Balada populară,2020

Baladă populară sau cântecul bătrânesc este o creație epică în versuri, în care
se relatează evenimente mitice, eroice, istorice sau legendare, sub forma unor
întâmplări cu note fantastice, la care participă personaje antitetice, implicate în
conflicte puternice, îmbinând realul cu fabulosul într-un cântec destinat
ascultării. Balada populară se distinge prin cele cinci caractere ale folclorului
literar: anonim, colectiv, tradițional, sincretic și oral.
O operă care ilustrează această specie literară este si ,,..." (titlul textului
fragmentar), culeasă de…care face parte din volumul.
-baladele pot fi, în funcție de conținutul lor, pastorale, istorice, haiduce ști, eroice
(vitejești), legendare, mitologice; temele cele mai frecvente ale baladelor sunt:
dreptatea, relația supuși-stăpâni, haiducia, libertatea, iubirea, familia etc.-în ce
categorie se încadrează textul suport și care este tema acestuia?
În primul rând, acțiunea baladei se caracterizează printr-o ampl ă desf ășurare
epică, este alertă și tensionată, prezentând un fir narativ ce redă un moment
memorabil, dramatic care se finalizează, în general, trist, implicând sacrificial de
sine al eroului, moartea acestuia-prezinți succesiunea faptelor, cu accent pe
elementele ce țin de fantastic (dacă apar) și care dovedesc apropierea dintre
speciile populare balada și basmul. Motivele populare specifice se reg ăsesc în
țesătura epică a baladei, precum motivul animalului credincios, al comuniunii
dintre om și natură, al testamentului, al complotului sau al jertfei; apar și situa ții
convenționale recurente, regăsite și în basme, precum vicleșugul, lupta, victoria.
Cadrul spațial este uneori bine determinat, cu toponime ce plasează ac țiunea
într-un spațiu concret, românesc-când? Unde?, timpul este vag precizat, prin
structuri care conferă ritmicitate discursului narativ. Modurile de expunere se
îmbină pe parcursul derulării evenimentelor, dialogul întrerupând firul narativ și
oferindu-i dramatism, iar descrierile punctând detalii ale cadrului sau ale
personajelor.
În al doilea rând, personajele întruchipează în baladă tr ăsături fizice și morale
opuse, sunt prezente prin antiteză, implicate în conflicte puternice ce au
adeseori o componentă socială: protagonistul baladei are un caracter puternic,
nu evoluează pe parcursul acțiunii, riscându-și adeseori viața pentru înf ăptuirea
dreptății, pentru îndeplinirea unui țel, împlinirea destinului sau restabilirea unui
echilibru; personajele au și însușiri supranaturale (sunt invincibili, au puncte
vulnerabile, înțeleg graiul animalelor și al păsărilor, primesc ajutor din partea
altor personaje (calul, corbul...) cu tendința de hiperbolizare a tr ăs ăturilor-faci
caracterizarea personajelor din textul baladei.
De asemenea, caracterul baladesc al operei este susținut la nivelul
expresivității, limbajul are note arhaice, stilul baladei se caracterizează prin
oralitatea evidentă în text: prin paralelisme sintactice (ex.) și prin formule
stilistice specific ce delimitează secvențe epice și solicit atenția ascult ătorilor
(foaie/frunză verde, frunzuliță mărăcine…) prin interogații retorice (ex.), repeti ții
populare (ex.), interjecții (ex.), cuvinte și construcții populare sau prin forme
pronominale de dativ etic (ex.) ce redau implicarea afectiv ă a naratorului;
versificația baladei este în legătură cu sincretismul acestei creații-versurile cu
măsură scurtă, rima predominant împerecheată sau monorima și ritmul trohaic
facilitează transpunerea pe muzică a operei.
În concluzie, caracterul epic, personajele specifice și întâmplarea deosebit ă
surprinsă din trecut dovedesc faptul că opera…este o baladă popular ă.
Balada populară, Ștefan Vodă
Baladă populară sau cântecul bătrânesc este o creație epică în versuri, în care
se relatează evenimente mitice, eroice, istorice sau legendare, sub forma unor
întâmplări cu note fantastice, la care participă personaje antitetice, implicate în
conflicte puternice, îmbinând realul cu fabulosul într-un cântec destinat
ascultării. Balada populară se distinge prin cele cinci caractere ale folclorului
literar: anonim, colectiv, tradițional, sincretic și oral.
O operă care ilustrează această specie literară este si ,,Ștefan Vodă", culeas ă de
Gh. Dem. Teodorescu și este o baladă haiducească, iar tema o constituie
dragostea dintre frați, dar și comuniunea omului cu natura.
În primul rând, acțiunea baladei se caracterizează printr-o ampl ă desf ășurare
epică, este alertă și tensionată, prezentând un fir narativ ce redă un moment
memorabil. Autorul anonim narează câteva aspecte importante din viata unui
domn,,Ștefan-vodă” atribuindu-i o serie de însușiri negative, om primitor pentru
oaspeții săi, cărora le aduce bunătăți deosebite la masa împărătească, dar
răzbunător. Prima parte se deschide prin versul ,,în oraș,în București,astfel este
localizată masa domnească. Aceste versuri conțin expozițiunea. Este prezentat
cadrul,,casele mari,domnești” și participanții: ,,boieri mari...sfetnicii”, apoi sunt
prezentate mâncărurile și băuturile alese cu care se desfătau. Intriga îl prezint ă
pe domn mulțumit de prezența oaspeților săi, cărora le propune o,,vânătoare”,
indicându-le locul,,la fagul Miului...din codrii Cobiului”. Desf ășurarea ac țiunii
prezintă ironia din cuvintele domnului, care-și exprimă dorința de a vedea armele
haiducului Miu, iar rostul vânătorii este uciderea lui, care-i ,,bate poterile și-i
scurtează zilele”. Haiducul îi este dușman și-l vrea omorât.În continuare, este
prezentat un alt personaj: Calea,,surioara Miului”,a haiducului,fata era slujnic ă la
palatul domnesc și ca-n basme este folosită hiperbola, pentru că fata, auzind
planul domnului, străbate distanțe impresionante,pentru a-l atenționa pe fratele
său. Cei doi frați comunicau printr-un sunet cunoscut numai de ei. Dialogul celor
doi frați exprimă sentimentele de apropiere dintre cei doi, glumele lui Miu și
răspunsul de avertizare al fetei: viața lui este în pericol,domnul îl vrea
,,spânzurat. unde-o fi fagul mai înalt”. Faptele reale: masa împ ăr ăteasc ă, planul
de ucidere a haiducului, dialogul celor doi frați, se împletesc cu cele fabuloase:
fuga fetei pe distanțe mari,greu de străbătut pentru un om. Un motiv exprimat
este cel referitor la legătura omului cu natura, codrul apare în postura de frate și
apărător al haiducului, părtaș la bucuriile și la necazurile lui, îl ascunde, îi ofer ă
fetei o frunză, instrument muzical de atenționare.
Cadrul spațial este uneori bine determinat, cu toponime ce plasează ac țiunea
într-un spațiu concret, românesc, (,,În oraș, în București/ La casele mari,
domnești,/În curte la Ștefan Vodă’’, iar timpul este vag precizat, prin structuri
care conferă ritmicitate discursului narativ ,,mâine-zori. Modurile de expunere se
îmbină pe parcursul derulării evenimentelor, dialogul întrerupând firul narativ și
oferindu-i dramatism, iar descrierile punctând detalii ale cadrului sau ale
personajelor.
În al doilea rând, personajele întruchipează în baladă tr ăsături fizice și morale
opuse, sunt prezente prin antiteză, implicate în conflicte puternice ce au
adeseori o componentă socială: Ștefan-vodă, prin monologul lui își arat ă
cruzimea sufletului de a lua viața celui ce i se împotrivește, ce lupt ă pentru
adevăr și pentru dreptate, iar dialogul celor doi frați arat ă iubirea, fata este
îngrijorată, îi destăinuie planul criminal al domnului, iar Miu-haiducul este un om
cu sufletul deschis, râde de apariția surorii, întrebând-o de ce are nevoie,
glumind de venirea ei ,,ți-o fi sosit vremea de căsătorit?”,este felul de a o
proteja, de a-și ascunde îngrijorarea.
De asemenea, caracterul baladesc al operei este susținut la nivelul expresivit ății
prin folosirea exprimării caracteristice comunicării orale. Astfel, interogațiile:,,ei
la masă ce mănâncă?’’, ,,Din pahare ce-mi înghit?”; vocativele:,,boieri’’, ,,surioara
mea”; enumerația:,,cu suliți și cu pistoale”; epitetele sunt simple sau duble:
,,lucesc frumos’’, ,,vinul alb și rumenit” , ,,mari, domnești’’; hiperbola:,, și din fug ă
potrivea câte-un deal, câte-o vâlcea”; diminutivele:,,surioara”, ,,foicica’’,
metafora sugestivă: ,,stâlpii Țarigradului”.
Remarcăm, de asemenea că limbajul artistic conferă o muzicalitate deosebit ă
baladei populare. Același efect îl accentuează și elementele de versifica ție:
măsura de 7-8 silabe, rima este împerecheată, dar se îmbină cu monorima, iar
ritmul este trohaic.
În concluzie, caracterul epic, personajele specifice și întâmplarea deosebit ă
surprinsă din trecut dovedesc faptul că opera ,,Ștefan Vodă’’ este o balad ă
populară.
Balada populară, Pintea Viteazul
Baladă populară sau cântecul bătrânesc este o creație epică în versuri, în care
se relatează evenimente mitice, eroice, istorice sau legendare, sub forma unor
întâmplări cu note fantastice, la care participă personaje antitetice, implicate în
conflicte puternice, îmbinând realul cu fabulosul într-un cântec destinat
ascultării. Balada populară se distinge prin cele cinci caractere ale folclorului
literar: anonim, colectiv, tradițional, sincretic și oral.
O operă care ilustrează această specie literară este si ,,Pintea Viteazul", fiind o
baladă de vitejie, iar tema o constituie dreptatea pe care dore ște s ă o
săvârșească Pintea.
În primul rând, acțiunea baladei se caracterizează printr-o ampl ă desf ășurare
epică, este alertă și tensionată, prezentând un fir narativ ce redă un moment
memorabil din viața lui Pintea. Acesta este dispus să țină calea strâmtorilor și să
oprească negustorii pentru a-I scăpa de galbeni. Această veste a fost auzit ă în
multe țări, întrucât oștile își propun să-l prindă. Dă dovadă de curaj în lupta cu
dușmanii și nu este rănit, deoarece este vrăjit de mama lui. Motivele populare
specifice se regăsesc în țesătura epică a baladei, precum motivul voinicului, al
luptei și al victorii. Cadrul spațial este vag precizat, ,,din țară-n țar ă’’, iar timpul
nu este precizat ,,când a fost mic’’. Modurile de expunere se îmbin ă pe parcursul
derulării evenimentelor, narațiunea și descrierile punctând detalii ale
personajelui ,,un viteaz nebiruit’’, ,,inimă milos’’.
În al doilea rând, personajele întruchipează în baladă tr ăsături fizice și morale
opuse, sunt prezente prin antiteză, implicate în conflicte puternice ce au
adeseori o componentă socială: Pintea este protagonistul baladei și are un
caracter puternic, nu evoluează pe parcursul acțiunii, riscându-și adeseori via ța
pentru înfăptuirea dreptății și pentru îndeplinirea unui țel, aflându-se în antitez ă
cu dușmanii, care întruchipează oamenii meschini, superficiali, dornici de a-l
elimina pe curajosul Pintea.
De asemenea, caracterul baladesc al operei este susținut la nivelul
expresivității, limbajul are note arhaice, stilul baladei se caracterizează prin
oralitatea evidentă în text: prin paralelisme sintactice (,,Și…Și…Și’’) și prin
formula stilistică specifică ce delimitează secvențe epice și solicit atenția
ascultătorilor (,,foaie verde lemn dubit’’) prin interogații retorice (la s ărmani d-
ajutorare?), repetiții (,,oaste mare’’), cuvinte și construcții populare ,,g ălbiori’’,
,,vătăma’’ sau prin forma pronominală de dativ etic (,,mi-l cheamă’’) ce redau
implicarea afectivă a naratorului; versificația baladei este în legătur ă cu
sincretismul acestei creații-versurile cu măsură scurtă, șapte-opt silabe, rima
este predominant împerecheată și ritmul este trohaic, care facilitează
transpunerea pe muzică a operei.
În concluzie, caracterul epic, personajele specifice și întâmplarea deosebit ă
surprinsă din trecut dovedesc faptul că opera ,,Pintea Viteazul’’ este o balad ă
populară.