PROF.

MIHALACHI DAN ROMEO

MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT

ICOANA

Mijloacele de învăţământ sunt instrumente didactice auxiliare, care

uşurează transmiterea şi asimilarea informaţiei didactice, înregistrarea şi
evaluarea rezultatelor obţinute dar nu se substituie activităţilor de predare,
învăţare şi evaluare. La ora de religie, icoana este unul din mijloacele
utilizate cu predilecţie, tocmai pentru că în diversitatea imaginilor necesare
comunicării, ea, icoana, are un rol fundamental în a ajunge la Dumnezeu dar
şi la semenul nostru. Cuvântul ICOANA provine de la grecescul eikon, chip,
reprezentare şi ea este, conform Dicţionarului de Teologie Ortodoxă
„imaginea sacră în două dimensiuni care reprezintă pe Iisus, pe Maica
Domnului sau un sfânt, cu putinţă de zugrăvit datorită trupului pe care l-a
avut, cărora li se aduce închinarea sau cinstire, după principiul: cinstea dată
icoanei trece la cel zugrăvit pe icoană”.
Icoana nu este un ornament, un tablou sau o reprezentare figurativă, ci
comunicarea vizuală a realităţii invizibile a lui Dumnezeu, manifestată în
timp şi spaţiu.
Icoana, ca mijloc de învăţământ informativ-demonstrativ, îndeplineşte
mai multe funcţii:
1. funcţia catehetică sau didactică: ea este Biblia în imagini şi simboluri;
este fereastra spre absolut care atrage pe credincios spre comuniunea cu
Dumnezeu. Privind o icoană, un copil poate să-i întâlnească pe Hristos şi pe
sfinţi ca pe nişte contemporani văzuţi. Flower în 1985 menţiona că evoluţia
sentimentului religios e legată de dezvoltarea cognitivă şi de experienţele
sociale ale fiecărei persoane de-a lungul vieţii. Sentimentul religios cunoaşte
o evoluţie de la concret la abstract, transcendent, de la imaginea concretă a
lui Dumnezeu care însoţeşte perioada copilăriei şi a adolescenţei.
Iconografia are, în acest sens, un rol deosebit de important pentru
dezvoltarea gândirii abstracte şi construirea unui sistem filozofic care dă
sens vieţii.
2. funcţia contemplativă: icoana este o fereastră spre absolut care atrage pe
credincios spre comuniunea cu Dumnezeu întru slavă. Ea este o doxologie,
cunoaşte un preaplin de voie bună şi cântă prin mijloace proprii slava lui
Dumnezeu. Adevărata frumuseţe nu are nevoie de dovezi. Icoana nu
demonstrează nimic, ea arată, de o evidenţă incontestabilă, ea constituie un
argument kalokagatic al existenţei lui Dumnezeu.
3. funcţia de mijlocire sau harică: icoana împărtăşeşte puterea nevăzută a
lui Dumnezeu prin mijlocirea celui reprezentat pe ea.
4. funcţia latreutică: prin cinstirea icoanei, cinstim pe cel reprezentat pe ea.
5. funcţia educativ-religioasă: icoana este un mijloc de trezire, întreţinere
şi întărire a vieţii religioase, iar vederea ei îndeamnă la fapte bune, la
parcticarea virtuţilor creştine.
Profesorul de religie va utiliza în timpul orelor icoane, ca mijloace de
învăţământ, în concordanţă cu subiectul lecţiei. Ele se folosesc la începutul
expunerii(când se urmăreşte cunoaşterea vieţii sfinţilor sau a evenimentelor
biblice studiate), în comunicarea noilor cunoştinţe(înainte de a analiza
fragmentul, pentru a uşura formularea ideilor principale) sau la sfârşitul
expunerii (când se urmăreşte fixarea cunoştinţelor).
Alături de celelalte mijloace de învăţământ utilizate în predarea
religiei(ilustraţii, calendare, planşe, hărţi, casete audio şi video, cd-uri, etc)
icoana are rolul de a emoţiona, de a convinge, de a facilita însuşirea
cunoştinţelor şi formarea sentimentelor religios-morale. Ea prezintă o mare
influenţă emoţională, făcându-i pe elevi să preţuiască şi să accepte anumite
valori, să-şi formeze anumite convingeri, să-şi organizeze, interiorizeze şi
conceptualizeze sistemul de valori religios-morale.
Analiza icoanei se face prin:
a. Pregătirea elevilor pentru înţelegerea ei
Profesorul prezintă anumite elemente referitoare la motivaţia biblică a
cinstirii ei, la tipul icoanei: icoana unui sfânt sau praznicale, locul unde se
află persoana sau persoanele pe care le închipuie.
b. Analiza propriu-zisă
Se va ţine cont de criterii precise, impuse de regulile artei, ale culturii
şi mai ales ale Bisericii, icoana fiind „teologia în imagini”.
Înainte de a fi frumoasă, icoana trebuie să fie adevărată, şi aceasta, cu
atât mai mult cu cât imaginea atinge inima înainte de a atinge inteligenţa.
Frumuseţea icoanei nu stă în primul rând în fineţea desenului (cuvântul
„iconograf” înseamnă „scriitor de imagine” şi nu pictor), ci în armonia care
se degajă din întreg.
Pentru a păstra legătura vie şi directă cu persoana reprezentată în
icoană, arta iconografică a consemnat, cu mare grijă, fiecare trăsătură
exterioară specifică a sfântului, transmiţând totodată şi felul slujirii sale:
apostolică, arhierescă, mucenicească, monahicească, ostăşească. S-au
alcătuit astfel chipurile sfinţite tradiţionale care servesc de modele pentru
reprezentarea sfinţilor.
 În faţa icoanei, elevul uită de propria lui fiinţă, pentru ca să se ridice
pe aripile gândirii, până la Dumnezeu. În atenţia dată acestui mijloc de
învăţământ la ora de religie profesorul trebuie să fie permanent un sprijin
pentru elev în descifrarea mesajului acesteia.
Exemplu:
Icoana Învierii sau a Coborârii în iad – folosită în comunicarea
cunoştinţelor, la clasele mari:
1. Învierea Domnului a fost reprezentată în Ortodoxie, prin mai multe
tipuri de icoane:
- cea a femeilor purtătoare de mir venite la mormânt;
- cea a Coborârii Domului Hristos în iad;
- cea a Învierii Domnului din mormântul pecetluit.
Privind icoana Coborârii Domului Hristos în iad, care a început să fie
pictată începând cu secolul al VIII-lea, vom putea afla mai multe amănunte
despre Învierea Domnului.
2. Elevii vor fi lăsaţi un anumit timp pentru a se familiariza cu
conţinutul icoanei. Icoana se poate analiza printr-o conversaţie sau prin
lecturarea de către profesor a unui fragment dintr-o lucrare de specialitate
despre mesajul icoanei.
Michel Quenot, profesor în Elveţia, a descoperit Ortodoxia
contemplând icoanele. El ne introduce prin lucrarea „Icoana, fereastră spre
absolut”, în taina contemplării lui Dumnezeu prin frumuseţea sacră.
„Ţâşnind ca o lumină, Hristos apare în icoană ca Domn al Vieţii şi al
Luminii. Învingător al prăpastiei morţii, trupul Său înviat este însufleţit de
Dumnezeul Treime, mai ales de Duhaul Sfânt, de unde această strălucire a
energiilor divine şi acest dinamism care este exprimat, printre altele, de
veşmântul fâlfâind în aer. El este în întregime lumină, fiinţa lui întreagă
anunţă zorile unei zile noi. Sfărâmând porţile iadului întinse sub formă de
cruce deasupra hăului, Hristos le calcă în picioare şi-l prinde cu putere pe
Adam pa care-l smulge din întunericul morţii. De aici strânsa legătură între
silueta lui Hristos cel înviat şi cea a lui Adam pe care o ia cu Sine în propria
Înviere. Cu Adam, toată omenirea ce-l moşteneşte, este răscumpărată(...)
cuie şi zăvoare sunt împrăştiate deasupra prăpastiei întunecate a iadului, a
cărui intrare este scoasă în evidenţă de munţii foarte apropiaţi unii de alţii.
Având un trup duhovnicesc, transfigurat, Hristos scapă legilor lumii, scapă
legii gravitaţiei, marcată de stricăciune şi moarte. Hristos este primul care S-
a desprins de neamul omenesc, de aici toată transparenţa, deschiderea şi
comuniunea Sa.”
 3. Profesorul va comunica şi alte cunoştinţe referitoare la Învierea
Domnului, apoi va desprinde împreună cu elevii caracteristicile principale
ale icoanei prezentate.
Mai mult decât în alte vremuri, elevii noştri au nevoie de icoane. Într-
o societate în care imaginea este stăpână, icoana este singura care îi ajută în
a-şi purifica şi spiritualiza privirile şi simţul văzului în profunzime. Ea
poartă în sine mesajul mântuirii, al sfinţirii vieţii, al bucuriei şi al
comunicării cu Dumnezeu.

Bibliografie:

Bria, Pr. Prof. Dr. Ioan, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994
Evdochomov, Paul, Arta icoanei, o teologie a frumuseţii, Editura Meridiane,
1993
Şebu, Sebastian, Metodica predării religiei, Editura Reântregirea, Alba
Iulia, 2000
Prof. Elena Hereş, Valenţe educative ale icoanei, în Rolul imaginii în
comunicare, editura Eugtei, 2005