Mitul din secolul al XH-lea despre Parsifal, care a pornit în căutarea Sfântului

Graal, ilustrează modul în care ne putem căuta şi descoperi propriile potire

sfinte, transformându-ne astfel soarta, în destin. Pentru că această legendă a
fost cât se poate de durabilă şi influentă de-a lungul istoriei, am ales-o ca să ne
ajute să înţelegem aventura căutării destinului. La începutul poveştii, Parsifal
este un băieţel răsfăţat. Mama sa, Inimă-tristă, şi-a pierdut deja soţul şi doi fii în
luptă. Temându-se că Parsifal va dori să le calce pe urme, să devină cavaler şi să
moară de o moarte la fel de îngrozitoare, îl creşte în pădure, departe de
civilizaţie. Inimă-tristă îşi trăieşte viaţa doar cu scopul de a-şi proteja fiul de la a-
şi trăi viaţa.

Într-o dimineaţă, pe când se juca în pădure, Parsifal dă peste un grup de cinci

cavaleri înveşmântaţi în armuri strălucitoare, care purtau nişte suliţe lungi – şi este
atras, în mod irezistibil, de lumea lor de aventură. Este atât de fascinat de cavalerii
eleganţi şi de podoabele lor, încât se hotărăşte să îşi părăsească imediat casa şi să
devină el însuşi cavaler. Îngrozită, mama sa îl roagă să nu o părăsească, dar Parsifal
este hotărât să călătorească până la curtea Regelui Arthur şi să se alăture
legendarei sale Mese Rotunde.
Tânărul primeşte binecuvântarea de la mama scăldată în lacrimi, odată cu un
veşmânt simplu, ţesut în casă, pe care va trebui să-l poarte mereu. Ea îi mai spune
că trebuie să respecte toate femeile, să nu fie curios şi să nu pună nicio întrebare.
Cu aceste daruri şi sfaturi, Parsifal porneşte la drum, în aventura sa de a deveni
cavaler şi de a-şi duce soarta la împlinire. Când băiatul ajunge la curtea Regelui
Arthur, îmbrăcat în veşmântul grosolan, ţesut de mama sa, şi cere să fie înnobilat,
flăcăul de la ţară este dat afară din sală, în hohote de râs. Dar Parsifal insistă, o
dată şi încă o dată, până când, în sfârşit, i se acordă o audienţă la rege. Printre
curteni se afla şi o încântătoare fecioară care, de şase ani nici nu a râs şi nici nu a
zâmbit. Legenda spunea că nu va râde din nou, până ce nu se va ivi cel mai bun
cavaler din lume.
Văzându-l pe Parsifal, ea izbucneşte în râs, încântată, luând toată curtea prin
surprindere. Cine este băiatul acesta, care a făcut ceea ce nici un altul nu a fost în
stare să facă? Este cu putinţă ca nechibzuitul şi nepriceputul Parsifal să fie, cu
adevărat, cavalerul pe care îl aşteptau? Regele îi spune lui Parsifal că, mai înainte
de a se alătura Mesei Rotunde, trebuie să se lupte cu Cavalerul Roşu, cel mai de
temut războinic din regat, şi să-l înfrângă. Îi mai spune că trebuie să câştige prin
luptă şi să-şi însuşească calul şi armura acestuia. Parsifal îl provoacă la luptă pe
temutul cavaler şi, în pofida lipsei sale de experienţă, îl omoară cu o lovitură
norocoasă. Victorios, îşi pune armura Cavalerului Roşu peste haina sa ţărănească,
iar Arthur îi acordă titlul de cavaler.
Următoarea sarcină a lui Parsifal este să găsească Sfântul Graal şi să-l readucă la
curtea regelui. Un bătrân înţelept, Gournamond, îi oferă învăţături preţioase şi îl
îndrumă în căutările sale. El îl sfătuieşte că, dacă va ajunge vreodată la Castelul
Graal-ului şi va găsi relicva sfântă, trebuie să pună întrebarea următoare: „Cui îi
slujeşte Graal-ul?” înainte de a pleca în aventura sa de cavaler, Parsifal se
hotărăşte să-şi viziteze mama, ca să-i arate realizările sale – dar când ajunge la uşa
ei, află că a murit de supărare, imediat după plecarea sa.
Sfâşiat de vinovăţie, Parsifal îşi continuă călătoria şi, curând, o găseşte pe Blanche
Fleur (Floare Albă), o domniţă frumoasă, al cărei castel este asediat. Aceasta îl
imploră pe Parsifal să o salveze, iar el se aruncă în luptă, înfrângându-i cu vitejie pe
atacatori şi redobândind pentru ea, regatul. După bătălie, el petrece cu Blanche
Fleur o singură noapte, în castitate, iar în zorii zilei îşi continuă drumul pe urma
Sfântului Graal.
Într-o bună zi, pe când îşi căuta un culcuş la vreme de seară, Parsifal întâlneşte
nişte ţărani care îi spun că, pe o distanţă destul de mare, nu există nici un adăpost.
Dar nu peste mult timp, se întâlneşte cu un bărbat care pescuia într-o barcă, pe
lac. Pescarul îl invită să tragă la casa sa, aflată nu departe, îl îndrumă cum să
ajungă acolo şi îl trimite înainte. Spre surprinderea tânărului cavaler, casa
pescarului este, de fapt, legendarul castel al Graal-ului. Când Parsifal trece dincolo
de şanţul de fortificaţie, ajunge la un castel somptuos, un loc de vis, cu o curte de
400 de cavaleri şi doamne, ce îl înconjoară pe Regele Pescar care zace doborât de
durere pe un pat şi suferă de pe urma unei răni nevindecate la coapsă – rană pe
care o primise cu mult timp în urmă. Parsifal şi dă seama că omul pe care l-a luat
drept un simplu pescar era, de fapt, Regele Pescar.
Are loc un mare banchet, în timpul căruia Regele Pescar îi dă lui Parsifal o sabie. În
cursul festivităţii, Sfântul Graal este adus şi trecut din mână în mână. Toată lumea
bea din el şi fiecăruia i se împlineşte o dorinţă, cu excepţia lui Parsifal şi a Regelui
Pescar, acesta din urmă neputând să bea din pocal, până ce nu i se va fi vindecat
rana. în tot timpul mesei, Parsifal păstrează tăcerea – aşa cum l-a sfătuit mama sa,
ca nu care cumva să pună vreo întrebare. Toată curtea îl priveşte cu atenţie, căci
aşteptau de mult timp ca profeţia lor să se împlinească -legenda spunea că, într-o
bună zi, un tânăr neştiutor va apărea la castel si va pune „întrebarea Graal-ului”,
eliberând astfel, în sfârşit, puterea acestuia şi vindecându-l pe rege.
Dar Parsifal nu rosteşte o vorbă, iar a doua zi dimineaţa găseşte castelul gol.
Pleacă mai departe, cu sabia cea nouă la cingătoare, în timp ce, în urma lui,
Castelul Graal-ului se face nevăzut. în anii ce au urmat, el îşi continuă desăvârşirea
în arta cavalerească, cu o lungă serie de fapte vitejeşti – omorând balauri,
învingându-i pe cavalerii care-i sunt duşmani, salvând frumoasele fecioare şi
atingând măreţia pe care Regele Arthur o văzuse în el. Faima bravurii sale se
răspândeşte şi ajunge până la urechile Regelui Arthur, care cere să-i fie adus din
nou la curte. în onoarea lui se organizează un mare festival şi un turnir, unde i se
acordă cele mai mari onoruri şi cel mai mare respect dintre toţi cavalerii. Dar, în
toiul sărbătoririi, îşi face apariţia o vrăjitoare bătrână. în faţa tuturor, ea recită o
litanie a multelor păcate şi greşeli ale lui Parsifal, dintre care cel mai cumplit este
eşecul lui de a pune întrebarea Graal-ului, când a avut această ocazie.
Umilit de către vrăjitoare, Parsifal porneşte încă o dată la drum, în căutarea
castelului Graal-ului – dar tot ceea ce găseşte sunt doar alte bătălii şi alte încercări.
într-o zi, în toamna vieţii sale, întâlneşte, în sfârşit, un grup de pelerini care îl
ceartă că poartă armură în Vinerea Mare, una dintre cele mai sfinte zile ale anului.
Aceştia îl conduc până la un bătrân eremit, care trăia în adâncul pădurii şi care,
precum vrăjitoarea de dinaintea sa, îl mustră aspru pentru că a ratat ocazia de a
pune întrebarea Graal-ului. Când Parsifal îşi dă jos armura şi îşi dezbracă haina
ţărănească pe care o purtase atâţia ani,eremitul îl îndrumă, în sfârşit, la Castelul
Graal-ului.
Acum, la capătul anilor săi de aventură, primeşte o nouă ocazie de a-şi dovedi
valoarea, în cea mai importantă dintre sarcinile sale. Parsifal găseşte castelul,
păşeşte înăuntru şi pune întrebarea magică („Cui îi slujeşte Graal-ul?”). Şi iată că,
în cele din urmă, se pot bucura cu toţii. Sfântul Graal este trecut din mână în
mână, de jur-împrejurul mesei, Regele Pescar poate şi el să bea din cupă şi este, în
sfârşit, vindecat.
Morala acestei Legende este că pentru a ne putea împlini destinul trebuie să ne
lepădăm de programele limitative care ne-au fost induse.
„Să reparăm trecutul și să vindecăm viitorul, prin recuperarea sufletului” – Alberto
Villoldo, Ph.D