Despre DISCERNĂMÂNTUL DUHOVNICESC

Sau

Despre DREAPTA SOCOTEALĂ

(citate)
 Discernământul Duhovnicesc uneori mai este sinonim cu:
- smerita cugetare
- deosebirea duhurilor
- înțelegere duhovnicească

Prin monah trebuie înțeles omul care dorește cele duhovnicești, și este valabil și pentru
necălugări, pentru oamenii din lume (chiar și cu familie).

VĂ ROG, SĂ CITIȚI ȘI CAPITOLUL XXV (Despre socotință),

DIN PATERICUL EGIPTEAN
 Neputincios e omul, lesne plecat spre păcat. Dacă unii sfinţi, care aveau darul haric al
vindecărilor, care erau bogaţi în dreapta socotinţă duhovnicească, s-au supus căderii în păcat si au
căzut, asta înseamnă că oamenii trupeşti, care nu au o idee limpede cu privire la lucrurile
duhovniceşti, cu atât mai lesne pot întrebuinţa în chip rău darul lui Dumnezeu. Şi mulţi 1-au
întrebuinţat în chip rău!
Sf.Ignatie Briancianinov - Despre vedenii, duhuri si minuni, p. 17/66

Întâlnim în scrierile filocalice, la care ne referim, explicată originea, natura, felurile lor, precum şi
modul de discernere între lacrimile drăceşti sau demonice, cele naturale şi cele duhovniceşti sau spirituale.
(Ioan C. Tesu) Teologia necazurilor sau a incercarilor, p. 158

Vicleanul are două feluri de momele, după iubirea omului, care

inclină, fie spre pierzare, fie spre mantuire. Este şi o "ispită a mantuirii"
in care au căzut mulţi inşelaţi, zicand că-s mantuiţi, cand de fapt ei
n-au săvarşit nici alergarea şi nici după lege n-au luptat. Este şi ispita
sfinţeniei, este şi ispita misiunii sau a trimiterii de la "Dumnezeu",
precum este şi ispita muceniciei. in toate aceste ispite cad cei ce
ocolesc osteneala, minţile inguste, care spun că nu mai au nimic de
tăcut, decat să creadă şi să se socotească a fi şi ajuns sfinţenia, misiunea,
mucenicia şi celelalte năluci ale minţii inşelate.
Au şi ei o osteneală: aceea de a ajunge la darurile mai presus de
fire, inainte de vreme şi ispitind pe Dumnezeu.
Deci, nu-i de mirare că-i dă in robia inşelătorului de minte, ca
să-i chinuiască.
Cate unii mai aprinşi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavand
cercarea dreptei socoteli, scancesc in inima lor după daruri mai
presus de fire, imbulziţi nu de vreo virtute, ci de iubirea de sine.
P. Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, p. 183

15) Zis-a iarasi: si de la vrajmasul este nevointa intinsa. Ca ucenicii lui fac
aceasta. Deci, cum voi deosebi nevointa cea dumnezeiasca si imparateasca, de
cea tiraneasea si diavoleasca? Aratat este, ca din masura cea potrivita. Toata
vremea ta sa-ti fie o regula a postului. Sa nu postesti patru, sau cinci zile si in
cealalta sa deslegi cu multime de mancari. Ca pretutindeni, trecerea masurii este
facatoare de stricaciune. Tanar fiind si sanatos, posteste: ca vor veni batranetile
cu slabiciune. Deci, pana cand poti, pune in jitnita hrana, ca atunci cand nu vei
mai putea, sa afli odihna. Patericul Eg., Maica Singlitichia, 15

Actul de mare discernământ care ne păzeşte de aceste dezechilibrări duhovniceşti şi de

cădere, este smerita cugetare.
(Ioan C. Tesu) Teologia necazurilor sau a incercarilor, p. 90

35) Zis-a avva Pimen: a pazi si a lua aminte de sine, si socoteala cea dreapta:
aceste trei fapte bune sunt povatuitoare ale sufletului.
Patericul Eg., Avva Pimen, 35
 Scriptura vorbeşte pretutindeni despre păzirea inimii. Întâi cântăreţul
David strigă: „Fiii oamenilor, până când veţi fi
grei la inimă?"; şi iarăşi: „Inima lor este deşartă".
Iar despre cei ce cugetă cele deşarte spune: „Zis-a
intru inima sa: nu mă voi clăti"; şi iarăşi: „Zis-au întru
inima lor: uitat-a Dumnezeu". Şi câte ca acestea. Monahul
este dator să înţeleagă scopul Scripturii, către cine
grăieşte şi când grăieşte, şi să ţină neîncetat lupta
nevoinţii. Să fie cu luare aminte la atacurile (momelile)
vrăjmaşului. Şi ca un cârmaciu să tae valurile, călăuzit
de harul lui Dumnezeu. Să nu se întoarcă din cale, ci
să fie cu luare aminte numai la sine şi să vorbească
în linişte cu Dumnezeu cu gând neclătit şi cu minte
neiscoditoare.
24. Împrejurările cer, dela noi rugăciune, precum
valurile, vijeliile şi furtunile cer cârmaciu. Căci suntem
supuşi la atacul (προσβολή) gândurilor, atât ale virtuţii,
cât şi ale păcatului. Iar stăpân peste patimi se zice că
este gândul cel evlavios şi iubitor de Dumnezeu. Deci
ni se cade nouă, celor ce râvnim liniştea, să deosebim
şi să despărţim cu luare aminte şi cu înţelepciune virtuţile
şi păcatele, şi să aflăm care virtute trebue să o cultivăm
când sunt de faţă părinţii şi fraţii şi pe care s'o lucrăm
când suntem singuri. Trebue să mai ştim care este vir-
400 FILOCALIA
tutea primă, care a doua, a treia; şi care patimă este
sufletească şi care trupească; şi din care virtute ne
răpeşte mândria mintea, din care se iveşte slava deşartă
prin care se aproprie mânia şi din care se iveşte lăcomia
pântecelui. Căci datori suntem să curăţim gândurile,
precum şi orice înălţare ce ar creşte împotriva
cunoştinţii de Dumnezeu.1
Isaia Pustnicul Filocalia I, p. 399-400

10. Zis-a iarasi: sunt unii care si-au topit trupurile lor cu nevointa si pentru ca nu
au avut ei dreapta socoteala, departe de Dumnezeu s-au facut.
Patericul Eg., Avva Antonie, 10

11. Zis-a iarasi: de la aproapele este viata si moartea. Ca de vom dobandi pe

fratele, pe Dumnezeu dobandim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos gresim.
Patericul Eg., Avva Antonie, 11

1
Isaia Pustnicul Filocalia I, p. 399-400
 1. Zis-a avva Orsisie: caramida nearsa punandu-se la temelie aproape de rau, nu
rabda o zi, iar cea arsa ca o piatra ramane. Asa este si omul care are socoteala
trupeasca si nu s-a ars ca Iosif cu frica lui Dumnezeu: se risipeste dupa ce s-a
suit la stapanire. Caci multe sunt ispitele unora ca acestia, fiindca sunt in
mijlocul oamenilor. Deci, bine este cineva, ca dupa ce sunt isi va cunoaste
masurile sale sa fuga de greutatea stapanirii, caci cei tari cu credinta neclintiti
sunt. Pentru insusi sfantul Iosif de va voi cineva sa vorbeasca, zice ca nu a fost
pamantesc. Cu cate a fost ispitit si in ce fel de tara, unde nu era atunci urma de
cinstire a lui Dumnezeu? Insa Dumnezeul parintilor lui era cu dansul si l-a scos
din tot necazul si acum este cu parintii sai intru Imparatia cerurilor. Si noi,
cunoscand masurile noastre, sa ne nevoim, caci asa vom putea scapa de judecata
lui Dumnezeu. Patericul Eg., Avva Orsisie, 1

20) A intrebat avva Isaia pe avva Pimen despre gandurile cele spurcate. Si i-a zis
lui avva Pimen: precum o lada plina cu haine, de le va lasa cineva, cu vremea
putrezesc, asa si gandurile, de nu le vom face cu trupul, cu vremea se prapadesc
si se putrezesc. Patericul Eg., Avva Pimen, 20

22) Un frate a venit la avva Pimen si i-a zis lui: seamãn tarina mea si fac dintrinsa
milostenie. I-a zis lui batranul: bine faci! Si s-a dus cu osardie si a sporit
milostenia. Si a auzit avva Anuv cuvantul si i-a zis lui avva Pimen: nu te temi de
Dumnezeu, asa graind fratelui? Si a tacut batranul. Dupa doua zile a trimis avva
Pimen la fratele si i-a zis lui, auzind si avva Anuv: ce mi-ai zis alaltaieri, ca
mintea mea era aiurea? Si a zis lui fratele: am zis ca seamãn tarina mea si fac
dintr-insa milostenie. Si i-a zis avva Pimen: am gandit ca pentru fratele tau cel
mirean ai grait; iar daca tu esti cel ce faci lucrul acesta, nu este lucru calugaresc.
Iar el auzind, s-a mahnit, zicand: alt lucru nu stiu decat acesta si nu pot ca sa nu
seaman tarina mea. Deci, dupa ce s-a dus, i-a facut lui metanie avva Anuv,
zicand: iarta-ma! Si a zis avva Pimen: si eu de la inceput stiam ca nu este lucru
calugaresc, dar dupa socoteala lui am grait si m-am straduit spre sporirea
dragostei, iar acum s-a dus mahnit si tot la fel face.
Patericul Eg., Avva Pimen, 22

52) Zis-a iarasi avva Pimen ca a zis avva Ammona: omul in toatã vremea sa
poartã secure si nu gaseste sa doboare un copac; si este altul iscusit sa taie si cu
putine lovituri da jos copacul. Si zicea ca securea este dreapta socoteala.
Patericul Eg., Avva Pimen, 52

Darul acesta de discernământ este un fel de ochiu şi de luminător al sufletului,

după cuvântul Evangheliei, care zice: „Luminătorul trupului este ochiul. Deci dacă ochiul tău va
fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi întunecat, tot trupul tău va fi
întunecat".1 Şi aşa este. Căci acesta cercetând toate gândurile şi faptele omului, deosebeşte şi dă la
o parte tot lucrul rău, neplăcut lui Dumnezeu, alungând rătăcirea departe de om.
 Aceasta o putem afla şi din istorisirile dumnezeeştilor Scripturi. Astfel Saul, căruia i s'a
încredinţat pentru întâiaşi dată împărăţia lui Israil, fiindcă n'a avut ochiul acesta al dreptei
socoteli, fiind întunecat la minte, n'a ştiut să judece că mai plăcut este înaintea lui Dumnezeu să
asculte de porunca Proorocului Samuil, decât să aducă jertfă lui Dumnezeu. Şi aşa, ceea ce credea
el că îndreptează înaintea lui Dumnezeu, aceea l-a făcut să se poticnească şi să fie înlăturat dela
împărăţie. N'ar fi pătimit aceasta, dacă ar fi avut în el lumina
dreptei socoteli. Pe aceasta o numeşte Apostolul „soare", zicând: „Soarele să nu apună întru
mânia voastră".2
Dar i se mai zice şi cârmă a vieţii, precum este scris: „Aceia întru cari nu este cârmuire cad
ca frunzele". Scriptura o mai numeşte şi „sfat" şi ne învaţă că fără de el să nu săvârşim nimic.
Astfel nici chiar vinul cel duhovnicesc, care înveseleşte inima omului, nu ne este îngăduit să-l
bem fără dreaptă socoteală.3 Căci zice cuvântul: „Cu sfat bea vinul". Şi iarăşi zice: „Ca o cetate
surpată şi fără de ziduri, aşa este omul care nu face toate cu sfat".4 În dreapta socoteală este
înţelepciunea, în ea înţelegerea şi simţirea, fără de cari nu se
1) Matei 6, 22—23. 2) Efeseni 4, 26 3) Ps. 10, 15 4) Prov, 25, 28
132 FILOCALIA
poate clădi nici casa noastră cea mai dinlăuntru şi nu se
poate aduna nici bogăţia duhovnicească, după cuvântul :
„Cu înţelepciune se zideşte casa şi cu mintea se reînoieşte
şi cu prevederea se umplu cămările de bogăţie".1
Ea se numeşte şi hrană tare, dat fiind că numai aceia,
cari în urma obişnuinţei şi-au deprins simţirile să deosebească.
binele de rău, sunt capabili de ea. Din toate acestea se arată lămurit că nicio virtute nu se naşte şi
nu rămâne neclintită până la urmă, fără dreapta socoteală.
Ea este maica şi păzitoarea tuturor virtuţilor".
Aceasta a fost socotinţa şi părerea Sfântului Antonie, la care s'au alăturat şi ceilalţi Părinţi.2
1) Proverbe 24, 3—4

Criteriul de mare şi autentic discernământ duhovnicesc este ca atât vorbirea,

atunci când este nevoie, cât şi tăcerea, că fie ca “pentru Dumnezeu”, adică avându-L
pe El martor. De aceea, “cel ce grăieşte ... fără patimă, bine face, pentru că grăieşte
pentru Dumnezeu; şi cel ce vede că va grăi cu patimă şi de aceea tace, bine face,
pentru că a tăcut pentru Dumnezeu. Dacă trebuie să grăieşti pentru Dumnezeu, nu te
îngriji ce vei grăi, căci făcând aceasta, vei călca porunca (Mt. 10,19). Ci lasă în seama lui Dumnezeu şi El
va pune în gura ta ce să grăieşti cu folos. Căci Dumnezeu ştie să ne încingă cu putere pe noi cei slabi şi El
te va întări pe tine, frate”* ( Sfinţii Varsanufie şi Ioan, op. cit., p. 312.).
(Ioan C. Tesu) Teologia necazurilor sau a incercarilor, p. 176

23) 41. A zis un batran: cel ce fura sau cel ce minte sau cel ce face alt pacat, de
multe ori indata dupa ce a savarsit pacatul, suspina si se prihaneste pe sine si
vine intru pocainta. Cel ce are in suflet pomenire de rau, ori mananca, ori
doarme, ori umbla, ca de rugina este ros. Si pacatul totdeauna nedespartit il are
si rugaciunea lui devine blestem. Toata osteneala lui este neprimita, chiar de isi va varsa sangele sau
pentru Hristos. Patericul Eg., cap. XVIII, 23

2 Sf. Casian Romanul, Filocalia v. 1, p. 131-132

 3) Era un sihastru iscusit, ce traia in pustie si care se inchisese intr-o pestera si
cu multa lui infranare, cu postul, cu privegherea intru rugaciuni, cu alte
nevointe, osteneli si fapte bune, intrecea si ii covarsea pe altii. Dar nepazindu-se
si nesocotind inselaciunea vicleanului diavol, fu batjocorit de vrajmasul si a
cazut in cumplita ispita. Caci amagandu-l pe el vrajmasul, ii arata lui in vis feluri
si feluri de vedenii, si cele ce vedea el in vis se izbandeau aievea, pana s-a
increzut bine visurilor. Dupa ce s-a increzut bine visurilor intr-o noapte i-a aratat
lui diavolul neamul si soborul crestinesc cu apostolii si cu mucenicii, fiind la un
loc intunecat, ponegrit si pedepsit, de tot binele lipsit, plin de toata rusinea si
necuratia si erau toti mahniti si scarbiti. Iar in dreptul lor era neamul jidovesc, cu
Moise si cu toti proorocii, intr-un loc luminat, linistit, plin de lumina, de toata
mangaierea, bucuria si veselia. Si il sfatuia inselatorul, zicand: iata, acum vezi si
neamul vostru crestinesc la ce loc si in ce chip se afla si neamul jidovesc. Deci,
de vei vrea sa fii insotit si impartasit fericirii si bucuriei neamului jidovesc, te
sfatuiesc sa mergi si sa primesti taierea imprejur, legea si credinta jidoveasca. Iar
el, dupa cum am zis, fiind foarte incredintat visurilor, a facut asa precum l-a
sfatuit vrajmasul. Iesind din pestera lui si lasand pustia si viata pustniceasca, a
venit in lume, desi erau saizeci de ani de cand nu iesise din pustie si mergand la
scoala si soborul jidovilor, le-a spus lor cum a vazut in vis neamul crestinesc in
loc intunecat si pedepsit, iar neamul jidovesc la loc luminat, plin de bucurie si de
veselie. Iar jidovii auzind aceasta, s-au bucurat si l-au indemnat sa primeasca
legea lor. Iar el cu mare bucurie a primit taierea imprejur pe trupul sau si toata
legea lor si asa a pierit. Aceasta i s-a intamplat lui, pentru ca n-a castigat dreapta
socoteala, si s-a deprins din tineretile sale numai voii si sfaturilor gandurilor sale
a se supune, iar sfatul cel bun si folositor al parintilor si al fratilor, niciodata nu
l-a incercat. Patericul Eg., cap. VII, 3

52) S-a intrebat un batran: care este lucrul monahului? Si si-a zis: dreapta
socoteala. Patericul Eg., cap. XXV, 52

1) Evloghie oarecare, ucenic fiind al fericitului Ioan arhiepiscopul, preot si pustnic mare, postind din
doua in doua zile, iar de mai multe ori si toata saptamana petrecand, mancand numai paine si sare, se
slavea de oameni. Acesta s-a dus la avva Iosif la Panefo, nadajduind sa vada ceva mai multa asprime de
viata la dansul. Si primindu-l pe el batranul cu bucurie, orice a avut a pus ca sa
faca mangaiere si i-au zis lui ucenicii lui Evloghie: nu mananca preotul afara de
paine si sare; iar avva Iosif tacand manca. Si petrecand trei zile, nu i-au auzit pe
ei cantand sau rugandu-se, ca era ascunsa lucrarea lor. Si au iesit nefolosindu-se
Evloghie cu ucenicul sau. Iar dupa iconomie s-a facut negura si ratacindu-se sau
intors la batranul. Si mai inainte de a bate ei in usa, i-au auzit pe ei cantand si
staruind el mult, mai pe urma au batut in usa. Iar aceia, tacand din cantarea de
psalmi, i-au primit cu bucurie. Si pentru arsita, au turnat ucenicii lui Evloghie
apa in vas si i-au dat lui. Si era apa amestecata cu de mare si de rau si nu a putut
sa o bea. Si venind intru sine a cazut inaintea batranului, voind sa stie petrecerea
lor, zicand: avvo, ce este aceasta, ca intai nu cantati, ci acum, dupa ce ne-am dus
noi. Si vasul de apa, acum luandu-l, am aflat apa sarata. Zis-a batranul: fratele
este nebun si dupa amagire o au amestecat cu apa de mare. Iar Evloghie il ruga pe batranul, voind sa stie
adevarul. Si i-a zis lui batranul: acel mic pahar de vin era al dragostei, iar apa aceasta este pe care o beau
fratii totdeauna. Si l-a invatat pe el deosebirea socotelilor si a taiat de la el toate cele omenesti. Si s-a facut
iconomicos si pogorator. Si dupa aceea manca toate cele ce i se puneau inainte. Si s-a invatat si el sa
lucreze in ascuns. Si a zis batranului: negresit, intr-adevar
este lucrarea voastra. Patericul Eg., Pentru Evloghie Preotul, 1
16) Zis-a iarasi: de nu se va uni fapta cu rugaciunea in zadar se osteneste omul.
Si a zis fratele: ce este unirea faptei cu rugaciunea? Si a zis batranul: acelea
pentru care ne rugam sa nu le mai facem, caci cand omul isi va lasa voile sale,
atunci se impaca Dumnezeu cu dansul si ii primeste rugaciunea.
Patericul Eg., Pentru Avva Moise, 16

6) Un frate a mers la un sihastru si plecand de la dansul, i-a zis: iarta-ma, avvo,

ca te-am smintit de la rugaciunea ta! Celalalt raspunzand, i-a zis: rugaciunea
mea este sa te odihnesc pe tine si sa te petrec cu dragoste.
Patericul Eg., cap. XVI, 6

Dreapta socotinţă duhovnicească se întemeiază pe simţirea duhovnicească.

Sf.Ignatie Briancianinov - Despre vedenii, duhuri si minuni, p. 60/66

16) 44. Un frate l-a intrebat pe un batran: care este plugaria sufletului, ca sa
rodeasca? I-a raspuns batranul: plugaria sufletului este linistea trupului,
rugaciunea trupeasca cea multa si neluarea aminte la greselile oamenilor, ci
numai la ale tale. De va petrece omul intru acestea, nu va zabovi sa-i rodeasca
sufletul. Patericul Eg., cap. XXII, 16

53) Zis-a un batran: mintea cand rataceste o face de sta citirea, privegherea si
rugaciunea. Pofta cand se aprinde, o vestejeste foamea, osteneala si sihastria.
Mania cand se tulbura, o inceteaza cantarea de psalmi, indelunga rabdare si
mila. Acestea daca se vor face in cuviincioase vremi si masuri. Caci cele fara de
vreme si masura tin putin. Iar cele ce tin putin, sunt mai mult vatamatoare si
nefolositoare. Patericul Eg., cap. XXV, 53

55) Zis-a un batran: toate cele peste masura sunt de la draci.

Patericul Eg., cap. XXV, 55

3) S-a intrebat avva Longhin: care fapta buna este mai mare decat toate,
celelalte? Si a zis: socotesc ca precum mandria este mai mare decat toate
patimile, incat a putut sa surpe pe unii si din cer, asa si smerita cugetare este mai
mare decat toate faptele bune, pentru ca poate sa scoata pe om din insasi
adancuri, macar de ar fi pacatos ca un drac. Pentru aceea si Domnul mai inainte
de toti fericeste pe cei saraci cu duhul. Patericul Eg., Avva Longhin, 3

16) Zis-a iarasi: cand suntem in viata de obste ( în familie sau comunitate), sa alegem ascultarea
mai mult decat nevointa. Ca aceasta invata trecerea cu vederea, iar aceea invata smerita cugetare.
Patericul Eg., Maica Singlitichia, 16
 A zis Gherman: „Ni s'a arătat în deajuns, cu pilde noui şi prin cuvintele Părinţilor din
vechime, că dreapta socoteală este izvorul, rădăcina, capul şi legătura tuturor virtuţilor. Dar dorim
să aflăm în ce fel am putea-o câştiga? Şi cum să cunoaştem adevărata dreaptă socoteală, cea dela
Dumnezeu, spre deosebire de cea mincinoasă, amăgitoare şi dela diavolul"?
A răspuns atunci Avva Moise: „Adevărata dreaptă socoteală nu se dobândeşte decât prin
adevărata smerenie, care ne face să arătăm Părinţilor nu numai faptele, ci şi gândurile noastre şi să
nu ne încredem în părerea noastră nicidecum, ci întru toate să urmăm povăţuirile
bătrânilor şi să credem că aceea este bun ce vor socoti ei ca atare. Aceasta nu numai că face pe
monach să rămână neabătut dela calea cea dreaptă prin discernământul adevărat, ci îl păzeşte şi
nevătămat de toate cursele diavolului. Căci este cu neputinţă să cadă în
înşelăciunea dracilor cel ce îşi tocmeşte vieaţa sa după
judecata şi părerea celor înaintaţi. Într'adevăr, chiar până
nu s'a învrednicit cineva de darul dreptei socoteli, prin
însuşi faptul că-şi arată Părinţilor gândurile rele ale sale,
le vestejeşte pe acestea şi le face mai slăbite. Căci precum şarpele, scos din ascunziş la lumină, se
sileşte să fugă şi să se ascundă, tot astfel şi gândurile cele rele, date pe faţă prin mărturisire
desăvârşită, se grăbesc să fugă dela om.
Iar ca să înţelegeţi această virtute şi mai bine dintr'o
pildă, vă voi istorisi fapta lui Avva Serapion, pe care el însuşi
o amintea celor ce veneau la dânsul, ca să se ştie păzi. El
zicea aşa: „Când eram mai tânăr, locuiam împreună cu
Părintele meu. Şi mi se întâmpla că, după ce mâncam noi,
ridicându-mă dela masă, furam câte un posmag, îndemnat
de diavolul, şi-l mâncam fără ştirea bătrânului. Deci stăruind
eu aşa o bucată de vreme, am fost biruit de acest obiceiu
şi nu-i mai puteam sta împotrivă. Cugetul mă mustra,
dar bătrânului mi-era ruşine să-i spun. S'a întâmplat însă,
prin purtarea de grijă a iubitorului de oameni Dumnezeu,
1 3 6 FILOCALIA
de-au venit nişte fraţi la bătrânul, pentru folos duhovnicesc.
Aceştia l-au întrebat despre gândurile lor. Şi a
răspuns bătrânul: Nimic nu vatămă pe monachi şi nu
bucură pe draci mai tare, ca ascunderea gândurilor de
către Părinţii cei duhovniceşti. Le-a vorbit apoi şi despre
înfrânare. Spunându-le el acestea, mi-am venit în sine-mi
şi gândindu-mă că Dumnezeu a descoperit bătrânului
greşelile mele, m'am umilit şi am început a plânge. Am
scos apoi din sân posmagul, pe care-l furam după obiceiul
meu cel rău, şi aruncându-mă la pământ am cerut
iertare pentru cele trecute şi rugăciune de întărire pentru
cele ce vor veni. Atunci a zis bătrânul: O fiule, te-a
izbăvit, chiar tăcând eu, mărturisirea ta. Spunând greşala
ta, ai junghiat pe dracul, care te rănea prin tăcere. Până
acum l-ai făcut să te stăpânească, fiindcă nu i-ai grăit
împotrivă şi nu l-ai scos la arătare. De acum nu va mai
avea loc întru tine, căci l-ai scos din inima ta la arătare.
Şi nu isprăvi bătrânul vorba şi iată lucrarea diavolească
se arătă ca o pară de foc, ieşind afară din sânul
meu, iar chilia se umplu de putoare, cât socoteau fraţii
aceia că s'a aprins pucioasă multă. Deci a zis atunci
bătrânul: Iată, prin semnul ce s'a făcut, Domnul a dat
adeverire cuvintelor mele şi slobozirii tale. Aşa a ieşit
dela mine, prin mărturisire, patima lăcomiei pântecelui
şi lucrarea diavolească, încât nici în minte nu-mi mai
venea acest fel de poftă". Iată dar că şi din cele
zise de Avva Serapion ne învăţăm că atunci ne vom învrednici
de darul adevăratei deosebiri, când vom crede
nu părerii noastre, ci învăţăturii Părinţilor. Căci prin nicio
altă greşală nu duce diavolul pe monah mai uşor în prăpastie,
ca prin aceea că-l înduplecă să lapede sfaturile
Părinţilor şi să urmeze judecăţii şi voii sale.3

37. Zis-a avva Antonie: cel ce bate bucata de fier, intai socoteste cu mintea ce va
sa faca: secere, cutit sau topor? Asa si noi trebuie sa socotim, care fapta buna
uneltim, ca sa nu ne ostenim in desert. Patericul Eg., Avva Antonie, 37

35) Zis-a avva Pimen: a pazi si a lua aminte de sine, si socoteala cea dreapta:
aceste trei fapte bune sunt povatuitoare ale sufletului.
Patericul Eg., Avva Pimen, 35

60) Zis-a iarasi: saracia si necazul si stramtoarea si postul: acestea sunt uneltele
vietii calugaresti. Ca scris este: de vor fi acesti trei barbati, Noe, Iov si Daniil,
viu sunt Eu, zice Domnul (10). Noe este chip al neagoniselii, Iov al ostenelii si
Daniil al dreptei socoteli. Deci, de vor fi aceste trei fapte in om, Domnul
locuieste in el. Patericul Eg., Avva Pimen, 60

14) Zis-a un batran: la inceputul lepadarii monahului de lume nu se slobod dracii

sa-l ispiteasca pe om cu silnicie, ca nu spaimantandu-se de lucru sa se intoarca la
lume degraba. Iar daca va spori cu vremea si cu lucrul monahul, atunci se slobod
asupra-i razboaiele poftelor trupesti si ale celorlalte dezmierdari, poate si al
maniei, al uraciunii si al celorlalte patimi. Atunci are nevoie omul sa se
smereasca si sa planga, osandindu-se si prihanindu-se numai pe sine. Si asa, prin
ispite se invata rabdarea iscusita si dreapta socoteala, apoi alearga la Dumnezeu
cu lacrimi.
Iar unii tulburandu-se de lucrul aeesta si ingreuindu-se de scarba nesuferita,
au cazut in adancul deznadajduirii si s-au intors iarasi cu inima in lume, iar unii
si cu trupul. Noi insa fratilor, niciodata sa nu deznadajduim sau sa ne
imputinam, ci vitejeste si cu indelunga rabdare sa suferim ispitele, multumind
lui Dumnezeu pentru toate cate ni se intampla noua. Caci multumirea catre
Dumnezeu risipeste toate mestesugurile vrajmasului. Patericul Eg., cap. XX, 14

3
Sf. Casian Romanul, Filocalia v. 1, p. 135-136
6) Si iarasi a zis: socotinta este mai mare decat toate faptele cele bune.
Patericul Eg., cap. XXV, 6

11) Un sihastru oarecare traia in adancul pustiului de treizeci de ani. Mancarea

lui era o buruiana oarecare, ce crestea in acea pustie. Mai tarziu a inceput a
gandi si a grai in sine, zicand: in zadar ma necajesc de atatia ani aici, in aceasta
pustie si nu mananc decat aceasta buruiana si nici o descoperire sau vedenie in
vis sau aievea nu vad, sau nici o minune n-am facut, precum faceau alti parinti
inainte de mine. Ci mai bine sa las aceasta pustie fara de nici un folos si sa ies in
lume, ca si acolo cel ce vrea sa se mantuiasca, se mantuieste. Aceasta gandind el
si vroind sa plece din pustie in lume, i s-a aratat ingerul Domnului si standu-i
inainte, i-a zis: ce vrei sa faci, batranule? Pentru ce primesti in inima ta acele
ganduri si sfaturi vrajmasesti? Adica, pentru ca nu faci minuni, sa iesi in lume?
Dar ce minune mai mare decat aceasta doresti, ca de atatia ani traiesti aici
in aceasta pustie si Dumnezeu te hraneste, te intareste, te pazeste si nimic nu-ti
lipseste ca si unuia din lavra? Deci, pentru ce te supui sfatului vrajmasului? De
acum sa nu te mai supui gandurilor si sfatului vrajmasesc si sezi aici, in acest loc
pana la sfarsitul tau, si te roaga lui Dumnezeu ca sa-ti dea smerenie si rabdare!
Iar el fiind intarit de sfatul ingerului, a petrecut acolo toata vremea vietii sale si
s-a mantuit. „ Patericul Eg., cap. V, 11

25. Plata înfrânării este nepătimirea, iar a credinţei cunoştinţa. Nepătimirea la rândul ei
naşte discernământul; iar cunoştinţa dragostea către Dumnezeu.4

91. Poruncile Domnului ne învaţă să folosim cu bună

judecată lucrurile de mijloc.271 Căci întrebuinţarea cu bună
judecată a celor de mijloc curăţeşte starea sufletului. Iar
starea curată naşte puterea de discernământ (dreapta
socoteală). Puterea de discernământ, la rândul ei, naşte
nepătimirea, din care se naşte dragostea desăvârşită.5

50. Cel ce slujeşte patimilor şi-a învârtoşat înţelegerea şi având puterea de discernământ
oarbă, nu poate deosebi binele de rău.6

45. Iubitorul de virtute trebuie să se îngrijească mult de discernămînt, ca să cunoască

deosebirea între bine şi rău, şi ca să probeze şi să descopere uneltirile
felurite ale celui rău, care înşală de obicei pe mulţi prin năluciri ce par bine întemeiate...
şi noi dacă ne vom păzi cu grijă de cercetările

4 Sf. Maxim Mărturisitorul, Filocalia v. 2, a doua sută a capetelor despre dragoste 25, p. 94
5 Sf. Maxim Mărturisitorul, Filocalia v. 2, a patra sută a capetelor despre dragoste 91, p. 156
6 Sf. Maxim Mărturisitorul, Filocalia v. 2, Sfârşitul sutei a patra a capetelor despre dragoste 50, p. 165
duhurilor şi le vom respinge chiar pe cele cereşti
pentru cele ce nu sînt cereşti, le vom pricinui mai
degrabă bucurie şi ne vor ajuta să ne împărtăşim de
şi mai mult har şi ne vom umple de bucurie duhovnicească,
dînd mărturie chiar din această pricină despre dragostea noastră către Dumnezeu.7
657. II Cor. XII, 17.
320 FILOCALIA

„Nebogăţia şi strâmtorarea însoţite de dreapta chibzuire a raţiunii, sunt o cale împărătească.

De aceea asprimea lipsită de dreapta chibzuinţă sau fără judecată e nefolositoare, ca şi îngăduirea
tuturor greşelilor nesocotite, fie într-o parte fie în alta, contrară”,
Talasie, Filocalia 8, p. 89.

. „parerea de sine, falsifica modul in care ne vedem cu mintea pe noi insine, iar drept urmare,
intreaga noastra activitate se lipseste de dreapta socoteala - exact ce le trebuie demonilor”.8

554. «Smerenia cugetului şi simplitatea luminată de darul deosebirii

(discernămîntului) ne va face să cunoaştem deosebirile duhurilor».9

Iată ce e o minte indrăcită: din bună, nebună, care socoteşte minciuna adevăr şi adevărul
minciună şi azvarle cu spurcăciuni in Dumnezeu, bucurie făcand dracilor. Iată o minte legată
cumplit, tarată in robie străină şi pierzandu-şi darul de mare cinste de la Dumnezeu: al libertăţii
voinţei şi al dreptei socoteli.
P. Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, p. 137

65) Avem nevoie de multă dreaptă socoteală (discernămînt), ca să ştim cînd trebuie să
stăm pe loc şi în ce lucruri şi pînă unde să ne luptăm cu prilejurile şi cu mijloacele patimilor şi
cînd să ne retragem. Căci e de ales uneori mai bine fuga, din pricina slăbiciunii,
ca să nu murim.10

Vederea (contemplarea) mintală este o cunoştinţă naturală, unită cu starea firii, care se
numeşte lumină naturală. Este puterea sfîntă a darului deosebirii (discernămîntului),
pus între lumină şi vedere (contemplare) 429.11
429. «Darul (harisma) discernămîntului (acesta este soarele care discerne),
care distinge atît lumina naturală din noi, cît şi vederile ce ne vin prin minte, l-a numit putere sfîntă. Căci acesta, adunînd şi desăvîrşind toate
virtuţile, aduce sfinţenia. De aceea e şi mai mare ca toate celelalte şi împăratul lor». Discernămîntul e pus între lumina ce se cere văzută şi mintea
care vede. El trece puterea vederii din potenţă, în act.

7 Sf. Simeon Metafrastul, Filocalia v. 5, Parafraza La Macarie Egipteanul, p. 319

8
Sf. Ignatie Briancianinov, Despre Înșelare, . . . . . . . . . . , p. 8 din 46
9 Scolie la 10 din Cuvîntul XX Despre frica laşă sau nebărbătească, de la Sf. Ioan Scărarul, Filocalia IX, p. 266
10 Sf. Ioan Scărarul, Filocalia IX, Despre dreapta socoteală bine deosebitoare 65 , p. 368
11
Sfîntul Isaac Sirul, Filocalia X, Cuvîntul LXIX - Despre felurite învăţăturişi despre folosul fiecăreia din ele, p. 348
 1) Puterea de a deosebi este în cei începători cunoaşterea
adevărată a celor privitoare la ei înşişi. În cei de la mijloc, e simţirea înţelegătoare 679, care
deosebeşte fără greşeală binele propriu zis, de binele natural
şi de cel potrivnic 680.
Iar în cei desăvîrşiţi e cunoştinţa sălăşluită în ei prin luminarea dumnezeiască, care poate
lumina cu lumina ei şi cele ce se află în alţii în chip întunecos. Sau poate, puterea deosebirii (a
dreptei socoteli) este şi se cunoaşte ca fiind îndeobşte cunoaşterea sigură
a voii dumnezeieşti în orice timp şi loc şi lucru.
Ea obişnuieşte să se afle numai în cei curaţi cu inima
şi cu trupul şi cu gura. Dreapta socoteală este conştiinţa
nepătată şi simţirea curată 681.12
679. «Simţirea înţelegătoare, sau simţirea minţii» (νοερά άισθησις) este
o expresie mai veche a părinţilor (încă de la sfîntul Grigorie de Nyssa),
care arată că mintea înţelege şi simte în acelaşi timp, adică cunoaşte
printr-o atingere cu realitatea afectivă însăşi, sesizînd şi calitatea ei
bună sau rea. De exemplu, înţeleg pe un om, dar îmi dau seama şi de
însuşirea lui bună sau rea. Şi se poate spune că atunci îl înţeleg mai
mult. Ε o simţire în care este o înţelegere şi o înţelegere în care este o
simţire. Ε ca un fel de înţelegere prin gustare (a se vedea la Diadoh al
Foticeii, cap. 30; Filoc. rom. I, p. 345—346).
680. Binele propriu zis sau de căpetenie (x xupio αγαθόν) e binele
dobîndit prin nevoinţă şi har, spre deosebire de o bunătate naturală, care
e inferioară. Dar e şi Binele prin sine, sau Subiectul dumnezeiesc, izvorul
nesecat al bunătăţii, al oricărei bunătăţi, care nu poate fi decît persoană,
căci numai o persoană e bună.
681. Discernămîntul nu e numai o cunoaştere teoretică, ci o cunoaştere
şi o simţire, în acelaşi timp, a ceea ce e bun sau rău, şi ca atare atîrnă
de starea de curăţenie a celui ce o are. Numai cel curat cu inima percepe
ce e curat şi simte, cu aversiune, ceea ce nu e curat. «Iar curat cu inima
este cel ce nu calcă poruncile lui Dumnezeu, osindindu-se pe sine însuşi;
sau cel cu milă fată de toată firea zidită; sau cel liber de patimile
ascunse. Iar curat cu trupul este cel curat de întinăciunea trupului şi care
spune cu gura adevărul».

66) Trebuie să vedem şi să luăm seama în ce timp

şi cum putem să ne deşertăm fierea prin amărăciune ;
care dintre draci ne înalţă, şi care ne smeresc ; care ne
înăspresc, şi care ne mîngîie; care ne întunecă, şi care
ne luminează; care ne fac trîndavi, şi care, porniţi spre
rele; care, trişti, şi care, veseli.13

Paza dreptei socoteli (a discernămîntului) e mai bună decît orice vieţuire ce se lucrează în
tot chipul şi după orice măsură a oamenilor.14

„Dar nici în vreme de mînie nu se tulbură unul ca acesta, ci mai degrabă se bucură că a aflat
vreme de cîştig şi de înţelepţire, socotind că ispita n-a venit fără pricină, ci a supărat mai înainte,
în cunoştinţă sau în necunoştinţă, fie pe Dumnezeu, fie pe fratele, fie pe altcineva.”15

12 Sf. Ioan Scărarul, Filocalia IX, Despre deosebirea gîndurilor, patimilor şi virtuţilor 1 , p. 317
13 Sf. Ioan Scărarul, Filocalia IX, Despre dreapta socoteală bine deosebitoare 66 , p. 368
14
Sfîntul Isaac Sirul, Filocalia X, Cuvîntul LX - Despre gîndurile rele fără de voie... , p. 313
15
Sf. Petru Damaschinul, Despre porunca a doua şi despre naşterea plînsului din temere, Filocalia, Vol V,
ETIBMO, Bucureşti 1976, p. 54-55
 ...Din fire există în oameni iubirea de sine şi fiecare om este lipsit de judecată dreaptă din
cauza grijii deosebite faţă de sine; în timp ce cunoaşterea şi îngrijirea din partea altei persoane este mai
uşoară, pentru că patima iubirii de sine la cei care judecă pe alţii nu constituie piedică pentru o dreaptă
cunoaştere (un diagnostic bun). Sf. Vasile cel Mare, Constitutiile ascetice , p. 46/57

Cei ce s-au grăbit fără sfatul dreptei socoteli, toţi au intarziat sau, indărăptand, au pierdut. De aceea
au zis Părinţii, gandindu-se la cei grăbiţi să stingă patimile, că mai mulţi s-au păgubit din post, decat din prea
multa mancare, şi preamăreau dreapta socoteală, ca virtutea cea mai mare.
P. Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, p. 22

Cei ce, prin darul lui Dumnezeu, se izbăvesc şi de legăturile dinlăuntru

ale iubirii de sine, se poartă şi se mărturisesc pe ei inşişi străini
şi călători aici pe pămant. De aceea "suspinăm in acest trup, dorind să
ne imbrăcăm cu locuinţa noastră cea din Ceruri". Iată de ce, prin sfatul dreptei socoteli, trupul trebuie stins şi
faptele lui vicioase, omorate. P. Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, p. 23

Nu urmărim prin luptă numai simpla despătimire a instinctelor,

ci eliberarea totală a monahului de orice constrangere a vreunui
instinct al vieţii acesteia. Cat e cu dreaptă socoteală atata mancăm, ne
imbrăcăm şi ferim trupul de intemperii. Ţinem să fie sănătos şi să dureze
in lumea aceasta atata cat are randuit, cu rostul de a ajunge suport
omenesc al unui om indumnezeit. Cand insă cineva vede rostul său
numai la viaţa aceasta, nu vede nimic. Patimile i-au intunecat lumea de
dincolo de zare. A devenit numai natură biologică, "numai trup".
Cand in om se intăreşte această alternativă, a trupului, care acaparează
pentru sine şi forţele naturale ale sufletului, mintea - conştiinţa chiar
-atunci războiul nevăzut intre binele şi răul din om ia o formă clinică,
psihanalitică. P. Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, p. 152

Este vrednic de luareaminte faptul

ca mirenii si chiar monahii lipsiti de dreapta socoteala duhovniceasca sunt aproape totdeauna
atrasi de amagitori, fatarnici si oameni care se gasesc in inselare draceasca, recunoscandu-i de
sfinti si harismatici. Sf. Ignatie Briancianinov - Despre inselare, p. 19/60

Dreapta socotinţă duhovnicească smulge obrăzarul [masca] de pe

lucrările patimilor noastre, care adeseori se înfăţişează celor neîncercaţi şi
pătimaşi ca lucrare a celui mai înalt bine şi chiar ca lucrare a harului Dumnezeiesc;
dreapta socotinţă smulge obrăzarul e pe duhurile căzute, obrăzar prin care ele se străduieşte să se
ascundă pe sine şi să ascundă cursele lor. Să îl rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască vederea cea
duhovnicească a duhurilor, prin mijlocirea căreia să le putem zări în gândurile şi închipuirile
aduse de către ele, să rupem împărtăşirea cu ele în duhul nostru, să aruncăm de pe noi jugul lor, să
ne izbăvim din robie! în împărtăşirea cu duhurile căzute şi în înrobirea noastră de către ele stă
pierzania noastră. Sf.Ignatie Briancianinov - Despre vedenii, duhuri si minuni, p. 65/66