Consiliul de Ajutor Economic Reciproc

În urma expansiunii puterii pe care URSS o exercita în Europa de est, s-a înființat un
ambitios plan economic de susținere a statelor satelite, ca replică adusă americanilor pentru
Planul Marshall. Deși proiectul economic a început anevoios prin demiterea președintelui
Comisiei de Stat a Planificării de la Moscova, care între anii 1947-1949 a elaborat planurile
monetare, discuțiile au fost reluate în ianuarie 1949 în mod neoficial în Ungaria. Cu
conducerea lui Mihail Suslov( care era secretar general al C.C. al PCUS) și participarea
1
conducătorilor instituțiilor de planificare economică din Ungaria și Polonia. Se pare că
despre această întalnirea știau și liderii români.

Data oficială de înființare a CAER este atribuită zilei de 25 ianuarie 1949 atunci când la
Moscova se organizează Biroul Permanent al CAER, însă încă dinaintea acestei zile
evenimentele și discuțiile diplomatice au dus la conturarea principiilor colaborării economice
și al regulamnetului de organizare.2 Membrii fondatori ai CAER au fost: Bulgaria,
Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, România, URSS. Ulterior s-au alăturat: Albania( ea însă din
1961 nu a mai participat la activitățile CAER, iar din 1987 i s-a revocat statutul de membru),
RDG( 1950), Republica Populară Mongolă (1962), Cuba( 1972), Vietnam( 1978). Au fost
întreținute legături de colaborare cu Iugoslavia, Finlanda, Mexic, Irak, Afganistan, iar mai
multe state au primit rolul de observator printre care China și Coreea.

O țară putea avea patru tipuri de relații față de CAER : fie era membru deplin, membru
asociat, ori stat nesocialist afiliat în relații de cooperare, ori observator. 3 Fiecare stat membru
contribuia la cheltuielile necesare activitătii CAER astfel: URSS 24%, Polonia 15%,
Cehoslovacia 15%, România 12%, Ungaria 12%, Bulgaria 9%, Albania 3%. Fiecare țară
platea acestă sumă anual în două tranșe, prima reprezentând 70% din total.

În perioada 1949-1950 CAER a parcurs o periodă de tranziție de la statutul de anexă a

politicii extrne a URSS la un sistem clar definit și stabil , iar sovieticii mizau pe caracterul
solotar și pe egalitatea între membrii CAER- caracteristici care pot fi contrazise prin escurile
de care a dat dovata acest proiect economic.
1
Academia Română,Brîndușa Costache, Activitatea României în CAER- 1949-1974, București, Institutul National
pentru Studiul Totalitarismului,2012, p. 19.
2
Ibidem, p. 20.
3
Ibidem, p.21.
După moartea lui Stalin, viziunea CAER se schimbă iar în 1954 se propune reorganizarea
principiilor organizației, prin implicarea și altor structuri- nu doar comerțul exterior.
Documentul care reglementează acest fapt nu mai amintește despre amenințarea Planului
Marshall asupra zonei de influentă a URSS. În anul 1959 a fost adoptat noul statut CAER la
Sofia, care a intrat în vigoare în 1960 și care reglementa ,,dorința țărilor comuniste de a
asigura dezvoltarea economică și pacea întregii lumi”.4

Atribuțiile CAER pentru 1949-1959 erau următoarele: coordonarea planurilor economice în

baza cooperării și specializării producției, coordonarea planurilor de import și export la
marfuri de importanță deosebită pentru statele membre, dezvoltarea cooperării în domeniul
transporturilor, eleborarea măsurilor de ajutor în cazul unor calamități sau contracararea
discriminărilor aplicate de statele capitaliste. Însă propunerile economice din 1954 promovau
necesitatea coordonării plnurilor economice alte stelor membre cu cele ale URSS. Era criticat
faptul că agricultura fusese neglijată, la fel producerea bunurilor de larg consum.

După ce prima etapă de tranziție a luat sfârșit, începe cea de a doua etapă cuprinsă între anii
1960-1971, perioadă în care CAER își exercita controlul economic asupra statelor membre.
Însă după 1986 CAER s-a confruntat cu dificulăti după ce proiectele de dezvoltare au esuat.
Acestea au fst urmate de scăderea schimburilor reciproce, dezechilibre ale balanțelor de plăți,
neîndeplinirea obligațiilor asumate reciproc.

Bugetul CAER ajungea în 1949 la 6,5 miliarde de ruble iar cel din 1950 ajungea la 6,8
miliarde de ruble.

Istoria acestei organizații economice poate fi împărțită în patru faze, prima este cea în care
CAER a fost ,, un organism menit a masca o exploatare economică sovietică ”5 a statelor
satelit pe care le acaparase, în cea de a doua faza Consiliul suferă incercărcări eșuate de
reformare în timpul lui Hrușciov, urmând ca pe parcursul anilor 70, acesta să se impună în
planul economic internațional în ciuda unor statistici care aratau insuccesul CAER-ului. În
ultima lui fază, Mihail Gorbaciov a avut numeroase startegii de reformare a CAER și acestea
fiind nereușite.

Organul suprem de conducere al CAER era Sesiunea Consiliului Suprem iar fiecare tară era
reprezentată în mod egal, iar președinția o avea URSS.

4
Ibidem, p.25.
5
Adrian Cioroianu, Pe umerii lui Marx: o introducere în istoria comunismului românesc, București, Ed. Curtea
Veche, 2005, p. 364.
 Comerțul exterior in interiorul lagarului al țărilor membre devine strâns legat de CAER,
astfel se înregistreză o creștere în toate statele membre, spre exemplu: în Bulgaria în anul
1949 comerțul exterior repprezenta 82%, în anul 1951 ajungând la 92%, în Cehoslovacia în
anul 1950- 55% iar în 1952- 72%, în Polonia în anul 1950- 59% cu o creștere de 8 procente
pana în 1952. În Romania în anul 1950 se înregistra 83% iar in 1952 52%. În Ungaria în anul
1950 – 61% crescand cu 10 procente pana în 1952.