GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

ARGUMENT ...……..………………………………….………………………..……….
……..4
CAPITOLUL I UZAREA MASINILOR, UTILAJELOR SI
INSTALATIILOR..................6
I.1 Definirea
uzării ..............................................................................
…………. 6
I.2 Uzarea maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor
…………………………..………… 6
I.3 Etapele uzării ………………………………………………………….
…………. 6
I.4 Controlul uzării ...……………………………………………..
…………………. 7
I.5 Metode de ameliorare a fenomenului de uzare
…………………..………….. 8
I.6 Limitele admisibile ale uzurii şi metodele stabilirii lor
………………...……… 8
I.6.1 Criterii de stabilire a limitelor uzurii
………………………………….. 9
I.7 Factorii care influenţează uzura
……………………………………………….10
CAPITOLUL II FACTORII CARE CONTRIBUIE LA UZURA PIESELOR
COMPONENTE ALE
UTILAJELOR .............................................. 11
II.1 Prelucrarea pieselor
……………………………………………………….....11
II.2 Calitatea materialelor utilizate……………………….
………………………...11
II.3 Calitatea lubrifianţilor....................
…………………………………………….11
II.4 Viteza relativă a pieselor în frecare ……………..
…………........................ 12
II.5 Forţele şi presiunea de
contact…………………………...............................12
II.6 Jocurile dintre piese în frecare ………………………….
…………………….12
II.7 Mediul şi regimul de exploatare ……………………………….
………………12
II.8 Felul frecării ……………………………………...……….
……………………. 13
CAPITOLUL III TIPURILE DE UZURI CE APAR ÎN FUNCŢIONAREA
MAŞINILOR

PROIECT GRUPA 2 2
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

UTILAJELOR ŞI
INSTALAŢIILOR ...................................................15
III.1 Uzarea fizică .................................................……...
…………....……........ 15
III.1.1 Uzarea de adeziune ( de contact)..........
….........................………16
III.1.1.1
Griparea……………………………………………….........16
III.1.2 Uzarea de
abraziune....................................................................17
III.1.3 Uzarea la
oboseala ....................................................................
18
III.1.3.1
Pitingul ..................................................................
....... 19
III.1.3.2 Uzarea prin
exfoliere .................................................... 19
III.1.3.3 Uzarea prin
cavitaţie ..................................................... 19
III.1.4 Uzarea de
impact .......................................................................
19
III.1.5 Uzarea de
coroziune....................................................................20
III.1.5.1 Coroziunea
chimică........................................................20
III.1.5.2 Coroziunea
mecanochimică...........................................21
III.1.6 Coroziunea
electrochimică ......................................................... 21
III.2 Alte tipuri de
uzuri ....................................................................................
22
III.2.1
Suprasarcinile ................................................................
............. 22
III.2.2 Imprimarea
sferică ...................................................................... 22
BIBLIOGRAFIE ………………..………………………………………………..……………
23

PROIECT GRUPA 2 3
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

Una din principalele cauze care determină apariţia defectelor

este uzura!

Întreţinerea urmăreşte să menţină maşinile, utilajele şi

instalaţiile în condiţii normale de exploatare între două reparaţii
consecutive, reducând posibilitatea apariţiei unor reparaţii
accidentale.
Este necesar ca periodic să se verifice şi starea accesoriilor din
dotarea maşinii, utilajului şi a instalaţiei respective, chiar dacă sunt
situaţii când unele dintre acestea sunt folosite mai rar.
Activitatea de întreţinere şi reparare a utilajelor este impusă
de faptul că, pe parcursul folosirii lor productive, acestea sunt
supuse procesului de uzură fizică şi morală. Ca urmare, a procesului
de uzură fizică, are loc un proces de pierdere treptată a valorii de
întrebuinţare a utilajului, şi în final o pierdere a capacităţii de
satisfacere a nevoii sociale pentru care a fost creat.
Obţinerea unei durate de funcţionare normale cât mai lungi se
poate realiza prin încetinirea procesului de uzare fizică a pieselor
componente, aceasta asigurându-se prin: exploatarea maşinilor,
utilajelor şi instalaţiilor la sarcina normală (prin evitarea
supraîncărcărilor), întreţinerea corectă şi curăţirea zilnică, ungerea
pieselor în mişcare, observarea continuă a stării şi funcţionării lor,
lucrul de bună calitate a echipelor de întreţinere şi reparaţii şi
executarea reparaţiilor la timp, conform prescripţiilor întreprinderii
constructoare.
În vederea menţinerii caracteristicilor funcţionale ale utilajului
şi a funcţionării în condiţii cât mai apropiate de cele iniţiale, în
cadrul întreprinderilor se organizează un serviciu de întreţinere şi

PROIECT GRUPA 2 4
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

reparare a utilajului de producţie. Din analiza comportamentului

utilajelor în procesul de uzură fizică se poate constata că uzura în
timp a diferitelor componente are loc în mod diferenţiat.
Fenomenul de uzură fizică a utilajului poate fi ameliorat şi
printr-un sistem de activităţi de întreţinere a acestuia, precum şi
printr-un ansamblu de operaţii de control şi revizie, care să permită
depistarea din timp a eventualelor defecţiuni.
Uzarea atacă şi distruge fără a face diferenţiere, astfel chiar şi
ţările cu o economie stabilă au probleme in căutarea de noi mijloace
de prevenire şi reducere a inevitabilului proces de uzură.
Uzarea nu constituie o problemă exclusiv pentru ţările cu o
economie in tranziţie, deoarece si tarile cu o economie de piaţa
înregistrează preocupări privind politicile optime de reducere a
uzării. De multe ori in ţările cu economie de tranziţie lipsesc
resursele necesare, iar problema reclamă o soluţie globală întrucât
există interdependente intre ţările cu economie de piaţa şi cele cu
economie de tranziţie in privinţa reducerii gradului de uzură.
Multe ţări cu economie de piaţă sa-u confruntat cu probleme
privind procedeele de diminuare a uzării, întrucât numeroase unităţi
industriale au fost proiectate fără a se acorda atenţia cuvenită
acestui aspect.
Conştiente de creşterea costurilor provenind din neglijarea
datorită aspectului mai sus menţionat in ultimele trei decenii multe
ţări cu economie de piaţa au efectuat cercetări şi studii privind
dezvoltarea industrială şi ingineria in domeniul procedeelor de
prevenire şi reducere a uzurii.
Ţările cu economie de tranziţie nu au atins in general o poziţie
comparabilă cu ţările cu economie de piaţa privind informaţiile
referitoare la prevenirea uzurii pentru a servi ca baza de date si de
formulare ale unor acţiuni întreprinse in vederea diminuării uzurii.

PROIECT GRUPA 2 5
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

UZAREA MAŞİNİLOR UTİLAJELOR Şİ İNSTALAŢİİLOR

I.1 Definirea uzării

În timpul exploatării maşinilor, piesele şi şi ansamblurile

acestora, sub influenţa diferiţilor factori, se uzează.
Prin proces de uzare, se înţelege orice pierdere de material de
pe suprafeţele solide in frecare, având ca urmare modificarea
dimensiunilor, a formei geometrice si a jocurilor.
Acest proces apare ca un fenomen complex, datorat unor
cauze diverse si determinat de un numar mare de factori si conditii
(proprietatile, mecanice, particularitatile micro sau
macrogeometrice ale suprafetelor, parametrii functionali, calitatea
ungerii, lubrifintii folositi).

I.2 Uzarea maşinilor,utilajelor şi instalaţiilor

Uzarea este procesul de distrugere a suprafeţelor aflate în

contact, datorită frecării. Ea este urmată de schimbarea geometriei,
calităţii, precum şi a proprietăţilor stratului superficial al
materialelor.
Procesul de uzare se desfăşoară în timp şi este însoţit de
pierdere de energie calorică şi de material prin desprindere de
material.
Rezultatul uzurii se exprimă în unităţi absolute ( masă, volum,
lungime), prin raportare la lungime, folosind o mărime numită
intensitatea uzurii ( mg/h) sau viteza uzurii sau prin raportare la
timpul de frecare ( mg/h , µm/h).

I.3 Etapele uzării

Etapele uzării sunt reprezentate de variaţia uzurii în timp.

PROIECT GRUPA 2 6
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

Fig.1-Etapele uzarii
Etapele uzării sunt:
 I - Etapa de rodaj – este perioada de adaptare a
suprafeţelor ;
 II - Etapa de uzare normală – este perioada când viteza
sau intensitatea uzării se menţin aproape constante
 III - Etapa de uzare distructivă – este perioada în care
parametrii de funcţionare au valori care nu mai corespund
unei funcţionări normale.

I.4 Controlul uzării

La determinarea uzării trebuie ţinut seama de modul cum s-a

format. De exemplu, când pierderea de material s-a făcut pe
direcţia forţei se poate admite că uzarea a fost provocată : de ulei
insuficient sau prea fluid când uzarea este mai pronunţată şi are un
aspect mat şi rizat şi de prezenţa unui agent corosiv în ulei dacă
uzarea este apreciabilă şi suprafaţa uzată are aspect neted şi
lucios.
Cele mai frecvente metode de măsurare a uzării sunt:
 Metodele micrometrice care permit măsurarea dimensiunilor
pieselor cu instrumente curente( şublere de exterior,
micrometre etc.) după un anumit timp de funcţionare. Această
metodă impune demontarea pieselor;
 Metodele cu amprente creează posibilitatea de a cunoaşte
evoluţia uzării prin intermediul măsurării periodice a reducerii
dimensiunilor unor amprente imprimate iniţial pe suprafaţa de
frecare cu un anumit poanson( bilă, piramidă etc.). Din această
categorie face parte şi amprenta în formă de semilună( fig.2.),
produsă prin zgârierea suprafeţei 1 cu un corp 2 din carbură
de wolfram sau de titan, în formă de piramidă triunghiulară.
Metoda are avantajul de a nu deforma suprafaţa prin
denivelări create de deformarea plastică a materialului în jurul
urmei, după extragerea penetratorului. Aceste metode
necesită aparatură optică de citire;

PROIECT GRUPA 2 7
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

Fig. 2-Metoda obţinerii unei amprente sub formă de semilună.

 Metodele chimice de determinare a conţinutului de metal în

lubrifiant, care pot fi completate cu analiza spectroscopică
pentru identificarea materialelor respective; sunt metode
foarte precise dar care cer un anumit timp şi aparatură
adecvată;
 Metodele cu izotopi radioactivi care prezintă avantajul
urmăririi evoluţiei uzării şi în timpul funcţionării, dar necesită
aparatură şi instalaţii speciale şi un personal calificat.

I.5 Metode de ameliorare a fenomenului de uzare

După demontarea maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor în

vederea reparării, în funcţie de uzarea pieselor se alege şi modul de
înlăturarea a ei.
Eliminarea uzării unei îmbinări de două piese se poate face
prin:
 înlăturarea metalului de pe una şi adăugarea de metal pe
cealaltă piesă;
 introducerea unei a treia piese între cele două piese conjugate
( adaosuri, inele etc.);
 metalizarea sau cromarea pieselor, tratament termic sau
termochimic care restabileşte dimensiunile şi proprietăţile
iniţiale;
 folosirea unor aliaje speciale în cazul unor crăpături sau fisuri.

I.6 Limitele admisibile ale uzurii şi metodele stabilirii lor

Organele care alcătuiesc ansamblurile maşinilor, utilajelor sau

instalaţiilor sunt definite prin caracteristicile lor de bază.
 dimensiuni;
 precizie dimensională;
 precizia formei geometrice, care pot fi
normale sau la limită;

PROIECT GRUPA 2 8
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

 precizia de poziţie reciprocă;

 grad de netezime;
Caracteristicile normale sunt cele care corespund tuturor
condiţiilor prevăzute în desenul de execuţie.
Caracteristicile admisibile, sau la limită, sunt acelea la care
piesele mai pot fi refolosite în ansamblu, fără a fi recondiţionate,
urmând a funcţiona satisfăcător până la următoarea reparaţie.
Pe măsura exploatării maşinilor, utilajelor sau instalaţiilor, tot
mai multe piese componente ale acestora ajung la limitele de uzură.
Ele urmează a fi înlocuite sau recondiţionate în cadrul lucrărilor de
întreţinere şi a reparaţiilor.

Limitele de uzură se pot determina prin metode:

 analitice;
 grafice;
 experimentale;

I.6.1 Criterii de stabilire a limitelor uzurii

Criteriile de stabilire a limitelor uzurii sunt urmatoarele:

a) criteriul tehnic;
b) criteriul funcţional;
c) criteriul economic;
d) criteriul recondiţionabilităţii;
e) criteriul siguranţei;

a)Criteriul tehnic
Se aplică pieselor ce fac parte din îmbinări a căror exploatare în
condiţiile unei uzuri peste limitele admise pot provoca uzura de
avarie.

b) Criteriul functional ( criteriul tehnologic)

PROIECT GRUPA 2 9
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

Se aplică acelor organe sau îmbinări, care după un anumit timp

de funcţionare, cu toate că intensitatea uzurii rămâne constantă, nu
mai asigură parametrii de lucru satisfăcători
Exemplu: pompa de ulei a preselor nu mai debitează cantitatea
de lubrifiant necesară ungerii lichide, cuplajul care are patinări mari
datorită uzurii materialului de fricţiune).

c) Criteriul reconditionabilitatii
 se bazează pe limitarea uzurilor la acele valori care mai permit
recondiţionarea şi repunerea pieselor în funcţiune
 se aplică pieselor mari, greu de executat şi cu costuri ridicate
cum sunt: roţile dinţate ale preselor mari, roţile cu excentric,
arborii excentrici, arborii cotiţi etc.
Criteriul ţine seama nu numai de posibilitatea recondiţionării, ci
şi de costurile ei. În acest scop uzura se limitează la acele valori
care permit o recondiţionare economică.

d) Criteriul siguranţei
Tine seama de limitele care asigură protecţia operatorului
uman.

e) Criteriul economic
Ia în considerare acele limite ale uzurii care nu afectează
consumurile maşinii în exploatare
În aceste condiţii uzura se limitează la valorile care nu permit
un consum mare de ulei, consum de energie peste cel prevăzut ş.a.
şi care nu măresc costurile de fabricaţie
NU este economică nici limitarea la uzuri prea mici deoarece
efectuarea recondiţionării sau schimărilor pieselor implică
scoaterea temporară a maşinilor din procesul de exploatare şi
costuri de reparaţie, care pot fi mai mari decât cele care ar fi
necesare acoperirii consumului suplimentar de lubrifiant şi energie.

I.7 Factorii care influenţează uzura

Factorii care influenteaza uzura sunt:

 Functia pe care o indeplineste piesa; o piesa care se roteste si
se antreneaza si alte piese; va avea o uzura mai mare.
 Forma piesei- piesele cu forme regulate si muchii rotunjite se
vor uza mai putin decat cele cu forme regulate.
 Tratamentul termic aplicat cand piesa, dupa prelucrare, a fost
supusa unui tratament termic, rezista la uzura mai bine decat
piesele netratate.
 Solicitarile repetate care solicita elementele componente cu
cat solicitarile vor fi mai mari si mai variate ca intesitate, piesa

PROIECT GRUPA 2 10
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

supusa unei sarcini continue se uzeaza mai putin decat daca

este supusa aceleasi sarcini sub forma de socuri.

PROIECT GRUPA 2 11
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

FACTORİİ CARE CONTRİBUİE LA UZURA PİESELOR

COMPONENTE ALE UTİLAJELOR

În condiţiile producţiei industriale moderne, maşinile, utilajele

şi instalaţiile trebuie să funcţioneze la parametrii optimi, fără
întreruperi sau opriri accidentale, condiţie esenţială pentru
obţinerea unei calităţi superioare a produselor cerute şi a unei
eficiente economice ridicate.
Întrucât în timpul funcţionării maşinile, utilajele şi instalaţiile
se uzează fizic, această uzare poate provoca erori de prelucrare,
mărirea consumurilor specifice şi chiar accidente de muncă.

II.1 Prelucrarea pieselor

Dat fiind faptul că forţele de frecare acţionează asupra

straturilor superficiale ale pieselor, gradul de uzură şi de rezistenţă
la uzură depinde de prelucrarea lor. Oricare ar fi această prelucrare,
se vor obţine totuşi în final suprafeţele cu neregularităţi
microscopice sau macroscopice .
S-a constatat că prin prelucrare se produc unele modificări în
structura superficială a metalelor sau aliajelor pieselor în frecare,
care influenţează rezistenţa la uzură.

II.2 Calitatea materialelor utilizate

Rezistenţa la uzură depinde în mod cert de materialele

utilizate la confecţionarea pieselor. În construcţia de maşini se
utilizează pe scară din ce în ce mai mare fontele aliate, şi în special
cele cu grafit modular.
La oţeluri, cea mai utilizată structură, care dă o bună
rezistenţă la uzură, este cea cu sorbită şi perlită.
De reţinut este faptul că durabilitatea creşte o dată cu
creşterea durităţii. De exemplu: o piesă din oţel cu duritatea de 600
HB are o durată de funcţionare de 10 ori mai mare decât a unei
piese cu duritatea de 200 HB. De menţionat este faptul că oţelurile
aliate au o mare rezistenţă la uzură.

II.3 Calitatea lubrifianţilor

PROIECT GRUPA 2 12
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

În scopul măririi rezistenţei la uzură a pieselor, se utilizează

uleiuri. Acestea trebuie să fie lipsite de acizi şi impurităţi mecanice,
deoarece provoacă coroziuni. Uleiul trebuie să formeze un film
stabil absorbant, contribuind în acest fel la micşorarea
coeficientului de frecare.

II.4 Viteza relativă a pieselor în frecare

Viteza relativă a pieselor în frecare interesează mai ales ca

mărime, prezentând valori de la 0,1 m/s până la peste 10m/s, fapt
care poate contribui la micşorarea sau intensificarea procesului de
uzură.

II.5 Forţele şi presiunea de contact

Forţele care solicită piesele în frecare provoacă o stare de

tensiune care contribuie la uzura lor. Din acest punct de vedere se
deosebesc două feluri de sarcini :
 sarcini ce provoacă solicitări statice, care, pe lângă
menţinerea valorii lor constantă, mai au şi direcţia constantă;
 sarcini ce provoacă solicitări dinamice, care pot fi de două
feluri
 sarcini ce provoacă solicitări prin şoc;
 sarcini ce provoacă solicitări variabile
continue.
Uzura este direct proporţională cu presiunea de contact. În
cazul ungerii lichide, o presiune de contact considerabilă poate duce
la ruperea şi întreruperea filmului de lubrifiant.
De asemenea este important şi felul mişcării dintre două piese
în frecare, mişcare care poate fi:
 de alunecare;
 de rostogolire;
 combinată;

II.6 Jocurile dintre piese în frecare

Uzura creşte pe măsură ce cresc jocurile dintre piesele aflate

în frecare, deoarece apar solicitări dinamice care perturbă regimul
de lucru al maşinii sau utilajului.
Jocurile provoacă încălzirea şi ruperea filmului de lubrifiant,
putând duce în final la distrugerea pieselor respective, sau a altor
piese îmbinate cu acestea.

II.7 Mediul şi regimul de exploatare

PROIECT GRUPA 2 13
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

Mediul, care influenţează considerabil de mult frecarea, poate

fi de două feluri:
 corosiv;
 abraziv.
Mediul corosiv se întâlneşte în special la maşinile şi utilajele ce
funcţionează în întreprinderile de produse chimice, iar cel abraziv la
maşinile şi utilajele miniere, petroliere, metalurgice etc., acestea
furnizând elemente suplimentare faţă de cele obişnuite în problema
frecării şi uzurii .
În ce priveşte regimul de exploatare, se va ţine seamă de
următorii factori:
 ungerea maşinii;
 curăţirea ei;
 protecţia suprafeţelor în frecare.
Sub aspectul ungerii, se pune problema dacă uleiul este
suficient sau dacă el este de calitate bună.
În privinţa curăţirii, se au în vedere posibilităţile de
îndepărtare a diferitelor impurităţi, materiale abrazive etc.
Pentru protecţia suprafeţelor în frecare trebuie luate măsuri
corespunzătoare în vederea etanşării şi perfecţionării continue a
mijloacelor de ungere.

II.8 Felul frecării

În funcţie de felul mişcărilor, unei suprafeţe faţă de cealaltă,

se disting următoarele tipuri de frecări:
 Frecarea de alunecare, care se produce în planul tangent
comun a două corpuri în contact, care alunecă sau tind să
alunece unul peste altul. Exemple de frecare de alunecare:
mişcarea unei sănii pe ghidajele acestuia, rotirea fusurilor în
lagărele de alunecare etc.
 Frecarea de rostogolire este frecarea asociată mişcării de
rostogolire a unui corp pe altul, care determină un cuplu de
sens contrar mişcării sau tendinţei de mişcare de rostogolire,
rezultat din acţiunea forţelor de sprijin din suprafaţa de
contact deformată plastic. Exemple de frecare de rostogolire :
corpurile de rostogolire a unui rulment pe inele, roţile unui
vehicul de cale ferată pe şine etc.
 Frecarea mixtă care poate fi interpretată ca o combinaţie a
frecării de rostogolire cu cea de alunecare. Exemple de frecare
mixtă : frecarea în angrenaj, frecarea în transmisii prin ficţiune
etc.
După cum între suprafeţele în mişcare există sau nu substanţe
de ungere, frecarea poate fi :
1) fluidă;
2) semifluidă;
3) uscată.

1) Frecarea fluidă se produce, în mod normal, la funcţionarea

de regim a maşinilor şi utilajelor. Frecarea fluidă se poate

PROIECT GRUPA 2 14
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

menţine când între suprafeţe se realizează deplasări cu

viteze mari, suprafeţele sunt supune unei apăsări mijlocii şi
sunt alimentate în mod continuu cu lubrifianţi.
2) Frecarea semifluidă poate să apară ca urmare a unei ungeri
defectuoase sau insuficiente, precum şi la pornirea şi,
oprirea maşinii când, datorită vitezei prea mici, nu se poate
introduce stratul de ulei necesar între cele două suprafeţe
în mişcare relativă.
La staţionarea maşinii, din cauza sarcinii de pe arbore,
lubrifiantul este îndepărtat dintre cele două suprafeţe ale fusului şi
ale cuzinetului, contactul a staţionat un timp îndelungat (fig. 3, a).
La viteze de rotaţie mici, arborele începe să transporte sub el
lubrifiant, care, având formă de pană şi o oarecare presiune, începe
să-l ridice; în acest caz, ungerea va fi semifluidă (fig. 3, b, c). La
creşterea turaţiei, centrul fusului se apropie de cel al cuzinetului,
pentru a coincide cu el la turaţie foarte mare. În acest ultim caz (fig.
3, d), teoretic, grosimea peliculei de lubrifiant devine constantă pe
întreaga periferie a fusului.
3) Frecarea uscată ia naştere când între cele două suprafeţe în
mişcare relativă nu există nici un strat intermediar de
lubrifiant, nici chiar în punctele disparate, astfel încât
contactul lor este direct.

Fig. 3. Frecarea în lagăre.

La staţionarea maşinii, din cauza sarcinii de pe arbore,

lubrifiantul este îndepărtat dintre cele două suprafeţe ale fusului şi
ale cuzinetului, contactul făcându-se direct pe vârful asperităţilor
suprafeţelor respective, rămânând o cantitate foarte mică de
lubrifiant în golurile dintre asperităţi. Astfel, la pornire, ungerea va
fi incompletă, semifluidă sau chiar uscată, dacă sistemul tehnic a
staţionat o perioadă îndelungată de timp.
La viteze de rotaţie mici, arborele începe să transporte sub el
lubrifiant, care, având formă de pană şi o oarecare presiune, începe
să-l ridice ; în acest caz, ungerea va fi semifluidă. La creşterea
turaţiei, centrul fusului se apropie de cel al cuzinetului, pentru a
coincide cu el la turaţie foarte mare. În acest ultim caz , teoretic,

PROIECT GRUPA 2 15
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

grosimea peliculei de lubrifiant devine constantă pe întreaga

periferie a fusului.
În condiţiile frecării fluide se realizează:
 micşorarea uzării suprafeţelor de frecare;
 reducerea consumului de energie prin frecare;
 mărirea sarcinilor admisibile;
 mărimea siguranţei în funcţionare;
 economie de lubrifianţi.

PROIECT GRUPA 2 16
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

TIPURILE DE UZURI CE APAR ÎN FUNCŢIONAREA

MAŞINILOR, UTILAJELOR ŞI INSTALAŢIILOR

Procesul de frecare dintre suprafeţele în contact ale pieselor

componente ale maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor are ca efect
pierderea de energie manifestată prin căldura produsă şi uzarea
fizică, rezultat al desprinderii de material şi al modificării stării
iniţiale a acestor suprafeţe.

III.1 Uzarea fizică

Conduce la modificarea dimensiunilor şi a formei geometrice a

suprafeţelor pieselor în contact. În anumite condiţii de temperatură
pot interveni simultan şi modificări structurale ale straturilor
superficiale. Toate acestea influenţează, direct sau indirect,
capacitatea portantă a organelor de maşini, de exemplu în cazul
lagărelor, precizia de lucru a maşinilor, a utilajelor şi instalaţiilor,
cinematica funcţională, făcând totodată să apară forţe dinamice
dăunătoare şi o funcţionare necorespunzătore, ducând în final la
scoaterea din uz a maşinii, utilajului sau instalaţiei.

Uzarea fizică
Este un proces progresiv care poate şi trebuie să fie combătut
pentru a se evita scoaterea prematură din funcţionare a maşinii,
utilajului sau instalaţiei respective. Rezultatul fenomenului de uzare
îl constituie uzura.

Uzarea morală
Este o consecinţă a deprecierii unei maşini sau utilaj ca urmare
a apariţiei în exploatare a unor maşini şi utilaje de aceeaşi
categorie, dar de un tip mai perfecţionat, cu indici tehnici şi
economici superiori celor din dotare. De asemenea, tot în cadrul
uzării morale intră şi deprecierea unor maşini, utilaje sau instalaţii
aflate încă în exploatare, dar ale căror costuri au fost reduse.
Pentru ca uzarea morală să nu manifeste influenţă economică
negativă 2este necesar ca exploatarea maşinilor, utilajelor şi
instalaţiilor să se efectueze intensiv, astfel ca amortizarea lor să se
realizeze într-un timp cât mai scurt.
Uzarea fizica este un proces progresiv, complex, distructiv, de
natura fizico-chimica care are ca efect principal producerea uzurii.

PROIECT GRUPA 2 17
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

In raport cu procesele care se desfasoara in timpul frecarii

suprafetelor in contact, cu formele de interactiune ale suprafetelor,
fenomenele si cu legile care guverneaza procesul de uzare care
apare atat la frecarea uscata cat si in prezenta lubrifiantului, uzarea
poate fi : de adeziune, de abraziune, de oboseala, de coroziune si de
impact.
In practica, la functionarea cuplelor de frecare se intalnesc
combinatii ale acestor tipuri principale de uzari si separat numai in
cazuri speciale.
Luând în considerare factorii care contribuie la deteriorarea
suprafeţelor şi aspectul acestora, uzările fizice s-au clasificat în
următoarele tipuri:
 de adeziune,
 de oboseală,
 de abraziune,
 de impact,
 de coroziune etc.

III.1.1 Uzarea de adeziune (de contact)

Uzarea de adeziune (de contact) apare in toate formele de

frecare atunci cand suprafetele conjugate nu mai sunt separate
complet de lubrifiant, adica in momentul cand lubrifierea este
intrerupta ca urmare a unor defectiuni ale instalatiei de lubrifiere,
utilizarea unui lubrifiant necorespunzator in raport cu jocul, viteza
si incarcarea cuplei sau a unei cantitati de lubrifiant insuficient
intre suprafetele in contact .
Uzarea de adeziune se produce prin sudarea si ruperea
puntilor de sudare intre microzonele de contact, caracterizadu-se
printr-un coeficient de frecare ridicat si o valoare mare a intensitatii
uzarii.
Microcontactele apar ca urmare a faptului ca suprafetele
metalice, chiar si cele mai fin prelucrate, prezinta numeroase
asperitati, care la contactul direct dintre suprafete suporta pe
varful lor sarcini foarte mari. Sub efectul acestor forte excesive,
asperitatile sufera o deformare plastica, care inceteaza atunci cand
suprafata reala de contact devine suficient de mare ca sa suporte
sarcina respectiva.
De cele mai multe ori deformarea plastica este insotita de
formarea microsudarilor punctiforme intre varfurile asperitatilor
opuse
Cand microsudarile au aceeasi rezistenta la rupere cu
materialele cuplei de frecare sau mai mica, atunci ruperea se va
produce chiar la nivelul sudarii . Daca rezistenta lor este mai mare
decat a materialelor cuplei, atunci ruperea se va produce fie la
sprafata mai moale cu transfer de material de pe o suprafata pe
cealalta, fie in ambele suprafete cu eliberarea particulelor de uzare
care pot provoca rizuri pe suprafata mai moale.

PROIECT GRUPA 2 18
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

III.1.1.1 Griparea

O consecinta a uzarii de adeziune este griparea , care apare la

sarcini mari , in lipsa lubrifiantului sau la strapungerea peliculei in
urma unor incalziri locale ridicate pana la temperatura de topire a
materialului. Sub actiunea sarcinii, suprafetele se apropie la o
distanta de interactiune atomica. Adeziunile sau microcontactele
puternice ce se uzeaza nu mai pot fi forfecate si deplasarea relativa
intre suprafete inceteaza , cupla de frecare fiind astfel blocata.

In functie de temperatura la care se produce , griparea poate

avea doua forme :
griparea la temperaturi joase este caracteristică unor viteze
reduse de deplasare;apar deformaţii plastice ale stratului
superficial al suprafeţei de frecare . Această formă se
caracterizează prin valori mari ale coeficienţilor de frecare şi
fenomenul are o evoluţie rapidă.
griparea la temperaturi înalte (griparea termică) este
caracteristică unor viteze mari şi apare ca urmare a energiei
termice acumulate în zona de contact; coeficientul de frecare
este mai mic (0,2…0,5), iar viteza uzării mai redusă. Apariţia
gripajului poate fi înlesnită de un rodaj necorespunzător, jocuri
prea mici între suprafeţe sau de suprafeţe superfinisate,
lipsite de posibilitatea creării micropungilor de ulei, utilizarea
unui lubrifiant neindicat, depăşirea unor parametri funcţionali
(sarcină, viteză etc.), prezenţa unei perechi de materiale
antagoniste etc.
Aparitia gripajului este inlesnita de un rodaj necorespunzator :
jocuri prea mici intre suprafete sau de suprafete superfinsate
,lipsite de posibilitatea crearii micropungilor de ulei: utilizarea unui
lubrifiant neindicat: depasirea unor parametri functionali (sarcina,
viteza ,etc.) prezenta unei perechi de materiale
Se produce prin sudarea şi ruperea punţilor de sudare între
microzonele de contact, caracterizându-se printr-un coeficient de
frecare ridicat şi o valoare mare a intensităţii uzării.
La sudarea unor asperităţi în contact(fig.4,a), notând cu 1 şi 2
eforturile unitare la forfecare ale materialelor celor două
suprafeţe1 şi 2 şi cu s al microsudărilor, pot avea loc următoarele
situaţii:
dacă 2şis <1 (fig.4.b)ruperea va avea loc în interiorul corpului
mai moale. Fiecare deplasare relativă produce un transport de
materiale de pe corpul 1, iar după un anumit timp frecarea se
produce între materialele corpului mai moale. Acest tip de
frecare este denumit frecare prin sudare. Microjoncţiunile ce
rămân prinse de suprafaţa corpului 1 pot provoca rizuri pe
suprafaţa mai moale, iar după un anumit timp se vor rupe,
provocând particule de uzare;
dacă1 şis<2, pentru a se produce mişcarea, se presupune, de
asemenea, ruperea corpului mai moale, şi în acest caz se
consideră că apare un tip de frecare prin sudare;

PROIECT GRUPA 2 19
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

dacă s<1 şi2(fig.4,c),vor ceda microsudările fără smulgere de

metal de pe suprafeţele în frecare şi fără transport de
material. Acest tip de frecare se numeşte frecare prin
forfecare.

Fig.4.-Schiţa formării unor microjoncţiuni şi a forfecării acestora

III.1.2 Uzarea de abraziune

Este provocată de prezenţa particulelor dure între suprafeţele

în contact sau de asperităţilor mai dure ale uneia dintre suprafeţele
de contact. Această uzare este uşor de recunoscut prin urmele
lăsate de microaşchiere, ea accelerând uzarea prin coroziune.
Particulele dure pot proveni de la forfecarea prealabilă a unor
contacte (uzare de adeziune), desprinderi de porţiuni din stratul de
suprafaţă mai dur, prin desprinderea şi evacuarea materialului unor
ciupituri etc., precum şi prin produsele metalice ale altor uzări.
Rezultatele cantitative ale uzării abrazive sunt dependente de:
natura cuplului de materiale, în sensul că o duritate mai mare
a suprafeţei opune o rezistenţă sporită acţiunii de rodare şi,
dimpotrivă, materialele plastice permit împlântarea
particulelor dure în ele;
natura abrazivului, dimensiunile şi forma lor;
condiţiile funcţionale.
Prin rodarea vârfurilor asperităţilor se măreşte continuu
suprafaţa de susţinere. Deoarece presiunea de contact scade invers

PROIECT GRUPA 2 20
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

proporţional cu creşterea suprafeţei, la un moment dat, intervine un

echilibru de durată mai îndelungată, determinată în principal de
încărcare, viteză, temperatură; aceasta cu atât mai mult cu cât
particulele abrazive, prin tocire sa sfărâmare, îşi pierd capacitatea
distructivă.
Caracterul uzarii nu se schimba, indiferent daca particulele
abrazive provin din afara sau sunt continute intr-unul din corpurile
in frecare (cazul pieselor reconditionate prin cromare, metalizare,
sudare etc.).
Acest tip de uzare se manifesta prin deformatii plastice locale,
microzgarierea si microaschierea suprafetelor in contact .
Rezultatele cantitative ale uzarii abrazive sunt dependente de:
natura cuplului de materiale, in sensul ca o duritate mai mare a
suprafetei opune o rezistenta sporita actiunii de uzare si,
dimpotriva, materialele plastice permit implantarea particulelor
dure in ele; de natura abrazivului, dimensiunile si forma lor;
presiunea specifica si viteza de alunecare.
Brazdarea este o forma severa de abraziune, cu rizuri late si
adanci, care poate fi produsa direct de contrapiesa la angrenaje,
capul dintelui), de particule mari, dure, interpuse (in cazul discurilor
de frana), de piese metalice si alte materiale dure (la organe active
de lucru al solului).
Zgarierea reprezinta forma cea mai usoara de abraziune si se
manifesta prin rizuri liniare, paralele, izolate etc. ; poate aparea pe
diferite piese (flancurile dintilor unui angrenaj, cuzinetul unui lagar,
camasa unui cilindru) fiind produsa tot de interpunerea unor
particule mai dure, actiunea unei rugozitati etc.

III.1.3 Uzarea la oboseala

Se produce în urma unor solicitări ciclice a suprafeţelor în

contact, urmate de deformaţii plastice în reţeaua atomică a
stratului superficial, de fisuri, ciupituri sau exfolieri. În general.
Aceste uzări apar sub formă de desprinderi de particule din
material, lăsând urme caracteristice fiecărui gen de asemenea
uzare. Uzările de oboseală sunt:pittingul, uzarea prin exfoliere şi
uzarea prin cavitaţie.

III.1.3.1 Pitingul

Pittingul este o formă a uzării de oboseală a suprafeţelor cu

contacte punctiforme (de exemplu, căile de rulare a lagărelor de
rostogolire) sau liniare (de exemplu, flancurile roţilor dinţate) şi se
recunoaşte sub forma caracteristică de gropiţe sau ciupituri
(diferite de cele de adeziune provocate prin smulgeri). În aceste
situaţii, însuşi modul de funcţionare dă naştere unor eforturi
unitare în în punctele de contact, cu caracter pulsator.

PROIECT GRUPA 2 21
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

Oboseala stratului se exteriorizează prin fisuri foarte fine în

locurile slăbite dintre cristale şi anume, la suprafaţă, în punctele de
concentrare a tensiunilor, sau la o anumită adâncime, în stricta
apropiere a suprafeţei, în locul în care există efortul unitar maxim
de forfecare. Sub acţiunea unor presiuni mari de contact, în
prezenţa unui ulei de vâscozitate insuficientă, acesta pătrunde în
cele mai fine fisuri, contribuind la dislocarea unor particule de
material printr-o puternică acţiune de pană. Astfel, la început apar
mici ciupituri care, prin cumulare, se transformă în cratere de
dimensiunile unei gămălii de ac şi mai mari.

III.1.3.2 Uzarea prin exfoliere

Uzarea prin exfoliere (cojire) este caracterizată prin

desprinderea de mici particule metalice, de ordinul a 1µm, sau de
oxizi de ordinul a 0,01µm, care se produce la materiale metalice
plastice, când este depăşită rezistenţa la forfecare, în zonele de
contact cu frecări concentrate. Exfolierea este activată de tensiunile
interne rămase în urma tratamentelor defectuoase de călire,
cementare sau nitrurare, prin micşorarea mobilităţii atomilor de
reţea. Condiţiile iniţiale care provoacă această uzare sunt diferite
de cele din cazul pittingului.

III.1.3.3 Uzarea prin cavitatie

Uzarea prin cavitaţie este definită ca fiind un proces de

distrugere a suprafeţei ( i deplasare de material sub formă de mici
particule) produsă de mediul lichid sau gazos în contact cu metalul,
fără prezenţa celei de a doua suprafeţe de frecare ca în celelalte
forme de uzare. Se mai numeşte şi eroziune de cavitaţie sau
coroziune de cavitaţie şi se produce, de regulă, pe suprafeţele
paletelor, rotoarelor de pompă, cilindrii motoarelor Diesel etc., care
sunt în contact cu fluide la viteze mari.
Uzarea prin cavitaţie se explică astfel: la mişcările relative
mari sau la schimbări de viteză dintre un lichid şi metal, presiunile
locale devin reduse, în fluid se produce transformarea de energie,
temperatura lichidului depăşeşte punctul de fierbere şi se formează
mici pungi de vapori şi gaze ( bule de cavitaţie). Când presiunea
revine la normal (sau creşte) se produce o implozie (spargerea
bulelor). Cu forţe mari de impact pe microzonele suprafeţei
metalice, producându-se oboseala stratului şi apariţia de ciupituri
de cavitaţie.

III.1.4 Uzarea de impact

La unele tipuri de maşini, utilaje şi instalaţii, ca de exemplu:

concasorul cu ciocane articulate, moara cu bile, maşina de scris sau

PROIECT GRUPA 2 22
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

de perforat etc., datorită unor lovituri locale repetate se produce un

tip specific de uzare mecanică, denumit uzare de impact.
Uzarea de impact se poate produce şi în funcţionarea unor
organe de maşini: came, roţi dinţate etc. atunci când, împreună cu
alunecarea sau rostogolirea ( de exemplu, pe flancurile roţilor
dinţate), are loc şi un impact compus.
Uzarea de impact poate fi clasificată în două categorii:
uzare prin percuţie
uzare prin eroziune.
În general, uzarea de impact conţine mecanismele de bază ale
uzării: de adeziune, abraziune, oboseală de suprafaţă, uzare
chimică şi termică.
Uzarea de impact se datoreaza unor lovituri locale repetate si
apare atunci cand impreuna cu alunecarea sau rostogolirea are loc
un impact compus (componentele normale si tangentiale). Acest tip
de uzare se intalneste la unele tipuri de masini, utilaje si instalatii,
ca, de exemplu: concasorul cu ciocane articulate, moara cu bile,
masina de scris sau de perforat etc.
Uzarea de impact se poate produce si in timpul functionarii
unor organe de masini:came, roti dintate, etc., cand, impreuna cu
alunecarea sau rostogolirea (de exmplu, pe flancurile rotilor
dintate), are loc si un impact compus.
Uzarea de impact poate fi clasificata in doua categorii: uzare
prin percutie si uzare prin eroziune. In general, uzarea de impact
contine mecanismele de baza ale uzarii de: adeziune, abraziune,
oboseala de suprafata, uzare chimica si termica.

III.1.5 Uzarea de coroziune

Constituie deteriorarea suprafeţei de frecare şi deci pierderea

de material, de greutate, datorită acţiunii simultane sau succesive a
factorilor chimici agresivi din componenţa mediului respectiv şi a
solicitărilor mecanice.
Mecanismul uzăriide coroziune presupune corelarea a două
efecte de coroziune: coroziunea chimică şi coroziunea
mecanochimică.

III.1.5.1 Coroziunea chimică

Coroziunea chimică este o acţiune chimică continuă a mediului

ambiant asupra suprafeţelor elementelor componente ale maşinii,
utilajului sau instalaţiei.
Coroziunea chimică poate evolua diferit, în funcţie de
parametrii fizico-chimici ai materialului respectiv. În perioada de
repaus această coroziune acţionează ca proces chimic numai asupra
suprafeţelor deschise, care nu trec prin zona de contact şi celorlalte
suprafeţe libere. Ca forme de coroziune chimice se disting:

PROIECT GRUPA 2 23
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

Ruginirea, care este o coroziune electrochimică a fierului ce se

datorează acţiunii combinate a oxigenului şi apei şi poate să apară
în aer la temperatură normală.
Coroziunea în mediu librifiant, de natură electrochimică, apare
în cazul prezenţei în lubrifianţi a unor mici cantităţi de apă care, în
contact cu suprafaţa, formează microcelule electrolitice.
Corozivitatea lubrifianţilor se poate datora şi sulfului provenit din
uleiul de bază sau din combustibil.
Daca coroziunea are loc in gaze, latemperaturi obisnuite,
produsul coroziunii este volatil (de exemplu, reactia fierului cu
clorul), iar la oxigen, la temperaturi ridicate, se formeaza pelicule
aderente de oxizi, care micsoreaza sectiunea piesei. In lichid
neelectrolitic se produce o dizolvare a metalului fara formare de
pelicule protectoare (de exemplu, alumiu in clorura de amoniu,
plumb in clorura de plumb etc.)
La piesele din otel, incalzite in cuptoare, pentru a fi prelucrate
sau reconditionate prin deformare plastica sau tratamente termice,
coroziunea este insotita de o decarburare a cementitei, cu formarea
de straturi de oxizi, care la prelucrari se desprind, formand
insemnate pierderi de metal.
Fenomenul este favorizat de temperatura ridicata din
cuptoare, de peste 973 K, unde hidrogenul difuzeaza in reteaua
metalica, producand decarburarea si formarea de hidruri.
La piesele din fonta, o incalzire de lunga durata sau cu
alternante face ca patrunderea agentului oxidant la limita dintre
cristale sa dea produsi de coroziune voluminosi. Fenomenul "de
crestere" limiteaza folosirea fontelor cenusii la temperaturi mai mici
de 673 K.

III.1.5.2 Coroziunea mecanochimică

Coroziunea mecanochimică (tribochimică) se referă la

modificările suferite de suprafaţa de frecare în timpul funcţionării.
După natura solicitărilor mecanice sunt acceptate următoarele
subclase:
coroziunea de tensionare, ce apare datorită solicitărilor
mecanice statice prin care se distruge stratul protector,
producându-se o intensificare a efectului corosiv;
coroziunea de oboseală, care apare datorită solicitărilor
periodice, fenomenul de oboseală propriu-zis fiind activat de
prezenţa unui anumit mediu ambiant. Prin acţiunea combinată
a factorilor mecanic şi chimic, are loc creşterea uzării şi
scăderea accentuată a rezistenţei la oboseală;
coroziunea tribochimică propriu-zisă, consecinţă a solicitărilor
de frecare .
Solicitarile mecanice nu declanseaza reactii chimice. Ele
provoaca, in prealabil, modificari in starea suprafetei sau in
structura interna, degajari mari de enrgie termica, acumulari de

PROIECT GRUPA 2 24
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

potential electrostatic etc., care fac posibile sau accelereaza

reactiile chimice ale materialelor suprafetei de frecare cu mediul
ambiant respectiv.

III.1.6 Coroziunea electrochimica

Coroziunea electrochimica presupune, pe langa reactiile

chimice, si un transfer de sarcini electrice la suprafata de separare
intre metal si mediul corosiv.
In cazul contactului metal-mediu corosiv, metalele au tendinta
sa treaca sub forma de ioni in mediul corosiv, lasand pe metal o
sarcina electrica, formata din electronii corespunzatori atomului
metalic ionizat (fig.5). Sarcina negativa a suprafetei metalice atrage
o cantitate egala de ioni pozitivi, afati in imediata vecinatate a
suprafetei, cantitate echivalenta cu numarul sarcinilor suprafetei. In
acelasi timp, la suprafata metalului imersat in mediu corosiv are loc
absortia de constituenti ai mediului, dipolii apeii si moleculele
polarizabile, prezente in mediul corosiv, orientandu-se sub influenta
sarcinii suprafetei.
Intre metalul incarcat cu sarcini de un anumit semn si solutia
ce contine sarcina de semn contrar ia nastere o diferenta de
potential, denumita potential de electrod, a carui marime in stratul
dublu depinde de tendinta ionului metalic de a parasi reteaua.
Aceasta reactie de ionizare a metalului constituie reactia
anodica a procesului de coroziune. Atomii cei mai expusi ionizarii
sunt cei aflati in muchiile, nodurile sau dislocatiile retelei cristaline,
ca avand energia cea mai mare. Ionii formati pot trece sub forma de
combinatii, aflate in stare solida (oxizi, compusi insolubili) sau sub
forma de combinatii solubile.
Electronii eliberati in procesul de oxidare trebuie sa fie
acceptati de un component al mediului corosiv, a doua reactie
constituind-o reducerea mediului corosiv, ea fiind reactia catodica a
procesului de coroziune.
Reactia catodica prezinta mare importanta, de multe ori
putand da nastere coroziunii. Prin depistarea reactiei catodice si
eliminarea ei sau cel putin prin reducerea vitezei acesteia, se
ajunge deseori la sanctionarea unor probleme importante de
coroziune.
Metalul si mediul corosiv vor fi deci strabatute de un curent
electric propriu, generat de procesele electrochimice, care se
desfasoara la limita celor doua faze.
Diferenta de potential o pot crea si aerosolii, praful,
impuritatile atmosferice, care cad pe suprafetele pieselor, se aseaza
in micronereguralitatile suprafetelor, absorb umiditatea din
atmosfera, creand astfel transferul de electroni. Asa se explica de
ce suprafetele cu rugozitati mai mari si atmosferele mai poluate
favorizeaza fenomenul.

III.2 Alte tipuri de uzare

PROIECT GRUPA 2 25
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

III.2.1 Suprasarcinile

Suprasarcinile care provoaca solicitari ale organelor de masini,

putand depasi limitele de rezistenta. Chiar daca se respecta
intocmai prescriptiile de lucru (de exemplu, regimurile de aschiere)
se pot ivi suprasarcini cand masina, utilajul sau instalatia sunt
uzate. In aceasta situatie frecarile cresc atat de mult, incat, prin
aceasta, se depaseste incarcarea admisa, Suprasarcinile, prin
actiunea lor brusca, maresc bataile, grabesc uzarea si pot duce
chiar la distrugerea unora dintre organele masinii sau ale motorului.
Uzarea provocata de folosirea unei anumite zone din cursa
masinii, utilajului sau instalatiei se datoreaza faptului ca la
productia in serie mare si in masa se executa aceleasi operatii. Din
aceasta cauza, se pot uza numai anumite zone din suprafetele pe
care le fac deplasarile. O marire a duratei de exploatare se obtine
prin schimbarea cat mai deasa a zonelor de deplasare, prin
asezarea diferita a sculelor, prin modificarea pozitiei opritoarelor
etc.

III.2.2 Imprimarea sferica

Imprimarea sferica (brinellarea), specifica lagarelor cu bile,

supuse unor sarcini mari, unde apre deformarea cailor de rulare in
perioadele indelungate de repaus.
In functionarea masinilor, uzarile nu apar singulare ci asociate
(abraziune-coroziune, adeziune-abraziune etc.) sau multiple, cum
este cazul uzarii prin ciocnire.
Pe suprafetele prelucrate mecanic raman macro si
microneregularitati, astfel ca la inceputul functionarii suprafata
reala in contact va fi foarte mica, iar presiunea va fi foarte mare. In
aceste conditii, perioada initiala de functionare, uzarea pieselor va
creste rapid, intensitatea uzarii fiin foarte mare. Dupa uzarea
initiala, se produce tocirea proeminentelor, cele doua piese in
frecare vor avea in contact suprafete mai mari, presiunea specifica
devenind mai mica.

PROIECT GRUPA 2 26
GRUP ŞCOLAR “ALEXANDRU VLAHUŢĂ” ȘENDRICENI

1. www.didactic.ro
2. www.google.ro
3. Auxiliare curriculare pentru ciclul superior al liceului –
Calificarea Tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii

PROIECT GRUPA 2 27