Locuind cu Vampirul

de Theo Herghelegiu

persoanele

Madam Tiţă
Vampirul
Suzy
Pupu (Vânzătorul de saltele)
Jorge (Artistul)
Dl. Kappa (Sponsorul )

MADAM TIŢĂ (MT) (tricotează) : Azi am luat fitofag cu 35 de mii kilogramu', de la Obor.
SUZI (vorbeşte la mobil): Nu, n-a vrut să mă aştepte… Nu. A zis că nu se merită; că găseşte
oricând oferte de genul ăsta… Ce să fac; am plecat, normal…
MT : Ieri am gătit şniţel de pui şi ciorbiţă. Lu' Mihaela îi place ciorbiţa de nu se poate. Azi o să
gătesc fitofag.
S : Da, am încercat, sigur c-am încercat. Nu mai interesează pe nimeni chestia asta.
MT : Aveau şi vinete la Obor, şi cartofi norvegieni, da' n-am putut să car atâta greutate cu mine.
Car zilnic; mi-au obosit mâinile. Şi picioarele. Car ca proasta şi urc trei etaje pe jos. Că n-avem
lift, iar ultimul demisol are treptele mai înalte şi atunci, dacă ai sacoşe de la piaţă, oboseşti dublu;
poate chiar triplu. Aşa că n-am luat decât fitofagu' ăla.
S : Probabil că o să plec undeva - habar n-am unde! - da' nu cred că mai stau în oraşul ăsta…. Da,
îl detest. Îl urăsc şi-l detest… În oraşul ăsta nu se iubeşte. Nu se discută normal; toată lumea
zbiară… E un oraş isteric; mă deprimă… Nu, nu sunt indispusă; sunt…
(Intră VAMPIRUL, îşi dă jos pelerina, se aşează, scoate o perfuzie cu sânge şi începe să soarbă
din tubul capilar, tolănit, cu ochii închişi).
MT : Cum a mers?
VAMPIRUL (geme) : Mmmhhhhh…
MT : Eu am fost la piaţă, din nou. Am cumpărat fitofag. Mănânci?
V (neagă) : Nh-nh.
MT : Pe stradă am văzut o maşină argintie. Era mare şi lucea fantastic în soarele de la ora 9 şi un
sfert. La volan - un tip cu barbă. Ei, uite, asta n-am mai înţeles-o!
V : Ce?
MT : Chestia cu barba…
V : Sunt multe ciudăţenii pe lume. Nu le poţi înţelege chiar pe toate.
MT : Îţi place?
V : Ce?
MT : Aia, ce bei tu acolo…
V : E sânge, ce-ţi închipui!?
MT : A! … Mă rog…
S : Nu, domnule, nu mai aştept nimic. De când m-am născut nu mai aştept nimic... Da, pe bune -
la ce-ţi ajută s-aştepţi?!…
MT : Pupu pe unde-o fi?
V : Trei' s-apară… Azi-noapte a fost la Cazino.
MT : Da' tu de unde ştii?
V : Păi l-am văzut când intra.
MT : Poate se ducea la veceu.
V : Poate nu se ducea la veceu!
MT : El o să se bucure de fitofag. Lui îi place… Putoarea asta mică face numai mofturi. Ia să care
ea zilnic patru sacoşe, câte două în fiecare mână, să urce trei etaje şi cu demisolu' ăsta, ultimul,
care e cel mai înalt, să stea toată ziua la aragaz, şi p'ormă să vorbească… Scârba naibii!… Tot
timpu' la telefon : taca-taca, taca-taca; ba aia, ba ailaltă; "nimic nu merge", ce să spun! Psiholoaga
lu' peşte!… O vacă! Uită-te la ea - habar n-are să se pieptene. Parcă-i o conopidă curentată. Şi se
dă şi cu parfum ieftin!
V (exasperat) : Te rog, Madam Tiţă, nu te mai lua de ea. Iar o să iasă scandal. Abţine-te.
MT : Bine…
S : Nu mai vreau nimic de la viaţă şi nu mai vreau nimic de la oameni.
(Intră PUPU. Are o pungă în mână; o lasă jos. Scoate o agendă; notează).
PUPU : Sunt rupt. Azi noapte am vândut numai două.
MT : Ai fost la Cazino!?
P : De ce-ntrebi?
MT : Aşa. Întreb.
P : Da, am fost; ce-i cu asta?!…
S : Degeaba. N-ajută la nimic să comunici; de fapt - cu cine să mai comunici!?…
P : Am pierdut tot; pe urmă am câştigat, şi pe urmă - iar am pierdut tot.
MT : Bravo. Aşa să faci!
P : Şi ce altceva aş putea să fac?…
MT : Să te faci prezentator de televiziune, de exemplu. Doar ai avut atâtea oferte!
P : Mulţumesc, fă-te tu prezentatoare de televiziune. Io n-am chef să mă fută toţi imbecilii-n gură.
MT : A, să mă fută pe mine, cum ar veni!
P : Ţie îţi place la televizor.
S : Ha, ha!… Asta-i chiar bună!… Ai văzut tu vreodată oameni dispuşi să renunţe la ce-i al lor!?
…
MT : Îmi place când dau filme cu Bruce Willis. Şi la starea vremii mă uit, şi atât… Vezi c-am luat
fitofag.
P : Bine.
MT : Îl fac prăjit sau pané?
P : Da.
MT : Da - ce?
P : Da, da… Cum vrei. (Vampirului) : Cum ţi-a mers azi-noapte?
V : Îhm… Doi vagabonzi bătrâni şi-o târfă obosită.
P : O să iei boli într-o zi!
V : Am văzut şi-un cuplu; erau ok, da' nu m-am băgat.
P : Eşti cel mai sentimental şi mai de căcat vampir din câţi au existat vreodată, admiţând că au
existat vreodată…
V : Adică ce vrei să spui?
P : Nimic. Las-o aşa… Suzy - cu cine vorbeşte?
V : Habar n-am. Cu vreo cretină de prietenă.
P : Fata asta n-are limită. Nu se orientează. E complet razna.
V : Las-o şi tu în pace. Ce-aveţi toţi cu ea?
P : Care toţi?
V : Păi, şi tu, şi mă-ta asta nebună, cu fitofagii ei.
P (râde) : Iar te-a stresat?!
MT : Vă rog să nu vorbiţi despre mine în prezenţa mea!…
P : Sorry, maman!
MT : Ştiţi foarte bine că am o depresiune care se datorează unor probleme mai vechi pe fond
nervos. Sunt sensibilă şi nu suport aluziile perfide.
V: Ia zi, cui ai vândut ?
S : Confuzie?!… Da, probabil… Confuzie şi derută. Ne îngroapă pe toţi.
P : Păi, una am dat-o unei mămici care avea gemeni, şi una… unei babe paralizate…
V : Waw!… te-ai scos ieri.
S : Nici încrederea nu mai există, dar probabil că altceva i-a luat locul…
V : Eşti beton!
S (ironic) : Da, sigur!… (iritată) : De unde să ştiu eu ce!?…
P : Tu crezi că e simplu să vinzi saltele în ziua de azi, băi, sugător de sânge ratat ce eşti! (Nervos,
varsă punga din care cad circa zece saltele cam de mărimea unui pachet de ţigări). Poftim! Ia-le
şi vinde-le tu, dacă eşti şmecher!
MT : Azi, la piaţă, cineva m-a întrebat dacă n-am o cameră de închiriat.
P : Şi tu ce-ai răspuns?
MT : Că n-am…
P : Bravo. Bine-ai făcut.
MT:… deocamdată.
P : Cum 'deocamdată' ?
V : Cum 'deocamdată' ?!
MT : M-am gândit să luăm pe cineva la noi. Cu chirie. Ne mai scoatem cu cheltuielile.
P : Unde, maman; UNDE să mai luăm pe încă cineva?! Stăm deja patru într-o cameră!
MT : Păi… uite, în pat cu el, de pildă!
V : În pat cu mine!?…
MT : Da, da, ce faci faţa asta plină de mirare!? Care-i treaba!?
V : Păi, treaba e că eu dorm într-un fotoliu extensibil, care fiind stricat nu mai e de mult extensibil
şi cu greu l-aş mai numi chiar fotoliu…
S : Probabil că lumea asta degenerată n-o să mai ţină mult…
MT : Îl auzi cum vorbeşte!?…Îl auzi!?… Îl primeşti în casă, îi oferi un loc să doarmă şi un
acoperiş, iar el - poftim! Te insultă fără nici o jenă… Prietenul tău, nu!?…
V : Madam Tiţă, n-am insultat pe nimeni, dar gândiţi-vă numai… cum ar fi să dorm cu cineva pe
bucata asta de … de fotoliu…!?… Abia am eu loc, stând în fund…
MT : Ei, atunci stai în cap, dacă n-ai loc în fund!
P : Maman, nu te enerva te rog.
MT : Şi dacă vreţi să ştiţi, de fapt am spus 'da'.
P : Cui ai spus "da"?
(Intră JORGE, ARTISTUL).
JORGE: Mie.
MT : Lui, na!
P : Tu cine mă-ta eşti?
J : Jorge.
V : Jorge şi mai cum?
J : Jorge. Atât. Sunt artist; îmi permit.
P : Ok, ieşi afară.
MT : Ba nu ieşi deloc. Asta e casa mea, eu te-am chemat, eu hotărăsc cine stă şi cine pleacă.
Dacă-i aşa, să plece el!
P : Bine, maman, nu te enerva… Jorge, ia loc.
J (se uită în jur. Are 2 valize mari) : Unde?
V : Unde poţi. Ăsta e fotoliul meu. De-acum va fi al nostru. Te descurci tu; doar eşti artist…(Işi
arată colţii plini de sânge într-un rânjet amabil).
J: Sunteţi cumva… vampir?
V : Evident. Te deranjează? Nu.
J : Nu… în principiu. Sper doar că n-o să doriţi să-mi sugeţi sângele, la un moment dat.
V : Asta n-o pot garanta niciodată. Depinde cum evoluează relaţia.
S : Uneori mă întreb ce sens are să te tot zbaţi. Oricum e zadarnic orice; oricum ai da-o…
J : Care relaţie?
V : A noastră…; colegi de pat… mă-nţelegi…
J : A, deci n-aţi glumit…
V : Cu ce?
J : Cu fotoliul.
V : Nu.
P : Nu.
MT : Nu-nu.
S : Da. Probabil…
J : Soţia?
P : Iubita.
MT : O curvă.
P : Maman!
V : O fată superbă. Din păcate suferă de inadaptabilitate.
J : Si eu. Dar la mine este din cauză că sunt artist, de aceea.
MT : Mănânci fitofag?
J : Sigur, mulţumesc. Dar nu vă deranjaţi…
V : Ce fel de artă…?
J : Sculptez în celofan. Nuduri.
P : Ce fel de nuduri…?
J : Transparente.
MT : Aha.
J : Este vorba de transparenţă. Eu, ca artist, consider că eroticul trebuie să fie transparent, la fel
cum transparenţa trebuie să fie erotică...
S (lui Jorge) : Şi vinzi; merge? (la telefon) : Scuză-mă, avem un musafir; nu, nu, nu închid, stai
liniştită!…
J : Nu vând, dar am expus deja două galerii şi-un vernisaj…
P : Bravo!
J (scoţând o bucăţică de ziar) : Cronică! (îl despătureşte. Citeşte) : "Insondabile abisuri dezvelite
în paradoxuri de fragilitate şi efemer - toamna contorsionată a tristeţii artistului renegă pentru o
clipă sentimentul purgatoriului sarcastic şi incert indus de actul deictic de ostensiune sugerat
subtil şi totodată agresiv de concretitudinea inefabilă a obiectului - artefact menit să descompună
în durere şi speranţă toate emoţiile şi incertitudinile pe care fiorul nesiguranţei şi al translucidei
invitaţii la eternitate ni-l induce privind opera tânărului maestru, de o graţie aproape paradoxală,
pe care aş îndrăzni s-o compar cu evanescenţa unei picături de rouă surprinsă în transgresiunea sa
către nimic (sau către conceptul de absolut îngheţat în spaima de revenire) de către ochiul unei
păsări în zbor, pe care numai întâmplarea a făcut-o să-şi aducă aminte traseul milenar al tuturor
zborurilor ancestrale - memorie universală obligându-ne la uitarea geniului, numai pentru a-l
descoperi din nou, la capătul unei incursiuni în noi înşine, patronaţi de umbra diafană a creaţiei
aproape mistice pe care artistul Jorge a eliberat-o din prizonieratul obsesiilor sale spre a-i da viaţă
şi formă; spre a o convinge să migreze din nemanifestat către vigoarea prezentului vorace, care va
hotărî aici şi acum viitorul celui mai curajos celofanist al secolului nostru"… (Spre asistenţă) :
Adică - eu. (Împătureşte bucăţica de ziar ca pe ceva sacru şi o pune la loc. Reacţie consternată).
P : Şi toate astea - le-ai făcut singur?
J : Ah, bine c-aţi deschis discuţia. Doamnă, avem o mică problemă.
MT : Da; ce problemă avem?
J : N-o să vin aici de capul meu. De şase luni locuiesc împreună cu sponsorul meu, dl. Kappa,
care a fost dat afară de soţie pe motive de falsă incompetenţă conjugală, aşa că va sosi şi el şi vom
sta amândoi, aici, la dvs.
MT : A, bine, dar asta nu e o problemă.
V (cinic) : Deloc, deloc… Mă întreb doar dacă îi rezervaţi şi lui acelaşi fotoliu…
MT : Să nu exagerăm. Domnul Kappa poate să doarmă cu Pupu şi cu Suzi, pe canapea.
P : Maman! Ai înnebunit?!
MT : Atunci dormiţi voi doi pe fotoliu şi ei trei pe canapea!
P : De ce nu-l iei tu, cu tine-n pat pe domnul Kappa ăsta, cine-o mai fi!?
MT (total jignită. Se ridică) : Pentru că eu sunt o femeie serioasă, Pavele! Pentru că eu nu-mi stric
nici imaginea şi nici reputaţia în familie! Pentru că eu sunt o văduvă respectabilă, d'aia! Răposatu'
Tiţă altoia lămâi şi corcoduşi sălbatici, nu era fitecine! Am datoria de a-i apăra memoria sacră şi
amintirea, copil denaturat ce eşti! Auzi! Domnu' Kappa la mine-n pat! Ce minte bolnavă poţi să
ai!
P : Ho, maman, ajunge. Nu mai răcni, că iar o să te-apuce fierea.
MT : Vânzător de saltele idiot şi scelerat ce eşti!
J : Sunteţi dealer !!?
P : Nu. Vând saltele, n-ai auzit? (Ia un pumn de saltele şi i le arată) : Poftim! Uite-le! Cu asta mă
ocup. E o meserie ingrată în ziua de azi.
J : Vai, dar sunt superbe. Asta e artă, domnule Pupu.
P : E pe pizda mă-tii!
(Intră DL. KAPPA, SPONSORUL).
DL. KAPPA : Bună ziua.
J : Ah, el e domnul Kappa, sponsorul meu. Un om de un rafinament pur şi simplu excepţional.
V : Luaţi loc, domnule sponsor.
K : Ah, da… Dar unde?!
MT : Oriunde. Simţiţi-vă comod. El e fii-miu; ăstălalt e un prieten; vampir, logodnica fiului meu;
o curvă, dar nu vă jenaţi, e discretă; iar eu sunt gazda dvs. Serviţi fitofag?
S : Durerea vine şi pleacă; e ca un refren, însă suferinţa rămâne. În rest - totul trece, chiar şi
iubirea, ceea ce e cam trist.
K : Nora dvs. e deprimată?
MT : Nu; e doar tâmpită. N-o luaţi în seamă; aşa face ea.
K : Aş putea să mă aşez pe jos; vă supără?
P : Deloc.
MT : Deloc.
K : Aş putea chiar să şi dorm pe jos. Ador asta.
J : Generozitate şi rafinament; ce v-am spus!
V : Şi ce… sponsorizaţi, mai exact?
K : A, uitaţi - am aici un CV… (Scoate un dosar uriaş dintr-o mapă neagră); dacă aveţi timp…
V : Poate ne faceţi un rezumat!?
K : Sigur. În mare, sponsorizez un lanţ de restaurante şi hoteluri din Hawaii. De fapt, eu locuiesc
mai mult afară. Dar l-am întâlnit în România pe Jorge, şi acum sponsorizez arta independentă.
P : Interesant.
S (la telefon) : Interesant!…
J : Este şi mentorul meu. De aceea nu pot să mă despart de el. Un artist fără mentorul lui, e ca şi
mort.
K : Iar un mentor fără artistul său nu e viu.
J : Fiecare familie ar trebui să aibă alocat un mentor, care să-i fie totodată şi sponsor. Ăsta e visul
meu: să am o familie şi să locuiesc împreună cu ea; cu familia, şi cu dl. Kappa.
MT : Vrei să fim noi familia ta?
J : Da.
P : Maman!
MT : Ce?
P : Poate Jorje vrea o familie personală.
J : Ar fi ideal, dar un artist în vremurile astea nu poate să ceară foarte mult de la viaţă.
S : Hai, mai lasă-mă! Morala nu e întotdeauna pozitivă. Uneori chiar încurcă.
J : În afară de asta, sunt încă la început. Poate mai târziu să am şi şansa unei familii individuale.
Dar până atunci…
S: Un căcat! Totul este de maxim căcat.
J : Şi apoi - prezenţa domnului Vampir aici este atât de adrenalinică pentru mine; ca artist mă
refer. Simt că-mi vine să creez doar stând lângă dvs. !
V : Vai, mă flatezi.
J : Vai, vă admir.
P : Deja?!
J : Oh, dar am o putere de admiraţie fantastică.
K : Da, da; are, are. Asta mi-a şi plăcut la el. Capacitatea de a venera necondiţionat şi, mai ales,
pasiunea pentru pastile. Un artist lipsit de hobby este pe jumătate compromis.
MT : Uite, noi n-am avut artişti în familie niciodată.
P : Ei, şi te-ai gândit tu c-ar fi timpul s-avem acum! (lui Suzy) : Da' mai lasă telefonu' ăla!
S (discret) : Nu pot. Andromeda are o criză. Iar a părăsit-o nenorocitu'. Şi e şi gravidă!
P : A sunat ea?
SUZY încuviinţează din cap.
P : Bine.
J : Soţia dvs…
P : Iubita.
J : Iubita dvs. are un glas de înger.
P : Da?
V : Da!?
MT : O curvă.
K : Viaţa e dură uneori.
MT : Măcar e o curvă paşnică.
P : Nu e curvă.
MT : Ba e curvă.
P : Ba nu e.
MT : Ba e.
P : Ba nu.
MT : Ba da.
P : Ba nu. Am zis!
MT : Ba da. Am zis!
P : Ba nu e. STOP.
MT (ofticată) : Ba…
P : Te-am încuiat! Ha, ha! Te-am încuiat! Am zis primu' 'stop'! E unu-zero! Trebuie să faci
ceva…Hi, hi, hi… Hai, fă moartea coţofenei; ai pierdut, faci moartea coţofenei!…
MT : Nu fac nimic.
V : Moartea coţofenei, madam Tiţă! Îmi pare rău, da' nu merge cu eschive.
P : Regula e regulă maman. Moartea coţofenei!
MT : Nu vreau.
P : Ba vrei!
MT : Ba nu vreau şi mai lăsaţi-mă-n pace, căcăcioşilor.
V (transformare bruscă; se ridică, urlă cu o voce neaşteptată; e super-fioros) : Moartea
coţofenei, zdreanţă bătrână, dacă nu vrei să-ţi sug sângele ăla împuţit de boarfă ieftină! ACUM!
Sau mori!
MT (panică) : Bine, bine; ce ţipi aşa!?…
S : Nu, nimic; se prostesc ăştia… te ascult…
Madam TIŢĂ face Moartea Coţofenei. Toţi se relaxează. Madam Tiţă reia tricotatul.
V : Vedeţi că se poate?!
O pauză destul de lungă. Linişte.
S : Da, fericirea e o glumă proastă… Dar, draga mea, unii râd şi la glume proaste.
Altă pauză; linişte.
S (râde) : O-ho-ho, chiar a făcut el asta!?… E un dobitoc. Uită-l…
Altă pauză; linişte.
V : Madam Tiţă, pe vremuri eraţi o coţofană mai expresivă…
MT : Câteodată eşti cam neruşinat, Hubert.
V (un urlet înfiorător. Toată lumea se ascunde unde poate. Vampirul devastează încăperea, dă de
pereţi cu Jorge şi cu Dl. Kappa. Suzy amuţeşte holbându-se. Într-un târziu se potoleşte) : De ce
mi-ai spus pe nume, javră bătrână?… De câte ori să-ţi explic că nu e voie să faci asta? Vrei să te
ucid, scroafă?
MT : Bine, da'…
V (rage) : Gura!… O singură dată să mai spui 'Hubert', şi te-am ras.
MT : Nu mai spun.
V : De ce-ai spus?
MT : Mi-a scăpat.
V : Să nu-ţi mai scape.
MT : OK.
V : Ce OK?!
MT : N-o să-mi mai scape. Promit.
P : Jură.
MT : Jur.
V (calm brusc) : Bine, Madam Tiţă. Aveţi grijă; nu-mi place să mă enervez. Îmi strică
metabolismul.
J : Pricep. Eu am un metabolism foarte capricios. Ba mă îngraş, ba slăbesc.
MT : O să pun fitofagu' ăla la făcut.
K : Cum îl preparaţi?
MT : Sote. Cu piersici. Ca pe ton.
K : Ce rafinament.
MT : Răposatul domn Tiţă altoia lămâi şi alţi arbori fructivori; de la el am învăţat multe. În timpul
liber se ocupa cu cărţile. A studiat despre piatra filozofalică, şi nu numai. A fost un om foarte
erudistic şi a decedat în condiţii suspicioase. Moartea l-a fulgerat în floarea vârstei; n-avea nici 40
de ani şi abia ne mutaserăm împreună… Am avut o viaţă grea, domnule Kappa. Iar Pupu e un
copil dificil. Uitaţi şi dvs. ce curvă telefonomană mi-a adus în casă!
P : Nu e curvă.
MT : Bine, nu e.
P : Atunci de ce zici că e?
MT : Aşa, am un tic nervos.
S : Ieşi şi tu la o cârciumă, ceva… Nu te mai gândi.
J : Eu, ca artist, aş putea să sugerez că e momentul să purtăm o discuţie profundă despre
sentimentele umane… (Toţi îl privesc cumva). Dacă vreţi.
K : Cum să nu.
P (îl maimuţăreşte) : "Cum să nu"!
K : Domnule Pupu, cred că aveţi o problemă.
P : Domnule Kappa,…… cine n-are!
MT : Of, copilu' ăsta nu ştie pe unde calcă! Nimic n-a moştenit de la ta-su', răposatu' Tiţă. Nici
gustul pentru lectură, nici înclinaţiile practice. A împlinit 30 de ani şi n-are carte de muncă. Vinde
saltele cu bucata. Asta-i meserie de om normal!? Spuneţi şi dvs. … Şi s-a mai încurcat şi cu…
(vrea să spună 'curva') : psiholoaga asta!
V : Madam Tiţă, dramoletele de familie nu se expun aşa, în faţa musafirilor.
MT : Care musafiri?! Sunt de-ai noştri; locuim împreună.
J : Da. Aşa e. Eu, ca artist, simt nevoia să ne cunoaştem mai bine. Să ne apropiem; să
comunicăm… Comunicarea este baza.
S : Şi ce-i cu asta?! Nimeni nu se mai deranjează astăzi pentru atâta lucru; hai, fi serioasă.
K : Atât baza cât şi vârful.
J : Dacă discutăm între noi o să ne simţim mult mai apropiaţi. De pildă, eu cred că sentimentul
datoriei este pe cale de dispariţie. Ce părere aveţi?
P : Maman, nu te duci să pui peştele ăla?
MT : O să-l pun; acum n-am chef. Vreau să ascult ce spun oamenii ăştia intelectuali. De când n-
am mai avut o discuţie intelectuală!
V : Sentimentul datoriei ţine de o subtilitate a fiinţei pe care unele fiinţe o posedă, iar altele - ba.
K : Mare filozofie, domnule Vampir!
J : Eu, ca artist, mă simt atras de mister. Dumneavoastră nu?
V : Eu mă simt atras de sânge, dragă Jorge.
J : Orice fel de sânge, domnule Vampir?…
V : În ultima vreme…
P : Este un vampir special. Se-mpiedică în cenzura morală. Asta o să-l omoare într-o bună zi.
MT : Ce să spun!…
P : Dacă n-o să-l omori tu cu pălăvrăgelile tale stupide.
MT : După ce că-l suport…
P : Mmmm; cred că e un pic invers, maman.
K : Cum v-aţi cunoscut?
V : În tren. Era un tren de noapte. Pe atunci călătoream mult.
P : Şi eu. Vindeam afară, în Austria.
J : Acolo v-aţi întâlnit?
V : La Budapesta, mai exact.
J : Frumos oraş. Mie, ca artist, îmi spune multe. Odată am sculptat întreg oraşul, într-o singură
noapte, şi l-am făcut cadou primarului.
P : Şi primaru' ce-a zis?
J : L-a pus pe biroul său imens, lângă colecţia de corali thailandezi, şi i-a dat foc. A exclamat : "In
sfârşit, acum pot să văd cum arde oraşul!"…
V : Şi asta nu v-a tulburat?
J : Ba da. Am simţit că opera mea şi-a atins scopul.
K : Vedeţi dvs., unele opere îşi ating scopul. Dar nu multe, din nefericire.
S : Si, pe urmă, a trebuit să te duci şi să te scuzi, nu-i aşa!?… Tot timpul trebuie să ne cerem
scuze pentru greşelile altora. Pe mine mă scoate din minţi chestia asta. Nu ştiu cum dracului nu ne
învăţăm odată minte!
J : Opera mea se hrăneşte din Socrate şi din Garcia Lorca.
P : Si cu cât sponsorizaţi afacerea asta, domnule Kappa?
K : O, păi, depinde. Uneori sponsorizez în idei.
V : În ce?!
K : În idei. Stau câteodată şi-mi vin, aşa, o grămadă de idei. Eu sunt sponsor - ce să fac cu ele!
Deci - le ofer ca subvenţie spirituală cui are nevoie. Jorge, de exemplu, a folosit absolut toate
ideile pe care i le-am oferit, asigurându-mi astfel un discount sănătos la impozite.
MT : Cu cât la sută vi se reduce impozitul, d-le Kappa?
K : Cam cu… 90-95 %. Depinde. Depinde de idee.
P : Credeţi c-aţi putea să ne sponsorizaţi şi pe noi?
K : Cum să nu. În CE aţi dori să fie sponsorizarea asta?
V : În bani, de exemplu.
K: Ooo… Asta e puţin mai dificil. Vedeţi, toată puterea mea financiară se varsă în Hawaii. Altfel
n-ar funcţiona acele hoteluri, restaurante, baruri, etc. Dar capitalul de idei este mult mai preţios,
domnule vampir.
P: D'astea avem şi noi, domnule Kappa.
K : Păi, e minunat. Înseamnă că puteţi deveni sponsori.
S : Da; undeva trebuie să existe un echilibru...
MT : Ia daţi-mi o idee, domnule Kappa!
K : O clipă… (se gândeşte) : Aşa. Iată : aţi putea să gătiţi peştele fitofag cu măsline în loc de
piersici.
MT (siderată) : Doamne! Sunteţi un geniu! Chiar sunteţi un geniu… Cum v-a venit…?
K : Creaţie, doamnă. Pur şi simplu - creaţie.
J : Un sponsor adevărat, care este şi mentor, trebuie neapărat să aibă o fire creativă. Altfel nu
funcţionează.
K : Economia este instabilă, domnilor. Asta ne obligă la o anumită mobilitate. În rest, existenţa
umană nu e mare lucru.
P : Mie mi se pare complicat să trăieşti.
K : Ei, aflaţi că nu e. Luaţi exemplu de la foci. Au ele traume; complexe, sau frustrări, sau
depresii? Nu. De ce nu?! Pentru că şi-au definit priorităţile. Noi de ce nu facem asta?
V : Pentru că nu suntem foci!?
K : Greşit! Nu contează dacă nu suntem foci. Important este să te pliezi psihologic.
MT : Răposatu' Tiţă se plia psihologic, dom'le. Asta e! Nu mai sunt generaţiile de altă dată. Io mă
duc să pun fitofagu' la cuptor. Cu măsline, domnule Kappa! Dedicaţie specială pentru dvs. (Se
ridică, lasă jos ciorapul kilometric pe care l-a tricotat şi iese).
J : O măslină este de multe ori mai importantă decât o plantaţie de trandafiri.
S: Da, am auzit şi eu. Dar nu cred. Lumea bârfeşte mult; umblă zvonuri; ştii cum e…
K : Sensul unei măsline nu poate fi epuizat într-o discuţie de principiu. Măslina este limita dintre
sacrificiu şi întrebare.
P : Limita dintre ce şi ce?
J : Dintre sacrificiu şi întrebare. Eu, ca artist…
K : Este, dacă vreţi, simbolul catharsis-ului adus în pragul neantizării. Când omul nu mai ştie
încotro s-o ia, fuge şi se ascunde.
J : Unde se ascunde el !? -
K : - în catharsis…
J : Şi ce face atunci catharsisul !? -
K : - aplică teoria măslinei.
J : Care cum sună ea !? -
K : - ea sună astfel : -
V : "Totul până la sâmbure şi nimic fără adevăr" ; haideţi, domnule Kappa, regula asta se învaţă la
grădiniţă. Veniţi cu poveşti pentru copii.
J : Observ că sunteţi tare la teorie.
K : Cu practica nu prea ştiu cum staţi. Că vă văd destul de dezamăgit de viaţă, în general.
P : Dezamăgirile lui nu sunt treaba ta,… sponsorule!
K : Corect. Dar ar putea fi a ta, saltelistule!
P : Ia căraţi-vă voi imediat.
J : Te spun lu' mama dumneavoastră. (strigă spre bucătărie) : Madam Tiţăăăă!
MT (în uşă) : Ce e?
J : Ne-a dat afară.
MT : Pupu, potoleşte-te că te las nemâncat.
P: Mă cac în fitofagu' tău. E bine?
MT : Uite-aşa mă chinui cu el, dragă Jorge. Răposatu' Tiţă cred că se răsuceşte în mormânt. Şi-a
mai adus-o şi pe curva asta!
J : Pot să vin să vă ajut la fitofag?
MT : Cum să nu, copilul meu. De astăzi nu mai sunt mama lui. O să fiu mama ta. Sper să nu-mi
aduci şi tu vreo curvă!
J : Niciodată, mamă. Eu sunt un copil bun. Eu nu spun niciodată 'nu'. Eu nu refuz nimic. Eu nu
fumez haşiş şi nu agăţ paraşute. Eu sunt artist. Inventez opere nemuritoare care vor asigura
celebritatea familiei mele. Într-o zi, o să fii mândră de mine. Am să câştig premii; am să dau
interviuri la televizor. Vreau să fiu copilul tău.
MT : Hai la bucătărie, copile!
(Ies amândoi).
K : Armonia este un lux pe care doar oamenii nobili îl pot înţelege.
S : Nu ştiu. Nu acum, în tot cazul; poate mai încolo. O să te sun eu…
P : Mda… E deja unşpe. Trebuie să ies la muncă.
K : Nu staţi să serviţi fitofag cu măsline?
P : Nu; o să mă opresc la un fast. Am de vândut saltele. Trebuie să fac bani; casa asta - eu o
întreţin. Am un plan. O să vând Armatei Salvării, care va închiria Crucii Roşii, iar Crucea Roşie
le va împrumuta mânăstirilor, de unde vor fi donate teatrelor municipale pentru actorii rezidenţi.
Ei sunt adevăraţii beneficiari.
K : Identificarea targetului este fundamentul unui business de succes. V-aţi gândit bine.
P : Mă duc. Pa, Suzy.
S : Pa, Pupu. (La telefon) : Da, pleacă Pupu…
P : Pa, prietene.
V : La revedere. Şi baftă.
P : Şi ţie. Ai grijă! Umblă viruşi.
V : Ştiu, ştiu…
P : Pa, Kappa.
K : O seară bună, domnule Pupu.
P (ieşind) : Pa, maman.
MT (din off) : Nu rămâi la masă?
P (din off) : Pa, Jorge!
J (din off) : Pa,… frăţioare!
P (din off) : Pa, în pizda mă-tii!
MT (din off) : Te-am auziiit!…hi, hi… (se aud hlizelile lui Madam Tiţă şi ale lui Jorge).
S : Nu cred că mai ştiu ce-ar trebui să-ţi spun. Am încercat tot. Eşti incurabilă; probabil ai vocaţia
suferinţei. Ar trebui să emigrezi în Albania. Sau să te duci în Covasna…
K (privind ceasul de buzunar, din aur) : Of, cum am uitat! Trebuie să trec pe la Agenţie, să-mi
ridic salariul. Pot să chem un taxi?
V : Precum vezi, unicul telefon din casă este ocupat.
K : Duduia Suzy poate întrerupe puţin?
V : Duduia Suzy nu întrerupe niciodată.
K : Să încerc în vecini?
V : Încearcă. Sunt cumsecade. Te omoară cu bunătatea şi cu blândeţea lor. Îţi vine să-i ucizi. Dar
încearcă, totuşi…
K : Am mare nevoie de un taxi. Nu pot să circul cu mijloacele. Posed o idiosincrazie de când
eram copil, care la vremea aceea…
V : Nu mă interesează. Eşti groaznic de plicticos.
K : Bine, dar sunt sponsor!
V : Asta nu-ţi ajută, crede-mă. Ar trebui să faci ceva care să te scoată din căcat.
K : Ca de pildă?
V : Ca de pildă… să înveţi bosanova. Sau darts. Sau limba chineză. Sau nu ştiu.
K : O să mă gândesc la asta. Acum trebuie să plec. Ce mă sfătuiţi - să urc la 4, sau să cobor la 2?
V : 4 nu există. Suntem la ultimul etaj.
K : Dar am văzut că scara continuă să urce.
V : O fi urcând ea, scara, dar nu duce nicăieri.
K : Cum aşa - o scară care urcă şi nu duce nicăieri !?
V : Uite-aşa. Coboară la 2 şi sună la apartamentul P. E proprietarul. Are 90 de ani şi e surd, o să
vă înţelegeţi bine. Du-i nişte ciocolată, are să te adore. Îţi place să te adore lumea, nu!?
K : Cui nu-i place?
V : Mie.
K : Nu vă cred.
S : Nu întotdeauna poţi să mergi până la capăt, asta e clar.
V : Grăbeşte-te. Închide la agenţie. Dacă n-ai ciocolată poţi să-i oferi gumă de mestecat. E
complet ştirb, o să-l amuze.
K : Bună seara. Şi mulţumesc. Vă mai găsesc când revin?
V : Cu siguranţă nu.
K : Atunci pe mâine.
Kappa iese. Vampirul oftează, se lasă pe spate în fotoliu, cu ochii închişi. Perfuzia e goală.
Murmură un cântecel, foarte încet. "Blowin' in the Wind" - Bob Dylan.
S : Acum trebuie să închid. Vorbim mai târziu… Nu, chiar trebuie să închid… Ok, de acord, dar
VREAU să închid… Nu, nu te urăsc; pur şi simplu o să închid telefonul. Asta e tot. Nu e nimic
personal, Andromeda… Zău, nu face o tragedie din orice; nu vreau decât să… Nu, chiar am ceva
treabă. O să ne auzim mai încolo… Nu, te rog, să nu faci vreo prostie… Uite, vin la tine… Când;
păi - în seara asta… Acum. Încerc să prind ultimul metrou… Nu, nu putem vorbi pe drum, la
metrou nu există semnal… Da, vin. Vin sigur. Haide, lasă-mă să închid, te rog. Acum închid, da?
… Fii atentă - închid! Bine?… Gata, am închis…. Alo!… Păi ce faci, nu închizi!?… Nu, te rog,
închide tu prima. Haide, nu mă mai chinui. Vreau să ştiu că ai închis, că e totul în regulă, da?…
Bun. Perfect. La revedere…. Aşa, închide… Bravo! … A închis. (Se uită la mobil, îl bagă în
buzunar).
V : În sfârşit! (Se ridică, îşi ia pelerina lungă, largă, neagră, tipică, de pe cuier. Se înfăşoară în
ea. Merge spre ieşire) . Distracţie plăcută şi ţie.
S : Hubert…
V : … Da.
S : Ce faci; pleci? Unde?
V : Mă duc să iau cina.
S: Stai cu mine noaptea asta. Am nevoie de cineva. Mă simt…
V : Suzy! Trebuie să ies; mi-e foame.
S (întinzându-i generos gâtul) : Uite, ia o gustare şi hai să vorbim…
V (ezită) : Nu.
S : De ce 'nu'?
V : Aşa; 'nu' e nu, Suzy. Gata.
S : Eşti sensibil?… Sau eşti moral!?… Sau poate că eşti laş?!…
V (i-o taie) : Sau poate.
V : Asta e. Eşti laş; o responsabilitate în plus;… nu-ţi convine!
V : Am plecat.
S : Ai plecat!?…Pleci!?… Pleacă. Du-te.
Vampirul iese.
S (la public) : Vedeţi, aici este mereu o dificultate: ne vine foarte greu să ne asumăm ce ne dorim.
Eu, una, mă lupt cu chestia asta, dar nu merge întotdeauna. De exemplu, adineauri - aţi văzut : n-a
mers. (Se aude un zgomot înfundat, apoi Madam Tiţă şi Jorge urlând scurt. Suzy este iritată şi
scârbită). Of, Doamne! Ce s-a mai întâmplat!… A explodat fitofagu’…
Intră Pupu, cu o figură descompusă.
S: Ce mai e acum? Care-i drama familiei în seara asta? A rămas mă-ta fără bulion?
P : Nu. S-a sinucis Hubert.

Pauză. Apoi muzică (Dylan : "Blowin' in the Wind") şi lumina scade lent pe Suzy şi Pupu. Cei doi
se privesc, apoi se uită în public şi plâng.

THE END