Tema de seminar:

Crestinul in lumea moderna

-Spiritualitate Ascetica si Mistica-

Specializare: Arta Sacra Restaurare

Anul 2, Sem 1
Student: Stan Miruna Diana
 Crestinul in lumea moderna

In aprilie 1940, Mircea Vulcănescu susținea conferința intitulată „Creștinul în lumea

modernă”. A structurat-o in trei parti, si anume “Ce inseamna a fi crestin?” , a doua fiind
“continutul esential al ideii de lume moderna si situatia ei de azi”, iar a treia cuprinde
conlcuziile rezultate din primele doua cercetari.
Crestinismul poate fi exterior, adica crestinismul poate cuprinde totii oamenii care se
refera la Iisus Hristos. Ar curpinde toate grupurile sau comunitatile care au in comun
doar referirea printr-un nume.Pornind de aici, crestinimsul nu poate fi lamurit, doarece
crestinimsum are trei ramuri: ortodoxie, catolicism si protestantism si sectele acestuia .
Toate acestea se deosebesc unele de altele si “incercarea de a defini ce le e comun ar
face din crestinism un concept atat de abstract si de general incat ar fi golit de orice
continut prin care sa-l putem deosebi de alte lucruri”. Mai mult decat atat, pornind de la
un astfel de punct de vedere, n-am putea nici macar sa definim crestinismul, drept ceea
ce ni se pare noua a fi esential: adica o forma de viata religioasa. Si aceasta pentru ca
pentru unele din aceste orientari crestinismul nu e decat o morala menita sa organizeze
viata omului pe pamant, fara nici o implicatie divina; iar pentru altele nu e nici macar
atat, ci numai o terapeutica morala, ceva asa cum ar fi psihanaliza.
Nu tot cei ce sunt crestini, sunt crestini cu adevarat. Crestinismul e religia lui Iisus
Hristos, adica religia Fiului lui Dumnezeu una din Tatal intrupat de la Duhul Sfant, si
rastignit pentru mantuirea noastra in zilele lui Pilat din Pont, Dumnezeu destainuit noua
nu numai prin textul Sfintei Scripturi, dar si prin traditia vie, necurmata, pastrata in
comunitatea Bisericii. Crestinismul este trairea religioase, legatura omului cu
Dumnuzeu. Pentru crestin ,legatura cu Dumnezeu inseamna salvare. Nu a generalului,
care nu are nevoie de salvare. Ci a insului pieritor. Fiul omului a venit sa mantuiasca
ceea ce e pierdut.
Pe planul central al crestinismului sta dragostea lui Dumnezeu pentru faptura, iar pe
plan uman sta iubirea de aproape a omului. Iubirea de aproape in crestinism nu e
primara, ci derivata din iubirea lui Dumnezeu. Ca omul sa-l iubeasca pe aproapele sau
ca pe el insusi, inseamna sa-I fie aproape la bine, dar si la rau, in momentele de
suferinta. Nu exista mantuire de unul singur, ci doar mantuire a lumii intregi. Mantuirea
este o lucrare puternica, o realitate care desparte existenta crestinului in lume.
 Intruparea lui Dumnezeu nu inseamna insa pentru crestini sfarsitul mantuirii ci abia
inceputul ei. “Veacul” sau “locul in care traim” ,pentru crestini, ar trebui sa fie locul
spiritual al mantuirii, slavarea sau pierderea omului.
“Crestinism o religie cu un puternic sentiment al asteptarii sfarsitului. Aceasta
asteptare presupune pozitia fundamentala a crestinului in veac. Oricat ar fi de ancorat in
lumea de aici, in aparenta, crestinul e un om cu un picior deja in afara acestei lumi.
Lumea aceasta vazuta, lumea de aici, nu e lumea lui adevarata. Ci lumea lui e dincolo
de aceasta. Iar aici, crestinul e la vreme de incercare, caci de cand omul a auzit
cuvantul Domnului, dracul a dobandit puterea sa-l intoarca de la Dumnezeu. Acesta si
nu altul e sensul vietii de aici pentru crestin.”
Prin lumea moderna se poate intelege doua lucruri. “Modern” inseamna orice lucru
actual, nou, generalizat in gustul public, orice lucru viu, la moda. Cuvantul “modern” mai
are insa si alt sens. El inseamna, in istorie, perioada de timp cuprinsa intre pacea
westfalica din 1648 si razboiul cel mare din 1914-1919, adica aproximativ ultimele trei
veacuri de istorie, corespunzand dezvoltarii nationale a oranduirilor statale. Renasterea
si Reforma se integreaza aceleiasi miscari si lumea moderna ar incepe la caderea
Constantinopolului si descoperirea cam in acelasi timp a Americii (1452-1457), la
jumatatea secolului al XV-lea. Unii au cautat radacini si mai adanci, pana la veacul al
XII-lea si al XIII-lea. Fapt e ca Dante sau Toma din Aquino, la adapostul carora unii au
incercat sa ridice un steag “antimodern”, se vadesc ei insisi precursori ai modernismului
in plin secol al XIII-lea. Viata moderna nu e numai o perioada de timp; ci o structura
spirituala, istorica; adica un fel de a trai si de a intelege si pretui viata caracteristic unei
anumite epoci.
Doua caractere generale are aceasta lume moderna: unul teoretic, altul practic.
Caracterul sau teoretic este vedenia universului sfaramat, scoaterea lui din mana lui
Dumnezeu. Caracterul sau practic este indumnezeirea omului. Caracterul teoretic am
spus e spargerea lumii lui Dumnezeu, dezarticularea ei din boltele cerului ptolemaic si
substituirea conceptiei naturaliste, in locul conceptiei teologice a existentei.
Ele izvorasc direct din mentalitatea demiurgica pe care am infatisat-o si sunt roadele
spirituale ale prabusirii launtrice ale unui om care a pierdut o data cu sentimentul
transcendentei si adevarata lui idee despre sine, aceea ca era chemat la viata pentru
alte minuni decat aceea de a se robi cautarii hranelor pamantului. Rezumand ceea ce
nu este crestin in felul de a fi al lumii moderne, voi spune ca e in primul rand aceasta
indumnezeire a omului si acest amestec al lui in lucrarea dumnezeiasca a mantuirii.
1. Pierderea sentimentului transcendentei lasa pe om in lume singur si fara sens si
introduce anarhia in intelegerea lumii.
2. Pierderea sensului intruparii rapeste omului asteptarea sfarsitului, il desface din rostul
lui si-i orienteaza faptuirea asupra imbunatatirii vietii de aici.
In locul transfigurarii lucrurilor in Dumnezeu, el asteapta mantuirea prin cultura si
inlaturarea suferintei. Aceea ce crestinul asteapta de la Apocalipsa cer nou si pamant
nou, in care Dumnezeu va sterge orice durere si intristare si lacrimi si moarte nu va mai
fi rnult, caci toate cele dintai vor fi fost – omul de astazi le asteapta de acum, de aici,
grabnic, de la fapta lui.
Ceea ce pierde prin aceasta lumea moderna este intelegerea sensului real al suferintei.
In lumea omului modern, durerea nu are loc. Toata stradania lui e sa o inlature si daca
– dintr-o intamplare nu reuseste – el nu se poate potrivi cu ea. Nu-i poate afla rost. Ci
moare launtric, deznadajduieste, sau se-ndraceste.
Dacă în cadrul modern omul se rupsese de Dumnezeu, arogându-și un iluzoriu statut
demiurgic, în noua lume asistăm la „substituirea Leviathanului în locul lui Dumnezeu”,
dumnezeul-colectivitate. Prin această „îndumnezeire a colectivului”, această bravă nouă
lume este profund idolatră.
În fața acestei provocări, răspunsul unui creștin, în viziunea lui Vulcănescu, rămâne
valid: protestatar atât față de individ, cât și față de colectiv, prin lepădarea de spiritul
veacului și pregătirea pentru vremurile de încercare inevitabile.