Virozele și Bacteriozele

Tomatelor
Student Alexandrescu Eugeniu
Student Chiorescu Lili
 Virozele Tomatelor
1. Pătarea inelară neagră a tomatelor – Tomato black ring virus
2. Pătarea inelară a tomatelor – Tomato ringspot virus
3. Aspermia tomatelor - Tomato aspermy virus
4. Ofilirea pătată a tomatelor - Tomato spotted wilt virus
5. Alte viroze:
a.mozaicul tutunului la tomate
b.mozaicul castraveţilor la tomate
c.piticirea tufoasă a tomatelor – (nesemnalat încă în România)
d.mozaicul lucernei la tomate
e.virusul Y al cartofului la tomate
f.răsucirea foliolelor tomatelor
6. Micoplasmoze:
a.Stolburul tomatelor – Stolbur disease mycoplasma
b.hipertrofierea mugurilor de tomate şi boala albastră a
tomatelor
 Pătarea inelară neagră a tomatelor – Tomato
black ring virus

 Virusul descris în 1946 de K.M. Smith în America este astăzi cunoscut în

ţările europene, fiind găsit şi în România în 1984, pe sfecla pentru zahăr şi
pe tomate, în seră.
Simptome
 Pe frunzele plantelor infectate, apar pete inelare, necrotice, cu o nuanţă
neagră. Într-un stadiu mai avansat al bolii, apar pete negre, alungite pe
cozile frunzelor şi tulpini, iar pe frunză, petele se măresc şi frunzele se
usucă.
 Pe fructe, apar pete brune, inelare. După o primă etapă de atac, plantele
încep
 Să se refacă dar frunzişul prezintă pete de decolorare şi are tendinţa de a
se deforma.
Pătarea inelară neagră a tomatelor
 Transmitere-răspândire

 Virusul are un cerc larg de plante gazdă producând pătări inelare la tomate,
sfeclă, fasole, salată, zmeur, căpşun, îngălbenirea nervurilor ţelinei, boala
"buchet" la cartof, piticirea lăstarilor la piersic şi mozaicul salcâmului.
 Virusul atacă specii de la peste 55 genuri de plante. În natură, transmiterea
virusului este asigurată de nematozi.
 Transmiterea prin sămânţă are loc în procent de 10-100 % la peste 20 de
specii de plante.
 Prevenire şi combatere

 Solul serelor va fi dezinfectat termic, iar în momentul apariţiei plantelor

virotice, acestea se scot din cultură.

 Dezinfectarea cu Dazomet 90 PP-600 kg/ha sau Basamid G-500 kg/ha,

asigură distrugerea nematozilor şi a altor ciuperci de sol.

 Se va recolta sămânţa numai de la plantele perfect sănătoase, observate

în tot cursul anului.
 Pătarea inelară a tomatelor – Tomato ringspot
virus

 Boala a fost semnalată în 1936 în America de Nord dar, acum este

răspândită în toată lumea întrucât atacă diferite specii de pomi, viţă de vie şi
plante ornamentale, care se înmulţesc pe cale vegetativă şi astfel este
asigurată transmiterea virusului.
Simptome

 Plantele virotice prezintă la baza frunzelor inele şi linii sinuoase, brune, iar
vârful lor se usucă.

 Cozile frunzelor şi tulpinile prezintă dungi brune, iar fructele au desene

sub forma unor inele concentrice de culoare gri sau brună.
 Transmitere-răspândire

 Virusul este transmis de la plantă la plantă prin inoculare de

suc şi prin adulţii şi larvele nematozilor din genul Xiphinema.

 La tomate, virusul nu se transmite prin seminţe dar, la tutun,

zmeur şi căpşun se poate transmite prin seminţe în proporţie
de 24 %.
 Prevenire şi combatere

 În sere, solul se va dezinfecta termic sau chimic împotriva

nematozilor.

 În toate culturile, plantele virotice vor fiîndepărtate şi arse.

 Aspermia tomatelor - Tomato aspermy
virus
 Arealul de răspândire al acestei boli, coincide cu arealul de
răspândire al culturilor de crizanteme.
 În România, ciuperca a fost semnalată în 1978 de I. Pop pe
tomatele cultivate în seră.
Simptome

 Plantele atacate se recunosc uşor datorită simptomului de

piticire accentuată, reducerea înălţimii mergând până la 50 %.
 Frunzele au nervura principală normală ca lungime dar,
foliolele laterale au suprafaţa mult redusă, sunt deformate,
răsucite şi aplecate în jos.
 Plantele virotice sunt decolorate, fructifică slab şi numai în
partea bazală.
 Transmitere-răspândire

 Virusul este transmis prin inocularea sucului de peste 10 specii de

afide, care îl iau de la crizanteme, spanac sau buruiana Stellaria
media (rocoţea) şi poate da infecţii la ardei, ţelină, crin, cana şi
cârciumărese.

Prevenire şi combatere

 În vederea evitării infecţiilor, se recomandă respectarea izolării

spaţiale între culturile de crizanteme şi tomate. În solarii, sere sau
răsadniţe, se vor aplica 1-2 stropiri cu insecticide contra afidelor.
 În câmp se va asigura izolarea tarlalelor de tomate faţă de cele de
spanac, crizanteme şi se vor aplica praşile pentru distrugerea
buruienilor.
 Ofilirea pătată a tomatelor - Tomato
spotted wilt virus
 Boala a fost semnalată în Australia în 1915 şi în S.U.A. în
1935 dar, în prezent este răspândită în zonele temperate şi
subtropicale, în special la tutun dar şi la culturile de tomate
unde, poate produce calamităţi.

Simptome

 Plantele virotice prezintă o ramificare a lăstarilor anormală,

frunze curbate în jos, cu nervuri închise la culoare.
 La baza frunzelor, pe partea inferioară, apare o culoare
asemănătoare cu a bronzului, imprecis delimitată.
 Fructificarea este slabă, iar pe fructele mici, apar pete inelare,
roşii sau galbene.
 Tulpinile plantelor virotice pot prezenta brunificări şi înnegriri
ale lăstarilor.
 Transmitere-răspândire

Transmiterea virusului este asigurată de tripsul tutunului şi

specii ale genului Frankliniella care după achiziţionarea virusului
rămân infecţoase dar, nu transmit virusul la generaţiile următoare.

Prevenire și combatere

Producerea răsadului de tomate se va face separat de răsadul de

tutun şi în condiţiile aplicării de tratamente cu insecticide ce
distrug tripşii, în special în primele faze de vegetaţie.
 Alte viroze

a. Virusul mozaicului tutunului la tomate

 b. Virusul mozaicului castraveților la tomate

 Hibrizii nou creaţi care au manifestat rezistenţă faţă de virusul

VMT sunt: Apollo, Gabor, Falcato, Cristal, Marissa, Fino,
Romatos şi Monika.

 În schimb, hibridul Mariana este sensibil faţă de VMT.

Soiurile nou omologate în 2001-Kristy 47 are toleranţă la
VMT, iar Ștefania este rezistent la VMT;
c. piticirea tufoasă a tomatelor (nesemnalat încă în România)
d. mozaicul lucernei la tomate
e. virusul Y al cartofului la tomate
f. răsucirea foliolelor tomatelor
 Micoplasmoze
a. Stolburul tomatelor – Stolbur disease mycoplasma
 Stolburul este considerată ca una din bolile cele mai grave ale plantelor
din fam. Solanaceae, în condiţiile cultivării lor în zone secetoase. Boala a
fost descrisă în 1933 de V. Rîjkov (U.R.S.S.) şi asupra ei, au efectuat
studii numeroşi cercetători între care Alice Săvulescu şi P.G. Ploaie
(1960, 1969, 1971, 1972).
Simptome
 Cercul de plante gazdă a acestei micoplasme este foarte larg şi
simptomele variază pe grupe de plante. La roşii, vinete, lemn câinesc,
cuscută, volbură şi tutunul turcesc, micoplasma produce virescenţă
(înverziri ale organelor, ce în mod normal nu sunt verzi), filodie
(transformarea organelor florale în frunze), proliferări (creşteri
exagerate), malformări (creşteri anormale) şi aspermii (deformări ale
inflorescenţelor ce nu vor produce sămânţă). La cartof, vinete, ardei,
ochiul boului şi tutunul turcesc, virusul produce decolorări şi ofiliri
rapide. La morcov şi cartof mai sunt semnalate şi altfel de simptome ca
înroşirea frunzişului sau colorarea sa în mov, paralel cu reducerea
suprafeţei limbului. Tomatele atacate prezintă hipertrofieri (creşteri
exagerate) ale caliciului florilor, lignificări ale vaselor conducătoare din
fructele care nu vor ajunge la maturitate să aibă culoarea roşie
caracteristică.
 Transmitere-răspândire

Mycoplasma este cunoscută ca parazită pe 80 specii de plante

ce aparţin la 10 familii botanice.
Transmiterea agentului patogen în natură este asigurată de
speciile genului Cuscuta (torţelul) şi de insectele Hyalesthes
obsoletus, Eusceles plebejus şi Macrosteles laevis.
În natură, pagubele produse de micoplasma sunt direct
proporţionale cu dezvoltarea insectelor ce duc virusul (vectori).
În anii cu primăveri şi veri ploioase şi răcoroase, datorită
distrugerii insectelor, stolburul apare sporadic şi nu dă pagube
însemnate.
 Prevenire-combatere

 Culturile trebuie să fie corect tratate cu insecticide şi erbicide

pentru a diminua atacul de transmiţători şi a elimina
buruienile gazdă ale mycoplasmei.

 Solurile cultivate vor fi menţinute la umiditate

corespunzătoare, prin irigare, pentru a se împiedica
dezvoltarea insectelor care este cu atât mai rapidă cu cât este
mai cald.

 Se va avea în vedere distrugerea vetrelor de cuscută.

 Alte micoplasme ale tomatelor:
b. hipertrofierea mugurilor de tomate şi boala albastră a
tomatelor
 Prezenţa acestora nu este încă sigură pe teritoriul României.
 Bacteriozele Tomatelor

1. Ofilirea (ulcerația) bacteriană a tomatelor - Corynebacterium

michiganense pv. michiganense(cancerul bacterian a
tomatelor)
2. Pătarea pustulară a frunzelor de tomate – Pseudomonas
syringae pv. Tomate
3. Pătarea frunzelor și bășicarea fructelor - Xanthomonas
campestris pv. Vesicatoria
4. Necroza(arsura)măduvei tulpinilor de tomate –
Pseudomonas corrugata
5. Alte bacterioze ale tomatelor:
a. Putregaiul bacterian al tomatelor de seră
b. Focul bacterian al foliajului
c. Ofilirea bacteriană
 Ofilirea (ulcerația) bacteriană a tomatelor -
Corynebacterium michiganense pv.
michiganense(cancerul bacterian a tomatelor)
 Boala descrisă în 1910 în S.U.A. de Smith s-a răspândit în
toate ţările cultivatoare de tomate, în România fiind semnalată
în 1955 de R. Bucur în jud. Ilfov.

 Pagubele produse sunt atât calitative cât şi cantitative,

pierderile putând atinge nivelul de 30 % din producţie.

 Patogenul este inclus pe lista agenţilor de carantină a

României.
 Simptome

 Boala este prezentă pe răsaduri, dar şi pe tomatele cultivate în

sere, solarii şi câmp.
 Observarea bolii se face uşor datorită simptomului clar de
ofilire, la început a frunzelor, apoi a plantei în întregime.
 Pe primele 2 frunzuliţe ale răsadurilor, apar pete circulare de
1-5 mm, albicioase, apoi prin unirea petelor, suprafaţa
acestora se încreţeşte.
 Petele albicioase de pe frunze devin răni galben-verzui, iar pe
tulpină în zona bazală, apar pete ovale mici de culoare alb-
crem, ce devin mici răni adâncite.
 Frunzele plantelor bolnave din câmp, solarii sau seră se ofilesc, îşi
răsucesc marginea spre partea superioară, apoi nervura principală se
curbează şi planta se usucă.
 În secţiune, tulpina prezintă vasele conducătoare de culoare galben-
brună.
 Frunzele pot prezenta uneori pete “opărite”, verzi, umede, pete cu
ţesuturi ce devin galben-pergamentoase.
 Pe toate organele, în dreptul petelor, apar mici răni din care, pe
vreme umedă, apare exudatul bacterian (picături cleioase).
 Infecţia fiind generală, florile avortează sau fructele ce apar, rămân
mici, se coc prematur, au puncte cu inele argintii şi seminţe brune.
 Toate vasele conducătoare din pulpa fructelor, sunt la început
galbene, apoi brune.
 Dacă pe fructele deja formate au loc infecţii locale, externe, apar
pete de 1-3 mm în diametru, de culoare albă, apoi brun-deschise.
 În centrul petelor rămân mici răni brune, înconjurate de o zonă albă
sau gălbuie, simptomul fiind numit “ochi de pasăre”.
 În funcţie de felul infecţiei vasculare sau localizate, pot apărea
două feluri de simptome, ambele însă, la fel de grave, dar cu
evoluţie mai rapidă în cazul infecţiilor vasculare.

 Fructele puţin atacate pot prezenta simptome de marmorare

(zone verzi înconjurate de zone albicioase), petele fiind
superficiale, limitate la coajă şi nu prezintă exudat.

 În unele cazuri, chiar cozile fructelor pot fi uşor brunificate

sau cu pete brune, cu marginea întunecată.

 Seminţele din fructele atacate sunt mici, brune sau negre, cu

germinaţie redusă dar pot transmite bacteria.
 Transmitere-răspândire

Bacteria se transmite prin seminţe şi este suficient ca acestea să fie

infectate în proporţie de 1% pentru a se declanşa o îmbolnăvire gravă a
plantelor.
Bacteria rezistă în resturile vegetale ale plantelor bolnave rămase pe
câmp, 2-9 luni, în timp ce în seră, nu rezistă decât 3-4 săptămâni.
În cursul vegetaţiei bacteria se răspândeşte prin uneltele şi mâinile
lucrătorilor, care efectuează diferite operaţiuni “în verde”.
Aceste lucrări produc răni prin care bacteria pătrunde uşor, apoi se
răspândeşte şi se înmulţeşte în vasele conducătoare.
Vremea umedă, cu temperaturi de 24-32oC, este favorabilă extinderii
îmbolnăvirilor.
Bacteriologii români precizează că, temperaturile ridicate şi umiditatea
scăzută favorizează infecţiile vasculare, iar temperaturile scăzute şi
umiditatea mare favorizează atacul pe fructe.
 Prevenire și combatere
 În vederea obţinerii răsadurilor, se va folosi numai sămânţă liberă de
bacterii, pentru a limita zonele de atac ale bacteriei.
 Seminţele obţinute prin fermentarea pulpei, conţin bacterii într-o
proporţie foarte mică (0-0,3 %), comparativ cu cele obţinute prin alte
metode.
 Dezinfecţia termică dă rezultate bune dar, este greu de executat,
seminţele riscând să-şi piardă facultatea germinativă când sunt ţinute
în aer cald (80oC) timp de 24 ore, sau în apă caldă (52oC) timp de o
oră.
 Diluţia de sublimat corosiv 1/3000 în care seminţele se ţin 5 minute
este eficientă, dar toxică şi există riscul unor accidente de muncă.
 Răsadurile vor fi obţinute în sol dezinfectat termic cu vapori de apă,
sau chimic cu Dazomet 10 G - 500 kg/ha, cu trei săptămâni înainte
de plantare.
 Prevenirea infecţiilor secundare se face prin tratamente cu: Dithane
75 WG-0,2 % (t.p. 14 z.); Dithane M 45-0,2 % (t.p. 14 z.);
Vondozeb-0,2 %; Vondozeb 75 DG 0,2 %; Vondozeb 75 DG-0,2 %.
Pătarea pustulară a frunzelor de tomate
– Pseudomonas syringae pv. Tomate

 Bacterioza a fost descrisă în 1933 simultan de către doi

cercetători din China şi S.U.A.

 În ultimii 30 de ani, boala s-a extins în toate ţările cultivatoare

de tomate, la noi fiind semnalată în 1974 de F. Oprea şi C.
Rafailă, atât la tomate cât şi la ardei.

 Prin căderea florilor atacate şi deprecierea calitativă a

fructelor recoltabile, se înregistrează pierderi de până la 75 %.
 Simptome
 Bacteria atacă părţile aeriene ale plantelor încă din primele faze de
vegetaţie când, apar pete mici cu aspect umed, bine delimitate, de 1
mm în diametru.
 Ţesuturile petelor, prin uscare, devin brun-închis la culoare şi se
înalţă în centrul zonelor atacate, fiind înconjurate de un inel de
decolorare.
 Prin desprinderea ţesuturilor necrozate, apar găuri în frunziş.
 Fructele infectate au puncte brune, de cel mult 1 mm în diametru, în
jurul cărora se menţine o zonă verde, mai intens colorată decât restul
fructului.
 La palparea fructelor se constată că ţesuturile atacate sunt bombate.
 Fructele coapte nu pot fi atacate de această bacterie ce nu evoluează
datorită pH-ului acid al acestora.
 Atacul bacteriei poate fi semnalat pe coada frunzelor, pe tulpină, pe
flori şi chiar pe fructe, dar numai până când acestea au 3 cm în
diametru.
 Transmitere-răspândire

Bacteria se transmite de la un an la altul prin seminţele

infestate, pe care sunt bacterii.

Primele infecţii pot proveni şi de la bacteriile din sol, unde

acestea pot supravieţui în resturile de plante bolnave, dacă solul
este umed şi temperatura nu scade sub 40oC.

În solurile alcaline sărace în substanţe nutritive, bacteriile pot

supravieţui mult timp.

Apariţia rănilor mici produse de vânt şi insecte pe timp umed,

favorizează instalarea atacului atât la tomate cât şi la ardei şi
vinete.
 Prevenire şi combatere
 Tratamentele termice şi chimice aplicate lasămânţă, însoţite
de stropirile repetate aplicate la răsad şi în cultură, asigură
sănătatea plantelor şi reduc numărul de bacterii din sol pentru
anul următor.

 Se recomandă tratamente cu: Bouillie bordelaise-0,75 % (7,5

kg/ha); Z.B. (BB)

 LIEBOR-1 % (10 kg/ha); Champion 50 WP -0,3 % -(3 kg/ha);

Super Champ Fl- 3l/ha-0,2 % (2 l/ha); Mancozeb 800-0,2 %
(2 kg/ha); Novozir MN 80-0,2 % (2kg/ha).

 Soiul Dacia şi hidridul Ioana sunt mijlociu rezistente la

bacterioze.
Pătarea frunzelor și bășicarea fructelor -
Xanthomonas campestris pv. Vesicatoria

 Bacterioza a fost descrisă în 1914 în sudul Africii dar acum

este cunoscută în toate zonele ce au climat umed şi cald. Tr.
Săvulescu şi col. au semnalat această bacterioză în 1932,
avertizând pe cultivatori de posibilitatea deprecierii cantitative
şi calitative a recoltelor.
Simptome
 Bacteria parazitează toate organele aeriene ale tomatelor.
Răsadurile prezintă pe primele 2 frunzuliţe şi apoi pe frunze şi
tulpiniţă pete galben-verzui până la brune, cu o zonă centrală
brună din cauza ţesuturilor necrozate (arse), de pe care se
scurg picături de lichid bacterian sub formă de lacrimi. Boli
bacteriene ale tomatelor:
a. Xanthomonas campestris pv. vesicatoria;
b. Xanthomonas - pete cu inel gri;
c. Pseudomonas-puncte negre;
d. Corynebacterium-puncte cu aureolă argintie
 Simptome
 Pe frunzele plantelor mature apar pete neregulate ca formă, de 1-2 mm în
diametru, cu aspect umed şi margini bine delimitate.
 În perioadele umede sau după irigarea culturii, în jurul petelor apar inele
lucioase datorită lichidului bacterian.
 Iniţial petele au culoarea verde închis, apoi devin cenuşii sau brune şi sunt
dispuse în special de-a lungul nervurilor, spre marginile frunzelor.
 În cazul unor infecţii puternice, zonele brunificate se unesc, iar ţesuturile se
rup.
 Pe tulpini apar zone suberificate(aspre) şi crăpături variate ca formă şi
lungimi.
 Florile infectate în primele faze nu leagă şi cad.
 Fructele infectate prezintă pete circulare, umede, galben-brunii sau cenuşii
înconjurate de un inel alb-gri. În zonele atacate, ţesuturile fructului se
scufundă uşor, devin crustoase şi chiar dacă fructul se coace, în jurul rănilor
rămâne o zonă verde. Crustele apărute pot crăpa pe parcursul creşterii
fructului, iar prin crăpături pot pătrunde alţi agenţi ce depreciază mai mult
fructele.
 Transmitere-răspândire
 Bacteria infectează ţesuturile prin deschiderile naturale din
frunză, răni ale frunzelor şi tulpinilor sau ale perişorilor
absorbanţi depe rădăcini.
 Primele infecţii pornesc de la sămânţa infectată, în coaja
căreia bacteriile sunt viabile 16 luni sau chiar mai mult.
 Bacteria poate supravieţui 2-3 ani în terenurile unde au rămas
resturi de plante bolnave.
 Primele infecţii la răsaduri asigură sursa de bacterii ce va fi
dusă de ploi şi vânt şi va produce infecţii secundare.
 Irigarea prin aspersiune este contraindicată în serele sau
tarlalele unde s-au semnalat infecţii primare.
 Cercul de plante gazdă al bacteriei este foarte larg, ea
parazitând în afară de tomate şi ardei, numeroase specii de
plante ca : zârna, tutunul, ridichia, cătina, măselariţa, păpălau
şi ciumăfaia.
 Prevenire şi combatere
 Întrucât bacterioza se răspândeşte prin sămânţa infectată, se
recomandă folosirea de sămânţă ce provine din lanuri sănătoase sau
sămânţă tratată prin cufundare timp de 10 minute în apă caldă la
60oC sau 5 minute în soluţie de sublimat corosiv 1:3000, urmată de
spălări prelungite.
 Tratarea chimică a seminţelor se face cu Mancoben 60 PTS-4 kg/t
sămânţă sau cu Agrimicină (17-200 μm/ml) tratare care deşi
costisitoare, are eficacitate maximă.
 Răsadurile vor fi obţinute şi repicate numai în sol dezinfectat termic
sau chimic, iar pentru evitarea infecţiilor secundare, culturile de
tomate vor fi tratate de cel puţin 5 ori în timpul vegetaţiei.
 Răsadurile vor fi obţinute şi repicate numai în sol dezinfectat termic
sau chimic, iar pentru evitarea infecţiilor secundare, culturile de
tomate vor fi tratate de cel puţin 5 ori în timpul vegetaţiei.
 Primul tratament se aplică în stadiul de apariţia plăntuţelor până la 2
frunze, cu zeamă bordoleză 0,5 %; cel de al doilea tratament se
aplică până când plantele au 45 cm înălţime, stropirile fiind
executate cu: Bouillie bordelaise-0,75 % (7,5 kg/ha); Z.B. (BB)
Liebor -1 %(10 kg/ha); Champion 50 WP-0,3 % (3 kg/ha); Super
Champ Fl-3 l/ha-0,2 % (2 l/ha); Dithane 75 WG-0,2 % (t.p. 14 z.);
Dithane M 45-0,2 % (t.p. 14 z.); Mancozeb 800-2 kg/ha 155 (t.p. 21
z.); Novozir MN 80-0,2 % (2 kg/ha); Oxicupron 50 PU-0,5%(4-
5kg/ha); Vondozeb-0,2 % (t.p. 14 z.); Vondozeb 75 DG- 0,2 % (t.p.
14 z.).

 În câmp, dar mai ales în seră, trebuie să se respecte măsurile de

izolare spaţială a culturilor plantelor din cercul de gazde a
patogenului, precum şi rotaţia culturilor în vederea micşorării
numărului de bacterii pe gramul de sol.

 Hibridul Unirea este rezistent faţă de această bacterioză.

 Necroza(arsura)măduvei tulpinilor de
tomate – Pseudomonas corrugata

 Cercetătorul englez R.A. Lelliot semnalează în 1955 boala

cunoascută sub numele de "necroza măduvei tulpinilor", ce
poate produce pierderi de până la 50 % la tomatele cultivate în
seră. În România, Gh. Marinescu depistează bacterioza în
1982 la tomatele din sere
Simptome
 Bacterioza se observă la plantele mature ce au 4-6 inflorescenţe,
plante ce manifestă simptome de decolorare şi ofilire.
 Ofilirea evoluează foarte rapid şi în câteva zile tulpina prezintă
pete brune, este strangulată şi se rupe. Tulpinile au pete lungi de
25-30 cm, cu crăpături în ţesuturi şi chiar cu adâncituri evidente
prin care se vede măduva.
 După irigarea culturii din aceste răni se scurge un lichid bacterian
vâscos, de culoare albicioasă.
 Secţiunile în tulpini evidenţiază brunificarea măduvei şi a vaselor
conducătoare.
 Transmitere-răspândire
Pătrunderea bacteriei în plantă se face prin rănile ce apar pe
parcursul perioadei de vegetaţie în urma lucrărilor în verde.
Umiditatea mare în atmosferă, variaţiile mari ale temperaturii
(zi-noapte), ca şi îngrăşarea excesivă cu azot favorizează
instalarea atacului.
Prevenire și combatere
Tomatele din seră vor fi cultivate în soluri echilibrat fertilizate
şi pe tot parcursul vegetaţiei, se va avea în vedere respectarea
umidităţii şi a temperaturii la optim, fără variaţii brusce.
În timpul lucrărilor de copilit şi legat, se va asigura
dezinfectarea periodică a mâinilor muncitorilor şi a conductelor
de apă.
 Plantele bolnave se vor scoate şi se vor arde.
 Alte bacterioze ale tomatelor:
a. Putregaiul bacterian al tomatelor de seră
 Concluzii

 Legumele au o importanță foarte mare alături de fructe în

alimentaţia omului. Deși au un conținut mai redus de
substanțe energetice decât produsele de origine animală sunt
foarte importante datorită aportului de vitamine, substanțe
minerale, fibre, enzime, substanțe volatile aromatice
contribuind la buna desfășurare a proceselor metabolice din
organismul uman.
 Datorită rolului pe care îl au în nutriție legumele și fructele
intră în rația alimentară în proporție de 20-25%, constituind
unul din indicatorii nivelului de trai dintr-o țară.
 Legumele au o mare importanță în asigurarea unei alimentații
raționale și echilibrate a oamenilor. Pe lângă importanţa
economică şi proprietăţile lor nutritive, tomatele au şi o
importantă valoare terapeutică, de care trebuie să profităm
mai cu seamă în sezonul cald. Potasiul, vitaminele C si E,
licopenul, betacarotenul, folaţii şi fibrele alimentare care se
găsesc în roşii sunt un adevărat izvor de sănătate.
 La 100 de grame produs proaspăt fructele conţin 250 mg
potasiu, 17 mg vitamina C, 1 mg vitamina E, 700 μgr
betacaroten si 16 μgr folaţi. Prin compoziţia lor chimică,
datorită excesului de baze, tomatele acţionează ca
alcalinizanţi, având rol catalizator important pentru
organismul omenesc.
 Se recomandă bolnavilor de scorbut, în afecţiunile vasculare,
constipaţii, stimularea secreţiei gastrice, artrită, gută, acnee,
cosmetică precum şi în prevenirea şi tratarea cancerului de
prostată, cancerului mamar, cancerului de plămâni,
afecţiunilor cardiace prin acţiunea anticancerigenă a
licopenului.
 Mai multe studii au arătat că licopenul, principalul constituent
al tomatelor, este un important antioxidant care poate reduce
riscul apariţiei cancerului de prostată şi poate preveni cancerul
de esofag sau colon.