Frumusetea

Frumosul reprezintă acea valoare estetică fundamentală, căreia îi subsumăm

tot ceea ce e reuşit în artă. Această categorie estetică reprezintă obiectul esteticii,
fiind o valoare către care tinde omul, atât în crearea unei opere de artă, dar şi în
definirea sa, ca persoană. Ca valoare estetică, frumosul e valoare a obiectului ca
obiect, existând independent de realitate. Acesta nu este obiect general, ci doar se
află în fiecare obiect particular. Aşadar, valoarea estetică nu se poate anticipa, ci
trebuie realizată prin actul intuirii, fiind strâns legată de cazul individual. Frumosul
este dat în forma plăcerii, care depinde de structura obiectului.

Conceptul de Frumos este asociat fie vreunui lucru pe care îl considerăm

prezentabil , fie vreunei stări frumoase. Despre Frumos, însă, nu putem spune decât
faptul că place (fără a înţelege de ce) şi că se împlineşte fără vreo relaţie de scop sau
vreo utilitate. Frumosul deschide, prin forma sa oarecum ludică, orizontul ontologic,
fiind o punte între ideal şi real. Vorbind despre forma ludică a frumosului, Gadamer
aminteşte în a sa operă, Actualitatea frumosului, despre joc ca despre un spaţiu pe
care orice operă îl lasă pentru ca participantul să îl poate umple. Gadamer identifică
acest joc al inteligenţei şi al imaginaţiei în ceea ce numeşte Kant judecată de gust .

Putem spune că Frumosul e ceea ce place, însă nu putem argumenta despre ce

fel de plăcere este vorba, mai exact. Ne putem hazarda în presupoziţii cum că e vorba
de o plăcere senzorială sau că e vorba de o plăcere intelectuală. Un lucru
,totuşi,rămâne sigur: plăcerea este dezinteresată. Frumosul există nu numai în artă şi
prin artă, ci şi dincolo de aceasta: în societate, în natură, chiar şi în comportamentul
uman. Frumuseţea este cel mai înalt grad de desăvârşire care poate fi atins de om. Nu
se poate preciza cu exactitate, însă , ce este frumosul, deoarece frumosul, ca şi
valoare estetică, este supus schimbării semnificaţiilor .Aşa cum afirma Hofmann, ”nu
există o regulă obiectivă a gustului ,pe baza căreia să putem determina ce este
frumos”. Frumosul, ca şi valoare estetică, este, după părerea lui Al. Dima, ceva pentru
cineva.

Dar nu putem concepe Frumosul fără Urât, deoarece frumuseţea şi urâtul sunt
concepte care se implică unul pe celălalt. Deşi urâtul este pus în opoziţie cu frumosul,
nu am şti ce este frumosul dacă nu l-am raporta la urât. Chiar dacă estetica foloseşte
frumosul şi urât ca termeni ce se aplică diferitelor reprezentări, acestea se aplică doar
în cazul civilizaţiei Occidentului. În cazul unor populaţii primitive, de exemplu,
imaginea unei persoane în a cărei piele sunt introduse mii de ace poate părea
frumoasă, însă nu va părea astfel şi în cazul unui occidental. Aşa cum afirmă şi U. Eco,
Frumosul şi Urâtul ţin de perioade diferite şi de culturi diferite, dar şi în funcţie de
perioada istorică.

Pana in Secolul lui Pericle, secolul V i.Hr., cand Atena cunoscand o mare
dezvoltare devine centrul cultural, politic si economic al intregii Grecii, nu a existat o
definire clara a frumusetii. Inainte ca pictura si sculptura sa se dezvolte masiv,
frumusetea era atribuita altor virtuti precum: adevarul, loialitatea, armonia. Insa,
atunci cand artistii au inceput sa picteze sau sa scrie, au inceput sa contureze unele
caracteristici pe care, daca un om, sau un obiect le avea, atunci merita sa fie numit
"frumos".

Filosofii greci au fost printre primii oameni care s-au intrebat ce anume il face
pe un om frumos. Platon, care vedea frumusetea ca rezultat al simetriei si armoniei, a
creat "proportiile de aur" in care, printre altele, latimea chipului ideal era considerata
ca reprezentand doua treimi din lungimea acestuia, iar fata trebuia sa fie perfect
simetrica. Acum, dupa mai bine de 2000 de ani, oamenii de stiinta au testat teoria
filosofului si au concluzionat ca acesta avea dreptate: suntem atrasi de simetrie.

De-a lungul istoriei, conceptul de frumusete a reliefat societatea, modul in care

ea gandea si actiona. Intotdeauna a existat o interdependenta intre felul in care era
vazuta frumusetea si idealurile culturale ale societatii.

Acum insa, oamenii de stiinta din Hong Kong spun ca barbatii catalogheaza
frumusetea in functie de indicele volum-inaltime. Indicele se calculeaza prin
impartirea volumului corpului la patratul inaltimii (distanta de la barbie la calcaie) si
se presupune ca el nu indica doar gradul de atractivitate al sexului feminin, ci si starea
de sanatate si fertilitatea.

Frumusețea este un termen abstract, ale cărui aspecte sunt legate de gusturile
omului. Ca orice apreciere emoțională, stabilirea frumosului este de natură
subiectivă.