Dreptul comerțului internațional

Transferul riscurilor în cadrul CVIM

Precizări prealabile: CVIM reglementează doar transferul riscurilor asupra mărfii, nu și transferul
dreptului de proprietate asupra acesteia; transferul dreptului de proprietate este cel prevăzut de
către părți în contract (sau este stabilit în funcție de specificul contractului) și poate fi diferit de
momentul remiterii mărfii de la vânzător la cumpărător.

Riscul - care nu este în mod expres reglementat de Convenție - este acel eveniment care
nu este determinat de un fapt culpabil al vânzătorului și are un caracter imprevizibil și eventual
insurmontabil.

Putem clasifica transferul riscurilor conform CVIM în trei categorii, în funcție de împrejurarea dacă
marfa face sau nu obiectul unui transport:

1. contractul de vânzare implică transportul mărfurilor: (art. 67)

a) vânzătorul este ținut să remită marfa într-un anumit loc către transportator - transferul riscului
se face către cumpărător în momentul remiterii în locul menționat;

b) vânzătorul nu este ținut să remită marfa într-un anumit loc - transferul riscului se face în
momentul remiterii mărfii către primul transportator.

! Vânzătorul poate păstra documentele reprezentative ale mărfurilor, iar acest lucru nu va
afecta transferul riscurilor asupra mărfii.

!! Dacă marfa nu a fost identificată prin: aplicarea unui semn distinctiv, aviz dat
cumpărătorului sau orice alt mijloc riscurile nu sunt transferate cumpărătorului.

2. situația specială când marfa este vândută în cursul transportului: (art. 68)

- regulă: dacă marfa este vândută în cursul transportului, riscul este transferat cumpărătorului din
momentul încheierii contractului (atenție, bunurile trebuie să fie identificate);

- excepție: dacă circumstanțele o implică, riscul trece în sarcina cumpărătorului, din

momentul în care mărfurile au fost trimise transportatorului care a emis documente constatatoare
=> riscurile sunt transferate cumpărătorului în mod retroactiv, de la predarea mărfurilor către
transportator, înainte de încheierea propriu zisă a contractului.

3. transferul riscurilor în celelalte cazuri: (art. 69)

a) riscurile sunt transferate când cumpărătorul preia mărfurile, la termenul contractual,

determinat cf. art. 33. Dacă cumpărătorul nu preia mărfurile la acel moment, întârziind cu
obligația de preluare, riscul este transferat la momentul la care marfa este pusă la dispoziția
sa;

b) dacă vânzătorul trebuie să predea marfa într-un alt loc decât sediul său, riscul este transferat
în momentul în care predarea este făcută sau cumpărătorul știa că marfa este pusă la
dispoziția sa în acel loc (coroborați cu art. 31)

! Și în acest caz, marfa trebuie clar identificată/individualizată pentru a se considera că

aceasta este pusă la dispoziția cumpărătorului.

Chiar dacă marfa nu ajunge la cumpărător însă piere sau se deteriorează după transferul
riscului de la vânzător, cumpărătorul este în continuare obligat să plătească prețul (art. 66).

Convenția sancționează în tot parcursul ei reaua credință a vânzătorului (ex. art. 66, 68),
dacă acesta știa sau trebuia să știe că marfa a suferit deteriorări sau a pierit, riscul cade în sarcina
sa.

Neexecutarea contractului

CVIM prevede mijloace de remediere a neexecutării atât pentru vânzător(art. 61-65),

cumpărător (art. 45-52), dar și dispoziții comune referitoare la neexecutare (art. 71-88). Ele pot fi
schematizate astfel:

1. Excepția de neexecutare - reglementată atât pentru vânzător cât și pentru cumpărător:

vânzătorul nu este obligat să livreze marfa atât timp cât cumpărătorul nu plătește prețul și
cumpărătorul nu este obligat să plătească atât timp cât marfa nu i-a fost pusă la dispoziție și nu a
1 of 3
 Dreptul comerțului internațional

examinat marfa (art. 58 alin. 1 și 3). Pentru a se evita această neexecutare simultană se poate
folosi creditul documentar = operațiunea prin care cumpărătorul dă ordin unei bănci să plătească
bancii vânzătorului în baza unor documente care dovedesc expedierea mărfii.

CVIM reglementează contravenția anticipată (art. 71-73) prin care una dintre părți poate să
amâne executarea obligațiilor sale, când după încheierea contractului rezultă că cealaltă parte nu
va executa o parte esențială a obligațiilor sale (art. 71 alin. 1 coroborat cu art. 25 pentru definirea
contravenției esențiale). Amanarea poate fi datorată:

- unei grave insuficiențe a capacității de executare a celeilalte păți;

- insolvabilității părții;

- modului în care se pregătește să execute sau execută contractul.

Vânzătorul care a expediat marfa se poate opune ca aceasta să fie primită de cumpărător,
chiar dacă acesta din urmă deține documente care îi permit să le obțină.

Este posibiliă atât pentru contractele cu executare uno ictu cât și pentru contractele cu
executare succesivă permise de CVIM (art. 71 și 73)

În orice caz, partea care amână executarea trebuie să procedeze imediat la înștiințarea
celeilalte părți printr-o notificare scrisă.

2. Executarea în natură - poate fi cerută doar dacă este permisă de lex fori (art. 28 CVIM).
Conform dreptului român, aceasta poate fi cerută (art. 1527 alin. 1Cod civil: „Creditorul poate cere
întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligația în natură, cu excepția cazului când
o asemenea executare este imposibilă.”)

3. Măsuri intermediare - termenul de grație (acordat doar de către instanțe statale sau
arbitrale) este strict interzis prin Convenție și termenul suplimentar (acordat de către părți) care
poate fi acordat părților însă acest lucru nu este o obligație. Este prevăzut pentru cazurile care nu
constituie o contravenție esențială. (art. 45/61 și art. 47/63)

4. Reducerea prețului - reglementată de art. 50 din CVIM. Nu poate interveni dacă

vânzătorul repară orice deficiență a îndeplinirii obligațiilor sale sau dacă cumpărătorul refuză să
accepte executarea de către vânzător.

5. Remedierea sau repararea neconformității mărfii predate - (prin remedierea

neconformității mărfurilor se înțelege predarea părții sau cantității lipsă sau predarea unor mărfuri
noi care să înlocuiască mărfurile neconforme predate inițial, fie repararea oricăror neconformități
ale mărfurilor).

a) în caz de predare anticipată a mărfurilor, vânzătorul: are dreptul ca până la data stabilită în
contract pentru predare sa remedieze neconformitățile cu condiția ca astfel să nu cauzeze
cumpărătorului inconveniente sau cheltuieli nerezonabile - art. 37;

b) în caz de predare la termen a mărfurilor, vânzătorul: dacă nu a fost rezolvit contractul poate
remedia pe cheltuiala sa orice lipsă de conformitate a obligațiilor sale, cu condiția să nu atragă
o întârziere nerezonabilă și să nu cauzeze cumpărătorului inconveniente nerezonabile și nici
incertitudini cu primire la rambursarea de către vânzător a tuturor cheltuielilor făcute de
cumpărător. Remedierea trebuie notificată și acceptată de cumpărător - art. 48;

c) cumpărătorul poate solicita vânzătorului dacă nu a acordat un termen suplimentar pentru

executarea obligației și nu a declarat contractul rezolvit remedierea neconformităților;

d) cumpărătorul are dreptul să solicite înlocuirea mărfurilor dacă neconformitatea lor reprezintă o
contravenție esențială la contract - art. 46.

6. Executarea coactivă - CVIM reglementează o varietate a executării coactive prin aceea

că partea contractantă care are obligația de a conserva mărfurile este îndreptățită să le vândă fie
direct, fie prin intermediul oricăror mijloace, cu condiția notificării celeilalte părți (art. 88). Dacă
mărfurile sunt supuse unei deteriorări rapide sau atunci când conservarea lor presupune cheltuieli
nerezonabile, partea este obligată să le vândă. Oricare dintre părți este îndreptățită să procedeze
la o cumpărare sau o vânzare compensatorie.

7. Rezoluțiunea contractului - o singură contravenție esențială la obligațiile contractuale

poate atrage rezoluțiunea contractului. Rezoluțiunea se face prin declarație unilaterală, cu
notificarea celeilalte părți, fără a fi necesară intervenția unei instanțe (judecătorească sau

2 of 3
 Dreptul comerțului internațional

arbitrală); acestea pot interveni doar ulterior pentru a verifica îndeplinirea condițiilor rezoluțiunii.
Rezoluțiunea poate interveni și anticipat și trebuie notificată celeilalte părți (art. 72).

Condiții pentru declararea rezoluțiunii:

a) să existe o contravenție esențială la contract (art. 64, 49 și 63, 47);

b) să existe posibilitatea restituirii mărfurilor într-o stare substanțial similară cu cea în care au fost
predate - cumpărătorul pierde dreptul rezoluțiunii sau al înlocuirii mărfurilor dacă nu le poate
preda într-o stare similară - art. 82;

c) să existe declarația de rezoluțiune și notificarea sa în termen rezonabil - acest termen curge de

la momente diferite în funcție de partea care declară rezoluțiunea și de obligația contractuală
neexecutată.

Efecte:
- liberarea părților de drepturile și obligațiile contractuale fără a aduce atingere drepturilor
litigioase sau daunelor și intereselor;

- cumpărătorul este dator să ramburseze vânzătorului echivalentul oricărui profit tras din mărfuri
sau din o parte din mărfuri - art. 84 alin. 2 și pentru vânzător art.. 84 alin. 1

8. Despăgubiri - sunt reglementate de art. 74 din CVIM si cuprind atât pierderea suferită
cât și câștigul nerealizat. Ele pot fi solicitate atât pentru neexecutarea totală obligației dar și pentru
excutarea cu întârziere sau executarea parțială a obligației.

Dobânzile de asemenea fac parte din categoria despăgubirilor (art. 78). Dacă vânzătorul
este ținut să restituie prețul, el va plăti și dobânzi asupra valorii acestuia. Pentru toate celelalte
cazuri se solicită despăgubiri sub formă de daune interese.

Daunele interese sunt acordate numai dacă partea a denunțat celeilalte contravenția la
contract. De asemenea, acestea trebuie să fie previzibile la momentul încheierii contractului.

Obligația părților de a limita pierderile este o manifestare a bunei credințe specifică

comerțului internațional - art. 77.

9. Exonerarea de răspundere - CVIM prevede două tipuri de exonerare de răspundere:

a) exonerarea debitorului atunci când neexecutarea se datorează unei piedici independente de

voința sa și pe care nu o putea prevede în mod rezonabil la momentul încheierii contractului
(art. 79) - ne situăm între impreviziune și forță majoră. Exonerarea nu intervine de drept ci
trebuie notificată celeilalte părți;

b) exnonerarea debitorului atunci când neexecutarea este datorată creditorului (art. 80).

3 of 3