Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Conjuncția
Conjuncția
Conjuncția este partea de vorbire neflexibilă, lipsită de autonomie sintactică și semantică, care
realizează legătura între unități sintactice aflate în relații de coordonare sau subordonare
a) simple: și, dar, iar, că, să, ci, fie, sau, ori, etc.
A. Conjuncțiile coordonatoare - realizează, de regulă, joncțiunea între unități sintactice aflate pe același
plan (părți de propoziție sau propoziții de același fel):
“Soarele răsare 1/ sau apune pe Rarău, 2/ norii se adună 3/ sau se împrăștie de pe Rarău 4/ ... turmele
urcă 5/ sau coboară de pe Rarău ... 6/” - Geo Bogza
Conjuncția sau realizează în exemplu de mai sus un raport de coordonare disjunctivă între propoziții de
același fel (propoziții principale).
B. Conjuncțiile subordonatoare realizează joncțiunea între unitați sintactice aflate în planuri diferite,
exprimând relații de subordonare a unor propoziții față de un termen regent: că, să, dacă, de, fiindcă,
deoarece, încât, ca să, fără să, deși, etc.
Ex: “E nevoie 1/ să mai spunem 2/ că toți și-au purces pipele 3/ deoarece nu se știa 4/ dacă fumează 5/
ori nu 6/ ...” - M. Sadoveanu
Propoziția 6 (SB) de mai sus are are predicatul verbal incomplet, este prezent doar adverbul de negație,
verbul fiind subînțeles (fumează).
Observație:
Cuvintele nici, și, iar, ba, au valoare de conjuncție sau adverb în funcție de context.