DISCIPLINA: Cooperare europeană în materia

penală

TEMA:
Asistenţa judiciară internaţională

Titular disciplină: 

1
 Introducere

Condițiile și modalitățile de realizare a asistenței judicare internaționale în materie

penală sunt cele stabilite prin dispozițiile cuprinse în legea specială și în Codul de procedură
penală, dacă prin convențiile internaționale nu se prevede altfel1.
Înțelegem în sens restrâns prin asistenţă judiciară penală, sistenţa pe care organele
judiciare dintr-un stat o acordă în cursul procesului penal organelor judiciare din statul în care
are loc activitatea judiciară şi care constă în efectuarea, predarea sau comunicarea de acte
procedurale necesare soluţionării acelei cauze2, și într-o accepțiune mai largă se înțelege
asistența oferită în general în cadrul luptei împotriva infracționalității (in et extra foro)3.

Putem trage o primă concluzie, și anume că asistența judiciară internațională în

materie penală, reprezintă o formă de cooperare internațională ce constă în concursul ce și-l
acordă statele suverane, în vederea combaterii criminalității pe teritoriul propriu, pentru
realizarea justiției, colaborare menită să consolideze solidaritatea internațională în lupta
impotriva fenomenului criminalității2.

Potrivit dispoziţiilor art. 158 din Legea nr. 302/2004, asistenţa judiciară cuprinde:
comisiile rogatorii internaţionale; audierile prin videoconferinţă; înfăţişarea în statul solicitant
a martorilor, experţilor şi a persoanelor urmărite; notificarea actelor de procedură care se
întocmesc ori se depun într-un proces penal; cazierul judiciar. Asistenţa judiciară cuprinde
însă şi alte forme de asistenţă, cum ar fi transmiterea spontană de informaţii.

În materie penală, cele mai importante convenţii multilaterale au fost adoptate sub
egida Consiliului Europei şi Organizaţiei Naţiunilor Unite. De asemenea, România a încheiat
peste 20 de tratate bilaterale4.
1
Legea nr. 281/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi
speciale din 24 iunie 2003 (M. Of. Nr. 468/2003); Legea nr. 704/2001 privind asistența judiciară
internațională în materie penală din 3 decembrie 2001 (M. Of. nr. 807/2001).
2
N. Volonciu, Tratat de procedură penală. Parte specială, Vol. II, Editura Paideia, Bucureşti, pag. 484.
3
R. M. Stă noiu – „Asistența juridică internațională în materie penală”, Editura Academiei R.S.R., București,
1975, p. 14.
2
N. Lupulescu – „Extrădarea”, Editura Luceafă rul, Bucuresti, 2004, p. 41.
4
Cea mai cunoscută Convenţie multilaterală şi, prin natura lucrurilor, cel mai frecvent utilizată de
Româ nia este Convenţia Europeană de Asistenţă Judiciară în Materie Penală, adoptată la Strasbourg la 20
aprilie 1959. Bă trâ na Convenţie a Consiliului Europei este aplicată de Româ nia în relaţia cu celelalte 45 de
state membre ale Consiliului Europei, dar şi cu state nemembre care au ratificat-o. Ea este completată de
Protocolul adiţional din 17 martie 1978 şi de al doilea Protocol adiţional, din 8 noiembrie 2001. Cel de-al
doilea Protocol adiţional, copie aproape fidelă a Convenţiei UE din 29 mai 2000, a intrat în vigoare pentru
Româ nia la 1 martie 2005 şi, ca şi Primul Protocol adiţional, se aplică în relaţia cu acele state parte la

2
 Modalități de asistență judiciară în materie penală

În sensul art. 158 din Legea 302/2004, asistența judiciară internațională cuprinde
îndeosebi următoarele activități:

a)comisiile rogatorii internaţionale;

b)audierile prin videoconferinţă;
c)înfăţişarea în statul solicitant a martorilor, experţilor şi a persoanelor urmărite;
d)notificarea actelor de procedură care se întocmesc ori se depun într-un proces penal;
e)cazierul judiciar;
f)alte forme de asistenţă judiciară.

Cadrul juridic. Reglementare

Asistența judiciară în materie penală este reglementată după cum urmează:

- pe plan intern în Legea 302/2004, Titlul VII (art. 158-187^18), care a abrogat Legea
nr. 704/2001 privind asistența judiciară internațională în materie penală, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807/17.12.2001. Legea nr. 704/2001 răspundea
doar cerințelor Convenției europene de asistență judiciară în materie penală, adoptata la
Strasbourg la 20.04.1959, și ale Primului Protocol adițional la această convenție, adoptat la
Strasboug la 17.03.1978, noua lege este armonizată cu prevederi ce fac parte din acquis-ul
recent: Convenția UE din 29.05.2000 privind asistența judiciară în materie penală, Cel de-al
doilea Protocol adițional la Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală și
decizia-cadru privind echipele comune de anchetă.

- pe plan extern în următoarele acte: Convenția europeană de asistență judiciară în

materie penală, adoptată la Strasburg, la 29.04.1959, în completarea căreia a fost semnat la
17.03.1978 un Protocol adițional1. Astfel, la nivelul Uniunii Europene a fost adoptată
Convenția din 29.05.2000 privind asistența judiciară internațională în materie penală 2, iar la
nivelul Consiliului Europei a fost adoptat, la 8.11.2001, cel de-al doilea Protocol adițional la
Convenţia mamă care l-au ratificat.
Cererile de asistenţă judiciară adresate statelor care nu sunt parte la instrumentele Consiliului
Europei vor fi formulate în baza tratatelor bilaterale, în baza convenţiilor ONU aplicabile sau, în lipsa
orică rui instrument juridic multilateral sau bilateral, pe bază de reciprocitate.
1
Ambele instrumente internaționale au fost ratificate de Româ nia prin Legea nr. 236/9.12.1998,
publicată în Monitorul Oficial nr. 492/21.12.1998.
2
Council Act of 29 May 2000 establishing in accordance with Article 34 of the Treaty on European Union
the Convention on Mutual Assistance in Criminal Matters between the Member States of the European
Union, OJ C 197 12.07.2000 pg.1.

3
Convenția europeană de asistență judiciară internațională în materie penală, ambele
instrumente reglementând noi forme de asistență judiciară, precum și situațiile în care
autoritățile judiciare pot comunica direct.

Conform normelor comunitare3, noua lege permite comunicarea directă între

autoritățile judiciare române și cele străine. Cererile de asistență judiciară internațională pot fi
transmise direct de autoritățile judiciare solicitante autorităților judiciare solicitate în cazul în
care instrumentul juridic internațional aplicabil în relația între statul solicitant și statul solicitat
reglementează acest mod de transmitere.

În același timp, legea permite folosirea pentru transmiterea cererilor, în baza acordului
între statul solicitant și statul solicitat, a mijloacelor electronice, în special a faxul-ui (nefiind
exclusă nici folosirea altor mijloace electronice, precum e-mail-ul), dacă autenticitatea și
confidențialitatea cererii, precum și credibilitatea datelor transmise sunt garantate.

Potrivit art. 1 din Convenţia de asistenţă judiciară în materie penală între Statele
Membre, aceasta completează Convenţia de la Strasbourg din 1959 şi protocoalele sale
adiţionale, precum şi Convenţia de aplicare a Acordului Schengen încheiat la 14 iunie 1985
privind eliminarea treptată a controalelor la frontierelor comune, semnată la 19 iunie 1990 şi
nu aduce atingere dispoziţiilor mai favorabile stabilite la nivel bilateral sau multilateral.

Obiectivul principal este acela de a facilita cooperarea între autorităţile judiciare ale
Statelor Membre.

Relaţia dintre cooperarea judiciară şi cooperare poliţienească

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, legea privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală nu se aplică aplică modalităţilor specifice de cooperare
poliţienească internaţională, dacă, potrivit legii, acestea nu se află sub control judiciar. Per a
contrario, Legea nr. 302/2004 se aplică şi cooperării poliţieneşti dacă aceasta se desfăşoară
sub control judiciar.

Diferenţa dintre cooperarea poliţienească şi cea judiciară rezidă în absenţa unei

proceduri legale de remediere pentru persoana în cauză. În unele cazuri, ambele forme de
3
Florin Razvan Radu - „Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala –
un pas important spre integrarea Romaniei in spatiul de libertate, securitate si de justitie al Uniunii
Europene si un raspuns ferm la noile provocari ale criminalitatii transnationale”, Revista „Dreptul” nr.
11/2004.

4
cooperare pot fi folosite alternativ în scopul obţinerii unui anume rezultat. Cooperarea prin
autorităţile poliţieneşti sau judiciare nu înseamnă neapărat că un anume caz este fie de
asistenţă judiciară fie de cooperare poliţienească.

În ceea ce priveşte cooperarea poliţienească în cadrul Uniunii Europene, Acordul

Schengen din 14 iunie 1985 şi Convenţia de aplicare a Acordului Schengen din 19 iunie 1990,
reglementează cooperarea poliţienească.

Interpolul - Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală (O.I.P.C.), este o

instituţie interguvernamentală ce asigură asistenţa reciprocă între poliţiile ţărilor membre,
pentru prevenirea şi reprimarea criminalităţii de drept comun; nu intervine în probleme cu
caracter politic, militar, religios sau rasial; respectă suveranitatea şi independenţa fiecărei ţări;
asigură schimbul de informaţii cu caracter poliţienesc la nivel internaţional; identifică
infractorii internaţionali împotriva cărora s-au emis mandate de arestare; coordonează
activitatea de supraveghere şi prindere a infractorilor internaţionali; la cerere, solicită
informaţii necesare soluţionării unor cauze penale.

Europolul - Ideea unui Oficiu European de Poliţie a fost lansată pentru prima oară cu ocazia
Consiliului European de la Luxemburg, din 29 iunie 1991. Planul de atunci avea în vedere,
înfiinţarea unui nou organism care să ofere cadrul necesar pentru dezvoltarea colaborării
organelor de poliţie din statele membre ale Uniunii Europene, pentru prevenirea şi combaterea
pe plan internaţional a crimei organizate, inclusiv a terorismului şi a traficului de droguri.

Proceduri, autorităţile solicitante

Potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004, lipsa reciprocității nu împiedică să se dea curs
unei cereri de asistență judiciară internațională în materie penală, dacă aceasta :
 se dovedește necesară datorită naturii faptei sau nevoii de a lupta împotriva anumitor
forme grave ale criminalității;
 poate contribui la îmbunătățirea situației inculpatului ori condamnatului sau la
integrarea sa socială;
 poate servi la clarificarea situației judiciare a unui cetățean român.

Cererile de asistenţă sunt formulate în general de către autorităţile judiciare:

procuror, judecător, judecător de instrucţie (acolo unde este cazul), existând însă şi
5
posibilitatea ca cererile de asistenţă să fie formulate de către autorităţile administrative, în
cadrul procedurilor desfăşurate pentru fapte a căror sancţionare incumbă acestora şi numai
dacă decizia luată, indiferent de denumirea pe care o poartă, este supusă unei căi de atac în
faţa unei instanţe competente; art. 1844 din Legea nr. 302/2004 prevede că asistenţa judiciară
se acordă şi în proceduri privind fapte pedepsibile conform legii române sau legii statului
membru solicitant ca fiind încălcări ale normelor juridice, constatate de autorităţile
administrative a căror decizie poate fi atacată inclusiv în faţa unei instanţe penale (ceea ce
înseamnă că nu este obligatoriu ca instanţa respectivă să aibă competenţă exclusiv în materie
penală). Dispoziţii în acest sens se regăsesc şi în Convenţia de asistenţă UE din 2000,
Convenţia de aplicare a Acordului Schengen şi Protocolul adiţional la Convenţia europeană
de asistenţă.

Ne bis in idem

Conform pricipiului ne bis in idem, o persoană nu poate fi cercetată penal decât o

singură dată pentru aceleaşi fapte.

Acest principiu se regăseşte în majoritatea instrumentelor internaţionale, cu precădere

în art.4 din cel de-al 7-lea Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale din 22 noiembrie 1984 şi în art.14, paragraful 7 din Convenţia
internaţională cu privire la drepturile civile şi politice din 19 decembrie 1966.

Conform acestor instrumente, principiul este obligatoriu, doar pentru statul în care a
fost pronunţată o hotărâre penală (la nivel naţional), ceea ce nu împiedică alte state să înceapă
sau să continue procedurile penale pentru aceeaşi faptă.

Potivit art.4, paragraful 1 din Protocolul 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor

omului şi a libertăţilor fundamentale din 22 noiembrie 1984: „Nimeni nu poate fi urmărit sau
pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care
a fost deja condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale
aceluiaşi stat”.

La nivelul Uniunii Europene, nici o persoană nu poate fi urmărită sau pedepsită penal
pentru o infracţiune pentru care a fost deja achitată sau condamnată în interiorul Uniunii,
printr-o hotărâre definitivă, conform legii, principiul este reglementat de art.50 din Carta
drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, de art.54-art.58 din Convenţia de aplicare a

6
Acordului Schengen din 19 iunie 1990, art.4 din Convenţia privind protecţia intereselor
financiare ale Comunităţilor Europene din 26 iulie 19955, art.7 din Convenţia privind lupta
împotriva faptelor de corupţie săvârşite de oficialii Comunităţilor Europene, sau de oficialii
Statelor Membre ale Uniunii Europene, art.3 şi 4 din Decizia Cadru privind mandatul
european de arestare.

Sub aspectul asistenţei judiciare, principiul „ne bis in idem” ridică întrebarea dacă, în
cazul în care autorităţilor române sau străine (în funcţie de poziţia pe care o au) li se solicită
asistenţa într-o cauză, în care acestea au pronunţat deja o hotărâre definitivă sau efectuează
cercetări.

Răspunsul este diferit în funcţie de situaţiile care pot apărea: persoana a fost achitată,
dacă a executat deja pedeapsa, dacă cercetarea penală este în curs, dacă asistenţa este
solicitată pentru cercetarea participanţilor la săvârşirea infracţiunii, ori pentru revizuirea
hotărârii definitive. La fel, în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, sau a altor infracţiuni
care cunosc mai multe modalităţi normative, asistenţa judiciară poate fi sau nu acordată.

Potrivit art. 1141 din Legea nr.302/2004, persoana în privinţa căreia s-a pronunţat o
hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru al spaţiului Schengen nu poate fi urmărită
sau judecată pentru aceleaşi fapte dacă, în caz de condamnare, hotărârea a fost executată, este
în curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit legii statului care a pronunţat
condamnarea.

Dispoziţiile prevăzute mai sus nu se aplică dacă:

a) faptele vizate de hotărârea străină s-au săvârşit în tot sau în parte pe teritoriul
României. În acest caz, excepţia nu se aplică dacă faptele s-au săvârşit în parte pe teritoriul
statului membru unde s-a pronunţat hotărârea;

b) faptele vizate de hotărârea străină constituie o infracţiune contra siguranţei statului

sau împotriva altor interese esenţiale ale României;

c) faptele vizate de hotărârea străină au fost săvârşite de un funcţionar român prin

încălcarea obligaţiilor sale de serviciu.

Excepţiile amintite nu se aplică atunci când, pentru aceleaşi fapte, statul membru
interesat a cerut preluarea urmăririi penale sau a acordat extrădarea persoanei în cauză.
5
Convenţia este ratificată de toate Statele Membre şi este în vigoare începâ nd cu octombrie 2002.

7
 Principiul dublei incriminări

Asistenţa judiciară poate fi acordată în cea mai largă manieră posibilă chiar dacă
faptele descrise în cererea de asistenţă nu sunt sanţionate în România. Art. 163 din Legea nr.
302/2004 prevede că în cazul cererilor având ca obiect percheziţiile, ridicarea de obiecte şi
înscrisuri şi sechestrul, acordarea asistenţei este supusă următoarelor condiţii:

a) infracţiunea care motivează comisia rogatorie trebuie să fie susceptibilă de a da loc

la extrădare în România, ca stat solicitat, prin urmare trebuie să existe dubla incriminare şi

b) îndeplinirea comisiei rogatorii trebuie să fie compatibilă cu legea statului român.

Dubla incriminare nu înseamnă că România şi statul solicitant trebuie să aibă

prevederi penale identice sau ca obiectul infracţiunii să fie acelaşi (aceleaşi bunuri sau valori),
fiind suficient ca faptele descrise în cererea de asistenţă să intre sub incidenţa (să corespundă)
uneia din prevderile legii române. Sub aspectul aplicării legii penale în timp, are relevanţă
data la care se dispune una din măsurile solicitate.

Dispoziţiile art. 163 nu se aplică în relaţia cu statele parte la Convenţia de aplicare a

Acordului Schengen, din 19 iunie 1990. În relaţia cu aceste state pentru executarea cererilor
de comisii rogatorii având ca obiect percheziţii sau sechestre pot fi impuse, totuşi, următoarele
condiţii:   a) legislaţia română şi cea a statului solicitat/solicitant să prevadă pentru fapta care
a determinat cererea de comisie rogatorie o pedeapsă privativă de libertate sau o măsură de
siguranţă cu caracter restrictiv de libertate, al cărei maxim este de cel puţin 6 luni, sau
legislaţia unuia dintre state să prevadă o sancţiune echivalentă, iar în legislaţia celuilalt stat
fapta să fie pedepsită ca fiind o încălcare a normelor juridice, constatată de autorităţile
administrative a căror decizie poate fi atacată cu recurs în faţa unei instanţe competente,
inclusiv a unei instanţe penale;   b) efectuarea comisiei rogatorii să fie compatibilă cu legea
română.

Pericolul tot mai accentuat determinat de creşterea criminalităţii transfrontaliere,

necesitatea prevenirii şi combaterii cu mai multă eficienţă într-un cadru organizat la nivel
mondial, a determinat adoptarea unor instrumente internaţionale, zonale, regionale care să
unifice eforturile statelor lumii.

Principiile asistenţei judiciare internaţionale

8
 Asistenţa judiciară poate fi solicitată (acordată) în baza unui tratat, bi sau multilateral,
aplicabil între România şi statul solicitat, ori în lipsa unui astfel de instrument, pe bază de
reciprocitate.
Potrivit art.6 din Legea nr.302/2004, în cazul în care statul român formulează o cerere
de asistenţă judiciară, în baza curtoaziei internaţionale, asigurarea reciprocităţii va fi dată de
către ministrul justiţiei, pentru fiecare caz, ori de câte ori va fi necesar, la cererea motivată a
autorităţii judiciare române competente.
Asigurarea de reciprocitate se dă, în principiu, numai dacă statul solicitant solicită o
astfel de garanţie, în sensul că România poate şi îşi exprimă disponibilitatea de a executa o
cerere similară formulată, de către Statul solicitant.
O astfel de asigurare se solicită şi în cazul în care România este stat solicitant. Aceasta
depinde, însă, în ambele cazuri, de practica existentă în relaţia dintre România şi statul
solicitat/solicitant. Este posibil, ca executarea unei cereri să se facă şi în lipsa unei astfel de
asigurări atunci când, potrivit practicii şi în virtutea relaţiilor bilaterale dintre cele două state,
există certitudinea că cererea va fi executată.
Potrivit art.5 din Legea nr.302/2004, lipsa reciprocităţii nu împiedică să se dea curs
unei cereri de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, dacă aceasta:
a) se dovedeşte necesară datorită naturii faptei sau nevoii de a lupta împotriva
anumitor forme grave ale criminalităţii;
b) poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei inculpatului sau condamnatului sau la
reintegrarea sa socială;
c) poate servi la clarificarea situaţiei judiciare a unui cetăţean român.

Necesitatea şi proporţionalitatea asistenţei

În ceea ce priveşte acordarea asistenţei, este greşit să se aprecieze că statul solicitant

trebuie să solicite asistenţa doar după ce a epuizat mijloacele sale interne pentru cercetarea
penală a infracţiunii care face obiectul cauzei. Ceea ce este important este ca asistenţa
acordată să răspundă solicitărilor autorităţilor străine, aceasta în măsura în care nu aduce
atingere unor interese fundamentale ale României (limitele cooperării judiciare) sau nu
încalcă principiile de drept fundamentale. În accelaşi timp, autorităţile române trebuie să se
limiteze la ceea ce s-a solicitat, iar în măsura în care, pentru acordarea asistenţei, sunt
necesare informaţii suplimentare, să solicite transmiterea acestora.

9
 Răspunsul la cererea de asistenţă trebuie să cuprindă numai acele acte solicitate de
către autorităţile străine sau cele care ar putea avea relevanţă pentru acestea (în niciun caz nu
se va transmite întreg dosarul).

Asistenţa judiciară poate fi solicitată în baza:

- Tratatelor bilaterale, în măsura în care acestea nu au fost abrogate prin tratatele

multilaterale la care România şi statul solicitant sunt parte;
- Convenţiile multilaterale adoptate la nivelul Consiliului Europei şi al Organizaţiei
Naţiunilor Unite şa care atât România, cât şi statul solicitant/solicitat sunt parte, care
reglementează asistenţa judiciară în materie penală 6 sau care conţin prevederi în acest
sens7, adoptate pentru anumite categorii de infracţiuni;
- Reciprocitate.
În relaţia cu Statele Membre ale Uniunii Europene se vor aplica Convenţiile adoptate
la nivelul Consiliului Europei care reglementează asistenţa judiciară în materie penală şi cele

6
Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală , adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959,
ratificată de Româ nia prin Legea nr. 236/1998; Protocolul adiţional la Convenţia europeană de asistenţă
judiciară în materie penală , adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978, ratificat prin Legea nr. 236/1998 ; Al
doilea Protocol la Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptat la Strasbourg,
ratificat prin Legea nr. 368/2004.
7
Consiliul Europei
- art. 8 din Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului, adoptată la Strasburg la 27
ianuarie 1977, ratificată de Româ nia prin Legea nr. 19/1997; Protocolul de amendare a
Convenţiei europene pentru reprimarea terorismului, Strasbourg, 15.05.2003, ratificat prin Legea
nr. 366/2004 nu este încă vigoare. Va intra în vigoare după ce va fi ratificat de toate statele pă rţi
la Convenţie;
- art. 8 - art. 31 din Convenţia europeană privind spă larea, descoperirea, sechestrarea şi
confiscarea produselor infracţiunii, încheiată la Strasbourg la 8 noiembrie 1990, ratificată prin
Legea nr. 263/2002;
- art. 26 - art. 31 din Convenţia penală privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999
ratificată prin Legea nr. 27/2002; Protocoulul din 15 mai 2003 la Convenţia penală privind
corupţia a fost ratificat de Româ nia prin Legea nr. 260/2004;
Organizaţia Naţiunilor Unite
- Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalită ţii transnaţionale organizate, Protocolul privind
prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor,
adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalită ţii transnaţionale organizate, şi
Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, New York,
15 noiembrie 2000, ratificate de Româ nia prin Legea nr. 565/2002;
- Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, New York, 31 octombrie 2003, ratificată prin
Legea nr. 365/2004;
- Convenţiile Naţiunilor Unite în domeniul terorismului.

10
adoptate în cadrul Uniunii Europene8, precum şi Deciziile Cadru9 adoptate pentru anumite
domenii.

Canalele de transmitere, forma, conţinutul şi limba cererilor de asistenţă

judiciară
Există trei căi de transmitere:

 directă,
 prin intermediul autorităţilor centrale şi
 pe cale diplomatică.

Contactul direct între autorităţile judiciare este posibil:

- în caz de urgenţă – doar în situaţiile în care o astfel de transmitere este
prevăzută în tratatul aplicabil între România şi statul solicitat/solicitant (acceptată de
statul respectiv). Cererea de asistenţă judiciară poate fi transmisă şi prin canalele
Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală.
- în toate cazurile (indiferent dacă cererea are sau nu caracter
urgent), dacă instrumentul juridic internaţional aplicabil în relaţia dintre statul
solicitant şi statul solicitat reglementează acest mod de transmitere.

În cadrul Uniunii Europene, art. 53 din Convenţia de aplicare a Acordului Schengen a

fost înlocuit de art. 6 din Convenţia de asistenţă reciprocă în materie penală între Statele
Membre, ale Uniunii Europene, adoptată la Bruxelles, la 29 mai 2000. Prin urmare, în relaţia
dintre autorităţile Statelor Membre se aplică ca regulă generală contactul direct, existând însă
pentru anumite cazuri particulare şi excepţii 10. Cu toate aceste există încă State Membre care
şi-au rezervat dreptul a primi şi transmite cererile prin intermediul autorităţile centrale.

8
Convenţia de prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi
copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalită ţii transnaţionale organizate, şi
Protocolul pentru asistenţa reciprocă în materie penală între statele member ale UE, adoptată la Bruxelles,
la 29 mai 2000 (OJ C 197 din 12 iulie 2000); Protocolul la Convenţia asistenţă reciprocă în materie penală
între statele member ale UE, din 16 octombrie 2001 (OJ C326 din 21 noiembrie 2001). Convenţia pentru
aplicare a Acordului Schengen încheiat la 14 iunie 1685 privind eliminarea treptată a controalelor la
frontierelor comune, semnată la 19 iunie 1990.
9
Decizia Cadru din 22 iulie 2003 privind executarea în cadrul Uniunii Europene a mandatelor de
indisponibilizare a mijloacelor de probă şi a bunurilor ( OJ L 196 din 2 august 2003; Decizia cadru din 13
iunie 2002 privind echipele comune de anchetă (OJ L 162 din 20 iunie 2002).
10
Excepţii: cererile privind transferul temporar al persoanelor deţinute ( art. 9 din Convenţia de asistenţă
UE şi art. 11 din Convenţia europeană privind asistenţa judiciară în materie penală ) sau cererile de tranzit
pentru astfel de persoane se vor transmite numai prin autorităţile centrale ale Statelor Membre; c ererile
privind schimbul de informaţii din cazierul judiciar (art. 22 din Convenţia europeană privind asistenţa judiciară
în materie penală).

11
 Prin intermediul autorităţilor centrale - art. 13 din Legea nr. 302/2002 prevede ca
cererile de asistenţă judiciară internaţională să fi transmise prin intermediul:

 Ministerul Justiţiei, dacă se referă la activitatea de judecată ori la faza executării

hotărârilor penale;
 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă se referă la activităţi din
faza de cercetare şi urmărire penală;
 Ministerul Administraţiei şi Internelor, dacă se referă la cazierul judiciar

Pe cale diplomatică - în cazul în care asistenţa este solicitată unor state cu care
România nu are încheiate tratate bilaterale ori nu sunt parte la tratate multilaterale, indiferent
de faza procesuală, cererile de asistenţă se transmit Ministerului Justiţiei, pentru a fi remise
ulterior, pe cale diplomatică, statului solicitat.

Cererile de asistenţă trebuie formulate în scris, existând şi excepţii, cum ar fi art. 4

din Tratatul între România şi Statele Unite ale Americii cu privire la asistenţa judiciară în
materie penală, care prevede că cererea de asistenţă judiciară se va face în scris, în afară de
cazul în care autoritatea centrală a statului solicitat acceptă o cerere într-o altă formă în situaţii
urgente. Dacă cererea nu este făcută în scris, ea va fi confirmată în scris în termen de 10 zile,
în afară de cazul în care autoritatea centrală a statului solicitat convine altfel.

Conţinutul cererii de asistenţă judiciară:

 Instrumentul juridic în baza căruia se solicită asistenţa – o mare importanţă o prezintă

indicarea corectă a instrumentul aplicabil, nefiind acceptabil invocarea legii interne în
cazul în care în relaţia dintre România şi statul solicitat este aplicabil un tratat bilateral
sau multilateral, ori invocarea unui tratat care se aplică în materie civilă ori
comercială.
 Autoritatea care formulează cererea - Ca regulă generală, cererea este formulată de
către autorităţile judiciare. În situaţia altor state11, aceasta poate genera anumite
probleme în special statelor de common law.
 Activitatea care se solicită să fie efectuată şi motivele formulării cererii - trebuie
descris cât mai clar şi exact posibil activităţile care se solicită.

11
Potrivit art. 3 din Tratatul între Româ nia şi Statele Unite ale Americii cu privire la asistenţa judiciară în
materie penală, Washington la 26 mai 1999, cererile se formulează de că tre procurorul general sau de
că tre persoana desemnată de că tre aceasta.

12
  în măsura în care este posibil, datele exacte şi complete de identificare ale persoanei
(nume, prenume, data şi locul naşterii, cetăţenia, adresa) sau informaţii care să fie
ajute la identificarea persoanei (ex: numărul şi seria paşaportului sau numărul
permisului de conducere, profesia) – în cazul persoanei juridice se vor indica
elementele de identificare.
 Calificarea şi natura juridică a faptei - reproducerea literală a dispoziţiilor legale
(textul de lege integral); se va preciză şi natura infracţiunii.
 Descrierea sumară a faptei care face obiectul cauzei - descrierea trebuie să fie sumară
însă trebuie să indice elementele esenţiale, aspecte importante în special în cazul în
care statul solicitat acordă asistenţa numai dacă condiţia dublei incriminări este
îndeplinită.
 Cererile de comunicare a actelor de procedură trebuie să cuprindă numele şi adresa
destinatarului, calitatea lui procesuală, precum şi natura documentului ce urmează să
fie comunicat.
 în cazul în care se doreşte participarea la efectuarea activităţii solicitate, se va face
menţiune despre aceasta în cerere şi vor prezenta coordonatele persoanelor desemnate
de către autoritatea solicitantă.
 Pentru percheziţia corporală sau domiciliară, sechestru sau predarea de bunuri -
rebuie să se anexeze actul judiciar prin care s-a dispus o astfel de măsură.
 Elementele specifice prevăzute pentru anumite categorii de cereri de asistenţă (art.
18711 din Legea nr. 302/2004).

Limba pentru cererile de asistenţă judiciară - conform art. 17 din Legea 302/2004
cererile de asistenţă judiciară adresate României şi actele anexe trebuie însotite de o
traducere în limba română sau în una din limbile engleză ori franceză.

Cererile de asistenţă judiciară internaţională în materie penală formulate de autorităţile

române şi actele anexe vor fi însoţite de traduceri în una din limbile prevăzute în instrumentul
juridic aplicabil în relaţia cu statul solicitat. Traducerea cererilor şi a actelor anexe se
realizează de autoritatea judiciară solicitantă.

Răspunsul la cererile de asistenţă judiciară internaţională în materie penală adresate

României va fi redactat în limba română, traducerea acestuia în limba oficială a statului
solicitant sau în una din limbile engleză ori franceză fiind facultativă, cu excepţia cazului în
care prin instrumentul juridic internaţional aplicabil se dispune altfel.

13
 În principiu, statele acordă asistenţa în mod gratuit, cu excepţia anumitor categorii de
cheltuieli, spre exemplu a celor privind remunerea experţilor, cheltuielile ocazionate de
transferarea persoanelor deţinute, remiterea obiectelor. În acest sens, potrivit art. 20 din Legea
nr. 302/2004 sunt în sarcina statului sau a autorităţii judiciare solicitante: a) indemnizaţiile şi
remuneraţiile martorilor şi experţilor, precum şi cheltuielile de călătorie şi de şedere;  b)
cheltuielile ocazionate de remiterea obiectelor; c) cheltuielile ocazionate de transferul
persoanelor pe teritoriul statului solicitant sau la sediul unei autorităţi judiciare;  d) cheltuielile
ocazionate de tranzitul unei persoane de pe teritoriul unui stat străin sau de la sediul unei
autorităţi judiciare către un stat terţ;  e) cheltuielile ocazionate de recurgerea la o
videoconferinţă pentru îndeplinirea unei cereri de asistenţă judiciară;  f) alte cheltuieli
considerate drept extraordinare de statul solicitat în funcţie de mijloacele umane şi
tehnologice utilizate pentru îndeplinirea cererii.

Procedura privind cooperarea judiciară internaţională şi punerea în aplicare a tratatelor

internaţionale în materie penală este prevăzută în art. 548.

În acest sens, asistenţa asistenţa judiciară internaţională presupune colaborarea si

sprijinul reciproc pe care şi-l acordă pe plan internaţional în prevenirea şi combaterea
fenomenului infracţional. Cooperarea judiciară internaţională se realizează prin diferite
modalităţi, cum ar fi tratatelor internaţionale din domeniul cooperării judiciare internaţionale
în materie penală la care România este parte.

Codul de procedură penală cuprinde reglementări şi cu privire la efectuarea unor acte

de cercetare comune cu membrii străini detaşaţi în cadrul unei echipe comune de anchetă ale
căror acte au valoare similară actelor efectuate de organele de urmărire penală române şi la
recunoaşterea unor acte judiciare străine, şi anume la faptul că executarea dispoziţiilor civile
dintr-o hotărâre judecătorească penală străină se face potrivit regulilor prevăzute pentru
executarea hotărârilor civile străine.

Concluzii

La momentul actual cooperarea judiciară internaţională în materie penală reprezintă o

necesitate stringent asumată de majoritatea statelor, care poate conduce la obţinerea unor
succese importante în lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere.
14
 La nivelul Uniunii Europene s-au creat structuri specializate, atât pentru prevenirea şi
combaterea criminalităţii transfrontaliere, cât şi pentru identificarea, prinderea şi tragerea la
răspundere penală a autorilor unor infracţiuni care se sustrăgeau cercetărilor.
Crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, deziderat declarat şi asumat de
Uniunea Europeană, nu se poate realiza decât în contextul perfecţionării cooperării judiciare
în materie penală între statele membre.
În ultimii ani, cooperarea judiciară internaţională a cunoscut noi şi diversificate forme,
unele legiferate prin norme juridice interne altele prevăzute în diferite tratate şi convenţii
internaţionale.
Lupta contra fenomenului infracţional necesită combaterea lui nu numai în limitele
hotarelor unor ţări, ci impune măsuri de colaborare şi pe plan internaţional. Printre aceste
măsuri, trebuie amintite în primul rând convenţiile de asistenţă judiciară ce se încheie între
diversele state. De pildă, ţara noastră are încheiate convenţii de asistenţă judiciară cu toate
statele vecine şi cu o seamă de alte ţări.
În materia asistenţei judiciare în lipsa unor convenţii internaţionale pot căpăta eficienţă
regulile generale ale reciprocităţii, foarte frecvent întâlnită în domeniul relaţiilor
internaţionale.
Asistenţa judiciară în materie penală este un principiu al cooperării judiciare
internaţionale. Asistenţa judiciară se utilizează atunci când un stat este incapabil să demareze
o anchetă sau o procedură singur şi are nevoie de ajutorul unui alt stat în acest sens, de
exemplu, pentru audierea martorilor sau pentru supravegherea persoanelor aflate în deplasare
în afara teritoriului statului solicitant.

BIBLIOGRAFIE

1. Boroi Alexandru, Rusu Ion, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2008;

2. George Coca, Studii de drept penal, drept penal comunitar şi administrativ (achiziţii
publice), Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014 ;

3. Nicolae VOLONCIU, Tratat de procedură penală. Parte specială. Vol. II, Editura Paideia,
Bucureşti;

4. Stănoiu Rodica, Asistenţa juridică internaţională în materie penală, Editura Academiei,

Bucureşti, 1975;

15
5. Radu Florin Răzvan, Cooperarea judiciară internaţională în materie europeană şi penală,
Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2009;
6. Mrejeru Theodor, Mrejeru Bogdan, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Asistenţa judiciară-Extrădarea. Doctrină şi jurisprudenţă, Editura Universitară, Bucureşti,
2008;
7. Codul de procedură penală ;
8. Legea nr. 302 din 28/06/2004 -privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală;
9. http://www.just.ro/
10. www.europol.eu.
11. www.europeana.ro

16