Balaurul

Acțiunea se petrece demult la Hanul Ancuței, unde vizitatorii se opreau și, gustând
o băutură bună, ascultau și povesteau diferite întâmplări. Un povestitor, pe nume
Moș Leonte, relatează că a văzut balaurul pe când avea vreo douăzeci de ani și
învăța de la tatăl său meșteșugul zodierului și meseria de vraci.
Naratorul-martor, moș Leonte, povestește că în satul Tupilați a trăit un boier mare,
numit Năstase Bolomir. Acesta este descris ca fiind mare, fudul, mâinios, aspru,
purta o barbă „cât o coadă de păun”. Se însurase de mai multe ori, dar din cauza
caracterului răutăcios nevestele l-au părăsit sau au murit. Prima, era fiică de boier
și nu l-a putut răbda, întorcîndu-se la părinții ei. A doua, era văduva unui grec,
Negrupunte, și a murit după doi ani. Boierului i se dusese veste rea prin preajmă și
toate femeile fugeau de el. Dar, cu toate acestea, boierul se căsătorește și a treia
oară, de data asta cu o fată tânără de doar șaptesprezece ani, pe nume Irinuța,
venită de la Iași. Pe zi ce trecea nevasta era mai veselă și îmbujorată, iar boierul
devenea mai lipsit de puteri și întristat. Într-o zi, boierul veni la tatăl lui Moș
Leonte și-i povesti despre comportamentul nevestei, spunându-i că o bănuiește că
îl înșeală cu fiul vornicului Alexăndrel Vuza. Îl rugă să-i citească în zodii. Moș
Leonte, de teamă ca femeia să nu pățească ceva rău, nu-i spune adevărul, îl
lămurește că sunt lucruri inventate. Pentru a o preveni pe tânăra soție a boierului de
primejdie merge la han, o așteaptă acolo, la întoarcerea de la Roman, fiind însoțită
de Alexăndrel Vuza, și o previne. În acel moment, ca dintr-un nor de pulbere,
sosește boierul cu slujitorii săi, poruncește ca zodierul să fie jupuit de piele pentru
trădare, iar Irinuța și iubitul ei să fie legați de roțile căruței și duși în fugă până la
Iași, până la Mitropolie. Dar, Irinuța la înfruntat pe bărbatul ei și a țipat la el cu ură.
Lui Moș Leonte chiar i se păruse că ei îi crescuse la mâini gheare și în cap cornițe
cu care vroia să împungă pe boier. Deodată a scăpărat cerul și a trosnit un sunet în
munte. De la asfințit venea un vărtej rotinduse cu mare viteză, care lua și înălța în
văzduh acoperișuri de case, copaci dezrădăcinați și revărsa pe pământ grindină și
apă. Căruța cu cei doi îndrăgostiți s-a întors pe loc și a plecat spre Roman, iar pe
boier balaurul l-a înconjurat, aruncându-l într-o groapă. De aici i s-a tras moartea
boierului, iar de Irinuța blondă și drăgălașă nu s-a mai auzit nimic vreodată.