Mărturisirile de credinţă din sec.

al XVII-lea

3upă Simbolul niceo-constantinopolitan din 381, prima Mărturisire

edinţă aparţine patriarhului ecumenic Ghenadie al Il-lea Scholarios
—1456 ; 1462—1463 ; 1464—1465), primul patriarh ecumenic după
irea Constanti nopolului de către turci la 29 mai 1453. Ea a fost
usă în 1456, în urma celor trei vizite făcute patriarhului la reşe-
 BISEKICA LDi

dinţa sa din mînăstirea «Pammakaristos» — a «Prea Fericitei

Fecioare din Constantinopol» de însuşi sultanul Mahomed al II-lea
(1451—1481)
După cele trei convorbiri avute cu patriarhul, sultanul i-a cerut
să-i expună în scris pe scurt principalele învăţături ale
credinţei creştine,
în acest scop, patriarhul a compus o scurtă, dar o precisă
Mărturisire de credinţă, sub titlul : Tlepl irfi 6800 fîjî awTTjpia? *:Sv
avOpcbucov = Despre calea mîntuirii oamenilor, împărţită în 12
articole de credinţă dupî numărul celor 12 apostoli, numită mai tîrziu
Mărturisirea de credinţă c patriarhului Ghenadie. în ordinea
cronologică, ea este socotită cea dintî: scriere simbolică a Bisericii
ortodoxe după Simbolul niceo-constantinopo-litan. Ea este
concepută pe baza unor principii dogmatice largi, pe deasupra
disputelor şi controverselor dintre Ortodoxie şi Catolicisrr —
Protestantismul încă nu apăruse —, întrucît se apropie de modul
d( gîndire al Sfinţilor Părinţi şi de hotărîrile dogmatice ale
Sinoadelor ecumenice. Ea face parte dintre Mărturisirile
secundare ale Bisericii Ortoj doxe. (Vezi pe larg : Pr. Prof. Ioan
Rămureanu, Mărturisirea de credinţa a patriarhului ecumenic
Ghenadie al II-lea Scholarios, în «Ortodoxîa>J XXXVI (1984), nr. 4, p.
462—499).
în legătură cu dorinţa de cunoaştere reală a doctrinei
ortodoxe, se colul XVII a lăsat o serie de expuneri de credinţă,
unele personale, cun este aceea a lui Mitrofan Kritopulos, ajuns
apoi patriarh al Alexandrie (1636—1639), şi celelalte sinodale, ca
cele de la Iaşi (1642) şi Ierusalir (1672), care sînt socotite, de
majoritatea teologilor ortodocşi şi apusen cărţi simbolice ale
Bisericii ortodoxe, deşi acest termen este improprr pentru
ortodocşi.
a. Mărturisirea lui Mitrofan Kritopulos (1625) este rodul
studiild
făcute de el timp de 10 ani în Anglia, Elveţia şi Germania (1617—
1626J
unde fusese trimis de Kiril Lukaris. Rugat de teologii din
Helmstecj
(mai 1625) să expună doctrina ortodoxă, pe care o vedeau
deosebită î
multe privinţe de a lor — neînţeleasă de protestanţi şi
batjocorită cU
romano-catolici -—, Mitrofan a expus, în 23 de capitole,
învăţătura ortd
doxă, în duh irenic, fără a combate prea mult părerile
protestante da
spre caracterul invizibil al Bisericii şi mai ales despre numărul
Taineloj
Ca să găsească o apropiere faţă de ei, Mitrofan afirma că unele
Tain
sînt indispensabile : Botezul, Pocăinţa, Euharistia, în timp ce
Mirungere
Hirotonia, Nunta şi Maslul sînt benevole, afirmaţie total
greşită di
punct de vedere ortodox. Pentru aceasta, unii îl acuză pe
Mitrofan c
protestantizant.
b. «Mărturisirea Ortodoxă» a mitropolitului Petru Movilă,
cor
pusă în limba latină, avea formă de catehism după model
apusean, ( 161 întrebări şi răspunsuri, se împarte în trei părţi :
prima, «Despre cr dinţa», explică crezul ; a doua, «Despre
nădejde», explică «Tatăl nostn şi «Fericirile», iar a treia,
«Despre iubire», explică Decalogul. E dre că în prima redactare
s-au observat în ea influenţe din teologia se lastică (materie,
formă, intenţie, parte esenţială şi neesenţială a Tainele termenul
«concupiscentia» şi mai ales prefacerea euharistică prin «lui
mîncaţi» şi nu prin epiclesă, în fine o doctrină similară
purgatoriuk dar au fost corectate, în redacţia greacă, de către
Meletie Sirigul.
 PERIOADA A CINCEA

La sinodul de la Iaşi din 1642, Mărturisirea ortodoxă a fost socotită

0 capodoperă de claritate şi temeinicie, prin care sînt răsturnate
potrivă rătăcirile protestante şi catolice. în consecinţă, a fost re-
îandată de patriarhul ecumenic Partenie I drept carte «împreună
iuitoare cu sfintele canoane, care urmează dogmelor Bisericii lui
3tos», pentru care moti v «hotărîm cu votul unanim al sinodului, ca
creştinul ortodox aflat în Biserica apostolică de Răsărit să o citească
ă nu o lepede». Şi s-a dat urmare acestei invitări prin consens. A
aprobată de sinodul local al Mitropoliei de la Kiev în 1645, apoi de idul Patriarhiei Ruse'din
1649 şi 1696, socotită de patriarhul Adrian VToscovei «carte inspirată de Dumnezeu». A fost
apoi aprobată de idul Patriarhiei din Ierusalim în 1654 şi 1672. Patriarhul sîrb Gavrilo at
cunoşti nţă de ea cu prilejul parti cipării la un sinod ţinut la Mos- Î în 1655. Mărturisirea
Ortodoxă, a apărut apoi în ediţii greceşti şi ie, sub îngrijirea dragomanului Panaiot
Nikussios, la Constantinopol a Amsterdam, în 1667 ; o nouă ediţie grecească a apărut în
1672. iucerea românească pentru Mitropolia Ungrovlahiei (şi pentru Mol- 3) au realizat-o în
1691 fraţii Greceanu. Faima ei s-a răspîndit şi în dent datorită, mai ales, folosirii ei de către
jansenistul A. Arnauld.
a pă ru t su cc e siv t ra d u ce rile în lim b ile ola n de ză (1 7 2 2 )), g e r- .ă (1727), engleză (1762) şi
maghiară (1791). Astfel şi-a dobîndit re-iele de carte < normativă» pentru credinţa ortodoxă
(Ediţii critice re-e la textul lati n s-au publicat la Paris în 1927, iar la textul grec ucureşti în
1942).
c. Mărturisirea patriarhului Dositei al II-lea Notară (1669—1707) eresalimului, inîitulată Pavăza
Ortodoxiei, aprobată de sinodul de îrusalim din 26 martie 1672, este mai scurtă, cuprinzînd 18
decrete întrebări cu răspunsuri. Ea urmează planul confesiunii atribuite lui L Lukaris, despre
Dumnezeu, creaţie, om, providenţă, Hristos, har, rică, Taine, viaţa de apoi. Se simt şi aici
unele infl uenţe apusene, osebi termenul transsiibstanti ati o şi alte păreri mai mult formale,
îre autorul şi le-a revizuit ulterior singur.