Efectele anulării hotărârii judecătorești

declarative de moarte

Încetarea capacităţii de folosinţă (aptitudinea de a avea drepturi si obligaţii)

a persoanei fizice are loc la moartea acesteia, care poate fi fizic constatată sau
declarată judecătoreşte. Moartea fizic constatată este aceea care se stabileşte pe
baza examinării cadavrului,în timp ce moartea declarată judecătoreşte este o
moarte prezumată, care se declară prin hotărârea instanţei de judecată şi se referă la
persoane care au dispărut în împrejurări care fac plauzibilă ideea că dispariţia lor
este rezultatul morţii. În toate situaţiile de declarare judecătorească a morţii nu a
fost posibilă identificarea şi examinarea cadavrului.
La ce poate folosi o hotarare de declarare judecatoreasca a mortii?

Plecand de la simplul caz al bunurilor pe care le dobandeste  o persoana in

cursul vietii sale, atunci cand o persoana lipseste si nu se mai stie nimic despre ea,
in acelasi timp bunurile sale nu mai pot fi intretinute de catre alte persoane decat in
urma unei succesiuni/dezbateri a mostenirii. De asemenea atunci cand o persoana
lipseste si are de indeplinit anumite oblgatii (spre exemplu plata unui contract de
credit, desfasurarea unui contract de servicii, raport de lucru, etc.) daca hotararea
judecatoreasca a mortii nu intervine, poate prejudicia interesele celorlalti din jurul
sau, astfel incat, daca se constata ca este decedat, mostenitorii sau pot prelua
imediat calitatea pe care a avut-o defunctul.

Prin urmare, ca o scurta concluzie, declararea judecatoreasca a mortii este o

procedura ce reglementeaza pe viitor capacitatea persoanei si lamureste pe viitori
sai mostenitori, cu privire la drepturile si obligatiile ce urmeaza sa le accepte sau
nu de pe urma celui declarat ca fiind decedat.
 Textul de lege, institutia in sine a declararii judecatoresti a mortii arata ca in
cazul in care o persoana este disparuta si exista indicii ca a incetat din viata,
aceasta poate fi declarata moarta prin hotarare judecatoreasca, la cererea
oricarei persoane interesate, daca au trecut cel putin 2 ani de la data primirii
ultimelor informatii sau indicii din care rezulta ca era in viata.

De aici se desprinde ideea ca orice persoana interesata, deci nu sunt limitati

sub calitatea procesuala activa doar membrii familiei, pot face cerere la instanta
in acest sens iar pentru a putea face acest lucru, este necesar sa treaca 2 ani de zile
de la ultimele informatii primite de la persoana disparuta(regula generala, insa
exista exceptii).

Spre deosebire de vechea legislaţie, Noul Cod civil nu mai reglementează

declararea judecătorească a dispariţiei. Cu toate acestea, reglementează şi el două
categorii de cazuri de declarare judecătorească a morţii: cazul general şi cazurile
speciale.
Cazul general are în vedere persoana care a dispărut, dar în privinţa căreia
există indicii că a decedat. Nu este deci suficient ca persoana să lipsească de la
domiciliu timp îndelungat, ci este necesară şi existenţa unor indicii care să facă
plauzibilă încetarea sa din viaţă. Pe de altă parte, este necesar să fi trecut cel puţin
2 ani de la data primirii ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că persoana
respectivă era în viaţă. Cererea prin care se solicită declararea judecătorească a
morţii poate fi formulată de orice persoană interesată.
Cazurile speciale:
Primul caz special de declarare judecătorească a morţii se referă la persoana
care a dispărut în împrejurări deosebite: inundaţii, cutremur, catastrofă de cale
ferată ori aeriană, naufragiu, fapte de război sau alte fapte asemănătoare care fac
credibilă concluzia că persoana respectivă nu le-a putut supravieţui.
Chiar dacă persoana a dispărut în asemenea împrejurări, trebuie să se aştepte
trecerea a 6 luni de la data dispariţiei, înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti
de declarare a morţii, termen care este considerat suficient de legiuitor fie pentru ca
persoana dispărută să reapară (eventual, în cadrul operaţiilor de salvare), fie pentru
căutarea cadavrului său.
 Al doilea caz special de declarare judecătorească a morţii are în vedere
persoana care a dispărut în împrejurări care conferă un mare grad de certitudine în
privinţa survenirii decesului, motiv pentru care cererea de declarare judecătorească
a morţii poate fi formulată fără a se mai aştepta trecerea unei perioade de timp de
la dispariţie. Chiar şi in această ipoteză va trece inevitabil o perioadă de timp de la
data sesizării instanţei şi până când hotărârea judecătorească declarativă de moarte
va rămâne definitivă. Se naşte astfel întrebarea care va fi statutul persoanei a
cărei moarte se cere a se declara în tot acest interval de timp? Conform
prevederilor art. 53 NCC, până la rămânerea definitivă a hotărârii declarative
de moarte, cel dispărut este considerat a fi în viaţă. Ca urmare, niciunul din
efectele pe care legea le leagă de acest eveniment nu se va produce încă.
Legiuitorul a reglementat de asemenea posibilitatea anulării hotărârii
declarative de moarte în cazul în care se dovedeşte că persoana a cărei moarte a
fost declarată este în viaţă. Cererea de anulare poate fi formulată, în primul rând,
de cel care a fost declarat mort, cât si de către orice altă persoană interesată .
Instanţa care a pronunţat şi hotărârea declarativă de moarte va soluţiona cererea.
Dacă se dovedeşte că acela care a fost declarat mort trăieşte, instanţa va anula
hotărârea.
Cea mai interesantă chestiune legată de anularea hotărârii declarative de
moarte este reprezentată de efectele produse de aceasta. În planul dreptului civil,
hotărârea de anulare produce efecte nepatrimoniale(nu se exprimă in
bani) şi efecte patrimoniale(exprimate in bani).
Principalul efect nepatrimonial al acestei hotărâri constă în redobândirea
aptitudinii persoanei in cauză de a avea drepturi si obligaţii.
Cu toate acestea, legea prevede unele excepţii. Astfel, potrivit art. 293 alin.
(2) NCC, în cazul în care soţul unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit şi,
după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, noua căsătorie rămâne
valabilă, dacă soţul celui declarat mort nu ştia că acesta este in viaţă. Prima
căsătorie se consideră desfăcută la data încheierii noii căsătorii.
 Efectele patrimoniale vizează situaţia bunurilor celui declarat mort. Se pune
problema dacă i se vor înapoia bunurile. Conform Noului Cod Civil acesta va
putea cere, după anularea hotărârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale.
Înapoierea se face în natură, dacă bunurile respective sunt deţinute de moştenitorul
aparent, dacă au fost date gratuit sau au fost vândute în schimbul unui preţ unei alte
persoane care nu a acţionat conform legii sau pot fi restituite  prin echivalent, dacă
restituirea în natură nu mai este posibilă. Spre exemplu, dacă bunul a fost vândut în
schimbul unui preţ unei persoane de bună-credinţă, moştenitorul aparent va trebui
să-i dea preţul pe care l-a obţinut in urma vânzării, proprietarului care a
reapărut(presupusul defunct). Moştenitorul aparent este obligat să restituie bunurile
proprietarului reapărut pentru că prin anularea hotărârii declarative de moarte el
pierde calitatea de moştenitor. Persoana care a primit gratuit sau în schimbul unui
preţ un bun de-al presupusului decedat trebuie să-l restituie, indiferent dacă a fost
de bună sau de rea-credinţă. De asemenea, este obligat să restituie bunul şi cel care
l-a dobândit prin vânzare-cumpărare, dacă a fost de rea-credinţă la data încheierii
actului. Este de rea-credinţă cel care, la data dobândirii bunului, a ştiut ori trebuia
să ştie că persoana declarată moartă este în viaţă. Buna-credinţă se prezumă, aşa că
sarcina de a proba reaua-credinţă a dobânditorului îi revine celui care cere
restituirea bunurilor.
Un al doilea caz de anulare a hotărârii judecătoreşti declarative de
moarte este reprezentat de descoperirea certificatului de deces al celui declarat
mort.
Certificatul de deces se întocmeşte atunci când se constată fizic decesul
persoanei. Ca urmare, utilitatea hotărârii judecătoreşti, al cărei rost este de a
clarifica situaţia juridică a unei persoane care a dispărut în împrejurări ce fac
plauzibilă moartea, deşi cadavrul nu a fost descoperit, dispare. Remediul îl
constituie anularea hotărârii declarative de moarte, care se poate dispune la cererea
oricărei persoane interesate.
Noua reglementare pare sa fie usor exagerata intrucat adauga, la cerinta
fireasca a disparitiei celui in cauza, cerinta suplimentara a existentei unor indicii ca
acea persoana a incetat din viata. Ori, nu de putine ori se intampla ca sa dispara
copii de varsta frageda ori persoane inaintate in varsta si cu discernamantul
diminuat, fara ca disparitia lor sa fie insotita de vreun indiciu ca au incetat din
viata.
 Cu toate acestea, atunci cand disparitia acestor persoane este indelungata se
poate si trebuie chiar sa se procedeze la declararea judecatoreasca a mortii lor. Ca
urmare, dupa parerea noastra, sintagma „exista indicii ca a incetat din viata” este o
exagerare a legiuitorului ce trebuie inteleasa in sensul ca, in raport cu imprejurarile
in care a avut loc disparitia, exista o incertitudine asupra faptului ca persoana in
cauza mai este in viata. De aceea, nici nu mentionam „existenta unor indicii ca cel
disparut a incetat din viata”, printre conditiile de fond ale actiunii in declararea
mortii.

Potrivit art. 49 al. 1 din noul Cod civil în cazul în care o persoană este
dispărută şi există indicii că a încetat din viață, aceasta poate fi declarată moartă
prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut
cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că
a încetat din în viață.

Din interpretarea acestor dispoziții legale două sunt condițiile care trebuie a
fi îndeplinite şi anume trecerea unui interval de timp de 2 ani de la data primirii
ultimelor informații şi existența unor indicii că a încetat din viață.
Dacă prima condiție este îndeplinită, în sensul că din luna septembrie 2009, când a
fost sesizată de către apelantă dispariția soțului său, nu s-au primit nici un fel de
informații cu privire la acesta, nu acelaşi lucru se poate spune despre cea de-a doua
condiție, neexistând indicii că acesta a încetat din viață.
Din probele administrate atât în fața primei instanțe, cât şi în fața instanței de apel,
rezultă că, din luna septembrie 2009, acesta nu a mai fost văzut nici de vecini şi
nici de alte cunoştințe, că nu a mai luat legătura cu apropiații săi, orice demers
întreprins de rude în sensul descoperirii vreunei informații despre el rămânând fără
rezultat concret, fapt confirmat de martori.
Ceea ce s-a conturat este împrejurarea că de mai bine de 2 ani nu s-a mai primit
nicio ştire sau informație, dar nu s-a reliefat, din probele administrate, nici un
semn, sau dovadă că acesta ar fi încetat din viață.
Simpla presupunere a membrilor familiei că este decedat, dedusă din împrejurarea
că nu l-au mai văzut, fără alte probe (o scrisoare, un eventual accident, sau o
implicare într-o altercație violentă, un document de la o unitate spitalicească, etc.)
din care să se deducă ideea că ar fi posibil să fi încetat din viață nu poate justifica
cererea de declarare a morții.
 Moartea declarata judecatoreste este o moarte prezumata, care se declara
prin hotararea instantei de judecata si se refera la persoane fizice care au disparut
in imprejurari care fac credibila ideea ca disparitia lor este rezultatul mortii. In
toate situatiile de declarare judecatoreasca a mortii nu a fost posibila identificarea
si examinarea cadavrului.
 Bibliografie:
Flavius- Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei,
Noul Cod civil- Comentariu pe articole.
Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu- Drept civil. Persoanele.
E. Chelaru in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck,
Bucuresti 2012
Reghini, S. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere in dreptul civil, Editura
Hamangiu 2013