Tragedia

Numele speciei provine de la grecescul tragodia" (cantecul tapului") si se explica prin relatia cu
serbarile dionisiace, moment de frenezie colectiva ritualica, exteriorizata in cantece si dansuri.
Cantaretii se travesteau in tapi, purtand masti pentru a-i sugera pe insotitorii traditionali ai zeului -
satyrii, fapturi mitologice cu trup de om si picioare si barba de tap. Aristotel definea, tragedia ca
imitatie a unei actiuni alese si intregi, de o oarecare intindere, in grai ornat cu tot soiul de podoabe,
deosebit ca forma, potrivit diferitelor parti ale tragediei, imitatie facuta de personaje in actiune, iar
nu printr-o povestire si care, starnind mila si frica, savarsesc purificarea (catharsiS) specifica unor
asemenea emotii".Tragedia renascentista muta conflictul in sufletul omului, ca ciocnire intre vointa si
pasiunile lui, intre impuls, aspiratie si constiinta propriilor limite, dar persista si conflictele sociale,
confruntarile interumane sau cu o lume nedreapta, macinata de egoism, sete de putere si bogatie. Se
retin tragediile shakespeariene: Regele Lear, Macbeth, Othello, Hamlet, Romeo si Julieta.

Tragedia clasica franceza continua sa respecte legea celor trei unitati (de loc, de timp si de actiunE),
conflictul fiind dat de confruntarea ratiunii cu sentimentul, a datoriei fata de cetate cu pasiunea, cu
iubirea interzisa (piesele lui P. Corneille si J. RacinE). in secolul XX, tragedia este revalorificata, dar isi
pierde o parte din trasaturile initiale ale speciei, preluandu-se, mai ales, perspectiva mitica antica si
cea poetico-ritualica sau religioasa printr-o resurectie a categoriei tragicului.

Comedia

aparut in Antichitate, avandu-si originea in comosul" popular, cantec de sarbatoare in procesiunile

dionisiace, la care participantii schimbau glume si replici cu caracter satiric. Dintre autorii antici,
Aristofan (Broastele, PasarilE), Plaut si Terentiu au ramas celebri pentru dezvoltarea speciei.

Comedia cultiva varietatea, neprevazutul, incurcaturile de situatii, personajele se supun nu

destinului, ci hazardului. in locul nostalgiei trecutului (din tragediE), apar bucuria, exaltarea
prezentului, stilul este oral, cu expresii familiare, obisnuite, pentru ca si personajele sunt oameni
obisnuiti, tipizati, construiti pe baza unor dominante caracterologice, uneori ingrosate, caricaturizate.
Comedia subliniaza limitele conditiei umane (fizice, morale, spiritualE), pe care le accepta si le
trateaza cu umor.

Etape in evolutia comediei:

- comedia antica;

- comedia Renasterii (Machiavelli, AriostO);

- commedia dell arte (care se dezvolta din textul popular italiaN), in secolele XVI-XVII, continuata de
scriitorul modern Luigi Pirandello;

- comedia clasica franceza: de caracter (Moliere, Avarul, Tartuffe, Burghezul gentiloM), de intriga
(Beaumarchais, Barbierul din Sevilla, Nunta lui FigarO);

- comedia engleza, amestec de farsa si parodie, de ironie si reflectie filosofica la W. Shakespeare

(Visul unei nopti de vara, Cum va place, imblanzirea scorpiei, A douasprezecea noaptE). in perioada
moderna, Oscar Wilde si George Bernard Shaw accentueaza latura ironica a viziunii auctoriale. in
cultura romana, specia este reprezentata de Vasile Alecsandri prin ciclul Chiritelor, I.L. Caragiale,
Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, V.I. Popa, Tudor Musatescu, Aurel Baranga, Teodor Mazilu, Ion
Baiesu.

Drama - specia cea mai raspandita a genului dramatic, in versuri sau in proza, drama are un continut
grav, profund, cu elemente tragice uneori, si reflecta aspecte variate, . sociale, istorice, mitice,
psihologice, morale.

Fiind in relatie directa cu lumea reala, cu societatea, drama este supusa conventiilor, personajele
sunt individualizate, chiar tipice, limbajul solemn alterneaza cu registrul familiar, ilustrand diferite
straturi sociale si tipuri umane.

Specia implica actiune, intamplari, fapte sustinute printr-un conflict important, prin care se
contureaza personalitatile eroilor. Initial, termenul desemna orice actiune desfasurata pe scena, de
aceea notiunea se dilata enorm, dizolvandu-se in masa tuturor productiilor si reprezentatiilor
teatrale" (Adrian Marino, Dictionar de idei literarE), iar conceptul se dezvolta dificil, tardiv, pentru ca
Aristotel si comentatorii sai identificau doar tragedia si comedia.