Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
XI B
Temă la religie
Icoana este o reprezentare a unei realităţi spirituale nevăzute, însă existentă, adică lumea
duhovnicească, cu ajutorul elementelor materiale, lumeşti. Ea nu este un tablou religios, ci
reprezintă un obiect de veneraţie, fiind totodată un mijloc de întâlnire a omului cu Dumnezeu.
Icoana își face simțită prezența în viața mea oriune, de exemplu în lăcașuri de cult (în
biserică) și în casă. Icoana este prezentă nu numai material, dar și spiritual, în inimile noastre, cu
ajutorul acesteia comunicăm cu Dumnezeu prin rugăciune.
După părerea mea, icoana reprezintă un portal al sufletului către Ființa divină, către
Dumnezeu aceasta ne ajută să comunicăm cu ajutorul rugăciunii. Mă raportez la icoană ca la un
lucru sfânt ca fiind o „Biblie” în imagine.