Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
În anul 1878, se semnează Ștefan T. I. Cotigescu, însă în
actele oficiale și în documentele de arhivă , precum și în alte
două lucră ri ale sale, este înregistrat drept Stan Tuțescu, un
derivat al numelui să u de botez și al tată lui să u. În aceste
condiții, în întocmirea acestui studiu îi vom pă stra numele
atestat de documentele eposcii sale: STAN TUȚ ESCU.
2
Autobiografia lui Stan Tuțescu, fost primar al comunei
Catanele Dolj, Tipografia Gheorghiu, Piatra-Neamț, 1907, p.
13.
3
În această perioadă , două ocupații, cu ramurile lor, puteau fi
obținute de fii ță ranilor plugari: aceea de continuatori ai
muncii pă mântului, cum se întâmpla de cele mai multe ori,
dar și opțiunea de a învă ța carte, puține erau cazurile, și a
deveni notar, învă ță tor sau preot.
Băilești, pe lângă notarul Camen Becherescu.
Paralel, intră și la școala din aceiași localitate,
unde învață tainele psaltichiei de strană de la
profesorul Marin Georgescu. La Băilești a stat
câteva luni din cauza unei boli, fapt pentru care în
luna mai 1866 se reîntoarce acasă.
După ce se însănătoșește, Stan Tuțescu
pleacă la Subprefectura din Segarcea pentru a se
desprinde bine într-ale scrisului, fapt pentru care,
în 1867, este numit „scriitor” la primăria din satul
Catanele4.
Ivindu-se posibilitatea de a fi numit
învățător, Stan Tuțescu urmează un curs la școala
de la Mânăstirea Obedeanu din Craiova, iar în anul
1868 este numit învățător suplinitor, iar peste
câteva luni, definitiv, fiind scutit și de serviciul
militar. În calitate de învățător, s-a dedicat cu zel
carierei sale de la catedră, funcționând 13 ani,
mai întâi la Catanele, iar 2 ani la Siliștea Crucii 5.
La 1 octombrie 1879, se reîntoarce în satul
Catanele, unde renovează școala și o redeschide.
4
Autobiografia . . ., p. 19.
5
În primă vara anului 1877, „s-au desființat mai multe
școaale care aveau localuri rele . . . și cea din Catanele”, în
consecință , începând cu 1 septembrie 1877 este numit
învăță tor la școala primară din satul Siliștea Crucii. Cf.
Autobiografia . . ., pp. 23-24 și Dr. Nestor VORNICESCU,
Arhiepiscop și Mitropolit, „Dască lul Ș tefan Cotigescu din
Catanele - Dolj, cronicar al Ră zboiului pentru Independență ”,
în volumul Desăvârșirea unității noastre naționale –
fundament al unității Bisericii străbune, Ed. Mitropoliei
Olteniei, Craiova, 1988, p. 346 (nota 6).
Aici ocupă, din nou, postul de învățător până în
1883, adică 15 ani.
La 1 septembrie 1883, Stan Tuțescu
demisionează și este numit notar al comunei
Catanele, din lipsa altei persoane competente, iar
datorită bunătății sale prețuită de săteni, este ales
primar la 1 decembrie 1898, funcție pe care o
ocupă 14 ani fără nicio întrerupere.
În perioada când era primar, în jurul anului
1885, murind cântărețul bisericesc D. Preda, și,
datorită cunoștințelor sale de psaltichie, preotul G.
Florescu, în încadrează în postul de cântăreț II la
Parohia „Sf. Nicolae” din Catanele6. De asemenea,
de numele lui Stan Tuțescu se leagă, pe lângă
reconstruirea localului școlii, dar și construirea
localului primăriei și renovarea bisericii din sat, pe
care însă, n-a mai apucat s-o mai vadă sfințită. El
a pus bazele și Băncii Populare „Sf. Paraschiva”,
inaugurată la 1 octombrie 1904.
Datorită meritelor sale recunoscute în toată
Plasa Balta, cu ocazia jubileului de 25 de ani de
domnie a Regelui Carol I, Stan Tuțescu a fost
invitat și felicitat de însuși regele. De asemenea,
în anul 1901, de a fost decorat cu medalia de
argint „Clasa a II-a, la recomandarea prefectului
N. P. Guran7.
6
Este numit cântă reț bisericesc II prin ordinul Episcopiei
Râmnicului – Noului Severin, nr. 993 din 19 iulie 1885. Pe
postul de cântă reț I era încadrat Ș tefan Ghinea.
7
Autobiografia . . ., pp. 25-31.
Din punct de vedere civil, Stan Tuțescu s-a
căsătorit, la 26 noiembrie 1872, cu Luța Pătru
Cocora din același sat. În anul 1873 i se naște
primul copil, un băiat, care a murit de mic, apoi
două fete, care au murit prin 1875, tot foarte mici.
La scurt timp, i se naște un băiat, Ioan, dar care îi
va muri la vârsta de 4 ani. În 1880 i se naște un
alt băiat, Stănică8, în 1883 o fată Maria, în 1884
pe Costică, în 1888 pe Cristina, în 1891 pe Aneta,
iar în 1895 pe Petrică9.
Opera lui Stan Tuțescu este una
8
Ș tefan St. Tuțescu a fost învă ţă tor la Balota şi apoi în
Catane, Dolj, unde a fost şi primar (1904). A înfiinţat
Biblioteca folcloristică şi Biblioteca literară, împreună cu P.
Danilescu din Panaghia. Tot cu el a alcă tuit Monografia
istroică, economică, culturală și socială a satului Catanele din
districul Doljiu, lupă monografia întocmită de tată l să u, şi a
editat cea dintâi revistă olteană de folclor Ghiluşul. A
colaborat la Ion Creangă, Șezătoarea, Ramuri, Arhivele
Olteniei, Oltenia, Monografia judeţului Dolj, Suflet oltenesc,
Buciumul, Floarea darurilor, Foaie pentru săteni, Izvoraşul,
Noua revistă română, Ovidiu, Viaţa literară, Vorbe bune,
Convorbiri literare. În ceea ce privește opera sa, amintim:
Din trecut (1901); Dăfii. Din Boureni până-n Catane. Snoave
şi poveşti (Craiova, 1904); Teatru sătesc (1905); Să fim
miloşi. Poezii, istorioare şi maxime morale (1907); O parte
din sfinţii poporului (Craiova, 1908); Colinde din popor
(Craiova, 1909); Din văi şi din vâlcele (1911); Colinde
(Craiova, 1911); Frământături de limbă. Păcălituri (Craiova,
1913); Folcloriştii noştri (Craiova, 1923). Unele din culegerile
sale de folclor au fost publicate postum de colaboratorul să u
N.I. Dumitraşcu: Din văgăuni, Din vremi apuse, Descântece
româneşti, Folclor ţigănesc, Povestea războiului din 1877-
1878, Povestea Războiului cel Mare (1916-1918) etc.
9
Autobiografia . . ., pp. 33-42.
considerabilă pentru epoca sa, dar mai ales
pentru activitatea sa de învățător rural. Astfel,
acesta are trei lucrări considerabile, dintre care
amintim este o cronică a Războiului de
Independență, o semnare mai lungă, dar foarte
importantă, intitulată Narațiune despre urmarea
Resbelului Ruso-Româno-Turc din anul 1877,
consemnată în primăvara anului 1878 pe 11
pagini mari ale unei Evanghelii de la biserica din
satul Siliștea-Crucii, unde funcționa atunci ca
învățător. Această istorisire a mai fost publicată
de autor, dar în variante mai scurte, atât în
Autobiografia sa, cât și în revista romanațeană
Vorbe Bune.
A doua lucrare este intitulată Monografia
comunei rurale Catanele, plasa Balta, județul Dolj
(1904), servindu-i probabil ca lucrare de
definitivat în învățământ, monografie îmbogățită
și prelucrată ulterior de fiul său (tipărită la Craiova
în 1908). A treia lucrare este Autobiografia sa,
unde și-a notat cu lux de amănunte cele mai
importante evenimente ale vieții sale, lăsată în
manuscris și publicată ulterior de fiul său (tipărită
la Piatra-Neamț în 1907).
În capitolele următoare, vom încerca să
prezentăm cele trei opere în parte, atât din punct
de vedere critic, dar și oferind cititorilor fragmente
sau chiar unele opere în întregime.
NARAȚIUNE DESPRE URMAREA
RESBELULUI RUSO-ROMÂNO-TURC DIN
ANUL 187710
O Poesie Turciei
11
12