12.

REPREZENTAREA AXONOMETRICĂ

12.1 Generalități

Asemănător procesului de învățare al scrierii, când elevul nu este pus doar să

scrie ci este pus să și citească ceea ce a scris, procesul de învățare al desenului tehnic
presupune și o etapă care vizează citirea desenelor tehnice realizate în sistemul
proiecției paralele ortogonale. Pentru îndeplinirea acestui deziderat este necesar să
studiem, într-o formă prescurtată, reprezentarea axonometrică.
Reprezentarea axonometrică oferă posibilitatea de a reprezenta obiectele într-
un mod care permite sugerarea, într-o singură vedere, a celor trei dimensiuni. Astfel,
este cu mult mai ușor să înțelegem forma generală a piesei precum și formele simple
care intră în componența ei, decât în cazul utilizării sistemului proiecției paralele
ortogonale. Însă, trebuie să reținem că sistemul proiecției axonometrice are
dezavantajul de a face foarte dificilă și, uneori, chiar imposibilă activitatea de
explicitare a distanțelor, unghiurilor și mărimilor diferitelor elemente geometrice.
Din motivele enumerate mai sus reprezentările axonometrice sunt folosite, de cele
mai multe ori, pe desenele care promovează un produs, pe desenele de ofertă sau de
livrare și nu sunt folosite în procesul de proiectare sau de execuție.
Sistemul de proiecție axonometric folosește un singur plan de proiecție care este
înclinat în raport cu planele cunoscute în sistemul proiecției paralele ortogonale,
figura 12.1. În literatura de specialitate acest plan se notează cu [P] și este numit plan

137
Capitolul 12

axonometric. Datorită înclinării sale el poate reda mai multe fețe ale piesei sugerând
astfel structura tridimensională a acesteia,[32].
Planul axonometric intersectează planele sistemului proiecției paralele
ortogonale după niște drepte din care reținem segmentele de dreaptă din primul
triedru, Ph, Pv și Pl. Aceste segmente de dreaptă formează triunghiul axonometric.

Z Z
Planul axonometric [P]

[V] [L]

Pv Pl
F
F
B
O
A
D E
O



D E H
G
X C Y
Ph

X
] Y
[H

Fig. 12.1 Planul axonometric și triunghiul axonometric

Deducem deja că reprezentarea axonometrică se obține pornind de la proiecția

paralelă ortogonală a piesei.

138
 Reprezentarea axonometrică

12.1.1 Proiecții axonometrice. Axe de proiecție axonometrice

Dacă proiectăm, în sistemul proiecției axonometrice un punct A pe planul

axonometric obținem tot un punct pe care-l notăm: A. Convențional punctul din
reprezentarea axonometrică este notat cu o bară deasupra sa. În funcție de direcția
de proiectare (perpendiculară sau oblică pe planul axonometric) avem axonometrie
ortogonală sau axonometrie oblică. În cele ce urmează vom vorbi doar de
axonometria ortogonală, [32].
Axele axonometrice sunt notate tot cu o bară deasupra lor: OX, OY și OZ . În
același timp axele de proiecție din proiecția paralelă ortogonală primesc denumirea
de axe naturale.
Am afirmat anterior că planul axonometric este înclinat în raport cu planele de
proiecție [H], [V] și [L], ceea ce face ca proiecțiile axonometrice care rezultă, să fie
reduse în raport cu proiecțiile ortogonale. Așadar, avem nevoie să cunoaștem
valoarea coeficienților de reduce.

12.2 Proiecția axonometrică izometrică

Vom utiliza pentru exercițiile de citire a desenelor axonometria izometrică

pentru că este cea mai simplă. În caz coeficientul de reducere este:
√3
k= ≅ 0,82 12.1
2

Acest coeficient ne spune cu cât se reduc segmentele de dreaptă din proiecția

paralelă ortogonală atunci când se reprezintă în axonometria izometrică. Altfel spus,
dacă un segment de dreaptă are 100 mm în proiecția paralelă ortogonală atunci el va
avea 82 mm în proiecția axonometrică izometrică. Așadar, la transpunerea unei piese
din proiecția paralelă ortogonală în proiecția axonometrică izometrică păstrăm

139
Capitolul 12

același raport de reducere pentru toate

Z
segmentele de dreaptă, rezultând o
proiecție izometrică reală.
Deoarece coeficienții de reducere au
120
°

aceeași valoare rezultă faptul că triunghiul

120

°
O axonometric are laturile egale (este
A B
echilateral) deci, axele axonometrice fac
X D Y
120° între ele unghiuri de 120°, figura 12.2.

Fig. 12.2 Axele axonometrice

În aceeași figură este sugerat modul în
izometrice care se pot trasa axele axonometrice numai
cu ajutorul compasului. Întâi se trasează
axa axonometrică OZ . Apoi, se așează vârful compasului în punctul O și cu o
deschiderea oarecare a compasului se trasează un cerc. Cercul intersectează axa OZ
în punctul D. Se păstrează aceeași deschidere în compas dar vârful compasului se
mută în punctul D și se trasează un arc de cerc care intersectează cercul trasat anterior
în punctele A și B. Unind punctele O și A rezultă axa axonometrică OX și unind
punctele O și B rezultă axa axonometrică OY.
În axonometria izometrică există două scări de reprezentare cea reală și cea
mărită.
lungimea segmentelor de dreaptă se înmulțește cu 0,82
 Scara reală {
diametrele cercurilor se înmulțesc cu 1,00
și
lungimea segmentelor de dreaptă se înmulțește cu 1,00
 Scara mărită {
diametrele cercurilor se înmulțesc cu 1,22

140
 Reprezentarea axonometrică

Pentru evitarea calculelor de reducere, atunci când folosim scara reală și pentru
evitarea calculelor de înmulțire, atunci când folosim scara mărită putem folosi scara
de reducere, figura 12.3, și scara de mărire, figura 12.4.

Fig. 12.3 Scara de micșorare Fig. 12.4 Scara de mărire

Scara de micșorare se construiește astfel: se trasează în poziție orizontală axa

axonometrică OX. În punctul O se ridică o perpendiculară la această axă. Apoi, tot
din punctul O se măsoară pe această axă, în sensul pozitiv, 82 mm. În punctul găsit
la 82 mm față de O se așează vârful compasului și se trasează un arc de cerc cu rază
de 100 mm astfel încât acesta să intersecteze perpendiculara ridicată în O la axa OX.
Rezultă în acest fel punctul O. Punctul O și centrul arcului de cerc de rază 100 mm
determină axa OX.
Scara de micșorare se utilizează astfel: să presupunem că dorim să aflăm
mărimea segmentului OA de pe axa naturală OX. Luăm acest segment de dreaptă în
compas, așezăm vârful compasului în punctul O și măsurăm pe axa OX a scării de
micșorare, segmentul OA, rezultând punctul A. Din punctul A coborâm o
perpendiculară la axa axonometrică OX și rezultă punctul A. În acest moment avem
segmentul OA, adică proiecția segmentului OA pe axa axonometrică
corespunzătoare sau, altfel spus, avem lungimea segmentului OA înmulțită cu 0,82.

141
Capitolul 12

Scara de mărire se construiește astfel: se trasează în poziție orizontală axa

naturală OX. În punctul O se ridică o perpendiculară la această axă. Din punctul O
se măsoară pe axă, în sensul pozitiv al ei, o distanță de 100 mm. Se așează vârful
compasului în punctul aflat la 100 mm de punctul O și cu deschiderea de 122 mm se
trasează un arc de cerc astfel încât să intersectăm verticala ridicată anterior în punctul
O. Rezultă astfel punctul O. Unind punctul aflat la 100 mm de punctul O pe axa OX
cu punctul O se obține axa axonometrică OX.
Scara de mărire se utilizează astfel: să presupunem că dorm să aflăm mărimea
segmentului OA de pe axa naturală OX. Se ia această mărime în compas, se așează
pe axa OX care face parte din axa de mărire și se găsește punctul A. Din punctul A
se ridică o perpendiculară la axa OX până la axa OX rezultând astfel punctul A. Acum
avem segmentul OA sau, altfel spus, segmentul OA înmulțit cu 1,22.

12.2.1 Reprezentarea unui punct în axonometrică izometrică

Pentru reprezentarea unui punct în axonometria izometrică se au în vedere

coordonatele sale descriptive, figura 12.5. Să presupunem că dorim să reprezentăm
punctul A în axonometria izometrică. Pornim din punctul O măsurând pe axa
axonometrică OX abscisa punctului A, determinând astfel proiecția ax . Prin proiecția
ax se trasează o paralelă la axa axonometrică OY și se măsoară pe aceasta depărtarea
punctului A. Rezultă în acest moment proiecția a. Prin proiecția a se trasează o
paralelă la axa axonometrică OZ și se măsoară pe aceasta cota punctului A. În acest
moment putem spune că am determinat poziția punctului A în proiecția axonometrică
izometrică.

142
 Reprezentarea axonometrică

Este foarte important să ne amintim că în cazul în care utilizăm scara reală de

reprezentare este obligatoriu să trecem prin scara de reducere toate coordonatele
descriptive ale punctului A.

Z Z

a'
a'
A O
X [V] ax O
[H] ax
X Y
a
a

Y
Fig. 12.5 Reprezentarea unui punct în axonometria izometrică

12.2.2 Reprezentarea unui segment de dreaptă în axonometrică

izometrică

Un segment de dreaptă poate fi reprezentat dacă se cunosc două puncte ale sale.
Aceasta este principiul după care trasăm segmentele de dreaptă în axonometria
izometrică. Este de dorit, din motive practice, ca cele două puncte care se cunosc să
fie chiar capetele segmentului de dreaptă. Așadar, găsim unul din capetele
segmentului după cele explicate în paragraful 12.2.1, apoi găsim cel de al doilea
capăt, după aceleași explicații, apoi unim cele două puncte și obținem proiecția
axonometrică izometrică a acelui segment de dreaptă, figura 12.6.

143
Capitolul 12

Ne amintim și aici să trecem, dacă lucrăm cu scara reală de reprezentare,

coordonatele descriptive prin scara de micșorare.

Z
Z

A
a
b'

X [V] bx ax O O
[H]
a
Y
X B

b
Y
Fig. 12.6 Reprezentarea unui segment de dreaptă în axonometria izometrică

12.2.3 Reprezentarea unui cerc în axonometrică izometrică

Un cerc, în axonometria izometrică, se va proiecta pe un plan, deformat într-o

elipsă. Vom prezenta cu ajutorul figurii 12.7 construcția aproximativă a elipsei cu
ajutorul unor arce de cerc.

144
 Reprezentarea axonometrică

Se trasează cercul din care

O3
provine elipsa. Cu o deschidere în

E compas egala cu raza cercului trasat

H
anterior se împarte cercul în șase părți,

O2 pornind din punctul O3. Vor rezulta

A B
O1 punctele E, F, O4, G și H. Se unesc,
prin segmente de dreaptă punctele O4
F G și E și apoi punctele O3 și F. La
intersecția acestor două segmente de
O4 dreaptă rezultă primul focar al elipsei
Fig. 12.7 Construcția aproximativă a elipsei – O1. Cel de al doilea focar se găsește
cu ajutorul unor arce de cerc
la intersecția segmentului de dreaptă
O4H cu segmentul de dreaptă O3G. Odată găsite focarele așezăm vârful compasului
în punctul O1 și îl deschidem până în punctul A. Cu această deschidere trasăm un arc
de cerc între cele două segmente de dreaptă care au dat, la intersecția lor, focarul O1.
Urmează să așezăm vârful compasului în punctul O2 și, cu deschiderea până în
punctul B să trasăm un al doilea arc de cerc între segmentele care, la intersecția lor,
au dat focarul O2. Apoi, cu vârful compasului în O4 trasăm un arc de cerc care să se
potrivească perfect între primele două arce de cerc. Mutăm compasul cu vârful în O4
și trasăm un ultim arc de cerc care să se potrivească perfect între primele două arce
de cerc.

145
Capitolul 12

Rămâne să stabilim care este poziția axei mari a elipsei. Pentru această
problemă există următoarea regulă: axa mare este întotdeauna perpendiculară pe
normala la planul cu care este paralel planul cercului din care provine elipsa, figura
12.8.

Cercul este situat într-un plan

Cercul este situat într-un plan

paralel cu planul XOY Z

paralel cu planul XOZ

Cercul este situat într-un plan
paralel cu planul YOZ

X Y

Fig. 12.8 Alegerea poziției axei mari a elipsei în raport cu axele axonometrice
izometrice

146