Organe de maşini şi mecanisme

13. MECANISME

13.1. Introducere

Sistemele tehnice ale căror componente sunt astfel concepute încât să realizeze anumite
funcţiuni precis stabile, se numesc mecanisme.
Elementul cinematic este corpul solid rigid component al unui mecanism.
Un corp solid rigid liber în spaţiu are şase grade de libertate: trei translaţii şi trei rotaţii.
Cupla cinematică reprezintă legătura între două elemente ale unui mecanism. Ea introduce
anumite restricţii în mişcările relative ale elementelor, restricţii care se numesc condiţii de legătură
(numărul lor se notează cu S). Rezultă că numărul gradelor de libertate (notate cu L) ale unui corp
liber în spaţiu va fi

L = 6 – S, (13.1)
iar ale unui corp în plan
L = 3 – S. (13.1’)

Cuplele cinematice se împart (după criteriul condiţiilor de legătură) în cinci clase. Clasa
cuplei cinematice se stabileşte în funcţie de numărul mişcărilor simple independente pe care le poate
realiza unul dintre elementele cuplei (este numărul gradelor de libertate suprimate)
S = 6 –L . (13.2)
Cupla cinematică de clasa 1 – simbol C1 – (fig.13.1), preia un singur grad de libertate
(mişcarea de translaţie după axa z, de unde rezultă
S = 6 – L = 6 – 5 = 1.

Fig. 13.1

Cupla cinematică de clasa a-II-a – simbol C 2 – (fig.13.2), preia două grade de libertate
(mişcarea de translaţie după axa z şi mişcarea de rotaţie în jurul axei y), de unde rezultă

S = 6 – L = 6 – 4 = 2.

289
 Organe de maşini şi mecanisme

Fig. 13.2

Cupla cinematică de clasa a-III-a – simbol C 3 – (fig.13.3) preia trei grade de libertate (cele
trei mişcări de translaţie după axele x, y, z), de unde rezultă
S = 6 – L = 6 – 3 = 3.

Fig. 13.3

Cupla cinematică de clasa a IV-a – simbol C 4 – (fig.13.4), preia patru grade de libertate
(două mişcări de translaţie după axele x şi z şi două mişcări de rotaţie în jurul axelor x şi z), de unde
rezultă
S = 6 – L = 6 – 2 = 4.

Fig. 13.4

Cupla cinematică de clasa a-V-a – simbol C 5 – (fig. 13.5) preia cinci grade de libertate
(cele trei mişcări de translaţie după axele x, y, şi z şi două mişcări de rotaţie în jurul axelor x şi z), de
unde rezultă
S = 6 – L = 6 – 1 = 5.

290
 Organe de maşini şi mecanisme

Fig. 13.5

13.2. Lanţuri cinematice. Mecanisme

Succesiunea de elemente cinematice legate prin cuple cinematice, în care fiecare element
are cel puţin un grad de libertate, se numeşte lanţ cinematic.
Lanţurile cinematice se numesc plane dacă toate elementele au mişcări într-un plan sau în
plane paralele şi se numesc spaţiale dacă elementele lor au mişcări după o curbă oarecare în spaţiu sau
în plane neparalele.
Lanţul cinematic este închis dacă elementele componente formează un contur închis (fig.
13.6, a) şi deschis dacă elementele componente formează un contur deschis (simplu – fig. 13.6, b;
complex – fig. 13.6, c).

Fig. 13.6

Lanţul cinematic simplu este lanţul în care fiecare dintre elementele ce-l compun este legat
prin cuple cinematice de cel mult două elemente (mecanism manivelă – glisieră axial fig. 13.7, a şi
mecanism manivelă-glisieră dezaxial fig. 13.7, b ).

291
 Organe de maşini şi mecanisme

Fig. 13.7
Lanţul cinematic în care elementele cinematice componente sunt astfel legate între ele
încât oricărei poziţii a elementului conducător îi corespund poziţii bine determinate pentru fiecare
element condus, se numesc desmodrome.
Mişcarea unui lanţ cinematic este caracterizată prin gradul de libertate L, iar a unui
mecanism prin gradul de mobilitate M. Numărul total al gradelor de libertate pe care le au înainte de
montare cele l elemente ale unui lanţ cinematic se poate determina cu relaţia
6l = L. (13.3)
Elementele lanţului cinematic sunt legate între ele prin cuple cinematice, care introduc
restricţii ale mişcării, fapt pentru care numărul gradelor de libertate a unui lanţ cinematic cu l elemente,
va fi
5
L = 6l – S = 6l – 5C5 – 4C4 – 3C3 – 2C2 – C1 = 6 -  i  C i . (13.4)
i 1
Gradul de mobilitate al unui mecanism se determină cu relaţia
5
M = 6n – S = 6n -  i  Ci , (13.5)
i 1
unde
n = l – 1, (13.6)
deoarece mecanismul are un element fix.
În proiectarea unor mecanisme se introduc elemente (constructive şi funcţionale) care nu
au o funcţie cinematică. Stabilirea mobilităţii unor astfel de mecanisme se face funcţie de:
- condiţiile de legătură comune impuse tuturor elementelor care fac parte din mecanism;
- condiţiile de legătură şi gradele de libertate impuse de existenţa unor elemente sau cuple
cinematice pasive.
La mecanismele plane cuplele cinematice de clasa a V-a (care permit o singură mişcare
relativă) nu vor mai suprima cinci mişcări, ci două, iar cupla de clasa a IV-a, nu va mai suprima patru
mişcări, doar una, pentru care formula structurală a mecanismelor plane ia forma
M = 3n – 2C5 – C4 , (13.7)
iar dacă se notează cu m numărul de condiţii generale de legătură comune se obţine o relaţie
structurală de formă generală
5
M = (6 – m)n -   i  m  Ci . (13.8)
1 m
Funcţie de numărul de legături comune, mecanismele pot face parte din familia zero
(elementele mecanismului nu sunt supuse nici unei condiţii de legătură comune), din familia întâi
(elementele mecanismului sunt supuse unei singure condiţii de legătură), din familia a doua
(elementele mecanismului sunt supuse la două condiţii de legătură) ş.a.m.d.
Mecanismele plane pot face parte din familia a treia, formula structurală fiind relaţia (13.7)
sau din familia a patra, formula structurală fiind
M = 2n – C5. (13.9)
Elementele şi legăturile, care prin suprimarea lor nu modifică corelaţia dintre elementul
conducător şi cel condus se numesc elemente şi cuple cinematice pasive.
În figura 13.8, a, se observă că prin suprimarea elementelor pasive 5, 6 şi 7 (precum şi a
cuplelor respective), se obţine schema din figura 13.8, b, corelaţia dintre elementul conducător şi cel
condus fiind aceeaşi (elementele 5, 6 şi 7 precum şi cuplele lor sunt necesare pentru mărirea rigidităţii
şi funcţionării optime).

292
 Organe de maşini şi mecanisme

Fig. 13.8

Dacă se aplică formulele de calcul pentru gradul de mobilitate al mecanismului plan din
figura 13.8, a, fără a elimina cuplele şi elementele cinematice care introduc grade de libertate şi a
condiţiilor de legătură pasive se obţine

M = 3n – 2C5 – C4 = 3 · 7 – 2 · 10 – 1 = 0, (13.10)

adică mecanismul este rigid, ceea ce este incorect.

Lucrând pe schema din figura 13.8, b, se obţine

M=3 4 - 2 5 –1 =1, (13.11)

adică mecanismul are mobilitatea unu (este corect).

13.3. Frecarea în cuplele cinematice

Frecarea este un fenomen complex, întâlnit în cazul ghidajelor, cuplelor piston – cilindru
etc. (frecarea de alunecare) sau lagărelor cu rulmenţi, roţilor pe şine, roţilor de fricţiune etc. (frecarea
de rostogolire).
Fenomenul frecării depinde de:
- tipul mişcării relative: alunecare, rostogolire, combinată;
- proprietăţile materialelor din care se execută cuplele cinematice;
- tehnologia de obţinere a suprafeţelor în contact;
- lubrifiere şi calitatea lubrifiantului;
- condiţii de lucru.

Forţa de frecare se obţine cu relaţia (legea lui Coulomb)

F = μ·N, (13.12)

unde, N este reacţiunea normală, iar μ – coeficientul de frecare.

În cazul materialelor metalice frecarea scade cu creşterea vitezei şi temperaturii, iar
vibraţiile conduc de asemenea la micşorarea frecării. Legea lui Coulomb este valabilă pentru viteze
mici (v <3m/s) şi presiuni sub limita de elasticitate a materialelor în contact.

293
 Organe de maşini şi mecanisme

În calcule, se recomandă utilizarea, după caz a coeficientului de frecare cinematic μ sau

coeficientului de frecare static μ0.
În literatura de specialitate este tratat fenomenul frecării în diverse tipuri de cuple, dintre
care, una des întâlnită în practică este cupla cinematică de rotaţie. Aceasta se compune din fusul 1 de
rază r şi lagărul 2 (fig. 13.9, a, sistem de forţe în repaus; fig. 13.9, b, sistem de forţe în mişcare).

Fig. 13. 9
În cazul unui montaj corespunzător, cele două elemente se vor afla în contact permanent
(teoretic), într-o zonă în lungul generatoarei comune. În funcţionare, datorită frecării, punctul de
contact se va deplasa din A în B (fig. 13.9, b), momentul de frecare fiind

Mf = F · r , (13.13)

unde, F este forţa de frecare tangenţială, iar r – raza fusului.

Reacţiunea normală N trece prin centrul fusului, iar rezultanta R este egală, paralelă şi de
sens contrar cu forţa Q, între aceste forţe existând relaţia

N = R·cos φ = Q·cos φ. (13.14)

Ţinând seama că

F = μ·N = μ·Q·cos φ = tg φ · Q·cos φ ,

se obţine
F = Q·sin φ, (13.15)

iar relaţia (13.13) devine

Mf = Qrsinφ.

Raza cercului de frecare (cercul la care reacţiunea R este permanent tangentă) se determină cu relaţia

ρ = r · sin φ = μr, (13.16)

unde s-a ţinut seama că

sinφ  tgφ = μ .

Cu relaţiile obţinute, momentul de frecare se poate exprima sub forma

Mf = ρ·R = μ  r ּ R. (13.17)

294
 Organe de maşini şi mecanisme

13.4. Mecanisme cu came

Mecanismul compus dintr-un element conducător (camă) care transmite mişcarea unui
element condus (tachet) se numeşte mecanism cu camă.
Avantajele acestui tip de mecanism sunt simplitatea constructivă, gabaritul redus, siguranţa
în funcţionare, iar dintre dezavantaje se pot menţiona dificultatea execuţiei, apariţia unor rezistenţe
mari în punctele de contact dintre camă şi tachet, uzura rapidă a camei etc.

Fig. 13.10 Fig. 13.11 Fig. 13.12

Fig. 13.13 Fig. 13.14 Fig. 13.15

295
 Organe de maşini şi mecanisme

Fig. 13 16
În figurile 13.10.....13.16, s-a notat cu 1 – cama, 2 – tachetul, 3 – elementul rigid de
ghidare, 4 – rola, acestea reprezentând: figura 13.10. – mecanism cu camă de translaţie şi tachet de
translaţie cu contact liniar pe rolă: figura 13.11 – mecanism cu camă de rotaţie (axial) şi tachet de
translaţie, cu contact liniar pe rolă; figura 13.12. – mecanism cu camă de rotaţie şi tachet oscilant, cu
contact liniar pe rolă; figura 13.13- mecanism cu camă de rotaţie şi tachet de translaţie (dezaxial), cu
contact punctiform pe vârf; figura 13.14. – mecanism cu camă de rotaţie şi tachet de rotaţie (dezaxial),
cu contact punctiform pe vârf;; figura 13.15. – mecanism cu camă de rotaţie şi tachet de translaţie
(dezaxial), cu contact liniar pe rolă; figura 13.16-mecanism cu camă de rotaţie şi tachet cu mişcare
complexă, cu contact liniar pe rolă.
Gradul de mobilitate al mecanismului cu came plane este dat de relaţia

M = 3n – 2C5 – C4 , (13.18)

care, aplicat mecanismului din figura 13.10 care are două cuple inferioare în A şi B şi o cuplă
superioară formată de linia de contact dintre rolă şi camă, rezultă
M = 3 · 2 – 2 · 2 – 1 = 1.
Cele mai utilizate metode de analiză cinematică a mecanismelor cu camă sunt:
- metoda grafică ;
- metoda grafo-analitică;
- metoda analitică.
Metoda grafică stabileşte legea de variaţie a spaţiului pentru tachet pe baza datelor
constructive şi de funcţionare, determinându-se deplasarea tachetului în funcţie de unghiul de rotaţie al
camei. Printr-o primă derivare (efectuată grafic) se obţin vitezele, iar la a doua derivare - acceleraţiile.
Pentru mecanismul cu camă din figura 13.16 se determină profilul camei (fig. 13.17),
astfel:
- din centrul de rotaţie al camei A se duc un număr de raze care închid între ele acelaşi
unghi; la periferia camei se obţin punctele 2,3...;
- cu centrul compasului în A şi cu deschideri succesive A2, A3... se duc arce de cerc care
vor intersecta direcţia tachetului în punctele 2’, 3’, … care reprezintă deplasarea punctului B pe
direcţia tachetului, adică distanţa sB parcursă de tachetul corespunzător unghiurilor φ, 2φ... cu care s-a
rotit cama (înălţimea maximă de ridicare a tachetului este sBmax = h).
Diagrama de variaţie a deplasării tachetului în funcţie de timp sau de unghiul φ, la scările
Ks (pentru spaţiu) şi Kt (pentru timp) este prezentată în figura13.18.

Fig. 13.17

296
 Organe de maşini şi mecanisme

Fig. 13.18

Legea de deplasare a tachetului este

sB = sB(φ), (13.19)

unde, prin derivare se obţine viteza

d sB d sB d d
VB      sB , (13.20)
dt d dt d

iar prin a doua derivare, acceleraţia

dv dv d d d  d2
a      sB    2 sB2 . (13.21)
dt d dt d  d  d

Diagramele vitezei şi acceleraţiei au în ordonată raportul v/ω (viteze), respectiv a/ω 2

(acceleraţii), iar în abscisă unghiul φ.
Metoda grafo-analitică se aplică prin înlocuirea cuplei superioare cu un lanţ cu cuple
inferioare şi apoi se utilizează metoda planurilor vitezelor şi acceleraţiilor pentru determinarea
vitezelor şi acceleraţiilor tachetului (transformarea cuplei superioare într-un lanţ cinematic cu cuple
inferioare se realizează dacă se cunosc sau se determină razele de curbură ale profilului camei pe
porţiuni).
La transformarea mecanismului cu camă, trebuie să se ţină seama de următoarele aspecte:
- o rază de curbură ρ1 are o valoare finită, iar a doua curbură ρ 2, este infinită (în acest caz
transformarea conduce la un mecanism cu culisă – fig. 13.19);

Fig. 13.19

- raza de curbură ρ1 are o valoare finită , iar a doua ρ 2 = 0 (prin transformare se obţine un
mecanism cu pârghie – fig. 13.20);

297
 Organe de maşini şi mecanisme

Fig. 13.20

- razele de curbură ρ1 şi ρ2 ale celor două suprafeţe în contact, sunt de mărimi finite (prin
transformare se obţine un mecanism cu pârghii articulate -fig. 13.21).

Metoda analitică dă rezultate mai bune, pornind de la ecuaţia profilului camei în

coordonate polare.
În proiectarea unui mecanism cu camă trebuie să se ţină seama ca unghiul de presiune
(unghiul închis de normala comună NN la camă în punctul de contact – dintre tachet şi camă – cu
direcţia vitezei tachetului – fig. 13.13) trebuie să fie mai mic de 60 0, pentru a nu produce blocarea
tachetului. Valoarea unghiului de presiune se poate obţine din asemănarea dintre triunghiul vitezelor
(în care v2 = v, este viteza de translaţie a tachetului, v1 – viteza camei în punctul de contact, iar v21 –
viteza relativă) şi triunghiul ACE
v v
 1  1 , (13.22)
AE r
în care
v
AE   e  DC  tg   DF  FC tg (13.23)
1
sau
v
 e   r0 sin   s  tg , (13.23’)

din care rezultă unghiul de presiune
v v
e e
1 1 . (13.24)
tg  
s  r0 sin  s  r 2  e 2
La cursa descendentă, unghiul de presiune se obţine cu relaţia
v
e
1 , (13.25)
tg 
s r 02  e 2


iar în cazul mecanismului cu tachet axial (e=0;   ), se obţine
2

298
 Organe de maşini şi mecanisme

v
tg   . (13.26)
s  r0

Cercul de rază r0 (raza de bază a camei) se determină punând condiţia s = 0, cu relaţia

v
r0  . (13.27)
 tg

Fig. 13.21

13.5. Mecanismul bielă – manivelă

13.5.1. Generalităţi

Mecanismul bielă – manivelă transformă mişcarea de translaţie alternativă în mişcare de

rotaţie continuă, sau invers, rotaţia în translaţie. Acest tip de mecanism se întâlneşte la motoarele cu
ardere internă sau externă, pompe, compresoare, prese etc.
Mecanismele bielă – manivelă sunt întâlnite sub următoarele tipuri constructive:
- mecanism cu tijă a pistonului, cap de cruce şi glisiere;
- mecanism fără tijă a pistonului, cap de cruce şi glisiere (biela este legată direct de piston
printr-un bolţ );
- mecanism excentric.

13.5.2. Cinematica mecanismului bielă – manivelă

299
 Organe de maşini şi mecanisme

Cursa pistonului se notează cu c (c = 2r, unde r este raza manivelei) şi reprezintă distanţa
între cele două puncte moarte, Mi – punctul mort interior şi Me – punctul mort exterior (fig. 13.22).

Fig. 13.22

Din considerente geometrice se poate scrie

x M  r 1  cos   l b 1  cos   , (13.28)

dar, în ΔMCO
sin  r
 . (13.29)
sin  l b

Expresia generală a deplasării pistonului xM în funcţie de unghiul de rotaţie al manivelei φ

şi de parametrul λ, este
 1

x M  r 1  cos   1  1  2 sin 2 
 
 . (13.30)

Valorile obţinute cu relaţia (13.30) sunt simetrice în raport cu punctul de coordonate (π,0),
deoarece expresia este o funcţie pară de φ.
Expresia aproximativă a deplasării pistonului
  
x M  r1  cos   sin 2   , (13.31)
 2 
se obţine dezvoltând în serie radicalul

300
 Organe de maşini şi mecanisme

2 1
1  2 sin 2   1  sin 2   4 sin 4 ..., (13.32)
2 8
unde, deoarece λ < 1, se pot neglija termenii cu puteri ale lui λ mai mari decât 1. Erorile obţinute cu
relaţia (13.31) sunt sub 2%.
Derivând funcţie de timp în relaţia (13.28) se obţine viteza pistonului
dx M dx M d  1 d 
vM     r   sin    sin   
dt d dt   d  . (13.33)

Expresia exactă a vitezei pistonului

sin     
vM  r    , (13.34)
cos 

d cos 
se obţine prin înlocuirea d    cos  .

Expresia aproximativă a vitezei pistonului se obţine prin derivarea relaţiei (13.31)

  
v M  r   sin   sin 2  . (13.35)
 2 

Viteza maximă a pistonului este

 2 
v M max  r  1   (13.36)
 2 

şi se obţine într-o poziţie apropiată de cea în care biela şi manivela sunt perpendiculare.
1
Pentru   , viteza maximă corespunde pentru φ = 79°16’, la cursa de dus şi φ = 100°44’
5
la cursa de întoarcere.
Derivând funcţie de timp în relaţia (13.33) se obţine acceleraţia pistonului
dv M dv M d dv
aM     M (13.37)
dt d dt d
sau
 cos     cos 2  
a M  r  2   . (13.38)
 cos  cos 2  

Relaţia aproximativă a acceleraţiei pistonului se obţine prin derivarea relaţiei (13.35), adică

a M  r   2  cos     cos 2 . (13.39)

Acceleraţiile sunt maxime pentru capetele de cursă:

- φ = 0 – punctul mort interior
a Mi  r  2 1    ; (13.40)

- φ = π – punctul mort exterior

a Me  r  2 1    . (13.41)

13.5.3. Dinamica mecanismului bielă – manivelă

301
 Organe de maşini şi mecanisme

Mecanismul bielă – manivelă este supus acţiunilor forţelor produse de presiunea mediului
de lucru din cilindru şi forţelor de inerţie, datorate accelerării maselor în mişcare.
Forţa (activă) produsă de presiunea mediului este

P = Ap · p , (13.42)
unde, Ap este aria suprafeţei pistonului, iar p – presiunea mediului din cilindru (depinde de tipul
maşinii, mediul de lucru, reglaje etc.).
Forţa de inerţie pentru piesele aflate în mişcare de translaţie, este
Fi1 = - m1 · a ,
unde: m1 este masa organelor de maşină mobile în mişcare rectilinie alternativă (pistonul, tija, capul de
cruce şi o parte din bielă; a – acceleraţia dată de relaţia (15.39); forţa de inerţie pentru piesele în
mişcare de rotaţie este
F i 2 = - m2· r·ω2,
în care: m2 este masa redusă în capul bielei, articulat la manivelă şi masa manivelei; r – raza
(excentricul); ω – viteza unghiulară.
Rezultanta forţelor (active şi de inerţie) F rez acţionează după direcţia axei cilindrului şi se
Frez
poate descompune după direcţia bielei Fb  şi perpendicular pe axa cilindrului Fn = Frez ·tgΨ.
cos 

Fig. 13.23

Forţa din bielă Fb se descompune în butonul manivelei, după direcţia manivelei şi

perpendicular pe aceasta, în forţele FT şi FR (fig13.23):

Frez
FT  Fb sin        sin      , (13.43)
cos 

Frez
FR  Fb cos       cos     . (13.44)
cos 

Momentul la arborele manivelei este

Frez
M  FT  r   r  sin      . (13.45)
cos 

13.5.4. Organele de maşini ale mecanismului bielă – manivelă

302
 Organe de maşini şi mecanisme

13.5.4.1. Manivela

Manivela poate fi executată dintr-o bucată cu arborele sau poate fi asamblată cu acesta
(poate fi asimilată cu o pârghie de lungime r).
În timpul funcţionării, când axa bielei este perpendiculară pe axa manivelei, acţionează
numai forţa FT care solicită manivela la încovoiere, forfecare şi torsiune. În punctul mort forţa maximă
este Fmax = FR, iar FT = 0 (forţa FR solicită manivela la compresiune, respectiv întindere şi încovoiere -
la mişcarea în sens invers). Într-o poziţie oarecare acţionează forţele FR şi FT care produc tensiuni de
încovoiere, întindere, compresiune, torsiune şi forfecare (fig. 13.24).

Fig. 13.24

Calculul tensiunii se face punct cu punct pentru o rotaţie completă, după care se calculează
echiv conform teorei a treia de rezistenţă. Valoarea maximă obţinută trebuie comparată cu valoarea
admisibilă stabilită, ţinând seama de solicitările la oboseală, de concentratorii de tensiuni etc. La turaţii
mari nu se pot neglija forţele centrifuge (în cele mai multe cazuri este necesară echilibrarea dinamică a
arborelui cotit).

13.5.4.2. Biela

Biela este un organ de maşină care transmite mişcarea de la manivelă la piston (maşini de
lucru) sau invers (maşini motoare).
Părţile componente ale bielei sunt (fig. 13.25):
- corpul bielei compus din tija bielei 1, capul mare 2 şi capul mic (face legătura cu bolţul
pistonului sau capul de cruce);
- cuzineţii 4 şi 5;
- şuruburile 6 de asamblare a capului deschis;
- elementele de reglaj ale jocului din cuzineţi 7 (dispozitive cu pană transversală, cu şurub
şi plăcuţe subţiri).

303
 Organe de maşini şi mecanisme

Fig. 13.25

Bielele se execută prin turnare sau forjare, după care se aplică prelucrări prin aşchiere.
Materialele utilizate sunt: oţeluri de calitate OLC35, OLC45; oţeluri aliate cu crom – nichel 35CN15,
45CN12, crom - molibden 41M0C11. Funcţie de necesităţi materialul bielelor este supus şi unor
tratamente termice. Cuzineţii se execută din bronzuri pe bază de plumb Pb-Cu; Pb-Sn-Cu sau bronzuri
speciale: Cu-Pb-Sn-Ni; Cu-Pb-Sn-Ni-Zn, iar şuruburile de asamblare din oţeluri de calitate OLC45,
oţeluri aliate cu crom 40Cr10 etc.
Bielele cu tija de lungime mai mare decât 4 ori dimensiunea maximă a secţiunii (fig.
13.26) se calculează după criteriul evitării flambajului şi se verifică la compresiune, încovoiere şi
oboseală.

Fig. 13.26

Solicitarea la flambaj este mai periculoasă în punctul mort, când acţionează forţa maximă a
mediului asupra pistonului Fmax. Calculul se face pentru cazul cel mai defavorabil, la pornire, când
efectul forţelor de inerţie este neglijabil. Biela se consideră în planul de mişcare ca o grindă articulată
la capete şi în plan perpendicular, ca o grindă încastrată la capete.
Solicitarea la compresiune este maximă în acelaşi punct mort. Verificarea se face cu relaţia
F
 max  max   a .
Ab
Solicitarea la încovoiere a tijei bielei este dată de forţele de inerţie proprii; această
solicitare este maximă în poziţia în care axa bielei face un unghi de 900 cu axa manivelei.
Considerând masa tijei bielei uniform distribuită pe lungime, acceleraţia într-un punct
x
situat la distanţa x va fi (fig. 13.26, i) a x  a c , deci forţele de inerţie ale unui element de lungime
lb
1cm sunt date de relaţia
x   x x
m1  a c    A b  1  r   2   q  , (13.46)
lb  g lb lb
unde: q este forţa de inerţie maximă pe unitatea de lungime; A b – aria secţiunii bielei; γ – greutatea
specifică a materialului bielei.

304
 Organe de maşini şi mecanisme

Biela poate fi asimilată cu o grindă încărcată cu o sarcină repartizată triunghiular, care

produce momentul încovoietor maxim
1 l
M i max  q  l 2b la distanţa x  b .
16 3
Tensiunea unitară de încovoiere în secţiunea respectivă este

ql 2b
i  , (13.47)
16 Wz

unde, WZ este modulul de rezistenţă al secţiunii bielei.

Tensiunea unitară de compresiune pentru această poziţie a bielei este
F
 comp  T max ,
Ab
deci tensiunea unitară totală se calculează prin însumarea tensiunilor
 tot   comp   i   a . (13.48)

Calculul la oboseală este necesar datorită caracterului variabil al forţelor.

Asupra capetelor bielei acţionează forţa produsă de acţiunea mediului asupra pistonului şi
forţele de inerţie. Pentru capul bielei aflat în legătură cu bolţul pistonului, forţa de inerţie este

 r 
Fi max   m p  r   2 1   , (13.49)
 l b 

iar pentru capul bielei aflat în legătură cu manivela

 r 
 
F'i max   m p  m1b  r   2 1    m 2 b  r   2 , (13.50)
 lb 
unde: mp este masa pistonului (inclusiv a capului de cruce – unde este cazul), m 1b – masa părţii din
bielă considerată concentrată în capul de legătură cu bolţul pistonului sau în capul de cruce, aflat în
1
mişcare de translaţie (pentru calcule preliminare se ia m1b  m b ); m2b – masa părţii de bielă
3
considerată concentrată în capul de legătură cu butonul manivelei aflată în mişcare de rotaţie
2
(preliminar se ia m 2 b  m b ).
3
Forţa maximă care acţionează asupra capetelor de bielă se obţine prin însumarea acestor forţe.
În calculul capului deschis (capacul este strâns de corp prin două sau patru şuruburi), se
asimilează capacul cu o grindă liber aşezată pe două reazeme, la distanţa ls şi încărcată cu două forţe
1 d
Fc , la distanţa c de axa bielei. Calculul urmăreşte verificarea înălţimii h, în secţiunea mediană I-
2 4
I şi într-o secţiune II-II, înclinată la unghiul α1 (fig. 13.27).
Tensiunile unitare în secţiunea I-I sunt

Fc  l s d c 
  
MI 2 2 4 , (13.51)
 iI  
WI WI

unde

305
 Organe de maşini şi mecanisme

II bh 2
WI   .
l1, 2 6

Fig. 13.27

Tensiunile unitare de secţiunea II-II sunt:

- de încovoiere
M F  a  e1' .2
 iII  iII  c ; (13.52)
WII 2I II
1
- de tracţiune (datorat componentei Fc sin 1 )
2
Fc  sin 1
 tII  . (13.53)
2A II

Tensiunea unitară totală în secţiunea II este

F  sin 1 a  e1' , 2 
 total  c   . (13.54)
II
2  A II I 
 II 
1
În aceeaşi secţiune componenta Fc cos 1 provoacă solicitări la forfecare, care, în
2
cele mai multe cazuri se neglijează. Partea din capul bielei solidară cu tija se verifică în secţiunea de
trecere III-III, înclinată cu unghiul α2 în raport cu axa bielei. Calculul se face asemănător cu cel pentru
secţiunea II-II, adică

Fc  sin  a ,  e1,,, 2 
 total III   2
 . (13.55)
2  A III I III 
 

În perioada de compresiune , secţiunea III-III este solicitată invers de forţa maximă dată de
F
mediu şi momentul activ este în acest caz c a , , .
2

306
 Organe de maşini şi mecanisme

13.5.4.3. Pistonul

Pistonul are rolul de etanşare a spaţiului de lucru al mediului, ghidare (în lipsa capului de
cruce) şi transmiterea către pereţii cilindrului a componentei normale pe direcţia mişcării, ungere,
preluare a forţei de apăsare a mediului de lucru şi transmiterea (forţei) la bielă (sau invers).
Pistoanele se execută prin turnare din fontă cenuşie, fontă aliată, oţel (pentru maşini lente)
şi aliaje uşoare pe bază de aluminiu cu cupru, siliciu, magneziu (pentru maşini rapide), după care se
prelucrează prin aşchiere.
Calculul de rezistenţă al pistonului se face pentru a stabili grosimea fundului pistonului (se
asimilează capul pistonului cu o placă groasă).
În cazul pistonului-pahar (fig. 13.28), capul este o placă încărcată cu o sarcină uniform
dw
distribuită şi încastrată pe contur, în care punând condiţiile la limită: pe contur r = R’, W = 0,  0;
dr
dw
la centru r = 0,  0 , se obţine săgeata plăcii
dr
W
p
64D

R,2  r2 ,
2
 (13.56)
unde, p este presiunea maximă din cilindru,

1 Eh 3
R'  D p1  s, iar D 
2 
12 1   2.

Fig. 13.28

Momentele încovoietoare sunt date de relaţiile:

Mr 
p
16
 
1,3R , 2  1,9r 2 ; (13.57)

307
 Organe de maşini şi mecanisme

Mt 
p
16
 
1,3R , 2  3,3r 2 ,

iar în centru Mr = Mt .
Tensiunile unitare au valorile:
- pe contur
R, 2 R, 2
 r   max  0,75p ;  t  0,225p ; (13.58)
h2 h2
- în centru
R, 2
 r   t  0,487p , (13.58’)
h2

iar dacă nu se ţine seama de nervurile de întărire, grosimea h este dată de relaţia

p
h  R ' 0,75 . (13.59)
 ai

13.5.4.4. Segmentul

Segmenţii sunt inele metalice despicate pentru a asigura montajul, iar elasticitatea asigură
o apăsare pe suprafaţa cilindrului.
Segmenţii de etanşare au rolul de a închide spaţiul de lucru (se montează în primele canale
de lângă capul pistonului, prin ei trecând mare parte din fluxul de căldură de la piston la cilindru).
Segmenţii de ungere au rolul de a răzui uleiul în exces de pe cilindru şi de a-l conduce în
carter (se montează în ultimele canale ale pistonului).
Materialele utilizate pentru execuţia segmenţilor sunt rezistente la uzură şi temperaturi
ridicate, cum ar fi: fonte aliate cu Ni, Cr, Mo, bronzuri etc.

13.5.4.5. Capul de cruce

Capul de cruce se compune din corpul cu glisiere 1, patinele 2 şi bolţul de legătură 3 (fig.
13.29), fiind utilizat mai ales la maşini cu dublu efect.

308
 Organe de maşini şi mecanisme

Fig. 13.29

Capul de cruce este supus acţiunii componenţei normale Fn, a forţei rezultante, descărcând
pistonul şi cilindrul de tensiunile perpendiculare pe perete, conducând la reducerea uzurii lor.
Capul de cruce se execută din fontă (prin turnare) sau din oţel (prin forjare). Patinele
capului de cruce şi glisierele se pot executa din fontă sau oţel şi la construcţii greu încărcare, ele sunt
căptuşite cu materiale antifricţiune (asemănător materialelor utilizate la execuţia cuzineţilor).
Nu trebuie omise măsurile constructive necesare asigurării peliculei de lubrifiant între
patine şi glisiere, adică rotunjirea capetelor patinelor, canale de ungere etc.

13.6. Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor

1. Cum se definesc mecanismele?

2. Câte grade de libertate are un corp solid rigid liber în spaţiu?
3. Ce reprezintă cupla cinematică?
4. În câte clase se împart cuplele cinematice după criteriul condiţiilor de legătură?
5. Definiţi lanţul cinematic.
6. Care sunt elementele care influenţează fenomenul frecării?
7. Care sunt cele mai importante organe de maşini din componenţa unui mecanism cu
camă?
8. Ce metode de analiză cinematică se utilizează pentru studiul mecanismelor cu camă?
9. Care este rolul mecanismelor bielă – manivelă?
10. Ce organe de maşini intră în componenţa mecanismului bielă – manivelă?

309