Sunteți pe pagina 1din 7

Psihologia Comunicarii - de Jean-

Claude Abric
Teorii si Metode

January 18, 2011


Butnariu Daniela
AN III , SEM I , GRUPA 1 ECTS ,
TITLU : Psihologia comunicarii : teorii si metode
AUTOR : Jean-Claude Abric
TRADUCAORI : Luminita si Florin Botosineanu
Editura POLIROM , Iasi ,2002

Jean-Claude Abric , profesor de psihologie sociala la Universite de


Provence , Aix-en-Provence, si director al Laboratorului de psihologie
sociala al aceleiasi universitati , este autorul mai multor studii consacrate
reprezentarilor sociale si creativitatii grupurilor ( Experimental study of
group creativity: task representation , group structure and performance,
1971; La Creativite des groupes, 1984; Cooperation , competition et
representations socials , 1987 ; Practique sociale et representations , 1994
etc.).

In societatea contemporana , comunicarea a devenit o tema centrala de


dezbatere .
Obiectivul lucrarii de fata este abordarea comunicarii din perspectiva
psihologiei , mai exact al psihologiei sociale , disciplina care inscrie
comunicarea printre temele majore din sfera preocuparilor sale . Aceasta
lucrare de initiere isi propune sa prezinte principalele teorii psihologice si
tehnicile de comunicare fundamentala .
Lucrarea nu se adreseaza exclusive studentilor la psihologie sau alte
facultati care se ocupa de comunicare . Ea ofera informatii de baza tuturor
celor pentru care comunicarea reprezinta o preocupare majora si in egala
masura un instrument indispensabil , de la asistentul social la manager .
In primul capitol sunt abordati factorii generali care intervin in
situatiile de comunicare , dupa care sunt analizate trei mari teme :
- comunicarea interindividuala (cap.2 , cap. 3 );
- comunicarea in grupuri ( cap.4 , cap. 5 , cap. 6 );
- contributia cercetarilor experimentale ( cap. 7 , cap. 8 ).
Lucrarea prezinta , in primul capitol , factorii generali ai comunicarii
care domina in present campul cercetarii . Sunt analizate urmatoarele aspecte
legate de comunicarea vazuta ca situatie tehnica ( este definit modelul lui
Shannon 1952: comunicarea poate fi definita ca transmitere de mesaje dintr-
un loc in altul , procesul comunicarii se bazeaza pe stabilirea unei relatii
intre un emitator si un receptor ) , analiza psihosociologica a comunicarii (
comunicarea este prezentata ca fiind un act social, o tranzactie intre locutori
) si factorii determinanti ai comunicarii .Acesta din urma prezinta rolul
actorilor comunicarii si tipurile de variabile care influenteaza situatia de
comunicare (psihologice , cognitive si sociale ),factorii care influenteaza
codul si canalul de comunicare si tipurile de variabile ( psihice sau
obiective , psihologice si psihosemantice, alegerea canalului de comunicare ,
rolul actorilor ) si factorii de context si de mediu ( rolul contextului material
si temporal, rolul contextului social , rolul contextului cultural si
ideologic ) .
Ultima tema abordata in acest capitol este comunicarea bilaterala si feedback
care sustine urmatoarea idée : pentru a fi eficianta , comunicarea trebuie sa
functioneze ca un sistem circular si sa se autoregleze, iar feedback-ul
corespunde urmatoarelor patru functii : functia de control al intelegerii,
functia de adaptare a mesajului la caracteristicile actorilor, functia de reglare
sociala prin flexibilitatea rolurilor si functia socioafectiva.
Prima parte Comunicarea interindividuala si, repectiv , al doilea
capitol al lucrarii Atitudini si comunicare individuala.Abordarea
nondirectiva analizeaza notiunea de atitudine, functiile atitudinilor si tipurile
de atitudine existente,cum ar fi :atitudinea de interpretare(consta in a
verbaliza pentru celalalt ratiunile ascunse care se afla la originea faptelor
sale), de evaluare(formularea unei judecati pozitive sau negative in raport cu
ceea ce spune sau face celalalt), de ajutor sau consiliere(manifestarea
interesului pentru celalalt), de chestionare sau de ancheta(adresarea
intrebarilor pentru a-i permite celuilalt sa se exprime), de
comprehensiune(reformulare) . Tot aici este data si situatia optima de
comunicare, iar acesta ar fi situatia in care celalalt nu se simte judecat,
analizat sau interpretat, nici ghidat prin sfaturi si nici manipulat sau hartuit
prin intrebari. Este o situatie in care el se simte pur si simplu ascultat.
Pentru Rogers, in comunicarea interindividuala, esentiala este crearea unui
climat relational particular bazat pe patru componente, care reprezinta
fundamentele demersului:
- accepterea neconditionata a celuilalt;
- neutralitatea binevoitoare;
- autenticitatea;
- empatia.
Principalul punct de dezbatere al capitolului al treilea se refera la
tehnicile de culegere a informatiei in situatie interindividuala. Din aceasta
categorie face parte interviul nondirectiv (unde sunt analizate proeminenta
climatului asupra tehnicii , problema formularii temei, tipurile de interventii,
tacerile in cadrul interviului, aplicatiile interviului nondirectiv:terapia,
psihologia comerciala, cunoasterea opiniei publice, formarea terapeutului
pentru ascultare;)interviul ghidat,interviul focalizat, si chestionarul.
Chestionarul reprezinta forma cea mai prelucrata a interviului directiv .Este
prezentat rolul essential jucat de ancheta preliminara si verificarea acestuia
si tipurile de intrebari utilizate in cadrul chestionarului.
Partea a doua a lucrarii contine capitolul patru, capitolul cinci si
capitolul sase. Capitolul patru defineste curentul dinamic si contributia pe
care o are Kurt Lewin in elaborarea acestuia, curentul interactionist care
este reprezentat de catre cercetatorul Bales 1950, curentul psihanalitic
reprezentat de catre Freud in doua lucrari celebre aparute la inceputul
secolului XX: Totem si tabu1912 si Psihologia colectiva si analiza eului
1921. Tot in acest capitol sunt analizate si stilurile de leadership si procese
de grup (Lippit si White, 1947), devianta, respingere si comunicare in
grupuri (Schachter, 1965), coeziunea si schimbarea sociala in grupuri data
de catre Lewin intr-una dintre cercatarile sale celebre.
Urmatorul capitol urmareste situatiile de grup centrat pe grup:grupul
de diagnostic creat de Lewin si echipa sa, situatii de grup centrat pe
sarcina:tehnica de conducere a intrunirilor asa cum a aratat G.de Montmollin
in 1964, principii si tehnici ale creativitatii in grup. Indiferent de situatie si
oricare ar fi obiectivele, grupul sau contextul,exista un element fundamental
in reusita oricarei animatii: observatia.
In capitolul Observarea si consemnarea proceselor de grup sunt
trecute in revista grila de observatie a lui Bales continand bazele teoretice,
instrumntul de observare,metodologia codarii,avantaje si limitele acestei
abservatii si abordarea socioafectiva, analizand pe rand urmatoarele: cele
doua notiuni de baza(notiunea de tele si notiunea de atom social) , principiile
tehnicii, indicii sociometrici( pozitivi, negativi, perceptia sociometrica),
tipurile de sociograme( individuale si collective) si aplicatiile acestora.
Inceputul celei de-a treia parti il reprezinta si capitolul sapte
Comunicare si influenta sociala in care sunt definite abordarea
experimentala a influentei cu ajutorul unor cercetari intreprinse la inceputul
secolului XX care iau un considerare situatii colective din ce in ce mai
complexe, de la simpla referire la un grup(Moore) la prezenta sa afectiva
intr-o situatie simpla (Sherif) si de la grupul divizat (Asch) la grupul care se
supune in fata unor autoritati(Milgram), ajungand in sfarsit la analizele –
aflate inca in centrul preocuparilor actuale ale psihologiei sociale-proceselor
subterane asociate rolului minoritatilor(Miscovici).
Capitolul opt prezinta structura de grup, comunicarea si performanta
grupurilor.Este definita aici notiunea de structura de comunicare in discutiile
de grup,este analizat efectul lui Steinzor 1950 , reteaua de comunicare si
functionarea grupurilor (modelul de sarcina dat de Flament, 1965), natura
sarcinii ,structura de grup si performanta date de Faucheux si
Moscovici,1960, rolul reprezentarilor creat de Abric,1971, si distorsiunea
informatiei in comunicarea prin relee date prin cercetarea lui Allport si
Postman,alaturi de modelul lui Rouquette.
In acest capitol este introdusa si concluzia lucrarii : orice comunicare
se inscrie intr-un context psihologic care ramane intotdeauna unul social si
ideologic. Comunicarea trebuie studiata si inteleasa prin prisma interactiunii
a trei tipuri de factori:psihologici, cognitivi si sociali.
Studiind aceasta lucrare am observat ca in societatea contemporana ,
comunicarea se inscrie printre temele majore al psihologiei sociale,
disciplina fundamentala in intelegerea fenomenelor, metodelor si tehnicilor
de comunicare la diferite niveluri ale raporturilor umane. Consider ca
aceasta lucrare este de actualitate oferind informatii detaliate , asigura
initierea in psihologia sociala a comunicarii.