Sisteme constituționale europene

ROLUL REFERENDUMULUI ÎN SISTEMELE CONSTITUȚIONALE DIN

PORTUGALIA ȘI FRANȚA

Valentina Enescu | Management Public | 10.05.2019

Prof.Univ.Dr.Horațiu Rusu
 I.

Gruparea sistemelor naționale în mari familii de drept capătă o înfațisare distinctă

în cazul fiecarei ramuri de drept iar în funcție de conținutul ramurii de drept, criteriile de
împarțire în mari familii de drept diferă1.

Un mare sistem sau o mare familie de drept reprezinta gruparea unor sisteme
juridice naționale, în raport de anumite trasături comune ale acestora.

Profesorul René David a făcut o primă incercare de clasificare a sistemelor juridice

naționale distingând o familie romano-germanica, o familie de common-law, una a
dreptului socialist si, în sfârsit, una a sistemelor filosofice si religioase. O încercare de
clasificare superioara este datorata lui Marc Ancel. Comparatistul francez distinge trei
grupe „esențiale” de regimuri juridice perfect determinate si doua grupe complementare,
mai puțin conturate. Grupele „esențiale” sunt sistemul romano-germanic caracterizat prin
descendența sa romana si tendința de codificare, sistemul de common-law, necodificat si
prezentând particularitatea coexistenței a trei sisteme de reglementari paralele common-law
propriu-zis, equity si statute-law si cel al „statelor socialiste”. În afara acestora, autorul
menționează grupele ,,complementare”, sistemele de drept religios si sistemul țărilor din
„lumea a treia” aflate, în genere, la scurt timp de la dobândirea independenței naționale.2

În cadrul dreptului occidental se deosebesc cel puțin doua mari familii de drept.
Prima dintre acestea este marea familie romano-germanica. Grupând sistemul juridic
francez si sistemele naționale înrudite: italian, spaniol, portughez, belgian, cele din America
latina etc, precum si sistemul german, aceasta mare familie, în care sistemele naționale s-
au format pe baza dreptului roman, se caracterizeaza, în primul rând, prin preponderența
legii scrise. Specifica acestor sisteme este existența codurilor civile si comerciale, adevarate
monumente legislative grupând reglementari din domenii întregi de relații sociale, supuse
unei sistematizari riguroase. Astfel, sistemele de drept din cele doua state supuse studiului,
Portugalia si Franța, sunt similare, profund inrudite si fac parte din marea familie romano-
germanica, care reprezinta in fapt o imbinare intre dreptul roman (ambele state fiind parte
a vechiului Imperiu Roman) cu cutumele germanice (statele fiind intemeiate de catre triburi
germanice urmare a dezbinarii imperiului).

II. Scurta prezentare a cadrului legislativ din perspectiva

istorica
Franța

Istoricul elaborarii si adoptarii codului civil, care avea sa poarte în cele din urma
numele lui Napoleon, este deosebit de elocvent pentru a înțelege modul de formare a
marelui sistem romano-germanic. Elaborarea proiectului noului cod civil a început în
timpul Consulatului, si era supravegheata de Napoleon. Elaborarea proiectului nu a durat
decât patru luni. Codul a fost adoptat între anii 1803 si 1804, sub forma unui numar de 36

1
Victor Dan Zlătescu, Drept privat comparat, Oscar Print, București, 1997, p.112.
2
Victor Dan Zlătescu - Panorama Marilor Sisteme Contemporane de Drept, Editura Continent XXI, 1994
PAGINA 1
de legi, care au fost reunite într-un singur cod la 21 martie 1804, acesta reprezinta,
incontestabil, expresia juridica a victoriei relațiilor capitaliste.

În afara codului civil, alte doua codificari de mari proporții marcheaza evoluția
dreptului privat francez: primul este codul comercial, cel de-al doilea e codul de procedura
civila.

Prin aceste trei coduri de drept privat cel civil, cel comercial si de procedura civila
sistemul juridic de drept privat francez se gaseste conturat în liniile sale definitorii.

Codurile franceze au fost introduse prin forța armelor în teritorii supuse imperiului,
ca Belgia, Marele ducat de Luxemburg, o parte din Elveția, din Germania si în Italia, ca
urmare a pacii de la Amiens (1802) sau în alte țări satelite acestuia, ca Westfalia, Hanovra,
Marile ducate de Baden, de Frankfurt, de Nassau, Marele ducat al Varsoviei, regatul
Neapolelui sau Olanda. Dreptul francez a fost pastrat în Belgia si Luxemburg unde si astazi
sunt în vigoare codurile adoptate dupa modelul francez. De asemenea, el a ramas mult timp
învigoare în statele renane (pâna în 1900), în Elveția romanda (pâna în 1907) sau în Polonia
(pâna la instaurarea regimului socialist). În Baden, el a trecut aproape nemodificat în
codificarea locala. În afara acestui mod de a se impune în teritoriile ocupate, legislația
franceza a fost receptata în unele țări numai datorita calitaților sale incontestabile, marelui
ascendent pe care îl capatase în aceste țari cultura franceza, precum si tradiției dreptului
roman. Astfel s-a întâmplat în anii 1864-1865 în România, în 1867 în Portugalia, în 1889
în Spania si în 1883 în Egipt.

Portugalia

Codul portughez, dintre toate codurile civile, adoptate pe continentul european sub
influența dreptului francez stârneste cele mai aprinse discuții cu privire la originalitatea sa.

Daca în ceea ce priveste forma, planul materiei, codul portughez se abatea

considerabil de la modelul sau francez, capatând mai degraba aspectul unui tratat de drept
civil decât al unei legi, daca, într-adevar, putem întâlni în cuprinsul sau anumite dispoziții
ce îsi gasesc sorgintea în vechile ordonanțe Alfonsine si Filipine (dupa numele regilor care
le-au emis), datând din secolele al XV-lea si al XVI-lea, nu e mai puțin adevarat ca
substanța celei mai mari părți a prevederilor codului a fost împrumutata din codul
napoleonian3.

III. Referendumul in Franța

1. CONCEPT

Referendumul este un procedeu utilizat pentru a revendica idealurile democratice,

in cadrul caruia ”cetatenii sunt chemati sa exprime, printr-un referendum, o opinie sau o
intentie in legatura cu orice masura pe care autoritatile au luat-o sau urmeaza sa o ia” (Julien

3
Leontin Jean Constantinescu, Triate de droit compare
PAGINA 2
Laferrière), in baza caruia se va actiona sau se va legifera in cazul unui raspuns pozitiv.
Referendumul acorda doar doua posibilitati de raspuns: da (adoptare) sau nu (respingere).

Din punct de vedere terminologic, cuvantul "referendum" apare rar in constuțiile

Franței inainte de 1958. A fost inlocuit de circumlocuțiuni ca „consultare” sau „apel la
popor”. Doar art.3 al Constituției din 27 Octombrie 1946 a recunoscut dreptul popular la
referendum. În secolul XX, pare a fi necesar sa distingem intre referendum, care implica o
decizie, si o discutie care are ca rezultat o opinie. In literatura juridica sunt utilizati termenii
informali "référendum consultatif" si "consultation référendaire", in conditiile in care acesta
se axeaza pe actiune sau pe consecintele actiunii. Toate aceste utilizari se potrivesc
definitiei date mai sus. Cu toate acestea, jurisprudenta Consiliului de stat distinge in mod
clar referendumurile nationale in care poporul francez isi exercita suveranitatea (Articolele
11, 89 si 88-5), destinate doar Consiliului Constitutional si alte referendumuri.

Tehnica referendumului este in concordanta cu principiul democratic asupra caruia

regimul republican instaurat prin Constitutia din 1958 are ascendent:

• Art. 2 alin. 5. - "Principiul (al republicii) este: guvernare a poporului, de catre

popor si pentru popor"

Folosirea referendumurilor la nivel national tempereaza suveranitatea nationala sub

influenta constitutiei, amestecand astfel procesele democratiei directe cu democratia
reprezentativa:

• Art. 3 al. 1. - "Suveranitate nationala apartine poporului, care si-o exercita prin
reprezentantii sai si prin metoda referendumului... "

Cu toate acestea, modul de implementare al referendumurilor si discutiilor existente

in constitutia actuala a Frantei, ca si a mai multor tari, este o metoda de democratie semi-
directa.

2. SCURT ISTORIC AL REFERENDUMURILOR IN FRANTA

Referndumul a fost o parte importanta a gandirii constitutionale in perioada

revolutionara. Proiectul constitutiei Girondine deja continea bazele anularii populare a
actelor parlamentare. Cu toate acestea, conceptul in sine nu a fost inclus in forma finala a
constitutiei.

Referendumul a fost prima data utilizat in Franta in anul 1793 pentru adoptarea
constitutiei Jacobine. Aceasta constitutie, inspirat de scrierile lui Jean Jacques Rousseau,
plănuia de asemenea sa introduca posibilitatea adoptarii legilor care aveau nevoie de
acordul poporului, prin referendum. Constitutia aceasta nu afost aplicata niciodata.

In timpul regimurilor imperiale referendumul a devenit plebiscit, un ajutor in

obținerea puterii de către Napoleon Bonaparte.

In timpul celei de-a treia Republici, plebiscitul a devenit un instrument al

despotismului. Ca rezultat formarea celei de-a patra Republici a ignorat sau marginalizat
utilizarea ipotetica a referendumului pentru chestiuni constituționale.

PAGINA 3
 Generalul Charles de Gaulle a reintrodus utilizarea referendumului începând cu
eliberarea Franței din 1945, dar efectiv implementat doar odată cu revenirea sa la putere in
1958.

In constituția celei de-a cincea Republici, referendumul este cuprins ca si principiu,

ca un mod de exercitare a suveranității (articolul 3) si simultan acoperind trei arii: legislativa
(articolul 11), constituenți (articolul 89) si auto-determinare (articol 53 si 86).

3. REFERENDUMURILE REPUBLICII A CINCEA

Începând cu anul 1958, au avut loc mai multe referendumuri in cadrul celei de-a
cincea Republici. Astfel au fost trei referendumuri pe teme constituționale, respectiv pentru
adoptarea constituției, in 1958, 1969 si 2000.

In 1962 a fost organizat un referendum pentru aprobarea alegerii directe de către

populație, a președintelui celei de-a cincea republici.

De asemenea au fost organizate referendumuri privitoare la coloniile franceze: in

1961 si 1962 privind auto-determinarea Algeriei, iar in 1988 privind auto-determinarea
Noii Caledonii.

Au existat si referendumuri care au avut ca obiect chestiuni administrative ale

provinciilor franceze: in anul 2003 pentru autonomia provinciei insulare Corsica, iar in
2004 privind reorganizarea regiunii Alsacia.

Ca si in celelalte state membre ale Uniunii Europene, s-au organizat si

referendumuri privind diverse teme ce priveau funcționarea Uniunii Europene: acestea au
avut loc in anii 1972, 1992 si 2005. Cel din urma, organizat in 2005 a privit ratificarea
propusei Constituții Europene, reprezentând in fapt un fiasco, deoarece constituția a fost
respinsa prin acest referendum, fapt care a dus la neimplementarea mult doritei constituții
europene. Franța a fost cel de-al doilea stat care a votat asupra constituției, după ce in Spania
s-a votat pentru, fiind prima care a respins adoptarea, fapt care a dus la anularea
referendumurilor in celelalte state.

IV. Referendumul in Portugalia

Având in vedere ca sistemul legislativ al Portugaliei este similar cu cel din Franța, fiind
copiate practic inclusiv codurile si constituția tarii, rolul referendumului in aceasta tara este
similar cu cel din Franța.

Cu toate acestea au fost organizate mult mai puține referendumuri in Portugalia, doar
patru pana in prezent, un al cincilea privind Constituția Europei fiind anulat chiar din cauza
Franței, care după cum am arătat, a spus un nu răspicat acestei constituții, iar pentru
ratificarea documentului era necesar acordul tuturor statelor membre.

PAGINA 4
 Constituția Portugaliei definește referendumul la articolul 115. Referendumul este
inițiat de catre Președintele Portugaliei, la propunerea prezentata de către Consiliul
republicii (parlamentul) sau de catre Guvern. Președintele poate refuza propunerea de
organizare a unui referendum prezentata lui de către Consiliu sau Guvern daca se stabilește
ca aceasta solicitarea este neconstituționala sau ilegala. Referendumurile sunt obligatoriu
de dus la îndeplinire daca exista o prezenta la vot mai mare de 50% din persoanele cu drept
de vot (așa cum era si in Romania pana in anul 2014)4.

Cetățenii Portugaliei au dreptul sa depună la Consiliu inițiative pentru organizarea de

referendumuri.

Referendumul se poate organiza doar pentru „chestiuni importante ce privesc interesul

național, când Consiliul Republicii sau Guvernul trebuie sa decidă aprobarea unei convenții
internaționale sau sa adopte un act legislativ” (paragraful 3). Referendumul nu poate fi
organizat pentru amendarea Constituției, buget, taxe, finanțe si competente ale Consiliului
Republicii, exceptând cazul in care problema supusa votului este obiect al unei convenții
internaționale, cu excepția cazului in care convenția internaționala se refera la pace sau
rectificări ale granițelor.

Au fost organizate patru referendumuri naționale in întreaga istorie a Portugaliei:

- Referendumul constituțional din 1933

- Primul referendum privind avortul din 1998
- Referendumul privind regionalizarea din 1998
- Al doilea referendum privind avortul din 2007.

Referendum constituțional din 1933 nu a fost in acord cu standardele unui sufragiu

democratic, pentru ca, spre exemplu, absentele au fost numărate ca fiind voturi pentru. A
avut ca rezultat instaurarea regimului Estado Novo, un regim dictatorial cu tendințe
fasciste5.

Celelalte trei referendumuri, organizate in contextul unei democrații de stil vest-liberal

au avut o prezenta la vot mai mica de 50%, așa ca nu au fost obligatorii de implementat. Cu
toate acestea, deciziile tuturor celor trei referendumuri au fost onorate.

Al doilea referendum privind avortul din 2007

Un referendum privind avortul a avut loc in Portugalia in data de 11 februarie 2007,

pentru a decide daca avortul pana la zece săptămâni va fi legalizat. Referendumul a
reprezentat îndeplinirea promisiunilor electorale ale partidului de guvernământ Partidul
Socialist si a prim-ministrului Jose Socrates.

Acesta a fost al doilea referendum organizat pentru tema avortului, având in vedere ca
primul organizat in 1998 a avut ca rezultat respingerea modificării legislației, in sensul
păstrării avortului ca si fapta penala, cu excepția cazurilor extraordinare, precum si datorita

4
Constitutia Republicii Portugheze, a saptea revizuire (2005): http://www.parlamento.pt/Paginas/UKFR.aspx
5
Labourdette, Jean François, Histoire du Portugal , Paris, Librairie Arthème Fayard,2000.

PAGINA 5
unor cazuri extrem de mediatizate de femei judecate pentru avort in anii care au urmat
primului referendum.

Practic Portugalia se număra pana la acel moment intre cele doar patru state europene
care interziceau avortul, in principiu datorita statului acestora de state eminamente catolice,
in care biserica catolica are o influenta puternica. In afara de Portugalia, doar Malta, Polonia
si Irlanda mai interziceau avortul.

Rezultatele oficiale ale referendumului au arătat ca 59,4% dintre portughezi sunt de

acord cu propunerea suspusa votului popular, in timp ce 40,76% au respins aceasta
propunere. Dar trebuie precizat ca doar 43,61% din populația cu drept de vot si-a exercitat
opțiunea. Având in vedere absenteismul mai mare de 50%, conform Constituției Portugaliei,
aceste rezultate nu sunt obligatorii din punct de vedere legal si parlamentul poate sa decidă
in mod legal sa nu tina cont de rezultat. Cu toate acestea primul ministru Socrates a
confirmat ca va extinde circumstanțele in care avortul este dezincriminat, in condițiile in
care majoritatea celor care au votat au fost in favoarea acestei extinderi6.

V. Concluzii

Având in vedere cele expuse, as vrea sa subliniez importanta referendumului, ca

instrument de exercitare a democrației directe in cele doua state vestice, care sunt
democrații liberale.

Exista similarități intre rolul referendumului in cele doua state, mai ales datorita
similarităților legale, generate mai ales de adoptarea de către Portugalia a unui sistem
francez. Din punct de vedere istoric, apropierea ca gândire legislativa exista intre cele
doua națiuni deoarece ambele sunt moștenitoare ale dreptului roman, fiind la un
moment dat in istorie parte a Imperiului Roman. De asemenea, dupa cum am aratat o
influenta importanta a avut si cucerirea de catre Franța in timpul războaielor napoliene,
influenta lui Napoleon Bonaparte fiind resimțită in ceea ce privește codul civil si celelalte
coduri comandate de catre acesta.

Rolul referendumului din punct de vedere constituțional s-a schimbat semnificativ

in timp, mai ales datorită, schimbării orientării celor doua state europene catre
democrațiile liberale care sunt astăzi.

Franța a renunțat la plebiscitul care avea conotații negative, mai ales datorita
abuzurilor din perioada imperiului si despotismului ulterior, doar odată cu cea de-a
Cincea Republica referendumul devenind acest instrument al democrației directe care
este astăzi.

In ceea ce privește Portugalia, si aceasta a avut o istorie in care referendumul a fost

folosit ca o arma a despotismului, mai ales in timpul dictaturii lui Salazar, in condițiile
in care regimul nedemocratic al Noului Stat a durat 40 de ani. Dar după revoluția
garoafelor din 1974, tara si-a început orientarea democratica către liberalismul

6
http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/6350651.stm
PAGINA 6
occidental, iar rolul referendumului in exercitarea suveranității populare a devenit o
realitate.

VI. Bibliografie
1. Victor Dan Zlătescu, Drept privat comparat, Oscar Print, București, 1997
2. Cristian Ionescu, Drept constituțional comparat
3. www.wikipedia.com
4. Constituția Republicii Portugheze, a șaptea revizuire (2005)
5. Leontin Jean Constantinescu, Triate de droit compare (tradusa)

PAGINA 7