Sunteți pe pagina 1din 1

Comuniunea oamenilor cu Dumnezeu in Biserica

Biserica=institutia sfanta, intemeiata de Domnul Hristos pentru mantuirea si sfintirea credinciosilor, adica a
oamenilor care au aceeasi credinta si se impartasesc cu aceleasi Sfinte Taine. (nevazut-Jertfa pe Cruce) (vazut-
Cinzecime, Pogorarea Sf. Duh-Sf. Apostoli);
Membrii Bisericii=cler (diacon, preot, episcop-cei care au harul/savarsesc slujbele Bisericii);
(pamant) =credinciosii (laici, mireni) – crestinii botezati in numele Sf. Treimi ce marturisesc aceeasi
credinta si se impartasesc cu aceleasi Sf. Taine;

Întemeierea Bisericii: Mântuitorul a întemeiat Biserica prin jertfa Sa pe Cruce (F. Ap. 20, 23) şi a făcut-o
văzută ca o comuniune şi comunitate concretă a oamenilor cu Dumnezeu la Cincizecime (Pogorarea Sf. Duh,
Rusaliile) - (nevazut-Jertfa pe Cruce)
(vazut-Cinzecime, Pogorarea Sf. Duh-Sf. Apostoli);
-prima Biserica-in Ierusalim, la Cinzecime, cand in urma cuvantarii Sf. Ap. Petru s-au botezat “ca la 3000 de
suflete” (F.A.2,41);

Membrii Bisericii:
Biserica “luptătoare” – (Biserica de pe pamant ce luptă împotriva păcatului) credincioşii botezaţi în numele
Sfintei Treimi, care mărturisesc aceeaşi credinţă, care se împărtăşesc cu aceleaşi Sfinte Taine şi care stau sub
conducerea văzută a aceleiaşi ierarhii bisericeşti.
Biserica “triumfătoare” – (Biserica din ceruri) au biruit pacatul – drepţi, ingeri, sfinti;
Însuşirile Bisericii (Crez-Art. 9 “Intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica .”):

Denumirea Unitatea Sfinţenia Sobornicitatea Apostolicitatea


însuşirii
Textul Mt.16, 18 Efes. 5, 25-27 Mt. 28,19 Efes. 2, 20
scripturistic Efes. 4, 4-6 Gal. 3,28 I Cor. 3,11
I Cor. 1,13 II Tes. 2,15

1. Biserica este una pentru că: 2. Biserica este sfântă pentru că:
- unul este Dumnezeu; - Sfânt este întemeietorul şi Capul ei, Hristos;
- unul este Iisus Hristos, Capul şi întemeietorul ei; - Sfânt este Duhul care sălăşluieşte în ea;
- unul este Duhul Sfânt sălăşluit în ea; - Sfânt este scopul urmărit de ea: sfinţirea şi mântuirea;
- una este credinţa şi învăţătura Bisericii;
3. Biserica este sobornicească pentru că: 4. Biserica este apostolică pentru că:
- ea cuprinde pe credincioşii din toate locurile, din toate - este întemeiată de Iisus Hristos pe temelia Sf.
timpurile; Apostoli;
- este unitară, vie, activă, pe întreg pământul; - a fost răspândită în lume şi organizată de Sf. Apostoli;
- modul de conducere a Bisericii stă pe temelia - păstrează neschimbată învăţătura dată de Mântuitorul
sinoadelor ecumenice; prin Sfinţii Apostoli, precum şi darurile Sf. Duh primite
- sinoadele ecumenice sau soboarele a toată lumea sunt de Sf. Apostoli.
autoritatea cea mai înaltă a obştii creştine.

Alte denumiri: “Casa lui Dumnezeu”, “fratietate”=marea familie crestina, “Aleasa Doamna”;

Temeiuri scripturistice
 “Pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui.” (Matei 16,18)-intemeierea Bisericii;
 Domnul Hristos este: “Piatra din capul unghiului.” (Efeseni 2,20);
Temeiuri patristice
 „În afara Bisericii nu este mântuire” şi „cine n-are Biserica de mamă nu poate avea pe Dumnezeu de tată”.
(Sf. Ciprian);

S-ar putea să vă placă și