SUPORT DE CURS

FITOPATOLOGIE II
Horticultură

RODI MITREA

CRAIOVA – 2020

0
 Capitolul 1

BOLILE PLANTELOR LEGUMICOLE

BOLILE TOMATELOR

Mozaicul tomatelor

Tobacco mosaic virus in tomato

Este cea mai frecventă viroză a tomatelor. Atacul se întâlneşte în culturile de câmp, sere şi
solarii determinând deprecierea producţiei din punct de vedere cantitativ şi calitativ. Pierderile de
recoltă, cauzate de mozaicul tomatelor pot ajunge la 30-40%, iar la tomatele cultivate în sere
greutatea fructelor poate fi redusă cu 16-65% (M. Mititiuc, 1993).
Simptome. Boala se manifestă prin simptome diferite, în funcţie de tulpina virusului, soiul
cultivat, faza de vegetaţie şi nu în ultimul rând de evoluţia condiţiilor de mediu. Formele de atac ce
se pot întâlni sunt: mozaic comun, stric, distorsiunea (deformarea) tomatelor şi brunificarea internă
a fructelor.
Mozaicul comun, este cel mai frecvent mod de manifestare a bolii, la tomatele cultivate în
sere şi câmp.Plantele afectate de acest tip de mozaic de cele mai multe ori rămân mai mici (au
creşterea încetinită) şi prezintă frunze cu simptome de mozaic (pete verzi-gălbui, difuze, care
alternează cu ţesutul de culoare verde, normală). Limbul foliar al plantelor parazitate este uşor
încreţit, micşorat, de formă mai mult sau mai puţin neregulată (fig. 1).

Fig.1 . Tobacco mosaic virus atac pe frunze

1
 Stricul tomatelor este o formă destul de frecventă şi deosebit de gravă a bolii. Apare pe
tulpini, frunze, peţioli şi fructe. Pe tulpini şi peţioluri apar dungi (striuri) brune, adâncite, iar pe
frunze şi fructe petele sunt circulare sau neregulate. Ca urmare a atacului, frunzele, tulpinile şi
fructele sunt puternic deformate, recolta fiind astfel compromisă.
Distorsiunea tomatelor se manifestă pe frunzele tinere, caracterizându-se printr-o deformare
evidentă a foliolelor (fig.2).

Fig. 2. Tobacco mosaic virus distorsiunea tomatelor

Brunificarea internă a fructelor se manifestă la tomatele încă verzi sau intrate în faza de
pârgă. Fructele plantelor parazitate nu manifestă simptome la exterior, dar secţionate prezintă pulpa
şi fascicolele conducătoare brunificate.
Agentul patogen. Tobacco mosaic virus (sin. Marmor tabaci Holmes, Nicotiana virus I
Smith). Este virusul mozaicului tutunului, de la tomate fiind izolate 5 tulpini. Se transmite prin
seminţe de tomate, prin resturile vegetale ale plantelor infectate. Se caracterizează printr-o mare
rezistenţă la uscăciune, putând să-şi menţină capacitatea infecţioasă în frunzele infectate mai mult
de 20 ani.
Virusul rezistă şi în praful depus pe scheletul şi instalaţiile din seră. Poate fi transmis la
tomate şi de pe alte plante gazdă intermediar (tutun, ardei, petunii, regina nopţii, etc.).
În timpul perioadei de vegetaţie se răspândeşte prin contactul mecanic dintre plante, prin
intermediul hainelor şi mâinilor muncitorilor, prin intermediul uneltelor de lucru.
Profilaxie. Ca măsuri preventive se recomandă: cultivarea de soiuri şi hibrizi de tomate
rezistenţi, dezinfectarea termică a pământului din sere şi răsadniţe, dezinfectarea inventarului de
lucru, recoltarea seminţelor de tomate numai de la plante sănătoase, eliminarea înainte de plantare a
răsadului suspect de a fi infectat.
În câmp să se evite cultivarea tomatelor alături de alte plante gazde atacate de V.M.T,
respectându-se o rotaţie de cel puţin 2 ani.

2
 Frunze de ferigă sau Filozitatea tomatelor

Cucumber mosaic virus in tomato

Este o viroză răspândită în culturile din câmp şi mai puţin frecventă în sere şi răsadniţe.
Agentul patogen este un virus specific pentru castraveţi, cauzând mari pierderi din recoltele târzii de
tomate.
Simptome. Plantele bolnave prezintă limbul foliar puternic redus, astfel că, de multe ori,
rămâne doar nervura principală, mai ales la plantele infectate de timpuriu, in acest caz, frunzele
parazitate devin filiforme, asemănătoare cu frunzele de ferigă (fig. 3).

Fig. 3 – Frunze de ferigă la tomate (Cucumber mosaic virus in tomato)

Plantele bolnave prezintă, de regulă, frunzele de o culoare verde-mată, comparativ cu

verdele strălucitor al plantelor sănătoase.Foliolele frunzelor atacate prezintă pe margini sau în
apropierea nervurilor pete clorotice cu aspect mozaicat. Fructele ce se formează pe plantele bolnave
sunt mici, deformate, puţine la număr, fără gust.În cazul unui atac puternic, pe suprafaţa frunzelor
apar striuri necrotice sau chiar o necroză totală a vârfului plantelor.
Agentul patogen - Cucumber mosaic virus in tomata (Marmor cucumeris Holmes), virusul
mozaicului castraveţilor. Virusul se prezintă sub formă de particule de 30 µm în diametru, poate fi
inactivat la o temperatură de 60 - 70 ºC la o diluţie limită de 1: 10.000 şi în vitro după 1-5 zile la
temperatura camerei. La uscăciune acest virus este foarte sensibil, fiind distrus repede, mai ales
când frunza este uscată. La tomate, virusul este transmis prin intermediul afidelor (Myzodes
persicae, Myzus pseudosolani, Doralis fabae, etc).
Profilaxie şi terapie. Se recomandă combaterea afidelor pe cale chimică; îndepărtarea
răsadului suspect şi distrugerea lui; dezinfectarea mâinilor la lucrările de copilit, cârnit, legat, cu
fosfat trisodic 3%; cultivarea de soiuri rezistente; igienă culturală.

Stolburul tomatelor
Mycoplasma
Este una din cele mai periculoase şi grave boli care apar în culturile târzii de tomate din
câmp. Boala este mai frecventă în sudul ţării fiind favorizată de vremea secetoasă.

3
 Simptome. La începutul atacului se colorează mugurii foliari, apoi frunzele capătă o culoare
violacee prin acumulare de antocian, iar foliolele se reduc şi se deformează.
Plantele cu o dezvoltare normală până la o anumită înălţime, prezintă partea superioară a
tulpinii şi lăstarii formaţi după infecţie hipertrofiaţi, cu o poziţie erectă şi cu un colorit violaceu ca
al frunzelor. Ca urmare a acestor simptome boala mai este cunoscută şi ca „boala albastră a
tomatelor”. Florile plantelor parazitate au sepalele hipertrofiate, mult alungite, concrescute, formând
un caliciu tubular; petalele sunt atrofiate şi de culoare verzuie; ovar atrofiat toate acestea ducând la
sterilitate (fig. 4).
Fructele formate preinfecţional rămân de dimensiuni reduse, cu o consistenţă lemnoasă, au
culoare galbenă-portocalie şi sunt lipsite de gust, fiind improprii consumului şi industrializării.

Fig. 4 Stolburul tomatelor (Mycoplasma)

(atac pe flori)
Agentul patogen. Particule de Mycoplasma care se dezvoltă în vasele liberiene şi au
dimensiuni cuprinse între 60 -80 μm (corpusculi elementari) şi 90 μm (particule mari, sferice, ovale
sau alungite). Plantele spontane (Convolvulus arvensis, Cirsium arvense) constituie principalele
surse de infecţie, de la care cicada Hyalestes obsoletus, în a doua jumătate a lunii iunie transportă şi
inoculează agentul patogen pe tomate şi pe alte plante cultivate (cartof, ardei, vinete, tutun, salată).
Boala nu se transmite prin inoculare de suc şi nici prin sămânţă.
Profilaxie şi terapie. În zonele unde boala apare permanent se vor cultiva tomate timpurii
sau semitimpurii. Se vor distruge buruienile-gazdă din culturi şi din jurul acestora.
Combaterea chimică a insectelor vectoare cu Nogos 50- 0,1%, Sinoratox- 0,15% etc. Cea mai
sigură măsură de combatere rămâne cultivarea de soiuri şi hibrizi rezistenţi sau toleranţi la stolbur.
Ofilirea (ulceraţia) bacteriană a tomatelor

Corynebacterium michiganense pv. michiganense

Este una din cele mai periculoase boli ale tomatelor, fiind întâlnită în majoritatea ţărilor
europene. Numită impropriu şi „cancer”, boala provoacă la noi în ţară pierderi mari de producţie în
culturile de tomate din sere şi solarii.

4
 Simptome. Boala se manifestă în toate fazele de dezvoltare, fiind atacate atât organele
supraterane cât şi rădăcinile. Primele simptome ale bolii se manifestă pe cotiledoanele răsadului şi
constau în apariţia unor pete circulare de 1-5 mm în diametru, în dreptul cărora ţesuturile suferă
procesul de necroză.
La plantele dezvoltate, apare fenomenul de ofilire al frunzelor începând cu cele bazale şi
înaintând spre cele din etajele superioare (fig.5 a).

Fig.5. Corynebacterium michiganense pv. michiganense

atac pe diferite organe (după E. Docea şi colab.)

La început, timp de câteva zile, ofilirea este reversibilă (plantele îşi revin în timpul nopţii),
apoi ofilirea devine ireversibilă, fapt care duce la compromiterea recoltei. Frunzele afectate prezintă
peţiolul curbat în jos, ceea ce face ca ele să fie pendente. Pe tulpinile, peţiolurile, nervurile
plantelor parazitate apar din loc în loc dungi alungite, cenuşii-negricioase, în dreptul cărora
ţesuturile crapă, formând răni deschise (fig.5.b).În secţiunile efectuate prin tulpini sau peţioli, la
plantele infectate, se constată brunificarea vaselor conducătoare, bacteria fiind traheifilă.
Pe fructe infecţia poate să se producă sistemic (prin peduncul) sau, uneori, local pe suprafaţa
lor (fig.5.c).Fructele infectate sistemic, nu prezintă simptome la exterior, dar în secţiune se observă
brunificarea fasciculelor conducătoare. Fructele respective se coc prematur şi au pulpa de
consistenţă apoasă, fenomen ce se manifestă chiar înainte de maturare. Infecţiile locale (externe)
determină apariţia unor pete circulare cu diametru de 1- 3 mm, de culoare albicioasă, apoi gălbuie,
cu un punct crustos în centru (pete „ochi de pasăre”), care rămân superficiale, la nivelul pieliţei, fără
să afecteze seminţele.
Agentul patogen. Corynebacterium michiganense pv. michiganense (Smith) Jensen sin.
Clavibacter michiganensis (Smith) Davis, Gill, Vidav. et. Harris. din fam. Corynebacteriacae, ord.
Eubacteriales, cl. Schizomycetes. Bacteriile au forma unor bastonaşe curbate, uneori măciucate, de
0,7 -1,2 x 0,6-0,7 mµ. Ele sunt atriche, aerobe, asporogene, Gram-pozitive, neacidorezistente.
Transmiterea de la un an la altul se poate face prin seminţe (aderent sau endofit) şi de
asemenea, prin resturile vegetale în care îşi păstrează viabilitatea un timp mai îndelungat decât în
sol. În timpul vegetaţiei bacteriile se răspândesc de la o plantă la alta prin picături de apă, prin
unelte şi foarte frecvent prin mâinile şi hainele muncitorilor în timpul operaţiilor în verde (copilit,
5
defoliat, cârnit). Infecţia plantelor este favorizată de o temperatură de 28°C şi de o ridicată
umiditate relativă a aerului (85-100%).
Profilaxie şi terapie. Ca măsuri profilactice se recomandă: utilizarea de sămânţă numai din
culturi în care boala nu s-a manifestat; strângerea şi arderea resturilor vegetale, rotaţia culturilor
astfel încât tomatele să nu revină mai devreme de 4 ani pe terenurile în care boala a fost semnalată;
patul germinativ şi pământul din sere şi răsadniţe să fie dezinfectat termic sau chimic; sămânţa să
fie dezinfectată fie termic (cu apă caldă, la 53°C, timp de 1 oră sau cu aer cald, la 80°C, timp de 1
oră), fie cu Cryptonol 98 – 0,2% prin vacuum infiltraţie (timp de 5 minute) sau prin imersie în
soluţie de acid acetic – 0,8% (timp de 24 ore).
Ca măsuri terapeutice se recomandă: tratarea răsadului cu produse ca Alcupral 50 PW –
0,5%, Champion 50 WP – 0,3%, Super Champ FL – 0,2%, Bouille Bordelaise – 0,75% şi
tratamente în timpul vegetaţiei cu aceleaşi produse cuprice sau cu produse organice (Dithane M 45
– 0,2%, Dithane 75 WG – 0,2%, Vondozeb – 0,2%, Vondozeb 75 DG – 0,2% etc.).

Putregaiul sau căderea plăntuţelor

din răsadniţă şi sere
Pythium de baryanum Hesse
Este una din cele mai răspândite şi păgubitoare boli care apare în răsadniţe şi sere înmulţitor.
Agentul patogen este polifag atacând plante ce aparţin la specii din familii botanice diferite.
Simptome. Filamentele miceliene din sol pătrund prin stomate în regiunea hipocotilară a
plăntuţelor. În urma infecţiilor, apar în dreptul coletului pete brune, care se întind cuprinzând
coletul şi baza tulpiniţei, care se subţiază şi se înmoaie.
Frunzele se ofilesc iar plăntuţele cad la pământ şi putrezesc. În condiţii de temperatură şi
umiditate ridicată, boala are un caracter acut, astfel că în 2 - 3 zile pot fi atacate şi distruse toate
plăntuţele din răsadniţă. Atacul este mai periculos cu cât se produce mai aproape de faza de
germinare şi răsărire a plăntuţelor, apoi pe măsură ce ele cresc, devin tot mai rezistente la atacul
ciupercii.
Agentul patogen - Pythium de baryanum Hesse, din fam. Pythiacae, ord. Pythiales, cl.
Oomycetes, Este o ciupercă al cărei aparat vegetativ este de tip sifonoplast cu dezvoltare
intercelulară şi intracelulară în ţesuturile plantelor gazdă. Înmulţirea ciupercii se realizează pe cale
asexuată şi sexuată (fig. 6).
La capătul filamentelor se formează zoosporangi sferici, care prin germinare dau naştere la
zoospori uniflagelaţi. Pe unele ramuri miceliene se dezvoltă organele sexuate ale ciupercii (oogoane
globuloase şi anteridii de formă alungită). Produsul fecundării este un oospor prevăzut cu o
membrană groasă. Oosporii iernează în ţesuturile atacate iar primăvara germinează fie direct
filamente de infecţie fie zoospori, care emit la rândul lor filamente ce vor produce infecţiile
primare. Infecţia plantei gazdă se realizează prin răni sau prin străpungerea activă a pereţilor
celulari.
Putrezirea ţesuturilor atacate se datorează unei enzime pectolitice secretate de agentul
fitopatogen. După distrugerea ţesuturilor vegetale, patogenul duce o viaţă saprofită, prin
modificarea rapidă a sistemului enzimatic.
Profilaxie şi terapie. Întrucât perioada critică a bolii se limitează la stadiul de plăntuţe,
măsurile de prevenire trebuie să asigure ferirea răsadurilor de infecţii, până la transplantarea lor în
câmp.
6
 Fig.6 Pythium de baryanum: ciclul biologic.
(după M. Pârvu 1998)
O importanţă deosebită, în cazul acestei boli, o are dezinfectarea pământului din răsadniţă
sau înlocuirea lui cu pământ necontaminat. Dezinfectarea pământului se face cu rezultate bune pe
cale termică cu vapori de apă sau cu apă clocotită astfel ca să se menţină temperatura materialului
tratat (sol, mraniţă) la 90 – 95°C, timp de 30 minute. În gospodăriile lipsite de instalaţii termice
dezinfectarea se poate face cu soluţie de formalină în concentraţie de 2,5 %, folosindu-se 10 l/m2.
În timpul răsăririi şi dezvoltării răsadurilor se va evita excesul de umezeală şi se va asigura o
bună aerisire a plantelor. În cazul apariţiei unor focare de infecţie se vor smulge plantele atacate şi
se va presăra cu fungicide în formă de praf.
În combaterea chimică a agentului fitopatogen, s-au obţinut rezultate bune cu Previcur N -
0,15 - 0,25 %, Captan 0,20 – 0,50 %, Dithane M-45 0,2 %, Maneb 0,2 – 0,3 % şi altele.

Mana tomatelor
Phytophthora infestans (Mont.) de Bary
Mana tomatelor este una din cele mai grave boli ale tomatelor, prezentă în toate tipurile de
cultură (sere, solarii, culturi de câmp palisate şi nepalisate). La noi în ţară, pierderile de producţie
sunt mari, procentul de fructe atacate situându-se între 1-15% în culturile tratate şi ajungând la 30-
60% în cele netratate (Ana Hulea et colab., 1988).
Simptome. Plantele pot fi infectate în toate fazele de vegetaţie, fiind atacate toate organele
supraterane.
Pe frunze, atacul se manifestă prin apariţia pe marginea şi mai ales pe vârful foliolelor a
unor pete mari, de culoare verde-cenuşie, cu puf lax, albicios pe faţa inferioară a limbului.
Ţesuturile atacate se brunifică, se usucă şi foliolele îşi răsucesc marginile spre faţa superioară.
7
 Pe tulpini şi peţioli apar pete alungite, decolorate, care devin cafenii sau cenuşii-brune, fără
sporulare. Boala afectează numai ţesuturile superficiale aşa încât tulpina şi lăstarii de deasupra
porţiunii infectate continuă să vegeteze.
La inflorescenţe, infecţia apare pe pedunculi şi sepale, ducând la brunificarea şi căderea
florilor.
Forma de atac cea mai caracteristică şi mai păgubitoare este cea de pe fructe. Se manifestă
începând de la legarea fructului şi până la coacere. De regulă, în jurul pedunculului apar pete mari,
de culoare verde-gălbuie, care, apoi devin cenuşii-brune (fig. 7).

Fig. 7. Atac de Phytophthora infestans pe fructe

Suprafaţa petei este denivelată, tare şi uscată. Petele se extind pe suprafaţă şi, de asemenea,
brunificarea cuprinde pulpa fructului (fig. 8).

Fig. 8. Brunificarea pulpei de tomate

infectată de Phytophthora infestans (orig.)
În condiţii de umiditate persistentă, pe fructe apare un puf fin, albicios (fig.9). La fructele
ajunse în pârgă, în urma infecţiei, nu mai apare încreţirea epicarpului, în schimb, petele prezintă
zonalităţi de culoare brună.Infecţia poate ajunge până la seminţe, care se brunifică, pierzându-şi
puterea de germinare. O bună parte din fructele atacate se desprind şi cad.
Agentul patogen Phytophthora infestans (Mont.) de Bary, din fam. Pythiaceae, ord.
Pythiales, cl. Oomycetes.

8
 Fig. 9. Puf de sporangiofori cu sporangi pe fructe de tomate
infectate de Phytophthora infestans (Orig.)
Ciupercă saprofită facultativă, prezintă aparat vegetativ de tip sifonoplast cu dezvoltare
endoparazită intercelulară. La suprafaţa organelor parazitate, prin stomate, apar fascicule de
sporangiofori cu creştere nelimitată, incolori, ramificaţi monopodial, în unghi ascuţit, având
îngroşări piriforme pe traseul ramificaţiilor, care marchează locul de unde s-au desprins sporangii
maturi (fig.10).

Fig. 10. Sporangiofori cu sporangi de

Phytophthora infestans (oc. 10x, ob. 40)

Sporangii sunt incolori, au formă de lămâie şi asigură răspândirea bolii în timpul perioadei
de vegetaţie. Pentru germinare, sporangii au nevoie de prezenţa apei sub formă de picătură, iar în
funcţie de temperatură fie emit direct filamente de infecţie, fie pun în libertate zoospori biflagelaţi.
Ciuperca rezistă de la un an la altul sub formă de miceliu de rezistenţă sau sub formă de oospori în
fructele de tomate ajunse în sol.
Profilaxie şi terapie. În vederea evitării apariţiei manei, se recomandă respectarea unui
asolament în care tomatele sau cartofii să nu mai revină deseori pe acelaşi teren. Se va evita
cultivarea tomatelor în vecinătatea cartofilor, deoarece boala trece uşor de la aceştia la tomate.
9
 Nu se vor recolta seminţele de la fructele parazitate. Toamna şi în tot cursul perioadei de
vegetaţie se va menţine în culturile de tomate o strictă igienă culturală.
În sere şi răsadniţe, pământul se va dezinfecta termic cu abur fierbinte, sau chimic cu
formalină 3% sau sulfat de cupru 3%.
Dacă nu este cunoscută provenienţa seminţelor, acestea se vor trata cu Apron 35 SD – 2,5
g/kg. La apariţia primelor simptome ale manei se vor face tratamente chimice, folosind o gamă
largă de fungicide, alternativ, din diferite grupe chimice: cuprice, organice de contact, organice
sistemice.
Făinarea tomatelor
Leveillula taurica (Lév.) Arnaud
Boala este cunoscută de multă vreme în Europa, iar la noi în ţară a fost semnalată în 1964. În
ultima vreme, făinarea s-a extins mult, fiind întâlnită în culturile de tomate din sere şi din câmp.
Simptome. Boala se manifestă pe toate organele aeriene ale plantelor, dar cu preponderenţă
pe frunze. Pe suprafaţa frunzelor parazitate apar la început pete de decolare (gălbui), vizibile în
special pe faţa superioară a limbului, de forme şi mărimi variabile (fig. 11).

Fig.11. Leveillula taurica – atac pe frunză

În condiţii de mediu favorabile dezvoltării ciupercii, petele devin numeroase, confluează,

ocupând adesea întreg limbul foliar. Pe faţa inferioară a frunzelor, în dreptul petelor, se formează o
eflorescentă fină cenuşie-albicioasă, constituită din conidioforii şi conidiile ciupercii (fig. 12).

Fig.12. Leveillula taurica – atac pe frunză

10
 Ţesuturile din dreptul petelor, după o perioadă de timp se necrozează, se brunifică (fig.13) şi
în final frunzele se răsucesc, se usucă şi cad de timpuriu. Fructele de pe plantele parazitate rămân
mici, nu se dezvoltă normal şi cad de timpuriu.

Fig.13. Leveillula taurica – atac pe frunză

Atacul apare la început pe frunzele bazale, după care se extinde treptat ocupând planta în
întregime. În culturile de tomate din sere, apariţia şi dezvoltarea făinării sunt favorizate de o
temperatură cuprinsă între 18 - 24°C şi de o umiditate ce variază între 70 - 82%.
Agentul patogen - Leveillula taurica (Lév.) Arnaud, din fam. Erysiphaceae, ord.
Erysiphales, cl. Ascomycetes. Este o ciupercă al cărei miceliu se dezvoltă la suprafaţa epidermei
frunzelor. De pe miceliu se diferenţiază conidiofori simpli, cilindrici, care ies prin stomate sub
formă de fascicole. La partea terminală a conidioforilor se diferenţiază câte o singură conidie
hialină, oval-alungită, de 30-60 x 10-24 µm. Conidiile răspândesc boala în cursul perioadei de
vegetaţie, prin germinare produc filamente de infecţie care străpung în mod activ epiderma.
Organele de rezistenţă ale ciupercii se formează mai rar în urma procesului sexual şi sunt
reprezentate prin cleistotecii globuloase, ornamente cu apendici simpli, lungi, de 72 - 230 µm în
diametru. În fiecare peritecie sunt numeroase asce, care conţin 2, rar l sau 3 ascospori, de 25 - 40 x
15 - 20 µm.
De la un an la altul ciuperca se transmite prin cleistotecii, conidii şi miceliu din resturile de
plante parazitate, atât din sere, cât şi din câmp.
Profilaxie şi terapie. Rezultate bune în combaterea făinării se obţin prin cultivarea de soiuri
rezistente. În vederea prevenirii apariţiei făinării se va aplica cu stricteţe rotaţia culturilor în sere,
solarii şi în câmp.
Pământul din sere şi solarii se va dezinfecta cu formalină 2,5% sau cu sulfat de cupru 1%.
La sfârşitul perioadei de vegetaţie toate resturile plantelor vor fi strânse şi distruse prin ardere.
Imediat ce apar primele simptome ale bolii se vor aplica tratamente cu: Bavistin - 0,l%.
Rubigan - 0,04%, Saprol 190 EC - 0,125%, Tilt 250 - 0,02%, Topas - 0,03% etc.
În camp se va aplica o rotaţie de 3 – 4 ani acordând o mare atenţie menţinerii culturii curate
de buruieni, în vederea unei bune aerisiri a plantelor. La nevoie, se aplică tratamente chimice cu
produse recomandate pentru făinări.

11
 Pătarea albă a frunzelor de tomate (septorioza)
Septoria lycopersici Speg.
Este o boală mult răspândită în ţările cu climat temperat şi oceanic, atacând în afară de
tomate şi alte solanacee cultivate şi spontane.
Simptome. Plantele pot fi atacate în toate stadiile de dezvoltare, boala manifestându-se pe
frunze, tulpini şi foarte rar pe fructe. Boala debutează pe frunze, prin apariţia unor pete circulare, cu
diametrul de 0,5 – 1 mm, de culoare brună. După câtva timp, petele se măresc în diametru ajungând
la 3 – 4 mm, capătă o culoare albă – cenuşie şi rămân înconjurate pe margini de un halo brun –
întunecat (fig.14).

Fig. 14 Septoria lycopersici a-atac pe tulpină;

b – atac pe frunză; c- picnidie cu picnospori
La suprafaţa ţesuturilor atacate, pe partea superioară a frunzelor, apar formaţiuni
punctiforme, de culoare neagră, care reprezintă picnidiile ciupercii.Ţesuturile atacate se necrozează,
iar frunzele afectate se usucă, începând cu cele bazale. Pete similare pot fi observate pe tulpini şi
foarte rar pe fructe. Când atacul se manifestă de timpuriu pe răsaduri, acestea pot fi distruse parţial
sau total dacă nu se aplică tratamente adecvate.
Agentul patogen. Septoria lycopersici Speg. Ciuperca prezintă aparat vegetativ de tip tal
filamentos cu dezvoltare endoparazită pe care se formează picnidii cu picnospori.
Picnidiile sunt globuloase, brune şi conţin picnospori filamentoşi, uşor curbaţi, hialini şi
septaţi (fig.14).
Picnosporii eliberaţi prin ostiolul picnidiei răspândesc boala în tot cursul perioadei de
vegetaţie. De la o perioadă de vegetaţie la alta, ciuperca se transmite prin miceliul de rezistenţă,
formă sub care ciuperca iernează în resturile vegetale.
Profilaxie şi terapie. Ca măsuri preventive se recomandă: strângerea şi distrugerea
resturilor vegetale, rotaţia culturilor cu revenirea tomatelor pe aceeaşi solă, după 2 – 3 ani; utilizarea
de răsad sănătos.
Măsurile de prevenire se completează cu 2 – 3 tratamente chimice în timpul perioadei de
vegetaţie. Pentru combaterea chimică a agentului patogen se folosesc diferite fungicide sistemice
(Benlate, Fundazol, Topsin M, Bavistin sau Aerosol în concentraţie de 0,05 – 0,1%) sau se pot
folosi fungicide de contact (Dithane M 45, Bravo SC 500, Vondozeb, Sancozeb în concentraţie de
0,2%).

12
 Pătarea cafenie a frunzelor de tomate

Fulvia fulva (Cooke.) Cif.

Boala este frecventă în culturile de tomate din sere şi solarii şi se manifestă rar în culturile
din câmp.
Simptome. Atacul începe pe frunzele bazale apoi progresează şi pe frunzele din etajele
superioare. Pe partea superioară a frunzelor apar pete mici, de culoare gălbuie, care se măresc în
diametru şi devin galbene (fig. 15).

Fig. 15. Fulvia fulva -începutul atacului pe frunză

Pe partea inferioară a frunzelor în dreptul petelor apare un puf alb, care devine cafeniu şi în
final brun – violaceu, format din conidioforii şi conidiile ciupercii (fig.16). În condiţii favorabile de
mediu, în cazul unor atacuri puternice, petele confluează, ţesuturile atacate se brunifică şi se
necrozează, iar frunzele se usucă, ceea ce determină debilitarea plantelor.

Fig. 16. Fulvia fulva - fază avansată de atac pe frunză

Agentul patogen. Fulvia fulva (Cooke.) Cif. (sin.Cladosporium fulvum Cooke). Ciuperca
prezintă miceliu endoparazit cu dezvoltare intercelulară, de pe care se diferenţiază şi ies prin
stomate fascicule de conidiofori cu conidii.

13
 Conidioforii sunt bruni, septaţi, cu ramificaţii mici laterale (noduri) pe care se formează
conidii ovale sau cilindrice, brune – gălbui, cu 1 – 3 celule, majoritatea fiind bicelulare.
Transmiterea agentului patogen de la un an la altul se face prin miceliul de rezistenţă din
organele afectate sau prin conidiile care rezistă în condiţiile din seră. Răspândirea agentului patogen
în timpul perioadei de vegetaţie este asigurată prin conidii.
Profilaxie şi terapie. Ca măsuri preventive se recomandă: dezinfectarea serelor; strângerea
şi distrugerea resturilor vegetale; cultivarea de soiuri şi hibrizi rezistenţi. În timpul perioadei de
vegetaţie să se aplice tratamente la apariţia bolii fie cu fungicide sistemice (Benlate, Fundazol,
Topsin M, Bavistin, Derosal în concentraţie de 0,05% - 0,1% ) fie cu fungicide de contact (Dithane
M 45, Bravo 500, Vondozeb, Sancozeb în concentraţie de 0,2%).
Tratamentele cu fungicide sistemice se vor repeta la interval de 10 – 14 zile, iar cu fungicide
de contact la interval de 6 – 8 zile.

BOLILE ARDEIULUI

Mozaicul comun al ardeiului

Tobacco mosaic virus in pepper

Această viroză, este o boală frecventă în culturile de ardei din câmp şi sere, fiind periculoasă
mai ales pentru ardeii cultivaţi în spaţii protejate.
Simptome. Manifestarea bolii diferă în funcţie de condiţiile de cultivare a ardeiului. În
condiţii de seră şi cu preponderenţă în perioada de iarnă, în evoluţia mozaicului ardeiului se
deosebesc două faze, una acută şi alta cronică.
În cadrul fazei acute, plantele afectate prezintă pe tulpini striuri necrotice de culoare cenuşie.
Ulterior atacul se extinde pe lăstari, pediceli, pedunculi şi fructe. De cele mai multe ori, fructele
rămân mici, prezintă pete brune, cad de timpuriu, diminuând recolta cu circa 30-40%.
În general, plantele atacate care supravieţuiesc fazei acute continuă să crească, dar foarte
lent; se poate considera că au intrat în cea de a doua fază, cea cronică.
În această fază, frunzele plantelor parazite prezintă simptome de mozaic obişnuit sau mozaic
inelar (fig. 17).

Fig.17. Mozaicul comun al ardeiului

(Tobacco mosaic virus in pepper)

La o serie de soiuri de ardei, cultivaţi în seră, boala se manifestă printr-un mozaic galben
internervurian, prin necrozarea bazei tulpinii sau prin necrozarea fructelor. La ardeii cultivaţi în
câmp, boala se manifestă prin mozaic foliar care constă în alternanţa de porţiuni sănătoase cu pete
de culoare verde-gălbuie sau verde închis.
Agentul patogen. Tobacco mosaic virus in pepper. (sin. Marmor tabaci Holmes), este un
virus de forma unor bastonaşe drepte, rigide, de 15 - 300 µm.
14
 Temperatura de inactivitate este în jur de 90°C, iar diluţia limită înjur de 1:1.000.000.
La ardei, acest virus se transmite foarte uşor prin contactul mecanic dintre plante.
Profilaxie şi terapie. Pentru prevenire apariţiei atacului se recomandă dezinfecţia termică a
solului; dezinfectarea întregului inventar cu formalină 1% timp de 5 minute; înainte de semănat;
seminţele se vor dezinfecta termic la 80°C timp de 24 ore. Cele mai sigure rezultate în prevenirea
bolii se obţin prin cultivarea de soiuri şi hibrizi rezistenti la TMV. La plantare se va efectua sortarea
răsadurilor, evitându-se cultivarea ardeiului după tomate.

Piticirea şi îndesirea ardeiului

Cucumber mosaic virus in pepper

Această viroză este frecventă în culturile din câmp, întâlnindu-se în majoritatea ţărilor
cultivatoare de ardei.
Simptome. Manifestarea tipică a acestei boli constă în piticirea plantelor şi printr-o pătare
inelară a frunzelor.
Plantele parazitate rămân mici, atingând abia 20 - 40% din înălţimea normală, internodurile
sunt scurte, frunzele deformate şi mult îndesite.
În unele cazuri, pe frunzele plantelor afectate de virus apar pete mari clorotice, delimitate de
borduri necrotice, brune închis, dispuse de obicei către baza limbului (Fig.18).

Fig. 18 - Piticirea ardeiului (Cucumber mosaic virus in pepper)

Frunzele infectate prezintă cele două feţe mate, deosebite de luciul caracteristic pentru
frunzele sănătoase.
Fructele ce se formează pe plantele bolnave sunt mici, malformate, depreciate din punct de
vedere cantitativ şi calitativ.
Agentul patogen. Cucumber mosaic virus in pepper (sin Marmor cucumeris Holmes). Este
virusul castraveţilor, de forma unor particule izometrice de 30 µm în diametru. El are mai multe
tulpini, una dintre ele afectând în special ardeiul.
Virusul poate fi inactivat la o temperatură de 60° - 70°C, la o diluţie limită de 1:10.000 şi în
vitro după 1 - 5 zile la temperatura camerei. În ce priveşte rezistenţa la uscăciune, virusul este foarte
sensibil, fiind distrus foarte repede, când frunza este uscată.
Profilaxie şi terapie. În prevenirea acestei viroze se va acorda o atenţie deosebită lucrărilor
de obţinere a unor răsaduri sănătoase.
Cultura de ardei din câmp va fi amplasată la distanţă faţă de cele de cucurbitacee şi de
asemena vor fi combătute afidele vectoare şi burienile gazdă intermediare.

15
 Făinarea ardeiului
Leveillula taurica (Lev.) Arnaud.

Boala este frecventă atât în culturile forţate, cât şi în cele din câmp.
Simptome. Agentul patogen atacă toate organele supraterane ale plantei, dar cu
preponderenţă parazitează frunzele. Pe faţa superioară a limbului foliar apar pete galbene cu margi-
nea difuză de 2 - 4 cm în diametru, izolate la început apoi confluente.
Pe faţa inferioară în dreptul petelor se formează o pâslă fină, cenuşie-albicioasă, cu aspect
făinos, formată din miceliu, conidioforii şi conidiile ciupercii. Frunzele puternic parazitate se
îngălbenesc, se zbârcesc şi cad de timpuriu, ceea ce are repercusiuni asupra fructelor, care rămân
mici, se brunifică şi, în final, crapă şi cad.
Atacul ciupercii începe pe frunzele bazale, după care se extinde şi la cele din etajele
superioare, determinând uscarea tufelor de ardei şi gogoşari.
În sere, simptomele sunt asemănătoare cu cele din câmp, boala fiind favorizată în acest caz
de o temperatură care oscilează între 18 - 24°C şi de o umiditate cuprinsă între 70 - 80%.
Agentul patogen. Leveillula taurica (Lev.) Arnaud., din fam. Erysiphaceae, ord.
Erysiphales.
Miceliul ciupercii se dezvoltă în interiorul ţesuturilor plantei gazdă, iar organele de
înmulţire, reprezentate prin conidiofori cu conidii, ies la suprafaţă prin intermediul stomatelor.
Conidioforii sunt simpli sau puţin ramificaţi, septaţi, purtând terminal câte o conidie mare,
incoloră, ovoid - cilindrică, de 27-66 x 9-17,5 µm.
Până în prezent, la această ciupercă în condiţiile ţării noastre nu se cunoaşte stadiul perfect
de cleistotecii. În cursul perioadei de vegetaţie, agentul patogen se propagă prin conidii, iar de la un
an la altul se transmite prin miceliu din resturile de plante atacate.
Profilaxie şi terapie. Prevenirea şi combaterea făinării ardeiului se poate realiza prin rotaţia
culturilor, igienă fitosanitară, irigare raţională, tratamente cu Rubigan 12 CE sau EC – 0,04%,
Afugan CE – 0,05%, Saprol 190 EC – 0,125%, Topas 100 EC – 0,035%, Systhane 12 E – 0,04%
etc.

BOLILE VINETELOR

Mana vinetelor
Phytophthora infestans (Mont) de Bary

Boala se întâlneşte cu preponderenţă în culturile de vinete irigate, fiind afectate în special

cele din apropierea solului.
Simptome. Agentul patogen atacă toate organele supraterane, frunze, tulpini şi fructe. Pe
suprafaţa limbului foliar apar pete mari, aproape circulare, de un verde-gălbui la început, apoi
brune, odată cu necrozarea ţesuturilor.
Pe vreme favorabilă, în dreptul petelor, pe faţa inferioară a frunzelor, se formează
conidioforii şi conidiile ciupercii, sub forma unui puf, fin şi albicios. In cazul unui atac puternic,
frunzele se usucă şi cad de timpuriu.
Pe fructe, atacul de mană apare în cursul verii: pe suprafaţa lor se observă pete mari, brune,
cufundate în substrat, izolate sau confluente. Dacă vremea este caldă şi umedă, spre marginea
petelor se diferenţiază un puf fin albicios, constituit din conidiofori şi conidii. Fructele parazitare se
înmoaie şi putrezesc.
Agentul patogen. Phytophthora infestans (Mont) de Bary, din fam. Pythiaceae, ord.
Pythiales., cl. Oomycetes. Ciuperca prezintă miceliul format din hife hialine, subţiri, ramificate,
neseptate şi haustori globuloşi.
16
 Conidioforii ies la suprafaţă prin stomate, sunt scurţi, erecţi, neramificaţi, formând terminal
câte o conidie, ovoidă sau globuloasă, de 25 - 50 x 20 – 40 µm.
În ţesuturi, în urma procesului sexual se formează un număr foarte mare de oospori sferici,
netezi, gălbui, de 15 - 18 µm în diametru.
În timpul perioadei de vegetaţie, ciuperca se răspândeşte prin intermediul conidiilor, iar de la
un an la altul se transmite prin oospori. Dezvoltarea ciupercii este favorizată de o vreme umedă şi
caldă, de solurile bogate în apă şi substanţe organice.
Profilaxie şi terapie. Pentru a preveni apariţia bolii se recomandă o rotaţie a culturilor de 3
– 4 ani, adunarea şi arderea resturilor de plante bolnave şi irigaţii în mod raţional, iar în cazul când
atacul a apărut acestea se vor reduce la minimum. Dacă boala se manifestă, se vor aplica tratamente
cu produse ca: Captan - 0,2%, Dithane M 45 - 0,2%, Mancozeb 800 - 0,2%, Vondozeb – 0,2% etc.

Pătarea brună a frunzelor şi fructelor de vinete

Didymella lycopersici Kleb.

Boala este răspândită în Europa, la noi a fost semnalată pentru prima dată în 1952, în
culturile din jurul capitalei.
Simptome. Ciuperca atacă vinetele în toate fazele de dezvoltare. La răsaduri, atacul se
manifestă sub forma unor pete brune-negricioase situate în zona coletului. Ţesuturile din dreptul
petelor se necrozează, putrezesc, ceea ce are ca rezultat căderea plăntuţelor.La plantele mature,
atacul se întâlneşte pe frunze, tulpini şi fructe.
Pe frunze, apar pete circulare, verzi-măslinii la început, apoi brun-deschis cu marginea bine
conturată, sinuoasă (fig.19). De regulă, petele sunt izolate, rar confluente, prezentând suprafaţa
zonată concentric şi cu numeroase puncte negre ce reprezintă organele de înmulţire ale ciupercii.
Evoluând, boala determină necrozarea ţesuturilor din dreptul petelor, care se detaşează, iar
frunzele rămân perforate, în cazul unui atac puternic, frunzele se îngălbenesc, se ofilesc, se usucă şi
cad.
Pe fructe, atacul se întâlneşte mai rar, sub forma unor pete circulare sau eliptice, brune,
cufundate în mezocarp, presărate la suprafaţă cu numeroase puncte negre ce reprezintă fructificaţiile
(fig. 19).

Fig. 19 - Didymella lycopersici: a - atac pe frunză;

b - picnidii cu picnospori (după E. Docea şi colab.)

Pe tulpini, imediat deasupra solului apar pete mari, ovale, uscate, brune-cenuşii. Ţesuturile
din dreptul petelor se necrozează, crapă longitudinal, ceea ce determină vestejirea şi îndoirea lor.
Boala este favorizată de excesul de îngrăşăminte organice, de umiditate şi căldură.
17
 Agentul patogen. Didymella lycoopersici Kleb. (Speg.) Smith
Ciuperca prezintă miceliul hialin, septat, ce se dezvoltă intercelular. Organele de înmulţire
reprezentate prin picnidii, sunt globuloase, brune-negricioase, de 84 -150 µm în diametru, în
interiorul lor se dezvoltă numeroşi picnospori, cilindrici, drepţi sau uşor curbaţi, cu capetele
rotunjite, unicelulari, apoi bicelulari, hialini, de 6,8 - 11,4 x 3 - 4,6 µm (fig. 30).
Picnosporii sunt puşi în libertate şi diseminaţi de picăturile de ploaie sau curenţii de aer, răs-
pândind astfel boala în timpul perioadei de vegetaţie. De la un an la altul, agentul patogen se
transmite prin resturile de plante atacate rămase pe câmp şi prin sămânţă.
Această ciupercă este polifagă, atacă un număr mare de solanaceae cultivate şi spontane.
Profilaxie şi terapie. Pentru prevenirea apariţiei pătării brune a frunzelor de vinete, se
recomandă ca la culturile din câmp să se aplice un asolament raţional, iar în răsadniţe şi sere solul
să se dezinfecteze pe cale termică sau chimică cu Basamid granule – 500 kg/ha,
Pentru semănat se va folosi sămânţă dezinfectată cu Apron 35 SD – 2,5g/kg sămânţă sau
Rovral 50 WP – 5g/kg sămânţă. Sămânţa se mai poate dezinfecta pe cale termică la 50°C timp de
30 minute.
În timpul perioadei de vegetaţie, după apariţia bolii se vor face tratamente cu: Captan -
0,2%, Bavistin - 0,05%, Captadin - 0,25%, Dithane M 45 -0,5%, Vondozeb – 0,2% etc.

BOLILE CUCURBITACEELOR

Mozaicul
Cucumber mosaic virus

Boala este una din cele mai răspândite şi păgubitoare atât în culturile din seră, cât şi în cele
din câmp.
Simptome. Manifestarea acestei viroze diferă la plantele cultivate în sere faţă de cele din
câmp. La castraveţii cultivaţi în sere, simptomele sunt altele, de la un ciclu de cultură la altul.
De regulă, la ciclul întâi din seră simptomele bolii se observă rar, mai ales spre primăvară. In
acest caz, pe fructe apar pete de un verde deschis sau gălbui pe fondul de culoare normală.
După o perioadă de timp, fructele afectate de virus se îngălbenesc, prezentând din loc în loc şi
porţiuni de culoare normală.
In ciclul II, culturile de castraveţi sunt mai expuse atacului acestui virus, iar simptomele
devin evidente pe frunze. Pe suprafaţa limbului foliar al plantelor parazite apar numeroase pete
verzi-gălbui, mici, cu marginile difuze, de forme diferite, ce alternează cu porţiuni sănătoase, dând
frunzelor un aspect mozaicat caracteristic (fig.20). Frunzele intens atacate se încreţesc, se
deformează, rămân mai mici, cu marginea limbului pliată către faţa inferioară.
Un alt simptom caracteristic, mai ales pentru culturile din sere, este apariţia pe limbul foliar
a unor pete inelare sau semi inelare de culoare verde-gălbuie.
La culturile din câmp afectate de viroză simptomele apar evidente atât pe frunze, sub forma
unor mozaicuri, cât şi pe fructe sub formă de pete de decolorare sau sub formă de pustule
proeminente, asemenea unor băşici (fig.20).
În anumite cazuri, pe fructele plantelor parazitate apare fenomenul de înverzire intensă a
ţesuturilor; fructele devin de un verde intens, apoi în scurt timp se albesc (fenomenul de.
Fructele bolnave rămân mai mici, sunt deformate, improprii pentru consum.
Agentul patogen poate ataca şi alte cucurbitacee cum ar fi pepenii galbeni, pepenii verzi şi dovlecii.

18
 Fig.20. Mozaicul comun al castraveţilor a – atac pe frunză;
b – atac pe fruct (după E. Docea şi colab.)

Agentul patogen. Cucumber mosaic virus (sin. Marmor cucumeris Holmes), se prezintă sub
formă de particule sferice, cu diametrul de 35-40 µm şi poate fi inactivat la o temperatură de 60-
70°C, la o diluţie limită de 1:10000 şi în vitro după 1-5 zile la temperatura camerei.
În ceea ce priveşte rezistenţa la uscăciune, acest virus este foarte sensibil, fiind distrus
repede mai ales când frunza este uscată.
În natură, virusul se transmite prin diferite specii de afide. De la un an la altul, virusul se
transmite prin intermediul plantelor perene sensibile la atacul acestei boli.
Virusul se mai poate transmite şi prin seminţe, într-o proporţie mai mică de circa 8-27%.
Profilaxie şi terapie. Măsura sigură de prevenire şi combatere a acestei viroze rămâne
cultivarea de soiuri şi hibrizi rezistenti sau toleranţi.
Pentru combaterea bolii se impune de asemenea: folosirea de sămânţă de la plante neatacate,
tratarea termică a seminţelor la 75°C timp de 5 zile, îndepărtarea şi distrugerea plantelor bolnave
din cultură, deoarece constituie surse de infecţie.
La culturile din sere şi răsadniţe se va dezinfecta solul pe cale termică timp de l oră la 92°C.
Atât pentru culturile din câmp, cât şi pentru cele din sere se vor combate afidele vectoare.

Pătarea unghiulară
Pseudomonas syringae pv. lachrymans
(Smith et. Bryan) Young, Dye et Wilkie

Este o boală păgubitoare şi frecventă în culturile de castraveţi în câmp, cât şi în cele din
spaţiile protejate.
Agentul patogen este o specie oligofagă ce atacă diferite specii din familia Cucurbitaceae.
Simptome. Boala se manifestă pe toate organele supraterane ale plantei; pe parcursul
întregii perioade de vegetaţie. Pe cotiledoane, imediat după răsărirea plăntuţelor, apar pete mici
circulare sau colţuroase, de culoare verde închisă şi apoase la început, ca apoi să devină brune.
Pe frunze apar pete unghiulare, hidrozate, de culoare verde închis, dispuse între nervuri şi
înconjurate de o zonă galben – verzuie. În condiţii favorabile petele confluează, iar în dreptul
acestora, pe partea inferioară a frunzelor apare un exudat bacterian mucilaginos, albicios, sub formă
de picătură. Pe vreme secetoasă exudatul bacterian se usucă şi formează o crustă albă cenuşie.

19
Ulterior ţesuturile atacate se necrozează, se desprind şi cad, iar frunzele apar ciuruite, zdrenţuite.
Pete asemănătoare apar pe tulpini şi pe peţiolul frunzei. Florile infectate se usucă şi cad.
Pe vreme umedă aceste pete se acoperă cu exudatul bacterian albicios. Dacă atacul are loc pe
fructele tinere acestea se deformează. Agentul patogen pătrunde până la seminţe pe care le
infectează.
Agentul patogen - Pseudomonas syringae pv. lachrymans (Smith et Bryan) Young Dye et
Wilkie (sin. Pseudomonas lachrymans (E. F. Sm. Et Bryan Carsner). Bacteria are formă de
bastonaşe laphotriche.
Transmiterea bolii se face prin seminţe infectate şi prin resturi vegetale provenite de la
plante bolnave, iar răspândirea în timpul vegetaţiei se realizează prin apa provenită din ploi sau
irigaţii, insecte, unelte. Pătrunderea în plante se face prin deschideri naturale sau răni.
Profilaxie şi terapie. Ca măsuri preventive se recomandă: respectarea asolamentului de 3-4
ani; folosirea de sămânţă sănătoasă sau tratată termohidric (la 53º C, timp de o oră); strângerea şi
arderea resturilor vegetale; înlăturarea din cultură a plantelor atacate; cea mai sigură măsură fiind
însă cultivarea de soiuri rezistente.
La semnalarea atacului se vor aplica tratamente cu Champion – 0,3%, Dithane M 45 – 0,2%;
Alcupral – 0,5%; Manoxin forte - 0,25%; Manoxin total – 0,25%.

Mana cucurbitaceelor
Pseudoperonospora cubensis (Berk. et. Curt) Rostow.

Boala este răspândită pe toate continentele, fiind întâlnită atât la culturile din câmp, cât şi la
cele din solarii şi sere.
Simptome. Plantele sunt parazitate în toate fazele fenologice, boala manifestându-se numai
pe frunze. Pe epiderma superioară a limbului apar pete colţuroase, de culoare gălbuie, delimitate de
nervurile secundare care, în evoluţia ulterioară, devin brune (fig.21a).
Pe faţa inferioară a frunzelor în dreptul petelor se observă apariţia unui puf cenuşiu-violaceu,
constituit din sporangioforii şi sporangii ciupercii.
În condiţii favorabile (temperaturi ce variază între 10o şi 30o şi o umiditate ridicată) petele se
extind şi confluează, cuprinzând în întregime suprafaţa limbului foliar, care se usucă, iar plantele
sunt defoliate rapid.
Agentul patogen. Pseudoperonospora cubensis (Berk. et. Curt) Rostow, din fam.
Peronosporaceae, ord. Peronosporales, cl. Oomycetes.
Ciuperca prezintă un miceliu mult ramificat, ce se dezvoltă endofit, intercelular şi de pe care
se diferenţiază şi ies prin stomate sporangiofori cu sporangi caracteristici genului
Pseudoperonospora (fig.21b şi c).

Fig.21. Pseudoperonospora cubensis atac pe frunze; b. sporangiofori; c. sporangi

20
 (după E. Ducea şi colab. 1979)
Spre sfârşitul perioadei de vegetaţie în ţesuturile frunzelor bolnave în urma procesului
sexuat se formează oosporii, formă sub care ciuperca iernează şi de la care îşi reia ciclul evolutiv în
primăvara următoare.
Profilaxie şi terapie. Dintre măsurile şi mijloacele de prevenire a bolii o importanţă
deosebită prezintă irigarea pe rigole sau prin picurare (nu prin aspersiune) şi cultivarea de soiuri şi
hibrizi de castraveţi care prezintă rezistenţă sau toleranţă la atacul patogenului Pseudoperonospora
cubensis: Adonis, Lord, Premier, Levina F1, Record şi altele.
În perioada de vegetaţie dau rezultate bune în prevenirea bolii aplicarea fungicidelor de
contact ca: zeamă bordeleză 0,75-0,1%, Funguran OH – 0,3%, Dithane M-45 – 0,2%, Bravo 500 –
0,2%, Mirage F – 0,25% şi altele.
Dintre fungicidele sistemice sau cu bază chimică mixtă eficacitate biologică ridicată prezintă
produsele: Curzate plus T – 0,25%, Curzate Man – 0,25%, Curzate Manox – 0,25%, Ridomil Gold
MZ – 0,25%, Mikal M – 0,35%, Aliette – 0,3%, Melody DUO – 0,3% şi altele.
Stropirea începe de la apariţia primelor frunze şi se repetă în funcţie de presiunea de infecţie,
sensibilitatea la atac a soiului sau hibridului cultivat şi modul de acţiune al fungicidelor folosite
(contact, sistemic sau contact + sistemic).

Făinarea cucurbitaceelor
Sphaerotheca fuliginea (Schlecht.) Salm.

Făinarea este una din cele mai păgubitoare boli ale castraveţilor, atât la culturile din câmp,
cât şi la cele adăpostite. Se întâlneşte în mod frecvent nu numai la castraveţi, ci şi la pepeni galbeni,
pepeni verzi, dovleac şi dovlecei.
Simptome. Sunt atacate toate organele supraterane al plantelor, dar cu preponderenţă
frunzele şi vrejii. Pe ambele feţe ale frunzelor, dar în special pe cea superioară, apar insule mari,
neregulate, pâsloase, albicioase, care pot acoperi în unele cazuri limbul în întregime (fig.22).

Fig.22. Sphaerotheca fuliginea: atac pe frunze.

După o anumită perioadă de timp zonele devin pulverulente, odată cu apariţia organelor de
înmulţire asexuată reprezentate prin conidiofori cu conidii de tip Oidium.
Spre toamnă în miceliu se diferenţiază numeroase puncte brune ce reprezintă cleistoteciile,
organe de înmulţire sexuată.
Frunzele puternic parazitate se usucă şi cad de timpuriu, ceea ce are influenţă defavorabilă
asupra recoltei.
21
 Agentul patogen. Sphaerotheca fuliginea (Schlecht.) Salm, din fam. Erysiphaceae, ord.
Erysiphales.
Miceliul se dezvoltă la suprafaţa organelor atacate, fiind format din filamente septate,
ramificate şi incolore.
Ciuperca prezintă conidiile elipsoidale - trunchiate, unicelulare, hialine, înlănţuite, de 23 -37
x 13 -25 µm (fig. 23, a).
Cleistoteciile sunt globuloase, brune, de 69 - 98 x 85 µm prevăzute cu apendici scurţi,
simpli, uneori ramificaţi, septaţi, incolori sau uşor brunii şi conţin o singură ască globuloasă sau
ovoidă de 50 - 80 x 30 - 60 µm, cu 8 ascospori elipsoidali, hialini, de 17 - 22 x 12 - 20 µm
(fig.23,b).
Mai rar, făinarea cucurbitaceelor este produsă de Erysiphe cichoracearum DC, care nu
formează cleistotecii, iar conidiile sunt cilindrice.

Fig.23 - Sphaerotheca fuliginea: a - conidiofori cu conidii;

b - cleistotecii cu asce şi ascospori.

Profilaxie şi terapie. După recoltare se vor aduna tulpinile şi frunzele ce se vor distruge
prin ardere.
În perioada vegetaţiei, protecţia chimică se asigură prin tratamente repetate cu produse
specifice combaterii făinărilor.

Antracnoza cucurbitaceelor
Colletotrichum lagenarium (Pass.) Ell. et. Hals.

Este o boală ce apare frecvent în culturile de castraveţi, pepeni galbeni, pepeni verzi şi
dovlecei din câmp, manifestându-se cu intensităţi diferite în funcţie de condiţiile climatice.
Simptome. Boala se manifestă în toate fazele de dezvoltare, pe toate organele supraterane
(frunze, tulpini, fructe). Imediat după răsărire, pe cotiledoane şi hipocotil apar pete de culoare
galben – verzuie, apoi brune, la început superficiale, apoi adâncite în ţesuturi care, în condiţii
favorabile atacului, determină moartea plăntuţelor.
Pe frunzele adevărate, apar pete neregulate, galben – verzui la început, apoi de culoare
rozee, datorită formării lagărelor subcuticulare de conidiofori cu conidii.
Într-o fază mai dezvoltată a bolii petele confluează şi cuprind suprafeţe mari din frunze, care
se necrozează, se usucă ducând la defolierea prematură a plantelor. Pete asemănătoare se observă şi
pe tulpini. Atacul specific se manifestă însă pe fructe, pe care apar pete mari, circulare de 1 – 2 cm
în diametru, la început gălbui, apoi brune – cenuşii adâncite în epicarp.
22
 Când umiditatea atmosferică este ridicată, în dreptul petelor apar fructificaţiile ciupercii de
culoare roz, dispuse sub formă concentrică, numite acervuli. Ţesuturile din dreptul petelor se
înmoaie şi putrezesc repede, acest proces fiind favorizat de suprapunerea unor ciuperci saprofite.
Agentul patogen. Ciuperca Colletotrichum lagenarium (Pass.)Ell. et. Hals.,(sin
Colletotrichum oligochaetum Cav.).
Patogenul prezintă aparat vegetativ de tip tal filamentos puternic ramificat şi septat cu
dezvoltare endoparazită intercelulară.
Acervulii sunt subcuticulari, apoi cuticula se rupe. Conidioforii sunt hialini, simpli, scurţi şi
poartă terminal conidii ovoide, cilindrice, unicelulare, hialine. În lagăr printre conidiofori se găsesc
1 – 5 peri lungi, bruni, septaţi.
Ciuperca se răspândeşte în timpul perioadei de vegetaţie prin conidii, care sunt diseminate
prin picături de apă, insecte sau curenţi de aer. De la un an la altul, iernează sub formă de conidii şi
micelii de rezistenţă, în resturile de plante atacate. Seminţele nu sunt infectate nici în cazul fructelor
puternic atacate. Ele se pot însă contamina cu fragmente de micelii sau cu conidii, cu ocazia
alegerii lor din pulpa fructelor.
Profilaxie şi terapie. Ca măsuri preventive se recomandă: strângerea tulpinilor după
recoltare; îngroparea prin arătură adâncă a resturilor vegetale; rotaţia culturilor.
Combaterea chimică a agentului patogen se realizează prin tratamente în timpul perioadei de
vegetaţie cu diferite fungicide sistemice (Benlate, Topsin M, Bavistin, Metoben în concentraţie de
0,05% - 0,1%) sau fungicide de contact (Dithane M – 45, Bravo 500 SC, Vondozeb în concentraţie
de 0,2%).
Tratamentele cu fungicide sistemice se vor aplica la interval de 10 – 14 zile, iar cele cu
fungicide de contact la interval de 6 – 8 zile.

BOLILE LEGUMELOR DIN GRUPA VERZEI

Nervaţiunea neagră a frunzelor de varză

Xanthomonas campestris p. v. campestris (Pamme) Dows.

Boala afectează, în afară de varză, conopida, gulia, ridichea, muştarul şi un număr mare de
brassicacee sălbatice.
Simptome. Sunt atacate frunzele, tulpinile, rădăcinile, pe care apar simptome ce variază cu
specia şi vârsta organului parazitat. Pe răsaduri boala se manifestă prin înnegrirea marginii
cotiledoanelor, care se ofilesc şi cad de timpuriu.
Pe frunze, în special pe cele bazale, boala se manifestă prin brunificarea şi înnegrirea
nervurilor (Fig.24, a). Frunzele bolnave se usucă, devin pieloase, se desprind şi cad de timpuriu.
În secţiune prin tulpina plantelor bolnave se observă o brunificare a vaselor lemnoase şi o
cantitate mare de lichid galben-brun, ce conţine un număr apreciabil de bacterii.
Pe vreme secetoasă, de cele mai multe ori, tulpina este afectată de un putregai uscat, care
duce la transformarea ei într-un mănunchi de fibre de consistenţă lemnoasă.
Pe rădăcini nu apar simptome caracteristice, dar acest tip de atac duce la nedezvoltarea
plantelor şi la neformarea de căpăţâni.

23
 Fig.24 - Xanthomonas campestris p. v. campestris:
a - atac pe frunze; b -secţiune transversală printr-o tulpină atacată;
c - secţiune transversală printr-o rădăcină atacată (după Smith).

În condiţii de umiditate ridicată, boala evoluează rapid, determinând formarea unui putregai
umed al căpăţânii şi al mugurelul floral. Această bacterioză este frecventă în culturile semincere de
varză şi conopidă, care, în urma atacului, nu mai produc seminţe iar, dacă produc, acestea sunt
depreciate din punct de vedere calitativ.
Agentul patogen. Xanthomonas campestris p. v. campestris, (Pammel) Dows. Bacterie are
forma unor bastonaşe care pot fi, izolate sau grupate cîte 2 - 4, de 0,7 - 2 x 0,3 - 0,5 µm, cu flagel
polar. Specia este aerobă, Gram-negativă, asporogenă.
Temperatura minimă de dezvoltare este de 5°C, optima de 26°C, maxima de 37°C, iar
temperatura letală este de 53°C. De obicei, bacteria trăieşte şi circulă prin vasele conducătoare,
obturându-le, şi numai rareori poate trece din vase în ţesuturile parenchimatice.
Diseminarea bacteriei în cursul perioadei de vegetaţie se realizează prin apa de irigaţie,
picături de ploaie, insecte şi melci.
Transmiterea de la un an la altul are loc prin sămânţă, prin sol şi prin căpăţânile bolnave
alese ca seminceri.
Profilaxie şi terapie, Pentru prevenirea bolii se recomandă folosirea de sămânţă sănătoasă
sau tratată chimic, cu hipoclorit de sodiu 1% prin imersie timp de 50 de minute.
Igiena culturală va fi riguros respectată ca şi asolamentul, unde varza sau alte crucifere vor
reveni pe acelaşi teren după 3 - 4 ani.
Rezultate bune se obţin prin aplicarea de tratamente chimice de la apariţia bolii pâna la
formarea căpăţânii, cu produse cuprice, (Champion 50 WP – 0,3%, Zeamă bordeleză 0,75%,
Funguran OH 50 WP – 0,3% etc.) sau organice (Dithane M 45 - 0,2%, Vondozeb – 0,2%, Novozir
MN 80 – 0,2% etc.).

Hernia rădăcinilor
Plasmodiophora brassicae Woronin

Această boală este cunoscută şi răspândită în Europa, Africa de Nord, America de Nord,
Australia. La noi în ţară această boală este răspândită în toate regiunile, fiind semnalate atacuri mai
puternice în zonele cu soluri acide şi umiditate ridicată.
Simptome. Boala se manifestă în toate fazele de dezvoltare a plantelor, începând cu faza de
plantulă şi până la maturitate.

24
 La plăntuţele parazitate apare îngălbenirea şi îngroşarea exagerată a rădăcinilor, ceea ce în
final va duce la uscarea lor. La plantele mature parazitate simptomele caracteristice apar pe rădăcini
şi la baza tulpinilor unde apar tumori (gale, umflături).
Tumorile de pe rădăcini sunt simptomele caracteristice şi apar fie pe toată lungimea
acestora, fie numai în unele porţiuni, având aspect strangulat (fig.25.a). Galele sunt în majoritatea
cazurilor mai mari pe rădăcina principală şi mai mici pe cele secundare.
Rădăcinile hipertrofiate sunt galbene, moi la pipăit şi putrezesc uşor, sau se usucă şi se
întăresc dacă vremea este caldă şi secetoasă.
Plantele bolnave au o nutriţie defectuoasă şi prezintă fenomenul de ofilire în zilele cu soare.

Fig.25. Plasmodiophora brassicae: a – rădăcină de varză atacată;

b – celule cu spori (După E. Docea şi colab, din M. Mititiuc 1993)

Agentul patogen – Plasmodiophora brassicae Woronin., din fam. Plasmodiophoraceae,

ord. Plasmodiophorales, cl. Plasmodiophoromycetes.
Rădăcinile hipertrofiate au celule mari, gigantice, în care se află aparatele vegetative
(plasmodiile) sau numeroşi spori haploizi, unicelulari, imobili, cu membrană dublă (fig.25.b).
Sporii sunt puşi în libertate în sol ca urmare a putreziri rădăcinilor, menţinându-şi viabilitatea mai
mulţi ani. În condiţii favorabile de mediu (umiditate ridicată, temperatură cuprinsă între 16 - 30 °C
şi un pH de 6 - 6,5) sporii germinează şi pun în libertate zoospori biflagelaţi.
Aceşti zoospori vin în contact cu perii absorbanţi de pe rădăcină şi realizează infecţia
primară.
Zoosporul pătruns în părul absorbant se transformă în amoebă, care îşi divide nucleul şi
rezultă un plasmodiu haploid.
Plasmodiul la rândul lui se fragmentează în 30 - 40 porţiuni uninucleate, fiecare
reprezentând un gametangiu. Nucleul din fiecare gametangiu se divide şi formează 6 - 8 zoospori
cu funcţie de gameţi, ce copulează, doi câte doi şi formează câte un zoospor diploid, care infectează
celulele corticale ale rădăcinii.
Nucleul diploid se divide mitotic şi se formează un plasmodiu cu nuclei diploizi. Prezenţa
plasmodiului diploid în celule determină diviziunea exagerată a lor şi formarea de celule gigantice.
După un timp nucleii plasmodiului se divid mai întâi meiotic şi apoi mitotic.

25
Astfel se formează spori haploizi, durabili, mici, incolori, ce rămân în interiorul celulelor gigantice
ale rădăcinilor de brassicaceae (fig.26).

Fig.26. Plasmodiophora brassicae – ciclul biologic

(după Alexopoulus, 1964, din M. Pârvu, 1997)

Profilaxie şi terapie. În vederea prevenirii apariţiei bolii se recomandă următoarele măsuri:

plantarea unor răsaduri sănătoase, smulgerea plantelor bolnave înainte de putrezirea rădăcinilor din
sol, dezinfecţia termică (60-70°C timp de 60 minute) a solului din răsadniţe pentru a se distruge
sporii de rezistenţă.
În cultură se vor utiliza soiuri rezistente la atacul patogenului evitându-se solurile acide cu
exces de umiditate.
De asemenea se recomandă respectarea cu stricteţe a asolamentului în aşa fel, ca
brassicaceele să revină pe acelaşi teren după 3 - 4 ani şi distrugerea buruienilor, în special cele ce
aparţin brassicaceelor, deoarece acestea constituie o sursă de infecţie.

Mana verzei
Peronospora parasitica (Pers.) Fr.

Boala este răspândită în toate ţările cu climat temperat, fiind foarte păgubitoare mai ales în
faza de răsad a plantelor. Agentul patogen atacă atât brassicaceele (cruciferele) cultivate, cât şi cele
spontane.
Simptome. Mana apare în toate fazele de dezvoltare ale plantelor, dar mai ales când acestea
sunt tinere.
Atacul poate fi constatat şi în răsadniţe, când pe cotiledoane sau primele frunze apar pete
mici, neregulate, de culoare verde-gălbuie, apoi cenuşiu - brună (fig.27.a).
Pe faţa inferioară, în dreptul petelor se formează un puf albicios-cenuşiu constituit din
sporangioforii şi sporangii ciupercii.
După plantare, pe epiderma superioară a frunzelor pot apare pete colţuroase, de dimensiuni
variabile, de culoare verde-gălbuie la început ca apoi să capete o culoare brună-cenuşie.
Pe epiderma inferioară a frunzelor, corespunzător petelor, apar fructificaţiile asexuate ale
ciupercii sub forma pufului alb-cenuşiu.
Frunzele puternic atacate se îngălbenesc, se ofilesc şi se usucă, iar uneori putrezesc.

26
 Agentul patogen. Peronospora parasitica (Pers.) Fr. (sin. Peronospora brassicae Gäum),
din fam. Peronosporaceae, ord. Peronosporales, cl. Oomycetes.
Ciuperca prezintă aparat vegetativ de tip sifonoplast cu dezvoltare endofită intercelulară. De
pe miceliu se diferenţiază sporangiofori cu sporangi caracteristici genului Peronospora (fig.27.c şi
d).

Fig.27 Peronospora parasitica atac pe plantă; b. oospor; c. sporangiofor;

d. sporangi (după M. Pârvu 1998)

Toamna, în frunzele cu simptome de boală se formează oosporii (fig.27.b) care reprezintă

organele de rezistenţă ale ciupercii.
Patogenul mai poate supravieţui în timpul iernii şi prin miceliul de rezistenţă din seminţe şi
din resturile de plante atacate.
În timpul perioadei de vegetaţie a plantelor gazdă agentul patogen se răspândeşte prin
intermediul sporangilor.
Profilaxie şi terapie. Ca măsuri preventive se recomandă strângerea şi distrugerea resturilor
vegetale rămase în câmp, dezinfectarea sau schimbarea pământului din răsadniţă, folosirea de
sămânţă sănătoasă sau dezinfectată cu apă caldă.
La apariţia primelor simptome în câmp îndeosebi în loturile semincere se recomandă
tratamente cu diferite fungicide: Ridomil Gold MZ - 0,25%, Planet – 0,25%, Ripost M – 0,25%,
Curzate Manox – 0,25%, Bravo 500 – 0,2%, Dithane M–45 – 0,2% şi altele.

BOLILE CEPEI, USTUROIULUI ŞI PRAZULUI

Mozaicul cepei
Onion yellow dwarf virus

Mozaicul cepei sau dungarea galbenă a cepei, este cea mai importantă viroză a cepei, fiind
proprie zonelor cu climat temperat.
În ţara noastră, boala se întâlneşte aproape în toate regiunile unde se cultivă ceapa, aducând
mari pagube culturilor semincere.
Simptome. Pe frunze şi tijele florifere apar începând de la bază striuri de culoare galbenă şi
din loc în loc adâncituri sub forma unor „urme de degete”.
În cazul unui atac puternic, frunzele îşi pierd rigiditatea şi cad la pământ. Tijele florifere
provenite din bulbi infectaţi sunt mai scurte, sunt puternic deformate, răsucite şi curbate în jos
(fig.28).

27
 Inflorescenţele plantelor parazitate au dimensiuni mai mici, cu un număr redus de flori
fertile şi ca urmare producţia de sămânţă scade, iar facultatea germinativă a acesteia este puternic
afectată.

Fig.28 Onion yellow dwarf virus atac pe frunze

(după M. Mititiuc 1993)

Agentul patogen. Onion yellow dwarf virus (sin. Marmor cepae Holmes, Allium
virus 1 Smith), face parte din grupa Potyvirus. Virusul este filamentos, cu particule flexuoase de
16-772 μm, fiind inactivat la o temperatură cuprinsă între 70-80 °C, iar diluţia limită de infecţie este
de 1: 10.000.
De la un an la altul, virusul rezistă în bulbi şi sămânţa speciilor genului Allium cultivate şi
spontane.
În timpul vegetaţiei este vehiculat prin afide (Aphis numicis, Aphis pomi, Aphis maydis,
Myzus persicae etc.).
Profilaxie şi terapie. Ca măsuri preventive se recomandă: folosirea pentru culturile
semincere de bulbi tari neîncolţiţi; amplasarea culturilor pe terenuri neinfestate şi izolarea parcelelor
pentru sămânţă şi arpagic la distanţă de minimum 500 m, atât între ele, cât şi faţă de loturile
destinate consumului; eradicarea gazdelor spontane; cultivarea de soiuri rezistente.
În culturile semincere se vor face tratamente chimice pentru combaterea afidelor vectoare.

Putregaiul moale
Erwinia carotovora p.v.carotovora (Jones.) Bergey

Bacterioza este răspândită în America de Nord şi Europa, producând pierderi mari în special
în timpul conservării.
Simptome. Boala iese în evidenţă în timpul recoltatului, dar atacul caracteristic se manifestă
în timpul păstrării bulbilor în depozite. Bulbii plantelor bolnave, au., coletul moale, ca şi cum ar fi
plin cu apă. De cele mai multe ori atacul poate fi pus în evidenţă numai secţionând bulbii longi-
tudinal, în care caz se observă că o serie de frunze cărnoase prezintă ţesutul hidrolizat, iar uneori
chiar înmuiat (Fig. 29.

28
 Treptat putregaiul afectează întreg bulbul, care se înmoaie şi emană un miros neplăcut.
Boala este favorizată de o umiditate ridicată şi de rănile superficiale de pe suprafaţa bulbilor.
Pe vreme umedă şi caldă bulbii pot putrezi în decurs de 10 - 12 zile. în depozite bacterioza
evoluează lent, având nevoie de 1 - 3 luni pentru distrugerea completă a bulbilor.
Agentul patogen. Erwinia carotovora p.v. carotovora (Jones) Bergery.
Bacterie are formă de bastonaşe, este pritrichă, Gram-negativă. Bacteria secretă protopectinaza, care
atacă lamela mediană a peretelui celular determinând maceraţia ţesuturilor.

Fig.29 - Erwinia carotovora p. v. carotovora:

bulb atacat (după E. Docea şi colab.)

În timpul perioadei de vegetaţie bacteria se răspândeşte prin insecte şi prin nematozi. De la

un an la altul agentul patogen se transmite prin resturile de plante bolnave rămase în sol.
Profilaxie şi terapie. Se recomandă următoarele măsuri: se va aplica asolamente de 3 - 4
ani; să se evită terenurile grele, argiloase, care favorizează dezvoltarea bolii; bulbii de ceapă
recoltaţi se vor usca în mod natural timp de 7 - 10 zile;
În spaţiile de depozitare ceapa se va păstra în funii sau în straturi de 20 - 30 cm grosime, la
o temperatură de 1 - 4°C şi la o umiditate relativă a aerului de 70 - 80%.

Mana cepei
Peronospora destructor (Berk.) Casp.
Mana este una din bolile păgubitoare ce apare în toate culturile de ceapă când vremea este
ploioasă şi rece.
Atacul prezintă importanţă economică la culturile destinate consumului şi mai ales la cele
semincere, dar produce pagube importante şi la bulbii de ceapă din depozit.
Boala este răspândită în America de Nord, Europa, Asia şi Australia. În ţara noastră a fost
semnalată din anul 1935, fiind astăzi prezentă alături de ceapă (Allium cepa) şi pe praz (Allium
porrum), usturoi (Allium sativum) şi alte specii.
Simptome. Boala se manifestă pe frunze, pe tije florifere, pe pedunculi florali şi pe bulbi în
toate fazele de dezvoltare. Pe frunze apar pete oval-alungite (fig.30.a) de culoare verzuie deschis la
început, apoi gălbuie.
Pe vreme umedă petele se acoperă cu un puf cenuşiu-violaceu, bine dezvoltat, constituit din
sporangioforii şi sporangii ciupercii. Cu timpul ţesuturile din dreptul petelor se necrozează, iar
frunzele putrezesc. În cazul unor atacuri puternice miceliul ciupercii trece din frunze în bulb,

29
localizându-se în partea lui apicală. Bulbii parazitaţi nu se dezvoltă, rămân mici, se înmoaie, şi
putrezesc de timpuriu.
În secţiune prin bulbii afectaţi se observă culoarea cenuşie a tunicilor şi aspectul lor ca de
„ceapă fiartă”. În depozitele cu temperatură şi umiditate ridicată bulbii infectaţi sunt rapid şi
complet distruşi. Pe tijele florifere, boala se manifestă prin simptome asemănătoare cu cele de pe
frunze, cu deosebire că petele sunt mai mari şi mai evidente.
Frecvent tijele florifere se rup în dreptul petelor la cea mai mică adiere de vânt, ca urmare a
faptului că ţesuturile sunt mortificate.

Fig.30. Peronospora destructor

a - atac pe plantă; b - oospor; c.- sporangiofor cu sporangi;
d – sporangi (după M. Pârvu 1998)

Agentul patogen. Peronospora destructor (Berk.) Casp. (sin. Peronospora schleioleni

Ung.), din fam. Peronosporaceae, ord. Peronosporales, cl. Oomycetes,
Ciupercă al cărei aparat vegetativ de tip sifonoplast se dezvoltă în spaţiile intercelulare a
ţesuturilor parazitate, absorbind substanţele hrănitoare din celule cu ajutorul haustorilor.
De pe miceliu se diferenţiază sporangiofori cu sporangi tipici genului Peronospora (fig.30.c,
d). Sporangii răspândesc agentul patogen în cursul perioadei de vegetaţie producând infecţiile
secundare.
Pentru germinarea sporangilor şi producerea infecţiilor, este necesar ca temperatura să
oscileze între 16 - 26oC, iar frunzele de ceapă să fie umede timp de 4 - 6 ore (M. Mititiuc, 1993).
În urma procesului sexuat se formează oosporii, formă sub care ciuperca iernează în resturile
de plante bolnave rămase pe câmp după recoltare (fig.30.b).
De asemenea, ciuperca mai poate ierna şi sub formă de miceliu de rezistenţă în bulbi şi
arpagic.
Profilaxie şi terapie. Pentru a preveni apariţia manei la ceapă se recomandă: respectarea cu
stricteţe a asolamentului, ca ceapa să revină pe acelaşi teren după 3 - 4 ani; plantarea de material
(bulbi, arpagic) şi utilizarea de sămânţă provenite din culturi sănătoase; recoltarea bulbilor pe vreme
uscată şi expunerea lor la soare timp de 8-10 zile înainte de depozitare.
Combaterea bolii în timpul perioadei de vegetaţie se va face prin aplicarea a 3 - 5 tratamente
la interval de 8 - 12 zile, folosindu-se produse cu bază chimică mixtă: Ridomil Gold plus – 0,3%,
Ridomil Gold MZ - 0,25%, Planet – 0,25%, Sandofan C – 0,25%, Ripost M – 0,2%, Acrobat MZ –

30
0,2%, Curzate Manox – 0,25%, Mikal M – 0,35%. Se pot utiliza şi fungicide de contact ca: Dithane
M–45 – 0,2%, Bravo 500 – 0,2%, Mycoguard 500 – 0,2%, Folpan 50 – 0,2%.

BOLILE FASOLEI
Mozaicul comun al fasolei
Bean common mosaic virus

Viroza este răspândită în toate ţările unde se cultivă fasolea, producând pagube ce pot atinge
valori ridicate de 5 -50%.
Simptome. Manifestarea atacului variază în funcţie de specie, soi, de faza de dezvoltare a
plantelor şi de condiţiile pedoclimatice. La plantele tinere parazitate, pe frunze, apar pete de culoare
verde deschis sau gălbuie, care alternează cu porţiuni de culoare normală, dându-le un aspect
mozaicat. Ulterior, petele se extind pe ţesuturile dintre nervuri, ducând la decolorarea lor, cu
excepţia unor benzi situate în lungul nervurilor. Ţesutul verde normal se dezvoltă mai repede decât
cel clorotic, ceea ce are ca rezultat gofrarea, ondularea frunzei, mai ales de-a lungul nervurii
principale. Frunzele plantelor parazitate prezintă limbul deformat, asimetric şi încreţit.
Plantele atacate au o înflorire salbă, iar păstăile sunt mai mici şi deformate. Apariţia şi
evoluţia bolii este favorizată de temperaturi medii cuprinse între 18 - 28°C. Temperaturile sub 18°C
şi peste 30 C maschează simptomele vizibile ale bolii.
Agentul patogen. Bean common mosaic virus (sin. Marmor phaseoli Holmes).
Virusul se prezintă sub formă de bastonaşe flexuoase, de 15 x 750 µm, făcând parte din
grupa Potyvirus.
În cursul perioadei de vegetaţie virusul se propagă prin contact şi în mod nepersistent de
numeroase specii de afide ca: Aphis fabae, Acyrthosiphon gei, Myzuspersicae, ş.a. De la un an la
altul, agentul patogen se transmite prin seminţe, în care virusul rezistă timp îndelungat.
Profilaxie şi terapie. Pentru prevenirea bolii, se recomandă: sămânţă sănătoasă, liberă de
virus, iar loturile semincere să fie amplasate la o distanţă de cel puţin 500 m de celelalte culturi de
fasole; cultivarea de soiuri rezistente şi tolerante; tratamente contra insectelor vectoare;

Arsura comună a fasolei

Xanthomonas campestris pv. phaseoli (Smith) Dye

Boală răspândită în toate continentele. În condiţii favorabile poate duce la compromiterea

culturii, fiind considerată cea mai importantă boală a fasolei.
Simptome. Boala se manifestă în toate fazele de dezvoltare, fiind atacate toate organele
supraterane.
Pe cotiledoanele plantelor atacate apar pete circulare sau neregulate, uşor adâncite, de
culoare brună-gălbuie, în dreptul cărora apare un exudat apos. Pe frunze se formează pete mici,
translucide, verzui în dreptul cărora apare exudatul bacterian. Într-o fază mai avansată a bolii petele
se extind, confluează, ţesuturile se usucă, se brunifică, fiind mărginite de un halou de culoare
galbenă de 3-5 mm lăţime (fig.31 a).
Pe tulpini, boala se manifestă sub forma unor dungi brun-roşcate, adesea cu exudat pe
suprafaţă. Pe păstăi apar pete mici care se extind, capătă forme neregulate, au culoare verde închis,
sunt hidrozate şi prezintă un exudat vâscos (fig.31 b), care uscându-se au aspect de solzişori
pergamentoşi, ulterior ţesuturile din dreptul petelor se usucă, iar marginea acestora este roşie difuză.

31
De cele mai multe ori, atacul trece pe boabe, care rămân mici, şiştave, de culoare galbenă sau
brună.
Agentul patogen. Xanthomonas campestris pv. phaseoli (Smith) Dye (sin. Xanthomonas
phaseoli (Smith) Dowson). Bacteriile au formă de bastonaşe fiind de regulă monotriche (fig. 31c).

Fig.31 Xanthomonas campestris pv. phaseoli –

atacul pe frunze şi păstăi
De la un an la altul bacteria se transmite prin seminţe infectate sau prin resturi vegetale
provenite de la o plantă bolnavă. Răspândirea agentului patogen în timpul vegetaţiei se realizează
prin curenţii de aer, apă de ploaie sau din irigaţii, insecte, unelte.
Profilaxie şi terapie. Ca măsuri profilactice se recomandă: folosirea de sămânţă sănătoasă,
din soiurile rezistente, sau dezinfectarea seminţei cu Mancoben 60 PTS – 4 kg/t; rotaţia de 3-4 ani;
adunarea şi distrugerea resturilor vegetale după recoltare.
Pentru protecţia culturilor, în timpul vegetaţiei se vor aplica tratamente cu fungicide cuprice,
simple sau amestecuri cu fungicide organice (Funguran OH 50 WP- 0,25%; Super Champ FL-
0,3%, Champion 50 WP- 0,25%; Mancozeb 800 – 0,2%; Bouillle Bordelaise WDG – 0,75%).

Antracnoza fasolei
Colletotrichum lindemuthianum (Sacc. et. Magn) Br. et. Cav

Boala este prezentă în toate ţările cu climat temperat, fiind mai frecventă în culturile de
fasole din câmp.
Simptome. Boala se manifestă în toate fazele de dezvoltare, fiind afectate toate organele
supraterane (frunze, tulpini, fructe şi seminţe). Plăntuţele provenite din seminţe infectate prezintă,
pe cotiledoane leziuni circulare sau alungite, de culoare brun – negricioasă, adâncite în ţesuturi, care
în general, determină moartea plantelor. Pe partea inferioară a frunzelor apar pete circulare sau
neregulate, brune – gălbui, cu o margine brună, roşiatică, care sunt dispuse în lungul nervurilor
(fig.32). Ţesuturile afectate se necrozează şi se rup, iar frunzele apar zdrenţuite.
Pe tulpini apar leziuni alungite care se adâncesc în substrat. Atacul pe păstăi este cel mai
caracteristic, cel mai frecvent şi păgubitor (fig.32).
Pe păstăi apar pete mici, de culoare ruginie, care se măresc, devin circulare, adâncite şi sunt
delimitate de o margine roşiatică. Aceste pete sunt la început izolate, apoi confluează şi prezintă în
partea centrală punctişoare de culoare roşietică, dispuse sub formă de cercuri concentrice, care
reprezintă acervulii ciupercii. De pe păstăi, atacul penetrează pe seminţe care prezintă pe suprafaţa
lor pete gălbui – brune, adâncite.
32
 Fig. 32 Colletotrichum lindemuthianum a - atac pe frunză;
b - atac pe păstăi; c - acervuli; d - conidii (după M. Pârvu 1998)

Agentul patogen. Colletotrichum lindemuthianum (Sacc. et. Magn) Br. et. Cav. Ciuperca
prezintă aparat vegetativ de tip tal filamentos cu dezvoltare endoparazită intercelulară în ţesuturile
atacate. Miceliul formează strome mici pe care se diferenţiază subcuticular lagăre de conidiofori cu
conidii (acervuli).
Conidioforii din lagăr sunt cilindrici, unicelulari, scurţi dispuşi în palisadă şi poartă la capete
conidii unicelulare, hialine, ovale sau cilindrice, drepte sau uşor curbate (fig.32). Printre conidiofori
se găsesc câţiva peri lungi, bruni şi septaţi.
Ciuperca se răspândeşte în timpul perioadei de vegetaţie prin conidii, care sunt diseminate
prin picăturile de apă sau curenţi de aer. De la o perioadă de vegetaţie la alta ciuperca se transmite
prin miceliul de rezistenţă localizat în seminţe sau în resturile de plante bolnave.
Prin germinarea seminţelor infectate, miceliul devine activ şi infectează plantele tinere. Pe
suprafaţa miceliului se formează sporulaţia ciupercii care asigură infecţiile secundare.
Profilaxie şi terapie. Ca măsuri preventive se recomandă: adunarea şi distrugerea resturilor
vegetale; cultivarea de soiuri de fasole rezistente; folosirea de sămânţă sănătoasă; rotaţia culturii, în
care fasolea să nu revină pe aceeaşi suprafaţă de teren mai devreme de 3 -4 ani.
Pentru combaterea chimică a agentului patogen se recomandă 4 – 5 tratamente chimice în
timpul perioadei de vegetaţie.
Cele mai bune rezultate în combaterea patogenului se obţin prin utilizarea unui amestec de
fungicide: Benlate (Fundazol, Topsin M, Metoben, Bavistin, Derosal) 0,1%+ Dithane M 45
(Sancozeb, Vondozeb) 0,2% (după M. Costache, 1998).

Rugina fasolei
Uromyces appendiculatus (Pers.) Unger

Este o boală des întâlnită în culturile de fasole (Phaseolus vulgaris) şi fasoliţă (Vigna
sinensis).
Simptome. Boala se manifestă în special pe frunze şi mai rar pe tulpini şi păstăi (fig 33.a).

33
 Fig.33. Uromyces appendiculatus
a- atac pe frunză şi păstaie;
b- ecidiospori; c- uredospori; d - teleutospori.

Primăvara, pe frunze se observă pete la început albicioase, apoi gălbui – brune, în dreptul
cărora pe partea superioară se observă punctişoare mici care reprezintă picnidiile ciupercii, iar pe
partea inferioară se formează ecidiile, gălbui, dispuse deseori în formă de cercuri. Acest stadiu
apare mai rar în natură sau poate trece neobservat. În general, plantele atacate prezintă uredosori şi
teleutosori.
În luna iunie, pe organele supraterane ale plantelor apar pustule mici, pulverulente brune –
roşietice, ce reprezintă uredosorii ciupercii, iar în luna august pustule pulverulente negricioase
formate din teleutosporii ciupercii.
Frunzele atacate puternic şi mai de timpuriu se răsucesc, se usucă şi cad prematur cu
implicaţii asupra cantităţii recoltei.
Agentul patogen. Uromyces appendiculatus (Pers.) Unger (sin. Uromyces phaseoli (Pers.)
Wint). Este o specie monociclică autoică, la care picnidiile şi ecidiile joacă un rol secundar (fig
33.b).
Uredosporii sunt unicelulari, binucleaţi, globuloşi sau ovoidali, de culoare brun – deschis,
având episporul prevăzut cu echinulaţii (33.c). Ei servesc ca organe de propagare în cursul verii dar
pot servi şi ca organe de rezistenţă deoarece îşi păstrează viabilitatea 6-7 luni.
Teleutosporii sunt unicelulari, sferici sau elipsoidali, cu membrană brună, netedă fiind
prevăzuţi la partea apicală cu o papilă incoloră, proeminentă, iar la partea bazală cu un pedicel
scurt, hialin şi fragil (fig.33.d).
Ciuperca iernează în sol sau pe sol sub formă de teleutospori sau chiar uredospori liberi sau
pe resturile plantelor atacate. Ciuperca are o specializare pronunţată prezentând peste 30 rase
fiziologice.
Profilaxie şi terapie. Se recomandă strângerea şi distrugerea tufelor de fasole rămase după
recoltare; cultivarea de soiuri rezistente; aplicarea unui asolament în care fasolea să revină pe
aceeaşi suprafaţă de teren după 3 – 4 ani.
În timpul vegetaţiei să se aplice tratamente chimice cu diferite fungicide (Ziradin – 0,3%,
sulf muiabil – 0,4%) pentru a evita extinderea bolii şi intensificarea atacului.

34
 Capitolul 1I

BOLILE PRINCIPALELOR SPECII POMICOLE

BOLILE MĂRULUI, PĂRULUI ŞI GUTUIULUI

Mozaicul mărului
Apple mosaic virus

Virusul a fost depistat la numeroase soiuri de măr, cât şi la portaltoii vegetativi.

În afară de măr (Malus domestica) sunt parazitate şi alte specii: piersic (Persica vulgaris), prun
(Prunus domestica) şi altele.
Simptome. Boala se manifestă în special pe frunze, simptomele şi efectele atacului variind
considerabil în funcţie de: soiul cultivat, tulpina virusului şi condiţii de mediu.
Pe frunzele infectate apar pete neregulate ca formă, de mărimi diferite, răspândite neuniform
pe suprafaţa limbului (fig.34). Petele pot avea culori diferite (verde deschis, galben, crem sau
aproape alb). Simptomele sunt grave la temperaturi de 18 - 22°C şi sunt mascate la peste 26°C.
Frunzele atacate cad prematur, ducând la slăbirea pomilor atacaţi, în special a celor tineri.
Agentul patogen. Apple mosaic virus (sin. Marmor mali Holmes) face parte din grupa
Ilarvirus şi are particule izodiametrice (I. Pop, 1988).

Fig.34 Apple mosaic virus atac pe frunze

Transmiterea şi răspândirea virusului se realizează prin altoire, prin sămânţă şi prin

înmulţirea şi comercializarea materialului vegetal infectat.
Profilaxie. Ca metode de prevenire se recomandă: folosirea de altoi şi portaltoi sănătoşi,
control fitosanitar în pepiniere – câmpul II, când simptomele sunt foarte vizibile, şi eliminarea
pomilor virozaţi.

35
 Focul (arsura) bacterian al rozaceelor
Erwinia amylovora (Burill) Winslow

Este o boală de carantină fitosanitară, deosebit de periculoasă, în diferite zone de cultură a

mărului, părului şi gutuiului.
Simptome. Boala se manifestă pe toate organele supraterane ale pomului (frunze, flori,
fructe, muguri, lăstari, ramuri, trunchi).
Primele simptome apar în timpul şi imediat după înfloritul pomilor, când sunt atacate o
singură sau toate florile din inflorescenţă. Florile atacate au petalele, sepalele şi toate celelalte
organe ofilite, în scurt timp se brunifică, se înnegresc, rămânând ataşate în pom.
Pe frunze, atacul constă în apariţia unor pete brune, care se extind şi ocupă întregul limb
foliar, care se răsuceşte şi se usucă. Cel mai frecvent, boala se manifestă pe lăstarii tineri, pe care
formează ulceraţii, cu scurgeri de exudat.
Lăstarii se ofilesc, îndoindu-se de vârf în formă de cârjă, apoi se brunifică şi se usucă
(fig.35).
Fructele bolnave se înnegresc la păr şi gutui şi se brunifică la măr şi rămân ataşate pe lăstari
ca şi frunzele şi florile.
Pe ramuri şi trunchi, boala se manifestă prin apariţia unor pete mari, adâncite, în dreptul
cărora scoarţa se necrozează şi este lipită pe lemn.
Agentul patogen. Erwinia amylovora (Burill) Winslow, din fam. Enterobacteriaceae, ord.
Eubacteriales, cl. Schizomycetes.
Bacteria se prezintă sub formă de bastonaşe peritriche, este Gram-negativă.
Pătrunderea în planta gazdă se face prin deschideri naturale (stomate, lenticele, hidatode),
dar cel mai frecvent prin răni. Bacteria rezistă de la un an la altul în leziunile ulceroase de pe ramuri
şi trunchiul pomilor infectaţi, în muguri, lăstari atacaţi şi fructe bolnave.
Răspândirea în timpul vegetaţiei se realizează prin intermediul insectelor, păsărilor, vântului
şi apei.

Fig.35 Erwinia amylovora

(https://www.google.ro/search?q=Erwinia+amylovora&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2ahUKEwjDwP_W2JTpAhXGlIsKHaG3C4MQ_AUo
AXoECBEQAw&biw=1252&bih=574#imgrc=KKQS7MTh4h4dtM)

Profilaxie şi terapie. Ca măsuri preventive se recomandă: respectarea cu stricteţe a

măsurilor de carantină fitosanitară internă şi externă; controlul riguros al materialului săditor;

36
tăierea şi arderea lăstarilor atacaţi, iar dacă pomul are mai mult de 50% ramuri afectate şi are peste
5 ani se va scoate şi arde.
În plantaţiile unde s-a diagnosticat prezenţa agentului patogen este obligatoriu să se execute
tratamente chimice.
Tratamentele se încep înainte de înflorit, folosind produse cuprice (Champion 50 WP,
Funguran OH 50 WP, Kocide 101, etc.).
În fenofazele: început de înflorit şi începutul căderii petalelor, se completează tratamentele
cuprice cu produsele Kasumin 2 L – 0,15% sau Aliette 80 WG – 0,3%.
Ultimul tratament se recomandă toamna, înainte de căderea frunzelor, de asemenea se va face cu
produse cuprice.

Făinarea mărului
Podosphaera leucotricha (Ell. et. Ev.) Salmon.

Această boală este prezentă pe toate continentele, în ţările unde se cultivă mărul (Malus
domestica).
În ţara noastră, ca urmare a plantării unor soiuri sensibile (în special Jonathan şi Idared), a
aplicării în exces sau unilaterale a îngrăşămintelor cu azot, s-a constata în ultimele decenii o creştere
alarmantă a frecvenţei şi intensităţii făinării la măr.
Simptome. Boala se manifestă în tot cursul perioadei de vegetaţie, fiind atacate frunzele,
florile, lăstarii tineri fig.(36, 37, 38) şi uneori şi fructele.
Organele atacate sunt acoperite de miceliul albicios care devine treptat gălbui, pulverulent,
ca urmare a formării conidioforilor cu conidii.

Fig.36. Podosphaera leucotricha atac pe frunze, lăstari şi flori

Atacul pe frunzele tinere duce în scurt timp la deformarea şi încovoierea uşoară a acestora
spre partea superioară, luând aspect de lingură. De asemenea frunzele atacate sunt mai puţin
elastice, devin casante şi se usucă de timpuriu .
Lăstarii puternic atacaţi se îndoaie în formă de cârlig şi se usucă.
Florile atacate prezintă petale deformate în sensul că limbul se atrofiază, uneori se despică în
două, pierd culoarea alb-roz şi devin albe în timp ce sepalele se hipertrofiază . Ele se usucă fără a
forma fructe.
Atacul pe fructele tinere produce o stagnare în creştere şi uneori chiar căderea acestora.

37
 Fig. 37 Pom atacat de Podosphaera leucotricha (Orig.)

Agentul patogen. Podosphaera leucotricha (Ell. et. Ev.) Salmon.din fam. Erysiphaceae.
Ciuperca prezintă un miceliu ectoparazit (fig.38 b). Conidiile unicelulare, elipsoidale, hialine
asigură răspândirea agentului patogen în timpul perioadei de vegetaţie realizând infecţiile secundare
(fig.38 c)..
Pe miceliu se formează şi cleistoteciile agentului patogen. Ele sunt brune, globuloase,
prevăzute cu 3-5 apendici simpli dicotomic ramificaţi la vârf (fig.38d).

Fig.65 Podosphaera leucotricha

atac pe frunze; b. miceliu; c. conidiofori şi conidii;
d. cleistoteciu (după M. Pârvu 1998)

Cleistoteciul închide o singură ască cu 8 ascospori unicelulari, elipsoidali şi hialini.

Agentul patogen iernează între solzii mugurilor sub formă de miceliu de rezistenţă.
Primăvara mugurii contaminaţi formează lăstari, frunze, flori infectate, aceste organe
constituind primele focare de infecţie.
Conidiile ce se formează pe miceliul de pe aceste organe asigură infecţiile primare. Până la
ora actuală nu s-a putut dovedi rolul cleistoteciilor în transmiterea patogenului de la un an la altul.
Profilaxie şi terapie. Pentru prevenirea bolii se recomandă ca în permanenţă lăstarii
puternic atacaţi să fie tăiaţi şi distruşi prin ardere şi de asemenea, cultivarea de soiuri de măr
rezistente.
Pentru prevenirea răspândirii agentului patogen se vor aplica tratamente în perioada de
repaus vegetativ cu zeamă sulfocalcică – 20% sau sulf muiabil – 0,8%.

38
În timpul perioadei de vegetaţie se vor aplica tratamente curative ori de câte ori este nevoie (la
avertizare) cu diferite fungicide: Afugan EC – 0,1%, Anvil 5 SC – 0,04%, Clarinet – 0,1%,
Kasumin – 0,15%, Kumulus – 0,3%, Shavit – 0,2%, Vectra 10 SC – 0,03% şi altele.

Monilioza sau putregaiul brun, putregaiul negrul

şi mumifierea fructelor de seminţoase
Monilinia fructigena (Aderh. et. Ruhl.) Honey

Boala se manifestă la peste 40 de specii de plante, din familii diferite, însă este mai
periculoasă pentru măr şi păr.
Monilioza produce pagube mari aproape de maturitatea fructelor, iar infecţiile târzii care au
loc în timpul recoltării se manifestă în depozite.

Simptome. Atacul se manifestă pe ramuri, frunze, flori, fructe, formele de atac îmbrăcând
aspecte diferite în funcţie de faza de vegetaţie şi evoluţia condiţiilor climatice.
Primăvara, în timpul înfloritului, unele ramuri tinere încep să se veştejească, frunzele şi
florile se brunifică şi se usucă.
Atât pe scoarţa ramurilor atacate, cât şi pe flori, apar mici perniţe de culoare cenuşie-gălbuie
ce reprezintă sporodochiile ciupercii. Mai târziu, când fructele au ajuns la dimensiunea unei alune,
în special la păr, acestea se înnegresc şi cad în masă.
Atacul pe fructele mature este cel mai frecvent şi cel mai păgubitor. În această fază se poate
întâlni sub 3 forme de manifestare: putregai brun, putregai negru şi mumifiere (fig.39).

Fig.39. Monilinia fructigena atac pe fructe

a- fruct cu putregai brun; b -fruct cu putregai negru;
c-fruct mumifiat; d-sporodochie; e-lanţ de conidii

Putregaiul brun apare pe vreme caldă şi ploioasă. Pe fructele atacate apar pete brune care
se întind în suprafaţă şi cuprind pulpa în întregime. Pe suprafaţa fructelor cu putregai brun apar
sporodochii (micelii cu conidiofori şi conidii) dispuse sub formă de cercuri concentrice. Fructele
atacate de putregaiul brun cad în cursul verii.

39
 Putregaiul negru apare pe vreme răcoroasă şi ploioasă. În această situaţie fructele se
înnegresc şi putrezesc. Ele au epicarpul strălucitor, dar nu prezintă sporodochii. Această formă de
atac apare deseori în depozite.
Mumifierea fructelor apare pe vreme caldă şi secetoasă. În această situaţie fructele atacate
se deshidratează, se întăresc, devin pietroase şi rămân atârnate de pomi şi în timpul iernii. În aceste
fructe se formează scleroţii ciupercii, care sunt organe de rezistenţă ale aparatului vegetativ.
Agentul patogen. Monilinia fructigena (sin. Sclerotinia fructigena), f.c. Monilia fructigena.
Aparatul vegetativ al ciupercii este de tip tal filamentos alcătuit din hife ramificate şi septate.
Din punctul de infecţie, miceliul se extinde şi cuprinde treptat tot mezocarpul fructului.
În ciclul biologic al ciupercii se întâlnesc două stadii: asexuat şi sexuat (fig.40).
În funcţie de condiţiile climatice, miceliul ciupercii formează strome sau scleroţi.
Stromele sunt localizate în mezocarpul fructului şi sunt formate din hifele ciupercii. Aceste
strome exercită o presiune asupra epicarpului, îl rup şi formează la suprafaţa fructului numeroase
sporodochii.

Fig. 40 Monilinia fructigena: ciclul biologic

Sporodochiile rezultă în urma împletirii filamentelor miceliene pe suprafaţa lor

diferenţiindu-se conidiofori şi conidii.
Conidioforii sunt scurţi, puţin diferenţiaţi de miceliu şi poartă lanţuri de conidii simple sau
ramificate. Conidiile din lanţ sunt elipsoidale, hialine cu câte un mucron la fiecare din poli, având
aspect de lămâi. Scleroţii se formează în fructele mumifiate, sunt negri, tari şi au formă neregulată.
Pe fructele mumifiate după doi ani de la infecţie prin germinarea scleroţilor, apar apotecii
mici, în formă de pâlnie, lung-pedunculate, de culoare galbenă-brunie, căptuşite cu stratul himenial
constituit din asce alungite, cu câte 8 ascospori unicelulari, hialini, ovoizi.
Ascosporii produc, de obicei, infecţii pe fructele tinere.
Ciuperca supravieţuieşte în timpul iernii, cel mai frecvent sub formă de strome miceliene în
fructele şi scoarţa ramurilor atacate.
Primăvara, în condiţii favorabile de mediu, miceliul creşte şi formează sporodochii pe care
se formează conidiofori cu conidii ce produc infecţii primare. S-a constatat, de asemenea, că şi

40
conidiile pot rezista peste iarnă în proporţie de 43-53%, producând primăvara primele infecţii. În
cazul când se formează apotecii, infecţiile primare sunt produse de ascospori.
De-a lungul perioadei de vegetaţie, precum şi în depozite, ciuperca se propagă prin conidii,
care produc numeroase infecţii secundare.
Conidiile sunt diseminate de vânt, de apa de ploaie, insecte; ajunse pe fructele tinere
germinează şi produc un filament de infecţie care de cele mai multe ori pătrunde prin răni produse
de diferiţi factori abiotici (grindină, vânt) şi biotici (înţepături de insecte, ciuperci fitopatogene ca
Venturia inaequalis).
Profilaxie şi terapie se recomandă: distrugerea prin ardere a lăstarilor şi fructelor atacate;
evitarea producerii de răni pe fructe şi ramuri.
Ca măsuri chimice se recomandă tratamente de iarnă cu zeamă sulfocalcică de 28° Be în
concentraţie de 20% sau cu sulfat de cupru sau zeamă albastră 2-3%; tratamente în cursul perioadei
de vegetaţie cu diferite produse (Benlate 50WP – 0,07%; Topsin M70 – 0,07%; Metoben 70PV –
0,07%; etc.).
În depozite să se introducă numai fructe sănătoase. Depozitele trebuie să fie perfect curate,
bine aerisite, uscate cu o temperatură constantă (1 - 3°C). Se vor face controale periodice,
înlăturându-se fructele ce prezintă semne de boală.

Monilioza fructelor tinere de gutui

Monilinia linhartiana (Prill. Et. Delacr.) Buchw.

Boala provoacă pierderi însemnate de recoltă în anii cu primăveri ploioase şi reci, când sunt
distruse, în masă, florile, fructele şi lăstarii tineri.
Simptome. Pe frunzele tinere se produce brunificarea, începând de la baza nervurii mediane
şi continuând, sub formă de triunghi, spre vârful limbului.
La suprafaţa petelor se formează o pulbere de culoare galbenă, alcătuită din conidii, care
infectează florile şi fructele tinere.
Fructele infectate se opresc din creştere, se brunifică, se zbârcesc şi cad.
Agentul patogen. Monilinia linhartiana (Prill. Et. Delacr.) Buchw., f.c. Monilia linhartiana
Prill. Et. Delacr.
Conidiile patogenului au formă de lămâie, fiind prinse între ele prin discuri de gelatină
denumite disjunctori, formând lanţuri asemănătoare unor şiraguri de mărgele.
Transmiterea de la o perioadă de vegetaţie la alta se face prin miceliul de rezistenţă din
lăstarii atacaţi şi prin stromele scleroţiale din fructele căzute.
Profilaxie şi terapie. Reducerea sursei de inocul pentru primăvara următoare prin tăierea şi
arderea lăstarilor atacaţi şi îngroparea prin arătură a frunzelor şi fructelor căzute.
În faza de creştere a lăstarilor şi în faza de buton roz pentru prevenirea atacului se fac
tratamente cu fungicide pe bază de cupru.
Următoarele tratamente se fac cu produse carbendazimice, produse pe bază de captan sau cu
Sumilex 50 WP- 0,1%, produs omologat special pentru combaterea patogenului.

Pătarea cafenie a frunzelor şi fructelor şi rapănul ramurilor de măr

Venturia inaequalis (Cooke.) Wint.

Este boala cea mai răspândită în toate ţările unde se cultivă mărul.

41
 În ţara noastră se întâlneşte în toate regiunile pomicole, fiind considerată ca una din cele mai
păgubitoare boli ale mărului, datorită pierderilor mari de recoltă, atât cantitative cât şi calitative.
Simptome. Sunt atacate toate organele tinere ale mărului (frunze, sepalele florilor, fructele
şi ramurile tinere).
Pe frunze se observă la începutul atacului, pete mai mult sau mai puţin circulare, cu contur
neprecis delimitat, de culoare cenuşie.
Culoarea petelor este dată de miceliul ciupercii, care se dezvoltă sub cuticulă radiar, în jurul
punctului de infecţie.
Mai târziu, odată cu formarea părţii asexuate (conidiofori cu conidii) petele capătă o culoare
brună – măslinie şi aspect catifelat (fig.41).
Atacul pe flori, în special pe sepale, este asemănător cu cel descris pe frunze.

Fig.41. Venturia inaequalis atac pe frunzele de măr

Fructele sunt atacate de când sunt tinere şi până la maturitate. Pe acestea apar pete cenuşii –
măslinii, în dreptul cărora ţesuturile se suberifică şi crapă (fig.42).
Fructele tinere se deformează puternic, iar mezocarpul lor are gust fad. Deseori, crăpăturile
de pe fructe reprezintă porţi de intrare pentru sporii de Monilinia fructigena, cât şi pentru alte
ciuperci ce distrug pulpa în totalitate.
Pe ramurile tinere apar pete asemănătoare celor de pe frunze. Ciuperca determină pe
suprafaţa ramurilor o uşoară exfoliere a scoarţei, iar sub ţesutul atacat se formează un strat de suber
care separă partea sănătoasă de cea bolnavă.

Fig.42. Venturia inaequlis:

a - atac pe frunză; b - atac pe fruct; c, d - conidiofirii şi conidii; e - conidie;
f - periteciu cu asce; g - ască cu ascospori; h - ascospori (după M.Pîrvu).
42
 Agentul patogen. Boala este produsă de Venturia inaequalis (Cooke.) Wint. (sin.
Endostigme inaequalis (Cooke.) Syol.), f.c. Fusicladium dendriticum.
Miceliul ciupercii se dezvoltă subcuticular, este de culoare brună-măslinie, este septat,
ramificat şi formează în momentul sporulării strome brune pe care apar conidiofori şi conidii.
Conidioforii sunt scurţi, cilindrici, bruni, unicelulari, mai dilataţi la bază şi uşor cutaţi la
partea apicală.
Pe conidiofor se formează terminal câte o conidie brună, piriformă, la început unicelulară şi
apoi bicelulară (fig.42 c şi d).
În toamnă, pe frunzele căzute, în urma procesului sexual, se formează periteciile care ajung
la maturitate în primăvara următoare.
Periteciile sunt globuloase, cufundate în substrat, cu peretele brun, de origine stromatică,
prevăzute la partea superioară cu un por de deschidere, înconjurat de peri bruni, rigizi.
În peritecii se formează asce alungite, pedunculate, cu câte 8 ascospori bicelulari, care au
celulele inegale (fig.42 f,g,h).
În dezvoltarea acestei ciuperci se disting 2 faze: una parazitară-asexuată şi cealaltă saprofită-
sexuată.
Faza parazitară. Ciuperca infectează frunzele de măr, miceliul creşte şi apoi sporulează
asexuat, formându-se un număr mare de conidii.
Conidiile purtate de curenţii de aer sau de apa de ploaie produc infecţii secundare de-a
lungul întregii perioade de vegetaţie. În anii bogaţi în precipitaţii, cu amplitudini mari de
temperatură numărul infecţiilor secundare poate ajunge la 20 - 30.
Faza saprofită. Toamna în frunzele căzute se diferenţiază anteridii şi ascogoane, iar în urma
procesului sexual rezultă asce cu ascospori, închise în peritecii.
Periteciile ajung la maturitate în primăvara anului următor, când ascosporii eliberaţi din
asce, germinează şi produc infecţiile primare, în momentul deschiderii mugurilor florali şi pe
primele frunze tinere.
Filamentele de infecţie provenite din germinarea ascosporilor, cât şi cele ale conidiilor,
pătrund în interiorul plantei gazdă, prin străpungerea directă a cuticulei.
Iernarea ciupercii are loc în frunzele căzute sub formă de peritecii, precum şi sub formă de
miceliu stromatic în scoarţă sau miceliu de rezistenţă în solzii mugurilor.
Ciuperca prezintă rase fiziologice cu virulenţă diferită, ceea ce explică comportarea diferită
a unui soi de măr în diferite zone de cultură.
Boala este favorizată de umiditate mare sub formă de ploi abundente sau atmosferă saturată cu
vapori de apă.
Profilaxie şi terapie. Ca măsuri preventive se recomandă: strângerea, arderea sau arătura
adâncă de toamnă pentru micşorarea sursei de infecţie, prin ascospori din periteciile din frunzele
căzute; tăierea şi arderea ramurilor cu rapăn; cultivarea de soiuri de măr rezistente. Aceste măsuri
preventive trebuie îmbinate cu tratamente chimice adecvate executate în timpul repausului vegetativ
şi în timpul vegetaţiei.
În timpul iernii se recomandă tratamente cu zeamă sulfocalcică 20%. În timpul primăverii,
înainte de înflorire se recomandă tratament cu diferite fungicide (Captadin – 0,25%, Curzate –
0,3%, Mancozeb – 0,2%, etc.).
În timpul verii se vor efectua tratamente chimice cu diferite produse (Benlate - 0,07%,
Bavistin – 0,07%, Rubigan – 0,04%, Score – 0,015%, Topsin – 0,1%, Systhane forte – 0,02% şi
altele).

43
 BOLILE PRUNULUI
Vărsatul prunelor
Plum pox virus

Este considerată ca una din cele mai periculoase maladii ale prunului atât prin pagubele
produse, cât mai ales prin extinderea mare pe care o are în ţările europene. La noi în ţară, boala a
fost identificată în toate zonele unde se cultivă prunul (I. Pop, 1988).
Simptome. Atacul se manifestă pe frunzele şi pe fructele de prun provenite de la soiurile
sensibile (fig. 43).
Pe frunzele complet dezvoltate apar pete de culoare verde-deschis sau gălbuie, de formă
circulară sau semicirculară, răspândite pe întreaga suprafaţă a limbului. Simptomele pot fi vizibile
în lunile mai-iunie şi septembrie-octombrie, în timp ce în lunile călduroase de vară ele devin
mascate, observându-se uneori numai pe frunzele umbrite ale pomului. Cu 3-4 săptămâni înainte de
maturare, pe suprafaţa fructelor sensibile apar pete circulare sau alungite, de culoare gălbuie-
verzuie, cu aspect apos (fig.43). În dreptul acestor pete, mezocarpul fructelor se colorează în roşu
sau violaceu şi are o consistenţă gomoasă.

Fig.43. Plum pox virus frunze şi fructe atacate

(După M. Tomşa 2003)

Agentul patogen. Plum pox virus (sin. Annulus pruni Cristoff), care aparţine grupei
Potyvirus. Particulele virale se prezintă sub formă de bastonaşe flexuoase şi conţin ARN mc. În
afară de prun, virusul mai atacă şi alţi pomi fructiferi printre care piersicul, caisul, zarzărul şi
corcoduşul.
Transmiterea virusului se face prin folosirea unui material săditor infectat, iar răspândirea
este realizată de afide şi cicade.
Profilaxie şi terapie. Ca măsuri preventive se recomandă: folosirea la altoire de portaltoi şi
altoi sănătoşi; plantarea de puieţi sănătoşi; cultivarea de soiuri rezistente; combaterea chimică a
insectelor vectoare.
Ca măsură de combatere se recomandă termoterapia – menţinerea puieţilor tineri timp de 2-3
săptămâni la 37°C, urmată de altoirea vârfurilor pe portaltoi sănătoşi.

44
 Ciuruirea bacteriană a frunzelor şi ulceraţia
ramurilor de sâmburoase
Xanthomonas campestris pv. pruni (Smith) Dye
Este o boală frecventă, producând reducerea valorii comerciale şi a calităţii fructelor,
precum şi defolierea pomilor infectaţi: prun (Prunus domestica), cireş (Cerasus avium), cais
(Armeniaca vulgaris), vişin (Cerasus vulgaris), migdal (Amygdalus communis) etc.
Simptome. Boala se manifestă pe frunze, fructe şi lăstarii tineri. Pe frunze apar pete
circulare, de 0,5- 5 mm în diametru, apoase, de culoare verde – gălbuie sau verde mai închis, care
devin treptat brune roşietice, fiind înconjurate de un halou de culoare gălbuie. Ţesutul din dreptul
petelor se necrozează, se desprinde şi cade, frunzele rămân astfel ciuruite, perforate.
Atacurile pe peţiolurile frunzelor, în special pe teci, duce la desfrunzirea rapidă a pomilor.
Pe fructe apar pete mici, circulare, confluente, brune – negricioase, adâncite în mezocarp cu
exudat pe suprafaţă. Fructele atacate crapă, se deformează, prezintă scurgeri de clei şi îşi pierd
valoarea comercială (fig.44).

Fig. 44 Xanthomonas campestris pv. pruni atac pe frunze, fructe şi ramuri

Agentul patogen - Xanthomonas campestris pv. pruni (Smith) Dye (sin. Xanthomonas
pruni), din fam. Pseudomonadaceae, ord. Pseudomonadales, cl. Schizomycetes.
Bacteria are formă de bastonaşe, monotriche sau laphotriche şi este Gram - negativă.
În timpul iernii bacteria rezistă în muguri, ramuri atacate şi în proporţie mai redusă în
fructele bolnave.
Răspândirea agentului patogen în timpul vegetaţiei se realizează prin picăturile de ploaie
purtate de vânt şi prin insecte. Infecţiile se fac prin deschideri naturale (stomate şi lenticele) şi prin
răni produse de insecte sau de factori abiotici.
Profilaxie şi terapie. Ca măsuri profilactice se recomandă: folosirea de altoi sănătoşi;
tăierea şi arderea ramurilor atacate; adunarea sau îngroparea prin arătură a fructelor căzute.
În combaterea agentului patogen rezultate bune dau tratamentele cu produse cuprice (Zeamă
bordeleză – 0,5%; Turdacupral PU – 50- 0,15- 0,2%) sau produsele pe bază de Mancozeb şi Captan.

45
 Pătarea roşie a frunzelor de prun
Polystigma rubrum (Pers.) DC.

La noi în ţară boala este frecventă în anii cu primăveri ploioase, îndeosebi în livezile
neîngrijite sau pe prunii bătrâni, la care provoacă defolierea, iar fructele rămân mici şi au conţinut
redus de zahăr.
În afară de prun (Prunus domestica) boala se manifestă şi pe alte specii ale genului Prunus.
Simptome. Boala se manifestă spre sfârşitul lunii mai începutul lunii iunie, când pe frunzele
atacate apar pete aproximativ circulare, la început de culoare galbenă-crem, ca apoi să devină
portocalii şi în final roşii-cărămizii (fig.45.a).Ţesuturile din dreptul petelor se îngroaşă, devin
crustoase, cu aspect cerat şi se bombează uşor spre partea inferioară a frunzelor, unde se observă
mici formaţiuni punctiforme care reprezintă ostiolele picnidiilor agentului patogen.
Pe timp umed picnosporii sunt eliminaţi din picnidii şi apar pe partea inferioară a frunzelor
în dreptul petelor ca un strat de gelatină de culoare albă.

Fig.45. Polystigma rubrum:

atac pe frunză de prun; b- picnidie; c- conidiofor cu conidii (picnospori);
picnospori; e – periteciu; f- ască cu ascospori (după M. Pârvu, 1998)

În anii favorabili bolii, ca urmare a atacurilor intense, frunzele se usucă şi cad de timpuriu,
ceea ce determină o slăbire a rezistenţei pomilor la gerurile din timpul iernii.
Agentul patogen. Polystigma rubrum (Pers.) DC. Ciuperca prezintă miceliu pigmentat, cu
dezvoltare endoparazită intercelulară şi care formează strome colorate în dreptul petelor de pe
frunze.
Pe acest miceliu se diferenţiază fructificaţiile asexuate ale ciupercii (fig.45.b) (picnidii
ovoide, prevăzute cu un por de deschidere pe faţa inferioară a frunzelor). În picnidii se formează
numeroşi picnospori hialini, unicelulari, filamentoşi, îndoiţi la vârf sub formă de cârjă. Acest stadiu
conidian este cunoscut sub denumirea de Polystigmina rubra (fig.45.c,d).
Spre toamnă, în aceleaşi strome în care s-au diferenţiat picnidiile cu picnospori se formează
periteciile (45.e) cu asce ce conţin câte 8 ascospori elipsoidali, hialini şi unicelulari (fig.45.f). Când
prunul înfrunzeşte ascosporii ajung la maturitate, germinează eşalonat şi produc infecţiile primare.
În timpul perioadei de vegetaţie, agentul patogen produce un număr mare de generaţii de
picnidii cu picnospori care produc infecţiile secundare. Numărul infecţiilor secundare realizate de
Polystigma rubrum sunt influenţate de evoluţia condiţiilor climatice (temperatură şi umiditate).

46
 Profilaxie şi terapie. Prevenirea bolii se poate realiza prin cultivarea de soiuri de prun
rezistente şi prin efectuarea în plantaţii de arături adânci în vederea îngropării frunzelor atacate.
Tratamentele chimice se aplică la avertizare, primul la proiectarea ascosporilor dacă prunul este
înfrunzit, temperatura 6º C şi precipitaţii de cel puţin 0,1 mm, iar celelalte în funcţie de precipitaţii,
mărimea sursei de infecţie şi sensibilitate a soiurilor (Gh. Popescu 1993).
Rezultate bune în combaterea acestei boli asigură o serie de produse ca: Captadin – 0,25%,
Dithane M45 – 0,2%, Benlate 50 WP – 0,05-0,07%, Folpan – 0,2% şi altele.

Monilioza sau putregaiul brun şi mumifierea

fructelor de sâmburoase
Monilinia laxa (Aderh. et. Ruhl) Honey

Monilioza sâmburoaselor este o boală răspândită şi păgubitoare, producând pagube cifrate

între 30 - 50% din producţia de fructe, putând duce treptat la uscarea pomilor.
Simptome. Sunt atacate atât fructele, cât mai ales florile, frunzele şi ramurile tinere în
timpul primăverii.
Florile de la vârful ramurilor tinere în cea mai mare parte se ofilesc, se brunifică şi se usucă,
dar nu cad. De asemenea, frunzele tinere se brunifică, se usucă şi se răsucesc, iar ramurile tinere se
usucă începând de la vârf şi atârnă în jos, simptom cunoscut sub denumirea de „vestejire moniliană
” sau „boala stindard”. Pe organele atacate apar sporodochiile ciupercii sub forma unor mici perniţe
constituite din miceliu şi spori.
Acest aspect parazitar este caracteristic pentru ţara noastră în special pe vişin, cireş, piersic
şi migdal şi este mai periculos decât atacul pe fructe (fig.46).

Fig.46. Monilinia laxa atac la vişin (original)

Pe fructe, boala se manifestă prin putregai brun şi mumifiere. Simptomele sunt

asemănătoare cu cele produse de Monilinia fructigena la seminţoase, cu deosebirea că sporodochiile
formate pe fructe sunt risipite pe toată suprafaţa fructului (fig.47).
Fructele atacate se desprind de pe ramuri şi cad pe pământ, unde continuă să putrezească.
La prun sporodochiile produc perforarea epicarpului, iar sucul zaharat se scurge în afară,
lipind fructele între ele. Pachetele de fructe putrezite şi mumificate rămân prinse pe ramuri, fiind
vizibile în coroana pomilor în cursul repausului vegetativ.
Agentul patogen. Monilinia laxa (Aderh. et. Ruhl) Honey (sin. Monilinia cinerea), din
fam. Sclerotiniaceae, f.c. Monilia laxa.

47
 Ciuperca prezintă miceliul gălbui, apoi bruniu, care formează sporodochiile de pe suprafaţa
fructelor.
Pe sporodochii, pe conidiofori scurţi se formează conidii elipsoidale sau limoniforme,
gălbui, cu membrana brună, dispuse în lanţuri laxe, simple sau ramificate (fig.47).
Ascomatele ciupercii sunt de tip apoteciu ce se formează după 2 ani, pe fructele mumifiate
fiind asemănătoare cu cele de la Monilinia fructigena.

Fig.47. Monilinia laxa a-atac de primăvară pe flori;

b-atac pe fructe în perioada coacerii (după I. Bobeş şi colab. 1972);
c-lanţ de conidii; d-conidii (după E. Docea şi V. Severin, 1976)

Ciuperca iernează sub formă de strome miceliene în fructele şi scoarţa ramurilor atacate; de
asemenea conidiile rezistă la temperaturi scăzute în proporţie de 60 - 70%.
Primăvara, în condiţii favorabile de mediu (temperatură şi umiditate), miceliul creşte şi
formează sporodochii sau conidiile germinează şi produc infecţiile primare.
În anii când perioada înfloritului este lungă şi umiditatea ridicată, infecţia se produce în
masă, infecţia are loc prin stigmat, de unde miceliul pătrunde în stil, apoi în ovar producând ofilirea
florilor; deseori prin pedunculul fructelor miceliul trece în scoarţa ramurilor. În fructele mature,
miceliul ciupercii pătrunde prin înţepăturile de insecte şi rănile produse de ploi cu grindină.
Profilaxie şi terapie. Se recomandă aceleaşi măsuri ca şi în cazul speciei Monilinia
fructigena.
Rugina frunzelor de prun
Tranzschelia pruni – spinosae (Pers.)

Boala este răspândită în toate zonele de cultură a prunului şi mai rar semnalată pe cais,
piersic şi migdal.
Simptome. Atacul agentului patogen se manifestă pe la sfârşitul lunii iulie, când pe frunzele
de prun (Prunus domestica) şi anume pe partea superioară apar pete mici de culoare galbenă.
Pe partea inferioară a frunzelor, în dreptul petelor galbene, se formează uredosori de culoare brună
şi teleutosori de culoare neagră (fig.48).
Uredosorii şi teleutosorii sunt dispuşi neregulat şi au aspect pulverulent. Un atac puternic
duce la defolierea prematură, la obţinerea unor recolte mici şi de calitate inferioară şi la reducerea
rezistenţei la ger a pomilor.
Agentul patogen. Tranzschelia pruni – spinosae (Pers.), specie macrociclică heteroică.

48
 Plante gazdă intermediare sunt specii de Anemone (A. ranunculoides, A. coronaria) pe care
se dezvoltă faza ecidiană. Ecidiosporii produc infecţii pe frunzele de prun, pe care apar uredosorii.
Uredosorii conţin uredospori unicelulari, ovali sau piriformi, ei reprezentând sporii de
propagare în masă a bolii în timpul lunilor de vară.

Fig.48 Tranzschelia pruni-spinosae a - atac pe frunză de anemone;

b - picnidie cu picnospori; c - ecidie cu ecidiospori; d - atac pe frunză de prun;
e - uredospori; f- teleutospori (după M. Pârvu,1998)

Teleutosporii apar mai târziu, sunt bicelulari, cu celule verucoase şi inegale, care se
desprind uşor una de alta (fig.48).
Transmiterea bolii de la un an la altul se realizează prin teleutospori sau prin miceliu de
rezistenţă formă sub care ciuperca iernează în rizomii speciilor de Anemone parazitate. Primăvara,
teleutosporii germinează şi produc bazidiospori care infectează speciile de Anemone. Plantele de
Anemone infectate prin bazidiospori sau micelii de rezistenţă prezintă frunze zbârcite, galben –
verzui, care sunt îngroşate. Pe faţa superioară a frunzelor de Anemone se deschid picnidii cu
picnospori, iar pe partea inferioară se formează ecidii cu ecidiospori (fig.48).
Profilaxie şi terapie. Ca măsuri preventive se recomandă: strângerea şi arderea frunzelor
atacate pentru reducerea sursei de infecţie.
Combaterea chimică să se realizeze prin aplicarea de tratamente în timpul verii cu diferite
fungicide (Tiuram – 0,3%; Ziram – 0,3% şi altele).

BOLILE PIERSICULUI ŞI CAISULUI

Băşicarea frunzelor de piersic
Taphrina deformans (Berk.) Tul.

Această boală se întâlneşte în toate ţările unde se cultivă piersicul şi produce pagube
însemnate în anii cu primăveri şi veri reci şi ploioase.
Simptome. Sunt afectate îndeosebi frunzele şi mai rar lăstarii, florile şi fructele (fig.49 şi
50).
Frunzele bolnave prezintă umflături sau băşicări pe faţa superioară, cărora le corespund adâncituri
pe partea inferioară, ca urmare a hipertrofierii parenchimului foliar. Aceste frunze se roşesc la
început ca urmare a acumulării de antociani în ţesuturile parazitate ca apoi să devină galbene şi în

49
final brune, din cauza necrozării ţesuturilor. Mai târziu, în dreptul porţiunilor băşicate, pe partea
inferioară a frunzelor, apare o pulbere fină, albă-gălbuie, formată din ascele ciupercii.

Fig. 49. Taphrina deformansatac - atac pe frunze

În cazul unui atac puternic, frunzele bolnave cad în luna iunie, iar pomii desfrunziţi sunt
sensibili la ger ca urmare a necoacerii lemnului.
Lăstarii atacaţi rămân mai scurţi, sunt deformaţi şi îngroşaţi. Atacul pe flori se manifestă
printr-o uşoară hipertrofiere a acestora, iar fructele bolnave prezintă porţiuni hipertrofiate, băşicate,
brune, în dreptul cărora ţesuturile crapă.

Fig. 50. Piersic atacat de Taphrina deformans

Agentul patogen. Taphrina deformans (Berk.) Tul, din fam. Taphrinaceae, ord.
Taphrinales.
Miceliu de lungă durată este dicariotic şi se dezvoltă endoparazit în spaţiile intercelulare,
formând sub epidermă celule ascogene din care iau naştere ascele. Ascele sunt hialine, ovoide şi
prevăzute cu o celulă bazală bine evidenţiată. În asce se găsesc ascospori unicelulari, (3-5 µ m în
diametru), sferici şi hialini.
Ascosporii sunt puşi în libertate din ască prin gelificarea vârfului acestuia. Prin germinarea
ascosporilor la începutul verii se formează miceliul primar, haploid, formă sub care ciuperca
iernează în solzii mugurilor sau în crăpăturile scoarţei ramurilor.
Primăvara are loc procesul sexual de somatogamie în urma căruia rezultă miceliul secundar
(dicariotic). Acesta atacă frunzele tinere de piersic în care se formează subcuticular un strat ascogen
care va da naştere la asce. În ascele tinere se formează ascosporii care reiau ciclul biologic (fig.51).
Profilaxie şi terapie. Pentru prevenirea bolii se recomandă: înfiinţarea livezilor de piersic
pe terenuri uşoare, calde, în locuri ferite de curenţii reci de aer şi de variaţiile bruşte de temperatură;

50
tăierea şi arderea lăstarilor şi ramurilor atacate; strângerea şi arderea frunzelor atacate; cultivarea de
soiuri rezistente.
După căderea frunzelor (în timpul repausului vegetativ) se face un tratament cu zeamă bordeleză -
2% sau cu polisulfură de bariu - 6%.
În timpul perioadei de vegetaţie se fac 2-3 tratamente chimice cu Mancozeb – 0,2%, Captan
– 0,2%, Topas – 0,1%, Befran 25 CS – 0,1% şi altele.
După recoltarea fructelor (în septembrie), se recomandă un tratament cu Tiuram – 0,8%,
apoi tratamentul menţionat la căderea frunzelor.

Fig.751. Taphrina deformans

ciclul biologic (după Alexopoulus, 1964 din M. Pârvu, 1998)

Făinarea piersicului
Sphaerotheca pannosa (Wallr.) Lév.,var persicae Woron.

Boala produce pagube însemnate la piersic, în anii cu primăveri reci şi umede, urmate de
veri secetoase.
Simptome. Atacul se manifestă pe ambele feţe ale frunzelor, lăstari erbacei şi fructe
(fig.52).

Fig.52. Sphaerotheca pannosa var persicae

Frunze şi fructe atacate (din Al. Lazăr şi colab., 1977)

51
 Pe frunzele atacate apare pâsla miceliană de culoare albă de pe care se formează conidioforii
cu conidiile ciupercii, moment în care frunzele atacate par cernute cu făină (aspect pulverulent).
Aceste frunze sunt deformate, rămân mai mici, se răsucesc şi se usucă de timpuriu.
Lăstarii erbacei sunt înconjuraţi de pâsla miceliană ce are aspectul unui manşon albicios.
Vârful lăstarilor puternic atacaţi se îndoaie, se vestejesc şi apoi se usucă.
Atacul pe fructe constă în apariţia unor zone albicioase, pâsloase formate din miceliul
ectoparazit al ciupercii, în dreptul cărora ţesuturile se brunifică, crapă şi putrezesc.
Agentul patogen. Sphaerotheca pannosa (Wallr.) Lév., var persicae Woron., din fam.
Erysiphaceae, ord. Erysiphales, f. c. Oidium leucoconium.
Miceliul ciupercii este ectoparazit, puternic ramificat şi septat. Conidiile sunt unicelulare,
hialine, elipsoidale cu aspect de butoiaşe. Ascomatele sunt de tip cleistoteciu. Cleistoteciile sunt
brune, globuloase, cu numeroşi apendici simpli. În cleistoteciu se găseşte o singură ască ovoidă, cu
8 ascospori unicelulari şi hialini.
Iernarea patogenului se face prin miceliul de rezistenţă localizat în muguri sau prin
cleistoteciile ce se formează spre toamnă în miceliul ectoparazit.
Primăvara miceliul de rezistenţă intră în vegetaţie şi infectează lăstarii de piersic.
De asemenea în primăvară infecţia primară a frunzelor este datorată miceliului format în
urma germinării ascosporilor. Infecţiile secundare din timpul perioadei de vegetaţie sunt realizate de
către conidii care germinează la suprafaţa organelor plantei-gazdă.
Profilaxie şi terapie. Prevenirea bolii se poate realiza prin tăierea şi arderea lăstarilor atacaţi
şi prin aplicarea echilibrată a îngrăşămintelor cu azot, fosfor şi potasiu.
În repaus vegetativ, se recomandă tratamente cu Polisulfură de bariu 6% sau cu zeamă
sulfocalcică 20%, iar la umflarea mugurilor aceleaşi produse, dar în concentraţii de 1% şi respectiv
10%.
În timpul perioadei de vegetaţie, după apariţia bolii, se vor face stropiri cu sulf muiabil
0,4%; Topsin M-70 – 0,07%, Anvil 5 SC – 0,04%; Saprol 190 EC – 0,125%, Rubigan 12 EC –
0,04% şi altele.

Ciuruirea micotică a frunzelor

Stigmina carpophilla (Lev.) Ellis.

Boala se întâlneşte frcvent la toate speciile de pomi sâmburoşi, pierderi mari provocând la
cais şi la piersic.
Simptome. Atacul se manifestă pe frunze, fructe şi ramuri tinere. Pe frunzele atacate apar
începând cu luna mai numeroase pete rotunde, de 2 – 4 mm în diametru, în dreptul cârora ţesutul se
necrozează şi se desprinde, dând frunzei un aspect perforat.
Pe fructe atacul apare de obicei la cais, piersic, zarzăr, fructele prezintă mici formaţiuni
punctiforme, roşii – violacei, dând fructelor un aspect rugos.
Pulpa fructului se întăreşte şi capătă un gust fad.
Cea mai gravă formă de atac se manifestă pe ramuri unde scoarţa crapă şi se brunifică,
apărând cancere deschise ce duc la uscarea mugurilor.
Atacul pe ramurile de cais este însoţit de scurgeri de gome.
Agentul patogen. Stigmina carpophilla (Lev.) Ellis. (sin. Coryneum beijerinckii).
Ciuperca prezintă aparat vegetative de tip tal filamentos cu dezvoltare endoparazită
intercelulară. Înmulţirea asexuată se realizează prin conidii ce se formează pe conidiofori în lagăre

52
subepidermale (acervuli). Conidioforii sunt simpli, cilindrici, slab diferenţiaţi de miceliu, ce poartă
conidii multicelulare, elipsoidal – alungite, ovoidale sau cilindrice, uneori clavate.
De la o perioadă de vegetaţie la alta ciuperca rezistă sub formă de miceliu de rezistenţă în
scoarţa ramurilor atacate sau prin conidii, aflate în gomele de pe ramuri.
Profilaxie şi terapie. Ca măsuri profilactice se recomandă folosirea de soiuri rezistente şi
tăierea şi arderea ramurilor atacate.
După căderea frunzelor şi primăvara la începutul vegetaţiei se recomandă produse pe bază
de cupru.
La sârşitul înfloritului se aplică un tratament cu produse carbendazimice, iar apoi în funcţie
de evoluţia atacului se aplică tratamente cu produse din diferite grupe chimice, în alternanţă.

BOLILE CIREŞULUI ŞI VIŞINULUI

Antracnoza sau pătarea purpurie

Blumeriella jaapii (Rehm) Arx.

Antracnoza sau pătarea purpurie a frunzelor de vişin este o boală răspândită în diferite ţări
de pe glob.
În Europa boala a fost semnalată, pentru prima dată în Franţa, în 1925.
La noi în ţară a fost observată prima dată în 1954 (Săvulescu Tr. şi colab., 1958); în anii care
au urmat boala s-a extins în plantaţii şi pepiniere.
Boala prezintă importanţă economică, deoarece în plantaţiile de vişin pe rod, ca urmare a
defolierii precoce, mugurii de rod diferenţiază incomplet şi în primăvara următoare, deşi înfloresc
abundent, leagă fructe foarte slab. Pomii atacaţi puternic an de an intră în periodicitate de rodire şi
în declin precoce.
Simtome. Boala se manifestă în special pe frunze şi în mică măsură pe ramuri şi fructe. Spre
sfârşitul lunii mai, pe partea superioară a frunzelor apar pete purpurii, plasate în număr mare pe una
din jumătăţile limbului foliar (fig.53).

Fig. 53 Atacul lui Blumeriella jaapii pe faţa superioară a frunzelor

După o perioadă de incubaţie de 2 – 3 săptămâni, pe dosul frunzelor atacate apar numeroase

protuberanţe mici, albe-roze ce reprezintă acervulii ciupercii (fig. 54).
Agentul patogen. Blumeriella jaapii (Rehm) Arx. (sin. Coccomyces hiemalis Higg), f.c.
Cylindrosporium padi (sin. Cylindrosporium hiemale).

53
Miceliul patogenului se dezvoltă intercelular în ţesuturile frunzei şi fructifică în acervuli. De pe o
stromă mică se diferenţiază conidiofori scurţi, cilindrici, hialini, care poartă terminal câte o conidie.
Conidiile sunt lungi, incolore, cilindrice, bicelulare, adesea curbate în formă de „C” sau „S”
(fig.55).
Transmiterea de la o perioadă de vegetaţie la alta se face prin miceliul scleroţial, din frunzele
căzute, precum şi prin miceliul de rezistenţă aflat în lăstarii infectaţi din anul precedent.

Fig. 54. Atacul lui Blumeriella jaapii pe faţa inferioară a frunzelor

Fig. 55. Conidii de Blumeriella jaapii (oc. 10x, ob. 40, )

Profilaxie şi terapie. Un rol important în prevenirea acestei boli îl are îngroparea frunzelor
căzite prin arătură adâncă.
Pentru combaterea chimică se recomandă un tratament înainte de înflorit cu zeamă bordeleză
– 0,5%, apoi tratamente la avertizare alternând produsele sistemice (Benlate 50, Topsin M 70,
Saprol, Rubigan, Bavistin, etc.) cu fungicide de contact (Captan, Dithane M 45, Merpan, Folpan,
Nemispor etc.).

BOLILE NUCULUI

Arsura bacteriană a nucului

Xanthomonas campestris pv. juglandis (Pierce) Dye

Alături de antracnoză arsura bacteriană este o altă boală cheie a nucului, care se întâlneşte
frecvent în zonele mai umede şi în anii cu primăveri bogate în precipitaţii.
Simptome. Boala se manifestă pe frunze, flori, fructe şi lăstari tineri (fig.56).
54
 Pe frunze, atacul constă în apariţia unor pete brune – negricioase, dispuse pe parenchimul
dintre nervuri şi dungi negricioase, întrerupte ce apar pe nervuri şi peţioluri. Ca urmare a atacului
foliolele se deformează puternic şi uneori se usucă parţial sau total.
Atacul pe amenţi şi florile femele constă în brunificarea, înnegrirea şi uscarea acestora.
Fructele tinere infectate, se înnegresc şi cad în masă. Pe fructele dezvoltate, apar pete brune,
izolate, apoi confluente. Atacul penetrează până la cotiledoane care se înnegresc şi se usucă. În final
fructele se usucă în întregime, având coaja zbârcită, lucioasă şi neagră, şi rămân prinse pe ramuri
fiind uşoare.
Pe lăstarii infectaţi, apar pete brune, la început izolate, care confluează, fiind pline cu exudat
bacterian. Lăstarii tineri se îndoaie de vârf, se înnegresc şi se usucă părând a fi carbonizaţi.
Agentul patogen. Xanthomonas campestris pv. juglandis (Pierce) Dye., din fam
Pseudomonadaceae, ord. Pseudomonadales, cl. Schizomycetes.
Bacteriile au formă de bastonaşe, fiind prevăzute cu un flagel la unul din cei doi poli.
Agentul patogen rezistă de la un an la altul în lăstari şi fructele infectate.

Fig.56. Xanthomonas campestris pv. juglandis atac pe frunze

şi fructe în diferite stadii de dezvoltare

Boala se transmite prin materialul infectat folosit la înmulţire, iar răspândirea în timpul
vegetaţiei se realizează prin apa provenită din ploi, prin insecte şi prin polenul infectat.
Profilaxie şi terapie. Ca măsuri preventive se recomandă: tăierea lăstarilor atacaţi;
strângerea fructelor înnegrite şi arderea sau îngroparea lor; pentru obţinerea de puieţi să se
folosească numai fructe neinfectate; verificarea atentă a tuturor pomilor din pepinieră şi scoaterea şi
arderea exemplarelor bolnave.
În pepiniere, dar şi în plantaţiile tinere infectate, se vor aplica stropiri cu Zeamă bordeleză -
0,5%, Oxiclorură de cupru – 0,5%, Turdacupral – 0,2%, Captan – 0,3%.
Tratamentele încep odată cu pornirea în vegetaţie a pomilor şi durează tot timpul creşterii
active, în funcţie de frecvenţa precipitaţiilor.

55
 Antracnoza nucului
Gnomonia juglandis (DC) Trov.

Boala este răspândită în unele ţări din Europa, Asia şi America, fiind considerată una din
bolile ″cheie″ ale nucului. În afară de nuc, antracnoza a fost semnalată şi la alte specii ale genului
Juglans.
Simptome. Atacul se manifestă pe frunze şi fructe aflate în diferite stadii de dezvoltare şi
mai rar pe lăstari.
Pe foliole şi anume pe partea superioară a acestora apar la început pete mici (2 - 5 mm în
diametru), brune, mai mult sau mai puţin circulare (fig.57. a).
Mai târziu, aceste pete ce sunt situate între nervuri confluează şi se măresc treptat.
Pe partea inferioară a foliolelor în dreptul petelor se observă mici punctişoare negre, cu o
dispunere concentrică.
Acestea reprezintă fructificaţiile asexuate ale ciupercii - acervulii (lagăre subcuticulare de
conidiofori şi conidii). Ca urmare a atacului foliolele se brunifică, se usucă şi cad, iar maturarea
fructelor şi a lăstarilor este anormală.
Pe fructele tinere apar pete mici, circulare, brune, adâncite în pericarp şi ca urmare a atacului
fructele rămân mici, se înnegresc şi cad (fig.57. b).
Pe ramurile tinere atacate apar pete brune, alungite, care se adâncesc în substrat având
aspectul unor cancere deschise.

Fig.57. Gnomonia juglandis: atac pe frunză; b- atac pe fruct; c- acervul;

d- conidii; e- periteciu;f- ască cu ascospori (după M. Pârvu,1998)

Agentul patogen. Gnomonia juglandis (DC.) Trov. (sin. Gnomonia leptostyla (Fr.) Ces. et.
de Not.), f.c. Marssonina juglandis.
Ciuperca prezintă miceliu endoparazit cu dezvoltare intercelulară. Pe faţa inferioară a
foliolelor, în dreptul petelor brune, se diferenţiază strome mici pe care apar acervuli, iniţial acoperiţi
de cuticulă.
Mai târziu, cuticula se rupe ca urmare a presiunii exercitate de conidii. Lagărele de
conidiofori şi conidii rămânând astfel descoperite. Conidioforii sunt scurţi, simpli, unicelulari,
cilindrici, iar conidiile sunt fusiforme, hialine şi bicelulare. Forma conidiană se numeşte
Marssonina juglandis (fig. 57 c).
Primăvara, în anul următor, pe frunzele căzute se formează periteciile negricioase sau brun-
roşcate, în formă de butelie.

56
 Periteciile au un gât lung care iese afară din substrat, pe partea inferioară a foliolelor,
putându-se observa chiar cu ochiul liber. În peritecii se diferenţiază numeroase asce cu ascospori
bicelulari (fig.57.e).
Ciuperca iernează sub formă de peritecii, în frunzele căzute pe sol, dar şi sub formă de
miceliu de rezistenţă în scoarţa ramurilor. Infecţiile primare se realizează prin ascosporii eliberaţi
din peritecii, cât şi prin conidiile rezultate prin sporogeneza miceliului din ramuri.
În cursul perioadei de vegetaţie, ciuperca se răspândeşte prin conidii care produc infecţiile
secundare.
Profilaxie şi terapie. Strângerea şi distrugerea prin ardere a frunzelor căzute sau îngroparea
lor prin arătură adâncă, alături de tăierea lăstarilor atacaţi şi arderea lor, micşorează sursa de infecţie
pentru anul următor, constituind măsurile de prevenire a acestei boli.
Tratamentele chimice se vor aplica odată cu pornirea în vegetaţie a pomilor şi se repetă pe
toată perioada creşterii active, în funcţie de frecvenţa precipitaţiilor.
Rezultate bune în combaterea antracnozei nucului au asigurat produsele: Maneb – 0,2%,
zeamă bordeleză – 0,5%, Oxiclorură de cupru – 0,5%.

57
 Capitolul III

BOLILE VIŢEI DE VIE

Scurt- nodarea viţei de vie

Grapevine fanleaf virus

Virusul produce pagube apreciabile la viţa de vie care ajung la 20%.

Simptome. Boala se manifestă pe toate organele plantei. Astfel, la plantele atacate se reduce
creşterea şi dezvoltarea sistemului radicular şi capacitatea de prindere la altoire este mai scăzută.
Lăstarii butucilor atacaţi sunt slab dezvoltaţi, cu internodurile de lungimi diferite, dispuse frecvent
în zigzag. Uneori nodurile sunt foarte apropiate.
Lăstarii secundari sunt mai abundenţi, dând plantelor un aspect tufos, iar frunzele sunt înghesuite;
coardele au noduri duble. Lungimea coardelor butucilor bolnavi este mai redusă.
Pe frunzele de pe butucii infectaţi apar inele sau pete uleioase ce conferă un aspect mozaicat.
De asemenea frunzele de pe butucii atacaţi sunt mai mici, cu limbul deformat, asimetric, adesea în
formă de evantai.
Frunzele au nervaţiunea anormală, iar denticulaţia neregulată, cu dinţi alungiţi şi foarte
ascuţiţi (fig.58).
Alte simptome caracteristice ale bolii constau în faptul că butucii înfloresc slab, florile nu
leagă sau prezintă fenomenul de meiere şi mărgeluire reducându-se totodată numărul şi mărimea
strugurilor.

Fig.858 Grapevine fanleaf virus atac pe lăstari şi frunze

Agentul patogen. Grapevine fanleaf virus aparţine grupei Nepovirus. Particulele virale sunt
izometrice, poliedrice şi conţin ARN mc.
Răspândirea virusului în natură se realizează prin altoirea viţei de vie, prin comercializarea
materialului vegetal infectat şi prin nematode.
Profilaxie. Ca măsuri preventive se recomandă: plantarea pe un teren care nu a mai fost
cultivat în ultimii 3-5 ani cu viţă de vie sau tratat împotriva nematozilor vectori; la plantare să se

58
folosească material sănătos; devirozarea altoiului folosit în viticultură în caz de infecţie prin
termoterapie sau obţinerea acestuia prin culturi meristematice.

Cancerul bacterian al viţei de vie

Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciens
(Smith et Towns.) Kerr, Young et. Panag

Importanţa economică a acestei boli a fost controversată, aducându-se argumente pro şi

contra, unii autori susţin că boala nu este periculoasă şi nu are urmări grave asupra plantaţiilor
viticole şi producţiei, iar alţii consideră că boala este foarte gravă, producând pagube atât în
pepinieră cât şi în plantaţii.
Simptome. La viţa de vie, cancerul bacterian se manifestă sub forma unor tumori sau gale,
de forme şi dimensiuni diferite.
La viţele tinere, tumorile apar la baza portaltoiului, la zona de calusare şi înrădăcinare şi la
punctul de altoire. Mai târziu apar pe butuc, pe care an de an se fac tăieri de toamnă sau de
primăvară.
Tumorile sunt la început mici, albicioase, spongioase, apoi cresc şi se întăresc, devenind
brune sau brune - închis, cu o consistenţă spongioasă dar întărită.
Se pot întâlni două tipuri de simptome: cancerul propriu- zis, care se manifestă prin tumori
bine conturate, sferice sau ovoide şi ariceala, care apare numai pe braţele mai vechi de un an şi pe
tulpina viţelor la forma înaltă (Severin şi colab., 1985).
La viţa de vie, majoritatea ţesuturilor tumorale putrezesc la sfârşitul fiecărui an, iar în anul
următor apar altele noi. Adesea zonele atacate se degradează în aşa măsură încât produc moartea
porţiunilor distale.
De regulă, la tăieri aceste porţiuni se amputează şi, ca urmare, butucul apare sărăcit de
formaţiuni fructifere, iar producţia scade. Celulele care alcătuiesc tumoarea sunt hipetrofiate,
deformate, sau foarte mici, cu compoziţia citoplasmei modificată. Multe din ele sunt diploide,
tetraploide sau poliploide, continundu-şi duplicarea cromozomilor fără a se divide, ajungând prin
aceste automitoze la dimensiuni nucleare enorme.
Nucleii sunt şi ei deformaţi şi au afinitate tinctorială puternică. Dacă atacul se continuă mai
mulţi ani consecutiv, planta piere în întregime.
Viţele bolnave sunt debile, frunzele sunt slab colorate, lemnul se maturează insuficient, iar
la soiurile cu struguri roşii, frunzele se colorează prematur în roşu.
Agentul patogen. Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciens (Smith et Towns.) Kerr,
Young et. Panag (sin. Agrobacterium tumefaciens) (Smith et Townsend) Conn, fam.
Rhizobiaceae, ord. Eubacteriales, cl. Schizomycetes.
Bacteria are formă de bastonaş, de 1 - 3 x 0,4 - 0,8 µm, cu un flagel polar, este asporogenă,
Gram - negativă, acidorezistentă. Deseori în mediul de cultură apar şi forme ramificate (y), ceea ce
arată că bacteriile sunt pleomorfe. Bacteriile se găsesc în cea mai mare parte la exteriorul tumorii,
printre celulele epidermice.
Unele tulpini virulente (Art.) au un spectru larg de gazde, altele sunt specializate numai
pentru anumite specii de plante. Există mai multe biotipuri de tulpini, în cadrul cărora există tulpini
virulente (Art) şi tulpini avirulente (Arr).
Agentul patogen produce tumori canceroase prin emiterea unui principiu cancerigen şi a
unei substanţe stimulatoare de creştere (acidul α - naftil acetic).

59
 Bacteriile pătrund în plante prin răni care sunt esenţiale în procesul de tumorogeneză.
Perioada de incubaţie a bolii este determinată de numeroşi factori, ca: specia şi vârsta plantei,
condiţiile climatice îndeosebi temperatura.
Profilaxie şi terapie. La scoaterea din pepinieră, viţele depistate cu tumori se distrug prin
ardere.
În plantaţiile tinere, viţele bolnave se scot şi se ard, iar locul se dezinfectează cu Formalină 2
- 3%, dând 8 - 10 litri de soluţie, la fiecare groapă.
În viile bătrâne, corzile atacate se taie, la fel şi tumorile de pe butuci, dezinfectând rănile cu
soluţie de sulfat de cupru, după care se ung cu vopsea. Înainte de pornirea în vegetaţie, după
efectuarea tăierilor, în parcelele respective se îmbăiază corzile cu soluţie de sulfat de cupru 1 – 2%.

Mana viţei de vie

Plasmopara viticola (Berk et. Curt.) Berl. et. de Toni

Mana este considerată una din cele mai răspândite boli ale viţei de vie. În ţara noastră
această boală poate determina pierderi de producţie ce se pot cifra între 10 - 90%, în funcţie de
evoluţia condiţiilor climatice.
Simptome. Se observă pe toate organele supraterane ale plantei. Atacul pe frunze este cel
mai frecvent. Acestea pot fi atacate după ce ating o suprafaţă de 10 cm2 şi până când îmbătrânesc,
când nu mai pot fi infectate.
Aspectul frunzelor atacate este diferit, după stadiul în care se găseşte boala.
Primăvara, pe faţa superioară a frunzelor apar pete galbene, cu aspect undelemniu, de unde şi
denumirea acestui stadiu al bolii de „stadiul petelor undelemnii” (fig.59).

Fig. 59. Plasmopara viticola – faza petelor undelemnii

Dacă umiditatea relativă a aerului este ridicată, după câteva zile pe epiderma inferioară a
frunzelor în dreptul petelor undelemnii, apare un puf alb-cenuşiu ce reprezintă partea asexuată a
ciupercii respectiv sporangioforii cu sporangi (fig.60).

Treptat petele foliare se măresc, se unesc şi capătă o culoare roşietică, având aspectul de ars,
ca urmare a necrozării ţesutului.
Acest stadiu al bolii este cunoscut sub numele de „stadiu cu arsuri” (fig.61). În situaţia în
care pe frunze au fost numai 2 - 3 pete, ţesuturile brunificate, uscate sunt desprinse de vânt, iar
60
dacă infecţia a fost puternică, se produce fenomenul de defoliere a butucului cu implicaţii în
coacerea lemnului care va degera în timpul iernii.

Fig. 60 Plasmopara viticola – puf de sporangiofori cu sporangi pe frunze

Fig. 61 Plasmopara viticola – faza de arsură afrunzelor

Spre toamnă (septembrie - octombrie) frunzele mature prezintă pete mici de 1 - 2 mm

diametru, colţuroase, brune, care prin contrast cu ţesuturile verzi dau frunzei un aspect mozaicat.
Acest stadiu al bolii este cunoscut sub numele de „stadiul petelor în mozaic” cu importanţă în
ciclul evolutiv al agentului patogen.
În ţesutul petelor în mozaic ciuperca diferenţiază anteridii şi oogoane care în urma copulării
vor forma oospori, formă sub care ciuperca iernează şi de la care îşi reia ciclul evolutiv.
Pe lăstarii erbacei şi pe cârcei, boala se manifestă prin pete alungite de culoare brună-
roşietică, care pe vreme umedă se acoperă cu un puf albicios format din sporangioforii şi sporangii
ciupercii.
Pe lăstarii lignificaţi atacul se manifestă în dreptul nodurilor prin apariţia unor pete brune-
violacei în dreptul cărora scoarţa este mortificată.
Forma de atac cea mai gravă se manifestă în anii ploioşi, în perioada înfloritului, când
ciorchinii tineri se usucă şi cad. Boala se poate manifesta şi pe fructe (boabe, bace) aflate în diferite
stadii de dezvoltare (îndată după formare şi până la pârguire).
După stadiul de dezvoltare al boabelor şi evoluţia condiţiilor climatice, atacul se poate
manifesta prin putregai cenuşiu (rot gris) şi putregai brun (rot brun).
Putregaiul cenuşiu apare pe fructele mici când umiditatea este ridicată. Boabele tinere se
acopăr cu un puf alb-cenuşiu reprezentat de fructificaţiile asexuate ale ciupercii (sporangiofori cu
sporangi).
61
 Putregaiul brun apare pe boabele mai bine dezvoltate, infecţia realizându-se prin stomatele
pedicelului bobului sau prin rănile produse de insecte sau de o ploaie cu grindină.
Pe boabele mai dezvoltate nu apare niciodată puful de sporangiofori cu sporangi, de obicei
pe acestea se formează pete adâncite, de culoare vineţie murdară. Cu timpul fructele atacate devin
brune, pieloase, se zbârcesc şi cad.
Vinurile provenite din viile mănate sunt slab alcoolice, lipsite de buchet şi predispuse la
îmbolnăvire (băloşire şi casare).
Agentul patogen. Mana este produsă de fungul Plasmopara viticola (Berk. et. Curt.) Berl et
de Toni, din fam. Peronosporaceae, ord. Peronosporales, cl. Oomycetes. Ciuperca se reproduce
asexuat prin sporangi ce se formează pe sporangiofori neseptaţi, ramificaţi monopodial (fig.62), iar
sexuat prin oogamie.

Fig. 62 Sporangiofori cu sporangi de Plasmopara viticola

Fig. 63 Plasmopara viticola ciclul biologic (după Herrera şi Ulloa)

Spre toamnă în ţesutul frunzelor cu pete în mozaic, ciuperca diferenţiază anteridii şi

oogoane, iar în urma copulării formează oosporii, formă sub care iernează în frunzele căzute pe sol
de la care îşi reia ciclul evolutiv în anul următor (fig. 63).
Oosporii sunt sferici, acoperiţi de trei membrane (endospor, exospor, epispor). În primăvară,
când temperatura depăşeşte 10oC, iar solul este îmbibat cu apă sau apa bălteşte, oosporii germinează
eşalonat şi produc numeroşi zoospori biflagelaţi.
Aceşti zoospori sunt proiectaţi pe faţa inferioară a frunzelor de la baza butucilor de către
stropii de ploaie care cad în apa ce bălteşte la suprafaţa solului. Aici zoosporii germinează tot în
picături de apă şi produc filamente de infecţie care pătrund prin ostiolele stomatelor şi vor genera
62
micelii ce se dezvoltă în spaţiile intercelulare. În acest mod se realizează infecţia primară sau de
primăvară, ce poate avea loc de la jumătatea lunii aprilie până la sfârşitul lunii iunie.
Pe miceliul intercelular rezultat în urma infecţiilor primare se formează sporangiofori cu
sporangi. Aceşti sporangi sunt răspândiţi cu ajutorul vântului la sute de kilometri şi produc infecţiile
secundare (tot prin zoospori) ale frunzelor, lăstarilor, florilor şi fructelor.
Numărul infecţiilor secundare dintr-o perioadă de vegetaţie este destul de mare (10 - 15 şi
chiar 50 - 60), pentru producerea lor temperatura trebuie să fie de peste 11oC, picăturile de apă din
ploaie sau rouă să se menţină pe organele verzi ale viţei de vie timp de 1 - 2 ore, iar umiditatea
relativă a aerului să fie de minimum 75% (după Gh. Popescu 1993).
Profilaxie şi terapie. Prevenirea şi combaterea manei se realizează printr-un complex de
măsuri culturale şi chimice.
Prin aplicarea unor măsuri agrofitotehnice cum ar fi: evitarea înfiinţării de plantaţii dese, cu
slabe posibilităţi de aerisire; drenarea terenurilor care reţin puternic apa; arături adânci pentru
îngroparea frunzelor mozaicate care conţin oospori; distrugerea buruienilor; lucrări în verde
efectuate la timp; aplicarea îngrăşămintelor în mod echilibrat, evitându-se excesul de azot, se va
crea un microclimat nefavorabil agentului patogen.
Importanţă practică deosebită în combaterea manei la viţa de vie prezintă cultivarea de soiuri
rezistente.
Combaterea chimică rămâne însă măsura cea mai importantă de protecţie a viţei de vie
contra manei. În general se aplică 4 - 6 tratamente chimice într-o perioadă de vegetaţie, dar în
funcţie de condiţiile climatice, în unii ani se ajunge la 8 - 10.
Momentele aplicării tratamentelor chimice sunt stabilite de prognoză şi avertizare sau sunt
apreciate de viticultor. Tratamentele chimice înainte de înflorit şi după sunt obligatorii, fiind
cunoscute ca „tratamente de siguranţă” şi se face cu produse de contact sau de suprafaţă cum sunt:
sulfatul de cupru 0,5-1%, Turdacupral - 0,4%, Dithane M-45 - 0,2%, Euparen - 0,25%, Antracol
0,2-0,3%.
Când organele plantei cresc intens se fac următoarele 2-3 tratamente, rezultate bune în
combaterea manei asigurând produsele: Ridomil Gold - 0,25%, Manoxin Forte – 0,25%, Manoxin
Total – 0,25%, Melody Duo – 0,2% (Rodi Mitrea 2003).
Ultimul tratament se recomandă să se facă cu produse cuprice care favorizează coacerea
lemnului şi formarea mugurilor pentru anul următor.

Făinarea viţei de vie

Uncinula necator (Schw.) Burr.
Făinarea sau oidium este considerată una din cele mai păgubitoare boli la viţa de vie.
Simptome. Din primăvară până în toamnă, boala se manifestă pe toate organele verzi:
frunze, lăstari erbacei, ciorchini şi bace (fig.64 a,b,c). Pe frunze atacul se poate observa de la
începutul lunii mai, manifestându-se prin apariţia pe ambele feţe ale limbului, în special pe cea
superioară, a unor zone neregulate pâsloase albe-cenuşii, izolate sau confluente.
Când atacul este puternic, zonele pâsloase pot acoperi aproape complet suprafaţa limbului.
Sub pâsla miceliană ţesuturile foliare se brunifică sau se înroşesc. După puţin timp, pe suprafaţa
zonelor pâsloase se observă o pulbere fină, albicioasă, formată din partea asexuată a ciupercii
(conidiofori şi conidii).
Lăstarii verzi atacaţi sunt acoperiţi de miceliul alb-cenuşiu, care devine pulverulent în urma
formării fructificaţiilor asexuate.
63
 Uneori făinarea apare pe flori şi pe ciorchinii tineri, care sunt acoperiţi de o pulbere
albicioasă, apoi se brunifică, se usucă şi cad. Această formă de atac este deosebit de gravă, dar se
manifestă destul de rar.
Atacul pe fructe este frecvent şi păgubitor. Fructele sunt atacate în toate stadiile de
dezvoltare.
Fructele mici infectate sunt acoperite pe toată suprafaţa de o pâslă albă-cenuşie, sub care
pieliţa apare de culoare cenuşie-brunie.
Fructele bolnave rămân mici şi arse, iar mai târziu epicarpul crapă, conţinutul mezocarpului
se scurge şi seminţele devin evidente.

Fig.64. Uncinula necator: a - atac pe frunză; b - atac pe ciorchine; c - atac pe coardă;

d - conidioforii cu conidii (Oidium tuckeri); e - cleistoteciu; f - asce cu ascospori
Când infecţiile sunt puternice toate fructele de pe ciorchini crapă. Podgoriile afectate de
făinare emană un miros caracteristic de mucegai.
Spre toamnă, pe frunze, lăstari şi fructe se observă apariţia unor formaţiuni punctiforme de
culoare neagră ce reprezintă fructificaţiile sexuate ale ciupercii (cleistoteciile).
Agentul patogen. Uncinula necator (Schw.) Burr., din fam. Erysiphaceae, ord. Erysiphales,
f. c. Oidium tuckeri.
Ciuperca prezintă un miceliu ectoparazit, de pe care se diferenţiază conidiofori ce poartă
lanţuri scurte de conidii unicelulare cu aspect de butoiaşe (fig.64.d).
Fructificaţiile sexuate (fig.64.e) sunt reprezentate de cleistotecii sferice, cu numeroşi
apendici dispuşi ecuatorial şi răsuciţi la vârf (uncinulaţi).
Cleistoteciile închid 2-60 asce elipsoidale, uşor pedicelate sau sesile, ce conţin 2-8
ascospori, unicelulari şi hialini (Mititiuc, 2001) (fig. 64.f).
Ciuperca iernează ca miceliu de rezistenţă care poate rămâne pe coarde sau mai frecvent în
solzii mugurilor.
Primăvara, odată cu pornirea în vegetaţie a viţei de vie, miceliul începe să vegeteze, se
extinde şi diferenţiază conidiofori şi conidii prin care se realizează infecţiile primare.
În timpul perioadei de vegetaţie, ciuperca se răspândeşte prin conidii care produc numeroase
infecţii secundare.
Cleistoteciile deşi se formează în număr mare, în condiţiile ţării noastre, nu asigură
supravieţuirea agentului patogen de la un an la altul, deoarece ascosporii ajung la maturitate toamna
şi nu-şi păstrează viabilitatea până în primăvara următoare (Mititiuc, 1994).

64
 Dezvoltarea patogenului este favorizată de temperaturi mai ridicate (20 - 29ºC) şi de
umiditatea relativă a aerului moderată (50 - 80%).
Profilaxie şi terapie. Pentru prevenirea făinării, foarte importante sunt lucrările
agrofitotehnice, care se referă la plantă şi sol. Tăierile la viţa de vie, înlătură într-o bună măsură
sursa de infecţie şi permit totodată dezvoltarea habitusului mai aerisit.
De asemenea aplicarea raţională şi la timp a lucrărilor în verde, a combaterii buruienilor,
concură la realizarea condiţiilor de mediu nefavorabile dezvoltării patogenului.
Combaterea chimică a făinării se face cu diferite fungicide pe bază de sulf sau sistemice.
Primăvara devreme, înainte de pornirea în vegetaţie, se aplică un tratament cu zeamă
sulfocalcică 20%, ce are eficacitate şi asupra unor dăunători hibernali.
În timpul perioadei de vegetaţie rezultate bune se obţin prin aplicarea unuia din următoarele
produse: Kumulus – 0,3%, Anvil 5 SC – 0,05%, Bavistin 50 WP – 0,05-0,07%, Benlate 50 WP –
0,06-0,1%, Shavit F – 0,2%, Vectra 10 SC – 0,03%, Rubigan – 0,025% şi altele.

Putregaiul cenuşiu al strugurilor

Botryotinia fuckeliana (De Bary.) Whetzel
Boala se întâlneşte în toate ţările unde se cultivă viţa de vie, distrugând toamna o bună parte
din recoltă, îndeosebi în ani cu precipitaţii abundente.
Pagube importante se produc şi pe butaşii altoiţi, în perioada forţatului, în şcoala de viţe,
precum şi în timpul stratificării viţelor.
Simptome. Putregaiul cenuşiu se manifestă mai puţin pe frunze, lăstari şi ciorchini tineri,
dar foarte frecvent pe boabele mature, aproape de cules.
Pe frunze apar pete gălbui la început, care apoi devin roşietice; în dreptul lor, pe ambele feţe
ale limbului se dezvoltă un puf cenuşiu, pulverulent, constituit din fructificaţiile ciupercii. Frunzele
puternic atacate se răsucesc, se desprind şi cad de pe lăstari.
Pe lăstari boala se dezvoltă numai în condiţii de umiditate ridicată. Infecţia începe de la
noduri, unde apar pete albicioase sau gălbui - deschis, care se alungesc de-a lungul internodurilor.
Ţesuturile atacate se acoperă cu un puf cenuşiu, asemănător cu cel de pe frunze.
Uneori, în acest puf, se formează corpuşoare negre, mici, ovoide, care sunt scleroţii
ciupercii.
Butaşii altoiţi puşi la stratificat în nisip umed, sunt atacaţi la punctul de altoire, unde se
dezvoltă scleroţii ciupercii, care împiedică sudura dintre altoi şi portaltoi.
Atacul cel mai păgubitor este pe boabe în timpul maturării.
La început, pe suprafaţa lor se observă pete mici, care se măresc repede pătrunzând şi în
interiorul pulpei bobului. Petele sunt galbene-cenuşii sau roşii - violacei.
Boabele infectate se înmoaie, crapă şi se acoperă cu un puf abundent, cenuşiu - bruniu, pulverulent,
care se extinde de la un bob la altul, cuprinzând întreg ciorchinele, mai ales la soiurile cu boabe
dese.
Boala este favorizată de înţepăturile insectelor, de prezenţa rănilor produse de grindină, cât
şi de crăparea pieliţei bobiţelor în pârgă, fenomen frecvent în timpul ploilor de toamnă.
Din strugurii atacaţi se obţin vinuri slabe, cu o cantitate scăzută de alcool şi care nu se
pretează la învechire şi tragere la sticle.
În anumite zone, pe anumite soluri, pe anumite soiuri, ciuperca produce şi aşa numitul
„putregai nobil”, care sporeşte concentraţia în zahăr a fructelor, deoarece miceliul ciupercii
consumă o cantitate de apă din boabe.
65
 Fructele atacate au o culoare vineţie, sunt mumifiate, iar pe suprafaţa lor nu se mai formează
sporulaţia ciupercii.
Mustul obţinut are o aromă deosebit de plăcută, iar concentraţia ridicată în zahăr duce la
obţinerea de vinuri licoroase, tari, de o calitate deosebită. Acest „putregai nobil”, dorit de viticultori,
scade însă producţia de struguri cu peste 40%.
Agentul patogen. Botryotinia fuckeliana (De Bary.) Whetzel. (sin. Sclerotinia fuckeliana),
f.c. Botrytis fuckeliana (sin Botrytis cinerea).
Ciuperca nu este specifică viţei de vie; poate ataca diferite plante cultivate şi sălbatice,
precum şi să trăiască saprofit pe diferite ţesuturi îmbătrânite sau moarte.
Miceliul ciupercii este alcătuit din hife septate, ramificate, de culoare brună, lipsite de
haustori. De pe miceliu se diferenţiază conidiofori lungi, groşi septaţi, bruni şi ramificaţi
monopodial în partea superioară.
Ramificaţiile conidioforului se termină prin sterigme scurte, pe care se prind conidii
unicelulare, ovoide, dispuse sub formă de ciorchine (fig.65).

Fig. 65. Boryotinia fuckeliana: a - sclerot cu apotecii; b - secţiune prin sclerot;

c - asce cu ascospori şi parafize; d - conidiofori cu conidii de tip Botrytis; e - conidii.
Pe organele atacate ciuperca formează microscleroţi, negri, rigizi, de formă neregulată. Prin
germinarea scleroţilor, în primăvara următoare, se formează apoteciile ciupercii care conţin asce cu
ascospori unicelulari sau micelii pe care diferenţiază sporulaţia.
Patogenul se transmite de la un an la altul prin scleroţi, miceliul de rezistenţă de pe coardele
atacate şi prin conidii, care pot supravieţui la temperaturi scăzute.
Conidiile reprezintă principala formă de propagare a ciupercii în tot cursul perioadei de
vegetaţie. Agentul patogen pătrunde activ prin cuticulă sau pasiv prin rănile plantei.
Atacul ciupercii este favorizat de o umiditate ridicată (peste 80%) în perioada de coacere a
strugurilor şi de temperatură cuprinsă între 25 - 28° C. Atacuri intense se produc după ploi
abundente însoţite de grindină.
Profilaxie şi terapie. Ca măsuri preventive se recomandă: cultivarea de soiuri rezistente de
viţă de vie; combaterea insectelor care produc răni pe fructe; culegerea timpurie a viilor în toamnele
ploioase şi calde.
Tratamentele cu fungicide se vor face: imediat după scuturarea petalelor, când ciorchinii
capătă forma caracteristică soiului, la intrarea în pârgă şi cu trei săptămâni înainte de recoltare.
Fungicidele recomandate sunt: Ronilan, Rovral, Sumilex, Aerosol, Benlate, Topsin – 0,1%,
etc.
66