FAZELE MERSULUI:

Ca şi mecanism motor, mersul reprezintă o importantă activitate funcţională, un important obiectiv de

analiză în cadrul evaluării complexe şi complete a pacienţilor. Această activitate motorie, iniţial voluntară,
apoi ca şi exerciţiu stereotip – automată, permite locomoţia individului.Mersul reprezintă un procedeu
de deplasare în care sunt folosite mişcări ciclice, adică fazele care compun mersul se succed mereu în
aceeaşi ordine.

Fazele mersului

Mersul are trei momente funcţionale de bază:

1. Sprijinul pe ambele MI;

2. Sprijinul pe un MI;

3. Balansul sau avansarea unui MI.

Cum primele două momente înseamnă perioada de sprijin pe sol se

consideră că ciclul de mers este format din două perioade distincte:

· sprijinul;

· balansul (oscilarea, pendularea).

Sprijinul este împărţit în următoarele faze:

- contactul iniţial (atacul cu talonul; după unii autori această fază este numită faza de amortizare);

- poziţia medie de sprijin (sprijinul median cu mijlocul tălpii);

- terminarea sprijinului (încărcarea spre antepicior);

- desprinderea de pe sol.

Balansul este şi el împărţit în: oscilaţia iniţială, oscilaţia de mijloc şi cea terminală.

În mersul normal 60% din durata unui ciclu de mers este reprezentată de sprijin şi 40% de balans.

Desfăşurat, procentele de durată dintr-un ciclu întreg (100%) a diverselor secvenţe sunt:

- 0% începe atacul cu talonul;

- 15% sprijin pe tot piciorul;

- 30% călcâiul părăseşte solul;

- 45% sprijin pe antepicior (în momentul în care şoldul şi genunchiul se flectează pentru a accelera
începutul pendulării);
- 60% desprinderea degetelor de pe sol cu terminarea perioadei de sprijin şi începutul celei de balans;

- fără procent, mijlocul perioadei de pendulare când se produce dorsiflexia piciorului;

- 100% călcâiul revine din nou pe sol.

Analiza kinematică a mersului arată că există 6 mişcări determinante ale mersului:

1. Rotaţia pelvisului – este de 4º într-o direcţie şi 4º în cealaltă direcţie, deci pelvisul rotează 8º în total.
Rotaţia devine maximă într-o parte (de partea MI care a făcut pendularea) în momentul dublului sprijin,
în momentul în care Cg este cel mai coborât pe curba sinusoidă pe care o descrie în mers.

2. Înclinarea (bascularea) pelvisului – se produce în sprijinul pe un MI, bazinul cade cu 4-5º pe partea MI
de balans şi antrenează şi Cg al corpului. Căderea pelvisului este contrabalansată de abductorii MI de
sprijin.

3. Deplasarea laterală a pelvisului – respectiv mişcarea pe un plan orizontal al Cg pe piciorul de sprijin

ceea ce înseamnă că Cg trece de pe stânga pe dreapta. Această mişcare totalizează cca 15 cm.

4. Flexia genunchiului - apare tot în momentul de sprijin pe tot piciorul. În momentul atacului cu călcâiul
genunchiul este complet extins, ca în momentul sprijinului de mijloc să se producă o flexie de 15º a
genunchiului care va pregăti desprinderea/balansul.

5. Mişcarea piciorului şi a genunchiului – aduce o amortizare a sinusoidei Cg cu cca 5 cm. Glezna

pivotează posterior pe călcâi în momentul fazei iniţiale de contact ca apoi punctul de pivotare să se
deplaseze anterior spre antepicior în faza de sfârşit a sprijinului.