Alexandru-Florin Platon (n.

1957) este profesor la Facultatea de Istorie a

Universitatii „Al.I. Cuza” din Iasi. Specialist in antropologie istorica, istoria
mentalitatilor si istoria Evului Mediu european, este, de asemenea, autorul a numeroase
cercetari in domeniul istoriei sociale a Romaniei (secolele XVIII-XIX).

Alegerea acestei teme reconstituirea istoricitatii acestei imagini cu atat mai mult cu
cat ea se dovedeste extreme de importanta pentru intelegerea unor anumite “trasee” ale
gandirii modern.

O istorie a Europei de Apus în Evul Mediu. De la Imperiul Roman tîrziu la marile

descoperiri geografice (secolele V - XVI)

Preluat din Antichitatea greco-romană, corpul constituie unul dintre cele mai
puternice simboluri ale Evului Mediu. Abordind principalele ipostaze ale reprezentării
corpului că simbol al organizării social-politice de la începutul Evului Mediu până în
epoca modernă, Alexandru-Florin Platon demonstrează că sinonimia dintre metaforă
„corpului politic” și modul în care sunt concepute organizarea societății și ierarhiile ei de
putere ar putea modifica percepția schimbării în istorie. Și nu doar ca o răsturnare a
ordinii existențe, printr-o revoluție, ci și ca o permanență „metabolizare” a tradițiilor,
determinând rearanjarea și reconfigurarea componentelor trecutului în dispozitive sociale,
economice ori politice cu o nouă funcționalitate. O secțiune specială a volumului este
consacrată unui aspect rareori abordat în istoriografia contemporană: reprezentarea
particulară a „corpului politic” în lumea bizantină și post-bizantină. Compararea ei cu
diversele ipostaze ale aceleiași reprezentări din lumea catolică îi prilejuiește autorului
desprinderea unor concluzii interesante referitoare la evoluțiile istorice diferite din cele
două părți ale continentului, cu reverberații până în prezent.

Cartea de față este fundamentală în peisajul istoriografic autohton în înțelegerea

paradigmelor creștine din Evul Mediu și din modernitate în ceea ce înseamna
funcționarea intimă a reprezentărilor statului. Și am spus paradigme creștine, iar nu
occidentale, deoarece nu este acoperită doar Christianitas latină, ci și aspect care merită
subliniat puternic – o explorare, după știința mea singulară în acest moment, a metaforei
„corpului politic“ în lumea bizantină. Integrarea acesteia reprezintă, din acest punct de
vedere, una dintre mizele importante ale lucrării. Ele, evident, sunt mai multe. Iar
volumul în sine oferă o plajă largă de explorări în cunoașterea acestui domeniu.

În ciuda a ceea ce autorul afirmă ca vulnerabilitate, anume raportarea minimală la

istoria factuală, aș spune că dimpotrivă, aceasta devine un atu, prin modul în care reface
contextualitatea, atât la nivel ideatic, cât si pragmatic. Astfel încât reușește pe deplin
reordonarea faptelor în direcția explorării propuse.

In a doua jumatate a secolului al XVII-lea putem observa o tendinta stiintifica, in

special medicala, filosofica si literara, iluminista de a gandi corpul si functiile sale dintr-o
perspectiva biologica si materiala, separandu-se astfel de de perspectiva anterioara, antica
si medieval, ce valoriza in mare masura sufletul nu trupul. Secolul al XIX-lea a dat
nastere “antropologia fizica”, iar oamenii au inceput sa defineasca.

Corpul mechanic, contextual cultural si intellectual al acestei importante schimbari

in imagniarul corpului politic in constitue conceptia mecanicista despre Univers care a
luat nastere in prima jumatate a secolului al XVII-lea. Noua conceptie intepreta lumea
prin prisma unor proprietatilor unui urias mechanism functionand dupa legi aplicabile,
ceea ce era valabil si pentru unitati mari, pamant, cer. Aceasta idee s-a generalizat si nu
mai putea fi redusa la traditionalele principia simple, suflet in corp. Complexitatea
crascanda a lumii natural, totm ai puternic perceputa in sec XVI-XVII pare a-si fi gasit un
correspondent perfect in notiunea de mechanism ca modalitate de a intelege functionarea
acestei complexitati, deopotriva la nivel global si individual. Aceasta schimbare nu
trebuie privita ca o metamorfoza a viziunii medieval despre lume.

Schimbarea din secolul XVII-lea de reprezentare culturala este prevazuta de

Lucrarea lui Thoas Hobbes, Filozoful englez considera ca trupul politic este un trup
fictive, el nu-l separa complet de umanitate, ci il interpreteaza ca o replica fidela, dar la o
alta scara a corpului omenesc. Atuorul considera organizarea politica a statului drept
rezultatul unui pact sau contract impus de necesitatea omaneilor de a-si apara viata si de a
se proteja. Hobes descrie statul aidoma corpului uman, muschii sunt corporatiile,
functionarii publici nervii si tendoanele iar judecatorii, vocea care porunceste minilor,
aurul si argintul regeatului reprezinta sangele regatului.

Teoria lui Harvey si mai inainte anatomia lui Vesalius au contribuit la abolirea
acestui tip de unitate, mai intai prin preocuparea pentru fiecare membru in parte si in al
doilea rand prin filosofia terapeutica pe care o impartassc amandoua, si anume, izolarea
organului afectat.