Universitatea Bucuresti

Facultataea de Geografie
Specializarea - Geografia Turismului

Specii floristice și faunistice cu valoare

etno-culturală și turistică din România
-Studii de caz în orizontul local-

Coordonator:

Student:

-Bucuresti-
-anul-

CUPRINS

1
I. INTRODUCERE

I.1. Studii reprezentative asupra cercetării vegetației și lumii animale din România, în general și
din aria de studiu, în special
I.2. Prezentarea etapelor de investigare și a surselor de documentare utilizate în realizarea
studiului (documentare bibliografică, și webografică (inclusiv comentarii asupra unor
prezentari în mediul online); interviuri în rândul populației din aria de studiu; reprezentări
grafice și cartografice, fotografii etc.

II. CARACTERISTICI ALE ARIEI DE STUDIU

II.1. Localizarea geografică

II.2. Localizarea biogeografică (vezi regionarea biogeografică a continentului european)

III. POTENŢIALUL ECOLOGIC – SUPORT AL COMUNITĂŢILOR VEGETALE ŞI

ANIMALE

2.1. Potenţialul geomorfologic și edafic

2.2. Potenţialul climatic
2.3. Potenţialul hidrologic

IV. VEGETAȚIA ȘI LUMEA ANIMALĂ SPECIFICE ARIEI DE STUDIU

IV.1. Zonalitatea si etajarea vegetației (ce zone și etaje de vegetatie se succed in cadrul ariei
de studiu, exemple de specii caracteristice)
IV.2. Lumea animală – caracteristici, adaptări la mediul de viață

V. SPECII CU VALOARE ETNO-CULTURALĂ ȘI TURISTICĂ PREZENTE ÎN ARIA

DE STUDIU
V.1. Specii floristice (de plante) valorificate în medicina populară (plante de leac)
V.2. Specii floristice utilizate în ritualuri (ceremonii) religioase și care marchează sărbători
diverse (Anul Nou, Crăciunul, Paștele etc.)
V.3. Specii de plante utilizate în alimentație/gastronomie locală
V.4. Specii floristice utilizate în cosmetică
V.5. Specii floristice utilizate în industria ușoară (textilă)
V.6. Specii floristice utilizate în practici oculte (vrăjitorie, wodoo
V.7. Specii floristice cu valoare decorativă

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE ȘI WEBOGRAFIE

2
 INTRODUCERE

„Nici elementele naturii nu sunt veşnice, nimic nu e veşnic, poate doar timpul-lumina,
cât nu depinde de viaţa soarelui, ci de lumina gândului în stare sa readucă primăveri.”
Mariana Fulger

În cadrul acestui proiect sunt prezentate informaţii din lucrări de specialitate, precum şi
date din diverse studii realizate de-a lungul timpului cu privire la flora şi fauna ţării noastre. Pe
teritoriul României există o bogată varietate de vegetație şi animale. Aceasta se datorează
influențelor de așezare geografică, relief și climă.

Vegetaţia naturală din România are un fond primordial forestier caracteristic Europei
Centrale, care prezinta diferenţieri generate de altitudine, de etajele de clima, şi cuprinde peste
4000 de specii.  Datorită așezării geografice se îmbină vegetația de origine europeană centrală și
de răsărit cu cea mediteraniană, cât și cu cea de influențe nordice. În ţara noastră sunt ȋntâlnite o
serie de specii floristice rare, dar si animale deosebite, care sunt ocrotite de lege şi vor fi
prezentate ȋn cadrul acestui proiect.

Vor fi avuţi in vedere toţi factorii climatici, edafici, hidrologici care au o influenţă
fundamentală asupra zonalităţii şi etajării elementelor legate de faună şi floră din ţara noastră.

3
1.1 Studii reprezentative asupra cercetării vegetației și lumii animale din România, în
general și din aria de studiu, în special

Flora României cuprinde totalitatea plantelor identificate și clasificate pe teritoriul

acestei țări.

Pe teritoriul României au fost identificate 3700 de specii de plante din care până în
prezent 23 au fost declarate monumente ale naturii, 74 dispărute, 39 periclitate, 171 vulnerabile
și 1253 sunt considerate rare. Cele trei mari zone de vegetație în România sunt zona alpină, zona
de pădure și zona de stepă.

Vegetația este distribuită etajat, în

concordanță cu caracteristicile de sol și climă,
dar și în funcție de altitudine,
astfel: stejarul, gârnița, teiul, frasinul (în
zonele de stepă și dealuri
joase); fagul, gorunul (între 500 și 1200 de
metri); molidul, bradul, pinul (între 1200 și 1800 de metri); ienupărul, jneapănul și arborii pitici
(într 1800 și 2000 de metri); pajiștile alpine formate din ierburi mărunte (peste 2000 de metri).
[4]
În largul văilor mari, datorită umezelii persistente, apare o vegetație specifică de luncă,
cu stuf,  papură,  rogoz și adesea cu pâlcuri de sălcii, plopi și arini. În Delta Dunării predomină
vegetația de mlaștină.[5]

Procentul de împădurire al actualului spațiu geografic al României a scăzut treptat de la

aproximativ 80% în vechime, la 55-60% la începutul secolului al XIX-lea, până la 27% în
prezent, producându-se totodată, o considerabilă deteriorare a mediului, inclusiv o îngrijorătoare
extincție a biodiversității.

Analiza spectrului fitoelementelor realizata de

Al Borza (1965) releva urmtoarele situatii:

- Elemente nordice si alpine (arctic, boreal,

arctico-alpin, subartic si altaic) – 14%

4
 - Elemente eurosiberiene si europene - 40%
- Elemente sudice (tropical, submediteranean si mediteranean) 8%
- Elemente sud-estice (iliric, balcanic, moesiac, caucazian-anatolic-crimean)- 10%
- Elemente estice sau continentale (pontic, sarmatic, ponto-panonic, ponto-siberian,
ponto-mediteranean) -20%
- Elemente endemice -4%
- Elemente cosmopolite si andentive – 3%
- Elemente vestice (atlantic, subatlantic, atlantic-mediteranean) 1%

Pe teritoriul României exista 33792 specii de animale, din care 33085 nevertebrate si 707
vertebrate. In anul 2000, ministerul a finantat realizarea “Cartii rosii a vertebratelor din
Romania”. Urmare a acestui studiu, starea vertebratelor se prezinta dupa cum urmeaza in tabelul
de mai jos.
Starea vertebratelor din Romania
Numar specii aflate in stare nefavorabila de
Grupul de Numar specii in
conservare
specii Romania
Periclitate Vulnerabile Rare
Pesti 191 11 16 11
Amfibieni 20 3 9 -
Reptile 30 4 1 -
Pasari 364 18 17 -
Mamifere 102 19 26 13
Total 707 55 69 24

5
1.2 Prezentarea etapelor de investigare și a surselor de documentare
 Studiul fizico-geografic se realizeaza in trei etape:
1. Etapa preliminara (etapa de cabinet): s-a
recurs la selectarea materialului
bibliografic pentru tema de studiu avuta
in vedere, si au fost stranse si prelucrate
datele climatice, hidrologice, date
statistice referitoare la soluri, etc.

2. Etapa de teren trebuie pregatita

temeinic, din etapa anterioara pentru a
sti ce este important de urmarit si
clarificat pe teren. In perioada de
pregatire a aplicatiei trebuie aleas si
verificata aparatura care va fi folosita
in aplicatie. Pe teren munca va fi
realizata conform planului si tematicii.
Se vor respecta pucntele de observatie
si se vor realiza schite. Se vor lamuri probemele pe care cercetatorul si le-a pus in
etapa anterioara.

3. Etapa finala – pe baza materialului adunat in etapele anterioare se trece la sinteza

(text, harti, schite, etc.) si se realizeaza redactarea materialului.

6
 II. CARACTERISTICI ALE ARIEI DE STUDIU

2.1 Localizarea geografică

In ţara noastră se alfă multe unităţi zonale si regionale de vegetaţie, care alcătuiesc un
înveliş vegetal semnificativ, in contextul general al vegetaţiei europene. Pe teritoriul României
unsprezece unităţi de vegetaţie din totalul de 19 marii unităţi ale vegetaţiei europene. Condiţiile
determinante pentru formarea cenotaxonilor care alcătuiesc covorul vegetal sunt mediul fizico-
geografic, care creează cadrul ecolgic al asociaţiilorsi cenotaxonilor , precum si inventarul
floristic ce intra in componenta acestor unităţi de vegetaţie.

Romania este asezata din punct de vedere geografic, in sud-estul Europei, la contactul
acesteia cu Europa Occidentala si Europa Balcanica. Teritoriul tarii noastre se găseşte la
jumatatea distantei dintre Polul Nord si Ecuator, in plina zona temperata.

7
 Caracteristicile geografice fundamentale ale României sunt date de aşezarea sa in spaţiul
carpato-danubiano-pontic. Carpaţii constituie unul dintre cele mai importante lanţuri montane ale
Europei, formate in timpul orogenezei alpine. Carpaţii de Sud-Est se afla aproape in intregime
pe teritoriul României si constituie osatura pământului romanesc , reprezentând o adevarata
cetate orografica . Inelul montan coboară trepte, dispuse concentric, spre exterior si care sunt
constituite din sedimentele provenite din osatura monatana inalta .

Suportul geologic al teritoriului României este ierarhizat in doua ansambluri

geostructurale majore: unul consolidat( de platforma-Plat Est Europeana si Platforma Moesica)
si celălalt alpin(de orogeneză- unităţile carpatice si subcarpatice). Complexul litologic facilitează
grefarea diverselor tiprui de relief, astfel pe domeniul de platforma se dezvolta cu precădere
relieful de câmpie(Câmpia , Câmpia Tisei, Câmpia Moldovei). iar cea mai mare parte a
teritoriului României este ocupata de relieful montan si premontan ce se suprapune peste
unităţile de orogen( sistemul carpatic si cel subcarpatic).

Diversitatea mare a reliefului este generate de suma factorilor de natura geologică,

paleogeografica,climatica,biotica, clasificate in tipuri genetice de relief, cum ar fi: relief
fluviatil si fluvio-lacustru(dealurile si câmpiile piemontane (-ex.:Piemontul Getic, Depresiunea
Braşov, Depresiunea Făgăraş),relief denudational(peneplena Dobrogea, suprafata Borascu
situata la 1800-2000m), relief glaciar(versanţii nordici ai munţilor Făgăraş, Tarcu, etc), relief
vulcanic(lanţul Oas-Călimani-Harghita), relief marin (litoralul Marii Negre), relief eruptiv, relief
eolian, etc.

In raport cu circulaţia atmosferica , teritoriul tarii se situează in spaţiul de întrepătrundere

a maselor de aer mai umede din vest, cu cele continentale, mai uscate, din est, determinând
caracterul general al climei: o clima temperat continentala , de tranziţie intre clima continental
excesiva din est si cea continental moderata din centrul continentului, la care se adauga
influentele submediteraneene din sudul Europei.

Creionarea dinamicii maselor de aer este generata de 4 sisteme barice, doua ca centre de
mare presiune a anticilonului Azorelor, ce acţionează in mare parte a anului si anticiclonului
Siberian ce acţionează numai in perioada rece anului, cat si doua ca centre de mica presiune,
ciclonul Islandez ce variaza ca arie de influenta, mai mare iarna si invers vara, si depresiunea

8
Mediteraneana cu actiune in perioada rece. Diferentierea aspectului climatic de pe teritoriul
Romaniei este rezultatul extensiei longitudinale, combinata cu factorii generatori ai
climei( cosmici, dinamici si geografici).

Influenta factorilor mentionati mai sus a generat un raspuns diferit privind repartitia
elementelor climatice. Astfel, radiatia totala din partea nordica a Romaniei este mai mica decat
cea inregistrata in partea sud, temperatura medie anuala descreste cu valoare de la sud catre
nord.

Osătura carpaticăa Romaniei joaca rol important in repartitia precipitatiilor, delimitand un

climat mai umed in vest, cu valori cuprinse intre 600-1200 mm/an, incepand cu zonele de campie
si crescand catre rama superioara montana. Estul teritoriului Romaniei, alfat sub incidenta
caracterului de continentalitate, este diferit de partea vestica, aici precipitaiile insumand anual
valori cuprinse intre 400-1000mm, distribuite in mod crescator functie de altitudine. Regionarea
climatica a Romaniei tine cont de doua criterii: influenta sistemelor barice( se delimiteaza in
acest caz sectoare climatice) si influenta orografica cu utilizarea termelui de etaj climatic.

 Raportandu-ne la cele afirmate mai sus, teritoriul Romaniei prezinta:

-un climat de campie, cu temperaturi medii anuale cuprinse intre 10-11, iar amplitudinile termice
anuale intre 22-26(Campia Tisei, Campia Romana, Podisul Dobrogei);

-un climat de deal avand urmatoarele caracteristici: temperatura medie anuala intre 7-10C,
amplitudinea termica anuala nu depaseste 24C

-un climat de munte.

Fiecare unitate majora a regionarii climatice este subimpartita in subtipuri specifice unitatilor
geomorfologice.

Configuratia retelei hidrografice a teritoriului romanesc este impusa de climatul temperat

continetal, de dispunerea concentrica a unitatilor geomorfologice, cat si de prezenta Marii Negre,
ce determina un nivel de baza general apropiat. Cea mai mare parte a raurilor din Romania isi au
obarsia pe cei doi versanti ai Carpatilor, din care 95% sunt in mod direct sau indirect tributare
Dunarii, iar restul de 5% au finalitate in Marea Neagra prin intermediul lagunelor si limanelor.

9
 Cuvertura pedologica de pe teritoriul Romaniei este foarte complexa, datorita diferitelor
conditii de geneza. Rezultanta a interactiunii dintre litosfera, hidrosfera, atmosfera si biosfera,
solul joaca un rol important in formarea peisajului pedogeografic. Repartitia tipurilor principale
de sol este strans legata de conditiile bioclimatice. Astfel, climatului temperat cu nuanta oceanica
ii corespund solurile brune roscate, iar solurile acide, de tipul podzolurilor si argiluvisolurilor, s-
au format intr-un climat cu influente nordice. Pe teritoriul tarii are loc o oarecare interferenta a
celor trei subregiuni fitogeografice ale regiunii holarctice( euro-siberiana, ponto-central asiatica
si mediteraneana).

In acelasi timp, traiectoria celor trei cai de migratie( panonica, ilirica si sarmatica), care a
fost urmata de speciile pontice si inaintarea spre nord a elementelor mediteraneene, au
determinat geneza unor specii caracteristice Romaniei( fitoelemente dacice, daco-balcanice,
balcanice si endemic).

In afara acestor factori ecologici, directi si indirecti, a mai avut loc si o puternica si continua
presiune atropica, ce a modificat si modifica necontenit structura si arealul diverselor grupari
vegetale.

2.2 Localizarea biogeografica

10
 Pe teritoriul României au fost identificate 3700 de specii de plante din care până în
prezent 23 au fost declarate monumente ale naturii, 74 dispărute, 39 periclitate, 171 vulnerabile
1
și 1253 sunt considerate rare. Cele trei mari zone de vegetație în România sunt zona alpină,
zona de pădure și zona de stepă. 2
Vegetația este distribuită etajat, în concordanță cu caracteristicile de sol și climă, ]dar și în
funcție de altitudine, astfel: stejarul, gârnița, teiul, frasinul (în zonele de stepă și dealuri
joase); fagul, gorunul (între 500 și 1200 de metri); molidul, bradul, pinul (între 1200 și 1800 de
metri); ienupărul, jneapănul și arborii pitici (într 1800 și 2000 de metri); pajiștile alpine formate
din ierburi mărunte (peste 2000 de metri). 3În largul văilor mari, datorită umezelii persistente,
apare o vegetație specifică de luncă, cu stuf, papură, rogoz și adesea cu pâlcuri de sălcii,  plopi
și  arini. În Delta Dunării predomină vegetația de mlaștină.
Romania prezinta o diversitate biologica crescuta in raport cu celelalte tari europene, pe
teritoriul sau fiind prezente: cinci regiuni biogeografice, opt provincii floristice, unsprezece
unitati de vegetatie dintre cele nouasprezece unitati europene, trei unitati zonale latitudinale,
patru unitati zonale altitudinale, cinci unitati regionale.
Procentul de împădurire al actualului spațiu geografic al României a scăzut treptat de la
aproximativ 80% în vechime, la 55-60% la începutul secolului al XIX-lea, până la 27% în

1
„Flora și fauna sălbatică”. Starea Mediului în România în anul 2000. GRID-Arendal. Accesat la 18 decembrie 2008
2
 Valeriu Enescu. „Forest Genetic Resources Conservation in Romania”. Forest Genetic Resources N.24. Organizația
Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație. Accesat la 6 aprilie 2009
3
  Lungu, Marius (2004) (în română). Antologia Statelor Lumii (ed. a doua ediție). Constanța: Editura Steaua Nordului.
pag. 622—625

11
prezent, producându-se totodată, o considerabilă deteriorare a mediului, inclusiv o îngrijorătoare
extincție a biodiversității. 4

CAPITOLUL III

POTENŢIALUL ECOLOGIC – SUPORT AL

COMUNITĂŢILOR VEGETALE ŞI ANIMALE

3.1 Potenţialul geomorfologic şi edafic

Factorii edafici reprezintă toţi factorii legaţi de sol: textura, structura, troficitate, adâncimea
apei freatice, etc. Solurile reprezintă pentru majoritatea plantelor suportul material şi în acelaşi
timp principala sursă de hrană. Există o mare multitudine de tipuri de sol, ce se deosebesc prin
textură, troficitate, pH sau alţi indicatori pedologici. Principalii factori pedo-genetici care au
concurat la formarea solurilor sunt roca mama, relieful, clima si vegetaţia.

 Un sol dupa Weaver si Clements(1938) are cel putin cinci componente: 5

I. Particule materiale de diverse dimensiuni

II. Particule organice
III. Solutia solului cu diverse saruri anorganice
IV. Atmosfera solului
V. Microorganisme, plante si animale.

Dupa textura, adica dupa proportia in care intra diversele categorii de particule, exista
soluri: nisipoase, argiloase, lutoase si tipuri intermediare. Plantele caracteristice solurilor

4
 Starea actuală și structura pădurilor din bazinul Mostiștei, în Revista de Silvicultură și Cinegetică, Anul XVI, Nr. 29,
2011, p. 83
5
 Stefan, N., Fitocenologie si Vegetatia Romaniei, editura Universitatii ‘’Al. I.Cuza’’, Iasi, 2005, pag 37-39

12
nisipoase se numesc psamofite sau arenicole. Au in general o infatisare xeromorfa, deoarece
statiunile in care isi duc viata sunt uscate sau foarte uscate.

o Pe nisipurile continentale cresc:

Plantago scabra, Mollugo cerviana, etc.

Unele specii, desi nu sunt arenicole tipice, prefera soluri cu

textura usoara: Bromys tectorul, Vulpia myuros, Achillea neireichii,
Medicago minima, etc.

Exista si plante care traiesc direct pe stanci( licheni, alge, briofite, unele cormofite).
Acestea se numesc litofite si au rol deosebit de important, deoarece faciliteaza procesul de
solificare a rocilor, pregatind locul de dezvoltare a altor plante. Atunci cand isi infig radacinile
chiar in crapaturile stancilor, sau printre plante, bolovanisuri, beneficiind de o cantitate redusa de
humus, ele se numesc chasmofite sau saxicole ( Sempervivum montanum, Saxifraga aizoon,
Alyssum petraeum, Asplenium viridis, Polypodium vulgare, etc). Dintre speciile intalnite
frecvent pe grohotisuri putem enumera: Oxyria dignya, Arabis alpina, Senecio rupertis, Rumex
scutatus, Alnus viridis.

In functie de reactia solului(pH-ul), exista soluri acide, neutre si bazice. Multe specii de
plante au o anumita preferinta fata de reactia solului pe care traiesc: Deschampsia caepitosa (5,5-
5,6), Molina coerulea(3,8-4,5). Corelat cu cerintele pe care le au fata de solul pe care traiesc , se
pot diferentia urmatoarele categorii: : 6

-plante de soluri puternic acide(pH mai mic de 5): Vaccinium

myrtillus, Calluna vulgaris, Lycopodium clavatum;

-plante de soluri acide(pH=5-5,8): Pteridium aquilinum, Luzula

luzuloides, Teucium scordium, etc;

-plante de soluri slab acide(pH=5,8-6,5): Dactylis glomerata, Mycelis muralis, Melica uniflora,
Stellaria holostea, etc;)

6
 Stefan, N., Fitocenologie si Vegetatia Romaniei, editura Universitatii ‘’Al. I.Cuza’’, Iasi, 2005, pag 37-39

13
-plante de soluri slab acide-neutre(pH=6,5-7,0): Acer compestre, Daphne mezereum, Carex
sylvatica, Paris quadrifolia, etc;

-plante de soluri neutre-alcaline(pH-7,0-8,5): Euphorbia amyhdaloides, Sanicula europaea,

Mercurialis parennis, etc;

-plante ce nu au o anumita preferinta fata de reactia solului: Agrostis capillaris, Oxalis

acetosella, , Q.Robur, etc; Aceste plante se numesc euriionice.

Dintre plantele indicatoare de inmlastinire acida a pajistilor din zona carpatica si

subcarpatica pot fi citate: Molinia coerulea, Carex Ieporina, C. flava, Juncus conglomeratus,
Filipendula ulmaria. Existenta acestora in pajisti indica o deteriorare a condiitiilor trofice.
Atunci cand are loc o crestere puternica a aciditatii solului, pajistile sunt invadate de Nardus
stricta, Vaccinium myrtillus, V. vitisidaea, Lycopodium clavatum, etc.

( Quercus petraea)
( Molinia coerulea)

Solurile salinizate, bogate in saruri solubile( clonuri, sulfati de Ca sau de Mg), sunt
raspandite cu precadere in climatele secetoase, in jurul lacurilor sarate, si sunt ocupate de
vegetatia halofila. Exista solonceacuri si soloneturi, care difera intre ele prin cantitatea de saruri
si prin orizontul unde sunt depozitate aceste saruri. Halofitele au o serie de adaptari la conditiile
ecologice in care traiesc. Din cauza uscaciunii fizice sau a secetei fiziolgice( uneori chiar daca
este apa, aceasta nu poate fi accesibila plantelr datorita concentrariei mare de saruri), unele specii
au caractere xeromorfologice tipice, altele sunt insa suculente. 7

7
 Stefan, N., Fitocenologie si Vegetatia Romaniei, editura Universitatii ‘’Al. I.Cuza’’, Iasi, 2005, pag 40

14
 Exista doua grupe de halofite: halofite obligatorii( cresc numai pe soluri saraturate:
Salicornia europaea, Sauda maritime)si halofite facultative( prefera solurile salinizate, dar pot
creste si pe alte tipuri de sol: Atriplex tatarica, Beckmannia eruciformis).

Dupa pretentiile lor fata de cantitatea de saruri din sol( fata de gradul de saraturare a
solului), halofitele se pot grupa astfel:

-halofite de saraturi puternice(Suaeda maritima, Halimione verrucifera, Salicornia europaea,

Halocnemum strobilaceum);

- halofite de saraturi medii(Pucinellia distans, P. limosa, Limonium gmelini, Artemisia maritima)

- halofite de saraturi slabe (Atriplex tatarica, Juncus gerardi, Matricaria chamomilla, Lactuca
saligna, Podospermum canum, etc)

In ceea ce priveste troficitatea solului(care exprima gradul de saturare in baze), exista

cinci categorii de soluri: cu troficitate foarte scazuta( V%=0-25); cu troficitate scazuta(V%=25-
50); cu troficitate mijlocie (V%= 50-70); cu troficitate ridicata( V%=70-85); cu troficitate foarte
ridicata (V%=85-100). In concordanta cu aceste categorii, plantele pot fi clasificate astfel:

-extrem oligotrofe: Bruckenthalia spiculifolia, Calluna vulgaris, Deschampsia flexuosa;

-oligotrofe: Molina coerulea, Nardus stricta, Pteridium aquilinum, Deschampsia caespitosa,

Potentilla erecta, etc.

-mezotrofe: Stachys officinalis, Campanula persicifolia, Centaurium erythrea, etc;

 Factorii geomorfologici:

Acesti factori actioneaza indirect asupra plantelor, prin modificarile pe care le provoaca
factorilor directi. Substratul geologic (roca), precum si configuratia geomorfologica a
termenului (relieful) au influenta asupra temperaturii si umiditatii solului.

Roca, prin compozitia sa chimica, are o mare influenta in procesul de pedogeneza,

determinand calitatile trofice ale solului, pH-ul, textura, regimul de apa, etc. Rocile hiperacide
determina formarea unor soluri sarace in elemente nutritice(oligotrofe), in timp ce rocile bazice(

15
 argile calcaroase, marne, calcare, dolomite, etc) determina formarea unor soluri cu grad ridicat
de saturatie in baze, cu continut crescut de humus.

Relieful isi maniefesta influenta prin altitudine, expozitie, inclinarea pantei, configuratia
terenului( culmi, vai inchise), elemente care determina modificari ale temperaturii, umiditatii
solului, in acest fel actionand indirect asupra vietii plantelor. Relieful influenteaza foarte
puternic factorii directi si prin intermediul acestora determina modificari ale vegetatiei,
remarcandu-se o evidenta variabilitate corelativa relief-vegetatie.

Expozitia versantilor are influenta asupra temperaturii si umiditatii aerului, determinand

unele schimbari ale paturii pedologice si ale invelisului vegetal. In emisfera Nordica, pe pantele
sudice, mai insorite si mai uscate, se dezvolta o vegetatie mai termofila si mai xerofila, in timp ce
pe versatntii nordici creste de regula o vegetatie mezofila.

Inclinarea pantei are influenta asupra regimului de apa a solului, determinand totodata
fenomenul de eroziune. Cu cat panta este mai inclinata, cu atat precipitatiile cazute patrund mai
putin, cea mai mare parte a lor scurgandu-se si antrenand si o parte din sol, fapt ce creeaza
conditii pentru instalarea unei vegetatii xeroile, slab incheiate. Cand panta este foarte inclinata,
aceasta este lipsita de vegetatie.

Pasunarea pantelor cu inclinari mai mari este nerecomandata, deoarece se produce

distrugerea covorului ierbaceu si declansarea eroziunii solului, iar suprafetele lipsite de vegetatie
praticola sunt invadate de buruieni anuale fara valoare furajera. La baza pantei, unde se aduna
apa de pe versant, adeseori sunt localizate pajisti valoroase cu Poa pratensis, Lolium perene,
Trifolium repens, etc.

(Poa pratensis)
( Trifolium repens)

3.2 Potentialul climatic

Din aceasta categorie fac parte: aerul, apa si temperatura. Fiecare dintre acesti factori poate
actiona direct sau indirect. Nu toti au aceeasi importanta pentru viata plantelor, pentru trecerea

16
lor prin ciclul vital. In sol se afla un numar mare de elemente chimice, pe care insa plantele le
utilizeaza in mod diferentiat: unele sunt extrem de necesare, altele sunt folosite in cantitati
infime, iar altele elemente chimice nu au nici o importanta pentru viata plantelor si nu sunt
folosite.

Factorii de mediu absolut necesari plantelor sunt cuprinsi in sintagma conditii de existent
( sau de conditii de mediu). Daca aceste conditii minimale lipsesc , plantele nu pot trai.

a) Aerul atmosferic

Are urmatoarea compozitie: patru parti azot si o parte oxygen, la care se adauga cantitati
foarte mici de CO2, iar in proportii infime heliu, argon, etc. Pentru viata plantelor este
absolut necesara prezenta in aer a oxigenului, folosit pentru respiratie si a CO2, care este
preluat de catre plante in procesul de fotosinteza. Fara aer viata plantelor ar fi imposibila. Din
punct de vedere ecologic, aerul are mai putina importanta decat lumina, apa si temperatura.

Oxigenul se afla in cantitati suficiente in aer, insa in apa( rauri, lacuri) cantitatea de
oxygen scade. Din acest motiv, plantele acvatice au un tesut special, numit arenchim, care
permite plantei respective sa depoziteze oxigen. Formarea de pneumatofori la plantele din
tinuturile mlastinoase este tot o adaptare speciala, care permite patrunderea aerului cu oxigen
pana la nivelul radacinilor.

Frunzele unor plante acvatice se divid foarte mult, luand adeseori forme filamentoase( la
Ceratophyllum, Myriophyllum)fapt ce le mareste mult suprafata de contact cu apa.

Sub aspect fiziologic, o importanta majora pentru viata plantelor are CO2, deoarece, cu
ajutorul luminii solare si a pigmentilor clorofilieni, plantele pot sintetiza substante organice
utilizand CO2 atmosferic si apa ( inclusive sarurile minerale) din sol. Acest fenomen este
cunoscut sub numele de fotosinteza sau asimilatie clorofiliana fiind extraordinar de important
pentru viata planetei.

CO2 necesar fotosintezei se acumuleaza in atmosfera in primul rand din respiratia

plantelor si animalelor, apoi din emanatii de gaze in fenomenul de volcanism, sau din actiunea
microorganismelor din sol. In aer se afla uneori, mai cu seama in jurul marilor orase si a marilor

17
platforme industriale, diverse gaze daunatoare, cum ar fi de exemplu acidul sulfuros. Un indiciu
al prezentei acestui gaz este uscarea varfului la conifer si necroza cetinei.

Se pot alcatui scari care sa reprezinte sensibilitatea diferitelor specii arboricole la noxe.
Dintre conifer, cel mai sensibil este bradul, urmat de modil, pin, larice, iar dintre arborii
caducifoliati cel mai sensbil este fagul, uramt de stejar, tei, carpen, ulm. Actiunea daunatoare a
gazelor este complexa, acestea provocand modificari ale proceselor vitale din viata
plantelor(fotosinteza, respiratia si transpiratia).

Miscarile aerului(vanturile) au o actiune directa, provocand daune mecanice( ruperi,

doboraturi), dar pot actiona si indirect, creand conditii mai bune sau mai vitrege de crestere.
Astfel, vanturile marine aduc umiditate, in timp ce vanturile continentale sunt producatoare de
seceta. Puterea vantului se diminueaza cu cat ne apropiem de suprafata solului, motiv pentru care
vegetatia mai inalta(arbori) este mai afectata de vanturile puternice. Din cauza miscarilor
puternice de aer se apara deformari ale arborilor, cum este de exemplu forma de stindard care se
observa la unele exemplare de la altitudini mari. Padurile rasarite sunt adesea afecate de furtuni,
care provoaca uneori doboraturi pe suprafete intinse.

Miscarea aerului nu este intotdeauna daunatoare. Acest factor poate avea si efecte
benefice, ca de exemplu purtarea grauncioarelor de polen la plantele anemofile, sau purtarea
fructelor si semintelor la plantele anemochore.

b) Lumina

Este un factor cu rol important in viata plantelor, cunoscandu-se bine importanta luminii in
procesle de fotosinteza si transpiratie. Lumina solara ajunge pe pamant sub forma de lumina
directa si lumina difuza (imprastiata de nori, fum, praf). Aceste doua categorii de lumina
alcatuiesc impreuna lumina totala( sau mixta), de care beneficiaza plantele. Si in cazul acestui
factor se pot deosebi mai multe componente: intensitatea, compozitia si periodicitatea luminii.

Pe varful muntilor intensitatea luminii este mai mare decat pe malul marii. La amiaza lumina
este mult mai intense decat in restul zilei, dupa cum vara intensitatea luminii este mai mare decat

18
iarna. Intensitatea luminoasa creste de la poli catre ecuator si este mai mare pe versantii sudici
fata de versantii nordici. Durata zilelor variaza in functie de latitudine.

Se remarca o variatie a duratei zilei si noptii, in functie de latitudine. Sub acest aspect putem
deosebi plante de zi scurta, care ajung la maturitate( la coacerea semintelor) in conditiile unor
zile scurte si nopti lungi( Panicum miliaceum, Phaseolus vulgaris) si plante de zi lunga,
necesitand pentru ajungerea la maturitate de zile lungi si nopti scurte( Triticum aestivum, Avena
sativa).

(Pani cu
m miliaceum) (Phaseolus vulgaris)

o Dupa exigentele pe care le au fata de luminca, plantele se impart in 3 categorii:

-heliofile(heliofite), care traiesc in plin soare;

-sciofile sau umbrofile(sciafite), care traiesc numai la umbra;

-helio-sciofile(heliosciofite)-de semiumbra.

Marea majoritate a speciilor stepice sunt heliofite:Artemisia austriaca, Agropyron

pectiniforme, Festuca valesiaca, Stipa capillata, etc. Tot din aceasta categorie, a heliofitelor, fac
parte si speciile din etajul alpin: Campanula alpine, Primula minima, Silene acaulis,
Leontopodium alpinum, precum si marea majoritate a plantelor cultivate.

(Artemisia austriaca)

19
 Heliofitele isi orienteaza frunzele in asa fel incat pot primi cat mai multa lumina. Un arbore
crescut in loc deschis are trunchi relative scurt dar este foarte ramificat, in timp ce in
arboretele incheiate arborii au trunchi lung si ramificarea are loc numai aproape de
varf( ramurile care apar mai jos se usuca in mod natural, fenomenul respective numindu-se
elegaj). O curiozitate se remarca la specia Lactuca serriola, numita si ,,planta busola’’, isi
orienteaza frunzele aproape exclusive pe directia N-S. Tot o adaptare a heliofitelor este si
cuticula ingrosata a frunzelor, care au un aspect pielos, epiderma fiind alcatuita din celule
marunte, cu numeroase cellule stomatice, iar tesutul mechanic este dezvoltat. In general,
caracterele heliofitelor sunt asemanatoare cu cele ale plantelor xerofite.
 Sciofitele(umbrofite) nu se dezvolta decat in conditii de umbra, in paduri, desisuri, pe vai
inguste. Au in general frunze subtiri, cu cuticula putin dezvoltata si epiderma cu un numar mic
de stomata: Asarum europaceum, Cordyalis solida, Impantiens noli-tangere, iar tesutul
mecanic este mai putin dezvoltat. Prin caracterele lor morfo-anatomice se aseama cu
mezofitele sau cu mezohigrofitele.
 Heliosciofitele sunt heliofite relative rezistente la umbra. Din aceasta categorie, fac parte
majoritatea buruienilor segetale din Romania. Echinochloa crus-galli, Setaria glauca,
Digitaria sanguinalis, Galinsoga parviflora, etc.

(Echinochloa crus-galli) (Galium odoratum)

Atunci cand ne referim la fitocenoze, situatia este asemanatoare cu cea a speciilor de

plane. Putem identifica fitocenoze heliofite, care se dezvolta in plin soare si foticezonce sciofile,
ce apar in vai umbrite, in crapaturi de stanci sau sub coronamentul arborilor. In asociatiile
multistratificate( paduri, fanaturi inalte, culture mixte), intensitatea si compozitia luminii difera

20
de la strat la strat: intr-o padure de fag 70 de ani intensitatea luminoasa este mai mare
primavara( inainte de infrunzire), de cca. 25% fata de intensitatea luminoasa normala a zilei, iar
dupa infrunzire este de cca. 6%. Padurile formate din specii sciofite(fag, molid, brad) au
frunzisul dens, fiind relative intunecoase, in comparative cu padurile alcatuite din specii
heliofile(pin, mesteacan), mult mai luminoase.

Compozitia floristica a stratelor ierboase si a stratului arbustiv din paduri este cauzata nu
numai de cantitatea de lumina, ci si de compozitia luminii(predomina radiatiile verzi).

Se poate observa in taieturile de padure cum unele plante, legate de umbra padurii( Asarum
europaeum, Cardamine bulbifera), dispar complet in numai doi-trei ani si nu mai apar decat dupa
ce padurea se dezvolta din nou si ajunge la o consistenta ridicata.

Unele succesiuni in vegetatia forestiera sunt legate strict de factorul lumina. Dupa taierea
padurilor, prima data se instaleaza mestecanisurile( cu Betula pendula, specie strict heliofita). In
umbra acestora cresc puietii de fag, care ajung si depasesc mesteacanul, pe care apoi il elimina.
Practica silvica utilizeaza adeseori marirea gradului de iluminare a anumitor arboreta, pentru a se
obtine ameliorarea calitatii semintelor. In comparatie cu alti factori ecologici(umiditate,
temperature, miscari ale aerului), lumina este distribuita pe glob mult mai egal si astfel ea
conditioneaza repartizarea vegetatiei pe suprafete relativ mici: in functie de expozitie, pe straturi
de vegetatie, etc.

c) Temperatura mediului

Distributia caldurii pe suprafata globului are loc in functie de latitudine si altitudine.

Temperatura este data de razele solare. In urma trecerii acestora prin atmosfera, caldura este
absorbita, imprastiata, reflecta din nou in spatiul cosmic etc.; asa incat doar cca 50% ajunge pe
suprafata pamantului.

Din cauza formei sferice a planetei razele solare cad pe suprafata acesteia sub diverse
unghiuri, care sunt din ce oblice, incepand de la ecuator spre poli. In acelasi timp, grosimea
paturii atmosferice scade de la ecuator spre poli. Din aceste motive se realizeaza o zonare
termina a globului terestru, delimitandu-se trei tipuri principale de climat: cald, temperat si rece.
Aceasta zonalitate climatica atrage dupa sine, la randul ei, o zonalitate latitudinala a vegetatei. In

21
acelasi timp se remarca si o zonalitate altitudinala a temperaturilr , fiind stiut faptul ca odata cu
cresterea altitudinii are loc o scadere treptata a temperaturii( pentru 100m altitudine temperatura
se reduce cu cca. 0,5-0,6˚C). Zonalitatea altitudinala este influentata in mod evident de
zonalitatea latitudinala. Alti factori care influenteaza regimul termic sunt curentii maritime,
vanturile, configuratia reliefului si expozitia versantilor.

Caldura abundenta si constanta , insotita de umezeala, reprezinta in general optimul

ecologic de dezvoltare pentru foarte multe specii de plante. Limitele de temperature intre care
pot trai plantele( amplitudinea termica) sunt foarte mari.

In zonele climaterice in care perioadele de vegetaie sunt intrerupte de temperature foarte

scazute sau de secete prelungite, plantele au o anumita ritmicitate in ciclul lor de dezvoltare, ceea
ce reprezinta de fapto adaptare speciala, in vederea parcurgerii perioadelor cu conditii vitrege.

Plantele parcurg, in functie de temperature, mai multe fenofaze: inceputul

vegetatiei( deschiderea mugurilor) , aparitia frunzelor, aparitia bobocilor florali, inflorirea,
coacerea fructelor si a seminelor, diseminarea fructelor si a semintelor ce unesc localitatile cu
aceiasi data de dezvoltare fenologica a uneia sau mai multor specii. Aceste harti se numesc
izofane si ele caracterizeaza foarte bine regimul termic al regiunii, existand o stransa legatura
intre temperatura si fenofaza. Izofanele au importanta pentru domeniul practice, respective
pentru agricultura si silvicultura.

 Exista anumite clasificari ale plantelor in functie de temperatura:

-megaterme- adaptate sa traiasca la temperature ridicate tot timpul anului, la peste 21˚C(Phoenix
dactylifer)

-mezoterme-adaptate la temperature mijlocii, de 15-20˚C

-microterme-adaptate a temperaturi mici, intre 0 si 15˚C(paduri de conifer, de Picea abies-molid)

-euriterme, plante care pot suporta variatii mari de temperatura.

Asa cum regimul termic influenteaza raspandirea vegetatiei, se remarca in acelasi timp si o
evidenta actiune pe care vegetatia o exercita asupra climatului general. Se poate vorbi despre
fitocolimate specifice diverselor asociatii, mai ales in cazul vegetatiei silvice. Vegetatia

22
determina coborarea extremelor prin micsorarea salturilor de temperature. Acest lucru se petrece
mai ales in conditiile unei vegetatii massive, dense. Padurea creeaza un fitoclimat special,
micsorand iradiatia nocturna a temperaturilor din sol si astfel contribuie la protectia importiva
brumelor timpurii de toamna sau a ingheturilor intarziate din aprilie-mai. Tot padurea ocroteste
culturile din jur impotriva arsitelor de vara, asa cum parcurile de agreement din jurul oraselor au
un effect benefic asupra regimului climatic in timpul perioadelor caniculare.

3.3 Potentialul hidrolgic

Apa este factorul ecologic cu rolul de a mobiliza substantele nutritive din sol, care in acest
fel pot fi absorbite de catre plante prin radacini. Apa reprezinta mediul de dispersie al
substantelor aflate in structurile din corpul plantelor, avand rolul de a favoriza transportul unor
compusi minerali sau organici prin procese fizico-chimice speciale( fotosinteza si transpiratia).

Ca factor ecologic, apa este extreme de inegal repartizata in timp si spatiu, contribuind la
crearea unor mari diversitati de statiuni si determinand anumite adaptari ale plantelor. In acest
mod apa conditioneaza direct repartitia lumii vegetale pe suprafata Terrei.

Se poate aprecia ca factorul hidric secondeaza factorul termic in fenomenul de creare a

marilor zone climatice si de vegetatie latitudinala si altitudinala, mergand si mai departe, la
divizarea acestor zone in subunitati.

Factorul hidric determina aparitia anumitor deosebiri ce apar la nivelul covorul vegetal.
Variatia cantitativa a apei,in corelatie cu factorii indirecti( expozitie, inclinarea pantei,
adancimea apei freatice), este una din principalele cause care determina diversificarea vegetatiei.
Cea mai importanta sursa de apa o reprezinta precipitatiile, a caror repartitie are importanta
majora in zonarea climatica latitudinala si altitudinala, implicit in zonarea si etajarea vegetatiei.

Intr-un spatiu cu un climat relative omogen, cu o suprafata relative lumitata, exista o stansa
corelatie intre liniile ce leaga punctele cu aceeasi cantitate de precipitaii, numite izohiete si
limitele unor asociatii vegetale.

Zapada este importanta deoarece isi aduce contributia la marirea umiditatii solului, iar pe de
alta parte actioneaza ca un factor de protective a plantelor impotriva temperaturilor extrem de
scazute din timpul iernii. In climatele cu zapada abundenta( in zona arctica si la altitudini mari)
exista plante chionofile( iubitoare de zapada) si plante chinofobe( sunt rezistente la frig si la
23
uscaciune). Existenta acestor categorii de plante se explica prin adaptarea lor la temperature
scazute.

Dintre plantele chinofile, intalnim si la noi specii care sunt adaptate la

o perioada scurta de vegetatie, avand posibilitatea de a se dezvolta sub
stratul de zapada, pe care il strabat si infloresc la suprafata zapezii:
Galanthus nivallis, Crocus vernus,etc. Chionofobele nu se pot dezvolta sub
zapada, in absenta luminii, insa sunt rezistente la frig si uscaciune( Kobresia
myosuroides, care creste in statiuni vantuite din etajul alpin, in Fagaras,
Retezat).

Si umiditatea aerului, care provine prin evaporarea apei de pe suprafetele umede si din
transpiratia plantelor, are o importanta contributie la distributia speciilor vegetale pe glob.
Tundrele polare si catenele montane se caracterizeaza printr-un deficit hidric redus.

Capitolul IV

VEGETAȚIA ȘI LUMEA ANIMALĂ SPECIFICE ARIEI DE STUDIU

4.1 Zonalitatea si etajarea vegetației

Distribuţia vegetaţiei pe teritoriul  ţării noastre este

condiţionată de factori şi condiţii zonale şi azonale.
Zonalitatea geografică la rândul ei este de două tipuri:
latitudinală‐longitudinală şi altitudinală. Dacă zonalitatea
latitudinală se manifestă pănâ la 300‐400 m, zonalitatea
(etajarea) verticală a vegetaţiei apare peste aceste valori
ale înălţimii reliefului.În timp ce zonalitatea latitudinală 
şi altitudinală  diferenţiază factorii ecologici de

24
bază (căldura, umiditatea, cantitatea de lumină), condiţii locale termo‐ hidrice şi de troficitate
determină formarea unor unităţi de vegetaţie intrazonale sau azonale. 8

Zonarea si etajarea vegetatiei Romaniei a fost dezbatuta de numerosi specialisti ( Ana

Pauca-1961, N.Donita-1962, N.Boscaiu-1971, Doina Ivansi colab.-1992, 1993, etc.)

Datorita existentei unei evidente variatii a climatului in cadrul zonelor latitudinale, fiecare
dintre cele trei zone de vegetatie( de stepa, de silvostepa si nemorala) se pot diferentia in subzone
de vegetatie:

Zona de stepa,care in prezent este aproape in totalitate antropizata, poate fi divizata in:

-subzona stepe cu graminee, care ocupa teritoriile aride din Baraganul de est si din Dobrogea
centrala;

-subzona stepei cu graminee si dicotiledonate, in restul teritoriului.

Zona de silvostepa poate fi diferentiata, luan in considerare speciile edificatoare din paduri(S.
Pascovschi, N.Donita-1960) in:

-subzona silvostepei nordice, cu paduri de stejar

pedunculat ( Quercus robur);

-subzona silvostepei sudice, cu paduri de stejar

brumariu si stejar pufos (Quercus pedunculifora)

Zona nemorala cuprinde paduri care difera sub

aspectul speciilor edificatoare si poate fi impartita
astfel:

-subzona padurilor de stejari mezofili(Quercus robur), in nordul tarii si in bazinul Transilvaniei;

-subzona padurilor de stejari submezofili-termofili( Quercus cerris, Q.frainetto), in campiile si

piemonturile din sud si sud-vest.

8
Geografia României, III, Carpaţii Româneşti şi Depresiunea Transilvaniei (sub redacţia D. Oancea, Valeria Velcea, N.
Caloianu, Ş. Dragomirescu, Gh. Dragu, Elena Mihai, Gh. Niculescu, V. Sencu, I. Velcea), Editura Academiei, Bucureşti,
1987, pag. 33-41

25
 In regiunile montane si deluroase, acolo unde altitudinea contribuie la modificarea
evidenta a regimului climatic, diversi
autori(N.Boscalu-1971) au remarcat existenta a patru
etaje de vegetatie, unele dintre acestea fiind
subimpartite in subetaje:

Etajul colinar, care se desfasoara pe un interval

altitudinal larg, intre 300 si 600m, se caracterizeaza
prin existenta unui climat suficient de cald si umed,
specific altitudinilor mici si mijlocii si prin
predominanta padurilor caducifoliate. Acest etaj se mai
numeste si etajul padurilor de ,,sleauri de deal’’.

Etajul montan, care se intinde in regiunea montana

intre 600-1700m altitudine , cu un climat rece , in
care perioada de vegetatie este relative scurta pentru
multe dintre speciile de foioase. Se caracterizeaza, in
jumatatea inferioara, prin paduri de fagete montane si
de amestecuri de fag cu rasinoase, iar in jumatatea superioara, de la 1200m in sus, prin paduri
mai mult sau mai putin pure de molid. In acest etaj se pot contura doua fasii: una cu molidisuri
normale, care se afla la baza etajului boreal si alta cu molidisuri de limita superioara, unde
molidul se amesteca cu Pinus cembra si Larix decidua.

Etajul subalpin incepe odata cu limita superioara a

26
padurilr si se termina odata cu disparitia tufisurilor de Pinus mugo, Juniperus sibirica,
Rhododendron myrtifolium, intre(1400) 1600 m –(1900) 2100 m altitudine. Clima este rece si
umeda. Se pot separa doua subetaje: un subetaj cu raristi de padure si tufarisuri, iar al doilea cu
tufarisuri alcatuite predominant din jneapan.

Zonarea si etajarea vegetatiei Romaniei( din Ivan Doina, 1979, cu modificarile effectuate de

Cristea V, 1993)

Etajul alpin se alfa numai pe cele mai intalnite culmi ale Carpatilor, la peste 2000 m
altitudine, ocupand crestele si platourile foarte inalte, cu un climat rece si umed. In muntii intalti,
acest etaj se imparte in doua benzi: un ace constituie un subetaj inferior, al pajistilor cu ierburi
scunde si cu arbusti pitici( care este prezent si in cateva masive montane din Carpatii Orientali si
Meridionali) si una care reprezinta un subetaj superior, acoperit de zapezi vesnice, care nu se
intalneste la noi in tara.

27
  Sintetizand, se poate afirma ca, datorita zonalitatii latitudinale si altitudinale a
climatului, la noi sunt prezente urmatoarele zone si etaje de vegetatie:

I. Zona stepei,cu doua subzone:

a) Subzona stepei cu graminee
b) Subzona stepei cu graminee si dicotiledonate
II. Zona silvostepei, cu doua subzone:
a) Subzona silvostepei nordice
b) Subzona silvostepei sudice
III. Zona nemorala, cu doua subzone:
a) Subzona padurilor de stejari mezofili (Quercus robur)
b) Subzona padurilor de stejari submezofili-termofili(Quercus cerris, Q.
frainetto)
IV. Etajul colinar, al padurilor de gorun
V. Etajul montan, al padurilor de molid
VI. Etajul subalpine, cu doua subetaje:
a) Subetajul raristilor si al tufarisurilor
b) Subetajul tufarisurilor
Etajul alpin, prezent in Romania numai printr-un subetaj, cel al tufarisurilor si al pajistilor
scunde alpine.

28
 Zonarea si etajarea vegetatiei in Romania (dupa Cristea V., 1993

1.1. Zonalitatea latitudinală a vegetaţiei Câmpiile şi podişurile joase din partea de sud‐est a
României (marginea sud‐vestică a Podişului Covurlui, jumătatea de est a Bărăganului, Câmpia
Siretului inferior şi Podişul Dobrogei centrale şi de sud) cu soluri cernoziomice tipice şi soluri
bălane  constituie zona de stepă din România. Covorul vegetal din zona de stepă se caracterizează 
prin absenţa pădurilor  şi extinderea cvasigeneralizată a plantelor ierboase.
Pajiştile de stepă  cuprind numeroase specii de plante ierboase dintre care menţionăm: colilia
(Stipa lessingiana, S.ucraina, S.pulcherima, S.capillata ş.a.); păiuş (Festuca valesiaca); pir crestat
(Agropyron pectiniforum). Zona de stepă cuprinde două subzone:   a) stepa cu Poaceae
(Duriherbosa); b) stepa cu Poaceae şi dicotiledonate (Altiherbosa).
1.2. Zonalitatea altitudinală a vegetaţiei Creşterea rapidă a altitudinii de la nivelul unităţilor
extracarpatice şi intercarpatice spre partea bazală  şi apoi spre culmile muntoase determină 
reducerea temperaturii  şi sporirea cantităţilor de precipitaţii; modificarea acestor factori ecologici
de bază conduce la zonarea vegetaţie în altitudine.
Astfel se individualizează patru etaje de vegetaţie:
a) păduri de foioase de la 300‐400 m la 1200‐1400 m;
b) păduri de conifere între 1200‐1400 m şi 1600‐1800 m;
c) rarişti de arbori şi tufişuri de la 1600‐1800 m la 2000‐2200 m;
d) pajişti scunde şi tufărişuri pitice peste altitudinea de 2000‐2200 m.

a) În cadrul pădurilor de foioase, între 300‐400 m şi 600‐700 m altitudine predomină gorunul; între
600‐700 m şi 1200‐1400 m specia dominantă este fagul (uneori în amestec cu brad şi molid). b)
Etajul pădurilor de conifere este dominat categoric de prezenţa molidului. c) În etajul tufărişurilor 
şi rariştilor de arbori se individualizează  clar două  subetaje care se întrepătrund tentacular.

Vegetaţia de pădure Pădurile ocupă, în prezent, circa

26% din teritoriul ţării, ele compunându‐se din peste 200
specii de arbori, aproximativ 1000 specii de plante
ierboase, apoi numeroase specii de ciuperci, muşchi,
licheni, alge. Pădurile de molid constituie formaţiunea
vegetală  principală  a etajului boreal  şi se situează 

29
altitudinal între 1200‐1700 m în spaţiul muntos din nord şi între 1400‐1850 m în Carpaţii Meridionali. În
depresiunile intramontane şi în văile înguste, molidişurile coboară până la 800 m. Pădurile de molid
ocupă  cele mai mari suprafeţe în Carpaţii Orientali (circa 12 000 km²). În Crpaţii Meridionali şi în cei
Occidentali pădurile de molid formează „centuri” când mai late, când mai înguste care încing etajul
subalpin.

În structura pădurilor de molid ponderea principală o are Picea abies, asociată cu Betula pendula,
Sorbus aucuparia, Acer pseudoplatanus, Ulmus glabra, Abies alba şi, destul de rar, Fagussylvatica.
Arbuştii sunt puţini: cununiţă (), coacăz (Ribes petaeum). 9

Pădurile de brad formează  areale mai ales în subetajul forestier de amestec foioase‐conifere;
frecvenţa cea mai mare se constată  în munţii cu altitudini mici (între 800‐1200 m). Brădete pure se
întâlnesc pe faţada estică a Carpaţilor Orientali şi pe cea sudică a Carpaţilor Meridionali, dar numai
până  la Valea Dâmboviţei. Ponderea brădetelor în suprafaţa totală  a fondului forestier nu depăşeşte
1%.Structura pădurilor de brad cuprinde, pe lângă  Abies alba, exemplare rare de Picea abies, Fagus
sylvatica, Acer pseudoplatanus, Ulmus sp.

În subarboret apare alunul (Corylus avellana), socul (Sambucus racemosa), zmeurul (Rubus
idaeus) ş.a. Pădurile de amestec fag‐răşinoase formează o fâşie continuă  la partea superioară  a
pădurilor nemorale între 600‐800 m şi 1250‐1400 m.

În Munţii Apuseni acest subetaj este situat între 1000‐1400 m, iar în Carpaţii Orientali, între 600‐
1100 m. Întinderea cea mai amplă a subetajului fag‐răşinoase se înregistrează pe faţada estică a
Carpaţilor Orientali, continuând pe clina sudică a Meridionalilor până la Valea Oltului. Suprafaţa

9
Grecu, F.,Palmentola,G.Geomorfologie dinamică, Ed. Tehnică, Bucuresti, 2003, pag. 392

30
totală a pădurilor din acest subetaj este de circa 1,150 milioane hectare (18% din fondul forestier). În
structura acestor păduri predomină copios fagul (Fagus sylvatica) la care se adaugă în proporţii variate
molidul şi bradul. Sporadic se întâlnesc şi alte specii de arbori, precum: frasin (Fraxinus excelsior),
carpen (Carpinus betulus), ulm (Ulmus sp.)  etc. Subarboretul este, deobicei, sărăcăcios: tulichina
(Daphne mezereum), alun (Corylus avellana), soc (Sambucus nigra).

În substratul ierbos se întâlnesc; Asperula odorata, Salvia glutinosa, Rubus hirtus, Allium
urssinum, Festuca drymeia, Luzula luzuloides, Calamagrostis arundinacea etc.   Pădurile de fag
formează trei fâşii distincte: făgete de mare altitudine; făgete montane; făgete de dealuri. Făgetele de
mare altitudine se localizează între 1250‐1450 m în Carpaţii Orientali şi între 1250‐ 1650 m în Carpaţii
Meridionali. Făgetele montane se întâlnesc între 600  şi 1000 m (ceva mai sus în Apuseni, unde
ocupă toată  partea superioară  a munţilor scunzi).

Făgetele din regiunile deluroase se desfăşoară între 400‐600 m în partea de nord a ţării şi până la
800 m altitudine în unităţile deluroase de sud. Tentacular, făgetele pot urca în etajul molidişurilor sau
pot să coboare în etajul pădurilor de gorun. Pădurile de fag ocupă cea mai mare parte din suprafaţa
pădurilor României (circa 31%). În structura acestor păduri predomină Fagus sylvatica, la care se
adaugă Acer pseudoplatanus, Ulmus sp., Populus tremula, iar la partea inferioară a subetajului apar
Quercus petraea, Tilia tomentosa, T.cordata,
Carpinus betulus etc.În subarboret, relativ
sărac,se întâlnesc Corylus avellana, Sambucus
nigra, Daphne mezereum, Cornus mas,
Evonimus europaea, Crataegus monogyna.
Pădurile de gorun alcătuiesc formaţiunea
zonală a subetajului pădurilor de gorun şi de
amestec cu gorun din etajul nemoral.
Gorunetele cresc exclusiv în unităţile de relief
deluros, între 200‐300 m şi 600‐700 m. Extrazonal, pe versanţii sudici urcă în subetajul fagului sau chiar
în etajul molidişurilor, iar pe versanţii nordici, gorunetele pot pătrunde în zona nemorală şi chiar de
silvostepă. 10

10
Posea Gr. Geomorfologia Romaniei, Ed.Fundației Romania de Mâine, 2002,pag. 444

31
 Regional, pădurile de gorun se întâlnesc în Subcarpaţi, în dealurile piemontane înalte, în Podişul
Moldovei, în Podişul Transilvaniei şi în Dobrogea de Nord. În gorunete predomină copios Quercus
petraea, la care se mai pot adăuga exemplare disperse de Fagus sylvatica, Fraxinus excelsior, Prunus
avium, Acer campestre, specii ale genului Tilia. În biotopurile mai uscate din Dobrogea şi din sudul
Banatului,sub gorun se află un etaj de cărpiniţă  (Carpinus orientalis), mojdrean (Fraxinus ornus).
Subarboretul cuprinde păducel (Crataegus monogyna), corn (Cornus mas), lemn câinesc (Ligustrum
vulgare) dârmoz (Viburnum lantana), sânger (Cornus sanguinea), drob (Cytisus nigicans). În Banat,
Dobrogea  şi în Moldova, stratul de arbuşti cuprinde  şi scumpie (Cotinus coggygria).   Pădurile de
amestec de cvercinee cu alte foioase (şleaurile) cuprind următoarele subtipuri: a) şleaurile cu gorun
situate în subetajul gorunetelor (între 200‐500 m altitudine); b) şleaurile cu stejar pedunculat, în subzona
pădurilor de stejari mezofili (în Podişul Sucevei între 150‐350 m şi în Câmpia Română între 50‐160 m);
c)  şleaurile de cer, în zona pădurilor de stejari submezofili‐termofili din Dobrogea, Câmpia Română,
din dealurile şi câmpia bănăţeană (100‐200 m altitudine); d) şleaurile cu stejar brumăriu apar insular în
silvostepa din sudul ţării, din Câmpia Moldovei, din Câmpia Mostiştei ş.a.; e) şleaurile cu stejar
pedunculat din luncile marilor râuri de câmpie. Suprafaţa ocupată  de pădurile de  şleau reprezintă 
aproximativ 3,5% din fondul forestier al României.

Pădurile de cer (Quercus cerris)  şi gârniţă (Quercus frainetto) se dezvoltă zonal în perimetrul

pădurilor de stejari submezofili‐termofili, în zona nemorală. Se întâlnesc în regiunile de câmpie slab
fragmentate, precum  şi pe dealurile piemontane joase cu altitudinea de 100‐300 m; se mai dezvoltă 
fragmentar în Podişul Dobrogei, în Banat, în Culoarul Mureşului, în Podişul Someşan. Extrazonal
pătrund în silvostepă  (pe versanţii nordici)  şi în subetajul gorunetelor, pe versanţii sudici. Ceretele pure
se localizează, în special, în câmpiile dintre Ialomiţa şi Teleorman, pe dealurile crişene şi în Podişul
Someşan, în timp ce gârniţetele, de obicei în amestec cu cer, apar în celelate regiuni. Unităţile deluroase
cuprind păduri complexe de gorun, cer şi gârniţă. Pădurile de cer (Quercus cerris) şi de gârniţă (Quercus
frainetto) apar în amestecuri complexe în care întâlnim: stejar pedunculat (Quercus robur), fag (Fagus
sylvatica var. moesica), frasin (Fraxinus angustifolia), arţar tătărăsc (Acer tataricum), ulm (Ulmus
procera), părul sălbatic (Pyrus pyraster) ş.a.

Subarboretul este format din păducel (Crataegus monogyna), măceş  (Rosa canina), corn
(Cornus mas), porumbar (Prunus spinosa), spinul cerbului (Rhamnus cathartica). Pădurile de stejar
brumăriu  şi de stejar pufos se dezvoltă  bine în condiţiile ecologice ale silvostepelor sudice. Stejarul

32
pufos creşte în condiţii de climă mai uscată, în Dobrogea de Nord, situându‐ se la partea superioară a
silvostepei între 150‐250 m. Stejarul brumăriu pătrunde în zona de stepă, pe biotopuri nisipoase. Cele
mai întinse păduri de acest tip ocupă dealurile joase din sudul  ţării, sectoare importante de câmpie,
areale disjuncte în Defileul Dunării şi în Podişul Transilvaniei. În Podişul Bârladului pădurile de stejar
pufos se află  pe platouri, iar stejarul brumăriu pe văi  şi pe versanţi. În Podişul Transilvaniei pădurile de
stejar pufos ocupă versanţii puternic înclinaţi, cu expoziţie sudică. În Câmpia Siretului Inferior, în
Bărăgan ca şi pe grindurile Letea şi Caraorman din Delta Dunării, se întâlnesc numai păduri de stejar
brumăriu.

În structura pădurilor de stejar brumăriu predomină Quercus pedunculiflora, dar se întâlnesc şi

exemplare rare de ulm (Ulmus procera), jugastru (Acer platanoides), păr sălbatic (Pyrus pyraster), tei
(Tilia sp.) etc. Uneori, în perimetrul pădurilor de stejar brumăriu, se remarcă  arealele discontinui de
arţar tătărăsc (Acer tataricum). Subarboretul este format din: păducel, porumbar, corn, soc ş.a. Învelişul
ierbos este destul de variat: Geum urbanum, Dactylis polygama, Viola hirta, Fragraria viridis, Paeonia
peregrina, Veratrum nigrum, numeroase specii ale genului Festuca, Filipendula, Agropyron etc.  
Pădurile de stejar pedunculat formează areale relativ întinse în zona nemorală între 200‐400 m altitudine
(silvostepa din nordul  ţării), dar poate să  coboare în condiţii de fragmentare moderată  a reliefului  şi
până  la 100 m. Intrazonal, pădurile de acest tip, pătrund în lungul luncilor unor râuri, în silvostepă, pe
podurile unor terase înalte, dar şi în subetajul pădurilor de gorun (până la altitudinea de 600 m). Pădurile
de stejar de silovostepă se întâlnesc în Câmpia Moldovei (Guranda, Santa Mare, Gornet ş.a.), iar
extrazonal se găsesc în Câmpia Siretului Inferior şi în Câmpia Transilvaniei. Masive păduroase de stejar,
cu întindere însemnată întâlnim în lunca Prutului, în lunca Siretului, Buzăului, Ialomiţei, Argeşului,
Oltului, Jiului, Timişului, Mureşului, Crişurilor, Someşului.
Stejăretele din zona nemorală sunt formate, în principal, din
stejar pedunculat (Quercus robur) însoţit secundar de frasin
(Fraxinus excelsior), gorun (Quercus petraea), fag (Fagus
sylvatica), măr pădureţ  (Malus sylvestis) etc.

Stratul arbustiv este format din păducel, alun, sânger, lemn

câinesc etc. Capacitatea de creştere a masei lemnoase este mai
mare în pădurile de luncă  şi din zona nemorală, dar mai
redusă în zonele de silvostepă şi pe podurile de terasă. Pădurile de luncă  (zăvoaiele) sunt alcătuite din
arbori de esenţă  moale: salcie, arin, plop. Asemenea păduri întâlnim din etajul boreal până în stepă.
33
Zăvoaiele cu arin alb se află între 1000‐700 m, cele cu arin negru între 700‐200 m, iar cele cu salciesub
200 m.

Zăvoaiele cele mai întinse se află în luncile inferioare ale Prutului, Siretului, Ialomiţei, Argeşului,
Oltului, Jiului, în Lunca şi în Delta Dunării. De asemenea, păduri de tip zăvoi se dezvoltă pe suprafeţe
mai întinse în lungul râurilor mari din Depresiunea Transilvaniei şi din Câmpia Banato‐Crişană.
Zăvoaiele recente sunt aglomerări de arbori, aparent haotice, în timp ce zăvoaile vechi se
diferenţiază după biotopuri. În etajul montan aceste păduri cuprind, în principal, arin alb (Alnus incana),
şi cu participare redusă molid şi brad.

În unităţile deluroase zăvoaiele au ca specie dominantă arinul negru (Alnus glutinosa), iar ca

specii secundare: plopul alb (Populus alba), salcia plesnitoare (Salix fragilis). Stratul arbustiv este bine
dezvoltat, cuprinzând: soc, alun, păducel, călin (uneori arţat tătărăsc şi cruşin). Stratui ierbos cuprinde,
de obicei, specii higrofile: Equisetum palustre, Ranunculus repens, Caltha laeta ş.a.Vegetaţia de
tufărişuri   Tufărişurile sunt caracteristice etajului subalpin al Carpaţilor, unde formează  covorul vegetal
dominant.

La partea inferioară a etajului subalpin se situează formaţiunea de jneapăn (Pinus mugo), care

marchează evident ieşirea din etajul molidişurilor. În unele zone, jneapănul apare în combinaţie cu
rarişti de molid, zâmbru sau larice. În partea mediană a fâşiei jneapănului apare curat, iar la partea
superioară  trece ezitant în tufărişurile de smârdar (Rhododendron kotschyi). În Carpaţii Orientali
jnepenişurile încep de la 1450 m şi continuă până la 1900m; în Munţii Apuseni se desfăşoară între 1550‐
1847 m, iar în Carpaţii Meridionali, jnepenişurile dau nota dominantă a covorului vegetal între 1700‐
2300 m. În biotopurile umede şi cu frecvente inversiuni de temperatură, jnepenişurile coboară chiar la
1000 m altitudine (de exemplu în Depresiunea Bilbor). Specia dominantă în această formaţiune este
Pinus mugo, cu înălţimi de 1,5‐2m şi având tendinţă  vădită de dezvoltare pe verticală. Fâşia de
jnepenişuri a fost mult mai extinsă  în Carpaţi, dar defrişarea pentru extinderea păşunilor a redus‐o în
mod drastic.  

Vegetaţia de pajişti  - Pajiştile reprezintă 40% din vegetaţia spontană a României şi

ocupă aproximativ 17% din teritoriul ţării. Pajiştile aparţin la două mari categorii: de climax (alpine, de
silvostepă, de stepă); secundare (situate în etajele şi zonele de pădure). Pajiştile alpine şi subalpine se
află deasupra limitei superioare a vegetaţiei arborescente. Dacă  limita altitudinală superioară a pajiştilor
alpine nu poate fi precizată, limita inferioară se află la 2000‐2200 m (în etajul subalpin s‐au

34
individualizat areale de pajişti subalpine între 1700‐1850 m altitudine). Pajiştile alpine şi subalpine
ocupă cele mai mari suprafeţe în Carpaţii Meridionali: Bucegi, Făgăraş, Parâng, Retezat, Godeanu,
Cîndrel, Sureanu, Lotru. În Carpaţii Orientali pajiştile alpine  şi mai ales subalpine se găsesc la partea
superioară a masivelor Rodnei, Călimani şi Maramureş. Pajiştile subalpine se întâlnesc în toate masivele
în care altitudinea depăşeşte 1800‐1850 m.

4.2Lumea animală – caracteristici, adaptări la mediul de viață

Fauna definește totalitatea viețuitoarelor din regnul animal care trăiesc într-o
anumită regiune sau areal geografic. Denumirea provine de la Fauna (mitologie) , zeița romană a
fertilitatii. O clasificare intuitivă a faunei, dar oarecum arbitrară, poate fi făcută în funcție de talia
speciilor animalelor:

 Microfauna (animale microscopice, de exemplu protozoarele, acarienii etc.)

 Macrofauna
 Megafauna

35
 Fauna României este una din cele mai bogate și variate din Europa, conținând specii rare

sau chiar unice pe continent. În România trăiesc 732 specii și subspecii de vertebrate și

numeroase (câteva mii) specii de nevertebrate. Vertebratele sunt reprezentate în fauna României

prin: ciclostomi (4 specii), pești (184 specii și subspecii), amfibieni (20 specii și

subspecii), reptile (31 specii și subspecii), păsări (382 specii și subspecii) și mamifere (110 specii

și subspecii).  Printre mamifere una este în pericol iminent de extincție (vaca de mare), una în

pericol (nurca), 13 vulnerabile și 4 amenințate. 11

Fauna actuala s-a format in postglaciar prin elemente venite din S Europei cu cca 10.000 ani in

urma. Cele mai recent venite sau intorduse prin colonizare sunt cerbul lopatar, fazanul, cainele

enot si bizamul, in Delta Dunarii, iar recent elanul, in jud.Botosani. Exista o stransa legatura intre

zonele de vegetatie (care ofera hrana si adaopst) si repartitia teritoriala a faunei.  Astfel, in zona

stepoei si silvostepei, atat de intens transformata, caracteristice sunt rozatoarele (iepurele,

harciogul, popandaul, orbetele) iar dintre pasari: dropia, prepelita, potarnichea. Dropia este

orcotrita de lege.  Pentru padurile de foioase, specifice sunt mistretul si viezurele, precum si

unele animale de prada ca: lupul, vulpea, pisica salbatica, alaturi de specii patrunse fie din

silvostepa (iepurele), fie din etajul coniferelor (caprioara, veverita). Se adauga o mare varietate

de pasari: ciocanitoarea, cinteza, etc. In padurile de munte sunt animale de interes cinegetic

precum: ursul, cerbul, rasul, cocosul de munte, gainusa de alun. 

Fauna acvatica se diferentiaza deasemenea dupa altitudine.  In apele repezi si reci

de munte este domeniu pastravului. Mai jos, la altitudini mijlocii, se succeed cleanul, apoi

mreana, iar in apele mari de campie, caracteristic este crapul, mai frecvent in Dunare si afluentii

principali. Alaturi de aceasta specie, traiesc carasul, stiuca, platica, salul, rosioara. Pe parcursul

11
www.wikipedia.org

36
Dunarii, in cursul sau inferior, patrund din apele Marii Negre, in perioada depunerii icerlor, si

pesti marini migratori de mare valoare: sturionii (nisetrul, morunul, pastruga, cega) - ei traiesc

numai in bazinele Marii Negre si Marii Caspice. In Marea Neagra, reprezentative sunt scrumbiile

albastre, calcanul si pesti mai mici precum hamsiile, stavrizii, guvizii. Sturionii (de la care se

obtine caviarul) pot fi gasiti pe cursul inferior al Dunarii iar delfinii, heringii, calutii de mare,

chefalii in Marea Neagra. Pescuitul intensiv si cresterea poluarii (la care s-a adaugat si

braconajul in ultimii ani) au diminuat semnificativ cantitatea de peste in ultimele doua decenii. 

Fauna din țară este divizată pe trei etaje, conform zonelor de vegetație:

 Mamiferele din zona de stepă sunt reprezentate în special

de rozătoare: popândău, hârciog, șoarece de câmp, iepure de câmp, dihor, bizam și orbete.
Printre păsările găsite în această zonă se
numără dropia, prepelița, pitpalacul, graurul, ciocârlia, eretele alb, mierlă, sticletele și mierla.
Reptilele cel mai des întâlnite sunt gușterul și broasca țestoasă, iar fauna acvatică este
reprezentată de crap, clean, caras și șalău.

37
Infraclasa: Eutheria

Ordinul: Rodentia (rozătoare)

Rozătoarele sunt cel mai mare ordin de mamifere, alcătuind peste 40% din speciile de mamifere.
Au doi incisivi pe maxilar care cresc încontinu, fiind păstrați scurți prin ros. Majoritatra
rozătoarelor sunt de dimensiuni mici. 12

 Subordinul: Sciurognathi
 Familia: Sciuridae (veverițe)
 Subfamilia: Sciurinae
 Tribul: Sciurini
 Genul: Sciurus
 Veverița roșcată Sciurus vulgaris NT
 Subfamilia: Xerinae
 Tribul: Marmotini
 Genul: Marmota
 Marmota alpină Marmota marmota LR/lc
 Genul: Spermophilus
 Popândău pestriț Spermophilus citellus VU
 Popândau Spermophilus suslicus VU
 Familia: Castoridae
 Subfamilia: Castorinae
 Tribul: Castorini
 Genul: Castor (brebi și castori)
 Familia: Gliridae
 Subfamilia: Leithiinae
 Genul: Dryomys
 Pârș cu coada stufoasă Dryomys nitedula LR/nt
 Genul: Eliomys
 Pârș de stejar Eliomys quercinus VU
12
Ibidum 1

38
  Genul: Muscardinus
 Pârș de alun Muscardinus avellanarius LR/nt
 Subfamilia: Glirinae
 Genul: Glis
 Pârș mare Glis glis LR/nt
 Familia: Dipodidae
 Subfamilia: Sicistinae
 Genul: Sicista
 Șoarece săritor de pădure Sicista betulina LR/nt
 Șoarece săritor de stepă Sicista subtilis LR/nt
 Familia: Spalacidae
 Subfamilia: Spalacinae
 Genul: Spalax
 Orbetele mare Spalax graecus VU
 Genul: Nannospalax
 Lesser Mole Rat Nannospalax leucodon VU
 Familia: Cricetidae
 Subfamilia: Cricetinae
 Genul: Cricetulus
 Grivan cenușiu Cricetulus migratorius LR/nt
 Genul: Cricetus
 Hârciog Cricetus cricetus LR/lc
 Genul: Mesocricetus
 Grivan Mesocricetus newtoni VU
 Subfamilia: Arvicolinae
 Genul: Arvicola
 Șobolan de apă Arvicola terrestris LR/lc
 Genul: Chionomys
 Snow Vole Chionomys nivalis LR/nt

39
  Genul: Clethrionomys
 Șoarece scurmător Clethrionomys glareolus LR/lc
 Genul: Microtus
 Șoarece de umbră Microtus agrestis LR/lc
 Șoarece de câmp Microtus arvalis LR/lc
 Southern Vole Microtus rossiaemeridionalis LR/lc
 European Pine Vole Microtus subterraneus LR/lc
 Șoarece de Tatra Microtus tatricus LR/nt
 Familia: Muridae (șoareci, guzgani, hamsteri, etc.)
 Subfamilia: Murinae
 Genul: Apodemus
 Șoarece de câmp Apodemus agrarius LR/lc
 Șoarece gulerat Apodemus flavicollis LR/lc
 Șoarece de pădure Apodemus sylvaticus LC
 Ural Field Mouse Apodemus uralensis LR/lc
 Genul: Micromys
 Șoarece pitic Micromys minutus LR/nt
 Genus: Mus
 Șoarece de spic Mus spicilegus LR/nt

Ordinul: Lagomorpha (lagomorphs)

Ordinul conține două familii: Leporidae și Ochtonidae. Cu toate că se aseamănă cu rozătoarele,

de la începutul secolului XX au fost considerați un ordin separat, datortiă unor caracteristici
diferite (de exemplu, rozătoarele au 2 incisivi în maximarul de sus, iar iepurii 4).

Familia: Leporidae

Genul: Oryctolagus

Iepurele de vizuină Oryctolagus cuniculus LR/lc

Genul: Lepus

40
Iepurele de câmp Lepus europaeus LR/lc

Ordinul: Erinaceomorpha

Ordinul Erinaceomorpha conține o singură familie, Erinaceidae.

 Familia: Erinaceidae (arici)
 Subfamilia: Erinaceinae
 Genul: Erinaceus
 Southern White-breasted Hedgehog 

În ultima suta de ani, în fauna noastră au pătruns o serie de noi animale care îmbogăţesc - pe
undeva - biodiversitatea României. Unele au fost introduse ca specii strict destinate vânătorii şi
pescuitului, dar au reuşit să evadeze, ocupând ecosistemele naturale prielnice. Altele au pătruns
pe teritoriul ţării noastre ca urmare a unor fenomene precum schimbarea climei sau migraţia în
căutarea hranei. Iar restul speciilor au ajuns la noi cu totul şi cu totul accidental. Marea
majoritate a acestor imigranţi necuvântători este alcătuită din insecte şi alte nevertebrate, însă
mai bine cunoscute publicului larg sunt tot vertebratele – şi aici veţi avea surpriza să întâlniţi
reprezentanţi de genul crapilor chinezeşti, guguştiucului, bizamului sau muflonului.
Intregul fenomen este doar în aparenţă unul neutru, având efecte negative pentru ţara
noastră şi care reflectă în bună parte inconştienţa şi lăcomia cu care românii au tratat natura
acestor locuri foarte multi ani de-a randul. Cu toate acestea, merită să-i cunoaştem pe cei mai
importanţi "invadatori" necuvântători care s-au stabilit pe meleagurile noastre. Mai ales că vina
(dacă e să căutăm un vinovat), nu este deloc a bietelor animale, fie ele dispărute sau nou-venite.
13

Muflonul european (Ovis ammon musimon)

Specie cu răspândire mediteraneană (pe

baza ultimelor descoperiri, muflonii europeni
13
www.descopera.ro

41
sunt originari din insulele Sardinia şi Corsica), strămoşul direct al oii domestice a fost
dintotdeauna una dintre cele mai preţuite specii de vânat.Acesta e şi motivul pentru care a fost
colonizat nu doar în ţara noastră, ci în aproape toată Europa; după părerea mea, Wikipedia
românească greşeşte susţinând că muflonii au trăit în trecut şi pe teritoriul românesc. Confuzia
este, probabil, legată de existenţa, în trecut, a caprelor sălbatice, de genul caprei ibex, ale căror
resturi osteologice se mai găsesc şi astăzi. Muflonul european, cred eu, nu putea trăi în trecut pe
meleagurile noastre, din două mari motive. Primul vizează frigul şi temperaturile scăzute, la care
acesta specie nu este adaptată (reţineţi că, în trecut iernile româneşti erau mult mai aprige decât
cele de astăzi), al doilea motiv fiind existenţa populaţiilor mari de lup, care ar fi exterminat
muflonul. Strămoşul oilor nu se poate salva prin fugă din faţa lupilor, fiind un erbivor lent, cu
picioare relativ scurte şi lipsit de rezistenţă la efort prelungit. De fapt, acest fenomen a fost
demonstrat odată cu introducerea sa în Munţii Retezat: întreg lotul de mufloni pionieri a fost
exterminat de către lupi, într-o singură iarnă. Fiind o specie foarte apreciată de vânători, având
un trofeu impozant, muflonul nu a scăpat atenţiei autorităţilor cinegetice din România. Un prim
lot de mufloni a fost eliberat în celebrul (astăzi) ţarc de vânătoare de la Balc, din judeţul Bihor.
In cursul celui de-al doilea război mondial, ţarcul a fost distrus, populaţia rurală înfometată
vânând toţi muflonii.

Cerbul lopătar (Dama dama)

În cazul acestei specii impresionante de cervide, se poate

vorbi de o revenire. Cerbul lopătar - mai sigur, o subspecie a
acestuia adaptată la clima rece -, a trăit şi pe teritoriul României în
perioada Paleoliticului, după cum o dovedesc resturile osteologice.
Dispărut din motive încă necunoscute, cerbul lopătar (din nou o
specie favorită a vânătorilor), a fost colonizat la noi în anul 1904,
în fondul de vânătoare Şarlota, de lângă Timişoara.
Din parcul de vânătoare de la Şarlota au fost transferate numeroase exemplare în mai multe
judeţe ale ţării. În prezent, îl întâlnim exclusiv în zonele cu păduri de foioase de la câmp şi deal.
Nu agreează munţii şi nici pădurile de conifere sau fagi de pe înălţimi. Cuprins, ca talie, între

42
cerbul carpatin şi căprior, cerbul lopătar atinge greutatea maximă de 120 kilograme pentru
masculi şi 65 kilograme pentru femele.

Câinele enot (Nyctereutes procyonoides)

Acest mic animal carnivor pare a fi nimic altceva

decât rezultatul ciudat al împerecherii dintre un bursuc
şi o femelă de raton. De fapt, ca să continui în aceeaşi
notă umoristică, câinelui enot i se mai spune şi
"bursuc cu barbă"... Cu toate acestea, enotul nu este
nici raton, nici bursuc, ci, în ciuda înfăţişării sale
destul de bizare, este o specie de câine sălbatic din
aceeaşi familie cu lupul, vulpea, şacalul sau coiotul.
Animal de talie mică (nu depăşeşte 10 kilograme în greutate), cu un corp bondoc şi îndesat,
picioare scurte, are o blană lungă şi zburlită, colorată în nuanţe de cenuşiu, gălbui şi negru.
Sub gât şi în regiunea obrajilor, blana este mai lungă, lăsând impresia că animalul poartă un fel
de favoriţi ("barba"). Este printre animalele cel mai recent apărute în fauna României. Prima
semnalare oficială datează din anul 1951, când primul enot a fost capturat la doar 40 kilometri de
Bucureşti, undeva prin judeţul Ialomiţa. Animal originar din Siberia orientală, câinele enot a fost
introdus în partea europeană a URSS, sovieticii vânându-l pentru blana sa.

Şacalul (Canis aureus)

Chiar dacă, la auzul acestui nume, ne gândim la fauna din

Africa şi Asia, iată că şacalul a patruns în fauna autohtonă încă de
acum 50 de ani, iar pe baza evaluărilor de teren, se pare că-i merge
foarte bine, la ora actuala numărul lor fiind în creştere în partea de
sud-est a ţării. Este singura specie de mamifer despre care avem
motive să credem că a apărut în fauna noastră ca rezultat direct al
încălzirii climei. Dacă primul şacal a fost semnalat în România în
anul 1929, astăzi a început să fi observat din ce în ce mai des în majoritatea judeţelor ţării.
Originar din India, a pătruns prin Iran şi Turcia în Europa, în special în Grecia, Bulgaria şi

43
Albania, de unde s-a "infiltrat" şi în ţara noastră. Este un canid mai mic decât lupul, dar mai mare
decât vulpea, ocupând în Eurasia aceeaşi nişă ecologică pe care o ocupă, în America de Nord,
vărul său coiotul.

Bizamul (Ondatra zibethica)

Bizamul e un rozător de apă cu o carte de vizită cu adevărat

impresionantă.
Nimeni nu ar fi crezut, la începutul secolului trecut, că un rozător
cu aspectul exterior al unui şobolan de apă supradimensionat, adus
iniţial din Statele Unite ca animal cu blană preţioasă, va cuceri
Europa în doar câteva decenii. Aventura sa a început în Cehia, unde,
într-o localitate de lângă Praga, au fost eliberate câteva exemplare. În 60 de ani, ambiţiosul şi
prolificul rozător avea Europa la picioare, sau dacă vreţi să fim exacţi, la lăbuţele sale palmate.
Dacă în anul 1905, primii aventurieri ai speciei evadau din Cehia, în anul 1940, bizamii pătrund
pe teritoriul românesc prin vest, în judeţul Bihor, ulterior înaintând, cu rapiditate, şi în judeţele
Timiş, Satu Mare şi Arad.

După doar 14 ani, bizamii ajung şi în Delta Dunării, un adevărat paradis pentru specia lor,
loc unde rozătoarele îşi proclamă "Cartierul General", datorită condiţiilor optime de viaţă
întâlnite aici. Odată ajunşi în Deltă, bizamii se lansează în noi expediţii, urcând de-a lungul
Prutului, ajungând până la Suceava. "Atacă" şi Ardealul ajungând, astăzi, să fie întâlniţi în
majoritatea râurilor mari ale României. 14

Şorecarul roşcat (Buteo rufinus)

Povestea acestei păsări de pradă este încă un exemplu din seria

efectelor produse modificările climatice care afectează planeta de
câteva decenii.
Este cel mai mare şi mai solid şorecar care trăieşte în Europa,
deosebindu-se de şorecarul comun, nu doar prin talia sa mai mare,
ci şi prin nuanţele mai roşcate ale penajului, precum şi prin
14
www.wikipedia.org

44
culoarea cozii, care este roşcat-deschis şi nu prezintă bandaţie transversală. Se hrăneşte îndeosebi
cu şoareci, popândăi şi şopârle, arareori reuşind să prindă câte o pasăre.

Eiderul (Somateria mollissima)

Cu toate că la prima vedere nu pare o raţă,

mulţi confundându-l mai degrabă cu o specie de
gâscă, eiderul este o raţă; ce-i drept face parte din
grupa aşa-ziselor raţe marine. Are o înfăţişare şi
un penaj elegante, sensibil diferite de cele ale
gâştelor şi raţelor. Tot organismul său este perfect
adaptat traiului în apropierea coastelor marine.

Este o specie nordică, care cloceşte

exclusiv pe coastele septentrionale ale Europei,
continentului nord-american şi ale Siberiei
orientale. Se hrăneşte în special cu crustacee şi moluşte, scoicile fiind favorite. Îşi face
întotdeauna cuibul pe sol, în apropierea apei. Spre deosebire de celelalte specii de raţe sălbatice,
eiderul are un zbor iute şi puternic, putând atinge viteză de 113 km/oră. 15

Rândunica roşcată (Hirundo daurica)

Este o specie asemănătoare cu rândunica comună,

diferenţiindu-se de aceasta prin proporţiile aripilor şi cozii şi prin
nuanţele mai viu colorate ale penajului. În prezent, cuibăreşte
îndeosebi în zonele stâncoase, sub poduri sau în clădiri şi cariere
părăsite. Prima dovadă a clocirii sale pe teritoriul nostru vine sub
forma unui cuib descoperit sub un pod din sudul Dobrogei, de către regretatul ornitolog Dionisie
Linţia (1946). În prezent cuibăreşte şi în zona Carpaţilor Meridionali, îndeosebi în Munţii
Retezat, Munţii Parâng şi Munţii Cernei. Existenţa ei a fost documentată şi în Munţii Apuseni.
Cu toate acestea "Cartierul General" al speciei în România rămâne Dobrogea. Este o pasăre
migratoare, care soseşte la noi în luna mai, perioada variind în funcţie de condiţiile climatice ale

15
www.descopera.ro

45
anului respectiv. Se hrăneşte numai cu insecte pe care le capturează în zbor, la fel că şi rudă sa
mai cunoscută - rândunica de casă.

Apariţia rândunicii roşcate în avifauna noastră este un încă un indiciu ce atrage atenţia
asupra accelerării procesului de încălzire a climei, această specie iubitoare de căldură fiind de
origine africană.

Păstrăvul curcubeu (Salmo gairdneri irideus)

Este tot un salmonid cu origine nord-

americană, precum ruda sa de mai sus. Spre
deosebire de celelalte specii de păstrăvi din
ihtiofauna României, păstrăvul curcubeu evită
pâraiele şi cursurile de apă repezi, cu curenţi
acvatici puternici.

Îl întâlnim în păstrăvării şi lacuri montane,

naturale sau de acumulare. Este o specie puţin
pretenţioasă comparativ cu păstrăvul indigen, cel
curcubeu nu are nevoie de ape foarte limpezi, ba
chiar prosperă în apele cu turbiditate relativ uşoară. Este mai mare şi mai greu decât ceilaţi
păstrăvi, iar solzii săi sunt proporţional mai mari decât cei ai speciei indigene. 16

Peştele soare (Lepomis gibbosus)

Cunoscut de pescari şi sub numele de sorete, biban american,

regina bălţii, a fost adus din Statele Unite, patria să de baştină,
unde este o specie foarte comună. La sfârşitul secolului al
XVIII-lea, a ajuns şi în Europa, fiind adus pe post de peşte
ornamental, datorită coloritului său deosebit.
16
 Dumitru Murariu. Lista sistematică a vertebratelor din fauna României. Travaux du Muséum National d'Histoire
Naturelle "Grigore Antipa". Volume 53, Issue 1, Pages 377–411, Décembre 2010

46
 A scăpat în râuri şi, în prezent, îl întâlnim în aproape orice ţară europeană. La noi populează
preponderent lacurile, bălţile şi râurile din sudul ţării, bălţile de revărsare ale Dunării şi
complexul lagunar Razelm-Sinoe din Deltă. Este un peşte mic, atingând, de obicei, lungimi
cuprinse între 12-15 centimetri. Înoată la suprafaţă, în apele calde, evitând locurile mai adânci.
Este un peşte cu slabă valoare economică, fiind considerat, pe bună dreptate o pacoste: devorează
icrele şi puietul speciilor de peşti autohtone valoroase.

Păianjenul Văduva Neagră (Latrodectus tredecimguttatus)

Cel mai periculos invadator nou pătruns în faună României. Este una dintre multele specii de
păianjen cunoscute sub numele de "văduvă neagră" (31 specii).
Mai precis, specia care a pătruns la noi este cunoscută sub
denumirea de "văduva neagră mediteraneana". Văduva neagră a fost
menţionată pentru prima data în arahnofauna (fauna de păianjeni)
României în anul 1963, când cercetătorul I. Vintilă a descoperit
primul exemplar în preajma localităţii C.A. Rosetti din Delta
17.
Dunării. Trei ani mai târziu, un alt exemplar este colectat pe
insula Popina din Lacul Razim, iar un al treilea în anul 1968, tot în Deltă, lângă Periprava.
Invazia începuse. Epopeea celui mai periculos păianjen european în România este considerată de
oamenii de ştiinţă drept încă o dovadă clară a fenomenului de încălzire globală din ultimii ani,
deoarece această specie este, prin definiţie, una iubitoare de căldură. În ciuda ştirilor alarmiste
destinate să înspăimânte românii de pe litoral în fiecare vară, temuta văduvă neagră nu a pornit
un război personal cu românii.

Spre exemplu, un cercetător care, în vara anului 2004, a colectat nu mai puţin de 384 de
păianjeni din Dobrogea, a avut surpriza să descopere doar trei (!) văduve negre între aceştia.

Cu toate acestea, putem vorbi fără doar şi poate, de o extinderea arealului acestei specii
emblematice de păianjen. Dacă în urmă cu 50 de ani se întâlnea aproape exclusiv în Deltă
Dunării, în intervalul de ani scurs de atunci până în prezent, văduvă neagră a fost semnalată în
mai multe localităţi şi staţiuni din apropierea litoralului Mării Negre precum Histria, Agigea,
Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, nordul satului 2 Mai şi pădurea Hagieni. 18
17
www.mediafax.ro
18
www.mediafax.ro

47
 In tecutul istoric au disparut din fauna tarii noastre mamifere ca bourul, zimbrul
(repopulate), antilopa saiga, castorul, tarpanul. Unele specii actuale sunt pe cale de disparitie:
dropia, pelicanul, zaganul.

Pentru a preintampina disparitia unor specii din fauna si flora tarii si a conserva anumite
elemente interesante de peisaj sau formatiuni gelologice, cativa mari oameni de stiinta, printre
care Emil Racovita si Alexandru Borza, au obtinut inca din 1930 promulgarea unei legi pentru
ocrotirea naturii.

Pe baza acesteia s-au creat primele rezervatii naturale. In prezent exista un mare numar de
rezervatii faunistice (in Delta Dunarii sau prin munti), floristice (turbaria Poiana Stampei - Vatra
Dornei), forestiere (Codrii Seculari de la Slatioara in Muntii Rarau), piscicole (pentru mentinerea
lostritei pe Bistrita Aurie), geologice (Dealu cu Melci pe valea Ariesului Mic) sau cu fenomene
rare (vulcanii noroiosi din jud. Buzau, Rapa Rosie de langa Sebes), speologice (cu pesteri de
mare interes). Pe aceeasi baza s-au organizat rezervatiile parcul National Retezat si urmeaza sa
se organizeze si altele in Muntii Apuseni, in Carpatii Meridionali, unde elemente rare ale naturii
sunt ocrorite de lege.

Deasemenea, Delta Dunarii a fost decretata rezervatie a biosferei si a intrat in circuitul

international al rezervatiilor. 19

Capitolul V

SPECII CU VALOARE ETNO-CULTURALĂ ȘI

TURISTICĂ PREZENTE ÎN ARIA DE STUDIU

5.1 Specii floristice (de plante) valorificate în medicina populară (plante de leac)
Timp de milenii plantele au jucat un rol preponderent printre sursele de lecuire. A fost
perioada empirica a terapeuticii bazata pe spiritul de observatie al omului. Cunostintele

19
www.wall-street-ro.

48
acumulate s-au transmis de la o generatie la alta prin viu grai, apoi si prin scris, carturarii din
antichitate si din evul mediu au adunat aceste observatii, completându-le si comparându-le cu
cele provenite de pe alte meleaguri. 20

Macesul

Macesul creste peste tot, la campie sau pe dealuri, pe marginea

drumului, in parcuri, astfel ca devine o planta accesbila oricui. De la
maces, cel mai mult se folosesc fructele. Semintele din macese vindeca
afectiunile rinichilor si ale vezicii urinare, de aceea este indicat sa fie
folosite macesele intregi.

Fenicul
Fenicului este un bun aliat al sistemului digestiv. Feniculul
calmeaza stomacul si reduce flatulenta, fiind indicat in
starile de balonare, dar si de constipatie. Fenicului
calmeaza si simptomele colonului iritabil.

Albastrele

Albastrelele au urmatoarele beneficii:

 vindeca miopiile usoare si mentin sanatatea ochilor;

 trateaza eficient depresiile;
 cresc tonusul muscular, de aceea sunt indicate inaintea
programelor de miscare;

20
Povestea leacurilor, 9 ianuarie 2005, Roxana Roseti, Jurnalul Național

49
 scad riscul de pietre la rinichi (litiaza renala ) si infectii urinare.

Anghinare

Ceaiul de anghinare accelereaza procesele de ardere a

grasimilor, devenind un bun aliat in curele de slabire. Anghinarea
protejeaza si impotriva bolilor cardiovasculare, scazand
colesterolul rau din sange si reducand tensiunea arteriala si riscul
de infarct.Pulberea de anghinare, obtinuta din planta uscata,
trateaza guta, diabetul, migrenele si greata. Pulberea nu se
prepara termic, deci nu va fi folosita in ceai. Pulberea se poate
folosi in salate, in cantitati mici (cel mult o lingurita rasa de
pulbere la o portie).

Rostopasca

Rostopasca este o planta foarte activa, de aceea trebuie

consumata in cantitati mici, caci altfel prezinta efecte toxice.
Insa in cantitati moderate (nu mai mult de 5 picaturi de suc de
rostopasca sau nu mai mult de o cana de ceai de rostopasca pe
zi), aceasta planta face adevarate minuni pentru sanatate.

5.2 Specii floristice utilizate în ritualuri (ceremonii)

religioase și care marchează sărbători diverse (Anul Nou,
Crăciunul, Paștele etc.)

In biserica, busuiocul este folosit la facerea aghiasmei si la

sfintit. Cu ajutorul unui buchetel de busuioc, care se scufunda in
aghiasma, se imprastie apa sfintita pentru curatarea si sfintirea unui
loc si pentru alungarea duhurilor rele. De asemenea, in slujbele din
casa, apa se sfinteste cu ajutorul unui buchetel de busuioc si a unei

50
cruci din argint. Busuiocul se pune si la icoane pentru a atrage protectia lui Dumnezeu asupra
casei si asupra oamenilor din ea. De Boboteaza, fetele nemaritate isi pun busuioc sub perna
pentru a-l visa pe cel ursit.

Beneficii ale busuiocului de Pasti: consumul de busuioc previne si vindeca toxiinfectiile

alimentare. In perioada Pastilor, toxiinfectiile alimentare sunt foarte des intalnite. In acest sezon,
substantele volatile continute de busuioc sunt cele care ne feresc de infectiile tubului digestiv
cauzate de bacteriile din alimente. Pentru a evita sau vindeca toxiinfectiile alimentare se
recomanda consumarea busuiocului crud in salate, ca si condiment in prepararea mancarurilor
sau sub forma de ulei volatil in apa. Busuiocul distruge E.Coli, stafilococul auriu si listeria. El
este bun si in cazurile de diaree. 21

Vascul este un element vegetal cu o semnificatie aparte de

Craciun, originile intrebuintarii sale avand “radacini”
viguroase in istorie. Se pare ca poporul roman l-ar fi
mostenit direct de la stramosii lor romani, de vreme ce
numele provine din latinescul “Viscum”. Chiar daca intre
timp, dupa 2000 de ani, conotatiile magice au fost reduse
la nivel de simbol, in foarte multe parti ale tarii si chiar ale
Europei traditiile legate de vasc se respecta cu sfintenie.

Traditia romaneasca spune ca la Sarbatorile de

iarna, de Craciun si Anul Nou, vascul trebuie pus deasupra usii de la intrare fiindca aduce noroc,
spor in casa, sanatate, atrage ingerii si alunga bolile. Acest fel de a intrebuinta vascul dateaza
dinaintea crestinismului, cand celtii foloseau planta pentru a-si decora casele la venirea iernii.

5.3 Specii de plante utilizate în alimentație/gastronomie locală

Vita de vie (Vitis vinifera) În scop condimentar se folosesc frunzele uscate, măcinate
fin, care au un gust plăcut, uşor acrişor şi puţin astringent, cu efect înviorător şi acţiune

21
www.doxologia.ro

51
vitaminizantă. Se folosesc de regulă în supe de rădăcinoase, de cartofi, morcovi sau păstârnac
sau în mod special în preparatele din leguminoase, în special unele mâncăruri de fasole.

Menta (Mentha piperita) Mai puţin cunoscute drept condimente, frunzele de mentă, de

culoare verde închis viu, cu gust picant-aromat şi răcoritor sunt utile atât la aromatizarea
preparatelor dulci, cât şi a feluritelor sosuri de vară.

Patrunjelul

Radacina de patrunjel se foloseste cel mai adesea ca ingredient al

supelor sau al salatelor. Frunzele lui aromatice, frumos mirositoare sunt
o decoratie estetica si un condiment foarte popular si ocupa un loc
important, alaturi de alte mirodenii, in bucatarie.

Cimbrul

Merge bine in combinatie cu puiul, pestele si legumele radacinoase,

cel proaspat putand fi tinut in frigider pentru a rezista cat mai mult fara sa se
usuce.

Boia de ardei

Boiaua, dulce sau iute, este o pudra de ardei uscati. Acest

condiment se foloseste pentru a adauga savoare mancarii, dar si
culoare.

Boiaua de ardei este utilizata mai ales la supe, fripturi, orez

si gulas. De asemenea, se foloseste in prepararea carnatilor.

5.4Specii floristice utilizate în cosmetică

Florile si plantele pe care le intalnim in natura, in marea lor majoritate ajuta viata, intr-un
mod sau altul, aproape fiecare din ele putandu-se utiliza in vreo afectiune, intr-o ameliorare a
unei boli. Pe langa caracterul terapeutic, multe flori si plante sunt utilizate in domenii conexe,
cum este cel al cosmeticii. Iar cand vine vorba de cosmetica, rareori intalnesti o plantuta cat de
mica care sa nu fie buna la ceva.

52
 Galbenelele, denumite popular si filimica sunt plante de cultura, cu originea in India.
Galbeneaua este o planta anuala ce se cultiva prin seminte, si este o planta destul de pretentioasa,
pentru cunoscatori. In privinta utilizarii galbenelelor in terapiile naturiste, aceasta plantuta destul
de delicata se foloseste sub diverse forma: pulbere de galbenele, infuzie, tinctura, cataplasma,
unguent, ulei, etc. Uleiul de galbenele se realizeaza din jumatate de litru de ulei de masline, de
samburi de struguri sau de susan peste care se adauga 10 linguri de flori de galbenele uscate si
maruntite. Acest amestec se lasa la macerat la soare, timp de doua saptamani, apoi se filtreaza si
se extrage intr-o sticla inchisa la culoare, pastrandu-se intr-un loc racoros si rece. 

Unguentul de galbenele se gaseste in comert sub foarte multe variante, zeci sau poate chiar
sute. Majoritatea acestor variante de unguent de galbenele au un procentaj foarte mic de extract
de galbenele, incat nici macar ca actiune homeopata nu are vreun efect. Ca folosinta in
cosmetica, galbenelele au utilizare in foarte multe produse cosmetice, creme si unguente folosite
pentru diverse afectiune, in general cicatrizante.22

Trandafirul
Trandafirul este o floare dorita ce aduce
relaxare si placere. Uleiul de trandafiri este foarte
cautat pentru calitatile sale in industria cosmetica
naturista, fiind recomandat atat pentru ten, dar si
pentru corp. Obtinerea unei astfel de licori se face
cu mare greutate, pentru un litru de ulei detrandafiri avem nevoie de nu mai putin de 300000
trandafiri, iar petalele sunt culese cu grija, inainte de rasaritul soarelui, pe roua, deci, doar asa se
poate obtine efectul maxim al uleiului. 

Trandafirul este hranitor pentru piele si de acea este folosit in special pentru pielea uscata
si sensibila, cea care necesita o hranire suplimentare in permanenta, elemente continute de uleiul
de trandafiri fiind de asemenea utile in intarirea vaselor de sange. Trandafirul contine foarte
multa vitamina C, un puternic antioxidant ce protejeaza pielea si in acelasi timp tine la distanta
efectul radicalilor liberi.

22
www.e-cosmetice.com

53
  Apa de trandafiri, in aceeasi masura, are un efect antiseptic, determinand la randul ei,
hranirea si calmarea pielii.  O baie cu ulei de trandafir inseamna rasfat pentru piele si hrana
pentru suflet. Daca amesteci 3-4 picaturi de ulei de trandafir cu 2 linguri de spuma de baie, vei
obtine un efect deosebit, inclusiv olfactic, si este o metoda foarte eficienta de relaxare dupa o zi
grea, dar este si o binecuvantare pentru piele.

5.5Specii floristice utilizate în industria ușoară (textilă)

Canepa si inul se utilizeaza pentru extragerea fibrelor prin topirea si melitarea tulpinilor si

a uleiului extras din seminte.

Fibrele de canepa si in dupa cum se cunoaste sunt inzestrate cu insusiri tehnologice

valoroase ca rezistenta la tractiune, torsiune, frecare, putrezire, elasticitate, capacitatea de filare
mare in functie de grosimea firului solicitat de tesatorii exprimat in numar metric (lungimea
firului obtinut dintr‐un gram de fuior).

Din fibrele de canepa si in se pot obtine tot felul de

produse textile, de la cele mai grosiere pana la cele mai fine.
Fuiorul de canepa si in sunt fibre naturale si ocupa primul loc
in ierarhia fibrelor liberiene. Din panza de canepa si in se fac haine de vara pentru barbati si
femei, prosoape, cearceafuri, fete de masa, halate, naframe etc. inul poate fi folosit fie singur, fie
in amestec cu bumbacul, lana, matasea artificiala sau naturala in diferite proportii de amestec de
20‐50 %.

Fibrele de canepa si in sunt mult superioare celor de iuta, sisal sau manila care prezinta o
buna rezistenta dar nu se preteaza la filare. Semintele de canepa si in sunt bogate in ulei si
proteina.

Prin procesarea tulpinilor de canepa si in rezulta o insemnata cantitate de lemn‐puzderie

cca 70+75 % din cantitatea de tulpinii topite ai melitate. 23

23
www.gazetadeagricultura.info

54
Specii floristice utilizate în practici oculte (vrăjitorie, wodoo)

Conform unei credinţe populare, cunoaşterea virtuţilor magico-terapeutice ale plantelor

poate fi însuşită în mod direct de la ele, prin intermediul miticului şarpe alb. În prima jumătate a
secolului al XIX-lea, în Transilvania era renumit vraciul ţăran Mihai Sas, din Topliţa Română,
care spunea că un şarpe năzdrăvan i-a dat cunoştinţa graiului tuturor ierburilor de leac. În casa lui
era un adevărat pelerinaj al bolnavilor, care erau vindecaţi cu descântecele şi leacurile pregătite
de el din ierburi.   
Culegerea plantelor de leac se desfăşoară de asemenea după un anumit calendar cosmic,
urmând un ritual specific. Unele plante, precum Usturoiul sau Pelinul, îşi păstrează virtuţile
vindecătoare pe tot parcursul anului, altele, precum Săgetătura, erau culese înainte de Sfredelul
Rusaliilor, ele pierzându-şi puterea binefăcătoare timp de o lună după aceea, până la sfârşitul
Săptămânii Mari. Uscarea plantelor se face în mănunchiuri legate, care se atârnă de o grindă în
pod. 
Multe dintre plante sunt considerate sfinte, precum
Busuiocul (Ocimum basilicum), unele făcând cândva
obiectul unui cult specific, aşa cum este cazul Mătrăgunei
(Atropa belladona), al cărei nume este cu totul consonant, în
mod uimitor, cu două cuvinte din vocabularul mistic al
Vedelor (matra şi guna). Acest cult urmăreşte întotdeauna
rezultate din domeniul medicinei magice, cum este cazul
descântecelor ce se săvârşesc cu ajutorul anumitor ierburi. 24

Tilisca, Iarba vrajitoarei (Circaea intermedia) nu creşte (de fapt, din cele cinci specii de
Circaea răspândite pe planetă, trei cresc pe teritoriul României), ceea ce-l determină pe Bojor să
considere că planta era procurată de anticii greci din Dacia, unde era cunoscută şi folosită.  În ce
priveşte mentalitatea aşa-zis populară despre plante, din pespectiva ei, mare parte dintre ierburi
se află sub puterea celor mai temute şi mai respectate dintre fiinţele lumii nevăzute. Se folosesc
astfel expresiile Grădina Milostivelor, Grădinile Frumuşelelor, cu trimitere la Iele sau Rusalii.

24
www.ecolife.ro

55
 Deloc întâmplător, tocmai în acele zone
cresc flori precum Bănuţeii (Bellis perennis),
folosiţi contra bronşitei cronice, Saschiul (Vinca
minor), Banatul (Geranium), folosit în practica
populară contra junghiurilor şi Vâzdoagele sau
Garoafa de munte (Dianthus superbus).

Ultima, care are o floare frumoasă, este

numită şi Buruiană de urât, este considerată ca
„aducătoare de urât“, considerându-se, din motive
obscure pentru mintea omului modern, că cel ce o
poartă este respins de ceilalţi oameni. 25

Specii floristice cu valoare decorativă

Arhitectonica părții aeriene și particularitățile de creștere și dezvoltare a speciilor
ornamentale este diferită de la un gen la altul și chiar în cadrul unei specii de la o varietate la
altă. Pe bază particularităților de creștere și dezvoltare speciile ornamentale se clasifica în arbori
și arbuști. Elementele decorative duc la alte clasificări.

Arborii ornamentali reprezintă categoria a căror utilitate principală o constituie

însușirea lor decorativă sau ornamentala, manifestată prin talie, habitus, desenul și
culoarea scoarței, formă coronamentelor care poate fi globuroasa, piramidala, fastigiată,
pletoasă.26

După principalele caractere peisagistice, grupă arborilor ornamentali se poate

clasifica în următoarele subgrupe:

Arbori decorativi preponderent prin habitus și frunziș și ale căror flori nu au sau au
mai puțină importantă vizuală: în funcție de caracteristicile lor, aceștia pot alcătui
plantații de aliniament, grupe masive, perdele, uneori garduri vii(Ex: Carpinus).

25
www.ecolife.ro
26
Posedaru Elena ., “Plante ornamentale recomandate pentru amenajarea spatiilor verzi din Romania”, editura Universitara din Pitesti ,
Pitesti, 2005.pag 61-62

56
 Arbori decorativi prin flori, însușire distinctă care se adaugă în cele de habitus și
frunziș: ei ocupă un loc aparte, fiind destinați mai ales pentru plantări care au valoare prin
efectul temporar al înfloririi: solitare, grupuri, uneori aliniamente( Ex: castanul).

Arbuștii ornamentali, sunt plante arbustive sau agățătoare, cu rol decorativ în spațiile
verzi. Specificul ornamental este dat de formă tufei și a frunzelor, de culoarea ramurilor,
frunzelor, florilor și a fructelor.

Ca perioadă de înflorire, această se întinde pe parcursul a opt luni calendaristice,

începând cu luna februarie când Corylus avellana își expune eleganții galbeni purtătoare
27
de milioane de grauciori de polen .

Analizând principalele elemente decorative și modul de utilizare a speciilor, se

constată că floarea constituie elementul preponderent, urmată îndeaproape de frunze și
fructe.

Valoarea decorativă a arbuștilor ornamental utilizați în amenajarea spațiilor verzi se

evidențiază și prin frunzișul persistent sau semipersistent, bogăția coloritului deosebit al
fructelor și frunzelor în peisajul mirific al toamnei sau al iernii.

 Arbuști cu frunze persistene sau semipersistente:

-barberia julianae;

-buxus sempervirens;

-Cotoneaster horizontalis;

-Hedera helix;

-Hypericum calycinum;

-Mahonia aquifolium;

27
Posedaru Elena ., “Plante ornamentale recomandate pentru amenajarea spatiilor verzi din Romania”, editura Universitara din Pitesti ,
Pitesti, 2005.pag 62

57
  Arbuști cu frunze colorate diferit:

-Acer negundo ''Variegatum''-frunze verzi cu striatiuni albe sau galbene;

-Acer palmatun 'Atropurpureum''-frunze roșu închis;

-Berberis thunbergii ''Atropurpurea''-frunze roșu închis-purpuriu;

-Cornus alba ''Elegantisima''- frunze verzi cu striatiuni albe;

-Cornus alba ''Gouchaltii"-frunze verzi cu striatiuni aurii;

-Cotinus coggygria ''Royal purple''-frunze verzi cu striatiuni aurii;

-Elaegnus pungens ''Maculata''-frunze verzi cu striatiuni aurii;

-Lonicera fragratissima-frunze verzi albăstrui;

 Arbuști care își colorează toamna frunzele în

roșu arămiu:

-Berberia thunbergii;

-Cotinus coggrya;

-Cotoneaster macrophyllus;

-Euonymus europeus;

-Mahonia aquifolium;

-Partenocissus quiquefolia;

-Ribes sanguineum;

Sortimentul de arbuști ornamentai

propus pentru a fi înmulțit în România cuprinde numeroase genuri, specii și varietăți, ale căror

58
peisagistice îmbrăca cea mai mare diversitate în lumea plantelor lemnoase,cu atât mai extinsă, cu
28
cât unele specii sunt mereu în atenția amelioratorilor, cum ar fi trandafiri, etc . .

Arbuștii au utilizări multiple, în funcție de caracteristicile lor: plantați solitar, în

grupuri, masive, garduri vii, etc.

Bibliografie
1) Borza, A., Boşcaiu, N., - Introducere în studiul covorului vegetal. Ed. Academiei, RPR,
Bucureşti, 1965
2) Doniţă, N., Ivan, D., Coldea, Gh., Sandală, V., Popescu, A., Chifu, Th., Paucă-
Comănescu, M., Mititelu, D., Boşcaiu, N., - Vegetaţia României. Ed. Tehnică Agricolă,
Bucureşti,1992
3) Enescu V., „Forest Genetic Resources Conservation in Romania”. Forest Genetic
Resources N.24. Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație. 2009
4) Dumitru Murariu. Lista sistematică a vertebratelor din fauna României. Travaux du
Muséum National d'Histoire Naturelle "Grigore Antipa". Volume 53, Issue 1, , Décembre
2010
5) Gheorghe Iuliana Florentina, , Fitocenologie şi Vegetaţia României”, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti,2008
6) Grecu, F.,Palmentola,G.Geomorfologie dinamică, Ed. Tehnică, Bucuresti, 2003

28
Posedaru Elena ., “Plante ornamentale recomandate pentru amenajarea spatiilor verzi din Romania”, editura Universitara din Pitesti ,
Pitesti, 2005. Pag 64

59
7) Lungu, Marius, Antologia Statelor Lumii (ed. 2). Editura Steaua Nordului.Constanta
2004
8) Oancea D., Valeria Velcea, N. Caloianu, Ş. Dragomirescu, Gh. Dragu, Elena Mihai,
Gh. Niculescu, V. Sencu, I. Velcea, Geografia României, III, Carpaţii Româneşti şi
Depresiunea Transilvaniei , ), Editura Academiei, Bucureşti, 1987,
9)
10) Posea Gr. Geomorfologia Romaniei, Ed.Fundației Romania de Mâine, 2002
11) Posedaru Elena ., “Plante ornamentale recomandate pentru amenajarea spatiilor verzi
din Romania”, editura Universitara din Pitesti , Pitesti, 2005.
12) Rugina Rodica, Mititiuc M., Plante ocrotite din Romania, Editura Universiitatii A.I.
Cuza, Iasi, 2003
13) Sanda, V., Popescu A., Arcus Mariana, Revizia critica a comuntatilor de plante din
Romania, Editura Tilia Press International, Constanta, 1999
14) Satmari Alina, Lucrari practice de biogeografie, Editura EUROBIT, Timisoara, 2010
15) Ştefan, N., Fitocenoogie si vegetatia Romaniei, editura Univeritatii A.I. Cuza, Iasi, 2005
16) Toader C., Flora si vegetatia Moldovei:Romania, Editura Universitatii A.I. Cuza, Iasi,
2006
17) Valeria Velcea, N. Caloianu, Ş. Dragomirescu, Gh. Dragu, Elena Mihai, Gh. Niculescu,
V. Sencu, I. Velcea), Editura Academiei, Bucureşti, 1987,
18) Flora și fauna sălbatică”. Starea Mediului în România în anul 2000. GRID-Arendal.
Accesat la 18 decembrie 2008
19) Povestea leacurilor, 9 ianuarie 2005, Roxana Roseti, Jurnalul Național
20)   Starea actuală și structura pădurilor din bazinul Mostiștei, în Revista de Silvicultură și
Cinegetică, Anul XVI, Nr. 29, 2011, p. 83
21) www.wikipedia.org
22) www.descopera.ro
23) www.mediafax.ro
24) www.doxologia.ro
25) www.gazetadeagricultura.info
26) www.ecolife.ro

60
61