Sunteți pe pagina 1din 11

Universitatea Liberă Internaţională din Moldova

Referat
Tema: Elementele constitutive
ale contravenţiei.

Elaborat: Russu Natalia


gr.I, an.IV

Controlat: Guţuleac Victor


doctor în drept,
prof. univ.

Chişinău – 2010
Cuprins:

I. Definiţia şi trăsăturile contravenţiei.


II. Elementele constitutive ale contravenţiei.
III. Obiectul contravenţiei.
IV. Latura obiectivă a contravenţiei.
V. Subiectul contravenţiei.
VI. Latura subiectivă a contravenţiei.
I. Definiţia şi trăsăturile contravenţiei.
Orice societate există şi evoluează pe baza unor reguli de conduită protejate de
norme morale, de tradiţii, de obiceiuri şi de norme juridice. Ele formează un sistem
ce reglementează raporturile sociale. În cadrul acestui sistem care guvernează
societatea , un rol important îl au normele juridice,inclusiv cele contravenţionale,
care impun membrilor societăţii un anumit comportament în raporturile pe care
aceştia le stabilesc cu semenii sau cu organismele sociale şi a căror încălcare atrage
după sine o anumită formă de răspundere juridică:
penală,administrativă(contravenţională),disciplinară sau civilă.1
Orice formă a răspunderii juridice, inclusiv a celei contravenţionale, decurge
din săvîrşirea unei fapte ilicite.
Fiecare încălcare a normelor juridice pune în pericol sau lezează o anumită
valoare socială, aduce atingere unor relaţii sociale sau interese ocrotite de ele. În
funcţie de pericolul social al acestor încălcări şi de natura relaţiilor şi intereselor
lezate, faptele ilicite se clasifică în: infracţiuni, contravenţii,abateri administrative
şi abateri disciplinare.2
Fapta juridică generatoare de răspundere contravenţională se numeşte
contravenţie. Astfel, legea contravenţională a RM, prevede următoarele:
„ Constituie contravenţie fapta – acţiunea sau inacţiunea – ilicită,cu un grad de
pericol social mai redus decît infracţiunea, săvîrşită cu vinovăţie, care atentează la
valorile sociale ocrotite de lege, este prevăzută de prezentul cod şi este pasibilă de
sancţiune contravenţională ”.3

Trăsăturile contravenţiei.
Din definiţia citată putem constata următoarele trăsături ale contravenţiei:
caracterul antisocial al faptei, caracterul ilicit, vinovăţia, prevederea de către
legislaţie a răspunderii pentru fapta dată.4
1.Caracterul antisocial al faptei contravenţionale.
Caracterul antisocial al faptei contravenţionale presupune că fapta care a fost
savîrşită, aduce atingere valorilor sociale care sunt ocrotite de legea
contravenţională. Prin fapta contravenţională se înţelege săvîrşirea de către o
persoană a unei acţiuni sau inacţiuni social periculoase.
Acţiunea desemnează îndeplinirea unei activităţi, o manifestare exterioară sau o
manifestare materială a voinţei unei persoane.
Inacţiunea semnifică neîndeplinirea obligaţiei de a face ceva de către o
persoană.
Contravenţia se deosebeşte de infracţiune prin gradul de pericol social mai
redus, adică contravenţia are un pericol social propriu care nu trebuie confundat cu
pericolul social al infracţiunii sau al oricărei alte fapte antisociale.

1
Victor Guţuleac. Tratat de drept contravenţional. Chişinău: Tipografia Centrală,2009, p.96.
2
Constantin Drăghici, Constantin Victor Drăghici, Radiţa Corcheş şi Adrian Iacob. Drept contraventional .
Bucureşti : Tritonic, 2003, p.23.
3
Codul Contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova nr.218–XVI din
24.10.2008.
4
Victor Guţuleac. Op.cit., p.99.
În literatura juridică , se apreciază că pericolul social constituie un criteriu
calitativ, adică reprezintă situaţia social periculoasă creată prin săvîrşirea unei
fapte interzise de lege, iar gradul de pericol social este un criteriu cantitativ şi
constă în măsura în care fapta ilicită săvîrşită aduce atingere unei valori sociale
ocrotită printr–un act normativ.
Potrivit savantului român M. Preda, pericolul social se apreciază, în primul
rînd, în funcţie de acţiunea sau inacţiunea făptuitorului, iar în al doilea rînd,
pericolul social vizează o atingere adusă valorilor sociale. Pe de altă parte, gradul
de pericol social al unei fapte este determinat de importanţa valorilor sociale
încălcate prin săvîrşirea contravenţiei.5
Cunoaşterea gradului de pericol social al faptei, reprezintă un aspect important
atît pentru legiuitor cît şi pentru cel chemat să aplice legea. Se consideră că odată
stabilită contravenţia, existenţa pericolului social nu mai trebuie dovedită. În mod
concret , se va aprecia gradul de pericol social al faptei de către cel chemat să
aplice legea.
2.Caracterul ilicit al faptei contravenţionale.
Ilicitul este o altă trăsătură caracteristică contravenţiei. Contravenţia este o faptă
ilicită, adică o faptă care contravine prevederilor legale. Stabilind sau interzicînd o
anumită conduită, normele juridice urmăresc realizarea sau apărarea unor interese
personale sau generale. Toţi membrii societăţii sunt obligati să se conformeze
acestor norme, orice acţiune contrară fiind calificată drept ilicită, iar persoana
vinovată va fi sancţionată.
3. Vinovăţia.
Ca orice altă faptă ilicită, şi contravenţia are relevanţă juridică,doar dacă este
săvîrşită cu vinovăţie. În materie contravenţională, prin vinovăţie se înţelege starea
de conştiinţă a făptuitorului în momentul încălcării unei dispoziţii legale prevăzute
de legea contravenţională.6
Vinovăţia implică un act de conştiinţă, care presupune înţelegerea consecinţelor
săvîrşirii unei fapte sancţionată de lege (factor intelectiv),şi în al doilea rînd,
acceptarea şi urmărirea producerii consecinţelor negative, deci actul de voinţă
(factor volitiv).
În cazul în care fapta a fost săvîrşită fără vinovăţie, în stare de iresponsabilitate,
în condiţiile extremei necesităţi, legitimei apărări, constrîngerii fizice şi/sau
psihice, riscului întemeiat şi cazului fortuit, nu poate fi vorba despre o
contravenţie.7
Ca şi în dreptul penal, vinovăţia în materia dreptului contravenţional, îmbracă 2
forme: intenţia şi imprudenţa.
4. Prevederea de către legislaţie a răspunderii pentru fapta dată.
Contravenţia fără pedeapsă nu are sens juridic contravenţional. În partea
specială a Codului contravenţional al RM sancţiunile tuturor normelor juridice
materiale conţin limitele pedepsei contravenţionale pasibile de aplicare. Numai
prin stabilirea pedepselor pentru săvîrşirea contravenţiilor, legea contravenţională
5
Mircea Preda. Drept administrativ.Partea generală. Bucureşti: Lumina Lex, 2000, p. 270.
6
Alexandru Ţiclea.Reglementarea contravenţiilor.Ediţia a II–a,revăzută şi adăugită.Bucureşti:Lumina Lex,2003, p.8
7
Cauzele care înlătură răspunderea contravenţională conform Codului Contravenţional al RM.
îşi realizează sarcinile prevăzute în art.1 din Codul contravenţional al RM – de a
ocroti personalitatea, drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi
juridice, proprietatea, orînduirea de stat şi ordinea publică, precum şi de a depista,
preveni şi curma contravenţiile, de a lichida consecinţele lor, de a contribui la
educarea cetăţenilor în spiritul respectării întocmai a legilor.8

II. Elementele constitutive ale contravenţiei.


Trăsăturile esenţiale ale contravenţiei oferă doar criteriile generale de
diferenţiere ale acesteia de alte forme ale ilicitului juridic(infracţiuni sau
abateri),dar ele nu pot servi la deosebirea faptelor ilicite, la cunoaşterea trăsăturilor
şi elementelor ce compun contravenţia. De aceea este necesar ca fapta
contravenţionaă să fie analizată sub aspectul conţinutului ei.
Prin conţinutul contravenţiei se înţelege totalitatea elementelor şi trăsăturilor
caracteristice, stabilite în normele de drept contravenţional, de existenţa cărora
depinde calificarea faptei ilicite ca contravenţie.9
Constantin Mitrache afirmă că conţinutul contravenţiei este prevăzut în norma
incriminatoare şi poate fi definit ca totalitatea de condiţii stipulate de lege pentru
caracterizarea unei fapte de drept contravenţional.10
În ştiinţa dreptului se face deosebire între conţinutul juridic, care cuprinde
condiţia privind existenţa faptei sancţionate de lege sau care îi determină
gravitatea, şi conţinutul constitutiv, ce cuprinde totalitatea condiţiilor necesare
pentru existenţa contravenţiei şi pe care le îndeplineşte făptuitorul. Conţinutul
constitutiv, fiind dat întotdeauna în norma incriminatoare, nu poate lipsi din
conţinutul juridic al contravenţiei.
Examinarea noţiunii de contravenţie şi a trăsăturilor ei caracteristice este
absolut necesară, dar nu şi suficientă pentru determinarea acestei fapte socialmente
periculoase. Spre deosebire de trăsăturile caracteristice ale contravenţiei, care sunt
mai multe şi mai diverse, elementele constitutive sunt doar patru la număr.
În activitatea de prevenire, constatare şi sancţionare a contravenţiilor, o
importanţă deosebită o are necesitatea analizării fiecărei fapte în parte, în sensul de
a vedea dacă sunt întrunite sau nu aceste elemente constitutive ale unei anumite
contravenţii, respectiv : obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă.11
Pentru a fi în prezenţa unei contravenţii trebuie ca toate aceste elemente să fie
întrunite cumulativ. Lipsa unuia dintre ele determină inexistenţa contravenţiei şi,
implicit, imposibilitatea tragerii la răspundere a făptuitorului.12

III. Obiectul contravenţiei.


Obiect al contravenţiei îl constituie cele mai diverse raporturi sociale, care
sunt ocrotite prin normele de drept. Însă nu toate raporturile reglementate prin
norme juridice, sunt ocrotite prin sancţiuni juridice, astfel în calitate de obiect al
8
Victor Guţuleac. Op.cit., p.101–102.
9
Maria Orlov, Ştefan Belecciu. Drept administrativ.Chişinău, 2005, p.160.
10
Constantin Mitrache.Drept penal român. Partea generală. Bucureşti: Editura Şansa, 1999, p.82.
11
http://www.polcomtim.ro/modules/icontent/index.php?page=39 Portalul Poliţiei Comunitare Timişoara.
12
Verginia Vedinaş. Drept administrativ şi instituţii politico–administrative. Bucureşti: Lumina Lex, 2002, p. 594.
contravenţiei administrative, pot fi numai acele raporturi care sunt ocrotite prin
sancţiuni administrativ – contravenţionale.
Aşadar obiectul contravenţiei constituie valorile şi relaţiile sociale ocrotite de
legea contravenţională, care sunt vătămate, lezate sau periclitate prin comiterea
faptei respective. Obiectul reflectă acele valori şi relaţii sociale la care a atentat
subiectul. Cînd se vorbeşte de obiect ca element al contravenţiei, se are în vedere
caracteristicile obiectului, specificate în norma de drept corespunzătoare. În multe
cazuri, în normele din partea specială a Codului contravenţional, sunt indicate
trăsăturile caracteristice ale obiectului ocrotit (art.243, CC al RM – părăsirea
locului producerii accidentului rutier), iar de cele mai multe ori obiectul este
specificat în denumirea capitolului din partea specială (de exemplu, capitolul 19 –
Contravenţii ce atentează la ordinea publică şi securitatea publică).
Pentru a stabili mai corect obiectul fiecărei fapte ilicite, însemnătatea acestuia,
pentru a califica obiectiv fiecare faptă şi a alege pedeapsa potrivită, este nevoie de
o clasificare a obiectului contravenţiei. Obiectul faptei contravenţionale poate
îmbrăca diverse forme : obiect juridic şi obiect material.
1. Obiectul juridic, la rîndul său, se poate prezenta sub mai multe forme: obiect
general, obiect generic, obiect nemijlocit (specific)şi obiect complex.
Obiectul juridic general reprezintă totalitatea valorilor sociale ocrotite de dreptul
contravenţional, care sunt prevăzute în art.1 al CC al RM.
Obiectul juridic generic este valoarea socială ocrotită de mai multe norme
contravenţionale. Acest obiect prezintă un interes deosebit deoarece ajută la
sistematizarea contravenţiilor de către legiuitor, constituind criteriul principal de
grupare în partea specială a CC a RM.
Obiectul juridic nemijlocit (specific) al faptei contravenţionale constă în
valoarea socială protejată de o anumită normă contravenţională şi relaţiile sociale
generate de aceasta. Obiectul nemijlocit al contravenţiei este subordonat celui
generic. Orice contravenţie afectează atît obiectul nemijlocit (specific), cît şi pe
cel generic. De altfel, în unele cazuri aceste două obiecte chiar şi coincid, însă
anume obiectului nemijlocit (specific) îi revine o importanţă deosebită pentru a
putea califica corect o faptă socială.
Obiectul juridic complex îl constituie două sau mai multe obiecte nemijlocite
(specifice) reunite între ele. Unul dintre ele este principal, iar celelalte sunt
secundare. Acest tip de obiect este specific mai mult contravenţiei complexe,
deoarece majoritatea contravenţiilor au un singur obiect nemijlocit (specific).
În literatura de specialitate se afirmă că ar mai exista şi un obiect juridic
multiplu care constă în lezarea mai multor obiecte juridice printr–o singură acţiune
şi care întruneşte elementele constitutive ale unei contravenţii unice.13
2. Obiect material al faptei contravenţionale îl constituie un lucru fizic sau
fiinţa unei persoane împotriva căreia se îndreaptă consecinţele negative ale
contravenţiei. Acest obiect nu există la orice tip de contravenţie, ci doar la acele
contravenţii, la care valoarea socială ocrotită se exprimă într–o entitate materială.
În cazul contravenţiilor formale, obiectul material nu există, ci doar putem constata
obiectul juridic.
13
Sergiu Furdui. Drept contravenţional. Chişinău: Editura Cartier, 2005, p.92.
IV. Latura obiectivă a contravenţiei.
Latura obiectivă constituie acţiunea sau inacţiunea generatoare de urmări
socialmente periculoase sau care ameninţă anumite valori, relaţii sociale, bunuri ori
interese legitime, fiind prevăzută în actul normativ de stabilire şi sancţionare a
faptelor considerate contravenţii.14
Ca element al contravenţiei, latura obiectivă este alcătuită din următoarele
semne componente: elementul material, rezultatul periculos, raportul de
cauzalitate şi unele condiţii de loc, timp,mod şi împrejurări.
Elementul material reprezintă fapta cu pericol social ce se poate manifesta prin
acţiune sau inacţiune:
- acţiunea constituie o comportare activă care poate produce o anumită schimbare
în cadrul relaţiilor sociale şi constă din unul sau mai multe acte materiale.
-inacţiunea reprezintă comportamentul pasiv al făptuitorului, în sensul ca el nu se
conformează prevederilor legii contravenţionale.
Rezultatul social periculos este lezarea sau punerea în pericol a obiectului juridic
al contravenţiei prin comiterea faptei cu pericol social şi se manifestă prin
vătămare efectivă sau stare de pericol:
-o vătămare efectivă constuie o lezare a obiectului contravenţiei, care la rîndul ei,
poate fi o urmare materială.
-starea de pericol constituie situaţia cînd, fără să se aducă o atingere efectivă
obiectului contravenţiei, se crează o ameninţare directă pentru acesta.
Raportul de cauzalitate reprezintă legătura care apare între fapta săvîrşită şi
rezultatul social periculos.
Locul, timpul, modul şi împerjurările sunt condiţii în care se săvîrşesc unele
contravenţii şi au mai mult un caracter facultativ. Stabilirea acestor condiţii au
importanţă pentru calificarea juridică corectă a contravenţiilor şi pentru stabilirea
unei pedepse adecvate.

V. Subiectul contravenţiei.
Noţiunea de subiect al contravenţiei nu trebuie confundată cu noţiunea de
subiect al dreptului contravenţional deoarece aceasta din urmă formează un tot
întreg iar noţiunea de subiect al contravenţiei constituie parte componentă a
acestuia.Astfel, în dreptul contravenţional, putem deosebi în calitate de subiect,
persoana fizică şi persoana juridică.
Persoana fizică ca subiect al contravenţiei. Subiecţii contravenţiei sunt
persoanele trase la răspundere contravenţională sau contravenientul – subiect activ
şi victima – subiect pasiv.
Subiect activ al contravenţiei reprezintă persoana fizică care săvîrşeşte o faptă
prevăzută de legea contravenţională, prin acte de executare,de determinare sau de
complicitate.15 Deci poate deveni contravenient persoana fizică care a participat la
14
Vasilica Negruţ. Drept administrativ. Ediţie revăzută şi adăugită. Bucureşti: Lumina Lex, 2004, p.335.
15
Mihai Adrian Hotcă. Drept contravenţional. Partea generală. Bucureşti: Editas, 2003, p.124.
comiterea unei fapte ilicite în calitate de autor, instigator sau complice, cu condiţia
ca această faptă să fie consumată.
Noţiunea de contravenient nu trebuie confundată cu cea de făptuitor.Nu orice
făptuitor devine contravenient, ci doar persoana în a cărei privinţă a fost pornit
procesul contravenţional şi căreia, prin hotărîre definitivă, i s-a stabilit o sancţiune
contravenţională sau a cărei răspundere contravenţională sau executare a sancţiunii
contravenţionale aplicate este înlăturată prin hotărîre definitivă.
Putem deosebi subiect activ general şi subiect activ special.
Pentru ca o persoană să poată deveni subiect activ general al unei contravenţii, ea
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
1.Vîrsta– făptuitorul trebuie să aibă la momentul săvîrşirii faptei ilicite vîrsta de
18 ani, iar pentru anumite fapte care sunt prevăzute expres de legea
contravenţională, făptuitorul poate avea între 16 şi 18 ani.
Potrivit legii contravenţionale vechi a RM, însă, la răspundere administrativă
puteau fi trase persoanele care au împlinit vîrsta de 16 ani.16
De altfel, nici profesorul Victor Guţuleac nu împărtăşeşte poziţia legiuitorului
în ceea ce priveşte vîrsta persoanei pasibile de răspundere contravenţională. El
afirmă că începînd cu vîrsta de 16 ani, minorul are discernămînt, adică are
dezvoltarea psihofizică necesară pentru a–şi da seama de implicaţia socială a
faptelor sale şi poate fi stăpîn pe ele.
2.Responsabilitatea adică capacitatea persoanei de a judeca caracterul faptelor
sale, de a înţelege semnificaţia lor socială şi de a prevedea consecinţele acestor
fapte.
3.Libertatea de acţiune şi de voinţă adică făptuitorul să nu fie supus vreunui tip
de constrîngere (fizică sau psihică) de către o altă persoană la momentul săvîrşirii
faptei contravenţionale, deci făptuitorul să aibă libertatea de a delibera şi de a
decide potrivit propriei voinţe.
Subiectul activ special al contravenţiei, pe lîngă condiţiile obligatorii pentru
subiectul activ general, trebuie să întrunească şi o condiţie suplimentară – să aibă o
anumită calitate şi anume să fie o persoană cu funcţie de răspundere (art. 16, alin.
(6), din CC al RM), să fie posesor al permisului de conducere, al permisului de
posesor de armă individuală etc.
Subiectul pasiv al contravenţiei este persoana fizică sau juridică care a suferit
un prejudiciu material sau moral prin săvîrşirea unei contravenţii. Acesta de obicei
reprezintă victima sau persoana vătămată.
Persoana juridică ca subiect al contravenţiei. Codul contravenţional al RM,
adoptat la 24.10.2008, stabileşte în premieră în ţara noastră că subiect al
răspunderii contravenţionale poate fi şi persoana juridică. Art.17 al acestui cod
stipulează că:
„ (1) Este pasibilă de răspundere contravenţională persoana juridică, cu excepţia
autorităţilor publice şi instituţiilor publice, în cazurile prevăzute de prezentul cod,
pentru contravenţiile săvîrşite în numele său ori în interesul său de către organele
sale ori de reprezentanţii acestora dacă aceasta corespunde uneia dintre
următoarele condiţii:
16
Art. 12 al Codului cu privire la contravenţiile administrative al RM din 29.04.1985.
a) este vinovată de neîndeplinirea sau de îndeplinirea necorespunzătoare a
dispoziţiilor legii ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru desfăşurarea unei
anumite activităţi;
b) este vinovată de desfăşurarea unei activităţi ce nu corespunde actelor sale
constitutive ori scopurilor declarate;
c) fapta care a cauzat sau a creat pericolul cauzării de daune în proporţii
considerabile unei alte persoane, societăţii ori statului a fost săvîrşită în interesul
acestei persoane, a fost admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul său
împuternicit ori de persoana cu funcţie de răspundere.
(2) Persoana juridică răspunde contravenţional în cazul în care norma materială
din partea specială a cărţii întîi prevede expres sancţionarea ei.
(3) Dacă în partea specială a cărţii întîi este prevăzută răspunderea
contravenţională a persoanei juridice, întreprinderea individuală răspunde ca
persoană juridică.
(4) Răspunderea contravenţională a persoanei juridice nu exclude răspunderea
persoanei fizice pentru contravenţia săvîrşită ”.
Această normă juridică determină şi semnele ce caracterizează persoana
juridică drept subiect al contravenţiei:
-să fie constituită în modul prevăzut de lege,
-să fi comis una din contravenţiile expres prevăzute de CC al RM,
-contravenţia să fie săvîrşită în numele sau în interesul persoanei juridice de
către organele sale ori de reprezentanţii acestor organe.
Legea contravenţională a RM nu defineşte noţiunea de persoană juridică.
Potrivit art. 55 al Codului civil al RM „ Persoana juridică este organizaţia care are
un patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiile sale cu acest patrimoniu,
poate să dobândească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi
personale nepatrimoniale, să-şi asume obligaţii, poate fi reclamant şi pârât în
instanţa de judecată”.
Ea se consideră constituită din momentul înregistrării la stat şi tot din acest
moment dobîndeşte capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu.Doar din acest moment
între stat şi persoana juridică poate apărea un raport juridic contravenţional de
conflict.

VI. Latura subiectivă a contravenţiei.


Latura subiectivă a contravenţiei reprezintă atitudinea psihică a făptuitorului
faţă de fapta săvîrşită şi consecinţele ei. Această trăsătură se referă doar la
persoana fizică, în cazul aplicării sancţiunii contravenţionale faţă de persoana
juridică, acest element al contravenţiei nu poate exista.
Elementul principal al laturii subiective este vinovăţia şi formele ei, intenţia şi
imprudenţa. Fără vinovăţie nu există componenţa contravenţiei, deci lipseşte
temeiul juridic pentru aplicarea pedepsei contravenţionale.
Legea contravenţională defineşte formele vinovăţiei astfel:
„(2) Contravenţia se consideră săvîrşită cu intenţie dacă persoana care a săvîrşit-
o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a
prevăzut urmările ei prejudiciabile, a dorit sau a admis în mod conştient survenirea
acestor urmări.
(3) Contravenţia se consideră săvîrşită din imprudenţă dacă persoana care a
săvîrşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale,
a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea
fi evitate, ori nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau
inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile,
deşi trebuia şi putea să le prevadă.
(4) Dacă, drept rezultat al săvîrşirii cu intenţie a contravenţiei, se produc urmări
mai grave care, conform legii, atrag înăsprirea sancţiunii contravenţionale şi care
nu erau cuprinse de intenţia persoanei care a săvîrşit-o, răspunderea
contravenţională pentru atare urmări survine numai dacă persoana a
prevăzut urmările prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi
evitate, sau dacă persoana nu a prevăzut posibilitatea survenirii acestor urmări, deşi
trebuia şi putea să le prevadă. În consecinţă, contravenţia se consideră
intenţionată”.
La fel, latura subiectivă mai cuprinde şi alte elemente care se referă la scop şi la
motiv. Scopul contravenţiei reprezintă finalitatea pe care o urmăreşte făptuitorul
prin săvîrşirea faptei contravenţionale. Motivul contravenţiei impulsul psihic care îl
determină pe făptuitor să comită fapta contravenţională.17

În concluzie, putem afirma că stabilirea elementelor constitutive ale


contravenţiei are o semnificaţie deosebită deoarece anume aceste elemente stau la
baza răspunderii contravenţionale. De asemenea, acestea constituie criteriul de
delimitare a contravenţiei de alte fapte antisociale (infracţiunea, abaterea
disciplinară şi abaterea administrativă).Doar prin stabilirea acestor elemente se
poate efectua o calificare juridică obiectivă a contravenţiei, se poate determina
categoria, gradul de pericol social şi limitele sancţionării acesteia. Totodată
constatarea contravenţiilor este necesară pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor
legitime ale persoanei, apărarea proprietăţii, ordinii publice şi a altor valori
ocrotite de legea contravenţională.

Bibliografie:

1. Victor Guţuleac. Tratat de drept contravenţional. Chişinău: Tipografia


Centrală,2009, p.318.
2. Constantin Drăghici, Constantin Victor Drăghici, Radiţa Corcheş şi Adrian
Iacob. Drept contraventional . Bucureşti : Tritonic, 2003, p.200.
3.Codul Contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii
Moldova nr.218–XVI din 24.10.2008.

17
Alexandru Borodac.Manual de drept penal. Partea generală. Chişinău: Tipografia Centrală, 2005, p.176.
4. Mircea Preda. Drept administrativ.Partea generală. Bucureşti: Lumina Lex,
2000, p. 400.
5. Alexandru Ţiclea.Reglementarea contravenţiilor.Ediţia a II–a,revăzută şi
adăugită.Bucureşti:Lumina Lex,2003, p.1127.
6. Maria Orlov, Ştefan Belecciu. Drept administrativ.Chişinău, 2005, p.160.
7.Constantin Mitrache.Drept penal român. Partea generală. Bucureşti: Editura
Şansa, 1999, p.357.
8. http://www.polcomtim.ro/modules/icontent/index.php?page=39/ Portalul Poliţiei
Comunitare Timişoara.(vizitat pe 17.11.2010).
9. Verginia Vedinaş. Drept administrativ şi instituţii politico–administrative.
Bucureşti: Lumina Lex, 2002, p. 655.
10. Sergiu Furdui. Drept contravenţional. Chişinău: Editura Cartier, 2005, p.233.
11. Vasilica Negruţ. Drept administrativ. Ediţie revăzută şi adăugită. Bucureşti:
Lumina Lex, 2004, p.351.
12. Mihai Adrian Hotcă. Drept contravenţional. Partea generală. Bucureşti: Editas,
2003, p.438.
13. Codul cu privire la contravenţiile administrative al RM din 29.04.1985.
14. Codul Civil al RM din 22.06.2002.
15. Alexandru Borodac. Manual de drept penal. Partea generală. Chişinău:
Tipografia Centrală, 2005, p.516.
16. http://www.scritube.com/stiinta/drept/ Aspecte generale privind contravenţia.
(vizitat pe 16.11.2010).