11.

CUPLAJE

11.1. Generalităţi
Cuplajele realizează legătura permanentă sau intermitentă între două elemente consecutive
ale unei transmisii, în scopul transmiterii mişcării de rotaţie şi a momentului de torsiune, fără
a modifica, de regulă, legea de mişcare [6][25][34].
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cuplajele sunt: siguranţă în funcţionare;
dimensiuni de gabarit reduse; montare şi demontare uşoare; să fie echilibrate static şi
dinamic; să asigure durabilitate ridicată [34].
Funcţiile pe care le pot îndeplini cuplajele în lanţurile cinematice, sunt: transmitere de
mişcare (moment de torsiune); comandă a mişcării; limitare de sarcină (cu sau fără
întreruperea fluxului cinematic); protecţia împotriva vibraţiilor şi şocurilor; compensarea
abaterilor la montaj şi/sau din timpul funcţionării; montare paralelă sau concurentă a
arborilor; limitare de turaţie (la o turaţie maximă sau la o turaţie minimă); transmitere unisens
a mişcării.
Clasificarea tipologică (STAS 7082) împarte cuplajele, după modul de transmitere a
momentului de torsiune, în: mecanice, hidraulice (hidrostatice; hidrodinamice),
electromagnetice (cu inducţie).
Cuplajele mecanice pot fi permanente (fixe; mobile) sau intermitente. La rândul lor,
cuplajele mecanice permanente mobile pot avea elemente rigide (pentru compensarea
abaterilor axiale, radiale, unghiulare sau combinate) sau elastice (cu elemente elastice
nemetalice sau metalice). Cuplajele intermitente pot fi comandate (cu comandă mecanică,
hidrostatică, pneumatică, electromagnetică) sau automate (limitatoare de sarcină, de turaţie,
de sens).
Legarea fixă a doi arbori (aceştia funcţionând ca un tot unitar) se obţine cu ajutorul
cuplajelor permanente fixe; acestea transmit, în totalitate, şocurile şi vibraţiile, montajul
realizându-se cu condiţia respectării coaxialităţii arborilor.
Pentru cuplarea arborilor care, la montaj şi/sau în timpul funcţionării, prezintă abateri de
la coaxialitate, se folosesc cuplajele permanente mobile rigide (care transmit integral şocurile
şi vibraţiile) sau elastice (care amortizează şocurile şi vibraţiile prin elementul elastic).
Impreciziile de execuţie şi/sau montaj, deformaţiile elastice ale arborilor şi carcaselor sub
acţiunea sarcinilor din transmisii, deformaţiile termice etc., provoacă abateri de la
coaxialitatea arborilor; de aceea se folosesc cuplajele elastice, care preiau (în anumite limite)
abaterile de poziţie ale arborilor, dar modifică şi frecvenţa proprie a sistemului, aducând
această frecvenţă în afara turaţiei de regim; în acest fel se micşorează efectul sarcinilor
dinamice, energia dată de aceste sarcini fiind înmagazinată, temporar, sub forma unei energii
potenţiale, în elementul elastic şi redată, la încetarea acţiunii sarcinii dinamice, sistemului din
care face parte cuplajul [6][25][34].
Cuplarea sau decuplarea, în repaus sau în mişcare, a celor două părţi ale lanţului
cinematic legate prin cuplaj, se obţine cu ajutorul cuplajelor intermitente comandate
(ambreiaje).
 ORGANE DE MAŞINI

Cuplajele de siguranţă se folosesc pentru limitarea sarcinii transmise; limitarea turaţiei se

obţine cu ajutorul cuplajelor centrifuge, iar transmiterea mişcării într-un singur sens se
realizează cu ajutorul cuplajelor unisens.
În construcţia de automobile sau maşini-unelte se folosesc cuplaje complexe cum sunt
cele hidraulice sau electromagnetice.
Cuplajele cu funcţii multiple (cuplaje combinate), se obţin prin legarea unor cuplaje cu
funcţii simple sau cuplaje simple cu funcţii multiple.
Cuplajele simple se pot obţine printr-o producţie de serie mică sau unicat; cuplajele
complexe sunt realizate de firme specializate în acest domeniu.
Alegerea unui tip de cuplaj se face în funcţie de caracteristicile maşinii motoare, maşinii
antrenate, precum şi de caracteristicile elementelor lanţului cinematic în care urmează să
funcţioneze.
Sarcina de calcul este sarcina reală care solicită cuplajul; acesta, în timpul funcţionării,
este supus la torsiune, dar apar şi solicitări suplimentare produse de: sarcinile de inerţie care
se dezvoltă în regimul nestaţionar de funcţionare a transmisiei, sarcinile de şoc şi vibraţii
(atât la funcţionarea în regim staţionar cât şi nestaţionar), sarcinile datorate deformării forţate
a elementelor componente ale cuplajelor şi a elementelor sistemului de acţionare (ca o
consecinţă a necoaxialităţii arborilor), sarcinile datorate frecării reciproce a elementelor
mobile ale cuplajelor. Mărimile acestor sarcini depind de: caracteristica maşinii motoare;
regimul de funcţionare a maşinii antrenate; influenţa cuplajului asupra momentului de inerţie,
rigidităţii şi comportării la vibraţie a lanţului cinematic.
Momentul de torsiune care trebuie folosit pentru alegerea sau calculul unui cuplaj nu se
poate obţine pe cale analitică, deoarece nu se cunoaşte cu exactitate variaţia sarcinilor pe
întreaga durată de funcţionare; de aceea se foloseşte un moment de calcul al cuplajului,
obţinut cu relaţia
M tc  K s  M tn , (11.1)
unde K s este un coeficient de siguranţă (determinat şi experimental), iar M tn - momentul de
torsiune nominal al maşinii motoare (M tn  955 104 P / n  N  mm  , P  kW  , n  rot / min  ) .
Coeficientul de siguranţă se exprimă sub forma unui produs de coeficienţi parţiali
K s  K1  K 2  K 3  K 4 , (11.2)
unde: K1 este factorul de regim (tabelul 11.1); K 2 – factorul de funcţionare (tabelul 11.2);
K 3 – factorul frecvenţei de cuplare (tabelul 11.3) ; K 4 – factorul abaterii de la coaxialitate
(tabelul 11.4) [6][34].

Tabelul 11.1
Factor de regim K1 Maşina motoare
Motor Diesel sau Otto
Grupa Maşina Motor
antrenată electric 4 3 cilindri 2 cilindri 1 cilindru
cilindri
generatoare de
curent, 1,0 …1,2 1,2 …1,4 1,4 …1,6 1,6 … 2 2,5 … 2,7
A transportoare,
ventilatoare

164
 ORGANE DE MAŞINI

Tabelul 11.1 continuare

laminoare la cald,
maşini textile uşoare,
B amestecătoare pentru 1,5 ... 1,7 1,7 ...1,9 2 ... 2,2 2,3 ... 2,5 2,7 ... 2,9
amestecuri cu densitate
uniformă
ştanţe, prese,
amestecătoare
C pentru amestecuri cu
densitate neuniformă, 1,6 ... 1,8 1,9 ... 2,1 2,2 ... 2,4 2,5 ... 2,7 2,9 ... 3,1
maşini din industria
prelucrării lemnului
amestecătoare pentru
beton, maşinide
treierat,
forje, exhaustoare,
D transmisii prin lanţ,
mecanisme de 1,8 … 2 2,1 … 2,3 2,4 … ,6 2,7 … 2,9 3,1 … 3,3
ambutisare, mori cu
bile, lifturi, transmisiile
ambarcaţiunilor,
turbocompresoare,
centrifugi grele
excavatoare, mori cu
ciocane, ştanţe, prese 2,1... 2,4 2,4 ... 2,7 2,7 ... 3 3,1 ... 3,4 3,5 ... 3,8
E de brichetare,
laminoare la
rece
concasoare, instalaţii
F de foraj, prese pentru 2,6… 3 2,9… 3,3 3,2 …3,6 3,6 … 4 4 … 4,4
cărămizi

Tabelul 11.2
Factorul de funcţionare K2
Funcţionare neîntreruptă, în ore

2 2…12 12…24  24

0,9 1 1,1 1,2

Tabelul 11.3
Factorul frecvenţei de cuplare K3
Cuplări, pe oră  10 10 … 40 40…125 125…500  500

165
 ORGANE DE MAŞINI

Grupa A…C 1 1,15 1,3 1,45 1,6

maşinii
antrenate
D…F 1 1,05 1,1 1,15 1,2

Tabelul 11.4
Factorul abaterii de la coaxialitate K4
Abaterea unghiulară de la coaxialitate, în ˚
0 0,25 0,5 0,75 1 1,25 1,5
1 1,02 1,05 1,11 1,16 1,21 1,28

11.2. Cuplaje permanente fixe

11.2.1. Introducere

Cuplajele permanente fixe realizează legătura permanentă rigidă a arborilor la care

abaterile radiale maxime de la coaxialitate nu trebuie să depăşească (0,002…0,05mm), pentru
a nu crea suprasolicitări în arbori şi lagăre; se folosesc la arbori de transmisie lungi, formaţi
din tronsoane, la poduri rulante, macarale portal etc., la turaţii mici (n<(200…250)rot/min) şi
în transmisiile care lucrează cu turaţie variabilă sau în regim de cuplări repetate, unde
momentul de inerţie relativ mic al acestor cuplaje constituie un avantaj important.

11.2.2. Cuplaje cu manşon monobloc

Aceste cuplaje au în componenţă o bucşă (manşon), montată pe capetele arborilor de

asamblat; momentul de torsiune se transmite prin intermediul unor organe de asamblare:
ştifturi cilindrice crestate (fig. 11.1, a), ştifturi conice netede (fig. 11.1, b), pene paralele (fig.
11.1, c- fixare axială cu ştift filetat), caneluri (fig. 11.1, d).
Momentul de torsiune se transmite de la arborele conducător, prin organul de asamblare,
la manşon şi de la acesta, prin organul de asamblare, la arborele condus. Dimensiunile
manşonului, de regulă, se adoptă constructiv [25][34]
D   1, 4...1,8  d; L   2...4  d , (11.4)
unde d reprezintă diametrul capătului de arbore; valorile superioare ale diametrului D se
recomandă pentru manşoane executate din fontă, iar valorile inferioare pentru manşoane
executate din oţel.
Calculul cuplajelor cu manşon monobloc constă în alegerea şi verificarea elementelor
dintre arbori şi manşon (ştifturi, pene, caneluri), calculul efectuându-se pentru momentul de
torsiune de calcul M tc .
Avantajele cuplajelor cu manşon monobloc constau în simplitatea şi economicitatea
construcţiei, dar se folosesc rar, din cauza gabaritului mare în lungime şi necesităţii deplasării
axiale mari a unuia dintre arbori, la montare şi demontare.

166
 ORGANE DE MAŞINI

Fig. 11.1

11.2.3. Cuplaje cu manşon secţionat

Montarea acestor cuplaje se face pe capetele arborilor de asamblat, prin intermediul

şuruburilor, care asigură strângerea necesară transmiterii momentului de torsiune prin
frecarea dintre manşon şi capetele celor doi arbori [6][25][34].
Cuplajele manşon sunt standardizate (STAS 870) în două variante: pentru arbori orizontali
(fig. 11.2, a) şi pentru arbori verticali (fig. 11.2, b). Pentru siguranţă în funcţionare, se prevăd
pene paralele, în cazul arborilor orizontali (fig. 11.2, a) şi pană paralelă cu cep, în cazul
arborilor verticali (fig. 11.2, b).
Aceste cuplaje permit montarea şi demontarea fără deplasarea axială a arborilor, au
dimensiuni diametrale mici, dar prezintă dificultăţi la echilibrare şi necesită măsuri speciale
de protecţie (se prevăd carcase de protecţie).
Calculul cuplajului constă în alegerea acestuia şi din standard şi verificarea şuruburilor
montate cu prestrângere, forţa de prestrângere determinându-se din condiţia :
M f  M tc , (11.5)
unde M f este momentul de frecare pe suprafeţele de contact.
Cuplajele cu manşon secţionat se folosesc pe scară redusă din cauza dezavantajelor
specifice acestor cuplaje (pericolul apariţiei alunecării; gabarit relativ mare), dar şi din cauza
dezavantajelor pe care le prezintă (în general) cuplajele permanente fixe (transmit solicitările
dinamice; condiţii stricte de montaj).

167
 ORGANE DE MAŞINI

Fig. 11.2

11.2.4. Cuplaje cu flanşe

Aceste cuplaje sunt formate din două semicuplaje montate pe capetele arborilor de
asamblat, de regulă, prin pene paralele; solidarizarea semicuplajelor se obţine prin şuruburi
montate cu joc sau fără joc. În cazul montajului cu joc, momentul de torsiune se transmite
prin frecarea dintre suprafeţele în contact ale flanşelor (fig. 11.3, a) sau prin bucşe (fig. 11.3,
b), care descarcă şuruburile de solicitare. Cuplajele cu flanşe la care şuruburile sunt montate
fără joc sunt standardizate, în două variante constructive (STAS 769): CFO- cu arbori

168
 ORGANE DE MAŞINI

orizontali (fig. 11.3, c) şi CFV- cu arbori verticali (fig. 11.3, d); la această variantă,
momentul de torsiune se transmite prin tija şuruburilor.

Fig. 11.3, a

Fig. 11.3, b

Fig. 11.3, c

169
 ORGANE DE MAŞINI

Fig. 11.3, d

Calculul acestor cuplaje constă în dimensionarea sau verificarea asamblării prin şuruburi,
montate cu sau fără joc, sarcina care revine unui şurub determinându-se corespunzător
modului de transmitere a momentului de torsiune. În cazul montajului cu joc, plecând de la
condiţia transmiterii momentului de torsiune prin frecarea dintre flanşe
D
M tc  M f    F01  n s  m , (11.6)
2
se obţine forţa care solicită un şurub
2M tc
F01  , (11.7)
  ns  Dm
iar la montajul fără joc, când momentul de torsiune se transmite prin tija şurubului, forţa
care solicită şurubul este
2M tc
F1  , (11.8)
n s  D0
unde: n s reprezintă numărul de şuruburi; µ - coeficientul de frecare de alunecare pe
suprafeţele în contact (   0,2...0,3 ); Dm - diametrul mediu al suprafeţei de contact, de
regulă egal cu diametrul de dispunere al şuruburilor D 0 .

170
 ORGANE DE MAŞINI

Şuruburile montate cu joc se calculează la tracţiune, cu o forţă de calcul Fc  1,3F01 ,

pentru a ţine seama şi de solicitarea la torsiune (momentul de înşurubare), care apare la
montaj, iar cele montate fără joc se calculează la forfecare şi la strivire, cu forţa F1 .
Cuplajele cu flanşe şi şuruburi montate fără joc sunt folosite mai des, datorită
dimensiunilor de gabarit mai mici (comparativ cu montajul cu joc) şi a siguranţei în
funcţionare ridicate.
Cuplajele cu flanşe dintr-o bucată cu arborele, sunt mai rar utilizate (fig. 11.4); se
întâlnesc în cazul arborilor de mari dimensiuni unde se are în vedere reducerea dimensiunii
radiale a cuplajului.

Fig. 11.4

11.2.5. Cuplaje cu dinţi frontali

Cuplajele cu dinţi frontali (cuplaje de tip Hirth) folosesc pentru transmiterea momentului
de torsiune, dinţi (frontali) executaţi (în cele mai multe cazuri) chiar pe elementele care
trebuie legate între ele (arbori, flanşe, roţi dinţate, discuri).
Aceste cuplaje pot fi folosite pentru asamblarea unor roţi dinţate cilindrice (fig. 11.5, a-
dantura cuplajului este simetrică, profilul dinţilor fiind triunghiular; menţinerea contactului
dintre dinţii cuplajului se realizează cu ajutorul şurubului 1 şi a piuliţei 2) sau montarea unei
roţi dinţate conice pe capătul unui arbore (fig. 11.5, b- dantura cuplajului este asimetrică, iar
profilul dinţilor este triunghiular; menţinerea contactului dintre dinţii cuplajului se obţine cu
ajutorul şurubului 3) [6][25][34].
Calculul de dimensionare pentru dantura cuplajului (dintele fiind considerat ca o grindă
încastrată) se efectuează doar pentru solicitarea de încovoiere, chiar dacă dintele este solicitat
şi la strivire şi forfecare.
Acest tip de cuplaj prezintă următoarele avantaje: transmite momente de torsiune mari, în
ambele sensuri; are dimensiuni de gabarit reduse; prezintă siguranţă în funcţionare; asigură
coaxialitatea arborilor; montarea şi demontarea se realizează uşor.

171
 ORGANE DE MAŞINI

Fig. 11.5

11.3. Cuplajele permanente mobile rigide

11.3.1. Introducere

Asigurarea coaxialităţii arborilor, atât în repaus cât şi în timpul funcţionării, este o

problemă deosebit de dificilă; pentru sisteme de blocuri de fundaţii diferite, aceasta este
practic imposibilă. Dintre cauzele care generează lipsa de coaxialitate, mai importante sunt:
abaterile de la cotele nominale admise prin normele de execuţie, deformaţiile elastice produse
de forţele statice sau dinamice din sistem, erorile de montaj.
Considerând o poziţie de referinţă a doi arbori (fig. 11.6, a), cuplajele permanente mobile
rigide se clasifică, în funcţie de abaterile pe care le pot compensa, în : cuplaje pentru
compensarea abaterilor axiale (fig. 11.6, b); cuplaje pentru compensarea abaterilor radiale
(fig. 11.6, c); cuplaje pentru compensarea abaterilor unghiulare (fig. 11.6, d); cuplaje pentru
compensarea abaterilor combinate (fig. 11.6, e).

Fig. 11.6

172
 ORGANE DE MAŞINI

11.3.2. Cuplaje pentru compensarea abaterilor axiale

Aceste cuplaje se folosesc pentru transmiterea momentului de torsiune între arbori

coaxiali a căror poziţie relativă axială este variabilă.
Cuplajul cu bolţuri este compus din două semicuplaje asamblate prin pene pe capetele
celor doi arbori (fig. 11.7). Bolţurile sunt fixate la capătul filetat pe unul din semicuplaje, iar
celălalt capăt pătrunde în găurile celui de-al doilea semicuplaj. Transmiterea momentului de
torsiune se face prin contactul direct dintre bolţuri şi pereţii găurilor. Acest cuplaj este folosit
pentru transmisii nepretenţioase, având viteze reduse de rotaţie.

Fig. 11.7

Cuplajele cu ştift transversal transmit (ca şi în cazul precedent) momente de torsiuni mici;
abaterile axiale A pe care le pot compensa sunt cele cauzate de deformaţiile termice (fig.
11.8). Acest tip de cuplaj se execută în mai multe variante, fiind folosit pentru diametre de
arbori cu d  30 mm; calculul constă în verificarea ştiftului transversal la forfecare şi strivire.

Fig. 11.8

173
 ORGANE DE MAŞINI

Cuplajul cu gheare este construit din două semicuplaje (fig. 11.9 – poziţiile 1 şi 2)
asamblate pe capetele arborilor prin pene; feţele frontale ale celor două semicuplaje au
fiecare un număr de gheare (3 până la 6) şi goluri succesive de dimensiuni aproximativ egale;
centrarea semicuplajelor se obţine cu ajutorul unui inel (fig. 11.9-poz.3). Aceste cuplaje pot
compensa abateri axiale relativ mari (ΔA = (16…24)mm); cuplarea se face prin pătrunderea
ghearelor unui semicuplaj în golurile celuilalt semicuplaj, iar momentul de torsiune (relativ
mare) se transmite prin contactul direct dintre suprafeţele laterale ale ghearelor, acestea fiind
solicitate la strivire, forfecare şi încovoiere.

Fig. 11.9

Forţa care revine uneia din cele z gheare, se obţine cu relaţia (considerând o distribuţie
uniformă a sarcinii)
4M t c
F1  , (11.9)
(De  Di )z
unde De şi Di sunt diametrele exterior, respectiv interior ale ghearelor.
Calculul la strivire se efectuează considerând o distribuţie uniformă a presiunii pe
suprafaţa de contact a ghearei, în situaţia compensării abaterii axiale maxime A max , când
lungimea suprafeţei de contact este minimă, a  a ' A max (fig. 11.10); tensiunea produsă
de solicitarea la contact este
2F1
s   as , (11.10)
(De  Di )a
unde as  (20...25)MPa.
Tensiunea produsă de solicitarea la forfecare se obţine prin relaţia
2F1
f   af , (11.11)
(De  Di )h
unde af se alege în funcţie de materialul semicuplajelor (fontă sau oţel).
Pentru calculul la încovoiere, se consideră gheara ca o grindă încastrată, solicitată cu
sarcina F1 concentrată la vârful acesteia (fig. 11.10); se consideră F1 pe vârful ghearei (cazul
solicitării maxime) pentru a compensa repartizarea neuniformă a forţei pe cele z gheare.
Considerând că secţiunea de încastrare are o formă dreptunghiulară, condiţia de rezistenţă la
solicitarea de încovoiere, este

174
 ORGANE DE MAŞINI

F1  a '
i   ai
D e  Di h 2 , (11.12)

2 6
unde  ai  ( 25...30) MPa.

Fig. 11.10

11.3.3. Cuplaje pentru compensarea abaterilor radiale

Aceste cuplaje leagă arbori cu axele paralele; cuplajul Oldham este varianta cea mai des
întâlnită, datorită simplităţii constructive şi structurale; diversele variante ale cuplajului
Oldham se diferenţiază după forma cuplelor dintre elementul intermediar şi semicuplaje . La
cuplajul din figura 11.11, cele două semicuplaje sunt prevăzute, pe feţele frontale, cu câte un
canal diametral, de secţiune dreptunghiulară, în care pătrund nervurile decalate la 90° ale
discului intermediar. Cuplajul permite compensarea abaterilor radiale şi a unor mici abateri
axiale; valorile maxime ale abaterilor radiale se limitează la R max  0, 04D , D fiind
diametrul exterior al cuplajului; funcţionarea cu excentricităţi mai mari nu se recomandă, din
cauza alunecărilor mari care produc uzuri importante ale suprafeţelor în contact (se
recomandă cementarea şi ungerea suprafeţelor în contact).

175
 ORGANE DE MAŞINI

Discul intermediar, în timpul funcţionării, execută o mişcare planetară, centrul său

descriind un cerc cu diametrul egal cu excentricitatea arborilor e  R [25] [34] .

Fig. 11.11

Suprafeţele în contact sunt solicitate la strivire, calculul efectuându-se în ipoteza

repartizării triunghiulare a presiunilor, în situaţia compensării abaterii axiale maxime, când
lungimea de contact este minimă (fig. 11.12); verificarea la strivire se face cu relaţia [29]
12M tc
s   as , (11.13)
h(2D  d  e)(D  d  2e)
unde: as  (15...30) MPa, pentru elementul intermediar executat din oţel; as  (7,5...10)
MPa, pentru elementul intermediar executat din fontă, bronz sau textolit [15] [17].

176
 ORGANE DE MAŞINI

Fig. 11.12

11.3.4. Cuplaje pentru compensarea abaterilor unghiulare

Aceste cuplaje realizează legătura între doi arbori concurenţi, a căror poziţie poate fi
variabilă în timpul funcţionării (fig. 11.14;   45 ); cele mai des întâlnite sunt cuplajele
cardanice (articulaţii cardanice; articulaţii Hooke), compuse din două furci decalate la 90° şi
o cruce cardanică (fig.11.13).
Cuplajele cardanice sunt utilizate în transmisiile autovehiculelor, maşinilor agricole,
maşinilor de ridicat şi transport, fiind alcătuite dintr-un element conducător 1, un element
condus 2 şi un element intermediar 3 (fig. 11.14).
Acest cuplaj este un mecanism asincron (heterocinetic- mişcarea la ieşire nu este identică
cu cea de intrare); legătura dintre vitezele unghiulare ale elementelor conducător şi condus
depinde de unghiul de rotire 1 al elementului conducător şi de unghiul  dintre axele
celor doi arbori; raportul de transmisie este
 1  sin 2   cos 2 1
i 1   i(1, ) , (11.14)
2 cos 
având valorile extreme

177
 ORGANE DE MAŞINI

1
i max  , pentru 1  90 şi
cos 
i min  cos  , pentru 1  0 , (11.15)
unde se consideră   constant şi se evidenţiază asincronismul (heterocinetismul).

Fig. 11.13

Fig. 11.14

Considerând unghiul   constant şi momentul la arborele conducător Mt1 = constant,

legea de variaţie a momentului la arborele condus este de forma

178
 ORGANE DE MAŞINI

1  sin 2   cos 2  1
M t2  M t1 , (11.16)
cos 
având valorile extreme
M t1
M t 2max  , pentru 1  90 şi
cos 
M t2min  M t1  cos  , pentru 1  0 . (11.17)
Pentru obţinerea sincronismului (homocinetismul – egalitatea dintre vitezele unghiulare
ale arborelui conducător şi condus) se folosesc transmisiile bicardanice (fig. 11.15 – compuse
din două cuplaje cardanice şi un arbore intermediar) care trebuie să îndeplinească condiţiile:
axele furcilor de pe arborele intermediar să fie paralele; unghiul  1 dintre axele arborelui
conducător şi cel intermediar să fie egal cu unghiul  2 dintre axele arborelui intermediar şi
cel condus [17] [34].

Fig. 11.15

Pe lângă legarea a doi arbori concurenţi, transmisiile cardanice permit şi compensarea

abaterilor axiale care apar în timpul funcţionării; deplasarea relativă dintre cuplajele
transmisiei bicardanice este posibilă ca urmare a existenţei unei cuple de translaţie (în general
o asamblare prin caneluri – fig.11.16).

Fig. 11.16

Cuplajele cardanice se proiectează având ca bază de pornire calculele pentru furci, cruci,
cuzineţi sau rulmenţii fusurilor crucii, pentru asamblările canelate şi pentru şuruburile de
fixare. Relaţiile pentru calculul sarcinilor maxime care încarcă crucea şi furcile cuplajului
cardanic, sunt [25]:

179
 ORGANE DE MAŞINI

- pentru  1  0 şi M t1  M tc

Fig. 11.17

M t1 M
F1  ; T2  T2max  Q  sin   t1 sin  ;
2R 2R
M 2R M t1
Fr2  Fr2max  t1  sin     sin  ; (11.18)
2R l l
M M
F2  t 2  t1  cos  ;
2R 2R
M
T1  0 ; Fr1  0 ; Q  F22  T22  t1 ;
2R
- pentru  1  90 şi M t1  M tc

Fig. 11.18

180
 ORGANE DE MAŞINI

M t1
F1  ; T2 = 0; Fr2  0 ;
2R
M M 1
F2  F2max  t2  t1  ;
2R 2R cos 
2M t1
T1  T1max  F1  tg   tg ; (11.19)
2R
M 2R M t1
Fr1  Fr1max  t1  tg    tg ;
2R l l
M 1
Q  F12  T12  t1   Q max .
2R cos 

Cuplajele Wiess şi Rzeppa folosesc elemente de rulare, care asigură transmiterea sincronă
a mişcării, prin intermediul corpurilor de rulare [24].

11.3.5. Cuplaje pentru compensarea abaterilor combinate

În această categorie intră cuplajele dinţate, care pot compensa, simultan, toate tipurile de
abateri; prezintă următoarele avantaje: transmit momente de torsiune mari cu viteze de rotaţie
mari, sunt sigure în funcţionare, au dimensiuni de gabarit reduse; se folosesc în construcţia de
maşini grele: laminoare, utilaje miniere şi siderurgice, pompe, compresoare.
Elementul principal al cuplajelor dinţate (fig. 11.19) este angrenajul realizat de butucii
dinţaţi 1 şi manşoanele dinţate 5. Centrarea lor, precum şi eliminarea deplasărilor radiale ale
manşonului se asigură cu ajutorul discului de ghidaj 3, pe umărul sferic al butucului dinţat.
Îmbinarea manşoanelor dinţate se face prin flanşe cu bucşe de păsuire 7, prezoane şi piuliţe.
Centrarea celor două manşoane se face cu inelul 6. Cele două porţiuni dinţate funcţionează în
lubrifiant. Spaţiul în care se află lubrifiantul este etanşat prin garniturile 2 (inel 0), 8 şi 9.
Demontarea manşoanelor este uşurată prin înşurubarea ştifturilor de depresare 10. Butucii
dinţaţi se montează pe arbori prin pene paralele sau prin caneluri. Cuplajele dinţate sunt
standardizate prin STAS 6589/2-81. Trebuie menţionată însă existenţa unei mari varietăţi de
construcţii de cuplaje dinţate: cuplaje dinţate cu role butoi, cuplaje dinţate cu bile de rulment,
cuplaje dinţate de siguranţă, cuplaje dinţate cu comandă exterioară etc.
Cuplajele dinţate admit în general abateri (deplasări) axiale de (5…10)mm şi abateri
unghiulare de până la 1˚. De asemenea, în cazul arborilor paraleli, dar necoaxiali, se admite o
dezaxare ΔRmax= 0,00873A (A este distanţa dintre praguri – fig. 11.19)[8]; sunt şi construcţii
la care unele dintre aceste valori sunt mai mari (de exemplu, la cuplajul cu bile de rulment
abaterea unghiulară poate depăşi 20˚).
Numărul de dinţi se recomandă a fi între 28 şi 30, dar pot fi danturi cu un număr mai mic
de dinţi; de regulă se aleg numere pare. Modulul danturii variază între (2…16)mm. Danturile
sunt evolventice, având unghiul profilului de referinţă α = 20˚, iar în unele cazuri 25˚ sau 30˚,
putându-se folosi şi dantura corectată. În plan axial, forma dinţilor poate fi dreaptă (fig.
11.20, a) sau curbă (fig. 11.20, b), iar linia flancului dintelui, pe lungime, poate fi dreaptă
(fig. 11.20, c) sau bombată (fig. 11.20, d). Dantura curbă sau bombată reprezintă soluţia
optimă, având următoarele avantaje: creşterea capacităţii de a compensa abaterile unghiulare;
uniformizarea repartizării sarcinii pe dinţii cuplajului, ceea ce duce la micşorarea uzurilor;
asigurarea unor condiţii de ungere superioare; posibilitatea alegerii unor jocuri minime între
flancuri, ceea ce asigură reducerea şocurilor şi zgomotului.

181
 ORGANE DE MAŞINI

Fig. 11.19

Centrarea manşoanelor şi a butucilor cuplajelor dinţate se poate realiza printr-un prag de

centrare (fig. 11.19), pe diametrul de vârf al danturii butucului, la dantura curbă (fig. 11.20,
b), pe diametrul de vârf al danturii manşonului (fig. 11.21) etc.

Fig. 11.20

Butucii şi manşoanele se execută din oţel carbon de calitate sau din oţel aliat. Dantura se
tratează termic pentru a avea o duritate de (35…40)HRC (la danturi nitrurate se atinge (48…
53)HRC).

182
 ORGANE DE MAŞINI

Cuplajele dinţate se aleg din standarde sau cataloagele de firmă pe baza momentului de
torsiune de calcul Mtc.
Momentul de torsiune transmis de un cuplaj cu abatere unghiulară Δα se determină cu
relaţia [25]
 M t(  ) 
M t(  )   M
 Mtn  tn , (11.20)
 
 M t(  ) 
factorul   , pentru turaţia de funcţionare maximă admisă (indicată în standarde

 Mtn 
sau în cataloagele firmelor producătoare de cuplaje dinţate) variază, pentru   0o...1o , de
la 1 la 0,3…0,35; de precizia de execuţie se ţine seama prin coeficienţi de corecţie [25][34].
Calculul la solicitarea de contact se face pe baza relaţiei lui Hertz (fig. 11.22).
F E
 H  0, 418 n    HP , (11.21)
b 
unde: Fn este forţa normală preluată de un dinte ( Fn  Ft / cos  , în care Ft  2M tc / Dd  z
este forţa tangenţială, definită pe cercul de divizare şi α – unghiul profilului de referinţă); b-
înălţimea reală de contact ( b  h e 1, 2m, în care m este modulul danturii); ρ- este raza de
curbură a profilului dinţilor, pe cercul de divizare (   1, 4Dd /  , unde Dd  mz este
diametrul de divizare şi   R d / R B , unde R d  Dd / 2 şi R B este raza de curbură a dintelui
în plan axial, pentru care se recomandă valorile: R B   0,3...0,5  R d – pentru oţeluri călite;
R B   0, 7...2  R d –pentru oţeluri îmbunătăţite).
Relaţia de calcul pentru solicitarea la contact se mai poate scrie sub forma
Ft  E  
H  0, 418   HP , (11.22)
1, 4  Dd  h e  cos 
unde rezistenţa admisibilă la contact se obţine prin  HP  ac  02 /(1, 7...2) ( 02 este limita
de curgere a materialului dinţilor) [1][24].

Fig. 11.21

183
 ORGANE DE MAŞINI

Joc
α
he

Ft

Fig. 11.22 Fig. 11.23

Calculul de verificare la solicitarea de încovoiere se face cu relaţia (fig. 11.23)

M 6  Ft  h
F  i    FP , (11.23)
Wz b  Sd2
unde: s-a considerat că forţa normală s-a aplicat la vârful dintelui; s-a considerat dezaxarea
maximă a arborilor; Sd = 2,48m este grosimea dintelui în secţiunea periculoasă; h = 2,05m –
înălţimea dintelui butucului;  FP = FP  ai  02 /(2, 4...2,5) - rezistenţa admisibilă la
încovoiere.
Forţele tangenţiale pe care le poate transmite un dinte şi momentul de torsiune capabil a fi
transmis de cuplaj, se obţin cu ajutorul relaţiilor (11.22) şi (11.23):
h  D  cos  2
FtH  8 e d  HP ; (11.24)
E 
b  Sd2
FtF   FP ;
6h
(11.25)
D
M tcap  z  Ft H, F  d  q a  q z  M tc , (11.26)
2
unde : q a  0,3...0,9 este un coeficient care ţine seama de faptul că sarcina nu se
repartizează uniform pe cei z dinţi ai unui semicuplaj, din cauza dezaxărilor arborilor,
valorile maxime recomandându-se pentru moduli şi numere de dinţi mici; q z  0,3...0, 7 -
coeficient care ţine seama de erorile de divizare, valorile maxime recomandându-se pentru
moduli şi numere de dinţi mari [25].

184
 ORGANE DE MAŞINI

11.4. Cuplaje permanente mobile elastice

11.4.1. Introducere

Cuplajele permanente mobile elastice, denumite în mod curent cuplaje elastice, se

caracterizează, din punct de vedere constructiv, prin existenţa unui element elastic (metalic
sau nemetalic) între semicuplaje, care participă la transmiterea momentului de torsiune şi
determină proprietăţile cuplajului :
- amortizarea şocurilor şi a vibraţiilor torsionale care apar în sistemul mecanic (se pot
datora atât maşinii motoare cât şi maşinii de lucru); energia de şoc se transformă parţial în
căldură (deoarece există frecări interioare sau exterioare aferente elementelor elastice) şi
parţial în energie potenţială, prin deformarea elementului elastic la rotirea relativă a
semicuplajelor; energia acumulată prin deformarea elementelor elastice este redată sistemului
mecanic prin revenirea treptată a acestora la forma şi poziţia iniţială;
- limitarea vibraţiilor de rezonanţă, prin schimbarea frecvenţei proprii a sistemului
mecanic;
- compensarea elastică a impreciziilor datorate execuţiei sau montajului.
Cuplajele elastice sunt caracterizate prin rigiditate şi prin capacitatea de amortizare.
Rigiditatea se defineşte ca raportul dintre momentul de torsiune transmis de cuplaj şi
unghiul de rotire relativă a celor două semicuplaje; cuplajele elastice pot avea o rigiditate
constantă, caracteristica elastică fiind liniară (k = Mt /φ = constant) sau o rigiditate variabilă,
caracteristica elastică, în acest caz, fiind neliniară (k(φ) = dMt(φ)/dφ≠ constant; fig. 11.24, a).
Capacitatea de amortizare a şocurilor de torsiune este capacitatea cuplajelor elastice de a
transforma în căldură o parte a energiei acestora, restul fiind transformată în energie de
deformaţie, care este redată sistemului în urma încetării acţiunii şocului. La cuplajele elastice
cu elemente intermediare metalice, frecarea are loc între elementele elastice (frecare
exterioară), iar la cele cu elemente intermediare nemetalice, frecarea are loc în interiorul
elementului elastic(frecare interioară); lucrul mecanic de frecare este definit de suprafaţa
cuprinsă între caracteristica de încărcare şi cea de descărcare (fig. 11.24, b).

Fig. 11.24

Gradul de amortizare relativă se exprimă prin relaţia

185
 ORGANE DE MAŞINI

La
d , (11.27)
Le
unde La este lucrul mecanic de amortizare, transformat în căldură, iar Le este lucrul mecanic
de deformare elastică.
În figura 11.25 este prezentată caracteristica cuplajelor elastice cu rigiditate variabilă; se
observă că suprafaţa echivalentă buclei histerezisului este o elipsă (momentul de amortizare
depinde liniar de viteză, M a  c  d / dt , unde c este coeficientul de amortizare vâscoasă).
Funcţionarea în regim dinamic este caracterizată prin variaţia momentului în timp şi existenţa
unor vibraţii forţate în lanţul cinematic; se poate defini o rigiditate dinamică kd diferită (în
general mai mare) de rigiditatea statică kst (fig. 11.25). Momentul de torsiune nominal Mtn
produce o rotire relativă a semicuplajelor cu un unghi φn , prin deformarea elementului
elastic; la variaţii ale momentului M t (momentul de şoc), apar variaţii ale unghiului Δφ
(Δφ se suprapune peste φn); la încetarea şocului (ΔMt = 0), se produce o oscilaţie a
sistemului elastic, în jurul poziţiei definite de unghiul φn , care se atenuează treptat, datorită
proprietăţilor elementului elastic. În această situaţie, lucrul mecanic de amortizare La este
reprezentat prin suprafaţa Aa a elipsei echivalente, iar lucrul mecanic de deformare elastică
Le este reprezentat prin suprafaţa Ae de sub caracteristica elastică liniară a unui cuplaj de
rigiditate kd , fără amortizare, la rotirea relativă a celor două semicuplaje, în jurul poziţiei φn ,
cu unghiul ± Δφ.
Coeficientul dinamic β (factorul de amplificare) este definit ca raportul dintre
amplitudinea vibraţiilor excitatoare a  şi a celor libere a 0 (   a  / a 0 ); în cazul
cuplajelor cu caracteristică liniară fără amortizare (d= 0), coeficientul dinamic  depinde
numai de raportul dintre pulsaţia excitatoare  şi cea proprie 0 . Dacă raportul  / 0  1 ,
apare fenomenul de rezonanţă (    , curba d = 0 în fig. 11.26); în realitate β nu poate
creşte oricât datorită existenţei unor forţe rezistente inerente. Dacă există amortizare d  0
(fig. 11.26) , chiar pentru o caracteristică liniară, în zona de rezonanţă (  / 0  1 ),
coeficientul β are valori limitate, mărimea acestora fiind dată de mărimea gradului de
amortizare relativă d (β scade la creşterea amortizării d; d2>d1 – fig. 11.26).

186
 ORGANE DE MAŞINI

Fig. 11.25

Fig. 11.26

În cazul cuplajelor elastice cu caracteristică neliniară (în practică se întâlnesc frecvent

caracteristici de tip parabolă cubică şi de tip linie frântă) fără amortizare, amplitudinea creşte
(teoretic) nelimitat, iar în cazul sistemelor cu amortizare, această creştere este limitată. În
figura 11.27 este prezentată dependenţa dintre coeficientul dinamic (   a  / a 0 ) şi raportul
dintre pulsaţia excitatoare şi cea proprie (ω / ω0), pentru un sistem echipat cu un cuplaj elastic
cu caracteristica neliniară cu amortizare. Curba 1B este curba suport a diagramei spectrale şi
se exprimă prin relaţia   / 0   1  3a 2 / 8 ; ea dă forma generală a diagramei spectrale. Se
2

constată că sistemele de tipul celui din figura 11.27 au o zonă de instabilitate; astfel, dacă
sistemul se află în B, amplitudinea scade brusc de la B la C, iar dacă sistemul este în D,
amplitudinea creşte brusc de la D la A.

187
 ORGANE DE MAŞINI

Fig. 11.27

Cuplajele elastice influenţează favorabil comportarea sistemelor mecanice în care sunt

montate; pentru alegerea optimă a cuplajului este necesar să se cunoască variaţia unghiului de
rotire relativă a semicuplajelor (ca soluţie a ecuaţiei de mişcare a sistemului echipat cu cuplaj
elastic).

11.4.2. Cuplaje elastice cu elemente nemetalice

11.4.2.1. Elemente introductive

Elementul intermediar elastic se execută, în cazul cuplajelor elastice cu elemente

intermediare nemetalice, din cauciuc; se utilizează mai rar pielea, ţesăturile cauciucate sau
masele plastice; cauciucul asigură o construcţie relativ simplă a cuplajului, preţ mic,
sensibilitate mai redusă la deplasarea arborilor cuplaţi, acumularea de energie prin deformare,
amortizarea şocurilor. Domeniul de utilizare al acestor cuplaje este limitat de rezistenţa
mecanică redusă a elementelor din cauciuc, care ar conduce la cuplaje de mari dimensiuni în
cazul transmiterii de momente de torsiune mari; de asemenea, cauciucul are o durabilitate
mai mică şi cu timpul îşi reduce elasticitatea (apare fenomenul de îmbătrânire).
Elementele elastice (în cele mai multe cazuri) sunt solicitate la compresiune; există şi
construcţii în care apar solicitări la încovoiere sau la întindere; dacă cauciucul este lipit pe
metal, pot să apară solicitări la torsiune şi la forfecare.
Cuplajele elastice cu elemente nemetalice (de cauciuc) asigură şi izolarea electrică a
arborilor cuplaţi, fapt important la agregatele cu motoare electrice sau cu generatoare.

11.4.2.2. Cuplaje elastice cu bolţuri

Cuplajele elastice cu bolţuri se execută într-o mare varietate de soluţii constructive; în

cele mai multe cazuri, deosebirile apar prin forma elementului elastic. În figura 11.28 sunt
prezentate două variante standardizate (STAS 5982): varianta normală N (fig. 11.28, a) şi
varianta cu bucşe distanţiere (fig. 11.28, b).

188
 ORGANE DE MAŞINI

a b
Fig. 11.28

Cele două semicuplaje (care compun cuplajele elastice cu bolţuri) pot fi identice (dacă
bolţurile sunt montate alternativ) sau diferite (dacă bolţurile sunt montate doar pe un
semicuplaj); elementele elastice sunt manşoane (sau inele) din cauciuc montate pe bolţuri;
din punct de vedere constructiv trebuie să se asigure posibilitatea de deformare a elementelor
elastice.
Cuplajele elastice cu bolţuri permit compensarea abaterilor radiale (ΔR=(0,3…0,6)mm),
unghiulare (Δα  1˚) şi a unor abateri axiale, în limitele menţinerii contactului dintre
elementul elastic şi alezajul în care acesta este montat, pe o lungime suficient de mare [33]
[39].
În funcţie de momentul de torsiune de calcul Mtc, din standarde sau din cataloagele
firmelor specializate, se aleg cuplajele elastice cu bolţuri, care sunt supuse unui calcul de
verificare a elementelor componente.
Notând cu D1 diametrul de dispunere a bolţurilor(fig. 11.28) şi în ipoteza repartizării
uniforme a sarcinii pe cele z bolţuri, se poate determina forţa care solicită un bolţ.
2M tc
F1  . (11.28)
z  D1
Verificarea la strivire a elementului elastic se face pentru suprafaţa de contact cu bolţul,
folosind relaţia
F1
s   as , (11.29)
d b  lb
unde: d b - este diametrul bolţului(fig. 11.28); lb - lungimea suprafeţei de contact dintre bolţ şi
elementul elastic; as - rezistenţa admisibilă la strivire a cauciucului( as =(5…7)MPa ) [17]
[34] .
Considerând bolţurile ca fiind grinzi încastrate, cu sarcina aplicată la braţul maxim lb
(pentru a compensa eventualele abateri), verificarea la încovoiere se face prin relaţia
F1  l'b
i   ai
  d3b
32 , (11.30)
unde se recomandă pentru ai  (0, 25...0, 4)02 ( 02 - limita de curgere a materialului
bolţurilor).

11.4.2.3. Cuplaje cu bolţuri şi disc elastic

Cuplajul cu bolţuri şi disc elastic (cuplaj tip Hardy), are ca element principal un disc
elastic din cauciuc, care leagă, cu ajutorul unor bolţuri montate alternativ, cele două
semicuplaje (fig. 11.29); în timpul funcţionării, discul elastic este supus la compresiune, în
zona din faţa bolţurilor, iar în zona din spatele bolţurilor solicitarea este de întindere.
Aceste cuplaje prezintă o bună elasticitate torsională (deformaţiile pe care le suportă, la
aceste solicitări, pot fi relativ mari); elasticitatea discului elastic poate scădea dacă se
folosesc armături metalice pentru găurile prin care se introduc bolţurile (armăturile metalice
se folosesc în scopul măriri capacităţii portante şi a durabilităţii cuplajului).

189
 ORGANE DE MAŞINI

Fig. 11.29

11.4.2.4. Cuplajele elastice cu gheare

Cele mai cunoscute variante constructive ale cuplajelor cu gheare sunt cele de tip Holset
şi de tip Eflex (Eupex); diferenţele constau în forma elementului elastic care impune şi
forma ghearelor [17] [25] .
Cuplajul Holset (fig. 11.30) are elementele elastice sub forma unor blocuri de cauciuc pe
mai multe rânduri, prinse între ghearele radiale ale celor două semicuplaje; blocurile de
cauciuc se montează cu precomprimare (pentru a reduce efectul solicitărilor dinamice), în
timpul funcţionării fiind supuse la compresiune.

Fig. 11.30

190
 ORGANE DE MAŞINI

Elementele elastice, în cazul cuplajului Eflex (fig. 11.31), sunt sub forma unor plăci de
cauciuc; ele se fixează într-unul din semicuplaje, fiind solicitate de ghearele celuilalt
semicuplaj, la încovoiere şi forfecare.

Fig. 11.31

Cuplajul tip Tschan, este o variantă constructivă a cuplajelor cu gheare, având elementul
elastic sub forma unor role butoi, legate între ele printr-un inel de cauciuc (fig. 11.32); rolele
sunt supuse la strivire, deoarece se montează într-un spaţiu format între ghearele frezate
frontal pe cele două semicuplaje. Acest cuplaj (STAS 5982) se execută în varianta N,
varianta cu flanşe F şi varianta cu două flanşe şi arbore intermediar ΔF.

Fig. 11.32

O variantă constructivă de cuplaj elastic cu elemente nemetalice (cuplaj elastic cu gheare)

este prezentată în figura 11.33.

191
 ORGANE DE MAŞINI

Fig. 11.33

11.4.2.5. Cuplaje elastice cu bandaj de cauciuc

Pentru aceste cuplaje, reprezentativ este cuplajul de tip Periflex; acesta se compune din
bandajul de cauciuc (cu inserţii textile) 3, montat pe semicuplajele 1 şi 2, prin intermediul
discurilor 4, strânse cu şuruburile 5 (fig. 11.34); elementul elastic (bandajul) are un volum
mare care îi permite să acumuleze o mare cantitate de energie, având şi o bună comportare la
şocuri şi vibraţii; de asemenea, bandajul (elementul elastic), poate fi continuu sau format din
mai multe segmente, forme constructive care permit compensarea abaterilor axiale ΔA= (3…
6)mm, radiale ΔR=(2…6)mm şi unghiulare Δα= (2˚…6˚)[25][34].

Fig. 11.34, a

192
 ORGANE DE MAŞINI

Fig. 11.34, b

Fig. 11.34, c

Momentul de torsiune prin frecarea dintre bandaj - semicuplaje şi dintre bandaj-discuri, se

obţine cu relaţia [34]
D  D2
M tc  M f  z  F01  1 i , (11.31)
4
unde:  - este coeficient de frecare dintre bandaj şi semicuplaje sau disc (   0,3...0,5 );
D1 şi D2 - diametrele, minim şi maxim, ale suprafeţelor de frecare; i - numărul perechilor
suprafeţelor de frecare (i = 2); z - numărul de şuruburi montate pe un semicuplaj; F01 - forţa
necesară de prestrângere a unuia din cele z şuruburi
4M tc
F01  . (11.32)
z(D1  D 2 )i

193
 ORGANE DE MAŞINI

Numărul şi diametrul şuruburilor (fig. 11.34-poz. 5) se adoptă constructiv (în cele mai
multe cazuri) şi se verifică la solicitarea de tracţiune, produsă de forţa F01 şi la cea de
torsiune, produsă de momentul de înşurubare (frecvent, calculul se efectuează numai la
tracţiune, cu o forţă de calcul Fc  1,3F01 ).
Bandajul se verifică la forfecare (în secţiunea dispusă la diametrul D2 ) şi strivire, cu
relaţiile:
2M tc
f   af , (11.33)
  D22  h
unde h este grosimea bandajului (fig. 11.34) şi af  (0,3...0,5)MPa ;
4  z  F01
s   as , (11.34)
(D 22  D12 )
unde: as  (5...7)MPa .
Bandajul din cauciuc este solicitat suplimentar la tracţiune, de către forţele centrifuge,
solicitarea la tracţiune devenind periculoasă la viteze periferice mari; din acest motiv, se
limitează viteza periferică a bandajului la valori va = (17,5…20) m/s, pentru care tensiunea
efectivă de tracţiune nu depăşeşte rezistenţa admisibilă la tracţiune a cauciucului
at  0,5MPa [33].
Cuplajul Vulkan EZ (fig. 11.35), este un cuplaj cu bandaj de cauciuc, având performanţe
superioare cuplajului Periflex, chiar dacă momentul de torsiune transmite tot frecare şi se
folosesc aceleaşi relaţii (calculul se efectuează pentru o jumătate de bandaj, prin care se
transmite jumătate din momentul de torsiune de calcul). Bandajul acestui cuplaj (Vulkan EZ),
este secţionat, fiind mai uşor de executat (şi mai ieftin); de asemenea, momentul de torsiune
se repartizează uniform pe cele două jumătăţi ale bandajului, montate în paralel, iar forţele
centrifugate sunt preluate de peretele carcasei.

Fig. 11.35

Cuplajul Vibrostop este un cuplaj elastic cu element de cauciuc solicitat la torsiune (fig.
11.36); este compus din elementul elastic 3, vulcanizat pe inele metalice tronconice 4 şi 5,
asigurându-se, astfel, o stare tensională uniformă a cauciucului; legarea elementului elastic de
cele două semicuplaje identice 1 şi 2 se face prin intermediul şuruburilor 6; cuplajul este
caracterizat printr-o bună amortizare a şocurilor şi vibraţiilor.

194
 ORGANE DE MAŞINI

Fig. 11.36

11.4.3. Cuplajele elastice cu elemente metalice

11.4.3.1. Elemente introductive

Elementul elastic, în cazul acestor cuplaje, se execută din oţel de arc, în diverse forme
constructive: arcuri bară, arcuri în foi (lamelare), arcuri elicoidale, arcuri manşon [8].
Cuplajele elastice cu elemente metalice se folosesc pentru transmiterea de momente de
torsiune mari, la dimensiuni de gabarit reduse, de regulă în medii şi condiţii de funcţionare
incompatibile cu elemente nemetalice, au o durabilitate bună, în schimb gradul de amortizare
al elementului elastic este redus; se recomandă folosirea în transmisiile de puteri mari ale
utilajelor tehnologice.

11.4.3.2. Cuplajul cu arc şerpuit

Cuplajul cu arc şerpuit (de tip Bibby) este format din două semicuplaje identice 1 şi 2, cu
dantură exterioară, de profil special, montate pe capetele celor doi arbori (fig. 11.37).
În golurile dintre dinţii celor două semicuplaje, plasate faţă în faţă, este montat arcul
şerpuit 3, de forma unei benzi cu secţiune dreptunghiulară. Carcasele 4 şi 5 au rol de
protecţie a părţii active a cuplajului, în interiorul acestora introducându-se unsoare
consistentă, pentru reducerea uzurii dinţilor şi a elementului elastic, precum şi pentru
micşorarea zgomotului. Etanşarea carcasei se face fără contact (cu fantă – fig. 11.37, a) sau
cu contact (cu element din cauciuc – fig. 11.37, b).
Cuplajul permite compensarea abaterilor combinate: axiale A  (4...20) mm, radiale
R  (0,5...3) mm şi unghiulare  max  1,15 [17].

195
 ORGANE DE MAŞINI

a b
Fig. 11.37

Cuplajele cu arc şerpuit pot avea caracteristică neliniară sau liniară, în funcţie de forma pe
lungime a dinţilor; pentru varianta la care flancurile dinţilor sunt curbilinii pe lungime,
caracteristica este neliniară, datorită modificării distanţei dintre punctele de contact ale
arcului cu dinţii semicuplajelor (fig. 11.38); pentru varianta la care flancurile dinţilor sunt
rectilinii pe lungime, caracteristica cuplajului este liniară, deoarece distanţa dintre punctele
de contact ale arcului cu dinţii semicuplajelor este constantă, nedepinzând de valoarea
momentului de torsiune transmis (fig. 11.39, a).
În figura 11.38 sunt prezentate poziţii ale arcului şerpuit pentru diferite încărcări ale
cuplajului Bibby (elementul elastic, în timpul funcţionării cuplajului, preia o sarcină
variabilă, cu posibile şocuri); se observă că, o dată cu creşterea sarcinii, arcul se aşează pe
flancurile dinţilor celor două semicuplaje, luând forma acestora, iar punctele de aplicaţie ale
forţelor se apropie [25] .
Porţiunea 1  max din caracteristica elastică prezentată în figura 11.39, d , corespunde
situaţiei în care rigiditatea cuplajului este maximă; acest fenomen are loc la preluarea unor
şocuri mari, când distanţa dintre punctele de aplicare ale forţelor devine egală cu distanţa
dintre cele două semicuplaje.
La varianta cu caracteristică liniară, arcul se comportă ca o grindă încastrată, punctele de
încastrare fiind punctele de contact ale arcului cu dinţii semicuplajelor (fig. 11.39, a), iar
forţa tangenţială acţionează la mijlocul grinzii (fig. 11.39, b). Sub acţiunea acestei forţe, arcul
se deformează liber, iar la apariţia unor şocuri mari, punctele de aplicaţie ale forţelor se
deplasează la o distanţă egală cu distanţa dintre cele două semicuplaje (fig. 11.39, c).

196
ORGANE DE MAŞINI

Fig. 11.38

Fig. 11.39, a

197
 ORGANE DE MAŞINI

Fig. 11.39 b Fig. 11.39 c

Fig. 11.39, d

11.4.3.3. Cuplajele elastice cu arcuri în foi

Aceste cuplaje pot avea elementul elastic sub forma unor pachete de arcuri în foi
(lamelare) dispuse ca la cuplajul de tip Elcard (fig. 11.40, a) sau radial (fig. 11.40, b);
funcţionarea are loc numai în prezenţa unui lubrifiant care are rolul de a reduce uzura;
etanşarea se realizează cu fantă (fig. 11.40, a) sau cu inel din pâslă (fig. 11.40, b).
La cuplajul de tip Elcard, pachetele de arcuri sunt montate în golurile dintre dinţii de
formă specială ai celor două semicuplaje; datorită formei curbilinii (pe lungime) a flancurilor
dinţilor, caracteristica cuplajului este neliniară; forţele de frecare dintre lamele şi dintre
lamelele exterioare şi dinţii semicuplajelor influenţează caracteristica elastică a cuplajului
(datorită lucrului mecanic de frecare). Variaţia sarcinii exterioare conduce la obţinerea
aceloraşi faze de lucru ca cele ale cuplajelor cu arc şerpuit (fig. 11.38).
În cel de-al doilea caz (fig. 11.40, b) pachetele de lamele sunt montate radial, fiind
încastrate în unul dintre semicuplaje şi montate liber, în locaşe de formă specială, în celălalt
semicuplaj. Datorită variaţiei sarcinii exterioare, punctul de aplicaţie al forţei de interacţiune
dintre semicuplaj şi pachetul de lamele se modifică; lungimea de lucru a pachetului de lamele
scade cu creşterea sarcinii exterioare, ajungând la o valoare minimă (egală pe direcţie radială
cu distanţa dintre cele două semicuplaje – fig. 11.40), situaţie în care pachetul de lamele este
solicitat la forfecare. Din cauza schimbării punctului de aplicaţie al forţei, caracteristica

198
 ORGANE DE MAŞINI

cuplajului este neliniară (fig. 11.41 – porţiunea 1  max ), începând din momentul în care
elementul elastic, în urma deformării, vine în contact cu faţa înclinată a canalului din
semicuplaj; până în acel moment, datorită deformării libere a elementului elastic,
caracteristica cuplajului este liniară (fig. 11.41 – porţiunea 0  1 ).

b
Fig. 11.40

199
 ORGANE DE MAŞINI

Mt
Mtmax

Mt1
f
0 f 1 f max
Fig. 11.41

11.4.3.4. Cuplajul elastic cu arcuri elicoidale

Cuplajul elastic cu arcuri elicoidale de tip Cardeflex este format din semicuplajele 1 şi 2,
identice, pe care sunt montaţi, alternativ, segmenţii 3, prin intermediul bolţurilor speciale 4.
Între segmenţi sunt montante, cu precomprimare, arcurile 5, centrate pe segmenţii 3, prin
intermediul ştifturilor 6, care aparţin acestor segmenţi şi care limitează deformaţiile arcurilor
(fig. 11.42). Cuplajul transmite momentul de torsiune în ambele sensuri, fără şocuri, datorită
pretensionării arcurilor. Deoarece în regim tranzitoriu sau la preluarea sarcinilor apare o
rotire relativă între cele două semicuplaje (  5...10) , segmenţii prezintă (în timpul
funcţionării) o mişcare oscilatorie, de mică amplitudine, fapt pentru care se recomandă
ungerea zonei de contact cu bolţurile. Cuplajul permite compensarea abaterilor combinate:
axiale A max  0, 05D , radiale R  0,01D (D fiind diametrul exterior al cuplajului) şi
unghiulare   2 ; valorile sunt acceptate pentru turaţii minime ale cuplajului; la turaţii
mari, abaterile posibil a fi compensate, în condiţiile unei funcţionări corespunzătoare a
cuplajului, fiind indicate de firmele producătoare de cuplaje. Caracteristica cuplajelor cu
arcuri elicoidale depinde de caracteristica arcurilor utilizate; de exemplu, în cazul arcurilor
elicoidale cilindrice de compresiune, caracteristica este liniară în trepte [8] [17] [34] .

Fig. 11.42

200
 ORGANE DE MAŞINI

Cuplajul Caedeflex are următoarele etape de funcţionare (fig. 11.43, c):

1 – este etapa în care toate arcurile sunt solicitate; arcurile din faţa segmenţilor de pe
semicuplajul conducător, se comprimă, iar cele din spate se destind (fig. 11.43, b); această
etapă se încheie atunci când aceste arcuri s-au destins complet;
2 - este etapa în care sunt solicitate numai arcurile dispuse în faţa segmenţilor de pe
semicuplajul conducător; etapa se încheie atunci când ştifturile pe care sunt centrate arcurile
vin în contact (în acest moment cuplajul devine rigid); în repaus, 1   2 , Fa1  Fa2 şi
Ft1  Ft2 (fig. 11.43, a).

a b

c
Fig. 11.43

Momentul de torsiune transmis de cuplaj (fig. 11.43, b), se obţine cu relaţia

D
M t  z 0 (Fa1  cos 1  Fa2  cos  2 ) , (11.35)
2
unde: z este numărul segmenţilor de pe un semicuplaj; D0 - diametrul cercului de dispunere
a axelor bolţurilor (fig. 11.42 ); 1,2 - unghiurile dintre direcţia forţelor Fa1,2 şi direcţia
componentelor tangenţiale ale acestor forţe Ft1,2 ; Fa1,2 - forţele corespunzătoare arcurilor 1
(care se comprimă) şi 2 (care se destind)

201
 ORGANE DE MAŞINI

Fa1,2  1,2  k a , (11.36)

în care k a este rigiditatea arcurilor, iar 1,2 - săgeţile arcurilor care se exprimă în funcţie de
D 0
săgeata de montaj 0 şi de săgeata datorată rotirii relative a celor două semicuplaje :
2
D0
1  0  ; (11.37)
2
D0 1
 2  0  .
2 n
Considerând cos 1  cos  2  cos  , pentru unghiuri mici de rotire relativă şi folosind
relaţiile (11.35)… (11.37), se obţine
z  k a    D02  cos 
Mt  . (11.38)
2
Momentul transmis de cuplaj, pentru   1 , când arcurile 2 sunt destinse complet, devine
(din relaţia (11.38))
M t  M t1  z  k a  0  D0  cos  , (11.39)
Mt
iar rigiditatea, corespunzătoare primei etape de lucru a cuplajului ( k1  ), este (folosind

relaţia(11.38))

z  k a  D02  cos 
k1  . (11.40)
2
Pentru M t > M t1 , respectiv  > 1 , deoarece rămân în funcţiune numai arcurile 1,
momentul transmis de cuplaj, având în vedere relaţiile (11.35)…(11.37), este [25]
z  k a  D0 (20  D0 ) cos 
Mt  . (11.41)
4
Această fază se încheie la valoarea maximă a unghiului de rotire relativă a semicuplajelor
2
max  2  , (11.42)
D0
unde  este jocul minim dintre ştifturi (fig. 11.42), iar rigiditatea cuplajului (în această
fază), este

Mt z  k a  D02 ( 0  1)  cos 
k2    , (11.43)
max 4

momentul transmis de cuplaj având valoarea maximă şi determinându-se cu ajutorul relaţiei

(11.41) în care se înlocuieşte  prin max
z  k a  D0  (0   )  cos 
M t max  M tz  . (11.44)
2
Dimensionarea arcurilor şi verificarea bolţurilor, pentru acest cuplaj, se face în condiţiile
în care acţionează momentul de calcul maxim Mtc = Mtmax.
Calculul arcurilor constă în determinarea forţei pe un arc (forţa necesară calculului
arcului)
2M tc
Fa1  , (11.45)
z  D0  cos 

202
 ORGANE DE MAŞINI

unde Fa1 s-a obţinut din relaţia (11.35), pentru faza a doua de funcţionare (Fa2 = 0); rigiditatea
necesară a unui arc se obţine din relaţia (11.44)
2M tc
ka  . (11.46)
z  D0  (0   ) cos 
Bolţurile se verifică, cu relaţiile:
- la încovoiere, în situaţia limită când forţa este aplicată la braţul l2 (fig. 15.42)
M tc  l 2
i   ai
D0 d13 , (11.47)
z 
2 32
unde: d1 este diametrul bolţurilor şi ai  (0,5...0, 7)02 ;
- la forfecare
M tc
f   af
D0 d12 , (11.48)
z 
2 4
unde af  (0, 2...0,3)02 [17] [25].

11.4.4. Calculul frecvenţelor proprii

Sistemele mecanice echipate cu cuplaje elastice au frecvenţele proprii de vibraţie,
dependente de rigiditatea elementului elastic al cuplajului. Pentru o transmisie mecanică (fig.
11.44), se fac notaţiile [34]: J wA - momentul de inerţie masic al sistemului motor; JwL-
momentul de inerţie masic al sistemului antrenat (maşina de lucru); JkA- momentul de inerţie
masic al semicuplajului conductor; JkL- momentul de inerţie masic al semicuplajului condus.

Fig. 11.44

Momentul de inerţie masic al întregului sistem mecanic, este

J  JA  JL , (11.49)
unde:
J A  J wA  J kA , (11.50)
este momentul de inerţie masic al subsistemului conducător;

203
 ORGANE DE MAŞINI

J L  J wL  J kL , (11.51)
este momentul de inerţie masic al subsistemului condus.
Notând cu k rigiditatea elementului elastic al cuplajului, se pot obţine frecvenţele proprii
ale elementelor conducător şi condus [34] :
1 k
A  ; (11.52)
2 J A
1 k
L  . (11.53)
2 J L
Frecvenţa proprie a întregului sistem se obţine cu relaţia
1 J
 k , (11.54)
2 JA  JL
iar dependenţa dintre ,  A şi  B , este
1 1 1
2
 2  2. (11.55)
 A B

11.5. Cuplaje intermitente comandate

11.5.1. Introducere

Cuplajele intermitente realizează o legătură nepermanentă între două elemente succesive

ale lanţurilor cinematice în care au fost înglobate.
Cuplajele intermitente comandate se utilizează pentru realizarea sau întreruperea legăturii
între două elemente ale unui lanţ cinematic, în timpul funcţionării sau în repaus, cu ajutorul
mecanismelor de comandă. Aceste cuplaje se folosesc în cazul când sunt necesare cuplări şi
decuplări repetate; mecanismele de comandă realizează cuplarea, în cazul cuplajelor
intermitente permanent decuplate (în transmisiile maşinilor-unelte, în cutiile de viteze cu
angrenare permanentă) sau decuplarea, în cazul cuplajelor intermitente permanent cuplate
(ambreajele principale ale automobilelor) [25].
Cuplajele intermitente trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: capacitate de
transmitere a momentului de torsiune; realizarea cuplării/decuplării sigure, la comanda
exterioară sau la atingerea valorii corespunzătoare a parametrului decizional; dimensiuni,
greutate şi moment de inerţie minime; durabilitate corespunzătoare; construcţie simplă,
întreţinere uşoară, cost redus [6][8][34].
Cuplajele intermitente comandate se clasifică:
- după modul de transmitere a momentului de torsiune:
● cu gheare;
● cu fricţiune (cu suprafeţe plane, cilindrice, conice, combinate);
- după modul de comandă :
● mecanice;
● hidrostatice;
● pneumostatice ;
● electromagnetice.

204
 ORGANE DE MAŞINI

11.5.2. Cuplaje intermitente cu gheare

Cuplajele intermitente cu gheare transmit momentul de torsiune prin contactul direct

dintre proeminenţele (ghearele) existente pe cele două semicuplaje; cuplarea (decuplarea) se
realizează prin deplasarea axială a unuia din semicuplaje.
Proeminenţele pot fi dispuse radial, pe suprafeţe frontale sau după generatoarea unui
cilindru; în cazul în care numărul de proeminenţe este mare, cuplajul este numit cuplaj cu
dinţi (cu angrenare).
Avantajele cuplajelor intermitente cu gheare sunt: simplitate constructivă; dimensiuni de
gabarit reduse; transmit momente de torsiune mari. Dezavantajele constau în apariţia
şocurilor la cuplarea în condiţii de mişcare nesincronă a elementelor şi necesitatea centrării
precise a semicuplajelor.
Aceste cuplaje se utilizează în cazul regimurilor de cuplări rare; în combinaţie cu alte
cuplaje, se pot utiliza şi la cuplări frecvente (cuplarea arborilor lungi; în transmisiile
maşinilor-unelte şi a automobilelor).
Cuplajele cu gheare dispuse după generatoarea unui cilindru se utilizează în cutiile de
viteze ale automobilelor, unde sunt combinate cu ambreiajele cu fricţiune conice şi definesc
subansamblul numit sincronizator. Cursa de cuplare pentru aceste sincronizatoare este
realizată în două etape: o primă etapă când intră în funcţiune ambreiajul cu fricţiune conic,
cursă care durează până la egalizarea turaţiilor părţilor condusă şi conducătoare şi cea de-a
doua etapă când se realizează cuplarea cuplajului cu gheare [25].
La cuplajele intermitente cu gheare radiale, pentru uşurarea cuplării, se practică rotunjirea
frontală a ghearelor şi scurtarea în lungime a fiecărei a doua gheare de pe un semicuplaj,
precum şi eliminarea fiecărei a doua gheare de pe celălalt semicuplaj; pentru o astfel de
construcţie, în figura 11.45 se prezintă succesiunea fazelor cuplării, în cazul în care aceasta se
realizează cu o oarecare viteză relativă [6].
Profilul ghearelor frontale, în secţiune transversală, poate fi simetric (fig. 11.46, a, c, e şi
f) sau asimetric (fig. 11.46, b şi d); valorile uzuale ale unghiurilor flancurilor sunt α = 2˚ …8˚
pentru flancul activ şi β = 50˚ … 70˚ pentru flancul inactiv; în secţiune axială, profilul poate
fi cu înălţime constantă (fig. 11.46, g) sau variabilă (fig. 11.46, h şi i).
Profilele simetrice transmit momentul de torsiune în ambele sensuri, iar profilele
asimetrice transmit (în cele mai multe cazuri) momentul de torsiune într-un singur sens.
Valoarea forţei permanente de apăsare reciprocă, în stare cuplată a semicuplajelor depinde
de înclinarea flancurilor active.
Cuplajul cu gheare frontale produs de firma Hochreuter&Baum este prezentat în figura
11.47, iar caracteristicile în tabelul 11.5.

205
 ORGANE DE MAŞINI

Fig. 11.45 Fig. 11.46

Fig. 11.47

206
 ORGANE DE MAŞINI

Tabelul 11.5
Caracteristicile cuplajului cu gheare (fig. 11.47) [6]
Mtn , Nr. de Dimensiuni , mm
*) Nm gheare pe d d2 max D D1 Di L l l1 l2
1 max
semicuplaj
140 3 32 40 80 65 50 126 55 14 30
200 3 35 45 90 70 55 147 65 15 32
300 3 40 50 100 75 60 168 75 16 36
400 3 45 55 112 85 65 180 80 18 40
600 3 50 60 125 95 70 202 90 20 45
850 3 55 65 140 105 75 224 100 22 50
2150 5 60 75 160 120 85 259 115 25 55
3000 5 70 85 180 135 95 282 125 28 60
4300 5 80 95 200 150 110 306 135 32 70
6000 5 90 105 225 170 120 350 155 36 80
8200 5 100 120 250 190 135 384 170 40 90
12000 5 110 130 280 210 150 439 195 45 100
23000 7 125 150 315 240 170 474 210 50 110
32000 7 140 170 355 270 190 529 235 55 120
45000 7 155 190 400 300 215 574 255 60 140
*) Valorile momentului sunt date pentru construcţia din fontă cenuşie; în cazul
construcţiei din oţel, Mtn se majorează cu cca. 40%.

Cuplajele cu gheare frontale pot avea comandă electromagnetică (fig. 11.48, a), iar profilul
ghearelor poate fi simetric (fig. 11.48, b) sau asimetric.

Fig. 11.48

207
 ORGANE DE MAŞINI

Şocurile care apar la cuplare pot fi limitate prin viteza relativă a semicuplajelor (la
cuplare); pentru aceste viteze se recomandă valori cuprinse în intervalul (0,7 … 0,8)m/s.
Materialele semicuplajelor trebuie tratate termic sau termochimic, astfel încât în zona
profilelor conjugate să se obţină o duritate de (56…62)HRC [6].
Metodologia de calcul a cuplajelor intermitente cu gheare frontale cuprinde următoarele
etape (fig. 11.49) [6]:

Fig. 11.49

1. Momentul de torsiune de calcul

M tc  K s  M tn , unde K s este coeficientul de siguranţă (relaţia (11.2)), iar Mtn -

momentul de torsiune nominal al cuplajului;
2. Numărul de gheare

2
z ,
rel  t c
unde: rel este viteza unghiulară relativă dintre semicuplaje; t c - timpul de cuplare (pentru
cuplări sincrone t c = 0; z = 3...7); pentru z se adoptă numărul întreg imediat superior celui
calculat;
3. Unghiul de înclinare al flancurilor active:
4.
  D 
  1  1 m 
d 
tg max   ;
Dm
1  1  
d

pentru μ1=μ, se obţine

 D 
tg max  1  m  ,
 d 

208
 ORGANE DE MAŞINI

unde: μ este coeficientul de frecare pe flancul activ; μ1 – coeficientul de frecare dintre

butucul semicuplajului mobil şi pană; aceste relaţii definesc valorile maxime ale unghiului
flancurilor active, pentru care, în timpul funcţionării, nu este necesară o apăsare permanentă.
5. Presiunea pe flancurile active

2M tc
p  pa ,
0, 75  D m  z  b  l1
unde: pa = (90…120)MPa pentru cuplare sincronă; pa = (50…70)MPa pentru cuplare la
viteză relativă redusă; se observă că profilele se verifică în ipoteza că momentul de torsiune
se transmite prin contactul a 75% din ghearele unui semicuplaj;
6. Tensiunea maximă pentru solicitarea de încovoiere

6l1 2  M tc 6l
i max  Ft    12  ai ,
bf 2 0, 75  D m  z b  f
unde: σai = (0,5 … 0,7)σ02 (σ02 – limita de curgere); se consideră sarcina aplicată la vârful
dinţilor; se consideră solicitate numai 75% din ghearele unui semicuplaj;
7. Forţa de cuplare

  tg      
Fc  2M tc  1  ,
d Dm 
unde φ este unghiul de frecare (φ = arctg μ);
8. Forţa de decuplare

  tg      
Fc'  2M tc  1  .
d Dm 

11.5.3. Cuplaje intermitente cu fricţiune

11.5.3.1. Elemente introductive

Cuplajele intermitente comandate cu fricţiune transmit momentul de torsiune prin frecare;

sunt executate într-o mare diversitate, având diferite configuraţii ale suprafeţelor de frecare
(plane, conice, cilindrice) şi diferite sisteme de comandă. Aceste cuplaje pot fi clasificate
după natura frecării (frecare uscată sau frecare în condiţii de ungere) sau după numărul
suprafeţelor de frecare (cu una sau mai multe suprafeţe de frecare).
Natura frecării este determinată de condiţiile de funcţionare (mediu, sistemul de comandă
etc.) şi condiţionează, la rândul ei, natura materialelor de fricţiune utilizate. La frecarea în
condiţii de ungere, coeficientul de frecare este mai mic, condiţiile de evacuare a căldurii sunt
mai bune, fapt pentru care aceste cuplaje sunt folosite în cazul cuplărilor (şi decuplărilor)
dese.
Numărul suprafeţelor de frecare influenţează direct capacitatea de transmitere a
momentului de torsiune; utilizarea suprafeţelor multiple conduce la reducerea gabaritului
diametral (şi a momentului de inerţie), precum şi (indirect) la reducerea costului produsului.
Materialele utilizate pentru realizarea suprafeţelor de frecare, precum şi geometria
suprafeţelor influenţează performanţele cuplajelor cu fricţiune.

209
 ORGANE DE MAŞINI

Cerinţele impuse materialelor pentru suprafeţele de frecare sunt prezentate în continuare.

● Coeficient de frecare cât mai mare. Momentul de torsiune transmis de un cuplaj cu
fricţiune este direct proporţional cu coeficientul de frecare, fapt pentru care este de dorit ca
acesta să aibă valori cât mai mari. Valoarea coeficientului de frecare depinde de cuplul de
materiale ale suprafeţelor aflate în contact, de geometria acestor suprafeţe, de starea lor de
uzură şi de viteza relativă din zona de contact; de asemenea, valoarea acestui coeficient mai
este influenţată şi de alţi parametri funcţionali: presiunea dintre suprafeţele aflate în contact,
temperatură, calităţile uleiului dintre suprafeţele care funcţionează cu ungere. În funcţie de
starea de mişcare relativă a suprafeţelor în contact, se disting coeficientul de frecare statică
st şi coeficientul de frecare dinamică din (de obicei, st > din ); în tabelul 11.6 sunt
prezentate principalele caracteristici ale unor materiale de fricţiune [6][17][24][25].
● Caracteristici stabile, în domenii largi de variaţie a condiţiilor de lucru. Coeficientul de
frecare este influenţat direct de următorii parametri: viteza relativă a suprafeţelor de frecare,
presiunea şi temperatura de lucru. Variaţia coeficientului de frecare în funcţie de principalii
parametri variabili în timpul funcţionării cuplajului este prezentată în figura 11.50, unde s-a
notat: 1- frecare oţel/oţel, cu ungere; 2- frecare oţel/bronz sinterizat, cu ungere; 3- frecare
oţel/bronz sinterizat, în stare uscată; 4- frecare fontă/strat organic, în stare uscată; 5 – frecare
oţel/garnitură de hârtie, cu ungere. Valoarea coeficientului de frecare scade, la creşterea
numărului de cicluri de funcţionare; acest fenomen se observă, mai ales, la materialele de
fricţiune poroase, care funcţionează cu ungere (se obturează porozităţile şi apare un strat
intermediar continuu de ulei, care modifică condiţiile iniţiale de funcţionare) [6][28].

Fig. 11.50

● Durabilitate ridicată. Durabilitatea presupune menţinerea caracteristicilor funcţionale

iniţiale (presupune o uzură redusă), precum şi facilităţi în exploatare (reglajele pentru
compensarea uzurii se efectuează rar).
● Caracteristici corespunzătoare funcţional. La cuplajele care au de transmis momente
statistice mari, materialele suprafeţelor de frecare trebuie să asigure coeficienţi de frecare
crescători cu scăderea vitezei relative [6][28]; dacă din considerente funcţionale ale
ansamblului, este necesară o cuplare lină, trebuie ca materialele de fricţiune să asigure un
coeficient de frecare a cărui mărime să scadă cu micşorarea vitezei relative a suprafeţelor de
frecare.
● Adaptare pe suprafaţa suport şi compatibilitate reciprocă. Asamblarea dintre garnitura
de fricţiune şi piesa suport trebuie să reziste la solicitări mecanice şi termice; materialele în
contact nu trebuie să prezinte agresivitate chimică reciprocă sau cu mediul ambiant.

210