuşneanul «Dacă voi nu mă
vreţi, eu vă vreau...» provin de la sursă. Avara restrângere,
absorbirea nuvelistului în. tema propusa fac din lucrarea sa,
într-un fel, o operă închisă (...) Paradoxal, poate tocmai
«teatrul» din «nuvelă» oferă, estetic, singura ei «deschidere»
 reală şi importantă, după cum virtualitatea reprezentării face şi
numai prin ea însăşi o componentă spre «deschidere» a
operelor dramatice. Şi tot paradoxal, într-o epocă a literaturii
noastre în formare, abundenţa lucrărilor informale (nu ca
intenţie desigur, ci ca dificultate de gestaţie) cerea o replică
drastic formală, în sensul rigorii obiective, replică pe care
Alexandru Lăpuşneanul a dat-o deplin, inaugurând astfel proza
epică românească”

Modele de eseuri structurate:

Realizează un eseu structurat cu tema Desfăşurarea epică a romantismului, având în

vedere:
a) accepţii ale termenului de epic/ romantism
b) instanţele comunicării artistice
c) construcţia subiectului / a personajelor
d) elemente de stil/ expresivitate/ receptare critică a prozei romantice

Elaborează un eseu de 2-3 pagini în care să argumentezi că nuvela Alexandru Lăpuşneanul

de C. Negruzzi este o nuvelă istorică. Vei avea în vedere:
a) trăsăturile prozei istorice
b) sursele de inspiraţie şi compoziţia textului
c) construcţia subiectului/ discursul narativ
d) construcţia personajele
e) elemente de stil şi compoziţie
f) exprimarea unui punct de vedere îm legătură cu mesajul transmis de operă.

Elaborează un eseu despre particularităţile de construcţie ale unui personaj datat istoric.
Vei avea în vedere:
a)încadrarea personajului în operă
b) modalităţi de caracterizare, tipologie
c) relaţii cu alte personaje/ secvenţe semnificative
d) asemănăti/ deosebiri faţă de realitate etc
e) exprimarea unui punct de vedere în legătură cu personajul ales.
 MIHAIL SADOVEANU
BALTAGUL

1. Completează următorul tabel care are ca subiect ROMANUL

ŞTIU VREAU SĂ ŞTIU AM ÎNVĂŢAT

2. Citeşte cu atenţie textele suport şi răspunde următorelor întrebări:

CITATE DIN ÎNTREBĂRI OPINIILE

OPERĂ
“Nechifor Lipan plecase de-
acasă după nişte oi, la Dorna,
ş-acu Sfântu Andrei era
aproape şi el încă nu se
întorsese”. p 7
“Cei cu toporul dau jos brazii
din pădure şi-i aduc la apa
Bistriţei, pe care le mână până
la Galaţi, la marginea lumii”.
p. 8
“Asupra iernii coboară la
locuri largi şi-şi pun turmele la
iernat în bălţi” p. 8
“Gheorghiţă coborâse cu
ciobanii, cu oile, cu asinii şi
dulăii la vale la iernat, într-o
baltă a Jijiei, într-u loc care se
cheamă Cristeşti, nu departe de
târgul Iaşi” p. 10
“Dar mai ales m-am uitat la un
INTRATEXTUALE/ ELEVILOR
INTERTEXTUALE/
TRANSTEXTUALE
De ce timpul acţiunii e
numit printr-o sărbătoare?
Observaţi legătura cu
afirmaţia următoare: “pentru
ţăranul român sărbătoarea
este punctul luminos al
calendarului”
“În conştiinţa ţăranului
român anotimpurile (...)
răsfrâng misterioase chipuri
de manfiestare ce nu sunt
fără o legătură obiectivă cu
ritmul cosmic”. Care sunt
celelalte anotimpuri care
apar în cadrul operei? De ce
credeţi că autorul a utilizat
şi acest mod de a numi
timpul?
nour cătră Ceahlău. Nouru
acela-i cu bucluc. De-acu vine
iarna” p. 15
„s-a mai dus ş-acu şapte ani la
Dorna după oi » p. 24
« Cătră sărbătorile de iarnă,
Gheorghiţă veni de la apa
Jijiei, unde lăsase oile în
perdele, în sama baciului celui
bătrân, Alexa » p. 33
“În ziua de
Bobotează(...)pădurea de pe
Măgura era îmbrăcată în
promoroacă” p. 37
“Drumul acela la sfânta Ana şi
la Piatra i-a fost de cel mai
mare folos. Având într-însa
ştiinţa morţii lui Nechifor
Lipan şi crâncenă durere, se
văzu totuşi eliberată din
întuneric.” p. 48
“În zori-de-ziuă, vineri în 10
martie, munteanca şi feciorul
ei au închingat caii cei pagi ş-
au încălecat” p. 59
“Şi când răsărea soarele, se
aflau afară din sat, în lungul
pârâului, cătră apa Bistriţei” p.
60
“Eu până la Dorna vreau să
poposesc la hanuri, ori pe la
oameni de prin sate, să văd, s-
aud. Nechifor Lipan poate nici
n-a ajuns la Dorna” p. 61
“Popasul de sară l-au făcut la
Bicaz, la han la Donea(...)
Nechifor era pentru ei obraz
cunoscut” p. 65
“La Călugăreni, nu departe de
Piatra Teiului, îşi avea aşezare,
în dosul unei dugheniţi ş-a unei
crâşme Domnu David” p. 67
“În dimineaţa de duminică au
Evidenţiaţi rolul credinţei în
drumul Vitoriei?
În ce zi Vitoria şi
Gheorghiţă îşi încep
călătoria? Care este rolul
cifrei din textul suport? Ce
credeţi despre ideea:
“calendarul ar fi apărut din
necesitatea distincţiei în
timp între sacru şi profan”?
De ce credeţi că în drumul
lor cei doi călători sunt
însoţiţi de ape ?
Identificaţi toate localităţile
prin care trec în drumul lor
cei doi călători ? Realizaţi o
hartă a drumului parcurs ?
Ce observaţi este ascendent
sau descendent ? Identificaţi
simbolistica acestuia ?
Pe ce formă de relief se
realizează călătoria celor
doi ? Ar fi existat o diferenţă
dacă acţiunea romanului s-ar
fi petrecut într-un cadru de
cîmpie? De ce?
Care sunt momentele
primordiale ale vieţii
umane ? Care este ordinea
în cazul romanului nostru?
Care este semnificaţia
acestei inverse cronologii?
umblat până la Fărcaşa pe
soare » p. 71
« Când au intrat în sat la
Fărcaşa, deodată s-a prăvălit de
pe muntele cel mare un vânt
rece » p. 72
« La Cruci a dat de o nuntă »
p. 82
« Dornele-s numai pîraie,
numai munţişori cu brazi
numai tăpşanuri şi aşezări de
sate. Câte neamuri, atătea
Dorne » p. 84
« Cum au purces spre Vatra
Dornei, au intrat într-o
strălucire de la amiază. Era un
drum de dezgheţ într-o
strălucire de soare de la
amiază. Era un drum de
dezgheţ şi prindeau a curge
păraie de sub omăt” p. 84
“Cătră sfinţii arhangheli Mihail
şi Gavril, într-adevăr a făcut
popas mai la vale, pe toloacă”
p. 92
“Grăbi cât putu spre Păltiniş,
pe urmă spre Dărmoxa, pe
urmă spre Broşteni” p. 94
“A găsit amintirea celor trei
tovarăşi călăreţi şi la Borca, iar
de-aici turma a apucat spre
stânga, părăsind apa Bistriţei.
Acum Vitoria se abătea iarăşi
într-o ţară cu totul
necunoscută, cu nume de sate
şi munţi pe care nu le mai
auzise. A făcut popasul
obişnuit într-un sat căruia-i
zicea Sabasa” p. 96
“În întuneric, începea să i se
facă lumină. La Sabasa
fuseseră trei. Dincoace, peste
muntele Stânişoara, la Suha,
Nechifor Lipan nu mai era. Se
înălţase desupra? Căzuse
Indicaţiile temporale se
realizează şi prin anumite
figuri de stil. Identificaţi
rolul lor la nivel stilistic?
Care este rolul enumeraţiei
de toponime din fragmentul
alăturat? Consideraţi că
enumerarea de localităţi
propune un anumit ritm
naraţiunii?
Identificaţi elemente /
motive specifice traseului
iniţiatic al eroilor din
basme? Care? Ce rol au ele
aici?
Identificaţi personajele
adjuvante, care i-au oferit
informaţii Vitoriei despre
soţul ei.
“Timpul şi spaţiul nu sunt
entităţi de sine stătătoare, nu
sunt substanţe, ci ele sunt
expresie a relaţiilor dintre
lucruri (Newton)
Consideraţi că omul religios
sau tăranul, acela tradiţional,
percepe altfel timpul şi
scurgerea lui decât ateul sau
citadinul?
Cine sunt ucigaşii lui
Nechifor? Cine îi
identifică ?
Se poate vorbi despre un
cronotop interior?
În ce mod se camufleză
sacrul în profanul
naraţiunii?
Consideraţi că trecerea
timpului duce spre moarte
sau se poate vedea un sfârşit
fericit?
Cum percepeţi timpul şi
spaţiul? Dar colegul vostru?
dedesubt? Aici, între Sabasa şi Există timp circular sau
Suha, trebuia să găsească ea linear? De Ce?
cheia adevărului” p. 100 Reflectaţi asupra ideii de
“- N-am înţeles nimica, îşi viitor? Care sunt planurile
răsufla Bogza rămăşiţa de de viitor ale Vitoriei ? Sunt
supărare. I-am dat paralele şi s- specifice unei femei?
a dus în treaba lui./ - La Interpretaţi ultimul enunţ al
Crucea Talienilor?” p. 110 textului-suport. Ce
“ Ce pot pentru ca să spun, perspectivă narativă ne
decât atâta, cum că eu şi Cuţui oferă: circularitate sau
ne-am despărţit de el când am linearitatea?
ajuns în vârful Stânişoarei. Cum reiese relaţia dintre
Atuncea, când a văzut el cât oameni - fapte - locuri – de
drum mai are până la apa exemplu, stări duale
Moldovei şi pe urmă până la generate de amintirea
apa Prutului, s-a lehămetuit şi aceluiaşi loc sau a aceluiaşi
s-a hotărât să se lese de turma om
asta” p. 137 “Viitorul vine numai ca o
“Autorităţile şi gospodarii de poartă deschisă posibilului,
la Doi Meri erau de faţă. ca o idee sau o aspiraţie ce
Bogza umbla despărţit de poate fi obiectivată”
Cuţui” p. 146

“Îndată ne încălărăm şi ne
ducem la apa Prutului la
Ştefăneşti, ca să cunoaştem
turma de la Rarău. (...) ne
putem întoarce iar aici în
Sabasa, ca să facem părăstasul
de nouă zile. Apoi ne ducem
dincolo la Jijia, ca să vorbim
cu baciul Alexa (...) La
patruzeci de zile vom fi iar aici
(...) Ş-apoi după aceea ne-om
întoarce iar la Măgura, ca să
luăm de coadă toate căte-am
lăsat” p. 158
 REALITATEA VS. MIT21

INTENTIO INTENTIO OPERIS INTENTIO

AUCTORIS LECTORIS
“astfel că, pornind pe Discursul autarhic se leagă de Întrebări transtextuale :
drumuri de munte în acea altele precum : Ce înseamnă drumul/călătoria
vară a anului 1929- ca să Basme populare pentru tine ?
încerce cei 40 de cai putere ai Ion Creangă – “Amintiri Cu cine îţi place să
Pontillacului- dăduse din copilărie”, “Povestea lui călătoreşti ? De ce ?
conducerea în mâna băiatului Harap-Alb” Unde găseşti liniştea prielnică
său mai mare, Miti(...) Au meditaţiei/ creaţiei ?
urcat pe Bistriţa în sus cu Ce peisaj îţi imaginezi când
popasuri multe, pătrunzând în auzi de : Bistriţa, Dorna,
inima Carpaţilor. Au ajuns la Neagra, Crucea Talienilor ?
Dorna; de-acolo, pe pîrăul Îţi induc o stare creativă
Neagra ş-au trecut la plimbările în natură ? De ce ?
Stânişoara, suind şi tot suind, etc.
pînă au ajuns pe culme, la
Crucea Talienilor(...) a
ascultata tăcerea de desupra
prăpăstiilor ş-a citit pe
vânturi şi pe nouri
întâmplarea năprasnică a lui
Nechifor Lipan, în cele mai
mici amănunte. Nici nu
coborâse bine în valea Suhăi
şi imaginaţia lui desfăcuse
dreptate, doborând pe
vinovat; şi Vitoria , cu
sufletul împăcat că oasele
celui răpus odihnesc în
pământ, după datina din
bătrâni, se pregătea să se
întoarcă acasă, în gospodăria

21
Legătura genetică a epicului cu mitul este observată şi de Hegel pentru care „opera epică pe care o reprezintă legenda,
cartea, biblia unui popor trebuie considerată ca o astfel de totalitate originară; fiecare naţiune mare şi importantă posedă
astfel de cărţi absolut prime în care se exprimă ceea ce este spiritul lor originar” p 199 BALTAGUL
 ei de la Tarcău...”(Profira
Sadoveanu)

PERSONAJE :

 NECHIFOR LIPAN

 GHEORGHIŢĂ LIPAN

 VITORIA LIPAN

Vitoria Lipan – personaj trialogic22:

Text-suport – Mihail Sadoveanu, Baltagul Întrebări interpretative
„Ce pot pentru ca să ştiu eu, domnule subprefect? A răspuns Care este modul de expunere
cu glas de hotărât, amestecat cu puţină supărare, omul cu buza dominant?
despicată. Eu nu pot pentru ca să ştiu nimica. În ce gen literar domină acest mod de
Ştiu, te cred, domnu Bogza, îl domolea dubprefectul. expunere?
Dumneata eşti un om cu stare. Te bucuri de deosebită Cum se resimte multitidinea replicilor
consideraţie. Eu am datoria să te întreb. Dumneata ai datoria din text?
să răspunzi . Căci de la Dorna şi până aici te-ai aflat cu Cu cine se întâlneşte Vitoria? De când
Nechifor Lipan. Aţi călătorit împreună; aşi mâncat împreună îl cunoaşte acesta pe Nechifor?
nu-i aşa? Ce conştientizează Vitoria?
- Aşa este. Cum se reflectă eul multiplu în cazul
- Fiind aşa, te rog să Vitoriei?
binevoieşti s-mi spune unde v-aţi despărţit.. Ce simbolizează privirea de după
Nevasta mortului stătea geam?
umilită într-un colţ al odăii, cu cap-n vatră, cu coatele pe Cume relaţia dintre Vitoria şi
genunchi, cu fruntea în palme. cârciumăriţa?
- Nici nu se poate altfel, Cum e contactul dintre Vitoria şi
zice ea încet, fără a se clinti. Gospodarii i-au numărat paralele. ceilalţi?
Celălalt sta la o parte ş-a văzut. Vitoria e sinceră în actele sale sau
- Care celălalt? Se încearcă să manipuleze?
încruntă Bogza.
- Lasă-ne, femeie, hotărî
subprefectul. Nu încurca lucrurile.
- Eu nu le încurc. Eu
vreau să descurc pe acest creştin care nu-i vinovat cu nimica,
se întoarse munteanca zâmbind cătră Bogza. A fost unul
străin, care a văzutcând s-au numărat banii. Acela trebuie
cunoscut şi urmărit”(p 138)

„ea nu e o individualitate, ci un exponent al speţei” (George Călinescu).

22
Vezi trialogism vs trionticitate vs teatralitate- Popovici Vasile, Eu, personajul, Ed,. Cartea Românească, 1988- criticul
porneşte de la teatralitatea epicului, punând în discuţie condiţia personajului ca personaj. Aplicaţia poate fi realizată şi pe
caracterizarea lui ilie Moromete
  proces de interiorizare; viaţă lăuntrică, „acei ochi aprigi şi încă tineri căutau zări necunoscute”
 autoizolare de lumea din jur, „în singurătatea ei femeia cerca să pătrundă până Ia el. Nu putea
să-i vadă chipul”.
 se reliefează profunzimea vieţii afective a Vitoriei Lipan, care „se desfăcuse încet de lucruri şi
intrase oarecum în sine”
 Neliniştea interioară se observă şi în exterior, „fusul se învârtea harnic, dar singur”
 Primele semne rău-prevestitoare sunt visele: unul care a „împuns-o îh inimă”, i-1 arată „pe
Nechifor Lipan călare cu spatele întors cătră ea, trecând spre asfinţit o revărsare de ape”, iar altă
dată 1-a visat rău, „trecând călare o apă neagră ... era cu faţa încolo”; „vinerele negre (...) fără
hrană, fără apă, fără cuvânt, cu broboada cernită peste gură”.
 Plină de gânduri, de „patimă şi durere”
 Se simţea „moartă ca şi omul ei care nu era lângă dânsa”
 în exterior, ea pare mereu aceeaşi, dar viaţa ei interioară este profundă, acolo în sine „se
orânduieşte totul”
 Gheorghiţă observă schimbarea mamei sale: „şi maică-sa s-a schimbat, se uită numai cu
supărare şi i-au crescut ţepi de aricioaică”
Intertext: relaţia mamă-fiu
Baltagul Inima Mamei Orbitor. Aripa stânga Miorita
Mihail George – Mircea Cărtărescu
Sadoveanu Coşbuc
„Vitoria îl primi cu „Era băiat frumos la „N-am suferit pentru Iar dacă-i zări,
bucurie şi îl sărută chip şi blând,/ El a că eu însumi sunt Dacă-i întâlni
pe amândoi obrajii venit acasă azi ţesută în suferinţă, n- Măicuţă bătrână,
după aceea trece în oftând;/ Şi mamă-sa, am gândit că fac parte Cu brâul de lână,
altă odaie şi se văzându-l supărat,/ L- din altă gândire. Din ochi lăcrimând,
încuie pe a strâns la piept, pe Mesajul meu este Pe câmp alergând,
dinlăuntru, ca să ochi l-a sărutat/ Şi-a încifrat în mine, sunt De toţi întrebând
poată plânge zis, privind cu drag în chiar eu, iar cuvântul Şi la toţi zicând
singură... Privi spre ochii lui:/ Tu ai ceva acestui mesaj adresat „Cine-a cunoscut
maică-sa, o văzu pe suflet şi nu-mi numai ţie sunt degetele Cine mi-a văzut
zâmbind şi înţelese spui!/ Parcă te temi mele, buzele mele, Mândru ciobănel,
că i-a dat că-ţi mustru gândul splina şi vertebrele şi Tras printr-un inel?
răspunsul pe care tău,/ De ce nu-mi intestinul meu gros” Să te-nduri de ea
nu-l putea gângăvi spui? Nu vezi cât eşti Şi-i spune curat
în ajuns” de rău!/ Şi ea plângea, Că m-am însurat
cum plânge fiul mic,/ C-o fată de crai,
Şi-a plâns şi el, şi n-a Pe-o gură de rai,
răspuns nimic”
Cerinţe:
1. Observaţi diferenţele de prezentare a relaţiei mamă-fiu
2. Identificaţi diferenţele de viziune epică sau lirică, obiectivă sau subiectivă.
3. Identificaţi modalităţi de realizare a expresivităţii/ viziunii asupra realaţiei mamă-fiu.
4. Argumentaţi în 5-10 rânduri opţiunea pentru un anumit text/ viziune.
5. Care e reacţia ta la sentimentele mamelor prezentate în operele de faţă?
6. Cum te comporţi cu mama ta în momente de feiricre/ tristeţe/ bucurie/ deznădejde etc?
7. Realizează un eseu liber în care să prezinţi diferite ipostaze ale mamei în literatura
română sau univerală.

Matrice intratextuală
Numeşte cărţi în care călătoria devine temă dominantă. (titlul, autorul, semnificaţia)
 „pe„pe
pământ, rătăcitor”
pământ, rătăcitor”
Mihai Eminescu
Mihai Eminescu

Atomuri
Călătoria
Călătoria Atomuri putrezitoare,
putrezitoare,
toţitoţisuntem
suntemcălători
călătorişi şi
trecători în
trecători în lume”
lume”
(Istoria ieroglifică)
(Istoria ieroglifică)
Dimitrie Cantemir
Dimitrie Cantemir

. .

Exprimă-ţo opinia în minim 10 rânduri despre valenţele călătoriei în literatură.

Al. Paleologul – Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu (muncă pe grupe)
Împărţiţi clasa în patru grupe.
Fiecare grupă trebuie să aducă în prim-plan ideile criticului literar, modul în care le
prezintă, traseul gândirii sale prin care a ajuns la aceste concluzii, şi particularităţile
exegezei realizate.

1. „Moartea iniţiatică, fiind o trecere prin întuneric, e totdeauna echivalentă cu o coborâre în

infern. Cei aleşi, destinaţi unei a doua naşteri, trebuie să coboare în infern. Dar trebuie şi să poată
ieşi de acolo. Pentru aceasta, am văzut, este necesară o creangă de aur (sau un substitut al
acesteia). Evident, în «Baltagul» rolul crengii de aur îl joacă baltagul purtat de Gheorghiţă. Făurit
anume în vederea expediţiei justiţiare (iniţiatică pentru băiat) şi blagoslovit de preot, baltagul nu
are altă întrebuinţare decât simbolică şi magică, rămânând pur, nepătat de sânge; lovitura
răzbunătoare e dată de Gheorghiţă cu alt baltag, cu al ucigaşului însuşi [...]. Aeneas coborâse în
infern, cu creanga de aur, pentru a-1 revedea pe tatăl său, Anhise; tot astfel şi Gheorghiţă, pentru
a-şi regăsi părintele mort. Dar acesta e, ca Osiris, biruitorul morţii, sortit reînvierii, în fiinţa fiului,
o dată cu reînvierea firii [...]. Povestea Vitoriei Lipan în căutarea rămăşiţelor lui Nechifor risipite
într-o văgăună este povestea lui Isis în căutarea trupului dezmembrat al lui Osiris.
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................

2. Prima aluzie, practic imperceptibilă, la Osiris autorul o face abia la sfârşitul capitolului XI,
când spune că Vitoria «trebuie să afle dacă Lipan s-a înălţat în soare ori a curs pe o apă». Osiris ca
divinitate reprezintă soarele care apune şi răsare, adică moare şi reînvie; ulterior, a fost identificat
cu Amon-Ra şi cu Ptah, prin excelenţă divinităţi ale soarelui statornic şi dătător de viaţă. Cadavrul
lui Osiris fusese aruncat de Seth, ucigaşul, în valea Nilului. Punctul central al motivului osirian în
«Baltagul» este găsirea şi.reasamblarea trupului dezmembrat al lui Nechifor Lipan [...]. Isis-
Vitoria este însoţită în căutarea mortului de fiul ei Gheorghiţă, recte Horus, căruia i se alătură
pentru găsirea şi răzbunarea celui căutat câinele Lupu, recte Anubis. Câinele este asociat simbolic
cu funcţia de ghid şi păzitor al sufletului după moarte. Aşadar, acei distih din «Mioriţa» pus de
Sadoveanu ca moto la «Baltagul»: «Stăpâne, stăpâne / Mai cheamă ş-un câne», care a avut şi el
partea lui de contribuţie la abaterea criticii pe fundătura interpretărilor «mioritice» ale romanului,
se referea la rolul decisiv pe care îl va avea în deznodământul dramei câinele Lupu, alias Anubis.
(În treacăt fie zis, ni se pare mai mult decât probabil că şi în «Mioriţa» rostul evocării câinelui
este legat de funcţia sa de psihopomp, în iminenţa morţii ciobanului, şi nicidecum în vederea
apărării acestuia împotriva ucigaşilor.)

.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
 3. Echipa este completă în «Baltagul»: Isis (Vitoria), Horus (Gheorghiţă), Anubis (câinele Lupu);
scenariul de asemeni e complet. [...] Ce poate fi mai normal decât poclada pe care Vitoria o
aşterne peste rămăşiţele lui Nechifor şi apoi «levicerul vrâstat negru şi roş» pus peste racla în care
e închis leşul? Ele reprezintă însă pielea de animal (în principiu, de panteră) şi bucata de stofa în
care este învelit Osiris în vederea reînvierii sale [...]. In momentul când încep etapele finale,
hotărâtoare, ale dramei, prima întrevedere cu presupusul făptaş, apoi regăsirea câinelui, Vitoria
are un beţişor alb pe care îl luase cu ea de la crâşma domnului Iorgu Vasiliu. [...] In iconografia
osiriană, Horus şi Anubis poartă fiecare câte un instrument magic; primul, un beţişor^...], celălalt,
o toporişca şi nu e nevoie de multă imaginaţie ca să fie găsită ca echivalentul unui baltag. în
«Baltagul», translaţia «baltagului» de la Anubis la Horus şi a beţişorului de la Horus la Isis e
impusă de faptul că Anubis apare sub forma unui câine real. Ne pare în afară de orice dubiu că
Sadoveanu a transpus în romanul său în mod deliberat şi cu bună ştiinţă toate aceste elemente
accesorii ale scenariului osirian. [...]"

.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................

5. Iată de pildă «Baltagul». El constituie sub raportul invenţiei reconstituirea acelei crime
păstoreşti de care vorbeşte balada Mioriţei şi meritul lui stă mai puţin în fabulaţia ingenioasă
desigur, a acestor întâmplări, cât în rezonanţa lor în mijlocul naturii singuratice şi în măiestria
cu care îşi poartă de-a lungul drumurilor de munte eroina, aprigă, voluntară, dar şi iluminată, pe
Vitoria, văduva ortomanului păstor Nechifor Lipan. Dramă omenească, povestea din «Baltagul»
poartă totuşi un pronunţat accent de mare baladă romanţată, de mister cosmic, aici rezolvându-
se în epic, după cum în «Hanu-Ancuţei» se rezolvă în feeric. A fi păstrat acestei povestiri,
germinată în glastra de cleştar a «Mioriţei», toată puritatea de timbru a baladei şi tot conturul ei
astral - iată în ce stă întâiul dintre merite şi cel mai preţios al «Baltagului». Vin după aceea toate
celelalte însuşiri fruntaşe - poezie a naturii, cunoaştere a mediului rural, umor discret, pe cari d-
1 M. Sadoveanu le experimentase şi până acum, dar cari în «Baltagul» se altoiesc pe tulpina
unitară a eposului morţii şi ritualelor ei. Pentru că «Baltagul» rămâne, în ultimă analiză,
romanul unui suflet de munteancă, văduva Vitoria Lipan, pentru care îndatoririle mortuare
pentru soţul ei, răpus de lotrii ciobani, când se dusese după comerţ cu oi la Dorna sunt
comandamente exprese, ce nu-i dau răgaz până când nu-şi află soţul răpus şi nu-i dă
creştineasca înmormântare, în aceeaşi măsură în care Antigona înfruntă pe Creon şi merge, cu
bună ştiinţă, la moarte, dorind să dea fratelui urgisit, Polinice, împăcarea mormântului. Dacă
amintim aici, în chip aşa de natural, de eroina tragediei greceşti, este pentru a sugera câtă
 tenacitate morală se vădeşte în sufletul Vitoriei Lipan, dar şi pentru a marca în ce se disting cele
două caractere. Antigona va muri pentru că aşa hotărăsc zeii, pentru a căror poruncă îşi pune în
pericol viaţa şi tragedia se împlineşte. Fatalitatea dezlănţuită va lua în tromba ei şi pe nevinovaţi
şi pe neînţelegători. Din tronul lui de porfir destinul orb dictează suferinţa şi o urmăreşte.
«Baltagul» este dimpotrivă epopeea romanţată în care sufletul tenace şi aprig de munteancă al
Vitoriei Lipan nu pregetă nici o oboseală până nu dă de firul întâmplărilor şi măiestria lui
Mihail Sadoveanu stă într-aceea că a conturat în trăsături omeneşti, dar tară de nici o slăbiciune,
acest aspru caracter, de o voinţă aproape sălbatică.”

.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................

Modele de eseu structurat:

Deomonstrează într-un eseu de 2-3 pagini apartenenţa la tradiţionalism a romanului

Baltagul de Mihail Sadoveanu. În cadrul eseului vei avea în vedere:

a) definirea conceptului – tradiţionalism

b) prezentarea univerului epic al lui M. Sadoveanu

c) structură, compoziţie, stil, titlu,

d) personajele

e) elemnete de discurs şi expresivitate

f) exprimarea unui punct de vedere în legătură cu tema abordată.

Dosar critic:

Menţiuni „Cu Baltagul, d-l Mihail Sadoveanu se aşează mai puţin în

Perspessicius critice inima literaturii româneşti, unde l-au aşezat cele peste 50 de
volume, ca tot atâtea aspecte ale lumii căreia el, povestitorul,
i-a dat viaţă, cât în inima propriei sale literaturi. Baltagul se
menţine în zona aceea superioară de mister şi de poezie,
începută cu Hanu Ancuţei şi continuată în bună parte de
Zodia Cancerului. [...]
El constituie, sub raportul invenţiei, reconstituirea acelei
crime păstoreşti despre care vorbeşte balada Mioriţei, şi
meritul lui stă mai puţin în fabulaţia ingenioasă, desigur, a
acestor întâmplări, cât în rezonanţa lor în mijlocul pădurii
sălbatice şi în măiestria cu care îşi poartă de-a lungul
drumurilor din munte eroina, aprigă, voluntară, dar şi
iluminată, pe Vitoria, văduva ortomanului păstor Nechifor
Lipan. Dramă omenească, povestea din Baltagul poartă totuşi
un pronunţat accent de mare baladă, romanţată, de mister
cosmic, aici rezolvându-se epic, după cum în Hanu Ancuţei se
rezolvă feeric. A fi păstrat acestei povestiri, germinată în
glastra de cleştar a Mioriţei, toată puritatea de timbru a
baladei şi tot conturul ei astral – iată în ce stă întâiul dintre
merite şi cel mai preţios al Baltagului. Vin după acestea toate
celelalte însuşiri fruntaşe – poezie a naturii, cunoaştere a
mediului rural, umor discret – , pe care d-l Mihail Sadoveanu
le experimentase şi până acum, dar care în Baltagul se
altoiesc pe tulpina unitară a eposului morţii şi ritualelor ei.
Pentru că Baltagul rămâne, în ultimă analiză, romanul unui
suflet de munteancă, văduva Vitoria Lipan”
Scrieri din Definiţia unei naţiuni se face prin scriitorii ei. Aceştia
MIHAIL trecut. plămădesc cu încetul conştiinţa socială. Mai mult ca oricare
RALEA scriitor, Mihail Sadoveanu ne-a arătat ceea ce e românesc.
Dacă o conştiinţă scrupuloasă, nemulţumită cu indicaţiile
instinctului de solidaritate oarbă, s-ar fi întrebat, înainte de
scriitorul Sadoveanu, după ce caractere clare se poate
recunoaşte specificul nostru, ar fi rămas încurcată. O simţeam
cu toţii confuz: n-o putea spune nimeni.
M. Sadoveanu ne-a demonstrat realitatea fenomenului
românesc. L-a urmat evolutiv cu răbdare în toate momentele
afirmaţiei sale. Opera d-sale reprezintă, etapă cu etapă,
formaţia progresistă a sufletului nostru, progresul genetiv al
psihicului românesc.”
Polivalenţa „Impresia de monografie exactă şi completă – caracteristică
Paul necesară dealtfel prozei sadoveniene – e puternică de la prima lectură,
Georgescu cititorul are senzaţia unei epuizări totale a realului: toate
amănuntele sunt la locul lor, obiectele au o funcţie precisă;
dealtfel romanul [Baltagul] poartă nu numele unui erou sau al
unui sentiment, ci al unui obiect; dar când te familiarizezi cu
 textul, observi că descrierea obiectivă e minimală –
Sadoveanu nu a căzut niciodată în păcatul de moarte al
realismului critic, care este descriptivismul, prin care lumea
obiectată primeşte o imensă greutate, un fel de funcţie
autonomă fantomatică –, se reduce la datele esenţiale.
Desigur, se manifestă aici clasicismul substanţial al lui
Sadoveanu (clasicism, reîmprospătat, prin contactul cu
realismul secolului XIX, îndeosebi Flaubert, Tolstoi,
Turgheniev) cu forţa lui selectivă şi arta simplităţii, desigur,
excepţionala sa atenţie senzorială; pentru a justifica însă
impresia de complet e nevoie să mai reţinem ceva:
ritmicitatea; vreau să spun că lumea sadoveniană e ordonată
şi coordonată, totul revine după lege acum şi mereu, un
moment se repetă, imemorial, în trecut şi în viitor, se
amplifică temporar în cicluri bine ordonate. E, dacă vreţi, o
civilizaţie astrală, în care faptele umane sunt reglate, cu
mersul stelelor, al soarelui şi al lunii. A surprinde un moment
e ca şi cum s-ar surprinde o infinitate de momente echivalente
în timp.”
Istoria „Restituirea valorilor morale ale vechii civilizaţii româneşti
Al Piru literaturii este şi tema din Baltagul, mic epos al transhumanţei, dar şi
române de elogiu al recuperării dreptăţii, naraţiune a răzbunării unei
la început crime, a uciderii, ca în Mioriţa, a unui cioban de către
până azi tovarăşii lui. Nevasta lui Nechifor Lipan, Vitoria, nu tolerează
ca ucigaşii să rămână nepedepsiţi şi mortul neîngropat.
Urmând itinerariul bărbatului ei statornic de veacuri, energica
femeie ajunge fără greş la ţintă şi împacă destinul, oficiind
cuvenitele rânduieli. Deşi timpul acţiunii e aproape de zilele
noastre, există tren şi telefon, întâmplările au caracter mitic,
conduita Vitoriei opunându-se radical practicilor civilizaţiei
de tip filistin, mercantil. [...]
 LIVIU REBREANU
ION
„romanul e o lume întreagă, de la Dumnezeu până la ultima
gânganie, o lume specială, cu viaţa ei proprie, şi totuşi atât de
apropiată de sufletul general omenesc încât oricine să o poată
reconstrui cu fantezia...” (Liviu Rebreanu)

1. Laboratorul de creaţie al autorului

Interpretaţi următoarele fragmente:
Text-suport Interpretare
„Eu nu sunt decât un simplu scriitor. A trebuit să
renunţ la multe, să îndur multe, să risc tot pentru a mă
putea dărui deplin scrisului. Şi desigur, a trebuit să
iubesc mai presus de toate scrisul ca să îndrăznesc a-i
închina toată viaţa mea”
„Eu eram scriitor. Am scris şi publicat numeroase
nuvele în ungureşte şi nemţeşte şi am scris poate o
sută de piese de teatru. Mi-am dat seama că nu voi
putea scrie niciodată româneşte fără o adâncire a
limbii noastre, fără o revenire la izvoarele ei cele mai
curate. Şi l-am luat pe Creangă. Am înţeles foarte
puţin. Am vrut să citesc pe Caragiale, dar n-am putut
înţelege nimic. Am reînvăţat limba românească aşa
cum înveţi orice altă limbă, vorbind şi scriind în
caiete cu teme extrase”
“Citesc cu aceeaşi grijă cu care mă străduiesc să
scriu”
“E o datorie morală care ţine de moralitatea
profesională să cunoşti tot ce se creează în domeniul
tău”
“Când am terminat-o, mă simt ca după o boală grea,
de care am scăpat cu greu”
“Am încercat de pildă să reiau Adam şi Eva al cărui
subiect îmi place foarte mult. Mi-a fost imposibil”
“De câte ori scot câte o ediţie nouă dintr-o carte de-a
mea şi-o citesc, am impresia că citesc opera altuia.
Am recitit acum vreo doi ani Pădurea spânzuraţilor
şi am fost emoţionat de parcă n-aş fi scris-o eu”
(Jurnal)

Exprimaţi-vă opinia în minim 15 rânduri despre modul în care Liviu Rebreanu abordează
creaţia şi actul creator.
 2. Teme şi motive dominante în opera lui Liviu Rebreanu23
Numiţi opere literare create de Liviu Rebreanu şi evidenţiaţi teme/ motive/ specii literare
dominante:
Operă Specia Teme/ motive
litarară
Catastrofa, Nuvelă - tema războiului
Hora morţii

3. Ion – publicare
De ce crezi că “fabula”romanului trece prin schimbări, autorul fiind permanent
nemulţumit?
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
…………….......................................................................................................................................
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
…………….......................................................................................................................................

Structura romanului:
Identificaţi capitolele aferente fiecărei părţi.
 Glasul pământului:

 Glasul iubirii:

Observaţi modul în care Liviu Rebreanu obişnuieşte să-şi construiască structura romanelor
(Ion vs. Răscoala) – corp sferoid

4. Specia literară
23
Nuvele: Catastrofa (1921), Norocul (1921), Cuibul visurilor (1927), Cântecul lebedei (1927,) Iţic Ştrul, dezertor
(1932,) Golanii, Romane sociale: Ion (1920), Crăişorul (1929), Răscoala (1932), Gorila (1938), Romane psihologice:
Pădurea spânzuraţilor (1922), Adam şi Eva (1925), Ciuleandra (1927), Jar (1934), Romane poliţiste: Amândoi (1940),
Teatru: Cadrilul (1919), Plicul (1923), Apostolii (1926), Note de călătorie: Métropoles, 1931, editee par Paralela 45 et
Editions Autres Temps, traduction et preface de Jean-Louis Courriol, 2001. Jurnal intim: Liviu Rebreanu, Jurnal I, text
ales şi stabilit de Puia Florica Rebreanu, note şi comentarii de Nicolae Gheran, Bucureşti, Minerva, 1984; Liviu
Rebreanu, Jurnal
Identificaţi trăsăturile/ clasificările dominante ale speciei literare – roman:

Conceptul de definiţie – modelat de Giasson, 1990, după Schwrz şi Rafael, 1985

5. Roman doric – Fragment critic extras din Arca lui Noe de Nicolae Manolescu
„Romancierul doric, oarecum facil asemănat Creatorului, îşi ascunde în definitiv ambiţia de a
crea o lume în spatele ambiţiei de a o face să semene, ca două picături de apă, cu lumea reală.
Aici este însă ceva mai mult decât spirit de imitaţie. Romanul ţinteşte un trompe l'oeil, în care
importantă nu este atât impresia că ficţiunea repetă viaţa, cât aceea că viaţa prelungeşte, într-o
parte şi în cealaltă, ficţiunea. (...) Acesta este în definitiv un element esenţial al poeticii realiste:
universul «în relief», uman şi natural, tridimensional sau, cu alta cuvinte, euclidian. Tot secretul
romancierului e de a obţine similaritatea desăvârşită, folosind scara de 1/1. E vorba însă de a
copia tot atât de puţin cum e vorba, de a inventa: procedeul seamănă mai degrabă cu o treptată
descoperire; doar că lucrurile se descoperă oarecum de la sine. Un drum pustiu, la început ne
conduce el însuşi in miezul imaginarului. Acest drum e o metaforă a romanescului. (...)
Paradoxul drumului reflectă, în fond un paradox al romanului: acela de a se lăsa în voia
similarităţii, situându-şi lumea fictivă în marele flux al lumii reale, şi de a se construi totodată ca
un duplicat, relativ autonom, condus de legi proprii. Şi convergent. Altfel spus, romanul este o
imago mundi şi o structură: o felie de viaţă cum pretindeau zoliştii, şi un substitut logic al vieţii.
Datorită ei (n.n.), modelul lumii ne apare răsturnat în roman. în procesul structurării imaginare
se produce o inversare de semn: în vreme ce viaţa reală este o desfăşurare, care conţine cauzele
şi îşi ignoră scopurile, viaţa fictivă dintr-un roman e desfăşurare, care îşi ignoră cauzele şi îşi
conţine scopurile (...) căci structura înseamnă sens prestabilit.”
Cerinţe:
1. Identifică trăsăturile romanului Ion de Liviu Rebreanu?
2. Care sunt argumentele criticului literar la încadrarea în clasa romanului doric?
3. Care este relaţia dintre realitate şi ficţiune din punctul de vedere al criticului literar?
4. Cum îţi explici că „modelul lumii apare răsturnat în roman” ?
5. În ce constă universul euclidian pe care îl construieşte autorul?
6. Din ce punct ai începe analiza romanului dacă ai fi in postura de critic literar? În funcţie de ce
îţi construieşti o perspectivă critică?
7. Exprimă-ţi punctul de vedere pro sau contra asupra elemenetelor expuse în fragmentul citat,
(15 rânduri)
6. Evidenţiaţi trăsăturile romanului doric şi ionic luând în considerare definiţia din Arca lui
Noe de Nicolae Manolescu:

Roman doric Roman ionic

 prima vârstă a romanului  a doua vârstă a romanului

7. Tipologia personajelor –
Nume Tipul - după Tipul – după Tipul - după Tipul - după trăsătura
locul deţinut în funcţia gradul de indi- de caracter domi-
acţiune îndeplinită vidualitate nantă

REALITATE ŞI FICŢIUNE
 MIMESIS – pretext pentru crearea unei lumi noi

„Pentru mine arta - zic artă şi mă gândesc la literatură - înseamnă creaţie de oameni şi de viaţă.
Astfel arta, întocmai ca şi creaţia divină, devine cea mai minunată taină. Creând oameni vii, cu
viaţă proprie, scriitorul se apropie de misterul eternităţii. Nu frumosul, o născocire omenească
interesează în artă, ci pulsaţia vieţii. Când ai reuşit să închizi în cuvinte câteva clipe de viaţă
adevărată, ai realizat o operă mai preţioasă decât toate frazele frumoase din lume"

“Ei bine, Ion îşi trage originea dintr-o scenă pe care am văzut-o acum. Vreo trei ani. Era o zi de
început de primavera. Pământul jilav, lipicios. Ieşisem cu o puşcă de vânătoare la porumbei
sălbatici. Hoinărind pe coastele dimprejurul satului, am zărit un ţăran, îmbrăcat în straie de
sărbătoare. El nu mă vedea… Deodată s-a aplecat şi a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe o
ibovnică”- Jurnal, p 301

Drama Radovicăi care rămase însărcinată cu un flăcău bicisnic, care nu iubea pământul şi care
nu ştia să-l muncească

Întâlnirea cu Ion Pop al Glanetaşului: “Ion al Glanetaşului, cel însetat de pământ, el trebuie să
fi sucit capul bietei Rodovica, înadins şi numai ca să silească pe tatăl ei să i-o dea de nevastă,
împreună cu pământul de zestre ce i se cuvine unei fete de om bogat. Bătrânul va trebui să
cedeze până la urmă şi atunci flăcăul, devenit în sfârşit stăpânul pământului, îl va săruta drept
simbol al posesiunii” p 304

Geografia imaginarului – acţiunea se petrece în satul Prislop de lângă Năsăud. Drumul ce duce
în Pripas şi împrejurimile corspund realităţii”

CATHARSIS = purificarea cititorului

Valori etice / Atitudini:

Valori personale Valori sociale Atitudini
1. Dorinţa de a munci 1.Avere 1. Admiraţie
2. Dragoste 2. Carieră 2. Curiozitate
3. Fericire . 3. Cinste 3. Curaj
4. Libertate 4. Hărnicie 1. Dispreţ
5. Onestitate 5. Încredere 2. Iniţiativă
6. Sinceritate 6. Proprietate 3. Invidie
7. Tendinţă spre ideal . ……………… 4. Resentiment
………………. …………………. 5. ………………….
………………… …………………. 6. …………………
 8. Plan simple/ dezvoltat/ rezumat
ION
Plan Plan dezvoltat Rezumat
simplu
Începutul Acţiunea se petrece în
Timp-Spaţiu satul Pripas

Hora La horă participă tot

satul

Carciuma lui
Avrum Ion şi George se bat la
cârciuma lui Avrum
Zvârcolirea
Alexandru
Pop al
Glanetaşului

Titu Herdelea

Herdelea vs
Belciug

Iubirea
Ion certat în
biserică
Laura şi
iubirea
Sfatul lui Titu
Noaptea
Ion vs Simion
Lungu

Reclamaţia

Noaptea de
amor

Ruşinea
Logodna

Familia
Herdelea

Ion şi Vasile
Baciu
Nunta
Titu în
Gargalău
Rata lui
Herdelea
Nunta Laura/
Nunta Ana
Vasile
Pământurile
lui Vasile
Baciu
Grofşoru vs
Bela Beck
Copilul
Bătăile Anei
Petrişor
Amenda
Sărutarea
Herdelea este
suspendat
Vasile Baciu
ameninţat de
Ion

Ion şi
pământul
Ştreangul
Laura naşte

Florica şi
George
Ana se
spânzură
Blestemul
Ion în faţa
cadavrului
Pedeapsa lui
Ion

Petrişor se
îmbolnăveşte
George
Prietenia
Ion vs Vasile
Baciu

Savista
Moartea lui
Ion
Sfârşitul
Belciug şi
pământul
Noua biserică
Sfinţirea
bisericii
9. Corp sferoid
Metafora drumului/ Incipit – analiză text la prima vedere
Interpretaţi următorul fragment prin raportarea la imaginea de azi a drumului (poze din
august 2008)
Text-suport Interpretare
„Din şoseaua ce vine de la Cârlibaba,
întovărăşind Someşul când în dreapta, când în
stânga, până la Cluj şi chiar mai departe, se
desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece
râul peste podul bătrân de lemn [...].
Lăsând Jidoviţa, drumul urcă întâi anevoie până
ce-şi face loc printre dealurile strâmtorate, pe
urmă însă înaintează vesel, neted, mai
ascunzându-se printre fagii tineri ai Pădurii
Domneşti, mai poposind puţin la Cişmeaua
Mortului, unde picură veşnic apă de izvor
răcoritoare, apoi coteşte brusc pe sub Râpele
Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o
scrântitură de coline.
La marginea satului te întâmpină din stânga o
cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu
faţa spălăcită de ploi şi cu o cununiţă de flori
veştede agăţată de picioare. Suflă o adiere uşoară
şi Hristos îşi tremură jalnic trupul de tinichea
ruginită pe lemnul mâncat de carii şi înnegrit de
vremuri.
Peste drum, pe crucea de lemn, Hristosul de
tinichea, cu faţa poleită de o rază întârziată parcă
îi mângâia, zuruindu-şi uşor trupul în adierea
înserării de toamnă”

„drumul trece prin Jidoviţa, pe podul de lemn,

acoperit, de peste Someş, şi pe urmă se pierde în
şoseaua cea mare şi fără început”

Imaginea de azi a drumului:

10. Scene simetrice cu valori antitetice
Realizează o paralelă între cele două scene, observând modul de realizare al acestora

„Sub sărutarea zorilor tot pământul, crestat în

mii de frânturi, după toanele şi nevoile atâtor
suflete moarte şi vii, păreau că respiră şi
trăieşte. Porumbiştile, holdele de grâu şi ovăz,
cânepiştile, grădinile, casele, pădurile, toate
zumzăiau, şuşoteau, fâşâiau, vorbind un grai
aspru, înţelegându-se între ele şi bucurându-se
de lumina ce se aprind din ce în ce mai
biruitoare şi roditoare. Glasul pământului
pătrunde năvalnic în sufletul flăcăului, ca o
chemare, copleşindu-l. Se simţea mic şi slab,
cât un vierme pe care-l calci în picioare, sau
ca o frunză pe care vântul o vâltoreşte cum îi
place. Suspină prelung, umilit şi înfricoşat în
faţa uriaşului:
- Cât pământ, Doamne!...”
„Lutul negru, lipicios, îi ţintuia
picioarele, îngreunându-le, atingându-1 ca
braţele unei iubite pătimaşe. [...] îl cuprinse o
poftă sălbatică să îmbrăţişeze huma, să o
crâmpoţească în sărutări. [...] Se aplecă, luă în
mâini un bulgăre şi-1 sfărâmă între degete cu
o plăcere înfricoşată. Mâinile îi rămaseră unse
cu lutul cleios ca nişte mănuşi de doliu. Sorbi
mirosul.[...] Apoi încet, cucernic, [...] se lăsă
în genunchi, îşi coborî fruntea şi-şi lipi buzele
cu voluptate de pământul ud. Şi-n sărutarea
aceasta grăbită simţi un fior rece, ameţitor.[...]
îşi încrucişa braţele pe piept şi-şi linse buzele
simţind neîncetat atingerea rece şi dulceaţa
amară a pământului. Se vedea acum mare şi
puternic ca un uriaş din basme care a biruit
[...] o ceată de balauri îngrozitori.[...] Şi
pământul parcă se clătina, se înclina în faţa
lui. Îşi înfipse mai bine picioarele în pământ,
ca şi când ar fi vrut să potolească cele din
urmă zvârcoliri ale unui duşman doborât. Şi
pământul parcă se clatină, se închina în faţa
lui...”
Caracterizarea personajului principal – ION
Identifică motivele pentru care cei trei critici literari ajung la aceste concluzii:
Eugen Lovinescu, "Ion este Nicolae Manolescu: „A vedea
George Călinescu: „Ion nu e expresia instinctului de în Ion viclenia ambiţioasă (un
însă decât o brută, căreia stăpânire a pământului, în ecou stendhalian, spune E.
şiretenia îi ţine loc de slujba căruia pune o Lovinescu) sau brutalitatea
deşteptăciune. […] Lăcomia inteligenţă ascuţită, o condamnabilă e la fel de
lui de zestre e centrul lumii şi cazuistică strânsă, o viclenie greşit, căci implică un criteriu
el cere cu inocenţă sfaturi procedurală şi, cu deosebire, moral. Ion trăieşte în
dovedind o ingratitudine o voinţă imensă" preistoria moralei, într-un
calmă. Nu din inteligenţă a paradis foarte crud, el e aşa
ieşit ideea seducerii, ci din zicând bruta ingenuă
viclenia instinctuală,
caracteristică oricărei fiinţe
reduse”. „În planul creaţiei,
Ion e o brută. A batjocorit o
fată, i-a luat averea, a împins-
o la spânzurătoare şi a rămas
în cele din urmă cu pământ
Argumente pro/ contra Argumente pro/ contra Argumente pro/ contra
  
  
  

„Un personaj al meu, chiar cel mai neânsemnat, are trăsături din cine ştie câte persoane văzute
sau observate de mine, plus altele pe care a trebuit să i le adaug pentru a motiva anume gesturi
sau fapte ale mele” (Jurnal, Liviu Rebreanu)
Vezi Laudă ţăranului român- pentru Rebreanu ţăranul este singura realitate permanentă,
inalterabilă, fiind izvorul românismului

Texte-suport Interpretare/ trăsături

„Munca îi era dragă, oricât ar fi fost de aspră”, şi
pământul - „pământul îi era drag ca ochii din cap”.
„Toată isteţimea lui nu plăteşte o ceapă degerată, dacă
n-are şi el pământ mult, mult”
„a fost cel mai iubit elev al învăţătorului Herdelea, care
mereu i-a bătut capul Glanetaşului să dea pe Ion la
şcoala cea mare din Armadia, să-l facă domn”
„glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul
flăcăului ca o chemare, copleşindu-l”
„ce-ar fi oare dacă aş lua pe Florica şi am fugi amândoi
în lume să scap de urâţenia asta”
"şi să rămân tot calic, pentru o muiere…”
„Mă moleşesc ca o babă năroadă. Parcă n-aş mai fi în
 stare să mă scutur de calicie…Las că-i bună Anuţa! Aş fi
o nătăfleaţă să dau cu piciorul norocului pentru nişte
vorbe”
„o strânge la piept pe Ana cu mai multă gingăşie, dar şi
mai prelung, decât ceilalţi flăcăi”
„ Iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil… De pe
atunci i-a fost mai drag decât o mamă”.
„toată fiinţa lui arde de dorul de avea pământ mult, cât
mai mult…”
„Apoi încet, cucernic, fără să-şi dea seama, se lăsă în
genunchi, îşi coborî fruntea şi-şi lipi buzele cu voluptate
de pământul ud. Şi-n sărutarea aceasta grăbită simţi un
fior rece, ameţitor”

STILUL AUTORULUI
Răspundeţi corect la următoarele întrebări:
 Care este abordarea stilului lui Liviu Rebreanu luând în calcul afirmaţia sa din Cred:
„Sinceritatea cred că e calitatea de căpetenie a scriitorului adevărt... dacă nu te dăruieşti întreg în
clipa creaţiei, nu vei zămisli decât monţtri fără viaţă”
 Abordând fraza textului literar se poate observa că stilul este unul muncit („Scrisul este pentru
mine o muncă grea”)
 De ce consideri că este adeptul anticalofilismului? „strălucirile stilistice se fac întotdeauna în
detrimentul preciziei decât a exprima exact” Mircea Zaciu
 Numeşte un act stilistic de modernitate din opera lui rebreanu (pt mine arta înseamnă creaţie de
viaţă şi de oameni”)
 Figurile de stil utilizate de scriitor sunt percepute ca un dat firesc al scrierii sale?
 De ce crezi că expresia lui rebreanu este un mijloc de transmitere a ideii artistice şi nu un scop?
(prefer să fie expresia bolovănoasă şi săs pun într-adevăr ce vreau, decât să fiu şlefuit şi
neprecis”
 Limbajul cu rezonanţe cromatice consideri că sugerează drumul spre intimitatea personajului. Ia
în considerare fragmentul „Ion care se făcuse galben puse ochii în pământ tremurând de ruşine” p
68
 Ce fel de culori se folosesc? Ce sentimente îţi transmite?
 Ce sentiment redă silaba accentuată U din verbele se făcuse şi puse
 Ce sugerează verbul tremurând
 Care este efectul alitraţiei D tremurând de ruşine?
 În ce mod se acutizează reacţiile personajului la nivel expresiv „Faşa i se îngălbeni şi i se
împestriţă cu nişte pete pămânii..Păcatul nu se mai putea tăinui şi răfuiala se apropia”
 Prezintă şi alte serii cromatice prezente în romanul Ion?
 Demosntrează prin exemple lexicul colorat cu regionalisme, termeni populari, argotici. Care
este finalitatea acestui limbaj în receptarea lectorului.

Exprimaţi-vă opinia în 15-20 de rânduri despre „stilul cenuşiu” (Tudor Vianu) dezvoltat de
Liviu Rebreanu.
Dosar critic

Critic Volum Fragment critic

literar
Tudor Vianu Arta
prozatorilor „ Senzaţia organică ocupă un mate loc în toate romanele
români liii Rebreanu, în care viziunea naturalistă a omului
reţine în primul rând aspectul lui animalic. Sudoarea,
setea, frigul, zecile de fiori care zgâlţâie trupul omului,
toate acompaniamentele organice ale emoţiilor, reapar în
nenumăratele descrieri pe care scriitorul le doreşte
puternice, directe, zguduitoare ... Niciodată realismul
românesc, înaintea lui Rebreanu, nu înfiripase o viziune
a vieţii mai sumbră, înfruntând cu mai mult curaj urâtul
şi dezgustătorul, întocmai ca în varietatea mai nouă a
realismului european, crudul naturalism francez şi rus,
dintr-o epocă încheiată în acest moment. Motive şi
vocabular, atitudini şi mijloace stilistice arătau că
realismul românesc intrase într-o nouă fază”.
Paul Liviu Rebreanu
Constantinescu după un veac „D-l Rebreanu reduce pe om la instinctele lui
fundamentale, foamea şi iubirea ca forme ale împlinirii
personalităţii. Drept este însă că aceste instincte
depăşesc un nivel comun, nivelul necesităţii imediate, al
expresiei elementare de a trăi; devenind adevărate axe
morale, aş îndrăzni să spun proiecţii metafizice ale
voinţii de putere”
Ov.S Cinci prozatori
Crohmălnicean în cinci feluri „Primul lucru care pare să-1 fi obsedat pe romancier e
u de lectură ideea de ciclicitate a existenţei. (...) Ciclicitatea timpului
pune aici în lumină un lucru important: în repetiţie a
intervenit ceva degradant. Totul se regăseşte, dar într-o
Ipostază inferioară, ca şi cum mişcarea circulară ar fi
suferit efectul unei entropii. (...) Convingerea conform
căreia insul ajunge să trăiască prin revelaţia timpului
interior o clipă cu valoare de eternitate constituie o
iluzie. Practic, personajul se rostogoleşte vijelios spre
moarte sau revine umilit, descurajat, diminuat fizic şi
moral, la existenţa plată, conformistă, cu senzaţia că a
suferit o cruntă orbire (indiferent de calitatea pasiunii
care 1-a stăpânit). Din acest punct de vedere, timpul
interiorizat aparţine visării (...'), iar timpul tern,
indiferent, cu desfăşurarea ciclică degradantă
corespunde existentei lucide, alcătuieşte experienţa
 umană veritabilă. C) Momentele trezirii din iluzie sunt
prilejul ca realismul crud,: demistificator, al lui
Rebreanu să se exercite din plin. (...) Problema pentru
Rebreanu era să înceapă a trăi efectiv în lumea ficţiunii,
să-şi regleze viteza narativă conform cu derularea
timpului ei”
L. Raicu Liviu Rebreanu
- Eseu „Dezvăluind, de obicei, în operele sale ciocniri aprige
de interese şi patimi, cursul impetuos al vieţii, cu o
preferinţă marcată pentru momentele critice,
clocotitoare de putere dramatică - Rebreanu păstrează în
relatare o mare linişte «epică», de rapsod răbdător şi
care, în planul stilistic, răsfrânge obiectivitatea judecăţii,
purificarea ei de orice ecou trivial al imediatului, de
orice posibilă deformare. Cum altfel decât cumpătat ar
fi putut relata cursul tot mai apăsător al evenirhentelor
din romanele sale? Departe de a reprezenta o negare a
eticului,, obiectivitatea rebrenistă este b cale mai înaltă
şi mai profundă'totodată de comunicare cu acest înţeles
al lucrurilor”

Propuneri de eseuri:
Realismul- eseu pe grupe
1. Realizaţi un eseu de 3-4 pagini despre reflectarea realismului în cadrul unui roman din opera
lui Liviu Rebreanu. În realizarea eseului vei avea în vedere următoarea afirmaţie teoretică:
„Roman Jakobson consideră veridicitatea principala cheie a problemei, iar datorită acesteia
realizează o strucură semantică a realismului în ceea ce îi priveşte pe scriitor şi pe receptor/
cititor:
Sens A: „prin operă realistă se înţelege o operă proiectată de autor ca veridică”
Sens B: „operă realistă se numeşte acea operă pe care eu,cel care exprim o judecată, o percep ca
veridică”
Sens C: „suma trăsăturilor caracteristice ale unui curent artistic din secolul al XIX-lea”
Sens D : ţine doar de o tendinţă insolită ,derunantă ,credibilă numai pe plan psihologic-
„ lungimea procesului de cunoaştere”având ca rezultat „sublinierea unei noi însuşiri,la adăugarea
unui nou epitet”.
Sens E : „motivare consecventă,justificare concretă a construcţiilor poetice”.24
2. Realizaţi un eseu de 3-4 pagini despre reflectarea realismului în cadrul unui roman din opera
lui Liviu Rebreanu. În realizarea eseului vei avea în vedere următoarea informaţie teoretică:
René Wellek distinge trei aspecte ale definiţiei clasice a conceptului de realism:
a. ca moment istoric delimitat la mijlocul şi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea ca
ansamblu de texte şi autori specifici perioadei,cu toată variabilitatea punctelorlor lor de vedere
H.de Balzac, Stendhal, Flaubert, Dickens, Thackeray, Gogol, Tolstoi, Dostoievski
b. ca sistem de norme estetice, cristalizate după 1850, nuanţate progresiv şi radicalizate
de naturalism până la diferenţierea unei şcoli noi.
24
Roman Jakobson, Lingvistică şi poetică, în Probleme de stilistică, Editura ştiinţifică, Buc., 1964
 La început realism însemna „literatură a adevărului”, sinonimă cu materialismul viziunii,
exactitatea unei descrieri minuţioase
Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în formularea tezei/
a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu minimum 4 argumente/ raţionamente logice/ exemple
concrete etc.) şi concluzia/ sinteza. Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui vei
primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilităţi de analiză şi
de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini. (30 p – echivalentul notei
10)

Evaluare
Citeşte cu atenție următoarele fragmente:
Scena morţii lui Apostol Bologa Scena morţii lui Ion
În stânga, la marginea gropii, un coşciug Cu amândouă mâinile, George ridică sapa şi izbi.
de brad, gol, descoperit... Copacul, cu o Simţi că fierul a pătruns în ceva moale şi în gând
cruce neagră la mijloc, zăcea alături de o îi răsări întrebarea: „Unde l-oi fi lovit?”...
cruce mare de lemn, pe care scrie, cu slove George izbi a doua oară. Sapa sâsâi în aer. Apoi
strâmbe: Apostol Bologa... Numele i se un pârâit surd, urmat de un zgomot năbuţit, ca şi
părea străin şi se întrebă aproape supărat: când se prăvălea un sac plin... Ion se prăbuşiseră
„Oare cine să fie Apostol Bologa?” sub lovitura a doua care-i crăpase âeasta.
Apostol se urcă pe scaun şi se lovi cu capul Lovitura următoare n-o mai simţi, precum nu
de ştreangul ce atârna de sus. Pălăria i se simşise durere nici la cea dintâi. Venise de-a
afundase pe ochi. O scoase şi o aruncă în dreptul de la cârciumă, ameţit însă mai mult de
groapă. În aceeaşi clipă izbucni un plâns fericire decât de rachiu, deşi băuse atât de
gros, desperat nestăpânit. „Cine plânge?” speriase pe văduva lui Avrum. .. Dar sufletul îi
se gândi Bologa. Klapka se bătea cu era aşa de plin de bucurie, că se stăpânea să nu
pumnii în piept. sară să îmbrăţişeze gardurile de lângă care
Atunci Apostol fu împresurat de un val de trecea şi câinii care-l lătrau ici-colo”
iubire izvorâtă parcă din rănunchii
pământului. Ridică ochii spre cerul âintuit
cu puţine stele întârziate.
Crestele munţilor se desenau pe cer ca un
ferăstrău uriaş cu dinţii tociţi. Drept în faţă
lucea tainic luceafărul, vestind răsăritul
soarelui. Apostol îşi potrivi singur
ştreangul, cu ochii însetaţi de lumina
răsăritului. Pământul i se smulse de sub
picioare. Îşi simţi trupul atârnând ca o
povară. Privirile însă îi zburau
nerăbdătoare spre strălucirea cerească, în
vreme ce în urechi i se stingea glasul
preotului.
Primeşte, Doamne, sufletul robului tău
Apostol...Apostol...Apostol...

Înţelegerea textului ( 15 puncte)

1. Identifică două figuri de stil din text şi exprimă-ţi opinia despre rolul/ expresivitatea lor la
nivelul discursului.
2. Interpretează la alegere două simboluri diferite din ambele texte.
Scriere despre textul literar (25 de puncte)
3. Exprimă-ţi opinia în 1-2 pagini despre modul în care autorul construieşte scena morţii
personajelor principale din romanele Ion şi Pădurea spânzuraţilor.
Scriere reflexivă (25 de puncte)
4. Realizează un eseu liber de 1-2 pagini despre sfârşit/ limită pornind de la un text epic studiat.
Practica raţională şi funcţională a limbii (10 p)
5. Identifică câmpul semantic dominant în textul extras din Pădurea spânzuraţilor.
6. Identifică două cuvinte formate prin derivare.
Elemente de construcţie a comunicării (15 p)
7. Numeşte rolul utilizării conjuncţiei adversative dar în fragmentul extras din Ion.
8. Evidenţiază modul de formare a enunţului - Numele i se părea străin şi se întrebă aproape
supărat: „Oare cine să fie Apostol Bologa?”
9. Menţionează în 7-10 rânduri rolul timpurilor verbale utilizate

Modele de eseuri, Bac 2009

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre condiţia ţăranului, reflectată într-un text narativ
studiat, aparţinând unui autor canonic (Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu sau Marin Preda).
Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în formularea tezei/
a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu minimum 4 argumente/ raţionamente logice/ exemple
concrete) şi concluzia/ sinteza. Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui vei primi 14
puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilităţi de analiză şi de
argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini.

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, despre raportul realitate - ficţiune ilustrat într-un text
narativ studiat, pornind de la ideile exprimate în următoarea afirmaţie: ,,Ficţiunea nu este viaţa
trăită, ci altă viaţă, inventată cu materialele oferite de prima […]”. (Mario Vargas Llosa,
Scrisori către un tânăr romancier)
Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în formularea tezei/
a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu minimum 4 argumente/ raţionamente logice/ exemple
concrete) şi concluzia/ sinteza. Pentru conţinutul eseului, vei primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui, vei primi
14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilităţi de analiză şi de
argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum două pagini.

Scrie un eseu de 2 – 3 pagini în care să prezinţi un personaj dintr-un text narativ studiat,
aparţinînd realismului, pornind de la următoarea afirmaţie critică a lui Georg Lukacs: „Categoria
centrală, criteriul fundamental al concepţiei literaturii realiste este tipul, mai precis acea sinteză
specială care, atât în câmpul caracterelor, cât şi în acel al situaţiilor, uneşte organic genericul şi
individualul. Tipul devine tip, nu prin caracterul de medie şi nici chiar prin caracterul său
individual, oricât de aprofundat, cât mai curând prin faptul că în el confluează şi se întemeiază
toate momentele determinate din punct de vedere uman şi social, esenţiale unei perioade
istorice”.
Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în formularea tezei/
a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu minimum 4 argumente/ raţionamente logice/ exemple
concrete etc.) şi concluzia/ sinteza. Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte; pentru redactarea eseului vei
primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilităţi de analiză şi
de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; aşezare în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini.
 CAMIL PETRESCU
ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI

A se vedea pentru mai multe aplicaţie proiectul de lecţie de la pagina ..

Tabel contrastiv
Completează următorul tabel în funcţie de ideile care lipsesc.
Plan simplu de idei Plan dezvoltat de idei Rezumat cu utilizarea conectorilor
Cartea întâi Cartea întâi Cartea întâi

1.Prezentarea lui Şte- 1.Ştefan Gheorghidiu este

fan Gheorghidiu . proaspăt sublocotenent în
rezervă, în primăvara anului
1916, contribuind la
amenajarea fortificaţiilor de pe
Valea Prahovei.

2.Discuţia ofiţerilor de 2.Discuţia celor 14 ofiţeri de la

la popotă. popotă purtată în jurul iubirii,
scoate în evidenţă
superioritatea sentimentului de
dragoste pentru protagonist.

3.Rememorarea 3.Discuţia de la popotă îi

poveştii de dragoste. declanşează eroului amintirea
experienţei sale erotice. “Eram
însurat de doi ani şi jumătate
cu o colegă de la Universitate
şi bănuiam că mă înşală”.
4.Relaţia Ela- 4.Moartea unchiului Tache îi
Gheorghidiu şi aduce lui Gheorghidiu o
moartea unchiului moştenire substanţială, fapt
Tache . care surprinde pe toată lumea
şi schimbă radical viaţa
tânărului cuplu.

5.Societatea mondenă capătă

5.Lumea mondenă şi pentru Ela o importanţă
societatea majoră. Gheorghidiu este
incapabil să se dscurce în
afaceri şi renunţă.

6.Declanşarea crizelor 6.Ela e atrasă de Anişoara,

de gelozie verişoara lui Gheorghidiu, într-
o lume a balurilor, în care îl
cunoaşte pe dl. G, de care e
admirată. Noul ei
comportament provoacă
gelozia soţului.
7 Despărţiri repetate 7.Sosind pe neaşteptate, într-o
noapte, de la Azuga,
Gheorghidiu nu-şi găseşte soţia
acasă. Când aceasta se
întoarce, el îi propune divorţul,
fără nici o explicaţie.

8.Concentrarea soţului 8.Gheorghidiu îl vede în oraş

şi libertatea nevestei. pe dl. G şi bănuieşte că acesta
venise pentru Ela. Plănuieşte
să-i ucidă, dar se întâlneşte cu
locotenent-colonelul care îl
sileşte să se întoarcă la
regiment.

Cartea a doua Cartea a doua

9.Gheorghidiu 9.Gheorghidiu participă la
participă la război, lupta pentru eliberarea
descoperind realitatea Ardealului de sub ocupaţia
dramatică a acestuia. trupelor austro-ungare. Imagini
de groază de pe front. Eroul
descoperă realitatea dramatică
a războiului: ordine date
 aiurea, boli, ameninţarea
permanentă a morţii.

10. Fata cu obraz 10. Gheorghidiu face anchetă

verde la Vulcan într-un sat de unguri care erau
jefuiţi de ţigani.

11. Spionaj alături de 11. Ana şi Maria Mănciulea

Maria Manciulea după ce sunt arestate sub
acuzaţia de spionaj, cea de-a
doua soră e decorată, deoarece
călăuzise armata română să
treacă Oltul şi să învingă
inamicul.
12. În jurul lui 12.Prezentarea mai multor
Gheorghidiu mor mulţi secvenţe în care mor soldaţi în
soldaţi. ipostaze tragice.

13. Rănit , spitalizat si 13.Rănit şi spitalizat,

divorţat Gheorghidiu se întoarce la
Bucureşti, şi e primit de Ela
căreia îi propune divorţul, şi îi
dăruieşte casele de la
Constanţa şi toate obiectele de
valoare.
 Matrice seamantică I
Completaţi matricea semantică de mai jos cu sintagme care să reflecteze relaţia dintre
Gheorghidiu şi Ela.

Ideal Mitul lui

Sinceritate
Pygmalion
Iubire
Muzică
existenţială Căutare de
Triunghi certitudine
conjugal CUPLU
Îndoială,
neîncredere
Război Gelozie

Iluzie
Sinceritatea Drept de viaţă unul
în doi asupra celuilalt

Exprimaţi-vă opinia în aproximativ 10 rânduri despre relaţia de cuplu dintre cele două
personaje aşa cum reiese din matricea semantică realizată
 MATRICE SEMANTICĂ II

Citaţi fragmente din autorii preferaţi care să aibă în prim-plan iubirea/dragostea:

,,Iubirea nu e o stare de luciditate, ci tocmai o

renunţare la luciditate, un interimat al inimii”
,,Iubirea este o forma Ionel Teodoreanu
,,Iubirea este o stofă a naturii, brodată
de comunicare şi de de imaginaţie”.
intinuitate”. Voltaire
Emil Cioran-Pe
culmile disperării

,,Dragostea e o luptă între două

,,Dragostea este o boală fară de suflete şi între două trupuri în care
care nu eşti sănătos”. IUBIREA uneori nu e niciun învingător, alteori
Alex Paleologu nu e nici un învins”.
Octavian Paler-Viaţa pe un peron

,,Dragostea.
Bătăi de inimă ,,Iubirea are atâtea feţe, atâtea devieri şi atâtea
pentru dureri forme încât este destul de greu să găseşti un
de cap.Senti- sâmbure central sau o formă tipică iubirii”.
mentul care Emil Cioran-Pe culmile disperării
vine în galop şi
dispare în
vârful ,,Dragostea nu este asemănarea dintre două
picioarelor”. persoane, ci misterul dintre ele”.
John Fowles-Magicianul

Alege-ţi citatul preferat şi argumentează-ţi în maxim 10 rânduri opinia cu rpivire la citat/ scriitorului.
 REŢEAUA DE PERSONAJE
1. Identifică personajele care se află în jurul celor doi protagonişti şi comportamentul pro/
contra pe care îl au faţă de ei
2.Numeşte influenţa pe care o au personajele care gravitează în jurul cuplului asupra
relaţiei lor.

Nae
Gheorghidiu

Corneliu mama Anişoara Iorgu

sora
Moş Tache mătuşa

Ştefan Gheorghidiu Ela Gheorghidiu

Domnul G.

Lumânărarul
Corabu
Raicu
A Mariei Dimiu

3. Cum evoluează relaţii interpersonale dintre cei menţionaţi mai sus?

4. Cum îi percepi pe cei din jur?
5. De ce consideri că ne schimbăm relaţiile cu oamenii odată cu trecerea timpului?
 TABEL INTERTEXTUAL
Identifică asemănări şi deosebiri între cele cinci texte cu privire la viziunea oferită asupra cuplului şi a iubirii.
TEXT PRINCIPAL TEXT AUXILIAR TEXT AUXILIAR
Ultima noapte de dragoste, Concert din muzică de Cel mai
prima noapte de război Bach pământeni
Mă gândesc zi şi noapte, în afară
de puţinele ore de somn când mi În traiul sobru al prinţului
se lichefiase creierul şi nu mai era Maxenţiu, căsătoria cu
în stare să schimbe motivul ca un bruna Ada Razu adusese o
pian automat, stricat, cântecul… scurtă criză de
Cum mă deşteptam însă din somn senzualitate… Singur în
nu aveam îndestulă voinţă, era patul său, Maxenţiu, cu
ceva cu adevărat peste puterile egoismul de bolnav, era
mele, căci îmi era automat prezent mulţumit, dar cu acelaşi
gândul ei, o dată cu lumina. egoism îi era frică de
Căutam să mă gândesc la singurătat. Când
altceva…, iar când nu izbuteam descoperise întâi urmele
schimbam numai decâat obiectul acelor saruturi rozate,
gândului….Am înţeles mai mult Maxenţiu trăise cele mai
ca oricând, legătura dintre moral intense ore de disperare,
şi trup, pt că era destul un incident ale amorului cel mare,
sufletesc, ca să declanşeze amorul de sine. În
suferinţa fizică, fiindcă tot pieptul insomniile lungi simţea în
îmi era gata supus pt asta. Zăceam palmele calde o cadenţă
aşa vreme îndelungată, ca un care treptat creştea, îl
bolnav de tifos, cu singura invada tot până când îi
consolare că nu înduram şi umplea urechile cu un
mizeria şi urâciunea fiziologică a vâjâit asemenea unei
tifosului, dar dincolo fără nicio cascade. Între perine înalte,
altă deosebire. Am cunoscut cu iniţiala brodată fin subt
bărbaţi care aproape cu ostentaţie o coroană nmică, şădea,
arătau că suferă din cauza ascultând spre uşă ca nu
femeilor, am citit „În februarie cumva să vie Ada, şi
însă, m-am întors prin surprindere totodată încordat cu
noaptea, în automobil cu un speranţa ca cineva să vie
TEXT AUXILIAR BIBLIA
iubit dintre Luceafărul Corinteni;
epistola I
Şi era una la părinţi/
Sunt eu oare atât de sceptic, Şi mândră-n toante De-aş grăi în
sau poate atât de cele,/ Cum e fecioara limbile oamenilor
înspăimântător? mă întrebai între sfinţi/ Şi luna şi al îngerilor, iar
după ce această veche idee ce între stele./ De dorul dragoste nu am,
îmi încolţise în minte încă din lui şi inima/ Şi făcutu-m-am
adolescenţă, citindu-l pe sufletul-i se împle./ Şi aramă sunătoare
Platon, se cristaliza îmbogăţită când de viu s-aprinde şi chimval
de propria mea viaţă. Fiindcă el/ În orişicare sară,/ răsuntor. 2. Şi de-
îmi dădeam seama: ar fi Spre umbra negrului aş avea darul
însemnat să sperii pe semenii castel/ când ea o să-i prorociei, şi
mei cu o astfel de viziune apară./ iar ea vorbind tainele toate de-aş
asupra ruptului. Ideile sunt cu el în somn,/ Oftând avea atâta
viaţa noastră! Ne facem despre din greu suspină:/ -O, credinţă , încât să
noi înşine şi despre lume o dulce-al nopţii mele mut şi munţii iar
idee, sau un sistem de idei şi domn,/ De ce nu vii dragoste nu am,
nu renunţăm la ele nici tu? Vină!/ Iar umbra nimc nu sunt. 3.
căminul, ne pierdem prietenii feţei străvezi/ E albă Şi de-aş împărţi
şi, uneori, în condiţii ca de ceară-/ Un mort toată avuţia mea,
excepţionale, de convulsie frumos cu ochii vii/ şi de-aş da trupul
sociale, ne pierdem chiar Ce scânteie-n afară./ meu să fie ars, iar
libertatea şi viaţa. Mă dor de crudul tău dragoste nu am ,
Compromisul cu ideile e un amor/ A pieptului meu nimc nu-mi
lucru tragic. Atunci când coarde,/ Şi ochii mari foloseşte. 4.
vedem că din pricina lor ni se şi grei mă dor,/ Dragostea
destramă primejdia în care se Privirea ta mă arde./ îndelung rabdă;
află un bărbat care iubeşte total -Dar cum ai vrea să dragostea este
o femeie seamănă cu aceea a mă cobor?/ Tu nu- binevoitoare,
unui om care a atins un fir de nţelegi tu oare,/ Cum dragostea nu
înaltă tensiune şi care, dacă nu că eu sunt nemuritor,/ pizmuieşte, nu se
prieten sportmen, care făcuse o să-i curme spaima. Ada îl se zbate, dacă instinctul nu l-a Şi tu eşti muritoar?/ El laudă, nu se
excursie până la Predeal. Era târa la toate şedinţele ajutat să se smulgă în chiar tremură ca alte dăţi/ În trufeşte… 7.
acum o realitate care nu îmi sportive de antrenament, clipa când a fost zgâţâit moare codri şi pe dealuri,/ Toate le suferă
încăpea în simţuri: casa era goală găsind că e mai şic decât acolo fără scăpare. Călăuzind singurităţi/ toate le crede,
ca un mormânt, fără nevastă-mea. să asişte la meciurile de mişcare valuri;/ toate le
Servitoarea n-a fost în stare să-mi oficiale... el era bărbatul Dar nu mai cade ca-n nădăjduieşte,
explice unde mi-e femeia: la prinţesei Ada şi nu putea trecut/ În toate le rabdă. 8.
teatru… La mătuşa ei (…) Ştiam lipsi de la postul lui! Era o mări din tot înaltul:/ Dragostea
că acum totul e sfârşit pentru firmă pe care femeia o -Ce-ţi pasă ţie, chip de niciodată nu va
totdeauna, că e sfârşit într-un mod cumpărase scump şi nu-şi lut,/ Dac-oi fi eu sau conteni
cum nu merită loialitatea mea. putea mărturisi falimentul! altul?/ Trăind în cercul chiar de vor
Niciodată n-aş fi crezut o femeie (...) Era tocmai pe cale să vostru strâmb/ înceta prorociile,
atât de crudă, în stare să-mi facă, obţie acea imobilitate Norocul vă petrece,/ vor amuţi limbile,
fără folos, atâta rău. Până a doua perfectă capabilă să Ci eu în lumea mea şi ştiinţa va pieri.
zi, care mi se părea la capătul stăvilească junghiul, când mă simt/ Nemuritor şi
unui lung, interminabil tunel, Ada intră zgomotos urmată rece.
simţeam că voi înnebuni. (…) de Lică, pentru a face
Mi-e cu neputinţă să notez toate propunere plănuită.
încercările prin care am trecut,
haosul de gânduri pe care le-am
confruntat, întreaga această
noapte cumplită. (…)

Cerinţe:
1. Cum se reflectă iubirea în textele oferite?
2. În funcţie de perspectiva narativă se schimbă modul de a percepe iubirea?
3. Care e diferenţa dintre iubirea Ela-Gheorghidiu şi celelalte cupluri?
4. Exprimă-şi opinia în 10-15 rânduri despre manifestările iubirii în microcosmosul uman.
Elemente de naratologie
Identificaţi elemenete specifice textului narativ camilpetrescian potrivit concepţiei lui Ov S
Crohmălniceanu:
„Cu prilejul conferinţei despre Noua structură şi opera lui Marcel Proust, Camil Petrescu făcea
procesul naraţiunii auctoriale într-un faimos pasagiu citat foarte des şi, fatal, încă o dată acum:
„Romancierul (de tip „clasic" n. n.), e mai întâi un om omniprezent, omniscient. Casele par
pentru el fără coperişuri, distanţele nu există, depărtarea în vreme, de asemeni nu. în timp ce pune
să-ţi vorbească un personaj, el îţi spune în acelaşi aliniat unde se găsesc si celelalte personaje, ce
fac, ce gândesc exact, ce năzuiesc, ce răspuns plănuiesc".
Naraţiunea auctorială e condamnată — după cum vedem — tot în numele autenticităţii, ca
„neadevărată", fiindcă substituie „realităţii concrete" o alta „literară" („de gen romancier", cum
spune Camil Petrescu), adică „deductivă", bazată pe „simple presupuneri", oferite drept
certitudine „apodictică".
Noi nu putem şti sigur decât ce se petrece în conştiinţa noastră. O relatare care depăşeşte cadrul
acesteia contrazice experienţa vieţii reale, conţinând din capul locului ceva fals, artificial.
„Ca să evit arbitrarul de a pretinde că ghicesc (s. n.) ce se întâmplă în cugetele oamenilor, nu e
decât o singură soluţie — conchidea Camil Petrescu. Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce
aud, ceea ce înregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc eu. Aceasta-i singura realitate pe care o
pot povesti... Eu nu pot vorbi onest (s. n.) decât la persoana întâi..." (Teze şi antiteze, op. cit.).
Iată legitimarea folosirii acestui tip de naraţiune, pentru Camil Petrescu, singurul „autentic",
convingere la care ajunge si Ştefan Gheorghidiu spre sfârşitul confesiunii sale, când, în spital,
încearcă să-şi imagineze ce „ar putea să facă" atunci camarazii săi pe front, Cuvintele sunt
aproape identice : „Nu putem avea în simţuri si, deci, în minte, decât ora şi locul nostru, restul îl
înlocuim cu imagini false, convenţionale, care nu corespund la nimic, sunt cel mult o firmă
provizorie. Nu poţi fi în două locuri deodată").
Camil Petrescu exagera, bineînţeles, prezentând folosirea naraţiunii la persoana întâi de către
Proust drept o revoluţie în arta romanului. Formula e foarte veche, o adoptă chiar Apuleius
(Măgarul de aur) şi a fast caracteristică istorisirilor picareşti (Lazarillo, Buscon, Guzmann,
Simplicissimus, Gil Blas, Moli Flanders). Multe romane vestite, Gulliver, Manon Lescaut,
Suferinţele tânărului Werther, Adolescentul, Moby Dick, au recurs la ea înainte de Proust…
Adevărata problemă „naratologică", în cazul nostru e : „cu ce alege să rămână consecvent Camil
Petrescu ?". Şi dacă ţinem seama de finalitatea relatării sale, a clarifica o experienţă existenţială,
înţelegem si motivul recurgerii la anumite forme verbale ca prezentul istoric, care-i creează
dificultăţile semnalate. Ştefan Gheorghidiu vrea să reconstituie unele dintre reacţiile sale psihice,
aşa cum s-au produs, în împrejurările respective, cât mai exact. Prezentul istoric e prin excelenţă
timpul care „actualizează" acţiunile, pentru că le aduce parcă sub ochi, ca şi cum ar permite
derularea faptelor petrecute, din nou, încă o dată. Şi nu este oare aceasta o cerinţă fundamentală a
experienţei : repetarea fenomenului în condiţii de laborator, supunând observaţiei nişte raporturi
esenţiale,. prin circumscrierea altora, aleatorii?
Exact aşa procedează Gheorghidiu când rezumă o serie de fapte şi caută să le restabilească
întocmai pe acelea cu o pondere sufletească decisivă.
Iată câteva dintre episoadele, a căror relatare naratorul a simţit nevoia să o facă, folosind
prezentul istoric : convorbirea cu Orişan, după incidentul de la popotă (mărturisirea pasiunii),
dizertaţia filosofică ad usum uxorem, încheiată prin cearta amoroasă din pat (deliciile căsniciei) ;
supoziţiile eroului pe drumul către Anişoara (suspiciunile şi orbirile geloziei) ; întoarcerea febrilă
la Câmpu-lung, pentru obţinerea dovezii de infidelitate (pragul crimei) ; jurnalul de front
(confruntarea cu moartea).
Această simplă înşiruire arată când a socotit Gheorghidiu că trebuie să se resitueze, istorisind,
în chiar timpul desfăşurării întâmplărilor relatate.
 Urmărind să-şi clarifice o experienţă existenţială majoră, naratorul răspunde si la ultima
întrebare a criticului : „Ce formă înţelege să dea povestirii sale ?".
Evident că va avea ambiţia să o apropie cât mai mult de o fisă care înregistrează cu exactitate
maximă datele faptelor examinate. Revine grija de a evita „literatura".
Aici, N. Manolescu observă cu multă ascuţime şi demonstrează cât se poate de convingător
cum Camil Petrescu dedramatizează evenimentele exterioare şi le egalizează ca interes epic.
Procedează astfel invers de cum ar fi istorisit un scriitor „profesionist". Gustul acestuia pentru
scene „tari" e ironizat din primele pagini : „Nu numai romanele dar toate piesele aşa-zise
bulevardiere, mult la modă pe atunci, nu proclamau decât „dreptul la iubire" (...) îndeosebi era
jucat pe toate scenele din lume un tânăr autor francez, ale cărui eroine „poetice", elocvente, cu
părul despletit si umerii goi, într-un decor de lux şi muzică, îşi căutau „fericirea", trecând peste
orice, târâte de pasiune". Şi la nivelul limbajului e căutată „deliteraturizarea". Intervine
cunoscuta „anticalofilie" a lui Camil Petrescu, antipatia sa faţă de „scrisul frumos", dispreţul
pentru „stil". Din toată această teorie a autorului, personajul narator reţine ca adecvată ţelului
însemnărilor pe care le face, ideea exactităţii şi proprietăţii limbajului. sunt atribute obligatorii
pentru orice relatare dornică să urmeze exemplul observaţiei ştiinţifice. De aceea textul insistă
frecvent pe lămurirea sensului precis al câte unui cuvânt ivit sub condei, („în orice caz — îi spune
eroul unchiului său Nae Gheorghidiu — o să mai stăm, de vorbă, numai după ce vei căuta în
dicţionar şi vei pricepe ce înţeles are cuvântul gafă". Şi adaugă imediat : „Căci era evident
dobitoc şi nu cunoştea înţelesul cuvântului gafă, care presupune neapărat lipsa de intenţie în a
nemulţumi sau jigni pe cineva". Mai încolo, deschide o lungă paranteză spre a explica locuţiunea
„cum se mănâncă o pâine" sau ce înseamnă de fapt „a fi deştept").
„Proprietatea expresiei — scrie Camil Petrescu — e o calitate indispensabilă artistului adevărat şi
omului de ştiinţă în sensul superior al cuvântului. Ea este piatra filozofală a îndemânării. Câmpul
ei este nelimitat într-atât încât ştiinţa se mai defineşte în logica modernă şi ca o limbă precisă".
(Limba literară, Teze şi antiteze, op. cit.).
Apropierea între „scris", aşa cum îl înţelegea Camil Petrescu, ca pe un mijloc de valorificare a
experienţelor trăirii autentice, şi disciplinele exacte apare foarte limpede”.

Realizaţi un eseu de 2-3 pagini despre aspectele esenţiale ale textului narativ în Ultima
noapte de.. de Camil Petrescu.
Notă! În cadrul eseului vei integra conceptele de naratologie de la G Genette

Dosar critic:
Al. Spiritul şi „Ultima noapte de- dragoste, întâia noapte de război îmi
Paleologu litera pare romanul cel mai realizat al lui Camil Petrescu, cel mai
profund şi mai bogat ca experienţă «substanţială» şi totodată
de o rotunjime artistică, de 6 «compoziţie» riguroasă şi de un
stil perfect în aparenta lor simplitate, ceea ce dovedeşte că, în
ciuda recomandărilor de anticompoziţie şi antistil ale
autorului'- în fond doar de antiretorică -el avea simţul formei
solidar, şi congenital cu substanţa, aşa cum un organism
viguros îşi găseşte alcătuirea necesară nu prin intervenţia
exterioară a chirurgiei estetice, ci prin buna funcţionare a
secreţiilor interne”
T. Vianu Arta „Nutrit din experienţa Războiului întregirii, alături de
prozatoril întunecare şi de Rusoaica, dar dintr-o apropiere de încleştarea
or români luptelor pe care nu o mai împarte cu nimeni, apare şi romanul
lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte
 de război, 2 voi., 1930, o scriere în care arta analizei câştigă
unul din succesele ei cele mai mari. Povestea studentului în
filosofie Ştefan Gheorghidiu, care o dată cu războiul trăieşte
agonia şi moartea iubirii lui, se situează într-un cadru care ne
este cunoscut, cu scene patetice,cu disecţii psihologice de
mare fineţe. Spre deosebire de Rebreanu, de d-na Bengescu,
de Gib Mihăescu, ceea ce izbuteşte mai bine autorul Ultimei
nopţi de dragoste... nu este atât afundarea în regiunile obscure
ale conştiinţei, cât exactitatea aproape ştiinţifică în despicarea
complexelor sufleteşti tipice. întocmai ca moraliştii clasici,
dar, evident, în primul rând cu mijloacele de naraţiune şi
prezentare ale unui romancier, analiza se aplică asupra
marilor pasiuni umane, în care lămureşte elementele lor
constitutive, în treptata lor însumare, cu un adevărat «spirit de
geometrie»”
Ion Istoria „În partea a doua însă, eroul se salvează de drama
Negoiţescu literaturii incertitudinii amoroase printr-o experienţă colectivă. Ieşind
române din carapacea îngustă a unei dileme intime, individuale, el a
aruncat în vârtejul unor evenimente tragice, Ia scară
mondială. Această a doua experienţă, cu, tot tragismul ei,
restabileşte echilibrai interior, îi redă încrederea în valorile
umane, prin contactul cu umanitatea în suferinţă, strivită,
sfârtecată, desfigurată trupeşte, dar păstrându-şi o nealterată
nobleţe funciară. Modificarea lui Gheorghidiu e un proces
încheiat înaintea detaşării din final, din clipa când, în dialogul
cu ofiţerul prusac grav rănit, gândul eroului se contopeşte cu
destinul umanităţii, -uitându-1 pe al său: «Pe urmă am tăcut
îndelung (...) Eu gândindu-mă la moartea tuturor (...) el numai
la a lui». Partea a doua a romanului marchează astfel sfârşitul
egoismului şi ieşirea din criza individuală. prin sentimentul
unei solidarităţi umane. Dacă în prima parte «prezenţa
concretă este integrată fluxului interior al naratorului», de
unde şi structura adecvată, această a doua parte e înainte de
toate atentă la determinările exterioare, care. p. 248-249
Mircea Glose „În Ultima noapte..., Gheorghidiu caută doar aparent adevărul
Zaciu despre Eîa, în fond, el se caută pe sine, îşi caută echilibrul
pierdut, . aspiră să se găsească după devastarea unei dragoste
pustiitoare, devenită (sau ameninţând să devină) o a doua
natură. (...) Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război e un perfect roman stendhalian. Din capul locului
demarează sub semnul acesta”
 Evaluare:
Citeşte cu atenţie textele următoare:
Ultima noapte de dragoste... – Camil Petrescu
„Simţeam că femeia aceasta era a mea în
exemplar unic, aşa ca eul meu, ca mama mea, că
ne întâlnisem de la începutul lumii, peste toate
devenirile mele, amândoi, şi aveam să pierim la
fel amândoi.
Eram ca într-o zi imensă, şi întâmplările acestea
mici, amănunţite până în fracţii de impresie, erau
printre cele mai importante în viaţa mea. Astăzi,
când le scriu pe hârtie, îmi dau seama, iar şi iar,
că tot ce povestesc nu are importanţă decât
pentru mine, că nici nu are sens să fie povestite.
Pentru mine însă, care nu trăiesc decât o
singurădată în desfăşurarea lumii, ele au
însemnat mai mult decât războaiele pentru
cucerirea Chinei, decât ţirurile de dinastii
egiptene, decât ciocnirile de aştri în necuprins,
căci singura existenţă reală e cea a conştiinţei. Şi
în organizarea şi în ierarhia conţtiinţei mele,
femeia mea era mai vie şi mai reală decât stelele
distrugător de uriaşe, al căror nume nu-l ştiu”
Cel mai iubit dintre pământeni – Marin Preda
Mi-am recitit acest lung manuscris şi dincolo de
ceea ce el conţine, m-a uimit bărbăria
concretului, pe larg etalat, şi cu plăcerea vizibilă,
şi pe care nu l-am mai putut ocoli fiind încredinţat
că altfel m-aş fi chinuit îndelung, fără să obţin,
spiritualmente eliberarea totală a conştiinţei mele
de ceeea ce am trăit. Am fost ispitit, o clipă să-l
arunc pe foc. Şi totuşi mi-am spus, trebuie săi dau
drumul să meargă. Mulţi din semenii mei au
gândit poate la fel, au jubilat ca şi mine, au
suferit şi au fost fericiţi în acelaşi fel. Mitul acesta
al fericirii prin iubire, al acestei iubiri descrise
aici şi nu al iubirii aproapelui , n-a încetat şi nu
v-a înceta să existe pe pământul nostru, să moară
adică şi să renască perpetuu. Şi atâta timp cât
aceste trepte urcate şi coborâte de mine, vor mai
fi urcate şi coborâte de nenumăraţi alţii, această
carte va mărturisi oricând:... dacă dragost nu e,
nimic nu e!”

Înţelegerea textului ( 16 puncte)

1. Identifică două figuri de stil din text şi exprimă-ţi opinia despre rolul/ expresivitatea lor la
nivelul discursului.
2. Interpretează la alegere două simboluri diferite din ambele texte
Scriere despre textul literar (25 de puncte)
3. Exprimă-ţi opinia în 1-2 pagini despre modul în care autorul construieşte mesajul textului prin
perspectiva abordată.
Scriere reflexivă (25 de puncte)
4. Realizează un eseu liber de 1-2 pagini despre manifestările eului pornind de la un text epic
studiat.
Practica raţională şi funcţională a limbii (10 p)
5. Identifică câmpul semantic dominant în textul extras din Cel mai iubit… şi interpretează rolul
acestuia în decodarea textului.
6. Identifică două cuvinte formate prin derivare.
Elemente de construcţie a comunicării (14p)
7. Numeşte rolul utilizării conjuncţiei copulative şi din textul 2.
8. Menţionează modul de formare a enunţului – Şi totuşi mi-am spus, trebuie săi dau drumul să
meargă
9. Menţionează în 7-10 rânduri rolul timpurilor verbale utilizate
Model de eseuri, Bac 2009:
Redactează un eseu argumentativ de 3-4 pagini în care să prezinţi evoluţia unui cuplu
de personaje dintr-un roman de tip subiectiv studiat, pornind de la următoarea afirmaţie: ,,Iubirea
are atâtea feţe, atâtea devieri şi atâtea forme, încât este destul de greu să găseşti un sâmbure
central sau o formă tipică iubirii” (Emil Cioran, Pe culmile disperării)
Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în formularea
tezei/ a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu minimum 4 argumente/ raţionamente critice/
exemple concrete etc.) şi concluzia/ sinteza. Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui
vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilităţi de analiză
şi de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1
punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini.

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre un tip de roman din perioada interbelică, aparţinând
lui Camil Petrescu. În realizarea eseului, în funcţie de romanul pentru care ai optat, vei porni de la
ideile exprimate într-una dintre următoarele afirmaţii critice:
„...dacă partea întâia a acestui roman e o fabulaţie, e adică născocită [...], şi deci eroul Ştefan
Gheorghidiu cu soţia lui sunt pură ficţiune, în schimb se poate afirma că partea a doua a cărţii,
aceea care începe cu întâia noapte de război, este construită după memorialul de campanie al
autorului, împrumutat cu amănunte cu tot eroului”. (Camil Petrescu, Cuvânt după un sfert de
veac, prefaţă la ediţia din 1955 a romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război)
„Patul lui Procust se desfăşoară, cum s-a observat, pe două mari planuri, unul de roman social,
altul de roman psihologic, primul cuprinzând pe o suprafaţă largă nenumărate aspecte şi
probleme ale vieţii moderne (politică, finanţe, ziaristică, aviaţie, modă, sport), cel de al doilea
atacând problemele intime, individuale ale omului, iubirea şi moartea”. (Mihail Sebastian,
Eseuri. Cronici. Memorial)
Nota! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în formularea tezei/
a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu minimum 4 exemplificări/ raţionamente logice/ exemple
concrete etc.) şi concluzia/ sinteza. Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui vei
primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte, utilizarea limbii literare – 3 puncte, abilităţi analitice şi
critice - 3 puncte, ortografia – 2 puncte, punctuaţia – 2 puncte, aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct ).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini.

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre raportul dintre timpul cronologic şi cel psihologic,
ilustrat într-un roman studiat, aparţinând lui Camil Petrescu, pornind de la ideile exprimate în
următoarea afirmaţie: „Există un timp cronologic şi un altul psihologic. Primul există obiectiv,
independent de subiectivitatea noastră, şi este cel pe care îl măsurăm după mişcarea astrelor în
spaţiu şi după diversele poziţii ocupate între ele de planete, acel timp ce roade din noi de cum ne
naştem pe lume, până când dispărem şi stăpâneşte curba fatidică a vieţii tuturor existenţelor. Dar
mai este şi un timp psihologic, de care suntem conştienţi în funcţie de ce facem sau nu facem şi
care gravitează într-un fel foarte diferit în emoţiile noastre”. (Mario Vargas Llosa, Scrisori către
un tânăr romancier)
Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în formularea tezei/
a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu minimum 4 argumente/ raţionamente logice/ exemple
concrete) şi concluzia/ sinteza. Pentru conţinutul eseului, vei primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui, vei primi
14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilităţi de analiză şi de
argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct). În
vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum două pagini.
 MIRCEA ELIADE
MAITREYI
1. Viaţa şi Opera lui Mircea Eliade
Interpretaţi informaţiile extrase din jurnalul autorului:

CONCEPŢIA ESTETICĂ INTERPRETARE LECTOR

A AUTORULUI
POIEIN
„dacă aş scrie într-o zi o interpretare a cărţilor
mele, aş putea să arăt... că există o unitate
fundamentală a tuturor operelor mele”

„Cred că cele mai bune cărţi ale mele vor fi

scrise de altcineva”

„Sunt din ce în ce mai convins de valoarea

literară a materialelor de care dispune istoricul
religiilor. Dacă arta – şi în primul rând arta
literară, poezia, romanul- cunoaşte o nouă
renaştere în zilele noastre, ea va fi stârnită de
redescoperirea funcţiei miturilor, a simbolurilor
religioase şi a comportamentelor arhaice. În
fine ceea ce fac de mai mult de cincisprezece
ani este cu totul străin de literatură. S-ar putea
ca cercetările mele să fie considerate într-o zi ca
o tentativă de a regăsi izvoarele uitate ale
inspiraţiei literare”
„Suntem creatori în universurile imaginare cu
mai multă şansă decât putem fi pe planul
Istoriei. Faptul că se petrece ceva, că se petrec
tot felu de lucruri este la fel de semnificativ
pentru om ca şi faptul de a trăi în istorie sau de
a spera să o modifice”
„Pe nesimţite m-am trezit interesat nu numai de
ştiinţele naturale, ci de toate aceste universuri
noi pe care mi le revelau literaturile străine,
biografiile, cărţile de vulgarizare”

„Voiam să biruiască valorile ce sunt izvorâte

nici din economia politică, nici de
tehnică...valorile pur spirituale, absurd de
spirituale. Valorile creştinismului »
« N-am scris niciodată un roman pentru a scrie
un roman. Am urmărit un fel de meditaţie
neîntreruptă care a luat forme succesive, printre
care şi forma romanului »

« Omul poate face orice cu condiţia să vrea să

ştie cum să-şi controleze voinţa »
 « Să poţi crea orice şi totuşi să rămâi deasupra
indiferent faţă de opera ta, neutru, impasibil”
« Să contempli... să te contempli după ce ţi-ai
dovedit ţie însuţi că poţi crea, că poţi fi aşadar
orice ai voi ăsta e singurul meu vis »
“Nu înţeleg de ce o fi romanul carte în care se
descrie o boală, o meserie oarecare sau o
cocotă, şi n-ar fi tot atât de roman o carte în
care s-ar descrie lupta unui om viu cu propriile
sale gânduri sau viaţa unui om între cărţi şi
vise”
« Orice se întâmplă poate constitui un roman. Şi
în viaţă nu se întâmplă numai amoruri, căsătorii
sau adultere; se întâmplă şi ratări, entuziasme,
filozofii, morţi sufleteşti, aventuri fantastice »
« Notele acestea sunt descoperirile şi
experienţele vocaţiei mele ... le adun şi le public
fără niciun gând literar. De altfel n-am scris
niciodată literatură »

Completaţi tabelul predicţiilor:

Ce credeţi că se va întâmpla cu Ce s-a întâmplat de fapt?
adevărat?
- -
- -
- -

ÎNŢELEGEREA OPEREI- SUBIECTUL- ÎNTREBĂRI INTRATEXTUALE

1. Cine este personajul principal?
2. Câţi ani a petrecut acesta în India?
3. Cu cine era amic Allan?
4. Unde o vede prima dată pe Maitreyi?
5. Cine este vecinul lui Allan? Cu ce se ocupă?
6. Ce are acesta împotriva lui Maitreyi?
7. Cum i s-a părut personajul principal la început Maitreyi?
8. Cu ce se ocupă Allan? De unde venea el?
9. De ce era/ se simţea superior pe şantier?
10. Cu ce alt prieten intră în casa lui Narendra Sen?
11. Ce iubea cel mai mult Allan?
12. Cu cine se întâlneşte în vizită?
13. Cum îi vede pe membri familiei?
14. Cu ajutorul cui se schimbă viaţa profesională a lui Allan? Cum?
15. Ce se întâmplă în junglă?
16. Ce fel de probleme are Allan în luna august? De cine este ajutat?
18. Ce începe să facă Allan?
19. Cum era reacţia lui Maitreyi faţă de cei din jur?De ce ?
20. Ce fac cei doi împreună ?
21. Când îţi face curaj maitrezi să intre în vorbă cu el ?
22. Cu ce se ocupă Maitreyi ?
22. Cine era Guru ?
23. Cum se comportau cei din familie lui Narendra Sen cu Allan?
24. De cine era îndrăgostită Maitreyi ?
25. Unde obişnuiesc să se întâlnească ?
26. Ce schimbări vrea să facă Allan în viaţa lui ?
27. Cum începe relaţia lor ?
28. Ce îi oferă Maitreyi lui Allan ca simbol al iubirii ?
29. Ce schimbări se produc în familie ?
30. Care era relaţia lui Allan cu foştii lui prieteni ?
31. În ce zi se sărbătoreşte ziua lui Maitreyi ?
32. Ce se întâmplă de ziua ei?
33. Cum se schimbă situaţia celor doi ?
34. Cum reacţionează familia la aflarea adevărului despre relaţia dintre ei?
34. Unde este nevoit să se mute Allan?
35. Cum comunică cu Maitreyi? Prin intermediul cui?
36. Cum se manifestă disperarea lui Allan ?
37. Cu cine începe să aibă o relaţie ?
38. Ce se întâmplă cu Maitreyi ? Cine îi aminteşte lui Allan de ea ?
Cerinţă:
Realizaţi o compunere de 1-2 pagini în care să încadraţi evenimentele acţiunii în momentele
subiectului. În cadrul compunerii vei urmări la alegere între varianta tradiţională (expoziţiune,
intrigă, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant, deznodământul), varianta lui Spiegel
(expoziţiunea, evenimentul declanşator, complicaţia, rezolvarea, finalul, morala) sau varianta lui
Greimas şi Larivaille (Starea iniţială, Complicaţie sau forţa perturbatoare, Dinamica acţiunii,
Rezolvarea sau forţa echilibrantă şi starea finală)
Barem:
Conţinutul rezumatului 100 p
1. Respectarea fidelităţii faţă de textul dat. (Concordanţa dintre conţinutul textului dat şi rezumatul realizat
- în totalitate: 20 p./ parţial: 10 p.) 20 puncte
2. Desprinderea elementelor esenţiale/ a ideilor principale ale textului. (Desprinderea adecvată a
elementelor esenţiale/ a ideilor principale: 20 p.; desprinderea parţial adecvată sau cu omisiuni a
elementelor esenţializate/ a ideilor principale: 10 p.) 20 puncte
3. Prezentarea esenţializată, pe baza ideilor principale, a succesiunii întâmplărilor la care participă
personajele. (Prezentare în succesiune logică, esenţializată: 20 p.; prezentare cu omisiuni sau cu amănunte
nesemnificative: 10 p.) 20 puncte/
4. Respectarea unor convenţii specifice rezumatului. (Relatarea la persoana a III-a; utilizarea modurilor şi
a timpurilor verbale potrivite; trecerea de la vorbirea directă la vorbirea indirectă, fără dialog inserat;
relatarea obiectivă, fără intervenţii emoţional-subiective şi fără citate - în totalitate: 20 p./ parţial: 10 p.) 20
puncte
Redactare (Pentru acordarea punctajului, rezumatul trebuie să se încadreze în limita de spaţiu cerută. Nu
vor fi penalizate răspunsurile care depăşesc 1/2 pagini scrise.) Coerenţa textului. (Claritatea enunţului,
lexicul şi sintaxa adecvată.) 4 puncte/ Registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate conţinutului
rezumatului. 1 punct/ Ortografia şi punctuaţia. (0 - 2 greşeli: 1 p.; 3 sau mai multe greşeli: 0 p.) 3 puncte/
Aşezarea corectă a textului în pagină, lizibilitatea. 3 puncte (10 p. din oficiu)
 CARACTERIZARE PERSONAJ PRINCIPAL - ALLAN

Tipologia personajului:.....................................................................................

Modalităţi Text-suport Interpretare

de
caracterizare
“Mă aflam, atunci, la începutul carierei mele
în India. Venisem cu o sumă de superstiţii,
eram membru in "Rotary Club", foarte
mândru de cetăţenia şi descendenţa mea
continentală, citeam mult despre fizica
matematică (deşi în adolescenţă visasem să
mă fac misionar) şi scriam aproape zilnic în
jurnal.
“Iubeam dimineţile, înainte de răsăritul
zorilor, când tacerea mă făcea să chiui de
bucurie; o singurătate aproape umană, pe
acest câmp atât de verde şi atât de părăsit,
aşteptându-şi călătorul sub cel mai frumos
cer care mi-a fost dat să-l văd vreodată.
Îmi preţuiam mult timpul liber, dedicându-l
în întregime fizicei matematice, îl refuzasem.
E ciudat cât de incapabil sunt să prevăd
evenimentele esenţiale, să ghicesc oamenii
care schimbă mai târziu firul vieţii mele.
şi Maitreyi a fugit iar lânga fereastră, ne-am
sfiit amândoi să ne mai privim, intr-atât
fusese de clandestină şi de caldă comuniunea
noastră.
Am fost întotdeauna conştient de spiritul meu
constructiv, de energia mea de alb civilizator,
de folosul meu pentru India.
Eram cuprins de un sentiment ciudat: că
trăiesc o existenţa de pionier, că munca mea
de construcţii ferate în junglă este mult mai
eficace pentru India decât o duzină de carţi
asupra ei, ca lumea aceasta atât de veche şi
munca noastră laolaltă atât de nouă îşi
aşteaptă încă romancierul; căci o altă Indie
decit cea a reportagiilor de călătorie şi a
romanelor mi se dezvăluia mie atunci, printre
triburi.
La începutul lunii august m-am îmbolnavit de
malarie, o malarie gravă, întovărăsită de un
surmenaj nervos.
Gândul că Harold s-a interesat de mine m-a
mişcat atât de profund... Mi se părea că sunt
singur, părăsit undeva fără prieteni şi fără
cunoscuţi, şi mi-era teamă de moarte.
şi nu ştiam cum să-mi explic sentimentul
acesta ciudat; nu era în niciun caz dragoste, şi
nici respect nu era, pentru că Maitreyi mi se
păruse până atunci o bengaleza îngâmfată şi
stranie, care dispreţuieşte albii şi e atrasă
totuşi de ei.
mi-aduc aminte că strigau în mine două
suflete; unul mă îndemna către viaţa nouă, pe
care niciun alb, după ştiinţa mea, nu o
cunoscuse de-a dreptul din izvor, o viaţă pe
care vizita lui Lucien mi-o relevase ca pe o
minune, pe care prezenţa Maitreyiei o făcea
mai tainica şi mai fascinantă ca o legendă,
către care ma simţeam atras şi dezarmat; şi
celălalt suflet se revoltă împotriva
conspiratiei acesteia din umbră a şefului meu
pentru a-mi paraliza libertatea şi a mă
implica într-o existenţă cu rigori şi mistere,
unde petrecerile mele tinereşti vor trebui
sacrificate, băuturile excluse, cinematografele
rarite.
Aş vrea să mărturisec de la început şi răspicat
că niciodată nu m-am gândit la dragoste în
cele dintâi luni petrecute în tovărăşia
Maitreyiei. Mă ispitea mai mult faptul ei,
ceea ce era sigilat şi fascinant în viaţa ei.
N-aş fi suportat pentru nimic in lume să-şi
bată joc de mine o fată de 16 ani, pentru care
nu simţeam niciun fel de dragoste, ci numai
delicii intelectuale.
Mi-era indiferentă Maitreyi atât timp cât mă
ştiam căutat cu afecţiune de întreaga familie;
mă temeam când am bănuit o cursă
matrimonială; dar de îndată ce hotarârea mea
de a rămâne celibatar a fost cunoscută şi
Maitreyi s-a schimbat cu totul faţa de mine, a
inceput să-mi fie dragă (notă: nu e adevarat),
şi sufăr un pic de gelozie, de singurătate, de
menirea mea.
Patima creşte, delicios şi firesc amestec de
idilă, sexualitate, prietenie, devoţie. Când
stau lângă ea pe covor, cetind împreună, dacă
mă atinge, sunt excitat şi mă turbur
nebuneşte. Ştiu că şi ea e turburată.
Eu nu o iubesc. O admir enorm şi mă excită:
totul, carnea, ca şi sufletul. Am surprins ceva
nou în ea. Vorbeam cu Lilu şi i-am spus că
voi repeta anumite lucruri, auzite de la ea,
 soţului
Eram gata să-i spun Maitreyiei: -Vrei să fii
soţia mea?... si sunt gata şi acum. Aş fi atât
de fericit soţul ei! Atât de purificat, de
senin..."
ea m-a întrebat dacă sunt pur, şi numai
gândul că s-ar putea să nu fiu a inspăimântat-
o într-atât.
Era un ceas, acela, în care simţeam atît de
cert că sunt cel dintâi şi singurul, încât nu mi-
era teamă de nimic. Trecutul ei nu mă
tortura...
Eram atât de infatuat de siguranţa dragostei
Maitreyiei şi de voluptatea care mă cuprindea
întotdeauna în apropierea ei, încât o luai
îndată în braţe şi începui s-o sărut.
Aproape că am plâns, acolo, singur,
gîndindu-mă că aş putea-o pierde; numai
gândul că n-am s-o pot avea din nou alături
de mine mă înfiora şi îmi întuneca mintea.
Nu credeam că aş fi putut supravieţui sănătos
unei despărţiri de Maitreyi.
P.S. Te rog nu fii inoportun, încercând să te
explici şi adaogând astfel alte minciuni la
depravatul d-tale caracter.
Un băiat energic ca d-ta iese întotdeauna din
încurcătură
- De ce i-aş urî? Eu le-am făcut tot răul. Ce
vină pot avea ei? Afară, doar, de faptul că m-
au adus în casă
Îmi venea să urlu, să râd. Simţeam că, dacă
nu mă apuc bine de masă, îmi pierd
cunoştinţa. J. observă schimbarea mea şi ma
consolează.
Scene semnificative:

Relaţia cu personajele:

Exprimarea punctului de vedere:

 CARACTERIZARE PERSONAJ PRINCIPAL - MAITREYI

Tipologia personajului:.............................................................................................

Modalităţi de Text-suport Interpretare

caracterizare
Mi se părea urâtă? cu ochii ei prea
mari şi prea negri, cu buzele cărnoase
şi răsfrânte, cu sânii puternici, de
fecioară bengaleză crescută prea plin,
ca un fruct trecut în copt. Când i-am
fost prezentat şi şi-a adus palmele la
frunte, să ma salute, i-am vazut
deodata bratul intreg gol si m-a lovit
culoarea pielii: mata, bruna, de un
brun nemaiintalnit pina atunci, s-ar fi
spus de lut si de ceara.
Maitreyi mi s-a parut, atunci, mult
mai frumoasă, în sari de culoarea
ceaiului palid, cu papuci albi cusuţi în
argint, cu şalul asemenea cireşelor
galbene, şi buclele ei prea negre, ochii
ei prea mari, buzele ei prea roşii creau
parcă o viaţă mai puţin umană în acest
trup înfăşurat şi totuşi transparent
O priveam cu oarecare curiozitate,
căci nu izbuteam să înţeleg ce taină
ascunde făptura aceasta în mişcările ei
moi, de mătase, în zâmbetul timid,
preliminar de panică, şi mai ales în
glasul ei atât de schimbat în fiecare
clipă, un glas care parcă ar fi
descoperit atunci anumite sunete.
Vorbea o englezească fadă şi corectă,
de manual, dar, de câte ori începea să
vorbească, şi eu, şi Lucien nu ne
puteam opri să n-o privim; parcă ar fi
chemat vorbele ei!
Imaginea Maitreyiei, de care mă
despărţisem de mult, îmi apăru iaraşi
în faţa ochilor, de astă dată mai caldă,
mai umană, aproape zeflemitoare, cu
zâmbetul ei fardat.
Fiica-mea cunoaşte două coduri de
eleganţa, râse inginerul (trăgâd cu
ochii la Geurtie, pe care a spionat-o
apoi tot timpul, mai ales după ce
spunea ceva de spirit). Codul acesta,
occidental, îl aplica însă numai faţă de
doamne şi domnişoare
"Va rog să-mi spuneţi când se întoarce
tata"... N-o înţelegeam; mi se părea
că e un copil, o primitivă. Mă atrăgeau
vorbele ei, mă incintau gândirea ei
incoherentă. naivităţile ei, şi multă
vreme, mai târziu, mi-a plăcut să mă
consider om întreg alături de această
barbară.
cu un an înainte, când Maitreyi avea
aproape 15 ani şi trecuse examenul de
matriculaţie la Universitate, şi se
pregătea pentru Bachelor of Arts.
Fiica-mea ţine o conferinţă despre
esenţa frumosului, îmi spuse
Mă aşteptă la uşă, cu o faţă obosită,
ochii rugători şi buzele straniu de
roşii. (Amănuntul acesta m-a frapat:
am aflat mai târziu ca, de câte ori
ieşea în oraş, îşi vopsea buzele cu pan,
după ceremonialul eleganţei
bengaleze.)
Urăşte sau dispreţuieşte pe admiratori.
Visează un bărbat excepţional,
deasupra sentimentelor şi
sentimentalismului. Atitudinea mea o
enervează.
Ştiu că mă iubeşte. Nu se poate
ascunde. Ştiu că e legată de mine.
Nici o femeie nu m-a turburat atâta.
Suferinţa mea senzuală e un blestem,
în această luna aridă, cu atâtea lucrări
pe cap. Să fie, oare, misterul trupului
ei?
Pasiunea o face frumoasa. Senzual,
carnal, e peste fire de ispititoare. Fac
eforturi ca să o judec hidoasă, grasă,
urât mirositoare şi să mă pot stăpâni.
E un fel de meditaţie prin imagini
contrarii ceea ce incerc eu. Adevărul
este că nervii mi se consumă inutil, şi,
de fapt, nu inţeleg încă nimic precis.
Ce vor cu mine?
Nu are o frumuseţe regulată, ci
dincolo de canoane, expresivă până la
răzvrătire, fermecatoare în sensul
magic al cuvantului
Seara îmi spune că e desperată că nu
i-a scris Tagore. Poetul e pentru ea
mai mult decât guru, e prieten,
confident, logodnic, zeu, poate amant.
Îmi mărturiseşte că nimeni nu
banuieşte legătura lor. O iubire
indiana. Sunt gelos?
Mă leg de tine, Pământule, că voi fi al
lui Allan , şi a nimănui altuia. Voi
creşte din el ca iarba din tine. Şi cum
aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu
venirea, şi cum îţi sunt ţie razele, aşa
va fi trupul lui mie. Mă leg în faţa ta
ca unirea noastră va rodi, căci mi-e
drag cu voia mea, şi tot răul, dacă va
fi, să nu cadă asupra lui, ci asupra-mi,
căci eu l-am ales. Tu mă auzi, Mama-
Pământ, tu nu mă minţi, maica mea.
(…). Şi cum tu nu oboseşti, maica
mea, tot astfel să nu obosească inima
mea în dragostea pentru Allan, pe care
cerul l-a născut departe, şi tu, maică,
mi l-ai adus aproape. O ascultam
fascinat(…) Când a tăcut, parcă îmi
era teamă să ating, într-atât mi se
părea de fermecată, de inaccesibilă
Tu nu ştii un lucru, îmi spuse. Nu ştii
că noi te iubim altfel (ezită şi se
corecta), ei te iubesc altfel, şi eu ar fi
trebuit să te iubesc tot aşa, nu cum te
iubesc acum... Trebuia să te iubesc tot
timpul ca la început, ca pe un frate.
Adio, Allan, adio, scumpul meu. În
viaţa viitoare ne vom întâlni iar,
dragule. Ai să mă recunoşti atunci? Ai
să mă aştepţi? Aşteaptă-mă, Allan, nu
mă uita. Eu te aştept. Altul nu se va
mai atinge de mine
Ceea ce iubeam eu mai însetat în
dragostea noastră era tocmai
spontaneitatea şi autonomia ei
S-a dat vânzătorului de fructe...
A fost o lovitură grea pentru noi toţi.
Maica e aproape nebună de durere.
Maitreyi a plecat la Midnapur, să
nască, chipurile în taină, dar toată
lumea a aflat. Au încercat să cumpere
pe nemernicul acela, dar acum sunt în
 proces...
Sen nu vrea sub niciun chip s-o
gonească. A spus că mai bine o
omoară cu mâna lui decât s-o dea
afară. Vor s-o facă poate filozoafă,
mai stiu eu ce... O păstrau pentru o
partidă bună, dar acum se ştie aproape
tot... Cine are s-o mai ia? Şi, totuşi, nu
vor s-o gonească. Maitreyi ţipa
întruna: "De ce nu mă daţi la câini?
De ce nu mă aruncaţi în stradă?!" Eu
cred că a înnebunit. Altminteri, cine ar
fi făcut una ca asta?...

Scene semnificative:

Relaţia cu personajele:

Exprimarea punctului de vedere:

Imaginea lui Maitreyi vs. Mircea Eliade

Identificaţi legătura dintre realitate şi ficţiune

“… întocmai ca şi în roman, drama în care ma Maitreyi ma întreba într-o zi daca vreau sa

aflam antrenat fara sa ştiu începuse tot într-o
biblioteca. Vazând ca deşi munceam câteva
ceasuri pe zi, “Indexul” înainta totusi destul de
încet, Dasgupta rugase pe Maitreyi sa ma ajute.
Lucram amândoi în biblioteca. În ultimele luni
ne împrietenisem. Îi dădeam lecţii de franceza,
iar ea mă ajuta la bengaleză traduceam împreuna
poeme de Tagore. Ştiam că venereaza pe Tagore,
pe care îl numea gudurev, stiam de asemenea cât
de complexă şi suspectă poate fi admiraţia
femeilor indiene pentru un gurudev, dar adâncit
în sanscrita şi în roman, nu eram gelos. Nu-mi
dadeam seama ca, împotriva vointei mele, eram
deja îndragostiti. Zic împotriva vointei mele,
pentru ca mi se parea ca întreaga familie
comploteaza sa rămânem cât mai mult timp
împreună, si banuiala asta ma făcea sa rezist
Dar, deşi crezusem că încep sa cunosc sufletul
indian, ma înşelasem. Nu era vorba de niciun
complot. E probabil că Dasgupta se gândise la
cu totul altceva: sa ma introduca în familia lui
printr-un fel de adoptie” Memorii ”, M. Eliade
p 201
învat bengaleza, mi-ar da ea lectii. Eu îmi
cumparasem deja, din cea dintâi saptamâna,
un manual simplu pentru conversat ia
bengaleza, din care citeam pe ascuns,
trudindu-mă sa prind întelesul acelor cuvinte
pe care le striga Maitreyi când era chemata sau
când se supara. (…) Chiar în acea zi, imediat
dupa masa, ne
am as ezat la lucru în odaia mea. Ma sfiisem
întâi sa luam lect iile în odaia mea si
propusesem biblioteca, dar inginerul m-a
sfatuit sa ramânem la mine, unde e mai multa
liniste. (Eforturile vizibile pe care le facea Sen
ca sa ma împrieteneasca cu Maitreyi si
toleranta excesiva a d-nei Sen ma stinghereau
tot mai mult ma faceau banuitor, rautacios.
Câteodata ma întrebam chiar daca nu s i-au
pus în gând sa ma casatoreasca cu fata lor, des
i, logic, lucrul acesta era o imposibilitate., s i
ei toti si-ar fi pierdut casta s numele daca ar fi
îngaduit o asemenea nunta.)” “Maitreyi”, M.
Eliade, pp. 46-47

Realizaţi o comparaţie între modul cum se reflectă iubirea în textul următor şi Maitreyi:
„Necazul este că nu poţi şterge nimic din ce s-a petrecut în viaţa ta. Tabloul rămâne aşa cum a
fost pictat. În literatură, scriitorul poate să renunţe la porţiuni care nu sunt în armonie cu întregul,
dar viaţa păstrează totul, nimeni nu poate înlătura un singur rând măcar, dacă ar fi fost posibil, aş
fi şters cu toată puterea anul 1930 din viata mea. Să-l las să cadă ca pe-o frunză de pe ramura
veşnic verde a vieţii mele; 1930, o frunză uscată ca dragostea mea pentru Mircea. Nu îmi mai
amintesc faţa lui, şi chiar dacă mi-o amintesc, nu mai simt nici durere, nici bucurie." "Atunci am
înteles că nimic nu durează în suflet, ca cea mai verificată încredere poate fi anulată de un singur
gest, că cele mai sincere posesiuni nu dovedesc niciodată nimic, căci şi sinceritatea poate fi
repetată, cu altul, cu alţii, că, în sfîrsit, totul se uită sau se poate uita, căci fericirea şi încrederea
adunată în atâtea luni de dragoste, în atâtea nopti petrecute împreună, pieriseră acum ca prin
miracol, şi nu supravieţuiseră în mine decît un întârîtat orgoliu şi o cumplită furie împotriva mea
însumi. Dorul meu de ducă fusese exact ca zorii înainte de rasaritul soarelui, ca şi cum o putere
necunoscută m-ar fi chemat dintr-un loc necunoscut, să mă eliberez de cătuşele mele. Era ca
mesajul primăverii, care vine nevăzut şi face să încolţească sămânţa deschizând uşa închisorii
pământului. Era sortit ca pereţii închisorii mele să fie înlăturaţi. Mircea nu era decât o unealtă. Şi
ce închisoare e asta ? Este închisoarea încrederii oarbe în această lume, lumea pe care am
cunoscut-o prin intermediul celor şase simţuri şi o consideram finală. Ştiu că această stare de
spirit nu poate fi decât vremelnică, nu va dura prea mult. Totuşi, pentru un scurt răstimp, uşa
 închisorii s-a deschis in faţa mea. Am putut vedea infinitul. M-am înălţat până la o altă
dimensiune, de unde am putut înţelege ca ceea ce noi socotim trecut, nu e trecut. Timpul nu se
duce nicăieri, nu are nici început, nici sfârşit. Întocmai ca Arjuna, aveam şi eu binecuvântarea
unui Spirit Universal. Dar ce câştigasem prin asta? Dezorientată, mă rugam stăruitor : “Doamne,
spune-mi cum să mă port ?” Oare nu ştiu şi singură răspunsul ? Nu de pierdere sau de caştig e
vorba, există anumite evenimente care nu au un rost imediat în viaţa de fiecare zi, dar asemenea
lucruri ireale, superflue şi lipsite de scop sunt cele care alcătuiesc lumea oamenilor, cea atât de
deosebită de cea a animalelor. La capătul acestor opt luni, realizam că nu eram numai un biped,
eram o fiintă umană, cu o sămânţă de nemurire în mine şi cu dreptul de a privi realitatea dintr-o
altă perspectivă”. Dragostea nu moare - Maitreyi Devi.

Dezbatere - Treptele iubirii în Maitreyi

Identificaţi momenet/ evenimente/ stări prin care se creionează
Eros - iubirea pasională.
Cuplu: Bărbat – Allan – european, englez – 24 de ani – inginer
Femeie – Maitreyi – bengaleză – 16 ani – iubea filozofia/ esenţa frumosului
 « acum 10 luni » - i se părea “chiar urâtă”
 Întâlnirea de la librărie – îngâmfată
 Întâlnirea din casa familiei Sen – apar primele priviri şi emoţii
 Tatonările – lecţii, biblioteca, ceai, terasă
 Sărutul, îmbrăţişarea
 “nunta în cer” – dăruirea îndrăgostiţilor
 Logodnă
 Despărţirea, sfârşitul relaţiei
 Reminescenţele relaţiei de iubire (suferinţă, lacrimi, dorul, deznădejde, dezamăgire)
 Îndreptarea sentimentelor spre altcineva
Agape dragoste raţională, care ţine de caracteristicile celui iubit
Maitreyi – Guru
Chabu – Pom (panteism)
Philia prietenia, cu afecţiunea
Maitreyi – Chabu – Allan
Allan – Harold
Sorges un sentiment natural, ca acela dintre părinţi şi copii.
Maitreyi – dl/ dna Sen
Allan – dl Sen
Cerinţe:
 Anatomia sentimentului de iubire - Sexos: “iubirea e doar gradul superlativ al plăcerii. Eu
iubesc aşa cum iubeşte şi Dumnezeu – fără descriminări de timp, loc, rasă, culoare, sex şi
aşa mai departe”
 Realizaţi un eseu liber în care să prezentaţi treptele iubirii în romanul Maitreyi.

Receptare critică25 - Alexandra Protopopescu, Romanul psihologic românescu, Ed.

Eminescu, 1978, p. 197
Maitreyi este socotită capodoperă a romancierului şi unul din cele mai pure romane de
introspecţie din literatura noastră. E mai ales o carte plină de farmec şi poezie, în înţelesul
proporţionat în care analiza suportă lirismul. Comparaţia cu Adela lui G. Ibrăileanu se susţine şi
din acest punct de vedere. Venind după Isabel şi apele Diavolului, e în multe privinţe o
25
Dezvoltarea spiritului critic al elevului
reformulare superioară a acestuia: tragicul purităţii. Realizările sunt cu totul altele. Dacă Isabel...
lasă să se vadă cum rigoarea poate fi parazitară, Maitreyi dovedeşte că o anumită ignorare a ei
poate duce la artă. Didacticisme există şi aici, dar în altă doză şi mai ales cu altă funcţionalitate
romanescă. Aşa cum sugestiile autobiografice stăpânesc pretutindeni textul, în ciuda paradoxului
enunţat la un moment dat de erou, conform căruia "jurnalul e mai întotdeauna un prost psiholog".
în realitate, Maitreyi este jurnalul unui european, confruntat cu mentalitatea şi spiritul hindus.
Tânărul Allan, ajuns cu treburi inginereşti în India, este oaspetele (şi aproape fiul adoptiv) al lui
Narendra Sen, băştinaş cu îndeletniciri asemănătoare. Acesta are însă între urmaşi, pe Maitreyi,
nubilă de o misterioasă şi tulburătoare frumuseţe. între cei doi se înfiripă idila cu scadenţă tragică
şi romantică, ca în toate romanele cu care a fost comparat, Manon Lescaut, Paul et Virginie ori
Tristan şi Isolda. După dezvăluirea micuţei Chabu, Maitreyi se dă unui vânzător de legume, în
vreme ce Allan apucă drumul pustniciei tămăduitoare.
De o patetică simplitate, romanul este un poem al renunţării revelatoare. E în acelaşi timp un
copleşitor rechizitoriu al superstiţiilor de tot felul care frâng şi împiedică drumul omului spre
esenţele vieţii. Allan, europeanul lucid dintr-o rasă bine cunoscută nouă, devine analist dintr-un
exces de senzualitate, şi devine abstract în faţa celei mai ample materialităţi. Amestec de
frigiditate intelectuală şi elan biologic, proiectat de astă dată) cu un excepţional simţ al firescului.
Asupra acestui dublu îndemn ne informează chiar personajul în una din confesiunile sale: "mi-
aduc aminte că strigau în mine două suflete; unul mă îndemna către viaţa nouă, pe care nici un
alb, după ştiinţa mea, nu o cunoaşte de-a dreptul din izvor, o viaţă [...] pe care prezenţa Maitreyiei
o făcea mai tonică şi mai fascinantă ca o legendă, către care mă simţeam atras şi dezarmat, şi
celălalt suflet se împotrivea conspiraţiei din umbră a şefului meu pentru a-mi paraliza libertatea şi
a mă implica într-o existenţă cu rigori şi mistere, unde petrecerile mele vor trebui excluse...". (Un
atare tip conflictual, cu subiectivitatea scindată nu este o noutate pentru romanul interiorului. în
Şantier, autorul îşi exaltă adesea natura "duală": "în mine se zbat de când mă ştiu, două mari şi
seducătoare nostalgii: aş vrea să fiu în fiecare ceas altul, să mă scald în fiecare zi în alte ape, să nu
repet niciodată nimic. Dar aş vrea, în acelaşi timp, să pot găsi un punct fix de unde nici o
experienţă şi nici un raţionament să nu mă poată deplasa"1).
Maitreyi este, aşadar, obstacolul real şi totodată experienţa care ispiteşte. Ea "trage" după sine
jurnalul plauzibil şi omenesc al europeanului fascinat, scutindu-ne - fapt rar pentru romanul
psihologic - de a mai lua lucrurile exclusiv pe garanţia memoriei şi a inventivităţii eseistice. Nu
merită să ne scape această observaţie: eroul din Maitreyi (ca şi Codrescu din Adela lui
Ibrăileanu) reprezintă o subiectivitate vasală şi prin aceasta neobişnuită într-o lume a dictaturii
subiectului. Calea căreia i se consacră e cea a "virginităţii" şi purităţii eroice, concepte scumpe
propovăduitorului de asceză. Pendulând între starea de graţie şi amănuntul umil care o
prevesteşte, romanul înregistrează un joc aproape magic de-a lungul căruia carnalul şi materialul
îşi pierd definitiv autoritatea. O pierd sub radiaţia conceptului indic de comunicare transumană pe
care indianca îl opune setei de materialitate a europeanului.
Cu o voluptate izvorâtă din credinţă ancestrală, Maitreyi îşi desăvârşeşte opera de convertire,
într-o scenă antologică pentru ceea ce numeam altundeva senzualitate metafizică. Iată clipa
"orgisiacă" în accepţie tagoreană: "Ea îmi ceru să lepăd sandalele şi să-mi apropii piciorul de
piciorul ei. Emoţia celei dintâi atingeri n-am s-o uit niciodată. [...] Am ştiut că Maitreyi mi se dă
toată în acea abandonare a gleznei şi pulpei, aşa cum nu se mai dăduse vreodată. Scena de pe
terasă o uitasem. Nimeni n-ar putea minţi atât de dumnezeieşte, ca să pot fi păcălit de atingerea
aceasta îmi spuneam. Mi-am ridicat fără voie piciorul sus pe pulpe, până aproape de încheietura
aceea a genunchiului, pe care o presimţeam halucinant de dulce, de fierbinte, pe care o ghiceam
brună şi virgină, căci fără îndoială nici un trup omenesc nu se înălţase atât de departe în carnea ei.
[...] Niciodată n-am ştiut [s.a.] mai precis ca atunci că posed ceva, că posed absolut."
 Să ne amintim consideraţiile lui Mircea Eliade pe marginea conceptului de renunţare.
Romancierul îşi aduce eroul în situaţia în care asceza înseamnă "senzualitate disciplinată",
înfrânare dirijată spre rit. Izgonit din Bhowanipore, "omul nostru", ca să-l numim astfel pe Allan,
îşi revine în simţiri, semn că hotărârea bătrânului tată fusese întemeiată, într-un bungalow din
Himalaya, el cugetă la nepotrivirea dintre împerecherea cerească şi fructele pământului. "Eram
însetat de concret, de viaţă nemijlocită, de prezenţă. Pe mine mă chinuie tocmai amintirea ei
carnală, tocmai aceea ce era viu şi imediat şi neînlocuibil în făptura ei, înlocuit fiind de o idee, de
un mit. Nu voiam să mă consolez, cu o dragoste eternă şi cerească; dragostea mea cerea împlinire,
vieţuire pe pământ, nu pereche îngerească...".
E sinceritatea omului care nu-şi poate încălca pravila, dar nu e o dovadă că orice cale spre
puritate e abandonată. Surghiunit în pustietatea aspră a munţilor, Allan descoperă o bizară
muziciană, Jenie, care se pretinde "căutătoare de absolut". Pribeagă, altminteri fiinţă temerară şi
stranie, i se aruncă în braţe, pe baza poveştii de dragoste pe care i-o încredinţează. Dar, Allan o
respinge lăsându-ne să înţelegem că a pierdut pentru totdeauna bucuria înfruptării. Ascetul
străfulgerat de ideea necar-nalităţii asiate a ales o cale de reprimare mai potrivită cu vitalismul
nostru şi europeana iubire de sine: Singurătatea. Din ultimul capitol aflăm că, la rândul ei,
frumoasa bengaleză trece prin Purgatoriu.
Maitreyi rămâne un roman al beatitudinii dezastruoase ce poartă fiinţa spre vastităţi
necunoscute. Să luăm această cam "neînfrânată" frază drept o formulă a înfrânării. Lipsa aproape
ostentativă de peisaj şi acuarelă e o biruinţă a scriitorului dunărean. Printr-o armonioasă adâncire
a tuturor valorilor romaneşti, pitorescul intră în contul cadrului spiritual abordat”
Cerinţe:
1. Identificaţi unghiul de receptare al textului?
2.Ce are în prim-plan criticul literar?
3. Enumeră cărţile cu care criticul face analogii. De ce analizează prin analogie?
4.Care este finalitatea demersului critic?
5.Care sunt evenimentele din roman pe care le ia în discuţie? De ce le alege pe acestea?
Film/Carte
Realizează o paralelă între ecranizare şi cartea de la care s-a pornit filmul La nuit bengale,
regizor Nicolas Klotz, Franţa 1988, rolul principal Hugh Grant
Notă! Ideea centrală – pierderea identităţii culturale odată cu întâlnirea cu modul de viaţă indian
Viziune apocaliptică a luptei popoarelor împotriva occidentului
Richard Reschika – Introducere în opera lui Mircea Eliade, Buc, Ed Saeculum, 2000, p. 80

Modele de eseu, Bac 2009:

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini în care să prezinţi viziunea despre lume într-un roman al experienţei,
pornind de la ideile exprimate în una dintre următoarele afirmaţii critice:
„Să nu scriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce gândesc eu... Aceasta-i singura realitate pe
care o pot povesti. […] Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi”. (Camil Petrescu, Noua
structură şi opera lui Marcel Proust)
„Literatura nu e decât un aspect al culturii, afirmarea unei poziţii spirituale, colective sau
individuale. Cultura e valorificarea şi organizarea experienţelor. Literatura nu va fi decât
concretizarea acestor experienţe. […] Literatura va oglindi, deci, în infinite nuanţe, acest
amestec de elemente ce pătrund în conştiinţă prin experienţe”. (Mircea Eliade, Itinerariu
spiritual)
Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în formularea tezei/
a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu minimum 4 argumente/ raţionamente logice/ exemple
concrete etc.) şi concluzia/ sinteza. Pentru conţinutul eseului, vei primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui, vei
 primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilităţi de analiză şi
de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini.

GEORGE CĂLINESCU
ENIGMA OTILIEI

George Călinescu26 în amintirea criticilor

 Nicolae Manolescu: „Vorbitorul Călinescu era înainte de orice un actor sau mai bine ,
un iluzionist. Punea stăpânire pe ascultători prin mijloace doar de el cunoscute şi-şi
încerca apoi necontenit puterea, până ce ieşea, în ropotul de aplauze. Spontaneitatea
vorbitorului se transmitea numaidecât ascultătorilor. El inventa textul sub ochii noştrii:
textul ca şi spectacol, scenariul, ca şi regia. Cursul nu era curs: cuvintele se prindeau de
orice întâmplare, de orice reacţie a unui ascultător, asociaţiile răsăreau pe neaşteptate în
mintea lui”

 Emil Manu: „În conversaţie, Călinescu vorbea numai de el; nu exista dialog. De la
Tudor Vianu învăţam, reţineam, mă instruiam. De la Călinescu n-am reţinut prea multe
date şi prea multe nume, am reţinut sensuri, sentimente ale epocilor, revelaţii ale unor
sensibilităţi şi mai ales am învăţat că erudiţia fără voluptate, lectura fără iniţiere magică în
opera unui poet e un act de anticultură”.

 Dumitru Micu: „La cursuri devenea actor. O făcea din convingerea că pentru a recepta
tensiunea ideilor e necesar să ne transpunem într-o stare specială, să părăsim teritoriul
vieţii concrete, devenind inactuali”

Cerinţe:
1. Care sunt trăsăturile dominante ale criticului/ omului/ scriitorului G Călinescu?
2. Cum îl receptezi prin vorbele criticilor de azi?
3. Cum crezi că şi-ar comenta cartea Enigma Otiliei?
4. Ia locul criticului G. Călinescu, şi realizează un monolog adresat unor elevi/ studenţi
virtuali, în prim-plan să ai romanul Enigma Otiliei.
5. Care crezi că sunt calităţile umane pe care trebuie să le aibă un lector avizat. Crezi că
prin lectură ne dezvoltăm propriile valori şi atitudini?
6. La ce crezi că foloseşte literatura? (aplicaţia se poate dezvolta apelând la cartea cu titlul
omonim de Antonio Spadaro)

26
Studii de estetică şi literatură universală: Principii de estetică (1939), Impresii asupra literaturii spaniole (1946), Sensul
clasicismului (1946), Studii şi conferinţe (1956), Scriitori străini (1967), Ulysse (1967), Poezie: Poesii (1937), Lauda
lucrurilor (1963), Teatru: Şun, mit mongol sau Calea neturburată (1940) Ludovic al XIX-lea (1964), Teatru (1965), Proză:
Cartea nunţii (1933), Enigma Otiliei (1938), Trei nuvele (1949), Bietul Ioanide (1953), Scrinul negru (1965), Istorie şi
critică literară: Viaţa lui Mihai Eminescu (1932), Opera lui Mihai Eminescu (1934), Viaţa lui Ion Creangă (1938), Istoria
literaturii române de la origini până în prezent (1941), Istoria literaturii române. Compendiu (1945), Universul poeziei
(1947), Nicolae Filimon (1959), Gr. M. Alecsandrescu (1962), Ion Creangă (Viaţa şi opera) (1964), Vasile Alecsandri
(1965), Publicistică: Cronica mizantropului, Cronica optimismului (1964), Ulysse (1967), Impresii de călătorie Kiev,
Moscova, Leningrad, 1949, Am fost în China nouă, 1953, Lucrări in alte limbi Alcuni missionari catolici italiani nella
Moldavia nei secoli XVII e XVIII (1925)
7. Citeşte din Cronica Optimistului fragmentul Tot mai înveţi maică, şi exprimă-ţi opinia
despre modul în care simte G Călinescu verbul a învăţa.

George Călinescu ... spre actul artistic

Identifică elemente specifice metodei de creaţie a lui G. Călinescu.

“Eu nu am citit niciodată o carte, eu am tradus-

o”
“Noi vom putea fi tolstoieni, balzacieni, adică
procupaţi de sensul lumii şi de forma exterioară
a omenirii”
“Romanul modern studiază omul comun şi face
anatomia şi clasificaţia întemeiându-se exclusiv
pe concret şi scoţându-şi specimenele din viaţa
diurnă”
“Romanul este în acest caz o operă de ştiinţă sau
cu un termen mai potrivit pentru câmpul artei, un
act de cunoaştere, metodic şi liniştit ca o disecţie
sau dacă vreţi pasionat rece, cu nervi
supravegheaţi . Ce este pe scurt un roman? O
scriere tipic realistă, demonstrarea unei idei
printr-o experienţă”
“Ceea ce conferă originalitate unui roman nu
este metoda, ci realismul fundamental”
“Eroii care stau în picioare prin propriile lor
puteri nu sunt reductibili la autor, ci explicabili
prin mediul care le-a dat naştere”
“Ceea ce lipseşte romanului românesc în genere,
chiar când aduce însuşiri remarcabile de stil şi
culoare, este contactul cu viaţa”

Geneza romanului
“Flaubertian aş putea spune şi eu Otilia c’est moi, e fondul meu de ingenuitate şi copilărie.
Verificarea unei scheme feminine reclamate de natura sufletului meu”
“Simion, fratele, a invadat cu numeroşii săi copii casa, dibuind banii şi luând lacom din ei”
“Dacă am pus acest titlu care ar putea să arate aşa Enigma Otilie,e ca să se vadă că enigma sa
este şi nu este, e pentru a sugera procesele unei vârste. Nu Otilia are vreo enigmă, ci Felix crede
că o are. Această criză a tinereţii lui Felix, pus pentru întâia oară faţă în faţă cu absurditatea
sufletului unei fete, aceasta este enigma”
Cerinţe:
1. Explică modul lui G. Călinescu de a începe crearea unei opere literare?
2. De ce nu preia toate personajele din grupul său de cunoştiinţe?
3. Fiind un roman realist contactul cu realitatea scriitorului nu ar trebui să fie de o pondere mai
mare?
4. Care e legătura între realitatea pe care o descrie în paginile romanului şi realitatea sa cotidiană?
Dacă ai începe crearea unei compuneri/ unui eseu liber/ unei poezii/ unei opere, de la ce
eveniment(e) ai porni?
5. Ce importanţă au pentru tine? De ce le-ai ales?
6. Există vreo legătură între evenimentele de geneză la care te-ai gândit tu şi evenimentele lui G
Călinescu?

DEZBATERE
Existenţa unor subiecte –tip de romane:
 Istoria tânărului care vrea să pătrundă cu orice chip în viaţă, subordonând toate afecţiunile
acestei pasiuni: ambiţiosul plat, comun
 Istoria ambiţiosului idealist, în stare de toate înfrângerile pentru glorie, putând oscila între ratare
grandilocventă şi geniul posac
 Istoria femeii nesatisfăcute, căzând la maturitate în dezordinea pasiunii romantice
 Istoria bărbatului matur, plictisit de căsnicie, distrugându-şi viaţa şi familia în experienţe erotice
tardive
 Istoria bărbatului sau a femeii care, neizbutiţi ei înşişi în viaţă, îşi revarsă energiile asupra
copiilor, devenind personagii odioase pentru alţii şi apăsătoare pentru propria lor progenitură.
 Romanul incapacităţii de adaptare, care nu duce la lirism, ca în nuvelistica noatră, ci la invidie.
Care dintre cele 6 „istorii” se regăsesc în cadrul romanului Enigma Otiliei? Argumentează.

Relaţia criticului G. Călinescu cu proza (adaptare după Terian, Andrei, G. Călinescu, A cincea
esenţă, Ed. Cartea Românească, Buc., 2009, p 150-152)
1. „genul eminamente prozaic” îl constituie, pentru Călinescu, romanul” (stil, compoziţie,
personaj)
2. elementul narativ fundamental îl reprezintă pentru Călinescu personajul
3. Diferenţa dintre poezie şi proză (referinţă/ emoţie/ sentiment/ „proza presupune un
discurs non-literar întretăiat din când în când de anumite insule estetice (sublimităţile afective)
care îl garantează astfel apartenenţa la sfera literaturii”)
Cerinţe:
1. În funcţie de ce îţi vei coordona analiza în momentul lecturării unui text epic?
2. Care sunt etapele pe care le vei urma în decodarea corectă a textului epic.
3. E nevoie de o ordine în gândirea unui cititor sau actul receptării textului ţine doar de
afectivitate?
4. În ce mod se structurează creaţia, fie ea compunere/ eseu/ operă literară?

Incipitul romanului vs incipitul filmului

Citeşte cu atenţie fragmentul extras:
„Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece, un tânăr de vreo
optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean, intra în strada Antim, venind dinspre strada
Sfinţii Apostoli cu un soi de valiză în mână, nu prea mare, dar desigur foarte grea, fiindcă, obosit,
o trecea des dintr-o mână într-alta. Strada era pustie şi întunecată şi, în ciuda verii, în urma unor
ploi generale, răcoroasă şi foşnitoare ca o pădure. într-adevăr, toate curţile şi mai ales ograda
bisericii erau pline de copaci bătrâni, ca de altfel îndeobşte curţile marelui sat ce era atunci
capitala. Vântul scutura, după popasuri egale, coamele pomilor, făcând un tumult nevăzut, şi
numai întunecarea şi reaprinderea unui lan de stele dădea trecătorului bănuiala că mari vârfuri de
arbori se mişcau pe cer. Tânărul mergea atent de-a lungul zidurilor, scrutând, acolo unde lumina
slabă a felinarelor îngăduia, numerele caselor. Uniforma neagră îi era bine strânsă pe talie, ca un
veşmânt militar, iar gulerul tare şi foarte înalt şi şapca umflată îi dădeau un aer bărbătesc şi
elegant. Faţa îi era însă juvenilă şi prelungă, aproape feminină din pricina şuviţelor mari de păr
ce-i cădeau de sub şapcă, dar coloarea măslinie a obrazului şi tăietura elinică a nasului corectau
printr-o notă voluntară întâia impresie. Din chipul dezorientat cum trecea de pe un trotuar pe altul
în căutarea unui anume număr, se vedea că nu cunoştea casa pe care o căuta. Strada era pustie şi
lumea părea adormită, fiindcă lămpile de prin case erau stinse sau ascunse în mari globuri de
sticlă mată, ca să nu dea căldură. în această obscuritate, strada avea un aspect bizar. Nici o casă nu
era prea înaltă şi nici una nu avea cat superior. însă varietatea cea mai neprevăzută a arhitecturii
(operă îndeobşte a zidarilor italieni), mărimea neobişnuită a ferestrelor, în raport cu forma scundă
a clădirilor, ciubucăria, ridiculă prin grandoare, amestecul de frontoane greceşti şi chiar ogive,
făcute însă din var şi lemn vopsit, umezeala, care dezghioca varul, şi uscăciunea, care umfla
lemnăria, făceau din strada bucureşteană o caricatură în moloz a unei străzi italice. în apropierea
mănăstirii şi peste drum de ea, o casă cu ferestre înalte era încă luminată. în faţa ei staţiona o
trăsură luxoasă cu doi cai albi, înăuntrul căreia dormea, cu capul în piept şi cu hăţurile în mână,
un birjar gros, înfăşurat în tipicul veşmânt lung şi încreţit de catifea. Tânărul ajunsese cu greaua
lui valiză în chip de balercă în dreptul ei şi, după oarecare examen, se opri lăsând o clipă jos
povara. Casa avea un singur cat, aşezat pe un scund parter-soclu, ale cărui geamuri pătrate erau
acoperite cu hârtie translucidă, imitând un vitraliu de catedrală. Partea de sus privea spre stradă,
cu patru ferestre de o înălţime absurdă, formând în vârful lor câte o rozetă gotică, deşi deasupra
lor zidăria scotea tot atâtea mici frontoane clasice, sprijinite pe câte două console. La faţadă,
acoperişul cădea cu o streaşină lată, rezemându-se pe console despărţite de casetoane, totul în cel
mai autentic stil, dar console, frontoane şi casetoane erau vopsite cu un ulei cafeniu. Zidăria era
crăpată şi scorojită în foarte multe locuri şi din crăpăturile dintre faţada casei şi trotuar ieşeau
îndrăzneţ buruienile. [...] Tânărul se întoarse spre intrarea din faţă şi medita un mijloc de a-şi vesti
prezenţa, însă nu văzu prin apropiere nici o sonerie, şi a bate la uşă i se păru, cum era şi natural, o
absurditate. într-adevăr, uşa, de forma unei enorme ferestre gotice de lemn umflat şi descleiat de
căldură sau ploaie şi bubos de vopsea cafenie, se întindea de la cele două trepte de piatră, tocite în
modul convexităţii, până aproape sub, streaşină. Nici o perdea nu acoperea ochiurile de geam,
pline de un praf străvechi, pe care se vedeau bine urmele picăturilor de ploaie şi ale melcilor fără
casă. Neavând alt chip de ales, tânărul apăsă clanţa moale şi dădu să tragă uşa. însă spre spaima
lui, uşa cea uriaşă se mişcă aproape de la sine, căzând spre el cu un scârţâit îngrozitor. Intimidat,
aşteptă ca lumea din casă, intrigată de zgomot, să năvălească jos, dar nu se întâmplă nimic.
Tânărul intră arunci, încercând să închidă cât mai bine infernala uşă, şi abia înăuntru făcu
uimitoarea descoperire că mânerul de os al unui probabil clopoţel interior atârna în sală. Nu
îndrăzni totuşi să sune numaidecât, într-atât îl miră anticamera. Ea era de o înălţime considerabilă,
ocupând spaţiul celor două caturi laolaltă. O scară de lemn cu două suişuri laterale forma un soi
de piramidă, în vârful căreia un Hermes de ipsos, destul de graţios, o copie după un model clasic,
vopsit detestabil cu vopsea cafenie, ţinea în locul caduceului o lampă cu petrol cu glob de sticlă în
chipul unui astru. Lampa era stinsă, în schimb o altă lampă plină de ciucuri de cristal, atârnată de
înaltul tavan, lumina tulbure încăperea. Ceea ce ar fi surprins aici ochiul unui estet era intenţia de
a executa grandiosul clasic în materiale atât de nepotrivite. Pereţii, care, spre a corespunde
intenţiei clasice a scării de lemn, ale cărei capete de jos erau sprijinite pe doi copii de stejar,
adulterări donatelliene, ar fi trebuit să fie de marmură sau cel puţin de stuc, erau grosolan tencuiţi
şi zugrăviţi cu şablonul şi cu mâna, imitând picturile pompeiene, şi îndeosebi porfirul, prin naive
stro-pituri verzi şi roşii. însă sistemul de perspective şi festoane, în loc să fie tratat pe întregul
câmp al anticamerei, printr-o optică falsă de zugrav, era tăiat în două secţiuni corespunzând
fiecărui cat, indicând astfel în chip supărător lipsa de coeziune a planurilor. în sfârşit, tavanul
imita prin zugrăveli casetoanele unui plafon roman. Acest sistem de decoraţie, precum şi
crăpăturile lungi şi neregulate ale pereţilor dădeau încăperii un aer de ruină şi răceală. Tânărul,
hotărându-se în fine, trase de mânerul clopoţelului. Atunci un fel de schelălăit metalic răsună de
sus ca-n nişte spaţii mari şi goale cu ecou rău. Trecu un timp chinuitor pentru necunoscutul de jos,
 apoi scara începu să scârţâie ca apăsată de o greutate extraordinară şi cu o iritantă încetineală.
Când provocatorul acestor grozave pârâituri fu jos, tânărul văzu mirat un omuleţ subţire şi puţin
încovoiat. Capul îi era atins de o calviţie totală, şi faţa părea aproape spână şi, din cauza aceasta,
pătrată. Buzele îi erau întoarse în afară şi galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi dinţi

Cerinţe:
1. Demonstrează că incipitul romanului este realizat în metodă balzaciană, având în vedere
următoarele caracteristici:
o Stabilirea reperelor temporale şi spaţiale (cronotop, Bahtin)
o Portretul tânărului
o Descrierea străzii
o Prezentarea în detaliu a arhitecturii casei
o Amănuntul semnificativ în descrierea interiorului casei
o Portretul bătrânului27
2. Care e diferenţa între codul scriptic şi cel vizual de redare a balzacianismului?
3. Regizorul filmului ia în considerare elementele de detaliu? Cum sunt redate în film? Ce fel de
cadre/ de unghiuri/ imagini etc?
4. Cum receptezi detaliul în film faţă de carte? Este o lectură hipologografică sau
hiperlogografică?
5. Care este scopul acestor elemente de detaliu?
6. Când mergi în vizită la rude/ prieteni/ cunoştinţe eşti atent la exteriorul locuinţei?
7. Ce ne transmit semnele/ simbolurile din exterior?
8. Care este raportul exterior-interior în astfel de descrieri?
9. Care sunt elementele ce supără ochiul estetului (N. Manolescu)?
10. Cine relatează descrierea naratorul sau Felix?
11. Prin ce elemente Strada Antim pare „o caricatură în moloz a unei străzi italice”?

Întrebări intratextuale – lectura 1

1. Cum este primit Felix de cei din casa lui Costache Giurgiuveanu?
2. Cu cine are plăcerea de a face cunoştinţă Felix încă din primele momente ale intrării în odaie?
3. Ce părere îi provoacă lui Felix primele personaje întâlnite?
4. Care dintre personaje conduce discuţia cu el?
5. Cum reacţionează Aglae la aflarea faptului că Felix va locui de acum în casa fratelui său?
6. Ce impresie îi lasă întâlnirea cu cel care broda o broboadă?

27
Modul de tratare a informaţiei în procesele lecturii:
 Emisfera stângă Emisfera dreaptăAuditiv
 Analitic
 Raţional
 Logic
 Linear
 Temporal
 Scvenţial
 Sensibil la diferenţeVisual
 Sintetic
 Intuitiv
 Analogic
 Global
 Spaţial
 Simultan
Sensibil la asemănări
7. Unde îşi petrece Felix prima noapte? Ce îi atrage atenţia în acea odaie?
8. Cine îi oferă o imagine de ansmblu despre membrii familiei?
9. Ce îi arată Otilia lui Felix? Care era intenţia părinţilor lor?
10. Cone întrerupe discuţia dintre cei doi? Cum se observă relaţia dintre Otilia şi Pascalopol?
11. Ce îi provoacă o primă enigmă lui Felix?
12. Ce se întâmplă seara la aceeaşi masă din casa lui Costache?
13. Ce îi propune Aurica lui Felix?
14. Ce face Felix în a treia zi? Unde merge în vizită şi ce descoperă despre familia Tulea?
15. Unde fac o excursie Felix şi Otilia? Ce se întâmplă acolo? Cum decurge relaţia cu
Pascalopol?
16. Ce informaţii aflăm despre Olimpia şi Stănică Raţiu?
17. Ce reuşeşte să obţină Stănică de la socrul său prin insistenţă?
18. Cum îl cheamă pe copilul familiei Raţiu? Ce se întâmplă cu el?
19. Cum obiţnuieşte Stănică să obţină bani de la cei din jur?
20. Ce zvon răspândeşte Stănică despre Otilia?
21. La ce facultate s eînscrie Felix? De la cine primeşte bani de înscriere?
22. La antipod se află Titi. Care sunt îndeletnicirile acestuia? Ce studiază? Cu cine se
împrieteneşte?
23. Stănică Raţiu aduce în casa lui Costache un doctor. Cine este acesta? Cu ce scop este adus?
24. Ce scrisoare scrie Felix? Cui îi este adresată? Când primeşte răspunsul? Întârzierea
răspunsului produce vreo incertitudine în sufletul tânărului?
25. Ce îi cere Felix Otiliei, în legătură cu relaţia sa cu Pascalopol?
26. Revenit în casa lui Costache, Pascalopol îl îndeamnă pe acesta să o înfieze pe Otilia. Cum
decurge înţelegerea lor? Ce atitudine ea Stănică?
27. Ce reacţie are Otilia la vederea atitudinii celor din familia Tulea?
28. Ce se întâmplă cu Felix după plecarea Otiliei? Cu cine începe o relaţie de plăcere?
29. Cum se dezvoltă Felix în meseria pe care şi-a ales-o?
30. Cum evoluează sau involuează Titi? Cu cine se căsătoreşte?
31. Cum se accentuează crizele lui Siomion?
32. Cu cine din familia Tulea are Georgeta o relaţie la început? Ajunge să se căsătorească cei doi?
33. Ce semnează membrii familiei Tulea la sugestia lui Stănică?
34. De cine este aşteptată la gară Otilia?
35. Pe cine aduce în casă Stănică?
36. Unde obişnuia Moş Costache să-şi adune banii? Ce dorea să-i construiască Otiliei?
37. Prezentaţi evenimentele de după îmbolnăvirea lui Costache.
38. De cine se îndrăgosteşte Aurica?
39. De cine este provocată moartea lui Costache? Cine organizează înmormântarea acestuia?
40. Ce dăruieşte Otilia din casa lui Costache? Unde pleacă aceasta?
41. Ce se întâmplă cu Felix? Dar cu familia Tulea?
42. Unde se întânesc Pascalopol şi Felix? Unde merge cel din urmă? Ce s-a întâmplat cu Otilia?
Cerinţă:
Realizaţi o compunere de 1-2 pagini în care să încadraţi evenimentele acţiunii în momentele
subiectului. În cadrul compunerii vei urmări la alegere între varianta tradiţională (expoziţiune,
intrigă, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant, deznodământul), varianta lui Spiegel
(expoziţiunea, evenimentul declanşator, complicaţia, rezolvarea, finalul, morala) sau varianta lui
Greimas şi Larivaille (Starea iniţială, Complicaţie sau forţa perturbatoare, Dinamica acţiunii,
Rezolvarea sau forţa echilibrantă şi starea finală)
Barem:
Conţinutul rezumatului 100 p
1. Respectarea fidelităţii faţă de textul dat. (Concordanţa dintre conţinutul textului dat şi rezumatul realizat - în
totalitate: 20 p./ parţial: 10 p.) 20 puncte // 2. Desprinderea elementelor esenţiale/ a ideilor principale ale textului.
(Desprinderea adecvată a elementelor esenţiale/ a ideilor principale: 20 p.; desprinderea parţial adecvată sau cu
omisiuni a elementelor esenţializate/ a ideilor principale: 10 p.) 20 puncte // 3. Prezentarea esenţializată, pe baza
ideilor principale, a succesiunii întâmplărilor la care participă personajele. (Prezentare în succesiune logică,
esenţializată: 20 p.; prezentare cu omisiuni sau cu amănunte nesemnificative: 10 p.) 20 puncte // 4. Respectarea unor
convenţii specifice rezumatului. (Relatarea la persoana a III-a; utilizarea modurilor şi a timpurilor verbale potrivite;
trecerea de la vorbirea directă la vorbirea indirectă, fără dialog inserat; relatarea obiectivă, fără intervenţii emoţional-
subiective şi fără citate - în totalitate: 20 p./ parţial: 10 p.) 20 puncte
Redactare (Pentru acordarea punctajului, rezumatul trebuie să se încadreze în limita de spaţiu cerută. Nu vor fi
penalizate răspunsurile care depăşesc 1/2 pagini scrise.) Coerenţa textului. (Claritatea enunţului, lexicul şi sintaxa
adecvată.) 4 puncte/ Registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate conţinutului rezumatului. 1 punct/
Ortografia şi punctuaţia. (0 - 2 greşeli: 1 p.; 3 sau mai multe greşeli: 0 p.) 3 puncte/ Aşezarea corectă a textului în
pagină, lizibilitatea. 3 puncte (10 p. din oficiu)

Caracterizarea personajelor principale

Felix
Tânăr de 18 ani
 Felix Sima este fiul doctorului Iosif Sima, de la Iaşi,
 Tatăl său murise şi-1 lăsase pe băiat în grija tutorelui său Costache Giurgiuveanu.
 După moartea mamei, cu mai bine de zece ani în urmă, după o lungă şi grea suferinţă şi
după moartea tatălui în anul trecut, Felix moştenise "o casă cam veche, dar solidă şi rentabilă" şi
"un oarecare depozit în bani", pe care le administra moş Costache de un an de zile, de când
băiatul rămăsese orfan.
 Tânărul venise la Bucureşti, la unchiul său, ca să urmeze cursurile facultăţii de medicină

„...un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean [...]. Faţa îi era însă juvenilă
şi prelungă, aproape feminină din pricina şiviţelor mari de păr ce-i cădeau de sub şapcă, dar
culoarea măslinie a obrazului şi tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă voluntară întâia
impresie”- caracterizare directă făcută de narator
„N-am ştiut, faci azil de bătrâni”- caracterizare directă făcută de alte personaje (Aglae)

Procesul de maturizarea intelectală

 Student la medicină
 Publicarea în reviste de specialitate
 Admirat de profesori
 Antiteza cu Titi
 Ambiţios,
 Învaţă şi face eforturi pemtru a se remarca pe plan profesional.
 Ferm şi tenace
 Munceşte cu seriozitate pentru a deveni un nume cunoscut în medicină,
 Devine profesor universitar, o autoritate medicală

Procesul de maturizare afectivă

 De la început, Felix simte pentru Otilia o simpatie spontană, care se transformă în iubire
 un adolescent orfan capabil de a iubi dezinteresat.
 Este chinuit de lupta ce se dă în sufletul său între a crede bârfele clanului Tulea şi a păstra o
dragoste pură pentru fată.
 îl descumpăneşte comportamentul derutant al Otiliei,
 nu-şi poate explica schimbările bruşte de atitudine ale fetei, trecerea ei de la o stare la alta.
 Plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol îl deznădăjduieşte,
 eşecul în dragoste îl maturizează, Felix păstrând în amintire o iubire romantică, înălţătoare,.
 înţelege că într-o societate degradată moral, dragostea nu mai poate fi un sentiment pur,
 Felix "se căsători într-un chip care se cheamă strălucit şi intră, prin soţie, într-un cerc de
persoane influente".

Autorul: „Nu Otilia are vreo enigmă, ci Felix crede aceasta. Pentru orice tânăr de douăzeci de
ani, enigmatică va fi pe vechi fata care îl va respinge, dându-i totuşi dovezi de afecţiune.” ;
„Iraţionalitatea Otiliei supără mintea clară, finalistă a lui Felix. [...] Şi apoi enigmă este tot acel
amestec de luciditate şi ştrengărie, de onestitate şi de uşurinţă.”
„Părăsit de toţi, obosit, Felix examina mediul în care picase. Otilia surprinsese de la început şi
n-ar fi putut spune ce sentiment nutrea faţă de dânsa, simţea doar că are încredere în ea.
Weissmann: „Orice femeie care iubeşte un bărbat fuge de el, ca să rămână în amintirea lui ca o
apariţie luminoasă. Domnişoara Otilia trebuie să fie o fată inteligentă. După câte mi-ai spus,
inţeleg că te iubeşte”.
.
Maturizare
 eşecul în dragoste îl maturizează, Felix păstrând în amintire o iubire romantică, înălţătoare.
 înţelege că într-o societate degradată moral, dragostea nu mai poate fi un sentiment pur,
Felix „se căsători într-un chip care se cheamă strălucit şi intră, prin soţie, într-un cerc de persoane
influente”

Felix vs. Luceafărul

Realizează o paralelă între trăsăturile lui Felix şi ale Luceafărului lui Mihai Eminescu.

Modalităţi de caracterizare/ trăsături:

Modalităţi de Texte-suport Interpretare/ trăsături
caracterizare
„Într - o seară de la începutul lui iulie 1909, cu
puţin înainte de orele zece; un tânăr - de vreo
optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean,
intra în strada Antim, venind dinspre, strada
Sfinţii Apostoli cu un soi de valiză în mână, nu
prea mare, dar desigur foarte grea, fiindcă,
obosit, o trecea des dintr - o mână într-alta.
Uniforma neagră îi era strânsă bine pe talie, ca
un veşmânt militar, iar gulerul tare şi foarte înalt
şi şapca umflată îi dădeau un aer bărbătesc şi
elegant. Faţa îi era însă juvenilă, şi -prelungă,
aproape feminină din pricina şuviţelor mari de
păr ce-i cădeau de sub şapcă, dar culoarea
măslinie a obrazului şi tăietura -elinică a nasului
corectau, printr-o notă voluntară întâia impresie”
„Libertatea îi risipise timiditatea şi-i dăduse
sentimentul valorii lui personale. Lipsa lui de
legături familiale mai afectuoase, deferenta uşor
compătimitoare cu care-1 înconjurau, toţi
 fiindcă era orfan dezvoltase firea, lui ambiţioasă.
Aştepta cu nerăbdare să se deschidă.
Universitatea, pentru a se pune cu aprindere pe
muncă, voind să-şi facă o carieră solidă, cât mai
curând”
„Noaptea, chipul Otiliei îl urmărea tot timpul, cu
temerea totodată de a nu-1 pierde. Simţea o
ciudată nevoie de prezenţa fetei, şi adesea nu
putea dormi...”
„Familiaritatea Otiliei avea... o nuanţă
protectoare, ca pentru o fiinţă inofensivă de care
nu te temi.
„îşi propunea să facă tot ce-1 sfătuia Otilia, să
ajungă un medic celebru în sfârşit, orice, dar
ilustru”
„Felix îşi dădea prea bine seama că o iubeşte pe
Otilia, fără să poată determina conţinutul acestui
sentiment”
„De altfel, faţă de Otilia îşi exercita sentimentul
filial, rămas nefolosit din pricina morţii timpurii
a mamei lui. Simţea nevoia să. i se
mărturisească, să se aşeze sub protecţia ei, să
facă întocmai ce i se.ordona”
„A fi savant era după el suprema onoare”
„Şi se hotărî totodată să - şi reprime orice
vanitate şi să nu mai comunice nimic nimănui,
să nu mai amintească de scopurile lui, să se
poarte în sfârşit astfel, până când meritul Iui va
izbucni singur şi indiscutabil peste câţiva ani”
„- De duşmănia sorţii mi - e frică. Mi-e frică să
rămân egal cu Titi, cu Stanică, cu ceilalţi, să
mă confund cu ei. Trebuie să mă
deosebesc, neapărat, prin ceva. Singura carieră
în care, pentru un om normal, cum mă socotesc,
pot ajunge în frunte, numai prin voinţă, este
aceea ştiinţifică."
„îl obseda, îl neliniştea această lume fără instinct
de rudenie, aprigă, în care un om nu se putea
încrede în nimic şi nu era sigur, de ziua de.
mâine. îi fură odioşi toţi, şi Costache şi Aglae, şi
ceilalţi, şi un gând îi stăruia în minte: să fugă cât
mai departe din această casă. Dar acum? Să
plece fără ştirea nimănui era primejdios. Putea
să - 1 aducă cu sila înapoi, fiind minor”

Realizează un eseu de 2-3 pagini în care să evidenâiezi evoluţia lui Felix din Enigma Otiliei.
În cadrul eseului vei avea în vedere:
 tipologia personajului:
  trăsături/modalităţi de caracterizare
 scene semnificative pentru evoluţia personajului
 relaţia cu celelalte personaje
 exprimarea opiniei despre evoluţia personajului

Otilia – caracterizare personaj principal, feminin

Compară descrierea lirică a Otiliei din poezia Părul Otiliei de G. Călinescu, cu proiecţia epică din
fragmentele extrase din roman:

Text-suport Text-suport Observaţii

Părul Otiliei Enigma Otiliei

Când zâmbeşti la mine cu ochi „Fata părea să aibă optsprezece

de safir/ Gătită c-o rochie ca un nouăsprezece ani. Fata măslinie, cu
patrafir/ cu mâna resfir părul tău nasul mic şi ochii foarte albaştri,
Otilia/ Negru ca vanilia// ce arăta şi mai copilăroasă între
mireasmă dulce-n capul tău multele bucle şi gulerul de dantelă.
barbar!/ Levandă, castane, trifoi, Însă în trupul subţiratic, cu oase
chihlimbar?/ Pe el clocoteşte-o delicate de ogar, de un stil perfect...
rază infernală/ Gheizer de era o mare libertate de mişcări, o
cerneală.// Cum pe tronuri stai de stăpânire desăvârşită de femeie.
late fotolii/ Înflorind brocarturi Otilia amesteca o seriozitate rece,
mâncate de molii/ Te-ncununi c- blazată cu cele mai teribile
o mare crisantemă sumbră,/ C-o copilării. Într-o zi îmbrăca păpuşi,
tiară de umbră.// De se mişcă în alta mustră pe moş Costache că
vântul prin pletele tale/ E-o se murdăreşte pe haine cu scrum de
desfoliere de grele petale,/ Se ţigară şi-l scutura întorcându-l în
scutură moale răzoare nebune/ toate chipurile, ca pe un copil, spre
Cu crini de cărbune// Trupul tău râsul de plăcere al aceluia. Altă
vibrează ca un brad sonor / dată Otilia fu nemulţumită de
Tresare de-un palpit de păsări în gospodăria Marinei şi, punându-şi
sbor/ Sclipeşte undind, frunzos un şorţ înainte, se aşeză serios pe
policandru/ Cu foi de oleandru// treabă, cerând concursul lui Felix.
Ochii tăi evocă mare şi pădure/ Dar se plictisi curând. Din uşă
Conifere aspre pe calcaruri dure/ văzuse strălucirea ierbii grase din
Conifere aspre pe calcaruri fundul grădinii şi avu o dorinţă şi
dure,/ Laşi pe umeri capul? Un numaidecât, aruncându-şi pantofii
pin care cade/ Cu stropi de din picioare şi trăgându-şi jos
cascade.” ciorapii, pe care-i părăsi în
bucătărie, alergă în grădină”
Caracterul poliedric al personajului:
Identifică opinia corectă a fiecărui personaj în funcţie de caracterul Otiliei receptat diferit:
 „Otilia este o fată admirabilă, o fată superioară pe care
Familia Tulea n-o înţeleg”
Stănică Raţiu
Felix
Georgeta
Pascalopol
Moş Costache
  „A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o
enigmă”
 „Fetiţa mea... tu ştii că numai pe tine te am. Ţie îţi las
tot, ce-ţi trebuie ţie alt nume?”
 „Deşteaptă fată... Ştiu că se descurcă-n viaţă!”
 „Stimez pe Otilia numai după cum îmi vorbeşti de ea”
 „Proastă eşti, Aurico- vorbi Aglae, suspinătoarei prin
uşa deschisă. Să-ţi faci sânge rău pentru o dezmăţată”

Identifcă trăsăturile dominante ale Otiliei aşa cum reies din următoarele texte suport:
Texte-suport Trăsături
„Felix privi spre capatul scării ca spre un cer deschis şi văzu
în apropierea lui Hermes cel vopsit cafeniu, un cap prelung
şi tânăr de fată, încărcat cu bucle, căzând până pe umeri”
Fata părea să aibă optsprezece-nouăsprezece ani. Faţa
măslinie, cu nasul mic şi ochii foarte albaştri, arăta foarte
copilăroasă între multele bucle şi gulerul de dantelă. Însă în
trupul subţiratic, cu oase delicate ca de ogar, de un stil
perfect, fără acea slăbiciune suptă şi pătată a Aureliei, era o
mare libertate de mişcări, o stăpânire desăvârşită de
femeie”
„Otilia i se înfăţişase de la început ca o finalitate, ca un
premiu mereu dorit şi mereu amânat, al meritului lui. Voia să
facă ceva mare din cauza Otiliei şi pentru Otilia.”
„Ce tânăr de vârsta mea îţi închipui că m-ar iubi pe mine
aşa cum sunt? Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă!
[…] Eu am un temperament nefericit: mă plictisesc repede,
sufăr când sunt contrariată.”
„...dacă Otilia înfăţişa fără îndoială aspiraţia sufletului său,
Georgeta putea să-i fie o prietenă fără niciun neajuns pentru
cealaltă. […] Pe Otilia o iubea cast, o voia ca pe o viitoare
soţie, Georgeta îi era trebuitoare fiziologiceşte”

Alege o posibilă zodie pentru Otilia şi argumentează decizia 28

Berbec Peşti Taur Vărsător
Cu iniţiativă Altruistă Tenace Omenoasă
Dinamică Filantropică Hotărâtă Meditativă
Hotărâtă Adaptabilă Prudentă Onorabilă
Egoistă Credulă Inflexibilă Altruistă
Extremistă Risipitoare Încăpăţânată Excentrică
Capricioasă Capricioasă Rigidă De eînduplecat
Neortodoxă

28
Aplicaţia se poate realiza şi pe alte personaje (vezi Ilie, Emanueala, Didactica Literaturii Române, ed Polirom, Iaşi, 2008,
p 178) Alexandru Lăpuşneanul – Scorpion, Ion Pop al Glanetaşului – Berbec, Apostol Bologa – Fecioară, Vitoria Lipan –
Taur, Stănică Raţiu – Capricorn etc
 Rac Gemeni Balanţă Fecioară
Intuitivă Capricioasă Intuitivă Perfecţionistă
Analitică Altruistă Logică Obiectivă
Sociabilă Magnetică Estetică Încăpăţânată
Hipersensibilă Perspicace Temperată Precaută
Metodică Neliniştită Indolentă Indecisă
Indecisă Modestă
Leu Capricorn Săgetător Scorpion
Optimistă Diplomată Neinteresată Tenace/ Pasionată
Vivace Pragmatică Idealistă/ Profetică Ageră/ Arogantă
Aroganţă Profundă Risipitoare Senzuală/ Sarcastică
Încrezătoare Compătimitoare
Galeria personajelor secundare
Profilul Cum este prezentat personajul? Citate/scene
personajului semnificative
2. Cine este perso-
najul?
 Nume

-
tipul..............................
..

 Portret fizic

 Portret moral

 Apartenenţă
socială

3. Ce săvârşeşte
personajul?
 Fapte

 Relaţia cu alte
perso-naje?
 3. Cum evoluează
personajul?

Realizează un eseu în care să fie în prim-plan imaginea avarului Costache,

dezvoltând înformaţiile din roman pe baza următorului fragment: „Un avar poate să fie nu
numai simpatic, ci chiar adorabil, nu pentru avariţie, desigur. Depinde de latura umană din care
îl abordăm” – G Călinescu, Despre avariţie, Cronica optmistului.
Galeria personajelor secundare:

Tipologia personajelor
Completaţi tabelul următor cu tipologia fiecărui personaj (vezi rezolvare p.)
Numele personajului Tipologia personajului Tipologia personajului
din prisma apariţiei în din prisma trăsăturii de
operă caracter
Felix
Otilia
Moş Costache
Pascalopol Leonida
Aglae Tulea
Simion Tulea
Titi Tulea
Aurica
Stănică Raţiu
Wissman
Georgeta

Atitudinea autorului faţă de societatea prezentată vs. atitudinea cititorilor

Satyricon – Petroniu (societatea romană vs societatea burgheză din Bucureşti)
1. Ce opinie aveţi despre realitatea caricaturală pe care o propune G Călinescu.
2. Cum vă influenţează oamenii/ persoanele pe care le întâlniţi şi au o trsăsătură dominantă care
se reflectă implicit sau explicit în manifestările sale?
3. E realitatea noastră un joc cu măşti?
4. A parodia o societate în opera lui G. Călinescu are acelaşi rol precum comicul la I.L.Caragiale?

Îmbinarea formuleor estetice:

Formul estetică
Realism balzacian
Trăsături
 Ce fel de temă se dezvoltă în roman?
 Ce motive se găsesc în roman?
 Cum se realizează portretul personajelor?
 Cum e povestirea?
 Ce fele de naraţiune/ narator există?
 Clasicism
Romantism
Modernitate
Intertext
Enigma Otiliei – G
Călinescu
„Într-o seară de la începutul
lui iulie 1909, cu puţin
înainte de orele zece, un
tânăr de vreo optsprezece
ani, îmbrăcat în uniformă de
licean, intra în strada Antim,
venind dinspre strada Sfinţii
Apostoli cu un soi de valiză
în mână, nu prea mare, dar
desigur foarte grea, fiindcă,
obosit, o trecea des dintr-o
mână într-alta. Strada era
pustie şi întunecată şi, în
ciuda verii, în urma unor
ploi generale, răcoroasă şi
foşnitoare ca o pădure. într-
adevăr, toate curţile şi mai
ales ograda bisericii erau
pline de copaci bătrâni, ca
de altfel îndeobşte curţile
marelui sat ce era atunci
capitala. Vântul scutura,
după popasuri egale,
coamele pomilor, făcând un
tumult nevăzut, şi numai
întunecarea şi reaprinderea
unui lan de stele dădea
trecătorului bănuiala că mari
vârfuri de arbori se mişcau
pe cer. Tânărul mergea atent
de-a lungul zidurilor,
scrutând, acolo unde lumina
slabă a felinarelor îngăduia,
 Cum este construit romanul?
 Cum sunt construite caracterele personajelor?
 Cum este descris Bărăganul?
 În ce tipologie intră Felix?
 Cum este iubirea dintre cei doi tineri?
 Ce mod de expunere domină?
 Cum se construieşte antiteză?
 Cum este construită Otilia?
 Ce accentuează autorul la anumite personaje?
 Ce fel de fenomene psihice se prezintă?
 Ce elemente narative moderne se identifică?
Moş Goriot - Balzac Orbitor – Mircea
Cărtărescu
Casa în care se exploatează (oamenii)Mâncau mai departe,
pensiunea aparţine d-nei beau, cumpărau, vindeau,
Vauquer. E situată în Josué plantau, construiau, cum o
stradei Sainte Genevieve, în făcuseră şi-n vremuri de război,
partea unde terenul se coboară şi-n vremuri de ciumă. îşi
spre strada Arbaletului, printr-o cumpărau aparate de fotografiat
înclinare atât de mare şi de şi biciclete, mergeau la
repede încât caii rar o urcă sau cinematograf, vorbeau la telefon,
o coboară. Astă împrejurare e se uitau la televizor, scriau cărţi
favorabilă liniştei care care-aveau să fie citite şi peste
predomină în aceste strâmte, zece miliarde de ani, trăgeau în
grămădite între domul piept mireasma cafelei de
Spitalului Val-de-Grace şi acela dimineaţă, citeau ştirile-n ziare,
al Pantheonului, două pe care le desfăceau larg în faţa
monumente care schimbă ochilor ca să nu vadă realitatea.
condiţiile atmosferice, s-au retras în fundul plaselor şi
aruncând câte-va tonuri peştii au coborât în abis, dar
galbene şi întunecând tot, prin oamenii, care ştiu că se-apropie
umbrele severe proectate de vara când frunza migdalului se
cupolele lor. Pe acolo, pietrele frăgezeşte, şi-au pus ochelarii de
sunt uscate, făgaşele n-au nici soare şi s-au suit pe terasele
noroi, nici apă, iarba creşte de- blocurilor, şi-au activat sistemele
alungul zidurilor. Omul de securitate, s-au zgâit la cer, cu
nepăsător se întristează, ca gurile căscate şi-n cele din urmă
orice trecător, zgomotul unei s-au întors, ridicând din umeri, la
trăsuri devine eveniment, treburile lor. Indicele Nasdaq nu
casele sunt popsomorâte, a înregistrat în acele zile vreo
zidurile miroase a temniţă. Un scădere neobişnuită. Furculiţele
parizian rătăcit, n-ar găsi pe oprite o clipă în aer şi-au regăsit
acolo decât pensiuni sau drumul spre gură, iar perechile ce
pensioane modeste, sărăcie şi tocmai se agitau în paturi cu
plictiseală, bătrâneţe în agonie, cearşaful boţit, după o oprire
sau tinereţe constrânsă a speriată, s-au grăbit să dibuie mai
numerele caselor. Uniforma
neagră îi era bine strânsă pe
talie, ca un veşmânt militar,
iar gulerul tare şi foarte înalt
şi şapca umflată îi dădeau
un aer bărbătesc şi elegant.
Faţa îi era însă juvenilă şi
prelungă, aproape feminină
din pricina şuviţelor mari de
păr ce-i cădeau de sub
şapcă, dar coloarea măslinie
a obrazului şi tăietura
elinică a nasului corectau
printr-o notă voluntară întâia
impresie. Din chipul
dezorientat cum trecea de pe
un trotuar pe altul în
căutarea unui anume număr,
se vedea că nu cunoştea casa
pe care o căuta. Strada era
pustie şi lumea părea
adormită, fiindcă lămpile de
prin case erau stinse sau
ascunse în mari globuri de
sticlă mată, ca să nu dea
căldură. în această
obscuritate, strada avea un
aspect bizar. Nici o casă nu
era prea înaltă şi nici una nu
avea cat superior. însă
varietatea cea mai
neprevăzută a arhitecturii
(operă îndeobşte a zidarilor
italieni), mărimea
neobişnuită a ferestrelor, în
raport cu forma scundă a
clădirilor, ciubucăria,
ridiculă prin grandoare,
amestecul de frontoane
greceşti şi chiar ogive,
făcute însă din var şi lemn
vopsit, umezeala, care
dezghioca varul, şi
uscăciunea, care umfla
lemnăria, făceau din strada
bucureşteană o caricatură în.
moloz a unei străzi italice.
în apropierea mănăstirii şi
peste drum de ea, o casă cu
muncii. Niciun cartier din Paris
un e aşa de fioros şi de
necunoscut. Mai ales strada
Sainte Genevieve e ca un cadru
de bronz, singurul potrivit
acestei povestiri, căreia nu ştii
cum să-i găseşti culori cât mai
închise, idei cât se poate de
grave; aşa că, tot mergând, ziua
descreşte şi cântecul vizitiului e
răguşit când călătorul ajunge la
Catacombe. Ce comparaţie
adevărată!... Faţada pensiunii
dă într-o grădiniţă, aşa că casa
face unghiu drept cu strada.
De-a lungul faţadei, între casă
şi grădiniţă, e un fel de albie de
pietriş, din care proneşte o alee
nisipoasă, mărginită de
muşcate, de oleandrii şi de
rodii, puşi cu nişte vase mari de
faianţă albă şi albastră. În alee
pătrunzi printr-o uşă, de asupra
căreia stă scris: Maison
Vanquer în rândul de sus- iar
dedesubt: pensiune burgheză de
ambele sexe. În timpul zilei, o
poartă cu zăbrele, prevăzută cu
un clopoţel zgomotos, lasă a se
zări în capătul pietrişului, pe
zidul opus străzii, o arcadă,
vopsită verde de către un artist
din partea locului. Sub firida
lungăreaţă pe care-o simulează
pictura, se ridică o statuie, tot
vopsită, reprezentând Amorul.
… Când se înnoptează, poarta
cu zăbrele e înlocuită printr-o
alta, plină. Grădiniţa, de
lagrimea faţadei, e mărginită,
ca o cutie, de zidul uliţei şi de
zidul despărţitor al casei
vecine - de-a lungul căreia
atârnă o mantie de ederă care-o
ascunde de-a întregul, atrăgând
ochii trecătorilor.
Fiecare din ziduri e căptuţit cu
viţă, ale cărei anemice umple
de cea mai adánica grijă
departe după orgasmul promis
Băteau, ca nişte fluturi betegi,
dintr-o singură aripă, într-o
înaintare stângace care nu era
nici zbor, nici târâre. Căci
construiau sârguincioşi o istorie a
trecutului, fără să se mai
sinchisească de una a viitorului.
Profeţi nu mai erau, şi cei care
văzuseră profeţi nu mai erau.
înaintau fără să ştie spre ce,
absurd, ca un animal care-ar avea
toate organele de simţ în partea
dinapoi şi şi-ar privi la nesfârşit
dâra de bale lăsată în urmă.
Cioburile ceştii căzute pe ciment
se ridicau singure, se lipeau la
loc şi ceaşca se refăcea în mâna
lor. Petalele uscate ale irisului din
glastră se luminau, deodată, pe
pervaz, se-ntin-deau şi se
frăgezeau, se-ntingeau în cel mai
pur violet şi zburau către peţiol
ca să reconstituie, picturală şi
triumfătoare, inflorescenţa. Un
scotom uriaş le acoperea
jumătate din câmpul vizual:
trecutul era totul, viitorul era
nimic. Oamenii mergeau îndărăt,
spre piramide şi spre menhire,
spre uterele din care-au ieşit, spre
punctul de o masă şi-o densitate
nesfârşită înaintea căruia nu a
fost nici măcar nimic.
Aşa se face că, atunci când un
fulger s-a arătat de la o margine
la alta a cerurilor, luminând ca
ziua emisfera întunecată şi-
ntrecând soarele în cea aflată în
plină lumină, făcând să
strălucească deodată, suprafiresc,
râurile întortocheate şi oceanele,
fiordurile şi calotele de gheaţă de
la poli, animalele pădurilor s-au
ascuns în vizuinile lor, păianjenii
Bucureştenii au văzut şi ei, la
sfârşitul fatidicului an 1989,
ultimul an al omului pe Pământ,
fulgerul orbitor, întins pe cer, cu
ferestre înalte era încă
luminată. în faţa ei staţiona
o trăsură luxoasă cu doi cai
albi, înăuntrul căreia
dormea, cu capul în piept şi
cu hăţurile în mână, un
birjar gros, înfăşurat în
tipicul veşmânt lung şi
încreţit de catifea. Tânărul
ajunsese cu greaua lui valiză
în chip de balercă în dreptul
ei şi, după oarecare examen,
se opri lăsând o clipă jos
povara. Casa avea un singur
cat, aşezat pe un scund
parter-soclu, ale cărui
geamuri pătrate erau
acoperite cu hârtie
translucidă, imitând un
vitraliu de catedrală. Partea
de sus privea spre stradă, cu
patru ferestre de o înălţime
absurdă, formând în vârful
lor câte o rozetă gotică, deşi
deasupra lor zidăria scotea
tot atâtea mici frontoane
clasice, sprijinite pe câte
două console. La faţadă,
acoperişul cădea cu o
streaşină lată, rezemându-se
pe console despărţite de
casetoane, totul în cel mai
autentic stil, dar console,
frontoane şi casetoane erau
vopsite cu un ulei cafeniu.
Zidăria era crăpată şi
scorojită în foarte multe
locuri şi din crăpăturile
dintre faţada casei şi trotuar
ieşeau îndrăzneţ buruienile.
[...]
convorbirile dnei Vauquer cu
pensionarii. De-a lungul
fiecărui zid e câte o cărăuşă,
care duce la câte un tei. Între
cărăuşe e un pătrat semănat cu
anghinarii, împrejurul căruia
nişte spanac, nişte mărar şi
câţiva arbori fructiferi. Sub
fiecare tei e câte o masă
rotundă, vopsită verde şi
înconjurată de scaune.
prelungi şi tremurătoare
ramificaţii, ca nişte picioare de
ofidian căţărat peste lume. Li s-a
arătat imediat după ora prânzului,
într-o zi mohorâtă de la mijlocul
lui decembrie, albind clădirile de
pe Magheru, biserica
Armenească, magazinul Victoria
şi Comitetul Central ca-ntr-o
fotografie supraexpusă. Un
milion de feţe întoarse spre cer,
chinuite şi-ncercănate, famelice
si cu dinţi cariaţi, abia vizibile
din căciuli şi bro-boade, au
căpătat o mască albă şi-
nspăimântătoare care le-a
schimbat, pentru o clipă, în
spectre răzbunătoare venite să-şi
ceară sângele înapoi. Pe Buzeşti,
câţiva şoferi orbiţi de descărcarea
năpraznică au uitat de gropile
căscate-n pavaj şi s-au răsturnat
pe o rână în Daciile lor ruginite.
Apoi oraşul s-a-ntunecat iarăşi,
pierind în scala sa obişnuită de
griuri, în cenuşiul său cadaveric
care-i era chipul de zi cu zi. La
patru şi jumătate era întuneric
deplin. Luminile de pe stâlpii de
la marginea şoselelor uitaseră să
se aprindă, ca şi becurile din
case, din cartiere întregi. Prin
geamurile blocurilor munci-
toreşti, „cutiile de chibrituri”,
cum erau numite, se zăreau
bărbaţi şi femei orbecăind,
somnambulic, în jurul stropului
de aur al vreunei lumânări.

Cerinţe:
1. Identificaţi diferenţe dintre modul de realizare a balzacianismul la Balzac şi la
Călinescu.
2. Ce rol are descrierea la M. Cărtărescu?
3. Care e diferenţa dintre limbajul utilizat?
4. Care e mai uşor la lectură? Care are o profunzime semantică mai puternică?
5. Identificaţi rolul expresiv al figurilor de stil/ al imaginilor artistice?
6. Descrierea oferă cititorului iluzia vieţii în toate cele trei texte? Da sau nu? De ce?
7. Care este viziunea naratorului?
8. Care e rolul fragmentelor extrase în desfăşurarea epică?
9. Ce rol are pentru tine fotografierea cu atenţie a unui nou spaţiu?
 Dosar critic:
Nicolae De la Ion la „Ştim că G. Călinescu nu avea vocaţia tragicului. Rareori într-o
Balotă Ioanide opera literară moartea modernă a tragicului poate fi mai uşor
urmărită ca în sfera imaginarului călinescian. Metamorfoza
tragediei în farsă presupune o viziune în care valorilor etice li se
substituie cele estetice. O singură ordine a valorilor etice îşi
păstrează integritatea, este promovată în ficţiunile călinesciene:
ordinea creaţiei. Dar etosul creaţiei este: o ordine ce ţine de
realizarea valorilor estetice. Faptul că - în anii '30 - criticul refuza
formula unui roman al «autenticităţii» îşi are semnificaţia atât pe
plan etic, cât şi pe plan estetic. După criticul nostru:
«autenticitatea (...), sentimentul de viaţă (...) sunt condiţii de
amănunt şi adesea simple iluzii critice. Fundamentală rămâne
putinţa de transfigurare a lumii de absorbţie a ei în lumea
interioară. Adevăratul romancier rămâne un poet, adică un autor
de poeme...» Aşadar, examenul de conştiinţă, adecvarea actelor la
conştiinţă, nevoia de a fi tu însoţi cel care eşti cu adevărat, tot
ceea ce îi preocupă pe romancierii <<autenticităţii» este futil în
arta romanului care este «autentic» doar ca o creaţie poematică.
Refuzul «analizei», al «problematizăarii vieţii morale» (...),
respingerea «trăirilor» reprezintă eliminarea eticului ca
dimensiune epică”
Nicolae Arca lui Noe, Naratorul călinescian este deci un specialist (..) şi apelează la un
Manolescu p 218 limbaj profesional şi chiar uşor pedant. Universala şi magica
ştiinţă a lui Balzac apare aici sfărâmată în nenumărate ştiinţe
speciale, fiecare cu vocabularul ei. Locul chiromantului 1-a luat
expertul şi pe cel a poetului romantic, documetaristul. Metoda lui
Balzac ni se poate părea astăzi naivă; a lui G. Călinescu este însă
artificială şi extravagantă. Exactitatea-de la Balzac ţintea un
eşafodaj complicat, în care fiecare element se lega de celelalte,
participând la spiritul întregului; la 'G. Călinescu ea este mai
curând o erudiţie fastidioasă şi un scrupul «excesiv. în fine, dacă
Balzac are vocaţia de a crea viaţă, G. Călinescu <o are pe aceea
.de a o comenta. Balzacianismul romanului călinescian inu este
numai polemic, ci şi, prin excelenţă, critic".
Nicolae Arca lui Noe, Comicul din Enigma Otiliei este esenţial rezultatul procedeelor
Manolescu p 224 critice folosite de prozator. E interesant că lucrul n-a scăpat lui
Pompiliu Constantinescu în 1933 când a comentat Cartea nunţii:
«Ceea ce era trăsătură de romancier în biografia lui Eminescu,
adică plenitudinea portretistică, aici apare, în chip ciudat,
procedeu de caracterizare critică». In genere analiza aceasta intuia
că numai un ochi al romancierului priveşte spre viaţă, celălalt
trăgând spre literatura însăşi. Dar, la romanul următor, Pompiliu
Constantinescu s-a lăsat furat de impresia de balzacianism
ortodox. Şi totuşi cel puţin în patru privinţe poate fi studiată ca
romanul comic al unei vocaţii critice şi polemice: tipologia redusă
la clai-a esenţă şi aproape mecanică; deplasarea observaţiei din
centru spre periferia claselor morale, de la tip la caz, cu alte
cuvinte excesul şi caricatura; exhibarea interiorităţii şi dezvăluirea
 motivaţiilor, prezenţa unor teme şi motive caracteristice comediei
clasice
Al George Semne „G Călinescu consideră că platitudinea e condiţia normală a femeii
şi repere şi-l ceartă pe Camil Petrescu când acesta e contrariat şi îndurerat
descoperind acest lucru. Pentru el, observaţia, analiza lucidă şi
insistenţă trebuie eliminate aprioric din socotelile celui care vrea
să se bucure cu adevărat de farmecul unei femei ... Autorul

Modele de eseuri, Bac 2009.

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un
text narativ studiat, aparţinând lui G. Călinescu. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele
repere:
- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru realizarea personajului ales (de
exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, perspectivă narativă,
modalităţi de caracterizare, limbaj etc.);
- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/
conflictele textului narativ studiat;
- relevarea principalei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade/ secvenţe narative/
situaţii semnificative sau prin citate comentate;
- exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă o idee sau tema textului
narativ în construcţia personajului pentru care ai optat.
Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei
primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilităţi de analiză şi de
argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini.

Scrie un eseu de 2 – 3 pagin, despre principalele componente de structură, de compoziţie şi de

limbaj ale unui text narativ aparţinând realismului, pornind de la ideile exprimate în următoarea
afirmaţie: „Naratorul se află totdeauna de altă parte a baricadei decât personajele, evenimentele şi
simţirile lor; înfăţişează o lume care există în afara lui şi poate fi foarte bine închipuită şi în absenţa
lui, adoptă o poziţie de extrateritorialitate, indiferent că este un comentator locvace sau un regizor
impersonal”. (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe)
Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în formularea tezei/ a
punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu minimum 4 argumente/ raţionamente logice/ exemple concrete
etc.) şi concluzia/ sinteza. Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui vei primi 14 puncte
(organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 3
puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini.
 MARIN PREDA
MOROMEŢII
1. Exprimă-ţi opinia despre modul în care realizează scrierea Marin Preda urmărind
imaginea următoare:29

2. Problemetizare
Observând modul în care se scrie un roman, consideri ca ideile/ cuvintele/ expresiile/ stilul sunt
create conştient de autor, au un anumit rol/ influenţă asupra modului de receptare a operei ? În
momentul lecturii unui text de Marin Preda trebuie sa fim atenţi la detaliile expresiei?
Dar voi sunteţi conştienţi de toate cuvintele pe care le folosiţi într-o comunicare scrisă/ orală? Ce
înseamnătate are pentru voi ciorna în momentul redactării unui text? E prima scriere a textului
forma finală ? Da/ Nu de ce?

29
Nuvele: "Întâlnirea din pământuri" (1948), "Ana Roşculeţ" (1949), "Desfăşurarea"(1952), 'Terestre întunecate"
(1956), "îndrăzneala" (1963), "Friguri" (1963). Romane: "Moromeţii"-vol.I înl955 şi vol II în 1967, "Risipitorii"
(1962), "Intrusul" (1968), "Marele singuratic" (1972), "Delirul" (1975), "Cel mai iubit dintre pământeni" în 3 volume
(1980). Teatru: "Martin Borman" (1968). Eseuri: "Imposibila întoarcere" (1971), "Viaţa ca o pradă" (1977)
Roland Barthes, Gradul zero al scriiturii : Scriitură – modalitate de a scrie, relaţie între societate şi creaţie prin faptul
reprezintă totalitatea mijloacelor care trădează apartenenţa la o anumită estetică, la o şcoală literară, la o ideologie;
solidificarea sa este progresivă: de la obiect al privirii, la sursă a acţiunii, apoi a păcatului şi a crimei, conferindu-i-se
în cele din urmă gradul zero; act de solidaritate istorică, aflat mereu între stil şi limbă. Stilul – este dimensiune
verticală şi solitară a gândirii; în relaţie cu conţinutul operei literare; ţine de lumea lăuntrică a scriitorului.
3. Realizează o concluzie de 5 rânduri despre stilul autorului pornind de la afirmaţia acestuia:
“Efortul acesta considerabil, care m-a costat mai mulţi ani de trudă, s-a concretizat în roman,
adică urmele lui sunt portretele şi conflictele din risipitorii. Aici se face trecerea de la stilul
indirect liber cu care a fost scris Moromeţii, la stilul direct »

Marin Preda între poiein şi poiesis

4. Interpretează fragmentele extrase. Identifcă legătura dintre textele din jurnal şi
realizarea romanului:

Texte din jurnal Interpretare

« Eu nu mă gândesc niciodată decât la ceea ce am
cunoscut şi la ceeea ce am trăit direct. Consider că
numai asta are valoare. Ceea ce au trăit alţii are valoare
numai pentru ei” (F. Mugur p 210)
„Mă simţeam stăpânit de dorinţa imperioasă de a vorbi
eu şi nu personajele mele ţărăneşti, de a gândi cu
mintea mea şi nu cu a lui Ilie Tăbârghel... Nu îmi
plăcea ideea că nu pot să fac altceva decât să mă
împleticesc printre picioarele personajelor mele,
descriind într-un mod naiv psihologii naive... Inocenţa
trebuie să aparţină numai eroilor, nu şi scriitorului”
„În cele douăzeci şi patru de ore, mi se întâmplă să
scriu pe perioade lungi care alternează, fie noaptea, fie
în cursul dimineaţii. Sau după-amiaza, pe seară”
„există, atunci când scriem o carte, momente când vin
spre noi tot felul de lucruri care se potrivesc cu ceea ce
dorim să facem, vin aproape fără să le căutăm. E un
moment misterios şi e cel mai fericit pentru scriitor:
toate elementele de care are nevoie pentru compoziţia
sa, le găseşte fără să le caute, ca şi când s-ar fi înţeles
între ele anume forţe şi evenimente să-l ajute”.
„Chiar şi Moromeţii a ieşit aşa cum am mai spus,
parcă împotriva voinţei mele”

5. Scene semnificative
Răspunde la următoarele întrebări şi identifică valorile/ semnificaţiile textului:
A) Scena cinei
Întrebări intratextuale:
1. De unde se întorc protagoniştii romanului?
2. Unde are loc prima întrunire a familie?
3. Din cine este formată familia lui Moromete?
4. Cum sunt aranjaţi la masă membrii familiei? Care este simbolistica modului în care sunt
aranjaţi membrii familiei?
5. În ce zonă a casei se ia cina?
6. Cum sunt relaţiile în familie? Dar a acestora cu cei din comunitatea locală?
Întrebări intrafilm
Urmăreşte secvenţa cinei din film. Care sunt primele gânduri pe care le ai? De ce? Cum este
reflectată scena din carte prin imagini? Au acelaşi ecou în sufletul tău? Cum sunt personajele din
film faţă de cele pe care tu ţi le-ai imaginat?
Întrebărin transtextuale:
1. Care e legătura dintre tine şi familia ta? În funcţie de ce sunteţi mai apropiaţi?
2. De ce consideri că există familii dezbinate? Cum se poate remedia acest fapt?
3. De ce crezi ca nu există linişte în familii din moment ce se utilizează permanent clişeul
„familia e cea mai importantă”?
4. De ce nu există încredere în membrii unei familii? Cum este în cazul tău?
5. Cum sunteţi aşezaţi la cină în familia voastră? Are vreo semnificaţie?
6. Cina e un moment de linişte, de întâlnire cu cei dragi sau nu are semnificaţie în familia
voastră? Ce moment al zilei reuşeşte să vă unească? Există vreo diferenţă între familia ta şi cea a
lui Moromete?
Întrebări transdisciplinare
Realizează o paralelă între semnificaţia pe care o are masa familiei Moromete şi Masa tăcerii
creată de Constantin Brâncuşi
B) Scena salcâmului
Întrebări intratextuale:
1. Când se întâmplă scena? Unde este plasat salcâmul?
2. Cui îi aparţine salcâmul?
3. De cine este vândut acest salcâm? De ce?
4. După câte încercări eşuate, Bălosul reuşeşte să îl achiziţioneze?
5. De ce Moromete refuză la început? Ce îl face să dea înapoi?
6. Care este semnificaţia salcâmului pentru comunitatea locală? (tineri vs. bătrâni)
7. De ce pentru Bălosul salcâmul nu are nicio valoare? Dar Moromete se desparte cu uşurinţă?
8. Cum reacţionează copiii lui Moromete?
Întrebări intra-film
1. Cum este regizată scena? Din ce unghi se abordează realizarea scenei?
2. Care sunt imaginile accentuate de regizor?
3. Ce atitudini ai în faţa unor astfel de gesturi?
Întrebări transtextuale:
1. Are pentru tine vreo semnificaţie copacul/ sacâmul/ pomul din satul bunicilor tăi?
2. Există în cadrul satului un copac impunator? Ce reprezintă acesta pentru localnici?
3. De ce crezi că e nevoie de un spaţiu ocrotitor pentru iubire cum era locul de lângă
salcâm?
Analiză simbolică/ arhetipală:
Exprimă-ţi opinia despre simbolul salcâmului luând în considerare datele oferite şi de dicţionarul
lui Ivan Evseev: Salcâmul cu lemnul său dur ce aproape nu putrezeşte si cu florile albe (galbene
sau roz) cu gust de lapte dulce, e un străvechi simbol al imortalităţii şi al esenţei spirituale
nepieritoare. Chivotul evreilor (Arca Alianţei) a fost făcut din lemn de salcâm placat cu aur... În
literatura română, Marin Preda a făcut din acest copac simbolul perenităţii ţărănimii, iar tăierea
copacului de salcâm din ograda Moromeţilor a asociat-o tragediei ţăranului român în timpurile
colectivizării şi industrializării forţate.

C) Scena fonciirii
Întrebări intratextuale:
1. Ce este fonciirea?
2. Din ce motiv Moromete este nevoit să o plătească?
3. Pe câtă avere trebuia să plătească impozit?
4. Din ce cauze nu-i ajungeau banii? Unde se situează faţă de vecinul său?
5. Cine vine în curtea familiei pentru a cere fonciirea? De unde îl cunoştea Moromete?
6. Care era taxa restantă?
7. Ce înscenează Moromete?
8. Cum reacţionează Jupuitul la vederea scenei făcute de moromete?
 9. Ce reuşeşte să facă Moromete prin manipularea celor doi?
10. Amânarea restanţei e un câştig real? Ce îşi demonstrează sieşi?
Întrebări transtextuale:
1. Care e responsabilitatea noastră în faţa statului?
2. E corect faţă de ceilalţi cetăţeni faptul că dările nu se plătesc?
3. E un câştig să nu îţi plăteşti contribuţia la stat?

D) Scena de la Poiana lui Iocan

Întrebări intratextuale.
1. Când obişnuiesc sătenii să se întâlnească la Poiana lui Iocan?
2. Ce reprezenta acest loc pentru ei?
3. Cine participă la întrunire?
4. Cu ce participa fiecare la întrunire?
5. Care erau subiectele pe care ei le comentau? De unde îşi procurau aceste subiecte?
6. Care e rolul acestor întruniri?
Întrebări intertextuale
1. Citiţi nuvela „O adunare liniştită” din volumul „Întâlniri din pământuri” şi realizaţi o paralelă
între cele două adunări (Moromeţii vs. O adunare liniştită). Vei avea în vedere observarea
personajului principal Paţanghel, a receptorilor săi, a similitudinilor între nuvelă şi roman, a
modului în care în această operă face introducerea pentru ce va urma în Moromeţii, utilizarea
cuvântului. („personajul din nuvele joacă rolul strămosului din care, printr-un salt enigmatic,
rezultă urmasul hiperdotat prin dialog, prin încercarea de convertire a celorlalti la o morală
proprie”30)
Întrebări transtextuale
1. Ce reprezintă pentru tine întrunirile cu prietenii?
2. Unde e locul în care vă simţiţi cel mai bine?
3. E diferit de înfăţişarea poienii lui Iocan?
4. Despre ce discuţi cu prietenii? Sunt teme de interes general? De unde vă luaţi temele de
discuţii?

E) Scena secerişului:
Întrebări intratextuale:
1. Când se petrece secerişul?
2. Cum se realizează pregătirile înainte de a secera? De cine sunt făcute?
3. Cum este drumul spre câmp?
4. Cine munceşte propriu-zis câmpul? Ce atitudine are Moromete- cap de familie?
5. Ce muncesc femeile?

30
Atanasiu, Victor, Viata lui Ilie Moromete, Bucuresti, Cartea Românească, 1984, p. 196
7. Moromete un pater familias
A. Moromete/ Tatăl autorului/ tatăl tău/ imaginea generală a tătălui
Scriind, totdeauna am admirat ceva, o creaţie preexistentă, care mi-a fermecat nu numai
copilăria, ci maturitatea: eroul preferat, Moromete, care a existat în realitate, a fost tatăl
meu. Acest sentiment a rămas stabil şi profound pentru toată viaţa.”

„Tatăl meu era un astfel de om. Ar fi putut să stea pe prispa scăldată de soare, dacă nu s-ar fi lăsat
noaptea, nu ore, ci zile întregi, spectacolul lumii, (atât cât se vedea de pe prispa lui) fiindu-i
absolut suficient ca să-l uimească si să-l încânte fără slăbire. Mama era disperată, fiindcă ştia că
nu e un leneş şi că îşi crescuse copiii cu ciomagul, să muncească să se «arănească». Da, îi spunea
el mamei, dar asta nu înseamnă că munca era valabilă şi pentru el şi că statul îl merită toţi proştii.
Nu orice nerod are dreptul să stea şi să caşte gura. La muncă!” – Marin Preda
 Care este modelul după care se construieşte personajul Moromete?
 Care e diferenţa între tatăl Moromete şă părintele tău. Există o manifestare tradiţională a
părinţilor din orice familie?
 De ce crezi că părintele are o astfel de influenţă asupra omului?

TATA: Simbol arhetipal care, în interpretarea reprezentanţilor psihanalizei, devine sinonimul

absolut al lui Animus sau Spiritus, cu toată pletora de conotaţii ambivalente, specifice unui model
absolut, paradigmatic si dominator. Tatăl este arhi-simbolul (arhetipul) tuturor figurilor de
autoritate: al zeului, al regelui, al profesorului, protectorului, sefului, patronului etc. în raport cu
mama, de care se leagă afectivitatea, inconstientul, instinctualitatea etc, tatăl este factorul de
conştiinţă, o întruchipare a valorilor consfinţite de tradiţie, opuse înnoirilor şi transformărilor. P.
Ricoeur vorbeşte despre potenţialităţile transcendentale pe care le posedă acest simbol al
înţelepciunii, justiţiei şi ordinii. Influenşa sa se înrudeşte cu cea atribuită divinităţilor supreme,
strămoşului mitic sau eroului civilizator. Rolul său modelator asupra psihologiei copilului
coincide cu tendinţa spre un ideal, dar această fixaţie e şi semnul unei îngrădiri... Raportarea
fiului la tatăl său, admiraţia, amestecată cu ură şi gelozie, dă naştere la ceea ce se numeşte
complexul lui Oedip, iar pentru fată reprezintă capcana complexului Electrei. (Ivan Evseev)

B. Reprezentarea lui Moromete pe scena din Siliştea-Gumeşti

Texte-suport Interpretare - trăsături
,,Era cu zece ani mai mare decât Catrina (contingent’911,
făcuse războiul) şi acum avea acea vârstă între tinereţe şi
bătrâneţe când numai nenorociri sau bucurii mari pot
schimba firea cuiva.”
Am făcut tot ce trebuia... le-am dat... fiecăruia ce-a vrut...i-
am iertat mereu”
(După plecarea lui Jupuitu) „L-am păcălit cu două sute de
lei, i-am dat numai o mie, Bălosu se uita la el cu o privire
rece şi buimacă. Nu înţelegea”
„Dacă vă iau de păr şi mătur bătătura cu voi, vă scutesc de-o
treabă mâine dimineaţă”
„Eşti mort după şedere şi după tutun lovi-o-ar moartea”
„Domnule, eu totdeauna am dus o viaţă independentă”
„Ce e, mă, ce v-aţi adunat aicea?!” apoi citeşte „ziarul cu
 glas schimbat şi necunoscut... cu grosimi şi subţirimi
ciudate, cu opriri care scormoneau înţelesuri nemărturisite...
care trebuiau să zfrobească de convingere pe cai care
ascultau”
„toata viata le-am spus si i-am invatat (...) dar pe tine sa
vedem daca esti in stare cel putin de-atata (...) ca de mancare
e lesne, dar ce le spui ? (...) si-or sa te invete ei pe urmă
minte când oi imbătrâni . O să-şi şteargă picioarele pe tine,
că n-ai ştiut să faci din ei oameni”
„l-am păcălit cu două sute de lei (...) i-am dat numai o mie
(...). Bălosu se uita la el cu o privire rece şi buimacă. Nu
întelegea.”
„Lasă-l, mă Dumitre, zise Moromete blajin. E şi el legionar,
ce-ai cu el?”
„-N-am !”- totul desfăşurându-se sub privirile uluite, năucite
ale agenţilor. Calm apoi, se căuta prin buzunarele flanelei de
unde scoate praj de tutun, se uita urât la omul care-l însoţea
pe Jupuitu şi „i se adresa supărat şi poruncitor : - Dă-mi, mă,
o ţigara !”
„Domnule, (...) eu totdeauna am dus o viata independentă”

Nevoia de a evada din monotonie Curiozitatea faţă de oameni

Nevoia de comunicare Bucuria de a
trăi

Menţionaţi personaje/ prieteni de-ai lui ilie Moromete. În ce relaţie se află cu aceştia?
Ex. Jupuitul – încercă să-l manipuleze pentru a fi el însusşi mulţumit de capacitatea sa de a
conduce
Tudor Balosu -
Aristide
Tudor Balosu ,
Dumitru lui Nae sau Cocoşila
Ţugurlan etc

Evidenţiază relaţia pe care Ilie Moromete o are cu copiii săi:

Achim, Nilă, Paraschiv vs. Ilie Morormete

Neculai vs. Ilie Moromete

Tita, Ilinca vs. Ilie Moromete

“ Geniul lui Marin Preda, direcţia în care excelează şi pentru care simte cea mai puternică înclinaţie
este – după opinia noastră – anecdota; lucrul poate fi remarcat încă din paginile Moromeţilor, unde
 eroul face adeseori deliciul prietenilor şi al cunoscuţilor (veniţi de multe ori anume pentru a-l
asculta) cu “istorisirile” sale despre cineva din sat.[… ] Gustul lui Moromete pentru anecdotă
trebuie, desigur, pus în legătură cu concepţia de viaţă a personajului, cu originala lui plăcere de a
pierde zile întregi pe prispa scăldată în soare şi de a contempla –cu uimire şi încântare–
<<spectacolul lumii <<”.
(Liviu Petrescu, scriitori români şi străini, Cluj, Ed. Dacia,1973)

8. Dezbatere – rolul verbalizării în opera Moromeţii de Marin Preda

VERBALIZAREA31

 Eliberarea de nevroză
 Poate fi o mască disimulatoare
 Ipostaza disimulării – Ilie moromete
 Suceala lui moromete – refuză să vorbească omeneşte – loc de trecere de la
magia cuvintelor la gratuitatea lor agresivă
 Reacţionează cu fineţea unui seismograf
 Pasiunea pentru cuvinte
 Cuvintele îşi impun sonorităţile
 Moromete le presimte farmecul, le exersează cu nesfârşită surpriză
 Vorbăria goală
 Ilie Moromete este locuit de drama non-comunicării
 Cuvântul se rosteşte pentru a-şi demasca neputinţa în chiar clipa exercitării forţei
sale
 Disimularea se realizează între cititor şi personaj
 Răspunsul adresat lui Bălosu la întrebarea asupra vânzării salcâmului, este un
eseu naiv şi involuntar
 Iritarea lui Bălosu datorită umilirii produse de o frază întortocheată
 Este deţinătorul „cuvintelor puterii” ca vechii egipteni
 Gura sa este de o sinceritate naivă şi totală
 Satul se organizează în jurul artei de a vorbi
 Cei care nu vorbesc sunt umbre neânsemnate
 Ştie să întârzie răspunsurile, să se prefacă gânditor
 Când se găseşte în impas cuvântul îl trădează , rămânând o tulburătoare şi trecută
plăcere

Realizează un eseu liber de 2-3 pagini despre verbalizare/ comunicare pornind de la

următorul citat - „Ceea ce se comunică nu este deci un conţinut sufletesc, ci contemplarea
acestuia” – Carlos Bousono

31
Adaptare după Irina Petraş, Teme şi digresiuni
 Matrice semantică – moromeţianismul

Face
Facedin cuvânt
din cuvânt
ununspectacol
spectacol

Petrece
Petrece timpul
timpul
Comentarea
Comentarea prin contemplare
prin contemplare
înîn
public, înîn
public, gând,
gând, şi şi
jocjoc
înîn
singurătate
singurătate

Moromeţianism
Moromeţianism

Capacitatea
Capacitateadede
Atent
Atentla la Darul dede
a povesti
Darul a povesti a recepta lumea
a recepta lumea
faptul singular
faptul singular cucu
unun
ochi proaspăt
ochi proaspăt
emoţionant
emoţionant

.” .”

UnUnmod
moddiferit
diferit Percepe
Percepe
dede
a percepe timpul
a percepe timpul neobişnuitul
neobişnuitul

Exprimă-ţi opinia în 10-15 rânduri despre moromeţianism ca viziune despre lume și viaţă în
cadrul romanului.
Dosar critic:

Eugen Întoarcerea „În literatura sa, Marin Preda a impus o altă imagine a
Simion autorului omului. ÎI preocupă bezmeticii, îl neliniştesc spiritele primare
agresive, dar nu le acordă un loc prea mare în spaţiul său
literar. Nu ticăloşii, bezmeticii, nesăbuiţii, spiritele
primare agresive populează spaţiul moromeţian. Scriind -
mărturiseşte Marin Preda - am avut totdeauna în faţă un
model preexistent, o măsură a vieţii morale: tatăl meu. El
este Ilie Moromete! Simbolul unei «eterne lumi de vară».
Iubirea faţă de acest model poate fi o explicaţie, una foarte
puternică, totuşi nu poate fi singura. Marin Preda credea în
frumuseţea morală a omului. Lecturile, meditaţiile lui în
marginea cărţilor (şi nu numai a cărţilor de literatură) îi
formaseră o viziune asupra omului şi, în centrul ei, stă
solid, cu puternice rădăcini morale, omul valorilor
fundamentale, fructul conştiinţei morale. Omul care
poartă, totdeauna, o lumină pe faţă. Omul care are acces la
starea de contemplaţie, căci - zice prozatorul undeva -
«contemplarea este singurul mod de a privi care îţi permite
săînţelegi cu adevărat».”
Al. Paleologu Simţul practic „Satul lui Moromete nu mai are prea multe în comun cu
satul metafizic al cărui elogiu îl făcuse aşa de inspirat
Lucian Blaga. Şi nici, pe de altă parte, cu lumea rurală şi
marile impulsuri obscure ce o parcurg în viziunea lui
Rebreanu. Satul lui Marin Preda reprezintă prototipal o
structură de cetate, în care toate relaţiile, sunt de la natura
cea mai civilă şi mai civică cu putinţă. Marin Preda o şi
declară expres într-un pasaj din Marele singuratic în care
aseamănă poiana lui Iocan «cu o agora de pe vremea
Greciei antice». Concepţia despre societate şi poetică a lui
Ilie Moromete este una neocratică.
Iar Moromeţii reprezintă în literatura noastră specimenul
exemplar al romanului citadin pe care îl reclamă de atâta
vreme scriitori de varii prestigii, închipuindu-şi-1 definit
prin blocuri, ascensoare, şi eventual metrou. Satul lui
Moromete are ca model, desigur, nu New York-ul, dar fără
îndoială Atena".
Nicolae Arca lui Noe „Originalitatea primelor nuvele ale lui Marin Preda
Manolescu provine dintr-un anumit comportament al naratorului. El
nu mai este omniscient dar nu adoptă decât aparent o
perspectivă interioară, legată de personaje. În Galul sau
Colina perspectiva este aceea «din afară». In în ceată sau O
adunare liniştită, personajul care relatează e mai puţin
interesant ca «reflector», ca o psihologie ce se dezvăluie
spontan, decât ca un virtuoz în materie de povestire şi nu
susţinerea ultragiată a lui Reşteu sau supărarea candidă a
 lui Paţanghel formează obiectul explorării, ci modul însuşi
al povestirii. (...)
Această abţinere a naratorului de la «comentarii»
instalează în inima realului o enigmă; care nu este însă una
străină de esenţa lui şi n-are propriu vorbind atributele
fantasticului; este enigma vieţii înseşi în ochii celor care o
trăiesc. Privat de puterea divină a îmbrăţişării totale - în
care trecutul, prezentul şi viitorul să se regăsească topite -
naratorul din nuvelele lui Marin Preda este situat într-un
prezent coerent, dar «scos» din durata infinită a timpului.
Realul i se arată sub forma unor instantanee, a unor
momente despărţite atât de cauzele cât şi de finalităţile lor
(...). Deosebirea de obiectivitatea omniscientă se bazează
pe trei elemente: în locul descoperirii treptate, dar globale, a unei
lumi pline de sens şi care poate fi cuprinsă de înţelegerea
supraumană a autorului, ne întâmpină aici o înregistrare de detalii
precise, care nu conduc totdeauna spre un sens, prin prisma acelui
ochi străin al naratorului. Obiectivitatea lui Rebreanu sau
Sadoveanu presupune un model răsturnat al lumii, în care
finalitatea acţiunilor umane devenea imanentă, iar
cauzalitatea era scoasă oarecum în afară, într-o formă
explicită. Tocmai repunerea pe picioare a acestui model
constituie esenţialul în proza, de la sfârşitul vârstei dorice,
a lui Marin Preda. (...) O nouă obiectivitate, mai modernă,
se naşte din renunţarea la zugrăvirea fiinţelor, obiectelor şi
raporturilor dintre ele în esenţa lor, semnificativă şi
inteligibilă naratorului. Ele încep să fie privite ca
existenţe, ale căror cauze nu transpar numaidecât şi pe
care nici un scop perceptibil nu Ie orientează. Existenţa se
prezintă totdeauna astfel într-o perspectivă umană. (...)
[Naratorul] Nu mai este nici Dumnezeu, nici diavolul: a
devenit un om ca toţi oamenii. Pierzând omniscienţa i-a
rămas uimirea. Ea pare naivă, fiind, în fond, pe cât de
uman firească, pe atât de crudă. Un om şi o lume despuiate
au orice alt sens, în afara aceluia de a trăi pur şi simplu:
«tehnologiei» din romanul clasic îi ia locul banalitatea
realului".

CINA ÎN FAMILIE
Se de textul:
„Cât ieşeau din iarnă şi până aproape de sfântul Niculaie, Moromeţii mâncau afară în tindă la o
masă joasă şi rotundă, aşezaţi în jurul ei pe nişte scăunele cât palma. Fără să se ştie când, copiii se
aşezaseră cu vremea unul lângă altul, după fire şi neam. Cei trei fraţi vitregi, Paraschiv, Nilă şi Achim,
stăteau spre partea dinafară a tindei, ca şi când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă şi
să plece afară. De cealaltă parte a mesei, lângă vatră, jumătate întoarsă spre străchinile şi oalele cu
mâncare de pe foc, stătea totdeauna Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei fraţi, iar lângă ea îi
avea pe ai ei, pe Niculaie, pe Ilinca şi pe Tita, copii făcuţi cu Moromete. Dar Catrina fusese şi ea
măritată înainte de a-l lua pe Moromete; bărbatul acesta îi murise în timpul războiului, dar nu pe front,
fiindcă nu împlinise încă anii ca să fie luat militar, ci acasă, de apă la plămâni; îi lăsase o fată (pe care
Catrina o născu după moartea lui) şi când plecă din casa socrilor n-o luă cu ea, ci o lăsă bătrânului
Năfliu, băţului, cum îi spuneau toţi, cu care însă Catrina nu se avea bine.
Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua I odăi, de pe care
el stăpânea cu privirea pe fiecare. Toţi ceilalţi stăteau umăr lângă umăr, înghesuiţi, masa fiind prea
mică. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui căsătorii, deşi numărul copiilor crescuse.
El şedea bine pe pragul lui, putea să se mişte în voie şi de altfel nimănui nu-i trecuse prin cap că ar fi
bine să se schimbe masa aceea joasă şi plină de arsurile de la tigaie. Paraschiv, Nilă şi Achim nu erau
din firea lor nişte copii tăcuţi, moi ori lipsiţi de veselie. Totuşi, ca totdeauna, ei se aşezaseră la masă
absenţi, uitându-se în gol, oftând, parcă ar fi trebuit nu să mănânce, ci să ridice pietre de moară.
Moromete se aşeză şi el pe prag, 'făcând în acelaşi timp câteva cruci repezi şi închizând o clipă,
evlavios, ochii. Niculaie, care nu avea scaun, se aşeză turceşte pe pământ.
- Du-te, mă, şi ia-ţi o pernă, dosăditule, de câte ori să-ţi spui? Că ăştia nu sunt în stare să facă
măcar un scaun, zise femeia, uitându-se la cei trei care aşteptau, tăcuţi şi plictisiţi, mâncarea.
- Tu de ce nu faci? zise Achim, ai cărui ochi clipiră ascuţit, înfigându-se din golul în care erau
pierduţi mai înainte, în acei ai mamei vitrege. Moromete, care tocmai îşi făcuse cruce, se uită la femeie
cu gura căscată de mirare.
- Taci, fa, din gură, n-auzi?! zise el, apucând lingura de lemn între degete.
- N-auzi ce zice colţatul? răspunse femeia, ştergându-se de sudoare, fără să-i pese de privirea
bărbatului.
- De ce colţat?! întrebă moale Paraschiv, apucând şi el lingura într-un fel anumit, vrând să spună
că vrea să mănânce mai repede.
-Taci, mă, din gură! zise şi Nilă cu un glas şi mai moale decât al fratelui, aproape şoptit.
- Cine vă întrece? răspunse Catrina. Aşază-te la masă, ridică-te masă. Abia se mişcă, abia se
aşază, cleaf-cleaf, parcă i-ai da să mănânce otravă.
- Pui, fă, mâncarea-aia o dată?! zise Moromete liniştit, dar în glas cu fire de ameninţare.
Cele două fete tăceau. Niculaie se uită la tatăl său nemişcat, cu ochii pironiţi pe fruntea lui
largă, descoperită de golul părului căzut de o parte şi de alta a creştetului. Catrina apucă o oală mare de
pe vatră şi o trase lângă ea. Fata cea mare, Tita, desprinse dintr-un cui de lângă firidă o aţă subţire de
bumbac şi tăie mămăliga în felii groase. Ilinca aşeză în mijlocul mesei o strachină largă şi adâncă, iar
femeia o umplu numaidecât cu o ciorbă verde şi groasă de ierburi.
- Da brânză nu e? şopti Niculaie indignat, uitându-se la maică-sa.
- Du-te de-o ia din burta lui Duţulache! răspunse mama.
- Da ce! Ce Duţulache? Mie să-mi dai brânză, zise iar Niculaie, trântind lingura pe masă.
- Parcă spuneai că să le mănânce lupii de oi, îngână femeia mai moale, cu un glas acum
nepăsător.
- Mănâncă, mă, acilea şi nu te mai miorlăi, puturosule! Te găsi brânza! Când e te uiţi chiondărâş
la ea, zise tatăl nepăsător şi el, înghiţind un dumicat mare. Niculaie amuţi. Pieptul i se ridică şi coborî
repede; buzele îi tremurară. Câteva clipe se uită la maică-sa. Femeia mânca cu gândurile în altă parte.
Băiatul se uită atunci spre soră-sa Ilinca, dar fiecare mânca repede, însufleţit pe neaşteptate, tăcut şi
parcă nemaisimţind pe cel de alături. Băiatul înghiţi în sec, se ridică de la masă şi ieşi afară. Aproape că
nimeni nu-l luă în seamă.
- Dacă mănânci, mi-eşti ca un frate, Niculaie, zise Achim batjocoritor, dacă nu mănânci, mi-eşti
ca doi.
- Să te ia naiba, izbucni băiatul hohotind şi facându-se nevăzut.
Pe faţa femeii trecu o umbră de durere auzind plânsul de afară al copilului.
- De ce nu-l laşi în pace, Ilie? şopti ea, privindu-şi bărbatul fără teamă. N-ajunge că îl trimeţi ca
vai de capul lui şi rabdă de sete toată ziua, cu oile? îl mai faci şi puturos. Voi vă duceţi şi munciţi ca
oamenii, vă mai odihniţi, aveţi apă, mâncaţi, şi el, săracu, rabdă de sete toată ziua şi aleargă după
zăpăcita aia de Bisisica...
Moromete se sculă de la masă tăcut şi ieşi afară. După câtva timp se auziră câteva cuvinte
înăbuşite şi pe urmă tatăl se întoarse, ţinându-lpe băiat de mână.
- Stai şi mănâncă, nu te prosti, zise Moromete aşezându-l la masă. Dă-i, fa, nişte brânză, hai, el
se duce cu oile, de!
-Nu mănânc brânză, scrâşni Niculaie, ştergându-şi obrajii pătaţi de lacrimi.
- Mănâncă-mă pe mine atunci, răspunse omul.
Strachina de pe masă se golise între timp. Catrina se întoarse şi apucă oala din spate.
- Nu-i arde lui de brânză, zise ea, turnând în strachină. I-e necaz că o să rămână repetent. I-e
necaz şi lui că anul trecut i-a luat a lui percitorul înainte, cănd tot aşa, te-ai apucat să-l trimeţi cu oile...
Parcă mureai dacă-l lăsai barem o lună, acolo, să se ducă... i-e drag şi lui...
- Ia mai lasă, zise Ilinca, uitându-se supărată spre maică-sa. Ne găsi şcoala!
- Taci, fa, din gură, proasto! zise mama, ridicând mâna ameninţător spre fată.
- Fă! Fă! Fă, n-auzi? mormăi Moromete. Pune, fa, mâncare şi mai trage-te pe fălcile alea că te-
or fi durând de când vorbeşti! Altă treabă n-avem noi acuma! Ne apucăm să studiem. Mai bine vezi ce-
o să faci, că mâine dimineaţă... dar ce zic eu: mâine dis-de-dimineaţă o să vie ăla să-ţi ia ţoalele din
casă.
- De ce să-mi ia ţoalele din casă? întrebă femeia nevinovată.
- Aşa! Casă se mire proştii, răspunse omul. Vezi că se umflă laptele...”
Se cere:
1. Numiţi personajele care apar în text. Care e relaţia dintre ele?
2. Prezentaţi modul în care autorul zugrăveşte scena de familie.
3. Care e relaţia dintre membrii familiei? Poate evolua sau involua confrom datelor din text?
4. Care sunt problemele principale ale membrilor familiei.
5. Cum consideri că s-ar putea trece peste momentele de cotitură ale familiei?
6. De ce Moromete nu gestionează corect relaţia cu familia sa?
7. Cum ai reacţiona în faţa unor situaţii de familie precum cele din fragmentul propus?
8. Iubirea sorges îşi face efectul între cei din familia Moromete?
9. De ce sângele nu-i uneşte în gând şi simţire?
10. Prezintă valorile discursului care dezvolă tema familiei.
11. Exprimă-ţi opinia referitoare la rolul dialogului în fragmentul dat.
12. Exprimă-ţi opinia referitoare la modurile de expunere prezente în fragment.
13. Realizează un eseu de 1-2 pagini în care să prezinţi viziunea autorului asupra unităţii familiei.

Model eseu, Bac 2009

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre tema familiei, reflectată într-un roman studiat, aparţinând unuia
dintre autorii canonici (Liviu Rebreanu, G. Călinescu sau Marin Preda).
Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în
formularea tezei/ a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu minimum 4 argumente/ raţionamente logice/
exemple concrete etc.) şi concluzia/ sinteza. Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui vei
primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilităţi de analiză şi de
argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini
 MARIN PREDA
CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI

“ Cel mai iubit dintre pământeni s-ar putea să fie cea mai importante
carte pe care o scriu după Moromeţii” (M Preda)

1. Laboratorul de creaţie:
Interpretează fragmentele extrase. Identifică legătura dintre textul confesiv din jurnal şi
realizarea romanului:

Textul-suport Interpretarea fragmentului

“Ideile sunt viaţa noastră! Ne facem despre noi
înşine şi despre o lume o idee sau un sistem de idei
şi nu renunţăm la ele nici atunci când vedem că din
pricina lor ni se destramă căminul, ne pierdem
prietenii chiar libertatea şi viaţa. Compromisul cu
ideile e un lucru tragic”
„Eu ştiu că omul poate fi, în aceeaşi clipă, foarte
aproape de crimă şi datorită tocmai naturii noastre,
plină de contraste uluitoare şi spectaculoase, tot atât
de aproape de sfinţenie, de divinitate”
„Dacă aş şti că efortul pentru scrierea unui roman mă
poate costa viaţa mi-aş lua toate măsurile de
siguranţă pentru a înlătura o eventualitate cum ar fi
boala din care să mi se tragă moartea. Dar unica
măsură hotărâtoare, aceea de a renunţa la scris nu aş
lua-o niciodată”
„Sigur că dorinţa mea de a continua Delirul a fost
vie îndată după apariţia primului volum. Totuşi, în
loc de asta am scris Viaţa ca o pradă şi acum lucrez
la un alt roman, (Cel mai iubit... n.n.) care nu este
deloc uşor. Surpriza e totală şi pentru mine, cu atât
mai mult cu cât la acest roman lucrez cu pasiune,
adică cu toată forţa, nu este, cu alte cuvinte, o carte
de aşteptare sau de trecere. S-ar putea să fie, cum
credem noi de obicei cea mai importantă carte pe
care o scriu după Moromeţii”
2. Eseul de 5 minute! Pornind de la enunţul din finalul cărţii, exprimaţi-vă opinie referitoare la
importanţa iubirii. Luaţi în vedere melodia Dacă dragoste nu e de Gheorghe Gheorghiu.
Au fost o vreme împreună Nici soare nu-i, nici viaţa nu-i
Şi-aveau atâtea zeci de gânduri Iar eu mă simt al nimănui.
Să-ţi spun povestea lor iubit-o? Acolo unde nu eşti tu
Dar tu citeşte-o printre rânduri. Au fost o vreme împreună
Ar fi trecut neluaţi în seamă Două străine emisfere
Cu traiul lor cel fără vină Călătoreau acei doi tineri
Chiar dacă eu ştiam ce-ascunde: Prin anotimpuri efemere.
Şi fantezie şi lumină De la prieteni, de la rude,
Dar unde dragoste nu e, nimic nu e Luau duminici cu împrumut
Ştiau mai bine ca oricine
Să le transforme în trecut
Realizaţi o comparaţie între romanul postbelic obiectiv şi subiectiv, luând în considerare
următoarele criterii:

ROMANUL POSTBELIC
Trăsături OBIECTIV SUBIECTIV
Moromeţii Cel mai iubit dintre pământeni
Naratorul

Perspectiva
Narativă

Focalizarea/
Viziunea
Personajul

Tehnici
narative
Problematica

3. Întrebări intratextuale- explicative

1. Cu ce etapă a vieţii începe naratorul-personaj relatarea evenimentelor din roman? Care e
relaţia sa cu părinţii? Ce îl şochează în relaţia dintre cei doi?
2. Care era relaţia tînărului cu Divinitatea? Dar a celor din jurul său?
3. Din ce motiv are o altercaţie cu mama sa, iar mai apoi cu tatăl său?
4. La ce întrebare îi este greu mamei sale să-i răspundă în adolescenţă?
5. În ce relaţie se află cu colegii săi? Din ce motiv nu reuşeşte să se integreze într-un grup de
prieteni?
6. Care sunt noii prieteni ai tânărului?
7. Cine este prima fată prin care descoperă tainele sexuale? Cum/ unde o întâlneşte?
8. Care este opinia fetei despre viaţă?
9. Cum reacţionează părinţii la aflarea relaţiei dintre fiul lor şi o fată de moravuri uşoare?
10. Cum se încheie relaţia dintre cei doi?
11. Ce face Victor Petrini după terminarea liceului?
12. Care e noua sa iubire? De ce nu durează mult timp povestea lor de iubire?
13. De ce Petrini este luat în vizorul poliţiei?
14. În ce constă noua etapă din viaţa eroului? Cum resimte legătura sa cu războiul?
15. În ce meserie se încadrează Victor Petrini? Cu cine se împrieteneşte? Cine este noul său
prieten?
16. În ce parametri se încadrează căsnicia lui Petrică Nicolau cu Matilda?
17. Cum se împrieteneşte Victor cu Matilda? Fiind concentrat cum păstrează legătura cu ea?
18. De la cine deţine apartamentul Matilda?
19. Relataţi întâmplările din excursia celor trei?
20. Ce se întâmplă după întoarcerea în oraş? Cum îşi vor clădi relaţia de iubire?
21. Care sunt transformările din carierele lor?
22. Prezintă primele măsuri/ schimbrăi survenite odată cu începerea regimului comunist?
23. La ce manifestare participă pe 7 noiembrie personajul principal? Cine insistă ca el să
participe?
24. De ce este şocat la manifestare? Ce se întâmplă cu prietenul său Cubleşan?
25. Cum se comportă Matilda la revenirea lui Petrini acasă?
26. Unde întârzie Petrini? De ce nu ajunge la timp? Cum se comportă familia Matildei cu el?
27. Din ce motiv se declanşează certurile la întoarcerea lor spre casă?
28. Cum se comportă cei doi la vizita făcută părinţilor lui Victor?
29. Prin ce schimbări trece societatea românească?
30. Ce atitudine are Petrini faţă de noul regim? Ce îl sfătuieşte prietenul său, Ion Micu? Din ce
motive cei doi se îndepărtează unul de celălalt?
31. Între cei doi soţi are loc o altercaţie. Care este motivul? Cum reacţionează Matilda- este
supusă soţului sau nu?
32. Ce îl face totuşi fericit pe Victor Petrini?
33. De ce prieten se apropie Victor Petrini? Ce observă în modul acestuia de a se comporta?
34. Ce doi soţi îşi întregesc familia cu o fiică? Cum se desfăşoara evenimentele din viaţa
cuplului? (naşterea, botezul etc.)
35. Cum se schimbă viaţa lui Petrini odată cu venirea în casa lor a securiştilor?
36. Din ce organizaţie este invinuit că face parte?
37. Ce condamnare primeşte Petrini după trei luni de închisoare? Cum decurge procesul? Ce
conştientizează eroul despre sistemul comunist?
38. Unde este transferat Petrini? Cum resimte noile schimbări?
39. Cum reacţionează Matilda şi părinţii lui?
40. Ce se întâmplă cu soţia şi cu fiica lui cât timp el a fost în arest? Care e legătura Matildei cu
Mircea? De cine au fost verificate caietele sale?
41. Cum este întâmpinat Victor de către cunoscuţii săi?
42. În ce funcţie reuşeşte Petrini să se angajeze? De cine este angajat?
43. Din ce motiv îşi schimbă meseria? Unde începe să lucreze? Cum se schimbă relaţia cu cei din
jur (Matilda, Micu, noii prieteni etc.)?
44. Cum evoluează/ involuează relaţia dintre Matilda şi Petrini?
45. Cine este noul amant al Matildei? Cum reacţionează Petrini la aflarea adevărului?
46. De ce se îmbolnăveşte Victor Petrini? De cine este vizitat? Unde se mută fosta lui soţie cu
fetiţa lor?
47. De cine află ca s-a sinucis de curând?
48. Ce se întâmplă cu viaţa sa profesională şi afectivă, după externare?
49. Cu ce personaj din trecutul său se întâlneşte în uzină?
50. Din ce motiv Victor Petrini nu îşi mai poate vedea fetiţa? Cine îi interzice?
51. Ce se întâmplă pe patul de moarte a mamei lui Victor Petrini? Ce opinie are aceasta despre cei
doi bărbaţi (tată şi fiu)? Cu cine şi-ar fi dorit aceasta să se căsătorească fiul ei?
52. De cine se îndrăgosteşte Victor? Cum decurge relaţia lor de iubire?
53. Cum a fost viaţa lui Suzy Culala?
54. De ce îl deranjează poza pe care o vede în casa familiei Culala?
55. De ce Suzy îi refuză cererea în căsătorie?
56. De cine este vizitat Petrini în dimineaţa Anului Nou?
57. Ce află Petrini de la matuşa Matildei, Tasia?
58. Din ce motiv divorţează Matilda de Mircea?
59. Unde se duc cei doi la ski?
60. Ce se petrece la munte? Ce personaj din trecutul femeii le face probleme?
61. De cine este apărat Petrini, fiind aflat în închisoare?
62. Ce pedeapsă primesc cei doi pentru fapta comisă?
63. Cum se despart cei doi?
64. Cum intră viaţa personajului pe făgaşul normal?
Notă! Întrebările intratextuale (lectura1) presupun o selecţie a materielului faptic şi a
personajelor care au un rol în dezvoltarea personajului principal.
Iubirea sorges
Victor Petrini vs. părinţi
Cum este în adolescenţă relaţia dintre Victor şi
părinţii lui?
Ce le reproşează acestora?
Care este atitudinea părinţilor faţă de tânărul
Petrini?
Cum evoluează relaţia dintre ei? În momentele
grele sunt alături de el?
Care e relaţia părinţilor cu femeile din viaţa lui
Petrini?
Pe cine şi-ar fi dorit mama lui să iubească?
Cum decurge relaţia dintre părinţii lui Victor?
Cine este aproape de d-mna Petrini pe patul de
moarte?
E iubirea de părinţi unică? Cum crezi că ar fi
trebuit să procedeze părinţii lui Victor? Care
crezi că sunt greşelile majore pe care le
săvârşesc părinţii în relaţia lor cu copiii?
Credeţi că Victor a înţeles iubirea părinţilor
pentru el? E o diferenţă de concepţie/ valori/
atitudini între copiii şi părinţi?
Victor Petrini vs. fiica sa
Cum reacţionează Petrini la aflarea că va
avea un copil?
Cum se comportă cu Matilda pe timpul
naşterii? Dar după naştere?
În ce mod le influenţează căsătoria
naşterea fetiţei?
Care este relaţia tată-fiică înainte şi după
căsătorie?
Cum reacţionează Petrini la despărţirea de
fiica lui?
În braţele cui regăseşte iubirea în ultimele
pagini?
Cum îţi imaginezi relaţia dintre tine şi fiu/
fiica ta? Crezi într-o shimbare a omului în
faţa propriului copil? E oare copilul
fericirea supremă a omului?
 4. Iubirea – temă dominantă
Iubirea eros
Nineta Romulus Căprioara Matilda Suzy Culala
Cine este prima iubire a Unde merge Petrini după Ce funcţie are acum Victor? Care este atitudinea lui Petrini faţă
lui Petrini? terminarea liceului? Cum este căsnicia noului prieten? de lume?
Când se întămplă Ce crede despre sine Petrini? Cum este Matilda ? Ce funcţie are acum?
această iubire? De cine se îndrăgosteşte acum? În ce calitatea apare Petrini între Ce experienţă îi oferă Suzy lui Petrini?
Ce fel de dragoste se Cum este percepută Căprioara de cei doi? Ce întruchipează Suzy?
conturează? către Petrini? În ce condiţii se realizează Ce impresie oferă Suzy?
Pe ce se dezvoltă această Ce iluzie îii oferă lui Petrini? despărţirea? Ce fel de personalitate are Suzy? Ce îi
iubire? Cum evoluează cuplul? Cum poţi ascunde lui Petrini?
Sunt de acord părinţii săi De ce o cere în căsătorie ? defini relaţia celor doi?. Ce pretenţii are Petrini?
cu această relaţie? Prin ce îi răneşte orgoliul lui Cum se schim,bă relaţia dintre cei Ce îi tulbură liniştea?
Cum este Petrini în Petrini? doi? Ce semnificaţie poate avea?
această perioadă? Unde Ce îi propune Căprioarei să Care este atitudinea Matildei faţă Cum este Petrini în relaţie acum.? Se
se întâlnesc cei doi? facă? Ce se întămplă cu Victor de Petrini? simte o schimbare? Relaţiile eţuate ne
Ce se ştie despre Petrini? Ce conştientizează Petrini? maturizează? Care este efectul acestora
Nineta? Ce îşi reproşează Petrini ? Cum evoluează relaţia du-pă asupra noastră?
Care este esenţa naşterea fetiţei? Ce se întâmplă când Petrini vede o
existenţei după opinia fotografie ?
lui Petrini? Cum apare iubita în ochii lui Petrini?
Ce iluzie are personajul De cine este urmărit cuplul?
principal? Ce opinie are Ce se întâmplă când petrini află
Victor făţă de iubire? adevărul ?
Cât timp durează Ce se întâmplă cu Petrini?
iubirea ?
 Interpretaţi opera Cel mai iubit dintre pământeni adoptând ca şi grilă lectorială
fragmentul extras din Declaraţie de iubire de Gabriel Liiceanu:
„fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de
consistenţa acestui edificu, de mâna aceea de oameni – ei nu pot fi mulţi- pe care i-a preluat în el
şi pe care i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărorar spiritul critic, chiar dacă a fost
prezent, a rămas neputincios. Fără acest zid de fiinţe iubite, care ne înconjoară , noi nu am fi buni
de nimic. Ne-am destrăma precum într-o atmosferă în care frecarea este prea mare. Sau ne-am
pierde, ne-am rătăci pur şi simplu în viaţă” (p. 100)
,,Mitul acesta al fericirii prin iubire, al acestei iubiri descrise aici si nu al iubirii aproapelui, n-a
incetat si nu nu va inceta sa existe pe pamantul nostru, sa moara adica si sa se nasca perpetuu. Si
atata timp cat aceste trepte urcate si coborate de mine vor mai fi urcate si coborate de nenumarati
altii, aceasta carte va marturisi oricand:….daca dragoste nu e, nimic nu e !…’’32

VICTOR PETRINI
este

UN ÎNVINS

DA, NU,
pentru că pentru că

. .

1. Numeşte caracteristicile personajului Victor Petrini

2. Realizează un eseu de două trei pagini despre particularităţile de construcţie ale unui
personaj dintr-un roman scris de Marin Preda
- prezentarea a patru caracteristici ale romanului selectat, semnificative pentru realizarea
personajului
ales, prin referire la construcţia subiectului şi la particularităţi ale compoziţiei;
32
Marin Preda, op.cit., p. 374
- ilustrarea a patru procedee de caracterizare a personajului, prin episoade/ secvenţe narative/
situaţii
semnificative sau prin citate comentate;
- prezentarea relaţiilor dintre personajul ales şi un alt personaj al romanului, din perspectiva
statutului
lor social, psihologic, moral etc.;
- exprimarea unei opinii argumentate despre evoluţia/ condiţia personajului ales, din perspectiva
finalizării conflictului/ a conflictelor.
Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru
redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare –
3 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte;
aşezare în pagină, lizibilitatea – 1 punct). (30p, echivalent 100p)

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini

Filosof

Idealist Naiv

? ?

Victor Petrini

Victimă Inocent

?
?

RELAŢIA CUVÂNT-SIMBOL-IMAGINE
 Cel mai iubit dintre pământeni, de Marin Preda
(Relaţia incipit-final - fragmente)
Cartea / textul / cuvântul /
cuvânt/noţiune/cognitiv/limba Simbolul care Imagine/ afectiv/ emoţie/
j raţional deschidespre interpretare / sentiment
motive cheie din text
Moartea e un fenomen simplu generalizarea pe care o
în natură, numai oamenii îl fac presupun noţiunile morale
înspăimântător. Vorbesc de impune ca tânărul să
moartea naturală, care adesea dobândească un repertoriu
e o dulce ispită. Înainte de a fi de impresii, reprezentări
depus aici, în celulă, din care
nu voi mai ieși decât pentru a generate de cuvintele-cheie asociate întotdeauna unui
intra într-o captivitate subliniate / inițierea în sentiment trăit, şi nu unei
perpetuă, în plimbările mele tainele naturii și ale vieții / percepţii;
solitare pe la marginea iubirii
orașului, pe poteci, uitându-mă
în jos și privind pământul, un elevii au mărturisit că
sentiment senin se insinua în memoria afectivă i-a făcut
sufletul meu, la început de să evoce participări la
dragoste pentru el, pământul înmormântări / pierderea
negru, tăcut, liniştit, apoi de Cuvintele sunt prea sărace cuiva drag /
atracţie, de dorinţă, un fel de ca să evoce întreaga adolescenţa mai ales e
melancolie, de nostalgie încărcătură existențială, timpul studiului istoriei şi
blândă, de a mă culca pe el şi dramatismul momentului al caracterelor umane prin
a rămâne acolo, întins pentru intermediul fabulelor /
totdeauna. Ceea ce și făceam, dilemelor etice;
stând cu ochii spre cer, până ce
adormeam. Mă trezeam
copleșit de un adânc sentiment Cel mai iubit dintre Ceea ce elevul nu poate
de regret: de ce m-am mai pâmânteni, de Marin Preda învăţa prin propria
trezit? este un asemenea text: experienţă despre natura
Dar moartea violentă, personajul, de-a lungul umană / morală poate
sinuciderea, la care ești existenței sale trece prin învăţa prin mijlocirea
împins de către oameni? situaţii-limită în care experienţei altora,
Tandra nepăsare față de lume drama alegerii îi va marca personaje literare sau actori
te poate stăpâni într-adevăr întreaga existență/ celebri în filme renumite,
conștiinţă; pe calea naraţiunii
numai când te simți străin de
propria-ți ființă, dar când,
dimpotrivă, ai conştiinţa că ea
filmul debutează ex
este totul? Și știi cu certitudine abrupto, cu această scenă, a
că acest totul nu va mai fi liber
violării intimității familiei
niciodată? Închisoarea pe
viaţă! Textul/ cuvântul e destul de Petrini prin intrarea forțată
neutru, foarte greu în miez de noapte, în
/..../
apartamentul familiei, în
Am mai avut de a face cu transmite ceva, mai ales la
puterea nopții (scena
anchetele şi justiţia și am mai începutul romanului când
fost condamnat, dar nu pe încă nu știm nimic despre erotică, încătușarea,
viață și nu fără speranța de a
ieși curând. Nu fusese chiar
curând, dar nici prea târziu ca
să nu pot uita. Acum însă
descopăr cu groază că ei, cei
care mă interogau, erau liberi
(și asta se vedea din pofta cu
care îmi consemnau depoziția,
acele infame gesturi ale
ființei animalice care se simte
trăind fără oprelişti, gestul
cu care aplicau o ştampilă,
răsfoitul hîrtiilor, mâncatul
unui sandvici, înghiorţăitul
unui pahar cu apă, scârţâitul
scaunului sub trupul voinic,
ancorat bine în realitate,
uitatul pe fereastră, căscatul,
râgâitul, gândul la muierea
tânără pe care o vor strânge
în braţe la noapte) iar eu nu
voi mai fi niciodată ca ei, toate
gesturile mele vor fi sau îmi
vor reaminti că sunt
condamnat să nu mai fiu
liber până la moarte...
Dar iată-mă atingând, chiar și
pe un plan secund, miezul
existenței mele și, ca menite să conducă către
întotdeauna la cei loviți,
gândul mi se întoarce înapoi, la
vremea inocenței pierdute,
când am săvârșit prima
infamie.
Tinerețea e o trufie, rareori o doar prilej de reflecţie
valoare. Cel puțin în cazul
meu. Trufia mi-a apărut în
conştiinţă într-o zi când am
citit în Platon următoarea
afirmație: ,,Dacă moartea ar fi
sfârșitul a tot, cei mai câștigați
ar fi ticăloşii, moartea lor i-ar Inspirat
elibera și de trup și de păcate...
și tăcerea care s-ar lăsa peste
mormintele lor ar fi egală cu a
celor care au fost vituoși.”
drama personajului;
transmite ceva mai mult
doar la a doua re-lectură,
după ce am aflat că eroul
fusese condamnat dintr-o
eroare provocată de o
simplă neînțelegere a
sensului literal al unui
cuvânt (ordonanţe vs.
ordine) dintr-o scrisoare a
unui prieten plecat în
străinătate și urmărit de
securitate: ”Aștept
ordonanțele
dumneavoastă...”
Rememorarea / scrisul /
amintirea fiicei sale/
responsabilitatea față de
aceasta și față de ceilalți
nu îl lasă pe Petrini/ pe om
absorbit cu totul de rolul / non/cognitive (tresăriri de
sfârșitul care îi este atribuit durere, suferinţă, spaimă,
„de sus”
construiesc dihotomiile
auto-cunoaştere prin
transpunerea textelor în
texte, a textelor în contexte
şi a contextelor în texte;
biografiile, poveştile,
naţiunile, culturile devin
de spiritul
mesajului biblic, noul
umanism nu se mai susține
deci pe raţiunea
concepută ca un limbaj
abstract, universal și
drumul la miliție/
securitate, ancheta,
condamnarea)
efectele auditive (muzica
sinistră, ritmul cadențat al
pașilor securiștilor) și
vizuale (noaptea, umbrele,
lumina foarte difuză)
potențează ideea de situație
limită, o transmit tele-
spectatorului
Transparența ideii de
situaţie limită groază/
crispare/ nesiguranţă prin
intensificarea stărilor, a
emoţiilor datorită acțiunii
automate / elevii au
mărturisit că au trăit gesturi
reflexe prin declanșarea
mecanismelor
înfiorări de empatie,
entuziasm etc.)
Naraţiunea Sinelui şi/ sau
mai mult sau mai puţin
filmul ambiguu al
identităţii cuiva prin
transpunerea contextelor
în contexte, culturile,
tiparele de comportament,
identităţi etc. devin
interșanjabile şi asigură
soluţii pentru criza de
identitate și re-
construcția de sine.
filmul / imaginea va
insista pe prezent, nu vor
exista flash-back-uri în
adolescența
,,dură și turbulentă”:
Filmul insistă tocmai pe
aceste scene, făcând
abstracție de lungile

Îmi pierdusem de mult
credinţa în Dumnezeu și în
viața viitoare, nu prin vreun
proces dramatic, ci pe
nesimțite, prin lipsa simplă de
credință a altora (...). În loc să
fiu neliniștit, turmentat ca un
erou dostoievskian că dacă ale erei postmoderne, este
Dumnezeu nu există totul ne
este permis, dimpotrivă,
simțeam o jubilațiune liniștită
că sunt liber de credință - și
niciun imbold de a săvârși ceva
nepermis nu mă ispitea. pp.
12-13
Să zicem că două mii de ani
credinţa Nazarineanului ne-a
cutremurat conștiințele, și încă
ni le mai cutremură (pe a
mamei mele într-un fel adânc,
o să mă opresc curând la acest
lucru), dar ce îl determină pe
Platon să creadă că moartea nu
e sfârșitul a tot? (...) Aici să
revin asupra mamei. Învățase
și ea la liceu (...). Erau simple
lecţii care trebuiseră să fie
învățate, în timp ce Dumnezeu
era real, nu fusese învăţat, ci Altfel spus, umanul își face
se născuse cu el în suflet...
Cum? Tot aşa de simplu cum
nu se născuse în mine...Unde
stătea deci Dumnezeu? Unde
erau raiul şi iadul, în Sirius, în
Vega? /.../ Dostoievski are
aerul să spună că aceste
întrebări sunt naive, e vorba de își conserve o marjă a lui
un cu totul alt Dumnezeu. de libertate de mișcare și
Care? /..../ În același timp, știa
că există o lume invizibilă de
ființe care ne puteau
îmbolnăvi...
Cine îmi spusese mie că
gardianul chiar vrusese să mă
anonim
Problema alterității este
una din marile provocări
un paradox postmodern
care afirmă capacitatea
umană de relație și de
definiție a sinelui, și
aceasta într-o vreme în care
se manifestă
individualismul, diferența,
specificitatea. Este un
domeniu în care sunt
absorbite extremele,
captând energia lor și
creând un laborator de
experiențe care încântă
sensibilitatea umană.
Cum izbutește Petrini/
omul, în circumstanțe
potrivnice să fie altceva
decât o jucărie a
destinului?
apariția atunci când un
subiect, în mod paradoxal,
este responsabil pentru
celălalt înainte de a se
preocupa de propria
persoană;
Prin voință el reușește să
acțiune ridicându-se
deasupra evenimentelor
rânduite/ destinate
/exterioare/ istorice/
determinate social/
păstrându-şi astfel
capitole de digresiuni
metafizice
Insistența pe devotament,
deschidere și
responsabilitate,
consacrând morala
dragostei, a sincerității,
înțelepciunea și
responsabilitatea omului
un astfel de fenomen
educaţional dezvăluie
„acele secrete ale
sufletului” care induc
seninătatea în procesul de
construire a identităţii şi în
adaptarea interculturală sau
de-a lungul unei culturi,
prin relaţii interpersonale,
şi asigură o soluţie pentru
anxietatea individului
postmodern, tulburarea
nevrotică împrumutată de
la moderni.
Răspunsul afectiv, o stare
emoţională odată trăită
de subiect, chiar prin
film, chiar prin experiența
altcuiva, va fi stocată
mnezic ca şi imaginea
mentală pe care o însoţeşte,
numai prin mijlocirea
sentimentului trăit, de care
intelectul ia act ca de o
semnificaţie a reprezentării
Imaginea/ arhetipul
mamei întreține însă
relația cu Celălalt /
divinul / prin coincidența
contrariilor: blândeţea și
îndărătnicia ei,
supuşenia şi revolta
împotriva soțului / iubirea
aproapelui şi credinţa
omoare? Faptul că alții demnitatea umană Nazarineanului
muriseră?.....pp. 310-31

Ce implică credinţa / misticul, moralul,

încrederea în șansa ta ca
și în capacitatea insului de
a interveni și, în ultimă
instanță, de a dispune liber
de sine?
religiosul se insinuează
însă în film prin imagini
generatoare de probleme
(mai ales în final, prin
urcarea treptelor bisericii,
regăsirea comunicării cu o
instanță superioară/
Dumnezeu / care poate are
răspunsul / răspunsurile
aşteptate)

Concluzii: Lungi digresiuni metafizice, foarte greu de înțeles la prima lectură, fără
corelația cu desfășurarea acțiunii și evenimentele tragice în care a fost implicat eroul:
trădat de soția sa Matilda și de prieteni, cât timp a fost în închisoare, îndepărtat de
fiica sa, Silvia, înşelat sau nelăsându-se înșelat prin reîntâlnirea cu fosta sa iubită din
adolescență, neînţeles de tatăl său și având cu acesta o comunicare închistată / și
totuşi liber și perseverând în căutarea fericirii prin iubire şi întâlnind-o pe Suzi,
fără putința unui final fericit însă.

Problematizarea consecinţelor alegerilor şi faptelor noastre/ relaţia exterior/ interior/

conştiinţa noastră
 „Atâta timp cât aceste trepte Etape/ lecții de viață / laParafrazarea vorbelor
urcate și coborâte de mine, capătul drumului a din scrisoarea
vor mai fi urcate și coborâte văzut că adevărul nu e apostolului Ioan Către
de mulți alții, putem moartea, ci iubirea/ Corinteni: „Dacă
mărturisi oricând: dacă dragoste nu am, nimic
dragoste nu e, nimic nu e.” ”valorizarea implicită” nu am.”
(Pirău, 2007) acest Imaginea emoționantă
determinism subtil care leagă
viaţa afectivă de decizie. /
din final generatoare de
…/un fel de inducţie afectivă probleme (supuse
având forma: a este mai dezbaterii: Prin urcarea
important decât b, b este mai treptelor bisericii, putem
important decât c; deci, în vorbi despre regăsirea
mulţimea a, b, c, a este mai
important decât b, c.
comunicării cu o
instanță superioară/
Dumnezeu / care poate
are răspunsul /
răspunsurile așteptate?
DA vs. Nu
Conceptul [de adevăr,
dreptate, n.n.] cu care
operează subiectul la un
stadiu sau altul apare
mai degrabă ca o
generalizare a unui set
de expereiențe/ stări
afective decât ca o
generalizare în sens
logic”
Concluzia (posibilă): Numai intuiția poate să pătrundă caracterul metafizic și e
capabilă să traducă simbolica a ceea ce s-a întâmplat și astfel să ridice
incidentele la înălțime de destin.33

Dosar Critic
33
Pentru detalii teoretice vezi - Szekely, Eva, M, Cognitiv vs Non-cognitiv în comunicarea literatură şi film, în
vol. Educaţie şi comunicare, Ed. Universităţii Petru Maior, Tg-Mureş, 2009, pp 125-140.
 Ion Pop Dicţionarul “Trama şi semnificaţiile generale ale romanului, în ciuda
analitic de vastităţii construcţiei de ansamblu, pot fi sintetizate cu destulă
opere literare uşurinţă datorită îndeosebi prezenţei copleşitoare a
româneşti personajului său central, Victor Petrini, figură emblematică de
alter ego din familia unor Ştefan Gheorghidiu ori Ioanide, dar
cu tentantă trimitere, cum s-a putut observa în critică şi la
eroii unui Dostoievski ori la heteronimii unui Kierkegaard, în
frunte chiar cu Victor Eremita. ... Ca personaj-narator, Petrini
nu-şi dezminte calitatea de erou exemplar, chiar dacă nu
realizează îndeobşte şi partea personală de vină, în încercările
sale de a particulariza <<mitul fericirii prin iubire>>. Mărturie
a unui spirit tensionat, concomitent, de semnificaţia gravă a
momentului, ca şi de aceea a actului cathartic căruia i se
abandonează, confesiunea sa dobândeşte cu pregnanţă
dimensiunea umană a unui <<vast roman al vieţii>>,
apreciabil şi ca <<sinteză a tuturor temelor din literatura lui
Marin Preda>>”
Ovid Fioroasele ,,Marin Preda a avut nevoie de un om pe care
S.Crohmăl- tragedii împrejurările istorice îl împiedică să găsească satisfacţie în
niceanu din dormitor viaţa civică, astfel pentru ca Petrini să mizeze totul pe fericirea
obţinută în dragoste, astfel eroticul este pus în pimul loc.’’
Marin Uşor cu pianul ,,sub titlul Cel mai iubit dintre pământeni întâlnim, de fapt
Sorescu pe scări două romane, ... primul s-ar termina cu moartea mamei lui
Petrini, al doilea roman – noua criză erotică a lui Petrini, ajuns
din filozof la Universitatea din Cluj contabil la Oraca.’’
Inlănţuind tipuri de romane diferite, acestea ,,sunt opere
,,imperfecte’’: într-un roman sunt mai multe romane,
naraţiunea proliferează alte naraţiuni, personajele ies dintr-o
lume stabilizată, identificabilă printr-un cod moral, şi intră în
altă lume în curs de construire.’’

SUGESTII DE RĂSPUNSURI
ION CREANGĂ
POVESTEA LUI HARAP-ALB
1. Despre viaţa sentimentală a autorului sunt date puţine/ autorul are o imagine de om normal,
viu, cu plăceri şi necazuri etc./ „biblioteca interioară” (Pierre Bayard) oferă posibilitate
scriitorului să re-valorifice şi să re-construiască discursuri pe baza informaţiei dobândite/ veselia
oferită cititorului prin lectura cărţilor sale e un dat firesc al modului de a vedea viaţa şi de a se
comporta, se accentuează dimensiunea jovialităţii a vieţii, a operei sale/ atunci sintaxa textelor
sale propun cititorului o atenţie sporită (comic/oralitate/umor)/ Marii Clasici ai literaturii române
sunt formaţi în jurul Junimii, şi a lui Titu Maiorescu/ aparenţa scrisului vs. esenţa mesajului/
personalitate şi fizic impunător/ nu are resentimente faţă de oameni/ plăcerea de a trăi şi de a
înveseli/ povestitor cu voce de bariton determină gravitatea registrului.
3. Autorul contemporan greşeşte prin faptul că nu receptează în mod corect textul lui Ion
Creangă, şi implicit nu observă că acesta cucereşte prin modul cum povesteşte şi nu ce
povesteşte; apoi jocul de aluzii, referiri la cultura populară necesită un soi de maturitate
intelectuală. (după Alex. Ştefănescu)
4. Motivul aventurilor spectaculoase asigurate de tehnica travestiului/ Motivul dublei cunoaşteri a
sinelui şi a lumii exterioare/ Motivul creştin al încrederii în justiţia divină şi în ajutorul dat de
aceasta omului bun, moral şi generos/ Tema vârstei de aur (aurea aetas) a copilăriei/ Tema
apropierii supranaturalului de condiţia umană/ Tema educării omului prin instrucţia şcolară şi prin
lectură/ Tema dedublării personalităţii eroilor/ Tema probelor iniţiatice.
6. Model de răspuns: După opinia mea, în cadrul operei lui Ion Creangă sunt creionate personaje
specifice tipologiei basmului, având în prim-plan protagonistul, eroul/Harap-Alb/ Făt-Frumos
care este nevoit să treacă printr-o serie de încercări complicate ajutat fiind de personajele
adjuvante (calul, Sfânta Duminică, cei cinci prieteni Crăiasa albinelor şi a furnicilor). Valenţele
protagonistului sunt puse în valoare prin raportarea la antagonist (spânul/ balaurul/ zmeul, Roşu-
Împărat), împreună semnalând o serie de funcţii ale basmului stabilite de Propp: iscodirea,
complicitatea, reacţia eroului, întoarcerea, transfigurarea etc. Personajul principal din cazul de
faţă este umanizat şi permanent sprijinit de actanţi fabuloşi care reuşesc salvarea şi trecerea peste
încercările dificile impuse lui Harap- Alb. Toate evenimentele sunt create în complicarea
scenariului narativ care va conduce spre evoluţia personajului, spre dezvoltarea sa. (elevă-Antal
Timea, X F)
7. Exemple: Pentru Harap-Alb- Perseu în serviciul regelui Polyclet; Poseidon se supune lui
Laomedon; Apollo se supune lui Admet ; pentru cei cinci priteni- Ţugulea de Petre Ispirescu:
Flămândul, Setosul, Gerosul, Ochilă, Păsărilă; în basmul ceh: Lungul, Largul, Agerul-Ochilor; în
Les compagnons apar: Mangeur, Le Buveur, Le Courreur, Le Tireur, Le Fine Oreille
Este o pledoaria pentru o diversitate de interpretări în ceea ce priveşte profunzimea modului de
realizare a unui Homo fictus în opera lui Ion Creangă
8. Modalităţi de caracterizare: directă realizată de narator, directă realizată de alte personaje,
autocaracterizare, indirectă prin fapte, evenimente, limbaj, comportament etc.
Caracteristici: boboc, neofit, uman, respectuos, altruist, suflet bun, neiniţiat, local, prietenos,
cinstit, cu slăbiciuni umane, jovial etc.
9. Model de răspuns: Opinia mea este că personajul principal din basm pe parcursul probelor
la care este supus şi care devin din ce în ce mai dificile, devine mai puternic, întâmplările îl
întăresc, sunt menite a-l obişnui cu greutăţile vieţii, de a-i da tăria de a se lupta şi de a se
maturiza. Acţiunile sale îl individualizează şi îi dezvăluie identitatea pas cu pas. Pe parcursul
iniţierii lui, lumea necunoscută îl adulmecă întru totul, evidenţiindu-i atât calităţile cât şi
defectele, iar cu fiecare probă trecută se află cu un pas mai aproape de împlinirea scopului sau:
câştigarea experienţei necesare pentru devenirea unui adult capabil de a-şi întemeia o familie si de
a conduce o împărăţie.
Toate acestea se află în antiteză cu zilele noastre, Fat-Frumos nu mai există, iar cu el a pierit
atât binele cât şi onoarea. Mai există oameni care au dorinţa de a schimba lumea în bine, însă Făt-
Frumos care are posibilitatea să-i ajute nu mai există, a dispărut lăsând în urmă sa doar pagini
care îi vestesc destoinicia, speranţa că vom mai putea trăi într-o lume similară cu a lui, precum şi
revolta noastră împotriva existenţei sale. Se vrea, se speră şi se gândeşte mereu la o lume cu alte
principii, cu alte reguli, dar fantezia noastră nu mai are timp şi forţă pentru a se lasă în
coordonatele miraculosului. A fi Făt-Frumos (de azi) e un imperativ al unei existenţe subiective
care se află în coordonatele unui tărâm de dincolo. Deci, să credem... (elevă - Bota Andreea, X F)
10. Gerila: „era ceva de speriat, avea niste urechi clăpălauge şi nişte buzoaie groase şi debălazate.
Şi când sufla cu dânsele, cea deasupra se răsfrângea în sus peste scăfârlia capului, iar cea de
dedesubt atârna în jos, de-i acoperea pântecele” „...aşa tremura de tare, de parcă-l zghibuia
dracul”.
Flămânzilă: „Harap-Alb vede altă drăcărie şi mai mare: o namilă de om mânca brazdele de
pe urma a 24 de pluguri şi tot atunci striga în gura mare că crapă de foame”.
Păsări-Lăţi-Lungilă: “...vede Harap-Alb altă bâzdăgănie şi mai şi: o pocitanie de om umbla
cu arcul după vânat păsări” „...Avea un meşteşug mai drăcos şi o putere mai pe sus decât îşi poate
dracul închipui: când voia, aşa se lăţea de tare, de cuprindea pământul în braţe. Şi altă dată, aşa se
deşira şi se lungea de grozav, de ajungea cu mâna la luna...”
11. Este un text postmodern greu de clasificat bazat pe intertext şi pe vizionarism, ironie, pe
crearea de imagini răsturnate, monstruoase, cu o anumită iventivitate a imaginarului, şi cu accente
de ludic postmodern/ la nivel retoric se observă imitarea stilului ştiinţific îmbinat cu limba de
lemn/ este considerat de Ion Pop “hipertextul enciclopedic al canonului literaturii române”/
utilizează o limbă care se resemantizează permanent/ studiul zmeologic se împarte astfel: I
Universul: Anatomie, Rase şi varietăţi, Geografie, Istorie, Arme, ocupaţii şi unelte, Economie,
Civilizaţie, Limbă, Ştiinţe, Arte şi literatură; II Poveştile: Povestea lui Lobo şi a lui Fofo,
Povestea spionului Bombas etc/ Familia zmeilor este formată din: Zmeul zmeilor, Zmeul sur de
văgăună, Zmeul cu colţi, Câinele de zmeu, Muma zmeilor, Zmeul mioritic, Animicştiutorul,
Zmeul zmeelor, Zmăul, Încălţaţii, Zmeul asiatic şi zombalul)/ este o monografie zmeologică (vezi
Ion Pop, Dicţionarul analitic de opere literare, 2005)
La nivelul discursului literar, izotopiile generate de metafore, metonimii şi paradoxuri
(de)scriu paradigma alegorică existenţială a conştiinţei artistice, proiecţie noologică a spiritului
postmodern relevant pentru topofilia culturii căreia îi aparţin scriitorul şi cartea. Zmeul devine
mobilul călătoriei alegorice dinspre Celălalt Tărâm (al Apusului) de unde se face plecarea, spre
Lumină, origini (spre Est).
Prin modelul zmeologic ca prelungire mitică în toate culturile populare tradiţionale,
Mircea Cărtărescu angajează un model al alterităţii ce locuieşte geografia dintre Occident şi
Orient, dinspre apus (moarte) spre răsărit (viaţă), în sensul resurecţiei mitologemului „om”-
parcursul fiind dat de măştile alegorice ale zmeilor ce surprind „umanitatea” din om cu
adevărurile ei, în plenitudinea manifestărilor umane mai mult sau mai puţin recunoscute – căci
zmeii sunt antropodaimoni.
În credinţa populară românească, zmeul e ultima etapă a evoluţiei şarpelui. E o evoluţie
spre „umanizare” a zmeului raportată la transformările care s-au produs în concepţiile oamenilor
referitoare la întruchipările sufletelor morţilor. La început, strămoşii mitici aveau înfăţişări
zoomorfe, iar mai apoi, înfăţişările s-au antropomorfizat. Apartenenţa zmeilor la categoria
„strămoşilor” reiese din calitatea de „donatori” mitici: adică se pot îndrăgosti de fata unui împărat
şi s-o ceară de soţie. Demonologia constituie varianta mitică prezentă la toate etniile prin al cărei
antropomorfism prezent în gândirea arhaică sunt atribuite însuşiri umane unor obiecte sau
 procese din natură, unor fiinţe imaginare. Ca exemplar al perfecţiunii modelului antropomorf şi al
omniprezenţei în spaţiul dintre cele două lumi nu este altul decât protagonistul din folclorul
românilor: zmeul
Complex de credinţe despre spirite necurate, acutizant malefice, uneori ambivalente, ce aparţin
Celuilalt Tărâm, atribuit Occidentului, demonologia este interpretarea primară a mitologiei.
Aflată în raporturi „familiare” cu omul, lumea de dincolo e un depozitar de duhuri sau spirite,
demoni, strigoi, moroi, ursitoare, zburători, zmei, dragoni.34

12. Exemplificări cu opere/ filme:

Călătorii microscopice – T. Arghezi- Tablete din ţara lui Kutty (a se vedea importanţa desenelor
animate!!!) – Finding Nemo, regizat de Andrew Stanton
Călătorii macroscopice – J. Verne - Ocolul pământului în 80 de zile - Around the World in 80
Days regizat de Frank Coraci
Călătorie în lumea fenomenală – D. Golescu – Însemnare a călătoriei mele - Back to the Future
regizat de Robert Zemeckis
Călătorie în lumea siderală – M. Eminescu - Povestea magului călător în stele – Stardust regizat
de Matthew Vaughn
Călătorie în lumea transcedentală – M. Eminescu - Sărmanul Dionis - The Talented Mr. Ripley
regizat de Anthony Minghella
Călătoria în sacru – M. Eliade - La ţigănci - Eternal Sunshine of the Spotless Mind regizat de
Michel Gondry
Călătoria în spaţii exotice – M. Eliade - Maitreyi - La nuit Bengali regizat de Nicolas Klotz
Călătorii iniţiatice – M. Sadoveanu - Baltagul – The Da Vinci Code regizat de Ron Howard
Călătorii aventuroase – Voltaire, Candide - Stand by Me regizat de Rob Reiner
Călătorii de cucerire – I. Budai Deleanu- Ţiganiada – The pursuit of happyness regizat de
Gabriele Muccino
Călătorii melancolice – Gr. Alexandrescu - Memorial de călătorie – Rainman regizat de Barry
Levinson
Călătoriile psiché-ului – Nichita Stănescu - Eseuri - Reign Over Me regizat de Mike Binder
Călătoria enciclopedică - M. Eliade - Jurnalul parizian– Cruel Intentions regizat de Roger
Kumble
Călătoria exilului – Monica Lovinescu- Jurnal – Cast Away regizat de Robert Zemecki
(adaptare şi completare după Limba şi literatura română, coord. G.G. Neamţu, Ioana Bot, Ed
Dacia Educaţional, 2004)
14. Exemple de călătorii:
 Călătoria în sine: realizat între goluri ale conştiinţei (bovarism, narcisism,
halucinaţia, visul, reveria, alienarea)
 Călătoria turism: travelling, deplasare o cunoaştere directă a culturilor, a
modurilor de existenţă,(automobil, avion, etc) în care „referinţa tuturor celorlalte tipuri de
călătorie nu mai este ţinta de atins, oamenii de cunoscut, ci deplasarea, pura deplasare- trasfer”-
J Baudrillard
 Călătoria drog: (! Este o formă extremă, „o psihodramă a călătoriei): „Iar
această călătorie nu este nici excentrică, nici exotică, ea nu cunoaşte un altul, ci este totul; e
călătoria care implodează în cele din urmă, Ea involuează în sine însăşi, s eparcurge pe sine,...

34
Pentru mai multe detalii vezi Călătoria alegorică şi Alegoristul. O hermeneutică a discursului post-
modern cărtărescian, in "Studia Universitatis "Petru Maior". Philologia, nr 8, 2009, pp.61-77, ISSN
1582-9960
 Aceasta este capătul călătoriei, este capătul în care călătoria centripetă – nu centrifugă- devine
călătorie implozivă, terminându-se cu ea însăşi într-un singur punct oarecum; dar un punct din
care, în principiu tot restul ţi-e oferit. E de-ajuns să te afli aici; totul este prezent, nu mai e nevoie
să te mişti. Aceasta este bineânţeles limita călătoriei”- J Baudrillard
 Călătoria ca dat ontic: Luceafărul
 Călătoria cronosului: schimbarea anotimpurilor, spectacolul lumii aflate în
tranzit

15. Oralitate: dialogul; folosirea dativului etic; exclamaţii, interogaţii, interjecţii; expresii
onomatopeice; imprecaţii; adresare directă; diminutive; formule specifice oralităţii; proverbe şi
zicători; versuri populare; regionalisme; rime şi asonanţe; verbele imitative; registrele stilistice
populare, oralitate şi regionalismele conferă originalitatea limbajului.
Umorul: exprimarea poznaşă, mucalitică într-o şiretenie a frazei la care este imposibil să nu
te amuzi; combinaţii neaşteptate de cuvinte; caracterizări pitoreşti cu ajutorul cuvintelor familiale;
vorbe de duh; autopersiflarea; ironia; caracterele personajelor; poreclele personajelor; situaţiile şi
întâmplările în care sunt puşi eroii; diminutive cu valoarea augmentativă.
17. Definiţie: Basmul este o specie a epicii populare sau culte (de regulă în proză), cu răspândire
universală, construit pe o schemă opoziţională Bine-Rău, în care sunt relatate întâmplări
fantastice ale unor personaje imaginare. Numele speciei provine de la vechiul nume slav „basni”,
ce avea sensul de „scornire”, „născocire”, subliniindu-i caracterul de ficţiune.
Motive literare tipice: cifra trei, împăratul fără urmaş, superioritatea mezinului, interdicţia
încălcată, dorinţa împlinită, obiectele fermecate, ajutoarele eroului, drumul, călătoria, probele,
călătoria, nunta.
Personajele: „caracteristica lui este că eroii nu sunt numai oameni, ci şi anume fiinţe himerice,
animale… Fiinţele neomeneşti din basm au psihologia şi sociologia lor misterioasă. Ele comunică
cu omul, dar nu sunt oameni. Când într-o naraţiune lipsesc aceşti eroi himerici, n-avem de-a face
cu un basm” G. Călinescu
Conform Morfologiei basmului de Vladimir Propp personajele basmice se încadrează în câteva
arhetipuri: protagonistul, antagonistul, ajutoarele, personaje-donatori, oponenţii (răufăcătorii),
trimiţătorul.
La nivel textual, discursul basmic este întotdeauna naraţiunea heterodiegetică (G. Genette), cu
grad zero al focalizării (perspectivă narativă omniscientă). Basmul cuprinde o serie de procedee
stilistice precum repetiţia, pesonificarea, alegoria, comparaţia şi antiteza.
Exemple: basmul feerie (Sânzâiana şi Pepelea de Vasile Alecsandri), basmul nuvelă (Soacra cu
trei nurori de I. Creangă), basmul poem (Făt Frumos din lacrimă de M. Eminescu), basmul
parodie (Dămult, mai dă dămult de I.L. Caragiale), basmul idilă (Crăiasa zânelor de G. Coşbuc)

18. Cu toţii citim, sau mai degrabă am citit basme. Mici scrieri, care ne conduc în lumea
imaginaţiei, care credeam că fusese pierdută pentru totdeauna. Dar basmul este o specie a epicii
populare sau culte, de regulă în proză, cu răspândire universală, construit pe o schemă
opoziţională Bine-Rău, în care sunt relatate întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare.
Accentul este pus pe evenimentele fantastice ale eroilor; dar la ce ne gândim când ne referim la
întâmplări fantastice? Fantasticul, fiind o categorie estetică fondată pe un contact de ficţiune ce
narează intruziunea supranaturalului într-un cadru realist, astfel spus, apariţia unor fapte
inexplicabile cel puţin din punct de vedere teoretic, într-un context familiar autorului. Realizând
aceste fapte, ne dăm seama că evenimentele petrecute in textele menţionate nu satisfac cerinţele
din definiţia de mai sus. Totuşi, există elemente supranaturale care stau în calea recurgerii
naturale a evenimentelor. Aceste elemente fac parte din categoria numită miraculos. Pe parcursul
operei realizăm că trăsătura definitorie basmului constă în prezenţa acestor elemente. Apar astfel
întâmplări miraculoase, personaje fantastice, personaje umane cu însuşiri supranaturale, obiecte
fantastice etc.
Văzând că aceste două categorii se intersectează, începem să ne gândim la diferenţe:
miraculosul şi fantasticul având roluri definitorii în diferite specii epice. Miraculosul este produs
printr-un miracol, fiind prezent în basme şi legende, iar fantasticul, fiind prezent în nuvele, mai
concret în nuvelele fantastice unde accentul cade, aşadar, pe analiza stărilor emoţionale care ajută
intruziunea unor fapte inexplicabile. Două opere care pot fi oferite drept exemplu pentru cerinţele
de mai sus pot fi Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă şi La ţigănci de Mircea Eliade.
Basmul Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă prezinte nişte peripeţii fabuloase din
care se desprinde concepţia de viaţă a poporului. Basmul este în acelaşi timp poezia dorinţelor
împlinite pentru că tot ce nu este posibil în lumea reală devine realizabil în basm. Eu cred, că
toate faptele din basm sunt determinate de miraculos şi învăluite în fabulos, pot fi considerate şi
fapte ale experienţei de viaţă. Plecarea la drum este asemeni oricărei plecări în viaţă a unui tânăr,
iar probele şi obstacolele din drum pot fi considerate ca toate obstacolele vieţii. Harap-Alb este
prezentat drept un tânăr obişnuit înainte de intrarea la vârsta maturităţii. Sfaturile pe care i le dă
tatăl sunt cele pe care le primeşte orice tânăr, pentru ca treptele maturizării să nu fie dificile, iar
încălcările acestora reprezintă o caracteristică a vârstei.
Nuvela La ţigănci de Mircea Eliade este o naraţiune în proză construită pe un singur fir
narativ şi pe un conflict unic, concentrat în jurul personajului principal. Spre deosebire de basm,
nuvela este obiectivă, iar accentul cade asupra personajelor şi nu a acţiunii. Subiectul nuvelei este
plasat în Bucureştiul de altădată, cadru des întâlnit în opera lui Eliade, întrucât el considera că
,,orice loc natal constituie o geografie sacră pentru cei cei care l-au părăsit, oraşul copilăriei şi
adolescenţei devine totdeauna un oraş mitic’’ (Mircea Eliade - Încercarea labirintului). Realizarea
fantasticului se face prin îmbinarea planului real cu cel ireal, secvenţele epice fiind dominate pe
rând de unul dintre aceste planuri. Epicul dublu este relevat de existenţa în planul secund a unor
elemente semnificative, aparţinând celuilalt plan, decât cel dominant în secvenţa epică respectivă.
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă, este cel mai reprezentativ basm alautorului,
publicat în 1 august 1877, în Convorbiri literare, şi are ca temă triumful binelui asupra răului,
cusut în paralel cu tema iniţierii şi a maturizării treptate a eroului. La ţigănci de Mircea Eliade,
ilustrează o alegorie a morţii sau a drumului spre moarte, publicat pentru prima oară în anul 1962
în revista Destin din Madrid, apoi în 1967 în revista Secolul XX, are ca temă hierofania sacrului
în profan.
Având nu numai părţi în comun, se diferenţiează din cauza schimbării paradigmei culturale,
basmul fiind scris în perioada de început a literaturii, sub influenţa Junimii şi a lui Titu
Maiorescu, iar nuvela face parte din creaţia literară scrisă după al doilea Război Mondial,
perioadă ce ilustrează ideea că opoziţia dintre sacru şi profan nu mai este determinabilă.
Tema nuvelei prezintă aventurile extraordinare ”pe care le trăieşte un mediocru profesor de
pian(…) care se vede confruntat cu nişte situaţii ce-i depăşesc capacitatea de înţelegere”
(Gheorghe Glodeanu). Mircea Eliade îi invită pe cititori să descifreze ”mesajul ascuns” mai
degrabă decât ”simbolismul”, insistând asupra faptului că ”această poveste nu simbolizează
nimic”. Sorin Alexandrescu, unul dintre primii exegeţi ai prozei eliadiene, consideră că:
”Evidenţa construirii nuvelei ca o alegorie a morţii, mai bine zis, a trecerii spre moarte, nu mi se
pare că mai necesită demonstraţii mitologice, tocmai pentru că se sprijină, din punct de vedere
literar, pe convergenţa conotaţiilor textului”.
Dacă se poate cădea de acord cu autorul, că nu are rost sa stăruim asupra unor ”trimiteri
mitologice”, nu se poate spune acelaşi lucru şi despre un anumit substrat „folcloric-mitologic”,
care susţine structura narativă a nuvelei şi îi lămureşte coerenţa în plan simbolic. În ”La ţigănci se
întreţes interferenţe de natură diversă: folclorice, mitologice şi literare, în strânsă legătură cu
”alegoria” care constituie axul povestirii”.
 Primul motiv de luat în considerare este cel al ”nunţii postume”, regăsit în mai multe opere
eliadiene, prin metafora care constituie titlul romanului ”Nuntă în cer” şi pe care îl regăsim şi în
finalul Nopţii de Sânziene. Semnificaţia nunţii este legată, precum se ştie, de credinţa că ar fi
nevoie, pentru cei care mor necăsătoriţi de o ceremonie nupţială postumă prin care să se
îndeplinească ritual destinul lor omenesc, condiţie necesară pentru desăvârşirea integrării lor în
lumea morţilor. Este acelaşi motiv pe care îl regăsim şi în balada Mioriţa. Întâlnirea lui
Gavrilescu cu Hildegard, ”femeia vieţii(lui)” pregatită pentru treptata recuperare a memoriei
tragediei ”vieţii sale”, este indispensabilă pentru a putea întreprinde, împreună cu ea ”marea
călătorie”. Până când nu o va regăsi, Gavrilescu, de pe atunci ”mort”, este încă silit să se
rătăcească în lumea viilor.
Un alt element din povestire cu rădăcini folclorice este mersul lui Gavrilescu ”la ţigănci”
spaţiu tabu pentru un om corect şi ”familist”. Două elemente întâmplătoare- căldura şi pierderea
partiturilor- decid aventura bizară a personajului. Să luăm în considerare, în primul rând, ceea ce
spune Ovidiu Bârlea: ”Un capitol de seamă al repertoriului funebre îl constituie şi jocurile de
priveghi, manifestare dramatică de sorginte vădit populară (jocul ielelor- celor trei ţigănci)”. Ele
se caracterizează prin absenţa oricărei note funebre, fiind defapt tocmai la antipodul acesteia prin
veselia zgomotoasă pe care o dezlănţuie. Printre diferite tipuri de joc, o importanţă specială le
revine jocurilor ”lascive”, pe care Bârlea, deşi le menţionează, nu le descrie în amănunt. După
toate aceste argumente ne putem face o idee despre cadrul folcloric pe care îl parcurge Gavrilescu
de-a lungul povestirii.
Ca urmare, cazul lui Gavrilescu, simbolul eroului mediocru, al omului ”fără destin” al cărui
”lipsă de experienţă îi face vulnerabili”. E suficient să ni-l amintim pe Gavrilescu acest ”Oedip
ratat”, incapabil să răspundă la ghicitoarea ţigăncilor.
În realizarea poveştilor sale, Ion Creangă porneşte de la modele populare, caracterizând teme de
circulaţie universală cu o vechime uneori mitică. Cercetătorii operei scriitorului român au găsit
asemănări între povestea lui Harap-Alb şi Omul fără barbă al lui Emile Legrand, fără să fie vorba
de o influenţă directă asupra lui Creangă, care n-avea cum să cunoască toate aceste scrieri.
În creaţia lui sunt şi alte motive care apar în spaţii culturale foarte depărtate: motivul călătoriei,
al încercării puterii, al animalelor recunoscătoare şi al tovarăşilor devotaţi, motivul apei vii şi al
apei moarte etc. Harap-Alb în slujba Spînului aminteşte de Heracles; sclavul lui Euristen, şi de
muncile lui, iar trimiterea eroului peste mări şi ţări şi însoţirea lui cu fapturi năzdrăvane seamănă
cu expediţia lui Iason după lana de aur din Colhida. Existenţa acestor teme şi motive la Creangă a
fost determinată de faptul că izvorul principal al poveştilor sale este folclorul românesc, unde ele
circulă aşa cum circulă în poveştile tuturor popoarelor. Influenţa folclorică este însă mai largă şi
nu se reduce doar la prelucrarea nucleelor narative universale. Ion Creangă valorifică şi alte
elemente, care conferă poveştilor un caracter specific, popular-românesc. Povestea lui Harap-Alb
apare ca un mic roman de aventuri, realizat însă în cel mai autentic spirit popular, respectând
adică tematica, compoziţia epică, eroii, ajutoarele lor, precum şi mijloacele de exprimare
specifice prozei populare. Concepută ca un lung şir de peripeţii şi încercări la care e supus un
tânăr pentru a-şi dovedi vrednicia, curajul, puterea şi înţelepciunea, povestea cuprinde în sine o
idee morală fundamentală: aceea că binele şi adevărul triumfă în ciuda tuturor piedicelor, că
meritele omului sunt răsplătite.
Dacă în universul basmului, supranaturalul nu îngrozeşte deoarece ”nu face parte din ordinea
lucrurilor”, constituie ”însăşi substanţa universului, legea, climatul său”, în domeniul fantasticului
manifestarea supranaturalului ” apare ca o spărtură în coerenţa universului”.
Opinia mea este că miracolul nu mai este asimilat ordinii cosmice, ci reprezintă o agresiune ce
ameninţă însăşi stabilitate lumii, ”e imposibilul care survine pe neaşteptate într-o lume de unde
imposibilul e prin definiţie izgonit”. Fantasticul se va găsi, prin urmare, în imediata vecinătate a
realului, deoarece manifestarea lui presupune existenţa ”unui univers perfect determinat, de unde
se credea că misterul fusese izgonit pentru totdeauna”. Spre deosebire de iruperea brutală a
insolitului în banalitatea cotidiană pe care se bazează fantasticul, feeria se situează de la bun
început într-o meta-realitate, unde prezenţa miracolelor nu scandalizează, ci face parte din însăşi
esenţa acestei lumi.
(elevă – Tamara, XF)
19. Opera aperta -(aplicaţie pe interpretarea lui Andrei Oişteanu)
Prezentele rânduri oferă o imagine inedită asupra semnificaţiilor de profunzime ale textului,
care duc spre lumea miturilor şi riturilor străvechi. Exegetul, Andrei Oişteanu, lasă deoparte
sensurile morale, structura narativă/ funcţia paideică a basmului, încercând să creioneze universul
subsidiar al operei, adoptând o grilă lectorială bazată pe informaţii preluate din folclor, din
volume de mituri, rituri şi tradiţii universale.
Având la bază lectura atentă a basmului „Povestea lui Harap-Alb” şi conştiinţa că este una
dintre operele cele mai apreciate ale literaturii şi „cel mai complex basm al lui Creangă”, după
cum afirmă Nicolae Manolescu, purcedem în receptarea analizei realizate de Oişteanu, care
stabileşte premisele studiului său încă de la început : „Cum a reuşit însă eroul basmului să obţină
de la urs această putere magică, această permisiune de a sădi, de a culege şi de a mânca roadele
pământului? Cum a reuşit să facă din urs un duh benefic, un spirit păzitor?”
Andrei Oişteanu descifrează mituri şi ritualuri de iniţiere diferite : şamanice, yoghine, din
religiile de mistere, din cultul lui Zamolxis. Acelaşi cercetător consideră că obţinerea salatei din
grădina ursului şi-ar putea avea originea într-un ritual de iniţiere comun popoarelor de organizare
tribală, cu origine totemică; iar vânarea cerbului poate fi pusă în legătură atât cu un ritual de
iniţiere de tip alchimic, cât şi cu miturile şi ritualurile ce ţin de ideea morţii şi a reînvierii naturii.
Personajul Sfintei Duminici este perceput sub influenţa şamanului vrăjitor, observându-se astfel
apelul la şamanism. Licoarea pe care o prepară aceasta are ca şi corespondent în actul ritualic –
libaţia („stropire”, „ofrandă”). Dezvoltarea analizei presupune şi apelul la aini, la ritualurile de
iniţiere ale religiilor întemeiate pe mister, cât şi în religiile nordice. Aducând în prim-plan libaţia,
criticul aduce şi o explicaţie/ argumentare de la origini, de la hinduşi şi indoiranieni. Atât libaţia,
cât şi licoarea divină, precum şi licoarea Sfintei Duminici, au consistenţă similară şi un amestec
narcotic.
Deşi lectura devine dificilă, Oişteanu apelează şi la o analogie cu un mit grecesc, ajungându-se
la concluzia că Harap-Alb poate fi privit ca un păzitor al lumii strămoşilor, iar grădina – lumea de
dincolo. Astfel licoarea/ libaţia îmbună ursul, ajutându-l pe Harap-Alb să obţină salata. Ursul este
o expresie a întunericului, în alchimie corespunzând instinctelor şi fazelor iniţiale ale evoluţiei,
culoarea sa fiind negrul materiei dintâi. Întunericul şi nevăzutul, fiind legate de noţiunea de
interdicţie, aceasta întăreşte funcţia lui de iniţiator. Puternic, violent, periculos, necontrolat,
adevărată forţă primitivă, a fost tradiţional luat drept emblemă a cruzimii, sălbăticiei, brutalităţii.
Dar şi aici, apare celălalt aspect al simbolului, ursul putând fi oarecum domesticit. Ursul
simbolizează astfel forţele elementare susceptibile de o evoluţie progresivă, dar şi capabile de
teribile regresiuni. Utilizarea frecventă a actelor magice poate avea şi efecte nocive asupra celuia
pe care le foloseşte, dar Harap-Alb fiind un neofit şi în tainele magiei, reuşeşte să se sustragă
furiei ursului.
Se discută mai apoi motivul stricăciunii, reliefat din dorinţa ursului de a redobândi salata. Acest
motiv este subliniat şi de Propp în cartea sa „Morfologia basmului”. Trebuie să menţionăm că
aproape toate cele 31 de funcţii ale basmului amintite de acesta, se regăsesc în Povestea lui
Harap-Alb : „pe insulele Celebes, mai înainte ca oamenii să se apuce de semănat, li se comunică
spiritelor pământului şi copacilor că lucratul câmpului urmează să înceapă în scurtă vreme.
Spiritele dau atunci de ştire prin intermediul preotului ce anume jertfe trebuie aduse.”
Harap-Alb iniţiindu-se într-o lume în care primejdiile apar unde nici nu te aştepţi, îşi ia măsuri
de precauţie, utilizând blana de urs într-un mod protector. Astfel, îmbrăcarea hainei simbolizează
trecerea în lumea de dincolo, iar scoaterea ei este o reprezentare alegorică a modului în care se
debarasează de urs.
Viziunea de profunzime a exegetului ne propune valorificarea dansului, ca aspect esenţial în
decodarea probei pe care o trece Harap-Alb. Astfel, actanţii dansului sunt Sfânta Duminică –
şamanul vrăjitor, Harap-Alb – neofitul şi ursul – animalul totem. Oişteanu realizează o descriere
ritualică, mitică a dansului (mitul lui Dionisos, pereţii peşterilor preistorice), adoptând ideea lui
Webster că dansul influenţează natura şi divinitatea.
Autorul recurge, după cum însuşi afirmă, „la puţină atenţie şi imaginaţie”, pentru că dansul nu
se reflectă în mod explicit şi logic. În lecţia mitică a dansului, suntem invitaţi de Sfânta
Duminică, care strânge buruieni somnoroase, apoi dansează în jurul vasului cu licoare (dansul
libaţiei), toate însoţite de ritmuri de tobă şi cântece ritualice. E un dans sacru, în care se invocă
duhul atotputernic, precedând dansul ursului. Dansul culegerii salatei este realizat de neofit la
sfaturile Sfintei Duminici, obţinând în final săculeţul-amuletă (salata).
Oişteanu nu se opreşte din analogii, observând că dansul prezentat este asemănător cu jocul
ursului, element de tradiţie în diferite regiuni ale ţării. Etapele sunt asemănătoare, după cum
însuşi afirmă autorul : „chemarea ursului”, „hora ursului”, „bătaia ursului”, „moartea ursului”,
„învierea ursului”.
Finalul analizei interpretative concluzionează că adormirea şi trezirea ursului în basm,
reprezintă alegoric intrarea şi ieşirea din hibernare.
Aşadar, Andrei Oişteanu încearcă un comentariu mitologic, întregind receptarea operei, bazată
pe analize folclorice (Ovidiu Bârlea), pe dramaticitatea situaţiilor imaginate (Cornel Regman), pe
ideea de bildungsroman (George Munteanu), pe personajele basmului (Nicolae Constantinescu)
şi, în final, pe raportarea la valorile de bine şi rău (G. Călinescu).

MIHAIL SADOVEANU
HANU – ANCUŢEI
2. Exemple de opere/ teme/ motive.
 Nopţile de Sânziene o povestire unde Mihail Sadoveanu retrăieşte plăcerea portretelor, descrierii
dezlănţuirilor naturii, în anotimpuri care protejează oameni şi locuri.
 Baltagul este cartea oamenilor de la munte care îşi păstrează tradiţiile, o carte a unei comunităţi,
a unui drum al căutării care este de fapt unul al iniţierii şi al cunoaşterii.
 Nunta domniţei Ruxanda, Măria sa puiul pădurii, sunt scrieri importante în care legenda şi
miturile fundamentale realizează coordonate narative situate în afara preceptelor prozei de
inspiraţie istorică
 Neamul Şoimăreştilor în anul 1612, anul revenirii lui Ştefan Tomşa, într-o perioadă agitată de
conflictele dintre familiile domnitoare (Movileştii, familia lui Irimia-Vodă)
 Fraţii Jderi e romanul istoric situat între 1469 şi 1475, istoria evenimentelor ea a omagiat
deceniile de domnie ale lui Ştefan cel Mare
 Creanga de aur este una dintre cărţile unde Mihail Sadoveanu a formulat o poetică a prozei şi o
o prozei şi o retorică a eposului
 În Ochi de urs se relatează drama muntenilor

3. Definiţie: Povestirea este o specie a genului epic, naraţiune puternic subiectivizată, focalizată
asupra naraţiunii care are un singur fir narativ.
Caracteristici:
- Povestitorul face apel la ascultători virtuali.
- Ceremonialul povestirii presupune ca atât naratorul, cât şi receptorul să fie implicaţi.
- Strategia narativă scoate în evidenţă povestitorul şi punctul său de vedere.
 - Oralitatea stilului este trăsătura fundamentală a speciei
- Atmosfera este destinată să creeze o stare de aşteptare, de tensiune, de seducere a ascultătorilor.
- Tonul este nostalgic, reflexiv, implicat

4. Model de rezolvare:
Nr Povestire Numele Tipul Caracterul
a naratorului naratorului subiectului
1 Iapa lui Vodă comisul Ioniţă narator-personaj umoristic
narator ordonator
2 Haralambie călugărul Gherman narator martor Justiţiar
3 Balaurul moş Leonte Zodierul naratorul martor Fantastic

4 Fântâna dintre Neculai Isac narator personaj Erotic

plopi
5 Cealaltă Ienache coropcarul naratorul martor Erotic
Ancuţă
6 Judeţ al Constandin Moţoc narator mesager Justiţiar
sărmanilor
7 Negustor Dămian Cristişor narator personaj Memorialistic
Lipscan
8 Orb Sărac Constandin narator personaj/ Istoric
mesager
9 Istorisirea Liţa Salomia narator mesager Erotic
Zahariei
Fântânarul

5. Observaţii:
 După unele documente păstrate, hanul ar data încă din secolul al XVIII-lea, când se pare
că şi-a deschis porţile pentru negustorii aflaţi în trecere spre Roman, Suceava sau spre Iaşi.
 Hanu Ancuţei se afla în marginea unui sat care s-a strămutat apoi pe moşia boierilor
Catargi.
 hanul se afla la o încrucişare de mari drumuri comerciale - drumul Siretului şi drumul
care lega Iaşi de Piatra Neamţ sau Tg. Neamţ prin Tupilaţi –
 Într-un document din 1876, care cuprindea un inventar al moşiei Tupilaţi, era trecut şi
„rateşu de la Ancuţa”, care avea patru odăi pentru musafiri, o odaie pentru crâşmari, una pentru
hangiu, doua camere de odihnă şi grajdul. În mijloc se afla o curte în care trăgeau căruţele
musafirilor.
 Clădirea, zidită pe temelie de piatra, cu pereţii de cărămidă, avea o lungime de 36,20 m
şi o lărgime de 15,70 m.
Notă! Există trei categorii de fapte narative care evidenţiază harul povestitorilor:
1. trezirea interesului ascultătorilor, implicarea ascultătorilor în evenimente.
2. cufundarea povestitorului în timpul întâmplărilor, retrăirea evenimentelor pe măsura
desfăşurării lor şi tendinţa de obiectivare.
3. dramatizarea naraţiunii

6. Aplicaţie pe Fântâna dintre plopi. Completaţi următoarea ramă:

Expoziţiunea cadru
 Cronotop: Hanu Ancuţei, regim diurn, toamna
Narator ordonator: Comisul Ioniţă
Idei principale: sosoirea călăreţului Neculai Iasc la han; amintirea vremurilor trecute;
recunoaşterea lui Neculai Isac de câtre comisul Ioniţă şi prezentarea sa.
Expoziţiunea propri-zisă:
Cronotop: Hanu Ancuţei, regim nocturn
- Neculai Isac se prezintă aşa cum era el în tinereţe
Intriga:
- Neculai Isac se întâlneţte cu un grup de ţigani
- în faţa ochilor săi apare o ţigăncuşă pe nume Marga
Desfăşurarea acţiunii:
-Neculai îi mituieşte pe ţiganul hasanache şi pe Marga
- cei doi îşi găsesc un locul tainic în care iubirrea lor să prindă contur- fântâna dintre plopi
- Marga îi mulţumeşte pentru Bănuţul primit din care şi-a cumpărat ciuboţele
- cei doi se întâlnesc seara la fântâna dintre plopi
- Isac îi aduce fetei un cadou de la Paşcani
- ultima întâlnire dintre cei doi îndrăşostiţi
Punctul culminant:
-Marga nu poate tăinui adevărul şi-l înştiinţează pe Isac de intenţia rudelor ei
-Neculai Isac nu poate scăpa de ţigani şi are loc o încăierare între ei, protagonistul pierdându-ţi un
ochi
Deznodământul:
- Marga e ucisă şi aruncată în fântână
Finalul povestirii în ramă
Focul se stinse, iar povestirea lui Neculai devine amintire
Eroul se interesează dacă mai există fântâna

7. A) Exemple de autori/ opere:

 D-ale carnavalului –I. L. Caragiale, personajul Nae Girimea,Bibicul - în lumea carnavalului toţi
bărbaţii sunt trădaţi
 Despot Vodă - Vasile Alecsandri – curajos, voluntar, sociabil, pregătit pentru aventură
 Purgatoriul - Corneliu Moldovan, Titu Monta – urmaş degenerat
 Don Juan - Nicolae Breban, Rogulski – cuceritor din nevoia de libertate

B) 1. Protagonistul povestirii Fântâna dintre plopi este căpitanul de mazâli de la Bălăbăneşti,

Neculai Isac. “Era un om ajuns la cărunţeală, dar se ţinea drept şi sprinten pe cal. Purta ciubote de
iuft cu tuteci nalte ş-un ilic de postav civit cu nasturi rotunzi de argint. Pe umeri, ţinuta numa-ntr-
un lantujel, atârna o blăniţă cu guler de jder. Avea torba de piele galbănă la şold şi pistoale la
coburi. Obrazu-i smad cu mustăcioara tunsă şi barba rotunjită, cu nas vulturesc şi sprâncene
întunecoase, arăta încă frumuseţă şi bărbăţie, deşi ochiul drept strâns şi închis îi dedea ceva trist şi
straniu”.
2. Deţine ipostaza de narator al unei povesti de dragoste cu sfârşit tragic, ipostază ce are drept
condiţii obligatorii înţelepciunea şi acumularea unei experienţe, de actant - tânăr aventurier,
veşnic îndrăgostit.
3. Isac este „voinic şi frumos” şi „rău” („aprig”), „bătea drumurile căutându-şi dragostele” şi
„pentru o muiere care-i era dragă , işi punea totdeauna viaţa”, ”, umbla “bezmetic şi singur ca un
cuc”, iar clopotele bisericilor îi sunau cu jale „departe şi strânse, parcă băteau în inima mea”.
4. „Maica-mea blăstăma şi dădea leturghii lui popa Năstasă, ca sa mă liniştesc şi să mă însor”.
5. Întâmplarea i-a marcat destinul, e o iubire tragică de neuitat.
 6. Sensibilitatea - limbajul său are o coloratură poetică puternică, („câmpurile înţeleniseră în
linişte, ca-ntr-o taină”) metafore („ochi de spaimă”).
7. Marga îi apare la început ca „o fetişcană cu fusta rosă”, care îşi scutura capul gol „şi-şi steclea
dinţii” privindu-l uimită parcă vedea o sălbăticiune rară. Fata îl tulbură profound: „ochii iuţi mă
tulburară deodată. Am simţit în mine ceva fierbinte: parcă aş fi înghiţit o băutură tare”. Chipul
Margăi îl farmecă, îl obsedează „şi eu mă gândeam la fel de fel de lucruri, în care amestecam pe
ţigăncuşa cu fusta rosă”).
8. Eroul trăieşte o stare de vrajă, de încântare, din care lumea înconjurătoare nu reuşeşte să-l
scoată: „nu v-aş putea spune ce-am grăit cu oamenii pe unde am trecut, nici ce-am văzut, căci
aveam în mine chipuri şi vedenii care mă duceau ca-n zbor aiurea”.
9. Personajul este construit linear.

8. Exemple de opere/ autori/ teme/ motive:

 Cunoaşterea generată de scormonirea în adâncuri – Blaga „Sapă frate, sapă, sapă/ până când vei
da de apă/ Ctitor fii fântânilor, ce / gura, inima ne-adapă”
 Mihail Sadoveanu – Fântâna tinereţii – cautarea Graalului
 Mircea Eliade – Les Trois Grâces apa sa întinereşte
 Monastirea Argeşului – „o fântână lină/ Cu apă puţină/ Cu apă sărată/ Cu lacrimi udată” –
cunoaşterea care implică actul creaţiei
 Ritualurile mandalice – Vasile Alecsandri - Ursiţii „Cum bătu vântul de seară/ Prin ogorul de
săcară/ De trei ori au descântat/ În fântână au căutat/ Şi pe-a sa limpede faţă/ ca prin visde
dimineaţă/ Au văzut ele, zâmbind/ Două chipuri strălucind”
 Libertatea viitoare/ fântână vrăjită – Ţiganiada
 Capcană – Povestea lui Harap Alb
 Aspraţiile celui care cunoaşte „Căci sufletul nu e fântână/ Decât la om, fiară bătrână/ Iar la
făptură mai firavă/ Pahar e gândul cu otravă” Riga Crypton şi Lapona Enigel, Ion Barbu.
 Emoţia declanţată de solemnitatea naturii – „apa plânge în fântâni” M. Eminescu
 Ion Vinea – locuri oraculare – Ora fântânilor lunii/ înger şopteşte prin umbre/ vorbele
rugăciunii/ netălmăcite şi sumbre” (Ora fântânilor)
 Gilbert Durand – loc vrăjit în care se scaldă ielele, îşi pierde valenţele vitalizatoare
9. A. Povestirea Fântâna dintre plopi face parte din volumul Hanu Ancuţei de Mihail Sadoveanu.
Realizat prin tehnica povestirii în ramă, volumul „e un fel de Decameron în care câţiva obişnuiţi
ai unui han spun anecdote” (G. Călinescu). Hanu Ancuţei are forma povestirii în ramă deoarece
nouă naraţiuni de sine stătătoare sunt încadrate într-o altă naraţiune, prin procedeul inserţiei, care
utilizează formule specifice. Există un povestitor al naraţiunii-cadru care asistă ca martor la seara
de la han, devenind ascultător al fiecărei naraţiuni rostite de ceilalţi naratori; este acceptat de
ceilalţi, ceea ce dovedeşte preţuirea lor, faptul că este recunoscut ca unul dintre ei. Prezenţa sa
este redată prin utilizarea persoanei I în naraţiune şi conferă iluzia autenticităţii. Această voce
narativă este cea delegată de autor spre a-1 reprezenta, fapt care îl face pe criticul N. Manolescu
să afirme: „Vocea anonimă care înfăţişează obiceiurile de la Han, la începutul cărţii, este a
autorului”.
Naratorul evocă o întâmplare trăită de el în tinereţe, în urmă cu peste douăzeci şi cinci de ani,
„pe aceste meleaguri”. Povestirea propune o viziune subiectiva a unui narator prin faptul că
evenimentul i s-a întâmplat povestitorului sau unui prieten apropiat, detaliu care permite
naratorului o bună cunoaştere a evenimentului şi, implicit, o percepere subiectivă a acestuia.
Accentul este plasat asupra acţiunii în detrimentul evoluţiei psihologice a personajului, iar
existenţa unui singur nucleu epic important determină existenţa unui singur plan narativ, ceea ce
conduce la o acţiune lineară.
Limbajul povestirii are o vizibilă conotaţie populară, fiind dominat de mărci ale oralităţii
(expresii colocviale, formule ale adresarii directe, elemente paremiologice), încadrându-se adesea
într-un registru stilistic familiar şi primind conotaţii afective.
Farmecul zicerii este dat de prezenţa elementelor de limbaj popular („singur ca un cuc”), arhaic
(„catastih”, „mazili”), regional („buiac”, „hojma”, „imaş”, „roşă”). Limbajul personajelor
(ţiganii) contrastează cu al naratorului-personaj (boierul), indicând diferenţa socială şi culturală.
Expresivitatea limbajului este dată de frumuseţea metaforei: „Catastihul acelor vremuri a început
să mi se încurce”, epitetul de caracterizare: „nări largi, şi ochii iuţi”, „răcni răguşit”, comparaţia
sugestivă: „Am simţit în mine ceva fierbinte; parc-aş fi înghiţit o băutură tare”.
Arta narativa este o dovadă de apartenenţă a operei lui Sadoveanu la povestire. Utilizarea
numelor unor persoane necunoscute ascultătorilor (“Maica-mea blastămă şi dădea leturghii lui
popa Năstasă, ca să ma liniştesc şi să mă însor”) este specifică povestitorului popular, care evocă
un eveniment mai mult pentru sine. Discreţia, atunci când este vorba de scene de dragoste,
caracterizează deopotrivă povestitorul popular şi cel sadovenian: “În acei ani ai tineretii, nopţile-
mi păreau mai scurte. Şi vorbeam mai puţin”. Această autocaracterizare a căpitanului îi permite să
sugereze cele ce au urmat, fără a da vreun amănunt. De asemenea, vorbind despre sine la
persoana a treia în momentul întâlnirii cu Isac, Marga poate spune ce gândeşte şi ceea ce
pudoarea ar fi împiedicat-o să spună la persoana întâi “aceea-o biată fată din şatră”. Solemnă şi
voluptoasă, “Fântâna dintre plopi” trăieşte prin poezia epicii sale. Limbajul e cel popular cu
ecouri din cronica lui Neculce. Fără abuz de arhaisme, dar cu numeroase expresii de nuanţă
populară, plastică, naraţiunea are spontaneitate, fluiditate: “foarte dorim să cinstim cu domnia ta o
ulcică de vin”, “eram om buiac şi ticălos”, “calul meu sta hojma cu şaua pe dânsul”, “zvonul
venea… blând şi cu dulceaţă”, “freamăt neostoit al frunzişului”.
Nicolae Manolescu observă că “Hanu Ancuţei închide prima epocă a creaţiei povestitorului şi
deschide o alta: este capodopera la răscruce”, iar Ion Vlad consideră că prin apariţia acestei
capodopere ”Semnul de nobleţe şi artă al povestirii româneşti s-a transformat în act fundamental
de creaţie”.
(elevă-Antal Timea, X F)

IOAN SLAVICI
MOARA CU NOROC
Model de răspuns:
Nuvela psihologică este alcătuită din 17 capitole, având un subiect concentrat cu deschideri
bogate, acţiunea desfăşurându-se prin continue acumulări şi izbucniri de tensiune epică, în
deplină concordanţă cu frământările psihologice surprinse. Înlănţuite temporal şi cauzal, faptele
sunt create credibile, verosimile. Efectul asupra cititorului este de iluzie a vieţii şi de obiectivitate.
Compoziţia este clasică, solidă, iar viziunea naratorială este heterodiegetică, obiectivă, detaşată,
având ca marcă stilistico-gramaticală distinctă persoana a III-a. Vocea naratorului se doreşte
egală, uniformă fără inflexiuni care să trădeze o atitudine explicită faţă de întâmplările relatate,
indiferent de natura lor (focalizare zero). Naraţiunea este uneori înlocuită de dialog, conceput ca o
succesiune de replici scurte, tensionate, în acord cu starea sufletească a personajelor
(elev Matefi Aron – IX G)
Modalităţi de caracterizare pentrucaracterizarea lui Ghiţă:
 directe făcute de alte personaje: „Tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură în sufletul tău, şi eşti om
cu minte: dacă te-aş avea tovarăş pe tine, aş râde şi de dracul şi de mumă-sa. Mă simt chiar eu
mai vrednic când mă ştiu alături cu un om ca tine”; „Tu eşti om, Lică, iar ghiţă nu e decât o
muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti, ba chiar mai rău decât aşa.”
 Autocaracterizare: „Ei! Ce să-mi fac?... Aşa m-a lăsat Dumnezeu!... Ce să-mi fac dacă e în
mine ceva mai tare decât voinţa mea? Nici cocoşatul nu e ţotuşi vinovat că are cocoaşe în
spinare”
 Indirecte: (limbaj, vorbe, fapte, gesturi) „Jocă, muiere, parcă are să-ţi ia ceva din frumuseţe”;
„Iartă-mă, Ano! Îi zise el, Iartă-mă cel puţin tu, căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe faţa
pământului. Ai avut tată om de frunte, a neamuri oameni de treabă şi-o ajuns să-ţi vezi bărbatul
înaintea judecătorilor”
Alte opinii critice:
„Slavici n-are nimic din spiritul de înfrumuseţare a vieţii rurale, atribuit mai târziu
sămănătoriştilor, Ţăranii lui observaţi fără cea mai mică părtinire, după modelul de mai târziu al
lui Rebreanu (…) adică acel amestec de bine şi de rău ce se află la oamenii adevăraţi.” G.
Călinescu.
„Nuvelă solidă, cu subiect de roman” (G. Călinescu)
„Slavici e înainte de toate un autor pe deplin sănătos în concepţie; problemele psihologice pe
care le pune sunt desenate cu toată fineţea unui cunoscător al naturii omeneşti” M. Eminescu
Model de răspuns:
Din punctul meu de vedere, I. Slavici analizează cu minuţiozitate zonele abisale ale conştiinţei
personajele principale, Ana, Ghiţă, Slavici depăşind manierea estetică a realismului poporal, din
nuvelele anterioare, evoluând către un realism psihologic, în concordanţă cu orientările critice ale
lui T. Maiorescu din Literatura română şi străinătatea, în care consemnează evidenţa că realismul
devenise „un întreg curent al gustului estetic în Europa”.Personajele lui Slavici nu sunt doar
întruchipări schematice ale unor trăsături umane încadrabile în tipologii rigide, ci structuri viabile,
veridice, rotunde, autoconstituindu-se permanent şi dezvăluind toate componentele fiinţei umane.
Din acest punct de vedere Slavici se dovedeşte a fi un scriitor fără prejudecăţi estetice, care nu
impune eroilor o comportare rigidă, dictată de considerente exterioare, ci îi lasă să evolueze liber,
după comportare rigidă, dictată de considerente exterioare, ci îi lasă să evolueze liber, după
pornirile şi imperativele sufleteşti. Personajele sunt, astfel, rezultatul propriilor fapte, gânduri şi
atitudini, ca şi al condiţiilor sociale ale momentului. Sunt individualităţi dinamice, care se
transformă permanent, chiar dacă nu fac decât să împlinească un destin. Accentul, la Slavici, nu
est pus pe portretul fizic, ci pe cel interior, moral şi psihologic, alcătuit de obicei din contraste,
din porniri contradictorii.
Ana este soţia cizmarului Ghiţă, mamă a doi copii, împărtăşeşte acelaşi destin tragic, pentru că
încalcă virtuţi morale importante, cum ar fi cinstea şi corectitudinea faşă de soţul ei, pe care
ajunge să-l înşele cu Lică. Portretul fizic este realizat direct de către narator, simbolizând fondul
moral în care tandreţea, duioşia şi căldura sufletească ar fi putut da echilibru căminului ei: „Ana
era tânără şi frumoasă, fragedă şi subţirică, sprintenă şi mlădioasă”. Inteligentă şi aprigă, ana
este hotărâtă să-şi apere „liniştea colibei” şi familia de influenţa nefastă a lui Lică, încercând să
afle ce-l chinuie pe soţul ei: „Ghiţă!... nu vorbi cu mine ca şi când ai avea un copil înaintea ta.
Tu eşti bărbat şi trebuie să ştii ce faci. Te întreb numai; nu vreau să te descos; tu îşi dai seama
dacă ai ori nu ai ceva să-mi spui. Fă cum ştii, dar eu îţi spun, şi nu mă lasă inima să nu-ţi spun,
că Lică e om rău şi om primejdios”.
Ana este un personaj în naraţiune tocmai pentru a contribui la conturarea mai pregnantă a figurii
lui Ghiţă. „Prea tânără, prea aşezată şi oarecum prea blândă din fire” ea este prima care
înregistrează schimbarea de comportament a soţului ei. Pe un alt plan, ea evoluează în acelaşi
ritm cu Ghiţă.
Bun cunoscător al psihologiei feminine, Slavici sondează adâncurile sufleteşti ale Anei şi
observă procesul prin care iubirea este înlocuită treptat de dispreţ, aşa cum rezultă din declaraţia
pe care aceasta i-o face lui Lică: „Tu eşti om, Lică, iar Ghiţă nu e decât o muiere îmbrăcată în
haine bărbăteşti, ba chiar mai rău decât aşa.” Ea îl acceptă pe Lică mai întâi din dorinţa de a-şi
recâştiga soţul, apoi din răzbunare şi finalmente din plăcerea, într-o complexitate a trăirilor care
fac din ea un personaj memorabil.
 Aşadar, sfârşitul Anei este inevitabil, ea fiind înjunghiată de soţul ei, căruia-i strigă cu
disperare: „Nu vreau să mor, Ghiţă!”. Când Lică se aplecă asupra ei, cu ultimele puteri, Ana „îi
muşcă mâna şi îi înfipse ghiarele în obrajii lui”, adunând în gestul ei disperat „ura şi dispreţul
pentru soţul nedemn, setea de răzbunare şi patima neostoită pentru Lică, regretul înfiorător pentru
propriile-i păcate, conştiinţa vinovăţiei şi în acelaşi timp a nevinovăţiei” (Pompiliu Mircea)
(elevă Ferencz Emoke- IX G)
Obs.! Ghiţă: obsesia pentru ban, existenţa între virtute şi păcat, vanitatea ca manifestare a
individualităţii, cade în mrejele complicităţii, are spirit de aventură, îşi vinde soţia, spirit
răzbunător etc
 Perspectiva descriptivă: apropiată vs îndepărtată: tabloul se realizează din planul apropiat
înspre cel îndepărtat sau invers; de la stânga la dreapta; de sus în jos; tehnica descriptivă:
imaginea de ansamblu- panoramică; tehnica detaliului.
 Stilul indirect liber este considerat o variantă a vorbirii indirecte care constă în reproducerea
spuselor cuiva, fără dependenţa lor de un verb al declaraţiei sau echivalent al acestuia şi fără
element de relaţie; într-o naraţiune stilul indirect liber face posibilă interferenţa dintre vorbirea
personajului şi a naratorului. Stilul indirect liber împrumută şi asociază elemente şi din vorbirea
directă şi din vorbirea indirectă, timpurile verbale şi pronumele personale sunt folosite ca în
vorbirea indirectă, lipsind relaţia de subordonare printr-o completivă. Este o modalitate de
reproducere a vorbirii şi nu trebuie confundat cu monologul interior.
 Descrierea este prezentarea unor obiecte, personaje sau peisaje într-o operă literară. Este
plastică şi sugestivă pentru ca obiectul descrierii să apară cât mai viu în mintea cititorului. Se
realizează prin imagini artistice şi figuri de stil, simboluri.Ca părţi de vorbire dominante se pot
aminti substantivele şi verbele
 Dialogul este discuţia dintre două sau mai multe personaje în cadrul unei opere literare. Se
realizează relaţia dintre emiţător şi receptor. Are rolul de a înviora acţiunea, de a o dinamiza,
scopul fiind de a reda întocmai graiul viu al personajelor. Măreşte impresia de viaţă autentică

COSTACHE NEGRUZZI
2. Exemple:
 sursele de inspiraţie sunt cronica lui Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Molodvei, şi Letopiseţul
lui Miron Costin,
 autorul preia scenele de răzvrătire ale maselor populare în vremea lui Alexandu -Iliaş Vodă.
 introduce personaje imaginare, fără exactitate istorică, cu intenţia de a crea o imagine
plauzibilă şi semnificativă a Evului Mediu românesc.
 scena măcelului se poate preupune că are şi anumite surse străine: Lucreţia Borgia- Ramiro
Ortiz, Legenda celor şapte infanţi de Lara.
 timpul naraţiunii este cel real, istoric (1564-1569),
 timpul narării este ulterior (imperfectul şi perfectul simplu alternând cu mai mult ca perfectul,
pentru secvenţe retrospective).
 spaţiul ales alcătuieşte un decor romantic: mai întâi cortul din dumbrava de la Tecuci, apoi
palatul Domnesc din Iaşi şi Mitropolia, iar, în ultimul capitol, curtea din cetatea Hotinului. Etc

Caracterizare personaj principal. Observatii: Meritul lui Negruzzi este acela de a fi creat un
personaj memorabil, într-o nuvelă exemplară, care are „acea proporţie a liniilor care e semnul
creaţiilor permanent clasice” (Al. Piru)./ personaj excepţional în situaţii deosebite, atestat
istoric/ este construit prin antiteză cu doamna Ruxanda/ este domnitorul autoritar, ferm în decizii,
cu o voinţă puternică şi ambiţie pe măsură./ Lăpuşneanul îl foloseşte pe Moţoc şi ştie să
influenţeze mulţimea pentru a scăpa astfel de un duşman/ Ipocrizia, arta disimulării sunt vizibile
în discursul din biserică/. Personajul disociază gândurile de vorbe/ prin inteligenţă şi perfidie, îşi
ascunde planurile de răzbunare/ Sângele rece şi stăpânirea de sine/ “Leacul de frică” promis cu
umor negru doamnei Ruxanda,/ sadismul/ are impresia că doamna vrea să se amestece în
conducerea ţării: “Muiere nesocotită! strigă Lăpuşneanul”/ Personaj eponim/ este static,
trăsăturile sale de caracter şi de personalitatea rămânând aceleaşi de-a lungul întregii nuvele/ este
un tipar romantic în construirea personajului ca geniu malefic, cu o inteligenţă diabolică şi o
cruzime neistovită/

Observaţii: ca modalităţi de caracterizare pentru Alexandru Lăpuşneanul, putem aminti pe cele

indirecte, prin fapte, vorbe, atitudini “Ieşiţi că pre toţi vă omor! Şi căută o armă pe lângă el, dar
negăsind potcapul, îl azvărli cu mâinile în capul unui călugăr”. Caracterizarea directă făcută de
autor, pentru a se reda portretul fizic “sângele într-însul începu a fierbe”, “în minutul acela el
era foarte galben la faşă, ca şi racla sfântului” este conturată de caracterizarea directă făcută de
alte personaje “Crud şi cumplit este omula cesta fiica mea” (mitropolitul Teofan). Şi în final
amintim autocaracterizarea, ce evidenţiază trăsăturile morale “n-aş fi un nătărău de frunte, când
m-aş încrede în tine?”. Alt procedeu indirect de caracterizare este antiteza. Profilul moral al
domnului este puternic reliefat nu numai prin opoziţia cu “buna doamnă” Ruxanda (miloasă, cu
frică de Dumnezeu, iertătoare, cu bunătate), ci prin relaţie contrastivă cu ipostaza unui “alt”
Lăpuşneanul, cel din prima domnie”.
3. Model de răspuns:
Starea iniţială - se relateaza sosirea lui Lapuşneanul în Moldova, cu ajutor turcesc, cu scopul de a-şi relua tronul domnesc, prin
înlăturarea lui Tomşa.
Complicaţiile - dialogul dintre domnitor si boierii veniţi să-l întâmpine şi să-i ceară să renunţe. Vornicul Moţoc, postelnicul
sau forţa Veveriţă şi spătarii Spancioc şi Stroici îi cer să se întoarcă din drum pentru că poporul nu-l iubeşte şi, drept urmare,
perturbatoare nu-l vrea pe tron.
- domnitorul respinge pretenţiile boierilor şi se instalează pentru a doua oară în tronul Moldovei.
- reînvie vechiul conflict dintre voievod şi boieri, cea de-a doua domnie stând sub marca urii şi a răzbunării.
Dinamica - înfăţişeaza acţiunile sângeroase ale domnitorului în lupta sa cu clasa boierească.
acţiunii - Lăpuşneanul îi pedepseşte pe boieri pentru cele mai neînsemnate greşeli, dovedindu-se crud si necrutator
- le confiscă averile boierilor, îi ucide fără milă, arde cetăţile, ctitorii ale lui Stefan cel Mare.
- cuvintele văduvei unui boier ucis de Lăpuşneanul: “Ai să dai sama, doamna!” adresate doamnei Ruxanda, soţia
domnitorului, ca amenintare, aduc în plan narativ antiteza dintre domnitor si “gingaşa” sa soţie.
- Doamna Ruxanda, înduioşată de lacrimile văduvelor şi ale orfanilor şi speriată de ameninţările văduvei, încearcă
să-şi înduplece soţul să înceteze vărsările de sânge.
- Lăpuşneanul “îi făgăduieşte că de poimâine”, nu va mai vedea crime şi îi promite că îi va da “un leac de frica”.
- a doua zi, domnitorul merge la biserică, unde, după ce ţine un discurs evlavios şi cere iertare mulţimii adunate, îi
invită pe cei 47 de boieri de frunte la un ospăţ de împăcare, unde porunceşte uciderea lor.
- scena măcelului din sala domneasca şi predarea lui Moţoc mulţimii înfuriate.
- imaginea macabră a piramidei de capete aşezate în ordinea rangului constituie “leacul de frica” promis soţiei,
care, văzând priveliştea, leşina.
- zvonul despre fapta domnitorului circulă cu repeziciune, iar întreg poporul aleargă la Curtea Domneasca fără să
ştie ce să ceară pentru a trăi mai bine. ”Capul lui Motoc vrem…” sunt cuvintele mulţimii de ţărani care, veniţi la
curtea domnitorului să se plângă de asuprirea boierilor, cer, în glas, capul lui Moţoc, socotit răspunzător pentru
viaţa lor insuportabilă.
- Lăpuşneanul le îndeplineşte dorinţa şi-l aruncă în mâinile norodului care îl omoară.
Rezolvarea - timp de patru ani Lăpuşneanul nu mai omoară boieri, însă le provoacă alte suferinţi.
sau forţa - se mută la Cetatea Hotinului împreună cu soţia şi fiul său, Bogdan
echilibrantă - fiind bolnav, Lapuşneanul este călugărit, dar nu poate accepta că nu mai este domn, se revoltă şi ameninţă că-şi
ucide fiul.
“De mă voi scula pre multi am să popesc si eu” sunt cuvintele lui Lapuşneanul, aflat pe patul de moarte, ca o
ameninţare la adresa celor care-l călugăriseră.
Starea finală Cu complicitatea domnitei Ruxanda şi a mitropolitului Teofan, boierii reuşesc să-i grăbeasca sfârsitul. Sfătuită de
aceştia, doamna îi întinde o cupă cu otravă, iar Lăpuşneanul moare sub privirile boierilor Spancioc şi Stroici.
(elev – Bartha Zsolt, XII F)
 4. Model de răspuns: Din punctul meu de vedere, cruzimea dictatorilor sau a
domnitorilor izvorăşte din setea pentru putere. Odată ce un om ajunge să deţină putere, acesta
devine într-un fel dependent de acesta şi caută să fie superior faţă de rasa umană.
După cum susţinea şi Napoleon : “ Daca vrei să vezi adevărata fire a unui om, oferă-i
putere”. Având putere omul nu mai conştientizează puterea cuvintelor sale şi efectele deciziilor
luate. Astfel ajunge să îşi dezamăgească supuşii, ajungându-se la revolte şi în final la pierderea
puterii pe care s-au chinuit atât de mult să o obţină.
Cruzimea dictatorilor este manifestată de obicei în momentele în care lucrurile nu decurg
în modul plănuit de aceştia. Astfel regurg la violenţă pentru a-şi impune autoritatea în stat. De-a
lungul timpului, au existat dictatori care au marcat istoria şi care şi-au lăsat amprenta pe mii de
vieţi nevinovate. Un bun exemplu poate fi considerat împăratul Nero care a dat foc Romei pentru
a-şi impune autoritatea.
In secolul al XX-lea, Adolf Hitler îşi pune în aplicare visul de a crea o rasă pură, rasa
ariana. Pentru a putea crea această rasă, milioane de vieţi omeneşti trebuiau să moară. Acesta se
face vinovat şi de holocaust unde mii de vieti şi-au găsit sfârşitul în lagăre.
Chiar şi ţara noastră poartă amprentele unor oameni însetaţi de putere, de la Vlad Tepes până la
Nicolae Ceauşescu. Ambiţia acestora a dus la suferinţa, opresiunea şi moartea a mii de oameni.
Din punctul meu de vedere, singura soluţie împotriva acestor modele de comportament
tiranic a liderilor o reprezintă democraţia. Aceasta are la bază drepturile omului şi consolidarea
legăturilor într-o societate.
În încheiere pot spune că setea pentru putere nu are decât efecte negative atât asupra
societăţii, cât şi a individului însetat de putere, în final ducând spre autodistrugere.
(elev, Korodi Daniel, XII B)

MIHAIL SADOVEANU
BALTAGUL
1. Modele de răspuns:
 Ekphrasis chronosul (descrierea anotimpurilor) pledează pentru o conştientizare a ritmurilor
naturale ce sunt în consonanţă cu cele ale fiinţei umane etc.
 Credinţa îi oferă Vitoriei liniştea şi forţa de care are nevoie pentru a pleca în căutarea soţului.
 Cei doi îşi încep călătoria pe 10 martie. Odată cu apariţia datelor calendaristice, protagoniştii se
deplasează din zona existenţei sacre, păşind spre zona profanului, ce va oferi lectorului şi
imaginea unei alte lumi.
 Apa reuşeşte să ajungă în cele mai închise şi sumbre locuri, aşa va fi şi Vitoria, o apă în
căutarea dreptăţii. Apa fiind simbolul setei de absolut în înfăptuirea dreptăţii.
 Ideea transhumanţei.
 Odinea inversă nuntă-botez, semn prevestitor.
 Enumeraţia oferă ritmului narativ o rapiditate mai mare, de asemena numind imaginea de topos
mundan.
 “Spaţialitatea lumii ca de altfel întreg universul uman se definesc prin pulsaţie şi tensiune”(A.
Pamfil)
 Exemplu : Iorgu Vasiliu
 Timpul este o marcă a existenţei, un vast tărâm ce poate fi înţeles prin semne, în schimb pentru
citadin devine trecere
 Cronotopul exterior se complineşte prin cronotopul interior, ce salvează personajul, scoţându-l
din starea de întuneric în care era la începutul romanului.
 Traseul labirintic
 Alternanţa bine-rău, înainte – înapoi
Intentio operis – exemple:
„Divina Comedie”- drumul în căutarea Beatricei
Mitologie elenă- Tezeu ucide Minotaurul, ieşind din labirint cu ajutorul firului Ariadnei
Orfeu în căutarea lui Euridike în Infern
Mitul egiptean “Isis şi Osiris”: Isis - Vitoria, Nechifor- Osiris, Gheorghiţă- Horus; Seth- Bogza;
Anubis- Lupu, baltagul- tesla
“Mioriţa”

Călătoria
Mihail Sadoveanu - Baltagul - călătorie a maturizării
Eugen Ionesco – Călătorie în lumea morţilor – existenţa reprezintă o călătorie , o rătăcire în
absurd
Alexandru Macedonski - Noapte de decemvrie - călătoria nu poate fi dusă până la bun sfârşit
Mircea Eliade - Podul, 19 trandafiri – călătoria e o rătăcire prin labirintul infernal, din care
există ieşire spre libertatea absolută
Ion Creangă - Poveste - omul devine tolerant cu prostia familiei

LIVIU REBREANU
ION
2. Exemple de opere/ specie/ temă
Proştii – nuvelă- confruntarea a două civilizaţii, dintre două mentalităţi diferite (cea a
satului/ a proţtilor şi cea a oraşului/ a domnilor)
Răfuiala – nuvelă- relatează conflictul dintre Toma Lotru şi Tănase Ursu; motivul nunţii
3. Exemplu: Ruşinea- Rudovica (victimă a iubirii)- Zestrea (i se pare autorului că are un subiect
banal)- frumoasă în realitatea, Rudovica devin în roman urâtă- intriga se complică- apare o altă
fată frumoasă,dar săracă- final justiciar- Ion decine un simbol al pasiunii organice – planul
intelectualilor.
Structura romanului:
Glasul pământului: Începutul, Zvârcolirea, Iubirea, Noaptea, Nunta
Glasul iubirii: Vasile, Copilul, Sărutarea, Ştreangul, Blestemul, George, Sfârşitul
4. Definire: Romanul este cea mai amplă specie a genului epic, în proză, de mari dimensiuni, cu
acţiune complexă, cu intrigă complicată şi numeroase personaje. Subiectul însumează două sau
mai multe fire epice. Romanul reflectă existenţa în toată complexitatea şi sub toate aspectele ei.
Romanul românesc atinge deplina maturitate în perioada interbelică.
Criticul G Ibrăileanu utilizează următoarele tipuri de romane: roman tradiţional vs roman
modern, roman obiectiv vs. roman subiectiv, roman de creaţie vs. roman de analiză, iar Nicolae
Manolescu termenii de doric, ionic şi corintic.
Ion Vlad, Lectura romanului: „mai presus de toate, romanul rămâne, însă, istorie, un narator,
protagonişti, structuri numeroase, polifonie sau simultaneitate epic, meditaţie şi discurs estetic şi
eveniment care-şi pretinde realitatea”
Clasificarea romanelor:
o După amploarea epică: roman-fluviu, roman-ciclu, roman-epopeic, roman-frescă
o După criteriul tematic: roman de dragoste, de problematică socială, de război, istoric, iniţiatic,
bidungsroman, psihologic
o După formula compoziţională: roman epistolar, roman jurnal, roman în roman, roman cronică,
roman eseu, roman document
o Dup criteriile discursului: roman obiectiv şi subiectiv
 o După structurile narative: tradiţional, modern, postmodern
o După dominanta estetică: medieval, romantic, baroc, realist, naturalist, modernist,
postmodernist.
Caracteristici:
- are mai multe planuri ale acţiunii, o lume proprie cu norme şi reguli proprii
- are o tehnică narativă diversă
- conflicte sociale şi interioare
- numeroase personaje din toate categoriile sociale
- oferă o imagine cuprinzătoarea vieţii sociale

6. Trăsături ale romanului doric:

 romanul oferă lectorului iluzia vieţii
 accentul cade pe viaţa exterioară/ evenimente
 narator omniscient
 naraţiune la persoana a treia
 viziune dindărăt
 eroul – tip uman
 evenimentele se prezintă cronologic
 Se prezintă societatea dintr-o anumită perioadă
EX: Baltagul- M. Sadoveanu; Ion- L Rebreanu; Enigma Otiliei- G. Călinescu; Moromeţii- M.
Preda,
Trăsături ale romanului ionic
 autenticitatea trăirii interioare
 accentul cade pe viaţa interioară
 narator personaj
 naraţiune la persoana întâi
 viziune împreună cu
 eroul = personaj
 evenimentele relatate se supón rememorării (analepsă)
 se prezintă viaţa interioară , intimitatea, confesiunea, trăirea subiectivă
EX: Patul lui Procust/ Ultima noapte...- C. Petrescu; Maitreyi- M. Eliade, Cel mai iubit dintre
pământeni- M. Preda
7. Personaje:
Ion - tipul ţăranului sărac, obsedat de pământ
Ana - tipul fetei bogate, neatrăgătoare
Florica - tipul ţărăncii frumoase, fără zestre
Vasile Baciu -.tipul ţăranului îmbogăţit, beţiv şi zgârcit
Preotul Belciug - tipul preotului pragmatic
Herdelea - tipul intelectualului matur de început de secol XIX
Titu - tipul intelectualului ambiţios
8. Rezumat
Începutul
În primul capitol al romanului, se precizează locul acţiunii, satul Pripas, situat în apropriere de
Armadia, lângă râul Someş, în zona Bistriţa-Năsăud (topos real). Se mai descrie casa
învaţătorului Zaharia Herdelea,care este de fapt casa familiei Rebreanu din Prislop, casa lui
Macedon Cercetaşu, casa primarului, şi casa lui Ion al Glanetasului. Mai apoi naratorul prezintă
dansul duminical şi evocă avansurile erotice pe care Ion al Glanetaşului, flăcău sărac care
manifesta „un vicleşug neprefăcut” si este „arţăgos ca un lup nemâncat”, le face Anei, fiica lui
Vasile Baciu, unul dintre „bocotanii” satului, deşi fata este urâtă, iar Ion, îndrăgostit de Florica,
fata săraca, dar frumoasa. George Bulbuc, flăcău bogat, dorea să se căsătorească cu Ana, îi atrage
atenţia tatălui Anei asupra faptului că Ion si Ana se aflau singuri si retraşi într-o livadă alăturată
locului de dans. Vasile Baciu, beat fiind, îl apostrofează pe Ion cu cuvintele: „Mie îmi trebuie
ginere cumsecade, nu fleandură”. La desfăşurarea dansului privesc un scurt timp şi Herdelea,
soţia lui, Măria, fiul lor Titu, de 23 ani, si cele doua fiice, de vârsta măritişului, Laura si Ghighi.
Dupa dans, la cârciuma lui Avrum, sub un pretext oarecare, Ion îl bate pe George, ştiind că acesta
il pârâse tatălui Anei.

9. Metafora drumului, model de răspuns:

„Cea mai preţioasa călătorie este aceea către sufletul nostru,
către noi înşine. Călătorie ce o facem în singuratate.” (Mircea Eliade)
Romanul "Ion" de Liviu Rebreanu începe cu descrierea drumului, astfel introducându-ne în
viaţa sătenilor din satul Pripas. „Din şoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărăşind Someşul când
în dreapta, când în stânga, până la Cluj şi chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de
Armadia, trece râul peste podul bătrân de lemn”. Se acordă importanţă crucii strâmbe cu Hristosul
de tinichea care se afla la marginea satului- „La marginea satului te întâmpină din stânga o cruce
strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu faţa spălăcită de ploi şi cu o cununiţă de flori veştede
agăţată de picioare. Suflă o adiere uşoară şi Hristos îşi tremură jalnic trupul de tinichea ruginită
pe lemnul mâncat de carii şi înnegrit de vremuri". Aceasta devine o emblemă a tragicului, făcând
referire la faptul că sătenii au cam uitat de Dumnezeu, dând importanţă lucrurilor care îi
interesează mai mult decât orice: pământul si zestrea. Odată cu trecerea timpului, oamenii au
început să realizeze că apropierea lui Dumnezeu este mult mai importantă, nefiind atât de ruginit
şi de neângrijit, însă se află tot în acel loc, departe atât de sat cât şi de sufletul oamenilor, care
poate au hotărât să se apropie mai mult de Dumnezeu, dar permanent este ceva care îi
influenţează, care îi întoarce împotrivă. În ambele cazuri este vorba de avere, care la urma urmei
preia conducerea asupra minţii oamenilor, asupra modului lor de a gândi, de a-şi construi viaţa.
Imaginea drumului a rămas tot aceeaşi odată cu trecerea timpului, fiind înconjurat de dealuri, de
fagii Pădurii Domneşti. Deşi peste drumul ce ne este descris în roman, a trecut freamătul vieţii şi
dezvoltarea omenească, acesta nu s-a schimbat, fiind la fel ca la început. Mai demult era doar un
simplu drum ce intra si ieşea din satul Pripas, însa acum este un drum pe care oamenii cand îl
străbat îşi amintesc de întâmplările romanului lui Liviu Rebreanu. Dacă vom călători pe acest
drum, vom avea fiori, senzaţii de nedescris, călătorind înapoi în timp, imaginând acel drum
descris în roman, care “a dat buzna” în sat, precum Ion a dat buzna în viata celor din jurul lui.
Statuia romancierului de lângă drumul de acum, poate aminti de impactul romanului Ion asupra
satului şi asupra vieţii lectorului, încearcându-se a se păstra amintirea celor trei întamplari, ce au
stat la baza romanului.Un drum nou, nebatătorit de picior de om, sau de căruţă, ci de maşini, cu o
anumită rapiditate, dar care vor încetini azi, mâine pentru ca în cele din urmă să se/ ne deschidă...
(elevă – Melinda---X F)

10. Scene simetrice cu valori antitetice, model de răspuns:

În cele două scene simetrice cu valori antitetice, personajul principal, Ion, este prezentat în
două ipostaze diferite ale raportului său cu pământul. Scena prezentată în capitolul Zvârcolirea
începe cu metafora „sărutarea zorilor”, cu ajutorul căreia ne încadrăm în timp, acţiunea se petrece
la răsăritul soarelui, când forţa lăuntrică şi speranţa personajului cuprinde cote maxime. Ion
contemplă fostele pământuri ale sale, uimirea lui fiind redată prin exclamaţia: „Cât pământ
Doamne!” El se simte mic şi slab „cât un vierme”, pe care-l calci în picioare, sau „ca o frunză pe
care vântul o vâltoreşte cum îi place”. Suspinul lui prelung, umilinţa şi frica sa, ne dau de înţeles
simţul lui de inferioritate „în faţa uriaşului”.
 În scena a doua, „lutul negru, lipicios” care îi ţintuia picioarele semnifică faptul că el a
devenit prizionerul pământului, culoarea neagră simbolizează tristeţea, înglodarea, neputinţa şi
creează un mister. Aceste elemente prefigurează sfârşitul tragic. El simte că pământul îl soarbe,
sărutul este însoţit de „un fior rece şi ameţitor”, iar atunci când ia pământul în mâini acesta este
asemănat cu nişte „mănuşi de doliu”. El pare a amesteca iubirea pentru pământ cu iubirea
pătimaşă a unei ibovnice: „îl cuprinse o poftă sălbatică să îmbrăţişeze huma, să o crâmpoţească în
sărutări”. Pământul, element al belşugului şi al fertilităţii, cel ce păstrează mistere şi bogăţii
ascunse şi infinite, îi dă putere lui Ion, el simţindu-se „ca un uriaş din basme care a biruit [...] o
ceată de balauri îngrozitori”.
Aşadar, observăm că în prima scenă atunci cănd pământul nu-i aparţinea lui Ion, el se
simte mic şi slab, copleşit de măreţia acestuia în contrast cu scena a doua când se simte un uriaş,
pământul micşorându-se în faţa lui: „Şi pământul parcă se clătina, se înclina în faţa lui...”, astfel
existenţa lui Ion se află pe portativul glasului pământului.
(elevă – Olaru Iulia, X F)

Scrie un eseu de 2-3 pagini despre raportul realitate-fictiune, ilustrat intr-un text narativ
studiat pornind de la ideile studiate in rumatoarea afirmatie: ,,Fictiunea nu e viata traita, ci
alta viata, inventata cu materialele oferite de prima si fara de care viata adevarata ar fi mai
sordista si mai saracacioasa decat este".(Mario Vargas Llosa)
Model de răspuns (nu vom oferi decât opiniile elevilor asupra fragmentului critic)
În opinia mea, romanul Ion accentuează lumea exterioară, posibila realitate. Este un roman
doric în care iluzia vieţii e mai presus decat cea a artei, este o oglindă a vieţii. Fiind un roman
realist, se construieşte pe principiul mimesis-ului creând efectul de verosimilitate al universului
imaginar. Naratorul omniscient evidenţiază o monografie a lumii rurale cu obiceiuri şi tradiţii, şi
plasează acţiunea într-un spaţiu cu toponime reale. Rebreanu porneşte de la scene semnificative în
existenţa sa, pe care îmbinându-le cu imaginaţie si valori estetice şi reale, va construi un edificiu
în care viaţa şi ficţiunea se vor baza una pe cealaltă dobandind profunzimea. Conflictele puternice
şi personalităţile individualizate sunt urmarea unei analize permanente existenţei sale, autorul
afirmând că un personaj este suma caracterelor care s-au impus în conştiinţa sa.

Scrie un eseu de 2-3 pagini despre particularitătile de construcţie a unui personaj

dintr-un text narativ studiat, aparţinând lui Liviu Rebreanu.
În opinia mea, protagonistul acestui roman rămâne un personaj tipic: ţăranul sărac a cărui
demnitate este oferită de întinderea de pământ pe care o deţine. Nu este unic în cadrul literaturii,
tipul ţăranului, fiind observat la Dostoievski (a carui personaj preaslăveşte pământul pentru toate
care sunt), la Balzac sau Zola la care se observă patima omului pentru posesie. Ion este un
personaj cu ecou, critica literară îl receptează în mod diferit. G. Călinescu îl consideră “o brută,
căreia şiretenia îi ţine loc de deşteptăciune”, iar E. Lovinescu citeşte în Ion “expresia instinctului
de stăpânire a pământului, în slujba căreia pune o inteligenţa”. Criticul Nicolae Balotă atrage
atenţia asupra celor două glasuri (“Glasul pămantului”, ”Glasul iubirii” ) numind ca trăsătură de
caracter obsesia posesiunii iubirii şi a averii. Drama creată celorlalţi este propria dramă a
personajului, iar sărăcia şi simţul inferioritătii dezvoltă caracterul violent, brutal şi rece al
personajului. Perspectiva obiectivă a autorului ne dezvăluie treptat un personaj captiv în speranţa
de a-şi coordona trăirile şi acţiunile. Până la urmă Ion este motivul pentru care romanul “e
asemenea labirintului lui Dedal : îl inchide în el pe autorul său, iar când lectorul îşi asumă acel
text devine şi el captiv”. ( Umberto Eco ).
CAMIL PETRESCU
ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI
1. Rezumat:
Acţiunea se petrece în timpul primului Război Mondial, mai precis în lupta de la Verdun în anul
1916, la Prahova între Buşteni şi Predeal. Ştefan Gheorghidiu este un tânăr sublocotenent în
rezervă ajutănd la crearea fortificaţiilor.
Discuţia celor 14 ofiţeri de la popotă se poartă în jurul unei decizii luate de Curtea-de-Juraţi din
Bucureşti, prin care un bărbat care şi-a omorât nevasta necredincioasă a fost declarat nevinovat.
Fiecare participant la discuţie (căpitanul Dimiu, Corabu, Floroiu) are o opinie diferită de a
celuilalt. Însă intervenţia lui Gheorghidiu este explozivă şi surprinzătoare, deoarece ilustrează un
principiu superior despre iubire, care îi uimeşte pe toţi. Gheorghidiu încearcă să obţină o permisie
ca să plece la Câmpulung pentru a se întâlni cu soţia sa. Fiind refuzat cu asprime, acesta hotăreşte
brusc să dezerteze dacă mâine seară nu va primi permisea.
Din cauza discuţiei se declanşează memoria involuntară a protagonistului. Acesta îşi aminteşte
de povestea de iubire dintre el şi soţia sa, Ela, cu care se căsătorise în urmă cu doi ani şi jumătate.
Iubirea lor fusese alimentată şi de orgoliul tânărului, întrucât Ela era cea mai frumoasă studentă
de la litere. Iubirea era singura lor avere pentru că duceau o existenţă modestă aproape de sărăcie.
De Sfântul Dumitru sunt invitaţi la unchiul Tache, la o reuniune de familie. Discuţiile se poartă
în jurul lui Corneliu, tatăl protagonistului.Toată lumea se purta frumos cu Tache pentru că se ştia
că este bolnav şi să nu lase cumva moştenirea sa unui spital. După 20 de zile, Tache moare, iar la
7 noiembrie se citeşte testamentul prin care spre surprinderea tuturor Ştefan ca nepot favorit
primeşte o cotă parte dublă decât a celolalţi moştenitori, şi o casă la Paris.
Societatea mondenă capătă o importanţă primordială pentru Ela, ceea ce este în opoziţie cu
idealul protagonistului cu privire la imaginea soţiei. Alături de unchiul său şi de Lumânăraru,
Gheorghidiu începe o afacere. Însă Gheorghidiu se dovedeşte incapabil să se descurce în afaceri
şi mai degrabă renunţă. Cuplul a început să frecventeze alte medii sociale, să-şi uite vechii
prieteni şi modul de a se îmbrăca.
Anişoara, verişoara lui Gheorghidiu, o atrage pe Ela într-o lume a balurilor. La aceasta se
adaugă faptul că Ela face cunoştinţa cu domnul G. şi se străduieşte să fie mereu alături de el.
Acest fapt implică nelinişti şi îndoieli ce devin sfâşietoare pentru Gheorghidiu. Se chinuie
sfâşietor la petrecerile mondene, cântărind fiecare gest al Elei.
Excursia la Odobeşti este cauza crizei de gelozie a protagonistului, care pune sub semnul
îndoielii fidelitatea soţiei, orice element exterior provocând în sufletul său catastrofe. Compania
insistentă a domnului G., aşezarea la masă lângă el, gesturile familiare (mănâncă din farfuria lui)
sunt fapte ce duc la frământare interioară şi la suferinţă. Între cei doi soţi intervine o tensiune
stânjenitoare, cu scurte peioade de împăcare. La petrecerile mondene dl. G era mai rezervat faţă
de soţia sa, dar acesta continuă să-i spioneze.
La aceasta se adaugă sosirea pe neaşteptate într-o noapte de la Azuga şi negăsirea soţiei acasă.
Servitoarea nu-i poate explica unde este. Iată de ce, când Ela soseşte acasă pe la 8 dimineaţa, el îi
propune să divorţeze. Situaţia este incertă, din moment ce Gheorghidiu găseşte întâmplător un
bilet de la Anişoara, care purta data nopţii respective şi prin care îi cerea să petreacă noaptea la ea,
deoarece soţul îi plecase la moşie. El interpretează faptul ca pe o ticluire pusă la cale de ele pentru
a-i adormi bănuielile. Apoi se îndoieşte de motivul pentru care ar fi recurs ea la o astfel de
stratagemă, analizând toate eventualităţile. În această perioadă Ştefan străbate în fiecare seară
restaurantele din Bucureşti pentru a o întâlni pe Ela.
Fiind concentrat în armată ca sublocotenent, aranjează ca Ela să petreacă vara la Câmpulung,
aproape de regimentul său. Ela se arată îngrijorată că ar putea rămâne săracă dacă el ar muri în
război şi îi cere să treacă pe numele ei o parte din banii de la Banca Generală. Gheorghidiu îl vede
pe dl. G în oraş şi îşi închipuie că acesta îi este amant Elei. În consecinţă, plănuieşte să-i omoare
pe amândoi, dar se întâlnaşte cu locotenent-colonelul său care îl sileşte să meargă în aceeaşi zi la
regiment pentru că a izbucnit lupta.
Cartea a doua a romanului ilustrează imaginea de groază de pe front, cu o armată
dezorganizată, ofiţeri incompetenţi şi ostaşi dezorientaţi. Gheorghidiu luptă pentru eliberarea
Ardealului de sub ocupaţia armatelor austo-ungare. Gheorghidiu descoperă realitatea dramatică a
războiului: ordine date anapoda, marşuri istovitoare, foamete, iminenţa permanentă a morţii.
Gheorghidiu în a treia zi de război este trimis în satul Vulcan să facă poliţie şi anchetă, deoarece
româncele din acel sat se plângeau că gospodăriile lor, după plecarea ungurilor, sunt jefuite de
ţigani. El arestează doar o fată de 16 ani care purta un şorţuleţ albastru şi o umbrela roşie care se
credeau furate. Dar o eliberează pentru că aude nişte împuşcături şi fuge la război.
Episodul surorilor Ana şi Maria Mănciulea este sugestiv: după ce sunt arestate sub acuzaţia de
spionaj, Maria Mănciulea este decorată pentru că a călăuzit armata română să treacă Oltul şi să
învingă inamicul. Trecerea Oltului era o adevărată peripeţie deoarece acesta este adânc de trei
metri şi era cu sârme întinse dedesubt ca să se încurce în ele.
Plutonul a pornit în luptă la Sibiu, dar s-au oprit şi pe la Săsăuş pentru o luptă crâncenă, unde
sunt luaţi prin surprindere de inamic. Deasupra capurilor nu se vedeau decât gloanţe şi obuze. Toţi
militarii luptau pentru viaţa lor şi nu pentru ţară. A Mariei a fost retezat alături de alţi 16 oameni
din regimentul lui Gheorghidiu. Îşi dă seama de incapacitatea lui de a conduce o luptă.
Războiul ocupă planul conştiinţei eroului, care se simte detaşat parcă de sine şi de tot ce a fost
între el şi Ela.
Pentru că este rănit din cauza unei împuşcături , Gheorghidiu se întoarce la Bucureşti şi
e primit cu drăgălăşenie de Ela, însă el o priveşte ca pe o străină. În consecinţă, îi propune să
divorţeze şi îi dăruieşte casele de la Constanţa şi multe alte lucruri de valoare.
(elev – Tomas Tokes, XII B)

Model de răspuns, matrice CUPLU

După opinia mea cuplul Ştefan Gheorghidiu- Ela eşuează din mai multe motive care
coexistând dăunează perechii care se dorea ideală din punctul de vedere al protagonistului.
Iubirea lui Gheorghidiu este drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt, totul
bazându-se pe sinceritatea în doi. Pentru că el a încercat să tuteleze eul Elei, ignorând vârsta
majoratului sufletului femeii face primul pas spre dizolvarea căsătoriei. Ela era creată după ideile
lui Gheorghidiu fiind asemenea mitului lui Pygmalion în consecinţă nu se putea nicio evoluţie
fără ca cei doi să nu gândească în acelaşi mod.
În momentul când infidelitatea Elei devine certitudine, iar cuplul nu mai este guvernat de
îndoială, neîncredere şi gelozie, Ştefan nu-şi pierde controlul, echilibrul sufletesc, şi dând dovadă
de orgoliu nemăsurat precum Hyperion- se desparte de femeia iubită, care, ca şi Cătălina pe astrul
nemuritor nu l-a înţeles.
Aşadar triunghiul conjugal precum şi neîncrederea, hipersensibilitatea şi analiza exagerată,
iubirea are atâtea feţe, atâtea devieri şi atâtea forme, încât este destul de greu să găseşti un
sâmbure central sau o formă tipică iubirii”, pentru că atinge problema iubrii din perspectiva
modului în care se manifestă în viaţa oamenilor. Sentimentul primordial al vieţii are după părerea
autorului ,,atâtea feţe , atâtea devieri şi atâtea forme”, adică manifestările iubirii sunt de
necontrolat, sunt multiple în funcţie de mai mulţi factori , atât interni cât şi exteriori cuplului.
,,O formă tipică a iubirii” este greu de identificat pentru că este un sentiment ce durează o
viaţă dar se schimbă la minut. ,,Destul de greu” e să iubeşti, dar să găseşti şi forma perfectă de a
simţi şi de acţiona e aproape imposibil, dovadă folosirea cuvântului,,atâtea”. În concluzie iubirea
simţită de cei doi parteneri e foarte greu de descifrat şi de înţeles; gradul de probabilitate ca
sentimentul perfect să se manifeste în acelaşi mod fiind scăzut.
(elevă - Szakatc Renata, XII B)
Model de răspuns, alegerea citatului preferat:
Cel mai interesant citat după opinia mea este cel al lui Emil Cioran din volumul ,,Pe
culmile disperării”, ,,Iubirea are atâtea feţe, atâtea devieri şi atâtea forme, încât este destul de greu
să găseşti un sâmbure central sau o formă tipică iubirii”, pentru că atinge problema iubrii din
perspectiva modului în care se manifestă în viaţa oamenilor.
Sentimentul primordial al vieţii are după părerea autorului ,,atâtea feţe, atâtea devieri şi
atâtea forme”, adică manifestările iubirii sunt de necontrolat, sunt multiple în funcţie de mai mulţi
factori, atât interni cât şi exteriori cuplului.
,,O formă tipică a iubirii” este greu de identificat pentru că este un sentiment ce durează o
viaţă dar se schimbă la minut. ,,Destul de greu” e să iubeşti, dar să găseşti şi forma perfectă de a
simţi şi de acţiona e aproape imposibil, dovadă folosirea cuvântului,,atâtea”.
În concluzie, iubirea simţită de cei doi parteneri e foarte greu de descifrat şi de înţeles;
gradul de probabilitate ca sentimentul perfect să se manifeste în acelaşi mod fiind scăzut.
(Eresk jacinta, XII B)

Model de eseu argumentativ:

Redactează un eseu argumentativ de 3-4 pagini în care să prezinţi evoluţia unui
cuplu de personaje dintr-un roman de tip subiectiv studiat, pornind de la următoarea
afirmaţie: ,,Iubirea are atâtea feţe, atâtea devieri şi atâtea forme, încât este destul de greu să
găseşti un sâmbure central sau o formă tipică iubirii” (Emil Cioran, Pe culmile disperării)
Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza,
constând în formularea tezei/ a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu
minimum 4 argumente/ raţionamente critice/ exemple concrete etc.) şi concluzia/ sinteza. Pentru
conţinutul eseului vei primi 16 puncte, iar pentru redactarea lui vei primi 14 puncte
(organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilităţi de analiză
şi de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină,
lizibilitatea – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să
aibă minimum 2 pagini.

Formularea ipotezei prin exprimarea opiniei asupra relaţiei de iubire prin referire la
citatul dat.
După opinia mea citatul eseistului Emil Cioran, un profund analist al sufletului uman,
atinge problema din perspectiva modului în care se manifestă iubirea în viaţa oamenilor.
Sentimentul primordial al vieţii are după părerea autorului ,,atâtea feţe.., atâtea devieri şi atâtea
forme.., adică manifestările iubirii sunt de necontrolat, sunt multiple în funcţie de mai mulţi
factori, atât interni cât şi externi cuplului. Iubirea cuplului din romanul Ultima noapte de
dragoste înâia noapte de război, se dezvoltă într-o manieră unică, evoluţia acesteia nefiind
încadrabilă în vreun tipar prestabilit, tocmai pentru că individualitatea trăirilor nu poate fi
circumscrisă unui asemenea tipar.
Orice suferinţă e unică şi irepetabilă, după cum orice bucurie este unică şi se trăieşte în
manieră personală. ,,Sâmburele central sau o formă tipică a iubirii ... este dificil de identificat,
pentru că deşi este un sentiment perfect, nu există o formă perfectă de a o simţi şi de a acţiona
prin ea; în acest caz întreg romanul incearcă o creionare cât mai reală şi mai veridică a acestei
trăiri.
Susţinerea argumentelor
A) Unicitatea sentimentului în romanul subiectiv
 În romanul lui Camil Petrescu, iubirea este surprinsă din perspectiva subiectivă a
personajului-narator şi se situează sub semnul orgoliului şi al frustrării. Personajul narator este
tipul intelectualului lucid, care caută experienţe fundamentale şi aspiră la dimensiunea absolutului
în iubire. Individualitatea trăirilor însă, face ca iubirea dintre el şi Ela să nu poată fi încadrată în
vreun tipar.
Evoluţia iubirii din acest roman se face cunoscută doar prin reflectarea ei subiectivă în
ochii lui Ştefan Gheorghidiu, eroul-narator. Astfel, perspectiva narativă este unică, eroul-narator
reflectând la persoana I experinţele pe care viaţa i le prilejuieşte: experienţa iubirii şi experienţa
războiului. Perspectiva unică şi situarea eului narativ în centrul relatării conferă autenticitatea
acesteia, confirmând un deziderat afirmat explicit de Camil Petrescu în studiul Noua structură şi
opera lui Marcel Proust: Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistreză
simţurile mele, ceea ce gândesc eu... Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti... Dar
aceasta-i realitatea cunoştiinţei mele, ţinutul meu psihologic. Perspectiva unică şi personală este
deci necesară în măsura în care trăirile sufleteşti şi sinouzităţile unui spirit sunt şi ele unice,
personale şi irepetable.
B) Evoluţia iubirii – momente semnificative
- statul iniţial al cuplului
Ştefan Gheorghidiu este un strălucit student la filozofie, lipsit de mijloace materiale
deosebite , deoarece tatăl său îşi risipise averea în iniţiative culturale perdante. În facultate o
cunoaşte pe Ela , de care se îndrăgosteşte. Iniţial, iubirea este pusă de Ştefan sub semnul
orgoliului, mai ales că beneficia de admiraţiea tuturor ,, începusem totuşi să fiu mulţumit faţă de
admiraţia pe care o avea toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaş iubit de una dintre
cele mai frumoase studente”. Astfel, stimul al pasiunii devine vanitatea masculină. Pasiunea se
adânceşte în timp, iar cei doi întemeiază un cuplu admirat de ceilalţi. Îşi trăiesc clipele de
intimitate cu dăruire, mai ales că admiraţia Elei faţă de Ştefan se întâneşte în mod fericit cu
plăcerea acestuia de a-şi etala cunoştinţele de filozofie.
Relaţia Ela-Gheorghidiu este imaginea cuplului perfect, iubire sinceră, boemă, soţia fiind prin
numele ei imaginea perfecţiunii, proiecţia aspiraţiilor bărbatului, putând afirma că se reitereaza
mitul lui Pygmalion.
- primele fisuri
Fisura dintre cei doi se naşte în urma apariţiei unei moşteniri neaşteptate .Dacă Stefan
nu este atras de viaţa în belşug, Ela descoperă în ea voluptăţi noi, modalităţi de a-şi etala farmecul
şi de a-şi manifesta cochetăria, acte care vor provoca nelinişti mai mult sau mai puţini întemeiate
în sufletul lui Ştefan.
-apariţia geloziei
Glozia este motivată de actele Elei, dar devine paroxistică în imaginaţia lui Ştefan.
Punctul de pornire este prejudeacta socială, pe care o dispreţuieşte : ,,Auzisem de scandaluri ..”,
la care se adaugă o formaţie interioare misogină: ,,Sunt clipe când ura şi dezgustul meu pentru
femei devin atât de absolute; că socotesc că de la oricare dintre ele te poţi aştepta la orice”.
Suferinţa este alimentată şi de plăcerea disimulării. Comportamentului Elei, chiar dacă pare cam
exagerat, trezeşte în erou gelozia mascată prin veselia excesivă, dar şi patetismul dezamăgirii:
descoperirea unui cap străin şi vulgar . În registrul trădării, gesturile îi aparţin punctual lui Ştefan.
Trădarea Elei, este de fapt, o sumă de informaţii interpretate din perspectivă proprie.
Temându-se de ridicol, el nu recunoaşte sentimentul care s-a găzduit în sufletul său, astfel fiind
încercat de suferinţe ,,sufeream ca supus unui tratament dureros”. Se provoacă o criză interioară
şi Gheorghidiu se simte diminuat în ochii soţiei sale şi nu se mai simte sigurul căruia femeia îi
poate da sentimentul bucuriei şi împlinirii. Nu reuşeşte să o scoată la liman pentru că el încearcă
prea mult să afle unde a greşit în relaţia cu Ela, astfel că rămâne pentru el o taină ,,dar m-a iubit? i
se cuvine să recunosc că nu m-a înşelat decât când am devenit bogat”.
 -infidalitatea bărbatului ca mijloc de răzbunare
Într-o altfel de criză, pentru a se răzbuna pe soţie, Gheorghidiu aduce acasă o prostituată
cu care este găsit în patul cojugal. În alt moment, revine acasă pe neaşteptate şi nu o găseşte pe
Ela, care apare doar dimineaţa.Gheorghidiu îi cere să părăsească locuinţa şi să accepte un divorţ
amiabil. Împăcarea survine după ce Ştefan găseşte o scrisoare a verişoarei sale, Anişoara care o
invită pe la Ela la ea peste noapte, tocmai în data în care el nu o găsise acasă.
-sentimentul înstrăinării
După experienţa războiului Ştefan revine acasă unde descoperă o Ela lipsită de farmec,
care nu-l mai atrage. Sentimentul înstrăinării este dublat de cel al indiferenţei, astfel încât renunţă
cu uşurinţă la întreg trecutul său frământat şi divorţează, cedându-i Elei o importantă parte din
avere.
C) Iubirea –un sentiment absolut presărat de orgoliu
Iubirea este văzută ca drept asupra vieţii celuilalt, iar Gheorghidiu filozofează continuu
considerînd că între raţiune şi sentiment, trebuie să existe o strânsă legătură ,,Bucuriile adevărate
ale dragostei sunt bucurii ale minţii”. Iubirea înseamnă pentru erou dăruire totală ,,Am prins să
caut în tot trupul acesta de prinţesă dornică, floarea gândului şi a loialităţii”, şi trebuie să fie
nemărginită ,,niciodată n-o iubiam atât de mult ca-n asemenea clipe şi ar fi putut să mă omoare,
dar la ispita asta tot n-aş fi renunţat”.
Ştefan se lasă iubit, fiindcă acest fapt intră favorabil în paradigma fiinţei lui: ,,să tulburi
atât de mistuitor o femeie dorită de toţi, să fii atât de necesar unei existenţe, erau sentimente care
mă adevereau în jocul intim al fiinţei mele”. Sentimentul înţeles numai din perspectiva masculină
face dovada incapacităţii personajului de a-i înţelege pe cei din jur şi în mod concret, pe Ela;
această situaţie este marcată stilistic prin superlativ « atât de », folosit în definirea iubirii.
Procedeul este elocvent şi în portretul Elei: ,,atâta tinereţe, atâta fulgerare, atâta nesocotinţă şi
atîta generozitate.
Dacă pe el însuşi, personajul se analizează până în cele mai mici amănunte, pe ceilalţi îi
expediază într-o sumă de prejudecăţi comportamentale. Aşa se întâmplă şi cu Ela- este frumoasă,
generoasă, dar superficială: ,,Aşa o doream, răzvrătind fermecător, lacomă, pachetele de la
băcănie şi, în acelaşi timp, privind cu sfială pachetul de cărţi, pe care ea nu le citea, dar ştia cel
puţin că preţuiau mult ».
Relaţia Ela-Gheorghidiu este imaginea cuplului perfect, iubire sinceră, boemă, soţia
fiind prin numele ei imaginea perfecţiunii, proiecţia aspiraţiilor bărbatului, putând afirma că se
reitereaza mitul lui Pygmalion.
Comportamentul feminin, standardizat de Ştefan Gheorghidiu, propune imaginea unei
fiinţe slabe, neajutorate, ascultătoare şi în permanentă admiraţie faţă de bărbat. Implicarea Elei în
problemele referitoare la moştenire trezeşte neîncrederea în sufletul lui Ştefan Gheorghidiu – o
neîncredere legată de ameninţarea unicităţii personale: « Aş fi vrut-o mereu feminină, deasupra
discuţiilor acestora vulgare, plăpândă şi avînd nevoie să fie protejată ». Suferinţa unui protagonist
în relaţia de cuplu se naşte tot din orgoliul masculin, din egocentrismul dus la paroxism. « Aş fi
vrut-o- Aşa o voiam » sunt sintagme care indică actul voinţei personale.
Trăsătura distinctivă a lui Ştefan Gheorghidiu este orgoliul care se manifestă şi în
viaţa publică, şi în viaţa privată. Un exemplu în acest sens este în primul capitol, La Piatra
Craiului în munte. Ofiţerii aflaţi la popotă discută, pornind de la un articol de ziar, pe tema
libertăţii în iubire.Mărturisirea liu Ştefan Gheorghidiu conturează cele două dimensiuni ale
orgoliului; opiniile exprimate de ofiţeri sunt ,, copilăreşti şi primare , pentru că ei nu ştiu nimic
din ,,psihologia dragostei . atitudinea faţă de colegi este voit studiată :,,era tonul meu, în
ostentaţia neologismelor , o nuanţă de jignire şi dispreţ. Chiar dacă ea este menită să marcheze
drama pe care el o trăieşte – bănuiala că soţia îl înşală – atitudinea sa este puternic legată de
orgoliu profesional (este filozof):,,Folosiţi un material nediferenţiat... dublat de cunoaşterea
adevărului unic: ...iubirea e altceva, iar dacă nu ştiţi ce e, puteţi ...să dezbateţi toată viaţa că tot nu
ajunge la nimic.Şi privindu-i dispreţuitor: Discutaţi mai bine ceea ce vă pricepeţi”
Când îşi trăieşte dezamăgirea de a nu fi iubit aşa cum vrea el, o face tot cu orgoliu.
Monologul în faţa lui Oprişan este patetic şi, ca să nu pară o confesiune, Gheorghidiu îşi descrie
sentimentele sub semnul ştiinţei: ,,Psihologia arată că au o tendinţă de stabilizare stările sufleteşti
repetate şi că, menţinute cu voinţă, duc la o adevărată nevroză”. Introducerea voinţei ca factor
determinant în ecuaţia iubirii exclude libertatea şi plasează inefabilul afectiv în plan secund
Sentimentele lui Ştefan stau sub semnul modernităţii orgoliase; lui îi plac ,,oacheşel”.
.Ela este blondă, dar câştigă prin insistenţă. Orgoliul este o stare puternic afirmată şi intens
trăită: ,,orgoliul a constituit baza viitoarei mele iubiri, mai ales sub incidenţa identitara”.
,,Începusem totuşi să fiu mulţum faţă de admiraţia pe care o avea toată lumea pentru mine, fiindcă
eram atât de pătimaş iubit de una dintre cele mai frumoase studente.. Din orgoliul identităţii
masculine se naşte un sentiment afectuos, însă condiţionat de starea de superioritatea: ,,femeia
această începuse să-mi fie scumpă tocmai prin bucuria pe care i-o dădeam eu, făcându-mă să
cunosc astfel plăcerea de a fi dorit şi de a fi eu însumi cauză de voluptate”.
Concluzie
În concluzie, afirmaţia lui Cioran mi se pare a fi extrem de semnificativă dovedind că iubirea
este unul dintre sentimentele care poate fi o modalitate de cunoaştere a resorturilor interioare ale
fiinţei, prin infinitatea de forme de care dispune spre a se evidenţia. În romanul lui Camil
Petrescu, eroul caută esenţa iubirii şi explicaţii pentru eşecul comunicării, descompunând
mecanismele sufleteşti. Privirile îngăduitoare alternează cu examenul rece, cu disecţia lucidă, pe
măsură ce personajul parcurge distanţa de la omul iubit la cel înşelat prin ,,atâtea devieri, atâtea
forme” ale relaţiei de cuplu. Cartea oferă, astfel, o istorie a cuplului, dar şi drumul interior al
personajului care parcurge şi o dublă experienţă, şi o dublă iniţiere- în moarte şi în iubire, iar
scindarea sufletească a eroului este semnul dualităţii umane: pasiunea absurdă, inexplicabilă şi
voinţa de a o lămuri, tumult interior şi mască a detaşării. Din punct de vedere structural se obseva,
aşadar că perspectiva subiectiva prezentă în acest roman, dar şi în ,,Cel mai iubit dintre
pământeni” ni se oferă o viziune mai profundă a lumii interioare a personajului-
narator.Gheorghidiu am obsevat că este un inadaptat al societătii şi a lumii din care face parte Ela,
se aseamănă în această privinţă Luceafărului eminescian; iubirea sa trebuie să fie deci un
sentiment absolut care să transforme realitatea în paradis.
( elevă Lenke Molnus - XII B)

Model eseu liber - La ce foloseşte romanul Ultima noapte de dragoste?

Romanul Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de război de Camil Petrescu, este un roman
modern psihologic subiectiv, care ciculă pe două drumuri. Drumul spre dragostea idilică devine
inaccesibil din cauza caracterului complex al bărbatului, de tipul intelectualului lucid şi din cauza
nesincerităţii. Romanul este scris la persoana întâi, sub forma unei confesiuni a personajului
principal, Ştefan Gheorghidiu. Din perspectiva personajului-narator urmărim fluxul cunoştinţei şi
memoria afectivă în corelaţie cu evoluţia sau involuţia iubirii, reuşind să ne facă să conştientizăm
modul în care acest sentiment au efect asupra realizării noastre.
Iubirea dintre Ştefan Gheorghidiu şi Ela (“una dintre cele mai frumoase studente”) se naşte din
admiraţia bărbatului, ce se transformă într-un orgoliu egoist.Viaţa lor modestă conferă
posibilitatea de a cristaliza o iubire pură şi preţioasă, accentuată pe sinceritate şi pasiune. Aşadar a
fi fericit, înseamnă a fi în orizontul iubirii; putem să vedem că gradele pasiunii diferă, dar acest
lucru nu înseamnă că iubirea se stinge.
După opiniale mea, iubirea confirmă oamenilor o mândrie proiectată pe viaţa socială, dar nu
este nucleul sentimentelor, este o emoţie deductivă. Iubirea generoasă şi sinceră nu are condiţii.
Chiar dacă licărirea se naşte din “admiraţie fizică”, sentimentul de dragoste se realizează pe
 planul impresiei. Evenimentele şi sentimentele trăite sunt prezentate numai din perspectiva
protagonistului, astfel stimulul pasiunii se reflectă în vanitatea masculină. Gheorghidiu este
admirat de ceilalţi datorită soţiei, formând cei doi un cuplu perfect, cu o iubire sinceră, boemă.
Ruptura se institiue în urma apariţiei banilor. Bărbatul trăia pentru sentimentele şi
gândurile sale, iar Ela a fost interesată şi de viaţa socială. Această diferenţă de valori şi concepţii
despre viaţă, distruge iubirea idilică şi apoi apare gelozia soţului, urmată de răzbunare. Femeia a
căutat fericirea şi altundeva, fiindcă dragostea cu Gheorghidiu nu era completă, nu era suficientă,
pentru că bărbatul a vrut să realizeze o lume privată, în fericirea absolută cu ea. Cred că această
idee egocentrică a înlăturat-o pe Ela din universul iubirii necondiţionate. Astfel, eu cred ca trebuie
să devin în coordonatele unei iubiri libere, îngrădită doar de frumuseţea modului de a fi împreună
cu cel drag. Gelozia, dusă la extreme, nu e pentru un fapt corect de conduită faţă de celălalt; şi
atunci e bine să ne vedem/ revedem relaţia cu Altul.
Degradarea dragostei porneşte din cauza concepţiilor adezive a lui Gheorghidiu. Deşi era un om
cu gândire lucidă, avea o concepţie deosebită despre viaţă şi iubire. Era incapabil de a-i înţelege
pe cei din jur, şi în mod concret pe Ela. Portretul femeii admirate era unul ireal, născut în
imaginaţia bărbatului îndrăgostit. După părerea lui, femeia este o fiinţă slabă, dar conduce
bărbatul pe drumul sentimentelor. Şi poate e aşa, dar rămâne să descoperim în drumul nostru,
iubirea şi mersul ei. Femeia nu e unică, nu e greşeală sau bucurie, este ceea ce bărbatul are
nevoie, modul în care se poate împlini spre profunzimea unei stări cu valenţe ale sacrului.
Ideea “libertatea în iubire” nu apare în “vocabularul emotiv” a lui Ghorghidiu, orgoliul
se înfăşoară printr-o aţă imaginară cu gelozia, aşadar iubirea creează o cuşcă sentimentală în
relaţie. Fidelitatea este un element sfânt în dragoste pentru Gheorghidiu, până când nu atinge
inima şi mintea. Acestea trăiesc într-o relaţie foarte strânsă. Gheorghidiu considera că “bucuriile
adevărate ale dragostei sunt bucurii ale minţii”. Deci omul iubeşte şi cu mintea, omul îndrăgostit
trăieşte conştient în relaţie formată de un băbrat şi o femeie. Conştiinţa se realizează prin
fidelitate, prin sinceritate, spre bucuria absolută.
Consider că, iubirea nu se poate împlini, numai dacă este compusă din două părţi egale.
Egalitate constă în exprimarea sinceră a sentimentelor şi a părerilor şi adoptarea acestora.
Sentimentele se împlinesc dacă nu există un element sufocant, de exemplu gelozia şi aceasta nu
există dacă nu este încredere. Dar dacă iubirea se construieşte pe orgoliu, se dezvoltă o poftă de
stăpânire, ca şi în cazul obictelor. ”Partea cealaltă” devine un obiect pe care vrem să-l dominăm,
considerăm că putem să controlăm atât în mod fizic, cât şi în mod emotiv.
În concluzie, iubirea pură nu poate să aibă ca fond orgoliul şi egoismul. Aprobarea
ideilor şi sentimentelor fiinţei iubite trebuie adăugată pentu formarea şi evoluţia dragostei într-o
direcţie pozitivă. Romanul ne arată că există oameni care nu pot accepta că persoane au atitidini
şi dorinţe diferite şi trebuie să luăm în considerare că toleranţa şi sinceritate au o valoare de
nepreţuit în cazul unei relaţii de dragoste.
(elevă – Fodor Tunde, XII B)

MAITREYI
MIRCEA ELIADE
1. Exemple de răspuns:
 Lectura cărţilor lui Eliade ne dezvăluie o unitate a gândului artistic, însă acest lucru nu este
observabil la prima vedere, ci trebuie coborât în subsidiar, în evaluarea miturilor, a riturilor, a
simbolurilor, prin identificarea dichotomiei sacru-profan şi a coincidentia opossitorum.
 Autorul speră în puterea de interpretare a lectorului său. Prevede lectorul postmodern capabil să
aşterne câteva rânduri, re-scriind literatura (şi) din prisma lui Eliade
 Literatura este în strânsă legătură cu intreaga cercetare ştiinţifică a autorului, care i-a furnizat
material pentru a re-pune în funcţiune mitul „o istorie sacră, care relatează un eveniment, care a
avut loc într-un timp primordial”
 Arta îi oferă posibilitatea de a se simţi stăpân pe univers; îl cunoaşte pe acesta prin intermediul
mitului şi îl re-construieşte în/prin actul artistic. Creaţia vs Istorie este pentru Eliade o bătătlie
câştigată pentru cea dintâi, oferind forţa demiurgică autorului.
 Eliade este o fire enciclopedică, ce prin deprinderi şi informaţii dobândite de-a lungul vieţii,
reuşeşte să dea viaţă unei panoplii de opere ştiinţifice şi literare, care dobândesc profunzime prin
faptul că se bazează unele pe celelate.
 În cadrul operelor, se accentuează latura afectivă, spirituală, însă fără voia autorului emoţiile,
gândurile şi ideile se întrepătrund într-un roman.
 Romanul este unul confesiv, la persoana I, presupunând din partea autorului un autocomentariu
ce are o funcţie creatoare, sporind expresivitatea şi autenticitatea discursului.
 Oricine are posibilitatea prin voinţă să creeze
 A crea înseam a te confesa şi a fabula în acelaşi timp. Autorul îşi (tran)scrie emoţiile, având o
operă în care dezvoltă epicul pur, precum Andre Gide, (mnemosin vs aletheia), însă îl complineşte
prin fabulaţie
 A crea îl ajută să producă un dublu demers contemplativ, atingând centrul-omphalos, ajutat fiind
de scriitura diaristă.
 Romanul indirect este o formulă care sintetizează definiţia oferită de Eliade pentru această
specie. E în strânsă legătură cu intelectualizarea şi schimbarea de paradigmă literară, conturând
aceleaşi principii ca şi Camil Petrescu ca tema favorabilă desfăşurării epice într-un roman
 Din punct de vedere tematic, Eliade nu se restrânge, are o totală libertate.
 Notaţiile diariste formează un roman fără să aibă un scop artistic/literar, sporindu-se astfel
autenticitatea şi expresivitatea discursului.

Caracterizarea personajelor, exemple de observaţii/ răspunsuri:

MAITREYI:
Exemple: La prima întâlnire Maitreyi îi părea urătă lui Allan: avea ochii prea mari şi prea negri,
buzele cărnoase şi sânii puternici/ Dar după aceea Allan mărturiseşte că Maitreyi este mult mai
frumoasă şi acum deja o vede mult mai atrăgătoare/ Cînd Maitreyi începea să vorbească, Allan şi
Lucien au privit-o în continuu, pentru că aveau senzaţia că fata le-ar chema/ Fără nicio intenţie
comportamentul bengalezei intensifică curiozitatea lui Allan faţă de ea/ Deşi erau despărţiţi fizic,
imaginea Maitreyiei încă mai trăia în mintea lui Allan/ D-nul Sen este mîndru de fata lui, vorbind
despre eleganţa ei/ Comportamentul copilăros şi gîndirea ei inocentă îl încîntau pe omul venit din
Europa/ Naivităţile fetei îl făceau fericit pe Allan/ Maitreyi deja la o vârstă atît de fragedă era
deşteaptă, indianca fiind inteligentă este capabilă să ţină conferinţă despre „esenţa frumosului”/
Eleganţa fetei îl fermeca pe Allan, care de fiecare dată era uimit/ Este o fată sensibilă, prietenoasă
în privinţa bărbaţilor/ Simte ceva pentru Allan/ Maitreyi nu are o frumuseţe obişnuită, are ceva
unic, care îl farmecă pe Allan/ Bengaleza este o fată cinstită, îşi împarte problemele cu Allan şi îl
face gelos pe acesta/ Izbucnesc sentimentele fetei, aceasta spunând ceea ce simte, ce vrea, fără a
se teme de ceva, acest curaj fiind determinat de acele sentimente profunde şi adevărate/ Prin
declaraţia ei de dragoste i-a dat de înţeles cum ar fi trebiut să o iubească/ Ultimele cuvinte de la
Allan sunt dureroase, plecarea lui a lăsat speranţe fetei, a cărei disperare l-a spărat pe Allan/
Dezamăgirea fetei i-a înnebunit pe toţi
Exprimarea unei opinii argumentate despre iubire. Model de răspuns:
Dragostea stă la baza existenţei umane. Chiar şi Sfânta Scriptură spune că Dumnezeu a
creeat omul din iubire.
 Iubirea este singurul lucru care mai este pur pe acest pământ. Este singura care poate să vindece
această lume egoistă care pune preţ doar pe valorile materiale şi uită din ce în ce mai mult de cele
spirituale.
Dragostea stârneşte fericire, bunătate, siguranţă, dă culoare viselor, dă aromă sentimentelor şi
transformă un om obişnuit într-un luceafar. Dar un sentiment atât de frumos, atât de pur, este la
fel de rar ca o floare de colţ, la fel de rar ca “aurora borealis”. Dragostea adevarată calcă ura în
picioare, trece peste moarte fără să conştientizeze acest fapt şi deschide ochii unei inimi care a
trăit în întuneric, redându-i suflul divin.
Aş putea sa dau exemple în care dragostea a fost mai puternică decât însăşi moartea, precum
Romeo şi Julieta, celebrul cuplu creat de William Shakespear care din cauza urii din jurul lor,
parinţii lor fiind împotriva dragostei dintre cei doi, se hotărăsc să se otrăvească şi să îşi trăiscă
iubirea într-o altă viaţă, viaţa de după moarte.
La fel se poate spune şi despre Tristan şi Isolda sau chiar frumoasa poveste de dragoste dintre
Hyperion şi Cătălina din “Luceafarul” lui Mihai Eminescu.
Toate aceste poveşti sunt de o frumuseţe atât de rară precum şi dragostea dintre personajele lor.
Din păcate dragostea adevarată în ziua de astazi îsi pierde încet, încet sensul. Acest cuvânt plin
de însemnătate pentru care oamenii au murit cu zâmbetul pe buze, este doar o expresie fără
valoare.
Pot spune din perspectiva unui adolescent de optsprezece ani că dragostea adevarata nu prea
valoreaza nimic la această vârsta. Deşi am fost îndrăgostit (cred!), ea nu m-a cunoscut pe mine.
Poate din cauza defectelor, poate din cauza faptului ca îmi place sa visez. Fiecare dintre noi a fost
un luceafăr, mai mult sau mai putin. Dar aceasta este firea umană, îi este frică de ceea ce nu poate
înţelege şi nu orice inimă poate să înţeleagă puritatea sentimentelor.
Sunt dezgustat de societatea din ziua de astazi. Toata lumea spune “Te iubesc” fără să
conştientizeze încărcătura emoţională pe care ar trebui să o conţină aceste cuvinte care sunt
capabile să facă diferenţa dintre lumină şi întuneric, dintre tristeţe şi fericire, dintre vis şi realitate.
...împart vise cu Hyperion, titan al mitologiei, fiu al cerului, fiu al marii şi rodul vieţii eterne.
Râd alături de soare, plâng alături de Lună şi sufăr pe Pământ. Iubesc . . .
Iubirea e motivul pentru care orice suflet ar trebui sa renunţe la nemurire. Îmi închei opinia
spunând că dragostea există cu adevărat dar puţinora le este destinat să o traiască, şi o inima care
nu va şti să recunoască iubirea este o inimă cu adevarat limitată.
(elev Suto)
GEORGE CĂLINESCU
ENIGMA OTILIEI
1. Operă literară vs film artistic – Enigma Otiliei –
Literatura si filmul sunt două mari arte care ajung în zilele noastre să fie studiate atât
separat cât şi în paralel, creând astfel o anumită balanţă, bazată pe inovaţiile aduse ambelor
posibilităţi de receptare a unui act artistic.
Din cele mai vechi timpuri, literatura a ocupat un important loc în viaţa oamenilor, s-a
modernizat în timp, croindu-şi astfel un drum crucial, transformându-se într-o anumită proiecţie
în ecranizări. Filmele sunt create pentru a reda total sau parţial atât lumea interioara cât si cea
exterioară a carţilor, nelăsând însă prea mult loc imaginaţiei noastre, fapt contrar întâlnit în lumea
cărţilor, deoarece lectorul este absorbit în lumea fanteziei. Filmul asigură prin imaginile
proiectate un sens, însa cărtile atât prin naraţiunea diversă cât şi prin magia întâlnită în spatele
rândurilor scrise, redau esenţa poveştilor cuprinse.
Ecranizarea romanului „Enigma Otiliei” de George Călinescu surprinde tema principală
a acesteia însă regizorul are şi puncte de vedere proprii, diferite, pe care introducându-le subtil, îşi
lasă amprenta în interiorul filmului.
 Un important factor al oricărui roman sau film îl constituie în primul rând titlul acestuia, ce ne
acaparează încă de la început, creând astfel baza unei opinii în devenire cu privire la acel proiect.
În acest caz întâlnim o mică diferenţă între cele două titluri, romanul are titlul „Engima Otiliei”,
ce reliefeaza eternul mister feminin, precum şi misterul unei vârste şi al vieţii însăşi, cu toate că
Otilia nu are niciun mister, ci Felix rămâne cu această impresie după abandonul subit al tinerei;
filmul însă primeşte un titlu total comun, neinteresant, intitulându-se „Felix si Otilia”, alcătuită
din două onomastice, sugerând doar relaţia dintre ceo doi, a cărei rol şi scop se va prezenta prin
intermediul acestui film.
Apar primele deosebiri şi din incinta filmului, încă de la începutul acestuia. Sosirea lui Felix
diferă puţin deoarece în carte el este primit într-un mod cât se poate de ciudat de către unchiul său
mai apoi este întâmpinat călduros de către verişoara sa, Otilia; în film însă, el intră singur în casă
şi rătăcit puţin printre amintirile răscolite din cauza pozelor văzute, găseşte totuşi salonul unde
membrii familiei discutau. Observăm la câteva personaje schimbari subtile: Pascalopol e puţin
mai tânăr faţă de descrierea din carte nefiind deloc gras, Aglaei îi lipseşte coafura japoneza, iar lui
Titi, deşi trăsătura retrasă este comună, îi lipseste mustata.Lipseste un moment de maxima
importanta legata de relatia ce urma sa se infiripeze intre Otilia si Felix,momentul in care tanara ii
canta la pian verisorului sau,urmata de plimbarea lor in gradina,fiind prezenta insa scena in care
Aurica isi incepe traiectoria de a-l imbrobodi pe Felix,nereusind insa.Observam personalitatea
ambitioasa si autoritara a Aglaei inca de la inceput creand o senzatie de superioritate in jurul ei,
fapt confirmat de purtarea ei faţă de boala lui Simion, precum şi de atitudinea sa exigentă fata de
fratele ei, Costache Giurgiuveanu, şi fiica acestuia.
Firul naratiunii şi ordinea cronologică a cărţii nu sunt întocmai realizate în film, regizorul
schimbând unele întâmplări în totalitate sau doar timpul şi circumstanţele acestora. Călătoria lui
Felix şi a Otiliei la moşia lui Pascalopol este cu mult întârziată, dând loc altor întâmplări
importante înaintea acesteia. Copilul Olimpiei şi al lui Stănică lipseşte, însă tâlhăriile şi intrigile
acestuia rămân prezente în cursul acţiunii, ambiţia sa îl conduce şi de această dată spre acţiuni
extreme săvârşite împotriva personajelor din jurul lui, având ca unic scop însuşirea a câtor mai
multe averi. Acesta îi face cunoştinţă lui Felix cu Georgeta, însă în film aceştia nu vor avea o
relaţie precum cea din carte, tânărul apropiindu-se în schimb de Otilia şi simţind din ce în ce mai
des acei fiori ce-l vor conduce pe drumul pătimaş al iubirii lor, urmată de călătoria lor pe moşia
lui Pascalopol. Evenimentele petrecute în acea călătorie sunt precum cele din carte, inclusiv
călăria şi şoaptele romantice pe căpiţele de fân, toate acestea fiind menite a le întări sentimentele
şi legătura dintre cei doi.
O altă întorsătură interesantă realizată în film este momentul în care apare scrisoarea adresată
Otiliei în care Simion se semneaza „Isus Hristos” şi pe care Stănica o rupe fără să stea pe gânduri,
în loc să o trimită Otiliei.
Moartea bătrânului Costache se întâmplă pe neaşteptate în alte circumstanţe decât cele din
carte, el având parte în ultimele sale clipe de viaţă de sunetul vioarei, mai apoi o înmormântare
creştinească. Aglae îşi însuşeşte diverse obiecte din casa acestuia iar povestea dintre Otilia şi
Felix intră pe un drum puţin cunoscut din carte. Totul arată că cei doi vor sfârşi împreună, Felix
îşi face iluzii, însă abandonul femeii iubite survine în mod neaşteptat într-o dimineaţă, lăsându-l
pe tânăr nedumerit şi plin de întrebări.
În ultimă instanţă a filmului ne este prezentat Pascalopol pe patul de moarte într-un tren, oferind
astfel filmului o influenţă mai puţin enigmatică, deoarece nu se prezintă incidentul din finalul
cartii din care putem deduce neliniştea sufletească a personajului principal măcinat atât de dorul
femeii iubite în anii ce i-au despărţit, cât şi de enigma lăsată în urmă de aceasta. El reuşeşte să
treacă peste toate neplăcerile, să progreseze şi să se adapteze moral propriei vieţi, fiind capabil de
motivaţia actelor proprii.
 Cele două proiecte sunt realizate în moduri diferite, păstrând totuşi esenţa unei baze
comune. Cartea este bazată pe viaţa burheziei bucureştene de la începutul secolului XX, acţiunea
fiind concentrată în jurul averii lui Costache Giurgiuveanu şi structurată pe două planuri, iar
filmul se bazează pe relaţiile degradate sau întărite pe parcursul poveştii, a ambiţiei şi a luptelor
pentru avere, neaccentuând însă în totalitate caracterul enigmatic propriu-zis.

Subiect
În incipit, autorul îl prezintă pe Felix Sima „un tînăr de vreo optsperezece ani, îmbrăcat în
uniforme de licean”, sosit în iulie 1919, din Iaşi în Bucureşti la casa unchiului său, bătrânul
Costache Giurgiuveanu, tutorele său, pe strada Antim, după moartea părinţilor cu intenţia de a
deveni student la Facultatea de Medicină. Ca într-o filmare lentă se dezvăluie strada învăluită de
straniu. Percepţia noutăţii se realizează prin senzaţii auditive (foşnetul copacilor) şi vizuale (case,
copaci, lumina felinarelor şi contrastul dintre întuneric şi lanul de stele). Spaţiul luat în stăpânire
astfel e nou pentru străinul dezorientat. S-ar părea că nimic să nu-i scapă călătorului nou-venit,
deşi noaptea ar trebui să-l împiedice.
Înaintarea lui Felix spre locul căutat dă impresia pătrunderii într-un labirint, centrul acestuia
fiind casa unchiului Costache Giurgiuveanu. Este descrisă strada în ansamblu „Strada era pustie şi
lumea părea adormită, fiindcă lămpile de prin case erau stinse sau ascunse în mari globuri de
sticlă mată ca să nu dea căldură. În această obscuritate strada avea un aspect bizar”. Reţin apoi
atenţia casele. Majoritatea aveau cat superior. Arhitectura era variată, ferestrele neobişnuit de
mari în comparaţie cu forma scundă a clădirilor. În spiritul studiului balzacian, senzaţia de
autenticitate este creată de detalierea aspectului exterior, cu forţă de vizualizare: „ciubucăria
ridiculă prin grandoare, amestecul de frontoane greceşti şi chiar ogive, dezghiocarea varului,
uscăciunea care umflă lemnăria. Strada Antim pare astfel „o caricatură în moloz a unei străzi
italice”.
Casa lui Giurgiuveanu are un singur cat, „geamuri pătrate acoperite cu hârtie translucidă,
imitând un vitraliu de catedrală”, zidăria crăpată şi scorojită în foarte multe locuri, din crăpăturile
dintre faţada casei şi trotuar ieşind îndrăzneţ buruienile. Curtea pare o pădure fără fund, iar „uşa
are forma unei enorme ferestre gotice de lemn umflat”.
......
În acest moment al sfârşitului, simetric primului, doar lumea atemporală a zidăriei pare a fi
aceeaşi, personajele dispărând cu totul, ca într-o stranie piesă de teatru; Felix se întoarce pe strada
Antim, vede casa leproasă, înnegrită, poarta ţinută cu un lanţ, şi curtea toată năpădită cu scaieţi”,
„nu mai părea să fie locuită”. Îşi aminteşte cum odinioară, moş Costache îi spuse „aici nu stă
nimeni”.

Evoluţia iubirii, a moştenirii şi a paternităţii în romanul Enigma Otiliei:

Iubirea Moştenirea Paternitatea:
 Iubirea dintre Felix şi  În carte, Costache  Iniţial titlul cărţii a fost
Otilia este insesizabilă în prin avariţie şi prin alte "Părinţii Otiliei"
primele capitole, deoarece mijloace a făcut rost de o  Cei doi posibili părinţi
lectorul îi cunoaşte ca fiind avere destul de mare. sunt Costache şi Pascalopol.
veri şi nu presupune o posibilă  Aglae, sora acestuia,  Costache era tatăl vitreg
relaţie între ei. nefiind atât de harnică, era al Otiliei, însă o iubea enorm pe
 Cei doi sunt prieteni mai puţin bogată, deşi şi-ar fi fată.
buni încă din copilărie, acesta dorit nespus o avere.  Şi Otilia îl iubea mult.Un
aflăm când vorbesc despre  Ea îl manipula semn al iubirii sale fiind
amintiri, uitându-se la pozele constant pe Costache, denumirea de "Papa" al lui moş
vechi.
 Otilia şi Felix au avut
aceeaşi soartă, fiind orfani, şi
acest lucru ii apropie.Aglae îl
întreabă pe Costache dacă vrea
să facă casă de orfani.
 Primele semne ale
apropierii dintre cei doi îi
putem observa când Felix o
evită pe Aurica, dar acceptă
prăjiturile Otiliei, iar fata îşi
împarte camera cu el, îl invită
să doarme acolo.
 Cei doi petrec 2
săptămâni de vis la moşia lui
Pascalopol. Acolo se simt bine
împreună.
 Ei se bucură de
compania unul celuilalt.
 Între timp Felix îşi dă
seama că o iubeşte pe Otilia,
însă nu-i spune nimic fetei.
 Curând îi lasă Otiliei
o scrisoare de dragoste pe pat.
 Ea nu reacţionează,
parcă nici n-ar fi citit-o.
 Felix îi mărturiseşte
fetei dragostea, pe care o simte
faţă de ea.
 Otilia simte la fel, dar
îi spune să mai aştepte.
 Felix o roagă pe Otilia
să nu-l mai primească pe
Pascalopol.
 După o discuţie între
cei doi bărbaţi, fata începe să-l
primească din nou pe acesta.
 Felix şi-ar dori să facă
rost de bani ca să-i poată oferi
Otiliei tot ce poate (de
exemplu plimbările cu trăsura)
 Când află de plecarea
fetei cu Pascalopol la Paris,
Felix merge din gelozie acasă
la Georgeta, dar o iubea prea
mult pe Otilia şi doar poartă o
discuţie cu fata cea nouă.
 Cei doi ţin legătura
influenţând deciziile
importante din viaţa acestuia.
 Otilia era de fapt
fiica vitregă al lui Costache,
însă nu era adoptată legal.
 Pascalopol era
prietenul de familie, o iubea
pe Otilia ca pe propria fată,
deşi n-o înţelegea pe deplin.
("Otilia este o fată admirabilă,
o fată superioară pe care n-o
înţeleg")
 El era de partea lui
Costache.
 Aglae a pus ochii pe
averea fratelui său, şi face tot
posibilul ca să o poată obţine.
 Între timp apare şi
Stănică, soţul Olimpiei, care
vrea şi el o parte a moştenirii.
 Astfel Aglae şi
Stănică devin aliaţi să obţină
banii.
 Stănică de fapt juca
pe două fronturi: se prefăcea
prieten cu Otilia, dar în
spatele ei răspândea zvonuri
răutăcioase despre ea.
 Astfel oricine primea
averea, el îşî primea partea.
 El face tot posibilul
ca moş Costache să dispară
din vizor.
 Se diferenţiează două
tabere se personaje: cei buni,
şi cei răi, dornicii de avere.
 Cei buni fiind Otilia,
Felix şi Pascalopol
 Cei răi sunt
întruchipaţi de către familia
Tulea şi Stănică.
 Stănică aduce un
medic fals ca să-l facă pe
Costache să creadă că este
bolav.
 Aglae îi povesteşte
fratelui despre moarte, însă
nici ea nu reuşeşte să termine
Costache.
 Pascalopol era un moşier
bogat, un prieten de familie, care
ţinea la Otilia ca la propria fată.
 De asemenea şi fata ţinea
la el.
 Felix se mjira de faptul
că Otilia îşi permitea prea multe
familiarităţi cu un domn mai în
vârstă.
 De-a lungul cărţii ambii
"taţi" îşi arată iubirea adevărată
faţă de fată prin multiple fapte nu
numai prin vorbe.
 Pascalopol de exemplu o
duce la moşie cu Felix, fiindcă
ştia că ţine la el.
 Costache îi construieşte o
casă şi îi dă o parte din avere,
semnificând adoraţia nemărginită
faţă de Otilia.
 Pascalopol îi propune lui
Costache să o adopte legal pe
fată, oferind să dea el banii
necesari pentru proces.
 Datorită intervenţiei lui
Aglae adoptarea nu este
legalizată.
 Otilia îl linişteşte pe
"Papa" spunând că îl iubeşte la fel
de mult cu sau fără acte.
 Fata îi sugerează tatălui
să se mute într-o altă casă,
ferindu-l astfel de răutatea
constantă a rudelor.
 Otilia nu-i cere bani lui
Costache, spre deosebire de Aglae
şi de Stănică, dând dovadă de o
dragoste pură, fără intenţii
alăturate.
 Ea alături de Felix şi
Pascalopol se "luptă" pentru
averea lui Costache, ca acesta să
nu ajungă în mâini greşite.
 Fata pleacă cu
Pascalopol în Paris, arătând
încredere în el.
 Când Costache moare
prin scrisori. cu bătrânul. Otilia îşi pierde o parte
 Când Otilia se  Până la urmă importantă a sufletului, rămânând
întoarce îi propune lui Felix să Costache îşî dă duhul, când îl cu un gol apăsător.
trăiească împreună ca bărbat şi vede pe Stănică furând banii  Spre sfârşit Otilia începe
femeie, dar fără să fie lui pe care i-a adunat de-a să-l privească altfel pe
căsătoriţi. lungul vieţii.Bani pe care nu Pascalopol.
 Petrec o noapte i-a înnapoiat niciodată.  Când este anunţată de
împreună, însă băiatul nu  Aglae mută mobila venirea acestuia, ea se repede să-
profită de ea, practic sfârşindu- fratelui în casa ei, şi rămâne şi cumpere pudră, vrea să-l
se relaţia amoroasă dintre cei şi ea cu partea dorită. întâmpine înfrumuseţată.
doi.  În final Pascalopol o ia
 În curând Otilia de soţie pe Otilia, dar nu din
pleacă cu Pascalopol, care o ia dragoste ci din iubire paternă, cu
de soţie. dorinţa de a o proteja.
 Felix îşi întemeiează
şi el propria familie. „Intră
prin soţie într-un cerc de
oameni influenţi”
După mai mulţi ani Felix
privind o fotografie este uimit
de femeia care a devenit
Otilia.
(Fogarasi Orsolya X.F)

2. Compară Otilia –
Trăsături Otilia:
Tipologia personajelor:
 Felix -tipul ambiţiosului
 Otilia - tipul ingenuei, inocentei
 Pascalopol - tipul rafinatului
 Titi - tipul prostului
 Simion - Tipul nebunului
 Moş Costache - tipul avarului
 Stănică - tipul parvenitului
 Aglae - baba absolută fără cusur în rău
 Aurica - fata bătrână
 Weissman - tipul studentului descurcăreţ
 Georgeta- tipul amantei parvenite
Otilia- caracterizare, raport poezie/ proză
G. Calinescu afirma despre Otilia ca fiind "eroina mea lirică", cel mai modern personaj
al romanului, atât prin tehnicile de realizare cât şi prin problematica sa existenţială, reprezentând
drama feminităţii.
Protagonista romanului, o tânără de optsprezece ani, este fiica celei de a doua soţii a lui
Costache Giurgiuveanu, care murise de „supărare” şi-i lăsa-se averea lui Costache ca în schimb
acesta să-i crească fata.
Fascinantă şi imprevizibilă, Otilia se diferenţiează de alte personaje feminine din
literatura română prin aflarea permanentă într-un proces dinamic, în continuă devenire. Portretul
fizic, relatat prin ochii naratorului, sugerează trăsăturile sale morale de delicateţe, tinereţe,
farmec, cochetărie, distincţie, inocenţă şi maturitate: „... un cap prelung şi tânăr de fată. Încărcat
de bucle, căzând până la umeri. Fata subţirică, îmbrăcată într-o rochie foarte largă pe poale, dar
strânsă tare la mijloc şi cu o mare coleretă de dantelă pe umeri, îi întinse cu francheţe un braţ gol
şi delicat...”.
Definită prin felul de a fi, prin fapte, actiuni, gesturi, vorbe şi gânduri, Otilia este un
personaj complex, cu un comportament derutant, fiind capabilă de emoţii puternice, apoi trecând
brusc de la o stare la alta, împrăştiată şi visătoare, deseori dovedind în mod surprinzător luciditate
şi tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilăroasă şi matură în acelaşi timp: aleargă desculţă
prin iarba din curte, se urcă pe stogurile de fân în Bărăgan, stă ca un copil pe genunchii lui
Pascalopol, dar este profund lucidă şi matură atunci când îi explică lui Felix motivele pentru care
ei doi nu se pot căsători, dovedind o autocunoaştere desăvârşită a propriei firi: „Eu am un
temperament nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată”
Camera Otiliei o defineşte întru totul prin detaliile cu semnificaţii caracteriale: „o masă
de toaletă cu trei oglinzi mobile şi cu multe sertare, (...) un scaun rotativ pentru pian”, ceea ce ar
putea fi interpretat ca sugestie pentru firea ei imprevizibilă (motivul oglinzilor). Dezordinea
tinerească a lucrurilor aruncate amestecat peste tot (rochii, pălării, pantofi, jurnale de modă
franţuzeşti, cărţi, note muzicale, păpuşi) trimit către exuberanţa juvenilă, către un univers spiritual
al „ascunzişului feminin”, cum spune autorul. Faţă de Felix are gesturi familiare, tandre, ce
ilustrează deseori o grijă maternă pentru el. Finalul romanului este deschis în privinţa destinului
Otiliei, modernismul personajului constând şi în faptul că nimeni nu poate dezlega misterul ce se
ţesuse în jurul ei, Pascalopol însuşi conchizând că, după atâţia ani, pentru el Otilia rămăsese „o
enigmă”. Fotografia pe care o priveşte Felix dezvăluie o „femeie frumoasă, cu linii fine, dar nu
era Otilia, nu era fata nebunatică”, ci avea un aer de platitudine feminină, care nu mai semăna cu
imaginea din conştiinţa lui.
Otilia întruchipează, aşadar, eternul feminin plin de mister, tainic şi cuceritor, care fascinează prin
amestecul de sensibilitate candidă şi profundă maturitate.
Tot într-o opera de-a lui G. Calinescu este descrisă Otilia, de această dată în mod liric.
Poezia cu titlul Părul Otiliei ne prezintă o protagonistă în mod direct, caracterizată cu ajutorul
figurilor de stil, ca de exemplu: epitet (ochii de safir, crini de cărbune), comparaţie (Trupul tău
vibrează ca un brad sonor), metafora (Ochii tăi evocă mare şi pădure). Comparând cele două
descrieri, îmi dau seama că G. Călinescu la fel în ambele opere o adoră pe Otilia, reliefând
frumuseţea ei fizică, atât in proză cât şi în liră, dar însuşirile psihice lipsesc din poezie, bazându-
se doar pe portret. În proză găsim o descriere mai amplă, cu detalii, văzută din mai multe
unghiuri, privire ale autorului transferate personajelor, pe când poezia este doar punctul de vedere
al autorului.
Asadar, ambele proiecte o au ca si subiect pe Otilia, dar se disting în mare parte, dar
romanul reuşeşte să ne ofere o perspectivă deosebită asupra feminităţii ei, e acea enigmă ce se
regăseşte în vorba de iubire , ură sau admiraţie a personajelor.
Moldovan Renata- XF

Profilul personajului Cum este prezentat Citate/scene

4. Cine este personajul?
 Nume
- tipul avarului
personajul? semnificative
Costache Giugiuveanu, Moş Costache este Avarul/
Moş Costache Bolnavul a lui moliere
Tatăl vitreg al Otiliei, tutorele Stănică raţiu ilustrează ipocrizia
lui Felix Sima lui Tartuffe
A fost căsătorit cu sora lui Iosif Zgârcitul Costache nu e un
Sima monstru, ci expresia unei
psihologii nefericite. În jurul lui

 Portret fizic
 Portret moral
 Apartenenţă socială
5. Ce săvârşeşte perso-
najul?
 Fapte
 Relaţia cu alte perso-
naje
3. Cum evoluează
personajul?
Formule estetice dominante:
Formul estetică
Realism balzacian  Ce fel de temă se dezvoltă în roman? – o frescă din viaţa
foiesc egosimele şi mai aprige
ale moştenitorilor – Paul
Constantinescu
Un personaj cu o figură grotescă „Capul îi era atins de o calviţie
Neîngrijit totală şi faţa părea aproape spână
Chelie de porţelan şi din cauza aceasta, pătată.
Ochii clipesc rar şi moale Buzele îi erau întoarse în afară şi
Ţinută vestimentară ridicolă galbene de prea mult fumat,
Personaj ciudat acoperind numai doi dinţi
vizibili, ca nişte aşchii de os.
Omul, a cărui vârstă desigur
înaintată rămânea totuşi incertă;
zâmbea cu cei doi dinţi, clipind
rar şi moale, întocmai ca
bufniţele supărate de o lumină
bruscă, dar privins întrebător şi
vădit contrariat”
avar Otilia „papa este un om bun, dar
are sentimente paterne faţă de are şi el ciudăţeniile lui”
Otilia
lăcomia
patima pentru bani
are un caracter slab
spaimă/ frică/ incertitudine/
neâncredere în oameni
Burghezia Bucureştiului
Fapte, întâmplări, gesturi, Ex. Întâmpinarea lui Felix
gânduri (caracterizare indirectă) Glasul răguşit şi bâlbâiala
Caută farmacia cu
medicamentele cele mai
rentabile
Lăcomia de bani nu-i permite de
trece averea pe numele Otiliei
Îşi ascunde banii la saltea
Scena morţii personajului
Dragoste filială faţă de Otilia „Fe-fe-tiţa mea”
Suspicios faţă de Aglae şi
Stănică
O urăşte pe Aurica
Un soi de amiciţie cu Pascalopol Îi ascultă opiniile/ sfaturile
Personaj central Început – e cel care deţin banii
Celelate personaje evoluează în râvniţi de toţi vs final este jefuit
jurul său datorită averii sale. de Stănică şi moare
Trăsături
 burgheziei bucureştene
 Ce motive se găsesc în roman? – moştenirea, paternitatea
 Cum se realizează portretul personajelor? – fizionomia,
vestimentaţia, cadru ambient
 Cum e povestirea? – densă fără a pierde din vedere
amănuntele, fiecare detaliu e analizat
 Ce fele de naraţiune/ narator există? – naraţiune obiectivă/
heterodiegtică, focalizare zero
Clasicism  Cum este construit romanul? – circularitatea romanului
 Cum sunt construite caracterele personajelor? – în jurul
unei trăsături dominante
Romantism  Cum este descris Bărăganul? – fundal fabulos, descriere
grandioasă
 În ce tipologie intră Felix? – condiţia orfanului
 Cum este iubirea dintre cei doi tineri? – iubire
adolescentină
 Ce mod de expunere domină? – naraţiunea, descriere
 Cum se construieşte antiteză? – clanul Tulea vs. Felix,
Otilia, Pascalopol
Modernitate  Cum este construită Otilia? – caracter poliedric
 Ce accentuează autorul la anumite personaje? –
psihologiile incerte, enigmatice, ambiguitatea personajelor
 Ce fel de fenomene psihice se prezintă? – alienarea,
dedublarea conştiinţei, ereditatea
 Ce elemente narative moderne se identifică? –
circularitatea romanului, viuiunea satirică, proiectarea în
situaţii şi contexte memorabile

La ce foloseste romanul Enigma Otiliei?

Consider că putem învăţa unghiuri diferite de a privi lucrurile, citind mai multe opere. Fiecare
dintre noi are un alt mod de a se comporta în diferite situaţii. Dacă citim dezvoltăm, modificăm,
înbunătăţim modul nostru de a ne comporta. Opera Enigma Otiliei de George Călinescu m-a
ajutat de la primele pagini să văd cum ochii mei pot descoperi lumea care mă înconjoară, orice
detaliu insignifiant îmi poate oferi un semnal despre altceva, care să mă conducă spre esenţa
lucrurilor.
Eu, citind opera am făcut obţinut foarte multe informaţii care mă vor ajuta în viaţă, în formarea
atitudinii pe care trebuie să o am în situaţii diverse. Fiecare personaj are câte un conflict sau
participă la o situaţie în care poate vom ajunge şi noi; sunt scene din viaţă, autorul oferind iluzia
realităţii. De exemplu, am conştientizat că trebuie să fiu mai atentă; nu pot să mă comport la fel
cu toţi oamenii, pentru că nu sunt la fel, nu au aceeaşi gândire, aceleaşi sentimente, aceleaşi
valori. Unii sunt mai calzi, alţii mai reci. Oamenii imuni la ceea ce este în jurul lor, au un anumit
sâmbure otrăvit în adânc, ca şi sora lui Costache Giurgiuveanu, Aglae. El nu a fost suficient de
atent; sora lui vroia să obţină toată averea sa, şi nu a încercat să îi ofere afecţiunea şi iubirea de
care ar fi putut avea nevoie. În viaţa noastră putem întâlni astfel de persoane, care vor binele lor
prin răul nostru. Poate nu observăm aceste lucruri, pentru că se petrec în spatele nostru, dar fiind
mai precauţi, putem evita astfel de întâmplări. Faptul că viaţa este nedreaptă sunt vorbe redate de
multă lume, dar nu întotdeauna este atât de crudă cum se pare. În cazul lui Felix apar lucruri,
sentimente foarte frumoase sau persoane, de care merită să-şi amintească toată viaţa. Cum este
prima iubire? Nu-i aşa că va fi o amintire frumoasă? Mai ales dacă totul merge bine, dacă ambele
persoane din relaţie erau destul de mature. Timpul ajută foarte bine la maturizare, la învăţare şi
chiar la vindecarea sufletului. Din operă am învăţat încă un lucru valoros: să nu-mi fie frica de
aşteptare. Dacă partenerul, persoana iubită are nevoie de timp şi de ajutor pentru a se forma în
plan intelectual, îi voi oferi tot cadrul necesar unei dezvoltări corecte şi coerente. Îi las timp, îi
ofer suportul total pentru ca treptele relaţiei noastre să se poată desfăşura fără perturbaţii.
Părerea mea este că această carte este un adevărat prieten al omului. Îţi poate fie totdeauna
alături pentru a-ţi da sfaturi în mod indirect- prin faptele personajelor, prin diferitele situaţii şi
soluţii- pentru crearea unor atitudini şi valori care să ne ajute să vedem esenţa din viaţa noastră.
(Elevă-Csizmás Zsuzsa, XF)

MARIN PREDA
MOROMEŢII

5. Scena cinei
Tăierea salcâmului este o altă scenă memorabilă a romanului, atât prin măiestria construirii
ei din detalii ce se adună progresiv, prin cuvintele expresive, dar şi prin simbolistica dramatică,
acesta fiind primul semn al declinului familiei Moromete, dar şi al satului tradiţional, rămas parcă
fără apărare: "... acum totul se făcuse mic. Grădina, caii, Moromete însuşi arătau bicisnici. Cerul
deschis şi câmpia năpădeau împrejurimile". Salcâmul tăiat făcea parte din viaţa familiei
Moromete, dar şi din existenţa satului, "toată lumea cunoştea acest salcâm", simbolizând
elementul păstrător al tradiţiilor şi credinţelor strămoşeşti, al stabilităţiiţărăneşti.
Inima adevărată a satului era Poiana lui Iocan, locul unde se adună gospodarii, cei care sunt
"nici săraci, nici bogaţi", între care Moromete, Cocoşilă şi Dumitru al lui Nae, citesc ziarul şi
comentează politica ironic şi cu umor, după legi anume, numai de ei ştiute. În faţa fierăriei lui
locan "se afla o poiană mare",, unde, în fiecare duminică, aveau loc "adunările cele mai
zgomotoase", dar "dacă de la ele lipseau Moromete şi Cocoşilă, nu erau prea reuşite". Moromete
era abonat la "Mişcarea", Iocan la "Curentul", iar Cocoşilă la "Dimineaţa", dar dacă ei veneau
fără ziare, însemna că erau supăraţi "şi n aveau chef să discute politică". Poiana era plină de
oameni, "toţi gălăgioşi şi parcă nerăbdători", întâmpinându-l "de departe cu exclamaţii" entuziaste
pe Moromete, care se miră, ca înfiecare duminică: "Ce e, mă, ce v-aţi adunat aicea?!". El citeşte
apoi ziarul "cu glas schimbat şi necunoscut, (...) cu grosimi şi subţirimi ciudate, cu opriri care
scormoneau înţelesuri nemărturisite (...) care trebuiau să zdrobească de convingere pe cei care
ascultau", concluzionând fără drept de apel: "trei chestiuni se desprinde de fapt din această
situaţie".

Scena secerişului prezintă aspecte din viaţa satului tradiţional, constituindu-se într-o
adevărată monografie a obiceiurilor şi ritualurilor statornicite aici din timpuri străvechi.
Culegerea roadelor pământului este un moment de bucurie, de consonanţă deplină a omului cu
ritmurile naturij. Secerişul are reguli precise, impuse de tradiţia străbună: cel mai vrednic dintre
copii este cel care, simbolic, porneşte recoltarea grânelor măsurând cu pasul "staţiile", părţile de
loc pe care va trebui să le du fiecare secerător la capăt, apoi "începe să taie spicele şi să arunci
mănunchiurile în urmă", iar tatăl leagă snopii şi-i aşază în clăi. Femeile se ocupă de mâncare
pentru secerători, iar în anul acesta recolta este foarte bună, de aceea o veselie nemaipomenită îi
cuprinsese pe toţi, Catrina lăudându-1 pe Cel de Sus pentru "mana cerească", cum îi spunea ea
grâului, "cu care îi milostivise Dumnezeu".
Trăsături Moromete:
MARIN PREDA
CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI
1.
ROMANUL POSTBELIC
Trăsături OBIECTIV SUBIECTIV
Moromeţii Cel mai iubit dintre
pământeni
Naratorul -auctorial, cu omniscienţă limitată -narator personaj, implicat
de prezenţa reflectorilor şi a
informatorilor
Perspectiva - obiectivă, la persoana a III-a - subiectivă, la persoana I
Narativă
Focalizarea/ - focalizare externă, viziune par - focalizare internă, viziune avec
Viziunea derriere, din spate (împreună cu)
Personajul - tipul ţăranului patriarhal, - tipul intelectualului lucid aflat sub
autentic ce se confruntă cu povara istoriei
timpul ; pater familias
Tehnici - decupajul, rezumarea, detaliul - introspecţia, retrospecţia
narative semnificativ şi anticipator
Problematica Confruntarea omului cu timpul cu istoria
Iubirea eros
Nineta Romulus Căprioara Matilda Suzy Culala
Cine este prima iubire a Unde merge Petrini după Ce funcţie are acum Care este atitudinea lui Petrini
lui Petrini? (Nineta terminarea liceului? (după Victor? (a devenit profesor, se faţă de lume? (devine neîncrezator în
Romulus este prima terminarea liceului, Petrini se împrieteneşte cu un coleg de la promisiunea unei existenţe fericite)
iubire a adolescentului înscrie la Facultatea de Litere şi catedra de limba şi literatura Ce funcţie are acum? (Acum e
Victor Petrini) Filozofie) română, care-l atrage prin ardoarea contabil la Oraca, unde consumă o
Când se întămplă Ce crede despre sine Petrini? pătimaşă cu care-şi susţine ideile şi nouă experienţă erotică alături de
această iubire? (crede faptul că ale sale calităţi prin calitatea sa de bibliofil) Suzy Culala)
(perioada liceenă) fizice şi intelectuale creează Cum este căsnicia noului Ce experienţă îi oferă Suzy lui
Ce fel de dragoste se complexe şi ţine fetele la distanţă) prieten?(Căsnicia cuplului este un Petrini? (Îi oferă eroului o nouă
conturează? (o dragoste De cine se îndrăgosteşte acum? (se infern) experienţă, deschizandu-i din nou
adolescen-tină) îndrăgosteşte de una dintre cele Cum este Matilda ? (Spirit drumul identificator al cunoaşterii şi
Pe ce se dezvoltă mai frumoase studente, numită de autoritar şi posesiv) asumării unui tip de relaţii cu realitatea)
această iubire? (sen- el Căprioara, o studentă modestă, În ce calitatea apare Petrini Ce întruchipează Suzy?
zualitate intensă, care intelectuală, cu sentimente de fără între cei doi? (El asistă la (întruchipează realitatea care se lasă
tulbură simţurile) prea mari consistenţe) destrămarea cuplului atât ca cucerită fără să se opună: gesturile sale
Sunt de acord părinţii martor, dar şi ca participant activ. sunt fireşti, mirările sincere, dăruirea
Cum este percepută Căprioara de
săi cu această relaţie? Fiind concentrat în armată şi nereticentă).
către Petrini? (în ochii lui Petrini,
(nu) totodata departe, Victor îi scrie Ce impresie oferă Suzy?
Caprioara era ,,de o frumuseţe
Cum este Petrini în scrisori patimaşe în care îi cere să (Aparent, ea pare sa fie o forţă
deosebită, care seamănă şi la
această perioadă? divorţeze de Petrică) recuperatoare)
trăsături şi la fire cu o
(orgolios, lipsit de tact, În ce condiţii se realizează Ce fel de personalitate are Suzy?
căprioara’’, ,,privirea ei fiind
alternând interiorizarea despărţirea? (Despărţirea dintre cei (Ca tip de personalitate feminină ea este
catifelată şi dulce”)
proprie firi sale cu doi se va realiza într-un moment o permanentă constructoare de sine, îşi
exteriorizări bruşte şi Ce iluzie îi oferă lui Petrini? ( penibil pentru toţi protagoniştii: reinventează identitatea, apare sub un alt
nemotivate, este dornic relaţia cu Căprioara îi creează soţul înşelat, în persoana lui tipar din care nu va iesi nici măcar în
să trăiască clipa eroului iluzia că poate domina Petrică, se va urca într-un copac, momentele în care se confesează lui
prezentă) existenţa şi că poate este doar de unde scoate urlete) Petrini)
Unde se întâlnesc cei un ales, ci el crede că poate alege “Noua” Matilda: ea Ce îi ascunde lui Petrini? (îi
doi? (se cunosc într-un la rândul său şi că nu depinde încarnează fata angelica şi cea ascunde lui Petrini un adevăr chinuitor:
local rău famat, la o decât de voinţa sa spre a lua pe infernală a mitului iubirii, este faptul că este căsătorită cu un om
cârciuma numită cineva sau ceva în posesie/ traieşte deopotrivă buna şi rea, duioasă şi agresiv şi alcoolic pe numele de Pencea.
,,Mama raniţilor’’) în iluzia că poate alege) violentă, este nepăsătoare şi Trecutul ei, la fel ca şi trecutul lui
Ce se ştie despre De ce o cere în căsătorie ? (pentru violentă până la culmi. Viaţa îi Petrini este un trecut eşuat, pe care prin
Nineta? (biografia a se asigura, o cere în căsătorie, ,,o apare ca un amestec de murdărie şi confesiune încearcă să o recupereze)
Ninetei este foarte dă, din dorinţa oarbă de a n-o puritate, păcat şi virtute, minciună Ce pretenţii are Petrini? (Petrini
sumbră/ Nineta este o pierde pe Căprioarp sau mai bine şi adevăr.. pretinde de la aceasta nu numai să-şi
fire simplă, zis în neputinţa de a renunţa la ea’’ Cum evoluează cuplul? mărturisească viaţa, ci să-l vadă, să ia
petrecăreaţă/ Are o promiţându-i că de îndată ce-şi va (Cuplu Matilda-Petrini intră pe măsuri cu privire la realitatea pe care o
ciudată teamă de lua licenţa se vor căsători) nesimţite în faza obişnuinţei, în reprezintă: ,,Voiam să se uite la mine şi
perisabilitate trupească) Prin ce îi răneşte orgoliul lui spatele căreia se ascunde rutina să mă vadă’’, spune Petrini)
Care este esenţa Petrini? (faptul că fusese sedusă şi gesturilor mecanice de tandreţe, Ce îi tulbură liniştea? Ce
existenţei după opinia lăsată însărcinată de un medicinist, fără dragoste. Treptat, Victor semnificaţie poate avea? (o floare pusă
lui Petrini? (pentru orgoliul expresivist a lui Victor Petrini intuieşte ca proaspăta lui de o mână necunoscută. Gestul acesta ar
Victor Petrini esenţa Petrini nu le poate accepta. soţie nu-l preţuieşte profesia la putea coincide cu aceea a mărului
existenţei e redată de Orgolios, nu acceptă compromisul, justa ei valoare şi faptul că, în edenic oferit de Eva)
perfecţiunea corpului nu acceptă faptul că fusese trădat, general, Matilda nu respectă în Cum este Petrini în relaţie acum?
femeii/ se raportează nu-şi poate asuma o existenţă care mod deosebit condiţia şi nici Se simte o schimbare? Relaţiile eşuate
acum la existenţă, sub poartă în sine pecetea unei alte statutul unui intelectual) ne maturizează? Care este efectul
influenţa decisivă a cuceriri) Cum poţi defini relaţia acestora asupra noastră? (este mai
impulsului sexual Ce îi propune Căprioarei să facă? celor doi? (Tipul de relaţie dintre prudent de data asta şi mai neîncrezător,
adolescentin) (o împinge pe Căprioara să scape cei doi se poate caracteriza ca fiind Petrini are mici nesiguranţe, mici
Ce iluzie are personajul de sarcină, chiar dacă această una modernă, trecând brusc de la ezitări)
principal? (Eroul sarcină este foarte înaintată. un sentiment la altul: într-o clipă Ce se întâmplă când Petrini vede
trăieşte iluzia că nimeni Fiindcă n-a putut s-o ierte, fiindcă se iubesc, în cealaltă se o fotografie ? (se îndoişte de ea în
şi nimic nu îi poate sta n-a putut s-o creadă o împinge în duşmănesc, ba mai mult decât atât, momentul în care găseşte într-un album
împotrivă spre a o lua mâinile unui ginecolog numit A., se urăsc). . de familie o fotografie a tinerei pe o
în posesie totală şi dar acesta dându-şi seama de Cum se schimbă relaţia plajă, înconjurată de opt barbati)
definitivă). pericolul care-i paşte în cazul în dintre cei doi? (Petrini trece prin Cum apare iubita în ochii lui
Ce opinie are Victor care îi vor întrerupe sarcina, refuză iadul căsniciei suferind enorm) Petrini? (În ochii lui Petrini Suzy apare
făţă de iubire? (el s-o facă. Îi trimite însă, la un alt Care este atitudinea cu o frumuseţe ieşită din comun: ,,N-am
crede: ,,te iubesc acum, ginecolog, numit B., care aflat în Matildei faţă de Petrini? (nu se văzut niciodată un trup mai frumos,……
dar nu ştiu dacă şi toiul unei petreceri în loc să amâne poate stăpâni, îşi umileşte soţul în al picioarelor ei, bogate în formă, al
mâine, nu vreau să mă operaţia, va pune mâna pe public, aşa cum procedase şi cu pântecului pe care goliciunea îl făcea
căsătoresc niciodată, instrumente şi o opereaza pe Petrică în faţa lui Victor) misterios,……cu bărbia ridicată…..’’;
vreau să iubesc pe cine Căprioara care va face o Ce conştientizează Petrini? Idila cu Suzy îl încântă pe Victor, care îţi
vreau eu.’’, nu degeaba hemoragie şi va muri) (Pe drum acasă, cei doi îşi fac inchipuie că a găsit tot ceea ce Matilda
în ochii lui Petrini, Ce se întămplă cu Victor Petrini? reproşuri violente, Petrini simţând nu-i oferise: o prietenie caldă,
Nineta apare ,,ca o (este anchetat de poliţie unde că anotimpul cel mai frumos al ocrotitoare, intimitatea gândurilor,
cetate care trebuie studentul este nevoit să recunoască iubirii lor se încheiase, căci dorinţa de a cunoaşte opinia despre lume
cucerită”) că-si propusese să se însoare cu Matilda se angajase într-o lume şi despre oameni, echilibrul relaţiei
 Cât timp
durează iubirea ? (Cât
de repede s-a format
acest cuplu, cu atât mai
repede se va destrăma/
Victor Petrini este
părăsit fără a înţelege
însă cauza
despărţirii: ,,cu această
seninatate am rămas
apoi totdeauna în faţa
rupturilor, dar numai
atunci, în clipele când
primeam lovitura,
dezastrul începea mult
mai târziu)
,,Nineta se prosti-
tuează nu numai fizic, dar şi
moral înşirându-şi victimele
prinse în capcană cu
mijloacele de seductie ale
trupului.’’
35
Cornel Moraru, Vocatia realului, in Vatra, nr.12, 1980, p.5
Caprioara după terminarea
studiilor şi luarea licenţei, că se
despărţise ulterior, când aceasta
rămase însărcinată cu un alt
barbat, care refuzase să-şi asume
vreo responsabilitate faţă de
aceasta. Deşi suspectat şi judecat,
Victor n-a putut fi condamnat din
lipsă de probe)
Ce îşi reproşează Petrini ? (îşi
reproşează mai târziu laşitatea şi
egoismul bărbătesc, simţindu-se
culpabil moralmente de nefericirea
şi decesul Căprioarei)
Petrini nu-i iartă căderea şi o împinge
să scape de sarcină, adică să devină
ucigaş al unui copil. De aceea cei ce
legiferează, admit şi fac
pruncuciderea se duc în iad. Neputând
să închidă ochii la căderea Caprioarei,
neputând trăi cu ideea că acel copilul
nu este al lui, o îndeamnă la
pruncucidere. Petrini nu poate realiza
porunca de a nu ucide, dovedindu-se
şi pe acest plan un eşuat.
absurdă şi lipsită de comunicare,
din care ieşeau la suprafată gesturi
minimale de afecţiune şi enorm de
multe resentimente)
Cum evoluează relaţia
după naşterea fetiţei? (nici măcar
naşterea fetiţei lor nu reuşeşte să-i
apropie, ci mai degrabă îi separă
mai mult, din cauza autorităţii
Matildei). Lângă Matilda, Petrini
începe să înţeleagă că existenţa nu
este aceea pe care el a considerat-o că
este. Va recunoaşte întru totul că
existenţa reală şi cea proiectată de el
este intrinsecă condiţiei umane,
fiecare individ chinuindu-se pentru a
le pune de acord: ,,rupturi între
existenţă şi esenţă au existat în toate
timpurile, şi vor mai exista. Sunt doar
ceva mai mult decât alţii victimele
credinţei, că există un progres în
conştiinţă, pentru că realitatea brutală
să ne trezească şi să filozofăm în
mod naiv că ceea ce ni se întâmplă
nouă nu s-a mai întâmplat niciodata”
sufleteşti şi un sentiment reciproc de
încredere)
De ce există secrete între cei
doi? (Suzy nu are curajul sa-i spună lui
Petrini care este adevarata ei situaţie
socială şi juridic-matrimonială, de teamă
că omul iubit ar putea s-o părăsească).
De cine este urmărit cuplul?
(Pence, primul soţ al lui Suzy)
Ce se întâmplă când Petrini află
adevărul ? (dupa o scenă violentă,
Petrini îl aruncă pe agresor în prăpastie)
Ce se întâmplă cu Petrini? (va
ajunge la închisoare, unde îşi va scrie
cele 1200 de pagini din roman)
Protagonistul recunoaşte că numai
iubirea îl poate susţine moral şi îl ajută să
privească cu speranţă în viitor. Lui Petrini îi
e dat să descopere ,,alternativa fericirii, a
marii fericiri, care este crima.’’35
PROIECTE DE ACTIVITATE DIDACTICĂ
 PROIECT DE ACTIVITATE DIDACTICĂ
ORBITOR – MIRCEA CĂRTĂRESCU

PROPUNĂTOR: Raţiu Bogdan

ŞCOALA: Liceul Teoretic Bolyai Farkas
CLASA: a XII-a B
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Romanul postbelic
SUBIECTUL LECŢIEI: Interpretarea simbolurilor din romanul Orbitor.-Mircea Cărtărescu
TIPUL LECŢIEI: sistematizarea cunoştinţelor - Lectura interpretativă
TIMP: 100 de minute

COMPETENE GENERALE:
 C.1. Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în diferite situaţii de comunicare
 C.2. Comprehensiunea şi interpretarea textelor
 C.3. Situarea în context a textelor studiate prin raportarea la epocă sau la curente culturale/ literare
 C.4. Argumentarea orală sau în scris a unor opinii în diverse situaţii de comunicare

COMPETENŢE SPECIFICE:
 C.1.2. Utilizarea achiziţiilor lingvistice, cu accent pe aspectele normative, cu explicarea rolului acestora în
reliefarea mesajului
 C.1.3. Folosirea adecvată a strategiilor de comunicare orală în monolog şi dialog, în vederea realizării unei
comunicări eficiente şi personalizate.
 C.1.4. Utilizarea adecvată a tehnicilor de redactare, în vederea realizării unei comunicări eficiente şi
personalizate
 C.2.1. Adecvarea strategiilor de lectură la specificul textelor literare studiate în vederea înţelegerii şi
interpretării personalizate
 C.3.1. Analiza relaţiilor dintre o operă studiată şi contextul cultural în care a apărut aceasta

COMPETENŢE DERIVATE:
 C.O.1. identifică 2 - 3 - 4 – semnificaţii ale simbolurilor
 C.O.2 identifică 4-5-6- elemente specifice simbolului în literatură
 C.O.3. exprimă punctele de vedere argumentat şi corect din punct de vedere gramatical.
 C.O.4. utilizează corect dicţionarele de simboluri
 C.O.5. deţine abilitatea de interpretare a textelor-suport
 C.O.6. interpretează corect simbolurile semnificative în evoluţia actului artistic

METODE ŞI PROCEDEE:
a) Metode şi procedee: conversaţia euristică, conversaţia de verificare, dezbaterea, problematizarea, tehnica răspunsului subiectiv,
lectura expresivă, munca pe grupe,
b) Forme de organizare a activităţii: frontală, în grup.
c) Mijloace didactice: fişe de lucru (anexele), scheme, tabele
d) Resurse: retroproiectore, PC, panouri

BIBLIOGRAFIE:
 Dragomiresc, Gh.,N., Dicţionarul figurilor de stil, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1995
 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, Ed. Artemis, Bucureşti, 1995
 Miron Suzana, Roşca Elizabeta, Prozatori români din perioada interbelică, Editura All, Bucureşti, 2000
 M.E.C.T, Programa şcolară pentru clasa a XII-a. Limba şi literatura română. Aprobată prin ordinul ministrului
 Szekely, Eva-Monica, Competenţa de (re)lectură: experienţe în viziune integrată, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2007.
 Etapele Activitatea propunătorului Activitatea de învăţare Strategii Eva
Lecţiei didactice
Timp
Evocarea Asigurarea cadrului necesar pentru Pregătirea elevilor pentru oră (cărţi şi caiete Conversaţia Pe tot
(10 min.) începerea orei: aerisirea sălii, de Limba şi literatura română pe bănci) parcur
Trezirea pregătirea materialului didactic răspun
interesului necesar etc. vor fi
elevilor Astăzi, vom încerca să realizăm o monit
pentru studiul incursiune în semnificaţiile ascunse pe tab
temei – 2 ale simbolurilor din romanul Orbitor. vadă t
min. Să vedem ce afirma de curând elevii,
Cărtărescu: „Cred că o viziune observ
mistică a lumii nu se poate dispensa răspun
de o meditaţie adâncă asupra compl
corporalului, a corpului. Meditaţia compl
mea nu se sprijină însă doar pe datele rezult
filosofiei oculte, ci şi pe cele suma
ştiinţifice, religioase şi de experienţă răspun
a vieţii de zi cu zi şi noapte cu indivi
noapte.” (Respiro, iunie, 2008) Elevii conştientizează că textul literar este o
Şi atunci, credeţi că ceea ce am reuşit opera aperta (U. Eco), deschisă
să înţelegem ora trecută e tot ce se nenumăratelor interpretări, în subsidiar
poate desprinde din operă? există un sens ce trebuie cuprins cu fiinţa
Dar înainte de a începe, aşi dori să cititorului având o anumită experienţă
vedem în ce stadiu al înţelegerii lectorială.
textului am ajuns în ora precedentă:
 În ce curent literar îl încadrăm Mircea Cărtărescu este reprezentantul de Verificarea
pe autorul acestui roman? seamă al postmodernismului cunoştinţelor
Reactualizar  De ce? !!! În proză, Carmen Muşat distinge două tipuri
ea unor de postmodernism:
cunoştinţe  metaficţional (I), caracterizat prin
anterioare – 5 discontinuitate epică, expunere ostentativă a
strategiilor şi procedeelor narative etc.;
min.
 antropocentric (II), organizat pe un registru Profes
grav, tinzând să recupereze imaginaţia simbolică
observ
şi raportul senzorial cu realitatea înconjurătoare.
Clasificare proză: noteaz
 textualiştii (Mircea Nedelciu: Aventuri într-o pregăt
curte interioară, Tratament fabulatoriu; contin
Gheorghe Crăciun: Acte originale. Copii elevilo
legalizate);
 mitologia derizoriului (Bedros Horasangian,
Cristian Teodorescu, Ioan Lăcustă);
 fantezismul alegoric şi livresc (Ştefan
Agopian: Tache de catifea, Ioan Groşan:
Caravana cinematografică, Mircea Cărtărescu:
Orbitor);
analiştii (Al. Vlad, Radu Şuculescu, Ovidiu
Moceanu)

Aripa stângă, Corpul, Aripa dreaptă

Comunicare  Care este componenţa cărţii? Mircea Cartarescu işi caracterizează altfel
a  De ce o numesc carte şi nu operă?
opera sa: “Orbitor nu e, propriu-zis, un
competenţelor roman decât în sensul cel mai larg al
specifice cuvântului. Eu prefer să-l numesc “o carte”.
(comunicarea Ar putea fi, într-adevăr, “cartea vieţii mele”,
şi informarea nu însă în sensul de “cea mai bună”, sau
elevilor cu “cea care va rămâne”, ci de scriere care le
privire la unifică-ntr-un fel pe toate celelalte. După
ANEXĂ
Matrice – Egografia – identificarea totală cu propriul text
Identificaţi cărţi care dezvoltă acelaşi concept de scriere:

Tablou
Tablou dedefamilie – –
familie
Cezar Paul Bădescu
Cezar Paul Bădescu
„nu
„nuse se
luptă
luptă cucu
existentul, ci
existentul, ci există
există
prin jocul textelor”
prin jocul textelor”

EGOGRAFIA
EGOGRAFIA

Tablou de familie – Cezar Paul Bădescu „nu se luptă cu existentul, ci există prin jocul textelor”
Sufleţelul Iustinei – Jolan Benedek „O să scriu despre mine... Eu scriu un roman! Despre sufletul meu!”
Orbitor – Mircea Cărtărescu „scriitura unei eminescianităţi totalitare/ se află între „unde eşti copilărie” şi
„unde-şi p 289
Exuvii – Simona Popescu „ scrisul ca exorcizare a prezentului şi recompunere a fiinţei esenţiale”
Alexandru – Ion Manolescu „roman în roman”
Tricephalos. Cartea licornei. Peripeţiile Alisei în Ţara New Yorkeză, Cuferele trupului meu – Ruxandra
Cesereanu „ardentă scriptic”
Fişă de lucru
Identifică cele trei obsesii prezente în roman:

Obsesia
Mariei

 De ce?
 Pentru ce?
 Cum se dezvoltă?
 Cine le dezvoltă în cadrul discursului?
 Care este rolul obsesiei în decodarea textului?
 Care este legătura dintre cele trei obsesii? În mintea şi corpul cui se dezvoltă?
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
 Simbolul Mamei
Mircea Cărtărescu
Orbitor
„N-am suferit, pentru că,
eu însumi sunt ţesută în
suferinţă, n-am gândit,
pentru că fac parte dintr-o
altă gândire, (...). Mesajul
meu este încifrat în mine,
sunt chiar eu, (...), iar
cuvintele acestui mesaj,
adresat numai ţie, sunt
degetele mele, buzele
mele, maţele mele, splina
şi vertebrele şi intestinul
meu gros. (...) «Bucură-te,
Marie!»”. (Aripa stâng
Maria primeşte o
înfăţişare ca şi Fecioara
pe icoane: „Costel văzu
desluţit (...) o coroană de
raze în jurul tâmplelor
iubitei lui.” (Aripa
stângă, p. 202), iar mai
departe „ Pentu el, Maria
fusese femeia cu fluturele,
chiar buzele ei erau
fluturele mistic aşteptat de
orice bărbat, şi pe care el
îl sorbise acolo, sub becul
chior din piaţetă.” (Aripa
stângă, p. 206)
Era marea mea poartă de
trecere. (...) Singură
Mircea Cărtărescu Nechifor Crainic Erich Kastner – O mamă îşi Barbu Fundoianu
Dragostea Mama de departe face bilanţul Femeie luminoasă
„deasupra mamei răsărise un Lânga lacul larg- Feciorul meu îmi scrie foarte Femeie luminoasă ca
curcubeu negru. înfiorat şi pal, rar. şesurile-n toamnă,
pe-atunci mama era doar o fetiţă Te-am văzut în Ce-i drept, mi-a scris de Paşti dă-mi gâtul tau, cuib
toamnă rămânând o scrisorică: moale cu păseri de azur,
şi părul ei era din şuvite de pe mal, la mine se gîndeşte iar şi iar dă-mi mânele, mai pure
diamant. Profilată trist pe şi dragă-i sunt ca totdeauna, ca pietrele din râuri -
ea se opri din jocul ei cerul sângeriu, cică. femeie cu gândirea ca un
îşi netezi rochiţa Printre foi căzute polen netrebnic
şi privi înspre curcubeu. prea de timpuriu, De cînd nu ne-am vazut e si carnea ca oricare
era un curcubeu negru şi de atâta Cu năframa-n care aproape-un an. gândire mai zămoasă.
negru scânteietor căutai să-ngropi Mă duc la gară, vremea să-mi
pe câmp muşeţelul se întunecase. Sfâşiatul suflet mai treacă Femeie, pământ negru, te
mama privi înspre curcubeu. risipit în stropi, privind la trenuri, plină de vreau şi te iubesc,
era atât de jos, că aproape-l putea Mama de departe. alean aş vrea să-l ar, să-l
atinge cu buzele Şi de-atunci mereu când spre Berlin - acolo-i semăn, să-l secer şi să-l
iar părul ei electrizat, transparent Lacrimile tale cad dânsul - pleacă. macin,
se lipea de tuburile moi, ca de în gândul meu: pamânt proaspăt în care
orgă. Frunze veştejite Si mi-am luat bilet cândva şi dormiră toţi ai mei,
roşul curcubeului era negru. peste lacul pal eu pământ tânăr în care mi-i
şi oranjul lui era negru. Turburându-i de cît pe-aci s-ajung la el, spre tânăra chemarea,
şi galbenul lui era negru. veşnic sfărâmatul seară. pământul unde-n urmă
şi verdele lui era negru. val Dar m-am întors pe urma la vreau să adorm şi eu.
şi albastrul lui era negru. ghişeu
şi indigoul lui era negru. iar ei biletul mi-l Şi vreau - în ciuda celui
doar violetul lui rămânea violet. răscumpărară. ce seamănă-n desert
violetul lui era un şuvoi care se nisip şi foc, cu umbra la
pierdea în mare. De-un an, feciorul meu e brâu şi soare-n ceafa -
Mama ştiu atunci că este logodit. grăunţelui lumină să-i
pierdută. Vrea să-mi trimită şi-o daruiesc şi apă;
avea să cunoască dragostea. fotografie aş vrea să-l ar, să-l
şi brusc umbra ei pe asfaltul cald O pernă, dar de nuntă-am seamăn, să-l secer şi să-l
mama, (...) cu zâmbetul ei
chinuit şi ochii căprui de
ţărancă, era moale, era
penetrabilă, de parcă zidul
ar fi avut acolo o
decalificare şi în locul
crustei concave de var s-
ar fi ivit treptat o pieliţă
ce putea fi sfâţiată.”
(Corpul, p. 33)
din floreasca
se împodobi cu vene şi oase. pregatit macin
mama sui într-o corabie din Mă vor chema cumva la şi-aş vrea s-adorm cu
pânză de păianjen cununie? grâul cel bun la căpătâi,
şi o porni în sus pe curcubeu. pamânt, matrice data din
umbra ei, cu vertebre şi intestine L-o fi iubind ea cu adevărat? ziua cea dintâi,
îi continua joaca. (...) Şi perna o să-i placă ei în care mă aşteaptă, ca-
dar mama era deasupra anume? ntr-o oglindă, chipul.
era încă de neatins Ce singură mă simt cîte o dat'
ea naviga pe arcul curcubeului Or exista şi fii duioşi pe lume?
deasupra lumii negre
şi oasele iliace îi crescuseră ca Frumos era când locuia la
nişte aripi gălbui, ca de flutur, mine!
mama-şi lua zborul vâslând din Acum dânsul o să se
oasele iliace însoare ...
peste acoperişuri şi paratrăznete Zac trează noaptea şi ascult
până ajunse în lună” cum vine
cîte un tren ... El, mai tuşeşte
oare?

Păstrez într-un dulap nişte

ghetuţe
El a crescut ... Stau singură
aici.
Neliniştea nu poate să mă
cruţe.
Of, dac-ar fi copiii pururi
mici.
Cerinţe:
1. Identifică modul în care îşi face apariţia imaginea mamei în romanul Orbitor.
2. Identifică modul în care evoluează imaginea/ semnificaţia mamei în poezia românească.
3. Identifică diferenţe şi asemănări între etapa postmodernă şi celelalte prezente prin prisma poeziilor.
4. Interpretaţi semnificaţia simbolului mamei, prin relaţionarea cu textul postmodern.
Simboluri - Interpretare

FLUTURELE INTERPRETARE
“Şi până şi eu, fluturele mumificat” (Aripa „(...) metafora fluturelui care apropie, cu aripile
stângă, p. 81) lui, trecutul şi viitorul, precum şi cele două lumi
„Nu pasărea, ci fluturele a fost, pentru greci despărţite de oglindă, ca şi emisferele cerebrale, ca
şi pentru cei de dinaintea lor, simbolul şi ovarele...(...) când la sfârşit Mircea şi Victor,
sufletului şi-al nemuririi” (p. 208) geamănul solar şi geamănul lunar, Mielul şi Fiara,
„suntem omizi şi vom deveni fluturi)”(p. 211) lumina şi întunericul, îşi aduc din lumile lor
„Din această navă, pe care odată avea s-o jumătăţile de fotografie şi recompun fericirea
umple-n întregime trupul catifelat al marelui iniţială.”36
fluture – (...) – se desfăceau alte două galerii,
abside măreţe, în care aveau să se împingă ,
în cruce, aripile, (...) ochii lor de azur intens,
aşa încât biserica-fluture, biserica îmbrăcată
în fluture şi biserica locuită de fluture (...)
avea să-şi ia zborul către Împărăţia mereu
promisă.” (Corpul, p. 150)
„Abia atunci, (...) marele fluture va zbura în
toate părţile, în cele patru dimensiuni vizibile
şi-n cele şapte strâns înfăşutare, până ce
puterea şi culorile lui vor umple ţeasta fără
tâmple şi frunte, craniul fără etmoid, sfenoid
şi occipital al Dumnezeirii. (...) Îmi
imaginam mântuirea ca pe o ejaculare de
fluturi, (...).” (Corpul, p. 40-41)

ZBORUL/ ARIPA INTERPRETAREA

36
Daniel Cristea, Creaţie şi produs (II), în Idei în Dialog, nr. 42, martie, 2008, p.11-12
 „În aripa dreaptă a marelui retablu, pe cerul „Aripile mai indică şi facultatea cunoaşterii: acela
roşu brăzdat de fulgi întunecaţi, încă se vede un care înţelege are aripi, (...) Inteligenţa este cea
fluture cu aripi de abur.” (Aripa dreaptă, p. 35) mai iute pasăre. Din această cauză, îngerii,
„Mircea ar fi vrut să zboare, i se păruse mereu realităţi sau simboluri ale unor stări spirituale sunt
că ar fi trebuit să vadă oraşul de foarte sus, cum înaripate.”37
îl vedea uneori în vis, nu să se târască pe
străzile lui ca un gândac.” (Corpul, p. 235)
„ Zburând către ultimul etaj al blocului, Mircea
nu mai distingea acum ferestrele decât ca pe
nişte dâre alburii, alunecând incredibil de
repede pe lângă el.” (Corpul, p. 239)
„E triunghiul fericirii mele, e piramida
umanităţii mele şi-i corpul meu de îngeri
cântând pe vastul covor de nervi şi muşchi al
diafragmei. (...) Sunt trei ochi limpezi şi-
albaştri deschişi pe aripi de fluture.” (Corpul,
p. 12)
Maria – „se făcea fluture în fiecare dimineţă.
(...) Maria desfăcu aripile, lopătă din ele şi se-
nălţă, văzu deodată bordeiul de sus, tot mai mic
şi mai şters de valuri de fum (...).” (Corpul, p.
54, 59)
„(...) zborul lui Mircea printre cupolele
oraşului.” (p. 67
„Închid, ca-ntotdeauna, uşa după mine, uşa
dintre mine şi cosmos. (...) Trec pe lângă
manuscrisul meu, mii de foi stivuite pe masă,
ultimele câteva palpitând în unda de aur a
trecerii. Apăs palma stângă pe el şi-i simt
zvâcnetul adânc, încăpăţânat, al arterelor de
sub piele. Viu, viu şi hialin, străveziu în
dungile de lumină ce-aleargă prin cameră.
Merg la fereastră şi mă ridic, înălţându-mă pe
vârfuri, ca să m-aşez pe lada de la studio. Îmi
pun tălpile goale pe calorifer şi le apăs acolo,
deşi fierul său vopsit e acum îngheţat. Îmi
lipesc fruntea de pojghiţa de gheaţă a ferestrei.
Respiraţia mea o abureşte-mprejur, desenând,
peste ninsoarea năprasnică de-afară, două
delicate aripi de fluture.” (Aripa dreaptă, p. 34)
„Mircea zbura (...) liber, până şi de propriul său
corp, până şi de propria sa căutare.” (Aripa
dreaptă, p. 68)

INELUL INTERPRETAREA
„Pe arătător cântăreaţa [Mioara Mironescu] Inelul are şi o valoare sacramentală, fiind expresia
avea un inel ciudat, la care Maria, puţin juruinţei sfinte: Abatele, „substitut al Dumnezeirii,

37
Jean Chevalier, Alain Gheerbrand, Dicţionar de simboluri, vol.1, ed. Artemis, Bucureşti, 1993, p. 142
 stânjenită, privea cu încăpăţânare. Veriga
inelului nu era de metal, ci părea o răsucire de
fire de păr groase şi unsuroase în jurul cărora
se înfăşura în spire rare, ţinându-le la un loc, o
sârmuliţă de argint. Era păr de mamut (…).
Inelul Mioarei avea şi o piatră din fildeşul
aceluiaşi malamut, pe care austriacul zgariase
cu un ac imaginea unui fluture cu aripile-ntinse
şi antenele răsucite în două spirale simetrice.
Ciudat era, că dacă te uitai mai bine, aripa
dreaptă a fluturelui era trasă cu o linie fermă,
pe când cealaltă era conturată din puncte
înnegrite de trecerea anilor.” (Aripa stângă, p.
126)
“Cu figura răvăşită, cu ceva dement în priviri,
apucă mâna palidă, o ridică şi o duse la buze.
Apoi scoase inelul de pe arătător şi îl strecură
în sân.” (Aripa stângă, p. 137)
trecând inelul nupţial pe degetul novicei, o arăta a fi
mireasa lui Dumnezeu, slujnica Domnului.”38
„Pe plan ezoteric, inelul era înzestrat cu puteri
magice. (...) protectoare a locurilor, păzitaore a
comorii sau păstrătoare a unei taine. A pune mâna pe
un inel înseamnă în acelaşi timp să deschizi o uşă, să
întri într-un castel sau într-o peşteră, în Rai etc. (...)
inelul serveşte drept mijloc de recunoaştere; simbol
al unei puteri sau al unei legături pe care nimic nu o
poate sfărâma, chiar dacă inelul este pirdut sau uitat
pe marginea unui drum.”39

HAOSUL INTERPRETAREA
„(...) vedeai o pată de cerneală perfect simetrică „Haosul există dinaintea creaţiei şi coexistă cu
în formă de fluture strivit de-un copil rău într-o lumea formală, pentru care el pare a constitui un
carte. (...) în care daltonistul vede în haos înveliş şi un soi de uriaş şi nesecat rezervor de
absolut, dar văzătorul înţelege, ştiutorul forţe.”40
distinge („cine citeşte să înţeleagă!”) cuvântul
misterios (...) ORBITOR.” (Corpul, p. 137)
„(...) fluturarea unei aripi de fluture în Antile
provoacă o tornadă in Kansas şi un mic gând
con cupiscent al unui vagabond de pe Rahovei
atrăgea mânia lui Dumnezeu asupra unui
miliard de lumi locuite.” (Aripa stângă, p.
188), „Căci cel mai mic incident: un viermişor
zbătându-se, atârnat pe un fir invizibil, un fulg
de zăpadă ce-i va atinge neprevăzut bărbia, o
inflexiune în vocea oricăruia dintre noi – va
modifica o literă, un rând sau un paragraf din
cartea pe care o va scrie, şi care e singura
noastră lume. Un strănut inoportun, şi unul
dintre noi va dispărea. Un tremurat din gene, şi
el nu va scrie nimic, niciodată.” (Aripa stângă,
p.330), „„Haosul capătă sens doar pentru că
sunt aici (...), pentru ca spre mine se-ngustează
perspectivele, pentru că sunt pupila, pentru că
38
Jean Chevalier, Alain Gheerbrand, Dicţionar de simboluri, vol.2, ed. Artemis, Bucureşti, 1993, p. 145
39
Idem.
40
Jean Chevalier, Alain Gheerbrand, Dicţionar de simboluri, vol.2, ed. Artemis, Bucureşti, 1993, p. 119
sunt eu, pentru că sunt Mircea.” (Corpul, p.39)
„Haosul capătă sens doar pentru că sunt aici
(...), pentru ca spre mine se-ngustează
perspectivele, pentru că sunt pupila, pentru că
sunt eu, pentru că sunt Mircea. Pentru că
manuscrisul îmi înveleşte scoarţa cerebrală şi
bolta-nstelată îmi înveleşte manuscrisul, şi
fiecare cuvânt se leagă, în sus şi în jos de un
neuron şi de o stea.” (Corpul, p. 39)
 PROIECT DE ACTIVITATE DIDACTICĂ
ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI de CAMIL PETRESCU

PROPUNĂTOR: Raţiu Bogdan;

ŞCOALA: Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”, Tg.-Mureş
CLASA: a XI-a
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Perioada interbelică
SUBCAPITOL: Romanul psihologic. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de dragoste - Camil Petrescu
SUBIECTUL LECŢIEI: caracterizarea personajului principal - Ştefan Gheorghidiu
TIPUL LECŢIEI: sistematizarea cunoştinţelor/ Lectura interpretativă - caracterizare personaj
TIMP: 100 de minute

COMPETENE GENERALE:
 C.1. utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în diferite situaţii de comunicare
 C.2: Comprehensiunea şi interpretare textelor
 C.4. Argumentarea orală sau în scris a unor opinii în diverse situaţii de comunicare

COMPETENŢE SPECIFICE:
 C.1.3. Folosirea adecvată a strategiilor de comunicare orală în monolog şi dialog
 C.2.1. utilizarea strategiilor de lectură în vederea înţelegerii adecvate a textelor studiate
 C.2.3 Interpretarea textelor studiate din prisma propriilor valori şi a propriei experienţe de lectură
 C.4.1. Utilizarea tehnicilor şi strategiilor argumentative în situaţii de comunicare diverse

COMPETENŢE DERIVATE:
 C.O.1. identifică 2 - 3 - 4 - caracteristici generale ale creaţiei; de tipologii de personaje în opera lui Camil Petrescu
 C.O.2 identifică 4-5-6- trăsături definitorii pentru personaj
 C.O.3. îşi exprimă punctele de vedere argumentat şi corect din punct de vedere gramatical.
 C.O.4 enumeră corect personajele din text
 C.O.5 deţine abilitatea de interpretare a textelor suport
 C.O.6 interpretează corect scenele semnificative în evoluţia personajului

METODE ŞI PROCEDEE:
a) Metode şi procedee: conversaţia euristică, conversaţia de verificare, dezbaterea, problematizarea, tehnica răspunsului subiectiv,
lectura expresivă
b) Forme de organizare a activităţii: frontală, în grup
c) Mijloace didactice: fişe de lucru (anexele), scheme, tabele
d) Resurse: manual editura Art - clasa a XI-a

BIBLIOGRAFIE:
 Petrescu, Camil, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1993
 Paul Cornea, Introducere în teoria lecturii, Ed. Minerva, Bucureşti, 1988.
 Costea, Octavia, Didactica lecturii: o abordare funcţională, Institutul European, Iaşi, 2006.
 Gheorghe Crăciun, Introducere în teoria literaturii, Ed. Magister, Braşov, 1997.
 Norbert Groeben, Psihologia literaturii, Ed. Univers, Bucureşti, 1978.
 Eftenie, Nicolae, Pedagogia lecturii, Editura „Dealul Melcilor”, Braşov, 1997
 Szekely, Eva-Monica, Competenţa de (re)lectură: experienţe în viziune integrată, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2007
 Miron Suzana, Roşca Elizabeta, Prozatori români din perioada interbelică, Editura All, Bucureşti, 2000
 M.E.C.T, Programa şcolară pentru clasa a XI-a. Limba şi literatura română. Aprobată prin ordinul ministrului
 Etapele Activitatea propunătorului Activitatea de învăţare Strategii Evaluare
Lecţiei/ Timp didactice
 Evocarea Asigurarea cadrului necesar pentru Pregătirea elevilor pentru oră Conversaţia Pe tot parcursul orei
(10 min.) începerea orei: aerisirea sălii, (cărţi şi caiete de Limba şi răspunsurile vor fi
pregătirea materialului didactic literatura română pe bănci) monitorizate pe tablă, să
necesar etc. le vadă toţi elevii,
Trezirea Azi, vom încerca să realizăm aceştia observând că
interesului elevilor caracterizarea personajului răspunsurile complexe şi
pentru studiul temei principal din roman psihologic complete vor rezulta din
– 2 min. despre care am discutat în ultimele suma răspunsurilor
ore. Pentru a ajunge la interpretarea individuale.
operei, trebuie să identificăm
sintaxa internă de realizare a
personajului în cadrul operei lui
Camil Petrescu, care ne „promite”
în Romanul românesc în interviuri,
că personajele sale sunt „strict
autentice, plăsmuite din elemente
dispersate ca origine, contopite într-
o nouă simbioză”; aceste personaje
există şi trăiesc sau au trăit, însă
modificate după legea sa
interioară”.

Dar înainte de a începe conturarea

Reactualizarea personajului, a-şi dori să ştiu ce fel
unor cunoştinţe de roman este Ultima noapte...?
anterioare – 5 min.
Care sunt caracteristicile acestui tip
de roman, după cum le-am observat
în lecţia din urmă?
Cunoscând aceste elemente ale
discursului epic modern vom reuşi
mai uşor de a interpreta evoluţia
personajului. Astfel, la sfârşitul
lecţiei voi, elevii, trebuie să
Exemplu de răspuns : roman Verificarea Profesorul observă şi
modern, subiectiv, psihologic, iar cunoştinţelor notează pregătirea
după clasificarea lui N. continuă a elevilor.
Manolescu este un roman ionic
Caracteristicile romanului :
 Proustianism
 Instrospecţia
 Autenticitatea
 Substanţialismul
 Memoria involuntară
 Tehnica fluxului de
 identificaţi corect trăsăturile conştiinţă
specifice ale personajului, să  Renunţarea la cronologia
Comunicarea interpretaţi corect textele suport şi epică
competenţelor să realizaţi o caracterizare de  Introducerea timpului
specifice personaj corectă din punct de subiectiv-monologul interior
(comunicarea şi vedere argumentativ şi gramatical.
informarea elevilor Conversaţia
cu privire la
obiectivele
urmărite)
Realizarea
sensului Profesorul oferă elevilor fişele de
(30 de min) lucru (vezi Anexe)
Prezentarea Profesorul atrage atenţia asupra
materialului faptic faptului că toate informaţiile care se
(organizarea şi vor deprinde din cadrul textelor din
transmiterea anexe, vor construi în final
conţinutului scheletul pentru un eseu de
informaţional) caracterizare de personaj.

Dirijarea învăţării 1) Vom începe prin a observa care
(intervenţiile era modul în care îşi construia
profesorului în Camil Petrescu personajele, şi ce
organizarea accentua în realizarea lor. Pentru
activităţii de acest lucru vom citi textele suport
învăţare) de pe coloana INTENTIO
AUCTORIS, pătrunzând în
laboratorul de creaţie al autorului.
(Anexa 1)
Unul dintre elevi lecturează cu
voce tare textele suport. Lectura
Se ajunge la interpretarea expresivă
textelor, şi completarea coloanei
a doua.
Exemple de răspuns:
 Formula de roman
camilpetrescian presupune:
epică, personaje excepţionale,
psihologia profunzimilor,
substanţa semnificaţiei Dezbatere
 Camil Petrescu
presupune două tipologii de
personaje în opera sa: omul
autentic în romane şi omul

2) Romanul luat în discuţie are
două teme principale: IUBIREA şi
RĂZBOIUL.
Vom evidenţia trăsăturile
personajului, prin textele suport
extrase din roman, reflectând cele
două teme, devenind exemple
elocvente pentru modalităţile de
caracterizare ale personajului.
Atenţie! Profesorul va face legătură
între caracteristicile textului,
recapitulate la începutul lecţiei şi
monologul interior, specific prozei
psihologice.
Anexa 2!
problematic în drame
 Eroii săi sunt adepţii
sincerităţii şi ai trăirii totale,
absolute, prin iubire şi
cunoaştere
 Corecturile romanului
sunt etapa decisivă a scrierii şi a
construirii personajului
 Autorul se îndreaptă spre
alte căi de cunoaştere, care
depăşesc convenţia romanescă
 Porneşte de la asimilarea
realităţii ca flux al conştiinţei.
Elevii citesc fiecare text suport şi
îl interpretează, extrăgând
trăsăturile dominante:
Exemple de răspuns:
 Cartea oferă, astfel, o
istorie a cuplului, dar şi drumul
interior al personajului care
parcurge şi o dublă experienţă, şi
o dublă iniţiere - în iubire şi în
moarte. Lectura
 Natura superioară a expresivă
personajului se desprinde din
cuvintele lui: „Nu m-aş fi putut Conversaţia
realiza decât într-o dragoste euristică
absolută", din intensitatea
trăirilor şi din puritatea
aspiraţiilor
 Eroul trăieşte în două
realităţi temporale, cea a
timpului cronologic (obiectiv),
în care povesteşte întâmplările
de pe front şi una a timpului
psihologic (subiectiv), drama
iubirii
 Prima experienţă de
cunoaştere, iubirea, e trăită sub
semnul incertitudinii, e un
zbucium permanent în căutarea
adevărului.
 Cu Stefan Gheorghidiu,
Camil Petrescu introduce un nou
tip de personaj în literatura
româna intelectualul însetat de
absolut
 Suferinta provine, pe de o
alta parte, din iubirea înselata, iar
pe de altă parte, din faptul ca
Gheorghidiu caută, ca mai toţi
eroii lui Camil Petrescu
certitudini.
Exemple de trăsături
evidenţiate: intelectual,
orgolios, lucid, fire pasională,
puternic reflexiv, conştiinţă
unică, însetat de certitudine şi
adevăr, suferă la modul sublim
drama iubirii, hipersensibil, Dezbaterea
aspiră la dragostea absolută,
gelos etc.
 Atenţia scriitorului se îndreaptă,
prin intermediul personajului -
narator, spre înregistrarea tuturor Lectura
reacţiilor sufleteşti ale eroului, expresivă
urmând să descopere esenţa trăirii,
clarificarea experienţelor. Fiind o
adevărată monografie a iubirii, Conversaţi
trebuie să vedem sentimentul care a euristică
construieşte personajul şi relaţia cu
cei din jur în devenirea sa.
Profesorul îl roagă pe unul dintre
elevi să citească textele din Anexa
3!

Ce este iubirea pentru

Gheorghidiu?
Cum se manifestă de-a lungul
firului epic? Rămâne constant în
concepţia despre iubire?
Sunt faptele sale în concordanţă cu
concepţia sau există o antinomie
între ele?
Dar ce este iubirea pentru voi?
Există asemănări cu cea a eroului?
Tehnica
După cum am observat în cadrul răspunsului
comprehensiunii textului, romanul subiectiv
are o serie de personaje care există,
gravitează în jurul cuplului Ştefan
Gheorghidiu - Ela

Relectura n În Anexa 4 trebuie menţionate

(30 de min) personajele adjuvante sau opozante Elevii trebuie să observe că Dezbaterea
faţă de relaţia celor doi. În modul personajul este contrariat că nu
acesta putem construi imaginea obţinuse permisia de a pleca la
amplă a conflictului. Câmpulung, unde fusese chemat
De asemenea pentru redarea
legăturii dintre personajele care
formează cuplul trebuie interpretată
onomastica feminină ELA (re-
interpretare mitul lui Pygmalion: El
(imaginea bărbatului)+ a (particulă
deictică pentru feminin)
Atenţie! Profesorul accentuează
ideea conflictului interior dominant
în proza psihologică.
Pentru a se exemplifica elocvent
evoluţia personajului, vom apela la
două scene semnificative extrase
din cadrul subiectului.
Profesorul cere elevilor să citească
cu voce tare cele două scene
prezentate în Anexa 5.
de soţia sa; Gheorghidiu se
manifestă impulsiv, înfruntându-
şi camarazii prin exprimarea
unor păreri preţioase şi
exclusive. Certându-se violent cu
căpitanul Corabu, eroul îl
înfruntă cu atâta curaj, încât
acesta dă înapoi. El aspiră spre o
iubire absolută, are în sine
aspectul caracteristic al
personajelor camilpetresciene -
cunoaşterea absolută etc.
Elevii îşi expun propriile opinii. Munca în grup
ŞTEFAN GHEORGHIDIU +
ELA = CUPLU Dezbaterea
Personaje adjuvante:
Unchiul Tache
Sora lui Ştefan
Mama lui Ştefan
Personaje opozante:
Domnul G
Anişoara + Iorgu
Nae Gheorghidiu
Elevii discută despre
transformările survenite în viaţa
şi concepţia personajului după ce
ia parte la două experienţe
primordiale în viaţa omului:
iubirea şi războiului.
Reflecţia Profesorul notează
(30 de min) Acum înainte de a încheia Este un învins din punct de corectitudinea
Fixarea şi demersului interpretativ al vedere social, pentru că nu a Tehnica opiniilor elevilor:
stabilirea personajului principal, aş dori să reuşit să se adapteze ca director răspunsului  Tehnica
performanţei ştiu opinia voastră despre acesta şi al firmei înfiinţate cu subiectiv argumentării
(asigurarea dacă îl consideraţi un învingător sau Lumânărarul, un învingător  Corectitudine
conexiunii inverse) un învins. pentru că a reuşit să treacă peste gramaticală
Aplicarea în iubirea faţă de Ela, să nu o  Originalitatea
practică (efectuarea omoare pe ea şi pe amantul ei, ideilor
de exerciţii, astfel rămânând un personaj
probleme, analize) excepţional, ne-comun celorlalte
Asigurarea feed- personaje din literatură înşelate.
backului (modalităţi Reuşeşte să lase în urmă „tot
de cunoaştere a trecutul”
efectelor acţiunii
didactice din Acum să vedem cum este receptat Elevii ascultă şi argumentează Problematizarea
perspectiva Ştefan Gheorghidiu de către critica citatul cu cel puţin două
profesorului şi a literară. argumente, utilizând tehnici
elevului) Profesorul cere elevilor să îşi specifice unui asemenea tip de
exprime opinii referitoare la discurs.
următorul citat critic:
„Nu numai în iubire, ci în toate Tehnica
actele existenţiale, personajul răspunsului
caută o verificare şi o identificare subiectiv şi
a eului propriu. E însetat de argumentat
experienţă şi, spre a şi-o procura a
dispus a plăti orice preţ, inclusiv
preţul vieţii”. (Dumitru Micu)
În finalul operei profesorul
transmite elevilor eseul care trebuie
Tema pentru acasă să-l pregătească pentru următoarea
lecţie, folosind informaţiile Elevii îşi notează tema în caiete.
dobândite în cadrul lecţiei prezente.
Scrie un eseu de 2-3 pagini despre
particularităţile de construcţie ale
unui personaj dintr-un roman
psihologic studia, aparţinând
perioadei interbelice. Anexa 6
 ANEXA 1
Citiţi cu atenţie următoarele texte-suport şi completaţi coloană alăturată:

INTENTIO AUCTORIS INTERPRETAREA TEXTELOR-SUPORT

 „Romanul nu poate fi decât o întâmplare cu
oameni excepţionali. Ciocnirile dintre cotigi n-
au nicio importanţă, cele dintre maşinile mari,
dintre locomotive zguduite; în al doilea rând,
romanul trebuie să meargă în profunzimile
psihicului, adică să meargă, în ambele direcţii,
până la semnificaţie, cu alte cuvinte, să aibă
substanţă”
 „După ce am scris, în linii generale,
romanul meu, am nevoie de un număr mare de
corecturi, fiecare cu o menire precisă. Întâia
constă în adăugarea episoadelor menite să fixeze
caracterele, această operaţie dublează
manuscrisul. A doua corectură e sortită să
adâncească momentele de interpretare
psihologică
 “romanele mele sunt în fond altceva decât
romane. Sunt, cum le-am spus, dosare, procese
de existenţă”
 “această cunoaştere înăuntru, această
convingere că absolut nu cunoaştem decât
propriul nostru eu, această preşuire a intuiţiei în
dauna deducşiilor raţionale, această aşezare a
eului în centrul existenţei cu convingerea că
aceea ce ne e dat firii e singura realitate
înregistrabilă, acest Video, analog lui Cogito,
constituie terenul comun dintre metafizica lui
Bergson şi opera lui Marcel Proust”
 „aşezarea eului în centrul existenţei cu
convingerea că ceea ce ne e dat prin el e
singura realitate înregistrabilă
Texte-suport extrase din Teze şi antiteze -
Camil Petrescu
ANEXA 2
„ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI”
CAMIL PETRESCU
ŞTEFAN GHEORGHIDIU- PERSONAJ PRINICPAL

1. Completaţi următorul tabel, evidenţiind modalităţile de caracterizare, trăsăturile

dominante ale personajului (portret fizic - moral) şi interpretaţi faptele, acţiunile şi
devenirea personajului.
Tipologia personajului:
Modalităţi de Text-suport Interpretare/ trăsături
caracterizare
„O iubire mare e mai curând un proces
de autosugestie… Iubeşti întâi din
milă, din îndatorire, din duioşie,
iubeşti pentru că ştii că asta o face
fericită”
„Începusem totuşi să fiu măgulit de
admiraţia pe care avea mai toată
lumea pentru mine, fiindcă eram atât
de pătimaş, iubit de una dintre cele
mai frumoase studente şi cred că acest
orgoliu a constituit baza viitoarei mele
iubiri”.
„Începusem totuşi să fiu măgulit de
admiraţia pe care o avea mai toată
lumea pentru mine, fiindcă eram atât
de pătimaş iubit de una din cele mai
frumoase studente şi cred că acest
orgoliu a constituit baza viitoarei mele
iubiri”
„Am prins să caut în tot trupul acesta
de prinţesă dornică sufletul, floarea
gândului şi a loialităţii”
“Niciodată n-o iubeam atât de mult ca
în asemenea clipe şi ar fi putut să mă
omoare, dar la ispita asta tot n-aş fi
renunţat”
“Sufeream ca supus unui tratament
dureros cu fiecare prilej din aceasta,
dar nevasta îşi găsise în angrenajul de
lux posibilităţi noi”
“Acum toată nevoia de ea,
comprimată în mine, se rezolvă într-o
otravă a întregului organism, înăuntru”
“Simţeam că femeia aceasta este a
mea în exemplar unic, ca eul meu, ca
mama mea, că ne întâlnisem de la
începutul lumii, peste toate devenirile,
amândoi, şi aveam să pierim la fel
 amândoi”
“Am înţeles din nou că iubirea fizică e
o profanare”
“Am înţeles dintr-o dată, ce vrea
femeia. Dorea fără îndoială ca,
adăpostită de griji, să se despartă de
mine”
,,Se rupese totodată şi axa sufletească:
încrederea în vigoare şi eficacitatea
inteligenţei mele”
„De cele mai multe ori, părintele, care
lasă avere copiilor, le transmite şi
calităţile prin care a făcut averea: un
obraz mai gros, un stomac în stare să
digere şi ouă clocite, ceva din sluţenia
nevestei luate pentru averea ei”
“N-ai spirit practic… Ai să-ţi pierzi
averea… Cu filozofia dumitale nu faci
doi bani. Cu Kant acela al tău şi cu
Schopenhauer nu faci în afaceri nicio
brânză. Eu sunt mai deştept ca ei, când
e vorba de parale”
„Ştiu atât de bine că voi muri în
noaptea asta”
„Căci oamenii aceştia, camarazii mei,
sunt singurul spirit acum pe lume,
pentru mine, şi orice gest al lor mă
înduioşează ca gesturile unui copil
drag”
„Viziunea de sânge şi de foc, mii de
cadavre culcate în grămezi, ca lemnele
în depozit, nu le-am întâlnit până
acum”
„Drama războiului nu e numai
ameninţarea continuă a morţii,
măcelul şi foamea, cât această
permanentă verificare sufletească,
acest continuu conflict al eului tău,
care cunoaşte astfel ceea ce cunoaşte
într-un anumit fel”
„Absolutul morţii eclipsează absolutul
iubirii”
“Cădeam cu suflete rupte în genunchi,
apoi alergam, coboram speriaţi ... Nu
mai e nimic omenesc în noi”
“I-am scris că-i las absolut tot ce e în
casă, d ela obiecte de preţ la cărţi, de
la lucruri personale la amintiri. Adică
tot trecutul »
ANEXA 3
CONCEPŢIA DESPRE IUBIRE A PERSONAJULUI PRONCIPAL

Citiţi cu atenţie textele suport şi exprimaşi-vă opinia în 10-15 rânduri despre modul de a simţi şi
de a acţiona în iubire a personajului principal (comparându-l cu celelalte opinii).

Personaje Concepţia despre iubire

”Domnule, nevasta trebuie să fie nevastă şi casa

Căpitanul Dimiu
Căpitanul Corabu şi
Căpitanul Floroiu
Ştefan Gheorghidiu
casă. Dacă-i arde de altele, să nu se mărite.Ai copii,
ai necazuri, munceşti ca un câine şi ea să-şi facă de
cap ? Ei, asta nu.
“Cu ce drept să ucizi o femeie care nu te mai
iubeşte ? N-ai decât să te desparţi .Dragostea-i
frumoasă tocmai pentru că nu cunoaşte nici o
silnicie. E preferinţă sinceră. Nu poţi să-mi impui să
te iubesc cu sila”.
“Cum poţi să ai cruzimea să silueşti sufletul unei
femei? Dreptul la dragoste e sfânt,domnule...Da,
da...oricând unei femei trebuie să-i fie îmgăduit să-
şi caute fericirea.
”simplismul convins al acestei discuţii mă făcea să
surâd nervos, căci se suprapunea celor înveninate
din mine”. Îi consideră pe ceilalţi incapabili să
înţeleagă profunzimea problemei despre care discută
şi le-o declară vehement: “Nu cunoaşteţi nimic din
psihologia dragostei”.
“O iubire e mai curând un proces de
autosugestie...Trebuie timp şi complicitate pentru
formarea ei....Iubeşti mai întâi din milă , din
îndatorire, din duioşie, iubeşti pt că ştii că asta o
face fericită, îţi repeţi că nu e loial s-o jigneşti , să
înşeli atâta încredere....Toate planurile de viitor ţi le
faci în funcţie de nevoile şi preferinţele ei....Trebuie
să se ştie că şi iubirea are riscurile ei.Căci cei ce se
iubesc au drept de viaţă şi de moarte, unul
asupra celuilalt”
ANEXA 4
HARTA PERSONAJELOR

Completaţi schema următoare cu numele personajelor, pentru a putea observa

legăturile dintre acestea şi cum se realizează conflictul în cadrul romanului.

ADJUVANTE

-Unchiul Tache
Ştefan -Sora lui Ştefan
Gheorghidiu -Mama lui Ştefan

Ela

-Domnul G
-Anişoara + Iorgu
-Nae Gheordiu

OPOZANTE
 ANEXA 5

DOUĂ SCENE SEMNIFICATIVE PENTRU EVOLUŢIA PERSONAJULUI

1. Identificaţi scenele din care sunt extrase citatele.

2. Prezentaţi importanţa pe care o au acestea pentru dezvoltarea personajului
3. Numiţi alte scene pe care le consideraţi importante pentru creionarea personajului.

SCENE SEMNIFICATIVE INTERPRETARE

„Am fost înduioşat de bucurie când am văzut că
pe nevastă-mea n-o salută nimeni. Aveam orgoliu
secret că eram posesorul unui exemplar a cărui
raritate trecătorii n-o bănuiau decât vag, după
frumuseţea femeii, fără să ştie amara voluptate a
vieţii noastre sufleteşti…
Amiaza era învoalată şi lumina fierbea, ca în
cupă şampania rece…
S-a oprit mirată, ca o fetiţă în faţa unei fântâni
ţâşnitoare
Nu vream să cunosc pe nimeni, nu exista pentru
mine decât femeia aceasta cu rochie de culoarea
caisei.
Când a întors ochii albaştri, erau tot aşa de
limpezi ca apa care gonea peste podeala cu
muşchi verde..
Simţeam un val de recunoştinţă umilită pentru
femeia aceasta”
„Deasupra ta, întâia explozie îţi sparge urechile,
te năuceşte, a doua te acoperă cu pământ. Dar
prin faptul că le-ai auzit pe amândouă nu eşti
mort. Animalic, oamenii se strâng unii lângă alţii.
Fugim, căci e totuna dacă stai pe loc. Problema
de a şti dacă te opreşti lângă un smoc de iarbă
sau lângă un muşuroi de pământ e ca de la
începutul lumii”
ANEXA 6
SUBIECT PARTEA A III-A

Extras din subiectele de Limba şi literatura română, Bacalaureat 2009, varianta 47

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un roman
psihologic studiat, aparţinând perioadei interbelice. În elaborarea eseului, vei avea în vedere
următoarele repere:
 prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru realizarea personajului
ales (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului,
perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare, limbaj etc.);
 prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la
conflictul/ conflictele romanului psihologic studiat;
 relevarea principalei trăsături a personajului ales, ilustrat prin două episoade/ secvenţe narative/
situaţii semnificative sau prin citate comentate;
 exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă o idee sau tema
romanului psihologic în construcţia personajului pentru care ai optat.

Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.

Pentru conţinutul eseului vei primi 60 puncte (câte 15 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper);
pentru redactarea eseului vei primi 30 puncte (organizarea ideilor în scris 8 puncte; utilizarea
limbii literare 7 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare 6 puncte; ortografia 4 puncte;
punctuaţia 3 puncte, aşezarea în pagină, lizibilitatea 2 puncte), 10 puncte din oficiu
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini.

REPERE:
1. Introducere
 încadrarea operei în specia roman psihologic
 publicare, temă
 Intentio auctoris în legătură cu modalitatea de a crea personaje
2. Cuprins:
 Perspectiva narativă
 Tipologia personajelor
 Trăsăturile personajului (minim4) demonstrate cu exemple
 Modalităţi de caracterizare - exemple
 Conflictele romanului
 Două scene semnificative care demonstrează evoluţia personajului
 Relaţia personajului principal cu celelalte personaje

3. Încheiere
 Exprimarea opiniei asupra personajului din romanul psihologic, prin corelarea cu o
afirmaţie critică

NOTĂ! Toate reperele în realizarea eseului sunt rezultatul activităţilor desfăşurate în cadrul
lecţiei. Scopul fiecărei anexe/ fişe de lucru este de a coordona şi facilita demersul instructiv -
educativ, fiind reper în realizarea unei interpretări corecte a personajului principal din orice operă
epic
 PROIECT DE ACTIVITATE DIDACTICĂ
ROMANUL INTERBELIC
PROPUNĂTOR: Raţiu Bogdan
ŞCOALA: Liceul Teoretic Bolyai Farkas
CLASA: a X-a
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Romanul interbelic
SUBIECTUL LECŢIEI: Recapitulare Romanul interbelic
TIPUL LECŢIEI: sistematizarea/ recapitularea cunoştinţelor
TIMP: 100 de minute
COMPETENE GENERALE:
 C.1. Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în receptarea şi î producerea mesajelor, în diferite situaţii de comunicare.
 C.2. Folosirea modalităţilor de analiză tematică, structurală şi stilistică în receptarea diferitelor texte literare şi nonliterare
 C.3. Argumentarea scrisă şi orală a unor opinii în diverse situaţii de comunicare

COMPETENŢE SPECIFICE:
 C.1.1. Identificarea particularităţilor şi a funcţiilor stilistice ale limbii în receptarea diferitelor tipuri de texte
 C.1.2. Receptarea adecvată a sensului unui mesaj transmis prin diferite tipuri de texte orale sau scrise
 C.1.5. Utilizarea, în exprimarea proprie, a normelor ortografice, ortopeice, de punctuaţie, morfosintactice şi folosirea adecvată a
unităţilor lexico-semantice, compatibile cu situaţia de comunicare
 C.2.1. Analiza principalelor componente de structură, de compoziţie şi de limbaj specifice textului narativ
 C.2.4. Folosirea unor modalităţi diverse de înţelegere şi de interpretare a textelor literare studiate.
 C.3.2. Compararea unor argumente diferite pentru formularea judecăţilor proprii
 C.3.3. Elaborarea unei argumentări orale sau scrise pe baza textelor studiate

COMPETENŢE DERIVATE:
 C.O.1. să identifice 4-5-6 momente esenţiale ale evoluţiei discursului epic
 C.O.2 să identifice 4-5-6- elemente specifice simbolului în
 C.O.3. să îşi exprime punctele de vedere argumentat şi corect din punct de vedere gramatical.
 C.O.4. să ofere idei/ emoţii/ caracteristici asupra unui personaj
 C.O.5. să deţină abilitatea de interpretare a textelor suport
 C.O.6. să interpreteze corect secenele semnificative în evoluţia firului epic

METODE ŞI PROCEDEE:
a) Metode şi procedee: conversaţia euristică, conversaţia de verificare, dezbaterea, problematizarea, tehnica răspunsului subiectiv,
lectura expresivă, vizionarea filmului
b) Forme de organizare a activităţii: frontală, în grup.
c) Mijloace didactice: fişe de lucru (anexele), scheme, tabele, secvenţe de film
d) Resurse: retroproiectore, PC,

BIBLIOGRAFIE:
 Miron Suzana, Roşca Elizabeta, Prozatori români din perioada interbelică, Editura All, Bucureşti, 2000
 M.E.C.T, Programa şcolară pentru clasa a X-a. Limba şi literatura română. Aprobată prin ordinul ministrului
 Szekely, Eva-Monica, Competenţa de (re)lectură: experienţe în viziune integrată, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2007.
 Etapele Activitatea propunătorului Activitatea de învăţare Strategii
Lecţiei/ Timp didactice Evaluare

Evocarea Asigurarea cadrului necesar pentru Pregătirea elevilor pentru oră (cărţi şi caiete Conversaţia Pe tot
(5 min.) începerea orei: aerisirea sălii, pregătirea de Limba şi literatura română pe bănci) parcursul
Trezirea materialului didactic necesar etc. orei
interesului Azi vom încerca să ne sistematizăm şi Anexa 1 – elevii au sintetizate informaţiile Verificarea răspunsuril
elevilor pentru să recapitulăm informaţia şi emoţia dobândite în cadrul orelor dedicate studiului cunoştinţelor e vor fi
studiul temei – 2 cunoscută în urma lecturii romanelor monitorizat
min. interpretative a romanelor: Ion de Liviu e pe tablă,
Rebreanu, Ultima noapte de dragoste.. să le vadă
de Camil Petrescu, Enigma Otiliei de Pălăriile toţi elevii,
Comunicarea George Călinescu. Vezi Anexa 2 gânditoa aceştia
competenţelor Notă!!! observând
specifice că
(comunicarea şi răspunsuril
informarea e complexe
elevilor cu şi complete
privire la vor rezulta
obiectivele din suma
urmărite) răspunsuril
or
individuale
Reactualizarea 1. Vom realiza diagrama cauzelor şi
materialului efectelor din romanele studiate. Vezi anexa 2 – model realizat pe Ultima
literar Profesorul împarte clasa în trei grupe noapte de dragoste, întâia noapte de război
(40 de min) cerându-le elevilor să rezolve sarcina
Prezentarea pe un poster, urmărind modelul de pe
materialului anexă.
faptic Grupa 1 - Ion
(organizarea şi Grupa 2 - Ultima noapte...
transmiterea Grupa 3 - Enigma Otiliei
conţinutului Profesorul oferă ajutor în realizarea
informaţional) posterelor.
Fiind cunoscut subiectul operelor Lectura
Dirijarea precum fiind şi dezbătute toate expresivă
învăţării elementele specifice ale textelor luaet
(intervenţiile în discuţie, elevilor le va fi uşor şă Model de răspuns grupa 1:
profesorului în poziţioneze temele/ efectele/ cauzele ca Purtătorul pălăriei albe
organizarea momente de sistematizare a evoluţiei - Felix Sima este definit chiar de Călinescu
activităţii de discursului epic. "martor şi actor", deschide romanul prin
învăţare) descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu,
2. Personajele - Felix este cel care introduce cititorul într-o
Grupele îşi schimbă romanele intre ele: lume necunoscută, Dezbatere
 Anexa 1 – Tabel recapitulativ - romanul interbelic
ION - LIVIU REBREANU ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE… ENIGMA OTILIEI –
- CAMIL PETRESCU G. CĂLINESCU
Publicare: 1920 Publicare: 1930 Publicare: 1938
Autor- canonic Autor canonic Autor canonic
Specia literara: roman realist interbelic Specia literară: roman interbelic, Specie literară: roman interbelic, obiectiv,
obiectiv modern, pishologic, subiectiv modern, balzacian, realist
*după N. Manolescu- roman doric După N Manolescu: roman ionic După N. Manolescu – roman doric
Curent literar – realism Curent literar: modernism Curent literar- modernism
Tema: problematica pământului Tema războiului şi a iubirii Tema : moştenirii, a paternităţii şi a iubirii
Titlul: iniţial a fost Zestrea, Titlul iniţial a fost Proces verbal de Titlul iniţial Părinţii Otiliei (părinţii posibili ar
-situează în centrul romanului eroul eponim, dragoste şi război putea fi Costache şi Pascalopol)
conferindu-i statut de protagonist tânărului Prima parte este o monografie a îndoielii, Editorului i s-a părut mai sonor titlul Enigma
ţăran cu prenume reprezentativ pentru fiind partea de ficţiune din roman, iar cea Otiliei: “dacă am pus acest tittlu care putea să
comunitatea satului românesc. de-a doua corespunde jurnalului de arate că enigma este şi nu este e pentru a sugera
Naraţiune la persoana a treia, companie procesele unei vârste. Nu Otilia are vreo
heterodiegetică, narator omniscient Noaptea este un termen simbolic ce enigmă, ci Felix crede că o are. Pentru orice
Discursul: planuri paralele (intelectual vs. marchează sfărşitul şi începutul unei tânăr de 20 de ani va fi în veci fata care îl va
ţăran) etape, prin virgula nu se separă respinge, dându-i totuşi dovezi de afecţiune
Structură circulară - corp sferoid (imaginea Naraţiune homodiegetică, naraţiune la - reliefează eternul mister feminin, dar şi cel al
drumului de la început şi de la sfârşit) perosna I, narrator personaj unei vârste şi al vieţii însăşi
Structură clasică (cronologie epică) Discursul: structură modernă, analepsă Naraţiune heterodiegetică, narator omniscient
(evocarea unui fapt anterior cap I- V) şi omniprezent
Monologul interior Discursul: structură circulară (corp sferoid),
structură clasică, cronologie epică
Caracteristici: Caracteristici: Caracteristici
Caracter monografic Introspecţia - sondarea stărilor interioare
Tehnica contrapunctului (ex. nunta lui Ion vs. de către personaj, prin monolog interior
nunta Laurei) Proustianism - sondarea stărilor interioare
Scene simetrice cu valori antitetice de către autor
(Zvârcolirea vs. Sărutarea) Autenticitatea - defineşte încercarea de
Pluriperspectivismul (percepţia diferită a redare cât mai fidelă a trăirilor interioare a
unui personaj) personajului
Verosimilitatea (crearea iluziei realităţii) Substanţialismul - cunoaşterea şi
Tragismul romanului (personajele sunt descoperirea esenţei realului de către
victime ale destinului) conştiinţă
Mimesis – imitarea realităţii Memoria involuntară - reconstituirea unor
Stilul anticalofil (împotriva scrisului frumos secvenţe determinate de o frază sau un
“prefer să fie expresia bolnăvicioasă şi să cuvânt
spun într-adevăr ce vreau, decât să fiu şlefuit Tehnica fluxului conştiinţei – Tehnica contrapunctului (decorul citadin este
şi neprecis”) rememorarea trăirilor însoţite de
Stilul cenuşiu (T. Vianu) comentarii şi analize psihologice
renunşarea la cronologia epică
Stilul anticalofil “arta n-are de-a face cu
ortografia, scrisul corect este pâinea
profesorului de română”
Introducerea timpului subiectiv “eu nu pot
să vorbesc onest decât la persona întâi”
Conflicte Conflicte:
Exterios : Ion vs. V. Baciu Interioare- dorinţa de avea o relaţie
Ion vs.George perfectă, neputinţa de a se descurca în
Ion vs. Ana societate
Herdelea vs. Belciug Exterioare: Stefan vs. Nae
Personaje: Personaje:
Ion - tipul ţăranului sărac, obsedat de pământ Gheorghidiu - tipul intelectualului lucid,
Ana - tipul fetei bogate, neatrăgătoare însetat de absolut
Florica - tipul ţărăncii frumoase, fără zestre Ela - tipul soţiei însetate de avere
Vasile Baciu -.tipul ţăranului îmbogăţit, beţiv Nae Gheorghidiu - tipul avarului
şi zgârcit Unchiul Tache - tipul avarului
Preotul Belciug - tipul preotului pragmatic Lumânărarul - tipul analfabetului
Herdelea - tipul intelectualului matur de Domnul G.- dandy
Organicism - ideea conform căreia şi literatura
română cunoaşte aceleaşi curente culturale ca şi
literatura universală
Reflectarea poliedrică - tehnica oglinzilor
paralele
Balzacianismul - prezentarea în detaliu a
exteriorului ca modalitate de caracterizare a
personajelor
Tehnica detaliului
Viziunea satirică asupra societăţii
Timpul obiectiv
Principiul simetriei / al circularităţii (secvenţele
din care se deschide şi se sfârşeşte romanul)
brusc substitui de peisajul vast al Bărăganului)
Tehnica colajului – juxtapunerea planurilor
Tehnica contrastului - descrieri ample la
început, imagine sintetică în final
Conflicte
Exterioare: clanul Tulea vs. Otilia, Felix,
Pascalopol
Interior: enigma Otiliei
Personaje:
Felix -tipul ambiţiosului
Otilia - tipul ingenuei, inocentei
Pascalopol - tipul rafinatului
Titi - tipul prostului
Simion - Tipul nebunului
Moş Costache - tipul avarului
Stănică - tipul parvenitului
început de secol XIX
Titu - tipul intelectualului ambiţios
“opera unui poet epic care cântă cu solemnitate
condiţiile generale ale vieţii, naşterea, nunta,
moartea” (G. Călinescu)
“Ion este cea mai puternică creaţiune obiectivă a
literaturii române”- E. Lovinescu
“În toate personajele sale, Camil Petrescu
rămâne el însuşi, cu gusturile, cultura şi
limbajul lui... romanul se roteşte în jurul
obsesiilor sale, nu ale personajelor” (G.
Călinescu)
Aglae - baba absolută fără cusur în rău
Aurica - fata bătrână
Weissman - tipul studentului descurcăreţ
Georgeta- tipul amantei parvenite
“Călinescu interpretează singur toate rolurile
vorbind în numele tuturor personajelor, ignorând
specificul psihologic ori plauzibilul situaţiei: un
actor care nu ştie să se identifice cu personajele,
rămânând el însuşi în pielea fiecăruia” (N.
Manolescu)
Anexa 2

Ştefan Discuţia Rememorarea

Gheorghidiu- ofiţerilor poveştii de
sublocotenet în de la dragoste Ela Ela în lumea Excursia la Crize de
1916 popotă -Gheorghidiu Moştenirea mondenă Odobeşti gelozie

Sosirea de la Gheorghidiu Războiul petru Dramatismul Detaşarea lui Întoarcerea la Divorţul

Azuga/propunerea plănuieşte să o eliberarea războiului Gheorghidiu Bucureşti
divorţului omoare pe Ardealului de Ela
Ela/neînfăptuirea
planului
Anexa 3
Grupa ….. – ION
Se dă textul:
“La înmormântare, se strânsese mai tot satul. Soţii Herdelea cu domnişoara Ghighi
veniră înadins să însoţească la groapă pe Ion care, deşi le făcuse buclucul cu jalba lui, a fost om
săritor şi de ispravă. De altfel era bun să încerce şi o învoială cu Pămătuful în privinţa căsuţei lor.
Belciug sluji cum ştia el mai frumos şi mai mişcător. Dar mai ales printr-o cuvântare
funebră înduioşă inimile şi cele mai împietrite. Mulţi oameni îşi ziceau că Ion şi-a
simţit moartea de când şi-a dăruit bisericii averea. Preotul îl dădu drept pildă tuturor bunilor
creştini…
Niciun ochi nu rămase însă uscat atunci când, prin gura preotului, Ion îşi luă rămas bun
de la părinţi, de la toţi prietenii şi cunoscuţii. Iar când în sfârşit pomenii pe George care i-a curmat
viaţa pământească, şi-i zise « te iert, căci n-ai ştiut ce faci », tot norodul izbucni într-un hohot de
plâns şi Zenobia, năucită de jale, se izbi cu capul de dunga coşciugului, încât d-abia o potoliră cei
dimprejur Pe urmă Ion fu coborât în pământul care i-a fost prea drag…”
Cerinţe:
1. Din ce parte a romanului este extras fragmentul?
2. Ce se întâmplase cu Ion? Din cauza cui i se întâmplase nenorocirea din familia
Zenobiei?
3. Cum reacţionează satul la moartea lui Ion?
4. Cum se schimbă opinia lui Belciug faţă de Ion ?
5. Exprimă-ţi opinia asupra fragmentului - Pe urmă Ion fu coborât în pământul care i-a
fost prea drag…?
6. Care sunt schimbările survenite în spaţiu satului ardelenesc?
Model de rezolvare:
1. Fragmentul este extras din ultima parte a romanului, din capitolul Finalul, fiind momentul de limitare a existenţei
pământeşti a lui Ion.
2. Ion fusese omorât de către rivalul său George, din cauza faptului că acesta atentase la liniştea familiei sale/ la soţia
sa/ la echilibrul său. (prezentarea scenei etc)
3. Satul rămâne înmărmurit la aflarea crimei şi mai ales la modul brutal

Grupa …. – ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE…

Se dă textul:
“A doua zi a fost năvală de cunoscuţi… Fraze goale de conţinut, stupidităţi fără legături
de rudenie cu realitatea.
În corespondenţă am dat şi peste o scrisoare anonimă…
“Domnule, pe când d-ta lupţi pentru patrie nevasta d-tale te înşală ca o târfă cu un
individ Grigoriade, care e la cenzură, vezi bine.
Îi poţi găsi oricând între 6-8 în strada Rozelor opt bis, unde merge la el. Căci poate că acum n-o
avea neruşinarea să-l aducă tot la d-ta acasă”.
Ce n-aş fi dat altădată pentru ca să am certitudinea că mă înşală. Cum aşteptam la pândă,
cu fruntea arsă şi pumnii crispaţi!
(Ea) Vorbeşte mult, platitudini încălecate, asociate la întâmplare, şi zâmbetul meu binevoitor o
încurajează…
- Ascultă, fată dragă, ce-ai zice tu dacă ne-am despărţi ?
Parcă i-a despicat cineva ţeasta în două.
Mă gândesc halucinant că aş fi putut ucide pentru femeia asta… că aş fi fost închis din cauza ei,
pentru crimă:…
A doua zi m-am mutat la hotel pentru săptămâna pe care s-o mai petrec în permisie. I-am dăruit
nevesti-mii încă o sumă ca aceea cerută de ea la Câmpulung şi m-am interesat să văd cu ce
formalitate îi pot dărui casele de la Constanţa. I-am scris că-i las absolut tot ce e în casă, de la
obiecte de preţ la cărţi… de la lucrurile personale, la amintiri. Adică tot trecutul.
Cerinţe:
1. Ce fel de relaţie are Gheorghidiu cu cei din jur?
2. Care este rolul scrisorii anonime în relaţia dintre cei doi ?
3. Cine este cel mai afectat Ela sau Gheorghidiu?
4. Din ce motiv îi lasă tot trecutul nevestei lui?
5. Comentează enumeraţia că-I las absolute tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la
cărţi… de la lucrurile personale, la amintiri
6. În ce parte a cărţii apare fragmentul reprodus
7. În urma cărei experienţe Gheorghidiu reuşeşte să treacă cu putere peste o asemenea
situaţie ?
8. E Ghoerghidiu un învins sau un învingător ?

Grupa …. – ENIGMA OTILIEI

Se dă textul:
« Felix se închise în biroul lui şi scoase vechea fotografie pe care i-o dăduse Otilia. Ce
deosebire! Unde era Otilia de altădată? Nu numai Otilia era o enigmă, ci şi destinul însuşi.
Dinadinsul, într-o duminecă, o luă pe strada Antim. Prefacerile nu schimbaseră cu total caracterul
străzii. Casa lui moş Costache era leproasă, înnegrită. Poarta era ţinută cu un lanţ şi curtea toată
stătea năpădită de scaieţi. Nu mai părea să fie locuită. Cele patru ferestre din faţă, de o înălţime
absurdă, înălţau rozetele lor gotice prăfuite, iar marea uşă gotică avea geamuri plesnite. Felix îşi
aduse aminte de seara când venise cu valiza în mână şi trăsese de schelălăitorul clopoţel. I se păru
că ţeasta lucioasă a lui moş Costache apare la uşă şi vechile vorbe îi răsunară limpede la ureche:
“Aici un stă nimeni! »
Cerinţe:
1. Din ce parte a cărţii este axtras fragmentul dat?
2. În ce ipostază este prezentat Felix în fragment?
3. Pe cine regretă Felix? De ce?
4. Care e diferenţa între casa de la început şi imaginea pe care o are acum ?
5. Exprimă-ţi opinia referitoare la fragmentul - Nu numai Otilia era o enigmă, ci şi
destinul însuşi
 PROIECT DE ACTIVITATE DIDACTICĂ
PĂDUREA SPÂNZURAŢILOR
PROPUNĂTOR: Raţiu Bogdan
CLASA: a XI-a
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE:
SUBCAPITOL: Simbolul
SUBIECTUL LECŢIEI: Pădurea spânzuraţilor (film şi operă literară) interpretarea simbolurilor. Lumina.
TIPUL LECŢIEI: sistematizarea cunoştinţelor - Lectura/ vizionare interpretativă
TIMP: 100 de minute

COMPETENE GENERALE:
 C.1. Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în diferite situaţii de comunicare
 C.2: Comprehensiunea şi interpretarea textelor şi a filmelor
 C.3. Abordarea elementelor de analiză ale textului şi ale filmului
 C.4. Argumentarea orală sau în scris a unor opinii în diverse situaţii de comunicare

COMPETENŢE SPECIFICE:
 C.1.3. Folosirea adecvată a strategiilor de comunicare orală în monolog şi dialog
 C.2.1.Utilizarea strategiilor de lectură/ vizionare în vederea înţelegerii/ comprehensiunii/ interpretării adecvate a textelor şi a
filmelor
 C.2.3 Interpretarea textelor/ filmelor studiate din prisma propriilor valori şi a propriei experienţe culturale şi artistice
 C.2.2. Compararea viziunii despre lume, despre condiţia umană sau despre artă reflectate în texte literare, nonliterare sau în alte
arte.
 C.3.4. Utilizarea adecvată a tehnicilor de documentare şi cercetare a unei teme
 C.4.1. Utilizarea tehnicilor şi strategiilor argumentative în situaţii de comunicare diverse

COMPETENŢE DERIVATE:
 C.O.1. să identifice 2 - 3 - 4 – semnificaţii ale simbolurilor
 C.O.2 să identifice 4-5-6- elemente specifice simbolului în film şi literatură
 C.O.3. să îşi exprime punctele de vedere argumentat şi corect din punct de vedere gramatical.
 C.O.4. să utilizeze corect dicţionarele de simboluri
 C.O.5. să deţină abilitatea de interpretare a textelor suport şi a secvenţelor din film
 C.O.6. să interpreteze corect simbolurile semnificative în evoluţia actului artistic
METODE ŞI PROCEDEE:
a) Metode şi procedee: conversaţia euristică, conversaţia de verificare, dezbaterea, problematizarea, tehnica răspunsului subiectiv,
lectura expresivă, vizionarea filmului
b) Forme de organizare a activităţii: frontală, în grup.
c) Mijloace didactice: fişe de lucru (anexele), scheme, tabele, secvenţe din film
d) Resurse: retroproiectore, PC, Cd cu secvenţe din film.

BIBLIOGRAFIE:
 Dragomiresc, Gh.,N., Dicţionarul figurilor de stil, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1995
 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, Ed. Artemis, Bucureşti, 1995
 Miron Suzana, Roşca Elizabeta, Prozatori români din perioada interbelică, Editura All, Bucureşti, 2000
 M.E.C.T, Programa şcolară pentru clasa a XI-a. Limba şi literatura română. Aprobată prin ordinul ministrului
 Szekely, Eva-Monica, Competenţa de (re)lectură: experienţe în viziune integrată, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2007.
 Etapele Activitatea propunătorului Activitatea de Strateg Evaluare
Lecţiei/ Timp învăţare ii
didacti
ce
Evocare Asigurarea cadrului necesar pentru Pregătirea elevilor Conversa Pe tot parcur-
(10 min.) începerea orei: aerisirea sălii, pentru oră (cărţi şi caiete ţia sul orei răspun-
pregătirea materialului didactic necesar de Limba şi literatura surile vor fi
etc. română pe bănci) monito-rizate
Trezirea Azi vom încerca să interpretăm Elevii pregătesc alături pe tablă, să le
interesului simbolurile, ca element dominant al de profesor aparatura vadă toţi elevii,
elevilor pentru unei opere artistice (literatură, pictură, necesară desfăşurării aceştia obser-
studiul temei – 2 fotografie, teatru, film etc), observând lecţiei. vând că răspun-
min. transformările care survin în planul surile
semnificaţiei şi a modului de receptare complexe şi
a actului artistic comple-te vor
În observarea acestor transformări vom rezulta din
realiza o aplicaţie pe un text suport şi suma răspun-
un film : Pădurea spânzuraţilor, de surilor indivi-
Liviu Rebreanu, Pădurea duale.
. spânzuraţilor, regia Liviu Ciulei, 1964,
scenariul Titus Popovici, după
romanul lui Liviu Rebreanu, imaginea
Ovidiu Gologan, decoruri Giulio
Tincu, muzica Theodor Grigoriu; cu
Liviu Ciulei (Klapka), Victor
Rebenciug (Apostol Bologa), Ana
Syeles (Ilona), Ştefan Ciubotăraşu
(Petre I), Ion Caramitru (Petre II),
Gina Patrichi (Roza), Andrei Csiky
(Varga), Emil Botta (Cervenko)
Conversa
Astfel, la sfârşitul lecţiei voi, elevii, ţia de
trebuie să identificaţi şi să interpretaţi verificare
corect manifestarea simbolului în
literatură şi film. Să observăm cum un
fapt de literatură se poate construi ca
imagine şi ca semnificaţie în film sau
în artă, precum şi utilizarea în contexte
diferite a aceluiaşi simbol. Obser-vația
sistema-tică

Text suport - Pădurea spânzuraţilor/ Filmul -
Pădurea spânzuraţilor
Incipitul textului vs. fragmente din film
Minutele: 4, 50- 16.30
Începutul romanului relatează o atmosferă cenuşie de toamnă
mohorâtă, în timpul primului război mondial, în care imaginea
spânzurătorii stăpâneşte întreg spaţiul vizual şi spiritual „Sub cerul
cenuşiu de toamnă ca un clopot uriaş de sticlă aburită,
spânzurătoarea nouă şi sfidătoare…întindea braţul cu ştreangul
spre câmpia neagră”
Apostol Bologa supraveghează cu severitate pregătirea execuţiei;
simte că îşi face datoria faţă de ţară
Momentul crucial care va declanşa conflictul personajului este
privirea obsedantă a lui Soboda „simţi limpede că flacăra din
ochii condamnatului i se prelingea în inimă ca o imputare
dureroasă.. ochii omului osândit parcă îl fascinează cu privirea lor
dispreţuitoare de moarte şi înfrumuseţată de o dragoste uriaşă”
„ Svoboda..lepădă îndată mantaua şi rămase într-o haină civilă cu
gulerul răsfrânt, care-i lăsa gol gâtul alb, subţire şi lung. Pe urmă
scoase pălăria, îşi netezi părul pe frunte şi sărută lacom crucea
din mâna preotului, închinându-se repede… Se uită împrejur o
clipă, puţin uluit, ca şi când ar fi uitat ceva. Apoi cu o licărire de
bucurie, îşi aduse aminte şi se sui pe scăunelul de lângă stâlpul de
brad. Cu privirea lucitoare, cu faţa albă şi luminată, părea că vrea
să vestească oamenilor o izbândă mare.”
EX - simboluri:
spânzurătoarea – moartea
antinomia cu pădurea –viaţă, regenerare
Anexa Simboluri simetrice
Întrebări intratextuale
Interpretarea simbolurilor
Clasificaţi simbolurile identificate la nivelul textului. Câte
dintre ele identificaţi în film? Care e diferenţa?
!!! A se vedea transformarea cuvântului simbol în imagine/ decor
vs. cuvânt rostit de personaj vs personaj
Clasificare simboluri: antropologice,
cromatice, ale cronosului, analogon mimetic,
analogon simbolic, ale conştiinţei
!!! Atenţie: înaintea identificării simbolului la nivelul discursului
e nevoie de o observare atentă a evenimentelor vs. în film
simbolul este accentuat de regizor prin apropiere de cadru,
muzică, decor, imagine, jocuri de lumini şi umbre, intonaţie etc.
SCENA spânzurării lui Svoboda
 Se petrece într-o seară de toamnă
 „spânzurătoarea sfidătoare”(privirea sfidătoare a lui
Svoboda) – la marginea satului, braţ cu ştreang, scăunelul, groapa
„rana pământului”
 Procedeul: cineva avea grijă de buna desfăşurarea a
lucrurilor
 Mulţimea era înspăimântată
 Condamnatul: îmbrăcat în haine civile, sărutul crucii, ....,
îşi potriveşte singur ştreangul, ...., moartea e văzută de el ca o
izbândă mare, pentru că nu regretă gestul dezertării, astfel el se
eliberează de o povară, aceea de a lupta împotriva alor săi.
 Apostol va fi obsedat pe tot parcursul romanului de
privirea luminoasă şi plină de viaţă a lui Svoboda.
 Scena este prezentată prin intermediul privirii şi al
sentimentelor pe care le remarcă Bologa în acel moment, din afară
Identificaţi simbolurile dominante ale discursului/filmului. Care
este semnificaţia lor?
spânzuraţii – final definitiv
lumina- renaștere, înviere.....
albul nevinovăţiei
irizările luminii
cenuşiul, arămiul toamnei
lumina răsăritului de primăvară
întunericul
cimitirul
!!!lumina este simbol cardinal şi indiciu textual al momentelor
esenţiale ale devenirii eroilor.
Observaţi devenirea simbolului luminii.
Ex: Aparţinând la început luminii din afară, unde întrerupe accidental întunericul „umed, înecăcios” devenind apoi „înfumurare de
lumină”, strălucirea va coborî în interior „Aici e lumina! Răspunse Apostol triumfător bătându-şi inima cu palma „ sau „în acelaşi timp
flacăra ardea mai albă în sufletul lui , ca un rug misterios care-i mistuia trecutul şi-i zămizlea viitorului”. Timpul uman este reprezentant
de registrul luminii „viitorul care mijea ca o auroră strălucitoare” ca de altfel şi destinul uman. „Luceafărul alb”, „lumina cerească” şi
seninătatea din ochii condamnatului sunt semne ale regăsirii sinelui, ale echilibrului şi limpezimii interioare.

Finalul
Apostol Bologa moare ca un
erou, pentru libertatea şi
iubirea de adevăr, „cu ochii
însetaţide lumina răsăritului”,
cu privirile îndreptate „spre
strălucirea cerească”, în timp
ce glasul preotului îi străbate
înălţarea „Primeşte, Doamne,
sufletul robului tău, Apostol”
Groapa nu părea adâncă şi
lutul era azvârlit numai în
dreapta, alcătuind o movilă
pe care stătea preotul,
înăţându-se deasupra tutror
ca şi cum el ar fi trebuit să..
În stânga, la marginea
gropii, un coşciug de brad,
Trebuie atenţionat asupra faptului
că finalul filmului conferă
spânzurătorii importanţă maximă,
astfel scena spânzurării lui
Apostol Bologa nu mai este
redată. Se accentuează strigătul
existenţial, iar apoi pământul din
care se face groapa sugerându-se
o încheiere a existenţei eroului.
Înainte de final se oferă un cadru
(depărtat – apropiat) 10 secunde
în care este imaginea
spânzurătorii/ ştreangului.
De ce consideraţi că nu se
prezintă scena? (scena de la
început poate fi considerată ca
fiind a personajului principal etc.)
Clasificaţi simbolurile identificate la nivelul textului. Câte
dintre ele identificaţi în film? Care e diferenţa?
!!! A se vedea transformarea cuvântului simbol în imagine/ decor
vs. cuvânt rostit de personaj vs personaj
Clasificare simboluri: antropologice, cromatice, analogon
mimetic, analogon simbolic, ale conştiinţei,
SCENA spânzurării lui Apostol Bologa
 Se desfăşoară primăvara spre răsăritul soarelui
 Mulţimea înspăimântată
 Spânzurătoarea: lemnul rece şi umed, legănarea
ştreangului, scăunelul, coşciugul, groapa
 Condamnatul: îmbrăcat în haine civile, gâtul gol, pălăria
pe cap ca să îşi acopere ochii
 Îl deranjează fumul care îl face să-şi aducă aminte de
Svoboda
 Are impresia că şi-a uitat propria identitate
 Îşi potriveşte singur ştreangul
 Îşi înalţă privirea spre cer şi se simte cuprins de un val de
gol, descoperit… Copacul, iubire
cu o cruce neagră la mijloc,  Ochii lui erau însetaţi de lumină, ca simbol al eternităţii,
zăcea alături de o cruce al divinităţii (libertăţii)
mare de lemn pe care scria,  Condamnarea este prezentată din interior ca şi când
cu slove strâmbe: Apostol naratorul ar fi trăit el însuşi acel moment, din interior
Bologa… numele i se părea  Reacţiile psihofizice ale personajului
străin şi se întrebă aproape În cât timp realizezi lectura acestui fragment? În cât timp se
supărat: Oare cine să fie arată imaginea creată în film? Cum se potenţează
Apostol Bologa?” plurisemantismul simbolului în descriere în cadrul literaturii faţă
„Crestele munţilor se de film?
desenau pe cer ca un Atenţie! Raportul este total invers.
ferăstrău uriaş cu dinţii !!! Definirea simbolurilor din dicţionarul de simboluri, e o
tociţi. Drept în faţă lucea treaptă de valorificare a aspectului intercultural al simbolului.
tainic luceafărul, vestind
răsăritul soarelui. Apostol îşi
potrivi singur ştreangul, cu
ochii însetaţi de lumina
răsăritului. Pământul i se
smulse de sub picioare. Ăşi
simţi trupul atârnând ca o
povară. Privirile însă îi
zburau nerăbdătoare spre
strălucirea cerească, în
vreme ce în urechi i se
stingea glasul preotului.”
 Matrice semantică în reţea: LUMINA (LITERATURĂ VS. FILM)

Identificaţi valori semantice pentru simbolul luminii, aşa cum reiese din filme şi opere literare
cunoscute. Exprimaţi-vă opinia în 5-10 rânduri despre semnificaţia Luminii.

MISTER
Mihai
REVELAŢIE Eminescu
FERICIRE –
– Lucian
Cel mai iubit
Blaga
dintre
LUMINA
pământeni

ILUZIE –
Jocul ielelor
DRAGOSTE-
Just Like
Heaven LUMINA
Literatură
vs. Film

ILUMINARE
SPERANŢA-
– Nichita
Twilight
Stanescu

DURERE -
FRUMUSEŢ
The Passion
E-Stardust
of the Christ
 Tabel intertextual/ transdisciplinar – simbolul Luminii

Biblia Lumina- Lumina - Tablou/ Spectacol- muzică/

Lucian Blaga Mircea Eliade Fotografie teatru
"Lumina Lumina “îl conduseră Finalul operei
cea Lumina ce-o prin câteva Finalul pe cat de
adevarată simt coridoare lungi, imprevizibil ascunde
" (Ioan 1, năvălindu-mi apoi îl urcară lumini
9), "mai în piept când într-un ascensor subţiri si spaţii
adevarată te vad, spatios si neatinse ale
" decât oare nu e un murdar, în care existenţei
lumina strop din se transportau B personajului
aştrilor lumina materiale la ălaşa- conturează un
cereşti, creată în ziua ultimul etaj, Luceafărul monolog de
căci este dintâi, încă în lucru. inspiraţie biblică
Dumneze din lumina Fărâmă nu-si (Eva şarpele) soluţia
u însuşi aceea-nsetată dădu seama la unei evadări de sub
care S-a adânc de al câtelea etaj s- jugul lui Dumnezeu
aratat in viaţă? a oprit. Au iesit prin cunoaşterea si
lume prin pe usa din ciclicitatea vietii.
Fiul Său. Nimicul zăcea- partea opusă si Soluţia de iesire pe
Hristos n agonie au pornit pe un care o gaseşte Iona
"S-a când singur coridor este aceea a
schimbat plutea- întunecat, cu spintecării propriei
la faţă ntuneric şi câteva becuri burţi care ar
înaintea dat-a slabe atârnând semnifica evadare
lor, si a un semn în loc în loc de din propria carceră,
strălucit Nepătrunsul: tavan. Au din propriul destin
faţa Lui "Să fie coborât apoi din propria
ca lumină!" câteva scări si captivitate. Drama se
soarele, au pătruns într- termină cu o replică
iar O mare un alt coridor, ce sugerează
veşmintel şi-un vifor care parcă n-ar increderea pe care i-
e Lui s- nebun de fi făcut parte o da regăsirea
au făcut lumină din aceeasi sinelui, pentru că „e
albe ca facutu-s-a-n clădire; avea greu sa fii singur”,
lumina" clipa: ferestre mari si simbolizând un nou
(Matei o sete era de curate si inceput: „Răzbim
17, 2); pacate, de- parchet nou si noi cumva la
"Şi aventuri, de lucios, iar lumină”. Gestul final
veşmintel doruri, de peretii erau este un elogiu adus
e Lui s- patimi, proaspăt vopsiti ideii de sinucidere
au făcut o sete de lume în alb. […] Au lumina şi purificarea
strălucito şi soare. pornit din nou, făcând parte din
are, albe ocolind tot acelaşi plan de
foarte, ca Dar unde-a coridorul, care regenerare şi
zăpada, pierit parcă trasa un ciclicitate.
cum nu orbitoarea lung semicerc,
poate pe lumină de- apoi s-au oprit
pământ atunci - cine în fata unui alt
inălbi asa ştie? ascensor si au
inălbitoru coborât.” Sau:
l" (Marcu Lumina ce-o “treceau
9, 3). simt necontenit prin
năvălindu-mi alte coridoare,
în piept când coborau si
te văd - urcau alte scări, "Iona", de Marin
minunato, travesau săli Sorescu, Teatrul
e poate ca mari, întunecate Nottara Bucureşti,
ultimul strop sau prea regia Monica
din lumina puternic
Gavrilaș; actor:
creată în ziua luminate […]
Virgil Ogăşanu
dintâi... Apoi gardianul
bătea la o uşă
şi-l introducea
într-un birou
puternic
luminat.”
(sublinierile ne
aparţin)

Observaţii: Titus Bărbulescu atrage atenţia că de-a lungul volumelor există o serie de sinonime
substituibile ca expresie pentru metafora luminii, care domină întreaga creaţie blagiană: ex. „Lumină-
cer (boltă, tărie, soare, lună, stea, auroră, zi, dimineaţă, aur, amiază, fulger, albastru, alb).
La gnostici - citim în Dicționarul de simboluri al lui J. Chevalier și A. Gheerbrant - există o opoziție
între lumina celestă primordială și puterea supranaturală a tenebrelor.
Gilbert Durand, în Structurile antroplogice ale imaginarului, observă că luminosul este asociat cel mai
adesea Divinității: în limba mesopotamică cuvântul dingir care înseamnă luminos și strălucitor, e
totodată numele Divinitătii cerești.
În Dicționar de simboluri în opera lui Mircea Eliade, Doina Ruști interpretează simbolul luminii și
afirmă că, pentru Eliade, “lumina este matrice a lumii și legătura între individ și sinele său astral”,
exemplificând prin filozofia indiană, unde lumina reprezintă o cale mistică, un mod de anulare și de
depășire a lumii profane și de aceea este percepută ca o luminozitate orbitoare, care distruge individul
istoric. Un alt exempu este printr-o legendă tibetană - expusă de Eliade - despre faptul că la început
oamenii se perpetuau prin lumină, căci aveau în ei lumina pe care au pierdut-o când s-a trezit în ei
instinctul sexual. Atunci Lumina din ei s-a stins, iar Soarele și Luna au apărut pe cer.
 PROIECT DE EVALUARE
EVALUARE SUMATIVĂ
PROPUNĂTOR: prof. Raţiu Bogdan
ŞCOALA: Liceul Teoretic Bolyai Farkas, Tg.-Mureş
CLASA: a XII-a
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Perioada postbelică
SUBIECTUL LECŢIEI: Evaluare sumativă, semestrul al II-lea
TIPUL LECŢIEI: evaluare sumativă
TIMP: 150 de minute
COMPETENE GENERALE:
 C.1. utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în diferite situaţii de comunicare
 C.2. Comprehensiunea şi interpretare textelor
 C.3. Situarea în context a textelor studiate prin raportarea la epocă sau la curente culturale/ literare
 C.4. Argumentarea orală sau în scris a unor opinii în diverse situaţii de comunicare
COMPETENŢE SPECIFICE:
 C.1.2. Utilizarea achiziţiilor lingvistice, cu accent pe aspectele normative, cu explicarea rolului acestora în reliefarea mesajului
 C.1.3. Folosirea adecvată a strategiilor de comunicare orală în monolog şi dialog, în vederea realizării unei comunicări eficiente şi
personalizate.
 C.1.4. Utilizarea adecvată a tehnicilor de redactare, în vederea realizării unei comunicări eficiente şi personalizate
 C.2.1. Adercvarea strategiilor de lectură la specificul textelor literare studiate în vederea înţelegerii şi interpretării personalizate
 C.3.1. Analiza relaţiilor dintre o operă studiată şi contextul cultural în care a apărut aceasta.
COMPETENŢE DERIVATE:
 C.O.1. să identifice 1-2 elemente de vocabular şi de ortografie corecte
 C.O.2 să identifice 2-3 sensuri corecte ale fragmentelor date
 C.O.3. să îşi exprime punctele de vedere argumentat şi corect din punct de vedere gramatical.
 C.O.4 să interpreteze corect valenţele expresive ale cuvintelor din text
 C.O.5 să deţină abilitatea de interpretare a textelor suport
 C.O.6 să interpreteze corect textele studiate
METODE ŞI PROCEDEE:
a) Forme de organizare a activităţii: individuală
b) Mijloace didactice: fişă de evaluare (anexe)
BIBLIOGRAFIE:
 Costea, Octavia, Didactica lecturii: o abordare funcţională, Institutul European, Iaşi, 2006.
 Gheorghe Crăciun, Introducere în teoria literaturii, Ed. Magister, Braşov, 1997.
 M.E.C.T, Programa şcolară pentru clasa a XII-a. Limba şi literatura română.
Etapele Activitatea propunătorului
Lecţiei/
Timp
Asigurarea cadrului necesar
Enunţarea pentru începerea orei: aerisirea
planului sălii, pregătirea fişelor de
lucrării – 3 evaluare necesare etc.
minute Profesorul împarte fişele
fiecărui elev
Lectura subiectelor pentru a se
clarifica nelămuririle elevilor.
Elevii cunosc din lecţiile
anterioare volmul de informaţii
ce se evaluează/ modele de
subiecte/ itemi/ competenţe/
barem etc.
Profesorul urează succes
elevilor şi încearcă să creeze un
ambient optim acestora.
Profesorul păstreză liniştea,
pentru ca atenţia să nu le fie
disturbată elevilor.
Redactarea
lucrării scris de
către elevi
- 145 minute
Profesorul strânge lucrările de la corectare, anexa 2)
elevi fără a se face în clasă
Finalul lucrării rumoare sau gălăgie.
2 min
Activitatea elevilor
Elevii se pregătesc de
evaluarea scrisă având pe bănci
foi tipizate)
Elevii primesc fişa de evaluare
cu subiectele pe care le vor
rezolva
Elevii încep redactarea
răspunsurilor
Elevii trebuie să urmărească
modelul oferit la clasă/ să se
încadreze cu răspunsurile lor în
baremul de corectare
(a se vedea Barem de
Strategii Evaluare
didactice
Conversaţia Pe tot parcursul orei
răspunsurile vor fi
monitorizate pe tablă, să
le vadă toţi elevii,
aceştia observând că
răspunsurile complexe şi
complete vor rezulta din
suma răspunsurilor
individuale.
Verificarea
cunoştinţelor
Profesorul observă cu
atenţie desfăşurarea în
mod corect a evaluării,
atrăgând atenţie elevilor
care disturbă procesul
evaluativ.
Anexa 1
EVALUARE SUMATIVĂ
SEMESTRUL II
PROPUNĂTOR: prof. Raţiu Bogdan
I. Comprehensiunea şi interpretarea unui text la prima vedere
Citeşte cu atenţie fragmentul extras: (30p)
„Mă privesc în ochi un timp nesfârşit, străbătând de atâtea ori oglinda ca să mă văd
şi din partea cealaltă, încât nu mai ştiu pe ce parte a sticlei pătate de muşte şi praf m-am oprit.
Mă bufneşte un plâns isteric, de necontrolat. M-a copleşit deodată nefericirea fără limite a
vieţii mele. Aveam să rămân aici, în camera asta, scriindu-mi cartea, până la sfârşit, trecându-
mi în ea toată seva trupului meu, desenând literele cu fiere şi limfă şi spermă şi sânge şi urină
şi lacrimi şi scuipat până ce-aveam să rămân scheletic, livid si chircit ca un păianjen uscat,
mort de foame în pânza lui fără noroc. Aşa aveau să mă găsească-ntr-o zi, prăbuşit cu capul pe
manuscrisul îngălbenit, transformat într-un morman de ţărâna friabilă.”
(Mircea Cărtărescu –Orbitor. Aripa dreaptă, p.
169)
Cerinţe:
1. Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: nesfârşit, seva. 2p
2. Precizează rolul expresiv al virgulei din secvenţa: Mă bufneşte un plâns isteric, de necontrolat.
2p
3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţine substantivul ochi. 2p
4. Identifică perspectiva narativă 4p
5. Transcrie o imagine vizuală/cromatică şi una auditivă. 4p
6. Selectează două mărci ale subiectivităţii. 4p
7. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite, identificate în fragmentul citat. 4p
8. Comentează în 3-5 rânduri următoarea secvenţă: „Mă privesc în ochi un timp nesfârşit,
străbătând de atâtea ori oglinda ca să mă văd şi din partea cealaltă”. 4p
9. Ilustreză, în 4-6 rânduri trăsătura celui care-şi “scrie cartea”, apelând la fragmentul citat.
4p

II. Producere de text (30p)

II. Scrie un text argumentativ, de 15-30 de rânduri despre limită, pornind de la o ideea
identificată în următoarea afirmaţie “În majoritatea cazrurilor, conştiinţa comună nu trăieşte viaţa
sub forma ansamblului finitudinii, ci sub forma unei succesiuni de momente neinventariate”
Gabriel Liiceanu – Tragicul. O fenomenologie a limitei şi a depăşirii.
Atenţie! În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
- să respecţi construcţia discursului de tip argumentativ: structurarea ideilor în scris, utilizarea mijloacelor
lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 6 puncte
- să ai conţinutul şi structura adecvate argumentării: formularea ipotezei/ a propriei opinii faţă de ideea
identificată în afirmaţia dată, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate
ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 18 puncte
- să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie şi de
punctuaţie). 6 puncte

III. Scrie un eseu de 2-3 pagini în care să evidenţiezi particularităţile de construcţie ale unui
personaj dintr-un text epic studiat la clasă, din opera unui autor canonic postbelic. (30p)
În cadrul eseului vei avea în vedere:
 prezentarea a patru elemente ale textului dramatic, semnificative pentru realizarea personajului
ales (de exemplu: construcţia subiectului, particularităţi ale compoziţiei, conflict, modalităţi de
caracterizare, limbajul personajelor, notaţiile autorului etc.);
 prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la
conflictul/ conflictele operei dramatice studiate;
 relevarea principalei trăsături a personajului ales, ilustrate prin două scene/ secvenţe/ situaţii
semnificative sau prin citate comentate;
 exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă o idee sau tema
operei dramatice în construcţia personajului pentru care ai optat.
Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru
redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare –
3 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte;
aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini

Anexa 2
BAREM DE CORECTARE
1. Scrierea a două sinonime: nesfârşit – continuu, nelimitat, nemărginit, interminabil; seva -
energia, puterea etc(1 p. + 1 p.) 2 puncte
2. Explicarea folosirii virgulei în structura Mă bufneşte un plâns isteric, de necontrolat, de
exemplu: marchează pauzele interioare din fluxul comunicării, poate sugera un ritm lent, cu
discontinuităţi. marchează cuvintele dintr-o enumeraţie, atributul de restul enunţului (Explicarea
corectă, nuanţată, a folosirii virgulei: 2 p.; explicarea parţial corectă a folosirii virgulei,
divagaţii şi/ sau improvizaţii, cu greşeli de exprimare şi/ sau de ortografie:1 p.) 2 puncte
3. Scrierea a două expresii/ locuţiuni care conţin substantivul ochi: ochi pentru ochi, a fi cu ochii
în patru etc (1 p. + 1 p.) 2 puncte
4. Menţionarea perspectivei subiective, verbe şi pronume la persoana întâi (2 p. + 2 p.) 4 puncte
5. Transcrierea corectă a structurilor lexicale care conţin imagini auditive, viuale de exemplu:
sticlei pătate, un plâns isteric, manuscrisul îngălbenit (2 p. + 2 p.) 4 puncte
6. Exemplificarea a două mărci lexico–gramaticale: verb la persoana I singular (,,privesc” ),
pronume reflexiv persoana întâi singular, formaă neaccentuată (mă ), pronumele personal
persoana întâi singular formă neaccentuată (m) etc. (2 p. + 2 p.) 4 puncte
7. Explicarea semnificaţiei figurilor de stil, de exemplu: un timp nesfârşit, desenând literele cu
fiere şi limfă şi spermă şi sânge şi urină şi lacrimi şi scuipat (Explicarea corectă, nuanţatǎ, a
semnificaţiei figurilor de stil; respectarea normelor de exprimare corectǎ, de ortografie şi de
punctuaţie: 4 p.; exprimarea logicǎ, insuficient nuanţatǎ, a semnificaţiei figurilor de stil; abateri
minore de la normele de exprimare, de ortografie şi/ sau de punctuaţie: 2 p.; încercarea de
explicare a semnificaţiei figurilor de stil; unele abateri de la normele de exprimare, de ortografie
şi/ sau de punctuaţie: 1 p.) 4 puncte
8. Prezentarea semnificaţiei titlului, în relaţie cu textul dat, de exemplu: „Mă privesc în ochi un
timp nesfârşit, străbătând de atâtea ori oglinda ca să mă văd şi din partea cealaltă” . capacitatea
fiinţei umane de a privi în străfundurile fiinţei sale, de a se cunoaşte pe sine prin intermediul
propriului eu etc(Prezentarea logică, nuanţată, a semnificaţiei enunţului; respectarea normelor
de exprimare, de ortografie şi de punctuaţie: 4 p.; prezentarea semnificaţiei enunţului, cu opinii
insuficiente; abateri minore de la normele de exprimare, de ortografie şi/ sau de punctuaţie: 2 p.;
încercarea de explicare a semnificaţiei enunţului; unele abateri de la normele de exprimare, de
ortografie şi/ sau de punctuaţie: 1 p.) 4 puncte
9. Prezentarea a minim 4 caracteristici – 4p, prezentarea a 3 caracteristici – 3p, prezentarea a două
caracteristici - 2 p, prezentarea unei carcateristici – 1p (dorinţa de a-şi percepe toată fiinţa,
întoarcerea către sine, nefericirea, nelimitarea existenţei etc)
SUBIECTUL al II-lea (30 puncte)
Se vor puncta următoarele elemente:
1. Construcţia discursului de tip argumentativ. (Structurarea ideilor în scris: text clar organizat,
coerent, cu echilibru între cele trei componente – ipoteza, enunţarea şi susţinerea argumentelor,
concluzia: 3 p./ 1 p.; utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri – de
exemplu, verbe de opinie: a crede, a considera, a presupune etc.; adverbe/ locuţiuni adverbiale de
mod folosite ca indici ai subiectivităţii evaluative: probabil, posibil, desigur, fără îndoială, cu
siguranţă etc.; conjuncţii/ locuţiuni conjuncţionale cu rol argumentativ, utilizate pentru
exprimarea raporturilor de tip cauzal, consecutiv, final, concluziv etc.: deoarece, din cauză că,
încât, ca să, aşadar etc.; conectori argumentativi: în primal rând, în plus, de fapt, oricum, în ceea
ce priveşte, prin urmare, în realitate etc.: 3 p./ 1 p.) 6 puncte
2. Conţinutul şi structura argumentării. (Formularea clară a ipotezei/ a propriei opinii: 3 p./ 1 p.;
enunţarea a cel puţin două argumente [pro şi/ sau contra] viabile, pertinente, adecvate ipotezei: 3
p./ 1 p. + 3 p./ 1 p.; dezvoltarea lor convingătoare, prin exemplificări sau prin explicaţii clare: 3
p./ 1 p. + 3 p./ 1 p.; formularea unei concluzii adecvate: 3 p./ 1 p.) 18 puncte
3. Corectitudinea limbii utilizate, aşezare în pagină, lizibilitate. (Registrul stilistic adecvat
cerinţei, claritatea: 2 p./ 1 p.; sublinierea ideilor prin intermediul paragrafelor, lizibilitatea: 1 p.;
corectitudinea exprimării: 2 p./ 1 p. pentru una-două greşeli de lexic sau de morfosintaxă/ 0 p.
pentru trei sau mai multe greşeli; ortografia şi punctuaţia: 1 p./ 0 p. pentru două sau mai multe
greşeli.) 6 puncte
(Punctajul pentru redactare se acordă numai dacă răspunsul respectă limita minimă de spaţiu
precizată.)
SUBIECTUL al III-lea nr ( 30 puncte)
A. Conţinut – 16 puncte
1. Prezentarea a patru caracteristici ale romanului selectat, semnificative pentru realizarea
personajului ales, prin referire la construcţia subiectului şi la particularităţi ale compoziţiei (de
exemplu: acţiune, conflict, episoade/ secvenţe narative, conflict, construcţia personajelor/ tipuri
de personaje, incipit, final, perspectivă narativă, tehnici narative etc.):
- prezentarea a patru caracteristici ale romanului selectat, semnificative pentru realizarea
personajului ales, prin referire la construcţia subiectului şi la particularităţi ale compoziţiei – 4 p.;
- prezentarea a trei caracteristici ale romanului selectat, semnificative pentru realizarea
personajului ales, prin referire la construcţia subiectului şi la particularităţi ale compoziţiei – 3 p.;
- prezentarea a două caracteristici ale romanului selectat, semnificative pentru realizarea
personajului ales, prin referire la construcţia subiectului şi la particularităţi ale compoziţiei – 2 p.;
- prezentarea unei caracteristici a romanului selectat, semnificative pentru realizarea personajului
ales, prin referire la construcţia subiectului sau la particularităţi ale compoziţiei – 1 p. 4 puncte
2. Ilustrarea a patru procedee de caracterizare a personajului ales, prin episoade/ secvenţe
narative/ situaţii semnificative sau prin citate comentate:
- ilustrarea adecvată a patru procedee de caracterizare a personajului ales, prin episoade/ secvenţe
narative/ situaţii semnificative sau prin citate comentate – 4 p.;
- ilustrarea adecvată a trei procedee de caracterizare a personajului ales, prin episoade/ secvenţe
narative/ situaţii semnificative/ citate comentate sau ilustrarea parţial adecvată a patru procedee
de caracterizare – 3 p.;
- ilustrarea adecvată a două procedee de caracterizare a personajului ales, prin episoade/ secvenţe
narative/ situaţii semnificative/ citate comentate sau ilustrarea parţial adecvată a trei procedee de
caracterizare – 2 p.;
- ilustrarea adecvată a unui procedeu de caracterizare a personajului ales, printr-un episod/
secvenţă narativă/ situaţie semnificativă/ citate comentate sau ilustrarea parţial adecvată a două
procedee de caracterizare – 1 p. 4 puncte
3. Prezentarea relaţiilor dintre personajul ales şi un alt personaj al romanului, din perspectiva
statutului lor social, psihologic, moral etc.:
- prezentarea argumentată, complexă, a relaţiilor dintre cele două personaje alese, din perspectiva
statutului lor social, psihologic, moral etc. (de exemplu, pe baza relaţiei situaţie iniţială-evoluţia/
transformarea-situaţie finală) – 4 p.;
- prezentarea parţial argumentată a relaţiilor dintre cele două personaje reprezentative, prin
referire la statutul lor social, psihologic, moral etc.– 3 p.;
- prezentarea relaţiilor dintre cele două personaje, cu minime explicaţii/ exemplificări, fără referiri
la statutul social, psihologic, moral etc. – 2 p.;
- menţionarea unei relaţii/ a unui raport între cele două personaje, fără explicaţii sau exemple;
tendinţa de povestire, improvizaţii – 1 p. 4 puncte
4. Exprimarea unei opinii argumentate despre evoluţia personajului ales, din perspectiva
finalizării
conflictului/ a conflictelor:
- exprimarea nuanţată a unui opinii argumentate despre evoluţia personajului ales, din perspectiva
finalizării conflictului/ a conflictelor – 4 p.;
- exprimarea unui opinii argumentate despre evoluţia personajului ales, din perspectiva finalizării
conflictului/ a conflictelor – 3 p.;
- exprimarea unei opinii, cu încercare de argumentare, despre evoluţia personajului ales, din
perspectiva finalizării conflictului/ a conflictelor – 2 p.;
- simpla menţionare a unei opinii/ a unui punct de vedere, fără argumentare sau cu improvizaţii –
1 p. 4 puncte
B. Redactare – 14 puncte (Punctele pentru redactare se acordă numai dacă răspunsul respectă
limita
minimă de spaţiu precizată.)
5. Organizarea ideilor în scris. (Text clar organizat, coerent, cu echilibru între cele trei
componente – introducere, cuprins şi încheiere; construcţia paragrafelor subliniază ideile;
succesiunea logică a ideilor: 3 p.; părţile componente ale textului pot fi recunoscute, dar nu
există echilibru între ele; ideile sunt, în general, evidenţiate prin paragrafe: 2 p.; plan vag de
structurare a textului; trecerea de la o idee la alta nu este evidenţiată: 1 p.) 3 puncte
6. Utilizarea limbii literare. (Stil şi vocabular adecvate conţinutului eseului; claritatea enunţului;
varietatea lexicului; sintaxă adecvată: 3 p.; stil şi vocabular parţial adecvate, cu ezitări în
selectarea cuvintelor: 2 p.; vocabular restrâns, monoton: 1 p.) 3 puncte
7. Abilităţi de analiză şi de interpretare. (Relaţia adecvată idee-argument; argumente
convingătoare; abilităţi de a formula judecăţi de valoare: 3 p.; încercări de a susţine ideile prin
argumente; elemente de interpretare, dar rezultat neconvingător: 2 p.; afirmaţii nesusţinute prin
argumente; idei irelevante, schematism: 1 p.) 3 puncte
8. Ortografia. (0-1 erori: 2 p.; 2 erori: 1 p.; 3 sau mai multe erori: 0 p.) 2 puncte
9. Punctuaţia. (0-1 erori: 2 p.; 2 erori: 1 p.; 3 sau mai multe erori: 0 p.) 2 puncte
10. Aşezarea corectă a textului în pagină, lizibilitatea. 1 punct
NOTĂ ! Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota se calculează prin împărţirea punctajului
obţinut la
Nu se acordă fracţiuni de punct. Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele
precizate explicit prin barem. Nu se acordă fracţiuni de punct.
 BIBLIOGRAFIE
Opere literare:
1. Agopian, Ştefan, Tache de catifea, Ed Cartea Românească, Buc., 1981
2. Cărtărescu, Mircea, Enciclopedia zmeilor, Ed Humanitas, Buc., 2002
3. Cărtărescu, Mircea, Orbitor, Ed. Humanitas, Buc., 2006
4. Creangă, Ion, Povestea lui Harap-Alb, Ed. Minerva, Buc., 1993
5. Devi, Maitreyi, Dragostea nu moare, Ed Amaltea, Buc., 2009
6. Eliade, Mircea, Matreyi, Ed Humanitas, Buc., 2008
7. Eliade, Mircea, Jurnalul (vol 1-2), Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993
8. Eliade, Mircea, Memorii, Ed Humanitas, Buc, 1991, 1997
9. Negruzzi, Costache, Alexandru Lăpuşneanul, Editura Tineretului, Bucureşti, 1964;
10. Papadat-Bengescu, Hortensia, Concert din muzică de Bach, Ed. 100+1 GRAMAR, Buc.,
2006
11. Petrescu, Camil, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Editura Porto-Franco,
Galaţi, 1993
12. Preda, Marin, Cel mai iubit dintre pământeni, Ed. Cartex2000, Buc., 2003
13. Preda, Marin, Moromeţii, vol.1, Editura Cartex Serv, Bucureşti, 2006
14. Rebreanu, Liviu, Ion, Ed. Liviu Rebreanu, Buc, 2008
15. Rebreanu, Liviu, Pădurea spânzuraţilor, Ed. Herra, Buc, 2008
16. Sadoveanu, Mihail, Baltagul, Ed. 100+1 GRAMAR, Buc, 2004
17. Sadoveanu, Mihail, Hanu-Ancuţei, Ed. Minerva, Buc, 1979
18. Sadoveanu, Mihail, Zodica cancerului sau vremea Ducă-i vodă, Ed. Herra, Buc, 2004
19. Slavici, Ion, Moara cu noroc, Ed Art, Buc., 2009
20. Ureche, Grigore, Letopiseţul Ţării Moldovei, Ed. Garamond, Buc., 2006
21. Biblia

Critică literară:
1. Bălu, Ion, Moromeţii de Marin Preda, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2008
2. Boutiere, Jean, Viaţa şi opera lui Ion Creangă, Ed Junimea, Buc., 1976
3. Balotă, N., De la Ion la Ioanide, Ed. Cartea Românească buc., 1975
4. Cazacu, Boris, Arta descriptivă a lui Sadoveanu, „Limbă şi Literatură”, III, 1957, p.19
5. Călinescu, G., Istoria literaturii române. De la origini până în prezent, Fundaţia Regală, Buc.,
1941
6. Chiorean, Luminiţa, Eseul stănescian- Configurare poetică, Ed. Universităţii Petru Maior, Tg.-
Mureş, 2007
7. Chiorean, Luminiţa, Călătoria alegorică şi Alegoristul. O hermeneutică a discursului postmodern
cărtărescian, in "Studia Universitatis "Petru Maior". Philologia, nr 8, 2009, pp.61-77
6. Crohmălniceanu, Ovidiu S., Cinci prozatori în cinci feluri de lectură, Ed Cartea Românească,
Buc., 1984
7. Fântânaru, Sabina, Eliade prin Eliade, Ed. Univers, Bucureşti, 2003
8. George, Al., Semne şi repere, Ed. Cartea Românească, Buc., 1971.
9. Ghica, Marius, Geneza operei literare. Repere spre o poietică, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2008
10. Glodeanu, Gh., Poetica romanului interbelic, Ed. Fundaţia Culturală Ideea Europeană, 2006
11. Grădinaru, Dan, Ion Creangă, Ed. ALL, Buc., 2001
12. Manolescu, N, Sadoveanu sau utopia cărţii, Ed. Eminescu, Buc, 1976
13. Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române, 5 secole de literatură, Ed. Pralela 45,
Piteşti, 2008 prozatori în
14. Mavrodin, Irina, Poietică şi poetică, Ed. Univers, Bucureşti, 1982.
15. Mihăilescu, Dan, C., Literatura română în postceauşism, Ed. Polirom, Iaşi, 2004
16. Mugur, Florin - Convorbiri cu Marin Preda, Editura Albatros, Bucureşti, 1973
17. Muşat, Carmen, Strategiile subversiunii. Descriere şi naraţiune în proza postmodernă
românească, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2002
18. Muthu, M, Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1991.
19. Negoiţescu, I., Istoria literaturii române, Ed. Minerva, Buc., 1991
20. Paleologu, Al., Spiritul şi litera, Ed. Eminescu, Buc., 1970
21. Paleologu, Al., Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, Iaşi, 2007
22. Petraş, Irina, Teme şi digresiuni, Ed CasaCărţii de Ştiinţă, Cluj, 2008
23. Phillippide, Al., Note despre stilul lui Mihail Sadoveanu „Viaţa Românească”, VIII, nr.10,
oct.1955 p.33-34. Reprodus în Omagiu lui Mihail Sadoveanu, E.S.P.L.A, 1956, p.54-55.
24. Popoescu, Magdalena, Slavici, Ed. Cartea Românească, Buc., 1977
25. Protopopescu, Al., Romanul psihologic românescu, Ed. Eminescu, 1978, p. 197
26. Raicu, Lucian, Liviu Rebreanu – Eseu, EPL, Buc., 1967
27. Richard Reschika – Introducere în opera lui Mircea Eliade, Buc, Ed Saeculum, 2000, p. 80
28. Simion, Eugen, Întoarcerea autorului. Eseuri despre relaţia creator-operă., Ed Cartea
Românească, Buc, 1981
29. Szekely, Eva, M., Mircea Eliade-tentaţia limitelor, Ed. Niculescu, Bucureşti, 2002
30. Szekely, Eva, M, Cognitiv vs Non-cognitiv în comunicarea literatură şi film, în vol. Educaţie
şi comunicare, Ed. Universităţii Petru Maior, Tg-Mureş, 2009, pp 125-140.
30. Terian, Andrei, G. Călinescu, A cincea esenţă, Ed. Cartea Românească, Buc., 2009
31. Vianu, Tudor, Arta prozatorilor români, I, EPL, Buc., 1966
32. Vlad., I., Povestirea. Desinul unei structuri epice, Ed. Minerva, Buc., 1972
33. Zane, Rodica – Marin Preda-monografie, antologie comentată, receptare critică, Editura
Aula, Braşov, 2001

Cărţi de teorie literară

Bahtin, Mihail, Probleme de literatură şi estetică, Ed. Univers, Buc., 1982
Barthes, Roland, Gradul zero al scriiturii, Ed Cartier, Chişinău, 2005
Bayard, Pierre, Cum vorbim despre cartile pe care nu le-am citit., Ed Polirom, Buc., 2008
Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, Ed. Minerva, Bucureşti, 1988
Eco, Umberto, Opera deschisă, Ed. Univers, Buc., 1988
Jakobson, Roman, Lingvistică şi poetică, în Probleme de stilistică, Editura ştiinţifică, Buc., 1964
Jauss, Hans Robert, Experienţă estetică şi hermeneutică literară, Ed. Univers, Bucureşti, 1983
Kayser, W., Opera literară, Ed. Univers, Bucureşti, 1979
Ricoeur, P.Eseuri de hermeneutică,Humanitas,Buc., 1995
Tiutiucă, Dumitru, Teoria Literară, Ed. Institutului european, Iaşi, 2002

Volume de specialitate:
Costea, Octavia, Didactica lecturii: o abordare funcţională, Institutul European, Iaşi, 2006.
Cucoş, Constantin, Pedagogie, Ed Polirom, Iaşi, 1999.
Eftenie, Nicolae, Introducere în metodica studierii limbii şi literaturii române, Ed. Paralela
45,Piteşti, 2008
Goia, Vistian, Metodica predării limbii şi literaturii române, Ed Dacia, Cluj-Napoca, 1995
Ilie,E., Didactica literaturii române, Ed Polirom, Iaşi, 2008.
Maşca, Ioan, (coord.), Proiecte didactice. Limba şi literatura română, Casa de Editură Mureş,
Tg.-Mureş, 2009.
Pamfil, Alina, Limba şi literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Editura
Paralela 45, 2003.
Secrieru, Mihaela, Didactica limbii şi literaturii române, Ed Sedcom Libris, Iaşi, 2006
Szekely, Eva-Monica, Competenţa de (re)lectură: experienţe în viziune integrată, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 2007.
Şchiopu, Constantin, Metodica predării literaturii române, Ed Carminis, Piteşti, 2009.

Dicţionare
Anghelescu,M., Ionescu, C., Lăzărescu, Gh.,- Dicţionar de termeni literari, Ed. Galimard, Buc.,
1996
Dragomiresc, Gh.,N.,- Dicţionarul figurilor de stil, Ed. Ştiinţifică, Buc., 1995
Jean Chevalier, Alain Gherbrant, Dicţionar de simboluri, Ed. Artemis, Buc., 1995
Pop, Ion, Dicţionarul analitic de opere literare româneşti, Ed. Casa Cărţii de ştiinţă, Cluj-
Napoca, 2006)
Ruşti, Doina, Dicţionar de teme şi simboluri din literatura română, Ed. Polirom, 2009.
Vrânceanu-Bidu, A., Călăraşu, C., Ruxăndoiu-Ionescu, L., Mancaş, M., Pană, G.,- Dicţionar de
ştiinţe ale limbii, Ed. Nemira, Buc., 2005
Val. Panaitescu (coord.), Terminologie. Poetică şi retorică., Ed. Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi,
1994
 CUPRINS

Prefaţă
Argument
Cap. I. Genul epic - repere teoretice şi metodologice
1. Naraţiune şi interpretare
2. Competenţe specifice studiului operei epice
3. Receptarea speciilor literare
3.1. Basmul
3.2. Povestirea
3.3. Nuvela
3.4. Romanul
Cap. II. Textul epic. Aplicaţii
1. Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
2. Mihail Sadoveanu - Hanu-Ancuţei; Fântâna dintre plopi
3. Costache Negruzzi - Alexandru Lăpuşneanul
4. Ioan Slavici - Moara cu Noroc
5. Mihail Sadoveanu - Baltagul
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Camil Petrescu - Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
8. G. Călinescu - Enigma Otiliei
9. Mircea Eliade - Maytrei
10. Marin Preda - Moromeţii
11. Marin Preda - Cel mai iubit dintre pământeni
Cap. III Sugestii de răspunsuri
1. Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
2. Mihail Sadoveanu - Hanu-Ancuţei; Fântâna dintre plopi
3. Costache Negruzzi - Alexandru Lăpuşneanul
4. Ioan Slavici - Moara cu Noroc
5. Mihail Sadoveanu - Baltagul
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Camil Petrescu - Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
8. G. Călinescu - Enigma Otiliei
9. Mircea Eliade - Maytrei
10. Marin Preda - Moromeţii
11. Marin Preda - Cel mai iubit dintre pământeni
Cap. IVProiecte de activitate didactică
1. Mircea Cărtărescu - Orbitor.
2. Camil Petrescu - Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
3. Romanul interbelic
4. Liviu Rebreanu - Pădurea spânzuraţilor – literatură şi film
5. Evaluare sumativă, cls a XII-a
Bibliografie
Cuprins