Ghid Fitosanitar Cereale - Curs 10.04. 2020 - 2 PDF

GHID FITOSANITAR RECOMANDAT PENTRU CULTURILE DE CEREALE
1. Importanța culturii cerealelor
Cultura de păioase este una dintre cele mai sigure culturi, datorită faptului că aceasta este
genetic concepută pentru a rezista temperaturilor scăzute din timpul iernii. Însă, la fel ca toate
celalalte culturi, și cele de păioase necesită atenția cuvenită atât în ceea ce privește pregătirea
terenului, cât și respectarea tuturor verigilor tehnologice, pentru a putea vorbi despre o cultură
generatoare de profit.
Înainte de semănat, materialul semincer trebuie să beneficieze de un tratament împotriva

bolilor cu transmitere prin semințe (de exemplu, Tilletia și Ustilago).
Gestionarea cu succes a organismelor dăunătoare se asigură prin aplicarea unui program de

protecţie integrată, care include o serie de componente, printre care metode biologice,
agrofitotehnice, mecanice, fizice şi chimice.
Abordarea în practica fitosanitară a managementului integrat al organismelor dăunătoare se

bazează pe menţinerea populaţiei organismului dăunător sub pragul economic de dăunare.
Măsurile de carantină fitosanitară, cultivarea soiurilor adaptate zonal, care asigură protecţie
faţă de atacul organismelor dăunătoare, metodele agrotehnice, care reduc mecanic o mare parte
din rezerva biologică a organismelor dăunătoare sunt câteva măsuri aplicabile în contextul
managementului integrat.
Elaborarea şi aplicarea unui program de protecţie faţă de boli şi dăunători nu se poate

realiza fără diagnosticul corect al acestora, precum şi al duşmanilor naturali prezenţi în
cultură.
2. Simptome produse de organismele dăunătoare la cereale păioase
2.1. Simptome produse de ciuperci.
Ciupercile fitopatogene acţionează puternic asupra plantei la nivel biochimic, fiziologic şi

la nivel anatomo-morfologic. În general, bolile plantelor de cultură produse de ciuperci se
caracterizează prin câteva tipuri principale de simptome, care permit şi identificarea lor.
Confirmarea organismului dăunător se face însă după un examen de laborator.

Simptomele ce apar pe diferitele organe la cereale păioase sunt variate, după cum urmează:
• la flori, boabe, spice:
- pustule brune sau negre , lineare , de 2-3 mm pe rahis, glume și ariste (ex Puccinia graminis);
- spice răsfirate, boabele evidente, brune pline cu un praf negricios, urât mirositor (ex Tilletia sp );
- spicele total sau parțial se inălbesc , se usucă și se acoperă cu o paslă albă sau roză (ex Gibberella
zeae f.c. Fusarium graminearum );
- pete mici pe palee și boabe , puțin evidente cu rare punctișoare negricioase (ex Septoria tritici);
- boabele, plevele, aristele distruse și înlocuite de un praf negricios care se scutură ușor (ex.
Ustilago tritici);
- spicele acoperite de o pulbere negricioasă (ex Cladosporium herbarum);
- spicele acoperite de un mucegai fin , roșiatic (ex Calonectria graminicola)
• pe frunze si pai:
- pernițe pâsloase, prăfoase, albe cenușii (ex. Erysiphe graminis);
- pete de 1-5x02-0,5 cm, brune , cu aspect reticulat (ex Pyrenophora teres);
- dungi galbui-cenușii sau brunii-cenușii de-a lungul nervurilor, în dreptul cărora țesuturile uneori
se sfâșie ( ex Pyrenophora graminea);
- dungi galbene , de-a lungul nervurilor, acoperite cu pustule gălbui de 0,5-1,0 x0,3-0,5 mm, mai
frecvente pe frunze (ex. Puccinia striiformis )
- pustule brune –deschis sau negre, risipite neregulat , de 3-5x 1-2 mm(ex. Puccinia hordei)
- la baza paiului pete galbene cu margine brună , ăn dreptul cărora tulpina mai tarziu se îndoaie.
(ex . Cercosporella herpotrichoides ).
2.2. Simptome produse de bacterii.
În cazul bacteriozelor care afectează poaiase, pot fi întâlnite următoarele tipuri de

simptome:
Pătări de forme şi mărimi diferite:
▪ circulare/eliptice/neregulate/striuri longitudinale/hidrozate
▪ cu sau fără aureolă (halo), cu margini difuze sau bine delimitată, uneori adâncite
▪ mici (câţiva mm)
▪ brune
- apar pe frunze, tulpini, inflorescenţe, semințe și glume;
- petele confluează, porţiuni mari de frunze necrozându-se şi capătând un aspect „ars”;
- în condiții favorabile, ţesuturile infectate exsudează masa de bacterii (după uscare poate căpăta
aspect de cruste galbene) şi produc îmbolnăvirea altor plante. Exemplu: Pseudomonas syringae
pv. syringae; Pseudomonas syringae pv. coronofaciens.
Alte simptome
- spicele infectate sunt nedezvoltate, rahisul este deformat, boabele sunt șiștave, aristele sunt
deformate și înnegrite. Exemplu: Xanthomonas translucens pv translucens
2.3. Simptome produse de virusuri și organisme analoage la semințoase
Cele mai comune și răspândite simptome produse de virusuri sunt:
- deformări externe ale plantei, pete clorotice și necroze pe frunze,talia pitică, îngălbenirea plantei
, spice incomplet formate și o înfrățire puternică toamna ( ex. Wheat dwarf virus.)
- piticire severă însoțită de lipsa înspicării, îngalbenirea vârfurilor și nervurilor frunzelor, înfrățire
redusă și spice cu un număr mare de spiculețe sterile (ex. Barley yellow dwarf virus).
- striuri fine sau dungi de culoare verde deschis, paralele cu nervurile, care se transformă într-o
dungare severă și mozaic pe măsura ce boala progresează. Creșterea plantelor bolnave este redusă,
frații sunt răsfirați iar spicele care se formează sunt mici și sterile (ex. Wheat streak mosaic virus.)
- pete și striuri clorotice care se transformă în necroze de culoare gri sau maronie, necroze circulare,
fusiforme sau în formă de „V”. Înălțimea paiului este redusă, înspicarea întârziată, numărul florilor
este mai mic, iar o parte din acestea rămân sterile datorită polenului puțin ( ex. Barley stripe mosaic
virus.)
2.4. Simptome produse de insecte, acarieni.
Dăunări produse de organisme dăunătoare cu aparat bucal de ros, care apar la exteriorul
sau în interiorul organelor atacate:
- roaderea rădăcinilor (Melolontha melolontha);
- roaderea la colet (larvele de Agrotis segetum);
- galerii pe rădăcini (Agriotes spp.);
- scheletarea frunzelor (cărăbuşi);
- minarea frunzelor (larvele muştelor miniere)
- roaderea frunzelor sub formă de dungi (puricii cerealelor);
- gale (Contarinia tritici, Haplodiplosis eqvestris);
-şistăvirea boabelor (Haplothrips tritici).
Dăunările produse de organisme dăunătoare cu aparat bucal de supt, apar în urma faptului
că pentru hrănire dăunătorii introduc în țesuturi salivă, conținând enzime care determină
modificări morfologice și biochimice ale acestora, printre care amintim
-decolorarea organelor atacate, frecvent a frunzelor (afide);
-deformări şi colorări ale frunzelor (afide, acarieni).
2.5. Simptome produse de nematozi.
-deformarea frunzelor, scurtarea internodiilor (Anguina tritici)
- gale în ovare (Anguina tritici)
- îngroşarea frunzelor de la vârf (Heterodera)
3. Organisme daunătoare la cereale paioase

3.1. Organisme dăunătoare de carantină cereale paioase
Organismele dăunătoare plantelor şi produselor vegetale pot fi grupate în două categorii:

organisme dăunătoare de carantină şi organisme dăunătoare non-carantină. Organismele
dăunătoare de carantină sunt organismele care reprezintă o importanţă economică potenţială pentru
o zonă aflată în pericol, care nu sunt prezente în acea zonă sau dacă sunt prezente nu sunt larg
răspândite şi fac obiectul unui control oficial. Pentru ţara noastră acestea sunt reglementate prin
HG. 563/2007 cu modificările şi completările ulterioare, care transpune prevederile Directivei
29/2000 a Uniunii Europene
3.2. Organisme dăunătoare non- carantină la cereale păioase
3.2.1. Ciuperci
1 Calonectria graminicola f.c. Fusarium nivale - mucegaiul de zapadă
2. Cladosporum herbarum - înnegrirea cerealelor
3. Claviceps purpurea - cornul secării
4. Cercosporella herpotrichoides- pătarea ocelară a bazei tulpinii
5. Erysiphae graminis- făinare
6. Gibberella zeae f.c. Fusarium graminearum - fuzarioza
7. Puccinia striiformis- rugina galbenă
8. Puccinia hordei- rugina brună
9. Puccinia graminis f.sp. tritici- rugina neagră
10.Pyrenophora graminea f.c. Helminthospoorium graminea – sfâșierea frunzelor
11.Pyrenophora teres f.c. Helminthospoorium teres - helmintosporioza
12.Rhizoctonia solani- pătarea în ochi
13.Septoria tritici / Septoria nodorum - pălirea frunzelor
14.Tilletia sp. - mălura

15.Ustilago avenae - tăciunele zburător
16.Ustilago tritici- tăciunele zburător
17.Urocystis tritici- tăciunele frunzelor și al paiului
3.2.2. Bacterii
1. Pseudomonas syringae subsp syringae - arsura bacteriană
2. Pseudomonas syringae pv coronafaciens- arsura aureolată a ovazului
3. Xanthomonas translucens pv translucens - înnegrirea bacteriană
FIȘE FITOSANITARE
Fișe fitosanitare organisme dăunătoare de carantină
FIȘĂ FITOSANITARĂ Agriotes spp. (L)
Reprezentanții genului Agriotes, care se situează pe primul loc din punct de vedere al
importanței economice pentru țara noastră, aparțin speciilor A. lineatus, A. obscurus, A. ustulatus
şi A. sputator.
Prezența păgubitoare a viermilor sârmă în straturile superioare ale solului, respectiv 10-20
cm, intensitatea procesului de hrănire și cuantumul mai mare al distrugerilor se înregistrează în
special la terenurile cu conținut mai bogat în apă.
Denumiri populare: gândaci pocnitori, viermi sârmă.
Statut: organisme dăunătoare non-carantină, prezente în România.
Plante gazdă: dăunători polifagi, atacă rădăcinile de graminee, de porumb, plantele care alcătuiesc
pajiștile, tuberculiferele și rădăcinoasele.
Descriere. Adulții genului Agriotes au corpul alungit de 7-12 mm, îngustat posterior, de culoare
brună-roșcată până la brună-negricioasă (fig. 1). Popular sunt cunoscuți sub numele de „gândaci
pocnitori”, o caracteristică a acestui gen fiind dispozitivul de sărit sau mai concret de “catapultare”,
situat la punctul dintre prostern și mezostern.
A.lineatus este de culoare brună-roșcată, de 7 – 10 mm lungime; elitrele au o nuanță mai deschisă
decât restul corpului, iar interstițiile lor sunt mai late și prevăzute cu o pubescență mai deasă;
A ustulatus este de 9 – 12 mm lungime, culoarea este brună-închis până la negru; elitrele au o

nuanță mai deschisă decât restul corpului iar antenele și picioarele sunt galbene-brunii.
A obscurus are ca particularitate, pubescența elitrelor și pronotul mai mult lat decât lung; corpul
este de 7-10 mm lungime;
A sputator se caracterizează prin talie mică, de 6 -7 mm lungime, cu corpul în întregime de culoare

brun-roșcată. Pronotul are lungimea egală cu lățimea, este strălucitor, puternic convex, foarte
arcuit pe laturi.
Oul: este ovoid, cu corionul tare și rezistent, de culoare albă. Lungimea variază în funcție de specie
între 0,5 – 1,5 mm.
Larva: cunoscută sub numele de „vierme sârmă” are corpul alungit (18-25 mm lungime), subțire
și alungit, acoperit cu un tegument puternic chitinizat, de culoare galbenă-castanie. Picioarele sunt
scurte și de aceeași mărime (fig. 2).
Pupa: de tip liberă, are 7-10 mm lungime, la început de culoare deschisă apoi devine brună.
Simptome: Larvele rod părțile subterane ale plantelor de graminee, de la exterior, sub nivelul
coletului. Atacul larvelor se manifestă în special în primăverile reci și umede, în solele unde s-a
însămânțat la adâncime mai mare și plantele răsar cu întârziere. Perioada pagubelor produse de
viermii sârmă coincide cu cea a răsăritului sau a primelor faze de dezvoltare a plantelor și atacul
este cu atât mai grav cu cât planta traversează o perioadă critică în momentul reluării activității. În
urma atacului, culturile de grâu sunt rărite prin distrugerea unui mare număr de semințe în curs de
germinație și de plante în timpul sau după răsărire. Plantele care nu pier în urma atacului își reduc
totuși capacitatea de producție și de aceea cultura trebuie reînsămânțată.
Biologie: ciclul biologic al speciilor menționate este asemănător. Au o generație la 4-5 ani.
Iernează în sol ca larve de diferite vârste și ca adulți. Adulţii apar la suprafața solului în lunile
aprilie-mai și au o viață nocturnă. Zborul maxim are loc spre sfârșitul lunii mai începutul lunii
iunie, apoi începe ponta. Ouăle sunt depuse izolat sau în grupe de 3-5, în sol, la adâncime de 1-5
cm. O femelă poate depune 150-200 ouă şi incubația durează 15-30 zile. Larvele încep să apară
din luna iulie. În cel de-al 3-lea sau al 4-lea an, în lunile iulie-august, larvele ajunse în ultima vârstă
își construiesc căsuțe pupale la adâncimi ce pot ajunge chiar și la 40 cm. Împuparea durează 26-
30 de zile, apoi adulții rămân în diapauză până în primăvara următoare.
Măsuri de management
Măsuri preventive
• cunoașterea gradului de infestare cu viermi sârmă pe solele în care urmează să se însămânțeze

grâu;
• menținerea terenului lipsit de vegetație între recoltarea plantei premergătoare și semănatul grâului
prin diverse lucrări ale solului;
• efectuarea arăturilor de vară și de toamnă imediat după recoltarea culturilor;
• majorarea normei de sămânță la hectar cu 10-15% și respectarea adâncimii optime de semănat;
• rotația culturilor și folosirea ca premergătoare plante neagreate de larve;
• lucrarea solului prin prașile repetate pentru reducerea rezervei biologice a dăunătorului prin
expunerea la intemperii și la atacul prădătorilor naturali;
• aplicarea de îngrășăminte minerale, mai ales a celor cu azot, care au o acțiune nocivă asupra
larvelor;
• amendarea cu calciu a solurilor acide și drenarea terenurilor cu exces de umiditate.
Măsuri curative
→ metode biologice: capturarea insectelor adulte cu ajutorul capcanelor cu feromoni specifici;

favorizarea intervenției paraziților și prădătorilor naturali în menținerea echilibrului în ecosistemul
local. Dintre speciile parazitoide, cele mai cunoscute sunt: Paracodrus apterogynus, Serphus
gravidator, Hexamermis spp., Complexomermis sp. Reprezentanți ai genurilor Carabus, Broscus,
Amara, Colothus, Pseudophonus și Pterostichus pot fi prădători naturali ai larvelor. În anumiți ani,
în populațiile de viermi sârmă apar adevarate epizooții produse de Entomophtora carpentieri,
Metarrhizium anisopliae, Tarichium sp. și Bacillus sp. Simptome: cerealele sunt atacate toamna
prin retezarea și consumarea parțială a plăntuțelor. Se pot înregistra cazuri când dispare marginea
lanului către interior apărând un aspect de pășunare.
FIȘĂ FITOSANITARĂ
Agrotis segetum (Denis & Schiffermüller)
Denumire populară: buha semănăturilor
Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România.
Pante gazdă: specie care atacă cerealele în asociere cu alți dăunători.
Descriere. Adult: corp de culoare brună-cenușie, aripile anterioare prezintă pete reniforme, conice
și inelare, puțin mai deschise la culoare și încercuite cu negru; aripile posterioare la femelă sunt de
culoare cenușie-deschis, iar la mascul de un alb mătăsos, franjurate; anvergura aripilor este de 40
– 50 mm .Ou: de culoare albă-sidefie, este sferic, cu un diametru de 0,4-0,5 mm. Larva: omizile
sunt viguroase, putând ajunge până la 40–45 mm, de culoare cenușie-verzuie (plumburie), cu luciu
gras . Picioarele sunt înarmate cu croșete așezate în formă de semicoroană. Pupa: de culoare brună-
negricioasă, are între 18-20 mm lungime.
Simptome: cerealele sunt atacate toamna prin retezarea și consumarea parțială a plăntuțelor. Se
pot înregistra cazuri când dispare marginea lanului către interior apărând un aspect de pășunare.
Biologie: are două generaţii pe an şi iernează în stadiul de larvă. Prezența adulților din prima
generație poate fi observată din luna mai până la sfârșitul lunii iunie. Fluturii sunt crepusculari sau
chiar nocturni şi după lăsarea întunericului încep să zbore în căutarea plantelor înflorite din flora
spontană, cu al căror nectar se hrănesc. La câteva zile după apariție, femelele depun aproximativ
500-1000 de ouă, pe frunzele unor plante din flora spontană ce acoperă bine solul, menținând sub
ele o atmosferă umedă, favorabilă larvelor în primele zile după ecloziune. Incubația durează 6–10
zile, apoi apar larvele în condițiile țării noastre, numărul maxim de larve fiind întâlnit la sfârșitul
lunii mai începutul lunii iunie, în partea de sud și spre sfârșitul lunii iunie în nord. În condiții de
câmp, la temperaturi de 20-24°C durata stadiului larvar este de 36–45 zile. În vederea împupării,
larvele îsi construiesc o lojă cu pereții interiori bine neteziți, la 3-5 cm în sol. Numărul maxim de
fluturi aparținând generației de vară se înregistrează în prima parte a lunii august. Ciclul evolutiv
al generației de vară variază, pentru condițiile din țara noastră, între 60 și 80 zile și se încadrează,
în linii mari, între sfârşitul lunii mai și prima parte a lunii august.
Măsuri preventive:
- efectuarea arăturilor adânci de toamnă, deoarece larvele aflate în diapauză sunt readuse la
suprafață, unde sub acțiunea diferiților factori, sunt distruse.
- efectuarea prașilelor repetate în timpul vegetației, pot contribui la distrugerea unui număr mare
de ouă și larve de primele vârste, odată cu distrugerea buruienilor.
Măsuri curative
• metode biologice: prin utilizarea unor agenți patogeni, paraziți și prădători. După Drujeliubova
și Makarova (1963), virusul granulos a redus în anul 1961 densitatea populației cu 50% și în unele
cazuri chiar cu 90%; Kamenkova (1968) studiind problema paraziților, identifică la Scotia segetum
22 specii de Hymenoptera și 13 specii de Diptera ca paraziți primari. Se menționează în mod
deosebit importanța speciilor Trichogramma evanescens, Rogas dimidiatus și Banchus falcatorius.
Anisoplia segetum Hb, Anisoplia austriaca Herbst,
Anisoplia agricola Poda, Anisoplia lata Er
Denumire populară: cărăbuşeii cerealelor
Statut: organisme dăunătoare non-carantină, prezente în România.
Plante gazdă: cereale păioase, graminee spontane, porumb.
Descriere.Adult.Anisoplia austriaca: prezintă elitre de culoare castanie-roşcată cu o pată neagră

în formă de pătrat în jurul scutelului ,Acestea purtând un rând de peri rigizi, în formă de ţepi, mai
mari ca ai altor specii şi o peliculă mai deschisă la culoare, ce se întinde de la vârful elitrei până la
tuberozitatea longitudinală laterală. Lungimea corpului este de 13-16 mm, iar abdomenul este
acoperit cu o pubescenţă deasă. Pigidiul are un smoc de peri albicioşi, ca o tufă conică.
Anisoplia segetum: corp mai mic, de 10-12 mm lungime. Capul prezintă o punctuaţie evidentă, cu
pronotul punctat, mai lat decât lung, iar în zona mediană are o adâncitură evidentă şi este mai
îngust decât elitrele. Acestea sunt de culoare gălbuie–castanie şi marginal prezintă un rând de sete,
rare, groase şi erecte, îndreptate spre zona posterioară a corpului. Corpul este acoperit cu o
pubescenţă lungă. Femelele au de cele mai multe ori o pată scutelară neagră .
Anisoplia agricola: corp de 11-13 mm lungime, cu o convexitate dorsală evidentă. Pronotul

prezintă o pubescenţă deasă şi scurtă şi este prevăzut cu o punctuaţie deasă, formată din puncte de
dimensiuni mari, faţă de specia precedentă. Elitrele sunt de culoare castanie-gălbuie, spre castanie–
roşcată, de o singură culoare, sau pot avea o pată scutelară în forma unei ancore. Vârful elitrelor
sunt mai închise la culoare Abdomenul este de culoare neagră, acoperit cu o pubescenţă deasă.
Anisoplia lata: are 11,5-15 mm lungime, capul şi pronotul negre, cu luciu slab metalic. Corpul
este mai lat în comparaţie cu celelalte specii, elitrele sunt aproape grable, de culoare variabilă de
la brun roşcat până la negre. Uneori, pata din jurul scutelului lipseşte .
Larva: pentru toate speciile genului, larvele sunt de tip melolontoid, scarabeid, puţin îndoite în
zona centrală, trăiesc în pământ şi se hrănesc cu părţile subterane ale plantelor, rădăcini subţiri şi
substanţe humice. Criteriile de diferenţiere se referă la chetotaxia tergitului şi sternitului anal,
având corpul de 25-35 mm lungime, capul şi segmentul anal de culoare brună, picioarele roşcate,
iar restul corpului alb-murdar-gălbui. Simptome: boabele de cereale atacate în faza de lapte sau în
pârgă, în special cele de grâu şi secară, prezintă rosături neregulate la suprafaţă, iar în cazul unor
atacuri deosebite, boabele pot fi distruse complet. Spicele cerealelor păioase atacate, prezintă
spiculeţele răvăşite, desfăcute, uneori cu boabe parţial roase, iar în cazul orzului, boabele sunt
rupte de pe rahis.
Biologie: este asemănătoare pentru toate cele 4 specii, A. segetum având o generaţie pe an, iar
celelalte 3 specii, o generaţie la 2 ani. Iernează în sol la 35-80 cm, fie ca larvă complet dezvoltată,
în cazul speciei A. segetum, într-o lojă, fie ca larvă de vârsta a doua în prima iarnă sau larvă
complet dezvoltată, în a doua iarnă, în cazul celorlalte 3 specii. Larvele execută mişcări pe
verticală, în prima perioadă de creştere şi dezvoltare a larvelor, în funcţie de condiţiile climatice,
putând coborî până la 50 cm adâncime. În cursul lunii mai, larvele se împupează, apoi se
transformă în adulţi. Stadiul de pupă durează 15-20 zile. Apariţia adulţilor se eşaloneazăîn funcţie
de specie: A. segetum apare la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, A. lata, mai târziu, cu 2-4
zile, iar A. austriaca şi A. agricola după încă 10 zile. Imediat după apariţie, adulţii încep să se
hrănească, absorb sucul celular din ţesuturile vegetative şi rod boabele în curs de formare. Iniţial
se hrănesc pe graminee spontane, apoi pe cereale, când acestea ajung în faza formării boabelor.
Hrănirea se face în cursul zilelor însorite, atunci când se pot observa câte 3-4 adulţi pe un spic.
Adulţii trăiesc aproximativ 20-30 de zile. În cursul perioadei de hrănire are loc şi copulaţia, iar o
femelă depune apoi în medie 50 de ouă, în sol, la 5-20 cm, de obicei la marginea solelor de păioase,
în păşuni şi fâneţe sau în lizierele pădurilor. Iniţial, larvele se hrănesc cu materii vegetale în
descompunere, cu humus, apoi cu rădăcinile diferitelor specii de plante. Stadiul larvar durează
10,5 luni la A. segetum şi circa 22 de luni la celelalte specii.
Măsuri de management:
Metode preventive: rotaţia culturilor, cu includerea în asolament a plantelor prăşitoare, efectuarea

arăturilor de vară după recoltarea cerealelor păioase, care determină distrugerea ouălor şi larvelor
tinere în proporţie de 60-77%. Ultimele praşile din culturile de porumb contribuie, de asemenea,
la distrugerea pupelor, în proporţie de 38-71%. Utilizarea soiurilor timpurii, cu coacere mai rapidă,
acestea fiind mai puţin atacate de adulţi, este o altă metodă eficientă în prevenirea atacului.
Anoxia villosa (Fabricius)
Denumire populară: cărăbușul de stepă
Statut: organism dăunător non-arantină, prezent în România
Plante gazdă: specie extrem de polifagă, atacă şi grâul, orzul, porumbul și floarea soarelui
Descriere.Adult: corp robust, acoperit cu o pubescență albă, fină, cu lungimea cuprinsă între 24 și
28 mm lungime. Pe partea dorsală are culoarea castaniu-roșcat, iar pe partea ventrală este mai
închisă la culoare . Pronotul este punctat de formă convexă, acoperit de perișori scurți de culoare
cafeniu deschis.Ou: la depunere are culoarea albă-lăptoasă, forma este oval–sferică. Larva: ultimul
stadiu larvar are culoarea alb-murdar spre galben, capsula cefalică este castaniu-deschis, iar
pigidiul (ultimul segment abdominal) este cenușiu. Corpul larvelor are dimensiuni cuprinse între
3,8 și 5,5 cm .
Simptome: primăvara, când temperatura solului la adâncimea de 30 cm depăşeşte 10°C, larvele
migrează spre stratul arabil, unde se hrănesc cu părţile subterane ale plantelor cultivate şi spontane.
Atacul apare sub formă de vetre, începe din luna mai şi continuă până în lunile septembrie-
octombrie. Plantele atacate de larvele tinere în perioada primăverii, se etiolează și se usucă, iar
atacul din toamnă duce la întârzierea în vegetație a plantelor, reducerea taliei, producând chiar
sterilitatea plantelor. Daunele se înregistrează începând cu stadiul trei larvar calculat din anul în
care se observă zborul adulţilor.
Biologie: în condițiile climatice din România, cărăbuşul de stepă are o generaţie la trei ani.
Iernează ca larvă de diferite vârste în sol, la adâncimi cuprinse între 90 şi 135 cm. Larvele ajunse
în ultima vârstă, cu dezvoltarea încheiată, se transformă în pupe, începând din ultima decadă a
lunii mai. Durata stadiului de pupă, la temperaturi cuprinse între 20-28°C este de 8-14 zile. Apariţia
primilor adulţi se înregistrează în a doua jumătate a lunii iunie, zborul maxim având loc după 10-
12 zile, iar întreaga perioadă a zborului durează 22-40 zile. Ouăle sunt depuse în sol până la
adâncimi de 40-50 cm, o singură femelă putând depune 15-50 ouă. Dezvoltarea embrionară
durează 3 săptămâni. De îndată ce temperatura scade, larvele coboară adânc în sol şi intră în
diapauza de hibernare.
Măsuri preventive
- evitarea solelor înierbate, respectarea asolamentelor, iar dacă acest lucrul nu este posibil se
justifică tratamentul la sămânţă;
- arături adânci de toamnă care înrăutăţesc condiţiile de dezvoltare şi de iernare a larvelor în sol;
- desecarea terenurilor în care bălteşte apa împiedicând dezvoltarea larvelor care preferă solurile
umede;
- depistarea timpurie în cultură este importantă şi constituie baza strategiei de control, astfel
tratamentele pot fi aplicate localizat în sol, doar în vetrele de atac depistate. La o densitate de 3-4
larve la m2 se avertizează aplicarea tratamentelor.
Măsuri curative
→metode biologice:
- aplicarea biopreparatelor realizate pe baza speciei Bacillus popiliae, are eficacitate împotriva
larvelor, prin administrare în sol;
- utilizarea paraziților, specia de acarian Laelaps integer având eficacitate împotriva tuturor
stadiilor de dezvoltare ale dăunătorului.
Apamea sordens (Hufnagel)
Denumire populară: buha boabelor de grâu
Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România
Plante gazdă: grâu, alte culturi de primăvară şi toamnă și porumb
Descriere.Adult: anvergura aripilor 32-42 mm, aripile anterioare de culoare cenuşiu-deschis,

prevăzute cu o pată reniformă, înconjurată de o bandă cenuşie, mai deschisă la partea superioară
şi mai închisă la cea inferioară, în interiorul petei distingându-se o bandă alb-cenuşie. La baza
aripilor anterioare este prezentă o linie neagră longitudinală, iar aripile posterioare sunt brun-
cenuşii .Ou: galben deschis, plat.Larvă: la completa dezvoltare are lungimea de 30-35 cm, capul
brun-roşcat, cu pete mai întunecate. Pe partea dorsală prezintă o linie alb-gălbuie şi două dungi
laterale mai puţin evidente, partea ventrală fiind mai deschisă la culoare . Perii sunt localizaţi direct
pe cuticulă. Simptome: în faza de lapte a boabelor de grâu, pe glume se pot distinge perforații,
orificii ale unor galerii realizate în urma procesului de hrănire al larvelor. Plantele atacate prezintă
boabe din care există numai învelișul. În interiorul unui bob perforat se pot găsi 1-3 omizi, acestea
putând consuma bobul în întregime. Larvele până la dimensiuni de 10-15 mm, sunt miniere,
ulterior acestea au o hrănire de tip liber, pe spic. În această fază de atac, se pot observa spice
învelite într-o țesătură din fibre de mătase. Pagubele produse de larve pot afecta producția
cantitativ prin distrugerea totală a unui număr însemant de boabe, cât și calititativ, datorită
consumului parțial al boabelor. Plăntuțele provenite din boabe atacate, sunt mici și nu înfrățesc sau
nu pot înspica. La recoltare o parte din larve sunt distruse, altele cad pe sol şi continuă să se
hrănească cu seminţele rămase pe câmp după recoltare, iar altele ajung în depozite.
Biologie: are o singură generaţie pe an şi iernează în stadiul de larvă. Zborul adulţilor este nocturn
sau crepuscular şi este observat de la jumătatea lunii mai până la sfârşitul lunii iulie. Ouăle sunt
depuse singular, pe frunzele plantelor gazdă, începând cu sfârşitul lunii mai-începutul lunii iunie.
Fertilitatea medie este de 160-950 de ouă, maximumul fiind de 2000-2500. Incubaţia durează 10-
14 zile, după care apar larvele care se hrănesc pe boabele aflate în diferite stadii de coacere. Larvele
ajunse la completa dezvoltare iernează în câmp, la o adâncime de până la 10 cm, în miriște. Au
rezistență ridicată la temperaturi scăzute, supravieţuind la temperaturi mai mici de -15 °C pentru
8-10 ore. Faza de pupă durează 20-30 de zile.
Măsuri preventive
- discuirea miriştilor duce la îngroparea larvelor şi a boabelor scuturate care reprezintă hrană după
strângerea recoltei;
- prelucrarea boabelor înainte de depozitare pentru distrugerea larvelor;
- utilizarea soiurilor rezistente.
FIŞĂ FITOSANITARĂ
Cephus pygmaeus Linnaeus
Denumire populară: viespea grâului
Plante gazdă: dăunătorul atacă culturile de grâu
Descriere.Adult: lungimea corpului de 5,5-12 mm, culoarea de bază neagră-lucioasă, cu pete

galbene, de forme şi mărimi diferite, în funcţie de sex .Larva: are o lungime de 8-10 mm, de culoare
galbenă deschis până la crem. Capul este maroniu deschis, rotund, mai mic decât segmentele
toracice, picioare slab conturate ca nişte negi. Segmentele abdominale se subţiază de la torace spre
segmentul anal care se termină în formă de tub, puternic chitinizat. Această excrescenţă, cât şi
corpul în forma literei S, servesc drept sprijin în timpul hrănirii, ca şi al deplasărilor de-a lungul
tulpinii .
Oul: oval alungit, uşor reniform, cu capete rotunjite. Simptome: în perioada de coacere a grâului
în faza lapte ceară, imediat sub noduri, se disting inele de culoare închisă, ca rezultat al roaderii
ţesuturilor de către dăunător. După coacerea deplină, în lan apar plante rupte şi căzute la pamânt
iar aceste plante secţionate prezintă toate nodurile perfotate iar la baza plantei apare un canal
circular, în care se observă larva dăunătorului. Larvele au preferinţă pentru ţesutul parenchimatic
rozând uneori şi o parte din fasciculele conducătoare.
Biologie: insectă monovoltină, viespea grâului este prezentă în natură ca adult, începând din luna
mai până în iunie, începutul zborului coincide cu sfârşitul fazei de împăiere, în timpul înspicării
având loc zborul în masă. Ca adult, se hrăneşte pe diferite plante din flora spontană sau cultivată:
muştar, păpădie, traista ciobanului, lucernă etc. Depunerea ouălor durează 2-3 zile de la apariţia
femelelor, la sfârşitul lunii mai şi prima decadă a lunii iunie. Este preferată tulpina centrală, în care
femela depune un ou prin incizie în internodul de sub spic. Prolificitatea medie este în jur de 40
ouă. Dezvoltarea embrionară durează 6-12 zile iar până la completa dezvoltare larva parcurge patru
stadii larvare. La sfârşitul maturităţii în ceară şi începutul coacerii depline toate larvele se retrag
pentru diapauză la baza plantei unde rod un canal circular pe tulpină. Larva îşi pregăteşte un cocon
în interiorul caruiaparcurge vara şi iarna în diapauză. Primăvara are loc împuparea, care durează
în jur de 20 zile şi apariţia adulţilor.
Măsuri preventive
- unele măsuri agrotehnice, cum ar fi dezmiriştirea şi arătura adâncă de vară sau toamnă pot avea
un rol important în prevenirea înmulţirii în masă a dăunătorului
- supravegherea dăunătorului pentru stabilirea nivelului populaţiilor
Măsuri curative
→ măsuri biologice – dăunătorul este parazitat de viespea Collyria cacitrator, care poate realiza o
parazitare de până la 75%.
Chlorops pumilionis Bjerkander
Denumire populară: musca galbenă a cerealelor
Statut: organism non-carantină, prezent în România
Plante gazdă: grâu, orz, secară la culturile înființate primăvara şi toamna
Descriere.Adult: muscă mică cu lungimea de 3-4 mm și corp de culoare galbenă, toracele cu dungi
de culoare neagră, cea din zona centrală accentuată. Ochii sunt de culoare verde, antene de culoare
neagră. Aripile posterioare sunt de culoare albă .Pe abdomen, se observă pete transversale, de
culoare brună.Larva: la completa dezvoltare are lungimea de 6-8 mm, este apodă și acefală. Corpul
este translucid iniţial, apoi alb-gălbui, iar în final devine verde .Ou: culoarea este albă cu suprafața
netedă, având lunginea de aproximativ 1 mm lungime. cărnoase, încrețite pe margine, verzi spre
bază sau uscate și sfâșiate spre vârf. Primăvara, în perioada înspicării, ultimul internod rămâne
scurt și spicul nu iese din burduf chiar dacă internodul inferior are dezvoltare normală. Pe primul
internod se distinge un șanț, paiul se umflă puternic, teaca care îl acoperă se îngroașă și devine
casantă, cu marginile rulate, spicul rămâne în apropierea șanțului și chiar dacă iese din burduf
acesta rămâne steril. Larva se poate observa în pai.
Biologie: în condițiile din România, are două generații pe an. Hibernează în stadiul de larvă matură,
în zona mugurelui terminal de creștere în tulpinile plantelor atacate. Larvele generației hibernante
împupează în aprilie urmând ca în luna mai să apară adulții. Aceștia sunt activi în special în zilele
călduroase. O parte din adulți, migrează în culturile de cereale de primăvară unde depun ouăle pe
frunze, în partea superioară și în special pe vârful acestora, dar este preferată porțiunea terminală
a burdufului. O femelă, depune eșalonat aproximativ 150 de ouă şi incubația poate dura 4-10 zile.
După eclozare, larvele pătrund în burduf, ajung până la rahis, apoi coboară prin mijlocul paiului
până în zona primului nod, deasupra căruia se localizează.
Măsuri preventive
- evitarea monoculturii;
- arătura executată imediat după recoltat, la adâncime de 14-20 cm și încorporarea miriștei;
- distrugerea samulsatrei, care favorizează dezvoltarea generației de vară din care ia naștere
generația hibernantă, care produce pagube însemnate;
- utilizarea soiurilor rezistente.
Măsuri curative
→metode biologice: populațiile pot fi reduse de dușmani naturali cum sunt: nematozi din familia
Mermithidae, acarieni ai speciei Microtrombidium demeijerei, himenoptere parazite–Chelonus
niger, Callitula bicolor, Stenomalus micans dar și specii prădătoare de Forficula spp.
Cnephasia pasquana Hübner
Denumire populară: omida minieră a păioaselor
Plante gazdă: culturi de cereale
Descriere. Adult: fluture cu anvergura aripilor de 16-18 mm, culoarea de bază este cenuşie, fără
un desen caracteristic, iar aripile posterioare au o nuanţă mai deschisă .Larva: are o lungime de 6-
12 mm, după ecloziune este de culoare roşie, apoi devine galbenă, cu uşoare reflexe .Ou: galben
portocaliu în momentul depunerii apoi devine cenuşiu.
Simptome: în primele faze de dezvoltare, larva are un mod de hrănire minier, iar ulterior consumă
epiderma şi parenchimul frunzelor. În perioada ieşirii spicului din burduf, pe faţa internă a limbului
penultimei frunze şi pe burduf, apar rosături caracteristice, iar spicul este străbătut de canale şi în
final este distrus total sau parţial. Tulpina poate fi perforată în zona primului internod sub spic.
Când tija este complet retezată, apare fenomenul de „spic alb”, urmare a uscării plantelor deasupra
rosăturilor. O larvă se hrăneşte cu 3-4 spice, iar mutarea de pe un spic pe altul se realizează cu
ajutorul unui fir de mătase secretat de larvă şi prin curenţii de aer vine în atingere cu altă plantă de
grâu, iar larva începe să urce spre spic, unde urmează o nouă etapă de hrănire.
Biologie: perioada de apariţie a adulţilor este ultima jumătate a lunii iunie. Până la încheierea
recoltării specia are dezvoltarea încheiată şi se găseşte în stadiul de adult. Fluturii se retrag spre
arborii din apropierea lanurilor, ponta fiind depusă în scoarţa copacilor. Primăvara, perioada de
incubaţie a ouălor este de 10-12 zile. La sfârşitul lunii martie, larvele de prima vârstă părăsesc
scoarţa copacilor, migrând spre lanuri unde îşi continuă evoluţia. Stadiul de pupă durează 18-20
zile, locul de formare a pupelor fiind teaca ultimei frunze pe care larva reuşeşte să o închidă cu fire
de mătase secretate în perioada prepupală.
Măsuri preventive
- evitarea semănatului cerealelor pe solele învecinate sau aflate în imediata apropiere a pădurilor
şi perdelelor forestiere. Măsuri curative
→ măsuri biologice – dăunătorul este parazitat de Itoplectis maculator (Fam. Ichneumonidae).
→ utilizarea capcanelor cu feromoni (AtraPAS) pentru depistarea prezenţei dăunătorului în culturi

în vederea aplicării măsurilor în timp util.
Contarinia tritici Kirby
Denumire populară: ţânţarul grâului
Plante gazdă: dăunătorul atacă culturile de cereale, mai ales grâul
Descriere.Adult: ţânţar de 1,0-1,6 mm lungime, culoarea corpului este galbenă limonie, ochi de
culoare neagră, antene foarte lungi, torace scurt, aripile au franjuri lungi, picioare alungite.
Abdomenul este cilindric, prevăzut cu peri lungi spre marginea posterioară a fiecărui segment.
Femela prezintă 7 segmente abdominale foarte păroase în special pe partea posterioară şi un
oviopozitor fin şi alungit care atinge de două ori lungimea abdomenului . Larva: are o lungime de
aproximativ 3 mm, este turtită şi de culoare galbenă .
Simptome: în lan se remarcă plante cu spice mici, scurte şi subţiri, lipsite parţial de boabe, sau
printre spicele sănătoase se află şi altele cu boabe diforme sau subţiri. Dacă la asemenea spice se
desfac paleele, pe de o parte se constată că florile sunt distruse, iar pe de altă parte se constată
prezenţa larvelor. Larvele se hrănesc cu organele fertile ale florilor pe care le distrug.
Biologie: dăunătorul are 2-3 generaţii pe an şi iernează în stadiul de larvă în stratul superficial al
solului. În cursul lunii mai larvele se transformă în pupe şi după 3 săptămâni apar adulţii. Apariţia
şi zborul adulţilor coincide cu perioada de înflorire a cerealelor şi în special a grâului. Curând după
apariţie, adulţii se împerechează, ouăle sunt depuse în grupe de câte 10-20 la baza bobului sau în
florile de grâu, mai rar la orz sau secară. Incubaţia durează 3-4 zile. După apariţie, larvele se
hrănesc la baza organelor florale. Durata stadiului larvar este de aproximativ 3 săptămâni, după
care larvele coboară în sol la adâncimea de 5-10 cm şi stau în diapauză până în primăvara anului
următor. Diapauza se poate prelungi până la 2-3 ani, dar este posibil ca şi în cursul aceluiaşi an să
se mai dezvolte o generaţie.
Măsuri preventive
→ arătura adâncă şi praşilele efectuate în perioada retragerii larvelor în sol contribuie la distrugerea
unui mare număr de exemplare;
→ evitarea monoculturii, cultivarea grâului pe aceleaşi sole asigurând condiţii optime pentru
înmultţirea şi creşterea numerică a populaţiilor.
Măsuri curative
→ măsuri biologice - larvele sunt parazitate de numeroase specii de viespi, cum ar fi: Platygaster
scutellaris, Coleocentrus spicator, Macroglenes penetrans, Stenomalus micans, Tetrastichus
brevicornis.
Delia coarctata Fallen
Denumire populară: musca cenuşie a cerealelor
Plante gazdă: grâu, secară, orz de toamnă și specii de graminee furajere
Descriere.Adult: corp de culoare galben-cenușiu, cu lungimea cuprinsă între 5,5 și 7 mm (fig. 1).
Capul are forma globuloasă și prezintă nuanțe gălbui. La femelă, orbitele sunt despărțite de o dungă
mediană galben-roșcată. Întreg corpul este păros cu aspect prăfuit. Picioarele au culoarea galben-
ruginie cu excepția tarselor care sunt de culoare neagră. Aripile și halterele au culoarea gălbuie.
Ou: alb-gălbui, oval, alungit ușor curbat. Larva: apodă și acefală, corpul este cilindric, subțiat
anterior și trunchiat posterior. Culoarea este alb strălucitor, la completa dezvoltare poate avea 7-8
mm lungime.
Simptome: larva pătrunde în tulpină și roade țesutul de la exterior în formă de spirală, după care
se instalează deasupra mugurelui de creștere al plantei pe care îl distruge. În urma atacului, tulpina
se ofilește și se usucă. Plantele care în urma atacului nu sunt distruse în totalitate, adesea se pot
reface și înfrățesc, dar spicele noilor frați vor avea boabe mai puține și vor fi mult mai ușoare. Pe
parcursul dezvoltării larvare, acestea pot trece de la o tulpină la alta sau chiar la plantele alăturate.
În urma atacului timpuriu plantele se pot usca complet, cele atacate mai târziu prezintă frunza
centrală ofilită , dar de culoare verde. Media daunelor cauzate de musca cenușie poate fi de 2,5
frați/larvă, maximul fiind de 5 frați. La un atac puternic se înregistrează o frecvență de 50-100%
plante atacate. Cele mai mari pagube sunt produse în culturile cerealelor însămânțate toamna.
Biologie: în condițiile climatice din România, prezintă o singură generație pe an şi iernează ca ou

în zona superficială a solului. Incubația durează 30-37 de zile. Primăvara devreme în februarie-
martie, larvele care eclozează pătrund în tulpinile plantelor și ajung în regiunea mugurelui de
creștere unde se hrănesc cu țesuturile fragede pe care le rod. În a doua jumătate a lunii aprilie,
larvele ajung la completa dezvoltare, părăsesc plantele și se împupează în sol la 5-10 cm adâncime,
în imediata apropiere a plantelor atacate. Împuparea durează 6-7 săptămâni, apoi apar adulții de la
sfârșitul lunii mai până toamna. Ponta are loc în august-septembrie, în stratul superficial al solului
din semănăturile timpurii de cereale păioase. Femela poate depune până la 60 de ouă, care vor
ierna.
Măsuri preventive
- pentru evitarea perioadei de zbor maxim al adulților din a doua parte a lunii septembrie se
recomandă însămânțarea la începutul lunii octombrie;
- fertilizarea optimă a culturii cu fosfor pentru o rezistență mai bună a plantelor;

- utilizarea de soiuri timpurii, rezistente, cu toleranță crescută pentru dăunători și cu perioade scurte
de înspicare.
Măsuri curative
- larvele pot fi parazitate de ciupercile: Tarichium hylemyiae, Strongwelsea castrans și

Entomophthora muscae.
- există specii prădătoare din genurile Pterostichus, Carabus, Broscus, Aleochara, Calosoma dar și
insecte parazite cum ar fi: Trybliographa hylemyiae, T. spamandra, Phygadeon opositum,
Phygadeon trichophams.
Haplodiplosis eqvestris Wagner
Denumire populară: viermele roșu al paiului
Plante gazdă: cereale păioase
Descriere. Adult: corp de 4-5 mm lungime, de culoare întunecată, cu capul și toracele aproape
negru, halterele, regiunea bazală a aripilor anterioare și zona scutelului de culoare gălbuie, iar
abdomenul are inițial nuanțe roșietice, apoi brune. Masculul este de obicei mai mic decât femela.
Abdomenul este fusiform, ascuțit în partea posterioară .Larva: corp de 3-4 mm lungime, este apodă
și eucefală, cu excrescențe cuticulare, de culoare roșie. Pupa: de tip liberă, inițial de culoare roșcată
apoi, odată cu dezvoltarea devine negricioasă.
Simptome: plantele infestate prezintă teaca frunzelor superioare ușor umflată. La îndepărtarea
tecii, se observă pe pai, în dreptul umflăturii, numeroase gale în care se află larve roșii în diferite
stadii de dezvoltare. Plantele atacate își încetinesc dezvoltarea, stagnează înspicarea și au o coacere
prematură. Atacul dăunătorului scade înălțimea plantei și lungimea spicului, rezultând spice
nedezvoltate, sterile sau cu un număr redus de boabe.
Biologie: dăunătorul prezintă o singură generație pe an și iernează în sol sub formă de larvă
complet dezvoltată. În anii cu condiții nefavorabile în lunile aprilie-iunie (uscăciune exagerată în
perioada de apariție a adulților sau de împupare) pot rămâne în sol mai mulți ani. În aprilie-mai
larvele hibernante urcă la suprafața solului și se împupează, adulții apărând la începutul lunii mai.
Ouăle sunt depuse pe frunzele din etajele superioare, de-a lungul nervurilor. Larvele eclozate
pătrund între teacă și tulpină, împrăștiindu-se de-a lungul internodului, unde determină formarea
de gale caracteristice în formă de șa. Până la recoltarea cerealelor păioase, larvele își încheie
dezvoltarea și coboară în sol pentru hibernare.
Măsuri preventive:
- rotația culturii;
- controlul buruienilor monocotiledonate.
Măsuri curative:
→metode biologice prin utilizarea:
- paraziților larvelor: Chrysocharis amyite, Grahamia clinius, Holarcticesa tatrica;
- paraziților ouălor: Platygaster equestris.
Lăcuste: Tettigonia viridissima L., Calliptamus italicus L.
Dociostaurus marrocanus Thunb., Locusta migratoria L.
Denumire populară: lăcusta comună, lăcusta italiană, lăcusta marocană și lăcusta migratoare
Statut: organisme dăunătoare non-carantină, prezente în România
Plante gazdă: grâu, secară, orz de toamnă, specii de graminee furajere, sfeclă, trifoi, floarea-
soarelui și alte specii cultivate
Descriere
Lăcusta comună - Tettigonia viridissima

Adult: corp de culoarea verde, cu lungimea variabilă între 25 și 35 mm . Antenele au lungimea
aproximativ egală cu cea a corpului și sunt culcate pe spate. La femelă, ovipozitorul are formă de
teacă, este alungit și nu depășește aripile.
Lăcusta italiană - Calliptamus italicus
Adulții au culoarea corpului variabilă, de la brun-închis până la cenușiu-deschis sau galben-brun,

cu numeroase pete mici întunecate pe partea superioară .Antenele sunt scurte, îndreptate înainte.
Masculul are lungimea corpului de 15-22 mm, iar femela de 30-36 mm.
Lăcusta marocană - Dociostaurus maroccanus
Adultul are culoarea corpului cenușiu palid-roșcat pe care se pot observa pete de culoare închisă .
Pronotul este îngustat spre mijloc și este prevăzut cu un desen în forma literei X. Aripile depășesc
lungimea corpului. Masculul are lungimea corpului de 17-28 mm, iar femela de 25-40 mm.
Lăcusta migratoare - Locusta migratoria
Lungimea corpului variază între 30-55 mm, în funcție de forma speciei (solitară sau gregară).
Culoarea corpului este verde-cafeniu, cu pete întunecate pe cap și tegmine . Lungimea antenelor
este egală cu a capului și a pronotului. Aripile posterioare sunt transparente.
Simptome: lăcustele sunt specii polifage, care atacă toate părțile aeriene ale plantelor, de la ieșirea
spicului din burduf și până la maturitate. Cerealele păioase atacate, au limbul frunzelor ros
neregulat, uneori este ros în întregime. Lăcustele, consumă paleele, astfel că pe sol, în jurul plantei
pot fi observate ariste întregi sau porțiuni de ariste. Uneori se pot observa chiar și paie retezate.
Biologie: în condițiile climatice din România, cele patru specii de lăcustele descrise, prezintă o
singură generație pe an și iernează ca ou în sol. Ciclul de dezvoltare al acestor specii este foarte
asemănător. Apariția primilor adulți se înregistrează din a doua jumătate a lunii iunie, astfel că la
jumătatea lunii iulie, populațiile la toate speciile se găsesc doar în stadiul de adult. Perioada de
maturație sexuală poate ajunge la aproximativ 40 de zile. O particularitate caracteristică tuturor
speciilor este migrația lor prin zbor. Lăcusta marocană poate străbate 50 km/zi. Forma gregariană
a speciilor D. maroccanus și L. migratoria se poate deplasa în stoluri. În timpul zborului procesul
de hrănire este destul de limitat. În funcție de specie, o femelă poate depune între 200 și 300 de
ouă. Hibernarea are loc în stadiul de ou. Speciile de Tetigonia depun ouăle izolat, în sol, în orificiile
realizate cu ajutorul ovipozitorului. Lăcustele migratoare depun 200-300 de ouă, în ooteci, în soluri
nisipoase, la 3-6 cm adâncime. În timpul depunerii, ouăle sunt învelite într-o secreție
mucilaginoasă care, solidificată cu particule de sol alcătuiesc ootecile. Pentru toate speciile,
ecloziunea, se înregistrază de la mijlocul lunii mai și se poate eșalona timp de 10-15 zile. Stadiul
de nimfă durează, în funcție de specie între 35-50 zile și cuprinde 5 vârste. Începând cu a treia
vârstă, la concentrări de aproximativ 100 de exemplare la m2, se manifestă instinctul de gregare,
în special pentru Dociostaurus maroccanus și Locusta migratoria.
Măsuri preventive
- pentru evitarea perioadei de zbor maxim al adulților din a doua parte a lunii septembrie se
recomandă însămânțarea la începutul lunii octombrie;
- fertilizarea optimă a culturii cu fosfor pentru o rezistență mai bună a plantelor;
- utilizarea de soiuri timpurii, rezistente și cu perioade scurte de înspicare.
Măsuri curative
→metode biologice: larvele pot fi parazitate de ciupercile: Tarichium hylemyiae, Strongwelsea

castrans și Entomophthora muscae. Există specii prădătoare din genurile Pterostichus, Carabus,
Broscus, Aleochara, Calosoma dar și insecte parazite cum ar fi: Cothonaspis hylemyiae,
Cothonaspis spamandra, Phygadeon opositum, Phygadeon trichophams.
Mayetiola destructor Say
Denumire populară: musca de Hessa
Plante gazdă: în principal grâul, apoi orzul şi secara, dar şi graminee sălbatice, cum ar fi
Agropyrum sp., Phleum.sp. şi Elymus sp.
Descriere. Adult: ţânţar de dimensiuni mici, de 2-2,5 mm masculul şi 3-4 mm femela. Corpul
femelei este de culoare negră, cu excepţia părţilor laterale ale abdomenului şi a unei dungi dorsale,
ambele de nuanţe roşcate. Antenele sunt mai lungi decât capul şi toracele la un loc şi sunt formate
din 16-18 articole . Aripile sunt îngustate la bază şi prezintă pe margini perişori fini, negricioşi.
Aripile posterioare sunt reduse sub forma unor balansiere lungi, de culoare cenuşie întunecat.
Picioarele sunt lungi şi subţiri, în special cele posterioare, abdomenul fusiform, ascuţit posterior,
terminat la femelă cu un ovipozitor lamelar. Ou: alungit, de culoare roz închis, de 0,6/0,1 mm.
Larva: larva neonată are aspect vermiform, lungimea corpului de 0,7 mm, capul uşor turtit, iar la
completa dezvoltare prezintă corpul lăţit, de 4-5 mm, de culoare verde deschisă. Pupa: de culoare
roz deschis, aflată în interiorul unui puparium turtit, brun închis, care prezintă în zona dorsală a
ultimelor 7 segmente, numeroşi spini fini, chitinoşi.
Simptome: plantele de grâu atacate, prezintă o uşoară îndoire, în zona ultimului sau penultimului
nod, unde ţesuturile sunt moi, urmată de albirea paiului la scurt timp după înspicare, în timp ce
restul plantei este încă verde, spicul erect şi cel mai adesea cu inflorescenţele avortate. La plantele
avansate în dezvoltare, apare o îngroşare a bazei tulpinii, dar şi o înfrăţire exagerată, frunzele fiind
mai late, mai groase. În zona bazală a frunzelor îngălbenite, ţesuturile sunt putrezite. La baza
tulpinilor atacate, apar pete brune, în dreptul cărora, peretele devine subţire, paiul se îndoaie, se
rupe sau se ridică, formându-se în acel loc, noduri noi.
Biologie: prezintă 2-3 generaţii pe an şi iernează ca larvă în pupariu, sub tecile frunzelor plantelor
atacate, în resturile plantelor îngropate în sol sau rămase la suprafaţă. Împuparea are loc primăvara,
iar la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai, apar adulţii, care trăiesc între 2 şi 5 zile. Aceştia
zboară în roiuri în orele calde şi însorite ale zilei, la joasă înălţime, deasupra lanurilor de cereale.
Adulţii sunt foarte activi în timpul apusului, iar în restul zilei stau pe tulpini şi frunze, feriţi de
soare. La scurt timp după apariţie are loc copulaţia şi ponta. Femelele depun între 150-500 de ouă,
în rânduri neregulate de câte 6, pe limbul frunzelor, prolificitatea fiind determinată de longevitatea
femelelor, condiţiile climatice şi hrana consumată de larve în cursul perioadei de dezvoltare. Ouăle
sunt depuse, de preferinţă pe partea superioară a primei frunze. După 5-20 de zile de incubaţie, are
loc eclozarea larvelor, care migrează sub teaca frunzelor, în zona de creştere a plantei. Larvele
năpârlesc, devin imobile şi încep să se hrănească cu ajutorul salivei care dizolvă membranele
celulare, sucul rezultat trecând prin tegument în corpul larvei. Înainte de împuparea definitivă,
larva, cu ajutorul unei excrescenţe cefalice, perforează parţial pupariul şi frunza, astfel încât pupa
este pe jumătate ieşită afară din ţesuturile frunzei.
Măsuri preventive:
- alegerea epocii de însămânţare, deoarece generaţia hibernantă se dezvoltă pe grâul de toamnă;
- irigarea conduce la o rezistenţă mai mare a plantelor la atacul dăunătorului;
- folosirea soiurilor rezistente, este o altă măsură de prevenire a atacului acestei muştelor;
- limitarea utilizării gunoiului de grajd, ca îngrăşământ, datorită atragerii adulţilor pentru

depunerea ouălor.
Măsuri curative:
→metode biologice: larvele sunt parazitate de numeroase specii de himenopterecalcidoide:

Eupelmus microzonus, E. atropurpureus, Eupelmella vesicularis, Halticoptera aenea,
Tetrastichus carinatus: ouăle sunt parazitate de specia Platygaster minatus, iar pupele de
Pediobius epigonus.
→metode fizice: arătura la 15-20 cm, imediat după recoltarea grâului, pentru a împiedica formarea
samulastrei, pe care se poate dezvolta generaţia de vară
Melolontha melolontha L.
Denumire populară: cărăbușul de mai
Plante gazdă: specie polifagă (arbori forestieri, pomi fructiferi, arbuști, plante ierboase), care
poate ataca și rădăcinile de cereale.
Descriere:Adultul: are capul și pronotul negru cu reflexe metalice. Lungimea corpului oscilează
între 20 și 30 mm. Elitrele sunt de culoare brună-roșcată și prezintă carene longitudinale, uneori
cu o pubescență fină. Abdomenul prezintă pe părțile laterale pete albicioase, triunghiulare și are
pigidiul conic .Oul: este oval, alb-gălbui, cu lungimea de 1,5-2 mm.Larva: numită "vierme alb",
are corpul curbat, de culoare albă-gălbuie, cutat; segmentul anal este cenușiu și prezintă două
rânduri paralele de spini dispuși longitudinal. Larvele în ultimul stadiu au lungimea de 40-50 mm.
Simptome: Atacul cel mai caracteristic și păgubitor este cel asupra rădăcinilor. Radicelele sunt
distruse complet, iar la rădăcinile lignificate este ros țesutul cortical, din care cauză circulația sevei
se întrerupe și plantele se usucă în întregime. Larvele atacă părțile subterane ale plantelor lemnoase
și ierboase. Cele mai periculoase sunt larvele aflate în al doilea și al treilea an de dezvoltare.
Biologie: dăunătorul dezvoltă o generație la trei sau patru ani. Iernează în stadiul de larvă sau adult
în sol, la adâncimi cuprinse între 40 cm și 1 m, în funcție de umiditatea solului. Adulții noii
generații, care rezultă din transformarea crisalidelor în cursul lunilor august-septembrie, rămân în
sol, în lojele pupale, până în primăvara anului următor., când depun ponta. Incubația durează 20-
25 zile. Durata stadiului larvar este de doi ani și se suprapune pe 3 ani calendaristici: din luna iunie
până la venirea iernii larvele ajung la vârsta a II-a; primăvara următoare trec în vârsta a III-a, vârstă
în care rămân până în luna iunie, anul următor. Larvele construiesc la adâncimi diferite (20-100
cm) loje în care are loc stadiul de prepupă și apoi de pupă, care durează aproximativ 50 zile.
Speciile de Melolontha preferă solurile umede și, în general, acoperite de vegetație.
Măsuri preventive:
- arătură adâncă de toamnă,
- discuiri repetate în perioada de vegetație,
- evitarea pășunilor sau terenurilor necultivate ca și culturi premergătoare.
Măsuri curative:
→ combatere biologică:
- patogen: Beauveria bassiana;
- prădători: Dexia rustica, Carabidae.

Oscinella frit (Linnaeus)
Denumire populară: musca suedeză a ovăzului.
Pante gazdă: atacă graminee cultivate și spontane, preferând ovăul, orzul şi grâul.
Descriere. Adult: muscă mică, de culoare neagră, cu lungimea corpului de 2–2,5 mm. Antenele şi
toracele sunt negre. Aripile hialine au străluciri metalice, iar balansierele sunt albe. Culoarea
picioarelor este neagră, cu excepția tibiilor, care au pigmentație variabilă. Partea dorsală a primului
segment abdominal și partea ventrală a abdomenului sunt galben-roșcate .Ou: oval, aproximativ 1
mm lungime, de culoare albă sidefie, prezintă striuri longitudinale fine. Larva: apodă și acefală,
transparentă în primul stadiu, devine albă în ultimele două vârste. Pupa: 3 mm lungime, de culoare
brună-portocalie strălucitoare.
Simptome: larva roade mugurele central al plantei şi în urma atacului frunza centrală se
decolorează, se îngălbenește ca urmare a dăunării părții inferioare, fenomen care poate fi observat
după 8 – 16 zile de la începerea hrănirii larvei.
Biologie: are 3 generații pe an şi iernează ca larvă ajunsă la completa dezvoltare, deasupra

mugurelui de creștere a plantelor tinere. În primăvară larvele se transformă în pupe în plantele
gazdă și, în cursul lunii mai apar adulţii. Depunerea pontei începe înainte de răsărirea completă a
plantelor, ouăle fiind depuse pe semănăturile de cereale păioase și pe suprafața solului și încetează
odată cu apariția celei de-a treia și a patra frunze. Durata dezvoltării embrionare este cuprinsă între
3–8 zile, aceasta fiind corelată cu temperatura mediului înconjurător. Larvele perforează țesuturile
vegetale producând rosături în țesuturile frunzelor exterioare, apoi pătrund în interiorul tulpinii şi
migrează către conul de creștere, unde se instalează. Prin atacul larvelor la nivelul conului de
creștere are loc o stagnare a creșterii, iar prin distrugerea lui în totalitate planta poate pieri. În cazul
în care conul de creștere nu a fost distrus în întregime, planta poate să-și continue creșterea, dar
într-un ritm mult mai lent.
Împuparea are loc, de obicei, în interiorul tulpinii vătămate, iar în cursul lunii mai apar muștele
din prima generație, care se pot întâlni în câmp pe pacursul întregii veri, în acest caz delimitarea
între generații fiind dificilă. Primul maxim de zbor coincide cu înfrățitul cerealelor de primăvară
și în mare parte cu al cerealelor de toamnă semănate târziu, care nu au răsărit în perioada de
toamnă. Cel de-al doilea maxim de zbor coincide cu fenofaza de înspicare a cerealelor, iar al 3-lea
maxim de zbor se înregistrează în cursul lunii septembrie și coincide cu răsărirea cerealelor de
toamnă semănate timpuriu. După recoltarea cerealelor păioase, până la apariția samulastrei și a
semănăturilor de toamnă, muștele se instalează de obicei în culturile duble de porumb sau în alte
culturi furajere.
Măsuri preventive
- arăturile adânci contribuie la reducerea nivelului populaţional pe seama distrugerii samulastrei,

a ierburilor spontane gazdă, infestate;
- lucrările solului corespunzătoare asigură o răsărire uniformă a plantelor şi o creștere normală a

acestora, fapt care îngreunează perioada critică de infestare a acestora;
-combaterea buruienilor;
-folosirea îngrășămintelor are drept scop îmbunătățirea condițiilor de creștere mai rapidă a
plantelor și prin aceasta, scurtarea perioadei de infestare;
-utilizarea unor soiuri și hibrizi care în primele faze de la răsărire prezintă ritmuri mai rapide de
creștere și cu o vigurozitate mai mare;
-folosirea de semințe mari și uniforme, ceea ce determină o răsărire explozivă a plantelor și o

vigoare sporită a acestora.
Măsuri curative
→metode biologice: prin utilizarea agenților patogeni, paraziți și prădători, cum ar fi: Cothonaspis
hexatoma, Eucoila succra, Halticoptera fuscicornis, Halticoptera suilius, Semiotellus nigripes,
Stenomalus micans, Pteromalus puparum, Trichomalus cristatus, Merisus intermedius, Polycistus
oscinidis, Callitula bicolor etc și nematodul Tylenchinema oscinellae.
Oulema spp. (L)

Speciile care dăunează culturilor din țară noastră sunt Oulema melanopus (L) și Oulema
gallaeciana (Heyden) la care atât caracterele morfologice cât și cele biologice sunt destul de
asemănătoare.
Denumiri populare: gândacul ovăzului, gândacul bălos al ovăzului, viermele bălos
Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România, în toate zonele de cultură a

păioaselor.
Plante gazdă: cereale, în special grâu, orz, secară, ovăz și uneori porumb, dar și graminee din flora
spontană.
Descriere.Adult: corp îngust, oval-alungit, de 4-6 mm, antene filiforme, alcătuite din 11 articole,
măsoară jumătate din lungimea corpului. Ochii sunt proeminenți, pronotul este globulos și mult
mai îngust decât elitrele. Elitrele sunt dreptunghiular-alungite prevăzute cu 12 striuri longitudinale
formate din puncte. Coloritul este caracteristic Oulema melanopus având capul, elitrele și
abdomenul verzui sau albastre cu luciu metalic, pronotul și picioarele, cu excepția tarselor,
portocalii, iar antenele și tarsele negre, iar Oulema gallaeciana este de culoare albastru-metalic,
inclusiv pronotul și picioarele, doar tarsele sunt roșcate. Ou: de culoare galben-portocalie, în
lungime de 0,5-1 mm este alungit și rotunjit la ambele capete. Larva: are corpul bombat posterior,
aspect rezultat din depunerea excrementelor în amestec cu un mucilagiu pe partea dorsală a
corpului. Capsula cefalică este puternic chitinizată, de culoare maronie. La completa dezvoltare
are 5-7 mm, culoarea poate fi alb-gălbui-portocaliu. Popular este numită „vierme bălos”. Pupa: de
4,5-4,8 mm lungime, are inițial culoare galbenă, iar ulterior brună.
Simptome: adulții rod frunzele, perforând ambele epiderme și parenchimul, iar larvele consumă
epidema inferioară și parenchimul, lăsând intactă epiderma inferioară. În caz de atac puternic
întreg foliajul este redus la niște membrane transparente cu aspect albicios. Atacul are loc în vetre,
care sunt vizibile de la distanță ca niște pete albe în lanul respectiv și care se măresc pe măsura
dezvoltării larvelor, plantele având frunzele îngălbenite și uscate .
Biologie: prezintă o generație pe an şi iernează ca adult sub ierburi, în frunzarul pădurilor. La

sfârșit de aprilie, când temperatura medie zilnică este de 9-10°C adulții încep un proces intens de
hrănire. Ponta este eșalonată pe tot parcursul lunii mai și chiar începutul lunii iunie, ouăle fiind
depuse pe frunze de graminee, pe partea superioară a limbului, în jumătatea terminală a acestora,
câte 2-18 ouă, dispuse liniar de-a lungul membranei mediane. O femelă depune în medie 200 de
ouă. Larvele eclozează în funcție de temperatură în 4-23 de zile, apoi se dezvoltă trecând prin 4
stadii în 12-24 de zile. Diferențierea celor două specii apare la împupare când larvele de Oulema
melanopus se retrag în sol, la 4-5 cm adâncime, iar cele de Oulema gallaeciana parcurg această
etapă pe frunze, sub un înveliș fragil, albicios, de forma hemisferică. După 2-4 săptămâni apar noii
adulți. Aceștia se hrănesc cu funzele gramineelor spontane sau de samulastră, iar spre sfârșitul
lunii august-început de septembrie se retrag pentru hibernare.
Măsuri preventive
- efectuarea lucrărilor agrotehnice la timp;
- utilizarea hibrizilor/soiurilor cu rezistență crescută la atacul dăunătorului;
- combaterea buruienilor pentru evitarea plantelor gazdă.
Măsuri curative
→ metode biologice: utilizarea insecticidelor pe bază de Bacillus thuringiensis; în limitarea

mărimii populațiilor intervin o serie de paraziți și prădători, cum ar fi: Tetrastichus spp., Nabis
ferus (L), Caleomegilla maculata (De Geer), Hippodamia convergens (Guer-Men).
Ploşniţele cerealelor: Eurygaster spp., Aelia spp.
Denumire populară: ploşniţele cerealelor
Statut: organisme dăunătoare non-carantină, prezente în România
Plante gazdă: atacă cereale păioase, în special grâul
Descriere. Adult:
- genul Eurygaster: corp lăţit şi lung de 11–13 mm, marginile laterale fiind paralele, scutul este
bombat, puternic dezvoltat, lungimea egală cu a abdomenului şi aspectul unei ţeste cu o carenă
mediană. Culoarea corpului este brună- închis .
- genul Aelia: corp alungit, aproximativ eliptic, lungimea de 7-10 mm, culoarea galbenă până la
brun-deschis .
Larva: în primele vârste (I şi II) sunt aproape rotunde, de culoare brună-negricioasă cu luciu şi cap
alungit. În ultimile vârste (III-V) conformaţia corpului devine asemănătoare cu stadiul de adult
Ou: la genul Eurygaster are forma unei sfere, culoare verde până la brun-negru înainte de
ecloziune; la genul Aelia forma oului este de butoiaş, de culoare crem.
Simptome: depind de stadiul de vegetaţie al plantei şi organul atacat. Strangularea frunzelor este
primul simptom, urmează uscarea porţiunii de deasupra strangulării care are loc la sfârşitul lunii
aprilie începutul lunii mai. Alte simptome: îngălbenirea şi uscarea frunzei centrale, albirea
integrală a spicelor, înţepături în boabe. Pe tulpină se disting punctele de înţepare sub forma unor
pete mici, brune negricioase, înconjurate de o zonă de decolorare de 2-3 mm. Înţepăturile în faza
de burduf duc la avortarea spicului. Albirea spicului are loc în cazul înţepării rahisului (fig. 3),
boabele de grâu fiind supuse atacului ploşniţelor pe tot parcursul formării şi coacerii acestora. În
cazul înţepării boabelor în faza avansată de coacere atacul se recunoaşte prin prezenţa unui punct
negru în centrul unei zone de decolorare care îl înconjoară ca un halou.
Biologie: speciile Eurygaster şi Aelia au cicul de dezvoltare asemănător. Depunerea ouălor începe
în luna aprilie şi se desfăşoară toată luna mai, început de iunie. Ponta este depusă în grupe de câte
14 ouă, pe două rânduri de câte 7 bucăţi. Dezvoltarea embrionară durează 9-10 zile. Durata
vârstelor larvare este de 3-8 zile în funcţie de temperatură. Eşalonarea mare a eclozării determină
prezenţa diferitelor stadii larvare pe o perioadă destul de lungă. Din momentul apariţiei larvelor de
vârsta a doua începe hrănirea activă pe plante, iar larvele îşi petrec cea mai mare parte a zilei pe
spic. Perioada de apariţie a adulţilor diferă de la un an la altul în funcţie de condiţiile climatice, de
regulă începe la jumătatea lunii iunie până în iulie, apoi se hrănesc, acumulând cantităţi mari de
substanţe de rezervă sub formă de grăsimi şi migrează spre locurile de diapauză, respectiv pădurile
din apropierea lanurilor, distanţa de migrare fiind de 20-30 km. Ploşniţele iernează sub formă de
adulţi, iar primăvara ajung în culturi, procesul de migrare fiind puternic influenţat de evoluţia
temperaturilor. Pe un ciclu de vegetaţie se suprapun două generaţii: adulţi hibernanţi (apăruţi în
anul anterior), larve şi adulţi din noua generaţie.
Măsuri preventive:
-măsurile agrofitotehnice trebuie să asigure o densitate şi stare de vegetaţie normală, o recoltare

timpurie, rapidă şi generalizată
Măsuri curative
→ măsuri biologice –lansarea în natură a paraziţilor oofagi Trissolcus grandis şi Telenomus

chloropus
Schizaphis graminum Rondani
Denumire populară: păduchele verde comun al cerealelor
Plante gazdă: porumbul, grâul, orzul şi ovăzul, dar în general, majoritatea speciilor de poacee
cultivate şi spontane;
Descriere
Adult: forma apteră are corpul oval, mic, de 1,4-2,0 mm lungime, de culoare verde deschis sau
verde gălbui. Antenele mai lungi decât jumătatea corpului, cu articolele bazale de culoare mai
deschisă. Ochii sunt roşii, iar extremităţile femurelor şi tibiilor fumurii. Corniculele galbene,
cilindrice, cu extremitatea brună, ajung la 1/6-1/8 din lungimea corpului.
Forma aripată are 1,2-2,0 mm lungime, capul şi toracele de culoare brună închis şi abdomenul
verde . Antenele mai lungi depăşesc ¾ din lungimea corpului, iar corniculele sunt mai scurte,
ajungând la numai 1/8 -1/10 din lungimea corpului.
Simptome: hrănirea afidelor pe partea inferioară a frunzelor determină apariţia unor pete
decolorate, care devin roşii şi se extind treptat pe tot limbul frunzei. Frunzele atacate se ofilesc,
apoi se usucă. Mărimea plantelor, randamentul și supraviețuirea acestora, sunt puternic afectate.
Biologie: prezintă 8-15 generaţii pe an. Este specie care se dezvoltă în exclusivitate pe plantele de
graminee cultivate şi spontane. Femelele fundatrix provenite din nimfele apărute la rândul lor din
ouăle de iarnă, dau naştere, pe la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai, la nimfe care evoluează
în fundatrigene, respectiv femelele aripate ce apar în culturile de cereale. Prolificitatea unei femele
partenogenetice este de circa 60-70 nimfe, durata unei generaţii fiind cuprinsă, în funcţie de
condiţiile climatice, între 5-21 zile, în medie 7 zile. În natură apar obişnuit 8 generaţii, deşi în
condiţii optime se poate ajunge la 15 generaţii.
Pe culturile de grâu, generaţiile aptere se succed până la sfârşitul lunii iunie, când spicele sunt
verzi, apoi înainte ca spicele să treacă în faza de coacere, apar din nou formele aripate ce migrează
pe graminee spontane şi eventual, pe sorg. Formele sexupare apar pe la sfârşitul lunii septembrie,
apoi urmează cele sexuate care depun ouăle de iarnă prin octombrie. Unde climatul este cald,
Schizaphis graminum petrece iarna sub formă virginipară, fără să se reîntoarcă la generaţia
sexuată. Apariţia formelor sexuate este determinată mai întâi de însuşirile ereditare, dar şi de
condiţiile climatice din zonele temperate, ziua lumină de 10 ore şi temperatura sub 20°C,
accelerând trecerea spre aceste forme.
Măsuri preventive:
- utilizarea soiurilor rezistente este cea mai eficientă și durabilă strategie de control ecologic;
- distrugerea sistematică a samulastrei de păioase după recoltare.
Măsuri curative:
→metode biologice: folosirea prădătorilor Coccinella septempunctata, dar şi a viespilor parazite

aparţinând familiei Braconidae; cu toate acestea, păduchele verde comun al cerealelor se dezvoltă
și reproduce mai repede la temperaturi mai scăzute decât dușmanii lor naturali, ceea ce le permite
să atingă niveluri dăunătoare la începutul sezonului, înainte ca inamicii naturali să-și atingă
potențialul.
Tripşii cerealelor: Limothrips denticornis (Halid), Frankliniella tenuicornis (Uzel),

Stenothrips graminum (Uzel), Haplothrips tritici (Kurdj), Haplothrips aculeatus (Fabr.)
Denumiri populare: tripşii cerealelor
Statut: organisme dăunătoare non-carantină, prezente în România, în toate zonele de cultură a

păioaselor.
Plante gazdă: cereale, în special grâu, orz, secară, ovăz și uneori porumb, dar și graminee din flora
spontană.
Descriere
Deoarece tripșii sunt insecte de talie mică (cca.0,9-1,9 mm), identificarea speciilor se realizează
prin observaţii la microscop.
Adult:
Haplothrips tritici are corpul de 1,2-1,5 mm lungime, este de culoare brun-închis spre negru,
aripile sunt înguste, prezintă o singură nervură și au antene cu 8 articole.
Haplothrips aculeatus ajunge la 1,4-1,7 mm lungime, este de culoare cafenie-negricioasă, cu

aripile hialine.
Speciile Limothrips denticornis și Frankliniella tenuicornis au aceeași lungime (1,3-1,4 mm) și

culoare (cafeniu-închis spre negru), însă în timp ce prima specie este mai mult lungă decât lată, a
doua prezintă un corp pătrățos;
Franklinella occidentalis are corpul de culoare variabilă, de la galben-deschis până la brun-închis,

de 1,2-1,9 mm lungime la femelă, iar masculul este de talie mai mică, de 0,9 mm, de culoare
galbenă deschisă.
Stenothrips graminum are dimensiunea cea mai redusă (0,9-1,1 mm), este galben-cafeniu, iar
antenele sunt formate numai din 7 articole.
Ou: este ovoid și translucid;

Simptome: tripșii atacă culturile de cereale, în special pe cele din luna iunie. Infestările la scară
largă apar în anii cu ierni blânde, cu veri și primăveri secetoase. Plantele sunt atacate atât de adulți
cât și de larve, care înțeapă și sug seva din organele florale, rahis și boabe. În urma atacului florile
avortează, iar spicele iau un aspect albicios .pe locurile înțepăturii se observă puncte brune, aristele
sunt răsucite, îndoite și zbârlite. La atacuri puternice, plantele rămân mici, spicele afectate au
florile căzute și boabele stafidite. Boabele de grâu sunt atacate de la începutul formării lor și până
când ajung la dimensiuni normale. Daunele provocate plantelor de către tripși ca urmare a hrănirii
sunt vizibile abia după ce țesuturile cresc și se dezvoltă și până în acel moment tripșii s-ar putea
să nu mai fie prezenți pe plante.
Biologie: Pe parcursul unei generații, indivizii parcurg după ecloziune două vârste larvare, apoi se
transformă în prepupe, pupe și apoi în adulți. Tripsul grâului iernează în stadiul de larvă de vârsta
a II-a, pe porțiuni de plante din miriștea de grâu, la suprafața solului sau la adâncimea de
încorporare a miriștii. Transformarea larvelor în prenimfe, nimfe și adulți are loc în primăvara
următoare, când temperatura la suprafața solului se menține peste 15°C, iar în sol peste 12°C.
Adulții apar la sfârșitul lunii aprilie-începutul lunii mai și stau grupați la baza ultimelor două frunze
pe plantele de grâu încă neînspicate, până în momentul desfacerii burdufului când pătrund în spic.
Ouăle sunt depuse în grupe de câte 2-6, mai frecvent la baza boabelor. O femelă depune 20-22
ouă, iar durata incubației este de 8-12 zile. Larvele apărute se hrănesc în interiorul spicelor până
spre sfârșitul lunii iunie, în fenofaza de coacere în ceară, când se retrag pentru hibernare.
Haplothrips tritici, Haplothrips aculeatus și Franklinella occidentalis au o generație pe an;
Stenothrips graminum are o generație la 1-2 ani, iar Limothrips denticornis are 2 generații anuale:
prima se dezvoltă pe tecile frunzelor de cereale în toamnă, iar cea de-a doua în spicele cerealelor,
primăvara.
Măsuri preventive
- efectuarea arăturilor adânci de vară, imediat după recoltarea cerealelor;
- utilizarea hibrizilor/ soiurilor cu rezistență crescută la atacul dăunătorului;
- combaterea buruienilor pentru evitarea plantelor gazdă;

- însămânțarea timpurie și utilizarea soiurilor precoce, deoarece sunt mai puternic infestate
culturile semănate târziu și soiurile tardive.
Măsuri curative
→ metode biologice
Se cunosc câteva specii de paraziți din familiile Eulophidae și Trichogrammatidae, care pot
parazita ouăle și larvele de tripși. Alți agenți naturali, consumatori de larve și adulți de tripși sunt
Orius spp., unii acarieni și buburuzele. Pentru a încuraja în mod natural populațiile acestor
prădători e bine să se evite folosirea insecticidelor sistemice persistente.
Zabrus tenebrioides (Goeze.)
Denumire populară: gândacul ghebos.
Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România în toate zonele unde se cultivă
cereale.
Plante gazdă: specie care atacă cerealele, fiind în același timp și un vector de boli virotice.
Descriere
Adult: lungimea corpului de aproximativ 15 mm; partea dorsală a corpului (cap, torace, elitre) este
glabră și de culoare neagră cu reflexe metalice în timp ce partea ventrală are o nuanță roșcată .
Corpul este în general masiv convex, alungit. Ou: oval, de culoare alb-lăptoasă, cu diametrul de 2-
2,5 mm. Larva: la completa dezvoltare are 30–35 mm lungime, corpul se îngustează spre partea
posterioară şi este ușor turtit dorso-ventral. Capul este cafeniu, puternic chitinizat, dorsal plan,
bombat ventral. Scleritele toracale sunt chitinizate, iar tergitele abdominale prezintă plăci puternic
chitinizate, distingându-se prin culoarea maronie pe fond crem deschis . Antenele sunt formate din
patru articole. Pe părțile laterale ale corpului sunt negi prevăzuți cu peri, iar ultimul segment
abdominal are terminal două apofize păroase, chitinizate.
Simptome: primele simptome ale prezenței gândacului ghebos se înregistrează toamna după
răsărirea grâului. Astfel la 2-3 zile după căderea unor precipitații care să umecteze solul pe o
adâncime de 8 – 10 cm se pot observa destul de frecvent, în apropierea plantelor de grâu numeroase
grămăjoare de pământ prezentând orificiile unor galerii. Prin aceste galerii frunzele sunt trase în
sol, de către larve, iar degradarea lor devine evidentă prin consumarea parenchimului și expulzarea
din galerii a nervurilor sub forma unor ghemotoace fibroase. Prin atacarea pe rând a fiecărei frunze,
plantele pot fi distruse în întregime și după înfrățirea completă. Activitatea de hrănire nocturnă a
adulților se desfășoară pe spicele de grâu în formare, iar procesul de hrănire pe spice durează până
la coacerea în ceară a boabelor, în mod obișnuit sfârșitul lunii iunie. Boabele sunt roase în
întregime sau parţial.
Biologie: apariţia adulţilor are loc când temperaturile medii zilnice sunt cuprinse între 16-27°C
(ultima decadă a lunii mai începutul lunii iunie). La început sunt nocturni hrănindu-se cu boabele
în faza de lapte şi lapte-ceară, iar din a doua jumătate a lunii iunie se întâlnesc pe spice şi ziua.
Această perioadă corespunde perioadei de migrare care are rol important în răspândirea
dăunătorului, zborul având loc cu întreruperi şi până la o înălţime de 3-10 m. După migrarea în
alte culturi începe a doua perioadă de hrănire, care durează până în prima sau a doua decadă a lunii
iulie, când adulţii trec din nou la o activitate nocturnă. Din a doua decadă a lunii iulie adulţii se
retrag în sol, la o adâncime cuprinsă între 25-40 cm pentru diapauza estivală (în care se maturează
organele sexuale). În toată perioada călduroasă din mijlocul verii, adulții rămân în sol şi spre
sfârșitul lunii august, odată cu reducerea temperaturii, adulții încep să iasă din starea de repaus
estival. Fenomenul are loc în masă, în special după căderea unor precipitații și în timpul nopților
mai răcoroase. Adulții au o perioadă intensă de hrănire, copulație și pontă. În condiţii normale de
temperatură şi hrană ponta poate continua până în noiembrie, adâncimea la care se depun oăle fiind
cuprinsă între3-30 cm, în funcţie de structura şi umiditatea solului. Hrana adulților se deosebește
în această perioadă prin varietatea ei față de hrănirea în exclusivitate cu boabe din vară. După
ecloziune, comportarea larvelor se diferențiază în funcție de conținutul de apă din sol. Astfel la o
umezeală a solului până la suprafaţă larvele devin foarte active, sapă galerii în apropierea plantelor
și încep să se hrănească. Dimpotrivă când solul este uscat larvele rămân într-o stare inactivă. De
menționat este faptul că în tot cursul iernii larvele își reiau procesul de hrănire, în perioadele în
care solul este lipsit de zăpadă, iar temperatura în timpul nopții nu coboară sub 0°C. Specia
iernează ca larvă de vârste diferite, dar în condiții normale predomină cele de vârsta a II-a. Larvele
de prima vârstă suportă mai greu rigorile iernii, ceea ce duce la o mortalitate destul de ridicată. În
natură perioada larvară durează 6-8 luni şi larvele sunt active la temperaturi de peste 7-8°C şi
umiditatea solului peste 21%. O parte din larve pot fi active şi sub aceste valori, dar ritmul
activităţii esre redus.
Monocultura de 3–4 ani a păioaselor de toamnă reprezintă factorul esențial de stimulare a creșterii
nivelului populațiilor insectei, întrucât ciclul de dezvoltare se suprapune practic cu fenologia
plantei.
Măsuri preventive: rotația corespunzătoare a culturilor. Femele de V. cinerea depun ouăle în adulții
de Z. tenebrioides în timpul verii; larvele parazite se dezvoltă în abdomenul gândacilor.
Măsuri curative
-reglarea populațiilor se face utilizându-se dipterul Viviania cinerea (Tachynidae – Diptera) ale
cărui larve parazitează adulţii gândacului ghebos în proporţie de 39%, în România. Larvele şi
adulţii sunt parazitaţi de asemenea de ciuperca Beauveria bassiana (în Serbia s-a înregistrat un
parazitism de până la 70% la larve).
Anguina tritici (Steinbuch) Chitwood
Denumire populară: nematodul grâului
Plante gazdă: grâu, secară
Descriere
Adult: nematodul prezintă dimorfism sexual; femela are lungimea corpului de 1,6-4,8 mm, iar la
maturitate, datorită formei de parazitism obligat este imobilă. Corpul este obez, răsucit în formă
de spirală . Masculul are lungimea corpului de 2-2,5 mm, corpul este transparent, puțin curbat.
Larva: în stadiul II are lungimea corpului cuprinsă între 0,77 și 0,99 mm.
Simptome: în urma atacului la plante se produc modificări importante asupra proceselor
biochimice și fiziologice. Astfel, principalele simptome pot fi: încrețirea, răsucirea, curbarea
marginilor sub formă de spirală, distorsiuni, gofrare a frunzelor. Tulpinile puternic infestate au
intrenodiile scurte, lungimea plantelor este de 2-3 ori mai mică decât a celor sănătoase. Spicele
atacate sunt deformate și mai scurte decât cele sănătoase .Galele incipiente au culoarea verde
închis, cu reflexe metalizate, iar în faza de coacere au culoarea brun deschis până la negru. Galele
pot fi de la 2,3 până la 2,45 mm diametru şi sunt netede comparativ cu boabele sănătoase, care au
suprafața plumoasă. Plantele infestate au numărul de frați și frunze mai mari decât cele sănătoase.
Biologie: în condițiile climatice din România, această specie dezvoltă o singură generație pe an.
Nematozii ajung în sol toamna, după însămînțarea grâului odată cu boabele infestate. În condiții
de umiditate, galele se sparg și astfel juvenilii ajung în sol, apoi în sistemul radicular, urcă în tulpini
și se instalează între tecile frunzelor unde vor și ierna. În primăvară, odată cu creșterea plantelor,
larvele se deplasează spre vârful acestora unde vor rămâne până la formarea spicului și florilor. În
perioada mai-iunie, ovarele florilor vor fi transformate în gale, larvele devin sedentare și se vor
transforma în masculi sau femele. Are loc copulația, ponta, eclozarea și apariția larvelor de stadiu
I ale următoarei generații. Astfel, în galele bobului de grâu, la sfârșitul lunii iunie se regăsesc larve
de stadiul II ce pot ajunge la un număr de aproximativ 14000 de indivizi la o gală cu diametrul de
peste 2 mm. Larvele din boabele de grâu supraviețuiesc în stare de anabioză o perioadă
îndelungată, peste 20 de ani.
Măsuri preventive
- analizarea de probe constituite din ultima calitate de grâu (gozuri) obținută la recoltare;
- utilizarea la semănat de semințe de grâu neinfestate;
- evitarea monoculturii de grâu.
Măsuri curative
→metode biologice: - utilizarea speciilor parazite, cum ar fi fungii care parazitează larvele din
gale: Dilophospora gramini, Athrobothrys oligospora; - utilizarea speciilor prădătoare, cum ar fi:
insecte din genul Thrips, care pot reduce numărul de larve aflate în boabele de grâu.
→metode fizice:
- tratarea cu apă caldă a semințelor de grâu infestate, în soluție de apă sărată sau apă caldă (54-
56°C pentru 10-12 minute (Chu, 1945)).
- utilizarea unor cilindri pentru separarea semințelor sănătoase de cele ce conțin gale (Jones, 1938);
- iradierea cu microunde (Khan&Hayat,1999)
Heterodera avenae Filipj.
Denumire populară: nematodul ovăzului
Plante gazdă: ovăz, grâu, orz, secară
Descriere
Adult: acest nematod prezintă dimorfism sexual. Femela este rotundă, de culoare galben-deschis
sau albă cu dimensiunea de aproximativ 0,75 mm (dimensiunea unei gămălii de ac). Corpul
femelei poate avea formă de lămâie, iar în cavitatea bucală prezintă un stilet retractil. La maturitate,
datorită formei de parazitism obligat, femela este imobilă. Adultul mascul este vermiform, are
corpul filiform, transparent, cu o lungime de aproximativ 1 mm.
Larva: larvele de stadiu II juvenil au lungimea corpului cuprinsă între 540 și 680 μm.
Ou: are formă ovală sau de haltere, cu dimensiuni de 143x50 microni.
Simptome: pe rădăcini se pot observa femelele adulte care sunt fixate de acestea, apar ca mici
umflături de dimensiuni mici .Frunzele plantelor atacate se îngroașă treptat de la vârf. În câmp în
urma inspecțiilor viziuale se observă plante a căror creștere este încetinită, iar rădăcinile par
mărunțite (rupte).
Biologie: numărul generațiilor ca și perioada ciclului biologic sunt determinate de temperatura și

umiditatea solului, plantele gazdă dar și tipul de sol, pH putându-se dezvolta una sau două generații
pe an. Larvele de stadiu II devin mobile la eclozarea din ouă şi se pot deplasa pe distanțe de 30
cm, fiind atrase de sistemul radicular pe care îl invadează. Ulterior larvele se dezvoltă în rădăcini
parcurgând stadiul III și IV după care se definitivează transformarea în masculi și femele. Masculii
penetrează rădăcina și migrează în sol, iar femelele vor rămâne prinse cu partea bucală a corpului
în interiorul rădăcinilor și restul corpului în afara rădăcinii. Femelele mature se transformă în chiști
(forma de rezistenţă), iar larvele pot rămâne în interiorul acestora în stadiu de anabioză pentru
câțiva ani în absența plantelor gazdă.
Măsuri preventive
- arătura adâncă de toamnă;
- utilizarea la semănat de soiuri de ovăz rezistente;
- rotația culturilor care includ în asolament cereale care nu depășesc 20% ca pondere

Ghid Fitosanitar Cereale - Curs 10.04. 2020 - 2 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid Fitosanitar Cereale - Curs 10.04. 2020 - 2 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GHID FITOSANITAR RECOMANDAT PENTRU CULTURILE DE CEREALE

1. Importanța culturii cerealelor

Înainte de semănat, materialul semincer trebuie să beneficieze de un tratament împotriva

Gestionarea cu succes a organismelor dăunătoare se asigură prin aplicarea unui program de

Abordarea în practica fitosanitară a managementului integrat al organismelor dăunătoare se

Elaborarea şi aplicarea unui program de protecţie faţă de boli şi dăunători nu se poate

2. Simptome produse de organismele dăunătoare la cereale păioase

2.1. Simptome produse de ciuperci.

Ciupercile fitopatogene acţionează puternic asupra plantei la nivel biochimic, fiziologic şi

Confirmarea organismului dăunător se face însă după un examen de laborator.

• la flori, boabe, spice:

- spicele acoperite de o pulbere negricioasă (ex Cladosporium herbarum);

- spicele acoperite de un mucegai fin , roșiatic (ex Calonectria graminicola)

- pernițe pâsloase, prăfoase, albe cenușii (ex. Erysiphe graminis);

- pete de 1-5x02-0,5 cm, brune , cu aspect reticulat (ex Pyrenophora teres);

2.2. Simptome produse de bacterii.

În cazul bacteriozelor care afectează poaiase, pot fi întâlnite următoarele tipuri de

▪ mici (câţiva mm)

- apar pe frunze, tulpini, inflorescenţe, semințe și glume;

- petele confluează, porţiuni mari de frunze necrozându-se şi capătând un aspect „ars”;

2.3. Simptome produse de virusuri și organisme analoage la semințoase

Cele mai comune și răspândite simptome produse de virusuri sunt:

2.4. Simptome produse de insecte, acarieni.

- roaderea rădăcinilor (Melolontha melolontha);

- roaderea la colet (larvele de Agrotis segetum);

- galerii pe rădăcini (Agriotes spp.);

- scheletarea frunzelor (cărăbuşi);

- minarea frunzelor (larvele muştelor miniere)

- roaderea frunzelor sub formă de dungi (puricii cerealelor);

- gale (Contarinia tritici, Haplodiplosis eqvestris);

-şistăvirea boabelor (Haplothrips tritici).

-decolorarea organelor atacate, frecvent a frunzelor (afide);

-deformări şi colorări ale frunzelor (afide, acarieni).

2.5. Simptome produse de nematozi.

-deformarea frunzelor, scurtarea internodiilor (Anguina tritici)

- gale în ovare (Anguina tritici)

- îngroşarea frunzelor de la vârf (Heterodera)

3. Organisme daunătoare la cereale paioase

Organismele dăunătoare plantelor şi produselor vegetale pot fi grupate în două categorii:

3.2. Organisme dăunătoare non- carantină la cereale păioase

1 Calonectria graminicola f.c. Fusarium nivale - mucegaiul de zapadă

2. Cladosporum herbarum - înnegrirea cerealelor

3. Claviceps purpurea - cornul secării

4. Cercosporella herpotrichoides- pătarea ocelară a bazei tulpinii

5. Erysiphae graminis- făinare

6. Gibberella zeae f.c. Fusarium graminearum - fuzarioza

7. Puccinia striiformis- rugina galbenă

8. Puccinia hordei- rugina brună

9. Puccinia graminis f.sp. tritici- rugina neagră

10.Pyrenophora graminea f.c. Helminthospoorium graminea – sfâșierea frunzelor

11.Pyrenophora teres f.c. Helminthospoorium teres - helmintosporioza

12.Rhizoctonia solani- pătarea în ochi

13.Septoria tritici / Septoria nodorum - pălirea frunzelor

14.Tilletia sp. - mălura

16.Ustilago tritici- tăciunele zburător

17.Urocystis tritici- tăciunele frunzelor și al paiului

1. Pseudomonas syringae subsp syringae - arsura bacteriană

2. Pseudomonas syringae pv coronafaciens- arsura aureolată a ovazului

3. Xanthomonas translucens pv translucens - înnegrirea bacteriană

Fișe fitosanitare organisme dăunătoare de carantină

FIȘĂ FITOSANITARĂ Agriotes spp. (L)

Denumiri populare: gândaci pocnitori, viermi sârmă.

Statut: organisme dăunătoare non-carantină, prezente în România.