PERSOANA FIZICĂ

CAPACITATEA DE FOLOSINȚĂ

¢ Raportul juridic civil este un raport social, adică un raport între oameni.
¢ Raportul juridic se caracterizează prin egalitatea părților, adică nesubordonarea unei
părți față de cealaltă parte a raportului respectiv.
¢ Niciuna din părți nu poate impune celeilalte o anumită conduită. Părțile pot doar prin
acord să stabilească, să modifice sau să stingă raporturile juridice civile.

Persoana fizică

¢ Sediul materiei:
- Codul civil – Cartea I Despre persoane
- Codul civil – Cartea II Despre familie
- OUG 97/2005 – privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale
cetățenilor români
- legea 119/1996 - privind actele de stare civilă
- Legea 272/2004 - privind protecția și promovarea drepturilor copilului
- Legea 273/2004 - privind procedura adopției
- Declarația universală a drepturilor omului - 1948
- Dreptul UE

u Definiție
Persoana fizică este omul privit individual, ca titular de drepturi și obligații civile – art. 25 alin. 2
Cod civil.

  1  
¢ Capacitatea civilă are 2 elemente: capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu.

u Conținutul capacității civile nu este identic pentru toate persoanele.

u Capacitatea civilă este reglementată de lege în toate aspectele.
u Orice persoană are capacitate de folosinţă şi, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege,
capacitate de exerciţiu – art. 28 alin. 2 Cod civil

u Art. 29 Cod civil:

Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă sau lipsit, în tot sau în parte, de
capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Nimeni nu poate renunţa, în tot sau în parte, la capacitatea de folosinţă sau la capacitatea de
exerciţiu.

u Art. 30 Cod civil:

Rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau orientarea
sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenţa politică, sindicală, la o categorie socială ori
la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură, precum şi orice altă
situaţie similară nu au nicio influenţă asupra capacităţii civile.

CAPACITATEA DE FOLOSINȚĂ

u Definiție
Art. 34 Cod civil:
Capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii
civile.

u Reprezintă calitatea de a fi subiect de drept.

u Este recunoscută tuturor persoanelor, fără discriminare.
u Poate fi îngrădită în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

  2  
¢ Începe la naștere - Încetează la moartea persoanei fizice

¢ Caractere juridice:
- legalitatea
- generalitatea
- inalienabilitatea
- intangibilitatea
- egalitatea
- universalitatea

Capacitatea de folosință anticipată

u Art. 412 Cod civil:

Timpul  legal  al  concepţiunii
Intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii
copilului este timpul legal al concepţiunii. El se calculează zi cu zi.
Prin mijloace de probă ştiinţifice se poate face dovada concepţiunii copilului într-o anumită
perioadă din intervalul de timp prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara acestui interval.

u Art. 957 Cod civil Capacitatea de a moșteni:

O persoană poate moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii.

- copilul conceput, dar nenăscut dobândește doar drepturi: de exemplu dreptul de a primi
o moștenire (trebuie să fie conceput în timpul vieții defunctului)
- copilul trebuie să se nască viu, chiar dacă decedează imediat după naștere (dovada
aerului din plămâni – proba docimaziei și alte probe medico-legale)
- dacă s-a născut viu și a decedat ulterior i se întocmește actul de naștere și apoi cel de
deces
- dacă s-a năcut mort i se întocmește act de naștere, înscriindu-se mențiunea mort pe
certificat

  3  
 Nașterea

Legea 119/1996 privind actele de stare civilă republicată – art. 14:

Întocmirea actului de naștere se face la serviciul public comunitar local de evidență a
persoanelor sau, după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-
teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, pe baza declarației verbale a persoanelor
prevăzute la art. 16, a actului de identitate al mamei și al declarantului, a certificatului medical
constatator al nașterii și, după caz, a certificatului de căsătorie al părinților.

u Termenul pentru declararea şi înregistrarea naşterii copilului este de (art. 14^1):

- 30 zile de la data naşterii, pentru copilul născut viu şi aflat în viaţă;
- 3 zile de la data naşterii, pentru copilul născut mort;
- 24 de ore de la data decesului, pentru copilul născut viu care a decedat înăuntrul
termenului de 30 zile.
După împlinirea termenului de 30 de zile, întocmirea actului de naștere se face la cererea
scrisă a declarantului, cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei
rază s-a produs evenimentul, cu avizul conform al serviciului public comunitar județean de
evidență a persoanelor. Înregistrarea nașterii se realizează în termen de 90 de zile de la data
solicitării.
Art. 16 Legea 119/1996:
Au obligația de a face declarația de naștere oricare dintre părinți, iar dacă, din diferite
motive, nu o pot face, obligația declarării revine medicului, persoanelor care au fost de față la
naștere, asistentului social sau, după caz, persoanei cu atribuții de asistență socială din unitatea
sanitară în care a avut loc nașterea sau oricărei persoane care a luat cunoștință despre nașterea
copilului.

Moartea – sfârșitul capacității de folosință (momentul în care apare

moartea cerebrală)

Declararea decesului

  4  
 Moartea fizic constatată

Art. 32 Legea 119/1996:

Întocmirea actului de deces se face la serviciul public comunitar local de evidență a
persoanelor sau, după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-
teritoriale în a cărei rază s-a produs decesul, pe baza certificatului medical constatator al
decesului și a declarației verbale făcute de membrii familiei decedatului sau, în lipsa acestora, de
una dintre următoarele persoane:
a) medicul sau alt cadru din unitatea sanitară unde s-a produs decesul;
b) orice persoană care are cunoștință despre deces.

Art. 33 Legea 119/1996:

Declararea decesului se face în termen de 3 zile de la data încetării din viață a persoanei.
Când decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum și în
cazul găsirii unui cadavru, declararea se face în termen de 48 de ore (este necesară și dovada
eliberată de poliție sau de parchet, din care să rezulte că una dintre aceste autorități a fost sesizată
despre deces).
În cazul în care decesul nu a fost declarat în termenul prevăzut la alin. (1) sau, după caz,
la alin. (2), întocmirea actului de deces se face cu aprobarea parchetului.

Moartea persoanei poate fi declarată prin hotărâre judecătorească

Art. 49 Cod civil:

În cazul în care o persoană este dispărută şi există indicii că a încetat din viaţă, aceasta
poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate,
dacă au trecut cel puţin 2 ani de la data primirii ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că
era în viaţă.
u Condiții:
- dispariția
- să existe indicii că a încetat din viață

  5  
 - 2 ani de la data ultimelor imformații

u Cazuri speciale - Art. 50 Cod civil

Cel dispărut în împrejurări deosebite, cum sunt inundaţiile, cutremurul, catastrofa de cale
ferată ori aeriană, naufragiul, în cursul unor fapte de război sau într-o altă împrejurare
asemănătoare, ce îndreptăţeşte a se presupune decesul, poate fi declarat mort, dacă au trecut cel
puţin 6 luni de la data împrejurării în care a avut loc dispariţia.
Atunci când este sigur că decesul s-a produs, deşi cadavrul nu poate fi găsit sau identificat,
moartea poate fi declarată prin hotărâre judecătorească, fără a se aştepta împlinirea vreunui
termen de la dispariţie.

Declararea judecătorească a morții. Procedură

- se regăsește în Codul de procedură civilă art. 943-950

- are o fază prealabilă și o fază a judecății
- urmează faza de comunicare și înregistrare a declarării morții
- competența aparține instanței de la ultimul domiciliu al dispărutului
- cererea poate fi introdusă de orice persoană interesată și de procuror

1. Președintele instanței solicită primăriei și organelor de poliție să culeagă informații despre

persoană (cercetările durează 2 luni).
2. Instanța afișează cererea de declarare a morții la ultimul domiciliu, la primărie și la
instanță.
3. Instanța solicită publicarea într-un ziar de circulație a unui anunț despre deschiderea
procedurii de declarare a morții, solicitând ca oricine are informații despre dispărut să le
comunice.
4. Președintele instanței poate solicita instanței de tutelă numirea unui curator.
5. Președintele instanței fixează un termen de judecată după primirea rezultatului cercetării
6. Se citează persoana la ultimul domiciliu (se citează mandatarul sau curatorul, dacă există)
7. Participarea procurorului este obligatorie
8. Se pronunță o hotărâre de admitere sau respingere a cererii

  6  
 9. În dispozitivul hotărârii se stabilește data și ora decesului. Dacă nu rezultă din probe, se
prezumă că decesul a avut loc în ultima oră a zilei stabilite ca fiind a decesului. Dacă nu
există destule probe, se consideră că decesul a avut loc în ultima oră a zilei în care se
cunosc ultimele informații sau ultima oră a ultimei zile din anul în care se cunosc
informațiile.

Data încetării capacității de folosință a persoanei fizice este data morții.

u Hotărârea declarativă de moarte se comunică și se înregistrează:

- se afișează timp de 2 luni la sediul instanței, ultimul domiciliu, primăria ultimului
domiciliu, la instanța de tutelă
- se trimite dispozitivul la Serviciul de Stare Civilă pentru a se înregistra decesul, la Cartea
Funciară, la Registrul Comerțului
Data morții poate fi rectificată de instanța care a pronunțat hotărârea – art. 52 alin. 3 Cod civil

Efectele hotărârii declarative de moarte:

1. Încetarea capacității de folosință (Încetarea capacității de folosință reprezintă încetarea
calității de subiect de drept a persoanei declarate moartă. Hotărârea produce efecte nu
numai pentru viitor ci și pentru trecut.
2. Încetarea căsătoriei
3. Încetarea drepturilor viagere (uzufruct sau rentă viageră)
4. Deschiderea succesiunii

Anularea hotărârii declarative de moarte

Dacă cel declarat mort este în viaţă, se poate cere, oricând, anularea hotărârii prin care
s-a declarat moartea.
- Acțiunea este imprescriptibilă.

  7  
 - Se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea.
- Judecata se face de urgență
- Poate fi introdusă de cel în cauză, de soț, rude, creditori, procuror
- Se citează persoanele care au participat la judecarea hotărârii declarative de moarte,
procurorul.
Hotărârea de anulare se comunică Serviciului de Stare Civilă pentru a se anula
înregistrarea morții. Se comunică și la Cartea Funciară.

Efecte (se aplică practic efectele nulității, cu unele excepții):

1. Redobândirea capacității de folosință (se consideră că persoana a fost tot timpul în
viață)
2. Succesiunea se consideră că nu s-a deschis (anularea hotărârii desființează titlul de
moștenitor)
3. Căsătoria se consideră că nu a încetat

2 - Art. 54 alin. 2 Cod civil: Cel care a fost declarat mort poate cere, după anularea
hotărârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale în natură, iar dacă aceasta nu este cu
putinţă, restituirea lor prin echivalent.

Astfel:
Moștenitorul de bună credință (buna credință se prezumă):
- va restitui bunurile în natură
- va restitui prin echivalent (prețul primit de la terț)
- va păstra fructele

Moștenitorul de rea credință (cel care știa că cel declarat mort era în viață):
- va restitui bunurile în natură
- va restitui prețul obținut (la valoarea actuală dacă este mai mare decât prețul încasat)
- va restitui toate fructele naturale, industriale, civile pe care le-a cules și pe cele pe care a
omis să le culeagă (art. 948 alin. 5 Cod civil - Posesorul de rea-credinţă trebuie să

  8  
 restituie fructele percepute, precum şi contravaloarea acelora pe care a omis să le
perceapă).
Art. 57 Cod civil: Moştenitorul aparent care află că persoana care a fost declarată decedată prin
hotărâre judecătorească este în viaţă păstrează posesia bunurilor şi dobândeşte fructele acestora,
cât timp cel reapărut nu solicită restituirea lor.
Cel care obține anularea hotărârii declarative de moarte poate cere terților
subdobânditori restituirea bunurilor. Se aplică principiul anulării actului subsecvent ca urmare
a anulării actului inițial.

Dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să le înapoieze decât dacă, sub rezerva
dispoziţiilor în materie de carte funciară, se va face dovada că la data dobândirii ştia ori trebuia să
ştie că persoana declarată moartă este în viaţă (adică dacă a fost de rea credință).
Cel în drept va cere restituirea prin echivalent de la moștenitorul aparent.
Dobânditorul cu titlu gratuit va trebui să restituie bunurile în natură, indiferent dacă
este de bună sau rea credință.

3 - Excepție de la principiul retroactivității nulității

Art. 293 alin. 2 Cod civil:
În cazul în care soţul unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit şi, după aceasta,
hotărârea declarativă de moarte este anulată, noua căsătorie rămâne valabilă, dacă soţul celui
declarat mort a fost de bună-credinţă.
Prima căsătorie se consideră desfăcută pe data încheierii noii căsătorii.
Dacă soțul a fost de rea credință, noua căsătorie trebuie anulată.

Incapacități de folosință – persoana fizică este lipsită prin lege de exercițiul unor
drepturi:

1. Incapacități cu caracter de sancțiune:

  9  
 - interzicerea drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator (art. 66 alin. 1,
pc. e și f Cod penal)
- nedemnitatea sau nevrednicia succesorală (art. 958 Cod civil)
- acceptarea forțată a succesiunii (art. 1119 Cod civil)
- decăderea din exercițiul drepturilor părintești (art. 508-512 Cod civil)

2. Incapacități cu caracter de protecție:

- incapacitatea minorului de a face liberalități (art. 988 alin. 1 Cod civil)
- incapacitatea reprezentantului sau ocrotitorului legal de a primi liberalități chiar de la
minorul care a devenit major până la primirea descărcării de gestiune (art. 988 alin. 2
Cod civil) – nulitate relativă
- incapacitatea medicilor, farmaciștilor, preoților de a primi donații sau legate de la
persoana căreia i-au acordat asistență de specialitate în timpul unei boli de care
dispunătorul a decedat (art. 990 Cod civil) – nulitate relativă
- incapacitatea mandatarilor (nulitate relativă), părinților, tutorelui, curatorului,
administratorului provizoriu (nulitate relativă), funcționarilor publici (nulitate absolută)
de a cumpăra direct sau indirect prin persoane interpuse, chiar și prin licitație publică
bunurile pe care sunt însărcinați să le vândă, respectiv bunurile persoanelor pe care le
reprezintă, bunurile pe care le administrează (art. 1654 Cod civil)
- incapacitatea judecătorilor, procurorilor, grefierilor, executorilor, avocaților, notarilor,
consilierilor juridici, practicienilor în insolvență de a cumpăra drepturi litigioase din
circumscripția în care își desfășoară activitatea (art. 1653 Cod civil) – nulitate absolută
- incapacitatea tutorelui și a rudelor apropiate ale acestuia de a încheia acte juridice cu
minorul aflat sub tutelă (art. 147 Cod civil) – nulitate relativă

  10  
Bibliografie selectivă:
Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept Civil. Persoanele, Ed. Hamangiu,
București, 2015
Florina Morozan, Drept Civil. Introducere în dreptul civil, Ed. Universității din
Oradea, 2014
Daniela Ciochină, Drept civil. Persoanele, Ed. C.H. Beck, București, 2014

Sursa:
https://legeaz.net/noul-cod-civil/art-34-notiune-capacitatea-de-folosinta-capacitatea-civila-a-persoanei-
fizice

Orice persoană are capacitatea de a contracta dacă legea nu o declară iresponsabilă, înseamnă că
incapacităţile nu pot rezulta decât din lege. Ele nu se prezumă, iar dispoziţiile legale referitoare la
incapacitatea de a contracta sunt de strictă interpretare (C.A. laşi, s. civ., dec. civ. nr. 8/2000, în Lege 4).

Medicii şi farmaciştii care au tratat o persoană de o boală de care aceasta moare nu pot primi donaţii de la
bolnav în timpul tratamentului. Această interdicţie se întemeiază pe o prezumţie de sugestie şi captaţie,
respectiv prezumţia de viciere a consimţământului donatorului prin doi, pentru a-l determina să facă
liberalităţi excesive (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 875/1969, în Lege 4).

Sursa:
https://legeaz.net/noul-cod-civil/art-35-durata-capacitatii-de-folosinta-capacitatea-de-folosinta-
capacitatea-civila-a-persoanei-fizice

Persoana fizică dobândeşte capacitatea de exerciţiu deplină la vârsta de 18 ani. Aceasta încetează odată cu
încetarea capacităţii de folosinţă, prin moarte. Nerespectarea reglementărilor referitoare la capacitatea de
exerciţiu a persoaei fizice atrage nulitatea actului juridic încheiat, în speţă, sentinţa tribunalului a fost
pronunţată în contradictoriu şi cu reclamanta care deja era decedată şi care, deci, nu mai avea capacitate de
exerciţiu, aceasta încetând prin deces. Prin urmare, pronunţarea sentinţei cu încălcarea dispoziţiilor legale
referitoare la capacitatea de exerciţiu a reclamantei atrage nulitatea acesteia (I.C.C.J., s. civ. şi de propr.
int., dec. nr. 3743/2007, www.scj.ro).

Sursa:
https://legeaz.net/noul-cod-civil/art-36-drepturile-copilului-conceput-capacitatea-de-folosinta-capacitatea-civila-a-
persoanei-fizice

Timpul legal al concepţiei este o prezumţie mixtă, intermediară, în sensul că nu se poate face nicio dovadă
că gestaţia copilului a fost mai mică de 180 de zile sau mai mare de 300 de zile (I.C.C.J., s. civ., dec. nr.
2264/1992, în Lege 4). Totodată, este admisibilă dovada concepţiei copilului ce se situează într-o anumită
perioadă sau într-o anumită zi din cele ce alcătuiesc timpul legal cuprins între a trei sute şi a o sută
optzecea zi dinaintea naşterii (Trib. jud. Maramureş, dec. civ. nr. 912/1976, în R.R.D. nr. 2/1978, cu notă
de P. Anca).

  11  
Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţie, însă numai dacă se naşte viu. Respingerea cererii în
despăgubiri formulate de reprezentanta legală a minorului, pe considerentul că acesta era nenăscut în
momentul decesului victimei (tatăl copilului), este nelegală (C.A. Alba lulia, s. pen., dec. nr.
389/2006, www.jurisprudentacedo.com).

În ceea ce priveşte stabilirea momentului concepţiei copilului, în stadiul actual al dezvoltării ştiinţelor
medicale şi biologice, determinarea cu certitudine a momentului concepţiei nu este posibilă. în acest
cadru, legiuitorul, pornind de la faptul cert al naşterii, care poate fi constatat direct şi poate fi dovedit prin
orice mijloc de probă, ţinând seama de momentul naşterii şi de durata sarcinii, a instituit o prezumţie
legală, numită prezumţia timpului legal al concepţiei (I. Dogaru, S. Cercel Drept civil. Persoanele, Ed. CH
Beck, Bucureşti, 2007, p. 36).

Sursa:
https://legeaz.net/noul-cod-civil/art-49-cazul-general-declararea-judecatoreasca-a-mortii-capacitatea-
civila-a-persoanei-fizice

Declararea judecătorească a morţii este instituţia juridică şi, în timp, mijlocul juridic prin care se
determină sfârşitul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice atunci când moartea acesteia nu poate fi
constatată în mod direct, prin examinarea medicală a persoanei. Expresia „declararea judecătorească a
morţii" este folosită în două sensuri: instituţie juridică, adică normele care formează sediul materiei;
mijloc juridic de stabilire a încetării capacităţii de folosinţă, pentru ipoteza în care constatarea fizică,
directă a morţii nu este posibilă (P. Truşcă, Drept civil. Introducere în dreptul civil. Persoana fizicâ.
Persoana juridica, ed. a 5-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 302)

În ipoteza morţii sigure, atunci când cadavrul nu poate fi găsit sau identificat, declararea judecătorească a
morţii poate să intervină fără a se mai aştepta împlinirea vreunui termen de la dispariţie. Astfel, este de
necontestat că R.N., în stare de ebrietate fiind, s-a urcat în barca condusă de martorul D.G. şi,
dezechilibrându-se, a produs răsturnarea ambarcaţiunii în Dunăre. Martorul a fost salvat de câţiva săteni,
dar R.N. s-a scufundat şi, în ciuda căutărilor, nu a mai fost găsit. Ca atare, există suficiente elemente care
îndreptăţesc aplicarea prezumţiei morţii (C.S.J., dec. nr. 1396/2002, în C. Turianu Repertoriu de practică
judiciară civilă. Vol. I. Drept civil. Partea generală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 172).

Data morţii se stabileşte potrivit cu împrejurările morţii. Din investigaţiile poliţiei şi relatările reclamantei
a rezultat că soţul său a plecat pe front în anul 1942 şi din cursul anului 1944 nu a mai parvenit nicio ştire
din care să rezulte că ar mai fi în viaţă. Ştirile provenind din anul 1944, fără a se cunoaşte luna
corespunzătoare, data ultimelor ştiri este 31 decembrie 1944 - ziua care marchează sfârşitul anului
calendaristic (C.S.J., dec. nr. 976/1999, în C. Turianu Repertoriu de practică judiciară civilă. Vol. I. Drept
civil. Partea generală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 177).

Referindu-se la ultimul domiciliu al persoanei a cărei moarte prezumată se cere a fi declarată, legiuitorul a
avut în vedere ultimul domiciliu pe care persoana dispărută l-a avut în ţară, şi nu în străinătate (Trib. Mun.
Bucureşti, dec. nr. 1722/1992, în C. Turianu Repertoriu de practică judiciară civilă. Vol. I. Drept civil.
Partea generală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 221).

Sursa:
https://legeaz.net/noul-cod-civil/art-508-conditii-decaderea-din-exercitiul-drepturilor-parintesti

  12  
Decăderea din drepturile părinteşti este cea mai gravă sancţiune civilă ce se poate lua împotriva părintelui
care, prin faptele sale de o gravitate deosebită şi prin purtarea sa abuzivă, periclitează dezvoltarea
copilului. Abandonarea copilului, neacordarea întreţinerii, lipsa de supraveghere şi conduita imorală a
unui părinte constituie motive temeinice pentru decăderea din drepturile părinteşti (Trib. Suprem, dec. civ.
nr. 421/1973, în M. Coca-Cozma, C.M. Crăciunescu, L.V. Lefterache, Justiția pentru minori, Studii
teoretice și jurisprudență, Ed. Universul Juridic, 2003, p. 327).

Dacă sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor
părinteşti, prin purtarea abuzivă sau prin neglijenţa gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, instanţa
judecătorească, la cererea autorităţii tutelare, va pronunţa decăderea părintelui din drepturile părinteşti.
Rezultă că aplicarea decăderii părintelui din drepturile părinteşti este condiţionată de exercitarea acestor
drepturi prin purtare abuzivă ori prin neglijenţă gravă, ambele de natură să primejduiască sănătatea sau
dezvoltarea fizică a copilului (C.A. Bacău, dec. nr. 54/2001, menţinută prin dec. civ. nr. 2295/2002 a
C.S.J., în Lege 4).

Existenţa unui comportament caracterizat drept neglijenţă gravă nu presupune numai agresiuni, violenţe
sau condamnare pentru abandon de familie ori declararea existenţei abandonului, ci şi lipsirea minorului
de mijloacele de întreţinere, ceea ce poate pune în primejdie sănătatea şi dezvoltarea fizică a acestuia
(C.S.J., s. civ., dec. nr. 2396/1997, în B.J. 1997, p. 65).

Neglijarea este omisiunea voluntară sau involuntară a unei persoane, ce are responsabilitatea creşterii,
îngrijirii sau educării copilului, de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilităţi, fapt care pune
în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală sau spirituală, morală sau socială, integritatea corporală ori
sănătatea minorului (C.A. laşi, dec. civ. nr. 19/2008, în C.PJ. 2008, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p.
321).

Cazurile de decădere din drepturile părinteşti reglementate în mod limitativ de prevederile legale privesc
numai greşita exercitare a drepturilor şi îndatoririlor de părinte, nu şi neexercitarea acestora (C.S.J., s. civ.,
dec. nr. 4724/2003).

Curtea Europeană a reţinut că în dreptul român interzicerea drepturilor părinteşti se aplică automat şi de o
manieră absolută, cu titlu de pedeapsă accesorie, oricărei persoane care execută o pedeapsă cu închisoarea,
fără niciun control din partea instanţelor şi fără a se lua în considerare tipul infracţiunilor şi natura
intereselor minorilor. În consecinţă, ea constituie mai degrabă un blam moral, având ca finalitate
sancţionarea celui condamnat, şi nu o măsură de protecţie a copilului. Or, în cauzele de acest tip, interesul
copilului trebuie să primeze faţă de orice alte considerente, motiv pentru care numai un comportament
părintesc nedemn poate priva persoana, în interesul superior al copilului, de drepturile sale părinteşti
(C.E.D.O., Sabou şi Pîrcălab c. României, 28 septembrie 2004, M. Of. nr. 484/2005). Notă. Prin Legea nr.
275/2006 a fost modificat art. 71 CP, în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) şi e)
(drepturile părinteşti, respectiv dreptul de a fi tutore sau curator - n.n.) se aplică ţinându-se seama de
natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului şi de interesele
copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.

  13