Sunteți pe pagina 1din 3

RITMUL AKSAK

Sintetizare și completare a studiului lui C. Brăiloiu cu același titlu1

Ritmul aksak (în traducere „șchiop”) a căpătat acest nume de la Constantin Brăiloiu, care l-a
împrumutat din teoria muzicală turcă. Béla Bartók, care l-a și folosit în câteva creații ale sale
(cvartetul de coarde nr. 5, Mikrokosmos), l-a desemnat însă prin sintagma „ritm bulgăresc”.
Ambele denumiri sunt în uz în cercurile etnomuzicologice europene.

Aksak-ul se distinge prin iregularitatea funciară a duratelor sale. El poate fi reperat în muzicile
balcanice - turcă, bulgară, grecească, sârbească - , dar şi în muzicile armenilor, berberilor,
tuaregilor, beduinilor, negrilor africani, sud-americanilor şi mai ales indienilor.

Brăiloiu şi-a propus să trateze ritmurile șchioape/asimetrice ca făcând parte dintr-un sistem –
sistemul aksak – , căruia i-a formulat caracteristicile de bază și unele reguli de funcționare:

- Sistemul dispune de două unități de durată: una lungă și cealaltă scurtă. Brăiloiu propune
notarea lor convențională cu optime cu punct – optime;

- Raportul dintre cele două este de 3 la 2. Aksak este prin urmare – afirmă Brăiloiu – “un
ritm bicron neregulat”;

- Unitățile de durată inegale se concatenează, alcătuind împreună formule sau serii ritmice
repetibile.

În muzica românească, seriile ritmice pot reuni două, trei, maximum patru unități. Exemple:

L S (Hora boierească) încadrabilă în măsura de 5/16 sau (dublul ei) 10/16

S S L (Geamparaua) încadrabilă în măsura de 7/16 (2+2+3)

L S S (Învârtita din sudul Transilvaniei, brâul bănățean) încadrabilă în 7/16 (3+2+2)

1
Teoria lui Brăiloiu nu este foarte dezvoltată. Exemplele se serii ritmice teoretic posibile pe care le prezintă
în anexele studiului sunt însă numeroase.
S L L L (Purtata/Românește din Câmpia Transilvaniei) încadrabilă în 10/16 (2+3+3+3)2

S S S L (Șchioapa)

În măsurile aksak, accentul de intensitate cade de preferinţă pe duratele lungi, indiferent de


poziţia lor metrică.

Este posibilă reunirea a două unităţi într-un timp lung unic.

Este în egală măsură posibilă fracționarea unității de durată L în două subdiviziuni fie egale, fie
inegale. Fracționarea aceasta survine adeseori atunci când, în timpul dansului, bărbații execută
strigături care au nevoie de un tipar octosilabic în care să se așeze. Atunci, spre exemplu,
formula/seria ritmică a geamparalei se transformă din:

Optime – optime - optime cu punct în

Optime – optime - optime - șaisprezecime

Odată enunţată, o anumită succesiune a celor doi, trei sau patru timpi este păstrată cu
consecvenţă pe parcursul întregii piese. Drept consecinţă, măsurile cu timp inegali care le
subsumează sunt egale între ele ca durată globală (adică izocrone). De aici Brăiloiu deduce că
aksak-ul aparţine domeniului coregrafic. Într-adevăr, în muzicile românilor acest ritm apare
aproape exclusiv în muzica de joc. (Puținele excepții sunt cele în care una sau alta din formulele
ritmice aksak se autonomizează și devine formulă de acompaniament pentru muzici diferite de
cea de joc : cazul formulei de horă boierească, a formulei de geampara și a celei de învârtită.

Seriile ritmice aksak din muzicile de joc ale românilor sunt scurte, însumând până la patru unități
de durată. În muzicile altor popoare, seriile ritmice sunt sau pot fi cu mult mai lungi: spre
exemplu, în muzica turcă sau cea muzica indiană, o serie ritmică poate ajunge la 100 sau chiar
peste 100 de unități de durată.

Precizare pentru studenţi: este total contraindicată aplicarea termenului aksak asupra unui ritm în
care raportul de 2/3 dintre durate se manifestă o dată sau de două-trei ori. Reaminitiți-vă că,
pentru a fi aksak, o formulă ritmică o dată afirmată trebuie să se păstreze constant de-a lungul
întregii piese muzicale.
2
Lăsăm provizoriu deoparte cazul special al Purtatelor cu ritmul 2+3+3+ 4.
Referinţe:

Brăiloiu, Constantin,1973. „Le rythme aksak”. In Problèmes d’ethnomusicologie. Textes réunis


et préfacés par Gilbert Rouget, 307- 346. Genève: Minkoff Reprint. Tradus în română în Opere
(ed. Emilia Comișel), București: Editura Muzicală, 1967, p. 235–280.

S-ar putea să vă placă și