UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” GALAŢI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

Specializarea Informatică Economică

MECANISME CIBERNETICE DE
REGLARE A PIEŢEI MONETARE ÎNTR-O
ECONOMIE DESCHISĂ

Coordonator ştiinţific,
Lect.univ.drd. Sbughea Corina

Absolvent,
Daniela Dumitrascu

Galaţi
2010
 CUPRINS

INTRODUCERE............................................................................................................................................................- 2 -
CAPITOLUL I. STRUCTURA ŞI FUNCŢIONAREA SISTEMULUI CIBERNETIC AL ECONOMIEI
DESCHISE......................................................................................................................................................................- 2 -
1.1 SUBSISTEME COMPONENTE ALE ECONOMIILOR DESCHISE......................................................................................- 2 -
1.2 PIATA VALUTARA SI ROLUL EI IN ECONOMIA DESCHISA..........................................................................................- 2 -
CAP II:MECANISMUL CIBERNETIC DE REGLARE IN ECONOMIA DESCHISA.........................................- 2 -
2.1. MODELE MONETARE..............................................................................................................................................- 2 -
2.1.1. Modelul monetar continuu............................................................................................................................- 2 -
2.1.2 Intervenţia marginală infinitezimală.............................................................................................................- 2 -
2.1.3 Intervenţia directă a Băncii Centrale............................................................................................................- 2 -
2.1.4 Colapsul zonei-ţintă valutare.........................................................................................................................- 2 -
2.2. REGLAREA ECONOMIEI CU RATE DE SCHIMB RIGIDE (FIXATE)..............................................................................- 2 -
2.3. REGLAREA ECONOMIEI CU RATĂ DE SCHIMB FLEXIBILĂ......................................................................................- 2 -
CAPITOLUL III. MODELUL IS-LM..........................................................................................................................- 2 -
3.1.PREZENTAREA GENERALĂ A MODELULUI IS – LM.................................................................................................- 2 -
3.2.PIAŢA BUNURILOR ŞI CURBA IS..............................................................................................................................- 2 -
3.3. PIEŢELE ACTIVELOR FINANCIARE ŞI CURBA LM...................................................................................................- 2 -
3.4. ECHILIBRUL PE PIEŢELE BUNURILOR ŞI PIAŢA MONETARĂ....................................................................................- 2 -
CAPITOLUL IV – DESCRIEREA ŞI PREZENTAREA SISTEMULUI INFORMATIC......................................- 2 -
4.1. CE ESTE MATLAB ?.............................................................................................................................................- 2 -
4.2. DESCRIEREA APLICAŢIEI........................................................................................................................................- 2 -
CONCLUZII...................................................................................................................................................................- 2 -
BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................................................................- 2 -
ANEXE.............................................................................................................................................................................- 2 -

2
 Introducere

Cibernetica trece, printr-o serie de procese înnoitoare nemaiîntâlnite. Dacă, o vreme, s-a
considerat că această ştiinţă sistemică de înaltă sinteză îşi atinsese, oarecum, limitele cu ceea ce s-a
numit “cibernetica de ordinul doi” a lui von Foerster, iată că procesul profund şi accelerat de
schimbare a pătruns şi în ştiinţa ciberneticii, producând răsturnări şi mutaţii pe care cu greu astăzi
putem să le interpretăm doar printr-o concepţie pur evoluţionistă privind dinamica ştiinţei.
Apariţia şi dezvoltarea fără precedent a Internetului, creşterea puterii de calcul a
computerelor actuale ce pot ajunge să conţină mii de procesoare, dezvoltarea vertiginoasă a
telecomunicaţiilor, apariţia şi extinderea continuă a ciberspaţiului şi a sistemelor virtuale, trecerea la
metodele bazate pe agenţi inteligenţi ş.a., au determinat o revenire spectaculoasă a interesului pentru
cibernetică şi teoria generală a sistemelor, singurele capabile să ofere o viziune sistemică,
integratoare asupra unei lumi aflate într-un dramatic proces de complexificare.
Se acceptă astăzi ideea că cibernetica nu este o singură ştiinţă, ci o metaştiinţă, cuprinzând
acel grup de discipline ştiinţifice interdependente care au ca obiect comun de studiu sistemele
complexe şi adaptarea acestora la medii complexe.1
Conceptul de sistem cibernetic şi analiza sistemelor sunt aplicate în studierea diferitelor
tipuri de sisteme economice şi a mecanismelor de reglare şi autoreglare pe care acestea le formează
în economia reală. Ne-am obişnuit, totuşi, să împărţim aceste sisteme economice în raport cu nivelul
la care ele apar şi funcţionează. Vorbim, astfel, de sisteme microeconomice dacă ele sunt privite ca
sisteme acţionând la nivel local, având interdependenţe destul de restrânse ca întindere şi varietate,
realizând sau consumând puţine produse şi servicii etc. şi de sisteme macroeconomice dacă ele au o
funcţionare şi interdependenţe de interes general, la nivelul întregii economii naţionale, produc şi
consumă milioane de produse şi servicii, utilizează cantităţii mari de factori de producţie. De regulă,
sistemele macroeconomice au drept componente de bază sisteme microeconomice, iar
comportamentul întregului sistem privit la nivel macroeconomic, poate fi considerat rezultatul
interacţiunii dintre comportamentele sistemelor microeconomice conţinute.
De aceea, o modalitate de a studia aceste sisteme cibernetice este cea denumită “bottom-up”
(de jos în sus), deci analiza sistemelor microeconomice şi agregarea după aceea a comportamentelor
acestora pentru a obţine, în final, sisteme macroeconomice din ce în ce mai complicate. O altă
modalitate de studiere, “up-bottom” (de sus în jos) presupune abordarea mai întâi a sistemelor
macroeconomice şi dezagregarea acestora în sisteme şi subsisteme, până se obţin sistemele de la
nivel microeconomic.1
La nivelul macroeconomic, economia poate fi privită ca un sistem dinamic complex compus
dintr-o multitudine de subsisteme (gospodării, firme, pieţe, instituţii publice, bănci, ş.a.) legate între
ele prin conexiuni directe şi indirecte de diferite tipuri (legături materiale, informaţionale, financiare,
energetice, umane), fiecare subsistem având o evoluţie şi obiective proprii care sunt însă
condiţionate de realizarea unui obiectiv general comun, şi anume bunăstarea socială.
Astfel, gospodăriile, firmele, băncile comerciale, diferitele instituţii publice, formează la
nivel macroeconomic sectoare (sisteme) care au proprietăţi şi obiective emergente, decurgând deci
din funcţionarea simultană a multitudinii de sisteme de acelaşi tip la nivel microeconomic. Putem
vorbi, astfel, de următoarele sectoare (sisteme) pe care le regăsim în structura generală a sistemului
cibernetic al economiei naţionale:
• sectorul gospodăriilor;
1
Scarlat,Emil,Chirita,Nora,Cibernetica sistemelor economice,Editura ASE,Bucuresti, 2003

3
• sectorul firmelor (privat, productiv);
• sectorul public (guvernamental);
• sectorul extern;
• sectorul financiar.
Fiecare dintre aceste sectoare este alcătuit dintr-o mulţime de sisteme cibernetice individuale
dar ele nu reprezintă pur şi simplu o sumă a acestor sisteme microeconomice. Proprietăţile lor se
obţin în primul rând prin agregarea caracteristicilor sistemelor de la nivel microeconomic şi, în al
doilea rând, prin emergenţa comportamentelor acestora către un comportament general al sectorului
(sistemului) corespunzător de la nivelul macroeconomic.
Fluxurile comerciale (importuri şi exporturi) şi fluxurile financiare dintre economia naţională
şi restul lumii se efectuează prin intermediul sectorului extern. Dacă într-o economie neglijăm acest
sector, spunem că avem o economie închisă, în caz contrar vorbim despre o economie deschisă.
Multe din bunurile şi serviciile care sunt consumate într-o anumită ţară provin din alte ţări.
Schimbul liber de produse şi servicii între tot mai multe ţări constituie astăzi un proces înscris ferm
în tendinţa de globalizare şi mondializare a economiei. Comerţul cu alte ţări permite unei anumite
economii dintr-o ţară să se specializeze în a produce mai ieftin şi mai bine, oferind la export acele
produse pentru care are avantaj comparativ în schimbul altora mai puţin avantajoase sau chiar
imposibil de produs în interior.
Intensificarea permanentă a schimburilor internaţionale de produse şi servicii a făcut ca
economiile naţionale să devină tot mai interdependente. Datorită acestui fapt, activitatea şi
rezultatele economice dintr-o ţară au o influenţă mai mare sau mai mică asupra altor ţări. Deciziile
de politică economică internă trebuie să ţină seama în măsură tot mai mare de relaţiile economice,
comerciale şi financiare cu alte ţări, de modul în care aceste relaţii determină activitatea economică
dintr-o zonă geografică sau din ţara respectivă.
Pentru a putea studia influenţele exercitate de aceste legături externe trebuie să abordăm
economia naţională ca sistem deschis. Acest lucru se face, în principal, incluzând şi sectorul extern
printre sectoarele economiei şi introducând o nouă piaţă ce realizează conexiunea dintre sectorul
extern şi restul lumii (celelalte economii cu care economia naţională are legături economice şi
comerciale) şi anume piaţa valutară.2
Lucrarea de fată abordează într-o manieră sintetica si structurata sfera complexa si extinsa a
laturii monetare a economiei, precum si interdependentele acesteia cu variabilele macroeconomice
ale productiei,repartitiei si utilizarii resurselor reale in economie.
Primul capitol prezinta structura sistemului cibernetic al economiei deschise precum si piata
valutara si rolul ei in economia deschisa.Acest capitol introduce principalele concepte si indicatorii
specifici ai cererii de valuta interna, oferta de valuta interna,determinarea ratei de schimb de
echilibru,paritatea puterii de cumparare, paritatea ratei dobanzii.
Capitolul doi este concentrat asupra mecanismelor cibernetice de reglare in economia
deschisa ce depind de modul in care se stabileste rate de schimb in economia respectiva.
Modalitatile de reglare ale economiei deschise sunt aplicarea de modele monetare,reglarea cu rate de
schimb rigide, reglarea cu rata de schimb flexibila.
Capitolul trei abordeaza fundamentele teoretice ale modelului general al echilibrului
simultan in economie, modelul Hicks-Hansen sau IS-LM, identificarea curbelor IS si LM precum si
determinarea echilibrului pe cele doua piete: piata bunurilor si piata monetara.
Capitolul patru identifica modelul IS-LM pentru Romania, se constitue ca o aplicatie practica
a echilibrului celor doua piete.Acest capitol cuprinde descrierea şi prezentarea sistemului informatic
realizat, aplicaţie ce a fost dezvoltată utilizându-se tehnologii de actualitate. Ea transformă o paletă
foarte largă şi diversificată de sarcini laborioase şi mari consumatoare de timp în operaţiuni aproape
2
Scarlat,Emil,Chirita,Nora,Bazele ciberneticii economice,Editura economica,Bucuresti,1997
4
instantanee şi adesea interactive, accesibile şi utilizabile doar prin simpla apăsare a butonului
mouse-ului. Totodată, prezentarea este însoţită de numeroase capturi de ecran care au rolul de a
prezenta şi de a explica fiecare detaliu al aplicaţiei.

CAPITOLUL I. STRUCTURA ŞI FUNCŢIONAREA SISTEMULUI

CIBERNETIC AL ECONOMIEI DESCHISE

Economia deschisă reprezintă sistemul cibernetic cel mai complet şi complicat pe care îl
întâlnim la nivelul unei economii naţionale. Aceasta ia în considerare interdependenţele materiale şi
financiare dintre economia respectivă şi celelalte economii naţionale sau organisme cu caracter

5
internaţional. Toate aceste sisteme aflate în afara limitelor economiei naţionale le vom denumi restul
lumii. Între economia naţională şi restul lumii se stabilesc interdependenţe comerciale (import şi
export) şi interdependenţe financiare (investiţii străine şi investiţii în străinătate). Pentru ca aceste
fluxuri de intrare şi de ieşire să devină compatibile cu fluxurile materiale şi de fonduri din economia
internă, respectiv din restul lumii, economia deschisă îşi creează un subsistem propriu, denumit
sistemul cibernetic al pieţei valutare (S8). Acesta are rolul principal de a transforma valuta internă în
valute străine şi invers, realizând deci o adevărată interfaţă a economiei naţionale cu restul lumii.
Componentele de bază ale pieţei valutare, cererea şi oferta de valută internă, determină la echilibru,
rata de schimb care constituie deci preţul acestei pieţe. Între rata de schimb pe de o parte şi celelalte
componente ale economiei naţionale pe de altă parte există influenţe reciproce, astfel încât dinamica
ratei de schimb într-o economie reflectă destul de bine evoluţia economiei în ansamblul ei. În
continuare vom analiza elementele componente ale sistemului economiei deschise şi funcţionarea
acesteia în conexiune cu restul lumii şi cu celelalte sisteme ale economiei naţionale.3

1.1 Subsisteme componente ale economiilor deschise

Structura economiilor deschise include componentele de bază ale economiilor închise

(componentele şi subsistemele economiilor reale şi monetare) la care se adaugă un sector extern,
adică acel sector al economiei care realizează schimburile de produse şi servicii cu „restul lumii”.
Evident că acest sector extern nu este concentrat într-un anumit spaţiu al economiei, ci este răspândit
în întreaga economie, incluzând procesele de producţie care contribuie la realizarea produselor şi
serviciilor exportate şi procesele de producţie care utilizează produse intermediare importate.
Fluxurile de produse şi servicii realizate într-o economie care sunt apoi trimise către pieţe ale
bunurilor şi serviciilor din alte ţări se numesc fluxuri de export sau, mai pe scurt, exporturi, în timp
ce fluxurile de produse realizate în economiile altor ţări şi care sunt tranzacţionate pe piaţa bunurilor
şi serviciilor dintr-o anumită ţară se numesc fluxuri de import sau, pe scurt, importuri. Fluxurile de
import şi export sunt fluxuri materiale, ele fiind, în principal, formate din bunuri şi servicii. Conform
dualităţii fluxurilor despre care am mai vorbit, ele sunt însoţite de fluxuri financiare care se
deplasează în sens invers şi reprezintă încasări ale produselor exportate, respectiv plăţi pentru
produsele importate. Altfel spus, exportul corespunde unei intrări de fonduri în economie, în timp ce
importul corespunde unei ieşiri de fonduri din economie. Acestor fluxuri de intrare, respectiv de
ieşire din economie li se adaugă intrări şi ieşiri de fonduri reprezentând investiţii de capital. Astfel,
investitori din alte ţări pot investi sume în economia unei anumite ţări, după cum investitorii dintr-o
ţară pot investi în economiile altor ţări. De regulă, aceste fluxuri de capital se adaugă fluxurilor de
fonduri care au aceeaşi direcţie cu ele; deci intrările de capital se adaugă intrărilor reprezentând
încasările din export, iar ieşirile de capital se adaugă fluxurilor reprezentând plăţile pentru importuri.
Instrumentul cu ajutorul căruia se evidenţiază aceste intrări şi ieşiri este balanţa de plăţi
externe. Ea are următoarea structură principială:

3
Scarlat,Emil,Chirita,Nora,Cibernetica sistemelor economice,Editura ASE,Bucuresti,2003

6
Specificaţie Semnul cu care intră

Export +
Import -
BALANŢA COMERCIALĂ
Transferuri nete +/-
BALANŢA CONTULUI CURENT
Creşterea activelor interne în străinătate
Creşterea activelor străine în interior +
BALANŢA CONTULUI DE CAPITAL
Discrepanţe statistice +/-
BALANŢA DE PLĂŢI EXTERNE 0

Balanţa de plăţi externe ar trebui să fie întotdeauna echilibrată (egală cu zero) deoarece
reprezintă o restricţie bugetară. Soldul balanţei de plăţi reprezintă diferenţa dintre surse (intrări) şi
utilizări (ieşiri). Nu întotdeauna restricţia bugetară de mai sus este respectată. Astfel soldul balanţei
de plăţi poate fi pozitiv şi spunem că balanţa de plăţi este excedentară sau negativ, caz în care
balanţa de plăţi se spune că este deficitară. Balanţa de plăţi este echilibrată când soldul ei este egal
cu zero, deci când intrările de fonduri sunt egale cu ieşirile de fonduri din economie. Rezultă că
soldul balanţei de plăţi (BP) este suma soldului contului current (CC) şi a soldului contului de
capital (CK). Când balanţa de plăţi a unei ţări este excedentară (BP>0) atunci celelalte ţări cumpără
(importă) din acea ţară mai mult decât vând (exportă). Când balanţa de plăţi a unei ţări este
deficitară (BP<0) atunci celelalte ţări vând (exportă) către acea ţară mai mult decât cumpără
(importă). Pentru a putea comensura fluxurile de export şi import trebuie să introducem variabilele
esenţiale care măsoară interacţiunile economice dintre state. Ştim că într-o economie considerată
închisă, outputul de bunuri şi servicii este utilizat în întregime în interior, fiind repartizat pentru
consum, investiţii şi cheltuieli guvernamentale. În economia deschisă, însă, o parte a acestui output
este utilizată în interior, iar altă parte este exportată către alte ţări. De asemenea, fiecare dintre
componentele cererii agregate de mai sus poate fi împărţită în două: o parte care provine din
producţia internă şi altă parte care provine din import. Deci avem:
C=Cd+Cf
I =Id+If
G=Gd+Gf
unde indicii superiori arată provenienţa bunurilor: d din interior şi f din import.
Dacă notăm cu X exportul atunci putem scrie:
Y=(C - Cf) + (I - If) + (G - Gf) + X
=C + I + G + X - (Cf+If+Gf) (1.1)
Putem nota cu IM importul, indiferent de modul în care produseleimportate sunt apoi utilizate, deci:
IM = C f + I f + Gf
şi atunci relaţia (1.1) se mai poate scrie:
Y = C + I + G + X − IM (1.2)

7
 Vom defini exportul net NX prin diferenţa X-IM şi atunci relaţia (1.2) devine:
Y = C + I +G + NX (1.3)
Mărimea (C+I+G) se mai numeşte şi absorbţie internă, deci outputul/venitul Y se compune
din absorbţia internă şi exportul net.
Y poate fi măsurat utilizând, de regulă, doi indicatori:
● Produsul Naţional Brut (PNB) care reprezintă venitul total obţinut de rezidenţii unei ţări. El
include venitul obţinut de rezidenţi în străinătate, dar nu include venitul obţinut în ţara respectivă de
cetăţenii altor ţări;
● Produsul Intern Brut (PIB) care este venitul total obţinut într-o ţară, incluzând venitul obţinut de
nerezidenţi în ţara respectivă, dar nu include venitul obţinut de rezidenţii ţării în alte ţări.
În relaţie (1.3), dacă alegem ca Y să fie PNB atunci venitul obţinut de rezidenţi în străinătate
este inclus în Y şi deci va fi inclus în NX. În schimb, dacă alegem ca Y să fie PIB, atunci venitul
obţinut de rezidenţi în străinătate nu va fi parte a lui Y, deci el nu va fi inclus în NX.
În economiile deschise, piaţa bunurilor şi serviciilor şi piaţa financiară sunt strâns
interdependente.Astfel, dacă scriem relaţia (1.3) sub forma:
Y − C −G = I + NX
observăm că partea stângă a acestei relaţii reprezintă economia totală realizată într-o ţară care
reprezintă suma dintre economia sectorului gospodării Y − C − T şi economia sectorului public T N −
G . Aici T N reprezintă impozite şi taxe nete, calculate ca diferenţa dintre impozitele şi taxele brute T
şi plăţile transferabile TR.
Dacă notăm cu S economiile totale, atunci
S = I + NX
de unde obţinem:
(I − S )+ NX = 0 (1.4)
Identitatea (1.4) exprimă relaţia dintre fluxul internaţional de capital (I-S) şi fluxul
internaţional de bunuri şi servicii NX. (I − S ) mai este denumit şi contul de capital, arătând
diferenţele care apar între investiţiile interne I şi economiile interne S. De exemplu, investiţiile pot
depăşi economiile interne, deci I > S deoarece o parte din proiectele de investiţii sunt finanţate de
investitori străini. Altfel spus, contul de capital reprezintă capitalul intrat în ţară pentru a finanţa
investiţii interne. Deşi aceste fluxuri de capital pot să provină de la investitori din diferite ţări sau de
la organisme financiare internaţionale, se consideră că toate intrările de capital dintr-o ţară provin de
la piaţa financiară internaţională.
NX, cea de-a doua componentă a relaţiei (1.4), reprezintă contul curent. El exprimă venitul
pe care o economie îl realizează în urma schimburilor internaţionale de bunuri şi servicii,
adăugându-se la acestea şi venitul realizat prin transferuri nete.
Raportul dintre contul de capital şi contul curent exprimat de (1.4) arată că cele două
componente sunt părţi ale aceluiaşi întreg. Astfel, dacă economiile depăşesc investiţiile, deci S > I ,
acea parte a economiilor care nu este investită în ţară este utilizată pentru investiţii pe piaţa
financiară internaţională. Evident că contul de capital va avea un sold negativ. Pentru echilibrul
balanţei de plăţi, NX trebuie să fie pozitiv, deci exportul depăşeşte importul. În consecinţă, soldul
contului curent va fi pozitiv.

8
 Dacă însă, investiţiile interne depăşesc economiile, deci I > S , această depăşire trebuie
finanţată prin intrări de pe piaţa financiară internaţională. Contul de capital va avea, atunci, un sold
pozitiv. Echilibrul balanţei de plăţi cere ca NX < 0 , deci contul curent va avea un sold negativ.
Acest raport invers între cele două conturi, contul curent şi contul de capital, constituie una
dintre relaţiile fundamentale utilizate în reglarea economiilor deschise. Obiectivul principal este
obţinerea echilibrului balanţei de plăţi, lucru care se poate realiza acţionând prin intermediul unor
politici macroeconomice (comercial, valutar ş.a.) asupra fluxurilor care determină soldul celor două
conturi, astfel încât, în timp, ele să tindă simultan către un echilibru.

1.2 Piata valutara si rolul ei in economia deschisa

Mişcarea fluxurilor financiare între diferite economii ridică problema comparabilităţii

valorice dintre aceste fluxuri deoarece ele sunt exprimate în monedele (valutele) diferitelor ţări care
participă la schimburile internaţionale. Această problemă este rezolvată prin existenţa, în fiecare
economie, a unui subsistem specific ce are rolul de a realiza transformarea valorilor fluxurilor dintr-
o valută străină într-o valută naţională. Acesta este subsistemul pieţei valutare (pieţei FOREX).
Pe piaţa valutară dintr-o anumită ţară se formează, ca pe orice piaţă, cererea de valută internă
şi, respectiv, oferta de valută internă. Preţul, determinat de raportul dintre cererea şi oferta de valută
internă, se numeşte rata de schimb şi este definit ca numărul de unităţi dintr-o valută străină care se
plăteşte pentru o unitate de valută internă. Cererea de valută internă este dată de cererile de valută
ale tuturor străinilor (nerezidenţilor) care au nevoie, pentru activităţile lor pe teritoriul ţării
respective, de valuta acelei ţări. Oferta de valută internă este dată de ofertele de valută ale tuturor
rezidenţilor ţării respective care vor să obţină, prin aceasta valutele altor ţări.4

1.2.1 Cererea de valută internă

Există, în principal, două motive pentru care un nerezident (cetăţean străin) doreşte să obţină
valută internă. Primul motiv ar fi că el doreşte să cumpere bunuri şi servicii pe piaţa ţării respective.
Al doilea motiv este acela că el doreşte să facă investiţii directe sau de capital în economia acelei
ţări.
Cantitatea totală de valută internă cerută de nerezidenţi la un moment de timp dat reprezintă
cererea de valută internă. Evident că ea depinde de preţul pe piaţa valutară al valutei interne, deci de
numărul de unităţi de valută străină plătite pentru o unitate de valută internă. Evident că cu cât acest
număr este mai mare, cu atât cantitatea de valută internă cerută va fi mai mare.
Dacă reprezentăm cererea de valută internă pentru diferite rate de schimb obţinem curba
cererii de valută internă (figura 1.1).

4
Scarlat,Emil,Chirita,Nora,Macroeconomie dinamica,Editura Economica,Bucuresti,2001

9
 Figura nr. 1.1

Această curbă a cererii de valută internă se deplasează sub acţiunea a trei factori
determinanţi:
(1) Dacă nivelul real al venitului din alte ţări creşte, atunci cheltuielile de consum din acele
ţări vor spori. În consecinţă, cetăţenii acelor ţări vor cumpăra mai multe bunuri şi servicii, unele
provenind şi din economia ţării respective (economia internă). Deci importurile ţărilor respective din
economia internă vor creşte. Pentru plata acestor importuri, nerezidenţii au nevoie de valuta internă,
deci cererea de valută internă va creşte.
(2) Dacă nivelul preţurilor din alte ţări creşte mai repede decât nivelul preţurilor din
economia internă, produsele realizate de economia internă devin pentru nerezidenţi relativ mai
ieftine decât cele străine. Aceştia vor începe să substituie în consumul lor produsele şi serviciile mai
ieftine realizate în economia internă. În consecinţă, vor creşte importurile de produse şi servicii din
economia internă. Pentru plata acestor importuri este necesară mai multă valută internă şi cererea de
astfel de valută va creşte.
(3) Dacă raportul relativ dintre rata reală a dobânzii interne şi rata reală a dobânzii externe
creşte, acest lucru arată că investiţiile pe piaţa internă de capital sunt mai profitabile decât
investiţiile pe pieţe externe de capital. Investitorii străini vor prefera să cumpere active financiare pe
piaţa internă de capital. Deoarece preţul acestor active este dat în valută internă, investitorii străini
vor dori să cumpere mai multă valută internă pe piaţa valutară, deci cererea de valută internă va
creşte.
O cerere mai mare de valută internă deplasează curba cererii de valută către dreapta, făcând
ca pentru acelaşi nivel al ratei de schimb, cantitatea de valută internă cerută să fie mai mare (figura
1.2).

10
 Figura nr.1.2

1.2.2. Oferta de valută internă

Valuta internă este oferită pe piaţa valutară atunci când rezidenţii unei ţări doresc să cumpere
valută străină pentru a o utiliza în diferite scopuri. Două sunt motivele principale pentru care
rezidenţii unei ţări doresc valutele altor ţări. Primul motiv este acela că doresc să cumpere produse şi
servicii din alte ţări pe care trebuie să le plătească în valutele ţărilor respective. Al doilea motiv este
că au intenţia să investească direct sau să cumpere active de pe pieţele financiare ale altor ţări, lucru
posibil doar dacă dispun de valutele ţărilor respective. Cantitatea totală de valută internă oferită de
rezidenţii unei ţări pe piaţa valutară la un moment de timp dat reprezintă oferta de valută internă.
Evident că şi oferta de valută internă depinde de preţul pieţei valutare, deci de rata de schimb. Cu cât
numărul de unităţi de valută străină obţinute pentru o unitate de valută internă este mai mare, cu atât
oferta de valută internă va fi mai mare. Dacă reprezentăm cantităţile de valută internă oferite pentru
diferite rate de schimb, obţinem curba ofertei de valută internă, reprezentată în figura 1.3.

11
 Figura nr. 1.3

Curba ofertei de valută internă se deplasează sub acţiunea unor factori determinanţi
asemănători cu cei care influenţează cererea de valută internă. Astfel:
(1) O creştere a nivelului real al venitului intern duce la creşterea cheltuielilor de consum
interne. Consumatorii cumpără mai multe produse şi servicii, printre care unele sunt produse în alte
ţări (importate). Cum, pentru a importa aceste produse este nevoie de valută internă care se schimbă
în valută străină, va creşte oferta de valută internă.
(2) Dacă nivelul intern al preţurilor creşte mai repede decât nivelul preţurilor din alte ţări,
produsele străine devin relativ mai ieftine decât cele interne, deci mai atractive pentru consumatorii
interni. Aceştia vor cumpăra mai multe produse provenind din import. Pentru achiziţionarea acestor
produse este nevoie de o cantitate mai mare de valută străină, care se obţine printr-o ofertă mai mare
de valută internă.
(3) Dacă rata reală a dobânzii pe piaţa financiară internă scade în raport cu rata reală a
dobânzii pe pieţele financiare internaţionale, investitorii interni vor fi mai atraşi de investiţii directe
în alte ţări sau în active cumpărate de pe pieţe financiare străine. Pentru a obţine valutele ţărilor unde
doresc să investească, ei vor spori oferta de valută internă pe piaţa valutară internă.
În figura 1.4 se reprezintă deplasarea curbei ofertei de valută internă sub
acţiunea factorilor explicaţi mai sus.

Figura nr. 1.4

12
 1.2.3. Determinarea ratei de schimb de echilibru

Pe piaţa valutară, interacţiunea dintre cererea de valută internă, V D şi oferta de valută

internă, V S determină rata de schimb nominală de echilibru, e* . În figura 1.5 se reprezintă procesul
de determinare a lui e* pe piaţa valutară.

Figura nr. 1.5

În punctul de intersecţie al celor două curbe, E, cererea şi oferta de valută internă sunt egale,
deci piaţa se goleşte, întreaga cantitate de valută internă cerută fiind satisfăcută de oferta de valută
internă.
Prin deplasarea lor sub acţiunea factorilor care le determină, curbele cererii şi ofertei de
valută internă determină modificarea nivelului ratei de schimb. Astfel, o creştere a cererii de valută
internă determină o creştere a nivelului ratei de schimb, în timp ce o creştere a ofertei de valută
internă determină o scădere a nivelului ratei de schimb.
Denumirea acestei creşteri, respectiv scăderi depinde de raportul care există pe piaţa valutară
între valuta internă şi cea străină. Dacă acest raport este menţinut constant o perioadă de timp atunci
creşterea ratei de schimb se numeşte reevaluare, iar scăderea ratei de schimb se numeşte
devalorizare. În cazul în care raportul dintre valuta internă şi cea străină fluctuează în mod liber, sub
acţiunea doar a factorilor determinanţi ai cererii şi ofertei de valută internă, atunci creşterea ratei de
schimb se numeşte apreciere, iar descreşterea ratei de schimb se numeşte depreciere.
Pe o piaţă valutară lăsată să fluctueze în mod liber, rata de schimb nominală are o evoluţie
fluctuantă pentru a determina echilibrul dintre cererea de valută internă şi oferta de valută internă. O
astfel de fluctuaţie continuă a ratei de schimb are consecinţe economice deosebit de importante
asupra intensităţii fluxurilor materiale şi financiare dintre diferite state.
Rata de schimb determinată pe baza raportului dintre cererea şi oferta de valută internă pe
piaţa valutară se mai numeşte şi rata de schimb de echilibru pe termen scurt, deoarece ea se modifică
foarte frecvent ca urmare a deplasărilor care au loc în poziţiile celor două curbe de pe piaţă sub
acţiunea factorilor determinanţi explicitaţi mai sus.

13
 Pe lângă această rată de schimb pe termen scurt, se mai poate determina şi o rată de schimb
care reflectă condiţiile economice dintr-o ţară în raport cu restul lumii, materializate în raporturile
dintre diferitele valute naţionale. Aceasta denumită şi rata de schimb de echilibru pe termen lung, se
modifică la perioade mai mari de timp, fiind deci mult mai stabilă. Ea poate fi determinată făcând
apel la diferite condiţii privind legătura dintre ratele de schimb şi nivelul preţurilor interne şi
externe.
Dar înainte de a prezenta acest raport foarte important, vom face câteva precizări privind
tipurile de pieţe valutare şi operaţii pe aceste pieţe întâlnite mai frecvent în practică.
Astfel, o piaţă valutară spot este acea piaţă pe care valutele sunt tranzacţionate pentru nevoi
curente. Preţul pe această piaţă se mai numeşte rata de schimb spot.
În practica tranzacţiilor cu valută (de exemplu, cele efectuate de băncile comerciale) există
rate spot diferite pentru tranzacţiile de vânzare şi pentru tranzacţiile de cumpărare. Rata de schimb
utilizată la vânzarea unei valute se numeşte rată de vânzare, în timp ce rata de schimb utilizată la
cumpărarea unei valute se numeşte rată de cumpărare. Diferenţa dintre rata de cumpărare şi rata de
vânzare se numeşte ecart.
Ratele de schimb tind să fie legate între ele. Deoarece ratele de schimb sunt cotate pe
perechi, dacă considerăm că două rate de schimb sunt date, atunci putem calcula o a treia rată de
schimb, numită încrucişată.
O piaţă de schimb valutar forward este aceea piaţă pe care valutele sunt tranzacţionate pentru
nevoi viitoare. Preţul pe această piaţă se numeşte rată de schimb forward. Schimbul valutar efectiv
are loc peste trei luni, chiar dacă contractul este semnat acum.
Când preţul forward al unei valute este mai mare decât preţul spot actual, se spune că valuta
este vândută cu premiu. Dacă preţul forward este mai mic decât preţul spot actual, valuta este
vândută cu discount.

1.2.4 Ratele de schimb şi nivelul preţurilor: Paritatea Puterii de Cumpărare (PPP)

Fie ei,j rata de schimb spot între ţara i şi ţara j. Mai precis ei,j este determinată ca raportul
dintre valuta i şi valuta j. Presupunem că Pi este preţul unui bun în ţara i şi Pj este preţul aceluiaşi
bun în ţara j. Dacă un rezident din ţara i are Pi unităţi de valută i şi le utilizează pentru a cumpăra
bunul respectiv în ţara i, el va obţine exact o unitate din bunul respectiv. Dacă, în loc de aceasta, el
Pi
schimbă cantitatea de valută i în valută j, el va obţine unităţi de valută j. Această sumă în valută
e i, j
Pi
j (valuta ţării j) poate fi utilizată pentru a cumpăra unităţi din produsul respectiv în ţara j.
e i, j P j
Pi
Trebuie deci să avem: 1=
e i, j P j
Asadar :
Pi = ei,jPj (1.4)

14
 Această ecuaţie este numită legea unui singur preţ. Ea spune că, în absenţa costului de
transport, preţul aceluiaşi produs trebuie să fie acelaşi pe toate pieţele, când le transformăm în
aceeaşi valută. Dacă avem mai mult decât un bun, atunci Pi şi Pj reprezintă nivelurile generale ale
preţurilor în ţările i şi, respectiv, j. În consecinţă, nivelul preţului în ţara i este acelaşi ca şi nivelul
preţului în ţara j, când ele sunt comparate utilizând rata de schimb, deci puterea de cumpărare a
rezidenţilor din ţara i este aceeaşi cu a elor din ţara j. Această formulare este denumită paritatea
puterii de cumpărare bsolute.
Logaritmând relaţia (1.4) obţinem:
ln Pi = ln ei,j + lnPj (1.5)
Apoi, diferenţiind (1.5) în raport cu timpul t obţinem:
. . .
P i e i, j P j
 
P i e i, j P j
^
i= i,j
+ j
e
^
i -  j= i,j
(1.6)
e
^ i,j
unde este rata de depreciere a valutei i în raport cu valuta j, sau echivalent, rata de apreciere a
e
valutei j în raport cu valuta i. Ecuaţia (1.6) spune că diferenţiala ratei inflaţiei dintre ţările i şi j este
egală cu rata de depreciere a valutei i în raport cu valuta j. Deci, o diferenţă în descreştere a puterii
de cumpărare dintre două ţări (dată de nivelele preţurilor mai mari) este egală cu rata de depreciere a
valutei din ţara cu cea mai mare inflaţie. Valuta unei ţări cu o inflaţie mai mare tinde să se
deprecieze în raport cu valuta unei ţări cu o inflaţie redusă.
Această relaţie este numită paritatea puterii de cumpărare relativă. Deoarece la momentul t
nu cunoaştem cu certitudine nivelul viitor al preţului şi viitoarea rată de schimb spot, ecuaţia (1.6)
poate fi scrisă şi sub forma aşteptărilor ca :
^ e
   ee ,i e, j

unde indicele superior e reprezintă aşteptarea privind variabilele (am eliminate indicii i şi j de la ei, j
pentru a simplifica notaţia).
Se observă că condiţia PPP are loc dacă coşul de bunuri din ambele ţări este acelaşi, dacă nu
sunt bunuri necomercializabile în coş şi dacă nu există impedimente în tranzacţiile efectuate (costuri
de transport, bariere tarifare şi netarifare). Aceste condiţii foarte rar se realizează în lumea reală,
determinând ca, empiric, PPP să nu poată fi verificată. Totuşi, există teste empirice care arată că
PPP tinde să aibă loc pe termen lung. Deoarece rata de schimb implicată de PPP este considerată ca
rata de schimb de echilibru pe termen lung, dacă o valută are o valoare mai mare decât cea
previzionată de PPP, spunem că valuta este supraevaluată. Dacă ea are o valoare mai scăzută de
PPP, spunem că valuta este subevaluată.
Rata de schimb reală este definită ca preţul relativ al bunului în cele două ţări. Dacă notăm
cu ei, j rata de schimb reală dintre ţara i şi ţara j, avem:

15
 Pi
ei,j= (1.7)
e i, j P j
Pi
Totuşi, PPP spune că = 1. În consecinţă, condiţia PPP absolute spune că rata de
e i, j P j
schimb reală ei,j = 1; dacă rata de schimb reală este egală cu unu, atunci condiţia PPP relative între
două ţări este unu, deci avem aceeaşi putere de cumpărare.

1.2.5 Rata de schimb şi rata dobânzii: Paritatea Ratei Dobânzii (PRD)

În timp ce PPP consideră că nu se aplică principiul arbitrajului pe piaţa bunurilor, paritatea

ratei dobânzii aplică acest principiu la piaţa financiară. Fie Ri rata nominală a dobânzii plătită pe
piaţa financiară a ţării j pentru acelaşi tip de activ liber de risc (de ex. obligaţiuni guvernamentale).
Un investitor are două alternative de investiţie. Mai întâi, el poate investi o unitate pe piaţa
financiară a ţării i în perioada t şi obţine (1+ Ri) în perioada t+1.
1
Cealaltă alternativă este să transforme 1 unitate de i – valută în i , j unităţi de j – valută în perioada
et
t , apoi să investească această cantitate în active pe piaţa financiară a ţării j.
1
În perioada t+1 el va obţine i , j (1+ Ri) care poate fi convertit înapoi în i valută obţinând:
et

eti, 1j i
i , j (1+ R ) unităţi de i – valută.
et
În absenţa arbitrajului, ratele aşteptate ale venitului în ambele cazuri trebuie să fie egale.
Deci,
ete1
i
1+ R = (1+ Ri) (1.8)
et
unde e te1 este rata de schimb aşteptată. Această relaţie defineşte paritatea ratei dobânzii
neacoperite.
Deoarece există o incertitudine privind rata de schimb spot la momentul t+1, riscul nu este
acoperit şi de aici numele de paritatea ratei dobânzii neacoperite.
De notat că
 e t + e te
.
t
e t 1 (1.9)
.

unde e te este deprecierea aşteptată a valutei i în raport cu valuta j.

Apoi, relaţia (9.10) poate fi rescrisă ca
.
et  ee
e j e j e j
1  Ri  t
(1  R j )  (1+ê t )(1+R )=1+ ê t +R + ê t ·R
et
.
e
unde ê = et este rata aşteptată de depreciere a valutei i în raport cu valuta j.
e
t
et
16
Deoarece ê t ·Rj  0 , obţinem:
e

Ri  ê t +Rj
e

De aici avem:
Ri-Rj  ê te (1.10)
Diferenţiala ratei dobânzii (Ri − Rj) este egală, deci, cu rata aşteptată de depreciere a valutei investită
în activul financiar care dă cel mai mare venit. Ar trebui să existe un câştig dintr-o apreciere a
valutei pentru o ţară care are o rată a venitului mai mică la investiţii pentru a compensa venitul său
mai scăzut. Presupunem că ecuaţia (1.10) nu are loc. Mai precis, presupunând că partea stângă a
acestei relaţii este mai mare decât partea dreaptă, oamenii vor dori să investească în activul financiar
din ţara i. Consecinţele sunt acelea că preţul activului din ţara i va creşte, deci rata dobânzii Ri se va
reduce. În acelaşi timp, nimeni nu doreşte să investească în activul din ţara j, deci rata dobânzii Rj va
creşte pentru a atrage investiţii. Mai mult, o cerere curentă mare pentru valuta ţării i face rata de
schimb mai mică pe piaţa spot curentă în timp ce cererea viitoare mare pentru valuta ţării j. Acestea
vor induce o rată de depreciere aşteptată mai mare pentru valuta ţării i. Partea stângă va fi mai mică
în timp ce partea dreaptă va fi mai mare. În final, ele devin egale la echilibru.
Totuşi, ştim că oamenii pot să se protejeze împotriva riscului ratei de schimb utilizând
contractele forward. În acest caz, ecuaţia (1.8) se schimbă în:
Ft ,t 1
1+Ri= (1+Rj) (1.11)
et
unde Ft.t+1 este rata de schimb forward pentru un contract care este încheiat la data t dar valutele vor
fi tranzacţionate la data t+1. În consecinţă, avem
Ri − Rj ≈ f (1.12)
Ft ,t 1  et
unde f = este rata de discount forward a valutei i, deci premiul forward al valutei j (vom
et
presupune că f • Rj ≈ 0 ). Deoarece întregul risc al ratei de schimb este eliminat prin contractul
forward, ecuaţiile (1.11) şi (1.12) sunt denumite condiţiile de paritate a ratei dobânzii acoperite.
Deoarece pieţele financiare au mai puţine fricţiuni decât pieţele bunurilor, paritatea ratei dobânzii
tinde să aibă loc chiar pe termen scurt. De asemenea, este de notat că pentru ţările care adoptă un
regim al ratei de schimb fixate, ê te = f = 0. Ca rezultat, ratele nominale ale dobânzii în acest caz sunt
egale: Ri = Rj .

1.2.6 Paritatea ratei de schimb reale

Condiţia PPP (9.8) şi paritatea ratei dobânzii (1.10) puse împreună implică:
Ri -  e , i  R j   e . j
ri = r j
Deci, ratele reale ale dobânzii în ambele ţări trebuie să fie aceleaşi la echilibrul pe termen
lung. De notat că această condiţie are loc doar când condiţiile PPP şi a parităţii ratei dobânzii au loc.

1.2.7.Regimuri ale ratei de schimb. Funcţionarea sistemului economiei deschise

17
 Până acum am studiat relaţiile dintre nivelele preţurilor, ratele dobânzii şi ratele de schimb.
Totuşi, aceste relaţii singure nu oferă o descriere completă a modului în care rata de schimb este
determinată. Într-o economie închisă, relaţia dintre cantitatea de bani din economia M şi nivelul
preţului P nu este afectată de condiţia PPP. Dar într-o economie deschisă, trebuie să ţinem seama de
această condiţie. Condiţia PPP absolută spune că Pi = ei,j P j , care dă o condiţie suplimentară pe
care nivelul preţului Pi pentru ţara i trebuie să o satisfacă, fără să fie luată în considerare cantitatea
de bani în valută internă. Acum să investigăm relaţia dintre bani şi preţurile interne într-o economie
deschisă. Mai întâi vom considera cazul regimului ratelor de schimb fixate şi apoi cazul regimului
ratelor de schimb flexibile (sau flotante), care sunt două dintre cele mai importante regimuri privind
ratele de schimb. Există însă şi alte regimuri care se află oarecum între cele două regimuri de mai
sus, cum ar fi de exemplu regimul ratei de schimb flotante dirijate.

1.2.7.1.Regimul ratei de schimb fixate

În cadrul regimului ratei de schimb fixate, rata de schimb este stabilită la un anumit nivel.
Deoarece Banca Centrală nu poate obliga oamenii să cumpere şi să vândă valuta la un preţ fixat prin
lege, ceea ce poate face aceasta este să cumpere (vândă) o valută ca răspuns la dorinţa oamenilor de
a vinde (cumpăra) acea valută. Cu alte cuvinte, Banca Centrală absoarbe cererea în exces sau oferta
în exces de valută pentru a menţine preţul valutei străine (deci rata de schimb) constant.
Utilizând regimul ratei de schimb fixate nu înseamnă că rata de schimb nu se poate modifica.
Guvernul poate schimba rata de schimb din timp în timp. Acest lucru este denumit devalorizare sau
reevaluare. Valuta este devalorizată (sau reevaluată) dacă noua sa valoare fixată este mai scăzută
(mai mare) decât valoarea sa precedentă.
O consecinţă majoră a utilizării regimului ratei de schimb fixate este că ţara pierde controlul
asupra propriei sale politici monetare. Cantitatea de bani din economie nu poate fi privită ca un
element liber de alegere când o ţară adoptă un regim al ratei de schimb fixate. Cantitatea internă de
bani va fi deci dependentă de rata de schimb fixată.
Într-adevăr, considerând o ţară (notată cu i) care îşi fixează rata de schimb în raport cu o altă
ţară (marcată acum cu *), din teoria cantităţii de bani avem:
Mi i = Piyi
unde vi este viteza de rotaţie a banilor iar yi este outputul/venitul.
Condiţia PPP spune că:
P
ei,*=
P*
M i i 1
Deci ei,* =  *
yi P
e i ,*  y i  P *
de unde Mi= (1.13)
t
Deoarece toate variabilele din partea dreapta a relaţiei (1.13) sunt în afara controlului Băncii
Centrale, aceasta nu poate aplica politica monetară (Strict vorbind, Banca Centrală poate avea un

18
anumit control asupra ofertei de bani denumit sterilizare, control care are, însă, anumite limite. Vom
discuta mai târziu acest aspect).

1.2.7.2 Regimul ratei de schimb flexibile (sau flotante)

În cazul regimului ratei de schimb flotante, rata de schimb este perfect determinată de
cererea şi oferta de valută pe piaţa valutară competitivă. Condiţia PPP spune că Pi = ei,* P* şi acum
ei,* este liber să fluctueze, fiind determinat de piaţă (guvernul nu are nici o putere să controleze rata
de schimb). Deci Pi nu este mult timp dependent de P* , ca în cazul unui regim al ratei de schimb
fixate. Autoritatea monetară poate acum să determine independent oferta de bani internă, Mi , care
va afecta Pi şi, luând P* ca dat, deci va afecta ei,* prin condiţia PPP. Rata de schimb ei,* este deci
determinată de alegerile autorităţii monetare privind Mi , dându-se valorile lui yi , P* şi Ri (rata
nominală a dobânzii, care la rândul ei este afectată de politica monetară).
De notat că, chiar în cazul regimului ratei de schimb flotante, în care fiecare ţară poate să
promoveze o politică monetară independentă, o rată de schimb flexibilă nu izolează ţara economic
de restul lumii. Condiţia PPP are încă loc, dar acum rata de schimb este liberă să fluctueze şi
guvernul nu pierde controlul asupra politicii sale monetare.

1.2.7.3 Regimul ratei de schimb flotante controlate

În acest caz, rata de schimb este mai întâi determinată de cererea şi oferta de valută pe piaţa
valutară competitivă, dar Banca Centrală poate interveni pe piaţă pentru a preveni o apreciere sau
depreciere prea mare a valutei.

1.2.7.4 Descrierea funcţionării SCED

Subsistemul pieţei valutare (S8 ) constituie subsistemul cu un rol central în cadrul sistemului
cibernetic al economiei deschise. Prin intermediul acestui subsistem fluxurile de intrări de fonduri
provenind din încasările de la export şi investiţii străine sunt transformate din valuta străină în valuta
internă, după cum fluxurile de ieşire de fonduri, reprezentând plăţi ale importurilor efectuate şi
investiţii pe pieţele financiare internaţionale sunt transformate din valută internă în valută străină.
Pentru a-şi realiza aceste funcţii, subsistemul pieţei valutare are o serie de conexiuni cu
celelalte subsisteme cât şi cu restul lumii, care sunt reprezentate în figura 1.6.
Astfel, fluxul material de bunuri şi servicii reprezentând exportul economiei către restul
lumii, este urmat de un flux de fonduri care intră în economie, mai precis pe piaţa valutară, marcat
cu (1). Acesta este exprimat în valută străină (euro, dolari ş.a.), fiind transformat pe piaţa valutară în
valută internă şi transmis apoi către firmele care au realizat exportul prin conexiunea (2).
Pe de altă parte, firmele din cadrul economiei care au făcut importuri le plătesc prin
conexiunea (3) care intră în subsistemul pieţei valutare întrucât fluxul de fonduri reprezentând plata
importurilor este exprimat în valută internă. După ce, pe piaţa valutară, valuta internă este
transformată în valută străină, se constituie un flux de ieşire din economie către restul lumii, notat cu
(4).

19
 Împrumuturile externe făcute de economie, notate cu (5), sunt transmise subsistemului pieţei
monetare prin conexiunea (6) după ce, la fel, sunt transformate din valută străină (în care se face
împrumutul extern) în valută internă. Subsistemul pieţei monetare, care utilizează aceste
împrumuturi, la scadenţa lor, le transformă pe piaţa valutară din nou din valută internă (conexiunea
(7)) în valută străină şi le trimite către restul lumii (conexiunea (8)).
În sfârşit, investiţiile internaţionale intră în economie prin conexiunea (9) care le transferă
mai întâi pe piaţa valutară unde sunt transformate din valută străină în valută internă. Fluxul de
fonduri de investiţii prin conexiunea (10), ajunge pe piaţa de capital, unde acestea sunt utilizate
pentru cumpărarea de active financiare. Dividendele plătite de aceste active care sunt exprimate în
valută internă, ajung din nou pe piaţa valutară prin conexiunea (11) de unde, după transformarea lor
în valută străină sunt trimise către restul lumii prin conexiunea (12).

Figura nr. 1.6

O investiţie în afara ţării poate fi privită ca o parcurgere în sens invers a acestor conexiuni
corespunzătoare investiţiilor externe în economie. Astfel, mai întâi, fluxul de investiţii este transmis

20
prin conexiunea (11) de pe piaţa de capital în subsistemul pieţei valutare pentru a fi transformat din
valuta internă în valuta străină. Apoi, prin conexiunea (12) acest flux de investiţii este trimis către
restul lumii. În urma fructificării investiţiilor respective, fluxul de dividende, exprimat (9) în valută
străină, intră în subsistemul pieţei valutare prin conexiunea (9). După transformarea sa în valută
internă, acest flux este transmis investitorilor din cadrul subsistemului pieţei de capital prin
conexiunea (10).
Subsistemul pieţei valutare (S8) cuprinde, pe lângă piaţa valutară propriu zisă şi instituţiile
care reglementează şi controlează această piaţă, în principal Banca Centrală. În funcţie de regimul
ratei de schimb în care funcţionează economia deschisă respectivă, Banca Centrală poate acea un rol
mai important sau mai puţin important în funcţionarea pieţei valutare.
Astfel, dacă economia funcţionează în regimul ratelor de schimb rigide (fixate), Banca
Centrală asigură, prin mijloace specifice, menţinerea ratei de schimb la o valoare fixată o perioadă
de timp dată. Acest lucru se face prin intervenţia directă a Băncii Centrale pe piaţa valutară, aceasta
vânzând şi cumpărând valută străină atunci când apare tendinţa reevaluării, respectiv a deprecierii
valutei interne în raport cu valuta străină. Din această cauză se înregistrează fluctuaţii în mărimea
rezervelor de valută străină deţinute de Banca Centrală, dar scade riscul ratei de schimb în
tranzacţiile comerciale şi financiare
internaţionale.
În figura 1.7 se reprezintă relaţia dintre Banca Centrală şi piaţa valutară în acest caz.
Dacă economia funcţionează în regimul ratelor de schimb flexibile, intervenţia Băncii
centrale pe piaţa valutară este mult mai slabă, aceasta exercitând în principal un rol de supraveghere.
Rezervele valutare ale Băncii Centrale nu sunt afectate, aceasta urmărind doar evoluţia ratei de
schimb care este dată de raportul dintre cererea şi oferta de valută ce se formează pe piaţa valutară
(figura 1.8)
Între aceste două regimuri, există şi un regim de funcţionare cu rată de schimb dirijată. În
acest caz, Banca Centrală stabileşte un interval (bandă) în care rata de schimb poate să ia valori. Atât
timp cât rata de schimb se menţine în banda respectivă, definită de o limită inferioară şi o limită
superioară a ratei de schimb, Banca Centrală nu intervine. Ea cumpără, respectiv vinde valută atunci
când rata de schimb coboară sub limita inferioară a benzii, respectiv urcă peste limita superioară a
benzii (numită şi zonă-ţintă valutară).

21
Figura nr. 1.7

Figuranr. 1.8

22
 CAP II:MECANISMUL CIBERNETIC DE REGLARE IN ECONOMIA
DESCHISA

Reglarea cibernetică a economiei deschise depinde într-o măsură covârşitoare de modul în

care se stabileşte rata de schimb în economia respectivă. Există, după cum ştim două mari tipuri de
astfel de economii:
(a) economii deschise cu rate de schimb fixate (rigide);
(b) economii deschise cu rate de schimb flexibile (ajustabile).
În primul caz, rata de schimb nominală E este menţinută o perioadă destul de lungă fixă
(constantă) în timp ce, în al doilea caz, rata de schimb nominală fluctuează, ajustându-se permanent
la noile puncte de echilibru dintre cererea şi oferta de valută internă. Modalităţile de reglare în cele
două cazuri sunt foarte diferite, iar efectele pe care le exercită politicile macroeconomice fiscală şi
monetară diferă ca eficienţă atunci când sunt aplicate într-un caz sau altul.5

2.1. Modele monetare

5
Scarlat,Emil,Chirita,Nota,Politici macroeconomica.Teorie si practica,Editura Economica,Bucuresti,1999

23
 În anumite economii deschise mici, Banca Centrală are ca obiectiv menţinerea ratei de
schimb nominale între anumite limite ce definesc ceea ce se numeşte zona-ţintă. Introducerea acestei
zone-ţintă reduce interdicţia puternic întâlnită în cazul economiilor care funcţionează în cadrul
regimului cu rată de schimb fixată, permiţând o anumită flexibilitate a ratei de schimb în jurul unei
parităţi centrale, care se încadrează, însă, între limitele definite de zona-ţintă. În principiu, un astfel
de aranjament reduce intervenţiile Băncii Centrale pentru a menţine rata de schimb nominală la
valoarea fixată, aceasta putând deci creşte sau scădea în limitele date de zonele-ţintă.
Analiza zonei-ţintă a fost utilizată mai ales în cazul ţărilor europene cuprinse în Sistemul
Monetar European care, în cursul anilor 80 a permis fluctuaţii ale ratelor de schimb ale ţărilor
participante cuprinse între 2,25% şi 15% faţă de o paritate centrală (şarpele monetar). Aranjamentul
a fost anulat prin trecerea, începând cu anul 1999 la introducerea monedei unice europene (EURO),
trecere ce s-a finalizat la începutul anului 2002. Totuşi, este posibil ca astfel de aranjamente să fie
aplicabile ratelor de schimb ale ţărilor din afara Uniunii Europene, sau ratei de schimb a euro cu
dolarul american, yenul japonez ş.a.
Analiza zonei-ţintă utilizează un model monetar al unei economii deschise funcţionând într-
un mediu stohastic continuu în timp. În continuare, toate variabilele, cu excepţia ratelor dobânzii vor
fi în expresie logaritmică.6

2.1.1. Modelul monetar continuu

Vom da, mai întâi, o versiune deterministă a modelului după care vom introduce modelul
stohastic. Notaţiile sunt cele obişnuite. Condiţiile de echilibru ale pieţei monetare interne şi
respective internaţionale sunt:
m(t)− p(t) = Φy(t)− αi(t) (2.1)
m* (t)− p* (t) = Φy* (t)− αi* (t) (2.2)
Echilibrul pe piaţa activelor internaţionale este dat de condiţia parităţii ratei dobânzii
neacoperite:
i(t)− i* (t) = e* (t) (2.3)
Modelul este completat cu condiţia PPP de echilibru pe piaţa valutară:
e(t)+ p* (t) = p(t) (2.4)
Din relaţiile (2.1) – (2.4) obţinem:
.
e(t) = f (t)+α e (t) (2.5)
unde f (t) ≡ m(t)− m* (t)−Φ[y(t)− y* (t)] reprezintă variabila „fundamentală” a modelului monetar.
Relaţia (2.5) este o ecuaţie diferenţială de ordinul întâi ce mai poate fi scrisă:
. e (t )  f (t )
e(t )   (2.6)
 
şi care are soluţia
 
1 1
e(t)=   e f ( s ) ds  e t /   e  s /  f ( s ) ds
t s / 

2
(2.7)
t t

6
Scarlat,Emil,Dinamica siatemelor,Editura ASE,Bucuresti,1994
24
 Pentru a transforma modelul monetar determinist într-unul stochastic considerăm că relaţia
(2.3) este de forma:
.
i(t)− i* (t) = Et ( e (t))
celelalte relaţii ale modelului rămânând aceleaşi. Aici Et este operatorul de aşteptare.
Ecuaţia (2.6) devine atunci:
. e(t )  f (t )
Et ( e (t)) - = (2.8)
 
care este o ecuaţie diferenţială stohastică de ordinul întâi.
Soluţia acestei ecuaţii este de forma:

1
 t
e(t ) = e ( t  s ) /  E t [ f ( s )]ds

Pentru a determina e(t) este necesar să specificăm procesul stohastic care descrie evoluţia
variabilei fundamentale f (t). Vom presupune că acesta este un proces de difuzie de forma:
df (t) =ηdt +σdz(t)
unde η şi σ sunt constante iar dz(t) = u dt este procesul Wiener standard.Rezultă atunci că:
s s s

f(s)–f(t)=  df ( )d   dr   dz (r )   ( s  t )  u ( s  t ) (2.9)

t t t

Considerând în (2.9) că variabilele sunt condiţionate de informaţia disponibilă la momentul t,

obţinem prin aplicarea operatorului de aşteptare Et :
Et [f (s)]= f (t)+η (s − t) (2.10)
deoarece Et {σu (s − t)}= 0 , acesta fiind un proces Wiener.
Înlocuim (2.10) în (2.8) şi obţinem:
 t s
1
 t
e(t)= e 
[ f (t )   ( s  t )]ds 

 
1
=  [e
t /
( f  t )  e  s /  ds  e t /  . se  s /  ds ] = (2.11)
t t

=   f (t )

Acest lucru s-a obţinut uşor observând că:

e ds  e t / 
s / 

si

t
 se
s / 
ds   2 e t /  (  1)
t


Soluţia (2.11) arată faptul că rata de schimb e(t) evoluează în timp în raport cu mărimea
fundamentală f (t) care, fiind dată de un proces de difuzie, are o evoluţie aleatoare. Să reţinem, deci,
ecuaţia lui e(t) de forma:

25
 e(t) = f (t)+αη (2.12)
şi să analizăm condiţiile în care Banca Centrală poate menţine acest proces într-o
zonă-ţintă e < e < e .
_


2.1.2 Intervenţia marginală infinitezimală

Pentru menţinerea ratei de schimb e în zona-ţintă definită de cele două limite e

_

şi e ,
autoritatea monetară intervine ori de câte ori rata de schimb atinge una dintre aceste limite într-un
mod care evită ca rata să iasă definitiv din zonă. Pentru eficienţă, autoritatea monetară efectuează o
intervenţie nesterilizată, adică ajustează direct mărimea fundamentală f (t). Atât timp cât rata de
schimb se află în zona-ţintă, autoritatea monetară (în speţă Banca Centrală) nu face nimic şi permite
variabilei fundamentale f (t) să urmeze procesul de difuzie conform relaţiei df (t) =ηdt +σdz(t). Dar,
în momentul în care rata de schimb atinge una dintre limite, Banca Centrală intervine prin
schimbarea tipului de proces stochastic pe care îl urmează f (t).
Vom presupune că rata de schimb este funcţie invariantă temporal de variabila fundamentală,
deci:
e(t) = G[f (t)] (2.13)
Funcţia G[•] are proprietăţile specificate de lema lui Ito putem, deci, scrie că:
2
de(t)=dG[f(t)]=G’[f(t)] df(t) + G”[f(t)]d=
2
2
= G’[f(t)][dt  dz (t )]  G"[ f (t )] (2.14)
2
deoarece df (t) =ηdt +σdz(t).
Utilizând operatorul de aşteptare Et avem:
2
Et[de(t)]= G ' [ f (t )dt  G"[ f (t )]dt
2
Împărţim această expresie la dt:
. 2
e(t )]  G '[ f (t )]  G"[ f (t )]
Et[ 2 (2.15)
Înlocuim acum (2.13) şi (2.15) în relaţia (2.8) şi obţinem o ecuaţie
diferenţială de ordinul doi în G:

G"[ f (t )] 

2
G '[ f (t )] dt 
 2

(2.16)

Soluţia generală a ecuaţiei (2.16) este de forma:

26
 G[f (t)] =ηα + f (t)+ Ae 1 f ( t )  Be 2 f ( t ) (2.17)
unde:
 2 2
1    0
 2
  2
4

 2 2
2     0.
 2
  2
4

Determinarea constantelor A şi B necesită informaţie suplimentară. Acest lucru rezultă

observând că între f (t) şi e(t) există o relaţie bijectivă, ceea ce înseamnă că mărimilor e
_

şi e ale
_
funcţiei e(t) le corespund valorile fundamentale[f , f ] ale lui f (t).
Deci când e(t) îşi atinge limita superioară e

, Banca Centrală intervine pentru a preveni ca
e(t) să treacă dincolo de aceasta. Doar intervenţii infinitesimal de mici sunt necesare.
În cursul unei astfel de intervenţii, de = 0 şi, din (2.17) avem:
_  

G '[ f ]  1  1 Ae 1 f  2 Be 2 f (2.18)

Similar, atunci când e(t) îşi atinge limita inferioară e


, de = 0 şi
1 f 2 f
G '[ f ]  1  1 Ae 
 2 Be 
(2.19)


Din (2.18) şi (2.19) determinăm A şi B:

 2 f
e 2 f  e 

A=  
0
( 1 f  2 f ) ( 1 f  2 f )
1 [e 
e 
]
 1 f
e 1 f  e 

B=  
0
( 1 f  2 f ) ( 1 f  2 f )
 2 [e 
e 
]


Semnele lui A şi B se determină utilizând faptul că λ1 > 0 şi λ 2 < 0 , astfel încât e 1 ( f  f ) > e



2 ( f  f ) . De aici rezultă că termenul din paranteza dreaptă de la numitor este pozitiv.


Soluţia se simplifică dacă facem anumite ipoteze de simetrie. Astfel, să presupunem că nu

avem deplasare a variabilei fundamentale, deci η = 0 . Acest lucru implică λ1 = −λ 2 = λ > 0 . Apoi,

centrăm regiunea de admisibilitate a variabilei fundamentale f (t) în jurul lui zero, astfel că f = −
f şi B = −A > 0 .


Soluţia (2.17) devine atunci:

27
 G[ f (t)] = f (t)+ B[e  f (t ) − eλf (t )]
unde:
2

 2
 

e  f  e  f
B=  

 [e 2  f  e  2  f ]

În reprezentarea grafică din figura 2.1 se arată relaţia dintre rata de schimb e(t) şi variabila
fundamentală f (t) în condiţiile intervenţiei marginale infinitezimale. Soluţia fără intervenţie, e(t) = f
(t), în caz A = B = 0 constituie punctul de reper şi este dată de linia de 45 o . Se observă că G[ f (t)]
este o curbă în “S” care se află sub linia e(t) = f (t) pentru valori pozitive ale lui f (t) şi deasupra
liniei e(t) = f (t) pentru valori negative ale lui f (t).

Figura nr. 2.1

.
Din relaţia (2.8) se observă că E( e ) < 0 atunci când f > 0 şi invers. Acest lucru înseamnă că
participanţii la piaţa valutară se aşteaptă ca rata de schimb să descrească atunci când ea are o valoare
superioară parităţii centrale şi să crească atunci când ea are o valoare inferioară parităţii centrale.
Aşa se explică de ce rata de schimb este mai puţin volatilă dacă are o evoluţie dirijată decât dacă
este lăsată să fluctueze liber. Întrucât participanţii la piaţă se aşteaptă ca autoritatea monetară să
intervină atunci când rata de schimb se apropie de o anumită limită (superioară sau inferioară),
aşteptările lor privind viitoarea intervenţie temperează mişcările curente ale ratei de schimb. Acest
lucru poartă numele de efectul Lunii de miere (Honeymoon).

2.1.3 Intervenţia directă a Băncii Centrale

28
 O altă modalitate de intervenţie a Băncii Centrale asupra ratei de schimb este cea discretă.
Acum autoritatea monetară intervine plasând variabila fundamentală înapoi la mijlocul zonei-ţintă

după ce una dintre limite a fost atinsă. Deoarece lăţimea zonei este β= f  f , rezultă că această


 
intervenţie duce variabila fundamentală la valoarea f  f  . O astfel de intervenţie produce un
2
salt discret în valoarea lui f, fapt ce face ca Banca Centrală să piardă o parte din rezerva sa

internaţională de valută străină când este atins f şi să câştige rezerve când f este atins.7
~  ~ 2 f
Notând A  Ae 1 f şi B  Be  , soluţia (9.269) poate fi scrisă ca funcţie explicită de

limitele f şi f .

Punem din nou condiţiile de simetrie η = 0 şi. f = - f Rezultă că:
2
1  2    0
 2
şi
~ ~
B A0
Utilizând aceste lucruri putem scrie :
 ~  ( f  f ) 

G(f| f , f )  f  B[e 
 e  ( f  f ) ] (2.20)

~
Pentru a determina constanta B vom considera că, la momentul iniţial t0 ,rata de schimb e(t)
corespunde unei variabile fundamentale f (t) aflată la limita sa superioară, deci:
   ~
 
e(t0)=G( f | f , f )  f  B[e  1] (2.21)


Participanţii la piaţă ştiu că la momentul următor Banca Centrală va face f = 0 . Rezultă că:

E t 0 e(t0+dt)=e(t0+dt)=G(0| f , f )=0


Pentru a menţine echilibrul cu piaţa de capital internaţională, condiţia parităţii dobânzii

neacoperite trebuie să aibă loc şi la t0 . Deprecierea aşteptată a ratei de schimb la momentul t0
trebuie să fie finită, ceea ce înseamnă că nu pot apărea salturi în traiectoria temporală a ratei de
schimb. Deci:
lim e(t 0  t )  e(t 0 )
t o

ceea ce implică imediat că

e(t0) = e(t0 + dt) = 0
Normalizând expresia (2.21), punem e(t0) = 0 şi obţinem imediat:
~ 
B .
2[e   1]

7
Andre,Ana,Cibernetica macroeconomica,Editura ASE,2007

29
  
Dar, deoarece e(t0 + dt) = G(0| f , f )=0 şi e(t0) = G(0| f , f )=0, există cel puţin două valori
 

ale lui f care dau aceeaşi valoare a lui e, fapt ce ar însemna că funcţia G nu mai este bijectivă. De
 
fapt, funcţia G îşi atinge extremele e şi e 
înainte ca f să atingă f şi f , ea având forma
reprezentată în figura 2.2.

Figura nr. 2.2


Pe măsură ce f (t) se apropie de f , devine din ce în ce mai probabil ca Banca Centrală să
intervină, aducând rata de schimb la paritatea sa centrală. Acest lucru este încorporat în aşteptările

participanţilor la piaţă. Când f este suficient de apropiat de f , efectul aşteptărilor devine dominant,

astfel că mişcarea ulterioară a lui f către f determină o scădere a ratei de schimb. Pentru o variaţie

dată a lui f (t) între [ f , f ], rata de schimb în condiţiile intervenţiilor discrete înregistrează o
volatilitate mai redusă decât în condiţiile intervenţiilor infinitezimale.

2.1.4 Colapsul zonei-ţintă valutare

Zona-ţintă poate fi menţinută un timp nedefinit în condiţiile intervenţiilor infinitezimale

deoarece rezervele internaţionale ale Băncii Centrale, IR sunt afectate foarte puţin. Totuşi, dacă
avem un regim funcţionând în condiţiile intervenţiilor discrete, poate să apară un eventual colaps.
Banca Centrală are un volum finit de rezerve internaţionale care poate fi, eventual, epuizat.
Problema cu care se confruntă, în acest caz, Banca Centrală poate fi formulată în modul
următor. Presupunem că, iniţial, aceasta deţine rezerve valutare de IR dolari. Ea pierde un dolar ori

de câte ori este atins f şi câştigă un dolar ori de câte ori este atins f . După intervenţie, f este

plasat la mijlocul intervalului [ f , f ] unde rămâne conform ecuaţiei de difuzie df (t) =σdz(t) până
când o altă intervenţie este necesară.

30
 Fie L evenimentul că Banca Centrală eventual pierde toate rezervele, G evenimentul că ea
câştigă 1 dolar printr-o intervenţie particulară şi Gc evenimentul că ea pierde un dolar printr-o
 1
intervenţie particulară. În prima etapă, probabilitatea ca f să atingă f este egală cu . Deci P(Gc )
2
1 1
= . În consecinţă, şi P(G)=1- P(Gc )= .
2 2
Rezultă că înainte de terminarea primei etape, probabilitatea ca rezervele de valută ale Băncii
Centrale să ajungă la zero este:
1 1
Pr (L)= Pr ( L | G )  Pr ( L | G c ) (2.22)
2 2
Această relaţie este adevărată după prima etapă şi după orice etapă atât timp cât Banca
Centrală are cel puţin un dolar în rezervele sale valutare.
Fie pj probabilitatea condiţionată ca rezervele să devină eventual zero dacă nivelul actual al
rezervelor este de j dolari. Pentru orice j ≥ 1 putem exprima relaţia (9.274) ca o ecuaţie cu diferenţe:
1 1
pj= p j 1  p j 1 (2.23)
2 2
cu p0 = 1. Într-adevăr, dacă p0 = 1 atunci rezervele au fost epuizate. Dacă j =1, există o probabilitate
1 1
de ca rezervele să fie epuizate la următoarea intervenţie şio probabilitate de ca Banca
2 2
Centrală să câştige 1 dolar şi să continue să intervină, moment în care va fi o probabilitate de p2 ca
1 1
rezervele să fie epuizate. Deci, pentru j = 1, p1= po+ p2. Continuând în acest fel ajungem la
2 2
relaţia (9.275).
Soluţia acesteia se obţine uşor prin iteraţii succesive:
p2=2p1-1
p3=3p1-2
:
:
pk=kp1-(k-1)
sau in general, pentru k  2
pk=1-k(1-p1) (2.24)
Deoarece pk este o probabilitate, ea nu poate depăşi 1. Atunci, din (2.24) obţinem:
p 1
p1=1+ k   1 cand k  
k k
Din (2.24) rezultă atunci că, după un număr suficient de mare de intervenţii pe piaţa valutară,
pk = 1 deci Banca Centrală îşi va epuiza rezervele de valută internaţională.

2.2. Reglarea economiei cu rate de schimb rigide (fixate)

În aceste economii deschise ratele de schimb sunt menţinute relative constante. Din această
cauză, rata de schimb nu poate fi utilizată ca un instrument de reglare, rămânând doar posibilitatea

31
utilizării instrumentelor fiscale (cheltuielile guvernamentale, rata fiscalităţii etc.) sau monetare
(oferta de bani) pentru a putea realiza echilibrul macroeconomic general.
Să examinăm, mai întâi, cazul utilizării unor instrumente de politică fiscală, să spunem
cheltuielile guvernamentale. Acestea determină, după cum ştim, deplasări ale curbei IS. În funcţie de
efectele acestor politici asupra venitului Y putem avea politici fiscale expansioniste, care duc la
creşterea lui Y, respective politici fiscale restrictive, care determină reducerea venitului Y.
Pentru a fixa ideile, să considerăm cazul politicilor fiscale expansioniste, de exemplu o
creştere a nivelului cheltuielilor guvernamentale. În acest caz, ştim că deplasarea curbei IS se va face
către dreapta şi în sus. Această deplasare se poate face în două situaţii: o situaţie în care curba LM
are panta mai mare decât curba BP (figura 2.3a) şi o altă situaţie în care curba BP are panta mai
mare decât curba LM (figura 2.3b).

Figura nr. 2.3

Deplasarea curbei IS spre dreapta, din poziţia IS0 în noua poziţie IS1 , ca urmare a creşterii
cheltuielilor guvernamentale, determină o creştere a ratei interne a dobânzii de la r0 la r1 , deci o
îmbunătăţire a soldului contului de capital (CK>0), dar şi o creştere a venitului de la Y 0 la Y1 , ceea
ce înseamnă o deteriorare a soldului contului curent (CC<0). Rezultatul net al acestor efecte, deci
soldul balanţei de plăţi BP, depinde de pantele curbei LM şi BP. Astfel, dacă noul punct de
intersecţie, B dintre curbele IS şi LM se află în semiplanul superior curbei BP (ca în figura 2.3a),
atunci vom avea un excedent al soldului BP (deci BP>0), iar dacă acest punct se află în semiplanul
inferior curbei PB (ca în figura 2.3b), atunci vom avea un deficit al soldului BP (deci BP<0).
Rezultă de aici că reglarea economiei deschise utilizând instrumente ale politicii fiscale are
rezultate incerte, acestea depinzând de pantele relative ale curbelor LM şi BP, care sunt greu de
controlat în practică. De aceea, politicile fiscale nu sunt recomandate în proiectarea modalităţilor de
reglare a economiilor deschise cu rate de schimb rigide.
Să analizăm, în continuare, efectele politicilor monetare în astfel de economii. Acestea
presupun utilizarea unor instrumente cum ar fi operaţiile pe piaţa deschisă, modificarea ratei
dobânzii de refinanţare sau a necesarului de rezerve obligatorii, prin care Banca Centrală creşte sau
reduce oferta de bani pe piaţa monetară.
32
 În primul caz vorbim despre o politică monetară expansionistă iar în al doilea caz despre o
politică monetară restrictivă.
Să analizăm ce se întâmplă într-o economie deschisă cu rată de schimb fixată dacă este
iniţiată o politică monetară expansionistă.
Aceasta presupune deplasarea curbei LM către dreapta jos ca în figura 2.4.

Figura nr. 2.4

Noul punct de intersecţie al curbelor IS şi LM1 (punctul C în figură) corespunde unei scăderi
a ratei interne a dobânzii de la r0 la r1 , ceea ce determină o deteriorare a soldului contului de capital,
(deci CK<0). Rezultă, deci, că indiferent de raportul relativ al pantelor curbelor LM şi BP, politica
monetară expansionistă determină un deficit al soldului balanţei de plăţi BP.
În schimb, o politică monetară restrictivă, care determină deplasarea curbei LM către stânga
sus, ca în figura 2.5, va determina un excedent al soldului balanţei de plăţi externe BP.

Figura nr. 2.5

Să analizăm, în continuare, mai în amănunt, ce se întâmplă în cazul aplicării politicilor

monetare pentru reglarea unor economii deschise care funcţionează în regimul ratelor de schimb

33
rigide. Ştim că în economie, baza monetară M0 constă din valuta naţională aflată în circulaţie, Cu, la
care se adaugă rezervele intermediarilor financiari păstrate la Banca Centrală, R. Aceste elemente
constituie pasivele balanţei Băncii Centrale. Elementele de activ ale lui M0 sunt create atunci când
Banca Centrală achiziţionează valută străină şi aur, care constituie rezerva internaţională, IR, precum
şi când acordă credite interne celorlalte bănci sau guvernului, DC. Creditele interne DC sunt deci
împrumuturi ale Băncii Centrale pentru care aceasta primeşte dobânda de refinanţare sau obligaţiuni
guvernamentale (dacă este împrumutat guvernul).
În esenţă, activele sunt egale cu pasivele, deci:
M = Cr
0   = IR   DC

active pasive

Se observă că dacă Banca Centrală promovează o politică monetară expansionistă,

presupunând IR constant, atunci creditul intern DC va creşte
Oferta de bani M şi masa monetară M0 sunt legate prin relaţia:
M = mM0 = m(Cr + R)
unde m este multiplicatorul monetar. Din relaţia de balanţă dintre active şi pasive, avem că:
M = m(IR + DC)
Funcţia cererii de bani este de forma:
MD = Φ(y, R) = ky
deci cererea de bani M D depinde doar de venitul real y şi nu depinde de ratanominală a dobânzii, R.
Condiţia de echilibru pe piaţa monetară este:
M
MD
P
de unde
P=M/MD.
Din condiţia legea unui singur preţ ştim însă că:
P M
e= *  D *
P M P
Logaritmând, obţinem:
lne = lnM − lnMD − ln P*
Diferenţiind această relaţie în timp avem:
. . . .
e M M D P*
  
e M M D P*
Dar:
.
. . .
M mI R  mD C

M M
Iar:
. .
MD = y
MD y
. 
Să notăm, în continuare, pentru variabilele de tip ritm, X / X  X .Atunci:

34
 .
. .
ê= mI R  mD C +ŷ+ 
 *
(2.25)
M


Vom presupune că nivelul outputului şi nivelul preţurilor externe sunt date, deci ŷ şi  sunt
constante. Să vedem ce se întâmplă dacă Banca Centrală duce o politică monetară expansionistă
prin, să spunem, cumpărarea de obligaţiuni guvernamentale pe piaţa deschisă.
Deoarece am presupus că outputul rămâne constant, cererea de bani MD este şi ea constantă.
Deci va apare o ofertă de bani în exces. Oamenii nu vor mai dori să deţină valută internă. Ei vor
transforma, atunci, valuta internă în valută străină pe piaţa valutară. Deoarece rata de schimb este
fixată, Banca Centrală va trebui să satisfacă această cerere în exces de valută străină utilizând
rezervele sale internaţionale pentru a cumpăra valută internă. În final, la un nou echilibru, rezervele
internaţionale ale Băncii Centrale vor descreşte cu aceeaşi cantitate cu care a crescut creditul intern.
Se observă, atunci, că baza monetară va descreşte la acelaşi nivel ca cel dinaintea aplicării politicii
monetare expansioniste. Acest lucru contrastează cu ceea ce am afirmat anterior privind posibilitatea
aplicării politicilor monetare în economii deschise cu rate de schimb fixate. Dar trebuie amintit
faptul că outputul este considerat constant, ceea ce face ca efectul acestuia asupra ofertei de bani să
fie neglijat. Analiza de mai sus priveşte doar efectele pe piaţa valutară.
Totuşi, dacă Banca Centrală nu doreşte ca baza monetară M0 să descrească la nivelul anterior
celui aplicării politicii monetare expansioniste, ea va trebui să utilizeze din nou operaţiile pe piaţa
deschisă. Această activitate prin care Banca Centrală încearcă să izoleze cantitatea de valută internă
de schimbările care au loc în baza monetară se numeşte sterilizare. De notat, totuşi, că Banca
Centrală are resurse limitate (de exemplu, obligaţiunile guvernamentale) care pot fi utilizate în
operaţiunile pe piaţa deschisă, deci nu poate face mereu sterilizarea.
Dacă rezervele internaţionale IR ale Băncii Centrale ating un nivel prea scăzut, ea nu mai
poate vinde valută străină la acelaşi nivel al ratei de schimb. În consecinţă, va avea loc o
devalorizare a valutei naţionale, ceea ce înseamnă că mai multă valută internă este utilizată pentru a
cumpăra aceeaşi cantitate de valută străină. Totuşi, existând această posibilitate de devalorizare,
economiile cu regim al ratei de schimb rigide sunt vulnerabile la atacuri speculative şi crize valutare.
Avantajul principal al unui astfel de regim constă în absenţa riscului ratei de schimb,
deoarece aceasta este fixată.
Astfel, se reduc costurile tranzacţionale legate de hedgingul împotriva riscului ratei de
schimb şi sunt favorizate comerţul internaţional şi investiţiile străine în economie.8

2.3. Reglarea economiei cu rată de schimb flexibilă

Până acum am presupus că rata de schimb E este fixată, deci ea nu este implicată în
procesele de reglare pentru ajustarea economiei la un nou echilibru. În continuare, vom considera o
economie care funcţionează în regimul ratelor de schimb flexibile, ceea ce face ca efectele politicilor
8
Scarlat,Emil,Chirita,Nora,Cibernetica Sistemelor Economice,Editura ASE,Bucuresti,2003

35
monetare şi fiscale să se schimbe radical, aceste efecte putând fi chiar amplificate sau moderate prin
utilizarea ca instrument de reglare a ratei de schimb.
Ca şi mai sus, vom analiza mai întâi efectul politicilor fiscale şi apoi pe acela al politicilor
monetare.
În cazul politicilor fiscale expansioniste aplicate economiilor cu rate de schimb flexibile,
efectul depinde, ca şi în cazul economiilor cu rate de schimb rigide, de pantele curbelor LM şi BP. În
figura 2.6 sunt prezentate cele două cazuri posibile, unul în care panta curbei BP este mai mare decât
cea a curbei LM (figura 2.6 a) şi celălalt în care panta curbei BP este mai mică decât cea a curbei
LM (figura 2.6 b).

Figura nr. 2.6

Economia este, iniţial, în punctul de echilibru A, aflat la intersecţia celor trei curbe IS, LM şi
BP. Acestui punct îi corespunde un nivel al venitului Y0 şi o rată internă a dobânzii r0 .
Politica fiscală expansionistă determină deplasarea curbei IS din poziţia IS0 în poziţia IS1 .
Noul punct de intersecţie al curbelor IS şi LM este B, care se află în semiplanul inferior curbei BP.
Drept urmare, pe piaţa valutară va apare un deficit de valută străină sau, acelaşi lucru, o ofertă în
exces de valută internă. Aceasta se datorează faptului că importatorii au nevoie de mai multă valută
străină pentru a plăti importurile sporite determinate de creşterea outputului de la Y0 la Y1 şi, deci,
deprecierii soldului contului curent (CC>0).
Oferta în exces de valută internă deplasează curba ofertei de valută a pieţei valutare către
dreapta jos, determinând o depreciere a ratei de schimb E. Această depreciere determină o nouă
deplasare a curbei IS, de la IS1 la IS2 (datorită creşterii cheltuielilor guvernamentale care include şi
importuri plătite acum cu o cantitate mai mare de valută internă), dar şi o deplasare a curbei BP, de
la BP0 la BP1 (datorită acţiunii simultane pe care o exercită deteriorarea contului curent, CC şi
îmbunătăţirea contului de capital, CK). Aceste deplasări vor continua până când cele două curbe, IS
şi BP se intersectează într-un punct C aflat pe curba LM (vezi figura 2.6a). Punctul C este un nou
echilibru macroeconomic general pentru economia deschisă deoarece piaţa bunurilor este la
echilibru (B se află pe curba IS), piaţa financiară este la echilibru (C se află pe curba LM) iar balanţa
de plăţi externe este echilibrată (C se află pe curba BP).

36
 În concluzie, dacă panta curbei BP este mai mare decât cea a curbei LM, atunci o depreciere
a ratei de schimb E amplifică efectul unei politici financiare expansioniste, determinând o creştere a
nivelului acestuia peste nivelul ce s-ar obţine fără această depreciere.
Se poate arăta uşor, utilizând figura 2.6b că, dimpotrivă, atunci când panta curbei LM este
mai mare decât panta curbei BP, politica fiscală expansionistă este mai puţin eficientă, conducând la
o atenuare a nivelului outputului Y, în condiţiile unei aprecieri a ratei de schimb E.
Să analizăm, în continuare, efectul unei politici monetare expansioniste. Să luăm cazul unei
economii cu mobilitate imperfectă a fluxurilor de capital (figura 2.7).
Economia se află, iniţial, într-un punct de echilibru general A, determinat de intersecţia celor
trei curbe IS, LM şi BP. O politică monetară expansionistă va deplasa curba LM de la LM0 la LM1 .
Pe piaţa valutară apare o ofertă în exces de valută internă, ceea ce conduce la o depreciere a ratei de
schimb E. Drept urmare, atât curba IS cât şi curba BP se vor deplasa către dreapta până când se
atinge un nou echilibru macroeconomic general pe curba IS de exemplu în punctul B.
Rezultă, deci, că efectul politicii monetare expansioniste este amplificat printr-o depreciere a
ratei de schimb E, conducând la un nivel mai înalt al venitului Y, care creşte de la Y0 la Y1 .

Figura nr. 2.7

Să considerăm şi cazul unei economii deschise cu mobilitate perfectă a capitalului, deci în

care curba BP este orizontală (figura 2.8).

37
 Figura nr. 2.8

O politică monetară expansionistă deplasează curba LM de la LM0 la LM1 , ceea ce va

determina o depreciere a ratei interne a dobânzii r în raport cu rata internaţională r*. Aceasta va
duce la un flux de capital spre pieţele financiare internaţionale, deci va creşte oferta de valută
internă deoarece, pentru investiţiile pe pieţele internaţionale de capital este necesară valuta străină.
Rata de schimb E, în aceste condiţii, se va deprecia, ducând la o deplasare a curbei IS, de la
IS0 la IS1 unde se stabileşte un nou echilibru macroeconomic general în punctul B. Rata internă a
dobânzii r devine din nou egală cu rata internaţională a dobânzii, r* .
În acest caz, politica monetară expansionistă are o eficienţă maximă, ducând la cea mai mare
creştere a venitului Y, determinată de creşterea ofertei de bani.
În cazul economiilor deschise cu rate de schimb flexibile, rata de schimb este complet
determinată de piaţa valutară. Banca Centrală nu intervine pe această piaţă pentru a cumpăra sau
vinde valuta străină. Deci schimbările în rezerva internaţională, IR sunt nule. Atunci IR=0. Din
ecuaţia (2.25) avem:
. .

ê= m( D C ) -ŷ-  *= M - ŷ-  * (2.26)
 

M M
Dacă nivelul outputului şi al preţurilor externe sunt considerate constante, atunci o politică
.
monetară expansionistă a Băncii Centrale ( D C > 0 ) va determina o creştere a ofertei de bani
întrucât cererea de bani este constantă în condiţiile outputului menţinut constant. Oferta în exces de
valută internă face banii mai ieftini pe piaţa valutară, deci rata de schimb E se va deprecia.
Principalul avantaj al economiilor cu regim al ratei de schimb flexibile este că posibilitatea
atacurilor speculative şi a devalorizărilor este înlăturată. Pe de altă parte, rata de schimb pe piaţa
valutară poate fi foarte volatilă. Riscul ratei de schimb creşte, ceea ce măreşte costurile
tranzacţionale şi face mai costisitoare schimburile comerciale internaţionale şi investiţiile pe piaţa
financiară internaţională.9

9
Scarlat,Emil,Chirita,Nora,Cibernetica Sistemelor Economice,Editura ASE,Bucuresti,2003
38
 CAPITOLUL III. MODELUL IS-LM

3.1.Prezentarea generală a modelului IS – LM

Modelul IS-LM este cunoscut în literatura de specialitate ca exprimând “esenţa

macroeconomiei moderne”. Modelul IS-LM studiază interacţiunea dintre piaţa bunurilor şi piaţa
monetară, precum şi modalitatea de determinare a ratelor dobânzii şi rolul lor în ciclul de afaceri,
tinând cont de efectele pe care politica monetară le are asupra venitului naţional. Acest model
menţine nivelul preţurilor constant, considerând că acesta nu reacţioneză la modificările cererii
agregate.Modelul determina atât nivelul PIB-ului cât şi al ratei dobanzii cărora le corespund un
echilibru pe piaţa bunurilor şi piaţa monetară.
Acest model continuă să fie folosit si astăzi, aproape dupa 70 de ani de la crearea sa,
deoarece oferă o analiză simplă şi corespunzătoare a efectelor politicilor monetare şi fiscale asupra
cererii agregate şi ratei dobânzii.
Termenii IS şi LM sunt reprezentările prescurtate a relaţiei dintre investiţii şi economii pe
de o parte (IS - Investment=Saving) şi respectiv cererea si oferta de bani pe de altă parte (LM -
Money Demand=Money Supply). Articolul care a introdus acest model a fost ”Mr. Keynes and the
Classics: A Suggested interpretation”, Econometrica in aprilie 1937 de catre J. R. Hicks, fiind bazat
pe renumita carte a lui John Maynard Keynes: The General Theory of Employment,Interest and
Money, publicată in 1936.10

10
Radu, Stroe,Modelarea deciziei financiare,Editura ASE,2002

39
 Modelul IS – LM arată legăturile existente între sectorul bunurilor şi serviciilor şi sectorul
monetar, legătura ce există între pieţele bunurilor şi cea a activelor financiare.
Variabilele de bază ce fac legătura dintre pieţe sunt venitul şi rata dobânzii.
Teoria macroeconomică modernă (neokeynesianismul) are drept punct fundamental modelul
IS – LM deoarece acesta oferă un instrument simplu şi puternic de analiză a efectelor politicilor
fiscale şi monetare asupra cererii producţiei şi a ratei dobânzii.

3.2.Piaţa bunurilor şi curba IS

Funcţia IS reprezintă sectorul real al economiei şi explică mecanismul de funcţionare.

Curba IS arată legătura ce există între ratele dobânzilor şi nivelul outputurilor pentru care
cheltuielile planificate egalează venitul.
Cu alte cuvinte, curba IS arată combinaţia de venit naţional şi rate ale dobânzilor pentru care
investiţiile planificate sunt egale cu acumulările planificate. Curba IS poate fi determinată atât grafic
cât şi analitic. În figura 3.1 este ilustrată reprezentarea grafică a acesteia utilizându-se 4 cadrane.
Citirea figurilor se efectuează în sens opus acelor de ceasornic, de la (a) la (d).

Figura nr. 3.1

Cadranul (a) prezintă legătura dintre investiţii şi rata dobânzii, respectiv cererea de capital,
sau curba eficienţei marginale a capitalului.
Cadranul (b) reprezintă condiţia de echilibru, respectiv Economii = Investiţii (S = I), iar
geometric este reprezentat de prima bisectoare.

40
 Pe cele două axe sunt prezentate cererea de investiţii corespunzătoare cu cea din (a) şi
acumularea necesară acoperirii acestei cereri de investiţii la echilibru. Cum ne situăm pe prima
bisectoare, ce formează un unghi de 450 cu axele, atunci obţinem S = I.
În cadranul (c) sunt descrise funcţiile de acumulare. Se presupune că economiile au o
legătură directă cu venitul astfel încât panta acestor funcţii este pozitivă, iar panta acesteia depinde
de înclinaţia marginală către economisire (MPS). Echilibrul obţinut în (b) pentru economii este
proiectat în (c) şi astfel vom obţine venitul naţional necesar generării nivelului corespunzător de
economii pentru realizarea echilibrului.
Cadranul (d) prezintă curba IS. Pe cele două axe avem venitul (Y) care corespunde celui din
cadranul (c) şi rata dobânzii ce corespunde cadranului (a). Deci, proiecţia cadranelor (c) şi (a) în
cadranul (d) conduce la un punct unic de echilibru, respectiv combinaţia de rate de dobânzi şi venit
naţional ce determină egalitatea dintre acumularea planificată şi investiţiile planificate, respectiv
curba IS. Punctele A şi B ale curbei IS s-au identificat prin mecanismul prezentat mai sus.
Cheltuielile publice pot fi uşor ataşate modelului prin adăugarea lor orizontală în cadranul
(a), la curba MEC, ceea ce va genera o deplasare către dreapta a acestei curbe cu G unităţi, respectiv
va fi I + G.
Pentru a descrie influenţa modificării impozitelor vom începe cu cadranul c, în care curba
acumulării se va deplasa către dreapta cu T, respectiv va deveni S + T.
În nici unul din cele două cazuri analiza fundamentală nu este modificată, iar curba IS va
conţine şi cheltuielile publice precum şi impozitele corespunzătoare.
Modificarea pantei curbei IS depinde de:
• Elasticitatea investiţiilor în raport cu dobânda. Cu cât investiţia este mai senzitivă la rata
dobânzii, cu atât IS tinde către orizontală;
• Înclinaţia marginală către economisire (MPS). Cu cât MPS este mai mare, cu atât IS tinde
către verticală (este mai înclinată);
• Rata de impozitare. Creşterea ratei de impozitare conduce la rotirea curbei IS către stânga
(se apropie de orizontală) în timp ce scăderea ratei de taxare roteşte către dreapta curba IS (tinde
spre verticală).
Deplasările curbei IS rezultă din:
• Modificarea cheltuielilor publice (G). O creştere a cheltuielilor publice va deplasa curba IS
la dreapta, în timp ce o readucere a lor o va deplasa către stânga;
• Modificarea volumului absolut al impozitelor (T). O creştere a impozitelor va deplasa curba
către stânga, în timp ce o scădere a acestora o va deplasa către dreapta.
Curba IS (Investment – Saving, Investiţii – Acumulare) descrie sectorul real, sectorul
bunurilor şi serviciilor din economie şi reprezintă echilibrul în condiţiile în care cererea agregată de
bunuri şi servicii este egală cu oferta agregată (pentru orice punct al curbei), respectiv AD = Y.
De asemenea, se poate determina curba IS analitic, utilizând condiţia de echilibru pe piaţa
bunurilor şi serviciilor.11

11
Moisa,Altar,Modelul IS-LM,Editura ASE,2003

41
 Cererea agregată (AD) este: AD = C + I + G, astfel:
   
Y  C  c TR  c(1  t )Y  I  br  G sau
       
Y= A c Y  br cu A  (C  c TR  I  G ) iar c  c (1  t )
Din aceasta relatie rezulta forma simplificata a curebei IS:
 1
(IS): Y=  G ( A br ) , cu  G  (3.1)
1  c (1  t )

Analiza acestei ecuaţii confirmă afirmaţiile anterioare:

1) Dacă investiţiile sunt puternic senzitive în raport cu rata dobânzii, atunci coeficientul b
este mare, iar curba IS este aplatizată (se apropie de orizontală). În consecinţă modificări mici ale
ratei dobânzii conduc la modificări mari ale venitului. Reciproc, pentru un coeficient b mic
(corespunzător unei senzitivităţi reduse), curba IS tinde către verticală, respectiv modificările ratei
dobânzii nu au o influenţă prea mare asupra outputului.

2) O deplasare mare a cheltuielilor autonome A conduce de asemenea la o modificare mare
a nivelului de echilibru al venitului. Astfel, puterea publică poate influenţa nivelul venitului naţional
(Y) prin intermediul instrumentelor de politică fiscală G şi TR.

Analog deplasării lui A se vor comporta şi componentele sale, respectiv o creştere a
cheltuielilor publice (G) sau a transferării lor (TR) deplasează curba IS către dreapta. Dimensiunea
deplasării depinde de mărimea multiplicatorului. O reducere a (G) sau (TR) deplasează curba IS
către stânga.
3) Nivelul venitului depinde şi de multiplicatorul αG. Cu cât este mai mare acest
multiplicator, cu atât mai mult va creşte venitul. Mărimea multiplicatorului depinde de înclinaţia
marginală către consum (MPC) şi de rata de impozitare (t). O creştere a lui t conduce la reducerea
multiplicatorului. Evident, o rată de taxare ridicată va conduce la un venit disponibil redus şi de aici
şi acumulări reduse, deci o curbă IS ce tinde să fie orizontală.
4) Din relaţia (3.1) se poate scrie explicit formula ratei dobânzii:

A Y
R=  (3.2)
b G  b
Din această relaţie este uşor de analizat modul în care parametrii consideraţi influenţează
(instrumentele politicii fiscale de exemplu) rata dobânzii. Astfel, rata dobânzii este influenţată direct

(pozitiv) de modificările cheltuielilor autonome A (cu toate componentele acestora) şi este
influenţată negativ (invers) de senzitivitatea investiţiilor (b) şi dimensiunea multiplicatorului (αG).
Curba IS reprezintă punctele de echilibru ale pieţei bunurilor şi serviciilor. În consecinţă,
punctele ce se află deasupra curbei IS caracterizează o situaţie cu exces în ofertă de bunuri, iar
punctele de sub curba IS reprezintă un exces de cerere de bunuri.

42
 3.3. Pieţele activelor financiare şi curba LM

Pieţele activelor financiare sunt pieţe pe care se schimbă bani, certificate (bonds-uri), acţiuni,
case şi alte forme ale avuţiei.
În economia reală, există o mare varietate de active financiare, iar acestea sunt tranzacţionate
în fiecare zi pe pieţele respective în volume uriaşe. O clasificare a acestor active este prezentată în
tabelul 3.1.
Tabelul 3.1

1. Active financiare
• Depozite la vedere şi monedă
• Alte depozite
• Instrumente de creditare (certificate, bonds-uri)
• Asigurări de viaţă şi rezervele fondurilor de pensii
• Alte active financiare
2. Active tangibile (în expresie fizică)

Agregatele monetare
Stocul de bani (banii cash care circulă în economie sub formă de monedă sau bancnote)
reprezintă un activ ce poate fi utilizat curent şi rapid pentru efectuarea de plăţi.
Există diferite definiţii referitoare la „agregatele monetare”, şi toate acestea reprezintă forme
ale „banilor”. Pentru analiza macroeconomică sunt relevante două definiţii, şi anume: masa
monetară (banii, moneda) în sens restrâns M1şi masa monetară în sens larg M2:
• M1= banii cash, bancnote şi monede în circulaţie
+ depozite la vedere în băncile comerciale (mai puţin depozitele altor bănci, ale
guvernului şi guvernelor străine)
+ cecuri de călătorie eliberate de instituţii nonbancare
+ alte depozite (de tip cecuri sau carduri sau cărţi de credit:
ATS = automatic transfer from savings).
• M2 = M1 + depozite de o zi cu dobândă fixă (overnight repurchase agreement)
+ depozite de o zi cu dobândă variabilă (overnight eurodollars)
+ depozite la Fonduri Mutuale
+ conturi de depozite bancare
+ depozite bancare pentru economisire (pe termen mediu şi lung)
+ depozite pe termen scurt.
Masa monetară în sens larg oferă indicaţii asupra lichidităţii din economie, în timp ce masa
monetară în sens restrâns defineşte resursele financiare utilizate pentru tranzacţii curente – cele ce
sunt opuse economisirii.
Modificarea definiţiilor (conţinutului) agregatelor monetare se efectuează în raport cu
inovaţiile financiare şi modificările instituţionale. Nu există un pachet unic de active care în orice
condiţii să formeze oferta de monedă şi de aceea aceste definiţii pot fi depăşite.

43
 Certificate de depozit (bond-uri)
Un certificat de depozit reprezintă un act prin care cel care împrumută se obligă să plătească
celui de la care a împrumutat o anumită sumă la o dată specificată (la maturitatea certificatului) şi de
a plăti o anumită dobândă anuală în restul timpului. Certificatele de depozit sunt emise de guvern,
municipalităţi şi corporaţii. Ratele dobânzilor pentru certificate sunt diferite, în raport cu cel care
împrumută, şi reflectă gradul de risc al împrumutului, respectiv riscul de neplată.
Un certificat perpetuu (perpetuity) este acela prin care se promite plata unei dobânzi pentru
totdeauna (fără a se returna suma iniţială).

Acţiunile
Acţiunile reprezintă (sau dau) dreptul proprietarului asupra unei părţi din profitul unei
întreprinderi. Acţionarii pot încasa venitul sub două forme: fie sub formă de dividende, fie prin
creşterea valorii acţiunilor datorită reinvestirii profitului obţinut. În urma reinvestirii se crează
premisele obţinerii unor profituri viitoare mai mari, în plus faţă de creşterea valorii acţiunilor.
Astfel, pe piaţa acţiunilor la bursă preţul acestora poate creşte şi în acest caz acţionarii
înregistrează un câştig de capital, fie poate să scadă, iar acţionarii înregistrează pierderi de capital.
Venitul adus de acţiuni este dat de suma dintre dividende şi câştigul de capital.

Active reale
Activele reale (sau activele tangibile) sunt date de utilaje, pământ, alte structuri durabile
deţinute de corporaţii precum şi bunurile de folosinţă îndelungată precum şi locuinţele gospodăriilor.
În raport cu tipurile activelor, vom avea venituri diferite.
Valoarea acţiunilor şi certificatelor de depozit deţinute de agenţi poate fi adăugată la avuţia
reală (tangibilă) din economie pentru a se obţine averea totală a agenţilor.
În teoria macroeconomică, pentru o mai bună delimitare a activelor, le vom împărţi în două
categorii şi anume: bani (monedă) şi celelalte active (active purtătoare de dobândă).

Cererea reală şi nominală de bani. Cererea nominală de bani reprezintă sumele cerute de
agenţi (în monedă naţională) la un moment dat sau într-o anume perioadă.
Cererea reală de bani reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii ce poate fi cumpărată cu
sumele cerute de agenţi. Se calculează ca raport între cererea nominală de bani şi nivelul preţurilor.
Cantitatea de bani nominală raportată la nivelul preţurilor reprezintă masa monetară reală
(masa monetară reală). Cererea reală de bani formează cererea de masă monetară reală.12
Tot astfel, putem definim masa reală de certificate ca fiind cantitatea de certificate (în
expresie monetară), raportată la nivelul preţurilor. Restricţia bugetară privind averea impune ca pe
pieţele activelor cererea de masă monetară reală (L) plus cererea reală de certificate (DB) să fie
 WN 
egală cu avuţia financiară reală a agenţilor   cu P- nivelul preturilor.
 P 

 WN 
L+DB=   (3.3)
 P 
Avuţia reală a unei economii constă în masa monetară reală şi certificatele reale (SB):

12
Roman,Mihai,O topologie a modelelor macroeconomice, in volulum Rolul statisticii in economia de piata Ed,Centrul
tipografic ASE,Bucuresti,2000
44
 M  WN  (3.4)
 SB   
P  P 
unde M reprezintă stocul de bani nominal (masa monetară nominală) iar SB reprezintă oferta de
certificate de depozit.
Relaţia (3.3) este o restricţie, în timp ce relaţia (3.4) reprezintă relaţia contabilă a existentului
de avuţie financiară din economie. Din (3.3) şi (3.4) rezultă:

 M
L    ( DB  SB )  0 (3.5)
 P
M
Restricţia bugetară (3.5) indică faptul că dacă piaţa monetară este în echilibru (L= ), şi
P
piaţa certificatelor este în echilibru, (DB = SB). În cazul în care există un exces de cerere de monedă
M
(L > ) va exista un exces al ofertei de certificate (SB > DB).
P
Cererea de masă monetară reală depinde de nivelul venitului real deoarece agenţii păstrează
monedă pentru a-şi achita cheltuielile, care la rândul lor depind de venit. Cererea de bani depinde de
asemenea de costul păstrării banilor, cost care este dat de dobânzile pierdute de cei care păstrează
banii în loc să îi utilizeze pentru achiziţionarea altor tipuri de active. Cu cât rata dobânzii este mai
mare, cu atât mai puţini bani (cash) se vor păstra la fiecare nivel al venitului.
Cererea pentru masa monetară poate fi separată în trei componente:
• Cererea pentru tranzacţii curente, care în teoria clasică este descrisă ca fiind necesară
pentru a face legătura dintre momentul efectuării cheltuielilor şi cel al încasării
veniturilor. Dimensiune acestei cereri depinde de:
- diferenţa temporară dintre momentul efectuării cheltuielilor şi cel al încasării
veniturilor;
- dimensiunea încasărilor şi cheltuielilor.
Cererea pentru tranzacţii depinde de venit şi nu de rata dobânzii.
• Cererea de siguranţă este dată de banii necesari acoperirii unor cheltuieli neprevăzute.
În teoria clasică, unde se presupune că nu există incertitudine, această componentă nu
există. Keynes a grupat cererea pentru tranzacţii şi cea de siguranţă într-un singur
element ce depinde de nivelul venitului.
• Cererea speculativă de bani. Cererea speculativă de bani a fost introdusă pentru prima
dată de Keynes. Necesitatea acestei cereri derivă din pierderile înregistrate prin variaţia
cursului acţiunilor (în special prin scăderea cursului). Deci, rolul principal al cererii
speculative de masă monetară este acela de a suplini pierderile pricinuite de scăderea
cursurilor acţiunilor, obligaţiunilor şi altor tipuri de active riscante.
În aceste condiţii, cererea speculativă de bani depinde de pierderile sau câştigurile anticipate
pe pieţele speculative. Dorinţa indivizilor de a păstra bani în locul altor active financiare formează
preferinţa pentru lichiditate. Pe baza relaţiilor ce există între preţul activelor speculative şi rata
dobânzii se pot face următoarele ipoteze:
o Atunci când preţul activelor speculative este mare (iar rata dobânzii este scăzută),
speculatorii se aşteaptă ca preţul certificatelor să scadă, deci se înregistrează o pierdere
de capital. Ei vor încerca să evite astfel de pierderi prin vinderea acestor active şi
sporirea masei speculative de bani. Deci, pentru rate scăzute ale dobânzii se manifestă
preferinţe mari pentru lichiditate. De asemenea costul de oportunitate al păstrării
banilor este scăzut.

45
 o Atunci când preţurile certificatelor sunt scăzute (şi ratele dobânzilor înalte) speculatorii
anticipează creşteri ale preţurilor activelor speculative şi deci un câştig. În consecinţă,
ei vor prefera să păstreze acţiuni şi certificate în locul banilor. Cu alte cuvinte, rate
înalte ale dobânzilor conduc la scăderea preferinţei pentru lichiditate. În aceste condiţii
costul de oportunitate al păstrării banilor este mare.
Suma totală a preferinţelor pentru lichiditate din economie formează cererea de bani şi este
reprezentată grafic în figura 3.2. Curba preferinţei pentru lichiditate exprimă relaţia dintre cererea de
bani şi rata dobânzii.
Chiar dacă fiecare individ are aşteptări diferite în ceea ce priveşte evoluţiile viitoare ale
activelor riscante sau ratei dobânzii, agregarea cererilor individuale conduce la o curbă a
preferinţelor continuă, reprezentată în figura 3.2.

Figura nr. 3.2

Se observă că, pentru o rată a dobânzii r 0 mare, preţurile activelor speculative este mic, de
aici aşteptări ale speculatorilor ca preţul acestora să crească, implicit un câştig de capital, iar cererea
speculativă este minimă (eventual zero), deci vor fi ceruţi bani doar pentru tranzacţii curente şi
pentru siguranţă (L).
În condiţiile unei rate a dobânzii scăzute (r’) şi preţurile activelor mari, deţinătorii de active
anticipează o scădere a preţurilor acestora, în consecinţă pierderi de capital, deci creşte cererea
speculativă de bani pentru a evita pierderile (L’ în figura 3.2). Partea orizontală a curbei preferinţelor
pentru lichiditate se mai numeşte capcana lichidităţii.
În această zonă cererea de bani este infinit elastică în raport cu rata dobânzii, şi reducerii
ulterioare ale ratei dobânzii, vor conduce la creşterea dorinţei de a păstra masa monetară în numerar.
Rezultă că aşteptările celor care doresc o dezvoltare internă prin creşterea investiţiilor (prin capital
împrumutat la o rată a dobânzii mică) vor eşua, deoarece orice creştere a ofertei de bani pentru
46
reducerea suplimentară a ratei dobânzii nu va conduce la aceasta, deoarece populaţia va prefera
păstrarea banilor, astfel încât politicile monetare vor fi ineficiente în aceste condiţii.
  
M 
Linia verticală   reprezintă oferta de monedă care este independentă de rata dobânzii
 P
 
deoarece este fixată de către autorităţile pieţei monetare. Curba cererii de bani L corespunde unui
nivel fixat al venitului Y. Dacă venitul este Y1 (cu Y1 > Y), atunci curba cererii de bani L se
deplasează la dreapta iar rata de echilibru a dobânzii va creşte (pentru o ofertă de monedă menţinută
constantă).
Modificări ale ratei dobânzii se pot obţine prin:
• deplasări ale curbei lichidităţilor ca rezultat al modificării preţurilor aşteptate pentru
certificate;
• o deplasare a ofertei de masă monetară determinată de autorităţi. Observăm că o creştere a
  
M 
masei monetare reale   în zona orizontală, (respectiv cea a capcanei lichidităţilor) va
 P
 
lăsa nemodificată rata dobânzii, suplimentul de masă monetară fiind păstrat de populaţie.
Astfel, politica monetară devine slabă şi ineficientă.
Dacă în concordanţă cu definiţiile anterioare vom presupune existenţa unor relaţii liniare
între variabile, atunci cererea reală de masă monetară poate fi scrisă astfel:
L=kY-h  r h,k>0
Parametrii k şi h reflectă senzitivitatea cererii de masă monetară reală în raport cu veniturile
şi rata dobânzii. Relaţia (3.5) arată faptul că pentru un nivel dat al venitului cererea de bani depinde
descrescător de rata dobânzii, respectiv depinde crescător de nivelul venitului.
Curba LM (Loan – Money), sau curba de echilibru pe piaţa monetară arată combinaţia de
rate ale dobânzii şi nivele ale venitului astfel încât cererea reală de masă monetară să fie egală cu
oferta. Toate punctele situate pe curba LM indică echilibre posibile ale pieţii monetare.
Curba LM reprezintă sectorul monetar al unei economii şi se poate figura în sistemul cu
patru cadrane. În figura 3.3 este prezentat acest sistem. Cadranul a, indică cererea speculativă de
bani în raport cu rata dobânzii. Curba este de pantă negativă, ceea ce arată relaţia inversă dintre
preţurile activelor şi rata dobânzii.
Cadranul b prezintă curba ofertei de masă monetară. Proiectând cererea speculativă din a în
b, vom obţine nivelul cererii speculative de masă monetară. Dacă vom presupune că doar cererea
pentru tranzacţii curente este semnificativă, atunci pentru un nivel fixat al ofertei de masă monetară
diferenţa dintre ofertă şi cererea speculativă va fi cererea pentru tranzacţii curente şi reciproc, astfel
ca suma celor două componente să formeze cererea totală care este egală cu oferta totală.
Ofertei de monedă va fi deci o dreaptă paralelă cu a doua bisectoare (va face un unghi de
  
0 M 
135 cu axele) şi la intersecţia cu axele vom găsi acelaşi nivel   .
 P
 
Fiecare punct de pe această dreaptă (în zona pozitivă) indică distribuţia masei monetare între
cererea pentru tranzacţii curente şi cererea speculativă, deci, dat fiind un anumit nivel al cererii
speculative, (din a) rezultă şi cererea pentru tranzacţii.
În cadranul c se prezintă relaţia care există între cererea pentru tranzacţii curente şi nivelul
venitului (Y) necesar pentru obţinerea acelei cereri. Panta acestei curbe este pozitivă şi arată faptul
că odată cu creşterea venitului creşte şi cererea pentru tranzacţii curente pentru a se acoperi creşterea

47
numărului şi volumului tranzacţiilor. Proiectând cererea pentru tranzacţii curente din cadranul b în
cadranul c vom obţine pe axa OX nivelul venitului de echilibru necesar unei asemenea cereri.

Figura nr. 3.3

În cadranul 4 (d) este figurată curba LM, cea care dă dependenţa dintre venitul naţional (Y)
şi rata dobânzii (r). Din proiecţia venitului de echilibru Y din cadranul c şi cea a ratei dobânzii din
cadranul a se obţine, la intersecţie, un punct al curbei LM. Pornind din diverse puncte (cereri
speculative / rate de dobânzi) vom obţine prin astfel de proiecţii curba LM.
Panta curbei LM depinde de:
• elasticitatea cererii speculativă de bani în raport cu rata dobânzii. Cu cât această
elasticitate este mai mare, cu atât curba LM este mai plată (înclinaţie mai mică).
• senzitivitatea cererii pentru tranzacţii curente faţă de modificările venitului naţional. Cu
cât această senzitivitate este mai mare, cu atât curba LM tinde către verticală (pantă mai
mare).
Deplasarea curbei LM rezultă din modificarea ofertei de masă monetară. O creştere a
acesteia determină deplasarea către dreapta a curbei LM, iar o scădere determină deplasarea către
stânga.
Fiecare punct de pe curba LM indică perechea venit naţional – rată a dobânzii pentru care
cererea de bani este egală cu oferta de bani, şi va descrie în consecinţă echilibrul sectorului monetar.

48
 Curba (LM) se determină analitic din egalitatea dintre cererea de masă monetară (3.5) şi
oferta de masă monetară astfel:
  
M 
(LM): 
 P  =k  Y -h  r (3.6) sau
 
 

1 M
r = k Y  
h P 
 
Concluzii
1. Cu cât dependenţa cererii de bani faţă de venit (măsurată de k) va fi mai mare şi
dependenţa cererii de rata dobânzii (măsurată de h) va fi mai mică, cu atât curba LM va tinde către
verticală.
O cerere de bani relativ insensibilă la rata dobânzii (h = 0) conduce la o curbă LM verticală.
Dacă cererea de bani este foarte sensibilă la rata dobânzii, adică avem un h mare, curba LM devine
orizontală.
  
M 
2. Oferta reală de masă monetară   se menţine constantă de-a lungul curbei LM.
 P
 
Rezultă că orice modificare a ofertei de monedă conduce la deplasarea curbei LM. Dacă, de
  
M 
exemplu, creşte oferta reală de bani, în figura 2.6 dreapta verticală   se va
 P
 
deplasa la dreapta iar pentru noul echilibru rata dobânzii va fi mai mică. Pentru a restabili echilibrul
pieţei monetare pentru un nivel dat al venitului (Y0 sau Y1), noul punct de echilibru poate fi găsit
prin deplasarea spre dreapta şi în jos a curbei LM în cadranul 4 (7d). Astfel, pentru fiecare nivel al
venitului, rata dobânzii la echilibru trebuie să fie mai mică, iar populaţia va păstra o cantitate mai
mare de monedă.
De asemenea, pentru fiecare nivel al ratei dobânzii (presupus a se menţine constant), nivelul
venitului trebuie să fie mai mare, respectiv să obţinem o creştere a cererii pentru tranzacţii curente şi
o absorbţie a suplimentului de ofertă de masă monetară. Aceste puncte pot fi determinate din
condiţia de echilibru a pieţei (3.6).
3) Orice punct din dreapta şi sub curba LM indică un exces de cerere de bani (EDM), iar
punctele din stânga (sus) a curbei (LM), indică un exces de ofertă de bani (ESM). Din relaţia (3.3)
rezultă de asemenea că un exces de ofertă de bani (ESM) conduce şi la un exces de cerere de
certificate de depozit (active speculative).

3.4. Echilibrul pe pieţele bunurilor şi piaţa monetară

Modelul (IS) – (LM) este obţinut din combinarea curbelor (IS) şi (LM), respectiv a
echilibrelor pe cele două pieţe: cea a bunurilor şi serviciilor respectiv cea monetară. Modelul IS –
LM va arăta combinaţia de venit naţional şi rată a dobânzii care conduce simultan la echilibre pe
ambele pieţe (în ambele sectoare: cel real şi cel monetar), astfel că economia este privită ca un
întreg.
Punctul de echilibru este unic, iar grafic este reprezentat în figura 3.4, prin venitul Y 0 şi rata
dobânzii r0.

49
 Figura nr 3.4

Orice punct din afara curbelor IS şi LM reprezintă dezechilibre pentru ambele sectoare
(monetar şi real) din economie. Ajustările acestor puncte către nivelul de echilibru conduc la
modificarea simultană a venitului şi ratei dobânzii.
Pentru a studia deplasările vom face două ipoteze:
1. Producţia (outputul) creşte ori de câte ori există un exces de cerere de bunuri (EDG) şi
scade ori de câte ori există un exces de ofertă de bunuri (ESG). Această ipoteză descrie
comportamentul firmelor faţă de scădere sau creşterea stocurilor.
2. Rata dobânzii creşte ori de câte ori există un exces de cerere de bani (EDM) şi scade
atunci când există un exces de oferte de bani (ESM). Această ajustare derivă din faptul că un exces
de cerere de bani conduce la un exces de ofertă de active speculative. În tendinţa de a obţine mai
mulţi bani agenţii economici vor vinde certificate, ceea ce va conduce la scăderea preţului acestora
sau la creşterea ratei dobânzii.
Din mai multe motive este util să condiţionăm dinamica indicatorilor prin ipoteze rezonabile.
Una dintre aceste condiţionări este ipoteza că piaţa monetară se ajustează rapid la schimbări, în timp
ce piaţa bunurilor se ajustează mai lent.
Atunci când piaţa monetară este în dezechilibru, ea se poate ajusta rapid prin vânzarea –
cumpărarea de certificate, rata dobânzii se ajustează de asemenea rapid, astfel încât piaţa monetară
este presupusă în echilibru majoritatea timpului. Orice deplasare de la punctul de echilibru pe piaţa
monetară va fi aproape instantaneu corectată printr-o modificare a ratei dobânzii, astfel încât să se
revină pe curba LM, deci la echilibru.
Piaţa bunurilor se ajustează în schimb mai lent, deoarece firmele trebuie să-şi modifice
programele de producţie, ceea ce necesită un timp suplimentar.
Pentru punctele de sub curba (IS) deplasarea se face de-a lungul curbei (LM) în sensul
creşterii venitului şi ratei dobânzii, iar pentru punctele de deasupra curbei IS deplasarea se face de-a
lungul curbei LM prin scăderea ratei dobânzii şi a venitului către punctul de echilibru E.
Pentru a determina analitic punctul E, respectiv venitul de echilibru şi rata dobânzii
corespunzătoare vom rezolva sistemul:

50
 
(IS): Y=  G ( A br ) (3.7)
 

1 M
(LM): r =  k Y  
h P 
 
Prin inlocuirea lui r din curba (LM) in ecuatia curbei (IS) obtinem solutia:


Y0=  A   b  M

(3.8)
h P
G

cu b
1  k G 
h

Ecuaţia (3.8) arată că nivelul de echilibru al venitului depinde de două variabile exogene:

cheltuielile autonome A (incluzând parametrii politicii fiscale G, TR) şi masa monetară reală
  
M 
 P 
 

Evident, nivelul de echilibru al venitului va fi cu atât mai mare cu cât este mai mare A ,
  
M 
respectiv cu cât este mai mare   .
 P
 
Din relaţia (3.8) se obţin încă doi multiplicatori foarte importanţi, şi anume multiplicatorul
politicii fiscale şi multiplicatorul politicii monetare:
a) Multiplicatorul politicii fiscale
Y0

G
b) Multiplicatorul politicii monetare
Y0 b

 
M h

p

Ambii multiplicatori includ ajustările ratei dobânzii. Multiplicatorul politicii fiscale va indica
modul în care variaţia cheltuielilor publice influenţează nivelul de echilibru al venitului dacă vom
menţine masa monetară nemodificată. Multiplicatorul politicii monetare va indica influenţa pe care
o are creşterea masei monetare reale asupra nivelului de echilibru al venitului dacă vom menţine
politica fiscală nemodificată.
Pentru a determina factorii ce influenţează rata dobânzii vom înlocui (3.8) în ecuaţia curbei
(LM) şi vom obţine:

k  1 M
r0=    A  (3.9)
h h  kb   G P

51
 Această relaţie ne arată faptul că, la echilibru, rata dobânzii depinde de parametrii politicii
fiscale şi de masa monetară. Cu cât nivelul masei monetare reale este mai mare, cu atât este mai
scăzut nivelul ratei dobânzii.

CAPITOLUL IV – DESCRIEREA ŞI PREZENTAREA SISTEMULUI

INFORMATIC

În capitolul de faţă se vor prezenta caracteristicile generale şi funcţionale aferente sistemului

informatic dezvoltat. Aplicaţia permite prezentarea de date statistice necesare creării unei imagini de
ansamblu asupra situaţiei din România, simularea situaţiilor economice privind restabilirea
echilibrului pe piaţa bunurilor şi serviciilor şi piaţa monetară (situaţie modelată în cibernetică de
modelul IS-LM), precum şi aplicarea diferitelor strategii asupra situaţiilor respective.
Datorită faptului că marea majoritate a aplicaţiilor economice existente la ora actuală pe
piaţă includ utilizarea de grafice şi simulări pe baza unor date statistice, în dezvoltarea şi
implementarea sistemului informatic am optat pentru mediulde dezvoltare Matlab R2008b. În
continuare, se vor prezenta principalele caracteristici şi avantaje ale instrumentului de lucru utilizat
pentru dezvoltarea sistemului informatic propus.

4.1. Ce este MATLAB ?

MATLAB (de la Matrix Laboratory) este un mediu de dezvoltare pentru calcul numeric si
analiză statistică care conţine limbajul de programare cu acelaş nume, creat de MathWorks.
MATLAB permite manipularea matricilor, vizualizarea funcţiilor, implementarea algoritmilor,
crearea de interfeţe şi poate interacţiona cu alte aplicaţii. Chiar dacă eeste specializat în calcul
numeric, există pachete care îi permit să interacţioneze cu motoarele de calcul simbolic gen Maple.
Un pachet adiţional, Simulink, oferă posibilitatea de a realiza simulări a sistemelor dinamice şi
îmbarcate utilizând modele matematice. MATLAB este utilizat pe larg în industrie, în universităţi şi
e disponibil cross-platform (termenul de multi-platformă este folosit în industria IT şi înseamnă că
programul poate fi utilizat pe mai multe platforme şi/sau sisteme de operare; uneori este nevoie de
recompilarea programului pentru o anumită platformă), sub diverse sisteme de operare: Windows,
GNU/Linux, UNIX şi Mac OS13.
MATLAB® (MATtrix LABoratory) este un pachet de programe de înaltă performanţă,
interactiv, destinat calculului matematic, ştiinţific şi ingineresc. MATLAB integrează calcul,
programare şi vizualizare, într-un mediu de lucru prietenos, soluţionarea problemelor presupunând
folosirea notaţiilor matematice clasice.
Utilizarea programului MATLAB include:
 matematică şi calcul numeric;
13
Matlab Wikipedia - http://ro.wikipedia.org/wiki/MATLAB.
52
  programare şi dezvoltare de algoritmi;
 modelare şi simulare;
 analiză de date, exploatarea rezultatelor şi vizualizare;
 grafică ştiinţifică şi inginerească;
 dezvoltare de aplicaţii software, incluzând construcţie de interfeţe grafice cu utilizatorul
(GUI).
MATLAB a cunoscut o puternică evoluţie în decursul ultimilor ani, reprezentând astăzi în
mediile universitare o unealtă standard de calcul, fiind asociată diverselor cursuri introductive sau
avansate în matematică, ştiinţă şi inginerie. În industrie, MATLAB este recunoscut ca un mijloc de
investigaţie numerică performant, utilizat în sprijinul unei activităţi de cercetare, dezvoltare şi
analiză de înalt nivel.
Versiunea completă a pachetului de programe MATLAB conţine o întreagă familie de
module specifice, denumite toolbox-uri, respectiv blockset-uri, care permit rezolvarea unor aplicaţii
din diverse domenii cum ar fi: maşini, aparate şi acţionări electrice, control de sistem, aplicaţii DSP,
procesarea materialelor şi electro-tehnologii, procesare de semnal, mecanică, industria aeronautică şi
de automobile, statistică, finanţe şi multe altele.
Aceste module sunt colecţii de funcţii MATLAB (M-files), uşor de asimilat, care extind
puterea de calcul a pachetului de programe MATLAB în vederea rezolvării unor clase particulare de
probleme. Colecţia de module MATLAB conţine: Simulink, DSP, Control System,
SimPowerSystems, SimMechanics, Data Acquisition, Fuzzy Logic, Image Processing, Partial
Differential Equations, Neural Network, Optimization, System Identification, Financial, Statistics,
Communications, Database, Virtual Reality etc.

Structura sistemului MATLAB

Structura sistemului MATLAB constă în cinci părţi principale:

Mediul de dezvoltare. Acesta este alcătuit dintr-un set de unelte care facilitează folosirea
funcţiilor şi fişierelor MATLAB. Multe dintre acestea reprezintă de fapt interfeţele grafice şi includ
fereastra principală MATLAB sau MATLAB Desktop, fereastra de comenzi sau Command Window,
fereastra ce memorează istoria comenzilor sau Command History, şi browser-ele de Help,
Workspace, Files, Search Path etc.
Biblioteca de funcţii matematice MATLAB. Aceasta constă într-o vastă colecţie de algoritmi
de calcul, pornind de la funcţii elementare precum sumă, sinus, cosinus şi aritmetică complexă, până
la funcţii mai sofisticate precum inversare de matrici, calcul de valori proprii, funcţii Bessel, şi
transformata Fourier.
Limbajul MATLAB. Limbajul MATLAB este un limbaj matrice/vector de înalt nivel ce
include instrucţiuni de control al buclelor, funcţii, structuri de date, comenzi de intrare/ieşire şi

53
instrucţiuni de programare orientată pe obiecte. Limbajul MATLAB permite atât „programarea
superficială” pentru crearea rapidă a unor mici programe de calcul specifice, cât şi „programarea în
detaliu”, în vederea dezvoltării unor programe complexe de nivel superior.
Handle Graphics®. Handle Graphics reprezintă sistemul de grafică MATLAB şi include atât
comenzi de înalt nivel pentru vizualizarea 2D şi 3D a datelor, procesare de imagini, animaţie şi
grafică, cât şi comenzi de jos nivel ce permit personalizarea completă a reprezentărilor grafice şi
construirea integrală a interfeţelor grafice (GUI) pentru aplicaţiile MATLAB.
MATLAB Application Program Interface (API). Aceasta este o bibliotecă ce permite scrierea
programelor C şi Fortran ce interacţionează cu MATLAB. Biblioteca conţine facilitaţi de apel de
subrutine din MATLAB (dynamic linking), de apelare a MATLAB-ul ca pe o maşină de calcul, şi de
citire şi scriere de fişiere MAT-files.

Pachetul SIMULINK

 SIMULINK® este un pachet software ataşat MATLAB-ului şi reprezintă un sistem interactiv

pentru simularea dinamicii sistemelor neliniare (bineînţeles şi a celor liniare). Este conceput sub
forma unei interfeţe grafice care permite crearea unui model prin „trasarea” schemei bloc a
sistemului şi apoi simularea dinamicii sistemului;
 SIMULINK poate lucra cu sisteme liniare, neliniare, continue, discrete, multivariabile etc;
 SIMULINK beneficiază de aşa-numitele Blockset-uri care sunt de fapt biblioteci suplimentare
care conţin aplicaţii specializate din domenii cum ar fi: comunicaţii, procesarea semnalelor etc;
 SIMULINK este un instrument interactiv pentru modelarea, simularea si analiza sistemelor
dinamice. Acest produs software permite utilizatorului să construiască diagrame grafice bloc, să
simuleze sisteme dinamice, să evalueze performanŃa sistemului etc. Simulink se integrează cu
MATLAB, asigurând accesul la o varietate de instrumente de design si analiza;
 Real-time Workshop® este un program foarte important care permite generarea unui cod C
pentru schemele bloc create în SIMULINK şi prin urmare permite rularea de aplicaţii în timp
real de o mare diversitate.
Toolbox-urile MATLAB
Toolbox-urile reprezintă o familie de aplicaţii care permit învăţarea şi aplicarea tehnologiilor
specializate din diverse domenii. Aceste toolbox-uri sunt colecţii de funcţii MATLAB (functions)
(M-files) care extind mediul MATLAB pentru rezolvarea unor clase particulare de probleme. Câteva
din cele mai utilizate aplicaţii sunt prezentate în figura următoare.

4.2. Descrierea aplicaţiei

Obiectivele urmărite pe parcursul dezvoltării acestei aplicaţii sunt:

54
 prezentarea modelului IS-LM;
 prezentarea evoluţiei în timp a venitului şi a ratei dobânzii;
 identificarea situaţiilor economice privind restabilire echilibrului pe piaţa bunurilor şi serviciilor
şi piaţa monetară;
 aplicarea diferitelor strategii asupra situaţiilor respective.

Interfaţa aplicaţiei cu utilizatorul este creată cu ajutorul instrumentelor puse la dispoziţie de

Matlab R2008b şi este prezentată în figura 1.

Figura 1. Fereastra principală a aplicaţiei

Meniul aplicaţiei este prezentat în detaliu în figura 2.

55
 Figura 2. Meniul aplicaţiei

Această aplicaţie a fost dezvoltată utilizându-se tehnologii de actualitate, prezentate în

primul subcapitol. Conform figurii precedente, se pot identifica cu uşurinţă operaţiile ce pot fi
efectuate, şi anume:
 posibilitatea de a efectua pe baza unor date statistice atât echilibrul pieţelor cât şi evoluţiile în
timp;
 prezentarea şi realizarea unor strategii ale modelului IS-LM;
 meniul Ajutor oferă informatii suplimentare despre modelul IS-LM, o legendă a tuturor
variabilelor utilizate pentru dezvoltarea aplicaţiei, precum şi un formular de descriere.
În continuarea acestui subcapitol vor fi prezentate în detaliu operaţiile identificate anterior. În
primul rând, este nevoie ca sistemul informatic dezvoltat să permită efectuarea echilibrului pe baza
unor date statistice oferite de Anuarul Statistic al României.
Submeniul Echilibrul pieţelor permite deschiderea unei noi ferestre (prezentată în figura 3)
care oferă posibilitatea utilizatorului de a realiza o simulare a echilibrului simultan pe piaţa
bunurilor şi serviciilor şi piaţa monetară, echilibru determinat cu ajutorul modelului cibernetic IS-
LM.

56
 Figura 3. Echilibrul simultan al pietelor
Lista parametrilor ce suferă modificări din partea utilizatorului este următoarea:
 b - senzitivitatea investiţiilor asupra ratei dobânzii;
 c – rata prosterităţii către consum;
 G – cheltuieli guvernamentale;
 h – senzitivitatea cererii totale de bani în raport cu rata dobânzii;
 k – senzitivitatea cererii totale de bani în raport cu venitul;
 M – masa monetară;
 t – rata marginală a texelor asupra venitului
Toate modificările parametrilor determină modificări ale graficului în care este descrisă
situaţia economică. Acest grafic este trasat după apăsarea butonului Afişează grafic, care preia datele
modificate şi le transpune grafic.
Pentru a putea realiza comparaţii între situaţii economice diferite după trasarea primei
situaţii, se vor modifica parametrii şi apoi se va activa evenimentul Callback al butonului Afişare
grafic ce va trasa grafic şi cea de-a doua situaţie economică. Astfel se pot reprezenta grafic mai
multe situaţii economice oferind utilizatorului posibilitatea de a realizare o serie de comparaţii mult
mai eficiente.

57
 Odată trasat graficul sunt afişate în cadrul secţiunii Coordonatele punctului de echilibru şi
valorile ratei dobânzii şi a venitului pentru care cele două pieţe (piaţa bunurilor şi serviciilor şi piaţa
monetară) sunt în echilibru.
Pentru refacerea întregii simulări butonul Şterge permite curăţarea graficului şi a valorilor de
echilibru, însă nu va modifica şi valorile parametrilor modificaţi de utilizator, pentru a permite
acestuia reluarea simulării de la ultimele valori modificate. Dacă se doreşte întoarcerea la valorile
iniţiale ale sistemului, butonul Resetează valori va face acest lucru.
Sistemul prezintă pe lânga valorile punctului de optim şi o serie de variabile endogene, utile
utilizatorului în fundamentarea deciziilor privind politicile ce vor fi adoptate.
Aceste variabile endogene sunt:
 C - consumul
 S - economiile
 I - investiţiile
 T - taxele
Sistemul calculează aceste variabile în funcţie de modificările operate de utilizator,
prezentând oscilaţiile care au loc în urma acestor modificări.
De asemenea, se oferă posibilitatea de a se imprima simulările efectuate, prin efectuarea
operaţiei de click asupra meniului Print (prezentat în figura 3).
Pentru o înţelegerea mai bună a variabilelor sistemului şi a ce anume reprezintă acestea, se
va deschide fereastra aferentă meniului Legendă, fereastră ilustrată în figura 4, în care sunt
prezentate toate notaţiile utilizate.

58
 Figura 4. Legenda variabilelor utilizate în sistem

Figura 5. Meniul Exerciţii

În cazul în care utilizatorii sistemului informatic doresc o înţelegere mai bună a mecanismelor
economice utilizate în realizarea / asigurarea echilibrului între piaţa bunurilor şi serviciilor şi piaţa
monetară, meniul Exerciţii ilustrat în figura 5 oferă această posibilitate.
Aici sunt descrise pe scurt noţiuni generale despre modelul IS-LM, principalele ecuaţii ale
sistemului şi sunt propuse o serie de exerciţii de aplicare a diferitelor tipuri de politici monetare şi
fiscale.

Modalităţi de realizare a simulărilor

Aplicaţia simulează procesul de determinare a echilibrului concomitent atât pe piaţa bunurilor

cât şi pe piaţa monetară, echilibru modelat în cibernetică cu ajutorul modelului IS-LM. Se propune
următorul exemplu de utilizare ilustrat în figura 6.

59
 Figura 6. Reprezentarea grafică a situaţiei introduse de utilizator

Pentru efectuarea acestui exemplu este necesară inserarea unei serii de date ce prezintă o
anumită situaţie economică:
 b – senzitivitatea investiţiilor asupra ratei dobânzii: 140
 c – rata prosterităţii către consum: 0.9
 G – cheltuieli guvernamentale: 280 mlrd.
 h – senzitivitatea cererii totale de bani în raport cu rata dobânzii: 30
 k – senzitivitatea cererii totale de bani în raport cu venitul: 0.4
 M – masa monetară: 300
 t – rata marginală a texelor asupra venitului: 0.14

Punctul de echilibru al pieţei bunurilor şi serviciilor şi al pieţei monetare este:

Y e
; r e  = (993,95 ; 3,25)

Cazul I: Aplicarea unei politici fiscale expansioniste

60
 Să presupunem că, în viitor, decidentul politic va creşte cheltuielile guvernamentale cu 100
de mld. lei. Acest lucru va determina deplasarea curbei IS în sus şi la dreapta, de la IS 0 la IS1 (figura
7).

Figura 7. Aplicarea unei politici fiscal expansioniste

Interpretare:

După cum se remarcă şi din grafic puntul de echilibru al modelului IS-LM se va muta din
punctul (993,95 ; 3,06) în punctul (1041,73 ; 3,86); cu alte cuvinte, atât venitul, cât şi rata nominală
a dobânzii de pe piaţa financiară vor creşte. Acest fapt determină o scădere a investiţiilor pe piaţa
financiară şi, ca urmare, un venit naţional redus; de ex: la echilibrul celor doua pieţe investiţia va
scădea cu 89 mld. lei.
În general, orice schimbare a cheltuielilor guvernamentale sau a taxelor impuse de Guvern
trebuie să fie finanţată, astfel la creşterea acestora cu 100 mld. lei statul va trebui sa aibă o sursă din
care să provină fondurile prevăzute în Bugetul de Stat.

61
 În funcţie de destinaţia cheltuielilor guvernamentale, putem avea diferite evoluţii ale
economiei, în viitor. Cheltuielile guvernamentale se împart în două mari categorii :
 cumpărări guvernamentale de bunuri şi servicii, cum sunt :
 achiziţii de produse destinate refacerii şoselelor naţionale
 plăţile de salarii către sectorul bugetar
 achiziţia de produse intermediare şi finale necesare sectorului de dezvoltare
 tranferuri de venit sau plăţi transferabile;
Pentru prima categorie de cheltuieli guvernamentale, oricare ar fi finalitatea lor, ele vor avea
ca efect creşterea numărului de locuri de munca şi, implicit, scăderea ratei şomajului. De asemenea,
achiziţiile guvernamentale de bunuri şi servicii vor avea ca efect direct creşterea cererii de bunuri şi
servicii de pe piaţă. În aceste condiţii, oferta nu poate atinge imediat acelaşi nivel, fapt ce va
determina amplificarea indicelui preţurilor pe o piaţă a bunurilor şi serviciilor cu o cerere în exces.
Pentru a doua categorie de cheltuieli guvernamentale, Guvernul nu primeşte nimic în schimb,
nu obţine niciun venit. Dar astfel, familiile cu venituri mici primesc ajutoare sociale, elevii şi
studenţii primesc burse de stat, veteranii de război primesc pensii ş.a. Toate aceste plăţi transferabile,
prin care se redistribuie venitul naţional, nu au o contribuţie directă asupra restului economiei
(sectorului privat), dar îl pot influenţa prin creşterea cheltuielilor de consum (37 mld. lei în cazul de
faţă), consum care va determina la rândul său creşterea Bugetului de Stat, prin impozite şi taxe (6
mld. lei) – un adevărat „lanţ al slăbiciunilor”.
În această situaţie, cheltuielile populaţiei depind de venitul permanent şi nu de venitul curent
al acestora. Drept urmare, consumul nu va fi afectat prea mult de creşterea plătilor transferabile cu
aproape 100 mld.lei sau cel puţin nu va fi afectat în prima etapă a acestei politici guvernametale.
În concluzie, dacă primul instrument al politicii fiscale, achiziţiile de bunuri şi servicii, este un
instrument politic direct, plăţile transferabile este un instrument politic indirect, fiind necesară o
mărime (variabilă) intermediară prin care efectul să se transmită asupra variabilei scop, cererea
agregată de bunuri şi servicii. De regulă, instrumentele politice indirecte exercită efecte cu o
intensitate mai redusă asupra scopurilor decât instrumentele politice directe (nemijlocite).
Întrucât cheltuielile guvernamentale au crescut cu 100 mld. lei, multiplicatorul investiţional a
crescut de 4,42 ori :
1 1
  4,42
1  c y  1  t y  1  0,9  1  0,14 
Concluzie :

Creşterea cheltuielilor guvernamentale (politica fiscală expansionistă sau uşoară) determină

creşterea cererii agregate de pe piaţa bunurilor şi serviciilor  mărirea ofertei agregate de bunuri şi
servicii, datorată firmelor care vor încerca să acopere cererea în exces printr-o ofertă

62
corespunzătoare  sporirea venitului disponibil, deoarece această creştere a cererii va fi impozitată
de Guvern  mărirea cosumului de bunuri şi servicii al populaţiei.

Cazul II: Aplicarea unei politici monetare expansioniste

Spre deosebire de instrumentele politicii fiscale, instrumentele politicii monetare afectează

economia monetară, influenţând masa monetară, fluxurile valorice din cadrul economiei ş.a.
În acest caz, guvernul poate acţiona în sensul creşterii ofertei de bani M cu 10 mld. lei; fapt ce
va determina deplasarea curbei LM în jos şi la dreapta, de la LM0 la LM1, conform figurii 8.

Interpretare :

Analizând rezultatele obţinute şi graficul ilustrat în figura următoare, putem afirma că, în
urma creşterii ofertei de bani aflată în circulaţie cu 10 mld. lei, punctul de echilibru al modelului IS
– LM se modifică de la (993,95 ; 3,06) la (1016,25 ; 3,21).
În acest fel decidentul politic recurge la cumpărarea sau vinderea de obligaţiuni şi bonuri de
tezaur guvernamentale. În consecinţă, masa monetară va creşte, deci creşte cantitatea de bani
existentă pe piaţă. De aici prin intermediul multiplicatorului monetar este afectată şi oferta de bani
în sensul creşterii. Mai concret, creşterea ofertei de bani se face prin cumpărarea de către autoritatea
monetară de obligaţiuni şi bonuri de tezaur. Prin aceste cumpărări, lichidităţile băncilor vor creşte,
deci ele vor avea posibilitatea să acorde un volum mai mare de credite. Creşterea volumului
creditelor acordate va influenţa pozitiv nivelul activităţii productive din economie, deci al
producţiei. Producţia la rândul ei va determina mărirea venitului disponibil permanent, ceea ce va
impulsiona cheltuielile de consum (C creşte cu 17 mld. lei). În urma sporirii acestor cheltuieli,
cererea agregată creşte, deci şi oferta agregată va fi influenţată în acelaşi sens.
Dacă oferta de bani ar fi fost menţinută constantă atunci ar fi apărut o cerere de bani în exces
ceea ce ar fi determinat creşterea ratei dobânzii pentru menţinerea echilibrului pe piaţa monetară,
fapt ce ar fi dus la mărirea inflaţiei prezente. Dar în cazul prezentat prin creşterea ofertei de bani cu
10 mld. lei rata dobânzii pe piaţa financiară determinată de rata inflaţiei a scazut cu 0.06 % .

63
 Figura 8. Aplicarea unei politici monetare expansioniste

Concluzie :

Creşterea ofertei de bani  scăderea ratei dobânzii pe piaţa financiară  creşterea

investiţiilor, ca urmare a scăderii costului creditelor, firmele fiind tentate să-şi extindă programele de
investiţii  sporirea cererii agregate  sporirea venitului populaţiei  mărirea venitului disponibil
al statului  creşterea consumului de bunuri şi servicii al populaţiei  creşterea cererii agregate
Acest ciclu se repetă până când economia ajunge la un nou echilibru.

Cazul III: Aplicarea politicii fiscale concomitent cu politica monetară

Politicile monetare şi fiscale au o eficienţă diferită, eficienţă care e dependentă de condiţiile

concrete din economie. Eficienţa acestor două tipuri de politici depinde de toţi parametrii modelului,
deoarece multiplicatorii politicilor monetare, respectiv ai politicilor fiscale, sunt dependenţi de aceşti
parametrii.

64
 Să presupunem că în viitor guvernul se hotărăşte să crească atât cheltuielile guvernamentale cu
50 mld. lei, cât şi oferta de bani din circulaţie cu 140 mld. lei, dar şi o creştere a taxelor reprezentată
prin creşterea ratei marginale a taxelor cu 0.04.

Figura 9. Aplicarea politicii monetare concomitant cu politica fiscală

Interpretare :

Noul punct de echilibru corespunde unui venit mai mare (Y=1307,55 mld.lei) şi unui r mai
mic decât valoarea lui iniţială (r=2.77), scăzând în acest fel inflaţia. În acest caz, cu cât senzitivitatea
cererii de bani la modificarea ratei dobânzii este mai mare şi cu cât senzitivitatea investiţiei la
modificările în rata dobânzii este mai mică, cu atât politica fiscală este mai eficientă în raport cu cea
monetară şi invers.
În cadrul acestui tip de politică guvernamentală orice creştere a ofertei de bani de către
autorităţile monetare va fi percepută imediat de către sectorul privat care va încerca să scape de
obligaţiunile guvernamentale pe care le reţine, el încercând să le vândă la un preţ neschimbat.

65
 Submeniul Evoluţii în timp permite deschiderea unei noi ferestre (ilustrată în figura 10) ce
oferă utilizatorului raporte statistice privind rata dobânzii şi a venitul naţional, pentru crearea unei
imagini de ansamblu privind evoluţia acestor indicatori în România începând din anul 1998.14
La activarea butonului Populează tabel vor fi încărcate datele statistice ce prezintă situaţia
României din 1998 până în prezent, privind evoluţia ratei dobânzii şi a venitului. Aceste date sunt
stocate într-un fişier de tip .dat pe disc. 15

Figura 10. Evoluţia în timp privind rata dobânzii şi a venitul naţional

Asupra datelor ilustrate în tabel se pot efectua o serie de operaţiuni precum:

 editare, prin intermediul butonului Editează. Acesta presupune selectarea butonului şi
efectuarea de modificări asupra datelor existente, atât timp cât este apăsat. Dacă nu se mai
doreşte modificarea datelor statistice se va deselecta butonul Editează. Codul sursă scris în
Matlab aferent operaţiei de editare este prezentat în continuare.

14
Institutul National de Statistica www.insse.ro

15
Anuarul Statistic Al romaniei (Serii de timp 1997-2007)
66
 adăugarea unui nou set de date (un nou rând), prin activarea butonului Adaugă rând nou. Se
permite adăugarea unui nou rând în cadrul tabelului, care ulterior va fi completat cu ajutorul
butonului Editează. Codul sursă scris în Matlab aferent operaţiei de adăugare rând nou este
prezentat în continuare.

 ştergerea ultimului rând al tabelului, operaţie ce se realizează la evenimentul Callback al

butonului Şterge. Codul sursă scris în Matlab aferent operaţiei de ştergere este prezentat în
continuare.

67
  salvarea datelor modificate, în fişierul de pe disc dedicat, la apăsarea butonului Salvează,
fişier ce va fi încărcat în cadrul sesiunilor de lucru următoare. Codul sursă scris în Matlab
aferent operaţiei de salvare a datelor inserate sau modificate este prezentat în continuare.

Prezentarea grafică a acestor date este afişată în partea stângă a ferestrei şi este accesibilă
numai după apăsarea butonului corespunzător, respectiv Venit pentru afişarea evoluţiei în timp a
venitului, Rata dobânzii pentru afişarea evoluţiei în timp a ratei dobânzii şi Grafic 3D pentru o
afişare simultană a celor două evoluţii în timp.
Pentru o vizualizare mai bună a reprezentărilor grafice s-a optat şi pentru afişarea acestora în
ferestre separate. Astfel, la efectuarea operaţiei de click dreapta asupra graficului se activează
meniul de context cu opţiunea Deschide în fereastră nouă (figura 11).

Figura 11. Opţiunea de vizualizare a graficlui în fereastra nouă

68
 Strategii IS-LM

Se presupune că dispunem de date la nivel macroeconomic (pentru 15 ani) privind cererea de

bani şi servicii D – mai puţin componenta cerere din partea sectorului guvernamental – masa
monetară M, produsul naţional brut GNP (folosit cavariabilă de venit Y) – toate exprimate în
miliarde de $ (pentru S.U.A), anul de bază 1 – şi rata dobânzii r. Informaţiile deţinute sunt
prezentate în tabelul 1.

Masa Rata Masa Rata

Cererea GNP Cererea GNP
Anul monetară dobânzii Anul monetară dobânzii
D Y D Y
M r M r
1 1070,72 892,26 2365,6 5,16 9 1060,29 1163,6 2826,7 5,5
2 1110,25 925,21 2423,3 5,87 10 1156,2 1286,6 2958,6 5,46
3 1075,83 896,53 2416,2 5,95 11 1242,6 1388,9 3115,2 7,46
4 1129,13 940,94 2484,8 4,88 12 1263,53 1497,9 3192,4 10,28
5 1211,47 1009,56 2608,5 4,5 13 1202,56 1631,4 3187,1 11,77
6 1298,64 1082,21 2744,1 6,44 14 1246,73 1794,4 3248,8 13,42
7 1254,00 1045,01 2729,3 7,83 15 1155,56 1954,9 3166 11,02
8 1167,03 972,52 2695 6,25
Tabelul 1. Date la nivel macroeconomic pentru 15 ani

Dorim să găsim acele valori pereche (Y, r) care să asigure un echilibru atât pe piaţa de bunuri
şi servicii (echilibrul real) cât şi un echilibru pe piaţa financiară (echilibrul monetar). Vom aplica
modelul IS-LM descris în capitolul 2.
Avem nevoie de funcţia cererii de produse şi funcţia cererii de bani. Vom folosi datele din
tabelul 1 estimând mai întâi variabila cerere D ca funcţie liniară de variabilele venit Y şi rata
dobânzii r. Coeficienţii estimaţi, în ipoteza interceptului (termenului liber zero) şi câţiva indicatori
statistici ce exprimă bonitatea ajustării liniare ( de exemplu coeficientul de corelaţie R 2 = 0,953,
eroarea standard = 37,26) sunt prezentaţi în tabelul 2.

Acum se poate scrie funcţia cerere de produse astfel:

(Y, r) = 0.464 Y – 2.1074 r

Regression Statistics
Multiple R 0,9705
R Square 0,9418
69
Adj. R Square 0,8605
Standard Error 39,6394
Observations 15
 Coeficients
Intercept 0
Coef. a1 0,464
Coef. a2 -2,1074

Tabel 2

Folosind datele din acelaşi tabel 1 se poate estima şi cererea de bani M ca o funcţie liniară de
variabilele venit Y şi rată a dobânzii r cu interceptul zero. Se obţin rezultatele din tabelul 3. Se
observă că şi aici indicatorul R2 = 0,97 arată o legătură liniară puternică între variabila M şi
variabilele Y şi r.

Regression Statistics
Multiple R 0,97 Coefficients
R Square 0,942 Intercept 0
Adj. R Square 0,86 Coef. b1 0,3867
Standard Error 33,03 Coef. b2 -1,756
Observations 15

Tabel 3

Prin urmare cererea de bani se poate scrie astfel:

(Y, r) = 0.3867 Y – 1.756 r

Acum relaţiile de dinamică ale vectorului (Y,r) sunt:

= ε1 [(0.464 – 1)Y – 2.1074r + G]

= ε2 (0.3867 Y – 1.756 r – MS)

în care:
 ε1 şi ε2 sunt parametrii de reglare;
 G şi MS sunt variabilele de comandă.

a) Strategia constantă presupune găsirea vectorului de echilibru (Y,r) corespunzător:

= 1000 şi MS = 680

70
şi să se studieze stabilitatea traiectoriilor în acest caz. Se va alege starea iniţială Y 0 = 3200 şi r0 =
15%.
b) Care vor fi traiectoriile variabilelor de venit Y şi rată a dobânzii r dacă se prevede o creştere
(faţă de starea iniţială (Y0 r0)) cu un ritm de 6%?16

Rezolvare:

a) În cadrul figurii 1 Stategii IS-LM, am urmărit realizarea a două strategii aplicate modelului
IS-LM.
Astfel, pentru a putea trasa Evoluţia venitului şi a ratei dobânzii, corespunzătoare Strategiei
1, a fost nevoie de completarea următoarelor valori: valorile estimate din funcţia cerere de
produse (a1 – coeficientul variabilei Y, a2 – coeificientul variabilei r, a3 – termenul liber), valori
estimate din funcţia cerere de bani (b1 – coeficientul variabilei Y, b2 – coeificientul variabilei r,
b3 – termenul liber), precum şi parametrii de reglare cu valorile date eps1 = 0.4 şi eps = 0.5. De
asemenea, pentru trasarea graficului aferent Strategiei 1 mai trebuie completate şi valorile
constante ale strategiei, şi anume: cheltuielile guvernamentale G şi masa monetară M, precum şi
valorile iniţiale pentru Y şi r prin intermediul variabilelor z01 şi z02, prezente în figura ilustrată
anterior.

16
Sparcu,Liliana,Galupa,Angela,Bazele ciberneticii economice Aplicatii micro si macro economice realizate in mediul
matlab,Editura ASE,Bucuresti,2002

71
 Figura 12. Strategii IS-LM
Utilizând programul Matlab R2008b, conform figurii prezentate anterior, se obţine vectorul
de echilibru

(pentru parametrii de reglare ε1 = 0.4 şi ε2 = 0.5). Valorile proprii ale matricei de structură

A=

sunt -0.547 ±0.23151 ceea ce arată că traiectoriile converg spre traiectoria de echilibru.
De asemenea, valorile proprii fiind numere complexe, cu partea reală negativă, traiectoriile vor
fi oscilant periodice, amortizate (figura 13). Pentru condiţiile iniţiale precizate şi anume Y0 =
3200 şi r0 = 15% traiectoria soluţie este prezentată în graficul Strategiei 1, din figura prezentată
anterior. Se observă convergenţa traiectoriei spre traiectoria de echilibru dată de starea de

echilibru = .

Pe baza formulelor introduse precum şi a valorilor preluate de la tastatură, se va trasa

graficul aferent Strategiei 1 prin apăsarea butonului Strategia1. Tipul traiectoriei în momentul
trasării graficului poate fi de 2 feluri: traiectorie oscilant periodică amortizată (în cazul în care
valorile reale sunt negative – situaţie prezentată în figura 12) sau traiectorie explozivă (situaţie
72
 prezentată în figura 14) şi au fost puse în evidenţă prin afişarea unui mesaj de tip msbbox
(figura 13, respectiv figura 15).

Figura 13. Mesaj de notificare traiectorie amortizată

b) Pentru condiţiile iniţiale Y0 = 3200 şi r0 = 15% se obţine traiectoria prezentată în graficul din
partea dreaptă prezentat din figura prezentată anterior. Se observă convergenţa acesteia spre
traiectoria de creştere dorită, ritmul fixat este de 6%.

La evenimentul Callback al butonului Strategia 2 se urmăreşte, de asemenea, trasarea unui

grafic cu Evoluţia venitului şi a ratei dobânzii, cu diferenţa că se va avea în vedere o creştere a
variabilelor de comandă cu ajutorul unei ratei de creştere notată în acest caz cu ro. Astfel vor creşte
valorile cheltuielilor guvernamentale şi a masei monetare cu aceeaşi rată ro (valoare preluată de la
tastatură).

Figura 14. Strategii IS-LM

73
 Figura 15. Mesaj de notificare traiectorie explozivă

Butonul Resetează valori din dreapta figurii 14 permite resetarea tuturor valorilor iniţiale
ilustrate la momentul deschiderii ferestrei.
Submeniul Prezentarea modelului IS-LM permite deschiderea unei noi ferestre în care sunt
prezentate informaţii generale despre acest model cibernetic precum şi ecuaţiile sistemului.

Figura 16. Prezentarea modelului IS-LM

La evenimentul click pe submeniul Despre.. este ilustrată figura prezentată în continuare,

figură ce cuprinde o serie de date informative despre aplicaţia realizată, precum: versiunea 1.0,
autorul şi anul creării aplicaţiei.

74
Figura 17. Formular de descriere

75
 CONCLUZII

Modelul IS-LM este un model de importanta majora privind echilibrul general, de asemenea
cunoscut sub denumire de modelul Hicks-Hansen si modelul echilibrului dublu sau simultan, este un
model economic elaborat de economistii John Hicks si Alvin Hansen in baza teoriei
macroeconomice keynesiene.
Modelul este in facto relevarea cumulativa a manifestarilor echilibrului, atat pe piata
bunurilor, cat si pe cea monetara. Astfel, expresia echilibrului pe piata bunurilor este data de curba
IS (curba investitiilor egale cu economisirile) care reprezinta toate combinatiile posibile dintre venit
si rata dobanzii care echilibreaza piata bunurilor si serviciilor. In consecinta, curba IS (care are de
altfel o panta negativa pe grafic) oglindeste echilibrul in conditiile in care cererea agregata (volumul
de productie realizata intr-o perioada) de bunuri si servicii este egala cu oferta agregata (volumul de
productie realizata intr-o perioada) in orice punct al curbei respective.
Celalalt aspect principal pentru realizarea echilibrului IS-LM se refera la echilibrul de pe
piata monetara reprezentat de curba LM (curba cererii pentru mijloace lichide egale cu masa
monetara) reprezinta toate combinatiile posibile dintre venit si rata dobanzii care echilibreaza piata
banilor. Aceasta piata se afla in stare de echilibru atunci cand oferta de bani (cantitatea de mijloace
banesti, sau masa monetara, in circulatie) este egala cu cererea de bani (cantitatea de bani, de care
agentii economici au nevoie).
Astfel, in actualul context al crizei economico-financiare, in care multi specialisti incearca sa
realizeze premonitii privind momentul de la care va incepe relansarea si se concentreaza mai putin
pe oferirea de solutii care sa conduca la realansarea economica un rol important in analiza
echilibrului general il poarta realizarea echilibrului conjugat al pietelor.
Studiile precedente definesc – pentru piata bunurilor, pe de-o parte si pentru piata monetara,
pe de alta parte, o pereche de valori care asigura echilibrul simultan pe ambele piete. Aceste conditii
sunt independente de cele care ar asigura echilibrul pe piata muncii. In cazul cel mai simplu in care
curbele IS si LM sunt ambele lineare, punctul de intersectie asigura concomitent echilibrul atat pe
piata produselor cat si pe piata monetara.
Conjuctura economica actuala determinata de criza economica ofera perspectivele pozitive
pentru realizarea unei sinteze a diferitelor modele de echilibru agregat al pietelor care sa conduca la
un echilibru general stabil cu cadru sustenabil pentru relansarea si mai apoi dezvoltarea economiei
globale.
Problema alegerii celei mai bune politici macroeconomice ce poate fi aplicata asupra unui
model de economie IS-LM a fost abordata de mai multi economisti. De exemplu, W. Poole a
observat ca un decident politic prefera sa opereze intr-o economie in care atat curba IS, cat si curba
LM se deplaseaza neasteptat si politicile sunt alese inainte ca orice deplasare sa fie observata. Astfel,
el stabileste urmatoarea regula : „daca predomina deplasarea curbei IS, atuci oferta de bani este cel
mai bun instrument, iar daca predomina deplasarea curbei LM, atunci cel mai bun instrument este
rata dobanzii”. In cazul economiei Romaniei, cea mai buna politica este cea monetara.
Politicile orientate catre oferta (politici fiscale, politici monetare) nu necesita mentinerea
unui raport de echilibru intre output, inflatie si somaj. Ele au ca principal obiectiv cresterea
permanenta a output-lui Y.
Experienta tarilor cu o economie dezvoltata in aplicarea acestui tip de politici dupa anul
1970 a aratat ca ele necesita o perioada de timp mare pentru a putea sa-si exercite efectele si ca nu
pot produce miracole. In esenta, politicile orientate catre oferta sunt aplicate atat la nivel
microeconomic, cat si la nivel macroeconomic. De aceea, timpul care se scurge intre aplicarea unei

76
astfel de politici de crestere a ofertei la nivelul unui singur bun si efectele observate ale politicii la
nivel macroeconomic este mult mai mare decat in cazul politicilor orientate catre cerere.
In general, politicile orientate catre oferta sunt acele politici destinate sa creasca interesul si
abilitatea sectorului productiv al economiei de a oferi bunuri si servicii, in raport cu un anumit nivel
al cererii agregate interne.

77
 BIBLIOGRAFIE

1. Andrei, Ana , Cibernetica macroeconomica, Editura ASE, 2007

2. Anthony J. Oconnor, Introduction to Matlab , Griffith University, 2006
3. Băcescu, Marius, Cărbunaru, Angelica, Macroeconomie intermediară, Editura Universitară,
Bucureşti, 2005.
4. Ciobanu, Gheorghe , Macroeconomie, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2009
5. Chiriţă, Nora, Scarlat, Emil, Dinamica economică, Editura Etape, Sibiu,1998
6. David F. Griffiths , An Introduction to Matlab,The University Dundee ,2005
7. Filip, Gheorghe, Finanţe Publice, Editura economica, Iaşi, 2006
8. Ghinea, Marin, Fireteanu, Virgiliu, MATLAB. Calcul numeric - Grafica – Aplicatii. Editura
Teora,2007
9. Ionete C., Selişteanu D., Petrişor A. – Proiectarea sistemică asistată de calculator în
MATLAB, Reprografia Universităţii din Craiova, 1995.
10. Moisă, Altăr, Modelul IS- LM , Editura ASE , 2002
11. Oprescu, Gheorghe, Andrei, Ana, Modelarea cibernetica a mecanismelor de reglare in
sistemele economice, Editura ASE, 1999
12. Peter J. Acklam, Matlab array manipulation tips and tricks, American Mathematical Society,
2003
13. Roman, Mihai, O tipologie a modelelor macroeconomice, în volumul “Rolul statisticii in
economia de piata”, Ed. Centrul Tipografic ASE, Bucuresti ,2000
14. Scarlat, Emil, Dinamica sistemelor, Editura ASE, Bucureşti, 1994
15. Scarlat, Emil, Chiriţă, Nora, Bazele ciberneticii economice, Editura Economică,
Bucureşti,1997
16. Scarlat, Emil, Chiriţă, Nora, Sisteme cibernetice ale economiei de piaţă, Editura Economică,
Bucureşti, 1998
17. Scarlat, Emil, Chiriţă, Nora, Analiza şi modelarea sistemelor ciberneticoeconomice, Editura
Etape, Bucureşti, 1998
18. Scarlat, Emil, Chiriţă, Nora, Politici macroeconomice.Teorie şi practică, Editura
Economică, Bucureşti,1999
19. Scarlat, Emil, Cibernetica economiilor monetare si deschise, Editura Economica, Bucuresti,
2001
20. Scarlat, Emil, Chiriţă, Nora, Macroeconomie dinamică, Editura Economică, Bucureşti, 2001
21. Scarlat, Emil, Cibernetica sistemelor macroeconomice reale, Editura Economica, 2005
22. Spircu, Liliana, Scarlat, Emil, Oprescu, Gheorghe., Chiriţă, Nora - Bazele ciberneticii
economice I, Editura Economică, Bucureşti, 2002

78
 23. Spircu, Liliana, Galupa, Angela,Bazele ciberneticii economice aplicatii micro si macro
economice realizate in mediul matlab, Editura ASE, Bucuresti, 2002
24. Stancu, Stelian, Modelarea cibernetica e fenomenelor economice:teorie si aplicatii, Editura
ASE, 2003
25. Stanciu, Victoria, Gavrilă, Alexandru, Sisteme informatice financiar-monetare, Editura
Economică, 2006
26. Stroe, Radu, Modelarea deciziei financiare,Editura ASE,2002
27. Stroe,Radu,Grigore Focseneanu,Iulian Brasoveanu, Modelare financiara, Editura ASE,
2003
28. Tiganescu, Eugen, Ion Dobre, Mihai Roman, Macroeconomie-Decizii strategice, Editura
Economica, 2001
29. Anuarul Statistic al Romaniei (serii de timp 1997-2007),Institutul National De Statistica,
2008
30. Institutul National de Statistica: www.insse.ro
31. www.mathworks.com

ANEXE

Anexa 1 – Codul sursă scris în Matlab R2009a care permite afişarea formularelor (figurilor)
Prezentare model IS-LM, Legenda, Despre..(meniul Ajutor), Evoluţii în timp (meniul Date statistice)
la efectuarea operaţiei de click pe opţiunile din meniu.

79
Anexa 2 – Codul sursă scris în Matlab R2009a care permite trasarea dreptelor IS şi LM, precum şi
calcularea şi afişarea punctului de echilibru.

80
Anexa 3 – Codul sursă scris în Matlab R2009a care permite trasarea evoluţiei în timp a ratei
dobânzii pe baza datelor din tabel.

81
Anexa 4 – Codul sursă scris în Matlab R2009a care permite afişarea graficului Evoluţia în timp a
ratei dobânzii intr-o figură nouă.

Anexa 5 – Codul sursă scris în Matlab R2009a care permite afişarea Strategiei 1, pe baza datelor
furnizate.
82
83
Anexa 6 – Codul sursă scris în Matlab R2009a care permite validarea datelor introduse în câmpul a1
– coeficientul venitului din funcţia cerere de produse.

Anexa 7 – Codul sursă scris în Matlab R2009a care permite resetarea valorilor tuturor câmpurilor
din fereastra Strategii IS-LM.

84