Fișă de lectură

„O făclie de Paște”
de Ion Luca Caragiale
Anul apariției: 1889 ;

Specie literară: nuvelă ;

Gen literar: epic ;
Tipul nuvelei: realistă de analiză psihologică ;

Semnificația titlului: Titlul nuvelei reprezintă punctul culminant al

drumului hangiului Leiba Zibal către nebunie. Pe măsură ce frica
protagonistului ia forme tot mai stranii, accentuându-se treptat, ea se
transformă într-o tulburare psihică. Generată de groază, nebunia
hangiului este motivată de manifestări ale instinctului de supraviețuire,
astfel încât, ca răspuns la amenințările primite, el ia o atitudine
drastică, dorind să se apere.

Personajele și rolul acestora:

 Leiba Zibal ( hangiul din Podeni)
 Gheorghe( un fost slujitor)
 Subprefectul
 cei doi calatori studenti(unul la medicina , altul la
filosofie)
 Sura nevasta lui Leiba Zibal si copilul lui Leiba Zibal
 Rabinul
Conținutul operei: În așteptarea diligenței și prins într-o criză de
friguri, Leiba Zibal, hangiul evreu din Podeni, își amintește cum a schimbat
felurite meserii până când a murit fratele nevestei sale, Sura, și au moștenit
hanul.
Chiar dacă aveau un trai îndestulat, nu se bucurau nici de sănătate, nici de
liniște. Oamenii îi batjocoreau, îi ocărau, îi amenințau.
Cel mai rău era badea Gheorghe. Îl luase în slujbă în urmă cu o vreme,
fiindu-i milă de el, îi spusese că abia ieșise din spital. Omul însă era brutal,
leneș, obraznic și hoț. Când a amenințat-o pe Sura, apoi a asmuțit un câine
asupra celui mic, a lui Strul, Leiba l-a scos din slujbă. Gheorghe n-a vrut să
plece și poate l-ar fi și lovit pe Leiba, dacă nu ar fi venit tocmai atunci niște
mușterii. Plecă, amenințându-l că se va întoarce de Paște, în noaptea Învierii.
De frică, Leiba a mers la primărie, apoi la subprefectură, să ceară să
fie păzit. Subprefectul a râs de el și i-a spus să-și vadă de treabă. După
câteva zile, Gheorghe fu căutat pentru o pricină și lui Leiba îi păru rău că nu
îl mai ținuse în slujbă câteva zile, acum l-ar fi luat oamenii care îl căutau și nu
ar mai fi avut el grijă.
Acum era chiar sâmbăta Paștelui, venea noaptea Învierii și Leiba se
întreba, scuturat de friguri, dacă n-o fi fost totuși prins Gheorghe.
Toropit, Leiba se gândea cum se vor muta ei la Iași, ca să scape de toate
spaimele. În așteptarea diligenței, mângâiat de soarele de primăvară, ațipi.
Visă un vis groaznic, se făcea că se afla la Iași, în dugheana pe care o visa, că
jandarmii dezleagă mâinile unui nebun pe care îl duceau. Nebunul se
repezise la Sura și la copil și îi lovise cap în cap. Zgomotul izbiturii îl trezi. De
fapt, un glumeț lovise cu o nuia pe masă.
Diligența aduse doi călători, doi studenți, unul la medicină, altul la filosofie.
La stația dinainte avusese loc la han o crimă . Tâlharul prădaseră hanul și
omorâseră cinci oameni. Ca să-și dea importanță, cei doi studenți purtară o
discuție savantă, despre crimă și cauzele ei, schițând până și caracteristicile
fizice ale criminalului tipic. Leiba recunoscu în acest portret chiar pe
Gheorghe.
După plecarea călătorilor, Leiba rămase pe gânduri, posomorât. Închise
cârciuma pe lumină și, chiar dacă veniră mușterii de trei ori să bată în
obloane, nu deschise și nu o lăsă nici pe Sura să deschidă. Îi spuse că nu vrea
să intre goi acolo. (Pentru evrei, goi se numesc cei care nu sunt de credința
evreiască, în cazul acesta, creștinii). O trimise pe Sura la culcare, cu copilul.

La capătul de afară al gangului ce duce către han era o poartă solidă,

bine închisă de o bârnă groasă pusă de-a curmezișul. Auzind tropote de cai,
Leiba se duse și ascultă, tocmai când călăreții treceau la pas prin dreptul
porții. Îi auzi vorbind despre cineva , întrebându-se dacă s-a culcat sau o fi
plecat și spunând că, dacă e plecat o să-i vină rândul altădată.
Leiba se întoarse în dugheană și rămase în așteptare. Auzi cum sună toaca
pentru Înviere și știu că e miezul nopții. După o vreme auzi nisipul scrâșnind
sub picioarele unor oameni care se apropiau de poartă. Se duse iar și
ascultă. Era Gheorghe, cu alții, se pregătea să sfredelească poarta, ca să
înlăture bârna.
Leiba simțea că îi arde creierul, se simțea fără scăpare. Avu un moment de
mare slăbiciune, în care își închipui cum avea să fie țintuit de sfredelul cu
care acum dădeau găuri în poartă. Apoi îi veni o idee care îl făcu să surâdă,
să își îndrepte trupul, Urmări cum fierăstrăul unește două dintre cele patru
găuri, socoti că mai au de făcut trei tăieturi, se duse și luă ceva din dugheană
și se întoarse.
Când bucata de lemn fu trasă afară și Gheorghe strecură mâna
înăuntru să înlăture bârna care proptea poarta, Leiba îi prinse mâna cu un
laț de sfoară, tras cu putere tot brațul înăuntru și priponi bine sfoara.
Gheorghe era prins fără scăpare, iar tovarășii lui plecară pe dată.
Dimineață Sura îl găsi pe bărbatul ei stând pe scaun și privind cum
mâna lui Gheorghe se înnegrise și se cocea la focul lămpii cu petrol pe care
Leiba Zibal o pusese dedesubt. Când veni lume și întrebă ce s-a întâmplat,
Leiba, liniștit, spuse să el se duce la rabin să-i spună că nu mai e jidan, ci goi,
fiindcă i-a aprins o făclie lui Hristos.