Sunteți pe pagina 1din 15

Sursa A: Copil bătut şi umilit în clasă, de faţa cu învăţătoarea, de un coleg,

în Bucureşti
Un elev de clasa a V-a a fost bătut şi umilit în clasă, de un coleg, chiar de faţă cu o
învăţătoare, la o şcoală din Bucureşti. Copilul în vârstă de 11 ani ar fi fost lovit cu pumnul în
faţă, moment în care a leşinat, în ciuda faptului că în clasă se afla şi învăţătoarea, care încerca
să îi despartă pe cei doi. Totul s-a întâmplat de 5 decembrie 2019, la şcoala numărul 181 din
Bucureşti, iar scandalul a fost surprins de camerele de supraveghere.

Imaginile au fost publicate abia după ce părinţii copilului bătut au cerut în instanţă ca
acestea să le fie puse la dispoziţie de directorul şcolii, care a refuzat să facă acest lucru de
bunăvoie. Pe imagini se poate observa cum băiatul stă în banca lui, iar la un moment dat, un
coleg, vizibil mai bine dezvoltat, se urcă pe el şi începe să îl lovească. Elevul mai mic
ripostează de mai multe ori, iar cearta dintre cei doi este auzită şi de învăţătoare. Aceasta
intervine, însă cei doi continuă să se lovească până la momentul în care elevul mai mare îl
loveşte pe colegul său cu pumnul în faţă. În urma loviturii, copilul a leşinat, iar întreaga faţă i
s-a umplut de sânge.

De Alin Tarnovschi. Publicat pe 15.01.2020 la 12:06 Actualizat pe 15.01.2020 la 12:06

https://observatornews.ro/eveniment/copil-batut-coleg-scoala-bucuresti-336705.html

Sursa B: Copil bătut şi umilit în clasă, de faţa cu învăţătoarea, de un coleg,


în Bucureşti
Un elev de clasa a V-a a fost bătut şi umilit în clasă, de un coleg, chiar de faţă cu o
învăţătoare, la o şcoală din Bucureşti.

Copilul în vârstă de 11 ani ar fi fost lovit cu pumnul în faţă, moment în care a leşinat,
în ciuda faptului că în clasă se afla şi învăţătoarea, care încerca să îi despartă pe cei doi.Totul
s-a întâmplat de 5 decembrie 2019, la şcoala numărul 181 din Bucureşti, iar scandalul a fost
surprins de camerele de supraveghere.

Imaginile au fost publicate abia după ce părinţii copilului bătut au cerut în instanţă ca
acestea să le fie puse la dispoziţie de directorul şcolii, care a refuzat să facă acest lucru de
bunăvoie.

Pe imagini se poate observa cum băiatul stă în banca lui, iar la un moment dat, un
coleg, vizibil mai bine dezvoltat, se urcă pe el şi începe să îl lovească. Elevul mai mic
ripostează de mai multe ori, iar cearta dintre cei doi este auzită şi de învăţătoare. Aceasta
intervine, însă cei doi continuă să se lovească până la momentul în care elevul mai mare îl
loveşte pe colegul său cu pumnul în faţă. În urma loviturii, copilul a leşinat, iar întreaga faţă i
s-a umplut de sânge.

http://tvfoltenia.ro/copil-batut-si-umilit-in-clasa-de-fata-cu-invatatoarea-de-un-coleg-in-bucuresti/

1
Sursa C: Școală din București, dată în judecată de părinții unui elev băgat
în spital de un coleg. Conducerea a încercat să mușamalizeze cazul
Părinții unui elev de clasa a V-a de la Școala Nr. 181 din București au dat în judecată
școală după ce copilul lor a fost bătut de un coleg și a ajuns la spital, iar conducerea unității a
încercat să mușamalizeze cazul, informează Hotnews. Copilul a fost bătut chiar în fața unei
profesoare, care nu a intervenit. Mai mult, pentru că elevul nu a mai vrut să vină la școală, de
frică și rușine, i s-a scăzut atât de mult nota la purtare, încât acum nu se mai poate transfera
nicăieri.

Familia elevului bătut de față cu profesoara cere daune de 15.000 de euro, arată sursa
citată, potrivit căreia Inspectoratul Municipiului București a aflat de acest caz abia după o
lună. Elevul agresat este în Școala Nr. 181 din primul semestru al anului 2019-2020. A venit
prin transfer de la Școala nr. 80, atunci când familia s-a mutat în apropierea Școlii Nr.181.
Conflictul cu elevul agresor a început după ce acesta îi brusca pe ceilalți elevi și nimeni nu-i
zicea nimic.

Pe 5 decembrie 2019, cei doi elevi au intrat din nou in conflict, moment în care s-a
ajuns la bătaie chiar sub ochii profesoarei de istorie în sala de clasă. Directorul nu a anunțat
nici părinții, nici inspectorii După incident elevul proaspăt transferat de la Școala nr. 80 s-a
ales cu nasul spart și a ajuns la spital pentru îngrijiri. Directorul școlii nu a anunțat nici
părinții, nici inspectorii. Cazul a fost aproape mușamalizat. Părinții însă nu s-au lăsat
intimidați și au apelat la un avocat. „După momentul acesta, părinții au fost nevoiți să-și
opereze copilul, sub anestezie generală, la 11 ani. S-au adresat instituției de învățământ. Ei nu
au vrut, de aceea am fost nevoiți să mergem cu o acțiune în instanță să conservăm aceste
probe pentru că în 30 de zile s-ar fi șters”, a spus avocatul Adrian Cuculis.

„Acțiunea va viza inclusiv atragerea răspunderii școlii, pentru că o să vedeți


înregistrarea – e reacția incredibilă a învățătoarei, care nu face nimic, și nici a gardianului,
care sunt angajați ai școlii – și familia respectivului băiat agresor. DGASPC ar trebui să
deschidă o anchetă să vadă dacă nu cumva se impută cumva părinților pentru că l-au crescut
necorespunzător și să ia măsurile care se impun. Daunele pe care le solicităm sunt 15.000 de
euro, morale și materiale”, explică avocatul.

I-au scăzut nota la purtare pentru că nu mai venea de frică la școală

Problema, mai spune avocatul, e cu atât mai gravă cu cât copilul agresat nu a mai vrut
să meargă la școală, după ce a fost bătut, iar dascălii i-au scăzut atât de mult nota la purtare
încât el nu mai poate fi transferat la altă unitate de învățământ.

„Victima, din frica de a nu mai merge la școală, tocmai pentru a nu da ochii cu colegii
după întâmplarea asta și de rușine, vrând să se transfere, i-a fost scăzută nota la purtare atât de
mult încât nu îl mai acceptă la altă școală”, a mai spus Cuculis. Potrivit certificatului medico-
legal, copilul a suferit un traumatism de priamidă nazală cu fractura oaselor nazale. Părintele
copilului de la Școala 181 din Sectorul 1 care a fost agresat pe 5 decembrie spune că cei doi
copii erau în conflict încă de la începutul anului școlar. Directorul nu a vrut să-i arate

2
imaginile de pe camerele de luat vederi, motiv pentru care a mers în instanță și astfel le-a
obținut.

Au obținut imaginile video prin hotărâre judecătorească

”Dacă știam ce se întâmplă nu-l mai transferam la începutul anul școlar. Dar ne-am
mutat cu locuința și am zis să fie mai aproape de casă. Așa că l-am transferat de la Școala 80.
Nu știu ce s-a întâmplat și cum s-a ajuns în situația asta.

Noi am făcut ce ne-a spus avocatul și așa am obținut imaginile de pe camerele video,
pentru că școala nu a vrut să ni le dea. Iar pe copil încerc să-l mut de acolo. Încă n-am reușit
să-l mut, pentru că i-au scăzut nota la purtare la 8 în urma conflictului. Am sunat la 6 școli și
nu-l primește, mai încerc. Am trecut prin momente foarte grele în astea două luni de zile. El s-
a schimbat, e mult mai nervos. Merge și la psihologul de la școală și la alt psiholog plătit de
noi”, a spus Mircea Roșoi, tatăl copilului.

Inspectoratul a aflat după o lună de incident

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a aflat despre caz abia anul acesta, pe
15 ianuarie, la o lună de când a avut loc incidentul. ”Noi nu am fost anunțați de către
conducerea școlii despre acest conflict. Este clar că directorul nu a gestionat cum trebuie
cazul, trebuia să ne sune într-o oră după incident, asta este regula. Astăzi trimitem doi
inspectori care să facă anchetă despre acest caz. Este clar că școala românească nu
gestionează astfel de cazuri pentru că profesorii nu sunt pregătiți și nu știu cum să reacționeze
la cazurile de bullying”, a declarat Maria Manea, inspector general adjunct la ISMB.

De Cristian Anton, Joi, 16 ianuarie 2020, 20:19

https://www.libertatea.ro/stiri/scoala-din-bucuresti-data-in-judecata-de-parintii-unui-elev-bagat-in-
spital-de-un-coleg-conducerea-a-incercat-sa-musamalizeze-cazul-2858296

1 Care este problema în ansamblul ei? Despre ce e vorba în caz?

Aici aveam de-a face cu un caz clasic de bullying. Conform imaginilor preluate de pe
camerele de filmat, dar și conform mărturiilor victimei un adolescent de sex masculin din
Școala Nr. 181 din Municipiul București își agreseasă fizic un coleg de clasă care se află
vizibil într-un dezechilibru de potență față de acesta. Totul are loc la ora de istorie, iar
profesoru observă cazul, încearcă să intervină, dar nu soluționează problema. După incident
elevul proaspăt transferat de la Școala nr. 80 s-a ales cu nasul spart și a ajuns la spital pentru
îngrijiri medicale şi, de frică, nu s-a mai dus la şcoală. Directorul școlii nu a anunțat nici
părinții, nici inspectorii. Cazul a fost aproape mușamalizat. Părinții însă nu s-au lăsat
intimidați și au apelat la un avocat.

2. Care sunt factorii implicați în problemă?

3
Factorii implicați în această problemă sunt: „factori psihologici”, „factori de familie”
și „factori de școală”. Primul factor include patru sub-factori de tulburare psihiatrică, mândrie
și aroganță, gelozie și voință și opinii impunătoare celorlalți. Al doilea factor include patru
sub-factori de violență în familie, parenting greșit, comportament de intimidare a fraților și
angajarea părinților. Al treilea factor include patru sub-factori care nu sunt atenți la
comportamentele necorespunzătoare ale elevilor, discriminarea față de elevi,
comportamentele profesorilor și influența colegilor.

3 Discută despre aspectele manageriale, organizaționale si tehnologice. Cum s-au


implicat?

Doamna profesor de istorie a încercat să managerieze problema prin apanarea


conflictului dintre cei doi elevi. Agesorul nu este la prima abatere, lucru care se poate observa
din din Sursa C, astfel că actul conflictual cu elevul agresor a început după ce acesta îi brusca
pe ceilalți elevi și nimeni nu a încercat să facă nimic în această direcție.

Din punct de vedere organizațional, instituția care trebuia să ia măsuri aici de la prima
sesizare, anume școla unde elevii învățau, nu a dispus de un „plan alb” al acestor situații, un
program care să reducă acțiunile de bullying dintre elevii acestei insituții. Ar fi fost indicat să
existe o asemena inițiativă din partea conducerii și a corpului profesoral tocmai pentru a putea
să gestioneze asemena situații ale unor comportamente maladive pentru sistemul educațional
românesc, având ca bază hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Legii nr. 221/2019, pentru modificarea și completarea Legii educației naționale
nr.1/2011 privind violența psihologică-bullying. Din păcate, școala amintită mai sus a
încurajat acțiunile de bullying prin încercarea de a mușamaliza cazul.

Tehnologia a adus o speranță pentru familia îndurerată care a trebuit să își încurajeze
copilul să îți continue să îți urmeze procesul de dezvoltare educațională și socială. Imaginile
preluate de pe camerele de filmat, de o duritate impresionantă, vorbesc de la sine. Un copilaş
urlă de durere în timpul orelor de curs, întins pe podea după o bătaie cu unul dintre colegii săi.
Asta în timp ce profesoara, se învârte neputincioasă între grupurile de elevi.

4. Ce rol joaca diferiții participanți sau decidenți în întreaga planificare, implementare


și managementul tehnologiilor informatice?

Este clar că rolul școlii și a instituțiilor abilitate acesteia este acela de a-l proteja pe
elev, din păcate aici această valoare morală nu a fost luată în considerare. Familia, de
asemena, și-a îndeplinit rolul de a îți proteja membrul incapabil de a-și purta singur de grijă,
ajungând să depună o plângere în instanță și astfel avem primul caz de bullying care ajuge
până în acest punct. Vorbim de un fenomen în care trebuie implicate toate părţile, profesorii –
care trebuie atât să prevină, dar mai ales să intervină în acest tip de situaţii, părinţii – ale căror
valori şi comportament copiii ajung să îl internalizaze, şi nu în ultimul rând copiii însăşi
trebuie să fie educaţi cu privire la dezvoltarea lor emoţională. Din păcate nu dispunem de
soluţii facile, iar efectele acestui fenomen sunt crunte. Vorbim, pe termen scurt, de abandon
şcolar, de rezultate şcolare scăzute, o retragere din grupul social urmată de anxietate. Pe

4
termen lung, putem vorbi de tulburări de comportament, şi chiar de schimbarea rolului,
copilul agresat să devină agresor, atunci când se întâlnesc cu un alt dezechilibru de putere.

Având în vedere faptul că Inspectoratul Școlar al Municipiului București a aflat despre


caz abia anul acesta, pe 15 ianuarie, la o lună de când a avut loc incidentul putem să spunem
că nu există o cooperare la nivel instituțional foarte bună. Inspectoratul a demarat o anchetă în
acest caz și va stabili cine sunt cei responsabili pentru evenimentele barbare petrecute într-o
școlală din inima țării.

Problema bullying-ului în şcolile din România a devenit tot mai conştientizată în


ultimii ani, iar după eforturi considerabile s-a reuşit chiar elaborarea unei legi, promulgată de
preşedintele Iohannis în noiembrie anul trecut. În prezent, se lucrează la normele de aplicare a
acestei legi, iar experţii din sistem atrag atenţia că fără o alocare de resurse în acest scop,
legea se va dovedi insuficientă. Istoric, şcoala pe care o vaem aici nu şi-a asumat răspunderea
pentru comportamentul elevilor din afara instituţiei, preferând să închidă ochii şi să se
limiteze la procesul educaţional. Din păcate, problema este una sistemică, şi acesta este
rezultatul faptului că şcoala nu se implică în viaţa socială a elevului.

Dezvoltarea tehnologiilor informatice a permis apariția unor mișloace prin care se


poate reduce numărul cazurilor de bullying, iar aici avem câteva platforme pe care le
enumerăm: în a doua parte a anului 2018, Asociația Telefonul Copilului a elaborat o serie de
propuneri pentru implementarea unor politici publice privind recunoașterea formală a
fenomenului bullying în școli și dezvoltarea de proceduri de identificare, intervenție și
soluționare a acestuia. Resursele anti-bullying, electronice și online, constau în practici,
instrumente și metodologii încărcate pe internet, precum și practici, instrumente și
metodologii care pot fi implementate prin folosirea tehnologiei (de exemplu la calculatoare,
pe platforme on-line, etc). Aceste resurse au fost, de asemenea, identificate în timpul
Workstream 3, “Mapping National Policies”. Patru bune practici anti-bullying de acest tip au
fost selectate și trimise către toate țările UE. Folosind telecomunicațiile și tehnologia
informației, se poate asigura un nivel ridicat de inovație, eficiență, durabilitate și scalabilitate.
Mai multe site-uri sunt create special pentru a oferi informații cu privire la bullying-ul în
școală și practici anti-bullying; statistici și cercetări au fost menționate în rapoartele din mai
multe țări din UE, promovând la nivel național politicile anti-bullying, precum și rapoartele de
bune practici anti-bullying. Practicile bazate pe Teatru și piese de teatru: piesele de teatru au
fost produse și utilizate pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la bullying. Șase
astfel de practici au fost selectate și trimise din țările partenere.

5. Care sunt alternativele posibile și argumente pro și contra specifice fiecarei


alternative reflectate în organizarea problemei așa cum apare în cazul prezentat?

Implicarea familiei în viața socială a elevului. Climatul familial joacă un rol important
în explicarea existenţei unui comportament agresiv la copiii de vârstă preşcolară şi şcolară. În
familie trebuie să se educe iubirea. Suntem iubiţi şi iubim în postura de copil, în legăturile
puternice cu părinţii, fraţii şi surorile. Această iubire confirmă ideea că suntem valoroşi,
importanţi. Opusul iubirii este ura, rejectarea. Persoana care nu se simte iubită, este frustrată,
are o stare de căutare şi nelinişte anxioasă. Cine poate trăi fără iubire, apreciere, înţelegere şi

5
respect? Pentru copil, iubirea este condiţia creşterii, dezvoltării sănătoase, armonioase. Iubirea
este hrana sufletului de care are nevoie pentru a exista fiinţa umană. Lipsit de experienţa
dragostei, copilul va supravieţui cu greu simţindu-se tulburat şi singur. Zâmbetul, preţuirea,
atenţia pot fi la fel de eficiente ca banii sau dulciurile.

Abuzul de orice natură asupra copilului aduce după sine grave tulburări de
comportament, întârzieri în dezvoltarea emoţională şi fizică şi manifestarea agresivităţii sub
cele două forme: fizică şi verbală, în relaţiile cu ceilalţi. Copilul absoarbe emoţiile cu toate
simţurile şi dacă toate simţurile îi spun că e dorit, iubit, important, copilul ştie cine este şi ce
reprezintă el în această viaţă evitând să caute permanent dovezi de dragoste de la cei din jurul
lui.

Aici, ca o parte negativă, familia se poate implica greșit în educarea copiilor. Aceasta,
cum este cazul problemei de față, poate îndemna la un comportament agresiv. Implicarea prea
mult a familiei în viața copilului poate, de asemenea să producă probleme în această
încercarea lui de a fi independent.

Pentru prevenirea acestui caz, psihologul școlar ar fi trebuit să intervină într-un mod
cu totul deosebit după primul incident. Consilierea psihologică în cazul unor astfel de
probleme ar fi putut soluționa viitoarele derapaje. Și aici ar putea exista cu siguranță câteva
aspecte negative. Elevul consiliat ar fi putut fi el supus acțiunilor de bullying din partea
colegilor datorită faptului că beneficiază de consiliere psihologică, iar actele agresive ar putea
recidiva și tot ce s-a construit în cabinetul psihologic ar putea fi dizolvat.

Școala ar fi trebuit să apeleze la programe anti-bullying pentru a educa elevii în


vederea unor bune practici de colegialitate. Campania “Anti-Bullying: stop violență în școli,
stop bullying” este un exemplu de bună practică anti-bullying în România, proiectul
Grundtvig (2008 – 2010) al Colegiului Național ”Mihai Vitezul”, București. România este o
țară parteneră în bune practicile “ProSAVE” și “Toolkit. Digital & Media Literacy
Education”. Mai mult decât atât, România participă la proiectul: “Toolkit. Digital & Media
Literacy Education”. La nivel de politici, Ministerul Român al Educației, Cercetării,
Tineretului și Sportului (MECTS) a lansat strategia națională anti-violență, Planul privind
reducerea fenomenului violenței școlare (2012 - 2013) și a dispus punerea în aplicare a
Proiectului Național: ”Tinerii împotriva violenței” (2011-2013). Strategia are ca scop
monitorizarea violenței și bullying-ului în școală și punerea în aplicare a acțiunilor de
prevenire a violenței în școli; include acțiuni de studiere a fenomenului violenței școlare și de
prevenire fenomenului bullying.

6. Care sunt tehnologiile emergente care ar trebui luate în considerare pentru a rezolva
problemele menționate în caz?

În calitate de educatori, avem obligația profesională de a face școlile și sălile de clasă


medii sigure pentru toți elevii. Pentru a obține acest lucru, trebuie să transmitem în mod activ
mesajul că intimidarea este greșită în toate circumstanțele și să fim proactivi în prevenirea
acestuia. Cu toate acestea, în lumea hiperconectată de astăzi, nu putem fi peste tot și să vedem
tot ce se întâmplă în mediile noastre de învățare. Ei bine, nu până acum.

6
Cu tehnologii precum NetSupport ADN, școlile pot monitoriza în permanență
activitatea elevului lor, chiar dacă sunt de cealaltă parte a clasei. Punând astfel puterea în
mâinile educatorilor, ne asigurăm că bătăușii nu au o șansă. NetSupport ADN conține un
instrument „Raportați o problemă” pe care elevii îl pot utiliza pentru a raporta rapid și anonim
orice problemă pe care o întâlnesc la un adult în care au încredere. Cu cea mai recentă
actualizare a acestuia, profesorii pot utiliza, de asemenea, același instrument pentru a raporta
o problemă în situațiile în care li se spune verbal despre preocupările unui elev. Pe lângă
raportarea problemei, studenții au acces și la informațiile de contact pentru mai multe
organizații naționale de sprijin. Aceste organizații pot ajuta sprijinirea studenților în moduri în
care districtele școlare subfundate nu pot. Împuternicirea elevilor de a se confrunta cu
bullying-ul le poate oferi încrederea de care au nevoie pentru a urma școala fără teamă. Alte
tehnologii mergente care ar da roade ar putea fi știința cognitivă sau psihotehnologia.

7. Care este soluția finală care poate fi recomandată pentru managementul


organizațional descris in acest caz? Argumentează soluția pe care o recomanzi.

Dezvoltarea unui program similar cu "Programul Școala sigură - servicii anti-bullying"


este organizat și finanțat de Direcția pentru servicii de învățământ din Ministerul Educației,
începând cu anul 2000. Acest program inițiază, susține și coordonează eforturile depuse de
școli în programe anti-bullying pentru a asigura un mediu sigur, care să conducă la învățare și
bunăstare, care să susțină consilierii, psihologii, profesorii, terapeuții și lucrătorii de tineret.
Activitatea anti-bullying oferă un serviciu în colaborare cu managerii școlilor, cu profesorii,
Consiliile Școlare și cu părinții implicați în mod activ. Copiii participanți la program și
familiilor lor sunt sensibilizați cu privire la problema bullying. Inițierea, sprijinirea și
coordonarea eforturilor depuse de școli în programele anti-bullying, pentru a asigura un mediu
sigur de îngrijire și educare, vor conduce la performanțe în învățare; formula implementării
strategiilor și programelor anti-bullying la nivel de școală implică intervenție, prevenire și
pregătire, un manual, linii directoare și o politică națională. Programul Anti-bullying oferă
consiliere, înțelegere și sprijin în elaborarea unor soluții școlare privind fenomenul bullying și
promovează un comportament pro-social. Un studiu a fost efectuat de către EPASI în Europa
(Charting Educational Policies to Address Social Inequalities in Europe), între ianuarie 2007
și februarie 2009, susține 9 ani de la înființarea Politicii Naționale de bună purtare în școli. Nu
au fost înregistrate, cu excepția anului 2004, un număr mai mare de școli care au sesizări
individuale noi, în același an (174 de cazuri noi). Programul este difuzat prin intermediul
resurselor online, prin vizitele în școli și prin site-uri cu descrierea proiectului; este inovator,
permite o abordare holistică a școlii. Ideea că o unitate anti-bullying se ocupă cu o gamă de
servicii legate de hărțuire pare foarte eficient. Serviciul trebuia să acționeze ca o legătură între
școli și alte servicii pentru elevi sau agenții specializate în cadrul și în afara ministerului
educației. Un serviciu care se ocupă cu bullying-ul în moduri diferite, poate fi transferat la
diferite zone tematice și geografice. Acesta este un serviciu în curs de desfășurare și finanțat
de către Serviciul elevilor, Departamentul Ministerului Educației. Cu toate acestea,
disponibilitatea resurselor sale este o provocare și necesită un număr bun de resurse umane.
Programul a fost evaluat cu următoarele calificative: nivel ridicat de inovație, eficiență, nivel
mediu de scalabilitate și durabilitate.

7
8. Redactează un paragraf epilog în care sa discuți efectele pe termen lung identificate
pe marginea cazului dezbătut. Ce am învățat din caz?

Violenţa psihologică (bullying) este acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, într-
un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere,
cu atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere, ostile, degradante, umilitoare sau
ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane. Ultima cercetare sociologică, publicată în
luna decembrie, arăta că 7 din 10 copii au fost victime ale bullyingului cel puţin o dată în
ultimul an. „Vorbim de un fenomen în care trebuie implicate toate părţile, profesorii – care
trebuie atât să prevină, dar mai ales să intervină în acest tip de situaţii, părinţii – ale căror
valori şi comportament copiii ajung să îl internalizaze, şi nu în ultimul rând copiii însăşi
trebuie să fie educaţi cu privire la dezvoltarea lor emoţională. Din păcate nu dispunem de
soluţii facile, iar efectele acestui fenomen sunt crunte. Vorbim, pe termen scurt, de abandon
şcolar, de rezultate şcolare scăzute, o retragere din grupul social urmată de anxietate. Pe
termen lung, putem vorbi de tulburări de comportament, şi chiar de schimbarea rolului,
copilul agresat să devină agresor, atunci când se întâlnesc cu un alt dezechilibru de putere”,
este de părere psihologul Mihaela Dinu, de la Asociaţia Salvaţi Copiii.

Putem spune că din acest caz am învățat cât de importantă este prevenți, iar pe lângă
procesul didactic, profesorii ar trebui să supravegheze și să încerce să ghideze și viața socială
a elevilor.

9. Pregătește o listă cu alte resurse-articole, cărți de specialitate, site-uri web care ar


putea fi relevante pentru obținerea de informații superioare legate direct de cazul tău sau
similare. Listează instituțiile sau entitățile din industrie, cercetare, din zona academica etc.
pentru care descrierea cazului tău ar fi pertinentă.

1. Animus Association Foundation (2016). LISTEN! What children have to tell us about
bullying and safety at school. Produced in the frame of the EU Daphne project “Early
identification and prevention of bullying in school setting, JUST/2013/DAP/AG/5372.

2. Council of Europe (2013). Gender Equality Strategy 2014-2017. Factsheets: Combating


gender stereotypes and sexism in and through education.

3. Currie C et al. (2012). Social determinants of health and well-being among young people.
Health Behaviour in School-aged Children (HBSC) study: international report from the
2009/2010 survey. Copenhagen, WHO Regional Office for Europe, 2012 (Health Policy for
Children and Adolescents, No. 6).

4. Hazelden Foundation (2016). Violence Prevention Works! Safer Schools, Safer


Communities. Home of the Olweus Bullying Prevention Programme.

5. Alerksei Norden et. al.(2014), Ghidul european de Bune Practici Antibullying, sursa:
http://www.antibullying.eu/sites/default/files/guide_of_good_practices_ro.pdf

Surse online:

8
Planul de acțiune/ ActionWork:

http://www.actionwork.com/index.html

ActionWork's Silent Scream Roadshow, 2007, evaluation:

http://www.actionwork.com/images/silentscreamnov07.pdf

Facebook page: https://en-gb.facebook.com/actionwork

http://www.youtube.com/watch?v=Pzn4inS1awM

http://www.antibullyingweek.co.uk

Analiza procesului de luare a deciziilor:

http://www.attempt-eu.org/methods/explicitation-of-the-decision-making-process/

http://www.attempt-eu.org/videos/

STUDIUL ANUAL - Indagine conoscitiva sulla condizione dell'Infanzia e

dell'Adolescenza in Italia:

www.azzurro.it

www.eurispes.eu

www.giovaniprotagonisti.azzurro.it

www.apple.it

Alianța Anti-Bullying:

http://www.anti-bullyingalliance.org.uk/home.aspx

Evaluarea Alianței Anti-Bullying, (2007). Departmentul pentru Educație.

Lista membrilor ABA: http://www.anti-bullyingalliance.org.uk/about-


us/membership/ourmembers/list-of-all-members.aspx

http://www.anti-bullyingalliance.org.uk/aba-week/fundraise.aspx

http://www.anti-bullyingalliance.org.uk/1083.aspx

http://www.anti-bullyingalliance.org.uk/1083.aspx

http://www.anti-bullyingalliance.org.uk/1079.aspx

Centrul Anti-Bullying (ABC, Irlanda):

O‟ Moore, A.M., Kirkham, C. & Smith, M. (1997). Bullying behaviour in Irish schools: A

9
nationwide study. Irish Journal of Psychology.

ABC Centre (2004). A review of scientifically evaluated good practices of preventing and

reducing bullying at school in the EU Member States (2004),

http://www.eucpn.org/docs/review_bullying_at_school_en.pdf

http://abc.tcd.ie/

Campania Anti-Bullying: Stop violența în școli, stop bullying

http://cnmv.ro/comenius/

http://didactic.ro

http://www.cmbrae.ro

http://cnmv.ro/comenius/product.html

http://archive.beatbullying.org/dox/resources/posters.html

http://cnmv.ro/comenius/docs/pliant_news.pdf

http://www.defilisterni.org/sito2010-11-12/BullyingEbook.pdf

http://www.etlab.eu/files/chapter%202.pdf

http://www.defilisterni.org/sito2010-11-12/BullyingEbook.pdf

http://eprints.qut.edu.au/60867/

http://www.ismb.edu.ro/documente/proiecte/SKMBT_C45213032619050.pdf

Săptămâna Anti-Bullying:

http://www.antibullyingweek.co.uk

http://www.kidscape.org.uk/resources/anti-bullying-week-2013/

http://www.educationscotland.gov.uk/resources/a/antibullyingweek.asp

http://www.anti-bullyingalliance.org.uk/aba-week.aspx

Săptămâna Anti-Bullying: campania video "Bullying-ul se poate opri și trebuie":

http://www.youtube.com/watch?v=vpYTGmUj00I

www.bepatyciu.lt

www.vaikulinija.lt

Artsafe and Conflict Transformation:

10
GENATHLON: info@genathlon.gr

BeatBullying:

http://archive.beatbullying.org/index.html

BeatBullying you tube channel http://www.youtube.com/beatbullying

Ghid:

- http://www.beatbullying.org/parents-and-carers/resources/

- http://www.beatbullying.org/teachers-and-professionals/resources/

Resurse pentru învățare:

http://archive.beatbullying.org/dox/resources/online-resources.html

http://archive.beatbullying.org/dox/working-at-BB/volunteering-policy-statement.html

Plan de lecție: http://archive.beatbullying.org/dox/resources/resources.html

Campanii: http://archive.beatbullying.org/dox/what-we-do/campaigning.html

Evidențe din programul Beatbullying:

http://www.publications.parliament.uk/pa/cm201012/cmselect/cmeduc/1515/1515vw23.htm

http://www.saintmaries.wigan.sch.uk/antibullying.html

Campania anti-bullying Blue Shield:

www.ispcc.ie

http://www.ispcc.ie/shield

www.childline.ie

http://www.ispcc.ie/campaigns-lobbying/shield-my-school-programme/4814

http://www.thejournal.ie/ispcc-blue-shield-campaign-bullying-818126-Mar2013/

Broșuri pentru copii, părinți, instituții de educație. Prevenirea fenomenului cyberbullying:

http://www.bepatyciu.lt/static/cms_page_media/4/VL_elektroninesPatycios_vaikams_A4.pdf

http://www.bepatyciu.lt/static/cms_page_media/4/VL_elektroninesPatycios_tevams_A4.pdf

http://www.bepatyciu.lt/static/cms_page_media/4/VL_elektroninesPatycios_darbuotojams_A

www.bepatyciu.lt.

www.vaikulinija.lt

11
BulliBusters:

http://www.bullybusters.org.uk/

http://www.bullybusters.org.uk/teachers/about/statistics/

http://www.teenwirral.com/staying-safe/bullying/getting-help-bullybusters

http://www.liverpoolecho.co.uk/news/liverpool-news/echo-backed-charity-
bullybustersrecruit-anti-bullying-3334141

http://www.localsolutions.org.uk/projects/page19/

Celebrities for Kids - Campania Media Anti Bullying

https://www.facebook.com/groups/cfkmalta/

http://www.di-ve.com/news/1-3-children-involved-bullying

http://www.youtube.com/watch?v=Lit_cQUdRH0

http://www.youtube.com/watch?v=dRmJc_Asayg

Linia Childine - Irlanda:

Childline Online website https://www.childline.ie/

http://www.ispcc.ie/childline

https://www.facebook.com/ISPCCChildline

Childline Statistics, 2012: http://www.ispcc.ie/services/services-for-children-


youngpeople/childline/childline-statistics-2012/5843

Brochure:
http://ec.europa.eu/justice/fundamentalrights/files/presentations_missing_children_2012/11_c
aroline_osullivan_en.pdf

http://www.independent.ie/irish-news/childline-receive-over-1000-calls-on-christmas-day-
inireland-28951540.html

Filmul de copii " Mituri despre bullying":

http://www.bepatyciu.lt/lt/galerija/video-galerija/mitai-apie-patycias/

www.bepatyciu.lt

www.vaikulinija.lt

Circle time:

http://www.antibullying.net/circletime.htm

12
http://www.circle-time.co.uk/resources/2007/10/22/anti-bullying-circle-time-session-plan

http://www.niabf.org.uk/cms/images/stories/documents/resources/Circle%20Time%20Lesson

%20Plan.pdf

Activități la clasă pentru prevenirea fenomenului bullying și a violenței între elevi.

Teachers‟ Manualul profesorilor pentru școlile primare. Association for the

Psychological Health of Children and Adolescents:

http://www.epsype.gr

Collaborative games:

http://www.attempt-eu.org/methods/cooperative-games/

Cool School Programme:

The Cool School Programme (2000). Extent of Bullying in Second Level Schools in the

North Eastern Health Board Area. Unpublished report to the North Eastern Health Board.

http://www.hse.ie/eng/services/Publications/services/Children/Cool%20School%20Bully%20

Prevenirea Cyberbullying-ului:

www.bepatyciu.lt

www.vaikulinija.lt

CyberMentors:

www.cybermentors.org.uk

BeatBullying (2009). Virtual Violence: Protecting Children from Cyberbullying (2009).

http://www.beatbullying.org/

MiniMentors: http://www.minimentors.org.uk/

Broșură: http://archive.beatbullying.org/pdfs/CyberMentors-Brochure.pdf

Poster: http://archive.beatbullying.org/dox/resources/posters.html

Video: http://www.youtube.com/watch?v=yUyRHVTC0tg

http://archive.beatbullying.org/dox/media-centre/press-releases.html

http://northsouthnews.com/index.php/europe/4380-the-beat-bullying-movement-launches-
ineurope

13
http://www.snf.org/index.php?ID=grants_EN&Rec_ID=5770

Empowering young people to prevent gendered violence through peer tutoring

education:

European Network against Violence (chairwoman: Petroulaki Kiki), Zaxaritsa Street, 12

Athens, 2109225491

Fairplayer - against violence in schools and social skills!:

http://www.fairplayer.de/mediathek/videos/beitrag-fairplayer-2/

Teatru Forum pentru profesori și părinți/ Forum Theatre for the training of teachers

and parents:

http://www.attempt-eu.org/methods/forum-theatre/

http://www.attempt-eu.org/videos/

Pot comunica fără bullying/ I can communicate without bullying:

http://www.sac.smm.lt/images/file/e_biblioteka/7_moku%20bendrauti%20be%20patyciu.pdf

91

Instrument interactiv pentru gestionarea bullying-ului în școală/ Interactive Educational

Tool for Managing School Bullying:

www.hamogelo.gr

www.e-abc.eu

Interactive Form/Design Theatre:

http://www.attempt-eu.org/videos/

http://www.attempt-eu.org/methods/interactive-design-theatre/

https://www.youtube.com/channel/UCPs8090cgSlMLhVRODel7fw.ht

https://www.youtube.com/channel/UCPs8090cgSlMLhVRODel7fw

Intervenții interactive pentru prevenirea fenomenului bullying în școlă/ Interactive


Interventions to Prevent the Phenomenon of School Bullying:

www.hamogelo.gr

www.e-abc.eu

14
15

S-ar putea să vă placă și