Sunteți pe pagina 1din 250

REÎNCARNAREA

INCOMPATIBILĂ CU CREDINȚA ORTODOXĂ

Ce cred adepții karmei și ai reîncarnării

Potrivit cu principiile religiilor orientale (mai ales


hinduismul și budismul), ale ocultismului și, în
general, ale «Noii Ere», după moartea trupească,
sufletul intră în trupul altui om, animal și chiar plantă.
Aceasta înseamnă cuvântul reîncarnare.

Noua viață va depinde, spun ei, de viețile anterioare


pe care le-a trăit, care pot fi de ordinul miilor, potrivit
celor spuse de adepții acestei teorii. Aceasta
înseamnă cuvântul karma.

Această teorie presupune o revizuire a lui


Dumnezeu, a omului și a lumii, teorie cu totul
incompatibilă cu Creștinismul. Adică presupune că
Dumnezeu nu este persoană, ci o „Supraconștiință
impersonală”. Omul nu este nici persoană, nici
creația lui Dumnezeu. Scopul omului este să se
stingă ca o picătură în oceanul „supraconștiinței
universale”. Lumea nu este creația lui Dumnezeu, ci
se identifică cu Dumnezeu (un monism panteist
extrem).

Acest punct de vedere despre reîncarnare nu este


lege, așa cum vor să-l prezinte adepții lui, ci o
convingere religioasă a lor nedovedită. Împreună
cu răspândirea acestor teorii merge și mulțimea
ofertelor corespunzătoare în spațiul parareligiei
contemporane și al ereziilor. Este ascuns de către
adepții acestei teorii faptul că este mult mai probabil
(totdeauna potrivit cu convingerile lor) să se
reîncarneze cineva în animal sau în existență
demonică, decât în om.

Într-o carte hindusă de mare autoritate cum este


„Legea lui Manu” se menționează o povestire
alegorică: O broască țestoasă trăiește în adâncul
mării și-și scoate capul la suprafață o dată la o sută
de ani. În același timp un inel plutește la suprafața
apei. „Pe cât este de nesigur să treacă capul
broaștei prin inel, încă pe atâta de nesigur este să
se reîncarneze o ființă după moartea ei într-un trup
omenesc.”

De când?

Această înșelare este foarte veche. Ea a fost


transmisă lumii antice prin oracolele vechi și prin
„misterele” idolatre. Astăzi i se face propagandă prin
mass media și este oferită mai ales prin guruism,
adică prin toți acei dascăli, chipurile, luminați, care
vin din Orientul Îndepărtat. Potrivit cu credința
religioasă a karmei și a reîncarnării, sufletul se
supune unui nesfârșit ciclu de nașteri și morți care
se repetă ca o continuă tortură (samsara). Din
această tortură făgăduiește guru că-l va elibera pe
om, dacă discipolul său se va preda în întregime.
Singurul mod, spun ei, de a ieși cineva din această
continuă tortură este „să acționeze fără atașament”.
O aparentă faptă bună, atunci când se face cu o
implicare emoțional-ființială, are drept consecință
acumularea de karma, în timp ce, chiar și o crimă,
atunci când se face fără aceast atașament, cel care
acționează nu acumulează karma.

Consecințe

Aceasta însă are drept consecință răsturnarea


temeliilor pe care se bazează societatea noastră și
toate celelalte societăți, care, chiar și într-o mai mică
măsură, se raportează la modul de viață propus de
Creștinism. Aceasta înseamnă că, dacă va primi
cineva această lege pseudoștiințifică, nu va putea
cere responsabilitate de la nimeni pentru nimic,
nici nu are sens să se nevoiască pentru ceva mai
bun, de vreme ce pentru toate este de vină
karma. În felul acesta dispar persoana, libertatea,
responsabilitatea, dragostea. Victima, nu numai că
nu trebuie să-l tragă la răspundere pe chinuitor, ci,
dimpotrivă, trebuie să simtă că fără el „nu ar fi putut
să-și îndeplinească karma sa”.

Așa cum s-a spus, nu exiztă o teorie mai


convenabilă decât aceasta pentru orice elită
socială a oricărei epoci.

Prin această prismă, lupta pentru libertate, dreptate


socială, asistență socială, pentru orice îmbunătățire
a condițiilor de viață nu are absolut nici un sens. Și
nu numai aceasta, ci chiar este condamnată,
deoarece îi împiedică pe oameni „să-și
îndeplinească karma lor”.

Este foarte important să spunem că învățătura


despre karma constituie acea bază teoretică pe
care, sprijinindu-se guru, își ridică pretențiile pentru
supunerea totală a discipolilor lui. Și aceasta pentru
că omul, spun ei, nu poate singur să se elibereze, ci
are nevoie de ajutor. Iar acest ajutor i-l poate da
numai „omul-dumnezeu” guru.

Concepția că viața de acum este determinată de


karma vieților anterioare, îl aruncă pe adeptul
acestei teorii într-o disperată căutare prin
„retrospectiva în viețile anterioare”, care se face de
obicei prin hipnoză. Dar prin hipnoză, așa cum se
practică în spațiul ocultist extins, omul își deschide
în chip primejdios ușa sufletului său pentru lucrările
demonice. În afară de aceasta, îi prezintă, de obicei,
idei care au drept consecință completa subminare și
răsturnare a relațiilor sale familiale și sociale. De
pildă, că aceea care acum este femeia sau fiica sa,
în viața anterioară a fost mama sau sora sa etc.
Este limpede că aceste concepții pot distruge familii
sau pot crea relații afară de fire.
Doctrina karmei și a reîncarnării face imposibilă
crearea relațiilor interpersonale, care se sprijină pe
unicitatea persoanei, de pildă în cadrul căsătoriei
sau a vieții familiale.

Puncte slabe

1. Unul din punctele slabe a acestei doctrine este


faptul că adepții ei sunt în imposibilitate de a
justifica lipsa amintirilor din viețile anterioare.
Dacă însă, așa cum spun ei, în această viață ne
aflăm „ca să ne primim lecția și să evoluăm”, atunci
cum se face că nu ne aducem aminte de faptele
pentru care plătim? Cum vom fi învățați de ele de
vreme ce nu ni le amintim?

2. Adepții teoriei reîncarnării care în același timp –


ca cei ce aparțin spațiului ocultist extins – sunt și
discipolii spiritismului, adică ai credinței în
comunicarea cu „lumea spiritelor”, cad într-o vădită
contradicție. Și iată de ce:

Dacă este adevărat, așa cum cred ei, că în timp de


49 de zile sufletul mortului se reîncarnează, atunci
cu care suflete ale celor morți comunică medium-
urile (spiritiștii)?

Dacă este adevărată teoria reîncarnării, atunci teoria


spiritismului este o minciună. Și invers. Desigur, noi
știm că amândouă sunt minciuni.

3. Un alt argument din istorie și matematică. Faptul


că populația pământului s-a înmulțit în ultimele două
secole de la unul la șase miliarde de oameni, arată
cât de mincinoasă este teoria despre karma și
reîncarnare. Ce s-a întâmplat oare de s-a petrecut o
astfel creștere explozivă? Unde au fost aceste
suflete? Și de ce până atunci nu au luat trup
omenesc?
Incompatibilă cu Credința Ortodoxă

Fără îndoială învățătura despre karma și reîncarnare


este anticreștină. Sfântul Apostol Pavel o spune
foarte clar: „Este rânduit oamenilor odată să moară,
iar dupa aceea judecata.” (Evrei 9, 27).

Este cu totul fals ceea ce învață discipolii


înșelării reîncarnării, adică faptul că, chipurile,
reîncarnarea a constituit o învățătură și a
Bisericii până în secolul al VI-lea. Însă Istoria
Bisericească și scrierile patristice dezmint
aceasta.

Argumentul ocultiștilor care susțin că, chipurile,


Sfânta Scriptură învață despre reîncarnare, spunând
că Sfântul Ioan Botezătorul este reîncarnarea lui Ilie,
potrivit textului: „Ilie a și venit… Atunci au înțeles
ucenicii că despre Ioan Botezătorul le-au zis lor.”
(Matei 17, 12, 13), este naiv. Ei uită că, potrivit
teoriei lor, pentru a se putea înfăptui reîncarnarea
trebuie să premeargă moartea. Dar Proorocul Ilie
nu a murit.

Erminia textului evanghelic de mai sus este simplă:


Arhanghelul Gavriil îi spune tatălui Cinstitului
Înaintemergător: Ioan va veni „cu duhul și puterea lui
Ilie”, adică va avea harisma profetică și îndrăznirea
Proorocului Ilie.

Pe de altă parte, dacă Hristos ar fi primit


reîncarnarea, nu ar fi înviat morți, ci s-ar fi limitat
numai la a le mângâia rudele.

Dar ceea ce este mai semnificativ pentru noi creștinii


este faptul că această rătăcire a reîncarnării
amenință să anuleze întreaga Evanghelie a mântuirii
în Hristos, adoptând mincinoasa (luciferica)
„evanghelie a șarpelui”, adică învățătura auto-
evoluției, auto-realizării și auto-mântuirii. Pentru
adepții Noii Ere nu Dumnezeu este Cel care coboară
la neputința omului, ci omul, prin reîncarnări, urcă și
se face dumnezeu, numai cu propriile sale puteri. El
care acceptă această teorie antihristică a
reîncarnării, se scoate pe sine din cadrul Bisericii lui
Hristos, deoarece:

1. Nu acceptă Simbolul Credinței în care


mărturisim că Hristos a înviat din morți și-L așteptăm
să vină la a Doua Sa Venire. În Simbolul Credinței
mărturisim două Veniri ale lui Hristos și nu o mulțime
de reîncarnări ale Sale, așa cum cred ocultiștii, care
încearcă să distrugă unicitatea Persoanei lui Hristos
și venirea Lui în lume ca Dumnezeu și Mântuitor. În
Simbolul Credinței mai mărturisim că așteptăm și
învierea noastră și învierea tuturor morților și nu
nesfârșit ciclu de reîncarnări

2. Neagă distincția dintre Creator și creatură.


3. Neagă Judecata viitoare.

4. Neagă unicitatea, libertatea și


responsabilitatea persoanei umane, de vreme ce
acolo toate funcționează în cadrul unei necesități
oarbe.

5. Neagă dragostea. Cuvintele „a se bucura cu


cei ce se bucură și a plânge cu cei ce plâng”
(Romani 12, 15) sunt considerate de către adepții
karmei și ai reîncarnării nu o virtute, ci o slăbiciune și
alipire care te împiedică să auto-evoluezi. De
asemenea, pentru noi trupul omenesc nu este
închisoarea sufletului, ci biserică a Sfântului Duh,
Care se află în noi. Viața nu este pedeapsă și
osândă pentru faptele săvârșite, chipurile, în viețile
anterioare, ci dar al lui Dumnezeu. Moartea nu este
o eliberare, ci este „roada păcatului” și este
îngăduită de Dumnezeu „pentru ca păcatul să nu
devină fără de moarte”. (În timp ce pentru dascălii
reîncarnării pedeapsă este viața, iar nu moartea).

În sfârșit, această înșelare, adică faptul că nu există


nimeni care să ne ceară socoteală pentru faptele
noastre, se dovedește a fi o minunată măiestrie a
diavoului celui ucigaș de oameni pentru vânarea de
adepți-victime.

Parareligia îi adoarme pe oameni, făgăduindu-le o


mulțime infinită de posibilități, satisfacerea patimilor
și nici o responsabilitate. Dar după moarte sufletul
nu se poate pocăi. Evanghelia propovăduiește:
„Acum este vreme bine-primită; acum este ziua
mântuirii”. Acum, în această viață, se judecă
viitorul nostru veșnic.

Sursa: PARAKATATHIKI, Martie – Aprilie 2002


Trad. Ierom. Ștefan N.
Sursa:http://www.impantokratoros.gr/68F4A99C.ro.
aspx

Comentariu saccsiv:

As mai adauga:

Daca e reala reincarnarea, atunci nu mai era


necesara Jertfa de pe Golgota

Daca e reala reincarnarea, atunci nu mai exista


iadul. Si din nefericire pentru ei, adeptii reincarnarii
chiar nu cred ca exista iadul …

VIDEO: Care este motivul pentru care PAVEL


CORUT, varfurile masoneriei, yoghinii sau
adeptii new age, NEAGA EXISTENTA DRACILOR
si ca IISUS HRISTOS ESTE FIUL
LUI DUMNEZEU?

Cu ajutorul hipnozei cica se poate realiza o


regresie in timp care da posibilitatea de a afla
informatii din vietile trecute … Mare ratacire insa.
Dracul lucreaza extrem de simplu, dar oamenii
indepartandu-se de invatatura crestina devin nauci
si nu mai vad nici de aci pana colea. Cica isi aduc
aminte de vieti anterioare … Aiurea. Necuratul le
trimite de fapt imagini din viata altora din trecut. Si la
verificare sa vezi chestie: personajele au existat.
Deci „concluzia” este ca hipnotizatii au fost incarnati
in acei oameni din trecut. Super tare.

Un al mijloc de a promova mega ratacirea este si


motivatia cum ca scopul regresiilor hipnotice
facute de specialisti este de a gasi cauzele unor
afectiuni actuale, pentru a le putea anihila. Adica,
dracul il face pe nauc sa-l doara in piept, apoi dupa
regresie afla ca in alta viata fusese impuscat si apoi
sa vezi smecherie: nu-l mai doare in piept.
„Concluzia”? Exista reincarnare si toate „invataturile”
indo tibetane sunt adevarate …
Despre smintelile provocate de unii în cazul
Părintelui Arsenie Boca

În ultima perioadă, pe Facebook şi Youtube, se duce


o campanie tot mai agresiva împotriva Părintelui
Arsenie Boca, principalele "arme" ale smintitorilor
fiind cateva discuţii cu privire la Părintele Arsenie, eu
le-aş numi barfe, ale unor duhovnici, care, desigur,
nu sunt infailibili.

Unul dintre cei mai înverşunaţi comentatori de pe


Facebook este un anumit "Ortodox Creştin", care nu
se poate opri din a arunca cu noroi în Părintele
Arsenie Boca, iar asta fără a avea la bază lucruri
concrete. Mai mult, acest "Ortodox Creştin", în
sminteala pe care o provoacă, nu ţine cont de
cuvintele Părintelui Arsenie Boca cu privire la
ecumenism şi reîncarnare, căci aceste două
subiecte sunt cele pe care le scoate din buzunar
pentru a-l ponegri încontinuu pe Părintele. Şi, aşa
cum am spus, se bazează pe ce au afirmat
duhovnici precum Arsenie Papacioc, Ioanichie
Bălan, Antim şi Aniţulesei, în unele filumleţe, unele
din ele postându-le, de altfel, pe contul de Youtube.
Ex: "Dovada ca Părintele Arsenie Boca a fost
înşelat".

Din aceste filmuleţe reies o grămadă de acuzaţii la


adresa Părintelui Arsenie, printre care cele mai
"importante" cele cu privire la ecumenism şi
reîncarnare. Dar să vedem ce spunea Părintele
Arsenie Boca despre aceste două teme:

"Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Caderea


Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale
apuslui. Numai putregaiul cade din Biserica
Ortodoxa, fie ei: arhierei, preoti de mir, calugari
sau mireni, inapoi la Sfanta Traditie, la Dogmele
si Canoanele Sfintilor Parinti ale celor sapte
Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu
tot. Fereasca Dumnezeu!"

Părintele Arsenie spunea în cartea Cărarea


Împărăţiei următoarele: „este o singură cale
senină: trăirea învăţăturii creştine, în toată
adâncimea ei şi în toată sinceritatea noastră” .
Viața de apoi nu este o renaștere sau o
reîncarnare într-un alt corp aici pe pământ. Ea
este fie suferință veșnică în iad (Matei 25.46), fie
viață veșnică în cer, cu Iisus, care a murit, astfel
încât să putem trăi veșnic împreună cu El.
Asupra acestui lucru ar trebui să ne concentrăm
atenția în viața noastră pe pământ.

Aşadar, vedem aici spusele Părintelui cu privire la


cele două teme, doar că smintitorii de serviciu se
rezumă la mărturiile - care nu ştim cât sunt de
adevărate - ale unor... credincioşi, date prin diferite
cărţi.

Mai mult, "anti-arseniştii", căci au ajuns deja să-i


numească pe cei care îl apără pe Părintele Arsenie
ca fiind "arsenişti", o dau înainte cu acel videoclip
în care Părintele Papacioc şi Ioanichie Bălan îl
bârfesc pe Părintele Arsenie, fără să conştientizeze
că cei doi au fost şi ei nişte oameni şi nu fără de
greşeală şi luându-i astfel drept nişte repere pentru
a-şi duce lupta pentru "adevăr". Un exemplu cu
privire la greşelile unora din cei pe care şi-i iau ca
arme împotriva "înşelatului" A. Boca, în articolul de
aici: “Marii duhovnici” Cleopa, Arsenie Papacioc
si botezul ortodox".

Un alt argument al "anti-arseniştilor" este pictura de


la Drăgănescu a Părintelui, în care apar zugrăviţi doi
eretici şi care, trebuie să recunoaştem, este o
greşeală dpdv canonic a Părintelui Arsenie, dar nu
ştim dacă prin ea nu ni s-a profeţit ceva. Rămâne de
văzut.

Desigur, Părintele Arsenie Boca nu avea nevoie de


această "intervenţie" a mea, dar am considerat că
ceea ce se întâmplă în ultimul timp în acest caz este
de-a dreptul revoltător pentru oricine îl îndrăgeşte pe
Părintele Arsenie, de a cărui sfinţenie m-am convins
în nenumărate rânduri (el fiind cel care, prin
intervenţia divină, m-a adus cu adevărat la Biserica
lui Hristos). Şi nu doar eu. Este însă şi revoltător,
ceea ce fac aceşti domni , pentru "bunul simţ
duhovnicesc" pe care ar trebui să-l aibă un creştin,
evident, nu şi atunci când trebuie arătat cu degetul
rătăcirile şi erezia.

Îi doresc lui "Ortodox Creştin", cât şi celorlalţi "anti-


arsenişti" să aibă mai mult discernământ
duhovnicesc şi să nu-şi facă din asta un scop în
viaţă şi le transmit să mă ierte dacă le-am greşit cu
ceva.

Vlad Herman

Părintele Arsenie Boca – maestru spiritual sau


duhovnic ortodox?!

30 July 2014 42 Comments

În societatea “modernă” de
azi apar, în cadrul unor erezii si secte
contemporane, noi curente, mai mult sau mai putin
neo-păgâne amestecate cu crestinism si
nationalism. O parte dintre acestea susțin că
părintele Arsenie Boca a fost un mare maestru
spiritual în sensul ezoteric. Folosindu-se de
imaginea părintelui Arsenie Boca, se doreşte
inducerea în eroare a omului simplu si încovoiat de
griji ce nu cunoaste foarte bine învăţătura ortodoxă.

Erezia este abaterea de la dreapta învăţătură şi de


la dogmele Sfintei Biserici Ortodoxe. Printre ereziile
contemporane întâlnim: credinţa conform careia
mântuirea nu este doar în Biserică şi că nu e nevoie
să fii ortodox ca să te mântuieşti; credinţa că e
suficient sa fii creştin, religios, credincios, mistic,
spiritual etc., fără a fi ortodox ca să te poţi mîntui;
credinţa şi afirmarea ideii că Hristos a fost un mare
învăţat, un mistic, un iluminat, un înţelept, un guru,
un iniţiat cu puteri paranormale, oculte, vrăjitoreşti,
un şef spiritual, un fel de mare şaman venit din
ceruri astrale, o strălucită personalitate a umanităţii,
maestru spiritual, şi nu însuşi Dumnezeu-Cuvîntul.

Păgânismul e religia celor care au mai multi


dumnezei (idoli, zeități etc.) creați de mână
omenească. Acestea erau întâlnite la romani, in
religiile asiatice (budism, hinduism etc.) si la diferite
popoare mai vechi. Majoritatea religiilor închinătorilor
la zei nu au un dumnezeu personal ci un dumnezeu
impersonal care este o energie, o entitate, o fortă a
binelui si una a răului față de care nu se poate
raporta ca stare de păcătoșenie.

Neopăgânii din România fac un amestec sincretist


între religiile tibetane, dacismul si sentimentul
national, ezoterism, panteism, crestinism etc.
pretinzând că la baza acestor practici este lucrarea
unui dumnezeu impersonal care este o forță a
binelui. Dacă dam o simpla cautare pe google găsim
pe siteurile si blogurile ezoterice informatii despre
biserici si mănăstiri ortodoxe din Romania sau
muntele Athos, imagini si citate din marii duhovnici
români, în mod deosebit părintele Arsenie Boca,
intercalate cu citate ale samanilor tibetani, legende
despre daci si anunturi de cursuri ezoterice. Pe
aceste site-uri (bloguri) se pot găsi texte atribuite
unor duhovnici ortodocsi cum ar fi “Învățături de
taină ale părintelui Arsenie Boca”, “Profeții
necunoscute ale părintelui Arsenie Boca”, “Ultima
scrisoare a părintelui Justin Pârvu” etc., dar care nu
sunt în duhul acestor părinți. În urma unor verificări
am constatat că nu există nici o dovadă care să ne
convingă că acestea ar fi scrise sau mărturisite de
cei doi duhovnici pomeniți, ci doar în numele lor s-au
alcătuit anumite texte care au circulat pe site-urile
ezoterice din România. Cu atât mai mult, am primit
asigurările personalului monahal de la mănăstirile
Prislop, Sâmbăta de Sus și Petru Vodă că acele
texte sunt contrafăcute de persoane necunoscute.

Astfel, în cercurile ezoterice, părintele Arsenie


Boca apare ca: “una din multele fiinţe înzestrate cu
excepţionale calităţi de îndrumători spirituali.
Integrate fiind în planurile divine de salvare a celor
care sunt pregătiţi, aceste mari spirite creează
gigantice curente spirituale care îi antrenează în
curgerea lor pe cei, tot mai mulţi, care simt în ei
chemarea lui Dumnezeu. Dincolo de faptul că s-a
format şi a trăit în sânul cultului creştin ortodox,
Părintele Arsenie era un spirit universal şi superior.
Prin ceea ce propovăduia îi îndemna pe numeroşii
oameni care îi cereau îndrumarea şi sprijinul să
caute acea înţelegere superioară pe care “o
câştigăm numai în spiritul liber al lui Iisus”.

Avem de a face cu o perspectiva eshatologica –


legată de sfârşitul vieţii pământeşti şi viaţa
sufletului dupa moarte: se sustine teoria karmei si
reîncarnarii. Este o concepţie promovată de curentul
new-age, care este şi sursa de inspiratie pentru
acest tip de “învățături”.

Dar ce spunea părintele Arsenie Boca despre


reîncarnare, dupa cum a fost punctat de pr. Nicolae
Streza, un ucenic al sau, în cartea Catisme
ale Parintelui Arsenie Boca pe muntele Athos,
este redat aici: “Reîncarnarea (indiană) se referă la
oameni – şi deosebirea între om şi înger este o
deosebire de natură, nu numai de desăvârşire. Deci
oamenii, forţaţi de karma, trebuie să se renască în
vieţi succesive, să-şi ispăşească vinovăţiile din
vieţile trecute, până când încercând să se
dezlipească de dorinţa vieţii nu mai contractează
legături care să-i reclame la ispăşire. Purificarea
aceasta se face automat şi necesită perioade de
zeci de mii de ani. Dacă doctrina aceasta ar exprima
adevărul, toată iconomia, mântuirii omului
descoperită nouă prin Iisus Hristos, ar fi inutilă.
Mântuirea ar fi automată, iar venirea lui Iisus n-ar
mai fi avut rost. Dar fiindcă a venit Iisus şi a pus cu
adevărat problema măntuirii omului, reîncarnarea,
deci mântuirea automată, nu are nici o bază în
Revelaţie. O mai spune şi Sfântul Pavel: „Este
rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea
să fie judecaţi” (Evrei 9, 27). Deci nu este rânduit să
fie vieţi şi morţi succesive.
Un alt ucenic al parintelui Arsenie Boca, preotul
Petru Vanvulescu din Sibiu, ne spune ca acesta nu
a acceptat niciodata credinta in reincarnare si nici nu
a fost de acord vreodata cu ezoterismul. Marturiile
cele mai vii in acest sens le gasim in scrierile
parintelui Arsenie Boca cum ar fi “Cărarea
imparatiei” unde parintele vorbeste clar despre
credinta in inviere: “Cel ce a inviat in sufletul sau
cunostinta si iubirea de Dumnezeu, cata vreme era
pe pamant, acela a inviat pentru vesnicie”, “Iubirea e
calea cea mai scurta si mai presus de orice cale,
spre desavarsire. Printr-insa avem inlauntrul nostru
Imparatia Cerurilor”, “Marturisirea lui Dumnezeu cu
pretul vietii este pretul invierii oamenilor intru sfinti”.

In ceea ce priveste confuzia pe care o fac acesti


inselati spunand ca Ilie este acelasi cu Ioan
Botezatorul, trebuie facuta o distinctie si anume:
Ioan a fost inaintemergatorul primei veniri a
Mantuitorului Hristos in timp ce despre Ilie ni se
spune ca este inaintemergător al celei de-a doua
veniri a lui Iisus Hristos, al zilei celei înfricoşate a
Domnului, pe la coptul neghinei pământului. Despre
judecata sufletelor se vorbea si în Vechiul
Testament: „Iată, Eu vă trimit pe Ilie Proorocul,
înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi
înfricoşată” (Maleahi 3, 23-24)”. Adeptii ereziei
reîncarnării sustin ca Ioan si Ilie ar fi aceeasi
persoana, acelasi “suflet”. Răspunsul dat de Ioan
este clar. Ioan nu este Ilie. Ioan a venit doar în duhul
lui Ilie. Aceasta o lămureste părintele Nicolae Streza
explicand că dacă într-o Biserica doi oameni au
acelaşi dar de la Duhul Sfant de a lucra sau
gândesc la fel o anumită problemă se spune ca sunt
în acelasi duh. Aşa este şi cu Ilie şi Ioan. De aceea
apare ca o contradicţie atunci când Ioan afirma că el
nu este Ilie iar Iisus afirma că Ioan este Ilie ce
trebuia sa vină. Problema aceasta trebuie privită în
contextul Bibliei şi nu în contextul unui verset sau
capitol interpretat forțat într-o anume direcție.

Tot părintele Arsenie spunea în cartea Cărarea


Împărăţiei următoarele: „este o singură cale senină:
trăirea învăţăturii creştine, în toată adâncimea ei şi
în toată sinceritatea noastră” . Viața de apoi nu este
o renaștere sau o reîncarnare într-un alt corp aici pe
pământ. Ea este fie suferință veșnică în iad (Matei
25.46), fie viață veșnică în cer, cu Iisus, care a murit,
astfel încât să putem trăi veșnic împreună cu El.
Asupra acestui lucru ar trebui să ne concentrăm
atenția în viața noastră pe pământ.

Apostolul Pavel a scris în Galateni 6,8-9: „Cine


seamănă în firea lui pământească va secera din
firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în
Duhul va secera din Duhul viața veșnică. Să nu
obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită,
vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.”
Acelasi apostol, in epistola catre Efeseni 2;8-9, ne
spune: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință.
Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui
Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”
Prin urmare, vedem clar cum conceptul de
reîncarnare și karma este incompatibil cu ceea ce
ne învață Biblia despre viață, moarte și semănatul și
culesul vieții veșnice.
În încercarea lor de a face prozelitism, folosindu-se
de numele părintelui Arsenie și de credința poporului
român, ezoteristii pătează în mod nedrept imaginea
marelui duhovnic din Ardeal și creează implicit un
fals patriotism cu devieri spre păgânism.

Părintele Eftimie Mitra de la schitul “Sfintii Români”,


în apropierea cetății Sarmizegetusa Regia, spune:
“La baza curentului neopăgân din România, întâlnit
foarte frecvent în cercurile ezoterice, stă viciul
mândriei, părerea de sine că ești mai paranormal,
mai presus decât cel de lângă tine, ideea pătimașă
care iti induce starea de cădere duhovnicească
înălțându-te pe tine că esti mai deosebit decât
ceilalți. De aceea ei preferă să aibă un dumnezeu
impersonal, pentru că la un astfel de dumnezeu nu
te poti raporta. Un dumnezeu impersonal nu te
poate judeca pentru căderile în păcat sau pentru
abaterile de la credință, practic ei nu au nici un crez
bine definit. Credința în reîncarnare le dă
posibilitatea de a mai trăi o viață și încă una, și mai
multe, în care să se manifeste cum vor și astfel nu e
nevoie să se gândească încă din lumea aceasta la
păcat. Tocmai de aceea refuză să creadă în
existența unei judecăți după moarte. Totul e o
înșelare în care se complac pentru că așa le place.
Prin modul în care își fac propaganda se vede că
sunt iresponsabili și vicleni. Pretind că sunt
ortodocși, fac pelerinaje la mănăstiri, dar, indirect,
încearcă să scoată omul din Biserică spunând că
mântuirea e și fără Biserică, încercând să imprime
adepților neîncrederea în preoți și dependența totală
de gândirea acelor guru care dau norme de gândire
New Age-iste“.

Sintagma: suntem rânduiți să murim o singură dată,


înseamnă că oamenii se nasc o singură dată și mor
o singură dată. Nu există un ciclu nesfârșit de viață,
moarte și renaștere, idee inerentă în teoria
reîncarnării. În al doilea rând, afirmă că, după
moarte, vom sta în fața judecății, însemnând că nu
există o a doua șansă, așa cum, în reîncarnare și în
karma, există șansa de a trăi o altă viață mai bună.
Ai o singură șansă la viață, de a trăi potrivit cu planul
lui Dumnezeu, și atât.

Închei cu un îndemn din pericopa evanghelică


pentru cei rătăciţi, cuprinsi de eresuri, la a lua
seama: “Ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea
intreaga, iar sufletul sau il va pierde? Sau ce va da
omul in schimb pentru sufletul sau?” (Matei 16:26)

prof. Nicolae Dragomir,


Timisoara, iunie 2014 | Astradrom
joi, 5 mai 2011

TEORIA KARMEI ŞI A REÎNCARNĂRII - ÎNTRE


MODĂ RELIGIOASĂ ŞI RĂTĂCIRE
PRIMEJDIOASĂ

TEORIA KARMEI ŞI A REÎNCARNĂRII - ÎNTRE


MODĂ RELIGIOASĂ ŞI RĂTĂCIRE
PRIMEJDIOASĂ

Teoria karmei şi a reîncarnării constituie învăţătura


de bază a celor mai multe erezii şi secte
contemporane. Credinţa în reîncarnare a dobândit,
mai ales începând cu anii '60, mulţi discipoli, atât din
rândul europenilor, cât şi din cel al grecilor.
Propaganda care i se face lucrează foarte eficace.

Astfel, potrivit cu o statistică care s-a făcut la


începutul anilor '90, s-a constatat că aproximativ
20% dintre greci cred în reîncarnare. Cam acelaşi
procentaj, poate ceva mai mare, îl întâlnim şi în ţările
Europei şi ale S.U.A. Merită să fie consemnat faptul
că la începutul secolului XX, potrivit cu datele
Societăţii Teosofice, numai 1% dintre europeni
credeau în reîncarnare.

Este vorba aşadar de o problemă foarte serioasă,


deoarece aderarea Ia această credinţă aduce cu
sine ieşirea din sânul Bisericii.
Odată cu răspândirea acestei teorii, creşte şi
numărul ofertelor de pe piaţa religioasă', adică în
spaţiul sectelor contemporane. Astfel, citim: Dacă
veţi medita cincisprezece minute pe zi veţi putea
pune la punct 10.000 de vieţi.
Credinţa în reîncarnare, spun ei, dă soluţii la toate
problemele şi explicaţii la toate subiectele.

Haideţi să luăm lucrurile de la început. Teoria


reîncarnării, adică credinţa că după moartea trupului
sufletul intră în alt trup de om sau de animal, este o
învăţătură foarte veche, care, prin oracole, s-a
răspândit în întreaga lume încă din antichitate,
începând cu Babilonul, Egiptul, vechea Eladă şi
Roma. Adepţii lui Orfeu, Pitagora şi adepţii lui,
Platon şi adepţii lui, Plotin, neoplatonicii şi gnosticii
credeau în această teorie. în realitate însă nu era
vorba de o concepţie omenească, ci de o învăţătură
pe care diavolii, ascunşi în spatele zeităţilor antice, o
transmiteau la toată lumea prin intermediul
oracolelor şi al misterelor antice idolatre.

Pe piaţa religioasă contemporană este oferită mai


ales varianta asiatică a teoriei (hinduistă şi budistă)
şi rea apuseană, de provenienţă teosofică.

Cât priveşte teoria asiatică a reîncarnării, aceasta


este transmisă mai ales prin guruism. Guruismul ca
mişcare nu este unitar. Deşi există diferenţe
specifice fiecărui curent, două puncte ale învăţăturii
guruiste sunt comune şi esenţiale: cele referitoare la
karma şi la reîncarnare.

* * *

Consecinţele teoriei

Consecinţele acestei teorii sunt distrugătoare, atât


pentru om cât şi pentru societate. Dacă toate sunt
determinate de karma pe care a acumulat-o cineva
în vieţile anterioare, atunci nimeni nu este
răspunzător pentru faptele sale. Atunci toate, chiar şi
cele mai mari crime, sunt justificate, de vreme ce nu
există în esenţă discernământul care să facă
deosebirea dintre bine şi rău. Orice lucru bun care
se face cu alipire nu este în realitate un bine,
deoarece produce karma, în timp ce orice lucru rău
care nu se face cu alipire nu produce karma, prin
urmare este considerat un lucru pozitiv. Şi aceasta
deoarece îl aduce, chipurile, pe om mai aproape de
scopul său, care este eliberarea din ciclul chinuitor
al reîncarnărilor (samsara).

Astfel se produce o răsturnare a concepţiei despre


dreptate şi morală, pe care o avem nu numai noi,
ortodocşii, dar şi omul apusean, în general; adică
concepţia care este bazată pe învăţătura despre
Dumnezeu, om şi lume a Creştinismului.
Îndemnul Sfântului Apostol Pavel bucuraţi-vă cu cei
ce se bucură, plângeţi cu cei ce plâng este
considerat alipire de către adepţii teoriei karmei şi a
reîncarnării.
Cercetătorul german al ereziilor Friedrich-Wilhelm
Haack, într-una din cuvântările sale ţinute în Atena
(1989), spunea:
Odată, pe când mergeam împreună cu un guru pe
un drum din Rizikes (India), am văzut stând pe
marginea drumului un cerşetor şi i-am aruncat o
monedă. Atunci gurul a râs şi a spus: „Ah, voi
creştinii!..." Apoi m-a întrebat: „De ce îl ajuţi? El
însuşi este vinovat pentru starea în care se află". Şi
Haack conchide: „Aceasta este mentalitatea care
sugrumă orice acţiune socială".

Potrivit cu adepţii învăţăturii guruiste, cel care se


supune legii karmei este mai drept şi mai moral
decât cel care respectă cele zece porunci.
Astfel, dacă cineva ajută pe semenul său aflat în
suferinţă, participând la durerea lui, acumulează
karma. Aşadar fapta lui, aparent bună, în realitate
este rea deoarece nu-l ajută să iasă din ciclul
samsarei. Dar nici cel suferind nu este ajutat. îl vom
ajuta numai atunci când îl vom lăsa în starea în care
se află, pentru a-şi ispăşi karma. Căci de nu şi-o va
ispăşi în această viaţă, se va naşte din nou pentru a
o ispăşi în altă viaţă.

Pe de altă parte, un jaf sau o ucidere care se va


face „fără alipire", adică ca şi cum şi-ar juca cineva
rolul său pe scena unui teatru fără să se identifice cu
el, este considerat un lucru bun(!), deoarece nu
acumulează karma. Aşadar cel care acţionează
astfel se apropie de împlinirea scopului său, care
este ieşirea din ciclul reîncarnărilor. Unuia ca acesta
nu i se poate cere socoteală de către nimeni. Cel
care săvârşeşte o ucidere sau un furt, face aceasta
ispăşindu-şi karma sa. Dar şi victima îşi ispăşeşte
propria sa karmă. Şi, desigur, nu ar fi putut să o
ispăşească fără cel care a săvârşit aceasta.

Stareţul Paisie Aghioritul ne dă o frumoasă pildă


pentru a descrie diferenţa esenţială dintre un om
care a fost adăpat cu rugăciunea ortodoxă şi un altul
care a fost adăpat cu meditaţia orientală. El spune:
Să presupunem că un hinduist se află pe malul mării
şi se autoconcentrează. Dacă în momentul acela
cineva se primejduieşte în mare şi cere ajutor,
acesta va rămâne cu desăvârşire nepăsător: nu se
va mişca din poziţia sa ca să nu se lipsească de
plăcerea ce o simte. În timp ce, dacă s-ar afla acolo
un monah ortodox şi ar rosti Rugăciunea lui lisus, ar
lăsa metania şi s-ar arunca in mare ca să-l salveze.

Dar să revenim. Pentru adeverirea celor de mai sus


redau un text de la Satyanantashram: Nu este
nevoie să constrângeţi karma, prietenia, iubirea de
slavă, nici chiar mânia, nesaţul sau patima
(desfrânării). Ci trebuie să trăiţi o viaţă foarte
libertină. Nu cred că om ui greşeşte, că poate apuca
pe un drum rău sau că poate deveni rău. Cred că
situaţia în care se află a fost creată pentru a putea
evolua.
Toate acestea răstoarnă morala, dreptatea,
asistenţa socială şi legislaţia, aşa cum le-am
observat în societăţile occidentale.

Potrivit acestei învăţături, toată viaţa noastră pe


pământ are o valoare negativă şi orice situaţie va
trebui să fie acceptată în mod cu totul pasiv, în felul
acesta omul se netrebniceşte; paralizează în el orice
încercare de a se împotrivi nedreptăţii şi
constrângerii. I se slăbănogeşte orice simţământ de
responsabilitate socială. Vinovaţii pentru starea în
care se află cei nedreptăţiţi sau cei care suferă sunt
ei înşişi, iar nu cei care îi nedreptăţesc.

Aşa cum scrie Borges, hinduiştii consideră mila ca


fiind o ostentaţie, o greşeală, pentru că starea
nefericită nu face altceva decât să-l ajute să-şi
ispăşească greşalele pe care le-a săvârşit într-o
viaţă anterioară. Şi orice încercare de a-l ajutora
întârzie inevitabila plată a datoriei. Din această
pricină Ghandi a condamnat fondarea azilelor şi a
spitalelor. Credinţa în reîncarnare este atât de
puternică în India, încât nimeni nu cere ca să fie
dovedită.

W.T.R. Sheddy observă pe bună dreptate: Teoria


karmei este „o filosofie folositoare pentru clasa
stăpânitoare". De ce unii ca aceştia sunt bogaţi?
Din pricina nenumăratelor fapte bune pe care le-au
săvârşit în vieţile anterioare. Dar de ce săracii sunt
săraci? Deoarece in vieţile anterioare au făcut
nenumărate crime, fie putem oare închipui o filosofie
mai plăcută în mâinile clasei stăpănitoare decât
teoria karmei?

Şi Nekkue Kestling observă: Sistemul hinduist este


cel mai bun sistem feudal care a existat vreodată.
Este sistemul în care păstrarea şi moştenirea puterii
clasei stăpănitoare a fost asigurată în mod
desăvârşit cu ajutorul concepţiei reîncarnării.

Copilul omului sărac aşa trebuia să se nască şi


nimeni nu trebuie să-l scoată din starea nefericită în
care se află, pentru că plăteşte o oarecare karma. Şi
de aceea şi-a ales să se nască un copil de sărac şi
să trăiască în sărăcie şi dispreţ.

Dimpotrivă, brahmanul va naşte negreşit brahmani,


care se vor desfăta de bunătăţile şi privilegiile castei
lor, deoarece sunt nişte suflete ce au o karmă
pozitivă - de altfel pentru aceasta şi-au ales trup de
brahman pentru a se reîncarna - şi astfel au dreptul
de a fi răsplătiţi şi a se desfăta în această viaţă.

Aşadar, în India, sistemul castelor şi al claselor


sociale este determinat de învăţătura despre karmă
şi reîncarnare.
Pe lângă concepţia asiatică asupra reîncarnării o
avem şi pe cea occidentală, exprimată mai ales de
Societatea Teosofică.
Potrivit spuselor lui Irving S. Cooper, stâlpul de bază
al Societăţii Teosofice: Una dintre misiunile Societăţii
Teosofice Mondiale este de a face cunoscut
adevărul despre reîncarnare.
Varianta apuseană a teoriei reîncarnării, în
contradicţie cu cea asiatică, nu urmăreşte nimicirea
vieţii, nici „eliberarea" din ciclul vieţilor şi morţilor
succesive, ci dăruirea de „noi posibilităţi" prin
reîncarnări succesive, astfel încât să poată fi
satisfăcute toate dorinţele care nu au fost satisfăcute
în această viaţă. Adepţii occidentali ai teoriei
reîncarnării cred că ceea ce îşi doresc acum în
această viaţă şi nu dobândesc cu siguranţă vor
dobândi în vieţile viitoare.

Concepţia despre karma şi reîncarnare presupune


acceptarea teoriei holiste despre lume şi om. Toate
sunt dumnezeu. Dar acest dumnezeu se manifestă
în lume mai mult sau mai puţin, potrivit cu
capacitatea fiecărui individ.

„Evoluţia" în cadrul nesfârşitelor reîncarnări este de


fapt o evoluţie prin sine, prin procese automate,
mecaniciste.

* * *
Aşa cum făgăduiesc cei care îi fac publicitate,
concepţia apuseană despre reîncarnare nu conduce
la nelucrare, ci ea făgăduieşte experienţe mai mari
şi deşteptarea capacităţilor oculte ale omului.
"Reîncarnarea nu continuă până la infinit. Atunci
când vom fi învăţat toate lecţiile care se predau în
şcoala lumii, nu vom mai avea nevoie de reîncarnări
fizice, fără numai de acele reîncarnări de bunăvoie,
în care fiinţele superioare şi perfecte vin ca nişte
maeştri spirituali să ajute lumea înapoiată pe calea
evoluţiei spirituale” (I.S. Cooper „Reîncarnarea...”
p.34).

Părintele Arsenie Boca - maestru spiritual sau


duhovnic ortodox?!

În societatea "modernă" de azi apar, în


cadrul unor erezii si secte contemporane, noi
curente, mai mult sau mai putin neo-păgâne
amestecate cu crestinism si nationalism. O parte
dintre acestea susțin că părintele Arsenie Boca a
fost un mare maestru spiritual în sensul ezoteric.
Folosindu-se de imaginea părintelui Arsenie Boca,
se doreşte inducerea în eroare a omului simplu si
încovoiat de griji ce nu cunoaste foarte bine
învăţătura ortodoxă.

Erezia este abaterea de la dreapta învăţătură şi de


la dogmele Sfintei Biserici Ortodoxe. Printre ereziile
contemporane întâlnim: credinţa conform careia
mântuirea nu este doar în Biserică şi că nu e nevoie
să fii ortodox ca să te mântuieşti; credinţa că e
suficient sa fii creştin, religios, credincios, mistic,
spiritual etc., fără a fi ortodox ca să te poţi mîntui;
credinţa şi afirmarea ideii că Hristos a fost un mare
învăţat, un mistic, un iluminat, un înţelept, un guru,
un iniţiat cu puteri paranormale, oculte, vrăjitoreşti,
un şef spiritual, un fel de mare şaman venit din
ceruri astrale, o strălucită personalitate a umanităţii,
maestru spiritual, şi nu însuşi Dumnezeu-Cuvîntul.
Păgânismul e religia celor care au mai multi
dumnezei (idoli, zeități etc.) creați de mână
omenească. Acestea erau întâlnite la romani, in
religiile asiatice (budism, hinduism etc.) si la diferite
popoare mai vechi. Majoritatea religiilor închinătorilor
la zei nu au un dumnezeu personal ci un dumnezeu
impersonal care este o energie, o entitate, o fortă a
binelui si una a răului față de care nu se poate
raporta ca stare de păcătoșenie.

Neopăgânii din România fac un amestec sincretist


între religiile tibetane, dacismul si sentimentul
national, ezoterism, panteism, crestinism etc.
pretinzând că la baza acestor practici este lucrarea
unui dumnezeu impersonal care este o forță a
binelui. Dacă dam o simpla cautare pe google găsim
pe siteurile si blogurile ezoterice informatii despre
biserici si mănăstiri ortodoxe din Romania sau
muntele Athos, imagini si citate din marii duhovnici
români, în mod deosebit părintele Arsenie Boca,
intercalate cu citate ale samanilor tibetani, legende
despre daci si anunturi de cursuri ezoterice. Pe
aceste site-uri (bloguri) se pot găsi texte atribuite
unor duhovnici ortodocsi cum ar fi “Învățături de
taină ale părintelui Arsenie Boca”, “Profeții
necunoscute ale părintelui Arsenie Boca”, “Ultima
scrisoare a părintelui Justin Pârvu” etc., dar care nu
sunt în duhul acestor părinți. În urma unor verificări
am constatat că nu există nici o dovadă care să ne
convingă că acestea ar fi scrise sau mărturisite de
cei doi duhovnici pomeniți, ci doar în numele lor s-au
alcătuit anumite texte care au circulat pe site-urile
ezoterice din România. Cu atât mai mult, am primit
asigurările personalului monahal de la mănăstirile
Prislop, Sâmbăta de Sus și Petru Vodă că acele
texte sunt contrafăcute de persoane necunoscute.
Astfel, în cercurile ezoterice, părintele Arsenie
Boca apare ca: "una din multele fiinţe înzestrate cu
excepţionale calităţi de îndrumători spirituali.
Integrate fiind în planurile divine de salvare a celor
care sunt pregătiţi, aceste mari spirite creează
gigantice curente spirituale care îi antrenează în
curgerea lor pe cei, tot mai mulţi, care simt în ei
chemarea lui Dumnezeu. Dincolo de faptul că s-a
format şi a trăit în sânul cultului creştin ortodox,
Părintele Arsenie era un spirit universal şi superior.
Prin ceea ce propovăduia îi îndemna pe numeroşii
oameni care îi cereau îndrumarea şi sprijinul să
caute acea înţelegere superioară pe care "o
câştigăm numai în spiritul liber al lui Iisus".
Avem de a face cu o perspectiva eshatologica –
legată de sfârşitul vieţii pământeşti şi viaţa
sufletului dupa moarte: se sustine teoria karmei si
reîncarnarii. Este o concepţie promovată de curentul
new-age, care este şi sursa de inspiratie pentru
acest tip de “învățături”.

Dar ce spunea părintele Arsenie Boca despre


reîncarnare, dupa cum a fost punctat de pr. Nicolae
Streza, un ucenic al sau, în cartea Catisme
ale Parintelui Arsenie Boca pe muntele Athos,
este redat aici: "Reîncarnarea (indiană) se referă la
oameni – şi deosebirea între om şi înger este o
deosebire de natură, nu numai de desăvârşire. Deci
oamenii, forţaţi de karma, trebuie să se renască în
vieţi succesive, să-şi ispăşească vinovăţiile din
vieţile trecute, până când încercând să se
dezlipească de dorinţa vieţii nu mai contractează
legături care să-i reclame la ispăşire. Purificarea
aceasta se face automat şi necesită perioade de
zeci de mii de ani. Dacă doctrina aceasta ar exprima
adevărul, toată iconomia, mântuirii omului
descoperită nouă prin Iisus Hristos, ar fi inutilă.
Mântuirea ar fi automată, iar venirea lui Iisus n-ar
mai fi avut rost. Dar fiindcă a venit Iisus şi a pus cu
adevărat problema măntuirii omului, reîncarnarea,
deci mântuirea automată, nu are nici o bază în
Revelaţie. O mai spune şi Sfântul Pavel: „Este
rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea
să fie judecaţi” (Evrei 9, 27). Deci nu este rânduit să
fie vieţi şi morţi succesive.

Un alt ucenic al parintelui Arsenie Boca, preotul


Petru Vanvulescu din Sibiu, ne spune ca acesta nu
a acceptat niciodata credinta in reincarnare si nici nu
a fost de acord vreodata cu ezoterismul. Marturiile
cele mai vii in acest sens le gasim in scrierile
parintelui Arsenie Boca cum ar fi "Cărarea
imparatiei" unde parintele vorbeste clar despre
credinta in inviere: "Cel ce a inviat in sufletul sau
cunostinta si iubirea de Dumnezeu, cata vreme era
pe pamant, acela a inviat pentru vesnicie", "Iubirea e
calea cea mai scurta si mai presus de orice cale,
spre desavarsire. Printr-insa avem inlauntrul nostru
Imparatia Cerurilor", "Marturisirea lui Dumnezeu cu
pretul vietii este pretul invierii oamenilor intru sfinti".
In ceea ce priveste confuzia pe care o fac acesti
inselati spunand ca Ilie este acelasi cu Ioan
Botezatorul, trebuie facuta o distinctie si anume:
Ioan a fost inaintemergatorul primei veniri a
Mantuitorului Hristos in timp ce despre Ilie ni se
spune ca este inaintemergător al celei de-a doua
veniri a lui Iisus Hristos, al zilei celei înfricoşate a
Domnului, pe la coptul neghinei pământului. Despre
judecata sufletelor se vorbea si în Vechiul
Testament: „Iată, Eu vă trimit pe Ilie Proorocul,
înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi
înfricoşată” (Maleahi 3, 23-24)". Adeptii ereziei
reîncarnării sustin ca Ioan si Ilie ar fi aceeasi
persoana, acelasi “suflet”. Răspunsul dat de Ioan
este clar. Ioan nu este Ilie. Ioan a venit doar în duhul
lui Ilie. Aceasta o lămureste părintele Nicolae Streza
explicand că dacă într-o Biserica doi oameni au
acelaşi dar de la Duhul Sfant de a lucra sau
gândesc la fel o anumită problemă se spune ca sunt
în acelasi duh. Aşa este şi cu Ilie şi Ioan. De aceea
apare ca o contradicţie atunci când Ioan afirma că el
nu este Ilie iar Iisus afirma că Ioan este Ilie ce
trebuia sa vină. Problema aceasta trebuie privită în
contextul Bibliei şi nu în contextul unui verset sau
capitol interpretat forțat într-o anume direcție.
Tot părintele Arsenie spunea în cartea Cărarea
Împărăţiei următoarele: „este o singură cale senină:
trăirea învăţăturii creştine, în toată adâncimea ei şi
în toată sinceritatea noastră” . Viața de apoi nu este
o renaștere sau o reîncarnare într-un alt corp aici pe
pământ. Ea este fie suferință veșnică în iad (Matei
25.46), fie viață veșnică în cer, cu Iisus, care a murit,
astfel încât să putem trăi veșnic împreună cu El.
Asupra acestui lucru ar trebui să ne concentrăm
atenția în viața noastră pe pământ.

Apostolul Pavel a scris în Galateni 6,8-9: „Cine


seamănă în firea lui pământească va secera din
firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în
Duhul va secera din Duhul viața veșnică. Să nu
obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită,
vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.”
Acelasi apostol, in epistola catre Efeseni 2;8-9, ne
spune: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință.
Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui
Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”
Prin urmare, vedem clar cum conceptul de
reîncarnare și karma este incompatibil cu ceea ce
ne învață Biblia despre viață, moarte și semănatul și
culesul vieții veșnice.

În încercarea lor de a face prozelitism, folosindu-se


de numele părintelui Arsenie și de credința poporului
român, ezoteristii pătează în mod nedrept imaginea
marelui duhovnic din Ardeal și creează implicit un
fals patriotism cu devieri spre păgânism.

Părintele Eftimie Mitra de la schitul “Sfintii Români”,


în apropierea cetății Sarmizegetusa Regia, spune:
“La baza curentului neopăgân din România, întâlnit
foarte frecvent în cercurile ezoterice, stă viciul
mândriei, părerea de sine că ești mai paranormal,
mai presus decât cel de lângă tine, ideea pătimașă
care iti induce starea de cădere duhovnicească
înălțându-te pe tine că esti mai deosebit decât
ceilalți. De aceea ei preferă să aibă un dumnezeu
impersonal, pentru că la un astfel de dumnezeu nu
te poti raporta. Un dumnezeu impersonal nu te
poate judeca pentru căderile în păcat sau pentru
abaterile de la credință, practic ei nu au nici un crez
bine definit. Credința în reîncarnare le dă
posibilitatea de a mai trăi o viață și încă una, și mai
multe, în care să se manifeste cum vor și astfel nu e
nevoie să se gândească încă din lumea aceasta la
păcat. Tocmai de aceea refuză să creadă în
existența unei judecăți după moarte. Totul e o
înșelare în care se complac pentru că așa le place.
Prin modul în care își fac propaganda se vede că
sunt iresponsabili și vicleni. Pretind că sunt
ortodocși, fac pelerinaje la mănăstiri, dar, indirect,
încearcă să scoată omul din Biserică spunând că
mântuirea e și fără Biserică, încercând să imprime
adepților neîncrederea în preoți și dependența totală
de gândirea acelor guru care dau norme de gândire
New Age-iste“.
Sintagma: suntem rânduiți să murim o singură dată,
înseamnă că oamenii se nasc o singură dată și mor
o singură dată. Nu există un ciclu nesfârșit de viață,
moarte și renaștere, idee inerentă în teoria
reîncarnării. În al doilea rând, afirmă că, după
moarte, vom sta în fața judecății, însemnând că nu
există o a doua șansă, așa cum, în reîncarnare și în
karma, există șansa de a trăi o altă viață mai bună.
Ai o singură șansă la viață, de a trăi potrivit cu planul
lui Dumnezeu, și atât.
Închei cu un îndemn din pericopa evanghelică
pentru cei rătăciţi, cuprinsi de eresuri, la a lua
seama: “Ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea
intreaga, iar sufletul sau il va pierde? Sau ce va da
omul in schimb pentru sufletul sau?” (Matei 16:26)
prof. Nicolae Dragomir,
Timisoara, iunie 2014
Despre credinta în reîncarnare

"Cea mai mare contributie a Indiei adusă lumii este


să îi ofere o viziune spirituală a omului. Iar lumea
face bine dacă se deschide de bunăvoie acestei
străvechi întelepciuni ca să dobândească prin ea o
îmbogătire pentru viata omenească" [36;139].

- Papa Ioan Paul al II-lea -

Părintele Cleopa Ilie mărturisea că "cea mai mare


nebunie, păgânătate si rătăcire de la adevăr este de
a crede cineva că după moarte sufletul omului intră
în alte trupuri de oameni, dobitoace..." [40;325].
Această afirmatie poate părea cam aspră, dar este
cât se poate de adevărată, este exprimarea concisă
a modului în care Biserica lui Hristos priveste teoria
reîncarnării.

Stim că unul dintre elementele cele mai importante


ale credintei crestine este lămurirea învătăturii
despre viata de după moarte, despre Judecata
sufletelor si despre Învierea mortilor. Strâns legată
de această învătătură este combaterea rătăcirilor
teoriei reîncarnării, una dintre cele mai periculoase
conceptii păgâne care încearcă si reuseste să se
strecoare astăzi în mintile credinciosilor.

Cu greu găsim rătăciri care să fie primite de către


credinciosi atât de usor cum este primită credinta în
reîncarnare. Dintr-un anumit punct de vedere, acest
lucru este usor de înteles. Că Maica Domnului a
rămas fecioară si după nastere cred toti crestinii
ortodocsi care vin duminica la slujba Sfintei Liturghii;
de ce cred astfel? Pentru că asa învată Biserica.
Putini dintre ei se întreabă ce implicatii directe are
asupra vietii lor acceptarea acestui adevăr.

Atunci când este vorba de ceea ce se întâmplă cu


sufletul după moarte, siguranta cu care oamenii îsi
recunosc conceptiile în punctul de vedere bisericesc
este mult diminuată. Starea de fapt este următoarea:
desi o persoană care crede în reîncarnare se
consideră crestină (si procentul unor astfel de
persoane este foarte mare), după învătătura Bisericii
ea este ruptă de trupul lui Hristos si stă sub
condamnarea anatemei.

Vom încerca să arătăm câteva dintre motivele


pentru care Biserica osândeste cu vehementă teoria
reîncarnării si pe cei care o acceptă. Nici în cazul
acestei controverse argumentele aduse de către
Biserică nu vor fi în măsură să îi convingă pe cei
înselati să se lepede de rătăcire. Dar aceste
argumente sunt suficiente pentru crestinul care
crede în adevărul propovăduit de Hristos. Unul
dintre semnalele de alarmă care arată înselarea
specifică vremurilor pe care le trăim este tocmai
faptul că, desi vor să ducă o viată curată si să
meargă pe calea mântuirii, un număr mare de
credinciosi s-au lăsat înselati de această credintă
orientală. Dar credinciosii care cred în reîncarnare
sunt rupti de Hristos. Sunt, fără să îsi dea seama, fii
ai Noii Ere de apostazie, desi putini dintre ei au
acceptat rătăcirea constientizând gravitatea unei
asemenea optiuni.

Cinci dintre motivele cel mai des întâlnite pentru


care un crestin crede în reîncarnare sunt
următoarele:

1. faptul că se îndoieste că Biserica detine adevărul


de credintă si că învătătura Bisericii este în
întregime fără greseală;

2. faptul că nu este constient de păcatul ereziei


căreia i se face părtas;

3. faptul că i se pare că a găsit în Sfânta Scriptură


dovezi privitoare la reîncarnare;

4. faptul că nu găseste o explicatie mai potrivită


pentru suferintele unui număr foarte mare de oameni
decât aceea că acestia suportă consecintele
propriilor greseli din vietile anterioare;

5. faptul că o credintă conform căreia oamenii au


sansa de a-si îndrepta greselile într-o viată viitoare i
se pare mai potrivită cu învătătura Dumnezeului
care îi iubeste pe oameni decât credinta într-un
Dumnezeu pedepsitor care îi osândeste pe oameni
la chinuri vesnice.
Este evident că multi dintre cei care se află în
diferite rătăciri nu sunt constienti că au o credintă
diferită de cea pe care a propovăduit-o Hristos, sau
nu consideră că îndoiala pe care o au fată de unele
puncte din învătătura Bisericii are consecinte grave.

Nimeni nu poate nega că dacă ar avea de ales între


un Dumnezeu care îi mântuieste pe toti oamenii si
un Dumnezeu care primeste în frumusetile raiului
numai o mică parte dintre oameni, iar pe ceilalti îi
trimite în iad, l-ar alege pe primul. Nimic nu este mai
clar în Noul Testament decât imaginea Fiului lui
Dumnezeu care a primit moartea jertfelnică din
dragoste pentru oameni. Ar putea fi Hristos atât de
aspru încât să nu Îsi reverse mila Sa iubitoare si
asupra celor din iad?

La o astfel de întrebare nu este bine să se dea un


răspuns pripit. Dacă omul poate da răspunsuri
exacte despre lucrurile pe care le-a făcut el însusi,
în ceea ce priveste problema sufletului după moarte
lucrurile îl depăsesc. Omul nu este Dumnezeu ca să
stie cum este mai bine, si de aceea nu îi rămâne
decât să primească lucrurile asa cum le-a lăsat
Dumnezeu. Este de netăgăduit faptul că dacă
Dumnezeu ar fi putut să îi mântuiască pe toti
oamenii, atunci ar fi făcut-o si iadul s-ar fi golit pe
loc.

Dumnezeu i-a creat pe oameni astfel încât să


ajungă cu toti în rai, dar omul a ales păcatul. Si dacă
Dumnezeu i-a lăsat această libertate, înseamnă că
nu putea fi altfel. Dumnezeul Bisericii nu este un
Dumnezeu capricios care se joacă cu destinele
oamenilor, care alege să îi bucure sau să îi
chinuiască în vesnicie. Dacă Dumnezeu l-a creat pe
om în asa fel încât să aibă libertatea de a alege
păcatul si de a suporta consecintele sale, înseamnă
că asa este mai bine (chiar dacă nu ne este dat
nouă a întelege de ce este asa).

Faptul că Dumnezeu ne-a făcut liberi arată că avem


putinta de a nu Îl asculta, că avem putinta de a ne
îndepărta de El. Este greu de înteles pentru mintea
omenească de ce Dumnezeu nu este mai putin
aspru în încercarea de a-l convinge pe om să I se
supună, de ce nu găseste mijloace pentru a-i mântui
pe toti oamenii.

Dumnezeu, Cel care cunoaste toate tainele vietii


omenesti, nu a vrut ca omul să îi fie rob. Dumnezeu
nu l-a creat pe om pentru că ar fi avut nevoie de
ceva, pentru că ar fi vrut să fie slujit. Atotputernicul
Dumnezeu l-a creat pe om din dragoste, pentru ca
omul să se poată bucura în vesnicie de comuniunea
cu El. Ori bucuria, ca si dragostea, nu se pot
manifesta decât într-un suflet liber. Nimeni nu poate
descoperi vreun medicament care să bucure
sufletul, si nici vreun drog care să nască în suflet
sentimente de dragoste adevărată.

Dacă sufletul nu vrea să se deschidă fată de


Dumnezeu, el trebuie să îsi asume consecintele
acestei alegeri. Dumnezeu nu are cum să
mântuiască pe nimeni cu forta. Dar în acelasi timp El
încearcă toate mijloacele pentru a ne mântui.
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce pentru
păcatele noastre, vădind dragostea Sa pentru
neamul omenesc. Este rândul oamenilor să
răspundă dragostei arătate de Dumnezeu. Si în
functie de acest răspuns îi asteaptă fericirea sau
osânda vesnică.

Cei care vor să creadă în mântuirea tuturor, atât a


celor cu viată curată cât si a celor care au murit
nepocăiti (conceptie denumită apocatastază), se află
în contradictie cu învătătura Sfintei Scripturi.

Această teorie condamnată de Biserică s-a


răspândit totusi în secolul XX peste tot unde iubirea
patimilor a fost mai puternică decât iubirea virtutii.
Un observator al mediului protestant, Richard J.
Buckham, constata că "până în secolul al XIX-lea
aproape toti teologii crestini au sustinut realitatea
chinului etern în iad... (pentru ei era) o parte la fel de
indispensabilă a credintei crestine universale ca si
doctrina despre Treime si Întrupare. Începând cu
1800, situatia s-a schimbat în întregime, si nici o
învătătură traditională nu a fost abandonată pe
scară atât de largă ca cea despre pedeapsa eternă.
Sustinătorii ei printre teologii de astăzi sunt mai
putini ca niciodată înainte... Printre cei mai putin
conservatori, salvarea universală, fie ca sperantă, fie
ca dogmă, este acum atât de larg acceptată încât
multi teologi o presupun fără să mai caute dovezi"
[10;44].

Iată un fragment din descrierea unei slujbe a


charismaticilor: "Într-o seară am predicat despre iad.
Peste tot oamenii au izbucnit în râs. Cu cât le
vorbeam mai mult despre iad, cu atât râdeau mai
mult." [49;41]; (chiar dacă râsul patologic este
specific charismaticilor, ironizarea învătăturii despre
iad este prezentă în multe dintre grupările
"crestine").

Observând în lumea occidentală o largă răspândire


a conceptiei mântuirii colective (iadul nefiind
considerat vesnic), putem vedea în ea o primă
treaptă pentru acceptarea teoriei reîncarnării. Iată de
ce gândirea new-age-istă se foloseste atât de
insistent de generoasa idee a mântuirii tuturor, mult
mai aproape de inimile celor care văd în ea
izbăvirea de suferinta vesnică.

Biserica Ortodoxă nu a preferat si nu preferă nimic


adevărului. Chiar dacă uneori adevărul este
asemenea unei doctorii amare, el este singurul care
duce la mântuire. Învătătura despre apocatastază a
fost condamnată de mai multe ori de-a lungul
istoriei: "Dacă cineva învată sau cugetă că
pedeapsa demonilor si a oamenilor păcătosi nu va fi
vesnică, ci va avea un sfârsit, si că atunci va avea
să urmeze o restabilire a tuturor în fericire, să fie
anatema" [61;162]. Sinodul ce a avut loc la
Constantinopol în 543 a hotărât: "Dacă cineva crede
în fabuloasa preexistentă a sufletelor si în acea
condamnabilă restaurare (apocatastază), adică
restabilirea tuturor lucrurilor cum erau la început, să
fie anatema" [61;162].

Conceptia despre reîncarnare este strâns legată de


cea despre preexistenta sufletelor. Biserica învată
că sufletele omenesti nu au fost create de la
începutul lumii sau că ar fi "scântei divine", părticele
de dumnezeire. Sufletul fiind creat de Dumnezeu nu
poate să fie o parte desprinsă de Creator. Asa cred
numai cei care confundă creatia cu Creatorul si
sustin vechile idei panteiste.

Dumnezeu a rânduit ca sufletul să existe din aceeasi


clipă în care apare si embrionul uman în care se va
sălăslui. Astfel, fătul creat este rod al dragostei
părintesti, nefiind posibilă existenta unui suflet care
are libertatea de a se întrupa (si nici măcar de a
exista) independent de părinti.

Atât în teoria reîncarnării cât si în cea a preexistentei


sufletului se poate observa foarte usor o implicatie
directă: dacă sufletul există independent de părinti,
si de-a lungul mai multor vieti fiecare suflet a avut
mai multe perechi de "părinti", unicitatea relatiei
părinte-copil dispare. Odată cu ea dispare
fundamentul dragostei dintre părinti si copii,
dragoste care stă la baza familiei. Dacă în
societatea hindusă anumite traditii foarte puternice
mentineau strânsă legătura dintre părinti si copii,
chiar dacă acestia credeau în reîncarnare, în
societatea contemporană, refractară fată de orice
formă de traditionalism, credinta în reîncarnare
generează puternice conflicte între generatii, tinerii
căutând cu orice pret să îsi manifeste independenta
fată de cei pe care nu îi mai recunosc drept părinti în
adevăratul sens al cuvântului.

Bineînteles că nu implicatiile sociale ale acestei


credinte orientale sunt cele mai grave, ci cele
duhovnicesti. Cel ce crede în reîncarnare nu
recunoaste învătătura Bisericii despre Judecata
sufletelor si despre Învierea mortilor. Pentru că totusi
foarte multi oameni cred că au găsit în Sfânta
Scriptură dovezi despre reîncarnare, si implicit
neagă că s-ar afla în rătăcire, să ne oprim putin
asupra textelor de Dumnezeu inspirate.

"Vine ceasul în care toti cei din morminte vor auzi


glasul Lui, si vor iesi cei ce au făcut cele bune, spre
învierea vietii, iar cei ce au făcut cele rele, spre
învierea osândirii" (Ioan 5, 28-29).

"Iar dacă se propovăduieste că Hristos a înviat din


morti, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a
mortilor? Dacă nu este înviere a mortilor, nici Hristos
n-a înviat. Si dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este
atunci propovăduirea noastră, zadarnică si credinta
voastră. (...) Dar acum Hristos a înviat din morti, fiind
începătură (a învierii) celor adormiti. Că de vreme ce
printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si
învierea mortilor. Căci precum în Adam toti mor, asa
si în Hristos toti vor învia." (I Cor. 15, 12-22).

"Dar va zice cineva: Cum înviază mortii? Si cu ce


trup au să vină? Nebun ce esti! Tu ce semeni nu dă
viată, dacă nu va fi murit. Si ceea ce semeni nu este
trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu, sau
de altceva din celelalte (...). Asa este si învierea
mortilor: se seamănă (trupul) întru stricăciune,
înviază întru nestricăciune" (I Cor. 15, 36-42).

"Mortii Tăi vor trăi si trupurile lor vor învia" (Isaia 26,
19). "Eu stiu că Răscumpărătorul meu este viu si că
El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar această
piele a mea ce se destramă" (Iov 19, 25).

Considerăm potrivită pentru încheierea acestui


mănunchi de citate scripturistice reproducerea unei
afirmări clare a învierii, care poate fi găsită de oricine
vrea să înteleagă învătătura biblică despre acest
subiect: "Fost a mâna Domnului peste mine si m-a
dus Domnul cu Duhul si m-a asezat în mijlocul unui
câmp de oase omenesti, si m-a purtat împrejurul lor;
dar iată oasele acestea erau foarte multe pe fata
pământului si uscate de tot. Si mi-a zis Domnul: "Fiul
omului, vor învia oasele acestea?" Iar eu am zis:
"Dumnezeule, numai Tu stii aceasta". Domnul însă
mi-a zis: "Prooroceste asupra oaselor acestora: Iată
Eu voi face să intre în voi duh si veti învia. Voi pune
vine pe voi si carne va creste pe voi; vă voi acoperi
cu piele, voi face să intre în voi duh si veti învia si
veti sti că Eu sunt Domnul". Proorocit-am deci
precum mi se poruncise. Si când am proorocit, iată
s-a făcut un vuiet si o miscare si oasele au început
să se apropie, fiecare os la încheietura sa. Si am
privit si eu si iată erau pe ele vine si crescuse carne
si pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în
ele. Atunci mi-a zis Domnul: "Fiul omului,
prooroceste duhului, prooroceste si spune duhului:
Asa grăieste Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din
cele patru vânturi si suflă peste mortii acestia si vor
învia!" Deci am proorocit precum mi se poruncise si
a intrat în ei duhul si au înviat si multime multă de
oameni s-au ridicat pe picioarele lor." (Iez. 37, 1-10)

Citatele de mai sus sunt foarte explicite si sunt


suficiente pentru cei care vor să afle învătătura
biblică despre viata de după moarte si să găsească
dovezi împotriva teoriei reîncarnării.

Nimic nu este mai potrivnică acestei rătăciri decât


Învierea lui Hristos. Totusi, dusmanii adevărului nu
s-au sfiit să denatureze textul biblic pentru a-si
apăra ideile. Cele mai cunoscute pasaje pe care le
invocă ei sunt cele privitoare la Sfântul Ioan
Botezătorul - pe care îl consideră reîncarnarea
Sfântului Prooroc Ilie, si la omul orb din nastere,
despre care ucenicii L-au întrebat pe Hristos:
"Învătătorule, cine a păcătuit: acesta sau părintii lui,
de s-a născut orb? (răspunsul la o asemenea
întrebare poate să clarifice problema reîncarnării -
n.n.) Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părintii
lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu."
(Ioan 9, 2-3)

Din acest pasaj, ereticii trag concluzia că omul s-a


născut orb din cauza unor păcate săvârsite într-o
viată anterioară. Dar dacă aceasta ar fi fost situatia,
atunci Hristos ar fi răspuns simplu: "Omul acesta
suferă din cauza păcatelor din viata pe care a trăit-o
mai înainte." Fiul lui Dumnezeu nu a mintit niciodată,
nu avea de ce să tăgăduiască adevărul; El S-a
întrupat tocmai pentru a le împărtăsi oamenilor
tainele mântuirii.

Ne oprim acum asupra celui mai controversat pasaj


referitor la această problemă, permanent invocat de
fanii teoriei reîncarnării; cel privitor la Înainte
Mergătorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul:
"Adevărat zic vouă. Nu s-a ridicat între cei născuti
din femeie unul mai mare decât Ioan Botezătorul.
(...) Si dacă voiti să întelegeti, el este Ilie, cel ce va
să vină..." (Matei 11, 11-14).

Textul este scurt si precis. "Cine poate contesta că


Sfântul Ilie s-a reîncarnat în Ioan Botezătorul? Cum
răstălmăceste Sfânta Traditie, care neagă
reîncarnarea, aceste cuvinte ale lui Hristos?" - se
întreabă credinciosii murdăriti de noroiul rătăcirii.

Dacă într-un singur fragment din Noul Testament s-


ar găsi referiri favorabile teoriei reîncarnării, atunci ar
fi clar că învătătura Bisericii este potrivnică
adevărului. Dar înainte de a ne pripi să afirmăm asa
ceva, să vedem dacă poate fi sustinută teoria
reîncarnării prin citatul anterior. În primul rând,
înainte ca Sfântul Ilie să se poată reîncarna, el
trebuia să moară. Nu găsim nici o referire în Sfânta
Scriptură privitoare la moartea Sfântului Ilie. Găsim
în schimb descrierea ridicării sale la cer, într-un car
tras de cai de foc (în IV Regi 2, 11). Presupunând
totusi că Sfântul Ilie s-ar fi reîncarnat în Sfântul Ioan
Botezătorul, înseamnă că pe Muntele Tabor, când în
fata celor trei ucenici ai Săi Hristos S-a schimbat la
Fată, trebuia ca alături de Sfântul Prooroc Moise să
îl vadă pe Sfântul Ioan Botezătorul, si nu pe Sfântul
Ilie. Doar Sfântul Ioan, fiind mai mare decât toti cei
născuti din femeie, era mai mare si decât Sfântul
Ilie, si nu avea de ce să îsi ascundă identitatea.
Doar el Îl botezase pe Hristos. Si dacă în ultima
reîncarnare fusese Sfântul Ioan, nu avea cum să se
arate ca Ilie.

Sfânta Traditie explică pasajul scripturistic de mai


sus prin faptul că Mântuitorul a spus despre Sfântul
Ioan Botezătorul că este Ilie, arătând astfel harisma
profetiei si puterea propovăduirii adevărului cu care
a fost înzestrat, vrând să îi convingă pe ucenici de
importanta mesajului Înainte-Mergătorului.

Cei care cred că au găsit în pasajul despre Sfântul


Ioan dovada reîncarnării nu mai au cum să nege
faptul că s-au înselat. Asa se înseală toti cei care,
fără a citi cu atentie cuvintele Evangheliei, se
grăbesc să interpreteze anumite fragmente după
propriile cugete, sau mai bine zis după cum îi insuflă
diavolul. Acestia însă nu vor să cunoască învătătura
Sfintei Scripturi, ci numai să găsească în ea
argumente pentru propriile rătăciri. Căci dacă ar vrea
să se împărtăsească de adevărul Evangheliei,
atunci ar întelege că fiecare om are de trăit pe
pământ o singură viată, si că toti mortii vor învia.

Cu mult mai gravă este rătăcirea celor care cred în


reîncarnare atunci când sunt preoti, si când încearcă
să găsească anumite puncte de legătură între
această erezie si învătătura Bisericii. Este foarte mic
numărul clericilor ortodocsi (sau mai bine-zis ex-
ortodocsi) molipsiti de acest virus. Dar în ceea ce
priveste clericii catolici, situatia este mai gravă.
Deschiderea are loc la mai multe nivele, de la cel al
cochetării cu această idee până la cel al justificării
teologice. Din clipa în care se acceptă posibilitatea
reîncarnării, chiar numai ca o ipoteză demnă de luat
în seamă, ne aflăm departe de predaniile Sfintilor
Părinti; si ne aflăm aproape de cel care seamănă
îndoiala, de diavol...

"Problema pe care Biserica o are în privinta


reîncarnării este că, potrivit cu această doctrină,
unicitatea persoanei pare eliminată, deoarece la
fiecare nouă nastere eul devine un alt individ care
nu-si mai aminteste nimic despre cel precedent,
afirma părintele Andreas Resch de la Academia
Alfonsiană din Roma. Rămâne atunci să ne
întrebăm care este nucleul autentic al personalitătii:
trupul sau sufletul care trăieste în el? Mai este apoi
încă o problemă: reîncarnarea prevede la sfârsit un
fel de reînviere, pentru că parcurgând drumul
renasterilor eu mă eliberez de necesitatea de a mă
mai reîncarna si intru în absolut. În felul acesta se
înlătură, într-un anumit sens, mediatiunea lui Hristos,
întrucât omul se mântuieste prin reîncarnare, adică
prin sine însusi, nemaiavând nevoie de nimeni.

Acestea sunt problemele; ne-am putea întreba însă


dacă reîncarnarea nu poate fi pusă în armonie cu
Biserica catolică interpretând-o ca pe un fel de
desăvârsire, în întelesul pe care noi, catolicii, îl dăm
Purgatoriului, care printre altele înseamnă tocmai
desăvârsire. (...) Personal sunt interesat de
problema reîncarnării, întrucât foarte multi oameni
din lume cred în ea: e vorba de milioane de
persoane, si noi trebuie să ne aflăm în dialog cu ele,
pentru a încerca să ne recuperăm credintele
comune, care sunt mai numeroase decât credem"
[29;108].

Si încă o pozitie asemănătoare, apartinând


purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopului anglican din
Canterbury: "Acesta nu este un subiect asupra
căruia există păreri crestine oficiale. Asa cum
probabil stiti, cu mult timp în urmă Biserica a respins
orice idee despre reîncarnare. De atunci, nu au
apărut dovezi care să impună reconsiderarea
acestui subiect. Sunt sigur că, dacă vor apărea
astfel de dovezi, acestea vor fi luate în discutie; dar,
pentru moment, cele care există trebuie puse cel
putin, în categoria "nedovedit"" [32;155].

Iată două idei interesante, specifice lumii


occidentale: chiar dacă Biserica s-a pronuntat cu
timp în urmă împotriva unor erezii, astăzi nu mai
există "păreri oficiale" privitoare la acestea; si dacă
vor apărea dovezi care să contrazică învătătura
Bisericii, aceasta ar putea fi ajustată.

O astfel de abordare a problemei este caracteristică


celor care s-au îndepărtat de Sfânta Traditie. În
numele găsirii unei punti către milioanele de oameni
aflati în rătăcire, în numele găsirii unor îndoielnice
"credinte comune", se deschid usile rătăcirii. Iar
acestor milioane de oameni diavolul le-a furnizat o
grămadă de dovezi favorabile reîncarnării, dovezi
care celor slabi în credintă le arată că învătătura
Bisericii este gresită.

Iată un exemplu: o fetită indiancă sustinea că îsi


aducea aminte ce i s-a întâmplat în viata anterioară,
în care a trăit sub numele de Sudha: ""La 5
octombrie 1978, pe când fetita mea avea un an,
sotul meu si cu infirmiera m-au ucis. M-au
strangulat.... ". Glasul micutei Meenu e plin de
groază în timp ce evocă din nou scena, ochii i se
umplu de lacrimi. Dar amintirile nu se opresc aici:
pentru a face să dispară cadavrul, cei doi amanti l-
au pus într-o ladă, pe care apoi au încărcat-o într-un
tren cu intentia de a o arunca în Gange, atunci când
trenul avea să treacă peste fluviu. Dar diavolul si-a
vârât coada: căzând din tren, lada nu s-a oprit în
fluviu, ci pe pod, unde a fost văzută si deschisă.
Astfel cadavrul a fost descoperit si doctorul a fost
condamnat pentru omucidere la închisoare pe viată.
Dincolo de întâmplarea povestită în toate
amănuntele ei, Meenu a dat multe detalii în legătură
cu viata ei precedentă: de pildă, numele tatălui ei si
a altor membri ai familiei. Povestea s-a răspândit si
a ajuns astfel si la urechile tatălui lui Sudha, care s-a
dus imediat în satul Bethar pentru a o cunoaste pe
fetita în care nefericita lui fiică se reîncarnase.
Meenu l-a recunoscut pe dată, l-a îmbrătisat si de
atunci s-a atasat de el spunându-i tată.

Ulterior micuta a fost dusă la Kampur si, pe când


străbăteau podul peste Gange, ea a indicat cu
precizie locul în care căzuse lada care continuse
cadavrul "său". La Kampur a găsit singură strada si
casa unde a recunoscut pe mama, pe frati, pe
cumnată, pe diferite rude si prieteni, precum si
obiectele sale personale, hainele si chitara la care în
cealaltă viată îi plăcuse să cânte" [29;94].

Cazul de mai sus este un caz demn de luat în


serios. Multi dintre cei care sustineau că si-au adus
aminte anumite lucruri din vietile anterioare, în stare
normală sau de hipnoză, nu erau capabili să spună
amănunte precise privitoare la locurile în care
sustineau că au trăit.
Referitor la "amintirile" împrospătate prin hipnoză
există anumite suspiciuni serioase: "informatiile
furnizate de către personalitătile evocate din "vieti
anterioare" sunt dependente de cunostintele
existente la momentul respectiv (data regresiei
hipnotice) în cultura mondială. În multe cazuri, desi
informatiile survenite pe această cale concordă cu
realitatea, prin descoperiri ulterioare sunt infirmate,
aruncând o umbră de îndoială asupra veridicitătii
"vietilor anterioare". În lucrarea lui Ian Wilson -
Reincarnation - sunt aduse în discutie câteva
asemenea cazuri. Unul dintre ele se referă la o
"personalitate" ce a trăit în timpul domniei faraonului
Ramses al III-lea. În loc de a da numele folosit pe
atunci pentru resedinta faraonului - conform
descoperirilor recente acest nume fiind No -
"egipteanul" folosea numele Teba, dat de greci mult
mai târziu. Totodată, se stie că în Egiptul antic
numele faraonilor nu era însotit de numeralele
ordinale. Ramses al III-lea este un nume dat de
egiptologi abia în secolul trecut, pentru claritate
istorică. (...) Un alt caz a desemnat o personalitate
ce a trăit în America de Nord în secolul al XI-lea,
fiind martor al invaziei vikingilor. În descrierea dată
acestora, ei purtau coifuri cu coarne. Desi aceasta
este o cunostintă comună pentru multi, mai recent s-
a descoperit că vikingii nu foloseau asemenea
coifuri în luptă, decât în ritualurile religioase. În luptă
foloseau coifuri conice. În mod straniu, cunostintele
avute de persoana supusă regresiei hipnotice au
conditionat mesajul personalitătii evocate din urmă
cu nouă secole. Aceste fapte ne demonstrează că
"personalitătile anterioare" depind în mare măsură
de cea actuală, stârnind serioase îndoieli asupra
veridicitătii metodei" [64;189].

Pe cât de multă reclamă i se face hipnozei, a cărei


obiectivitate e considerată de necontestat de către
sustinătorii ei, pe atât de putin sunt cunoscute
criticile legate de acest subiect. Dr. Larry Garrett, un
hipnotist american care a avut mai mult de 500 de
pacienti cărora le-a aplicat tehnica de hipnoză
regresivă, constata că amintirile subiectilor erau
inexacte chiar si în ceea ce privea evenimente
normale din viata cotidiană. Cei hipnotizati combinau
amintirile cu elemente imaginare: "De multe ori s-a
întâmplat ca oamenii să născocească tot felul de
lucruri din dorinte, fantezii, vise, lucruri de genul
acesta... Oricine se ocupă de hipnoză si realizează
acest tip de regresie va descoperi că de multe ori
oamenii au o imaginatie atât de vie, încât vor inventa
te miri ce, doar ca să fie pe placul hipnotistului"
[60;132-133].

Sustinând acelasi punct de vedere, Allenn


Spraggett, un alt cercetător al experientelor de
regresie hipnotică, observa că "această metodă este
plină de riscuri, cel mai mare dintre toate provenind
din tendinta inconstientă a mintii omenesti spre
fantezia dramatică. Ceea ce apare prin hipnoză
poate fi la fel de bine un vis despre o existentă
anterioară, pe care subiectul si-ar fi dorit să o
trăiască sau chiar crede, adevărat sau fals, că a
trăit-o… Un psiholog a dispus unui grup de subiecti
în stare de hipnoză să-si amintească de o existentă
anterioară; ceea ce s-a si întâmplat, fără absolut nici
o exceptie. Câteva dintre relatările astfel obtinute
includeau numeroase detalii chiar pline de culoare,
deosebit de convingătoare… Cu toate acestea, la o
nouă sedintă, rehipnotizati fiind, fiecare membru al
grupului a reusit să lege toate detaliile atribuite initial
unei existente anterioare de surse normale: o
persoană cunoscută în copilărie, scene dintr-un
roman citit sau dintr-un film văzut cu ani înainte, etc"
[60, 133].
Desi unii consideră că în marea majoritate
"amintirile" din vietile anterioare sunt doar rod al
imaginatiei, altii consideră că precizia relatărilor
infirmă această supozitie; M. Albrecht aprecia la
90% rata de precizie a veridicitătii relatărilor
respective.

Jean Prieur, un cercetător al cazurilor de asa-zisă


amintire a vietilor anterioare observa că
"reîncarnarea măguleste eul persoanelor care se
simt dezamăgite de o viată prozaică. Au trăit mereu
la Roma, în Grecia, în Egipt, în India, în Tibet (tări
binecunoscute si despre care stim oricând câte
ceva), dar niciodată în Choresmia, în Atropaten, în
Arachozia, tinuturi adevărate, dar cunoscute doar de
eruditi. Au fost mereu florentini, dar niciodată
masageti, au fost aragonezi, dar niciodată cherusci.
Dar masagetii si cheruscii au existat cu adevărat. De
ce nu s-ar reîncarna?" [18;294].

Ne-am îndepărtat putin de cazul micutei Meenu: aici


nu ne aflăm în fata unei sarlatanii. Cum putea
această fetită să cunoască atâtea amănunte despre
viata Sudhei, dacă nu era ea însăsi reîncarnarea
acesteia?

Răspunsul corect poate fi dat de către cei care


cunosc temeinic atât învătătura Bisericii cât si
cazuistica manifestărilor diavolesti, asa cum apare
ea în Vietile Sfintilor. Aici vedem că, posedati de
diavol, unii oameni au vorbit în limbi pe care nu le-au
învătat niciodată; că spuneau o sumedenie de
lucruri din vietile celor de lângă ei, pe care numai
dacă ar fi fost de fată le-ar fi putut afla. Dar tot aici
vedem cum, după repetate slujbe de exorcizare,
acestia s au tămăduit; si au uitat limbile în care
diavolul vorbea prin gura lor, si si-au pierdut
iscusinta de a spune amănunte din trecutul celorlalti.

După cum arată bogata experientă a luptei împotriva


duhurilor întunericului pe care o are Biserica, si după
cum mărturisesc într-un glas Părintii care trăiesc în
vremurile noastre, în toate cazurile de "amintire a
vietilor anterioare" nu avem de-a face decât cu
cazuri de posesie demonică. Chiar dacă acest
verdict pare prea simplist celor dornici de explicatii
paranormale, acesta este adevărul.

Să amintim aici rezerva pe care o au chiar "maestrii"


indieni (care fiind înselati de diavol cred în
reîncarnare, chiar dacă din alte "motive") fată de
cazuistica căreia i se face atâta publicitate. Sri
Somasundara Desika Paramachariya îi scria lui Ian
Stevenson: "Toate cele trei sute de cazuri pe care
le-ati studiat nu sunt argumente pentru reîncarnare...
Toate sunt posesiuni spirituale, ignorate de învătatii
din Sudul Indiei" [64;195]. Desi ei nu îsi dau seama
că duhurile care intră în alte trupuri sunt ale dracilor,
ci cred că sunt ale celor morti, iată că până si unii
maestri orientali sunt capabili să observe că în
aceste cazuri nu este vorba decât de posesie.

Vom argumenta această afirmatie cu două cazuri


interesante, asemănătoare cu cel al micutei Meenu:
"Cazul Lurancy Vennum sugerează o posesie si mai
clară. Timp de câteva luni, si rareori după aceea,
personalitatea lui Mary Roff (care a murit când
Lurancy avea un an) a înlocuit total personalitatea
fetitei, posedându-i trupul. După trecerea acelui timp
Mary Roff s-a retras si copilul a revenit la
normalitate. Câtă vreme ocupa trupul fetitei, Mary
Roff pretindea că a ocupat în mod temporar trupul
disponibil al fetitei Lurancy Vennum" [64;195].

"În primăvara anului 1954 un băiat indian pe nume


Jasbir, în vârstă de trei ani si jumătate, s-a
îmbolnăvit de variolă si a intrat în comă, părintii săi
crezând că a murit. Câteva ore mai târziu s-a trezit si
apoi si-a revenit. După câteva săptămâni, fiind
sănătos, avea un comportament total diferit.
Pretindea că este un brahman pe nume Sobha Ram
care a murit la vârsta de 22 de ani, în 22 mai 1954
(când s-a îmbolnăvit Jasbir n.n.). Vocea lui vorbea
prin Jasbir. El spunea că după ce a murit un sadhu
(un sfânt n.n.) l-a sfătuit să intre în trupul lui Jasbir"
[64;194]. Jasbir nu putea fi reîncarnarea lui Sobha
Ram, pentru simplul motiv că cel din urmă murise
abia la trei ani după nasterea celui dintâi. Jasbir a
fost posedat de diavolul care se dădea drept Sobha
Ram exact asa cum micuta Meenu a fost posedată
de cel care se dădea drept Sudha.

Ca o concluzie la această cazuistică, putem afirma


că există trei situatii:
- când avem de-a face cu o simplă sarlatanie,
"amintirile" fiind rodul imaginatiei (mai ales cele
împrospătate prin hipnoză);

- când "amintirile" insuflate de diavol contrazic


realitatea istorică sau cea geografică;

- când "amintirile" sunt corecte din punct de vedere


istoric si geografic, fiind semn al unei posesiuni
demonice partiale sau, mai rar, chiar totale.

Dacă primele două situatii nu pot justifica existenta


vietilor anterioare, cel de-al treilea caz - si singurul
demn de atentie - este o piatră de încercare pentru
cei a căror credintă este slabă. Dar atunci când
cineva este slab în credintă ar face mai bine să
rămână aproape de credinta Bisericii si a sfintilor,
chiar dacă ar avea oarecare îndoieli, decât - având
aceleasi îndoieli - să îmbrătiseze erezia (si acest sfat
este valabil nu numai în cazul credintei în
reîncarnare, ci si în toate situatiile în care credinta
se clatină).

Unul dintre elementele care nu trebuie trecute cu


vederea atunci când ne referim la reîncarnare este
diferentierea dintre modul în care este înteleasă
aceasta de către orientali si de către autorii new-
age-isti. Un ex-părinte catolic, apostatul Francois
Brune, observa: "de fapt, curentele ezoterice
occidentale moderne sunt în totală opozitie cu
aceste conceptii budhiste si foarte departe si de
traditia hindusă. (...) Occidentul nu a urmat orbeste
conceptiile orientale. Diferentele culturale erau, fără
îndoială, prea profunde. (...) În acest sistem (al lui
Rudolf Steiner - n.n.) nu suntem deloc în contextul
unei purificări treptate de tip indian; sau, mai precis,
purificarea duce la o adevărată îmbogătire a
personalitătilor noastre. Accentul nu se pune pe o
despuiere, ci pe un progres. (...) Sinteza lui Rudolf
Steiner, ca si aceea a lui Allan Kardec, este net
hristică. Hristos îsi asumă si rezolvă în el
consecintele cosmice ale tuturor greselilor noastre.
În afară de aceasta, el dă fiecăruia forta necesară
pentru a înfrânge povara karmei sale" [17;84].

Sub o aparentă recunoastere a importantei lui


Hristos, autorii new-age-isti răspândesc învătături
potrivnice credintei crestine. Si pentru că
reîncarnarea datorată legii karmice, asa cum o
înteleg orientalii, era o credintă prea rece si prea
dură pentru a putea fi acceptată în spatiul crestin, s-
a trecut la această alternativă mult mai atrăgătoare:
reîncarnarea ca urcus spre o nouă treaptă spirituală,
ca îmbogătire în cunoasterea adevărurilor eterne
(trăirea unei alte vieti pe pământ nu mai este
considerată o ispăsire a greselilor, ci o sansă de
progres liber asumată).

La autorii new-age-isti apare si ideea trecerii de la


un regn inferior către un regn superior, de la regnul
mineral la cel vegetal, apoi la cel animal, la regnul
uman si în cele din urmă la cel supra-uman. Aici
reîncarnarea apare ca o etapă necesară pentru ca
oamenii să îsi înteleagă esenta divină, să ajungă la
stadiul de supra-oameni.

În conceptia neopăgână reîncarnarea viitoare nu are


de ce să apară ca ceva rău, câtă vreme este o
poartă spre noi culmi spirituale. Si în fata clericilor
care combat varianta clasic-orientală a reîncarnării
(în care sufletul se tot reîncarnează până îsi
nimiceste orice tentativă de a se manifesta, orice
rămăsită a personalitătii), new-age-istii se apără
afirmând că reîncarnarea de care vorbesc ei este o
învătătură care se încadrează foarte firesc în
doctrina crestină.

Dar este foarte nepotrivit ca cineva să afirme că este


crestin si că în acelasi timp crede în reîncarnare.
Cele două credinte se exclud reciproc. A fi crestin
este un lucru esential si înseamnă a rămâne ancorat
în învătătura Bisericii. A crede în reîncarnare
înseamnă a nu mai putea spune nici măcar "Crezul",
înseamnă a nu mai astepta Învierea Mortilor.
Înseamnă a fi ca acela despre care psalmistul spune
că "omul, în cinste fiind, n-a priceput. Alăturatu-s-a
dobitoacelor celor fără de minte si s-a asemănat lor"
(Ps. 48, 12).

Reproducând un fragment din relatarea unei initieri


în explorarea mistică a timpului, vom vedea până
unde poate merge prostia umană, sau mai bine-zis
cum îsi bate joc diavolul de cei care se consideră
prea întelepti pentru a mai lua în serios învătăturile
Evangheliei:

""Aminteste-ti de felul cum trăiai ca peste", a sugerat


Jean Houston la Sacramento.

Aproape o mie de persoane... s-au aruncat pe jos si


au început să dea din "aripioarele" lor de pesti, ca si
cum s-ar fi deplasat prin apă.

"Notează ce simti când te deplasezi ca un peste. Cu


ce seamănă lumea ta, cum sună, cum miroase, ce
gust are? Acum, te deplasezi pe pământ", a reluat
Houston, făcându-ne să trecem prin stadiul de
amfibie...

Apoi Houston a sugerat: "aminteste-ti complet ce


trăiai când erai reptilă... unii dintre voi au început pe
urmă să zboare, altii să se catere în copaci"... Sala
s-a transformat într-o adevărată grădină zoologică,
cu tot felul de zgomote si de miscări făcute de
mamifere primitive, maimute si primate.

Houston ne-a cerut apoi să ne amintim de vremea


când eram "oameni primitivi" care tocmai sunt pe
cale să-si piardă blana protectoare si să evolueze în
oameni moderni.

Acest exercitiu deja intens care ne luase mai mult de


o oră s-a terminat prin următoarea experientă
culminantă: "acum vreau să mergeti mai departe,
până la următorul stadiu al evolutiei voastre
personale". Ne-am transformat într-o grămadă de
oameni care săreau de bucurie, uneori singuri,
altădată în grupuri, care în final si-au unit cu totii
mâinile si vocile. Impactul era electric...

Deveniserăm o mare zvâcnitoare de trupuri,


aproape o mie de gospodine, terapeuti, artisti,
lucrători sociali, clerici, educatori, medici si surori
medicale... (care) umblau în patru labe, de-a valma
unii peste altii, bucurându-ne si învătând din nou
ceea ce era ascuns profund în amintirile noastre"
[37;87-88].

Lăsând la o parte caracterul delirant al acestui


"show" new-age-ist, este interesant de observat
faptul că, pe cât de usor unii oameni reprosează
Bisericii că are o învătătură "numai bună pentru
adormit copiii", pe atât de usor aceiasi oameni
acceptă învătături lipsite de ratiune mai ales pentru
că vin în contradictie cu învătătura crestină. De aici
însă nu se poate trage concluzia că reîncarnarea
este acceptată numai de către gospodine si surori
medicale, sau chiar medici si educatori cu un nivel
intelectual redus. Dacă unora manifestările gen
"Sacramento" li se par dubioase, simpliste sau chiar
demonice, îngerul întunericului le pune înainte o altă
editie a credintei în reîncarnare, garnisită cu
explicatii atât de savante încât preferă să se
multumească cu faptul că sunt părtasi ai unor înalte
învătături (chiar dacă nu le înteleg).

Celor care preferă să creadă în reîncarnare desi vor


să se numească pe sine crestini, prin gura Sfintilor
Părinti care au propovăduit Învierea mortilor Hristos
le spune: "Sfântul Sinod Ecumenic a hotărât că
nimănui nu îi este îngăduit să înfătiseze, să scrie
sau să alcătuiască, nici (el însusi) să gândească,
nici să învete pe altul o altă mărturisire de credintă.
Cât despre cei care îndrăznesc să alcătuiască o altă
(mărturisire de) credintă, să o înfătiseze altora spre
învătătură, sau să răspândească un alt Crez celor
care vor să se întoarcă la cunostinta adevărului de
la rătăcirile elinesti sau iudaicesti sau de la oricare
altă erezie, acestia, dacă sunt episcopi sau clerici,
să fie îndepărtati (episcopii de episcopie si clericii de
cler), iar dacă sunt monahi sau laici, să se dea
anatemei" [2;28].

Încheiem articolul privitor la teoria reîncarnării cu un


cuvânt al Părintelui Simeon Adrian: "Cei care cred în
reîncarnare nu mai pot să creadă si în Înviere, în
Hristos; sunt păgâni, eretici sau atei si nu pot avea
nici o împărtăsire cu Hristos, cu Biserica, făcându-se
de bunăvoie mostenitori ai iadului" [8;54

TEORIA KARMEI ŞI A REINCARNARII

Referat prezentat la Al IX-lea Congres Panortodox al


Delegatiilor Bisericilor Ortodoxe si Sfintelor Mitropolii
pe teme referitoare la erezii si secte, intrunit la
Biserica „Sfantul Ioan Rusul” – Evia, 8-13 octombrie
1997.

Teoria karmei si a reincarnarii constituie inva-


tatura de baza a celor mai multe erezii si secte
contemporane. Credinta in reincarnare a
dobandit mai ales incepand cu anii ’60, multi
discipoli, atat din randul europenilor, cat si din
cel al grecilor. Propaganda care i se face
lucreaza foarte eficace.

Astfel, potrivit cu o statistica care s-a facut la


inceputul anilor ’90, s-a constatat ca aproximativ
20% dintre greci cred in reincarnare. Cam acelasi
procentaj, poate ceva mai mare, il intalnim si in tarile
Europei si ale S.U.A. Merita sa fie consemnat
faptul ca la inceputul secolului XX, potrivit cu
datele Societatii Teosofice, numai 1% dintre
europeni credeau in reincarnare.

Este vorba asadar de o problema foarte serioasa,


deoarece aderarea la aceasta credinta aduce cu
sine iesirea din sanul Bisericii.
Odata cu raspandirea acestei teorii, creste si numa-
rul ofertelor de pe piata religioasa1, adica in spatiul
sectelor contemporane. Astfel, citim:

Daca veti medita cincisprezece minute pe zi veti


putea pune la punct 10.000 de vieti2.

Credinta in reincarnare, spun ei, da solutii la toate


problemele si explicatii la toate subiectele.

Haideti sa luam lucrurile de la inceput. Teoria rein-


carnarii3, adica credinta ca dupa moartea trupului
sufletul intra in alt trup de om sau de animal,
este o invatatura foarte veche, care, prin oracole,
s-a raspandit in intreaga lume inca din antichitate,
incepand cu Babilonul, Egiptul, vechea Elada si
Roma. Adeptii lui Orfeu, Pitagora si adeptii lui,
Platon si adeptii lui, Plotin, neoplatonicii si gnosticii
credeau in aceasta teorie. In realitate insa nu era
vorba de o conceptie omeneasca, ci de o
invatatura pe care diavolii, ascunsi in spatele
zeitatilor antice, o transmiteau la toata lumea
prin intermediul oracolelor si al misterelor antice
idolatre.

Pe piata religioasa contemporana este oferita mai


ales varianta asiatica a teoriei (hinduista si
budista) si cea apuseana, de provenienta
teosofica.

Cat priveste teoria asiatica a reincarnarii,


aceasta este transmisa mai ales prin guruism4.
Guruismul ca miscare nu este unitar. Desi exista
diferente specifice fiecarui curent, doua puncte ale
invataturii guruiste sunt comune si esentiale: cele
referitoare la karma si la reincarnare.

„Crezul lor”

Potrivit invataturii despre reincarnare, o fiinta,


dupa moartea biologica, revine la viata cu un
trup nou, fie de om, fie de animal. Astfel sufletul
este supus unui nesfarsit ciclu de nasteri si
morti, care ii creeaza o continua suferinta
(Samsara). Tocmai din aceasta suferinta fagadu-
ieste gurul ca il va elibera pe om.

Aici va trebui sa facem o referire la conceptia pe


care o au despre Dumnezeu, om si lume, gruparile
care adopta teoriile karmei si reincarnarii.

Puterea care il tine pe om in robia samsarei este


legea karmei. Cuvantul karma provine din radacina
sanscrita KRI, care inseamna actionez, savarsesc;
inseamna mai ales fapta. Potrivit cu aceasta
invatatura, fiecare fapta buna sau rea are urmari
care actioneaza si dupa moarte. Karma este
totalitatea impresiilor acumulate in subconstient
care il silesc pe om sa actioneze5. Toate
acumularile de karma din vietile anterioare sunt
cele care coordoneaza viata unui om. Viata pe
pamant trebuie sa o traiasca pentru a-si ispasi
karma sa.

Swami6 Abhedananda, discipol al lui Rama Krishna


si reprezentant al miscarii Rama Krishna in S.U.A.,
spune:

Orice fapta are in mod obligatoriu reactia sau efectul


ei. Aceasta constituie de asemenea karma…
cuvantul karma le cuprinde pe amandoua: cauza
si efectul. In acest inteles universal miscare,
atractie, priza la mase, aparare… pasire, vointa,
speranta si orice energie a trupului, a mintii si a
simturilor constituie karma. Acestea creeaza
efecte coordonate de legea nestramutata a cauzei.
Dincolo de acest drum al legii karmei, care le
strabate pe toate, nu exista fericire sau
nefericire7.
Satyanandashram (organizatia
gurului indian Satya-nanda care actioneaza si in
Grecia) mentioneaza in acest sens:

imi pot departa durerea pentru o perioada, dar,


daca nu o primesc in aceasta viata, va trebui sa
iau un alt trup ca sa sufar aceasta durere. In
aceasta lume toti trebuie sa sufere din pricina
karmei care a fost acumulata in vietile
anterioare8.

Problemele si suferintele omenesti se datoreaza


tocmai acestei „legi” a karmei, care il sileste pe om
sa revina la viata printr-o noua incarnare si sa
creada ca toate evenimentele pe care le traieste
sunt o realitate si nu o inselare.

Exista durere, dualitate, reincarnare, karma. Adica,


in putine cuvinte, exista problemele si suferintele
omenesti9.

Karma inseamna actiune, iar actiunea nu poate fi


evitata. De aceea omul nu poate evita
acumularea de karma.

Cata vreme exista rasuflare in trup, actiunea sau


karma predomina. Iar efectele karmei le observam in
noi insine si in cele din urma in societate… in
consecinta, trebuie sa cunoastem ca atat timp
cat traim acumulam karma. Asadar, destinul
nostru este deja hotarat?10.

Acestea le sustine miscarea gurului Satyananda.

Aceeasi invatatura este propovaduita in tara noastra


[Grecia, n.n.] si de gurul Satya Sai Baba fie direct,
fie prin discipolii sai. Asa cum spune Robert
Nagemy, care il considera pe acest guru un
conducator spiritual11, toate cele care se petrec in
viata omului sunt determinate de mai inainte de
relatiile lui karmice.

Astfel, sufletul isi alege de mai inainte (de


nastere — n.tr.) neamul, parintii, puterile si
slabiciunile trupului si mintii. Isi alege, de
asemenea, evenimentele pe care le va trai,
precum si relatiile lui apropiate mai importante si
durata vietii. Potrivit cu legea karmei toate
acestea sunt stabilite de obicei inainte de
nastere… Cu toate ca evenimentele cele mai
importante sunt determinate de mai inainte de catre
faptele noastre anterioare, libertatea noastra se
manifesta in capacitatea noastra de a reactiona
acum intr-un mod diferit12.
De „legea” karmei nu poate scapa nimeni. Potrivit
spuselor ocultistului Edgar Cayce (in Grecia este
reprezentat de G. Vulucu), care exprima aici
punctul de vedere adoptat in general de ocultisti
in legatura cu acest subiect:

Iisus Hristos a venit pe pamant pentru a-si desa-


varsi evolutia Sa si a biruit trupul si pe diavol13.

In felul acesta El a indepartat ceea ce noi numim


karma, pe care trebuie sa o infrunte toti14.

Asa cum citim In textul lui Satyannanda,

„idealul ultim” al yogai il infaptuieste „gurul


Brahmanista” care este unit cu „constiinta
suprema”, „eliberat (n.tr. de karma), desi traieste
inca“. (…) Nu se intereseaza si nu mai simte nimic
din cele care privesc trupul… S-a contopit cu
Brahma suprem… traieste intr-o tacere absoluta,
exterioara si launtrica… Adeseori nu simte
prezenta discipolilor care il inconjoara. Uneori
poate pronunta cuvinte nearticulate… Alteori se
poate ca acesti Givanmuctes sa-si piarda cu
desavarsire simtirea trupului si sa inceteze a mai
manca, cu toate ca li se ofera mancare… Dupa
aceasta ei nu pot trai mai mult de zece sau
douasprezece zile si astfel sunt nevoiti sa
paraseasca aceasta stare… Gurul Brahmanista este
varful tuturor gradelor evolutiei spirituale15.

Pentru a ajunge insa cineva acolo trebuie sa treaca


prin mai multe stadii, care sunt descrise in cartile
religioase asiatice cu multe amanunte.

In hinduista Carte a Legii lui Manu citim:


Asasinul unui
brahman se reincarneaza in trupul unui caine, al
unui arici, al unui magar, al unui taur, al unei
camile, al unei capre, al unui bou, al unui animal
salbatic, al unei pasari, potrivit cu circumstantele
crimei. Cel care fura stofe de matase se
reincarneaza ca potarniche; daca cele furate sunt de
in, ca broasca; daca sunt din bumbac, ca cocostarc;
daca sunt din piela de vaca, ca crocodil. Daca fura
parfumuri scumpe sa reincarneaza in soarece; daca
fura cimbru, in curca; daca fura orez fiert sau nefiert,
in arici. Daca fura foc se reincarneaza in cocor; daca
fura un vas de uz casnic, in bondar; daca fura haine
de purpura, in potarniche rosie16.
Aceasta in spatiul hinduismului. Acum sa trecem
la budism.

Potrivit teoriei budiste omul poate ajunge dupa


moarte in sase ipostaze, care se numesc cele
sase cai ale reincarnarii si sunt urmatoarele, in
ordine ierarhica:

1. Ipostaza divina (deva). Budismul a mostenit


aceste fiinte din mitologia hinduista si, potrivit
anumitor scriitori, se ridica la numarul de 33:
cate 11 pentru fiecare din cele trei lumi.
2. Ipostaza umana. Aceasta este si cea mai rara.
Un mit ne vorbeste despre o broasca testoasa
care traieste in adandurile marilor si scoate
capul la suprafata la fiecare o suta de ani,
precum si despre un inel care pluteste la
suprafata apelor; pe cat este de probabil sa
treaca capul broastei prin inel, pe atat este de
probabil sa se reincarneze o fiinta in trup ome-
nesc dupa moartea sa.
3. Ipostaza de asura. Asurii sunt dusmanii
devilor si corespund intr-un fel gigantilor din
mitologia scandinava si titanilor din cea
greaca. O traditie pretinde ca ei iau nastere
din picioarele lui Brahma; se crede ca
locuiesc in pamant si au proprii lor regi.
Rude cu asurii sunt si nagas, reptile cu chip
omenesc care locuiesc in palate subpamantene
ca paznici ai cartilor mistice ale budismului.
4. Ipostaza de animal. Zoologia budista le clasi-
fica in patru specii: fara picioare, cu doua
picioare, cu patru picioare si cu multe
picioare. Jakatasii amintesc de vietile anterioare
ale lui Buda in corpuri de animale.
5. Ipostaza de preta. Pretasii sunt osandirii care
sunt chinuiti de foame si de sete, pantecele
lor are marimea unui munte iar gura lor este
de marimea unui ac. Sunt negri, galbeni sau
albastri, plini de lepra si necurati. Unii se
hranesc cu scantei, in timp ce altii incearca
sa-si manance carnurile lor. Adeseori dau
viata unor cadavre si bantuie prin cimitire.
6. Ipostaza de fiinta demonica. Aceste fiinte sunt
torturate in adancurile subpamantene, putand
totusi sa se afle intemnitate intr-o stanca, intr-un
copac, intr-o casa, sau intr-un ulcior17.

Nu stiu daca le au in vedere pe acestea discipolii


greci ai gurusilor. In tot cazul, fie ca organizatia in
care au fost atrasi isi scoate invatatura din
hinduism, fie din budism, sansele de a iesi din
ciclul reincarnarilor sunt minime, asa cum am
vazut in pilda cu broasca testoasa. Daca ne vom
intoarce din nou la hinduism, vom gasi invatatura
care spune ca, pentru a se elibera cineva din ciclul
reincarnarilor, va trebui mai intai sa se nasca intr-o
casta hinduista inferioara si apoi incet-incet sa
evolueze.

Presupusa iesire din ciclul reincarnarilor

Potrivit acestei conceptii singurul mod de a iesi


din nesfarsitul ciclu al nasterilor si al mortilor
este de a nu acumula karma. Iar aceasta se
poate realiza atunci cand cineva actioneaza fara
alipire, asa cum face un actor atunci cand isi
joaca rolul pe scena fara sa se identifice cu el.

In cartea mai sus amintita a lui Borges se spune ca:

Daca un sfant (arahat =


iluminatul) reuseste sa ajunga la nirvana inainte de
moartea sa, actiunile lui nu mai acumuleaza karma;
poate face nenumarate fapte bune sau sa
savarseasca crime, insa faptele lui nu vor primi
rasplata sau pedeapsa, deoarece s-a eliberat din
ciclu (samsara) si nu se mai naste din nou18.

La acest stadiu se presupune ca a ajuns gurul.


Potrivit cu invatatura organizatiilor guruiste,
gurul este

mai presus de karma, a ajuns la infaptuire


cosmica; misiunea lui este sa semene semintele
pentru realizarea unei culturi spirituale
universale si „sa transmita cunoasterea
universala discipolilor sai care si-au curatit
mintea si sunt pregatiti sa o primeasca“.

Este foarte important faptul ca invatatura despre


karma constituie baza misiunii si autoritatii gurului.
Omul nu poate gasi singur „calea” care duce la
eliberarea din ciclul renasterilor (samsara). Are
nevoie de ajutor, iar acest ajutor il ofera gurul.

Atunci cand Satyananta vine in Grecia, vine sa


ne elibereze inimile noastre cele indurerate, iar
nu sa tina o conferinta, sa invete Kryia Yoga… Nu!
Ceea ce ne ofera este ceva mai profund…,

declara Centrul Yoga Satyananta19.

Atunci cand gurul si discipolul sau sunt uniti pe


plan spiritual, o mare parte din karma
discipolului poate fi asimilata de guru.

Dar aceasta presupune ca discipolul sa uite lumea si


toate lucrurile din ea, in afara de guru, care se afla
inaintea lui – aceasta este comuniunea pe plan
spiritual20.

In felul acesta discipolul este condus treptat,


prin tehnicile si metodele potrivite, la
dependenta totala de guru.
Consecintele teoriei

Consecintele acestei
teorii sunt distrugatoare, atat pentru om cat si
pentru societate. Daca toate sunt determinate de
karma pe care a acumulat-o cineva in vietile
anterioare, atunci nimeni nu este raspunzator
pentru faptele sale. Atunci toate, chiar si cele
mai mari crime, sunt justificate, de vreme ce nu
exista in esenta discernamantul care sa faca
deosebirea dintre bine si rau. Orice lucru bun
care se face cu alipire nu este in realitate un
bine, deoarece produce karma, in timp ce orice
lucru rau care nu se face cu alipire nu produce
karma, prin urmare este considerat un lucru
pozitiv. Şi aceasta deoarece il aduce, chipurile, pe
om mai aproape de scopul sau, care este eliberarea
din ciclul chinuitor al reincarnarilor (samsara).

Astfel se produce o rasturnare a conceptiei despre


dreptate si morala, pe care o avem nu numai noi,
ortodocsii, dar si omul apusean, in general; adica
conceptia care este bazata pe invatatura despre
Dumnezeu, om si lume a Crestinismului.

Indemnul Sfantului Apostol Pavel bucurati-va cu


cei ce se bucura, plangeti cu cei ce plang21 este
considerat alipire de catre adeptii teoriei karmei
si a reincarnarii.

Cercetatorul german al ereziilor Friedrich-Wilhelm


Haack, intr-una din cuvantarile sale tinute in Atena
(1989), spunea:

Odata, pe cand mergeam impreuna cu un guru pe


un drum din Rizikes (India), am vazut stand pe mar-
ginea drumului un cersetor si i-am aruncat o
moneda. Atunci gurul a ras si a spus: „Ah, voi
crestinii!… “Apoi m-a intrebat: „De ce il ajuti? El
insusi este vinovat pentru starea in care se afla”. Şi
Haack conchide: „Aceasta este mentalitatea care
sugruma orice actiune sociala”.

Potrivit cu adeptii invataturii guruiste, cel care se


supune legii karmei este mai drept si mai moral
decat cel care respecta cele zece porunci.

Astfel, daca cineva ajuta pe semenul sau aflat in


suferinta, participand la durerea lui, acumuleaza
karma. Asadar fapta lui, aparent buna, in realitate
este rea deoarece nu-l ajuta sa iasa din ciclul
samsarei. Dar nici cel suferind nu este ajutat. Il
vom ajuta numai atunci cand il vom lasa in
starea in care se afla, pentru a-si ispasi karma.
Caci de nu si-o va ispasi in aceasta viata, se va
naste din nou pentru a o ispasi in alta viata.
Pe de alta parte, un jaf sau o ucidere care se va
face „fara alipire”, adica ca si cum si-ar juca
cineva rolul sau pe scena unui teatru fara sa se
identifice cu el, este considerat un lucru bun(!),
deoarece nu acumuleaza karma. Asadar cel care
actioneaza astfel se apropie de implinirea scopului
sau, care este iesirea din ciclul reincarnarilor. Unuia
ca acesta nu i se poate cere socoteala de catre
nimeni. Cel care savarseste o ucidere sau un furt,
face aceasta ispasindu-si karma sa. Dar si
victima isi ispaseste propria sa karma. Şi,
desigur, nu ar fi putut sa o ispaseasca fara cel
care a savarsit aceasta.

Staretul Paisie Aghioritul ne da o frumoasa pilda


pentru a descrie diferenta esentiala dintre un om
care a fost adapat cu rugaciunea ortodoxa si un altul
care a fost adapat cu meditatia orientala. El spune:
Sa presupunem ca un hinduist se afla pe malul
marii si se autoconcentreaza. Daca in momentul
acela cineva se primejduieste in mare si cere
ajutor, acesta va ramane cu desavarsire
nepasator, nu se va misca din pozitia sa ca sa nu
se lipseasca de placerea ce o simte. In timp ce,
daca s-ar afla acolo un monah ortodox si ar rosti
Rugaciunea lui Iisus, ar lasa metania si s-ar
arunca in mare ca sa-l salveze22.

Dar sa revenim. Pentru adeverirea celor de mai sus


redau un text de la Satyanantashram:

Nu este nevoie sa constrangeti karma, prietenia,


iubirea de slava, nici chiar mania, nesatiul sau
patima (desfranarii). Ci trebuie sa traiti o viata
foarte libertina. Nu cred ca omul greseste, ca
poate apuca pe un drum rau sau ca poate deveni
rau. Cred ca situatia in care se afla a fost creata
pentru a putea evolua23.
Toate acestea rastoarna morala, dreptatea, asis-
tenta sociala si legislatia, asa cum le-am observat in
societatile occidentale.

Potrivit acestei invataturi, toata viata noastra pe


pamant are o valoare negativa si orice situatie va
trebui sa fie acceptata in mod cu totul pasiv. In
felul acesta omul se netrebniceste; paralizeaza in
el orice incercare de a se impotrivi nedreptatii si
constrangerii. I se slabanogeste orice simtamant
de responsabilitate sociala. Vinovatii pentru
starea in care se afla cei nedreptatiti sau cei care
sufera sunt ei insisi, iar nu cei care ii
nedreptatesc.

Asa cum scrie Borges, hinduistii considera mila ca


fiind o ostentatie, o greseala, pentru ca starea
nefericita nu face altceva decat sa-l ajute sa-si
ispaseasca gresalele pe care le-a savarsit intr-o
viata anterioara. Şi orice incercare de a-l ajutora
intarzie inevitabila plata a datoriei. Din aceasta
pricina Ghandi a condamnat fondarea azilelor si
a spitalelor. Credinta in reincarnare este atat de
puternica in India, incat nimeni nu cere ca sa fie
dovedita24.

W.T.R. Sheddy observa pe buna dreptate:

Teoria karmei este „o filosofie folositoare pentru


clasa stapanitoare”. De ce unii ca acestia sunt
bogati? Din pricina nenumaratelor fapte bune pe
care le-au savarsit in vietile anterioare. Dar de ce
saracii sunt saraci? Deoarece in vietile
anterioare au facut nenumarate crime. Ne putem
oare inchipui o filosofie mai placuta in mainile
clasei stapanitoare decat teoria karmei?25

Şi Nekkue Kestling observa:

Sistemul hinduist este cel mai bun sistem feudal


care a existat vreodata. Este sistemul in care
pastrarea si mostenirea puterii, clasei stapanitoare a
fost asigurata in mod desavarsit cu ajutorul
conceptiei reincarnarii.

Copilul omului sarac asa trebuia sa se nasca si


nimeni nu trebuie sa-l scoata din starea
nefericita in care se afla, pentru ca plateste o
oarecare karma. Şi de aceea si-a ales sa se nasca
un copil de sarac si sa traiasca in saracie si dispret.

Dimpotriva, brahmanul va naste negresit brahmani,


care se vor desfata de bunatatile si privilegiile castei
lor, deoarece sunt niste suflete ce au o karma
pozitiva – de altfel pentru aceasta si-au ales trup de
brahman pentru a se reincarna – si astfel au dreptul
de a fi rasplatiti si a se desfata in aceasta viata26.

Asadar, in India, sistemul castelor si al claselor


sociale este determinat de invatatura despre
karma si reincarnare27.
Pe langa conceptia asiatica asupra reincarnarii o
avem si pe cea occidentala, exprimata mai ales
de Societatea Teosofica.

Potrivit spuselor lui Irving S. Cooper, stalpul de baza


al Societatii Teosofice:

Una dintre misiunile Societatii Teosofice Mondiale


este de a face cunoscut adevarul despre
reincarnare28.

Varianta apuseana a teoriei reincarnarii, in


contradictie cu cea asiatica, nu urmareste
nimicirea vietii, nici „eliberarea” din ciclul vietilor
si mortilor succesive, ci daruirea de „noi
posibilitati” prin reincarnari succesive, astfel
incat sa poata fi satisfacute toate dorintele care
nu au fost satisfacute in aceasta viata. Adeptii
occidentali ai teoriei reincarnarii cred ca ceea ce
isi doresc acum in aceasta viata si nu dobandesc
cu siguranta vor dobandi in vietile viitoare.

Conceptia despre karma si reincarnare presupune


acceptarea teoriei holiste despre lume si om.

Toate sunt dumnezeu. Dar acest dumnezeu se


manifesta in lume mai mult sau mai putin,
potrivit cu capacitatea fiecarui individ.

„Evolutia” in cadrul nesfarsitelor reincarnari este


de fapt o evolutie prin sine, prin procese
automate, mecaniciste.

Aceasta conceptie predomina de altfel si in credinta


hinduista despre reincarnare precum si la gruparile
ezoterice ale Crestinismului ezoteric al lui D.
Doriza. in cartea sa 2001 – a Doua Venire29, spune:

Sinele tau modeleaza evolutia Sinelui aceluia care


de buna voie s-a destramat cu scopul de a ucenici in
Unire, cu scopul de a scoate din dezbinare toate
experientele si cunostintele Unitatii Supraperfecte si
a intoarce particica arzatoare a nemarginirii Sinelui
in unitatea Sinelui. Sinea ta directioneaza Sinea ta
dezbinata… pentru a invata sa depaseasca
zguduiturile materiei grele si sa le poata preschimba
deasupra Nesfarsitului „Este”… Eu sunt Sinea ta.
Puterea Creatoare Suprema….

Aceasta calatorie evolutiva nu se refera numai la


om. Omul este numai o etapa. In acesta calatorie
este inclus intreg universul.

Dintru inceput trebuie sa avem in vedere, scrie


Cooper, ca intreaga natura este vie si ca fiecare
parte a ei de la cristale pana la om, slujeste ca
purtatoare a unei constiinte ce inainteaza spre
evolutie. Ne putem inchipui cum valurile vietii
evolutive ies dintr-un regn si intra in altul:
mineral, vegetal, animal, uman.
Asa cum spune Roumi (n.a. cunoscut mistic
musulman si fondatorul ordinului sufit din Mevlevi):

La planta incepe sa se arate simpatia sau


antipatia, precum si semnele bolnavicioase ale
afectivitatii. La animal se manifesta sub forma
sentimentului concret, a patimilor si a dorintelor,
aparand de asemenea si o oarecare forma de
intelegere. La om, dupa ce va trece de incercarea
sutelor de reincarnari, ajunge in cele din urma la
inaltimile cunoasterii spirituale.

Scopul principal al reincarnarii, spun ei, este


instruirea. In acest scop venim si revenim pe
pamant, nu pentru ca o pricina exterioara ne
obliga la aceasta, ci pentru ca propria noastra
constiinta, Eul nostru, are nevoie de evolutie.
Mobilul care ne impinge spre reincarnare si care
ne aduce iarasi pe pamant este setea noastra
interioara de experiente, dorinta noastra de a
cunoaste, avantul nostru de a participa la
miscarea agitata a vietii naturale30.

Asa cum fagaduiesc cei care ii fac publicitate,


conceptia apuseana despre reincarnare nu
conduce la nelucrare, ci ea fagaduieste
experiente mai mari si desteptarea capacitatilor
oculte ale omului.

Reincarnarea nu continua pana la infinit. Atunci


cand vom fi invatat toate lectiile care se predau
in scoala lumii, nu vom mai avea nevoie de
reincarnari fizice, fara numai de acele reincarnari
de bunavoie, in care fiintele superioare si
perfecte vin ca niste maestri spirituali sa ajute
lumea inapoiata pe calea evolutiei spirituale31.

Combaterea acestei teorii

1. Adeptii teoriei karmei nu pot sa justifice lipsa


amintirii presupuselor vieti anterioare. Daca in
aceasta viata ne aflam ca sa platim karma din vietile
anterioare si sa „invatam lectia” pentru a evolua, asa
cum sustin ei, atunci cum se face ca nu ne amintim
de faptele vietilor anterioare pe care platindu-le se
presupune ca ne instruim? Raspuns nu exista si
acest punct este unul dintre cele mai slabe ale
teoriei.

Pentru a se acoperi acest gol – lucru cu


neputinta, desigur – recurg la asa-numitele
calatorii in vietile anterioare prin intermediul
hipnozei, calatorii in care fie scot la iveala
amintirea unor fapte aflate in subconstient, fie
sunt informati de catre duhurile viclene despre
unele fapte petrecute in trecut sau care se petrec
in prezent, care sunt considerate de catre adeptii
teoriei karmei drept dovada, chipurile, a vietilor
anterioare. De altfel aceste calatorii presupun
credinta in reincarnare, atat din partea
hipnotizatorului, cat si a celui hipnotizat.

Astfel Robert Nagemy, „dascalul” organizatiei guru-


iste Viata armonioasa, sustine ca fiecare om a
schimbat de nenumarate ori diferite roluri.

Mama mea a fost sora mea intr-o viata anterioara iar


tatal meu un indragostit de al meu. Primul meu fiu a
fost bunicul meu intr-o alta viata, iar al doilea a fost
tatal meu… Pe a doua fiica a mea am avut-o mama
intr-o viata anterioara.

Intr-o viata anterioara tatal meu a fost sotia mea, pe


care o chinuiam(…). Am inteles ca intr-una din vietile
mele anterioare mama mea l-a ucis pe tatal meu si
pe mine(…). Mama mea a fost intr-o viata anterioara
mama mea, iar intr-alta copilul meu(…). Ştiu ca
mama mea mi-a fost mama si altadata. Eu si cu tatal
meu eram gemeni, de aceea eram atat de legati
sufleteste(…). Intr-o viata anterioara mama mea mi-
a fost prieten apropiat, iar tatal meu mi-a fost sot, pe
care obisnuiam sa-l chinuiesc(.. .)32.

Aceste „descoperiri” despre vietile anterioare


pot proveni fie de la un guru, fie sunt dobandite
in grup prin anumite practici, cum ar fi
„calatoriile” facute prin intermediul hipnozei.

Doctrina aceasta face imposibila crearea


relatiilor personale, care se sprijina pe unicitatea
persoanei, precum cele din cadrul vietii familiale.

Aceste conceptii pot sa destrame familii si sa


creeze relatii impotriva firii (homosexuale,
lesbiene) sau relatii neingaduite, cum ar fi cea
intre tata si fata s.a.m.d. Se ajunge chiar si la
schimbarea sotilor, cand cei doi nu apartin
aceleiasi grupari. Astfel de cazuri grave au fost
deja observate.
2. Fara indoiala aceasta invatatura este anticres-
tina. Potrivit invataturii crestine, scopul omului
nu este acela de a se elibera de chinul samsarei,
de a-si dizolva personalitatea intr-o energie
impersonala sau intr-o supraconstiinta, ci
vesnica si adevarata comuniune personala cu
Dumnezeu. De altfel, invatatura despre
reincarnare este lepadata de Sfanta Scriptura. Şi,
chiar daca am accepta ca in Sfanta Scriptura se
aduce vorba despre reincarnare, aceasta nu are nici
o legatura cu invatatura lui Hristos, ci cu oarecare
conceptie din popor la acea vreme33. Invatatura
crestina este cuprinsa in urmatoarea fraza: Este
randuit oamenilor o data sa moara, iar dupa
aceea sa fie Judecata34. Asadar nu vorbeste de
cicluri succesive de vieti si morti, ci despre o nastere
si o moarte trupeasca, iar dupa aceasta Judecata.
Dumnezeu a randuit o zi in care va judeca lumea cu
dreptate prin Barbatul pe Care L-a randuit35.
Chiar si numai aceste cuvinte clare ale Sfantului
Apostol Pavel: Este randuit oamenilor… fac de
prisos orice discutie despre primirea sau neprimirea
de catre Biserica lui Hristos a reincarnarii. Insa
adeptii acestei teorii, imprastiind confuzia si
incercand sa atraga la ei crestini neintariti in
credinta, propovaduiesc ca teoria aceasta ar fi,
chipurile, invatatura Bisericii din primele veacuri,
pana la Sinodul V Ecumenic (secolul VI). Potrivit
ocultistilor, Hristos a invatat reincarnarea intr-un
cerc restrans de discipoli, deoarece multimile nu
o puteau intelege. Şi aceasta pentru ca
intelegerea cunostintelor mai profunde
presupune fiinte care se gasesc la „un nivel
superior de evolutie”36.

Asa cum ne spune fericitul Parinte Antonie


Alevizopulos, afirmatiile care sustin ca ar fi
existat un cerc restrans de discipoli, carora s-ar
fi descoperit, chipurile, „adevaruri mai inalte” nu
sunt conforme cu realitatea istorica.

Deja in anul 190 d.H., Sfantul


Irineu, episcopul Lugdunului [Lyonului n.n.], a
alcatuit un catalog cu cartile Noului Testament.

Sfantul Irineu era ucenicul Sfantului Policarp,


episcopul Smirnei, care la randul sau fusese
ucenicul Evanghelistului Ioan. Preocuparea
principala a Bisericii era aceea de a pune in armonie
cartile Noului Testament, al caror mesaj comun era
invatatura lui Iisus Hristos ce propovaduia Invierea,
iar nu reincarnarea37.

Sfantul Irineu a fost invatat de Sfantul Policarp


cele pe care acesta le-a primit de la
Evanghelistul Ioan. Daca ar fi existat un cerc
restrans, atunci cu siguranta ca ar fi apartinut
acestuia si Sfantul Irineu, precum si ucenicul sau
Ipolit. Daca intr-adevar invatatura despre
reincarnare ar fi fost predata acestui cerc
restrans, amandoi ar fi primit aceasta invatatura
si ar fi considerat-o dreapta, chiar daca din
motive bine intemeiate nu ar fi considerat potrivit
sa o propovaduiasca public.

Vedem insa ca Sfantul Irineu condamna invatatura


care spune ca sufletele primesc din cand in cand
mai multe trupuri. In cartea sa numita Mustrarea si
rasturnarea cunoasterii celei cu nume mincinos
scrie:
Asa cum fiecare dintre noi primeste propriul
trup, tot astfel are si propriul suflet. De aceea
atunci cand se va completa numarul pe care El
Insusi (Dumnezeu) l-a randuit de mai inainte, toti
cei care au trecut prin viata (ale caror nume s-au
scris in Cartea Vietii) vor invia avand propriile lor
trupuri si suflete, cu care au bineplacut lui
Dumnezeu. Iar cei vrednici de osanda vor merge
in iad avand si acestia propriile lor trupuri si
suflete, cu care s-au indeparta de harul lui
Dumnezeu38.

Asadar nu exista nasteri repetate in urma carora


sufletele primesc diferite trupuri, ci numai o
singura nastere. In aceasta viata pe pamant
fiecare om are un singur suflet si un singur trup.

Faptul ca Sfantul Irineu nu a introdus in Canonul


Noului Testament scrieri apocrife ale gnosticilor,
care propovaduiau reincarnarea, dovedeste ca el
insusi si intreaga Biserica de atunci nu primeau
invatatura despre reincarnare.

Invataturile despre reincarnare au fost


combatute si de Sfantul Ipolit al Romei (†235),
ucenicul Sfantului Irineu.

Daca reincarnarea ar fi fost invatatura unui cerc


restrans de discipoli cu siguranta ca Sfintii Irineu si
Ipolit nu ar fi combatut-o ca pe o invatatura necres-
tina, ci ar fi apartinut si ei acestui cerc39.

Argumentul ocultistilor cum ca Sfanta Scriptura ar


invata, chipurile, despre reincarnare – dandu-l ca
pilda pe Sfantul Ioan Botezatorul si spunand ca
acesta a fost reincarnarea proorocului Ilie40 – este
naiv. Ei uita ca potrivit cu propria lor invatatura
pentru a se reincarna cineva trebuie mai intai sa
moara. Dar proorocul Ilie nu a murit! Talcuirea
textului evanghelic de mai sus este simpla. Asa cum
Sfantul Arhanghel Gavriil spune tatalui Sfantului
Ioan Botezatorul: Ioan va veni cu duhul si cu puterea
lui Ilie, adica va avea harisma proorociei si
indrazneala proorocului Ilie41.

De altfel, daca Hristos ar fi acceptat


reincarnarea, nu ar fi inviat morti, ci s-ar fi limitat
sa mangaie pe rudele acestora.

3. Cei care accepta teoria karmei si a reincarnarii


trebuie, de asemenea, sa ia aminte la contradictia in
care cad. Daca sufletul celui mort in timp de
cincizeci de zile intra intr-un alt trup, potrivit cu
invatatura formulata in doua texte fundamentale
ale lor, adica in versiunea tibetana si cea
egipteana a Bibliei mortilor, atunci cum este
posibil sa cheme – asa cum sustin ei – sufletele
mortilor in adunarile spiritiste, de vreme ce
duhurile acestea cu mult timp mai inainte au
intrat intr-un alt trup? Asadar, daca teoria karmei
este adevarata, spiritismul este o minciuna si
invers.

Tot astfel, ce noima au ceremoniile facute pentru


sufletele mortilor, de vreme ce acestea s-au
reincarnat deja?

4. Şi inca un argument: faptul ca populatia plane-


tei a crescut in ultimile doua veacuri de la unul la
sase miliarde de oameni arata cat de mincinoasa
este teoria karmei si a reincarnarii. Ce s-a
intamplat oare de s-a petrecut aceasta crestere
exploziva? Unde au fost aceste suflete si de ce
nu au luat pana acum trup material?

5. Dincolo insa de toate acestea, foarte important


pentru noi crestinii este faptul ca inselaciunea rein-
carnarii ameninta sa anuleze intreaga Evanghelie
a mantuirii in Hristos, adoptand mincinoasa si
luciferica evanghelie a sarpelui, adica
propovaduirea evolutiei, realizarii si mantuirii
prin sine.

Daca cineva primeste aceasta teorie antihristica


a reincarnarii, se scoate pe sine insusi din
Biserica lui Hristos, deoarece:

a) Nu primeste Simbolul Credintei in care martu-


risim ca Hristos a inviat din morti si ca asteptam
a Doua Lui Venire. In Simbolul Credintei
marturisim doua veniri ale lui Hristos, iar nu o
multime de reincarnari ale Lui, asa cum sustin
ocultistii, care incearca sa nege unicitatea
Persoanei lui Hristos si prezenta Lui ca
Dumnezeu si Mantuitor.

Pe de alta parte, in Simbolul Credintei mai martu-


risim ca asteptam si invierea noastra, precum si
cea a tuturor mortilor si nu un ciclu nesfarsit de
reincarnari.
b) Neaga deosebirea dintre Creator si creatia Sa.

c) Neaga Judecata viitoare.

d) Neaga unicitatea, libertatea si


responsabilitatea persoanei omenesti, de vreme
ce toate functioneaza acolo in cadrul unei necesitati
oarbe.

e) Neaga dragostea. Fraza bucurati-va cu cei ce se


bucura si plangeti cu cei ce plang42 este considerata
de adeptii karmei si ai reincarnarii nu ca virtute, ci ca
o neputinta si alipire fata de ceea ce te impiedica sa
evoluezi prin sine.

De asemenea, pentru noi, trupul omenesc nu


este o temnita a sufletului, ci biserica a Duhului
Sfant. Viata nu este o pedeapsa sau o condamnare
pentru faptele vietilor asa-zise anterioare, ci un dar
al lui Dumnezeu. Moartea nu este izbavire, ci
rasplata pacatului si a fost ingaduita de Dumnezeu
ca nu cumva raul sa fie fara de moarte. In timp ce
pentru adeptii reincarnarii viata este pedeapsa,
iar nu moartea.

Concluzii

Din cele spuse mai sus observam ca una din


consecintele invataturii inselatoare despre karma si
reincarnare, care spune ca nu exista nimeni care sa
ne ceara socoteala pentru faptele facute, constituie
o mestesugire iscusita a diavolului, ucigasul de
oameni, pentru a vana discipoli.

Evanghelia propovaduieste: Iata acum este


vremea bineprimita; iata acum este ziua
mantuirii43. Acum, in aceasta viata se hotaraste
viitorul nostru vesnic. Dupa moarte sufletul nu
mai poate sa se pocaiasca. Dimpotriva, sectele ii
adorm pe oameni si le fagaduiesc o multime
nesfarsita de posibilitati de a-si satisface
patimile lor, fara insa sa mai trebuiasca sa dea
socoteala vreodata pentru ele.

Din toate cele care s-au spus pana acum cred ca s-


au aratat destul de limpede contradictiile si punctele
slabe ale teoriei karmei si reincarnarii, care este
o credinta si nu o lege, asa cum incearca
discipolii el sa ne convinga. Este vadita, totodata,
incompatibilitatea acesteia cu Credinta
Ortodoxa“.

EXISTA REINCARNARE? Parintele Serafim Rose


infatiseaza invatatura ortodoxa si explica
originile acestei mari inselari

“Printre ideile oculte mult dezbătute în prezent şi


uneori acceptate de cei care trăiesc experienţe „din
afară de trup” şi „de după moarte”, şi chiar şi de unii
oameni de ştiinţă, se numără şi ideea de
reîncarnare: adică, după moarte, sufletul nu trece
prin Judecata Particulară şi apoi se sălăşluieşte în
Rai sau în iad, aşteptând învierea morţilor şi
Judecata de Apoi, ci (bineînţeles, după o mai lungă
sau mai scurtă şedere pe „planul astral”) se întoarce
pe pământ şi intră într-un nou trup, de dobitoc sau
de om.

Această idee era foarte răspândită în


Antichitatea păgână din Apus, înainte de a fi
înlocuită de ideile creştine; însă răspândirea ei
de astăzi se datorează în mare parte influenţei
hinduismului şi budismului, unde ea este
acceptată. In zilele noastre, ideea este de obicei
„umanizată”, adică oamenii presupun că în
„vieţile lor anterioare” au fost tot oameni, în vre-
me ce ideea mai des întâlnită printre hinduşi şi
budişti, precum şi la grecii antici şi romani, este
că e destul de greu să te „încarnezi” ca om şi că
cele mai multe dintre „încarnările” de azi sunt în
trupuri de dobitoace, insecte şi chiar şi plante.

Cei care cred în ideea aceasta spun că ea justifică


toate multele nedreptăţi din viaţa pământească,
precum şi anumite frici aparent inexplicabile: dacă
cineva se naşte orb sau sărac, aceasta este o
dreaptă răsplată pentru faptele lui dintr-o „viaţă
anterioară” (sau, după cum spun hinduşii şi budiştii,
se întâmplă din pricina unei „karme rele”); dacă
cineva se teme de apă este pentru că într-o
„existenţă anterioară” a murit înecat.

Cei ce cred în reîncarnare nu au vreo concepţie


completă despre originea şi destinaţia sufletului, nici
dovezi convingătoare pentru a-şi sprijini teoria;
principalele ei atracţii sunt superficiale: faptul că
pare a aduce „dreptate” pe pământ, că explică
unele taine psihologice şi că oferă o oarecare
aparenţă de „nemurire” celor care nu acceptă
premizele creştine ale nemuririi.

Cugetând mai profund însă, teoria reîncarnării nu


oferă nicidecum o explicaţie pentru nedreptăţi: dacă
omul pătimeşte în această viaţă pentru păcate şi
greşeli săvârşite într-o altă viaţă, pe care nu şi le
poate aminti şi pentru care (dacă „înainte” a fost
animal) nici măcar nu poate fi socotit
răspunzător, şi dacă (după învăţătura budistă) nu
există nici măcar un „eu” care trăieşte de la o
încarnare la alta, iar greşelile trecute sunt
literalmente ale altcuiva, atunci nu este nici o
dreptate, ci numai o pătimire oarbă a unor rele al
căror izvor nu poate fi aflat. Învăţătura creştină
despre căderea lui Adam, din care izvorăsc toate
relele din lume, oferă o explicaţie mult mai bună
pentru nedreptăţile lumii; iar revelaţia creştină
despre desăvârşita dreptate a lui Dumnezeu în
judecata pe care El o face oamenilor, spre viaţă
veşnică în Rai sau în iad, dovedeşte ca inutilă şi
trivială ideea „dreptăţii” făcute prin „încarnări”
repetate în lumea aceasta.

In ultimele decenii ideea de reîncarnare a dobândit o


popularitate deosebită în lumea apuseană şi au
existat numeroase cazuri care voiau să sugereze
„amintirea” „vieţilor anterioare”; de asemenea, mulţi
oameni se întorc din experienţe „din afară de trup”
cu credinţa că acestea sugerează sau vorbesc
foarte convingător despre ideea de reîncarnare. Ce
să credem despre aceste cazuri?

Foarte puţine dintre ele, trebuie spus, oferă „dovezi”


care să aibă ceva mai mult decât o legătură
îndepărtată cu faptele în sine şi care ar putea foarte
bine să fie rodul închipuirii: un copil se naşte cu un
semn pe gât şi mai târziu „îşi aminteşte” că a fost
spânzurat într-o „viaţă anterioară” deoarece fusese
hoţ de cai; cineva se teme de înălţimi şi apoi „îşi
aminteşte” că a murit căzând în viaţa sa „anterioară”,
şi tot aşa. Tendinţa firească a oamenilor spre
plăsmuirea de închipuiri face ca aceste cazuri să
nu aibă nici o valoare ca „dovezi” ale
reîncarnării.

Cu toate acestea, în multe


cazuri aceste „vieţi anterioare” au fost
descoperite printr-o tehnică hipnotică numită
„hipnoză regresivă“, care de multe ori a dat
rezultate uimitoare pentru amintirea unor fapte de
mult uitate de mintea conştienta mergând înapoi
până în fragedă copilărie. Hipnotizatorul duce pe
om „înapoi” în pruncie, apoi întreabă:

– Dar înainte de aceasta?

Adesea, în astfel de cazuri, omul acela îşi va


„aminti” propria „moarte” sau chiar o întreagă
altă viaţă; ce să credem despre aceste amintiri?

Înşişi hipnotizatorii bine instruiţi recunosc cursele


„hipnozei regresive”. Dr. Arthur C. Hastings, un
specialist în psihologia comunicării din
California, spune că

„cel mai lămurit lucru care se petrece în starea


de hipnoză e că persoana respectivă este extrem
de deschisă faţă de orice sugestii subtile,
inconştiente, non-verbale şi verbale, ale
hipnotizatorului şi este foarte supusă. Dacă le
ceri să se întoarcă într-o altă viaţă din trecut şi ei
nu au aşa ceva, vor inventa una pentru tine.
Dacă le sugerezi că au văzut un OZN, au văzut
un OZN“.

Un hipnotizator din Chicago, Dr. Larry Garrett, care


a făcut aproximativ 500 de hipnoze regresive,
observă că adeseori aceste întoarceri în timp
sunt incorecte, chiar şi când ţin este un fapt
trecut din viaţa aceasta:

„De multe ori oamenii inventează fapte din dorinţe,


fantezii, vise, lucruri de acest fel… Oricine se ocupă
de hipnoză şi face orice tip de regresie va descoperi
că de multe ori oamenii au o imaginaţie atât de
vie încât, stând acolo, vor inventa tot felul de
lucruri numai ca să îi facă pe plac
hipnotizatorului” .

Un alt cercetător al acestei probleme scrie:


„Această metodă este plină de riscuri, cel mai
mare fiind înclinaţia minţii inconştiente către
fantezia dramatică. Ceea ce se descoperă în
hipnoză poate fi, de fapt, un vis privitor la un fel
de existenţă anterioară pe care subiectul ar fi
dorit să o aibă sau pe care crede, având sau nu
dreptate, că a trăit-o… Un psiholog le-a spus mai
multor subiecţi hipnotizaţi să îşi amintească o exis-
tenţă anterioară şi toţi, fără nici o excepţie, au făcut
acest lucru. Unele relatări erau pline de detalii pline
de culoare şi păreau convingătoare… Cu toate
acestea, când psihologul i-a hipnotizat din nou, în
stare de transă ei au putut să găsească o sursă
firească pentru fiecare element din acele relatări –
un om pe care îl cunoscuseră în copilărie, scene din
cărţi citite sau filme văzute cu ani în urmă, şi aşa mai
departe“.
Ce se întâmplă însă cu acele cazuri cărora li s-a
făcut multă publicitate în ultima vreme, în care există
„dovezi obiective” despre „viaţa anterioară” a cuiva –
când o persoană îşi „aminteşte” amănunte privitoare
la vremuri şi locuri pe care este cu neputinţă să le fi
cunoscut personal, dar care pot fi verificate cu
documente istorice? Astfel de cazuri par foarte
convingătoare pentru cei care sunt deja înclinaţi să
creadă în reîncarnare; însă aceste „dovezi” nu se
deosebesc de informaţiile obişnuite transmise de
„spirite” în timpul şedinţelor de spiritism (care pot fi şi
ele foarte impresionante) şi nu există nici un temei
pentru a presupune că au alt izvor. Dacă „spiritele”
de la şedinţe sunt evident demoni, atunci şi
informaţiile despre „vieţile anterioare” pot fi
transmise tot de ei.

In amândouă cazurile, ţelul este acelaşi: să-i


zăpăcească pe oameni cu un spectacol orbitor
de cunoştinţe aparent „sau paranaturale” şi
astfel să-i înşele cu privire la adevărata faţă a
vieţii de după moarte şi să-i lase nepregătiţi
pentru ea.

Până şi ocultiştii, care în


general sunt binevoitori faţă de ideea de
reîncarnare, recunosc că „dovezile” în favoarea ei
pot fi interpretate în mai multe feluri. O americancă
ce răspândeşte ideile oculte crede că
„majoritatea faptelor relatate, ce oferă dovezi în
favoarea reîncarnării, ar putea fi cazuri de
posedare“. „Posedarea”, după asemenea
ocultişti, se petrece atunci când o persoană
„moartă” pune stăpânire pe un trup viu, iar
personalitatea şi însăşi identitatea acestuia din
urmă par a se schimba, dând astfel impresia că
respectivul este stăpânit da trăsăturile vieţii
„anterioare” a cuiva. Desigur, acele făpturi care
„posedă” oamenii sunt diavoli, oricât s-ar
preface ei că sunt suflete ale morţilor. Vestita
carte a Dr. Ian Stevenson, publicată recent, Twenty
Cases Suggestive of Reincarnation (Douăzeci de
cazuri care sugerează reîncarnarea), pare într-
adevăr a fi o culegere de astfel de cazuri de
„posedare”.

Biserica creştină din primele veacuri a luptat


împotriva ideii de reîncarnare, care pătrunsese în
lumea creştină prin învăţături orientale, precum
cea a maniheilor. Învăţătura mincinoasă a lui
Origen despre „pre-existenţa sufletelor” era
strans legată de aceste învăţături şi la al Cincilea
Sinod Ecumenic din Constantinopol, în 553, ea a
fost osândită cu tărie, iar cel ce o urmau,
anatemizaţi. Mulţi Părinţi ai Bisericii, la rândul lor,
au scris împotriva ei; cei mai cunoscuţi sunt Sfântul
Ambrozie al Milanului, în Apus (Despre credinţa în
Invieret Cartea a II-a), Sfântul Grigorie de Nyssa în
Răsărit (Despre suflet şi înviere), împreună cu alţii.

Pentru creştinul ortodox de astăzi, care este ispitit


de această idee sau care îşi pune întrebări în
legătură cu presupusele „dovezi” ale ei, este poate
de ajuns să cugetăm asupra a trei învăţături
creştine fundamentale care resping definitiv
însăşi posibilitatea reîncarnării.
1. Învierea
trupului. Hristos a înviat din morţi în acelaşi trup
care murise cu moartea tuturor oamenilor şi s-a
făcut pârga tuturor oamenilor, ale căror trupuri vor fi
şi ele înviate în Ziua de Apoi şi se vor uni iarăşi cu
sufletele lor pentru a trăi veşnic în Rai sau în iad,
după dreapta judecată a lui Dumnezeu făcută
faptelor lor de pe pământ. Acest trup înviat,
asemenea trupului lui Hristos, se va deosebi de
trupurile noastre pământeşti, fiind mai subţire şi
mai asemănător firii îngereşti, altminteri
neputând locui în Împărăţia Cerurilor, unde nu
este moarte, nici stricăciune; dar va fi tot acelaşi
trup, restaurat şi pregătit pentru viaţa veşnică în
chip minunat de Dumnezeu, precum a văzut
Iezechiel în arătarea „oaselor uscate” (Iezechiel
37, 1-14). În ceruri, cei mântuiţi se vor
recunoaşte unii pe alţii. Astfel, trupul este o
parte ce nu poate fi neglijată a persoanei
integrale care va trăi veşnic, iar ideea mai multor
trupuri aparţinând aceleiaşi persoane neagă
însăşi firea împărăţiei Cerurilor, pregătită de
Dumnezeu pentru cei care îl iubesc.

2. Răscumpărarea noastră de Iisus Hristos.


Dumnezeu S-a întrupat şi prin viaţa, patimile şi
moartea Sa de pe Cruce ne-a răscumpărat de sub
stăpânirea păcatului şi a morţii. Prin Biserica Lui,
noi suntem mântuiţi şi pregătiţi pentru împărăţia
Cerurilor, fără a trebui să plătim vreo
„penalizare” pentru fărădelegile noastre din
trecut. Însă conform ideii de reîncarnare, dacă
omul este „mântuit” cumva, aceasta nu se
petrece decât după multe „vieţi” în care a ispăşit
urmările păcatelor lui. Acesta este legalismul
rece şi uscat al religiilor păgâne, care a fost cu
desăvârşire desfiinţat de jertfa de pe Cruce a lui
Hristos; tâlharul din dreapta Sa a primit mântuirea
într-o clipă, prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu,
„karma rea” a fărădelegilor sale fiind ştearsă de
harul lui Dumnezeu.

3. Judecata. “Este rânduit oamenilor o dată să


moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9,
27). Viaţa omenească este o perioadă de
încercare unică, precisă, după care nu mai există
„încă o şansă“, ci numai judecata lui Dumnezeu
(care este atât dreaptă, cât şi milostivă) făcută
omului după starea în care se găseşte sufletul lui
la sfârşitul vieţii.

În aceste trei învăţături revelaţia creştină este


foarte precisă şi clară, în comparaţie cu religiile
păgâne care nu cred nici în înviere, nici în
mântuire şi nici nu au o învăţătură limpede cu
privire la judecata şi viaţa viitoare. Singurul
răspuns pentru toate presupusele experienţe sau
amintiri ale „vieţilor anterioare” este tocmai
învăţătura lămurită a creştinismului despre viaţa
omenească şi relaţiile lui Dumnezeu cu oamenii.

(Ieromonah Serafim Rose, “Sufletul dupa


moarte”, Editura Sophia, 2007)

Despre eresul reincarnarii

Sfantul Prooroc Maleahi a proorocit cu 430 de ani


inainte de venirea Mantuitorului, despre
Inaintemergatorul Domnului, adica despre Sfantul
Ioan Botezatorul (cf. Luca 1,17). El spune in
proorocia sa, ca cel ce va veni inaintea Mantuitorului
va fi Ilie (cf. Maleahi 3, 23), insa Mantuitorul ne da
de inteles ca Sfantul Ioan Botezatorul a fost cel ce a
propovaduit cu duhul si cu puterea lui Ilie (cf. Matei
11,14; 17,12).

Multi sunt cei care se leaga de anumite versete


din Sfanta Scriptura pentru a-si propovadui
propriile rataciri, si ma refer aici si la cei care
vorbesc despre eresul reincarnarii cautand
argumente in cartile sfinte. Ei afirma ca Sfantul
Ioan Botezatorul ar fi fost reincarnarea Sfantului Ilie,
or nu este deloc asa. Sfantul Ilie a fost luat cu
trupul la cer, iar cand va veni inaintea celei de a
doua veniri a Mantuitorului, ca sa
propovaduiasca impotriva lui antihrist, va veni
cu acelasi trup cu care a fost rapit la cer, nu va
avea nevoie de altul.

In cazul Sfantului Ioan Botezatorul am clarificat deja


la inceput, faptul ca ravna si zelul lui pentru
marturisire erau caracteristice lucrarii Sfantului
Ilie.
„Este randuit oamenilor o data sa moara, iar apoi
sa fie judecata”, ne spune Sfantul Apostol Pavel
(cf. Evrei 9,27), iar afara de asta, ne dam seama,
ca aceasta invatatura gresita a reincarnarii, ar
avea aceleasi efecte negative ca in cazul ratacirii
catolice, care ne vorbeste despre purgatoriu in
viata viitoare, si anume: oamenii ar amana
pocainta in viata viitoare, sau, respectiv in
purgatoriu.

Intr-o carticica a sa, Parintele Cleopa ne vorbeste


despre cum insala diavolul pe om, si ne spune ca
cele mai multe suflete se pierd atunci cand
amana pocainta. Daca si in aceasta viata scurta
oamenii amana pocainta pe mai tarziu, atat ne-ar
mai trebui: sa credem ca o sa mai traim inca o viata
pe pamant, sau chiar mai multe.

Aceste invataturi sunt spre pierzarea sufletelor si vai


celor ce le raspandesc. Iar pentru noi cuvantul
este: acum este vremea pocaintei, a doua zi nu
ne-a fagaduit-o nimeni, sa ne pregatim sufletul,
caci daca traim fara sa facem pocainta, vom fi
luati pe neasteptate si dusi la judecata. Vremurile
de acum sunt grele, dar sunt scurte, si nu merita
sa pierdem aiurea acest timp scurt.

Orice pierdere de timp poate cantari in mantuirea


noastra, asadar sa ne ferim de vorbirea multa, de
lumea inselatoare, si sa ne retragem in camara
noastra, unde putem sa plangem sau putem sa ne
bucuram impreuna cu Hristos.

Despre ecumenism

Am mai vorbit despre greseala amestecarii la


rugaciune cu cei de alta confesiune. Dupa ce
diavolul eresului a desprins un numar
considerabil de credinciosi de la Biserica mama,
ratacindu-i în tot felul de secte, celor care au mai
ramas în dreapta credinta li se arunca o
momeala de nerefuzat, dragostea.

Toti sa fie una si dragoste în unitate! Sunt porunci


evanghelice spun ei, îndemnandu-i pe ortodocsi sa-i
accepte pe eretici asa cum sunt.

Ortodocsii care nu sunt practicanti si se


îndeletnicesc cu altceva, nu-si dau seama ca
acceptandu-i pe eretici asa cum sunt, se fac
partasi la toate ratacirile (hulele) lor. Din punct
de vedere social putem avea orice relatii cu cei
de alte credinte, dar acceptandu-le credinta, nu
numai ca ne autodesfiintam credinta ortodoxa,
dar le facem rau si lor, dandu-le de înteles prin
acceptarea noastra, ca sunt bine în ratacirea si
hulele în care traiesc.

Mai sunt unii, care în inconstienta lor, spun ca


ecumenismul nu a fost condamnat de niciun sinod
ca fiind erezie, însa nu este adevarat. Ea a fost
condamnata înca de la Sfantul Sinod tinut de Sfintii
Apostoli, iar daca sinoadele de astazi nu reiau
hotararile Sfintelor Sinoade recunoscute de toata
Biserica, atunci se întelege de aici ca cei de astazi
fac greseala pe care au facut-o si catolicii, aceea
prin care se departeaza de Biserica adevarata, si
implicit de adevarat.

„Sfintele Canoane, în întregul lor, interzic nu


doar coliturghisirile si rugaciunile în comun în
biserici, ci si simplele rugaciuni în comun în
spatii private. Pozitia severa a Bisericii vis-a-vis de
eretici provine dintr-o adevarata iubire, dintr-un
sincer interes pentru mantuirea lor si dintr-o grija
pastorala ca nu cumva credinciosii sa fie atrasi într-o
erezie. Cine iubeste, arata adevarul, nu-l lasa pe
celalalt în minciuna. Altfel, iubirea, concordia si
pacea cu el sunt prefacute si false”.
Şi sa nu uitam ce spunea Parintele Arsenie Boca
despre ecumenism:

„Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor. Caderea


Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale
Apusului. Numai putregaiul cade din Biserica
Ortodoxa, fie ei: arhierei, preoti de mir, calugari
sau mireni. Inapoi la Sfanta Traditie, la Dogmele si
Canoanele Sfintilor Parinti ale celor sapte Soboare
Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Fereasca
Dumnezeu!”

***

Adunarile celor care alearga dupa alti dumnezei

„Inmultitu-s-au slabiciunile celor care alearga dupa


alti dumnezei. Nu voi lua parte la adunarile lor cu
jertfe de sange, nici nu voi pomeni numele lor pe
buzele mele” (cf. Psalmi 15,4).
Astazi, se aude peste tot si toti oamenii au devenit
stiutori spunand ca toti avem un singur Dumnezeu.
Un singur Dumnezeu adevarat exista, însa ce ne
facem cu diavolul, care a pus stapanire peste
lume si în chip înselator vrea ca lumea sa i se
închine ca unui Dumnezeu? Tot el se va da drept
hristos – salvatorul lumii, cu alte cuvinte lupul
paznic la oi.

Mai mult, Psaltirea, care este inspirata de la Duhul


Sfant, ne vorbeste de mai multi dumnezei, nu pentru
ca ar fi mai multi, ci pentru ca sunt multi care se dau
drept dumnezei, sau pentru ca sunt multi care îsi fac
o altfel de imagine a lui Dumnezeu, diferita de
Adevaratul Dumnezeu.

Ce legatura are adevaratul Dumnezeu cu minciuna,


care se gaseste din plin în învatatura catolica, sau în
învatatura celorlalte confesiuni care hulesc Duhul
Sfant, împotrivindu-se adevarului învederat? De
cate conferinte au nevoie sa înteleaga ca un om
nu poate fi infailibil, ca Hristos este capul
bisericii (cf. Efeseni 4,15; 1,22), ca primatul papal
sfideaza întreaga învatatura a lui Hristos, iar
ceilalti protestanti de cate demersuri au nevoie
sa înteleaga ca Maica Domnului nu a fost o
femeie oarecare, ca icoanele si Sfanta Cruce nu
sunt idoli, de necesitatea spovedaniei si a
celorlalte taine bisericesti, de necesitatea unei
continuitati apostolice, si de necesitatea pastrarii
traditiei adevarate a Bisericii?

Mai mult, ajungem sa ne amestecam cu ei, numind


aceasta dragoste, dar ce fel de dragoste este
aceasta, în afara adevarului? Rugaciunea
împreuna cu cei de alte confesiuni este o sfidare
a întregii traditii de 2000 de ani a Bisericii, o
sfidare a Canoanelor Apostolice si a Sfintilor
Parinti, o sfidare a Sfintei Scripturi care spune:
„De omul eretic, dupa întaia si a doua mustrare
departeaza-te” (cf. Tit 3,10).

Noi avem dragoste mai mare decat Sfintii Apostoli si


toti Sfintii, care au blestemat asemenea întruniri?
Vai de capul nostru! Ajungem si noi ca sectarii sa ne
credem mai presus decat sfintii.

In alta parte, tot în Psalmii lui David, se spune ca:


„Dumnezeii neamurilor sunt idoli” (sau draci în alte
traduceri). Nu putem sa nu amintim si pe altii,
care negand pe Dumnezeu, încearca sa ne bage
în cap despre marile descoperiri ale omului, si
permanent se încearca o alimentare a stirilor, cu
asa-zise descoperiri ale originii vietii, cu alte
civilizatii, si tot ce se mai poate, ca doar omul de
rand de unde poate sa le verifice? Mai avem si alti
„dumnezei” mai mici, mari idoli care nu dau slava lui
Dumnezeu, ba mai si fac scene hulitoare la adresa
Lui.
Nici numele lor, spune finalul citatului, sa nu-l
pomenim pe buzele noastre. Sa ne rugam pentru
oameni ca sa cunoasca adevarul, însa nu altfel
decat ne-au învatat Sfintii Parinti, caci altfel, nu
numai ca nu o sa-i apropiem pe ei de biserica,
dar chiar noi ne vom departa de adevar, ca unii
care am lepadat învatatura Sfintei Scripturi si a
Sfintilor Parinti.

(din: Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului


ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita,
2012)

30 Commentarii la “EXISTA REINCARNARE?


Parintele Serafim Rose infatiseaza invatatura
ortodoxa si explica originile acestei mari
inselari”

1. George

07-11-2011 15:56
Sper sa se fi schimbat ceva si-n mintile colegilor
mei de pelerinaj de acum vreo 6 ani, oameni
maturi, ce-si explicau oarecum discret, pe banca
din spate a microbuzului, cum sta treaba cu
reincarnarea.
De-atunci mi-e frica si sa ma gandesc ce poate
zace in mintea cuiva care participa la slujbe in
biserica, se-nchina la icoane, se roaga.
Daca nu stiu clar unde se spovedeste cineva, al
cui gir poarta, nu mai pot avea incredere ca e de
buna credinta sau eretic.

Desigur, cu conditia ca duhovnicul sa fie in viata,


nu sa se laude ca A FOST ucenicul Parintelui
Cleopa, de exemplu.

2. Corina

07-11-2011 17:52
Credinta in reincarnarea sufletelor este de-a
dreptul alienanta. Imi amintesc cum un parinte
spunea intr-o predica, punand o intrebare cu
bun simt: “Ei, cum pot sa cred eu ca bunica este
in fasole?“.

Si, tot asa imi mai amintesc de un caz real, cand


niste calugari, avand o astfel de credinta, s-au
apucat sa faca lucrari pentru un templu si
aceasta le-a luat un timp enorm, deoarece
pamntul pe care il scoteau pentru realizarea
fundatiei, era tot trecut prin sita, pentru a inlatura
eventualele rame gasite, din respect…pentru
stramosii care s-ar fi putut reincarna in ele. Pai
da, daca un “astfel de stramos” sfarsea intr-un
mod nedemn pentru o rama? “Sa nu care cumva
sa gresim, ca cine stie, in viata urmatoare ne-o
veni si noua randul”.
Si mai apoi, cum e omul? Vorba unui publicist:
daca ti se spune ca intr-o alta viata sau in
horoscopul chinezesc ai fost/esti porc nu te
superi, si ti se pare oarecum exotic, misterios,
poate chiar normal, dar daca cel de langa tine te
face porc, vadindu-ti anumite trasaturi patimase,
bine-nteles ca te superi. Si daca dupa astfel de
filosofii esti numit sobolan, maimuta, iapa sau
magar nu-i bai, dar daca vre-un oarecare ajunge
sa te numeasca asa, apoi gasesti ca trebuie
trecut prin foc si prin pucioasa.

Ei, dar trecand peste anecdotele acestea


adevarate, totusi, partea mai putin hazlie este ca
si in Romania au aparut o seama de cartulii gata
sa-ti spuna ce ai fost in alta viata. Facand un
calcul oarecare, pornind de la data de nastere si
inca alti cativa parametrii (sa fi fost oare masura
de la pantofi, talia…nu-mi mai amintesc exact),
puteai sa determini cu exactitate ce meserie
aveai intr-o alta viata si cand ai mai trait. Si uite
asa te puteai trezi mare preot in Africa sau, de
ce nu un vraci din Guatemala, …Ei, hehei,
lumea este larga si poate sa le incapa pe toate
si pe toti! Si inca, dupa unii, de mai multe ori!

Bun, acum, si la ce-ti foloseste sa stii ce meserie


ai avut inainte? Pai mai intai poti sa rezisti la
tentatia de a stii despre tine atatea lucruri
misterioase? Poti rezista in fata descoperirii unei
“profunzimi ocultate” a eu-lui tau? Si totusi unii,
se pare, ca se lasa dusi pana-ntracolo sa fie si
hipnotizati, scotanad la iveala “cu precizie”,
atatea date din trecut care nu pot fi verificate,
decat poate de… hipnotizatori.

Dar, asa cum precizeaza si Parintele Serafime


Rose, unul din cele mai mari pericole ale
credintei in reincarnare este acela de a te lasa
nepregatit pentru viata cea vesnica.

Crezand ca mai ai o alta sansa de “desavarsire”,


intr-o alta viata nu este suficient de motivant
pentru a o trai pe aceasta conform unui “bine”.
Daca ti se da dupa fapta intr-o alta viata, si tot
cei care adopta aceasta credinta se straduiesc
sa traiasca in conformitate cu ceea ce ei
numesc bine, inseamna ca lumea va trebui sa
se indrepte asimptotic spre o desavarsire
spirituala. Ori putem sa vedem foarte bine ca
lucrurile nu stau chiar asa. Lumea nu a devenit
mai buna, si din contra, chiar s-a si indepartat de
partea launtrica.

Trecerea de la o viata la alta “conform unei


karme” asa zise bune sau rele se dovedeste a fi
in fapt o mare nedreptate si o nerespectare a
libertatii omului. De exemplu, sa spunem ca un
om a avut o karma rea, ca nu s-a comportat asa
cum trebuie in viata si a ajuns sa fie un oarecare
animal, sau leguma. Pai ce va sti el de credinta
in stadiul respectiv, si ce posibilitate va avea sa-
si imbunatateasca karma? Si daca i se va da
posibilitea de a fi om, daca reincarnarea aceasta
are loc oriunde pe glob, aceasta inseamnca ca
un budist intr-o anumita viata ar putea sa devina
musulman sau crestin in viata urmatoare. Pai si
atunci ce se intampla? Se opreste karma, sau
credinta respectiva merge pana cand se ajunge
la o alta religie, care este un fel de capat, oprire
a sirului de reincarnari? In acest caz ar insemna
ca a crede in reincarnare este adoptarea unei
credinte inferioare, deoarece ea este finita.

Sunt sigura ca se pot gasi atatea si atatea


deficiente (prea putin spus) ale acestei credinte
in reincarnare, si ajunge doar bunul simt pentru
a ne feri de astfel de rataciri.

3. C. O.

07-11-2011 18:15

@ George

Se pare ca a te numi ucenicul cuiva este o buna


carte de vizita, care face sa deschida multe usi,
si aceasta este menit sa acorde celorlalti o
incredere oarba in tine, din start, de parca s-ar
putea pune un semn egal intre ucenic si
invatator, sau nevointele si cuvantul invatatorului
s-ar transfera in mod automat si ucenicului. Si
unii daca ajung sa intalneasca un mare
duhovnic in viata lor, o data sau de doua ori,
gata se pot numi si ucenici ai unui Parinte. Pana
si Klaus Keneth, ca tot a revenit acum la moda,
isi vantura deviza de “ucenic al Parintelui
Sofronie”. Ucenic al Parintelui Iustin, ucenic al
Parintelui cutare, care mai de care devine
cunoscut peste noapte, atragand atentia cu
numele lor necunoscut interesul tuturor. Deja, pe
care il aud ca se recomanda a fi ucenic al unui
mare Parinte, aceasta ma face sa ma gandesc
ca mai are multe de invatat, tocmai pentru faptul
ca daca esti cu adevarat ucenicul unui astfel de
Parinte te consideri nevrednic de a fi ucenicul
lui, si treci acest lucru in plan secundar, din ceea
ce se chiama smerenie, in ortodoxie.

Un bun exemplu de invatator si ucenic este cel


al Sfantului Siluan si al Parintelui Sofronie. Dar
mai apoi atatia alti ucenici care nu fac decat sa-
si alature numele lor de numele unui mare
Parinte nu dovedesc a priori mai nimic, atata
timp cat invatatura parintelui respectiv nu este
asumata si continuata in mod viu de catre ei.
4. Gabriela C.

07-11-2011 20:25

Ce intrebare grava in titlu. :))


bineinteles ca nu exista reincarnare si orice
ortodox stie asta si stie si de ce.

Textul asta ar fi tare bine sa fie citit de cei care


umbla pe la tot felul de… vrajitoare actuale (tot
feluld e paranormali etc) care se dau drept
ortodocsi si reusesc sa-i pacaleasca pe cei
nestiutori.
Ca daca ai convingeri clare, nu te mai poate
pacali nici o armata de paranormali.

5. sherlock_holmes

07-11-2011 21:28

De acord cu Corina.Problematic ar fi si cind


mulgem o vaca,pe cine mulgem de fapt,vaca
sau pe Cleopatra ? Sau cind un magar ne trage
o copita,cine ne-a tras de fapt,magarul sau
Athenagoras ori Origen ? Sau microbii pe care-i
inspiram,sint ei insisi sau hindusi,yoghini
pedepsiti ? Impotriva cui ne vaccinam de fapt ?
Sau copilul hindus,este el insusi,bunicul,sau
strabunica lui venita in trupul lui ? …greu de
spus.

6. CristinaP

08-11-2011 00:56

Singurul lucru care m-a facut sa nu rad in


hohote citind explicatiile teoriei reincarnarii a fost
faptul ca multi crestini botezati ortodocsi sunt
inclinati sa creada astfel de bazaconii. Asa cum
spunea si George aici, din pacate sunt destul de
multi si printre cei care merg la biserica care
cred in astfel de bazaconii.
Nici in ruptul capului nu inteleg prin ce sunt
atrasi oamenii de astfel de teorii alambicate si
hilare.
Nevoia de a cunoaste ce ne asteapta dincolo?
Pai nu ne-a spus Hristos, Moise, proorocii,
sfintii?
Nevoia de misterios?
Pai mai mult mister si frumusete decat
descrierile raiului ce sa mai vrem?
Caci sfintii spun ca nu sunt cuvinte prin care
poate fi descris, si ei inca nu au vazut intreaga
slava pe care o va da Bunul Dumnezeu omului
in rai.

Se pare ca nu numai eu am prins “comicul”


explicatiei teoriei reincarnarii caci multi dintre
fratiile voastre ati dat curs imaginatiei si ati
completat cu mult umor tabloul acesteia.
Multumesc frumos, ati reusit sa-mi smulgeti un
zambet de care chiar aveam nevoie caci
revenisem pe pagina “acasa” dupa citirea
ultimelor stiri….

7. A.B.

08-11-2011 11:16

Inselarile iau forme din ce in ce mai subtile. Va


supun atentiei ceea ce cred ca este una dintre
aceste inselari: diagnosticarea prin biorezonanta
cu aparatul SCIO.

Putem sa ne facem o idee asupra a ceea ce se


ascunde in spatele acestei biorezonante din
faptul ca pacientul primeste “CD-ul cu imaginea
energetica a corupului dumneavoastra (aura)
asa cum este surprinsa ea in momentul scanarii;
“.

Promotorii acestei tehnici pretind ca prin


masurarea biocurentilor pot sa diagnosticheze
starea de sanatate a intregului organism…
Adica, doar cu vreo cinci electrozi (atatia mi se
pare ca vad in poza) diagnostichezi fiecare
celula… Ba mai mult, poti sa si corectezi
functionarea organelor. Pai, bai nene, ca sa ai o
imagine cat de cat fidela a activitatii bioelectrice
a organismului ar trebui sa il impanzesti cu
micro-electrozi… Si nu doar pielea, ci si pe
dinauntru. Dupa parerea mea, este cel putin un
caz tipic de sarlatanism ordinar. Dar s-ar putea
ca lucrurile sa fie mai grave, pentru ca se pare
ca “tehnica” da rezultate, rezultate confirmate
care mi-au fost confirmate de oameni care au
utilizat aceasta tehnica. Avand in vedere ca
(dupa parerea mea) este imposibil ca explicatia
oficiala sa fie corecta (explicatia este simplista si
impanata cu concepte absurde, denaturari,
minciuni, termeni abracadabranti si erori
grosolane), nu mai ramane decat o singura
explicatie: rezultatele se datoreaza unor activitati
demonice. In acest caz, aparatul acesta ar putea
fi un soi de “masa de spiritism”, fiind o interfata
prin care dracii se pot manifesta.

Pagina numitului William Nelson, inventatorul


SCIO:

http://www.theqxci.com/qxci_nelson.html

Dincolo de imbecilitatile crase si stilul infantil in


care este scris cv-ul, atrage atentia urmatorul
fragment: “Professor Nelson’s psychic research”
– in context, “psychic” inseamna paranormal.
Deci, avem de-a face cu un “paranormal”, adica
cu un ocultist (vrajitor, adica) modern.

Cum explica functioanrea aparatului QXCI


(versiunea timpurie a lui SCIO):

The QXCI interfaces with the UNCONSCIOUS


(superconscious) body because the
unconscious mind controls the body electric, not
the verbal mind.

The superconscious will always produce life and


healing if we allow it. As a matter of fact, the
more the verbal mind tries to intrude on a life
process, the more it will disrupt it.

de aici: http://karenjj.com/embrace/embrace.htm

Deci, avem aceasta superconstiinta, care


produce viata (deci, nu Sfantul Duh, Domnul de
viata facatorul) si vindecare, daca I SE
PERMITE… Stim ca diavolul are nevoie de
invoirea omului.

Ce parere aveti? Mi se pare ca subiectul ar


merita abordat, deoarece foarte multi se lasa
inselati de polologhia pseudo-stiintifica, si se
baga in ceva ce miroase foarte tare a new age si
magie.
Am mai aflat ca se vand (la preturi astronomice)
niste abtibilduri care trebuiesc lipite pe pielea
pacientului, si care “interactioneaza cu campul
bioenergetic”, producand “vindecare”,
“armonizare”, etc. Abtibildurile respective au
imprimata imaginea unei piramide. Desi nu se
spune explicit in prospect, banuiesc ca este
vorba de “efectul de piramida”, despre care
adeptii sai pretind ca se produce chiar si in cazul
in care piramida este doar desenata… Parerea
unor preoti despre acest “efect de piramida” este
ca este o inselare demonica.

8. Robert

08-11-2011 15:20

http://www.b1.ro/stiri/externe/casa-alba-
extratere-trii-nu-au-contactat-sau-vizitat-
pamantul-insa-sunt-anse-mari-sa-existe-
14678.html

Sunt curios cate televiziuni vor da aceasta stire,


dupa ce au tot intoxicat ani de-a randul
populatia!
Doamne, ajuta-ne Tie sa-ti urmam!

9. Pingback: Pericolul legaturii cu duhurile cazute


sau: "Cu uimire si infricosare" despre
"USURATATEA CU CARE 'CRESTINII' DE
ASTAZI SE INCRED IN VEDENII SI ARATARI"
10. Pingback: O viziune științifică asupra morții -
prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan | Daniela
Lungu
11. Pingback: Staretul Efrem Vatopedinul in
Romania (2000) despre RUGACIUNEA LUI
IISUS si NADEJDEA IN IUBIREA LUI
DUMNEZEU SI IN GRIJA MAICII DOMNULUI -
12. Pingback: Parintele Serafim Rose despre
SUFLETUL DUPA MOARTE si VAMILE
VAZDUHULUI -
13. Pingback: PARINTELE SERAFIM ROSE –
UN OM AL INIMII – 30 ani de la plecarea sa in
patria cereasca († 2 septembrie 1982) -
14. Pingback: EREZIILE KARMEI SI
REINCARNARII in lumina invataturii ortodoxe.
De la HINDUISM si BUDISM la ratacirile
apusene NEW AGE -
15. mada

17-07-2013 06:25

Nu se poate sa crezi in reincarnare.Cum poate


sufletul omului sa intre intr-un trup de leu sa
zicem?Leul nu s-ar purta ca un om?Sau
invers?E haioasa rau teoria asta a
reincarnarii.Teoria este facuta pentru prostii care
cred in ea , ca sa se zica ca sunt zodii, sa se
duca la ei sa le spuna viitorul si sa le ia banii.

16. Pingback: Pomenirea unui profetic sfant


contemporan, CUVIOSUL SERAFIM CEL NOU,
DE LA PLATINA: “ESTE MAI TARZIU DECAT
CREDEM. Poate ca acestia sunt ultimii cativa
ani in care mai putem continua sa raspandim
liberi cuvantul“ -
17. Pingback: “IUBIREA INVINGE MOARTEA”.
PARINTELE STANILOAE despre
REINCARNARE, SIMTUL TAINEI, comuniune,
satul traditional, Filocalie, RABDARE SI IUBIRE,
sensul mortii si VALOAREA PERSOANEI (video
inedit din Arhiva TVR) -
18. Pingback: PSIHIATRUL GALINA
RADULEANU despre PROPAGANDA
ANORMALITATII, dependentele devastatoare
ale tinerilor de azi si ofensiva nimicitoare a
“minunatei lumi noi”: “ASA CUM PE VREMEA
COMUNISMULUI TI SE PUNEA PECETEA DE
DUSMAN AL POPORULUI, ACUM
19. Pingback: RELIGIILE ORIENTALE ŞI
BISERICA ORTODOXĂ (I). Mitropolitul
Ierotheos Vlachos: “SINCRETISMUL urmeaza
indeosebi MODELUL CRETAN potrivit caruia,
pentru a fi uniti in fata dusmanului comun,
cretanii dadeau uitarii toate neintelegerile sau
mai vechil
20. mamica

15-07-2016 01:05

Si eu sunt ortodoxa practicanta, tin posturile, ma


spovedesc si ma impartasesc regulat.

Eu am citit mai putin decat cei ce au comentat


aici, dar am si eu cateva nelamuriri.
Eu cred ca Dumnezeu a creat toti oamenii de pe
pamant, toate natiile si toate rasele.
Eu cred ca Dumnezeu este bunatatea si
dreptatea absoluta.
Nu inteleg cum se poate ca Dumnezeu sa
mantuiasca doar sufletele care s-au botezat in rit
Ortodox si nu si celelalte suflete, ca doar toti
sunt copiii lui.
De ce Dumnezeu ar fi nedrept si nu ar da sanse
egale oamenilor in drumul lor spre mantuire,
unul se naste in familie ortodoxa practicanta, are
aces la multa invatatura crestina, altul se naste
intr-o familie de atei, iar altul se naste in famili si
comunitati unde nu exista nici macar notiunea
de Hristos sau Crestinism, si nu are nicio sansa
la mantuire.

Eu refuz sa cred ca Dumnezeu cel bun, caruia


ma inchin in fiecare zi, care m-a impartaseste cu
trupul si sangela Sau la Sfanta Impartasanie ar
putea fi nedrept nici macar fata de o musca. Nici
oamenii simpli ce judeca in tribunalele lumii
astea nu ar face astfel de nedreptati, dar cum sa
faca o astfel de nedreptate Hristos.

Eu refuz sa cred ca Dumnezeu ar putea face


astfel de nedreptati.

Eu nu pot crede ca Dumnezeu ar fi atat de


nedrept incat sa ma puna pe mine sa sufar
pentru ca Adam si Eva au facut un pacat, adica
eu sa platesc pentru pacatele altora, eu
necontribuind cu nimic la pacatul lor, nici nu am
cunostinta de el (folositi acest argument si in
acest articol dar in alt fel)

Eu nu stiu multe despre Dumnezeu stiu doar


atat. Dumnezeu este cel mai drept judecator (nu
procuror sau acuzator).
,,Nimeni nu este bun decât Unul singur:
Dumnezeu” Marcu 10:18.

” Cugetând mai profund însă, teoria reîncarnării


nu oferă nicidecum o explicaţie pentru
nedreptăţi: dacă omul pătimeşte în această viaţă
pentru păcate şi greşeli săvârşite într-o altă
viaţă, pe care nu şi le poate aminti şi pentru care
(dacă „înainte” a fost animal) nici măcar nu
poate fi socotit răspunzător, şi dacă (după
învăţătura budistă) nu există nici măcar un „eu”
care trăieşte de la o încarnare la alta, iar
greşelile trecute sunt literalmente ale altcuiva,
atunci nu este nici o dreptate, ci numai o
pătimire oarbă a unor rele al căror izvor nu
poate fi aflat. Învăţătura creştină despre căderea
lui Adam, din care izvorăsc toate relele din lume,
oferă o explicaţie mult mai bună pentru
nedreptăţile lumii; iar revelaţia creştină despre
desăvârşita dreptate a lui Dumnezeu în judecata
pe care El o face oamenilor, spre viaţă veşnică
în Rai sau în iad, dovedeşte ca inutilă şi trivială
ideea „dreptăţii” făcute prin „încarnări” repetate
în lumea aceasta.”

21. RobertCr

15-07-2016 09:39

@ mamica

Pe mine m-a ajutat foarte mult parintele Cleopa,


un parinte cu viata imbunatatita mi-a spus sa-l
citesc, cand eu ma impaunam sa citesc
Filocaliile.

http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/12patruleg
i.htm

Cu ajutorul lui Dumnezeu ati intrat pe un site


ortodox serios, fratii admini chiar se ostenesc sa
ajute, aveti grija ca foarte multe site-uri au alt
scop. Incercati, daca-mi este permis, sa discutati
mai mult cu parintele duhovnic ce va preocupa,
ce nelamuriri aveti, pana la urma ascultarea este
mantuitoare.

22. exegeticus

15-07-2016 10:54

@mamica
Sunt multe aspecte pe care le-ați înțeles greșit.
Toată învățătura de credință trebuie înțeleasă în
contextul ei, nu prin mentalitatea noastră
juridică. Altfel ajungem la concluzii similare cel
puțin cu ale catolicilor sau sectelor.
Așadar, 1. Dumnezeu nu este nedrept că a pus
la îndemâna tuturor leacul botezului, ci a făcut-o
din milostivire. Greșeala este a noastră dacă nu
primim botezul și viețuirea pe care o presupune
el.
2. Harul lui Dumnezeu nu este dobândit numai
de către cei botezați, cum e cazul proorocilor
dinainte de Hristos sau alte cazuri particulare.
Canalul prin care primim har este credința
dreaptă și viața curată. Bineînțeles că asta
presupune acceptarea și căutarea botezului;
oricum, respungerea lui echivalează cu a avea o
credință greșită sau chiar necredință.
3. Noi nu moștenim o vinovăție de la Adam, ci
izgonirea din rai și o viață sub influența
demonilor plus predispoziția spre păcat, adică
„viața deșartă lăsată de la părinți”(1Pt. 1,18).
Deja plătim pentru asta prin faptul că suntem
departe de adevăr. Deci nu plătim în sens
juridic, ci suportăm consecințele așa cum un
copil sărac moștenește sărăcia părinților lui fără
ca asta să fie vina lui sau că rămâne așa.
Depinde și de el,
23. Ioan R

15-07-2016 23:04

@mamica,
Un inceput posibil al intelegerii ar fi sa reflectati
putin si pe marginea spuselor pline de Duhul
Sfant ale unui Sfant recent canonizat (Paisie
Aghioritul).
Am mentionat doar 2 pasaje mai relevante:

1)
“Ajung să judece şi pe Dumnezeu!
Părinte, numai în noua generaţie există această
tendinţă să judece pe toţi şi pe toate sau aşa a
fost întotdeauna?

– Nu, mai demult nu era aşa; acesta este duhul


epocii noastre. Şi nu le ajunge că judecă pe
mireni, pe toţi politicienii şi pe oamenii bisericii,
ci îi judecă şi pe sfinţi şi ajung să judece chiar şi
pe Dumnezeu. Şi spun: „Dumnezeu în problema
aceasta aşa trebuia să lucreze; n-a lucrat corect.
Aceasta nu trebuia s-o facă Dumnezeu”. Auzi
cuvinte! „Bre copile, tu vorbeşti?”. „De ce nu?
Îmi spun părerea”, îţi răspunde şi nu înţelege
câtă obrăznicie este în cuvintele lui. Duhul
lumesc a distrus multe lucruri bune. Răul
înaintează spre o stare urâtă, spre blasfemie.
Judecă pe Dumnezeu şi nici nu-i mustră gândul
că aceasta ar fi hulă. Sunt unii cu statură înaltă
şi dacă au şi puţină logică, încep: „Acesta este
de-o palmă, acela merge strâmb, celălalt face
aşa”, şi nu ţin cont de nimeni.

Odată a venit la Colibă unul şi mi-a spus:


„Dumnezeu nu trebuia să facă aceasta aşa”.
„Tu, îi spun, poţi ţine o pietricică în aer? Aceste
stele pe care le vezi nu sunt bile ce strălucesc,
ci sunt întregi volume de materie ce se mişcă cu
o viteză ameţitoare şi se menţin fără să se abată
de la traiectorie”. „Aceasta, după părerea mea,
nu trebuia să se facă aşa”, spune din nou. Auzi
vorbă! Dar noi vom judeca pe Dumnezeu? A
intrat logica şi a plecat încrederea în Dumnezeu.
Şi dacă-i spui ceva, îţi răspunde: „Iartă-mă, dar
mi-am spus părerea. Nu pot să-mi spun
părerea?”. Ce aude Dumnezeu de la noi! Bine
că nu ne ia la bani mărunţi.

În Vechiul Testament se arată că Dumnezeu a


spus israeliţilor: „Alungaţi pe hananei cu
desăvârşire din ţară” (Deut. 7. 2). Fiindcă a
spus-o Dumnezeu, ştia El de ce. Dar ei au spus:
„Aceasta nu este o faptă iubitoare de oameni.
Să-i lăsăm, să nu-i nimicim”. Dar după aceea au
fost atraşi la imoralitate, la idolatrie şi îşi jertfeau
copiii idolilor, precum spune în psalm (Ps. 105.
37). Dumnezeu ştie de ce face un anumit lucru.
Dar unii spun cu obrăznicie: „De ce să facă
Dumnezeu iadul?”. Începe judecata şi de aici
încolo acel om nu mai are stare duhovnicească,
nici măcar puţin har dumnezeiesc ca să
înţeleagă puţin mai profund, adică să înţeleagă
pentru ce pricină Dumnezeu a făcut un anumit
lucru. „De ce?” înseamnă judecată, mândrie,
egoism.

– Părinte, unii copii întreabă: „De ce a trebuit să


Se răstignească Hristos?”. „Dumnezeu nu putea
să mântuiască lumea în alt mod”?

– A mântuit-o în modul acesta şi oamenii nu


sunt mişcaţi. Ce ar fi fost dacă ar fi mântuit-o în
alt mod? Sunt unii care spun: „Dumnezeu n-a
păţit nimic. Fiul S-a răstignit”. După mine, un
tată ar fi preferat să se jertfească el însuşi, în loc
să-şi jertfească fiul. Mai dureros este pentru un
tată să i se jertfească fiul, decât el însuşi. De
vreme ce nu înţeleg ce înseamnă dragoste, ce
să le mai spui?

Un altul mi-a spus: „Adam a avut doi copii, pe


Abel şi pe Cain. Dar de unde s-a aflat femeie
pentru Cain?”. Să citească în Vechiul Testament
şi va vedea că Adam „a născut fii şi fiice” (Fac.
5, 4) după Sit. Cain (Fac. 4, 14-15) fugise în
munţi după uciderea fratelui său şi nu ştia că
femeia pe care a luat-o era sora lui. Dumnezeu
a iconomisit aşa ca să existe oameni de o rasă,
să nu existe răutate şi ucidere. Să spună:
„Suntem din aceiaşi părinţi, din Adam şi Eva”, ca
să se înfrâneze răutatea omenească. Cu toate
acestea, vezi ce răutate există astăzi!

Ce păţesc cu unii ca aceştia ce vin la Colibă! Le


spun: „Mă doare capul şi nu am aspirină”. După
aceea mai pleacă şi supăraţi, nu înţeleg de ce le
spun că mă doare capul, şi spun: „Am făcut
atâta osteneală şi ne spune că îl doare capul!”.
Alţii mă întreabă: „Să-ţi aducem o aspirină!?”.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte


duhovnicești, vol. 1: Cu durere și dragoste
pentru omul contemporan, traducere de
Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura
Evanghelismos, București, 2003, pp. 282-284)”
SURSA online: http://www.doxologia.ro/cuvinte-
duhovnicesti/ajung-sa-judece-pe-dumnezeu

————-
2)
“Părinte, ce este judecata cea dreaptă a lui
Dumnezeu?

– Judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu este


îndelunga răbdare, care are înlăuntrul ei şi
smerenia, şi dragostea. Dumnezeu este foarte
drept, dar şi mult milostiv, şi milostivirea Lui
biruieşte dreptatea Sa. îţi voi da un exemplu, ca
să înţelegi. Dacă un oarecare om nu a avut
niciodată ocazia să audă despre Dumnezeu,
unul ca acesta nu se va judeca potrivit cu starea
în care se află, ci potrivit cu starea în care s-ar fi
aflat dacă L-ar fi cunoscut pe Dumnezeu. Pentru
că, altfel, Dumnezeu nu ar fi drept. Dreptatea
dumnezeiască are propriile ei relaţii matematice.
Unul şi cu unul uneori fac doi, iar alteori două
milioane.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte


duhovniceşti, Vol. III, Nevoință duhovnicească,
Editura Evanghelismos, București, 2003, p.
110)”
SURSA online: http://www.doxologia.ro/cuvinte-
duhovnicesti/judecata-cea-dreapta-lui-
dumnezeu

24. admin
16-07-2016 11:26

@ Ioan Rudu (al doilea mesaj, nepublicat):

Cred totusi ca nu e cea mai de ajutor abordare,


daca nu o face un sfant si nici teologic nu e chiar
corecta, fiindca numai Dumnezeu alege cine si
cum se mantuieste, existand cai chiar si pentru
pagani de a fi judecati dupa legea constiintei.

http://www.cuvantul-ortodox.ro/2015/06/28/cu-
cei-care-n-au-auzit-de-hristos-cum-va-fi-
mantuirea-paganului-laudat-de-hristos-pentru-
credinta-sa-si-judecata-dupa-legea-constiintei-
parasul-acesta-e-constiinta-imposibil-de-mituit-
sa/

25. Ioan R

16-07-2016 22:00
@admin,
Bine ati facut. Si mie mi s-a parut cam dura
scrisoarea.
Mare-i Dumnezeu!

26. Doroteea

17-07-2016 13:06

Vin si eu cu o parere. Nu stiu daca a ne pune


intrebari legate de cred este un lucru rau, stim
cu totii ca dictonul ‘crede si nu cerceta’ nu este
real si multi dusmani ai lui Dumnezeu l-au folosit
pt a discredita pe credinciosi, in timp ce Domnul
– dimpotriva – ne-a indemnat sa cautam ca sa
aflam si ne-a asigurat ca daca vom intreba vom
afla raspuns.

Vreau sa zic ca una e sa contrazicem poruncile


Domnului (situatie la care se referea Sf. Paisie
in citatele la care face referire fratele Ioan R) si
alta e sa incercam sa le intelegem in
profunzime. David insusi in psalmii sai se
indreptateste in fata Domnului spunand ca a
chibzuit la Legea Domnului si ca a cercetat
cuvantul Lui. Nu cred ca e sanatos sa ne
infranam intrebarile si nedumeririle; rau este sa
credem ca avem deja raspunsurile, sau sa nu le
cautam cu rabdare si smerenie acolo unde
trebuie.

27. Doroteea

17-07-2016 13:07

*legate de credinta

28. Zaharescu Mihai

21-07-2016 22:25

@mamica
Traditia noastra, din vechiul testament pana
acum, contine o multime de experiente ale
oamenilor. Din aceste experiente si din
descoperiri de la Dumnezeu crestinul ortodox ar
trebui sa poata simti daca o cale este buna sau
gresita (daca o anumita alegere intr-o anumita
situatie apropie sau departeaza de Dumnezeu).
Asadar, credinta noastra, oferita de Însuși
Dumnezeu, poate garanta ca poate oferi
indrumare in orice situatie. Are cai de scapare
pana si pentru cei aflati in cele mai intortochiate
hartoape chiar si in ultima clipa a vietii.
Scaparea se face prin impreuna lucrarea omului
cu Dumnezeu, de la minuni si tainele Bisericii,
pana la simpla constientizare a unui banal sfat
citit in pateric.
Totusi, aceasta experienta dobandita de oameni
si consemnata in traditie contine nu numai
indrumari de ce trebuie sa facem, ci si de ce
trebuie sa ne ferim (vechiul testament este
foarte explicit de multe ori: si pentru ca a facut
asta a suferit asta / si pentru ca a facut cealalta
a fost placut lui Dumnezeu. Dar si patericul arata
des fapta si consecinta).
Asadar, ortodoxia avand garant pe Dumnezeu si
experientele atator oameni poate spune ca este
o credinta mantuitoare, daca credinciosul o
urmeaza si nu merge pe aiurea. Dar mai poate
spune si ca multe alte religii duc in hartoape. Nu
ataca omul in sine, spunand ca nu se va mantui
– asta e strict socoteala lui Dumnezeu – ci pur si
simplu spune ca din experienta a n oameni care
au incercat acel drum, nici unul nu a avut de
castigat de pe urma lui, ci doar de suferit. De
aceea crestinul nu o sa poata spune ca un
musulman este intr-o situatie buna, daca
musulmanul se tine de islam, pentru ca islamul
cere incalcarea libertatii vecinilor prin obligarea
trecerii la islam, iar crestinismul spune ca
libertatea este o manifestare a dragostei lui
Dumnezeu spre care trebuie sa tindem si noi.
Deci musulmanul este in hartoape, daca este
serios in religia lui, ca nu poate avea experienta
dragostei.
De aceea poate parea ortodoxul foarte ingust la
minte “ca hinduistii sunt in inselare, ca
protestantii au pierdut tainele”… Acelea sunt
doar exprimari nefericite pentru observatii de
bun simt comparand tezaurul nostru cu al lor.
Dar acum, bine inteles ca un om care a primit un
talant nu va fi judecat la fel cu unul care a primit
zece.
Cat despre mostenirea pacatelor – asta din
pacate este regula naturala. La fel cum copilul
mosteneste pe cale materiala averea/lipsa de
avere a parintilor, diverse patimi (fumatul,
bautul), bagaj genetic, asa mosteneste si pe
cale spirituala ceva. Asa a randuit Dumnezeu
natura cand a hotarat toate legile care
guverneaza tot uniersul. Din fericire, aceasta a
facut-o nu cu scopul de a ne pedepsi sau de a-si
asigura un platitor pentru datorii, ci tot pentru
indreptarea celui ce greseste. Ca exemplu imi
amintesc de o povestire in care un tata s-a dus
si a pacatuit cu o nou maritata domnisoara,
stricand relatiile intre noii soti si plecand inapoi
ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Cum s-ar
spune, acest pacat a cazut peste copii lui, incat
nici unul nu s-a casatorit. La batranete tatal a
inceput sa isi planga de mila cum ca nu a fost in
stare sa isi casatoreasca nici macar un copil ca
sa aiba urmasi. In aceasta stare, isi aminteste
de raul facut domnisoarei cu care pacatuise si isi
doreste sa nu fi gresit. Astfel, prin “mostenirea”
pacatului Dumnezeu a lucrat intoarcerea
pacatosului. Plus ca acei copii nu au simtit
greutatea pacatului asa cum o vad cei din afara,
ci L-au avut pe Dumnezeu sustinator, pentru ca
prin ei se lucra mantuirea tatalui. Asa ca dupa
pocainta tatalui, copii, fara sa stie pentru ce
motiv nu au avut atragere spre casatorie, aleg
calugaria spre care erau chemati de mici. De
aceea se poate intampla sa plangem noi mai
mult pentru durerea unor oameni nascuti cu
imense probleme, decat ei insisi, care de multe
ori marturisesc – imi e bine, eu asta stiu ca
normal.
Cat despre reincarnare – mie mi se pare strict o
filosofie pornita dintr-o dorinta mentala de a
explica lumea. Si cum lumea nu e usor de
explicat, tendinta lenesului e sa arunce
explicatie in departare – “a fost o alta viata care
explica asta”. Argumentul iubirii este unul
nefondat – pentru ca Dumnezeu sa ne dea mai
mult timp de indreptare. Calitatea omului se
vede din lucrurile mici, de aceea lucrurile mici
sunt atat de extrem de importante. Daca omul e
atent la maruntisuri, cu cat mai atent nu va fi in
lucrurile mari (daca un mester desface tot ce a
muntat ca sa puna o saiba neimportanta la locul
ei, cata incredere nu ai avea sa duci masina la
mesterul acela?). Asadar, o viata de om este
arhisuficienta pentru a se vedea tendinta omului.
Plus ca Dumnezeu ne cunoaste mai bine decat
ne cunoastem noi, dinainte sa ne nastem, asa
ca nu are nevoie de dovezi. O viata mai lunga
nu ne da decat posibilitatea de a gresi mai mult,
pentru ca ne obisnuim mai mult cu
superficialitatea din jur – nu degeaba a limitat
Dumnezeu varsta omului, ca inainte traia
aproape 1000 de ani. Plus ca atotputernicia Lui
atrage dupa sine puterea Lui de a ne oferi toate
evenimentele necesare mantuirii intr-o singura
viata, iar imprastierea acestor evenimente pe
percursul mai multor vieti nu dovedeste decat o
neputinta a lui Dumnezeu de a le aduna mai
bine.
Dar apar si probleme de dreptate: de ce primii
oameni au la dispozitie atat de multe vieti pentru
a se mantui, iar ultimul suflet, care vine pe
pamant la sfarsitul lumii, are una singura?

29. Pingback: RELIGIILE ORIENTALE ŞI


BISERICA ORTODOXĂ (II). Mitropolitul
Ierotheos Vlachos despre practicile budiste si
hinduiste incluse in noile miscari religioase
sincretiste: DE CE YOGA SI TEHNICILE DE
MEDITATIE NU POT FI DESPARTITE DE
SISTEMUL SPIRITUAL DIN CAR
30. Demetrescu

10-09-2017 15:07

pentru cei care cred in reincarnare:


este cu adevarat o problema aici; oricum am
interpreta aceasta invatatura a reincarnarii
raman multe intrebari fara raspuns.
1) de ce tot mai multi din randul celor
“chestionati” spun ca au fost reincarnati in
Egipt?
2) de ce sunt mai multi “reincarnati” in vest
(catolici?)?
3) de ce nu gasim in Patristica si Sfanta Traditie
povesti despre reincarnare?
4) de ce se rezuma la “trup”? – reincarnare = pp
relatii sexuale! or, stim ca Hristos a venit prin
Duh… si singura si adevarata eliberare este la
Inviere!
5) exista o legatura intre reincarnare si sarpe?
“Si sarpele a zis femeii: …. ; oare aceasta
informatie se regaseste si la Ioan Teologul in
“Apocalipsa” atunci cand zice despre credinta
pierzarii (probabil credinta in reincarnare) pe
care o vor avea unii oameni la sfarsitul timpului:
“fiara a fost, nu este dar va veni… si se vor
minuna cei de pe pamant – a caror nume nu
sunt scrise in cartea vietii Mielului celui jungheat
– ca fiara a fost, nu este si va veni…” – posibil
ca cei inselati de duhul sarpelui (“datu-l-ai pe
dansul mancare popoarelor pustiului” – cum
intelege proorocul David) sa considere revenirea
fiarei ca o reincarnare?

6) si daca reincarnarea ar fi reala (ca fenomen)


asta ar justifica despartirea de Hristos?
Dumnezeu a zis ca L-a trimis pe Fiul Sau pentru
a scapa omul din ghiara diavolului! asta nu
justifica faptul ca reincarnarea nu are toate
raspunsurile? daca (ideea desprinsa chiar din
textul articolului) le avea, de ce a trebuit sa vina
Iisus Hristos? luand raspunsurile celor care cred
in reincarnare drept exprimarea unui fenomen
inca necunoscut, dar real, putem zice ca: Hristos
a venit sa va mantuiasca tocmai de acest
fenomen care prin insusi evolutia lui (entropica,
distructiva, disociativa (diabolica: cea care
produce ruptura)) este antagonic, contrar,
vrajmas lui Dumnezeu? deci, chiar daca
fenomenul ar fi real, el NU MANTUIESTE!!!
sensul REAL al Harului lui Dumnezeu este
antientropic (entropia negativa = invierea!): deci,
El n-a venit sa sustina lucrurile carnii ci sa le
desfiinteze! (nu in sensul de a ucide, schingiui
etc. trupul, ci in sensul ridicarii la cer in vesnicie
cu El a trupurilor transfigurate)! ce a raspuns
Hristos cand a fost intrebat a cui va fi femeia la
inviere? iata: …”va inselati nestiind scripturile
(chiar daca le stiau nu le intelegeu: in sensul
asta erau in necunoasterea adevarului – DE
ACEEA AVEM NEVOIE DE PREOTI!) nici
puterea lui Dumnezeu” de aici rezulta ca si
religiile care sustin ca Dumnezeu o sa le dea
100 (mai mult sau mai putin :)) ) de femei in Rai
pentru ca au lucrat voia Domnului pe pamant, se
afla intr-o mare ignoranta!

as putea extinde discutia pe mai multe paliere si


paralele dar sunt prea multe de zis si prea putin
spatiu pe ‘net … Recunosc pe Dumnezeu-
Tatal, Dumnezeu-Fiul si Dumnezeu-Sfantul Duh
– pe Sfanta Treime Nedespartita!
Dumnezeu sa ne indrepte pe calea adevarului,
vietii si luminii adevarate si sa ne deschida ochii
mintii ca sa intelegem Sfintele Scripturi si sa
creasca cunostinta noastra! Amin!

“Rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi”[1]

Despre înşelarea penticostalilor


– Părinte, cele pe care le spun cei care aderă la
penticostali, că văd vedenii, vorbesc în limbi etc,
sunt din imaginaţie sau din lucrare diavolească?

– Sunt din lucrare diavolească. Pentru că atunci


când merg la penticostali şi se botează din nou,
dispreţuiesc şi leapădă Sfântul Botez –
“mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor”,
spune Simbolul Credinţei – se dezbracă de
botez, primesc înrâuriri diavoleşti şi vorbesc
vrr…, chipurile, în limbi. “Vorbeşte Sfântul Duh al
Cincizecimii”, spun ei. Nu este Sfântul Duh, ci sunt o
mulţime de duhuri necurate. Ce vorbiri în limbi?
Cele pe care le spun sunt nişte sunete
nearticulate şi cuvinte fără înţeles, pe care nici ei
înşişi nu le înţeleg. Se mai şi înregistrează şi după
aceea fac statistici şi trag concluzii: “Are atâtia
“aliluia” în cutare limbă, atâţia în cutare …”. Dar în
atâţia “vrrr…” vei găsi ceva care să semene şi cu
“aliluia” în vreuna din limbile lumii. Şi iată, deşi este
ceva diavolesc, această demonizare o consideră
lucrarea Sfântului Duh şi spun că trăiesc ceea ce
au trăit Apostolii în ziua Cincizecimii. Insă
acestea pe care le cred sunt blasfemii, de aceea
se îndrăcesc.

– Părinte, de ce se botează din nou?

– Pentru că spun: “Atunci când am fost botezat eram


mic şi nu am ştiut; acum mă botez întru cunoştinţă”.
Se rebotează şi cred că astfel îşi curătesc păcatele
lor. Dacă Biserica nu ar fi avut Botezul pruncilor,
ce s-ar fi întâmplat cu toţi cei care ar fi murit
înainte de a fi botezaţi? De aceea naşul se face
garant, spune Simbolul Credinţei şi are răspundere
pentru copil până ce va creşte. Nu cumva este
nedreptăţit pentru că se botează de mic? Nu, ci mai
mult este ajutat, pentru că se împărtăşeşte. Şi
chiar de ar întina Sfântul Botez cu vreun păcat
atunci când s-ar face mare, există pocăinţa şi
mărturisirea care îi vor spăla acest păcat şi nu
trebuie să meargă să se boteze din nou.

Despre Anastenaria[²]

– Părinte, se spune că la Sărbătoarea Sfântului


Constantin unii joacă pe cărbuni aprinşi şi nu se ard.
Ce este aceasta?

– Este şi drăcie şi escrocherie. Faptul că joacă


ţinând o icoană sau crucea este obrăznicie, este
lepădare de credinţă. Se depărtează harul lui
Dumnezeu şi de aceea îi ajută diavolul. Şi mai
este cu putinţă să nu le ajute diavolul şi după
aceea? Li se justifică ajutorul lui!

Dar este şi viclenia dansatorilor care îi ajută. Aceştia


merg de mai înainte şi pregătesc locul. Adică ard
lemne de platan care fac multă cenuşă şi ştiu unde
să calce atunci când joacă. De ce nu ard purnari sau
comoră, care ţin jăratecul? Să le pregătească
altcineva focul şi după aceea să meargă acolo şi să
joace.

Cineva mi-a spus: “Minune! Dansatorii calcă peste


foc şi nu se ard”. “De aceasta te miri? îi spun.
Diavolii sunt în focul iadului şi nu se ard de ani şi
veacuri. De aceasta să te miri, iar nu de cei care
calcă puţin peste cărbuni şi cenuşă şi nu se
ard”.

Metempsihoza[3]

– Părinte, cum oare unii oameni, chiar şi cultivaţi,


cred în metempsihoză?
– Metempsihoza le convine oamenilor şi mai ales
ateilor şi necredincioşilor. Este viclenia cea mai
mare a diavolului. Diavolul îi ţine într-o viaţă de
păcat, cu gândul că sufletul pleacă şi revine de
mai multe ori în această lume. “Ei, dacă de data
aceasta nu reuşeşti, le spune diavolul, vei reveni în
viaţă şi vei reuşi a doua oară. Şi dacă iarăşi nu
reuşeşti, vei veni, vei reveni, vei evolua…“. De
aceea unii ca aceştia şi spun: “Nu-i nimic dacă fac şi
acest păcat”, şi nu le pasă; trăiesc fără luare
aminte şi nu se pocăiesc. Vezi cum îi orbeşte
diavolul şi cum îi prinde în iad! Nu am văzut o
viclenie şi o artă mai mare a diavolului ca aceasta,
pentru ca să-i adune pe oameni în iad! Şi dacă
diavolul te prinde bine o dată, oare te va mai lăsa
să te întorci? Aceasta este teoria cea mai rea
dintre toate teoriile hinduiste.
Odată, târziu, spre seară, a trecut pe la Colibă un
tânăr. “La vremea aceasta, voinicule, vreau să citesc
vecernia”, îi spun. “Incă te mai ocupi cu acestea?”,
mi-a spus el şi a plecat. A venit a doua zi şi mi-a
spus despre nişte vedenii. “Ai folosit cumva
haşiş?”, îl întreb. “Da, mai demult. Insă atunci
când am văzut vedeniile nu mai foloseam”, îmi
spune. “Citeşti cumva despre metempsihoză?”.
“Da”, îmi răspunde. Ei bine, aici o păţise. A citit
despre metempsihoză, a intrat egoismul
înlăuntrul său şi i-a plăsmuit vedenii cum că în
urmă cu mii de ani a fost un om mare şi bogat.
Apoi a văzut în vedenie că s-a suit la cer, dar nu-l
aveau scris acolo şi i-au spus să coboare. Diavolul i-
a creat toată starea aceasta. “Toate acestea sunt
basme, îi spun, şi tu le crezi?”.

Din nefericire există şi oameni cultivaţi care cred


în astfel de bazaconii. Acolo, lângă Colibă, era un
măgar pe care l-am numit Naser, deoarece era vioi.
Intr-o zi a venit un grec care trăia în Elveţia şi a auzit
că-l strigam pe măgar Naser. După o vreme, când a
venit din nou, a adus o cutie cu dulciuri ieftine şi una
cu scumpe. “Acestea sunt pentru Sfinţia Ta”, mi-a
spus, şi mi-a dat dulciurile cele ieftine. “Dulciurile
cele scumpe sunt pentru Naser, a adăugat el. Mi-am
dat seama încă de data trecută că acesta este
Naser. Atunci când l-am întâlnit, mă privea cu o
privire tristă şi mi s-a frânt inima”. Credea că Naser
s-a reîncarnat şi a devenit măgar. Şi chiar credea
aceasta. “Bre, eşti sănătos la cap? l-am întrebat.
Eu l-am numit Naser, pentru că era un măgar
vioi”. Dar în nici un chip nu credea ce-i spuneam.

Şi aceasta nu este nimic. Să vă spun altceva mai


grozav. Cu mai mulţi ani în urmă au mers nişte
germani în Creta să facă o “pomenire” a germanilor
care fuseseră ucişi acolo în timpul ocupaţiei lor. In
timp ce îşi făceau pomenirea trece un cretan cu
măgarul său încărcat cu diferite lucruri. Când
măgarul i-a văzut pe oameni adunaţi acolo a
început să ragă. Unul dintre germani a crezut
atunci că măgarul era fratele lui care murise în
război şi se reîncarnase; că l-a recunoscut şi l-a
salutat prin răgetul lui. De aceea germanul a luat
poziţie de drepţi şi ţac, l-a salutat milităreşte… Şi
pune-te pe bocete!... Apoi se duce repede la ţăran
şi-i spune: “Cât vrei pe el, căci vreau să-l cumpăr?”.
“Bre, du-te de aici”, îi spune ţăranul. Germanul îi
număra mărcile: “Atâtea? Atâtea?”. “Du-te şi lasă-
mă!“, îi spunea acela. In cele din urmă îi spune
cineva: “Bre, prostule, îl plăteşte pe măgar ca pe
mercedes! Dă-l!”. Atunci ţăranul a luat lucrurile de pe
măgar, i-a scos samarul, l-a eliberat, iar germanul l-a
luat cu ochii înlăcrimaţi şi 1-a dus în Germania!

– Este adevărat. Părinte?


– Este fapt foarte adevărat! Dacă nu aş fi auzit
aceasta de la un om serios, nu aş fi crezut nici eu.

Despre asceza hinduiştilor[4]

– Părinte, oare hinduiştii ajung la o oarecare


stăpânire de sine pentru că îi ajută asceza aspră pe
care o fac prin yoga?

– Fac şi fac şi ce reuşesc prin toate acestea?


Infrânarea ortodoxă şi, în general, asceza
duhovnicească ţintesc întotdeauna spre un scop
mai înalt, la sfinţirea sufletului. Asceza lor
satanică şi lumească se face ca să-şi
întocmească un trup suplu, să-şi întoarcă
mâinile şi picioarele precum ale lui karaghiozi de
hârtie, ca să-i laude câţiva oameni proşti şi să-şi
bată joc de ei diavolii cei caraghioşi. De ici copii
îşi răsucesc picioarele, îşi pun un picior pe un umăr
şi celălalt pe celălalt umăr şi astfel se roagă. Se
exersează lovind mult timp cu mâna de un sac cu
pietriş până ce face bătătură, şi apoi pot sparge
pietre, lemne etc.

Dar toate cele pe care le simt – precum spun unii –


au o oarecare explicaţie. Işi trag, de pildă, limba
până la nas sau o înghit până la laringe, suferă o
excitare, simt o oarecare dulceaţă, o gâdilare şi
spun: “Acesta este nectarul”. Apoi presează cu
degetele nişte nervi de lângă urechi şi aud “vuuu …”
– o muzică. Sau îşi presează ochii şi încep să vadă
steluţe cu ochii deschişi în soare, iar când îi închid
văd lumină. “Iată, am reuşit! spun ei. Am văzut
lumina cea necreată!”. Atunci şi diavolul le spune:
“A, vreţi lumini? O să vă dau şi eu lumini”. Le cultivă
imaginaţia şi apoi, fără să-şi mai apese ochii sau
fără să-i ţină deschişi în soare, văd lumini.
Diavolul de multe ori încearcă să ne înşele, fără
să-l provocăm noi, arătându-ne lumini etc, dar îi
întoarcem spatele; cu atât mai mult va face
aceasta dacă îl provoci. Vrea pretext.

– Adică diavolul este cel care le prezintă diferite


închipuiri, Părinte?

– Da, le cultivă imaginaţia într-o măsură avansată


şi apoi îi înşeală. Merg şi unii dintre ai noştri la
hinduişti, iar aceştia îi învaţă să spună în limba lor
nişte hule împotriva lui Hristos, a Maicii
Domnului şi a Sfinţilor – unii ştiu că acestea sunt
hule, alţii nu ştiu – şi se îndrăcesc. După aceea
încep să spună nişte cuvinte nedesluşite. Ajung
la o stare exaltată iar ceilalţi care îi privesc cred
că se află într-o stare duhovnicească. Dar
aceasta este o stare diavolească.
Hinduismul a făcut mare vătămare

Hinduşii, deşi sunt un popor inteligent, deşi au


nelinişti metafizice şi multă inimă, se ocupă cu
aşa numita filozofie, cu rătăciri şi vrăjitorii
zăpăcindu-i pe europeni cu teoriile lor. Şi iată,
mai marii lor sunt ca taurii, iar alţii mulţi acolo, în
India, mor de foame. Vin şi aici în Grecia şi înşală
lumea cu nirvana, cu pasivitatea, cu reîncarnările …
In cărţile lor folosesc şi părţi din Sfânta
Scriptură, din Filocalie, de la Sfinţii Părinţi şi
astfel atrag lumea. Unde s-a auzit mai demult să
creadă ortodocşii în teoriile hinduiste! Acum însă,
deşi e greu s-o spui, şi unii oameni serioşi susţin
astfel de neghiobii şi dau bani grei pentru
aceasta. Hinduismul a făcut o mare vătămare.

– Părinte, există indieni care să fie creştini


ortodocşi?
– Foarte puţini. Au rămas câţiva din Biserica pe care
a întemeiat-o Sfântul Apostol Toma, dar au părăsit-
o. Unii au devenit catolici, alţii protestanţi. Astăzi
acolo pe ortodocşi îi poţi număra pe degete. Toate
cele pe care celelalte religii sau parareligii le
prezintă ca minuni nu au nici o legătură cu
minunile religiei noastre. Hristos cere de la noi
mărime de suflet. Nu vrea să-L iubim pentru că
este atotputernic. Dacă ar fi vrut, ar fi putut face o
minune pentru a crede imediat toată lumea. Dar
în felul acesta ar fi lezat libertatea omului. De
aceea spune: “Fericiţi cei ce n-au văzut dar au
crezut“5.

Ortodoxia are minunea şi harul dumnezeiesc.


Hinduismul are magia şi filozofia. El înlocuieşte
minunea cu magia şi harul dumnezeiesc cu
filozofia. Diavolul dă puteri guruşilor, vrăjitorilor
etc, pentru că aceştia îi dau drepturi.”Şi astfel
aceia pot face minuni”, iar cel care le vede îi admiră.
Din clipa în care cineva vede că acela care face
astfel de false minuni nu se înrudeşte deloc cu
Hristos, trebuie să-şi dea seama că cele pe care
le face sunt înşelăciunea diavolului care nu ştie
niciodată să spună adevărul, ci numai minciuni
ca să înşele făpturile lui Dumnezeu. Cei care au
intenţie bună, dacă mai înainte au cunoscut puţin
Ortodoxia, îşi fac probleme, deoarece văd că viaţa
vrăjitorilor nu este curată, ci este încurcată, în
timp ce în Ortodoxie află viaţă curată şi
superioritate. Află oameni care au sfinţenie şi care
fac minuni adevărate.

In Ortodoxie bunătatea este prisosul dragostei


omului faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.
Toate celelalte fapte bune ce se fac de către cei
de altă credinţă, de cei înşelaţi etc, nu au
principii duhovniceşti în Hristos, ci pot avea
nişte principii omeneşti bune. Cel care trăieşte
corect viaţa ortodoxă are smerenie, dragoste şi se
dăruieşte cu totul aproapelui, se jertfeşte. Iar
nevoinţa, postul şi privegherea pe care le face, le
face din dragoste faţă de Dumnezeu, nu ca să
simtă o oarecare plăcere. Hristos a venit în lume
ca să Se răstignească din dragoste pentru făptura
Sa. Mai întâi S-a răstignit şi după aceea a înviat.
Este un lucru ieftin ca cineva să ceară bucurii
duhovniceşti – cu totul altceva este dacă Hristos
îi va da să guste dulceaţa cerească. In timp ce
aceia care se ocupă, de pildă, cu filozofiile
indiene, cu yoga etc, prin toate pe care le fac
ţintesc să ajungă la, chipurile, o stare
duhovnicească, la extaz, să simtă o plăcere sau
să devină mai presus decât ceilalţi, fără să se
intereseze de ceilalţi.
Să presupunem că un hinduist se află la ţărmul mării
şi face autoconcentrare. Dacă în momentul acela
cineva se primejduieşte în mare şi cere ajutor,
acesta va rămâne cu desăvârşire nepăsător, nu
se va mişca din poziţia sa, ca să nu se lipsească
de plăcerea ce o simte. în timp ce, dacă s-ar fi aflat
acolo un monah ortodox şi ar fi rostit rugăciunea, ar
fi lăsat metania şi s-ar fi aruncat în mare ca să-l
salveze.

Inşelarea oamenilor

– Părinte, atunci când vor veni Proorocul Ilie şi


Enoh să propovăduiască pocăinţa, lumea va
înţelege ca să-şi revină?

– Cei care vor avea intenţie bună, vor înţelege.


Iar cei care nu vor avea intenţie bună, nu vor
înţelege şi se vor înşela. Hristos ne-a spus de mai
înainte că trebuie să luăm aminte bine, pentru că “se
vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi
vor face semne şi minuni ca să înşele, de va fi cu
putinţă, şi pe cei aleşi”6.

Sunt unii care pe nişte înşelaţi îi iau de prooroci.


Cu câţiva ani în urmă un protestant umbla peste tot
cu o valiză de piele, care avea pe ea o inscripţie în
engleză: “Sunt Proorocul Ilie!”. Purta o cămaşă cu
mâneci scurte, avea şi o Sfântă Scriptură în engleză
şi spunea că a coborât din cer. Când l-au întrebat ce
crede, de ce religie ţine, a spus: “Ei, astea sunt
depăşite. Atunci nu existau religii!”. Ai înţeles?
Pentru el, toţi: catolicii, protestanţii, penticostalii,
toate ereziile şi tot lăstărişul sectelor sunt unul şi
acelaşi lucru. Oare din aceasta nu-şi poate da
seama oricine despre ce este vorba? Câte scrisori
nu mi-a trimis! Cita diferite locuri din Sfânta Scriptură
şi avea numai poziţii protestante. Trimitea şi la alţii o
mulţime de scrisori, când din Anglia, când din altă
parte. Unii au crezut în cele ce le scria şi voiau
chiar să publice într-o revistă că a venit
Proorocul Ilie. “Sunteţi sănătoşi? Ce vreţi să
faceţi?”, le-am spus. Sărmana lume este ameţită.

Păcătuieşte cineva chiar şi numai când ascultă


cele pe care le spun cei înşelaţi. Sunt unii care
spun: “Dacă crezi că se va face aşa, se va face”.
Dar aceasta este credinţa în ei înşişi, iar în
spatele lor este aghiuţă. Se fac dumnezei pe ei
înşişi7 şi se dezbracă de harul dumnezeiesc. Cu
astfel de teorii caută să înşele lumea. Unul în vârstă
de vreo 45 de ani se prezenta ca absolvent al Şcolii
din Halki8 şi susţinea diferite filozofii hinduiste.
„Dumneata, îi spun, îţi faci rău şi ţie şi lumii,
atunci când expui prostiile cioplite ale
hinduiştilor şi în acelaşi timp te prezinţi ca
absolvent al Şcolii de la Halki. Ia aminte, că ai să
te îndrăceşti!”.

– Părinte, de ce diferitele formaţiuni religioase


existente în Grecia preferă să se prezinte ca
asociaţii etc.şi nu spun că sunt religii?

– Fac aceasta ca să înşele. Şi iată, în timp ce


Sfântul Constantin a desfiinţat idolatria şi a consfinţit
creştinismul ca religie oficială în tot imperiul, astăzi
se încearcă să se readucă idolatria. Se îngăduie
să se facă geamii, guruşii să aibă locurile lor de
retragere, să ţină liber conferinţe, să se facă
diferite centre de prozelitism, francmasonii să
acţioneze liber, martorii lui Iehova la fel…
Ortodoxia este atacată de o puzderie de teorii.
Dar acestea nu vor sta în picioare; vor cădea
grămadă. Nenorociţii de oameni sunt atraşi,
pentru că s-au depărtat de Dumnezeu şi au ajuns
la întunecare. Doi tineri mi-au spus că au mers la
Hebron să se închine şi le-au pus pe cap fesul
evreiesc ca să se închine la mormântul lui Avraam.
Ce folos mai ai din faptul că te-ai închinat, când
ţi-ai pus pe cap fesul acela pe care evreii îl
folosesc în cultul lor? Ce să mai spui? Mare
zăpăceală! La Paris, lângă o biserică romano-
catolică scrie: “Aici se învaţă exerciţiul rugăciunii prin
metoda yoga”. Unde au ajuns! După aceea încep
problemele psihologice şi înnebunesc. Şi nu mai
ştiu ce caută.

Unii romano-catolici, protestanţi etc. află că dacă


se botează cineva în Biserica Ortodoxă se
schimbă, renaşte şi cred că dacă se vor boteza
vor scăpa de problemele lor psihologice. Am
spus unora despre un protestant ce voia să se facă
ortodox: “Nu-l botezaţi pe acesta. El nu este pentru
botez”. “Tiu, mi-au răspuns, dacă se va boteza va fi
ajutat”. “Dar nu este pentru botez. Nu înţelegeţi?”.
M-au ascultat. L-au luat, l-au dus la mare şi l-au
botezat. După vreo două-trei zile acela vine la mine
şi-mi spune: “Eu m-am botezat, dar botezul nu mi-
a rezolvat problemele psihologice”. “Bine, dar te-
ai botezat ca să scapi de problemele
psihologice? îl întreb. Ascultă! Dacă ai fi simţit
nevoia botezului, dacă ai fi înţeles vrednicia lui şi
ai fi venit numai pentru această măreţie, atunci
ţi-ar fi dispărut şi acelea. Dar dacă vii la botez ca
să scapi de problemele psihologice, cum să plece
de la tine? Vor pleca în chip magic?”. Incurcă
magia cu minunea. Nu pot deosebi aurul de bronz.
Şi iată, un protestant, de pildă, se poate boteza
ortodox, apoi poate deveni romano-catolic, după
care poate spune “nu mi-am aflat odihnă”, şi să se
întoarcă iarăşi Ia protestanţi sau la ortodocşi. Un
oarecare catolic s-a botezat ortodox, a devenit
monah şi a trăit nouă ani într-o mănăstire. Intr-o zi
vine la Colibă şi-mi spune: “Eu nu am trăit viaţa
lumească şi ca ortodox şi de aceea vreau să mă duc
în lume şi să mă însor!”. Auzi vorbă?! Să-i explici
după aceea cât de grav este ceea ce gândeşte şi el
să-ţi spună: ”De ce este grav? Nu pot înţelege
aceasta”.

Intoarcere la Ortodoxie

Lumea ciudată de astăzi se odihneşte în lucruri


ciudate, nu în cele corecte. India, care este la
celălalt capăt al lumii, o ştiu din magia ei şi merg
acolo. Sfântul Munte, care este în patria lor,
foarte aproape de ei, cu adevărată viaţă mistică
în Hristos, îl ignoră. Un student mi-a spus că s-a
dus în India şi a stat acolo trei ani şi jumătate. Căuta
să afle adevărul referitor la religii. In cele din urmă
un oarecare indian i-a spus: ”De ce ai venit aici?
Ceea ce cauţi există în Ortodoxie. Acolo este
lumina. Să mergi în Sfântul Munte şi vei afla
acolo ceea ce cauţi”9. Şi astfel s-a întors în Grecia
şi a venit în Sfântul Munte.

– Părinte, atunci când un ortodox se uneşte cu


hinduiştii etc, dacă după aceea se pocăieşte, este
primit iarăşi în Biserica Ortodoxă?

– Unul ca acesta are trebuinţă de pocăinţă mare


şi de miruire. Dacă vrea să se întoarcă la
Ortodoxie şi să devină iarăşi mădular al Bisericii,
conform canoanelor trebuie ca mai întâi să
adeverească prin libellus 10 că se leapădă de
credinţele lor cele rele şi mărturiseşte credinţa
ortodoxă şi după aceea preotul să-i citească
rugăciunile pentru întoarcere la adevărata
credinţă şi să-l miruiască cu Sfântul Mir.Văd unii
copii mici care, fără să fi citit vreun rând din
Evanghelie, citesc despre brahmanism, budism,
Coranul etc. şi se duc şi la indieni. Apoi nu se
odihnesc şi se întorc la Ortodoxie, dar după ce
au adunat o grămadă de microbi. Se vatămă şi
după aceea este greu să afle adevărul. Trebuie
mai întâi să cunoşti Ortodoxia şi după aceea pleci
dacă nu-ţi place. Cunoaşte-o bine şi după aceea
fă comparaţie cu diferitele teorii ce le auzi. Pentru
că atunci când cunoşti Ortodoxia, poţi deosebi
arama de aur sau îţi poţi da seama de aur câte
carate are. Nu se poate înşela cineva uşor, astfel
încât tot ceea ce străluceşte să fie luat drept aur. In
orice caz, am observat că numai omul egoist
pleacă de la Ortodoxie atunci când o cunoaşte;
unul smerit niciodată nu pleacă.

Note:

1. 2 Tim, 3, 13.
2. Sărbătoare în timpul căreia se dansează pe
cărbuni încinşi.

3. Metempsihoza (sau reîncarnarea) este teoria


rătăcită potrivit căreia sufletul, după moartea
trupească, intră în alt trup omenesc sau de
animal şi străbate astfel un ciclu nesfârşit de
morţi şi renaşteri.

4. Toate cele spuse aici de Stareţ se referă în


general la organizaţiile New Age, care folosesc
tehnicile yoga şi meditaţia.

5. In. 20, 29

6. Mc. 13, 22.

7. Cuv. Paisie Aghioritul, “Trezire duhovnicească“,


ed. Chilia “Buna Vestire”, Schitul Lacu, 2000, p. 276.

8. Şcoală teologică renumită din Constantinopol.


9. Este cunoscut faptul că Dumnezeu îşi poate
descoperi voia sa omului cu bună intenţie în felurite
moduri. Exemplu este măgarul lui Valaam, care a
vorbit ca să-l întoarcă de la ceea ce voia să facă
la voia dumnezeiască (Vezi Numeri 22, 18-35).

10. Libellus = cărticică, broşură, înseamnă


mărturisirea credinţei scrisă, pe care cel care
revenea la Ortodoxie era dator să o remită Sinodului
sau Episcopului sau împăratului.

(din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Nevointa


duhovniceasca”, Editura Evanghelismos,
Bucuresti, 2003)