Sunteți pe pagina 1din 18

TERAPIA SISTEMICĂ ŞI DEPRESIA

*SYSTEMIC CUPLE THERAPY AND DEPRESSION – ELSA JONES & EIA


ASEN

Dessignul şi descoperirile experimentului -interventie asupra depresiei


de la Londra.(the London Intervention Depression Trial – LDIT)

LDIT a avut loc in 1991 pentru a compara eficienţa a trei tipuri


de terapie: medicamente anti-depresive, terapia cognitiv –
comportamentală (TCC) şi terapia sistemică de cuplu. Pacienţii
diagnosticaţi cu depresie de către psihiatru au fost alocati în mod
aleatoriu la unul din cele trei tipuri de tratament. Segmentul terapiei
cognitiv comportamentală a fost stopat intr-o fază timpurie din cauza
ratei ridicate de renunţare (8 din 11 cazuri). Comparaţia finală a fost
făcută între tratamentul medicamentos şi terapia sistemică de cuplu
(88 de cazuri ce au îndeplinit toate criteriile).

Una din descoperirile majore ale acestui experiment a fost faptul


că rezultatele terapiei sistemice au fos mai bune decât rezultatele
terapiei cognitiv comportamentale sau a tratamentului medicamentos.
Datorită acestor rezultste încurajatoare am decis să scriem această
carte.

Condiţiile studiului

Jullian Leaf – profesor în psihiatrie şi cunoscut cercetător pe plan


internaţional a fost implicat mulţi ani în înţelegerea a eficienţei clinice a
conceptului de emoţie exprimată (EE) persoanele diagnosticate cu
depresie şi familiile acestora. Au existat cercetări care să sprijine
ipoteza conform căreia emoţia exprimată poate avea relevanţă în
lucrul cu pacienţii depresivi şi familia acestora. Aceasta a dus la
settingul pentru LDIT pentru a determina dacă intervenţia pe partener
sau pe familie poate avea efecte benefice asupra simptomelor
pacientului identificat daca emotia exprimată este redusă.

1
Pentru că existau deja manuale de terapie cognitiv
comportamentala şi de farmacologie era necesar terapia sistemică de
cuplu să fie descrisă într-un manual. Nu a fost efectuat nici un studiu
controlat pentru a vedea dacă terapia sistemică are efect asupra
depresiei. Pentru că nu exista nici un tratament standardizat scrierea
unui manual pentru aceasta formă de terapie a fost o precondiţie a
acestui studiu.

A scrie un manual este un lucru total diferit de a adera la acesta de


aceea am considerat necesar să filmăm şedinţele. Casetele au fost
alese aleatoriu de o persoana exterioara studiului – ca şi rezultat s-au
vizionat : 15 şedinţe de terapie cognitiv comportamentală, 38 de
şedinţe de terapie sistemică de cuplu, 47 de şedinţe de terapie
medicală. Cercetarea a demostrat:

• existenţa unei posibilităţi de distingere clară între cele trei


modele – fiecare are caracteristici specifice
• fiecare terapeut lucra în conformitate cu manuaul dar foloseau
uneori si tehnici din alte terapii. Prin urmare în ciuda
dificultaţiilor formulării unui manual aceata cercetare a
demonstrat că este posibilă descrierea a ceea ce am făcut fără a
ne suprapune peste alte modele.

Experimentul

Metoda

LDIT implică o evaluare de bază a pacientiilor şi a partenerilor


acestora urmata de o faza intervenţiei. Pacienţii sunt evaluaţi la
sfărşitul tratamentului si după o perioada de 12-15 luni de pauză. Faza
de terapie a avut o durată de maxim 9 luni sau 20 de sedinte în cazul
terapiei sistemice şi a terapiei cognitiv comportamentala şi de un an
pentru tratamentul medicamentos. Pacientiilor nu li s-a permis să
participe la două tratamente simultan.

2
Rezultate

Terapia de familie s-a dovedit a fi mai eficientă şi mai


acceptabilă decât tratamentul medicamentos. Au renuntat la terapie
56.8% din pacienţii cu tratament medica în comparaţie cu doar 15%
din cei care au participat la terapie sistemică.

Semnificaţia descoperirilor

O descoperire majoră a studiului a fost aceea că depresia s-a


ameliorat. Au existat si alte descoperri care merită menţionate.

Emoţia exprimata

S-a descoperit o schimbare semnificativă la un anumit nivel al


emoţiei exprimate şi anume la otilitate care s-a redus la pacienţii care
au participat la terapia sistemică.

Subiectii

Este de notat că dintr-un total de 290 de persoane cu care


cercetătorii au avut contact 196 au fost excluse din diverse motive.

Experienţele acestui proiect au arătat că se poate lucra într-un


cadru stinşific pozitivist fără a compromite punctul sistemic de vedere.
Rezultatele privite din punctul de vedere al discursului stinţific
demonstreaza eficienţa terapiei sistemice.

Manualul de terapie

O cerinţă a proiectului de cercetare a fost aceea ca fiecare


metodă de tratament să asigure un protocol prin care descrie
abordarea. Am descoperit că scrierea unui astfel de protocol este
dificilă partial datorită reticenţei de a trece practica noastă intr-un
format rigid şi prescriptiv şi parţial datorită faptului că doi dintre noi
eram situaţi oarecum la capete diferite ale spectrumului sistemic. Elsa
Jones poate fi plasata în grupul “post-Milano” puternic influenţată de
ideile faministe si cele social constructiviste în timp ce Eia Asen ocupă
o poziţie ce implică mai multe abordări de la structural, strategic la
“post-Milano”. Prin urmare în documentrul final s-a scris: “există o

3
probabilitate ca fiecare terapeut să folosească multe dintre aceste
tehnici cu fiecare cuplu”. Este puţin probabil ca terapeuţii cu
experienţă să lucreze într-un mod în care sa reflecte un model pur
datorită faptului că după o perioadă fiecare terapeut are stilul personal
de lucru influenţat de învăţarea continuă de la colegi, clienţi şi din
viaţa proprie.

O abordare sistemică a depresiei

A. Concepte

în acest model simptomele pacientului identificat sunt


conceptualizate în termeni interacţionali bazaţi pe un spectru larg de
modele sistemice de terapie. Pacientul identificat este văzut ca făcând
parte dintr-o varietate largă de contexte iar comportamentele, inclusiv
cele simptomatice, sunt vătute ca fiind legate de aceste contexte, ce
pot include patternurile relaţiilor din prezent, a relaţilor din familiile de
origine sau din alte contexte cum ar fi locul de muncă, societatea sau
cultura. Relatiile apropiate sunt ptivite ca fiind atât agent influenţator
pentru pacientul identificat cât şi influenţate de acestea . Răspunsurile
membrilor familiei pot percerpute ca contribuind la menţinerea
simptomelor pacientului identificat. Spre exemplu partenerul
pacientului identificat reacţionează la comportamentul depresiv al
acestuia apoi pacientul identificat răşpunde acestor reacţii în acest fel
este elaborat un sistem de feedback ce afectează atât simtomele
pacientului identificat cât şi comportamentele şi atitudinile celorlalţi.

Din punct de vedere interactional depresia poate fi descrisa după


cum urmează: un eveniment care îi cere individului să se adapteze +
factori intra-psihici şi/sau factori inter-personsonali + o serie de factori
contextuali – toate acestea fac ca uni indivizi să facă fată acestor
cerinţe mai rău decât alţii.cei care nu sunt capabili să se adapteze
încep să aibă simptome depresive. Acestea la rândul lor reprezintă
stresori la care familia va reacţiona. Aceste răspunsuri depind de
structura şi dinamica cuplului şi as familiei: unele familii vor tolera
depresia în timp ce altele vor fi exterem de critice faţă de
comportamentul depresiv. O focalizare specială asupra a ceea ce este
perceput ca fiind comportament negativ poate înrăutăţii depresia iar
unele comportamente pot fi etichetate drept ”cerşetoare de atenţie”.
De aici decurge interaţiunea cuplului care poate agrava depresia
pacientului identificat. Spre exemplu: încercarea de a ajuta pacientul
identificat prin expunerea aspectelor non-depresive ale vieţii acestia –

4
încercarea de a vedea partea plină a paharului – poate cresţe
sentimentul de izolare şi neînţelegere – deci soluţia poate întări
probliema. Pe de altă parte ajutoarul acordat în mod susţinut poate
duce la asumarea rolului de îngrijitor în cadrul familiei ceea ce va
menţine comportamentele depresive chiar şi atunci când acestea nu
mai au semnificaţia lor originală.

Scopul principal al terapiei sistemice pentru depresie este


conceptualizarea simptomelor adică plasarea acestora atât în contextul
relaţiilor prezente şi trecute ale individului cu familia cât şi în cel social
şi cultural. Terapia sistemică de cuplu are a scop lărgirea orizontului de
perspective în ceea ce priveşte acordarea de noi semnificaţii
comportamrntului depresiv sau de a experimenta noi moduri de
relaţionare.

Se poate presupune că persoanele care cer ajutor au dificultăţi în


ceea ce priveşte abilităţiile de rezolvare a problemelor. De aici rezultă
sarcina terapeutului de a explora împreuna cu pacientul identificat,
precum şi cu familia/partenerul acestuia, motivele pentru blocajele în
patternurile de interacţiune par a fi legate de comportamerntul
simptomatic. Terapeutul încearcă sî extragă împreună cu pacientul şi
familia acestuia resurse de care dispun pentru a forma noi patternuri
care nu include siimptomul şi comportamentele asociate acestuia.

Terapeutul nu impune normative despre cum ar trebui să


funcţioneze un cuplu în general în schimb menţine o poziţie de
neutralitate care duce la exlorarea trecutului, la semnificaţia situaţiei
curente şi semnificaţia soluţiilor încercate anterior.

Întrebările circulare au rolul de a distruge patternurile actuale.


Sarcina terapeutului este mai de grabă de a da posibilitatea cuplului să
vadă că există mai multe căi ce pot fi urmate decât să le spună ce cale
să urmeze. Terapeutul actionează ca un catalizator şi nu ca un
mecanic – scopul este nu de a ”educa”, de a arata ”soluţia cea mai
buna” ci de a-i “împuternici” să-şi aplice propriile soluţii.

5
Procesul terapiei sistemice de cuplu

Faza de început a terapiei

Implicarea este foarte importantă pe tot parcursul terapiei dar ea


are o importanţă aparte în primele şedinţe. Fără încredere, claritate,
graniţe sigure clienţii nu vor dori să vorbească cu terapeutul. Deaceea
terapeutul trebuie să transmită din prima clipă – prin intermediul
limbajului trupului, limbajului non-verbal – dornţa de a auzi ambele
puncte de vedere, multiparţialitate şi neutralitate în ceea ce priveste
rezultatul.

La început terapeutul explorează definiţiile problemei date de


cuplu şi raportarea acesteia la persoanele apropiate cuplului obţinând
astfel o vedere a relaţiilor semnificative în cadrul cărora s-a
contextualizat problema – acest lucru se poate face cu ajutorui unei
genograme. Explorarea definiţiei problemei aduce elemente
comportamentale şi de semnificaţie- terapeutul va căuta informaţii
despre modul în care s-a manifestat problema dealungul timpului,
efectele acesteia asupra tuturor celor implicaţi şi modul în care
acesştia reacţionează deasemenea semnificaţia pe care au atribuit-o
problemei persoanele din cercul social al cuplului. Astfel patternurile
curente sunt legate de patternuri nultigeneraţionale; cuplul împreună
cu terapeutul încearcă să gasească un nou înţeles pentru acţiuniele şi
ideile care contribuie la blocajul din prezent . Aceasta poate avea ca
efect dorinţa cuplului de a experimenta noi comportamente, de a căuta
noi soluţii.

Se va acorda atenţie succeselor din trecut şi din prezent. A


înţelege modul în care la un moment dat cuplul a făcut faţă problemei
poate induce speranţa şi-l poate ajuta pe terapeut să obţină un insight
legat de resursele cuplului; este deasemenea folositor pentru a
înţelege soluţiile încercate în trecut. Acest tip de discuţie poate induce
deasemenea existenţa unui viitor diferit ceea ce la acest stadiu poate
exista doar ipotetic în mintea pacientului identificat şi a partenerului
acestuia.

Terapia sistmică este caracterizată prin colaborare. Terapeutul


trebuie să fie sensibil în ceea ce priveşte problemele ce pot afecta
relaţia terapeutică fie că acestea apar din dinamica clientului fie căţ
sunt legate de sinele terapeutului. Astfel, clienţii sunt participanţi activi
ce încearcă să construiască semnificaţii şi comportamente noi împreină
cu terapeutul. În prima parte a terapiei munca terapeutului va avea ca
scop invitatea clienţiilor să participe activ la terapie. Aceasta va incude

6
explorarea asteptăriilor clienţiilor – acestea se pot schimba pe
parcursul terapiei – este important ca acestea să fie focalizate în
discutie pentu a păstra rolul activ al clientului.

Faza de mijloc a terapiei

Pănă în acest moment este posibil ca, clienţii să fie activi în


stabilirea agendei terapeutice – spunându-şi observaţiile legate de atât
de interacţiile problematice cât şi de cele dorite. Acest stadiu se
focalizează predominant pe prezent – până în acest moment este
identificat patternul de menţinere a comportamentului.

Acesta poate fi momentul oportun pentru sedinşe individuale sau


pentru invitarea altor membri ai familiei la şedinţele terapeutice.

Este important să existe o focalizare asupra punctelor forte şi


resursele clientului. Tot în această fază atat clientul cât şi terapeutul
au parte de frustrări – datorită blocajului. Dacă există progres este
bine ca acesta să fie măsurat în comparaţie cu scopurile terapiei: sunt
atinse? Sau trebuie schimbate.

Faza de încheiere a terapiei

Dacă din punctul de vedere al clienţiilor terapia are rezultate


pozitive este posibil ca acesastă fază să fie caracterizată de o
recapitulare a ceea ce s-a făcut până în acest moment şi de
anticiparea unei recăderi – identificarea patternurilor ce au dus în
trecut la depresie, identificarea de semnale pentru ”alertarea” cuplului
şi repetarea noilor strategii pentru a face faţă dificultăţilor în mod
diferit.

Ca parte a pregătirii sfârşitului terapiei trebuie discutat rolul


terapeutului în viaţa cuplului – poate include modul în care cuplul va
continua ceea ce a început la terapie.

7
Aspecte tehnice ale terapiei sistemice de cuplu

1. IPOTEZELE

Înainte de a vedea cuplu pentru prima data, în timpul şi după


sedinţe terapeutul în formulează ipoteze de lucru. Aceste ipoteze sunt
încercări preliminare de a explica simptomele pacientului identificat în
termeni contextuali în care apar.

Ipotezele sunt puncte de ghidare pentru organizarea muncii


terapeutice astfel trebuie să existe 2 sau 3 ipoteze de lucru pentru a
evita fixarea pe o singură ipoteză – în acest fel curiozitatea
terapeutului va rămâne vie şi va fi redus riscul de stereotipizare .

Funcţia ipotezelor poate fi: organizarea gândirii terapeutului şi a


transforma această gândire într-una deschisă. Scopul ipotezelor este
înţelegerea modului în care dilemele clientului se leagă de sistemul
relevant.

Mai jos sunt enumarate unele din ipotezele şi întrebările pe care le-
am avut în vedere în timpul studiului

1a: semnificaţia depresiei

• se presupune că depresia are o semnificaţie care poate fi


percepută la nivel de:

* Comunicare (ex: mesaj care cere partenerului mai multă


implicare)

* Metaforă pentru evenimentele de familie (ex: păstrarea


vie a memoriei unui membru decedat)

* Menţinerea sistemului (ex: împiedicarea partenerului sau


a copiilor să părăsescă căminul)

* Poziţia în sistem (ex: relaţia cu partenerul în jurul


depresiei va menţine şi confirma paternuri relaţionare din
trecut).

8
1b: depresia în contextul proiectului de cercetare

Motivul pentru care clienţii acceptă unul din cele trei treatamente

* nu au de ales

* încredere în profesionsti

* fatalism în ceea ce priveşte

eficienţa orcărui tip de tratament

Motivele pentru care clienţii acceptă să participe la şedinţe împreună


cu partenerul

• credinţa că este o problemă legată de relaţie


• dorinţa de a ”sprijini” partenerul
• pacientul identificat ameninţa că rupe relaţia dacă partenerul nu
participă la şedinţe
• dorinţa de a forma o cualiţie cu terapeutul ăentru etichetarea
pacientului identificat

1c: depresia în contextul trimiterii

Care sunt motivele care au dus la trimiterea pacientului către acest


proiect

• încrederea în valoarea terapeutică şi/sau valoarea stinţifică a


proiectului
• “debarasarea” de un pacient dificil
• fatalism în ceea ce priveşte eficienţa oricărei forme de tratament

de ce trimiterea a fost făcută în acest moment?

o Cererile repetate ale clientului


o asteptarile normative ale medicului

9
1d: depresia în contextul social/cultural

Factori sociali care precipită şi susţin depresia

• şomajul, lipsa banilor, izolarea socială şi marginalizarea


• rasismul şi discriminarea

Problemele de gen care susţin depresia în cuplu

- femei

• căsătoria, familia monoparentală, vârsta mamei, vârsta copiilor


• probleme de identitate, micşorarea şanselor atunci când copii
părăsesc căminul
• dileme legate de sexualitate şi fertilitate
• credinţele legate de rolul femeii
• probleme de identitate legate de locul de muncă şi de piederea
acestuia
• violenţa
• vulnerabilitatea financiară

bărbaţi

• probleme de identitate legate de locul de muncă şi de piederea


acestuia

• dileme legate de sexualitate şi fertilitate


• depresie mascata de alcool şi violenţă
• schimbarea rolului de gen
• nesiguranţa financiară

1e: depresia în contextul familial

Factori precipitatori

• probleme legate de ciclul vieţii de familie (prevăzute şi


neprevăzute)
• impactul evenimentelor externe

10
factori ce sustin depresia

• ”pauza de la viaţa cotidiană”


• “susţinător” al relaţiei
• “pedeapsă pentru păcatele din trecut”
• reglarea distanţei dintre parteneri
• protejarea partenerului
• controlarea partenerului
• păstrarea implicării familiei de origine
• frica de schimbare
• soluţiile au devenit parte din problemă

2. JOINING-UL

Joining-ul este un proces de acomodare între terapeut şi cuplu.


Poate fi descris ca şi formarea unei alianţe terapeutice, dezvoltarea
raportului, ingredientul non-ştinţific esenţial. Joining-ul este un proces
continuu ce trebuie menţinut în timpul terapiei ce are ca scop atât
realizarea implicării cât şi facilitarea schimbării. Aspecte specifice
joiningului:

2a: terapeutul poate iniţia o conversaţie ”socială” (ex:aţi găsit uşor


adresa?). O parte a acestui proces poate fi realizată prin discuţatrea
contextului terapiei (ex: dzrata şedinţei, folosirea camerei video,
asteptăriile cuplului şi ale terapeutului etc)

2b: abilităţiile de comunicare ale terapeutului sunt esenţiale pentru


facilitarea schimbării . Pentru joining este important să se acorde
atenţie sistemului de valori şi punctelor de vedere a fiecăriu partener.
Chiar dacă aceste puncte de vedere sunt opuse prin acordarea de
atenţie ficăruia în mod egal, terapeutul va transmite interes şi
înţelegere pentru fiecare partener şi va începe să ofere sugesti
terapeutice care vor sustine că mai multe puncte de vedere pot fi
valide. Aceste lucruri vor fi transmise prin cuvinte, tonul vocii, poziţie
etc.

2c: este important să se verifice dacă terapeutul a înţeles ceea ce au


spus clienţii. Repetarea a ceea ce s-a spus oferă confirmarea că a fost
înţeles, subliniază ceea ce a fost spus şi oferă ocazia de a încadra
faptele într-un mod oarecum diferit. (ex: de la – încearca întotdeauna
să mă rănească la – când simţiţi că încearcă să vă rănească.... )

11
2d: terapeutul încearcă să menţină o poziţie de neutralitate în ceea ce
priveşte ideile şi deci nu provoacă în mod direct afirmaţiile cuplului
chiar dacă acestea par critice şi negative.

2e: ascultarea non-peiorativă – tehnică de implicare. În cadru sistemic


înseamnă că terapeutul nu încearcă să gasească vina ci încearcă să
înţeşeagă cuplul în ciuda aparenţelor şi eforturilor acestuia de a
rămâne blocaţi în patternuri relaţionare dificile.

2f: joiningul în cadrul acestui proiect de cercetare are deasemenea


semnificaţia acceptării de către terapeut a definiţiei problemei cu care
cuplul vine la început.

3. ÎNTREBĂRI CIRCULARE

întrebările circulare se bazează pe teoria cauzalităţii circulare –


comportamentul uman poate fi cel mai bine cunoscut din punctul de
vedre al acţiunii ca şi raspuns sau ca şi mecanism de declansare
pentru o altă actiune. Comportamentul se poate descrie ca fiind o
conexiune lineară dintre cauză şi efect (ex: suferă de depresie pentu
că partenerul nu îăi mai acordă atenţie) în schimb o construcţie
circulară nu duce la idei de învinovăţire şi nu permite alterarea
interacţiunilor şi a sistemului de credinţe,

Intrebările circulare au un pattern circular în care feedback-ul dat la


întrebarea terapeutului influenţează şi modelează urmatoarea
întrebare a acestuia.

O sub-categorie a întrebărilor circulare se numesc întrebări bazate


pe ipoteze – sunt folositoare în cazul unui blocaj al cuplului în jurul
învinovăţirii partenerului. În acest caz terapeutul poate folosi întrebări
de tipul: “ca şi cum ” care fac posibilă schimbarea într-un mod
fantezist.

Efectul întrebărilor circulare:

• trezirea curiozităţii cuplului în ceea ce priveşte trecutul, contextul


şi patternul interacţiuniilor nesatisfăcătoare pentru ca acesta să
perceapă situaţia într-un mod diferit, pentru a face noi
conexiuni, pentru a vedea noi posibilităţi de schimbare.
• Distrugerea patternurilor deficitare de gândire şi acţiune -
obţinerea de echilibru în relaţie.

12
4. JOCUL DE ROL

Pentru a înţelege patternurile de tranziţie ale cuplului, terapeutul poate


cere cuplui să participe la un joc de rol. Scopurile jocului de rol:

• a da posibilitatea terapeutului să observe interacţiune dintre


membri
• testarea flexibilităţii sistemului

• Iniţial terapeutul observă – caută repetări spontane, apoi se


focalizează pe probleme specifice:

4a: interactionarea cuplului în jurul acesteia

“am observat că acest lucru vă afectează pe amândoi...v-ar folosi să


discutaţi despre acxest lucru acum? Dacă consideraţi că v-ar folosi de
ce nu încercaţi să discutaţi... ignoraţi-mă o secunda... ca şi cum nu aş
fi aici.... discutaţi despre bani aşa cum o faceţi acasă .... ”

4b: prelungirea secvenţei de timp

“ce s-ar întâmpla dacă aţi continua aşa până în momentul în care aţi
ajunge la un acord?... puteţi să o faceţi dacă dorţi...”

4c: blocarea părţilor de tranziţie

“nu mă implicaţi pe mine ..... acest lucru vă priveşte doar pe voi”


“observ că vorbiţi despre o persoană care nu se află aici în acest
moment .. poate că vă este de ajutor poate că nu? Vreţi să discutăm
dacă vă este sau nu de folos să vorbiţi despre ce vă deranjează sau
vreţi să vorbim despre peraoana X.... amandouă sumt ok din punctul
meu de vedere”.

13
tehnicile pot ajuta cuplul să găsească soluţii în momentul “aici şi acum”

• terapeutul poate întrerupe o interacţiune prin invitarea unui


partener la un dialog cu sine însuşi.

5. FOCALIZAREA PE PUNCTELE FORTE

Terapia sistemică are la bază premisa conform căreia toate


sistemele şi toţi membrii acestor sisteme fac tot ce este posibil, mai
mult se presupune că fiecare deţine resurse şi puncte forte. Iată
câteva căi de acces spre aceste puncte forte:

5a. identificarea competenţelor fiecărui individ, stabilirea efectelor


comportamentelor pozitive “Ce poţi face pentru a-i fi pe plac
partenerului?”

5b. identificarea elementelor interacţionale pozitive din trecut


”explorearea modului în care s-au sprijinit în momentele de criză în
trecut”

5c. recadrearea – tehnică ce are ca scop acordarea de semnificaţie


alternativă evenimentelor

5d. căutarea de excepţii şi cadrarea pozitivă a acestora ca şi soluţii –


cuplul poate fi rugat să monitorizeze excepţiile în timpul dintre sesiuni.

5e. focalizarea pe pozitiv – terapeutul va încerca să descurajeze


discuţiile focalizate pe problemă

6. REZOLVAREA DE PROBLEME

Pentru a obţine o definiţie precisă a problemei terapeutul trebuie să


înţeleagă cum se petrec evenimentele problematice. Cuplul este
încurajat să descrie un eveniment ce duce la conflict sau la depresie,
apoi terapeutul caută paşi sai evenimentele ce au precedat
evenimentul descris. Cuplului I se cere să identifice momentul în care

S-ar fi putut acţiona şi modul în care ar putea acţiona într-o situaţie


asemănătoare sin viitor.

14
Modelul ce ar putea fi folosit:

• a fi de acord în ceea ce priveşte natura exactă a problemei


• specificarea rezultatelor dorite
• listarea soluţiilor din trecut
• depistarea evenimentelor pre-problemă
• identificarea acţiunii/soluţiei preventive
• brainstorming legat de alte soluţii posibile – sublinierea
avantajelor şi dezavantajelor fiecărei posibile soluţii
• alegerea unei soluţii
• formarea unui plan detaliat de implementare a soluţiei
• specularea legată de consecinţele implementării soluţiei.

7. PROVOCAREA

Indivizii, cuplul şi familia dezvoltă pe parcursul timpului un mod


propriu de a vedea lucrurile. Aceste comportamente şi sistene de
credinţe fixe pot fi puse la încercare de terapeut pentru a facilita
scoaterea la suprafată a noi puncte de vedere. În general terapeutul
comentează interacţunile observate şi în funcţie de feedback-ul primit
de la cuplu va folosi diferite tehnici de provocare.

7a. Dezechilibrul – o tehnică folosită pentru a dezechilibra în mod


deliberat organizarea familiei printr-un joining temporar cu unul din
parteneri: - am observat că de fiecare dată când vorbiţi soţul dvs vă
întrerupe sau spune lucruri care bă deprimă. Poate că greşesc. Aşa
vedeţi şi dvs? Aceasta este dorinţa dvs? Dacă nu de ce permiteţi ca
soţul dvs să vă depprime? Ce s-ar întâmpla dacă data viitoare l-aţi
opri?

7b. Intensificarea – repetarea frecventă a unui mesaj sau modificarea


distanţei fizice sau emoţionale dintre parteneri. (ex: văd că vreţi să
renunţaţi acum ....ce s-ar întâmpla dacă aţi merge mai departe, chiar
dacă lucrurile ar deveni inconfortabile?...credeţi că v-ar fi de folos să
mergeţi mai depate- dacă credeţi acest lucru de ce nu mergeţi mai
departe?)

7c. Testarea graniţelor – este un mod de a provoca lipsa sau


abundenţa spaţiului privat

15
7d. Dezmembrarea dacă pacientul identificat vorbeşte singur despre
depresia sa terapeutul îl va invita pe partener să i se alăture (cum
răspundeţi la asta? Care este punctul dev de vedere?)

7e. Perturbarea – întrebările circulare acţionează ca un generator de


informaţie despre modul de funcţionare a cupului dar în acelaşi timp
acţionează ca un perturbator al organizării sistemului datorită faptului
că permite formarea de noi conexiuni de către clienţi, introduce
elementul timp, invită participanţii să observe propriile
interacţiuni.perturbarea organizării sistemului face posibilă găsirea de
noi patternuri.

8. TEHNICI ALE SPAŢIULUI FAMILIAL

Genograma este o metodă puternică de contextualizare – nu este


important rezultatul final ci procesul de construcţie şi întrebările care
ghidează cuplul spre noi conexiuni şi descoperiri. Genograma poate fi
construită în timpul unei şedinţe sau poate fi o temă pentru acasă.

Se acordă o atenţie sporită simptomelor depresive ce apar în


parcursul genogramei – se explorează strategiile generaţionale de
coping, efectul pe care simptomele şi comportamentele depresive l-au
avut asupra celorlalţi şi mecanismele de coping folosite.

Metoda ciclului vieţii de familie – ambii parteneri sunt rugaţi să facă


acest exerciţiu simultan. Li se cere să deseneze un cerc: ”aceasta este
viaţa ta acum reprezintă in interior prin cercuri oamenii şi lucrurile
importante pentru tine – nu uita să te reprezinţi şi pe tine”. Indivizii se
vor reprezenta aşa cum se percep în relaţie cu ceilalţi, cu locul de
muncă, cu hobby-urile lor.. etc. odată terminată această sarcină poate
duce la o serie de intervenţii.

9. RECADRAREA

Recadrarea este tehnica cu ajutorul căreia terapeutul schimbă din


punct de vedere contextual şi emoţional setting-ul exprimării situaţiei
şi încadrează aceleaşi fapte într-o „rama” diferită, schimbând
semnificaţia experienţei şi deci schimbând comportamentul. Intenţia
terapeutului este aceea de a schimba judecăţi cum ar fi: sănătos-
bolnav, personal-interpersonal, bun-rău au tendinţa de a prinde
indivizii in roluri fixe ceea ce poate duce la patternuri de interacţiune
rigide. Re-etichetarea depresiei ca „furie” sau ”un act de dragoste faţă
de partener” poate avea efecte dramatice asupra interacţiunii.

16
În practică recadrarea poate fio urmată de observarea
interacţiunilor şi a patternurilor de comunicare – cantitate, calitate,
direcţia comunicării, ton afectiv, graniţe, coaliţii şi alianţe.

10. TEMA DE CASA (sarcini inter-sesiuni)

Temele de casă au ca scop continuarea de către cuplu a


activităţii începute în cabinetul de terapie. –una din consecinţe o
reprezintă ancorarea schimbării în viaţa de zi cu zi a clienţilor
oferindu-le în acelaşi timp sentimentul de posesie. Tema crează un
cadru în care cuplului i se cere să funcţioneze fixând sau
dramatizând anumite aspecte. În cele ce urmează vom da câteva
exemple de teme potrivite pentru un cuplu în care unul din
parteneri este depresiv:

• Jurnal – separat sau împreună – ce poate conţine observaţii ca –


„starea cea mai rea şi răspunsul celor din jur”
• Prescrierea „aproprierii fizice” sau strategia zilelor pare şi zilelor
impare – (experimentarea de noi comportamente în zilele pare şi
şi folosirea vechilor comportamente în zilele impare)
• Focalizarea pe pozitiv partenerii sunt rugaţi ca fiecare în parte să
facă o listă cu ceea ce nu ar schimba la partener.

Aceste teme sunt concepute pentru a aduce informaţii noi


terapeutului şi clienţilor. Monitorizarea şi observarea în sine poate
duce la o nou înţelegere şi la schimbare. Terapeutul este interesat
de feedback-ul pe care în aduce sarcina. Cuplul nu trebuie făcut să
se simtă vinovat dacă nu face tema sau o modifică mai ales că orice
răspuns vizavi de temă poate fi folosit pentru o înţelegere mai
bună.

11. PROBLEME SPECIALE

11a. Genul

• genul terapeutului

În terapia de cuplu terapeutul trebuie să conştientizeze


potenţialul dezechilibru de gen ce se creează. De asemenea este
important pentru terapeut să monitorizeze modul în care etnicitatea
şi identutatea culturală a acestuia poate crea dificultăţi de încredere
din partea clienţiilor

17
• genul clientului

există o probablitate mai mare de diagnosticare a depresiei la


femei – motive: * natura protectivă a căsătoriei pentru bărbaţi,
depresia post-partum, stiluri diferite de exprimare a stresului,
moduri diferiire de examinare a simptomelor… etc.

• discutarea şi explorarea problemelor de gen poate apărea în


teme ca:
1. relaţia cu copii şi patternurile parentale
2. violenţa – terapeutul trebuie să acorde atenţie
indiciilor de violenţă apărute în naraţiunea cuplului şi
să adreseze întrebări specifice despre frecvenţă,
context şi probleme de siguranţă – dificultatea în a
adresa aceste probleme într-un mod sistemic poate
proveni din incapscitatea terapeutului de a observa
sau de a răspunde la violenţa partenerului, în
cuplurire în care barbatul este violent acesta trebuie
ajutat să dobândească o poziţie în care să-şi asume
responsabilitatea în controlarea exprimării agresiuni
sale iar ea poate să-şi asume responsabilitatea în
asigurarea propriei siguranţe.
3. expresivitatea emoţională
4. relaţii apropiate de confidenţialitate între femei şi
impactul acestora asupra cuplului
5. patternurile familiale şi tradiţiile
6. contextul social larg şi influenţa acestuia asupra
rolurilor.

11b. Şedinţe individuale

În timpul terapiei de cuplu unul sau ambi parteneri pot participa


la şedinţe individuale, .ajoritatea sunt propuse de către clienţi – ambi
parteneri sunt deacord că doar unul dintre ei ar trebui să vină la
terapie sau unul din parteneri refuză să participe la şedinţa de cuplu.
În unele cazuri terapeutul este cel care sugeerează şedinţe individuale
(împărţirea şedinţei în două)- pentru a trece peste un impas terapeutic

18