Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
INITIERE IN TRANSFERUL DE
CALDURA SI MASA
2004
CUPRINS
1.1. Definiţii
T = T (x). (1.2)
2 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
n x
T+t
Q
qv [W/m3] . (1.7)
V
dT
Q S [W]. (1.9)
dx
sau:
qs gradT [W/m2] , (1.10)
sau:
Tabelul 1.1
Ordinul de mărime a coeficientului de convecţie
dT
q S [W/m2]. (2.1)
dx
z dQz2
B B' dQy1
A A' T
T T dx
x
dQx1 dQx2
C C'
dQy2
D D'
dQz1
x
O
y
Fig.2.1. Conducţia termică printr-un element de volum
cǎldura acumulatǎ
=
în corp (dQ3)
Căldura intrată în elementul dv prin conducţie după direcţia Ox, se
poate scrie, utilizând ecuaţia legii lui Fourier:
T
dQx1 q s dydzd dydzd [J], (2.3)
x
unde: dxdz este suprafaţa de schimb de căldură prin care intrǎ căldura după
direcţia Ox.
Căldura ieşită din elementul dv după aceeaşi direcţie, ţinând seama
T
că temperatura feţei A'B'C'D' a elementului dv este T dx , va fi:
x
T
dQx 2 T dx dydzd [J]. (2.4)
x x
Căldura rămasă în elementul dv după direcţia Ox va fi atunci:
Transferul de cǎldurǎ prin conducţie 11
T T
dQx dQ x1 dQx 2 dydzd T dx dydzd
x x x
[J]. (2.5)
2T 2T
2 dxdydzd 2 dv d
x x
În mod analog se poate scrie cantitatea de cǎldurǎ rǎmasǎ în
elementul dv după direcţiile Oy şi Oz:
2T
dQ y dv d , (2.6)
y 2
2T
dQz 2 dv d. (2.7)
z
Cantitatea totală de căldură intrată prin suprafaţa laterală a
elementului dv şi rămasă în aceasta va fi:
2T 2T 2T
dQ1 2 2 2 dv d 2Tdv d, (2.8)
x y z
unde: 2T este laplacianul temperaturii.
Cantitatea de căldură generată de sursele interioare de căldură
uniform distribuite este:
dQ2 qv dv d [J] . (2.9)
Căldura acumulată în corp se poate determina utilizând relaţia:
T T
dQ3 m c p d c p dv d [J] . (2.10)
Înlocuind valorile lui dQ1 , dQ2 , dQ3 în ecuaţia bilanţului termic
(2.2), se obţine:
T
cp dv d 2Tdvd qv dv d , (2.11)
sau:
T 2 q
T v . (2.12)
cp cp
Definind difuzivitatea termică a ecuaţia generală a
c p
conducţiei are forma:
1 T q
2T v (2.13)
a
12 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
T T T
c p T T
x y
x y y
(2.14)
T n
z qi x0 , y i , z i , .
z z i i
Transferul de cǎldurǎ prin conducţie 13
T
(T p T f ). (2.17)
n p
d) Condiţiile limită de ordinul IV, care caracterizează condiţiile de
transfer la interfaţa dintre două corpuri solide de naturi diferite (figura 2.2)
T
Solid 1 Solid 2
T1
1
Ts
2
T2
1 2
x
Fig.2.2 Condiţii la limită de ordinul IV
În cazul în care contactul între cele două corpuri este perfect (nu
există rezistenţe termice de contact), fluxul termic unitar de suprafaţă fiind
acelaşi în ambele corpuri, condiţiile la limită de ordinul IV se scriu:
dT dT
1 1 2 2 . (2.18)
dx p dx p
Tf1
Tp1
Tp2
Tf2
x =p
x
qs
Fig. 2.7 Conducţia termicǎ printr-un perete plan
dT
q s (2.22)
dx
Prin separarea variabilelor şi integrare se obţine:
p Tp 2
q dx dT
0
s p
T p1
, (2.23)
sau:
qs p p Tp1 Tp 2 . (2.24)
Rezultǎ:
Transferul de cǎldurǎ prin conducţie 19
T p1 T p 2
qs [W/m3] . (2.25)
p
p
Comparând ecuaţia (2.25) cu ecuaţia analogiei electrice (1.8), rezultǎ
cǎ rezistenţa termicǎ conductivǎ pentru un perete plan este:
p
Rs [(m2K)/W] (2.26)
p
Fluxul termic va fi:
Q = qs S [W] (2.27]
T p1 T p 2
Tx T p1 x . (2.29)
p
Rezultǎ cǎ variaţia temperaturii prin perete este linearǎ.
În cazul în care conductivitatea termicǎ nu este constantǎ, ci variază
liniar cu temperatura:
dT
qs 0 (1 T ) [W/m2] . (2.31)
dx
Prin separarea variabilelor şi integrare se obţine:
2
qs p 0 T p1 T p 2
2
T p1 T p22 , (2.32)
sau:
0 T Tp 2
qs 1 p1 T p1 T p 2 [W/m2] , (2.33)
p 2
20 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
m
qs Tp1 Tp 2 [W/m2] . (2.34)
Rezultǎ cǎ în acest caz pentru determinarea fluxului termic unitar se
poate utiliza aceeaşi ecuaţia ca pentru cazul = ct., conductivitatea termicǎ
calculându-se la temperatura medie a peretelui Tm = 0,5 (Tp1 + Tp2).
În cazul în care = 0 (1 + T), câmpul de temperaturǎ, determinat
analog ca pentru = ct., are forma:
2
1 2q x 1
T ( x) T p1 s . (2.35)
0
Variaţia temperaturii prin perete în acest caz este prezentatǎ în figura
2.8.
T(x)
Tp1
= const.(=0)
<0 >0
Tp2
=0(1+t)
O x x
p
qs 1 T f 1 T p1 Tp1 Tp 2 2 Tp 2 T f 2 [W/m2] (2.36)
p
Din aceste egalităţi vor rezulta:
1
T f 1 T p1 q s
1
p
T p1 T p 2 q s (2.37)
p
1
T p 2 T f 2 q s
2
Prin însumare se obţine:
1 p 1
T f 1 T f 2 qs . (2.38)
1 p 2
Rezultǎ fluxul termic unitar de suprafaţǎ:
Tf 1 Tf 2
qs [W/m2] . (2.39)
1 p 1
1 p 2
La acelaşi rezultata se ajunge folosind analogia electricǎ a
transferului de căldurǎ. În acest caz apar trei rezistenţe termice înseriate:
unde: Rs1 este rezistenţa termicǎ convectivǎ la transferul între fluidul cald
şi perete; Rs2 rezistenţa termicǎ conductivǎ prin perete; Rs3 rezistenţa
termicǎ convectivǎ de la perete la fluidul rece; Rst rezistenţa termicǎ totalǎ.
T f T p T
qs T f T p . (2.41)
1 Rs
Rezultǎ cǎ rezistenţa termicǎ convectivǎ în cazul peretelui plan este:
22 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
1
Rscv [(m2K)/W] . (2.42)
T Tf 1 Tf 2
qs [W/m2] . (2.43]
Rst 1 1
p
1 p 2
Se defineşte coeficientul global de transfer de cǎldurǎ Ks:
1 1
Ks [W/(m2K)] . (2.44)
Rst 1 p 1
1 p 2
unde:
T0 este temperatura cunoscutǎ într-un punct de referinţǎ;
Rs,ox rezistenţa termicǎ între punctul de referinţǎ şi punctul cu Tx.
Aplicând relaţia (2.46) rezultǎ:
Tp 2 T f 1 qs Rs1 Rs 2 T f 2 qs Rs 3 ,
sau:
1 p
T p 2 T f 1 qs T f 2 qs 1 . (2.48)
2
1 p
Tc
Rsc [(m2K)/W] . (2.49)
qs
Mǎrimea inversǎ rezistenţei termice de contact este conductanţa
termicǎ de contact:
24 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
1
* [W/(m2K)] . (2.50)
Rsc
Rezistenţa termicǎ de contact este compusǎ din douǎ rezistenţe
termice legate în paralel: rezistenţa termicǎ prin punctele solide de contact
Rss şi rezistenţa termicǎ prin fluidul din interstiţii Rsf:
1 1 1
* [W/(m2K)] . (2.51)
Rsc Rss Rsf
Fluxul termic transmis în zona de contact va fi:
T1 T2 T T
Q S c 1 2 S f * S T1 T2 [W] . (2.52)
Rss Rsf
Dar:
1 2
Rss , (2.53)
1 2
Rsf . (2.54)
f
Înlocuind valorile Rss şi Rsf în ecuaţia (2.52) şi făcând ipoteza: 1 =
2 = /2, rezultǎ:
1 S 2 Sf
* c 1 2 f , (2.55)
S 1 2 S
sau:
1 S Sf
* c med f [W/(m2K)] , (2.56)
S S
unde: med este media armonicǎ a conductivităţii celor douǎ corpuri în
contact (1 şi 2).
Din relaţia (2.56) rezultǎ cǎ rezistenţa termicǎ de contact, respectiv
conducţia termicǎ de contact sunt dependente de:
presiunea de strângere a celor douǎ suprafeţe;
rugozitatea suprafeţelor;
rezistenţa la rupere r a materialului cu duritate mai micǎ;
conductivitatea termicǎ a celor douǎ solide;
conductivitatea termicǎ a fluidului din interstiţii.
Transferul de cǎldurǎ prin conducţie 25
Tabelul 2.2
Temperatura
Rugozitatea
Curba Perechea de Fluidul din medie de
suprafeţelor
nr. materiale interstiţiu contact
m
C
1 Aluminiu 1,221,65 Vid (10-2 Pa) 43
2 Aluminiu 1,65 Aer 93
0,150,2 Foiţǎ de plumb
3 Aluminiu 43
(neplane) (0,2 mm)
4 Oţel inoxidabil 1,081,52 Vid (10-2 Pa) 30
5 Oţel inoxidabil 0,250,38 Vid (10-2 Pa) 30
6 Oţel inoxidabil 2,54 Aer 93
7 Cupru 0,180,22 Vid (10-2 Pa) 46
Oţel inoxidabil
8 0,761,65 Aer 93
aluminiu
0,20,41 30
9 Magneziu Vid (10-2 Pa)
(oxidat)
10 Fieraluminiu Aer 27
qs
Tf1 S
1
T1 qs Rsp1 qs
1
Tp1 1
2 T p1 q s Rsp1 q s
1
T
Tp2 1
Tc q s Rsc q s
*
1 Tp3 2
Tp4 T p 2 q s Rsp 2 q s
2
1
1 2 T2 q s Rs 2 qs
2
Tf2
1 2
qs
a)
Tf1 Tp1 Tp2 Tp3 Tp4 Tf2
1 1 2 1
Rs1 Rsp1 Rsc
1 Rsp 2 Rs 2
1 1 * 2 2
b)
Fig. 2.11 Transferul căldurii între douǎ fluide printr-un perete omogen
cu straturi perpendiculare pe direcţia de propagare a căldurii:
a distribuţia temperaturii; b schema electricǎ echivalentǎ.
Tf 1 Tf 2
qs 5
[W/m2] , (2.57)
R i 1
si
Tf 1 Tf 2
qs [W/m2] . (2.58)
1 1 1 2 1
*
1 1 2 2
1
T p 2 T f 1 qs Rs1 Rs 2 T f 1 qs 1 ; (2.62)
1 1
1 1
T p 3 T f 1 qs Rs1 Rs 2 Rs 3 T f 1 qs 1 * ; (2.63)
1 1
1
T p 4 T f 2 qs Rsp T f 2 qs . (2.64)
2
e) Perete compozit
1 2 1
b1
Tf1 Tf2 b2
1 2 b
b3
b
Rs3
Rs5
T1 T2 T3 T4 T5
1
Rst Rs1 Rs 2 Rs 6 Rs 7 . (2.65)
1 1 1
Rs 3 Rs 4 Rs 5
Pentru determinarea rezistenţelor termice vom scrie fluxul termic
unitar pe fiecare zonǎ, considerând o lăţime a peretelui z, astfel ca zb=1m2.
Vom obţine pentru zonele omogene 1, 2, 4 şi 5:
1
qs 1T1 T2 1 T4 2 T5 . (2.66)
1 1
30 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
Rezultǎ:
1 1
Rs1 ; Rs 2 1 ; Rs 6 1 ; Rs 7 [(m2K)/W] (2.67)
1 1 1 2
Pentru zona 3 care este neomogenǎ fluxul termic unitar va fi:
qs qs1 qs 2 qs 3 2 b1 z 1 b2 z 2 b3 z T3 . (2.68)
2 2 2
Rezultǎ:
1 b
Rs 3 2 2 ; (2.69)
2 b1 z 2b1 z 2b1
2
1 b
Rs 4 2 2 ; (2.70)
1b21z 1b2 z 1b2
2
1 b
Rs 5 2 2 . (2.71)
2b3 z 2b3 z 2b3
2
razǎ. Din aceste motive în acest caz se utilizeazǎ fluxul termic unitar linear
ql. Legătura între cele douǎ fluxuri unitare este:
ql qs d [W/m] . (2.72)
T ql
Tf1
Tp1 r dr
dT
a)
Tp2 l=1m
d
Tf2
ri
=const. re
di
de
dT
Q ql l S . (2.73)
dr
dT
ql 2r . (2.74)
dr
Separând variabilele şi integrând se obţine:
Tp 2 re
qe dr
dT 2
T p1 ri
r
, (2.75)
de unde:
T p1 T p 2
ql [W/m] . (2.76)
1 r
ln e
2 ri
ql r
T p1 T (r ) ln . (2.78)
2 ri
Înlocuind valoarea lui ql din (2.77), se obţine:
T (r ) T p1 T p1 T p 2
ln (r / ri )
, (2.79)
ln (re / ri )
ql 0 1 T 2r
dT
. (2.80)
dr
Transferul de cǎldurǎ prin conducţie 33
q ln r / r1 1
2
1
T (r ) T p1 l . (2.81)
0
ql T
Tp1
>0
const.(=0)
T(r)
Tp2 r
<0
=0(1+T)
d1
d2
Tf 1 Tf 2
ql [W/m] , (2.82)
Rl1 Rl 2 Rl 3
unde: Rl1 şi Rl3 sunt rezistenţe termice convective, în mK/W; Rl2
rezistenţa termicǎ conductivǎ, în mK/W.
Pentru determinarea valorii rezistenţei termice convective se pleacă
de la relaţia legii lui Newton:
Tf 1 Tf 2
ql [W/m] . 2.86)
1 1 de 1
ln
d i i 2 d i d e e
Definind coeficientul global linear de transfer de căldurǎ:
1
Kl [W/(mK)] , (2.87)
1 1 d 1
ln e
d i i 2 d i d e e
fluxul termic va fi:
Q K l l T f 1 T f 2 [W] . (2.88)
Pentru determinarea temperaturilor pereţilor se va aplica relaţia
(2.46):
1
T p1 T f 1 ql Rl1 T f 1 ql ; (2.89)
d i e
Transferul de cǎldurǎ prin conducţie 35
1 d
T p 2 T f 1 ql Rl1 Rl 2 T f 1 ql
1
ln e
d i i 2 d i . (2.90)
1
T f 2 ql Rl 3 T f 2 ql
d e e
c) Perete cilindric neomogen cu straturi perpendiculare
pe direcţia de propagare a căldurii
*
T
Tc ql Rlc ql
d 2 *
1 Tp3 1 d
Tp4 T p 2 ql Rlp 2 ql ln 3
2 2 d 2
1
1 2 T2 ql Rl 2 ql
d 3 2
Tf2
d1
d2
d3
1
Kl [W/(mK)];(2.92)
1 1 d2 1 1 d3 1
ln ln
d11 2 1 d1 d 2 * 2 2 d 2 d 3 2
36 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
T(r)
r1 Tp2
r dr
r2
d2
d1
0
=const.
Q S
dT
dr
4r 2
dT
dr
[W] . (2.95)
Rezultǎ:
Q 1 1
T p1 T p 2 . (2.97)
4 r1 r2
Fluxul termic va fi:
4 T p1 T p 2 T p1 T p 2
Q [W] . (2.98)
1 1
1 1 1
r1 r2 2 d1 d 2
1 1 1
Rtcd [K/W] (2.99)
2 d1 d 2
1 1
Q 1 1
T p1 T p1 T p 2
r1 r
T (r ) T p1 (2.100)
4 r1 r 1 1
r1 r2
Relaţia (2.100) aratǎ cǎ variaţia temperaturii prin perete este în acest
caz de tip hiperbolic.
T
Q ST d 2 T [W] (2.101)
1
d 2
sau:
Q K sf T f 1 T f 2 [W] . (2.104)
d 2T qv
0 . (2.106)
dx 2
Integrând de douǎ ori se obţine:
dT q
v x C1 , (2.107)
dx
q
T v x 2 C1 x C2 (2.108)
2
Pentru determinarea constantelor de integrare C1 şi C2 se pot pune
condiţii la limitǎ de ordinul I sau ordinul III. Peretele fiind răcit uniform pe
ambele feţe, în centrul plăcii temperatura va fi maximǎ, deci:
dT
la x = 0 , 0 . (2.109)
dx
Q1 Tm Q2
1 2
Q1/2 Tm Q1/2 Tp1
xm
Tf1
Qx
Tp2
Qx+dx
Tf2
Tp qv=const. Tp S qv=const.
Tf Tf x dx =const.
=const.
S
2
0 x 0 x
b)
a)
qv 2
C1 0 şi C2 T p . (2.111)
2
Rezultǎ:
qv 2 x
2
T Tp 1 . (2.112)
2
qv x 2
T Tm . (2.115)
2
qv x 2 T p 2 T p1 qv
T x T p1 . (2.121)
2 2
q T p 2 T p1
Q2 qv S 2 xm S v [W] .
2
(2.125)
Condiţiile la limitǎ de ordinul III vor fi:
1 T p1 T f 1 ;
dT
la x = 0 ,
dx
T p 2 T f 2 .
dT
la x = 2 ,
dx
42 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
1
T f 2 T f 1 2qv
2
T p1 T f 1 ;
1 1 2 1
2
(2.126)
1
T f 1 T f 2 2qv
Tp 2 T f 2 1 . (2.127)
2 2
1 2
1
Înlocuind aceste valori în ecuaţia (2.121) se stabileşte ecuaţia câmpului de
temperaturǎ.
Tm
Tp qv = const. Tp
Tf = const. Tf
Qr Qr+dr
l
r dr
0 r
Qe Qi
Ti Te
Suprafaţǎ izolatǎ
Suprafaţǎ izolatǎ
termic
termic
Te Ti
qv=const
qv=const
.
=const. Fluid de Fluid de .
rǎcire rǎcire =const.
Ri Ri
Re Re
a) b)
Qi Qe
Tm
Ti
Rm
Te
qv=const
Fluid de . Fluid de
rǎcire =const. rǎcire
Ri
Re
T Ti
qv r 2 Ri2
ln r / Ri
Câmpul de qv R r
2 2
r q v R r
2 2
r 4 ln Ri / Re
T Ti 2 ln 1 T Te e
2 ln 1
i
temperaturǎ 4 Ri Ri 4 Re Re qv Re2 Ri2
Ti Te
4
Raza la care
Rm = Ri 4
Te Ti qv Re2 Ri2
temperatura Rm = Ri Rm
qv Re
este maximǎ ln
2 Ri
Fluxul
Qi Re2 Ri2 lqv
transmis
0 Qi Rm2 Ri2 lq v
prin peretele
interior
Fluxul
transmis
prin peretele
0
Qe Re2 Ri2 lq v
Qe Re2 Rm2 lq v
exterior
46 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
dT
Q x S [W] . (2.134)
dx
Fluxul termic Qx+dx va fi:
dQx
Qxdx Qx dx [W] , (2.135)
dx
sau:
48 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
dT d dT
Qx dx S S dx . (2.136)
dx dx dx
Deoarece şi S şi T sunt funcţii de x se obţine:
dT dS dT d 2T
Qxdx S dx S 2 dx .
dx dx dx dx
(2.137)
Fluxul termic transmis prin convecţie este:
Qconv As T T f PdxT T f , (2.138)
unde: As este suprafaţa lateralǎ a elementului considerat: As = Pdx.
Înlocuind valorile lui Qx, Qx+dx, Qconv, în relaţia (2.133) rezultǎ:
dT dT dS dT
S S dx
dx dx dx dx
,
S 2 dx Pdx T T f
d 2T
dx
(2.139)
sau:
dx Pdx T T f 0 ,
d 2T dS dT
S 2 dx (2.140)
dx dx dx
sau:
d 2T 1 dS dT P
T T f 0 . (2.141)
dx 2 S dx dx S
Notând:
T T f excesul de temperaturǎ între perete şi fluid şi:
P
m2 [m-2] , (2.142)
S
Ecuaţia generalǎ a nervurii capǎtǎ forma:
d 2 1 dS d
m2 0 . (2.143)
dx 2 S dx dx
d 2
2
m2 0 . (2.144)
dx
C1e mx C2 e mx .
dT d
la x = L , 0 , respectiv 0
dx dx
Rezultǎ:
C1 C2 0
mL
(2.145)
C1me C2 me
mL
De unde:
e mL
C1 0 mL ; (2.146)
e e mL
e mL
C2 0 mL . (2.147)
e e mL
Distribuţia temperaturii în lungul nervurii va fi:
e mL e mx e mL e mx
, (2.148)
0 e mL e mL
sau:
e mx e mx
. (2.149)
0 1 e 2 mL 1 e 2 mL
ch mL x
(2.150)
0 ch mL
Dar m P / S , atunci:
th mL
n (2.156)
mL
L =0
Izolaţie
0
termicǎ
L
L
L 0 / 2 (2.158)
Lc L 0 / 2 (2.159)
b) Nervura infinitǎ
În acest caz condiţiile la limitǎ vor fi:
la x = 0 , 0
la x = , 0
Rezultǎ: C1 = 0 şi C2 = 0
Atunci variaţia temperaturii în lungul nervurii va fi:
e mx (2.160)
0
Qn 0bm0 [W] ;
(2.161)
1
n (2.162)
m
C1 C2 0 ;
d
dx
C1memL C2 memL C1e mL C2 e mL
x L
(2.163)
Rezolvând sistemul (2.163) se obţine:
0 m
C1 ; (2.164)
2 mL
e m m
0 e 2 mL m
C2 .
2 mL
e m m
(2.165)
Variaţia temperaturii în lungul nervurii va fi:
e mx m e mx e 2 mL m
,
0 2 mL
e m m
(2.166)
ch mL x sh mL x
m
. (2.167)
0
ch mL sh mL
m
Tf = const.
r1
T=T(r)
T0
0
r
r2
0 r
d 2 1 d
m2 0 (2.171)
dr 2 r dr
sau
d 2 d
r 2
2
r m2 r 2 0 (2.172)
dr dr
unde:
I1 mr2 K1 mr1 K1 mr2 I1 mr1
(2.177)
K 0 mr1 I1 mr2 I 0 mr1 K1 mr2
Randamentul nervurii va fi:
2r1
n
r22 r12
. (2.178)
Tabelul 2.4
Valorile randamentului nervurii
Tipul nervurii Randamentul nervurii
1 2
Nervuri
longitudinale tanh mLc
Rectangulara n
S = 2bLc mLc
Lc = L+(/2)
Triunghiulara n
1 I1 (2mL)
S=2b[L2+(/2)2]1/2 mL I 0 (2mL)
Parabolica
S=b[C1L+ 2
n
+(L2/)ln(/L+C1)] 4mL 1 2 1/ 2
1
C1=[1+(/L)2]1/2
Nervuri circulare K1 mr1 I1 mr2c I1 mr1 K1 mr2c
n C 2
Rectangulara I 0 mr1 K1 mr2c K 0 mr1 I1 mr2c
S 2 r22c r12 C2
2r1 / m
r2c = r2 + (/2) r 2
2c r12
Nervuri aciculare
Rectangularăb tanh mLc
Af=DLc n
mLc
Lc=L+(D/4)
Triunghiularăb
2 I 2 2mL
S
D 2
2
L D / 2
2 1/ 2
n
mL I1 2mL
Parabolicăb
L3
S C3C4
8D 2
n
ln (2 DC4 / L) C3 4 / 9(mL)
L
1/ 2
2D
2
1 1
C3 = 1+2(D/L)2
C4 = [1+(D/L)2]1/2
a
m = (2/)1/2
b
m = (4/D)1/2
Transferul de cǎldurǎ prin conducţie 57
Qn
n , (2.179)
S 0 0
unde S0 este secţiunea la baza nervurii.
Dacǎ, exprimǎm valoarea lui n pentru nervura infinitǎ cu secţiunea
constantǎ, va rezulta:
bm0
n 0 m, (2.180)
0b0
P
1/ 2
Q
Tf 1 Tf 2
T f 1 T f 2 St [W] (2.187)
1 1 1 1 St St 1
1 S1 S1 red S t 1 S1 S1 red
În cazul peretelui nervurat se pot defini doi coeficienţi globali de
schimb de cǎldurǎ, dupǎ cum aceştia se referǎ la suprafaţa nervuratǎ sau ne
nervuratǎ:
1
K S1 [W/(m2K)] , (2.189)
1 1 S1
1 red S t
1
KS2 [W/(m2K)] . (2.190)
1 St St 1
1 S1 S1 red
St
n . (2.191)
S1
Din analiza relaţiei (2.189), rezultǎ ca prin nervurare (în ipoteza
n=1), coeficientul de convecţie pe partea nervuratǎ se măreşte de n ori. Din
acest motiv în multe lucrări nervurarea este menţionatǎ ca o metodǎ de
intensificare a transferului de cǎldurǎ convectiv.
Transferul de cǎldurǎ prin conducţie 61
y
T2, = 1
0 x
T1, = 0 L
g x g x dx 0
a
m n , mn . (2.210)
64 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
f x g n x dx g n x An g n x dx .
a a n 1
(2.212)
Ţinând seama de condiţia (2.209) rezultǎ ca în membrul drept al
ecuaţiei (2.212) va rămâne din sumǎ numai un singur termen pentru care
integrala nu este egalǎ cu zero, deci:
b b
f x g x dx n
An a
b
. (2.214)
g x dx
2
n
a
Pentru determinarea lui Cn din ecuaţia (2.209) vom alege f(x) = 1 şi
g n x sin nx / L . Se va obţine:
nx
L
sin L
dx
2 1 1
n 1
An 0
. (2.215)
L
nx n
0 sin L dx
2
n 1 n
sin
L
1 (2.216)
Cn
2 1 1
n 1
,
n = 1, 2, 3 ... (2.217)
n sin hnW / L
Atunci ecuaţia (2.208) devine:
Transferul de cǎldurǎ prin conducţie 65
x, y
2
1n1 1 sin nxsinh ny / L
n 1 n L sinh nW / L
(2.218)
=1
W
0.75
0.50
0.25
=0
0 x
L
ab cd ac bd
x y . (2.219)
2 2
b y
T1 a
Adiabate
T2
x
T2 x
qi
d
Linii de y
c
simetrie
Tj
(a) T1
(c)
qi
qi Tj
Izoterme
(b)
Fig. 2.30 Conducţia bidirecţionalǎ într-un canal
cu secţiune pătratǎ şi lungime l: a) liniile de simetrie;
b) reţeaua de izoterme şi linii de flux; c) element
curbiliniu al reţelei
Transferul de cǎldurǎ prin conducţie 67
T j T j
Qi Ai y l , (2.220)
x x
T12
T j , (2.221)
N
Ml
Q MQi T12 (2.222)
N
T2
2L
Cilindru orizontal izoterm cu z L >> D cos h 1 2 z / D
2 lungimea L într-un mediu L >> D
semi-infinit L z > 3D/2 2L
T1 D
ln 4 z / D
T2
D D
2L
T
Doi cilindri cu lungimea L în L >> D1, D2 4w 2 D12 D22
4 1
cos h 1
1 2
mediu infinit T L >> w
w 2 2 D1 D2
Tabelul 2.5
(continuare)
1 2 3 4 5
T2
Cilindru orizontal cu z
lungimea L între douǎ plane z >> D/2 2L
ln 8 z / D
5
paralele cu aceeaşi lungime şi z T1
D L >> z
lăţime infinitǎ
T2
T2
Cilindru excentric cu
d T1
T2
2L
D D>s
7 lungimea L, într-un cilindru D2 d 2 4z 2
cu aceeaşi lungime
L >>D cos h 1
z 2 Dd
Tabelul 2.5
(continuare)
1 2 3 4 5
T2
L
D
L L
D
T1
m,n+1
y,n y m,n
m+1,n
(a)
x,m m1,n
m,n1
T(x) m1
m
T Tm,n Tm1,n
(b)
x m 1 / 2 ,n x
1 1
m m
Tm1,n Tm,n
m+1
T 2 2
x m 1 / 2 ,n x x x
x
T Tm,n Tm1,n
; (2.224)
x m 1 / 2 ,n x
T Tm1,n Tm,n
; (2.225)
x m 1 / 2 ,n x
şi
T T
T2
x m 1 / 2 ,n x m 1 / 2 , n
. (2.226)
x 2 m ,n
x
Atunci:
2T Tm1,n Tm1,n 2Tm,n
. (2.227)
x 2 m ,n
x 2
Similar:
2T Tm,n1 Tm,n1 2Tm,n
. (2.228)
y 2 m ,n
y 2
T T
Tf
T f''1
Tp
T0
T p''1
T=f ()
T f' 1
0 T p''2
Q
T p' 1
1
2
3
T p' 2
Q=f ()
T f' 2
x
0
0
T a) Q b)
T p''1 Q1
Tp1 T p''
T p' 1 Q’’
T p''2 Q2
T '
p
Tp2
T p' 2 Q’
0 0
c) d)
Q S T f T Vc p
dT
[W] , (2.230)
d
unde: S,V sunt suprafaţa de schimb de cǎldurǎ, respectiv volumul corpului,
Tf, T temperatura fluidului, respectiv a corpului; coeficientul de
convecţie între corp şi fluid; , cp densitatea, respectiv căldura specificǎ a
corpului.
Separând variabilele şi integrând ecuaţia (2.230) devine:
T T f
dT S
T0 T f
T f T c pV 0
d , (2.231)
S
T Tf
c pV
e . (2.232)
T0 T f
1
E
e ReCe , (2.233)
E0
unde Re, Ce sunt rezistenţa, respectiv capacitatea electricǎ. Din aceastǎ
analogie se poate defini o rezistenţǎ şi o capacitate termicǎ:
1
Rt ; Ct Vc p . (2.234)
S
76 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
Vc p Rt Ct
1
t [s] , (2.235)
S
unde: Rt este rezistenţa termicǎ convectivǎ, în K/W; Ct capacitatea
termicǎ, în J/K.
Creşterea rezistenţei şi capacităţii termice vor face ca răspunsul
corpului la modificarea temperaturii mediului înconjurător sǎ fie mai lent şi
echilibrul termic sǎ se realizeze dupǎ un timp mai mare (figura 2.33).
1
Vc p
t Rt Ct
S
T Tf
0 T0 T f
0
1 2 3 4
L
L
Rcond
Bi (2.236)
Rcv 1
Transferul de cǎldurǎ prin conducţie 77
a
Fo (2.237)
L2
Lungimea caracteristicǎ L pentru plǎci este egalǎ cu jumătate din
grosime, iar pentru cilindri sau sfere cu raza.
În funcţie de Bi şi Fo, ecuaţia (2.232) devine:
L a SL
T Tf
e L2 V
; (2.238)
T0 T f
sau:
T Tf
e BiFoG , (2.239)
T0 T f
SL
unde: G este factorul geometric al corpului care are valorile: G =1
V
pentru plǎci infinite; G = 2 pentru cilindri infiniţi; G = 3 pentru sfere.
Fluxul termic transferat la un timp oarecare se determinǎ cu relaţia:
Q S T f T S T f T0 e p S / c V
[W]
(2.240)
Cantitatea de cǎldurǎ transferatǎ în intervalul de timp de la = 0 la
timpul este:
Q Qd S T f T0 e
S / c pV
; (2.241)
0 0
Q c pV T f T0 1 e ( S / c pV )
[J]. (2.242)
Tf,
Tf Tf Tf Tf
-L L -L L -L L -L L
Bi<<1 Bi=1 Bi>>1
TT(t) T=T(x,t) T=T(x,t)
T 2T
a 2 , (2.243)
x
la = 0, T = T0(x);
la x = 0, T = T f;
la x = L, T = Tf
=0
T=T0(x)
1
2
Tf=Tp Tf=Tp
x
0 L
T Tp 4
1 n n / 2 Fo
T0 T p
n sin
n 1
x e
L
,
(2.244)
unde n = 1, 3, 5, 7 ....
Variaţia temperaturii centrale la diferite corpuri cu forme geometrice
simple, în ipoteza rezistenţei interne neglijabile este prezentatǎ în figura
2.36.[39]
80 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
T Tp
c
T0 T p
T0
Tf
0
x
2L
2
a 2 , (2.245)
x
cu condiţiile iniţiale şi la limitǎ:
la = 0 T0 T f f x T f F x ;
la x = 0 0 ;
x
la x = .
x
Pentru rezolvarea ecuaţiei se va utiliza ca şi în paragraful 2.3.1
metoda separării variabilelor, scriind [21]:
2 x
x a , (2.247)
x 2
sau:
' x a"x . (2.248)
Deoarece o soluţie ne banalǎ pentru x se obţine numai pentru < 0, vom
alege: k 2 , obţinându-se sistemul de ecuaţii:
' ak 2 0 ; (2.250)
"x k 2 x 0 . (2.251)
Soluţiile celor douǎ ecuaţii diferenţiale sunt:
C1e ak ;
2
(2.252)
x C2 sinkx C3 coskx .
(2.253)
Atunci:
C1e ak C2 sinkx C3 coskx
2
(2.254)
Determinarea constantelor C1, C2, C3 şi k se face utilizând condiţiile
iniţiale şi la limitǎ.
Din condiţia 0 , rezultǎ:
x x0
C1e ak k C2 coskx C3 sin kx x0 0
2
(2.255)
Pentru a avea aceastǎ egalitate rezultǎ: C2 = 0. Soluţia generalǎ devine:
C1C3e ak coskx Ae ak coskx
2 2
. (2.256)
Punând cea de a doua condiţie la limitǎ rezultǎ:
xL , (2.257)
x x L
sau:
ak2
kAeak sin kL coskL
2
Ae
De unde:
Transferul de cǎldurǎ prin conducţie 83
ctg kL
kL
(2.258)
L
L
Dar: Bi şi notǎm kL = . Rezultǎ:
ctg (2.259)
Bi
y
y1=ctg y1 y1 y1
y2
Bi '
0
1 2 3
2 3 4
Tabelul 2.6
Bi 1 2 3 4 Bi 1 2 3 4
0 0,0000 3,1416 6,2832 9,4248 1,0 0,8603 3,4256 6,4373 9,5293
0,001 0,0316 3,1419 6,2833 9,4249 1,5 0,9882 3,5422 6,5097 9,5801
0,002 0,0447 3,1422 6,2835 9,4250 2,0 1,0769 3,6436 6,5783 9,6296
0,004 0,0632 3,1429 6,2838 9,4252 3,0 1,1925 3,8088 6,7040 9,7240
0,006 0,0774 3,1435 6,2841 9,4254 4,0 1,2646 3,9352 6,8140 9,8119
0,008 0,0893 3,1441 6,2845 9,4256 5,0 1,3138 4,0336 6,9096 9,8928
0,01 0,0998 3,1448 6,2848 9,4258 6,0 1,3496 4,1116 6,9924 9,9667
0,02 0,1410 3,1479 6,2864 9,4269 7,0 1,3766 4,1746 7,0640 10,0339
0,04 0,1987 3,1543 6,2895 9,4290 8,0 1,3978 4,2264 7,1263 10,0949
0,06 0,2425 3,1606 6,2927 9,4311 9,0 1,4149 4,2694 7,1806 10,1502
0,08 0,2791 3,1668 6,2959 9,4333 10,0 1,4289 4,3058 7,2281 10,2003
0,1 0,3111 3,1731 6,2991 9,4354 15,0 1,4729 4,4255 7,3959 10,3898
0,2 0,4328 3,2039 6,3148 9,4459 20,0 1,4961 4,4915 7,4954 10,5117
0,3 0,5218 3,2341 6,3305 9,4565 30,0 1,5202 4,5615 7,6057 10,6543
0,4 0,5932 3,2636 6,3461 9,4670 40,0 1,5325 4,5979 7,6647 10,7334
0,5 0,6533 3,2923 6,3616 9,4775 50,0 1,5400 4,6202 7,7012 10,7832
0,6 0,7051 3,3204 6,3770 9,4879 60,0 1,5451 4,6353 7,7259 10,8172
0,7 0,7506 3,3477 6,3923 9,4983 80,0 1,5514 4,6543 7,7573 10,8606
0,8 0,7910 3,3744 6,4074 9,5087 100,0 1,5552 4,6658 7,7764 10,8871
0,9 0,8274 3,4003 6,4224 9,5190 1,5708 4,7124 7,8540 10,9956
1 A 1 cos
1 e
L
a
2 A2 cos 2 e L2
x 22
L (2.260)
...........................
x n L2
2 a
n A n cos
n e
L
a
x n 2
2
An cos n e L (2.261)
n 1 L
x
0 F x An cos n . (2.262)
n 1 L
Pentru determinarea lui An vom folosi proprietăţile funcţiilor ortogonale, în
mod similar cu cele prezentate la studiul analitic al conducţiei bidirecţionale
(vezi paragraful 2.3). În relaţia (2.214) vom alege:
x
g n x cos n , şi
L
f x F x .
Se va obţine:
x
L
LF x cos n L dx
An L . (2.263)
x
cos n L dx
L
Ţinând seama cǎ:
sin 2mx x
cos mxdx 4m 2 ,
2
(2.264)
x
sin 2 n L
2 x
L
L x L
Lcos n L L 2 L
4 n (2.265)
L sin 2 n Lsin n cos n n
2 n n
Atunci:
n x
L
An F x cos n dx (2.266)
Lsin n cos n n L L
Soluţia generalǎ a ecuaţiei conducţiei va fi:
2 a
n L x x n L2
F x cos n dx cos n e .
n 1 Lsin n cos n n L L L
(2.267)
L
L
x L x 2 L sin n
L 0 cos n L dx 0 n sin n L 0 n (2.268)
L
Atunci soluţia generalǎ devine:
a
2 sin n x n 2
cos n e L (2.269)
0 n1 n sin n cos n L
a x
Mărimile , n , 2 , sunt adimensionale.
0 L L
Dacǎ vom nota:
x
temperatura adimensionalǎ, X coordonata adimensionalǎ,
0 L
a
Fo 2 criteriul lui Fourier, soluţia generalǎ devine:
L
2 sin n
cos n X exp 2n Fo (2.270)
n 1 n sin n cos n
Analiza soluţiei. Şirul 1, 2, 3, n este rapid crescător şi cu cǎt este
mai mare i cu atât rolul elementului următor din şir este mai mic asupra lui
.
Studiile au arătat cǎ pentru procese tranzitorii care nu sunt foarte
rapide, Fo 0,3 în ecuaţia (2.270) este suficient sǎ considerǎm numai
primul termen al şirului:
2 sin 1
1 sin 1 cos 1
cos1 X exp 12 Fo (2.271)
0
N ( Bi ) exp 12 Fo ; (2.272)
X 0
Transferul de cǎldurǎ prin conducţie 87
0
P( Bi ) exp 12 Fo . (2.273)
X 1
p (2.275)
Derivata temperaturii în funcţie de timp în nodul m, n, va fi:
T Tmp,n1 Tmp,n
(2.276)
m. n
p 1
Tm ,n, T p
m,n sunt valorile temperaturii în nodul de coordonate m şi n
la momentele p+1, respectiv p, separate între ele de intervalul de timp .
Înlocuind (2.227), (2.228) şi (2.276) în ecuaţia (2.274) se obţine:
Transferul de cǎldurǎ prin conducţie 89
p 1
1 T m ,nTm,n Tm1,n Tm1,n 2Tm ,n
p p p p
a x 2
Tmp,n1 Tmp,n1 2Tmp,n
y 2
(2.277)
Tmp1 Fo Tmp1 Tmp1 1 2Fo Tmp . (2.280)
unde Qconv este fluxul termic transmis de element prin convecţie; Qcond
fluxul termic transmis prin conducţie; Qacum căldura acumulatǎ în timp în
element.
Explicitând valorile fluxurilor:
p x T0p 1 T0p
A T f T0p
x
T1 T0p c p A
2
(2.284)
x
A
T f,
T0 T1 T2 T3
Qac x
Qconv Qcond x
2
Fig. 2.41 Transferul de cǎldurǎ pentru un nod
de suprafaţǎ (conducţie unidirecţionalǎ)
De unde:
2 2
T0p1
c p x
T f T0p
c p x 2
T1 p T0p T0 . (2.285)
w
w 0
y
(x)
w w
w 0
y
y
x
a)
T
0
w y
T
t(x)
T
T
0
y y
t T
x Tp
b)
T T T T
wx wy wz a 2T . (3.11)
x y z
0
p
0 y dy y
y
x
dz
dy
SP+S
dx
S
z
dx
gx
wx
p
x p dx x
x
a) b)
wx w w w p
wx x wy x wz x g x 2 wx (3.22)
x y z x
w y w y wy w y p
wx wy wz g y 2 w y
x y z y
(3.23)
wz wz wz wz p
wx wy wz g z wz
2
z x y z z
În formǎ vectorialǎ ecuaţia va fi:
dw
g 2 w (3.24)
d
dMx
dMx+dx
dMy+dy x
dMz
wx
dM xdx dM x dvd (3.27)
x
În mod analog masa rǎmasǎ în element după direcţiile 0y şi 0z va fi:
wy
dM y dy dM y dvd , (3.28)
y
wz
dM z dz dM z dvd . (3.29)
z
Suma acestor mase va conduce la modificarea în timp a densitǎţii
fluidului din elementul dv:
wx wy wz
dvd dvd , (3.30)
x y z
sau:
în spaţii mari
convecţie liberǎ
în spaţii limitate
monofazicǎ
convecţie forţatǎ
regim laminar
peste plǎci regim intermediar
regim turbulent
peste cilindri regim laminar
regim turbulent
regim laminar
Convecţia peste fascicule de ţevi
regim turbulent
termicǎ
prin canale regim laminar
regim intermediar
regim turbulent
nucleicǎ
în volum mare pelicularǎ
nucleicǎ
fierbere cu convecţie forţatǎ pelicularǎ
bifazicǎ pe pereţi verticali
pelicularǎ pe cilindri orizontali
condensare
peste un fascicul
nucleicǎ
Convecţia termicǎ 103
Tabelul 3.2
Simboluri şi unităţi de mǎsurǎ primare
Unitǎţi de mǎsurǎ
Mărimea fizicǎ Sistemul Sistemul dimensional
Simbol
SI MLT
1 2 3 4
Masǎ m kg M
Lungime l m L
Timp s T
Temperaturǎ T °C, K
Forţǎ F N ML/T2
Cǎldurǎ Q J ML2/T2
Vitezǎ w m/s L/T
Acceleraţie a, g m/s2 L/T2
Lucru mecanic L J ML2/T2
2
Presiune p N/m M/T2L
3
Densitate kg/m M/L3
Energie internǎ specificǎ u J/kg L2/T2
Entalpie specificǎ i J/kg L2/T2
Cǎldurǎ specificǎ c J/(kg°C) L2/T2
Entropia specificǎ s J/(kg°C) L2/T2
108 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
Tabelul 3.2
(continuare)
1 2 3 4
Viscozitatea dinamicǎ (Ns)m2 M/LT
Viscozitatea cinematicǎ v=/ m2/s L2/T
Conductivitate termicǎ W/(m°C) ML/T3
Difuzivitate termicǎ a m2/s L2/T
Rezistenţǎ termicǎ R W/°C T /ML2
3
M : a d e g 0
L : a b c d 3e 2 f 0
(3.41)
T : 3a b d 2 f 3 g 0
: a f g 0
Nu = CRebPr f (3.47)
Tabelul 3.3
(continuare)
1 2 3
Biot Bi Bi = l/
Fourier Fo Fo = a/l2
Rayleigh Ra Ra = Gr Pr = gl3t/va
Froude Fr Fr = w3/gl
Galilei Ga Ga = Re2/Fr = gl3/v2
Arhimede Ar Ar = Ga ( – 0)/
Kutateladse K K = r/cpt
Newton Ne Ne = w/l
Euler Eu Eu = p/w2
Graetz Gz Gz = Gcp/l
Schmidt Sc Sc = /D
Mach M M = w/w0
k 1 k2 kn
x1 y1 x1
x2 OBIECT y2 x2 OBIECT
STUDIAT y
STUDIAT
xn yn xn
z1 z2 zn
a) b)
Fig.3.4 Schema structuralǎ a obiectului (fenomenului) cercetat
log Nu log Nu
Re3
Pr3
Re2
Pr2
Re1
Pr1
a) log Re b) log Pr
Tp > Tf Tp > Tf
Tf, f Turbulent
xc Transiţie g
Laminar Rax,c109
x g x
y
a) b)
Perete vertical
În cazul curgerii laminare se poate obţine o relaţie analiticǎ pentru
calculul lui [20 ], pornind de la ecuaţiile diferenţiale ale stratului limitǎ.
Rezultǎ, pentru calculul coeficientului de convecţie local la distanţa
x de la începutul mişcării, relaţia criterialǎ [20 ]:
x x Grx
1/ 4
unde:
0,75 Pr1 / 2
g Pr . (3.59)
0,609 1,221Pr
1,238 Pr
1/ 4
1/ 2
Coeficientul de convecţie mediu pe toatǎ lungimea L a peretelui este:
L
1 4
xdx x . (3.60)
L0 3
Raxcr = Grxcr Pr
g T p T f x 3 109 , (3.61)
a
L
Nuf = C Ra n , (3.62)
*
În unele lucrǎri se propune:
Tm = Tp – 0,38(Tp – Tf)
Convecţia termicǎ 117
L
Num =
m
0,15Ra 1m/ 3 10 7
Ra m 1011 (3.67)
118 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
Cilindri orizontali
În cazul cilindrilor orizontali (figura 3.8), valoarea localǎ a
coeficientului de convecţie este variabilǎ pe conturul cilindrului, fiind
maximǎ la partea inferioarǎ, unde grosimea stratului limitǎ este minimǎ.
Convecţia termicǎ 119
Nu
Panǎ
0 /2
Ts
+
Strat fluid Tf
limitǎ
În cazul spaţiilor închise între doi pereţi verticali sau orizontali, sau
între doi cilindri, convecţia naturalǎ (mişcarea) este influenţatǎ atât de
poziţia suprafeţelor cât şi de distanţa între ele (figura 3.9).
120 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
Tabelul 3.4
(continuare)
1 2 3
= 60° Grf <5103 Nuf = 1
5104 < Grf < 5104 Nuf = 0,0431 Grf0,37
Grf > 2105
Nuf = 0,0354 Grf0,37
= 90° Grf <7103 Nuf = 1
(pereţi verticali) 710 < Grf < 8104
4
Nuf = 0,0384 Grf0,37
Grf > 8104
Nuf = 0,0317 Grf0,37
w0
Zona
w0
w0 turbulentǎ
Strat tampon
Substrat laminar
xc1
xc2
Laminar Turbulent
Tranziţie
T T T p d
T f T p
y y 0
y d 0 y
(3.82)
w0 d
T f T p
x d 0
Studiile lui Pohlhausen [20] au arătat cǎ:
Convecţia termicǎ 125
d
0,33 Pr1 / 3 (3.83)
d 0
Atunci:
qs T p T f 0,33 T p T f
w0 1/ 3
Pr (3.84)
x
Înmulţind în ambii membri ai egalităţii cu x, se obţine:
1/ 2
x w x
0,33 0 Pr1 / 3 , (3.85)
sau:
Nux = 0,33 Re1x/ 2 Pr1/ 3 . (3.86)
Pe baza prelucrării unui bogat material experimental pentru calculul
coeficienţilor de convecţie locali şi medii la curgerea laminarǎ peste o
placǎ, Jukauskas [24]propune relaţiile:
NuL = 0,037 Re 0L,8 871 Pr 0,33 (3.91)
p p
0 0
x x
u(x)
Punct de
separare
Flux vârtejuri
invers
0 D
Nuf ( 0) 1,15 Re 0f ,5 Pr 0,33 (3.92)
f
Pentru calculul coeficientului mediu de convecţie se poate utiliza
relaţia lui Hilpert [20 ]:
Tabelul 3.5
Re C m
0,4 – 4 0,989 0,330
4 – 40 0,911 0,385
40 – 4000 0,683 0,466
4000 – 40000 0,193 0,618
40000 – 400000 0,027 0,805
Tabelul 3.6
Geometrie ReD C m
D 5103–105 0,246 0,588
V
D 5103–105 0,102 0,675
V
5103–1,95104 0,160 0,638
D
V 1,95104–105 0,0385 0,782
D 5103–105 0,153 0,638
V
SL SD
SL D
D
ST A1 ST
w, Tf w, Tf A2 A1
A2 A1
a) b)
unde: Remax este valoarea criteriului Reynolds la viteza maximǎ din fascicul:
w D
Re max max . (3.99)
Valoarea exponentului m şi constantei C1 din relaţia (3.98) sunt date
în tabelul 3.7, în funcţie de tipul aşezării şi de paşii longitudinali şi
transversali.
Tabelul 3.7
ST/D
1.25 1.5 2.0 3.0
SL/D C1 m C1 m C1 m C1 m
Coridor
1,25 0,348 0,592 0,275 0,608 0,100 0,704 0,0633 0,752
1,50 0,367 0,586 0,250 0,620 0,101 0,702 0,0678 0,744
2,00 0,418 0,570 0,299 0,602 0,229 0,632 0,198 0,648
3,00 0,290 0,601 0,357 0,584 0,374 0,581 0,286 0,608
Alternat
0,600 – – – – – – 0,213 0,636
0,900 – – – – 0,446 0,571 0,401 0,581
1,000 – – 0,497 0,558 – – – –
1,125 – – – – 0,478 0,565 0,518 0,560
1,250 0,518 0,556 0,505 0,554 0,519 0,556 0,522 0,562
1,500 0,451 0,568 0,460 0,562 0,452 0,568 0,488 0,568
2,000 0,404 0,572 0,416 0,568 0,482 0,556 0,449 0,570
3,000 0,310 0,592 0,356 0,580 0,440 0,562 0,428 0,574
1/ 2
S
2
ST D
S D S L2 T . (3.101)
2 2
Atunci:
ST
wmax w . (3.102)
2S D D
Relaţia 3.98 este valabilǎ de la rândul 10 de ţevi din fascicul. Pentru
ţevile din primele 9 rânduri se introduce un coeficient de corecţie C2:
Nu N L 10 =C2 Nu N L 10 (3.103)
Valorile lui C2 sunt prezentate în tabelul 3.8.
Tabelul 3.8
Factorul de corecţie C2 din relaţia 3.103
NL 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Aliniate 0,64 0,80 0,87 0,90 0,92 0,94 0,96 0,98 0,99
Alternate 0,68 0,75 0,83 0,89 0,92 0,95 0,97 0,98 0,99
Jukauskas [24] propune pentru calculul coeficientului de convecţie
după al 20 rând relaţia:
Tabelul 3.10
Valorile constantei C2
NL 1 2 3 4 5 7 10 13 16
Aliniate 0,70 0,80 0,86 0,90 0,92 0,95 0,97 0,98 0,99
Alternate 0,64 0,76 0,84 0,89 0,92 0,95 0,97 0,98 0,99
1 V
w
f f
wdf 0,5w0
f
, [m/s] (3.112)
Transferul de căldură
Analog ca în cazul hidrodinamicii curgerii la intrarea în canal există
o zonă de intrare în care stratul limită termic nu cuprinde toată secţiunea
canalului (figura 3.19). Lungimea de stabilizare termică lst se determină cu
relaţia:
lst 0,05 Re f d Pr f . (3.113)
Nu = 3,66 (3.115)
pentru Tp = ct
Nu = 4,36 (3.16)
pentru qsp = ct
Pentru ţevile scurte sau foarte scurte cele mai des recomandate relaţii
sunt prezentate în tabelul 3.11.[20,21,33,34]
Tabelul 3.11
Relaţii pentru convecţia monofazică
în regim laminar, prin ţevi
1
Nuf= 0,664 Re f Pr f d / l l/d<10 Pohlhausen
6 Pr f
Nuf= 1,55Ped / l 1 / 3 f / p 0,14 l
1, 7 1 l
1 l 1 d 0,1
l 0,1 1 2,5 Re d
Petuhov
Re d Re l
Convecţia termicǎ 139
2
l 1 , (3.118)
l/d
sau
2/3
d
l 1 (3.119)
l
Tabelul 3.12
Valorile corecţiei l = f (l/d,Re) pentru curgerea tubulară
l/d
Ref
1 2 5 10 15 20 30 40 50
4
1·10 1,65 1,50 1,34 1,23 1,17 1,13 1,07 1,03 1
2·104 1,51 1,40 1,27 1,18 1,13 1,10 1,05 1,02 1
5·104 1,34 1,27 1,18 1,13 1,10 1,08 1,04 1,02 1
1·105 1,28 1,22 1,15 1,10 1,08 1,06 1,03 1,02 1
1·106 1,14 1,11 1,08 1,05 1,04 1,03 1,02 1,01 1
0 , 25
Pr f
t , (3.120)
Pr
p
sau
Convecţia termicǎ 141
0 ,14
f
t (3.121)
p
4f
dh , (3.123)
p
Tabelul 3.13
Relaţii pentru calculul coeficientului de convecţie
la curgerea turbulentă prin canale [20,22,30,34]
Condiţii de
Relaţia Autorul
valabilitate
1 2 3
Ref >104;
Nuf = 0,023Re0,8Pr1/3 0,7<Prf <160 Colburn
l/d > 60
Nuf = 0,023 Re 0f,8 Pr fn Ref >104;
0,7 < Prf 120 Dittus–Boelter
n = 0,4 (încălzire); n = 0,3 (răcire) l/d 60
Pr f
0 , 25
104 < Ref < 5·106
Nuf = 0,021Re 0 ,8
Pr 0 , 43 0,6 < Pr < 2000 Miheev
f f Pr
p l/d > 50
142 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
Tabelul 3.13
(continuare)
1 2 3
0 ,14
Ref >104;
Nuf = 0,027 Re 0,8 Pr1 / 3 f 0,7 < Prf < 16700 Sieder–Tate
p l/d > 10
f / 8Re f Pr f
Nuf = t
1,07 12,7 f / 8 Pr f2 / 3 1
f – coeficientul de frecare 104 < Ref < 5·106
f = 1/(1,82 lg Ref – 1,64)2 sau 0,5 < Prf < 2000 Petuhov
f =1/(0,790 ln Ref – 1,64) 2 l/d > 50
t = (ηf /ηp)n; n = 0,11 (încălzire)
n = 0,25 (răcire)
f / 8 Re f 1000Pr f 2300 < Ref < 5·106 Gnielinski
Nuf = t
1 12,7 f / 8 Pr f2 / 3 1
1/ 2
0,5 < Prf < 2000
2/3
Nuf = 0,0214 Re 0f ,8 100 Pr f0, 4 1
d
l
0,6 < Pr < 1,5 Gnielinski
2300 < Ref < 5·106
2/3
(simplificată)
Nuf = 0,012 Re 0f ,87 280 Pr f0, 4 1
d
l
1,5 < Prf < 500
Re >104
qs = const.
Nuf = 4,82+0,0185Pe0,827 Skupinski
0,003 < Prf < 0,05
(metale lichide)
Tabelul 3.14
Valorile lui K0 din relaţia 3.124
0 ,14
f d 2 / 3
Nuf = 0,116 Re 2/3
f
125 Pr
1/ 3
f
1 (3.125)
p l
d
r 1 1,8 . (3.127)
R
A
log Re1
p
3 Re’
A
2
A–A R
Re”
1
log (d/R)
a) b)
dh
4 f d e2 d i2
de di (3.128)
p d e d i
Convecţia termicǎ 145
di
de
0,19Re Pr d h / l
0 ,8
unde: l este lungimea canalului; Nu – este valoarea Nusselt când lungimea
canalului este foarte mare (curgere complet stabilizată):
Relaţia este valabilă pentru, Ref < 2300; 0,1 < Prf < 103; 0 < di/de < 1.
În cazul curgerii turbulente Isacenko recomandă relaţia[21]:
c 0,86 d i / d e
0,16
. (3.132)
Tabelul 5.15
Valorile lui Nu şi f pentru curgerea
laminară complet stabilizată
hDh
NuD
k
b
Secţiunea de trecere a ( q s" uniform) (Ts uniform) f Re Dh
1 2 3 4 5
– 4,36 3,66 64
a
1,0 3,61 2,98 57
b
a
b 1,43 3,73 3,08 59
Convecţia termicǎ 147
Tabelul 3.15
(continuare)
1 2 3 4 5
a
2,0 4,12 3,39 62
b
a
3,0 4,79 3,96 69
b
a
4,0 5,33 4,44 73
b
a
b
8,0 6,49 5,60 82
8,23 7,54 96
– 3,11 2,47 53
p
p
L
=90 =60
a) b)
p
H0
e
c)
Fig. 3.26 Geometria canalelor ondulate:
a) ondulare perpendiculară; b) ondulare
înclinată; c) parametri geometrici ai
canalului
În figura 3.27 se prezintă diferitele structuri ale curgerii, într-un
canal cu ondulare perpendiculară, în funcţie de valoarea numărului
Reynolds.
200
CCurgere turbulentă instabilă în tot canalul
2000
CCurgere turbulentă divizată în două zone:
curgere predominant turbulentă în
>2000 centru
zone cu viteze relative reduse la
periferie
Tabelul 3.16
Valorile constantelor a şi b din relaţia 1.134
Geometrie a b Domeniul de
valabilitate
= 15° 0,102 0,685 40 < Re < 12600
= 30° 0,212 0,638 45 < Re < 14600
= 45° 0,289 0,653 45 < Re < 14600
= 60° 0,287 0,705 45 < Re < 13200
= 75° 0,282 0,698 45 < Re < 12500
150 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
P C Punctul
critic
Ps fierbere
SOLID LICHID Ts VAPORI
T
Punctul
triplu
T
Tf T
T
Tfs
s
y y
a) b)
107
Temperatura
106
105
104
103
Vapori, 1atm
E I
nedezvoltată dezvoltată
107
C Fluxul critic
qcr1 E
106
qs (W/m2)
B
105
G qcr2 D
A Punctul
104 Leidenfrost qcr2
103
1 5 10 30 120 1000
Te =Ts – Tsat (°C)
d0
2
Rk
a)
Lichid fierbinte
Lichid rece
b)
Condensare
Lichid supraîncălzit
Evaporare
c)
Microstrat
de lichid
Fig. 3.34 Mecanisme ale fierberii nucleice
g l v C pl T p Ts
3
qs l r (3.140)
n
r Prl C s , f
Convecţia termicǎ 159
Tabelul 3.17
unde:
q s l* l* c pl lTs
Re* ; Nu* = ; Pr l ; l*
r v l l al r v 2
Formulele lui Labunţov sunt valabile pentru 0,86Pr7,6; 105Re*
4
10 ; p = 0,045...175 bar.
Pentru apă, în tabelul 3.18 sunt date valorile l*, l*/ (r , v l ) şi
l /( r , v l ) .
160 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
Tabelul 3.18
Valorile mărimilor l*, l*/ (r , v l ) şi l /( r , v l )
din formulele (3.141) – (3.142) pentru apă
l* l l* l
ts l*106 10 6 10 2 ts l*106 10 6 10 2
r v l r v l r v l r v l
°C m °C m
m2/W l/°C m2/W l/°C
1 2 3 4 5 6 7 8
30 16450 276870 1040 200 0,296 0,123 27,5
40 5950 73345 782 210 0,200 0,0718 23,5
50 2305 20894 587 220 0,136 0,0426 20,2
60 960 6543 450 230 0,0938 0,0254 17,3
70 423 2201 347 240 0,0646 0,0155 15,1
80 197 798 273 250 0,0451 0,00989 13.6
90 96 304 216 260 0,0318 0,00593 11,4
100 48,7 122,4 172 270 0,0224 0,00373 9,80
110 25,9 51,8 138 280 0,0158 0,00243 8,80
120 14,2 22,8 110 290 0,0114 0,00153 7,47
130 8,05 10,7 96 300 0,0080 0,000911 6,16
140 4,70 5,13 75 310 0,00565 0,000609 5,64
150 2,82 2,58 60,5 320 0,00398 0,000388 4,93
160 1,73 1,33 52,6 330 0,00278 0,000249 4,34
170 1,08 0,710 44,5 340 0,00192 0,000158 3,77
180 0,715 0,396 37,5 350 0,00126 0,0000989 3,36
190 0,450 0,216 32,2
. (3.144)
v2
Convecţia termicǎ 161
Pentru mai multe detalii privind fluxul critic se pot consulta lucrările
lui Tong [44] şi Doroşciuk [17].
Fluxul critic al tranziţiei Leidenfrost poate fi calculat cu relaţia
propusă de Zuber [20]:
g l v
0,09 v r
1/ 4
2
qcr 2 (3.145)
l v
Nu = d C g l v rd
1/ 4
3
Ţevi orizontale,
sfere
Bromley v v v Te
C = 0,62 pentru cilindri C = 0,67 Pentru sfere
Nu = 0,24 v l
Suprafeţe verticale Labunţov v v
H – înălţimea peretelui
1 / 3
v2
0,0114 Re 0, 6
3
g v l v v
Ţevi verticale Hsu 4Gab ; G – debitul de vapori la partea
Re ab
d e v
superioară a ţevii; de – diametrul exterior
162 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
rad 0 p
T 4 Ts4
, (3.147)
Tp Ts
unde: este factorul de emisie al peretelui, 0 factorul de emisie al corpului
negru (vezi capitolul 4): 0 =5,67 10-8 W/(m2K4).
Dv
x . (3.148)
D
Vv S v
. (3.149)
V S
m ml mv ml Vl mv Vv
. (3.150)
V V Vl V Vv V
Convecţia termicǎ 163
Dar: l ml / Vl ; v mv / Vv ; Vv / V ; 1 Vl / V
Atunci:
l 1 v (3.151)
xt i ils / r . (3.153)
Pentru i > ils titlul termodinamic are aceleaşi valori ca titlul masic.
Spre deosebire de aceasta însă, titlul termodinamic poate avea şi valori
negative, care caracterizează fierberea subrăcită.
alunecarea fazelor este definită ca raportul vitezelor celor două
faze:
wv x 1 l
s (3.154)
wl 1 x v
Film de
Dopuri de Vapori
Bule de lichid
vapori
vapori
Picături
Vapori de lichid
Lichid Lichid
Picături
de lichid
lichid
turi
de lichid
a) b) c) d)
Valuri de
Vapori Lichid suprafaţă
e) f)
kg / (m2·s)
8 w·10-3
6
4
3
1
2
1
0,8
0,6
0,4
2
x
0,2
0 0,5 1,0
Configuraţia Transferul
curgerii de căldură
Simplă fază
Tsat
Vapori Convecţie VI
supraîncălziţi monofazică
Convecţie
II monofazică
x cr Vapori saturaţi
Vaporizarea picăturilor V
B dispersate
Film inelar
pe perete
Convecţie prin
Picături filmul de lichid IV
dispersate şi fierbere
în centru
Dopuri de vapori
Fierbere nucleică
Spumă în toată masa
de fluid (fierbere III
la saturaţie)
Bule de vapori
Spumă
vm
2
cf2 ; (3.155)
S vm P cf , (3.159)
X tt (3.160)
x l v
Pentru calculul parametrului F se poate utiliza relaţia:
0 ,86
1
F 1 24000 Bo 1,37
1,16
(3.161)
X tt
Numărul fierberii Bo, caracterizează contribuţia fierberii în
coeficientul qs de convecţie:
q
Bo s (3.162)
l wl r
Coeficientul S se poate determina cu formula:
1
S , (3.163)
1 1,15 10 6 F 2 Re1l ,17
w 1 x d i
Re l l l , (3.164)
l
unde: qs este fluxul termic unitar, în W/m2; wl – viteza lichidului,
în m/s; x – titlul amestecului; r – căldura latentă, în J/kg.
Picături Vapori
Film
Ceaţă
a) b) c)
Lichid
Vapori
Vapori
Lichid
pulverizat
Picături
Lichid
d)
wx d ech
Re (3.165)
Dar pentru o peliculă cu lăţimea peretelui de 1 m (b = 1) dech = 4, iar
debitul de lichid care circulă prin peliculă este G(x) = wx . Atunci:
4G
Re (3.166)
Laminar, plan
x
Re 30
Laminar, ondulat
Re 1800
Turbulent
G(x) = lwm(x)
a) b)
Atunci:
Th
Re 4 (3.169)
r
Valorile limită ale lui Reynolds, cel mai des întâlnite în literatură
sunt:
Re 30 pentru limita între curgerea laminară plană şi ondulată;
Re (1600...1800) pentru curgerea turbulentă.
Convecţia termicǎ 171
(x)
m
y
dq rdm
qs (b·
x dx) dq
dq
dx dm
Vapori
(x)
dm
m
Stratul limită hidraulic
w
0
y y
Stratul limită termic
Ts Tsat
g l v
C2 = 0 şi C1 .
Atunci:
l v 1 2
wx g y y (3.177)
l 2
Cantitatea de lichid, care trece în unitatea de timp prin secţiunea x,
pentru o lăţime a peretelui b = 1 m, este:
1 v 1 2
G l wx l wx dy l g l y y dy
0 0
l 2
(3.178)
l v 3
G gl
l 3
Rezultă:
3G l
3 . (3.179)
g l v
Debitul G este format prin condensarea vaporilor în porţiunea 0–x, el
putând fi determinat din ecuaţia bilanţului termic:
x
Q qs dx qs x rG . (3.180)
0
Înlocuind în (3.180) valoarea lui G din (3.178) şi cea a lui qs din
(3.174) se obţine:
v 3
x
dx
Ts T p rg l . (3.181)
0
3 l
Deoarece la x = 0, = 0, ecuaţia lui , în funcţie de x este de forma:
C xn . (3.182)
Înlocuind ultima expresie în (3.181) se obţine:
Ts T p x1n v 3 3n
rg l C x . (3.183)
C 1 n 3 l
Deoarece indicii puterii lui x trebuie să fie identici în cei doi membri,
rezultă:
1–n = 3n, deci n = 1/4.
Înlocuind valoarea lui n în (3.183) rezultă:
4Ts T p l
1/ 4
C (3.184)
rg l v
Atunci:
174 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
4 x Ts T p l x
1/ 4
(3.185)
rg l v
Înlocuind în (3.175), rezultă valoarea coeficientului local de
convecţie:
3rg l v
1/ 4
4 Ts Tp l x
(3.186)
0,943
Ts Tp l h
(3.188)
Dacă se notează:
3 r g l v
1/ 4
A , (3.189)
A
0,943 . (3.190)
T h 1/ 4
Studiile lui Sparow, Chen [20] şi Labunţov [22] au evidenţiat că
ecuaţia lui Nusselt dă rezultate bune (eroare sub 3%) pentru valori ale
c p T
criteriului Jakob Ja 0,1 Ja şi 1 Pr 100.
r
Pentru a ţine seama de variaţia proprietăţilor fizice ale fluidului cu
temperatura în pelicula de condensat şi de ondularea peliculei, Miheev[33]
recomandă relaţia:
Convecţia termicǎ 175
N t 0 . (3.191)
unde:
4
B ; (3.195)
r l l
Z T h A ; (3.196)
1/ 3
g
A . (3.197)
r
Relaţia este valabilă pentru Re 1600 şi Z < 2300.
Pentru condensarea pe ţevi orizontale Nusselt propune relaţia:
3l r l g l v
1/ 4
0,725 , (3.198)
D l T
A0,75 1
3,25 , (3.199)
B RT 0, 25
4/3
Prs
0 , 25
Re T h B 253 0,069 Prs Z 2300
0,5
, (3.202)
Pr
p
0 ,16
g 2 D3
1/ 3
p 3
0 , 282
Nu = 1,14 l 2 Re cd s , (3.203)
l s p
unde:
D T l l v g 1/ 3
3/ 4
unde:
16 gh r
M
ww Ts Tp
,
wv2 v r
. (3.207)
g
pelicula de gaze
perete condensat necondensabilă
lichid Mg Mv
refrige-
rant
Ts
mv dS
amestec vapori
TI +
gaze necondensabile
Tp2 Tp1
Tc Mg Mv - dMv
măsuri speciale pentru eliminarea aerului sau altor gaze necondensabile din
aparat.
1
/0
0,9
0,8
0,7
0,6
w = 5m/s
0,5
w = 2m/s
0,4
0,3
0,2
w = 0,5m/s
0,1
x
0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1
Vapori
Vapori
Condensat
a) b)
g l l v 3l r *
1/ 4
0,555
l Ts T p d i
, (3.211)
unde:
r * r c pl Ts Tp
3
. (3.212)
8
Rk Ts T p
2 2Ts
k ; Pr l ,
l l
2
rl l
2 2
al
în care: Rk – raza critică a picăturilor (raza minimă pentru formarea
acestora):
2Ts
Rk
rl Ts T p
, (3.217)
Vizibile
Albastru
Galben
Violet
Verde
Roşu
Radiaţii X Infraroşii
Ultraviolete
Radiaţii Microunde
Radiaţie termică
0,4 0,7
-5 -5
10 10-4 10 10-2 10-1 1 10 102 105 104
(m)
4.1.2. Definiţii
Q n
QR
QA
QD
Q = QA + QR + QD ; [W] (4.2)
A+R+D=1 , (4.3)
unde: A este coeficientul de absorbţie, R – coeficientul de reflexie; D –
coeficientul de difuzie.
Radiaţia termică 185
Radiaţie
n emisă
dSn
r
dS1 d
+ +
dS n
d
r2 dSn
a) b)
dQ e
I e , [W/(m2·sr)] . (4.10)
dS1 cos d
2 / 2
E d I ,e , , cos sin d [W/(m2·m)] (4.11)
0 0
E I ,e ; (4.15)
şi:
E I e , (4.16)
2 / 2
G I , , cos sin dd
,i [W/(m2·m)] (4.17)
0 0
Radiaţia
incidentă, I, i n
d dS1
G I ,i ; (4.20)
G I i (4.21)
Radiozitatea
Emisia
Iradiaţia
Iradiaţia
reflectată
2 / 2
J I ,e r , , cos sin dd [W/m2·m)] . (4.22)
0 0
2hc02
I 0 , T [W/( m2·m)] (4.26)
5 exp hc0 / kT 1
E 0 , T I 0 (T )
C1
[W/( m2·m)] (4.27)
exp C2 / T 1
5
Relaţia (4.27) este cea mai cunoscută formă a legii lui Planck. Aici:
W m 4
C1 2hc02 2,742 108 2
; C2 = (hc0/k) = 1,439·104m·K, sunt
m
constantele radiaţiei ale lui Planck.
Reprezentarea grafică a legii lui Planck este prezentată în figura 4.6.
190 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
E ,0 , T
C1T
[W/( m2·m)] (4.28)
C2 4
C1 C2 / T
E , 0 e [W/( m2·m)] (4.29)
5
4
T
E0 T C0 4
[W/m2] , (4.31)
100
4
T
E T E0 T C0 [W/m2], (4.32)
100
E , T
, T . (4.33)
E 0 T
În figura 4.7 este prezentată variaţia factorului de emisie spectral în
funcţie de lungimea de undă pentru diverse materiale, iar în figura 4.8 se
poate observa variaţia cu temperatura a factorului de emisie total.
Metale
Metale oxidate
Oxizi, mat. ceramice
Carbon, grafit
Minerale, sticlă
Ts
G
A1 G=Eb(Ts)
A2
E1 A3 E2
E3
E1 Ts E2 Ts
... E0 Ts (4.37)
A1 A2
Radiaţia termică 195
1 2
....1 , (4.38)
A1 A2
sau:
=A (4.39)
I I n cos . (4.40)
În figura 4.11 este prezentat cazul cel mai simplu al radiaţiei între
două plăci paralele cu coeficienţii de absorbţie A1 şi A2, puterile de emisie 1
şi 2 şi cu temperaturile T1 şi T2.
1
T1 > T2
E1
A1E2 E1A2
E2(1-A1)
E1(1-A2)A1 E1(1-A2) E2(1-A1)A2
E1(1-A2)(1-A1)
E2(1-A1)(1-A2)A1 E2(1-A2)(1-A1)
E1(1-A2)(1-A1)A2
E2(1-A1)2(1-A2)
E1(1-A1)2(1-A2)A1 E1(1-A2)2(1-A1) E2(1-A1)2(1-A2)A2
E1(1-A1)2(1-A2)2
2 2
E2(1-A1)2(1-A2)2A1 E2(1-A1) (1-A2)
Rezultă:
E1 (1 A2 ) A1 E2 A1
qs E1 . (4.43)
1 p 1 p
Înlocuind valoarea lui p şi aducând la acelaşi numitor, rezultă:
E A E2 A1
qs 1 2 [W/m2] . (4.44)
A1 A1 A1 A2
Conform legii lui Stefan–Boltzmann:
4 4
T T
E1 1C0 1 ; E2 2C0 2 , (4.45)
100 100
Pentru corpurile cenuşii, egalitatea A1 = 1 şi A2 = 2 are loc nu
numai la echilibru termodinamic (legea lui Kirchhoff), ci şi în cazul
schimbului de căldură prin radiaţie. Ţinând seama de aceasta, înlocuind în
expresia (4.44) relaţiile (4.45), se obţine:
T1 4 T2 4
qs r C0 [W/m2] , (4.46)
100 100
1
r . (4.47)
1 1
1
1 2
Rezultă că pentru intensificarea transferului radiativ între cele două
suprafeţe este necesară mărirea temperaturii suprafeţei mai calde şi să se
mărească factorul de emisie redus al sistemului.
Pentru frânarea procesului radiativ cea mai simplă metodă constă în
montarea unui ecran între cele două suprafeţe (figura 4.12).
1 E 2
T1
Te
T2
1 e 2
Fig. 4.12 Ecran de protecţie pentru
atenuarea radiaţiei
198 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
qe 1
. (4.50)
q12 2 e
1 n
2 e
nj dSjcosj
j
ni R Sj, Tj
dj-i
i
dSi ni
dSi
Sj, Tj
dS j cos j
d j i [sr] (4.52)
R2
Atunci:
cos i cos j
dQ i j I i dS i dS j [W] (4.53)
R2
Considerând atât radiaţia emisă, cât şi cea reflectată difuz în relaţia
(3.53) se va utiliza intensitatea totală emisă şi reflectată Ie+r, sau radiozitatea
I
totală a suprafeţei i către j, J i ier
cos i cos j
dQ i j J i dS i dS j [W] . (4.54)
R 2
Fluxul radiat de suprafaţa i către suprafaţa j se obţine prin integrare:
cos i cos j
Q i j J i dS i dS j (4.55)
Si S j
R 2
Se defineşte factorul de forma Fij, fracţiunea din fluxul radiat de
suprafaţa i care este interceptat de suprafaţa j:
200 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
Qi j
Fij , (4.56)
Si J i
sau:
1 cos i cos j
Fij
Si
Si S j
R 2
dS i dS j (4.57)
1 cos i cos j
F ji
Sj
Si S j
R 2
dS i dS j (4.58)
Si Fij S j F ji . (4.59)
T 4 T j 4
Qij S i Fij C0 i (4.65)
100 100
Radiaţia termică 201
Tabelul 4.1
Geometria Relaţia
1 2
Plăci paralele centrate
wi
i
Fij
W W
i j
2
4 1/ 2
W j Wi 4
2
1/ 2
0 2Wi
L
j Wi wi / L, W j w j / L
0
wj
Plăci înclinate
j
0 Fij 1 sin
w
2
i
Plăci perpendiculare
j
1 w j / wi 1 w j / wi
0 2 1/ 2
Fij
wj 2
i
0
wi
Incintă triunghiulară
wj wi w j wk
wk
j Fij
k 0 2wi
0
i
0
wi
202 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
Tabelul 4.1
(continuare)
1 2
Cilindri paraleli
Fij
1
2
2
C R 1
2
1/ 2
C 2 r 1
2 1/ 2
R 1 R 1
R 1 cos 1 R 1 cos 1
+ ri + rj
C C C C
i
j R r j / ri , S s / ri
C 1 R S
s
+ r
r 1 s1 1 s 2
j Fi , j tan L tan L
L s1 s2
i
s2
s1
i
Radiaţia termică 203
Tabelul 4.2
Factorul de formă pentru geometri tridimensionale
Geometria Relaţia
Plăci paralele (figura X X / L,Y Y / L
4.14)
2 1 X 2 1 Y 2 1 / 2
Fij ln
XY 1 X Y
2 2
j
1/ 2 X
X 1 Y 2 tan 1
1 Y
L
2 1/ 2
i
Y 1/ 2 Y
X Y 1 X 2 tan 1 X tan 1 X Y tan 1 Y
1 X 2 1/ 2
Discuri coaxiale
paralele (figura 4.15) Ri ri / L, R j rj / L
rj
1 R 2j
j
S 1
Ri2
L
S S 2 4r j / ri 2
ri 1 1/ 2
Fij
i 2
H 2 W 2 tan 1 1
H 2 W 2
1/ 2
1 1 W 2 1 H 2 W 2 1 W 2 H 2
2
W
j
ln
Z
i
4 1 W 2 H 2 1 W 2 W 2 H 2
H 2 1 H 2 W 2
Y X H2
2 2
2
1 H H W
204 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
Tabelul 4.3
CO2 H2O
, m , m , m , m
2,4–3,0 0,6 2,2–3,0 0,8
4,0–4,8 0,8 4,8–8,5 3,7
12,5–16,5 4,0 12–30 18
Tabelul 4.4
g CO2 H 2O g (4.68)
Tg 4 Tp
4
qr 0,5 p 1C0 g
Ag
[W/m2] (4.71)
100 100
g cg rg [W/(m2K)] (4.73)
qr
gr [W/(m2K)]
Tg Tp . (4.74)
CAP. 5 INTENSIFICAREA TRANSFERULUI
TERMIC
kS
Cazul W/(m2.K) W/(m2.K) mm W/(m2.K) %
W/(m2.K)
1 50 5000 3 30 49.26 0.493
2 50 10000 3 30 49.5 0.495
3 100 5000 3 30 97.1 0.971
4 10000 5000 3 30 2500 25
5 10000 5000 3 300 322 3.25
Tabelul 5.2
Domeniile de aplicare a metodelor de intensificare a transferului termic
Metoda de Monofazic
Vapori- Conden-
intensifi- Figuri
laminar turbulent zare sare
care
0 1 2 3 4 5
Acoperiri
poroase
Acoperiri - -
Acoperiri
hidrofobe
suprafeţe
cu
- - structuri
poroase
integrale
ţevi cu
rugozitate
ţevi cu rugozitate discontinuă
discontinuă
(rugozităţi de înălţime mică)
(rugozitţi de
înălţime mare)
0 1 2 3 4 5
inserţii de benzi răsucite
inserţii
Kenics
inserţii
Heatex
inserţii cu
Amestec discuri
al
fluidului inserţii cu
în bile
secţiunea (sfere)
transver-
sală inserţii
resort inserţii resort
(diametru (diametrul mic al
mare al sârmei)
sârmei)
inserţii cu
benzi
răsucite
ţevi cu caneluri
interne
ţevi cu
Suprafeţe nervuri
cu efect pirami-
capilar dale
ţevi cu
caneluri
exterioare
216 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
5.1.2 Nervurile
a) b)
Intensificarea transferului termic 217
c) d)
e) f)
Legendă:
b grosimea nervurii; h înălţimea nervurii; l lungimea nervurii; hp înălţimea fantei; s pasul
dintre nervuri; lp lungimea fantei; t grosimea nervurii ; sp pasul între fante
Legendă:
De diametrul exterior al ţevii; SL pasul longitudinal între ţevi; ST pasul transversal între ţevi;
s pasul între nervuri
5.1.3 Inserţiile
sunt diferite funcţie de regimul de curgere laminar [19] sau turbulent [42].
Parametrul utilizat în general pentru caracterizarea geometriei inserţiei este
rata deformării (twist ratio) y, definită ca raportul dintre lungimea benzii
corespunzătoare unei rasuciri de 180° şi diametrul interior al ţevii. Unghiul
elicei ce consituie banda este legat de acest parametru prin relaţia
tg a 1 y .
Rugozitate uniformă
Rugozitate în două Rugozitate în două
(în trei
dimensiuni tip ondulări dimensiuni tip caneluri
dimensiuni)
Geometrie
de bază
Geometrii
cu diferite
valori p/e
Geometrii
cu diferite
forme ale
obstacolelor
Legendă:
sensul curgerii; - - strat limită; recirculare
60
Cre]terea relativ` a coeficientului local de transfer de caldura [n
fierberea nucleic` fata de valoare corespunzatoare unei placi cu
50
Pred = 0,03
Pred=0,3
Pred=0,9
40
rugozitatea de 1 m (%)
30
20
10
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Rugozitatea sprafe\ei ( m)
a b
Fig. 5.7. Cavitate conică dezactivată (a) şi cavitate tip “pungă” (b)
Condensat
Taler
mare în zona din stânga, iar componenta B o concentraţie mai mare în zona
din dreapta (figura 6.1)
Dacă se consideră un plan imaginar x0, deoarece mişcarea
moleculelor este dezordonată, numărul de molecule A fiind mai mare la
stânga planului x0, un număr mai mare de molecule A vor străbate planul x0
de la stânga la dreapta, decât de la dreapta la stânga. Se obţine astfel în timp
o uniformizare a concentraţiei.
Concentraţia CA Concentraţia
componentei A CB
componentei B
x0
x
B
A
mi
i [kg/m3] (6.1)
V
Transferul de masă 231
Concentraţia molară:
ni
Ci [kmol/m3] (6.2)
V
ni p
Ci i ; pi Ci RT [Pa] (6.5)
V RT
unde: R este constanta gazelor, în J/(kmolK); T – temperatura , în K.
Se mai definesc:
fracţia masică
gi i (6.6)
fracţia molară
C p
xi i i (6.7)
C p
gradientul de concentraţie
grad i L [kg/(m3·m)] (6.8)
x
debitul masic
m i mi [kg/s] (6.9)
fluxul masic
M
ji i [kg/(m2·s)] (6.10)
S
232 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
fluxul molar
n
Ji i [kmol/(m2·s)] (6.11)
S
viteza medie masică a amestecurilor multicomponente:
i i wi
w [m/s] (6.12)
viteza medie molară a amestecului:
i Ci wi
W [m/s] (6.13)
C
Legea lui Fick este legea fundamentală a difuziei moleculare. Pentru
un amestec din două componente A şi B, ea se poate scrie sub forma:
dC A
J Az DAB , [kmol/(m2·s)] (6.14)
dz
fluxul
dnsitatea coeficient ul gradientul fractiei
totala de difuzie masice sau molare
unde: A B ; C C A CB ; g A A / ; x A C A / C p A / p .
Se observă că între fluxuri există relaţia:
J A J AM A (6.17)
Pentru un amestec de doi componenţi cu viteza medie masică wz în
direcţia z, fluxul masic se scrie:
J Az A wAz wz , (6.18)
în care wAz este viteza componentului A în direcţia z.
Transferul de masă 233
n A DAB g A g A n A nB , (6.24)
N A CDAb x A x A N A N B , (6.25)
în care: N A C A wA şi N B CB wB .
Ecuaţiile (6.24) şi (6.26) reprezintă alte forme echivalente cu
expresiile (6.15) şi (6.16) ale legii lui Fick. Coeficientul de difuzie DAB este
identic în toate cele patru ecuaţii.
234 Iniţiere în transferul de căldură şi masă
Coeficientul de difuzie D
Coeficientul de difuzie este introdus de legea lui Fick, fiind analog
conductivităţii termice din ecuaţia legii lui Fourier. Ecuaţia sa de definiţie
este:
J Az
D AB [m2/s] (6.26)
dC A
dz
El se defineşte ca fluxul molar al componentei A în direcţia z, pentru
un gradient al concentraţiei molare de 1 kmol/(kg·m).
Coeficientul de difuzie este o proprietate specifică amestecului, care
depinde de compoziţia sa, de temperatură şi presiune.
Utilizând teoria cineticii pentru gaze ideale se poate stabili o variaţie
a coeficientului de difuzie invers proporţională cu presiunea şi direct
proporţională cu temperatura:
Tabelul 6.1
(continuare
1 2 3 4
H2 CO2 273 0,55·10-4
CO2 N2 293 0,16·10-4
CO2 O2 273 0,14·10-4
O2 N2 273 0,18·10-4
Soluţii
Cafeina H2O 298 0,63·10-9
Ethanol H2O 298 0,12·10-8
Glucoza H2O 298 0,69·10-9
Glicerină H2O 298 0,94·10-9
Acetonă H2O 298 0,13·10-8
CO2 H2O 298 0,20·10-8
O2 H2O 298 0,24·10-8
H2 H2O 298 0,63·10-8
N2 H2O 298 0,26·10-8
Solide
O2 Cauciuc 298 0,21·10-9
N2 Cauciuc 298 0,15·10-9
CO2 Cauciuc 298 0,11·10-9
He SiO2 293 0,4·10-13
H2 Fe 293 0,26·10-12
Cd Cu 293 0,27·10-18
Al Cu 293 0,13·10-33
M A,V A dx dy dz [kg/s] (6.28)
Fluxul de masă care intră în elementul dv după direcţia x va fi:
na , x dy dz A wA, x dy dz [kg/s] (6.29)
Fluxul masic care iese din element după aceeaşi direcţie este:
n A, x dy dz
n A, xdx dy dz n A, x dy dz dz [kg/s] (6.30)
x
Fluxul de masă rămas în elementul de volum după direcţia x va fi:
n
n A, xdx dy dz n A, x dy dz A, x dx dy dz (6.31)
x
Scriind în mod analog variaţia fluxului de masă ce tranzitează
elementul după celelalte direcţii dy, dz se obţine fluxul variaţia fluxului de
masă după cele trei direcţii:
M A,st n Ax n Ay n A, z dv [kg/s]
x y z
Semnul minus apare deoarece s-a presupus că fluxul masic care
părăseşte volumul este mai mare ca cel care intră în volum.
Viteza de generare a masei în volum datorită unor reacţii chimice, în
ipoteza unei generări omogene de masă cu viteza qmv,A, în kg/(m3·s) va fi:
nA z+dz
nA y+dy
z
y
x dz
M A, g
nA,x M
nA,x+dx
A, st
nA,y dy
dx
nA,z
n A, x n A, y n A, z A qmv , A 0 (6.33)
x y z
A
n A qmv , A 0 (6.34)
B
nB qmv , B 0 (6.35)
A B
n A nB qmv , A qmv , B 0 . (6.36)
Ţinând seama că, pentru un amestec de doi componenţi există
relaţiile:
n A nB A wA B wB w ;
A B ;
qmv, A qmv,B ,
deoarece generarea componentului A se face pe seama epuizării
componentului B, se obţine ecuaţia de continuitate pentru amestec:
w 0 , (6.37)
A
DAB g a A w qmv , A 0 . (6.38)
C A
CDAB x A A w qmv , A 0 (6.38a)
A
D AB 2 A . (6.43)
Această ecuaţie este cunoscută sub numele de legea a doua de difuzie a lui
Fick. Ipoteza că fluidul nu se deplasează restrânge aplicabilitatea ei numai
la corpuri solide sau lichide staţionare, precum şi la sisteme binare de gaze,
sau lichide, la care nA = –nB.
Ecuaţia (6.43) este analogă cu ecuaţia lui Fourier pentru conducţia
căldurii:
T
a 2T . (6.44)
Ecuaţiile (6.39), (6.40) şi (6.43) pot fi simplificate în continuare
dacă procesul se consideră staţionar şi deci A / 0 . Pentru densitate
constantă şi coeficient de difuzie constant, ecuaţia (6.39) devine:
w A DAB 2 A qmv, A . (6.45)
Dacă nu există nici generare de substanţa, se obţine:
2 A 0 , (6.47)
pAs
xAs
Gaz Lichid
sau
solid
x
Fig. 6.3 Interfaţa gaz–lichid
sau gaz–solid
unde H este constanta lui Henry, în bar. Valorile constantei lui Henry pentru
unele soluţii apoase ale unor gaze sunt prezentate în tabelul 6.2.
Tabelul 6.2
Valorile constantei lui Henry pentru soluţii apoase
Tabelul 6.2
(continuare)
1 2 3 4 5 6 7 8 9
310 – 755 700 600 2175 50,000 52,500 76,000
320 – 860 835 800 2650 56,300 56,800 78,600
323 – 890 870 850 2870 58,000 58,000 79,000
Mediu plan
Dacă se consideră un mediu plan în repaus, cu grosimea prin care
difuzează o componentă A prin componenta B, în regim staţionar, fără surse
interne de masă datorate unor reacţii chimice (figura 6.4), pentru
determinarea distribuţiei concentraţiei în spaţiu, se pleacă de la ecuaţia
(6.38a), care în ipotezele făcute are forma:
d dx
CD AB A 0 (6.50)
dx dx
A+B
xA,s1
xA,s2
NA,x
dx A ( x)
N A CDAB (6.52)
dx
x A,s 2 x A,s1
N A CD AB . [kmol/(m2·s)] (6.53)
L
DAB S
NA C A,s1 C A,s 2 [kmol/s] (6.54)
C
NA S [kmol/s] (6.55)
Rm,dif
Rm,dif [s/m3] (6.56)
D AB
Dacă mediul prin care are loc difuzia este cilindric sau sferic valorile
câmpului fracţiei molare şi al rezistenţelor masice sunt prezentate în tabelul
6.3 [20,40]
Transferul de masă 243
Tabelul 6.3
xA,s1
x A ( x) x A,s 2 x A,s1 x A,s1
A x
Rm,dif
L D AB
L xA,s2
x
r2
r1
x A,s1 x A,s 2 r ln r2 / r1
x A r Rm,dif
r
ln x A,s 2
L
ln r1 / r2 r2
2DAB
xA,s2
xA,s1
r1
r2
1 1 1
Rm,dif
x x 1 1 4DAB r1 r2
x A r A,s1 A,s 2 x A,s 2
xA,s2
+
r 1/ r1 1/ r2 r r2
xA,s1
n A kc Ai A , [kg/(m2·s)] (6.57)
Sc . (6.58)
DAB DAB
a
Le (6.59)
DAB C p DAB
kcl
Sh , (6.60)
D AB
Transferul de masă 245
Tabelul 6.4
Relaţii criteriale pentru transferul
de masă convectiv
2 Curgere laminară în
1/ 3
Re Sc ţevi cu lungimea L
ShD 1,86 D ReD < 2300
L/ D şi diametrul D
2000 < ReD<35000
Curgere turbulentă
3 ShD 0,023 Re 0,83
D Sc 0, 44 0,6<Sc<2,500
în conducte
Curgerea turbulentă
4 ShD 0,023 Re 0D,83 Sc 0,33 2000<ReD<70000
în conducte
1000<Sc<2260
Interfaţă gaz-lichid
p = pA+pB
g l
pBg
Presiunea (concentraţia)
pAg pAi
(c*Ag) (c*Ai) cAl
Faza gazoasă Faza lichidă
(p*Al)
z
Distanţa
pA
pAg
pAg
pAi
pAtotal
cAl cAg
pAl
p*A cAtotal
Rlichid c Al 1/ kl
(6.68)
Rtotal c Atot 1 / K l
1 1 H
; (6.69)
K g k g kl
1 1 1
. (6.70)
K l Hk g kl
BIBLIOGRAFIE
[20] INCROPERA. F.P., DEWITT. D.P., Fundamentals of Heat and Mass Transfer,
John Wily & Sans, New York, 1996.
[21] ISACENCO. V.P., OSIPOVA. V.A., SUKOMEL. A.S., Teplaperdacia, Energhia,
1975.
[22] ISACENKO.V.P., Teploobmen pri condensatii, Energhia, Moskva,1977
[23] JOSHI, H.M., WEBB, R.L. Prediction of heat transfer and friction in the offset
strip fin arraz. Int. J. Heat Mass Transfer, vol.30. no1, 1987, p 69 – 84
[24] JUKAUSKAH,A.,JIUJGDA,I., Teplotdacia v laminarnom patoke jidcosti, Mintis,
Vilnius, 1969.
[25] KAFAROV,V.V., Fundamentals off mass transfer, Mir Publishers, 1975.
[26] KAKAC, S., Handbook of single phase connectiv heat transfer, 1987
[27] KREITH. K., Principales of heat transfer, New-York International, 1976
[28] KUMAR,R., JUDD, R.L. Heat transfer with coiled turbulance promoters. Canad.
J. Chem. Eng., vol.48,1970,p. 378 -383.
[29] KUTADELADZE. CC., Teplaperedacia pri condensatii i kipenii, Masghiz, 1952.
[30] LECA, A., MLADIN,E.C., STAN,M. Transfer de căldură şi masă. Editura tehnică.
Bucureşti,1998.783p
[31] LOCKHART,R., MARTINELLI, R.C. - Proposed Corelation of Data for
Isothermal Two-Phase, 1994
[32] MARTO, P. J., LEPERE, V. J. Pool Boiling Heat Transfer from enhanced surfaces
to dielectric fluids. Advances in Enhanced Heat Transfer, HTD-18, ASME, New
York,1981.
[33] MIHEEV. M.A., MIHEEVA. I.M., Osnovi teplaperedaci, Energhia, Moskwa,
1973
[34] PETUHOV,B.S., Teploobmen I saprotivlenie pri laminarnom tecenii v trubah,
Energhia, Moscva,1967
[35] RABAS, T.J. The effect on fin density on the heat transfer and pressure drop
performance of low finned tube banks. ASME paper n0 80-HT-97,1980.
[36] ROBINSON, H., BRIGGS,D.E. Pressure drop of air flowing across trangulair
pitch banks of finned tubes. CEP Szmp. Series n0 64, vol 62,1996, p. 177-188
[37] ROSHEWOW, W.M., Hand book of Heat Transfer, Mc Gnow-Hill, New York,
1985
[38] SACADURA. J.F., Invitation aux transferts thermoques, Laroisier, TEC & DOC,
Paris 1993.
[39] STEFANESCU. D., LECA. A., LUCA. L., BADEA. A., MARINESCU. M.,
Transfer de căldură şi masă, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1983
[40] SUBBOTIN,V.I., Obşcie vaprosî teplo i maso obmena, Nauca i Tehnica, Minsc,
1966
[41] STEPHAN,K. Heat transfer in condensation and boiling. Springer-Verlag Berlin
Heidelberg, 1992, 325 p
[42] THORSEN,R., LANDIES, F. Friction and heat transfer characteristics in turbulent
swirl flow subjected to large transverse temperature gradients. J. Heat Transfer,
vol.90, 1968, p 87-89.
[43] TIEN-MO SHIH, Numerical Heat Transfer, Hemisphere Publishing, 1984.
[44] TONG. L.L., Biling Heat Transfer and Two - Phase Flow, Wiley, New York,
1965.
[45] UTTAWAR, S.B., RAJA RAO, M. Turbulent flow friction and heat transfer
characteristics of single spirally enhanced tubes. J. Heat Transfer, vol 107,1985,p
930 - 935
Bibliografie 251
[46] VIDIL. R., MARVILLET, Ch., Les echangeurs a plaques. GRETh, Grenoble
1990.
[47] WEBB, R.L. Principles of Enhanced Heat Transfer. John Wiley &Sons, Inc., New
York, 1994,556p.
[48] WEBB, R.L., RUDY, T.M.,KEDZIERSKI, M.A. Prediction of the Condensation
coefficient on horizontal integral-fin tubes. J. Heat Transfer, vol. 107,1985.